Teoria socialismului şi capitalismului

Hans Hermann Hoppe

Cap 4: Socialismul in stil democrat
Greselile si experientele dezamagitoare ale socialismului rus a condus la aparitia
socialismului modern de tip democrat. Desi sunt considerate diferite, ambele tipuri de
socialism au la baza aceeasi motivaţie egalitaristă şi împărtăşesc în esenţă acelaşi ţel: abolirea
capitalismului ca sistem social bazat pe proprietatea privată şi formarea unei noi societăţi,  în
care fiecare este retribuit “după nevoile sale”.
Insa, chiar de la apartia sa, de la jumatatea secolului al-XIX-lea, au existat persoane
care au contestat acest curent.  Pe de o parte, au existat în interiorul mişcării apărători ai unui
curs revoluţionar al acţiunii. Ei susţineau răsturnarea guvernelor şi dictatura temporară a
celor care nu erau capitalişti şi care trebuiau să-şi vândă munca. Pe de altă parte, au existat
reformiştii care susţineau o abordare gradualistă. Raţionamentul lor era că, prin lărgirea
dreptului de vot victoria socialismului ar putea fi obţinută prin acţiune democratică,
parlamentară. Acest lucru s-ar întâmpla deoarece capitalismul, ar produce mai puţini oameni
să muncească pentru sine, şi ca tot mai mulţi să fie angajaţii altora. Ar aparea o conştiinţă
proletară de clasă tot mai uniformă care, ar conduce la o răsturnare a opiniei votanţilor în
favoarea partidului socialist. Ca urmare a revolutiei bolsevica din Rusia din octombrie 1917,
au aparut două partide diferite: un partid comunist mai mult sau mai puţin în favoarea
evenimentelor din Rusia şi un partid socialist sau social-democrat care manifesta rezerve, sau
era împotriva acestora. Socialismul democrat a aparut ca raspuns socialismului rus, fiind
impotriva varsarilor de sange, a liderilor corupti si a performantelor economice sovietice
indoielnice.  Socialismul de tip rus nu însemna mai multă avuţie, ci mai putina fiind vorba
despre un sistem care recunoştea de fapt propria inferioritate economică. Cat priveste aderarea
la acest curent, in Europa poate fi regasit cu precadere in zona Germaniei de Vest.
In esenta, socialismul democrat prezinta doua caracteristici importante socialismul
democrat nu scoate în afara legii proprietatea privată asupra mijloacelor de producţie şi chiar
acceptă ideea ca toate mijloacele de producţie să fie deţinute privat, cu exceptia educatiei si
transporturilor. Adica, fiecare are dreptul de a apropria şi de a deţine în mod privat mijloace
de producţie, de a le vinde, de a le cumpăra sau de a produce altele noi, de a le da cadou sau
de a le închiria altcuiva printr-un contract.  Dar a doua caracteristică este aceea că niciun
proprietar al mijloacelor de producţie nu este şi proprietarul de drept al întregului venit şi
niciunui proprietar nu îi este permis să decidă cât anume din totalul venitului rezultat din
producţie să aloce pentru consum şi cât pentru investiţii. O parte a venitului rezultat de pe
urma producţiei aparţine de drept societăţii şi trebuie să-i fie cedată, pentru a fi apoi
redistribuită membrilor săi individuali în conformitate cu anumite idei de egalitate sau de
dreptate distributivă. Mai mult, ele sunt în principiu flexibile, iar determinarea mărimii lor nu
este o decizie a producătorului, ci una care aparţine de drept societăţii. Adoptarea acestor
reguli constituie o încălcare a drepturilor proprietarului natural, de a fi proprietarul propriului
venit. Socialismul democrat susţine exproprierea parţială a proprietarului natural prin
redistribuirea unei părţi a venitului obţinut din producţie în favoarea unor oameni care nu au
produs venitul în cauză şi nici nu au avut vreo revendicare contractuală asupra acestuia. În
plus, beneficiarii redistribuirii au dreptul de a determina în mod unilateral cât de departe poate
merge această expropriere parţială.
