PILDA SEMANATORULUI

Iubiti credinciosi, ati auzit astazi ca s-a citit in Sfanta Biserica despre pilda semanatorului. Deci vom spune
putin din talcuirea acesteia, ca sa nu ingreunam auzurile dumneavoastra cu prea multe cuvinte.
Mai intai sa facem aici o intrebare : Oare pentru care pricina Mantuitorul, cand a spus pilda cu semanatorul, n-a
aratat cine este acest semanator ? Ci a trecut pilda la a treia fata, zicand : Iesit-a semanatorul sa samene
samanta sa.
Dar n-a aratat : Iesit-a dreptul sau sfantul cutare sau proorocul cutare sau apostolul cutare sa samene samanta sa.
Sau iesit-am Eu sa saman samanta cea buna a cuvantului. Pentru care pricina nu s-a spus numele Sau ?
Pentru ca cel dintai semanator al Evangheliei este Insusi Domnul Dumnezeu si Mantuitorul nostru Iisus Hristos.
El a semanat intai cuvantul acesta al vietii in urechile sfintilor Sai ucenici si apostoli si prin ei la toata lumea.
Dar n-a spus : Venit-am sau iesit-am Eu sa saman samanta cuvantului, ca sa nu starneasca zavistie de prisos si
ura in urechile si in inimile fariseilor si a carturarilor, ca sa nu se arate ca un iubitor de slava desarta, ca numai
El seamana cuvantul vietii. De aceea nu a spus numele semanatorului si a zis numai asa simbolic : Iesit-a
semanatorul sa samene samanta sa.
Dar de ce n-a zis : " Iesit-a plugarul " si a zis " Iesit-a semanatorul ?" Iata de ce : Pentru ca nu acela este plugar
cu adevarat, care are samanta, dar o tine in sac sau in lada sau in pod undeva sau in hambar si nu o seamana. Ci
adevaratul semanator si adevaratul plugar este acela care are samanta si o seamana pe dansa.
De aici sa trecem la samanta cuvantului.
Asa zice dumnezeiescul Ioan Gura de Aur : " Nu este plugar al lui Dumnezeu si nici semanator al Evangheliei
acela care stie multe si are multa cunostinta in mintea si in inima sa, dar nu vrea sa propovaduiasca. Ci tine
ascunsa aceasta samanta, ori de frica oamenilor, ori de rusine ori de lenevire, ori alte motive are in mintea sa si
asa ascunde samanta lui Dumnezeu. Ori poate are mai mult decat altul, dar nu vrea sa o samene ca sa aduca lui
Dumnezeu roada insutita.
De aceea, adevaratul plugar al lui Iisus Hristos si adevaratul semanator este acela care are samanta cuvantului
lui Dumnezeu si o seamana in urechile si in inimile ascultatorilor care il asculta pe dansul.
Si apoi, dupa ce-a zis Mantuitorul aceasta pilda la inceput, a aratat ca se intampla cu samanta cuvantului lui
Dumnezeu exact cum se intampla si cu samanta cea materialnica care se seamana de plugar pe ogor.
Si a zis Preasfantul nostru Mantuitor mai departe asa : Si una din seminte a cazut langa cale, adica langa carare
sau langa drum, si oamenii, nebagand seama de dansa, au calcat-o si pasarile cerului, vazand-o asa
descoperita, au mancat-o si a pierit samanta aceasta semanata langa cale. Si alta din seminte a cazut pe piatra
si, neavand umezeala, s-a uscat.
Dar, ca sa va dati seama ca nu chiar pe piatra goala s-a semanat, ca acolo nici nu prinde samanta deloc radacini,
ascultati pe ceilalti doi evanghelisti care il completeaza pe acesta de astazi.
Matei si Marcu zic : Si una a cazut pe pietris, adica pe pamant cu piatra multa, pe pamant cu pietris, si unde
samanta, neavand umezeala, a prins putina radacina si, neavand pamant bun, s-a uscat.
Gura fiecarei plante, gura fiecarui arbore este radacina lui, cu care el se hraneste mai cu seama din pamant; este
adevarat ca arborii mari si multe feluri de saduri se hranesc prin ramuri din aer, cu oxigen si cu celelalte care

trebuie la cresterea vietii sale. Dar mai mult decat toate, gura unei plante, cu care ea se hraneste si trage hrana,
este radacina.
Deci a doua samanta, cazand pe pietris, foarte putin s-a prins si, neavand umezeala si nici pamant destul, s-a
uscat.
A treia samanta a cazut in mijlocul spinilor, cum ati auzit dumnezeiasca Evanghelie, si a rasarit putin si,
crescand spinii au inabusit-o, i-au luat spatiul de lumina si de hrana si asa s-a uscat.
A patra samanta a cazut in pamant bun si a adus domnului sau roada insutita. Unii din cercatorii de firi, parca sar contrazice cu dumnezeiasca Evanghelie, ca samanta, oricat de bun ar fi pamantul, nu poate aduce o suta de
roade, adica un bob de grau sa aduca o suta de boabe de grau sau unul de porumb si asa mai departe, sa aduca o
suta de boabe.
Dar n-au dreptate ! Sa se duca in Egipt, in tarina numita Vizachia, si in partile Nilului si in alte parti din Sicilia,
din Italia, sa vada ca acolo holdele cure se seamana aduc uneori de doua sau de trei ori insutit roada si sa vada ca
nu poate sa minta cuvantul lui Dumnezeu si ca sunt locuri pe pamant unde un graunte aduce mai mult de o suta
de graunte roada in spicul sau.
