Cursuri Guvernanta PDF

AGENDA DIGITALĂ PENTRU EUROPA
Începând cu 1995, tehnologiile informației și comunicațiilor (TIC) au determinat

creșterea productivității și au impulsionat creșterea economică în UE[1]. În ultimii
treizeci de ani, „convergența” tehnologică a estompat granițele dintre telecomunicații,
radiodifuziune și TI. Comisia a lansat piața unică digitală în 2015 pentru a prezenta
principalele propuneri legislative, cum ar fi cele privind stimularea comerțului
electronic, drepturile de autor, confidențialitatea și comunicațiile electronice,
armonizarea drepturilor digitale, normele armonizate în domeniul TVA și securitatea
cibernetică.
TEMEI JURIDIC
Deși tratatele nu conțin nicio dispoziție specială privind TIC, UE poate lua măsuri
relevante în cadrul politicilor sectoriale și orizontale, cum ar fi: politica industrială
(articolul 173 din TFUE), politica în domeniul concurenței (articolele 101-109 din
TFUE), politica comercială (articolele 206 și 207 din TFUE), rețelele transeuropene
(TEN) (articolele 170-172 din TFUE), cercetarea și dezvoltarea tehnologică și spațiul
(articolele 179-190 din TFUE), apropierea legislației pentru a îmbunătăți procesul
de instituire și funcționarea pieței interne (articolul 114 din TFUE), libera circulație a
mărfurilor (articolele 28, 30 și 34-35 din TFUE), libera circulație a persoanelor, serviciilor
și capitalului (articolele 45-66 din TFUE), educația, formarea profesională, tineretul și
sportul (articolele 165 și 166 din TFUE) și cultura (articolul 167 din TFUE). Acestea
reprezintă elemente-cheie pentru o Europă digitală.
OBIECTIVE
Venită în urma Strategiei de la Lisabona, Agenda digitală pentru Europa[2] (ADE) a fost
concepută ca una dintre cele șapte inițiative emblematice ale Strategiei Europa 2020
adoptate de Comisie. Publicată în mai 2010, își propune să definească rolul-cheie
de catalizator pe care va trebui să îl joace utilizarea TIC dacă Europa dorește să-
și îndeplinească obiectivele ambițioase pentru 2020. Pentru a garanta un mediu
digital echitabil, deschis și sigur, Comisia a conceput Strategia privind piața unică
digitală bazându-se pe trei piloni: asigurarea unui acces mai bun al consumatorilor
și întreprinderilor la bunuri și servicii digitale în întreaga Europă, crearea condițiilor
adecvate pentru dezvoltarea rețelelor și serviciilor digitale și maximizarea potențialului
de creștere al economiei digitale.
[1]Tabloul de bord al Agendei digitale - http://ec.europa.eu/digital-agenda/en/scoreboard

[2]Agenda digitală pentru Europa - https://ec.europa.eu/digital-single-market/en/europe-2020-strategy
Fişe tehnice UE - 2020 1

www.europarl.europa.eu/factsheets/ro
REALIZĂRI
De la deschiderea pieței de telecomunicații către concurența deplină, la 1 ianuarie
1998, și de la începutul implementării sale, Strategia privind piața unică digitală a
prezentat principalele propuneri legislative prevăzute ca priorități.
În primul rând, s-a avut în vedere asigurarea unui acces îmbunătățit al consumatorilor
și al întreprinderilor la bunuri și servicii digitale în întreaga Europă și crearea în UE
a unui sistem avansat de drepturi ale utilizatorilor și protecție a consumatorilor și
întreprinderilor, incluzând:
— prețuri mai scăzute pentru comunicațiile electronice și eliminarea tarifelor de
roaming la 14 iunie 2017 („roaming la prețuri naționale”)[3];
— o mai bună conectivitate la internet pentru toți cu o acoperire cuprinzătoare în
ceea ce privește banda largă de bază, în special datorită evoluțiilor în tehnologia
de bandă largă pentru mobile și sateliți pentru a dezvolta o conectivitate la nivel
de gigabit pentru toți principalii factori socioeconomici, prin armonizarea utilizării
benzii de frecvențe de 470-790 MHz în Uniune și deschiderea tehnologiei de bandă
largă pentru internetul mobil 5G până în 2020; un calendar comun la nivelul UE
pentru lansarea comercială coordonată a tehnologiei 5G în 2020; Wi-Fi gratuit
oferit în punctele de acces propriilor cetățeni și vizitatorilor în spațiile publice, peste
tot în Europa, prin intermediul WiFi4EU[4]; bandă de 700 MHz de înaltă calitate;
un fond pentru conectarea Europei în bandă largă (pentru a sprijini infrastructurile
de rețele digitale);
— o mai bună protecție a consumatorilor în ceea ce privește telecomunicațiile,
prin legislația privind protecția vieții private (Directiva 2009/136/CE) și a datelor
(Directiva 95/46/CE), îmbunătățite și mai mult prin noul cadru de reglementare a
protecției datelor [Regulamentul (UE) 2016/679 și Directiva (UE) 2016/680], prin
consolidarea mandatului Agenției Uniunii Europene pentru Securitatea Rețelelor
și a Informațiilor (ENISA)[5], după adoptarea rezoluției Parlamentului, urmată de
propunerea Comisiei și summitul de la Tallinn, prin crearea unei platforme online
de soluționare a litigiilor dintre consumatori și comercianții din mediul online[6],
prin crearea unei platforme online, giponet.org, menită să confere implementării
guvernanței internetului un caracter mai democratic și mai accesibil[7], prin
legislația privind geoblocarea, care previne discriminarea directă și indirectă
bazată pe cetățenia, reședința sau sediul consumatorilor în tranzacțiile comerciale
transfrontaliere dintre comercianți și clienți în UE, prin utilizările permise în ceea
[3]Declarația comună a președinției malteze a Consiliului Uniunii Europene, Parlamentului

European și Comisiei Europene din 14 iunie 2017: http://europa.eu/rapid/press-
release_STATEMENT-17-1590_ro.htm
[4]Adoptată de Consiliu la 9 octombrie 2017: https://www.consilium.europa.eu/ro/press/press-
releases/2017/10/09/free-wifii4eu-internet-hotspots/
[5]Regulamentul (UE) nr. 526/2013: https://eur-lex.europa.eu/legal-content/RO/TXT/?
uri=CELEX:32013R0526
[6]Platforma poate fi accesată la adresa: http://ec.europa.eu/consumers/odr/, iar informații
suplimentare puteți găsi la adresa: https://ec.europa.eu/info/live-work-travel-eu/consumers/resolve-
your-consumer-complaint_ro
[7]Platforma a fost lansată de Comisie, în coordonare cu Observatorul mondial al politicii în domeniul
internetului (GIPO), la 22 aprilie 2015.

ce privește drepturile de autor pentru persoanele care au dificultăți de citire a
materialelor imprimate, prin introducerea numărului european unic pentru apeluri
de urgență, 112, (Directiva 2009/136/CE), a liniei telefonice de urgență pentru
copii dispăruți, 116000, a liniei telefonice de asistență pentru copii, 116111, și a
liniei telefonice pentru sprijin emoțional, 116123 și prin asigurarea dreptului de a
schimba un operator de telefonie fixă sau mobilă în termen de o zi lucrătoare,
păstrând numărul de telefon inițial - cu alte cuvinte portabilitatea numerelor
(Directiva 2009/136/CE).
În al doilea rând, pentru a crea condițiile adecvate pentru ca rețelele și serviciile digitale
să se dezvolte la nivelul UE, Organismul Autorităților Europene de Reglementare
în Domeniul Comunicațiilor Electronice (OAREC) [Regulamentul (UE) 2018/1971]
prevede cooperarea dintre autoritățile naționale de reglementare și Comisie,
promovând cele mai bune practici și abordările comune și evitând, în același timp,
existența unor norme neuniforme, care ar putea risca să denatureze concurența pe
piața unică a telecomunicațiilor. În ceea ce privește gestionarea spectrului, programul
multianual pentru politica în domeniul spectrului de frecvențe radio stabilește direcțiile
și obiectivele de politică pentru planificarea strategică și armonizarea spectrului de
frecvențe radio. Astfel, se asigură faptul că piața internă funcționează în domeniile
de politică ale Uniunii care presupun utilizarea spectrului, cum ar fi politicile privind
comunicațiile, cercetarea, dezvoltarea tehnologică și spațiul, transporturile, energia și
audiovizualul.
În al treilea rând, Agenda digitală pentru Europa urmărește maximizarea potențialului
de creștere al economiei digitale, promovând competențele digitale și capacitățile
informatice de înaltă performanță, digitalizând industria și serviciile, dezvoltând
inteligența artificială și modernizând serviciile publice[8]. Au fost adoptate noi norme
privind portabilitatea serviciilor digitale, pentru a le permite consumatorilor care au plătit
servicii de conținut online în țara lor de origine să le acceseze atunci când vizitează o
altă țară din UE și aceste norme au început să se aplice la 1 aprilie 2018.
ROLUL PARLAMENTULUI EUROPEAN