Dupa cum se poate observa, desi intentioneaza sa creeze oamenilor impresia ca este un
regim care sustine dezvoltarea, de fapt nu este foarte diferit de socialismul rus. Pare să
deschidă calea pentru o diferenţă fundamentală, prin aceea că permite existenţa proprietăţii
private, dar  permite exproprierea întregului venit obţinut de producător, reducând astfel
dreptul său de proprietate la unul pur nominal. Practic adevaratele diferente constau doar in
gradul de expropiere.
Drept urmare efectele isi fac simtita prezenta: exproprierea si redistribuirea veniturilor
este partiala, deci exista preturi de piata, astfel fiind posibila contabilizarea resurselor. De
asemenea, cum investiţiile private şi formarea de capital sunt posibile, există o motivaţie mai
mare de a munci, de a economisi şi de a investi. Practic conduce la o reducere a investiţiilor,
şi deci a avuţiei viitoare pentru ca luându-i proprietarului o parte oricât de mică a venitului
obţinut din producţie şi acordând-o unor persoane care nu au produs venitul în cauză, costurile
de producţie cresc, iar acest fapt incurajeaza munca la negru. Introducerea sau mărirea
impozitelor implică astfel faptul că venitul monetar obţinut din producţie este redus pentru
producător şi mărit pentru alte persoane, ceea ce înseamnă că puterea de cumpărare a banilor
va fi mai mică, iar standardul general de viaţă va fi mai scazut.
Unii sustin ca marirea taxelor ar duce si la cresterea PIB-ului, dar aceasta crestere este
in realitate valida doar cand se produce mai mult in aceleasi conditii de piata sau prin miljoace
tehnologice imbunatatite. O altă obiecţie este aceea că mărirea impozitelor duce la o reducere
a veniturilor monetare, şi că această reducere sporeşte utilitatea marginală a banilor în
comparaţie cu cea a altor forme de venit. Insa nu micsoreaza deloc rata saracirii relative
pentru ca  prin impozitare nu doar că se reduc veniturile monetare pentru producatori ci sunt
sporite simultan veniturile monetare pentru non-producatori, iar pentru aceştia disponibilitatea
lor de a munci pentru venituri monetare, va scădea. Insa poziţia unei persoane în viaţă nu
depinde exclusiv de venitul monetar : o familie buna, asect fizic placut, educatie, sanatate, o
inteligenta peste limita.  Socialismul redistributiv, condus de idei egalitariste, este iritat şi de
existenţa diferenţelor în privinţa acestor înzestrări şi încearcă, dacă nu să le elimine, atunci
măcar să le micsoreze. Acei oameni despre care se crede că ar obţine un venit non-monetar
mai mare datorită unei înzestrări, au de platit impozit suplimentar, pe care îl plătesc în bani.
Aceşti bani sunt ulterior redistribuiţi celor al căror venit este relativ scăzut, pentru a compensa
acest lucru. Un impozit suplimentar, de exemplu, este plătit de către cei sănătoşi, pentru a-i
ajuta pe cei bolnavi să-şi plătească doctorii. Astfel, a devenit mai costisitor să fii inteligent şi
mai puţin costisitor să nu fii inteligent, şi dorind ca urmasii lor să obţină pe cât de mult venit
este posibil, motivaţia persoanelor inteligente de a produce urmaşi va scădea, iar a celor mai
puţin inteligente va creşte. Rezultatul va fi o populaţie mai puţin inteligentă. Va apărea o
tendinţă de reducere a eforturilor pentru obţinerea de venituri rmărind venituri non-monetare
sau în tot felul de întreprinderi non-productive. Cum socialismul de tip social-democrat
favorizează rolurile non-productive, va avea loc o scădere a investiţiilor în dezvoltarea şi
îmbunătăţirea abilităţilor productive şi, oamenii vor deveni din ce în ce mai puţin capabili să-
şi asigure singuri veniturile, prin producţie sau pe cale contractuală, amplificandu-se
dependentele politice.