Dupa ce a spus Mantuitorul pilda acestei Evanghelii, ucenicii Sai n-au inteles puterea pildei si L-au intrebat
deosebi : Spune-ne noua, care este puterea pildei acesteia ! Iar Mantuitorul mai intai le-a spus : Voua vi s-a dat
sa stiti tainele imparatiei cerurilor, iar acestora in pilde vorbesc, ca, auzind, sa nu auda si vazand, sa nu vada,
cum a zis Isaia Proorocul pentru nesinceritatea inimii lor.
Si apoi le-a talcuit Mantuitorul asa : Samanta cea buna este cuvantul lui Dumnezeu, tarina este inima omului,
cum e in pilda cu zazaniile tarinii. Samanta cea semanata pe cale sunt oamenii putin credinciosi sau mai bine sa
zic aproape deloc credinciosi, caci aud cuvantul lui Dumnezeu, dar nu-i dau nici o atentie, asa in trecere : " Eh !
Am auzit predica preotului ! Spunea unu o predica ! Am auzit ca unu citea din Evanghelie, ce-o fi mai spunand
", si nu-i da nici o atentie, ca si cum nu s-ar vorbi din Evanghelie, ci din povesti.
Unul care este indiferent si nu-i place sa asculte cuvantul lui Dumnezeu sau il trece cu vederea, la acela vine
satana si mananca samanta cuvantului din inima lui si este calcat in picioare de toate ispitele dracesti, cum este
calcata samanta, pentru ca nu prinde radacina cuvantul in inima iui, pentru neatentia lui si nebagarea de seama,
ca nu da importanta cuvantului lui Dumnezeu.
Samanta care a cazut pe pietris sunt oamenii care aud cuvantul si pentru moment se bucura ca au inteles ceva,
dar bucuria lor este pripita. Au auzit si s-au bucurat putin, iar pe urma le-a scazut toata evlavia fata de cuvantul
Domnului, se impietreste inima lor de necredinta, de nesimtire, de rautate si indata se usuca din inima lor
samanta cuvantului lui Dumnezeu. Nu gaseste acolo un pamant bun in tarina inimii lui ca sa creasca.
Acestia sunt aceia care sunt samanta cazuta pe piatra, adica oameni care prea putin se bucura si cred si indata
pierd evlavia si credinta catre cele auzite din cuvantul vietii.
Iar samanta a treia sunt oamenii acela care cred in cuvantul lui Dumnezeu pana la o vreme, dar de la o vreme se
ridica ispite asupra acestui cuvant. Ori prigoana din partea oamenilor, ori necaz din partea trupului, sau se ridica
grijile lumii cele rele, sa alerge omul dupa bogatii, dupa slava desarta, dupa dregatorii, dupa bani, dupa trai bun,
dupa dulcetile veacului de acum. Si toate aceste griji crescand, adica marindu-se in inima omului, il fac sa uite
de cuvantul lui Dumnezeu; si asa cuvantul lui Dumnezeu, care prinsese radacina acolo si crescuse putin, se
inabusa, se astupa, se otraveste de grijile veacului de acum, de mancare, de bautura, de avere, de patimi trupesti,
de dezmierdari, si cine stie ce scopuri ale slavei desarte sau cine stie ce rautati, care-l impiedica pe acest cuvant
sa creasca; si asa, crescand patimile in om, inabusa si intuneca lumina cuvantului lui Dumnezeu si indata incepe
a se ofili, iar cuvantul cel dintai al credintei lui se usuca si piere.

Iar samanta a patra, care cade in pamant bun, sunt acei buni crestini si buni oameni de pe fata pamantului, care,
atunci cand aud cuvantul lui Dumnezeu, sunt ca un pamant insetat in care cade ploaia cea binefacatoare a
cuvantului vietii si, cazand in inima lor, se hotarasc pentru cuvantul lui Dumnezeu sa sufere toate necazurile,
toate scarbele, foamea, setea, lipsa, ocara, durerea, crucea, moartea si nu mai dau inapoi. Acestia lucreaza
impreuna cu cuvantul lui Dumnezeu in inima lor si aduc roada intru rabdare, cum zice Evanghelia, rabda toate
pentru porunca lui Iisus Hristos si pentru cuvantul Sfintei Scripturi si al Evangheliei si asa aduc roada intru
rabdare : unul adica, cum zice alta Evanghelie, treizeci, iar altul saizeci, iar altul chiar o suta.
Dupa ce Mantuitorul a spus si a talcuit pilda Evangheliei sfintilor Sai ucenici si apostoli, la urma a zis si acest
cuvant : Cela ce are urechi de auzit, sa auda.
Prea putini sunt oamenii aceia care au urechi si nu aud in lume. Dar urechi de auzit n-au numai oamenii; au si
dobitoacele, au si taratoarele, au si pasarile; numai pestii sunt surzi, cum spun Sfintii Parinti, ca n-au acest organ
al auzului dat de Dumnezeu, ci au numai simtire grozava, ca simlind valurile, sa se fereasca de primejdie, ca ei
sunt surzi.
Dar celelalte vietuitoare si oamenii, toti au urechi. Dar de care urechi este vorba Evanghelie ? Ce credeti ? De
urechile acestea trupesti ? Nu ! Indoit este omul si doua feluri urechi are, dupa cum si doua feluri de ochi. Ochii
acestia simtiti cu care vede cele simtite si are ochii mintii, sau mai bine zis are mintea, care-i ochiul sufletului,
cu care priveste cele inteligibile, cele nevazute, ca dogmele credintei si invataturile Sfintei Scripturi si alte cate
sunt nevazute.