Parlamentul susține o politică robustă și avansată în domeniul TIC, fiind foarte activ în
adoptarea de acte legislative în acest sector. Parlamentul a contribuit, de asemenea, în
mod constant, la focalizarea atenției asupra aspectelor legate de TIC prin rapoarte din
proprie inițiativă, întrebări cu solicitare de răspuns scris și oral, studii[9], ateliere[10], avize
și rezoluții, precum și prin solicitarea unei coordonări mai intense a eforturilor naționale
pentru dezvoltarea de servicii paneuropene și a sprijinului UE pentru cercetare și
dezvoltare în domeniul TIC[11].
Parlamentul a reamintit necesitatea de a utiliza spectrul din „dividendul digital” pentru
a asigura accesul la bandă largă al tuturor cetățenilor UE și a subliniat că este
[8]Prim-ministrul Estoniei, Jüri Ratas, cu ocazia Summitului digital de la Tallinn.

[9]Think Thank PE: http://www.europarl.europa.eu/thinktank/ro/home.html
[10]Comisiile din Parlamentul European: http://www.europarl.europa.eu/committees/ro/events-hearings.html
[11]Studiul intitulat „Ubiquitous Development of the Digital Single Market” („Dezvoltarea ubicuă a pieței
unice digitale”) elaborat pentru Comisia pentru piața internă și protecția consumatorilor din cadrul
Parlamentului European, 2013: http://www.europarl.europa.eu/RegData/etudes/etudes/join/2013/507481/
IPOL-IMCO_ET(2013)507481_EN.pdf

necesar să se ia măsuri suplimentare pentru a asigura peste tot accesul la banda
largă de mare viteză, precum și pentru a asigura formarea cunoștințelor de bază și a
competențelor în domeniul digital pentru toți cetățenii și consumatorii. În același timp,
Parlamentul promovează puternic neutralitatea tehnologică, „neutralitatea rețelei” și
„libertățile rețelei” pentru cetățenii europeni, precum și măsuri privind accesul la servicii
și aplicații prin rețelele de telecomunicații și privind folosirea acestor servicii și aplicații,
pe baza respectării drepturilor și a libertăților fundamentale ale cetățenilor. Aceste
măsuri trebuie, de asemenea, să asigure faptul că furnizorii de servicii de internet nu
afectează capacitatea utilizatorilor de a accesa conținuturi și aplicații și/sau de a rula
serviciile pe care le aleg[12].
Parlamentul consolidează în mod sistematic aceste garanții prin intermediul legislației.
PE este un lider al eliminării obstacolelor de pe piața unică digitală și al modernizării
normelor UE privind telecomunicațiile pentru produsele și serviciile digitale și de date
din prezent, pentru a maximiza digitalizarea sectorului european al serviciilor, ceea ce
duce la noi locuri de muncă și oportunități. Această abordare are ca scop intensificarea
comerțului transfrontalier, armonizarea normelor în materie de contracte digitale,
garantarea unor servicii de livrare transfrontalieră a coletelor la prețuri accesibile,
sprijinirea fluxului liber al datelor fără caracter personal și punerea în aplicare a unor
proceduri mai simple de declarare a TVA-ului. Prin urmare, Parlamentul a îmbunătățit
accesul la date și transferul de date pentru toți prin stabilirea unor standarde de
neutralitate a rețelei, armonizarea utilizării benzii de frecvențe de 470-790 MHz,
sprijinirea conexiunilor Wi-Fi gratuite pentru toți în orașe și sate (Wifi4EU), realizarea
de investiții în capacități informatice de înaltă performanță și în serviciile de cloud
în domeniul științei (Cloudul european pentru știința deschisă) și eliminarea tarifelor
de roaming pe teritoriul UE. Parlamentul a lansat și a finalizat o activitate legislativă
importantă cu privire la măsurile de reducere a costului instalării rețelelor de comunicații
electronice de mare viteză[13] și la Regulamentul privind identificarea electronică și
serviciile de încredere pentru tranzacțiile electronice pe piața internă, pentru a facilita
activitățile economice electronice.
În plus, Parlamentul a finalizat cu succes activitatea legislativă de îmbunătățire a
protecției datelor reformând cadrul privind protecția datelor și normele de securitate
cibernetică, aprobând crearea unui cadru european de securitate TIC, organizând
sisteme de certificare în domeniul TIC în UE, promovând investiții în capacități
industriale esențiale în materie de securitate cibernetică, garantând aplicarea eficace
a protecției persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter
personal ca drept fundamental (Directiva (UE) 2016/680) și protejând persoanele fizice
în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și libera circulație a
acestor date [Regulamentul (UE) 2016/679]. Acest din urmă regulament urmărește
să corecteze următoarele: fragmentarea aplicării protecției datelor în întreaga Uniune,
lipsa securității juridice și o percepție publică larg răspândită conform căreia există o
serie de riscuri majore pentru protecția persoanelor fizice, în special în ceea ce privește
activitatea în mediul online. Recent, Comisia pentru libertăți civile, justiție și afaceri
[12]JO C 153 E, 31.5.2013, p. 128.

[13]Directiva 2014/61/UE: https://eur-lex.europa.eu/legal-content/RO/TXT/?uri=CELEX:32014L0061, JO L
155, 23.5.2014, p. 1.

interne (LIBE) a Parlamentului a votat în favoarea reglementărilor privind respectarea
vieții private și protecția datelor cu caracter personal în comunicațiile electronice pentru
a facilita afacerile[14].
Parlamentul monitorizează îndeaproape modul în care Comisia pune în aplicare foaia
de parcurs referitoare la strategia privind piața unică digitală și, prin urmare, a adoptat
o rezoluție intitulată „Pregătirea unui act legislativ privind piața unică digitală”. În
prezent Parlamentul desfășoară o activitate legislativă intensă cu privire la propunerile
prezentate ca o continuare a strategiei privind piața unică digitală și a rezoluției
menționate mai sus, abordând chestiuni precum geoblocarea nejustificată[15], livrarea
transfrontalieră a coletelor[16], portabilitatea transfrontalieră a serviciilor de conținut
online[17], o revizuire a Regulamentului privind cooperarea în materie de protecție a
consumatorului[18], serviciile mass-media audiovizuale[19], contractele pentru vânzările
online și alte tipuri de vânzare la distanță a bunurilor[20] și contractele de furnizare a
conținutului digital[21].
Mariusz Maciejewski / Frédéric Gouardères
05/2019
[14]COM(2017)0010.
[15]COM(2016)0289.
[16]COM(2016)0285.
[17]COM(2015)0627.
[18]COM(2016)0283.
[19]COM(2016)0287.
[20]COM(2015)0635.
[21]COM(2015)0634.

