Câte zile...

Apoc. 22:17-20
Câte zile, câte ceasuri
Vor mai fi de așteptare?
Oare câte lungi popasuri
Vom privi plângând în zare?
Cât vom străjui hotarul
Vremilor de ațipire
Până se va stinge-amarul
Lacrimilor din privire?

Câte doruri necuprinse,

Câte întristate șoapte -
Tânguite-n rugi aprinse
Vor mai suspina în noapte?
Câte jertfe și cât sânge,
Câtă zbatere și-amar
Veacurile lungi vor strânge
Cu-a lor ardere pe-altar?

Căci vedem cum zboară iute

Ceasuri, zile, ani la rând
Și alte vremi necunoscute
Își fac vaduri... suspinând
Însă Tu, în largul zării,
Zăbovești tot mai tăcut
Să pui capăt întristării
Veacurilor ce-au trecut!

În ecouri lungi de jale

Plânge-al vremilor tumult,
Urma pașilor din vale
Ce s-au șters așa de mult...
Colbul gros al nepăsării
Ce se-așterne tot mai greu,
Tot mai mulți Te dau uitării
Trăind fără Dumnezeu...

Însă noi, Doamne Isuse,

Te-așteptăm ca-n prima zi!
Taina vremilor apuse
Tu-ai văzut-o și o știi,
Știi durerea noastră amară,
Știi al inimii tumult
Cum din zori și până-n seară
Te-așteptăm așa de mult!

Câte zile, câte ceasuri

Vor mai fi să zăbovești
În a noastre lungi popasuri
Te-așteptăm! Căci ne iubești!
Totuși inima Te-ntreabă
Peste vremea ce va fi:
Îndelunga Ta zăbavă
Oare când se va sfârși?!

Gh. Crăciun