1.

Țările nordice în evul mediu timpuriu

Evoluția economico-socială și politică

În ultimele secole ale primului mileniu, triburile de origine germanică ale norvegienilor și
suedezilor din Pen. Scandinavă și ale danezilor din Pen. Iutlanda, erau cunoscute sub denumirea de
”oamenii nordului”.

Popoarele nordice se ocupau, în funcție de condițiile oferite de mediul înconjurător, cu agricultura,

și creșterea animalelor, cu exploatarea pădurilor, mineritul, cu meșteșugurile, îndeosebi
prelucrarea lemnului și a metalelor. Iscusința lor în construcțiile de nave de luptă și de comerț este
atestată de descoperirile de corăbii funerare de la Nydam, Gokstad și Oseberg.

Un loc important ocupau comerțul intern și extern, cel din urmă desfășurat frecvent pe cale
maritimă și fluvială sau combinată, pe apă și pe uscat și îmbinat cu războiul.

Procesul de destrămare a relațiilor gentilice și de formare a relațiilor feudale a fost tardiv, lung și
neuniform, el având loc succesiv, în Danemarca, Norvegia și Suedia.Pe lângă țăranii liberi și micii
proprietari, s-au format proprietari de domenii laici și pe măsura creștinării, și ecleziastici și țărani
aflați în variate grade de dependență.

Regalitatea a evoluat de la regalitatea de tip tribal la regalitatea în fruntea unui stat unificat.
Adoptarea creștinismului în ritul bisericii romane a consacrat formarea relațiilor feudale și a
statului, a conferit clerului un important rol social-politic și religios-cultural și a ușurat intrarea
țărilor nordice în comunitatea șărilor europene creștine.

Explorări, incursiuni și cuceriri normande

Sărăcia resurselor naturale, creșterea populației, pescuitul maritim și oceanic îndepărtat, îmbinarea
comerțului extern cu pirateria, accentuarea diferențierei sociale și intensificarea unor confruntări
social-politice, trecerea de la regalitatea de tip tribal la regalitatea unui stat unificat – au stimulat
explorările, incursiunile și cuceririle popoarelor nordice din sec. X-XI.

Împinși de dorința de a gpsi zone bogate pentru pescuit apoi și pentru colonizare, nordmanzii au
descoperit, au explorat și au colonizat insule și țărmuri din Nordul Oceanului Atlantic, ca Islanda,
Groenlanda, țărmul nord-estic al Americii de Nord, în regiunile numite Helluland, Markland,
Vindland.

Incursiunile normande au început spre sfârșitul sec. VIII și s-au intensificat în secolele IX-X, danezii,
norvegienii atacând și prădând regiunile de nord-est ale Britaniei anglo-saxone, regiunile de nord-
vest ale Germaniei și de veste ale Franței, litoralul de vest al Pen. Ibierice și litoralul de vest al
Italiei.

Succesul incursiunilor a deschis calea unor cuceriri și așezări stabile. În sec. IX danezii au cucerit
regiunile estice ale Britaniei anglo-saxone, în care s-au stabilit și au introdus legi cutumiare proprii,
astfel încât aceste regiuni erau numite teritoriul legii daneze.

Unele dintre noile intemeieri statale normande au constituit baze de pornire a unor noi cuceriri.
Astfel din Normandia, normanzii francizați au pornit la cucerirea de la arabi la bizantin , mai apoi au
organizat atacuri împotriva Imperiului Bizantin și participarea la prima cruciadă(1096-1099).
În sec. IX-XI popoarele nordice au deținut un rol important în istoria universală. Datorită evoluției
societății normande, a avut loc întreitul proces de feudalizare, de întemeiere a regatelor
Danemarcei, Norvegiei și Suediei și de creștinare. Prin explorările lor, au contribuit la o cunoaștere
mai bună a zonei nordice a Oceanului Atlantic.

2.Cultura în Evul Mediu Timpuriu

Condițiile istorice ale evoluției ei

Procesul de ruralizare, destrămarea structurilor sociale și instituționale ale antichității, rărirea

păturii nobilimii romane și a deținătorilor de funcții publice – explicau declinul culturii antice.

Migrația germanică a avut ca urmare nașterea unor noi popoare și limbi.

S-a format o cultură a clasei conducătoare și o cultură populară. Cultura clasei conducătoare avea
un caracter feudalo-clerical, iar cultura populară, reflectând interesele și aspirațiile țărănimii și ale
restrânsei pături orășenești, era exărimată oral și în limbile vorbite, pe când cea conducătoare era
scrisă și vorbită.

Creația scrisă, provenind din sfera culturii clasei conducătoare era exprimată în limba cultă a epocii
– limba latină. Factorul comun care a acționat astfel încât limba latină să fie folosită ca limbă cultă în
zone deosebite în care limba latină devenea ”moartă”, a fost creștinarea popoarelor din aceste țări
în ritul bisericii romane, care născută și organizată în lumea romană, folosea ca limbă a cultului
latina.