AJUTORUL DE STAT REGIONAL
Obiectivul ajutorului de stat regional este de a sprijini dezvoltarea economică și

crearea de locuri de muncă în regiunile cele mai defavorizate ale Europei.
TEMEI JURIDIC
Articolul 107 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (TFUE), în special
articolul 107 alineatul (3) literele (a) și (c).
Regulamentul (CE) nr. 994/98 din 7 mai 1998 al Consiliului de aplicare a articolelor 92
și 93 din Tratatul de instituire a Comunității Europene anumitor categorii de ajutoare de
stat orizontale (Regulamentul de abilitare).
Regulamentul (UE) nr. 651/2014 al Comisiei din 17 iunie 2014 de declarare a
anumitor categorii de ajutoare compatibile cu piața internă în aplicarea articolelor
107 și 108 din tratat (Regulamentului general de exceptare pe categorii de ajutoare,
RGECA). RGECA a fost modificat prin Regulamentul (UE) 2017/1084 al Comisiei
din 14 iunie 2017 în ceea ce privește ajutoarele pentru infrastructura portuară
și aeroportuară, pragurile de notificare pentru ajutoarele pentru cultură și pentru
conservarea patrimoniului, precum și pentru ajutoarele pentru infrastructurile sportive
și cele de agrement multifuncționale, precum și pentru schemele de ajutoare regionale
de exploatare pentru regiunile ultraperiferice.
Orientările privind ajutoarele de stat regionale pentru perioada 2014-2020 (2013/
C 209/01), denumite în continuare „orientările”, au fost adoptate de Comisie la
19 iunie 2013 și au intrat în vigoare la 1 iulie 2014.
CONTEXT
În termeni generali, ajutorul de stat înseamnă orice ajutor (indiferent de forma sa)
acordat unor anumite întreprinderi (actori care desfășoară activități economice) de
către autoritățile publice. În măsura în care acest tip de ajutor denaturează concurența
și afectează comerțul, acesta nu este compatibil cu piața internă, cu excepția cazurilor
în care tratatele prevăd altfel. Este necesar controlul schemelor de ajutoare și statele
membre, în conformitate cu articolul 108 alineatul (3) din TFUE, au obligația de a
notifica Comisiei în avans orice plan de acordare a unui astfel de ajutor. Prin adoptarea
Regulamentului de abilitare, Consiliul a oferit Comisiei posibilitatea de a defini excepții
(prin adoptarea unor regulamente de exceptare pe categorii pentru ajutoarele de stat)
și astfel să declare categorii specifice de ajutoare de stat ca fiind compatibile cu piața
comună și scutite de o notificare prealabilă.

Conform uneia din excepțiile prevăzute, anumite forme de ajutor pot fi considerate ca
fiind compatibile cu piața comună în anumite regiuni. Acest tip de ajutor se numește
ajutor regional, care are scopul de a sprijini dezvoltarea economică și crearea de locuri
de muncă.
RGECA prevede dispoziții specifice care definesc condițiile în care schemele de ajutor
regional sunt compatibile cu piața comună și scutite de notificare. Pe lângă RGECA,
Comisia oferă orientări cu privire la măsurile de ajutor care nu sunt exceptate de la
obligația de notificare, inclusiv orientare privind ajutorul regional. Orientările se aplică
schemelor de ajutor regional notificate și ajutorului individual.
TIPURILE DE AJUTOR ȘI CONDIȚIILE DE ACORDARE

Normele stabilite în orientări formează baza pentru elaborarea de către statele membre
a unor hărți ale ajutorului regional în care să poată identifica: (1) zonele în care
întreprinderile pot primi ajutor de stat regional; și (2) intensitatea acelui ajutor.
A. Domeniu de aplicare
Orientările se aplică, în principiu, tuturor sectoarelor de activitate economică. Cu toate
acestea, sunt excluse din domeniul de aplicare a orientărilor următoarele activități:
— sectoarele în care ajutorul regional nu este compatibil cu piața internă: siderurgia
și fibrele sintetice;
— sectoarele în care ajutorul face obiectul unor instrumente juridice specifice și/sau a
altor orientări privind ajutorul de stat: pescuit și acvacultură, agricultură (cu anumite
excepții specifice), transporturi, aeroporturi, energie;
— activitățile considerate incompatibile cu piața internă, cu excepția cazului în care
condițiile generale prevăzute în orientări și condițiile specifice suplimentare sunt
îndeplinite: rețele în bandă lată și infrastructurile de cercetare.
Pe lângă toate cele de mai sus, se acordă o atenție specială ajutorului acordat marilor
întreprinderi și ajutorului pentru funcționare:
— ajutorul regional acordat marilor întreprinderi nu este compatibil cu piața internă în
conformitate cu articolul 107 alineatul (3) litera (c) din tratat, cu excepția cazului în
care se acordă ca sprijin în favoarea investițiilor inițiale care creează noi activități
economice sau diversificării diferitelor unități existente în noi produse sau noi
procese de inovare;
— ajutorul acordat întreprinderilor în scopul reducerii cheltuielilor (ajutor de
funcționare) nu este compatibil cu piața internă, cu excepția cazului în care
scopul său este de a remedia handicapuri specifice sau permanente din regiunile
defavorizate (i.e. de a reduce dificultățile cu care se confruntă IMM-urile, de a
compensa costurile suplimentare în regiunile ultraperiferice sau de a preveni sau
reduce depopularea din zonele cu densitate foarte mică).
B. Evaluarea compatibilității ajutoarelor regionale
Ajutorul regional notificat face obiectul unei evaluări a Comisiei, cu scopul de a
determina dacă impactul pozitiv al ajutorului asupra unui obiectiv de interes comun

este mai mare decât impactul său negativ asupra comerțului și concurenței. Analiza va
cuprinde următoarele elemente:
— contribuția la un obiectiv bine definit de interes comun în conformitate cu
articolul 107 alineatul (3) din tratat;
— necesitatea intervenției de stat (în situații în care piața nu poate oferi anumite
îmbunătățiri materiale);
— caracterul adecvat al măsurilor de ajutor pentru abordarea obiectivului de interes
comun;
— efectul de stimulare care rezultă într-o schimbare de comportament în rândul
întreprinderilor (i.e. întreprinderi care se angajează în activități suplimentare);
— proporționalitatea ajutorului (i.e. ajutorul este limitat la minimum pentru a stimula
investiții și activități suplimentare);
— evitarea efectelor negative nejustificate asupra concurenței și a schimburilor
comerciale;
— transparența (facilitarea accesului la informații cu privire la ajutorul acordat).
Schemele de ajutoare care ar putea denatura în mod semnificativ concurența
pot face, de asemenea, obiectul unor evaluări ex post, iar Comisia poate limita
durata acestor scheme. Evaluarea ex post poate fi aplicată numai în cazul în care
schemele de ajutoare cu bugete mari, care cuprind caracteristici noi sau care implică
schimbări semnificative ale pieței, schimbări de natură tehnologică sau schimbări în
reglementare.
C. Hărțile ajutoarelor regionale - eligibilitate
Zonele care îndeplinesc condițiile stabilite la articolul 107 alineatul (3) litera (a) și
litera (c) (denumite zonele „a” și „c”), împreună cu nivelurile de maximă intensitate a
ajutoarelor, pot fi identificate de statele membre în hărțile ajutoarelor regionale. Comisia
este informată cu privire la aceste hărți și le aprobă pentru a permite acordarea de
ajutoare regionale întreprinderilor situate în zonele desemnate pe hărți. Pragul de
acoperire generală a zonelor „a” și „c” este stabilit la 47 % din populația UE-28.
1. zonele „a” - Articolul 107 alineatul (3) litera (a) din TFUE.
Orientările prevăd că următoarele regiuni pot fi denumite zone „a”[1]:
— regiunile NUTS 2[2] cu un produs intern brut (PIB) pe cap de locuitor în standardele
puterii de cumpărare (SPC) care este egal sau mai mic de 75 % din media UE-27;
— regiunile ultraperiferice.
Plafoanele maxime pentru intensitatea ajutoarelor în zonele „a” sunt următoarele:
— 50 % echivalent-subvenție brut (ESB) în regiunile NUTS 2 în care PIB-ul pe cap
de locuitor este mai mic sau egal cu 45 % din media UE-27;
[1]Anexa I la orientări conține lista zonelor „a” eligibile, defalcate pe stat membru.
[2]NUTS: Nomenclatorul comun al unităților teritoriale de statistică.