Asa si la urechi sa intelegeti ! Cela ce are urechi de auzit, adica ale sufletului, ca multi aud cu urechile acestea si
stau in biserica si aud cantand la strana si aud proorocii citindu-se, si aud evanghelii si apostoli si taine mari,
multi stau aici si aud, dar aud numai cu urechea din afara, iar urechea cea duhovniceasca a mintii lor si a
sufletului lor este astupata de satana, ii intunecata si nu intelege puterea cuvantului, pentru ca urechile sufletului
lor sunt surde.
Catre aceste urechi s-a adresat Mantuitorul cand am auzit : Cela ce are urechi de auzit, sa auda. Adica prin
urechile acestea simtite sa dea cuvantul urechilor celor nevazute si cu acelea sa auda cuvantul si sa-l inteleaga,
ca apoi, intelegandu-l, sa aduca roada lui Dumnezeu prin lucrare si prin rabdare.
Iubiti credinciosi, dar oare care este cauza nerodirii cuvantului lui Dumnezeu in ziua de astazi ? Sunt multi
preoti predicatori, si-n capitala tarii, si-n orase, si-n sate, multi predicatori sunt astazi si prin manastiri si oriunde
vei intalni predicatori buni. Chiar si unii din credinciosi cunosc Scriptura, dar nu se mai vad astazi roadele
Evangheliei, nu se mai vad suflete roditoare, cum erau la inceputul crestinismului, cu toate ca se rosteste
cuvantul lui Dumnezeu.
Care este pricina pentru care nu rodesc sufletele oamenilor astazi cum rodeau alta data ? Am sa zic ca nu sunt
altele decat cele patru pe care le-a aratat Mantuitorul, sau trei, ca al patrulea a rodit. Dar care este pricina
nerodirii cea adevarata, in cele trei chipuri ale Evangheliei, care s-au zis mai sus ?
Unii vor zice : " Da, parinte ! Astazi nu se mai intorc oamenii la pocainta, nu se mai vad roadzle pocaintei la
multi, pentru ca nu se mai fac minuni ca la inceputul crestinismului ". Cand Apostolul Petru a inceput sa predice
in Ierusalim, spune dumnezeiasca Scriptura ca, numai intr-o zi au crezut trei mii de oameni.
Iar a doua zi, a predicat in pridvorul, care se zicea " al lui Solomon " si, au mai crezut inca cinci mii. Iata
minune mare, in doua zile opt mii de oameni au crezut in Hristos prin gura Sfantului, slavitului, intru tot
laudatului Apostol Petru, care nu era nici teolog, nimic, ci numai avea teologia cea mai inalta, pe Duhul Sfant pe
Care il primise.

Dar zic ei : " Da, parinte, au crezut atunci multi pentru ca-l auzeau pe Petru vorbind in toate limbile de sub cer ",
ca asa a fost la Cincizecime, vorbeau doisprezece barbati galileeni, apostoli, si ei auzeau maririle lui Dumnezeu,
fiecare in limba lui, cati erau adunati acolo cu ocazia praznicului Cincizecimii.
Si aceasta nu mica minune a fost, cum fiecare auzea predicandu-se Evanghelia in limba lui, cu toate ca un singur
om vorbea acolo si aceasta a atras pe multi sa creada.
Iar cand a predicat Petru a doua zi, au crezut cinci mii de barbati. Iarasi, pentru ce ? Pentru minunea cea mare cu
ologul Enea, care statea in pridvorul bisericii, numita " Frumoasa ", in care Apostolul Petru si Ioan
Evanghelistul numai cu un cuvant l-au ridicat si l-au facut sanatos si aceasta spaima si minune mare i-au facut
pe toti sa creada in invatatura apostolilor.
Da ! Ajutat-au atunci foarte mult minunile. Asa spune si Evanghelistul Marcu : Domnul impreuna lucrand, i-a
trimis la propovaduire, i-a imbracat cu putere de sus, cu Duhul Sfant, si le-a dat putere sa invie si mortii, sa
scoata dracii, sa calce peste leu si peste balaur si peste toata puterea satanei. Si in baza acestor minuni multi au
crezut.
Dar oare numai minunile aveau puterea de a face oamenii sa creada in Hristos ? Si pentru aceea nu cred altii
astazi ? Nu-i adevarat !
Iata, noi vedem de foarte multe ori si atunci si astazi ca oamenii cred fara minuni. Mantuitorul a fericit pe cei ce
cred fara sa vada. Ce minuni a vazut famenul Candachiei, cand mergea cu imparateasa Etiopiei si marele
Apostol Filip a fost rapit de Duhul Sfant si a fost langa caruta lui, unde citea pe Proorocul Isaia si ajunsese la
stihul acela : Duhul Domnului peste Mine.
Si i-a talcuit de acolo inainte, ca Hristos a fost acesta, nu Proorocul Isaia, si a zis famenul : Uite apa ! Ce ma
impiedica sa ma botez ? A crezut famenul, s-a dat jos din caruta si s-a botezat si indata Duhul a rapit pe Filip din
Gaza - unde-i Gaza ? Pana in Asia Mica -, pana la Azot l-a dus intr-o clipeala de ochi, cum a dus alta data pe
Proorocul Avacum cu zama din Iudeea in Babilonila la Daniel in groapa cu lei, ca organe ale Duhului Sfant au
fost si proorocii si apostolii.
L-a rapit dupa ce a botezat pe famenul Candachiei, care a fost cel dintai apostol si cel mai mare misionar din
Etiopia, inainte de a merge acolo Sfantul Apostol si Evanghelist Marcu.