Ca urmare a interacțiunii unor factori socioe-economici, politici și cultural-religioși, cultura Europei

apusene în evul mediu timpuriu reprezintă o sinteză a moștenirii culturale romane.

Cultura în primele secole ale evului mediu

Cultura clasică intrase în declin încă de la sfârșitul existenței imperiului, declin agravat de
decăderea orașelor, care erau principale centre de cultură și destrămarea instituțiilor lumii romane
în epoca marilor migrații.

Martianus Capella a transmis sistemul mai vechi al grupării cunoștințelor antichității în șapte arte
liberale. Ele au fost grupate în trei căi: gramatica, dialectica și retorica și în patru căi: aritmetica,
geometria, astronomia și muzica.

În condițiile regresului cultural al epocii și ale instaurării supremației spiritual a clerului,

principalele centre de cultură reprezentau niște oaze răzlețe – unele reședințe episcopale, și unele
mănăstiri, iar creatorii și purtătorii de cultură proveneau numai din rândul clericilor cu pregătire
culturală mai temeinică.

Principalele activități culturale din mănăstirile mai însemnate, se desfășurau în scriptorul sau
atelierul de copiat codice. Călugării pregăteau pergamentul, cernelurile și vopselele, copiau,
împodobeau c miniature și legau codicele. La curțile regale, activitatea culturală avea o destinație
precumpănitor practică, fiind subordonată necesităților cârmuirii. Creatorii ei erau la fel clericii,
care formau personalul cancelariei, unde erau întocmite acte și scrisori. La curțile regale își
desfășurau activitatea și poeți de curte, clerici și laici și rapsozi laici.
Un loc important ocupau operele beletristoce în limbile germanice, adresate unui public
necunoscător al limbii latine. Ele aparțin genului epic și au autori anonimi.

Renașterea carolingiană

Expansiunea statului franc Carolingian și a creștinismului în ritul bisericii romane a sporit nevoia
de slujbași și clerici cu o pregătire mai bună. Carol cel Mare a sprijinit deschiderea de școli
episcopale și mănăstirești și a solicitat colaborarea unor oameni cultivate din statul franc și din
afara hotarelor.

Programul renașterii carolingiene a fost realizat prin activitatea statului major cultural al lui Carol
cel Mare, format din oamenicultivați și s-a desfășurat ăn cercurile cultivate ale epocii.

În ultimele decenii ale sec VIII și în primele decenii ale sec IX s-a format pentru scrierea de codice,
apoi și pentru scrierea de cancelarie, minuscula carolingiană, clară, elegantă.

Restaurarea studiilor literare clasice latine a avut efecte multiple. Prețuirea lor,a dus la copierea lor
în scriptoriile unor mănăstiri.

În istoriografie, tendința de a glorifica și a justifica politica statului Carolingian și a suveranilor săi,

se reflect în Analele regatului francilor, cronică oficială a evenimentelor însemnate petrecute în anii
768-829, în Viața împăratului Carol cel Mare.

Cultura între mijlocul sec IX și mijlocul sec XI

Încheierea procesului de formare a popoarelor și a limbilor romanice și germanice a avut ca urmare

pătrunderea în cultura scrisă, alături de limba latină a limbilor vorbite în care au fost alcătuite
unele momente ale culturii.

În domeniul științelor naturii, în zona de contact din sudul Italiei a culturii occidentale cu cele
bizantină, arabă și ebraică, afuncționat din sec X la școala de medicină de la Salerno.

Ca și în secolele precedente limba culturii scrise rămânea cea latină, dar au pătruns și s-au
răspândit și limbile vorbite în urma procesului de formare în Occident a popoarelor și a limblior
romanice și germanice.

Silvestru II a continuat conceptual de renaștere carolingiană, la fel el a cunoscut unele realizări ale
culturii grecești antice și ale culturii arabe.

Călugăr și cronicar francez – Raoul Glaber, este autorul unur Istorii, în care reflectând spaimele
anului o mie, abundă calamitățile și miracolele.

Arta

Au fost moștenite elemente clasice romane, păstrate îndeosebi în domeniul arhitecturii în piatră și
în tehnica mozaicului. Elementele clasice romane s-au păstrat mai tenace în Italia, Pen. Iberică,
Galiza sudică și au cunoscut o revigorare în timpul renașterii carolingiene.

În domeniul arhitecturii în piatră de tradiție romană se înscriu bazilicele San Apollinare Uovo și San
Vitale din Ravenna, baptisterul Saint Jean Poitiers, capela imperial de la Aachen.

O mare răspândire aveau construcțiile în lemn, laice și ecleziastice, în întreaga Europă apuseană și
Germania.
De o mare răspândire se bucurau artele decorative legate de prelucrarea lemnului și a metalelor și
decorarea manuscriselor.