— 35 % ESB în regiunile NUTS 2 în care PIB-ul pe cap de locuitor se situează între
45 % și 60 % din media UE-27;
— 25 % ESB în regiunile NUTS 2 în care PIB-ul pe cap de locuitor este mai mare
de 60 % din media UE-27.
Plafoanele de mai sus pot fi mărite cu maximum 20% în regiunile ultraperiferice mai
puțin dezvoltate și cu 10% în alte regiuni ultraperiferice. Intensitatea maximă a ajutorului
poate fi mărită cu până la 20 de procente în cazul întreprinderilor mici și cu maximum
10 procente în cazul întreprinderilor mijlocii.
2. zonele „c” - Articolul 107 alineatul (3) litera (a) din TFUE.
Orientările fac distincția între două categorii de zone „c”:
— zonele „c” predefinite[3]: zone care îndeplinesc condițiile prestabilite care pot fi
desemnate de statele membre fără justificări suplimentare; această categorie
include regiunile NUTS 2 care au fost desemnate zone „a” în perioada 2011-2013
și regiunile NUTS 2 și NUTS 3 slab populate, precum și părți sau zone adiacente
regiunilor NUTS 3, în anumite condiții;
— zonele „c” care nu sunt definite[4]: zone care pot fi desemnate de un stat membru
cu condiția să îndeplinească anumite criterii socio-economice.
Având în vedere impactul crizei economice asupra statelor membre și obiectivul de
a asigura continuitatea în hărțile ajutoarelor regionale, orientările prevăd măsuri de
siguranță și un prag minim pentru acoperirea demografică[5]. Orientările stabilesc cinci
seturi de criterii care abordează probleme socio-economice (PIB-ul pe cap de locuitor,
șomajul), geografice (izolarea) sau structurale (schimbări structurale majore, declin)
și care trebuie folosite de statele membre în desemnarea zonelor „c” care nu sunt
predefinite.
Plafoanele maxime pentru intensitatea ajutoarelor în zonele „c” sunt următoarele:
— 15 % ESB în zonele slab populate și în zone (regiunile NUTS 3 sau părți din
regiunile NUTS 3) care au o frontieră terestră comună cu o țară din afara Spațiului
Economic European (SEE) sau a Asociației Europene a Liberului Schimb (AELS);
— 10 % ESB în zonele „c” care nu sunt predefinite.
Aceste plafoane pot fi mărite în fostele zone „a” (de la 10 % ESB la 15 %) și în zonele
„c” care sunt adiacente unei zone „a”. Intensitatea maximă a ajutorului poate fi mărită
cu până la 20 de procente în cazul întreprinderilor mici și cu maximum 10 procente în
cazul întreprinderilor mijlocii.
D. Notificarea și evaluarea intermediară
Pe baza dispozițiilor din orientări, fiecare stat membru a trebuit să furnizeze Comisiei
o hartă a ajutoarelor regionale unică, valabilă între 1 iulie 2014 și 31 decembrie 2020.
[3]Anexa I include repartizarea specifică pentru acoperirea zonelor „c” predefinite, defalcată pe stat
membru.
[4]Anexa II la orientări definește metoda de repartizare pentru acoperirea zonelor „c” care nu sunt
predefinite.
[5]Acoperirea zonelor „c” care nu este predefinită, inclusiv ajustările menționate mai sus, sunt stabilite la
anexa I.

Aceste hărți au fost examinate și adoptate de Comisie și publicate în Jurnalul Oficial al
Uniunii Europene, făcând astfel parte integrantă din orientări.
În 2016 a avut loc o revizuire a eligibilității suprafețelor pentru ajutoare regionale
(evaluarea la jumătatea perioadei a hărților ajutoarelor regionale), iar hărțile ajutoarelor
regionale modificate vor fi în vigoare de la 1 ianuarie 2017 până la 31 decembrie 2020.
E. Raportare și monitorizare
Statele membre trebuie să mențină evidențe detaliate privind toate măsurile de ajutor
timp de 10 ani de la data acordării ajutorului și trebuie să prezinte Comisiei:
— rapoarte anuale;
— informații privind toate ajutoarele individuale care depășesc suma de 3 milioane
EUR.
AJUTORUL DE STAT ȘI POLITICA DE COEZIUNE

Proiectele sprijinite de politica de coeziune (în cadrul fondurilor europene structurale și
de investiții) trebuie să respecte dreptul național și dreptul Uniunii[6]. Statelor membre
le revine obligația de a garanta conformitatea regimurilor lor de ajutor cu legislația
aplicabilă ajutorului de stat, inclusiv cu normele privind ajutoarele de stat regionale
și, în acest sens, să analizeze intervențiile prevăzute în contextul programelor lor
(operaționale), precum și să respecte toate obligațiile în materie de notificare. Procesul
de programare strategică prevăzut de politica de coeziune și analiza ajutorului în cadrul
normelor privind ajutorul de stat rămân distincte, dar este posibil, în anumite cazuri,
să se utilizeze analiza pe care se bazează intervențiile politicii de coeziune pentru a
justifica acordarea ajutorului de stat.
Cadrul legislativ[7] include referințe explicite cu privire la normele referitoare la ajutorul
de stat, în special în contextul instrumentelor financiare, operațiilor de generare de
venituri, parteneriatelor public-privat, durabilității operațiilor etc. Mai mult decât atât,
pentru facilitarea aplicării efective a normelor privind ajutoarele de stat de către
statele membre, plata fondurilor este condiționată de îndeplinirea obligațiilor (condiții
ex ante)[8] care includ existența unor mecanisme în cadrul statelor membre de formare
a personalului și de consolidare a capacității administrative în acest domeniu.
Aplicarea normelor privind ajutoarele de stat este una dintre zonele „cu risc” în ceea ce
privește aplicarea politicii de coeziune și reprezintă de multe ori motivul pentru erorile
detectate de auditori.
În noiembrie 2018, Consiliul a adoptat Regulamentul (UE) 2018/1911 al Consiliului de
modificare a Regulamentului (UE) 2015/1588 privind aplicarea articolelor 107 și 108 din
Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene anumitor categorii de ajutoare de stat
orizontale cu scopul de a îmbunătăți interacțiunea dintre programele de finanțare ale
UE și normele privind ajutoarele de stat. Modificările vizează trei domenii: finanțarea
națională combinată cu instrumente ale Fondului InvestEU; cercetarea, dezvoltarea
[6]Articolul 6 din Regulamentul (UE) nr. 1303/2013 din 17 decembrie 2013.

[7]Regulamentul (UE) nr. 1303/2013 din 17 decembrie 2013.
[8]Partea II din Anexa XI din Regulamentul (UE) nr. 1303/2013 din 17 decembrie 2013.

și inovarea (programul Orizont Europa, eticheta „marca de excelență”); și ajutoarele
pentru cooperarea teritorială europeană.