Deci n-a vazut famenul nici o minune, dar i-a explicat si a crezut si a avut inima buna si a prins cuvantul lui
Dumnezeu repede si ca roada a fost botezul lui si credinta lui statornica. Ce minune a facut Apostolul Pavel in
Iconia, in Listra si in Derbi ?
Ce minune a facut Sfantul Apostol Filip in Samaria, cand a crezut toata Samaria, primind cuvantul lui
Dumnezeu ? Predica cu putere cuvantul Domnului ! Nu in tot locul, deci, se faceau minuni, dar multa lume se
intorcea la Dumnezeu numai prin credinta. Credinta vine prin auz, iar auzul prin cuvantul lui Dumnezeu si
celelalte.
Deci iata, care are tarina buna a inimii sale, nu asteapta sa vada minuni.
Va zice cineva : " Da ! Nu numai minunile, dar si viata Sfintilor Apostoli, ca erau asa strasnici, asa de mari sfinti
si neprihaniti in viata, poate de aceea prindea cuvantul Domnului care-l predicau ".
Nici aceasta nu-i ! Pentru ca vezi, n-a zis Mantuitorul azi in Evanghelie : Iesit-a sfantul, iesit-a apostolul sau
dreptul sa samene, ci a zis asa simplu : Iesit-a semanatorul sa samene samanta sa.

De multe ori un om simplu spune din cuvantul lui Dumnezeu, dar spune si el sincer si cu credinta si se altoieste
acest cuvant in alta inima sincera si aduce roada insutita.
Deci cauza nerodirii cuvantului lui Dumnezeu in ziua de astazi, nu este din vina persoanei care predica, nici
pentru ca nu se mai fac minuni si alte pricini care le spun oarecare in aceasta privinta.
Ci cauza nerodirii cuvantului lui Dumnezeu in masa poporului de astazi este aratata de Mantuitorul in
Evanghelie, ca oamenii ori sunt cale batuta, unde nu se poate cuprinde cuvantul lui Dumnezeu, inima lor este
batuta de grijile lumii si de draci si de patimi si nu mai prinde cuvantul Domnului radacini. Ori au inimile
impietrite si cuvantul Domnului numai putin se opreste si se usuca, ori au inimile lor pline de interese materiale
si nu numai atat, ci prinsi si intunecati de ura si zavistie, de betie, de lacomie, de fatarnicie, de viclenie si de
toata rautatea si din cauza aceasta nu rodeste in inima lor cuvantul Domnului, ca se inabusa de aceste pacate pe
care le gaseste acolo in inima omului.
Deci daca va intreaba cineva, de ce oare nu se intoarce astazi lumea la pocainta, sa stiti ca din cauza rautatii si a
asezarii sufletelor celor patimase. Ca unii din noi suntem cale batuta, altii suntem spini si altii piatra si de aceea
cuvantul Domnului nici nu prinde radacina, si, chiar daca prinde, se usuca si se inabusa.
Parintele Cleopa

PREDICA LA DUMINICA A XXI-A DUPA RUSALII

Pilda Semanatorului
Samanta dumnezeiasca poarta in sine LUMINA ADEVARULUI?
Frati crestini,
Domnul nostru Iisus Hristos a vorbit de multe ori in pilde despre Imparatia cerului, asa cum
vedem si in Sfanta Evanghelie de astazi. El a luat asemanari de pe pamant, le-a talcuit, ca ucenicii
Lui sa descopere din aceste pilde minunate invataturi pentru sufletele noastre. Pilda semanatorului
care s-a citit astazi este prima pilda pe care o spune Mantuitorul inaintea ucenicilor Sai si pe care a
si
explicat-o
pe
scurt.
In aceasta parabola ni se descopera marea taina a Cuvantului lui Dumnezeu. Samanta aceasta
dumnezeiasca poarta in sine lumina adevarului si acest adevar este singurul care ne poate ajuta la
mantuire. Conteaza insa felul cum va primi omul in cugetul, mintea si inima lui aceasta samanta
cereasca
?
Cuvantul
lui
Dumnezeu.
Samanta este inceputul fiecarei fapte, asa precum cuvantul lui Dumnezeu este inceputul
vietuirii crestine pentru fiecare om. Fara samanta pamantul ramane sterp si pustiu, asa cum fara
Cuvantul lui Dumnezeu, inima omului e stearpa si pustie. Samanta se incredinteaza oricarei

categorii de pamant, asa precum Cuvantul lui Dumnezeu se adreseaza tuturor inimilor
ascultatorilor, la toate neamurile pamantului, la toate clasele sociale si la toate generatiile.
Cuvantul lui Dumnezeu il gasim in Sfanta Scriptura, sau Biblia, care este Cartea Vietii, constitutia
Imparatiei
lui
Dumnezeu
in
care
se
cuprinde
adevarul.
Cuvantul lui Dumnezeu este cuvantul cel bun, cuvantul credintei, al mantuirii si al vietii
vesnice; mare este puterea acestui cuvant. Prin Cuvantul lui Dumnezeu s-a creat lumea si tot prin
cuvant se va judeca. Cuvantul lui Dumnezeu are duh si viata, e viu si lucrator, are puterea de a
indrepta, de a renaste. Cuvantul lui Dumnezeu intareste in rabdare si mangaie in nadejde,
lumineaza, invata si asigura viata vesnica. Cuvantul lui Dumnezeu nu se invecheste, are tinerete
fara batranete si viata fara de moarte, pentru ca vine de sus, de la Cel vesnic prin insuflare.
Toata Scriptura este insuflata de Dumnezeu. Despre insuflarea dumnezeiasca a cartilor biblice,
avem multe temeiuri atat in Vechiul Testament cat si in Noul Testament.
