Viata omului si asemanarea lui cu Dumnezeu.

După învăţarea creştină, omul a fost creat de Dumnezeu „după chipul Său” şi are
posibilitatea de a ajunge la asemănarea cu El.
Înainte de cădere în păcat, trăind cu nevinovăţie şi nerăutate, Adam şi Eva aveau
posibilitatea îndumnezeirii, adică a dobândirii asemănării cu Creatorul prin har. Omul avea în
Eden o viaţă de bucurie şi de linişte, trăind în comuniune cu Dumnezeu.
Căderea omului în păcat a dus la stricarea armoniei cu Creatorul, cu sine însuşi şi cu
natura înconjurătoare. Se pierde astfel harul divin şi omul devine din nemuritor, muritor, căci
„plata păcatului este moartea”.
Prin căderea omului în păcat, chipul lui Dumnezeu în om se alterează, dar nu se pierde
definitiv. Tendinţa şi capacitatea omului de a cunoaşte adevărul şi de a voi binele au rămas în om
şi după cădere, dar evident slăbite. Şi omul căzut poate săvârşi binele, învingând ispita.
Sufletul nemuritor, raţional şi liber, purtând în sine iubirea lui Dumnezeu, ca şi
capacitatea de deschidere, comuniune şi comunicare cu Tatăl ceresc şi cu întreaga creaţie este
expresia chipului lui Dumnezeu în om.
Purtând chipul lui Dumnezeu, omul este chemat să ajungă la asemănarea cu Dumnezeu.
Remarcăm faptul că omul a fost creat de Dumnezeu cu trup şi suflet, ca stăpân al lumii văzute şi
„împreună lucrător cu Dumnezeu”, la desăvârşirea sa proprie şi a întregii creaţii.
Chemarea lui Dumnezeu „Care voieşte ca toţi oamenii să se mântuiască şi la cunoştinţa
adevărului să vină”, nu îngrădeşte libertatea omului, şi nici nu forţează decizia acestuia: „Iată,
stau la uşă şi bat; de va auzi cineva glasul Meu şi va deschide uşa, voi intra la el şi voi cina cu el
şi el cu Mine”.