Parlamentul și-a exprimat, în numeroase rânduri, îngrijorarea cu privire la coerența
dintre coeziunea economică, socială și teritorială, pe de o parte, și normele în materie
de concurență, pe de altă parte.
În cursul procesului de modernizare a ajutoarelor de stat (inițiat în 2012), în cadrul
căruia Comisia și-a prezentat propunerile în conformitate cu articolul 109 din TFUE,
Parlamentul a fost doar consultat și nu a avut niciun cuvânt de spus în adoptarea
orientărilor. Cu toate acestea, în Rezoluția sa din 12 iunie 2013 intitulată „Politica
regională, componentă a unor sisteme mai ample de ajutor de stat”, Parlamentul
a sprijinit proiectul de orientări al Comisiei, a solicitat o mai bună coerență cu
Regulamentul general de exceptare pe categorii de ajutoare și alte orientări și și-a
exprimat preocuparea cu privire la existența coerenței între normele privind ajutoarele
de stat și implementarea instrumentelor politicii de coeziune (fonduri structurale și
de investiții europene), în special în ceea ce privește tratamentul egal al zonelor
care aparțin aceleiași categorii a regiunii în cadrul politicii de coeziune. Parlamentul
a solicitat menținerea sau mărirea dincolo de plafonul anterior de 45% a acoperirii
generale a ajutoarelor regionale și a sprijinit crearea unei rețele de siguranță în
favoarea fostelor regiuni „a” și a unor dispoziții speciale privind regiunile slab populate,
regiunile ultraperiferice și insulare. A fost subliniată, de asemenea, necesitatea unor
derogări specifice, în special în zonele grav afectate de criza economică.
Parlamentul consideră că ajutoarele de stat ar trebui oferite în principal IMM-urilor, dar
că excluderea marilor întreprinderi ar putea duce la dispariția de locuri de muncă, motiv
pentru care aceste întreprinderi ar trebui să rămână eligibile în zonele „c”, făcând totuși
obiectul unei supravegheri speciale.
În Rezoluția sa din 13 septembrie 2016 referitoare la punerea în aplicare a obiectivului
tematic „îmbunătățirea competitivității IMM-urilor”, Parlamentul a invitat Comisia să
instituie condițiile pentru ajutoarele de stat care să nu discrimineze IMM-urile și care
ar trebui să fie în concordanță cu sprijinul pentru întreprinderi al politicii de coeziune,
precum și să utilizeze pe deplin sistemele de ajutor bazate pe Regulamentul general
de exceptare pe categorii, clarificând totodată legătura dintre normele privind fondurile
ESI pentru IMM-uri și normele privind ajutorul de stat.
În Rezoluția sa din 17 aprilie 2018 referitoare la consolidarea coeziunii economice,
sociale și teritoriale în Uniunea Europeană: al 7-lea raport al Comisiei Europene,
Parlamentul a considerat că este necesar să se accelereze procedurile privind ajutorul
de stat în cazul în care este necesară respectarea normelor. Parlamentul și-a exprimat,
de asemenea, sprijinul pentru un tratament omogen și mai coerent al fondurilor
europene care fac obiectul gestiunii directe și al fondurilor de coeziune în ceea ce
privește ajutoarele de stat.
În Rezoluția sa din 6 iulie 2017 referitoare la promovarea coeziunii și a dezvoltării
în regiunile ultraperiferice ale Uniunii: punerea în aplicare a articolului 349 din
TFUE, Parlamentul solicită Comisiei să se bazeze în continuare pe articolul 107

alineatul (3) litera (a) și articolul 349 din TFUE în Orientările privind ajutoarele de stat
regionale și RGECA, pentru a contribui la dezvoltarea economică și socială a regiunilor
ultraperiferice și pentru a acorda o mai mare atenție acestora.
Marek Kołodziejski
01/2020

ASISTENȚA FINANCIARĂ ACORDATĂ
STATELOR MEMBRE ALE UE
Mecanismele europene de acordare a asistenței financiare au rolul de a menține

stabilitatea financiară a UE și a zonei euro, întrucât problemele financiare dintr-
un stat membru pot avea un impact considerabil asupra stabilității macrofinanciare
a altor state membre. Asistența financiară este condiționată de anumiți parametri
macroeconomici (aceasta este mai degrabă un împrumut decât un transfer bugetar),
ceea ce asigură faptul că statele membre care primesc o asemenea asistență
realizează reformele necesare cu caracter bugetar, economic și structural, precum
și în materie de supraveghere. Reformele sunt convenite și prevăzute în documente
specifice (memorandumuri de înțelegere), publicate pe site-ul de internet al Comisiei
și, atunci când este cazul, pe site-ul Mecanismului european de stabilitate.
CADRUL JURIDIC PRIMAR

— articolul 3 din Tratatul privind Uniunea Europeană (TUE);
— articolele 2-5, 119-144 și 282-284 din Tratatul privind funcționarea Uniunii
Europene (TFUE);
— protocoalele 4, 12, 13 și 14 anexate la TFUE.
OBIECTIVE
Mecanismele de acordare a asistenței financiare statelor membre ale UE au
ca scop menținerea stabilității financiare a UE și a zonei euro. Acestea au o
importanță fundamentală pentru întărirea cadrului economic și de guvernanță al Uniunii
Economice și Monetare (2.6.4).
REALIZĂRI
A. În mai 2010 statele membre ale UE au instituit un mecanism temporar de
stabilizare pentru a-și menține stabilitatea financiară în contextul crizei datoriilor
suverane. Acest mecanism se alcătuiește din două programe de împrumut, după cum
urmează:
1. Mecanismul european de stabilizare financiară (MESF)
În cadrul MESF, Comisia poate împrumuta pe piețele financiare, în numele Uniunii,
până la 60 de miliarde EUR, pe baza unei garanții implicite asigurate de bugetul UE.
MESF poate acorda asistență tuturor statelor membre ale UE.

Acest mecanism a fost activat pentru Irlanda, Portugalia și Grecia (sub formă de
finanțare de tip punte).
După crearea Mecanismului european de stabilitate (MES), MESF rămâne în vigoare
pentru a face față, în special, situațiilor excepționale în care se impune utilizarea sa
din motive practice, procedurale sau financiare, în general înainte de acordarea unei
asistențe financiare din partea MES sau în paralel cu aceasta.
2. Fondul european de stabilitate financiară (FESF)
FESF, care a fost înființat de statele membre din zona euro ca un mecanism temporar,
dispune de o capacitate totală efectivă de acordare a împrumuturilor de 440 de miliarde
EUR. Împrumuturile sunt finanțate prin obligațiuni și alte instrumente de creanță plasate
de FESF pe piețele de capital și sunt garantate de acționari (statele membre din zona
euro).
Acest mecanism a fost activat pentru Irlanda, Portugalia și Grecia. După crearea MES,
FESF nu mai oferă asistență financiară.
B. În octombrie 2012 a fost creat un mecanism de sprijin permanent, Mecanismul
european de stabilitate (MES), consacrat printr-un tratat interguvernamental (adică în
afara cadrului juridic al UE).
MES este la ora actuală singurul instrument permanent de asistență financiară pentru
statele membre din zona euro. Capacitatea sa efectivă de a acorda împrumuturi este de
500 de miliarde EUR. Împrumuturile sunt finanțate din fondurile împrumutate de MES
pe piețele financiare și sunt garantate de acționari (statele membre din zona euro).
MES a acordat asistență financiară Spaniei, Ciprului și Greciei. Comisia și MES au
înființat proceduri detaliate pentru colaborarea lor în procesul de acordare a asistenței
statelor membre din zona euro.
C. La 6 decembrie 2017, Comisia a venit cu o propunere privind transformarea MES
într-un fond monetar european (FME).
Acest nou organism urmează să fie încadrat în legislația UE, conservând totodată
structurile financiare și instituționale ale MES. În plus, FME ar reprezenta mecanismul
comun de protecție pentru Fondul unic de rezoluție (FUM) în cadrul uniunii bancare.
În martie 2019, Parlamentul European a adoptat o rezoluție cu privire la propunerea
Comisiei. În mai 2013 a intrat în vigoare „Pachetul de două acte legislative” care constă
din două regulamente ale UE (472/2013 și 473/2013) aplicabile statelor membre a
căror monedă este euro. Acest pachet reprezintă unul dintre elementele ce contribuie
la întărirea cadrului economic și de guvernanță al UEM.
În special, Regulamentul (UE) nr. 472/2013 introduce proceduri de monitorizare
și supraveghere mai stricte pentru statele membre care se confruntă sau riscă
să se confrunte cu probleme grave în ceea ce privește stabilitatea financiară sau
sustenabilitatea finanțelor publice.
În temeiul acestui regulament, Comisia poate decide să supună un stat membru
unei supravegheri mai stricte dacă greutățile cu care se confruntă în materie de
stabilitate financiară sunt susceptibile să contamineze celelalte state din zona euro.
Un stat membru care solicită asistență financiară trebuie să întocmească un proiect de

program de ajustare macroeconomică de comun acord cu Comisia (care acționează
în cooperare cu BCE și, dacă este cazul, cu FMI).
Asistența financiară este legată, astfel, de o serie de condiții macroeconomice, menite
să trateze sursa instabilității. Astfel se garantează faptul că statele membre care
beneficiază de o asemenea asistență realizează reformele necesare cu caracter
bugetar, economic și structural, precum și în materie de supraveghere.
Asistența financiară este eliberată în tranșe și poate, deci, să fie suspendată dacă
statele membre beneficiare nu îndeplinesc obligațiile specificate în programul de
ajustare.
D. Mecanismul de asistență pentru balanțele de plăți
Din februarie 2002, statele membre care nu fac parte din zona euro și care se confruntă
sau sunt expuse riscului grav de a se confrunta cu dificultăți de finanțare externă au la
dispoziție un mecanism de asistență pentru balanțele de plăți.
De obicei, împrumuturile se prezintă sub forma unei asistențe financiare pe termen
mediu, în general în cooperare cu FMI. Asistența financiară este condiționată de
punerea în aplicare a unor politici menite să soluționeze problemele economice
subiacente. Au beneficiat de asistență financiară pentru balanțele de plăți Ungaria,
Letonia și România.