In Vechiul Testament avem expresiile: "Asa zice Domnul!?, "Asa graieste Domnul!?, "Fost-a
Cuvantul
Domnului
catre
mine!?.
In Noul Testament Domnul Hristos zice: "Cercetati scripturile ca acelea marturisesc despre
Mine!? In alta parte zice: "Va rataciti nestiind scripturile!? Sfanta Scriptura este opera Duhului Sfant
si Duhul Sfant nu se poate contrazice. Sfantul Apostol si Evanghelist Ioan isi incepe asa scrierea sa:
"La inceput era Cuvantul si Cuvantul era la Dumnezeu si Dumnezeu era Cuvantul?.
Despre roadele invataturilor biblice ne vorbeste Mantuitorul in parabola semanatorului de
astazi. Ele depind totdeauna de calitatea pamantului inimii in care cad si de caldura si convingerea
cu care se predica. Despre insemnatatea si valoarea Sfintei Scripturi, ne vorbeste Mantuitorul in
parabola bogatului nemilostiv si a saracului Lazar. Omul patimas, nepasator de cele sfinte,
nelegiuitul si necredinciosul, pofteste mai intai sa invieze cineva din morti ca sa creada el in
Cuvantul lui Dumnezeu si sa se pocaiasca. Dar cine nu crede ce scrie in Sfanta Scriptura, nu va
crede
nici
in
cadavrele
inviate
ale
mortilor.
Daca gandim mai adanc dupa adevar, iata ca toti oamenii vin din cealalta lume, de dincolo de
moarte si de materie, caci fiecare nastere este o minune tot asa de mare si neinteleasa ca si
minunea unei invieri din morti. Atunci cum vom crede pe un om inviat din morti, cand nu credem
pe cei vii? Sfanta Scriptura este mai mult decat inviere unui mort; este Cartea Vietii eterne, cartea
intelepciunii
lui
Dumnezeu,
averea
cea
mai
scumpa
a
Bisericii.
Cineva a asemanat Sfanta Scriptura cu o farmacie din care se pot lua tot felul de leacuri
pentru orice boala, dar si otravuri, asa cum au luat sectantii atatea invataturi gresite si si-au
otravit sufletul in loc sa-l tamaduiasca. Altcineva, a asemanat-o cu o padure in care poti sa intri dar
nu mai stii cum sa iesi. Dar Sfanta Scriptura este mai mult decat o farmacie, sau o padure. Ea este
natura intreaga; este cartea deschisa a naturii cu gradini manoase, cu vai si coline, cu dealuri si
stanci, munti si flori, cu plante de tot felul, pomi roditori si toata frumusetea ideilor inalte si a
virtutilor
morale.
Prezenta Evangheliei in mijlocul Bisericii, inchipuie pe insusi Domnul Hristos, care este cu noi
pana la sfarsitul veacurilor asa cum a spus. Cuvantul lui Dumnezeu din Sfanta Evanghelie si din
toata Sfanta Scriptura este samanta pe care a aruncat-o in ogorul inimii noastre insusi Domnul Iisus
Hristos. Fericiti sunt toti acei care asculta Cuvantul lui Dumnezeu si-l pazesc pe el.
O legenda veche ne spune ca pe cand zacea Adam pe patul de moarte a trimis pe fiul sau Sit la
poarta raiului, ca sa-i aduca rod din pomul vietii. Heruvimul, care era la poarta raiului, i-a spus ca
nu are voie sa dea la nimeni roade din pomul vietii, dar fiind miscat de rugamintea nevinovata a
copilului, i-a dat cateva frunze. Sit le-a dus tatalui sau, iar acesta simtind mirosul de rai, i s-a
luminat fata ca de o raza de nadejde si apoi a murit cu aceste mangaieri.
Asa sunt si frazele Bibliei ca frunzele din pomul vietii care au miros din patria vietii celei
adevarate si vesnice. Iata deci cu ce trebuie sa ne hranim ca sa invieze sufletul nostru si sa avem
viata in noi. Insusi Domnul Hristos ne lamureste pe scurt Sfanta Evanghelie de astazi si ne lasa sa
cugetam mai adanc la intelesul ei si sa dezvoltam invatatura pe care o scoatem dintr-insa. De
aceea a zis ucenicilor: "Voua va este dat sa cunoasteti tainele Imparatiei lui Dumnezeu, iar

celorlalti
in
pilde?.
Explicarea acestei parabole este urmatoarea: plugarul este cel care propovaduieste Cuvantul
lui Dumnezeu si care seamana din destul in Biserica Lui. O parte din aceasta invatatura cade in
sufletul unor oameni care nici macar nu o baga in seama, ba chiar o dispretuiesc si de aceea
dispare cu totul din sufletul lor foarte repede. O alta invatatura cade in inima de piatra a unor
oameni
si
neprinzand
radacini
nu
poate
face
roade.
Alta invatatura cade in inima unor oameni a caror viata este plina de grijile lumesti, iar
samanta
Evangheliei
ramane
fara
rod.
Partea cea mai mica din aceasta invatatura ajunge totusi pe pamant bun, in sufletele
evlavioase, care o primesc cu bucurie si o pastreaza cu multa grija facand roade intru rabdare si
mantuire.