Diferenţa dintre cele două tipuri de socialism apare doar în faptul că, în socialismul de
tip rus, controlul societăţii asupra mijloacelor de producţie, deci asupra venitului produs prin
utilizarea lor, este complet, iar la cel democrat doar partial. În cel de-al doilea sistem, se
cheltuiesc neproductiv timpul şi eforturile, în discuţii despre cum să fie redistribuit venitul
aflat în proprietate socială, iar în primul sistem, se întâmplă acest lucru, dar se cheltuieşte de
asemenea timp şi efort pentru certuri politice asupra a cât de mari sau de mici ar trebui de fapt
să fie părţile de venit administrate social. In socialism, producătorii, la fel ca şi non-
producătorii, pot încă să nutrească o oarecare speranţă de a-şi îmbunătăţi poziţia prin scăderea
sau creşterea impozitelor. Pentru socialismul de tip rus, problema este aceea a salariilor ce
urmează să fie plătite indivizilor cărora le-au fost atribuite diferite poziţii în economia
administratorilor. Pentru socialismul denocrat, problema este cât anume din banii proveniţi
din impozitare să fie alocaţi şi cui deoarece filosofia egalitaristă a ambelor tipuri de socialism
reduce în practică opţiunile la trei tipuri. Primul este reprezentat de metoda egalizării a
venitului monetar al tuturor, de exemplu un doctor si o menajera castiga aproximativ aceasi
suma, astfel reducand motivatia de a munci a oamenilor de a munci. . Cea de-a doua abordare
are scopul de a garanta un venit minim, si in acest caz micsorand dorinta poulatiei de a munci
deoarece deoarece, în măsura în care sunt doar producători de venit marginal, realizând din
producţie venituri ce abia depăşesc cu puţin pragul minim, oamenii vor fi acum mai înclinaţi
să se mulţumească cu venitul minim. Cel de-a treilea tel rerezinta egalizarea sanselor tuturor,
mizand pe ideea ca viata e egala . Clar acest lucru nu poate fi posibil pentru ca, oamenii sunt
diferiti, au capacitati si moduri de viata diferite.
Pentru a observa mai bine influenta socialismului, ar trebui luata ca exemplu,
Germania Occidentala. Din 1949 până în 1966 a funcţionat un guvern liberal-conservator
urmand principiile economiei de piata. Germania de Vest a fost în acea perioadă cea mai
capitalistă, rezultatul fiind că societatea germană a devenit cea mai prosperă societate a
Europei. Până în 1961, milioane de refugiaţi germani au fost integraţi de această economie în
expansiune, iar şomajul şi inflaţia au fost aproape de, conducerea a fost preluată de un guvern
social democrat. Acesta a mărit impozitele şi contribuţiile pentru asigurările sociale, a sporit
numărul funcţionarilor publici, şi a mărit cheltuielile pentru toate “bunurile publice”,
realizând astfel o pretinsă egalizare a şanselor şi creştere a “calităţii vieţii”. Adoptând o
politică keynesiană a cheltuielilor publice finanţate prin deficit şi a inflaţiei neanticipate,
efectele creşterii veniturilor minime garantate social pentru non-producători pe seama creşterii
impozitelor pentru producători au putut fi amânate pentru câţiva ani. Rezultatul a fost nu doar
o inflaţie mai mare de 5%, ci şi creşterea constantă a şomajului până aproape de 10%.
Creşterea PIB-ului a devenit tot mai lentă, până când, în ultimii ani ai perioadei discutate, a
ajuns să scadă în termeni absoluţi. În loc să fie o economie în expansiune, a devenit una în
care numărul al angajaţilor scăzuse.
In concluzie, desi socialismul democrat se vrea a fi un regim care sa dezvolte
economiile si sa creasca standardul de viata al oamenilor, de fapt ca si socialismul rus, este o
unealta de control a poulatiei care nu face altceva decat sa opreasca procesul evolutiv al unei
societati.