Prin adoptarea „Pachetului de două acte legislative” Parlamentul a contribuit la crearea
la nivelul UE a unui cadru juridic pentru o mai bună guvernanță economică a zonei
euro, atât în ceea ce privește supravegherea bugetară, cât și procesul decizional și
procedura de supraveghere în cazul statelor membre care fac obiectul unui program
de ajustare macroeconomică.
În plus, „Pachetul de două acte legislative” atribuie Parlamentului un rol de control mai
proeminent, întrucât comisia parlamentară competentă poate invita instituțiile vizate
(Comisia, Consiliul, Eurogrupul, BCE și FMI) la un dialog pe teme economice cu
Parlamentul. Comisia competentă din cadrul Parlamentului are dreptul să fie informată
în diferite etape, și anume atunci când se află în curs de elaborare un program de
ajustare macroeconomică, precum și în cursul punerii în aplicare a programului.
În rezoluția sa cu privire la propunerea Comisiei ce viza transformarea MES în FME,
Parlamentul a propus să fie instituit un protocol pentru un memorandum interimar
de cooperare între MES și Parlament. Scopul memorandumului de cooperare urma
să fie intensificarea dialogului interinstituțional dintre MES și Parlament, precum și
îmbunătățirea gradului de transparență și de răspundere al MES.
Cristina Dias
02/2020

BANCA CENTRALĂ EUROPEANĂ (BCE)
Banca Centrală Europeană (BCE) este principala instituție a uniunii economice și

monetare și este responsabilă de politica monetară a zonei euro de la 1 ianuarie
1999. BCE formează împreună cu băncile centrale naționale ale tuturor statelor
membre ale UE Sistemul European al Băncilor Centrale. Obiectivul principal al
Sistemului European al Băncilor Centrale este menținerea stabilității prețurilor.
De la 4 noiembrie 2014, de responsabilitatea BCE țin anumite sarcini legate de
supravegherea prudențială a instituțiilor de credit în cadrul mecanismului unic de
supraveghere. Ca autoritate de supraveghere a sectorului bancar, BCE are și un rol
consultativ în ceea ce privește evaluarea planurilor de rezoluție a instituțiilor de credit.
TEMEI JURIDIC
— Articolele 3 și 13 din Tratatul privind Uniunea Europeană (TUE);
— dispozițiile principale sunt incluse la articolul 3 alineatul (1) litera (c) și la articolele
119, 123, 127-134, 138-144, 219 și 282-284 din Tratatul privind funcționarea
Uniunii Europene (TFUE);
— Protocolul (nr. 4) privind Statutul Sistemului European al Băncilor Centrale (SEBC)
și al Băncii Centrale Europene (BCE) și Protocolul (nr. 16) privind anumite dispoziții
privind Danemarca, anexate la TUE și TFUE;
— Regulamentul (UE) nr. 1024/2013 al Consiliului din 15 octombrie 2013 de conferire
a unor atribuții specifice Băncii Centrale Europene în ceea ce privește politicile
legate de supravegherea prudențială a instituțiilor de credit (Regulamentul privind
mecanismul unic de supraveghere – MUS);
— Regulamentul (UE) nr. 806/2014 al Parlamentului European și al Consiliului din
15 iulie 2014 de stabilire a unor norme uniforme și a unei proceduri uniforme
de rezoluție a instituțiilor de credit și a anumitor firme de investiții (Regulamentul
privind mecanismul unic de rezoluție – MUR).
ORGANIZARE ȘI FUNCȚIONARE
Conform tratatelor, printre responsabilitățile principale ale BCE se află și politica
monetară din zona euro. Regulamentul privind MUS conferă BCE anumite funcții de
supraveghere a instituțiilor de credit începând cu noiembrie 2014.

A. Funcția monetară
BCE și băncile centrale naționale (BCN) din toate statele membre formează Sistemul
European al Băncilor Centrale (SEBC), iar Eurosistemul include BCE și BCN ale
statelor membre ale UE care folosesc euro ca monedă națională. În TFUE se face
trimitere mai degrabă la SEBC decât la Eurosistem, având în vedere faptul că a
fost creat pe baza ipotezei că toate statele membre ale UE vor adopta, în cele din
urmă, moneda euro. În cazul statelor membre care nu au adoptat încă moneda euro
(deoarece beneficiază de o derogare sau de opțiunea de neparticipare – „opt-out”),
anumite dispoziții din tratat referitoare la SEBC nu se aplică, astfel încât trimiterile
generale din tratat la SEBC se referă, de fapt, în principal la Eurosistem. Independența
BCE este consacrată la articolul 130 din TFUE: „În exercitarea competențelor și în
îndeplinirea misiunilor și îndatoririlor care le-au fost conferite prin tratate și prin Statutul
SEBC și al BCE, Banca Centrală Europeană, băncile centrale naționale sau membrii
organelor lor de decizie nu pot solicita și nici accepta instrucțiuni din partea instituțiilor,
organelor, oficiilor sau agențiilor Uniunii, a guvernelor statelor membre sau a oricărui
alt organism.”
1. Organele de decizie
Organele de decizie ale BCE sunt Consiliul guvernatorilor, Comitetul executiv și
Consiliul general. SEBC este condus de organele de decizie ale BCE.
a. Consiliul guvernatorilor
Consiliul guvernatorilor al BCE este format din membrii Comitetului executiv al
BCE și din guvernatorii BCN ale statelor membre din zona euro. În conformitate
cu articolul 12.1 din Statutul BCE, Consiliul guvernatorilor adoptă orientările și ia
deciziile necesare pentru a asigura îndeplinirea atribuțiilor. Acesta formulează politica
monetară și stabilește orientările necesare pentru punerea sa în aplicare. Consiliul
guvernatorilor adoptă Regulamentul de procedură al BCE, exercită funcții consultative
și decide modul de reprezentare a SEBC în domeniul cooperării internaționale
(articolele 12.3-12.5 din Statutul BCE). Consiliul guvernatorilor poate, de asemenea,
să delege anumite competențe Comitetului executiv (articolul 12.1 din Statutul BCE).
Consiliul guvernatorilor se reunește, de regulă, de două ori pe lună. Aderarea
Lituaniei la zona euro de la 1 ianuarie 2015 a dus la crearea unui sistem conform
căruia guvernatorii BCN dețin cu rândul drepturile de vot în Consiliul guvernatorilor.
Guvernatorii din primele cinci țări – în funcție de dimensiunea economiilor lor și a
sectoarelor lor financiare – dețin în comun patru drepturi de vot. Toți ceilalți (în prezent
14) dețin în comun 11 drepturi de vot. Guvernatorii folosesc drepturile de vot cu rândul,
câte o lună. Membrii Comitetului executiv al BCE au drepturi de vot permanente.
b. Comitetul executiv
Comitetul executiv este format din președinte, vicepreședinte și alți patru membri.
Aceștia sunt numiți de către Consiliul European prin majoritate calificată pe baza
unei recomandări din partea Consiliului, după consultarea Parlamentului European
și a Consiliului guvernatorilor. Mandatul membrilor este de opt ani și nu poate fi
reînnoit [articolul 283 alineatul (2) din TFUE și articolele 11.1 și 11.2 din Statutul BCE].
Comitetul executiv este răspunzător pentru administrarea curentă și de fiecare zi a