Sa vedem care sunt oamenii in care Cuvantul lui Dumnezeu a cazut ca pe cale, iar pasarile
cerului au mancat-o? Acestia sunt cei care si-au batatorit mintea si inima cu fel de fel de invataturi
lumesti. Acesti oameni au invatat cum trebuie sa traiasca bine numai in lumea aceasta, sa-si
multumeasca numai trupul in timp ce sufletul se afla intr-o temnita intunecoasa. Capul lor e plin de
invataturi de prin romane, reviste si fel de fel de carti otravitoare incat nu se mai afla loc si pentru
Cuvantul lui Dumnezeu in mintea lor. O multime de invataturi gresite le-au indreptat pasii unora
spre
pierzarea
sufletului
si
a
trupului
lor.
Dar acest drum pe care a cazut samanta mai infatiseaza si pe oamenii cei stricati care socotesc
viata aceasta ca o jucarie. Ei dispretuiesc invataturile serioase si se dedau la tot felul de placeri
pacatoase. In zadar le-ar vorbi cineva de Dumnezeu si de soarta lor dupa moarte, caci ei calca in
picioare aceasta invatatura sfanta. In urma lor se taraste sarpele, duhul intunericului, care le
rapeste
samanta
cea
buna.
Cati crestini nu vin la biserica si aud Cuvantul lui Dumnezeu, dar imediat dupa ce ies din
biserica ispita le rapeste samanta si nu mai stiu nimic. Cuvantul lui Dumnezeu nu ramane in mintea
si inima lor, fiindca au mintea imprastiata si n-au reusit sa ascunda samanta dumnezeiasca, ca
aceasta sa ajunga din minte in inima. Au mancat-o, dupa cum spune Mantuitorul, pasarile fiindca au
gasit-o pe drum. Acesti crestini reusesc sa mearga pana acasa cu invatatura luata din biserica
numai in minte, dar se intalnesc cu alti oameni care-i contrazic sau ii dispretuiesc, fiindca aceia nu
sunt vrednici de Cuvantul lui Dumnezeu si pentru nevrednicia lor nu trebuie sa li se vorbeasca. Daca
li s-a vorbit, iata ca s-a implinit cuvantul Domnului care zice ca trecatorii au calcat samanta in
picioare.
Samanta ramasa in drum este acea invatatura care ramane numai in minte. Daca invatatura
ajunge in inima, atunci cu adevarat samanta Domnului ajunge in loc bun de unde pasarile nu o mai
pot rapi, iar oamenii nu o mai pot calca in picioare. Plugarul intelept are datoria ca sa ascunda
samanta in pamant, cat trebuie. Cuvantul lui Dumnezeu trebuie sa ajunga la inima oricat de lung e
drumul
de
la
minte
la
inima.
Alta parte de samanta a cazut in loc pietros si daca a rasarit s-a uscat pentru ca nu avea
umezeala. Aici se inchipuie oamenii aceia care auzind Cuvantul lui Dumnezeu il primesc cu bucurie,
dar acestia nu au radacini, fiindca samanta nu a fost udata mereu asa cum stim ca trebuie udata
orice samanta sau planta daca vrem sa creasca. In cazul nostru udarea inseamna lacrimile varsate
la cantare si rugaciune, la predica, fapte bune si in diferite imprejurari duhovnicesti, amintindu-ne
mereu
de
ziua
plecarii
si
de
ceasul
judecatii
noastre.
Stim ca focul trebuie intretinut cu lemne ca sa nu se stinga. De aceea trebuie sa punem si noi
mereu lemne pe foc, ca sa avem lumina si caldura si sa putem creste samanta dumnezeiasca in
ogorul inimii noastre. Cei care nu se hranesc cu ce trebuie nu prind radacini, iar la vreme de ispita
se
leapada.
Cuvantul lui Dumnezeu poate rasari de multe ori in inimile oamenilor, dar din cauza impietririi,
a lenevirii si a trandavirii lor acest cuvant nu prinde radacini si nu se intareste. De aceea in vreme
de pace si liniste par a fi credinciosi, dar cand vin ispitele, prigoanele si primejdiile se leapada
lesne de credinta pentru ca nu au radacini. Pe ei nu-i misca nimic. Vin necazuri si suparari care mai

de care mai grele, dar inima lor impietrita nu simte nimic, orice s-ar intampla si deci Cuvantul lui
Dumnezeu
nu
poate
prinde
radacini.
O alta parte de samanta a cazut intre spini. Aceasta categorie de oameni o formeaza acei care
aud Cuvantul lui Dumnezeu, dar umbla sub povara grijilor si a placerilor vietii si de aceea se
inabusesc si nu aduc roade. Samanta cazuta intre spini a rasarit, a crescut, dar n-a rodit. Aceasta
inseamna ca un om poate sa ajunga sa cunoasca destul de bine credinta in Dumnezeu si cu toate
acestea
sufletul
lui
sa
fie
inca
departe
de
mantuire.
Sunt destui oameni care asculta cazaniile si predicile in biserica, dar nu pun nici un pret si
traiesc tot departe de adevarul mantuirii. De unde vine raul acesta? Desigur nu de la samanta, ci de
la pamant, adica de la inima. Pamantul inimii lor a fost si este inca plin de spini. In aceasta inima
pacatul este stapan, ori ca sa ajungi in cer ti se cere o cunostinta, o credinta si o viata plina de
fapte bune. Ca sa ajungi in iad, n-ai decat sa te lasi in voia patimilor si a pornirilor inimii tale.
Spinii au crescut o data cu graul, ba chiar au luat-o inaintea lui si au ajuns sa-l acopere, luandu-i
lumina, aerul si hrana, facandu-l sa nu aduca rod. Ei au fost ascunsi si au avut radacini in pamant.
Asa se intampla cu multe inimi. Cuvantul lui Dumnezeu nu patrunde in ele, pentru ca pacatul
se afla mai in adancul inimii, o ia inainte si creste si inabusa astfel credinta cu totul.
