Du-te, Voine, du-te-Doina populară

Doina este una dintre speciile reprezentative ale folclorului

românesc, fiind o operă lirică în versuri prin care se exprimă, în mod
direct, sentimente și trăiri profunde, prin valorificarea resurselor de
expresivitate ale limbii populare.
Opera literară ,,Du-te, Voine, du-te’’ este o doină populară, deoarece
prezintă, la nivel formal și de conținut, toate trăsăturile acestei
specii, având caracter oral, colectiv, anonim, sincretic și tradi țional.
Un prim argument este redat de tema acestei poezii, dorul față de
bărbatul care este plecat cu oile la munte. Doina citată este una de
dor, ,,Tare dor m-ajunge’’, lucru subliniat de intensitatea
sentimentelor de dor, de dragoste și de nostalgie. Motivul dorului,
propriu doar registrului nostru de gândire și de simțire, este o
dovadă a caracterului tradițional al acestei opere literare ,,dor m-
ajunge’’.
Se remarcă oralitatea stilului, una dintre trăsăturile esențiale ale
acestei specii, susținută de prezența cuvintelor și a expresiilor de
factură populară: ,,furcuța’’, ,,de laturi’’ , ,,secera’’. Se pot identifica
motive literare folclorice, precum cel al amintirii și al seceratului.
Legătura milenară dintre om și natură este un alt motiv central al
doinei, subliniat de prezența în text a formulei ,,cu oile-n munte’’.
Modul de expunere predominant este monologul liric, deoarece sunt
redate trăiri profunde, textul constituindu-se sub forma unei
confesiuni lirice (,,Că nu vii la mine’’). Acesta se împletește cu
descrierea, care surprinde suferința îndrăgostitei ,,Și rău mă
tăiai/Puțin sânge curge’’. Sentimentele eului liric sunt subliniate de
prezența mărcilor subiectivității, redate prin forme verbale la
persoana I ,,săcerai’’, ,,tăiai’’ și pronominale la persoana I ,,mă’’,
,,mine’’. Acestea sunt completate de câteva mărci ale afectivității,
precum diminutivul ,,furcuța’’ și substantivul în vocativ,,Voine’’.
Un alt argument este reprezentat, la nivel stilistic, de prezența
figurilor de stil și a imaginilor artistice. Doina, cântectul liric al
singurătății, se individualizează între celelalte creații populare prin
expresivitate. În text, se regăsesc: imaginile vizuale ,,cu oile ]n
munte’’, arată iubirea flăcăului și comuniunea omului cu
animalul, ,,că nu vii la mine’’ exprimă regretul pentru absența
persoanei dragi, iar personificarea ,,Tare dor m-ajunge’’ sugereaz ă
dorul și singurătatea.
Versificația este specifică operelor lirice populare: ritmul este
trohaic, rima este împerecheată, versurile scurte, cu măsura de 5-7
silabe. Muzicalitatea versurilor pune în lumină caracterul sincretic
al doinei, aceasta fiind însoțită de o linie melodică. Fiind o operă ce
aparține folclorului, doina are, totodată, caracter anonim și colectiv,
punând în valoare imaginația creatoare a poporului român.
În concluzie, întrucât reprezintă ecoul celor mai profunde trăiri
omenești, opera ,,Du-te, Voine, du-te’’ ilustrează toate trăsăturile
unei doine populare.