BCE (articolul 11.6 din Statutul BCE). Acesta pune în aplicare politica monetară în
conformitate cu orientările și deciziile adoptate de Consiliul guvernatorilor. El transmite
instrucțiunile necesare băncilor centrale naționale. Comitetul executiv pregătește
reuniunile Consiliului guvernatorilor.
c. Consiliul general
Consiliul general este cel de-al treilea organ de decizie al BCE (articolul 141 din TFUE;
articolul 44 din Statutul BCE), dar numai atât timp cât unele state membre ale UE nu
au adoptat încă moneda euro. Acesta este format din președintele și vicepreședintele
BCE, precum și din guvernatorii BCN ale tuturor statelor membre ale UE. La reuniunile
Consiliului general pot participa și alți membri ai Comitetului executiv, dar fără a avea
drept de vot (articolul 44.2 din Statutul BCE).
2. Obiective și sarcini
În conformitate cu articolul 127 alineatul (1) din TFUE, principalul obiectiv al SEBC
este menținerea stabilității prețurilor. Fără a aduce atingere acestui obiectiv, SEBC
susține, de asemenea, politicile economice generale ale Uniunii pentru a contribui
la realizarea obiectivelor Uniunii, definite la articolul 3 din TUE. SEBC acționează
în conformitate cu principiul unei economii de piață deschise în care concurența
este liberă, respectând principiile stabilite la articolul 119 din TFUE. Sarcinile de
bază îndeplinite prin intermediul SEBC [articolul 127 alineatul (2) din TFUE, articolul
3 din Statutul BCE] sunt: stabilirea și punerea în aplicare a politicii monetare a
Uniunii; efectuarea operațiunilor de schimb valutar în conformitate cu articolul 219 din
TFUE; deținerea și administrarea rezervelor valutare oficiale ale statelor membre; și
promovarea bunei funcționări a sistemelor de plăți.
3. Competențe și instrumente
BCE este singura abilitată să autorizeze emisiunea de bancnote euro. Statele membre
pot emite monede metalice euro, sub rezerva aprobării de către BCE a volumului
emisiunii (articolul 128 din TFUE). BCE adoptă regulamentele și deciziile necesare
îndeplinirii sarcinilor încredințate SEBC prin tratat și prin Statutul BCE. În plus, emite
recomandări și avize (articolul 132 din TFUE). BCE trebuie consultată cu privire la orice
act al Uniunii propus în domeniile care țin de competența sa, iar autoritățile naționale
trebuie să o consulte cu privire la orice proiect de act legislativ în domeniile care sunt
de competența sa [articolul 127 alineatul (4) din TFUE]. BCE poate formula avize cu
privire la subiectele supuse consultării. De asemenea, BCE este consultată cu privire
la deciziile de stabilire a pozițiilor comune și la măsurile legate de reprezentarea unitară
a zonei euro în cadrul instituțiilor financiare internaționale (articolul 138 din TFUE).
BCE, sprijinită de BCN, culege informațiile statistice necesare fie de la autoritățile
naționale competente, fie direct de la agenții economici (articolul 5 din Statutul BCE).
În Statutul BCE se enumeră diverse instrumente pe care BCE le poate utiliza pentru
a-și îndeplini funcțiile monetare. BCE și BCN pot deschide conturi pentru instituții de
credit, entități publice și alți participanți pe piață și pot accepta active drept garanție.
Aceasta poate efectua operațiuni pe piață și operațiuni de creditare și poate impune
constituirea de rezerve minime. Consiliul guvernatorilor poate, de asemenea, decide,
cu o majoritate de două treimi, cu privire la alte instrumente de control monetar. Cu
toate acestea, la articolul 123 din TFUE se interzice de a acorda finanțare monetară

și se stabilesc limite privind utilizarea instrumentelor de politică montară. Pentru a
asigura sisteme de compensare și de plată eficace și fiabile, BCE poate pune la
dispoziție infrastructura necesară și poate stabili politici de supraveghere. BCE poate,
de asemenea, să stabilească relații cu bănci centrale și instituții financiare din alte țări
și cu organizații internaționale.
4. Statele membre care fac obiectul unei derogări sau aplică opțiunea de
neparticipare
Articolele 139-144 din TFUE prevăd dispoziții speciale pentru statele membre care au
obligația, în temeiul tratatului, de a adopta moneda euro, dar care încă nu îndeplinesc
condițiile necesare („state membre care fac obiectul unei derogări”). Anumite dispoziții
din tratat nu se aplică în cazul acestor state membre, de exemplu obiectivele și sarcinile
SEBC [articolul 127 alineatele (1)-(3) și (5) din TFUE] și emiterea de monedă metalică
euro (articolul 128 din TFUE). Potrivit Protocolului (nr. 16) anexat la TFUE, Danemarca
a fost autorizată să aplice opțiunea de neparticipare și, astfel, nu are obligația să adere
la zona euro.
B. Funcția de supraveghere
Din noiembrie 2014, BCE este răspunzătoare de supravegherea tuturor instituțiilor
de credit (fie direct, pentru băncile cele mai mari, fie indirect, pentru alte instituții
de credit) din statele membre care fac parte din mecanismul unic de supraveghere
(MUS). Pentru îndeplinirea acestei funcții, BCE cooperează îndeaproape cu celelalte
entități din Sistemul european de supraveghere financiară (SESF). BCE și autoritățile
naționale competente ale statelor membre din zona euro constituie mecanismul unic
de supraveghere (MUS). La MUS pot participa și autoritățile competente ale statelor
membre din afara zonei euro. BCE supraveghează în mod direct cele mai mari bănci,
iar autoritățile naționale de supraveghere monitorizează în continuare celelalte bănci.
Principalele sarcini ale BCE și ale autorităților naționale de supraveghere constau în
verificarea respectării de către bănci a normelor UE privind sectorul bancar și în tratarea
problemelor în stadiu timpuriu.
1. Organismul care asigură funcția de supraveghere: Consiliul de supraveghere
Consiliul de supraveghere al BCE este format din președinte, vicepreședinte, patru
reprezentanți ai BCE (atribuțiile acestora pot să nu aibă o legătură directă cu
funcția monetară a BCE) și un reprezentant al autorității naționale competente din
fiecare stat membru care ia parte la MUS. Parlamentul European trebuie să aprobe
candidații propuși de BCE pentru funcțiile de președinte și vicepreședinte. Consiliul
de supraveghere adoptă decizii prin majoritate simplă. Consiliul de supraveghere
este un organ intern care are sarcina de a planifica, pregăti și executa funcțiile de
supraveghere conferite BCE. Acesta elaborează și propune Consiliului guvernatorilor
proiecte complete de decizii în materie de supraveghere. Proiectele de decizii sunt
adoptate în cazul în care Consiliul guvernatorilor nu le respinge într-un anumit interval
de timp. Dacă un stat membru participant din afara zonei euro nu este de acord cu un
proiect de decizie al Consiliului de supraveghere, se aplică o procedură specială, iar
statul membru respectiv poate chiar solicita încetarea cooperării strânse.