Sa vedem acum ce nume poarta aceste pacate care se afla in adancul inimii cu radacini
adanci. Ni le spune astazi insusi Domnul Hristos: grijile lumii acesteia, inselaciunea bogatiilor,
placerile vietii acesteia si multe alte pofte. O, cate griji nu-si fac oamenii! Unii se vaita de unele,
altii de altele si ingrijindu-se mereu de cele pamantesti ale trupului uita cu desavarsire de cele ale
sufletului. Iata de ce multi nu mai vin la biserica, nu se mai spovedesc, nu-si mai fac timp nici de
rugaciune, nu mai au frica de Dumnezeu, ci spaima lor este ca vor muri de foame.
Alti spini sunt inselaciunea bogatiei. Bogatia este inselatoare, spune Domnul, pentru ca nu da
ceea ce asteapta lumea de la ea. Se spune ca cine are bani are de toate, dar nu este asa. E drept
ca daca ai bani poti sa faci rost de multe lucruri, dar nu de toate. Cu bani poti sa cumperi de ale
mancarii, dar nu poti cumpara si pofta de mancare. Poti sa cumperi pat, saltele si perne moi, dar
nu poti cumpara si odihna somnului. Poti sa ajungi stiutor de carte, sa fii inconjurat de multe
lucruri, dar sa nu te poti bucura de ele. Poti sa faci viata mai usoara, dar sa nu ai pace. Poti sa faci
multe cunostinte, dar nu si adevarati prieteni. Cu bani cumperi coaja lucrurilor, dar nu si miezul
lor.
Bogatia poarta cu ea multe primejdii, mai ales primejdia ca ucide credinta. Cand un credincios
incepe sa se imbogateasca, trebuie sa se roage mult, fiindca se gaseste in mare primejdie. Un mare
intelept crestin avea o rugaciune a lui care zicea asa: sa nu-mi dai Doamne nici bogatie, nici
saracie, ci da-mi painea care-mi trebuie, ca nu cumva in belsug sa ma lepad de Tine, iar in saracie
sa
fur
si
sa
iau
in
desert
numele
Dumnezeului
meu.
Bogatia te ajuta sa duci un trai mai lesnicios, dar tot ea da putinta implinirii unor pofte
pacatoase si te imbogatesti si in pacate. Baietii si fetele de la tara cand vin la oras sunt mai sfiosi,
asezati si cuminti. Cum ajung si fac rost de bani incep sa cada in stricaciuni. Bogatia n-ar fi rea si
periculoasa, daca ar sti omul cum s-o intrebuinteze. Dar tocmai aici e nestiinta, aici e necredinta,
caci multi care s-au imbogatit, cumparandu-si masini si case noi, au pierdut credinta, s-au zapacit,
si-au
pierdut
mintea
cazand
in
desfranari
si
in
toate
pacatele.
O vorba batraneasca spune ca bogatia este buna ca sluga, nu ca stapan, adica nu ea sa-i
porunceasca omului, sa-l stapaneasca, ci omul s-o stapaneasca punand-o in slujba lui Dumnezeu.
Facand astfel isi face comoara in cer. Dar cea mai mare parte a oamenilor care se imbogatesc ajung
ei robi ai averii si chiar ca niste hamali ai pamantului, alergand ziua si noaptea ca sa se
imbogateasca fara sa se sature. Bogatia este primejdioasa pentru ca e cu neputinta sa nu se fi
amestecat in ea furtul si inselaciunea. Nu stiu daca unu la suta din bogati ar putea spune ca nu a
facut
nici
o
nedreptate.
Pe langa acestea trebuie sa stim ca bogatia te lasa; o poti pierde, iti poate fi luata, furata, ori
sigur o lasi cand mori, caci nimeni nu poate lua cu el ceva si asteapta sa se indure sa-i dea altii
ceva
de
pomana.

Alti spini sunt placerile vietii de aici. De multa vreme lumea a cam inceput sa se tina de niste
obiceiuri rele, caci fiecare varsta isi are poftele si placerile ei, care inabusa Cuvantul lui Dumnezeu
si
sunt
mari
piedici
in
calea
primirii
acestui
cuvant.
Asa imi povesteau unii, ca la inceputul venirii lor la biserica, nu auzeau si nu intelegeau nimic
din predici. Abia asteptau sa se termine si sa plece acasa, oprindu-se in restaurante si in alte locuri
fara de folos. Tot timpul cat stam in biserica, imi spunea cineva, ma gandeam la alte locuri, la
mancare, bautura si distractii si imi parea rau ca am venit la biserica.
Prin urmare, iata cate piedici rele si cate pofte pacatoase ii ies omului in cale intocmai ca
niste spini care inabusa samanta si astfel nu mai aduce roade. Daca acesti spini nu sunt cunoscuti si
inlaturati, credinta unor astfel de oameni dispare si ei raman crestini doar cu numele, asa cum sunt
cei
mai
multi
astazi,
dupa
nume
crestini,
iar
dupa
fapte
pagani.
Cum si-ar putea inchipui cineva ca ar putea face roade spre mantuire, daca se tot tin mereu de
chefuri, bauturi, muzica, caci diavolul a avut grija sa-i faca sa nu se mai sature de aceste pofte
pacatoase. Oamenii s-au obisnuit sa faca aceste petreceri in toate imprejurarile: la cununie, la
botez, onomastica, la ziua de nastere si chiar la inmormantari si parastase, unde in loc sa se roage
pentru cel raposat, fac glume proaste si rad de pacatele celor morti. Ce folos pot sa aiba acesti
oameni,
decat
paguba
mare
sufleteasca?
Iata cum spinii acestia au napadit samanta cuvantului dumnezeiesc si au inceput sa faca rani
adanci in multe familii si in sufletul copiilor. Majoritatea parintilor plang cu lacrimi amare de copiii
lor care au luat cai gresite si traiesc in mari pacate departe de Cuvantul lui Dumnezeu. Dar ce sa
mai vorbim de cei mici cand intalnim chiar si pe cei mai in varsta cu astfel de buruieni crescute in
inimile lor. Nici acum n-au inteles si nu vor intelege niciodata credinta, acestia. Dar acesti spini vor
ajunge odata foarte durerosi, atunci cand vor fi intinsi pe patul mortii. Ce chin si ce durere vor
pricinui atunci aceste buruieni, acesti spini, acelora care n-au avut urechi sa auda Cuvantul lui
Dumnezeu.
Asa imi povestea un crestin despre vecinul lui batran, care fiind pe patul mortii l-a chemat sa-l
vada. Vazandu-l cum se zbatea in chinurile mortii, crestinul il incuraja zicandu-i: "Tine-te bine, nu
te descuraja, tine-te bine!? Batranul cu voce stinsa ii raspunse: "Tocmai asta vreau sa fac, dar iata,
n-am de ce sa ma tin, caci eu mi-am pus increderea in lucrurile pamantesti si in poftele trupesti,
dar acestea acum toate ma parasesc. In zadar mai incerc sa fac ceva acum, daca toata viata nu mam ingrijit de suflet si am facut doar voia trupului si a diavolului. Acum e prea tarziu si nu mai pot
face nimic?. A murit in chinuri groaznice, strambandu-se la vedeniile infioratoare caci demonii
venisera
sa
ia
sufletul
fara
roade,
pocainta
si
iertare.
De aceea, frati crestini, sa cercetam fiecare adancul sufletului nostru si sa vedem ce fel de
maracini, de balarii si de buruieni se afla in inima noastra. Daca am avut vreodata spinii bauturilor,
ai fumatului, desfranarii si luxului si alte patimi si daca cu ajutorul lui Dumnezeu i-am smuls lasand
sa creasca graul cel curat, bine ne-am facut sufletului nostru si am lucrat intelepteste, caci oricare
dintre noi s-a intepat din greseala, dar imediat a scos maracinele afara. Sau cine nu s-a impiedicat
si a cazut, poate chiar in noroi, dar imediat s-a ridicat si a mers mai departe pe drum!
Asa sa facem si noi cu pacatul, sa nu-l putem suferi si sa-l scoatem afara prin spovedanie,
turnand pe rani apa cea vie a pocaintei, lacrimi care sa izvorasca din ochi cu cainta pentru
pacatele savarsite si sa nu ramanem in ele, ci sa ne ridicam din cadere si sa umblam cu grija ca sa
nu
ne
mai
intepam
in
maracinii
pusi
pe
cale
de
diavolul.
Sfintii Parinti spun ca a cadea in vreo greseala este un lucru omenesc, iar a ne ridica este un
lucru ingeresc. Daca vom rupe mereu buruienile care cauta sa incolteasca si ne vom hrani cu
Cuvantul lui Dumnezeu din Sfanta Biserica care este maica noastra, ne vom face pamant bun,
aducand roade si atunci vom fi fericiti si in lumea aceasta si in vesnicie. Cei care nu tin legatura
stransa cu Sfanta Biserica, care este maica noastra sufleteasca si nu vin duminicile sa se hraneasca
din masa cea bogata cu invataturi dumnezeiesti, acele suflete sunt cazute in primejdia pierzarii,
intocmai ca pruncul din pantecele mamei, caruia daca i se rupe legatura cu ea, este in primejdie si
moare.

Asa si crestinii care nu tin legatura cu Sfanta Biserica, cu invatatura si slujbele ei, se pierd si
tocmai lucrul acesta il urmareste diavolul, sa desparta pe om de Biserica. Dupa ce Domnul Hristos a
spus pilda aceasta, a strigat tare: "Cine are urechi de auzit sa auda!? Domnul s-a referit aici la
urechile sufletesti pe care toti trebuie sa le deschidem caci vai de cei ce nu vor auzi acum cat mai
este timp, fiindca la sfarsit este prea tarziu si in iad in zadar vor auzi. Sa ne sune in urechi
cuvintele Domnului si sa luam aminte sa nu fim nici drum, nici piatra, nici spini, ci sa fim un
pamant bun pentru samanta aceasta curata si sfanta a Cuvantului lui Dumnezeu care ne aduce
atata binecuvantare sufleteasca si trupeasca. Aceasta invatatura ne poate face fericiti chiar pe
lumea aceasta, daca implinim voia lui Dumnezeu.
Rugaciune
O, Cerescule Semanator Unule Nascut, Fiule si Cuvantul lui Dumnezeu, Tu esti painea
ingerilor, Tu esti hrana sufletelor celor ce flamanzesc dupa Imparatia cereasca. Tu esti Cel ce Ti-ai
varsat sangele pentru rascumpararea oilor Tale ca sa le aduni si sa ne faci o turma a Bisericii Tale.
Cauta din cer spre turma aceasta mica si sa nu Te departezi niciodata de noi. Duhul Tau cel Sfant
sa lumineze mintea noastra si sa se coboare in inimile noastre si sa ne invete cele de folos.
Seamana de-a pururea samanta cea dumnezeiasca in inimile noastre, ca sa aduca rod insutit,
spre slava Tatalui, a Fiului si a Sfantului Duh. Amin.

10