2. Obiective și sarcini
În calitate de autoritate de supraveghere a sectorului bancar, printre sarcinile
BCE se află eliberarea și retragerea autorizațiilor pentru instituțiile de credit,
asigurarea respectării cerințelor prudențiale, desfășurarea de analize de supraveghere
și participarea la supravegherea suplimentară a conglomeratelor financiare. De
asemenea, BCE trebuie să contracareze riscurile sistemice și macroprudențiale.
3. Competențe și instrumente
Pentru a-și putea îndeplini rolul de autoritate de supraveghere, BCE are competența
de a desfășura anchete (solicitări de informații, investigații generale și inspecții la fața
locului) și prerogative de supraveghere specifice (de exemplu, autorizarea instituțiilor
de credit). BCE are, de asemenea, competența de a aplica sancțiuni administrative. În
plus, aceasta poate obliga instituțiile de credit să dețină rezerve de capital mai mari.
C. Alte funcții
BCE are atribuții conferite și de alte temeiuri juridice. Tratatul privind Mecanismul
european de stabilitate (MES) (în vigoare din septembrie 2012) consacră MES ca
instituție financiară internațională și conferă BCE anumite atribuții legate de acordarea
de asistență financiară, în principal în materie de evaluare și analiză. În conformitate
cu regulamentul de instituire a Comitetului european pentru risc sistemic (CERS),
care este responsabil pentru supravegherea macroprudențială a sistemului financiar
din Uniunea Europeană, BCE pune la dispoziția CERS un secretariat, care îi oferă
sprijin analitic, statistic, logistic și administrativ. Președintele BCE are, de asemenea,
calitatea de președinte al CERS. BCE îi revine un rol consultativ în ceea ce privește
evaluarea planurilor de rezoluție a instituțiilor de credit elaborate în temeiul Directivei
privind redresarea și rezoluția instituțiilor bancare (DRRB) și al Regulamentului privind
mecanismul unic de rezoluție (RMUR). În cadrul mecanismului unic de rezoluție (MUR),
BCE determină dacă o instituție de credit se confruntă sau este susceptibilă de a
se confrunta cu dificultăți majore și informează în consecință Comisia Europeană și
Comitetul unic de rezoluție. Autoritățile responsabile pentru rezoluție decid cu privire la
măsurile de rezoluție adecvate. Comitetul unic de rezoluție este organismul principal
care adoptă decizii în cadrul mecanismului unic de rezoluție. Misiunea sa este de
a garanta că instituțiile de credit și alte entități din sfera sa de competență care se
confruntă cu dificultăți majore sunt supuse unei rezoluții eficiente, care presupune
cheltuieli minime pentru contribuabili și economia reală. Comitetul unic de rezoluție
este pe deplin funcțional de la 1 ianuarie 2016.

Președintele BCE prezintă Parlamentului un raport referitor la chestiunile de politică
monetară în cadrul unui dialog monetar trimestrial. De asemenea, BCE elaborează
un raport anual referitor la politica monetară, care este prezentat Parlamentului.
Parlamentul adoptă o rezoluție referitoare la acest raport anual. Deputații pot adresa
BCE întrebări cu solicitare de răspuns scris. De asemenea, Parlamentul este consultat
în cadrul procedurii de numire a membrilor Comitetului executiv al BCE.

Pentru noile responsabilități în materie de supraveghere ale BCE se introduc cerințe
suplimentare privind răspunderea, astfel cum se prevede în Regulamentul privind
MUS. Mecanismele practice fac obiectul unui acord interinstituțional între Parlament
și BCE. Mecanismele de asigurare a răspunderii includ audierea președintelui
Consiliului de supraveghere de către comisia competentă, și anume de către Comisia
pentru afaceri economice și monetare (ECON); răspunsuri la întrebările adresate
de Parlament și participarea, la cerere, la discuții confidențiale cu președintele și
vicepreședintele comisiei competente. În plus, BCE elaborează un raport anual referitor
la activitatea de supraveghere, pe care președintele Consiliului de supraveghere îl
prezintă Parlamentului.
Dražen Rakić
02/2020

BANCA EUROPEANĂ DE INVESTIȚII
Banca Europeană de Investiții (BEI) acordă finanțări pe termen lung pentru proiecte,
garanții și consiliere în vederea promovării obiectivelor Uniunii. Ea sprijină proiecte
atât în cadrul UE, cât și în afara UE. Acționari sunt statele membre ale UE. BEI este
acționarul majoritar al Fondului european de investiții (FEI) și constituie împreună
cu acesta Grupul BEI. În cadrul Planului de investiții pentru Europa propus de
Comisie, Grupul BEI face parte dintr-o strategie mai largă menită să acopere deficitul
considerabil de investiții, degrevând investitorii de unele dintre riscurile inerente
proiectelor.
TEMEI JURIDIC
— Articolele 308 și 309 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (TFUE).
Dispoziții suplimentare privind BEI sunt incluse în articolele 15, 126, 175, 209, 271,
287, 289 și 343 din TFUE;
— Protocolul (nr. 5) privind Statutul Băncii Europene de Investiții și Protocolul (nr. 28)
privind coeziunea economică, socială și teritorială, anexate la Tratatul privind
Uniunea Europeană (TUE) și la Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene
(TFUE).
OBIECTIVE
În conformitate cu articolul 309 din TFUE, BEI are misiunea de a contribui la dezvoltarea
echilibrată și neîntreruptă a pieței interne în interesul Uniunii. În toate sectoarele
economiei, BEI facilitează finanțarea de proiecte care:
— urmăresc dezvoltarea regiunilor mai puțin dezvoltate;
— urmăresc modernizarea sau conversia întreprinderilor ori crearea de noi activități
care nu pot fi finanțate în întregime prin mijloacele disponibile în fiecare stat
membru;
— sunt de interes comun pentru mai multe state membre.
De asemenea, BEI contribuie la promovarea coeziunii economice, sociale și teritoriale
a Uniunii (articolul 175 din TFUE și Protocolul nr. 28). În plus, sprijină punerea în
aplicare de măsuri în afara UE care susțin politica de cooperare pentru dezvoltare
a Uniunii (articolul 209 din TFUE). BEI sprijină, de asemenea, punerea în aplicare a
obiectivelor Strategiei Europa 2020.

Activitățile BEI se axează pe patru domenii prioritare: inovare și competențe, accesul
întreprinderilor mici la finanțare, schimbările climatice și mediul și infrastructură
strategică.
RESURSE ȘI INSTRUMENTE
A. Resurse
În procesul de realizare a obiectivelor sale, BEI recurge în special la propriile resurse
și la piețele internaționale de capital (articolul 309 din TFUE).
1. Resursele proprii
Resursele proprii sunt asigurate de către membrii BEI, adică statele membre
(articolul 308 din TFUE). Contribuția la capital a fiecărui stat membru este prevăzută
la articolul 4 din Statutul BEI și este calculată în conformitate cu puterea economică a
statelor membre. Pentru a consolida rolul BEI în finanțarea economiei și în sprijinirea
creșterii economice din Uniune, Consiliul European din iunie 2012 a recomandat o
majorare cu 10 miliarde EUR a capitalului subscris și vărsat. Consiliul guvernatorilor
BEI a luat în unanimitate o decizie [articolul 4 alineatul (3) din statut] privind majorarea
capitalului, care a intrat în vigoare la 31 decembrie 2012. Capitalul subscris s-a majorat
la un total de 242,4 miliarde EUR, iar capitalul subscris și vărsat s-a majorat cu
10 miliarde EUR, ajungând la 21,6 miliarde EUR.
2. Piețele de capital
Obținerea de fonduri de pe piețele internaționale de capital prin emiterea de obligațiuni
reprezintă sursa principală de finanțare a BEI. Aceasta se numără printre cei mai
importanți emitenți supranaționali de obligațiuni din lume. Pentru a obține o finanțare
eficientă din punctul de vedere al costurilor, este important un rating de credit excelent.
Cele mai importante agenții de rating de credit atribuie în prezent Băncii Europene de
Investiții cele mai înalte ratinguri, care reflectă calitatea portofoliului său de credite. BEI
finanțează în general o treime din fiecare proiect, dar asistența financiară poate ajunge
la 50%.
B. Instrumente
BEI utilizează o gamă largă de diferite instrumente, dar în principal credite și garanții.
Cu toate acestea, au fost dezvoltate, de asemenea, o serie de alte instrumente, mai
inovatoare, cu un profil de risc mai ridicat. Vor fi concepute și alte instrumente, de
asemenea în cooperare cu alte instituții ale Uniunii. Finanțarea oferită de BEI poate fi
combinată cu finanțarea din alte surse ale UE (printre altele, bugetul UE), un proces
cunoscut sub denumirea de finanțare mixtă. În plus față de finanțarea de proiecte, BEI
exercită și o funcție de consiliere.
Creditele sunt acordate mai ales sub formă de credite directe sau intermediare.
Creditele directe pentru proiecte sunt acordate în anumite condiții, de exemplu costul
total al investiției trebuie să depășească 25 de milioane EUR, iar creditul poate
acoperi numai până la 50% din costurile proiectului. Creditele intermediare constau în
acordarea de credite băncilor locale sau altor intermediari, care la rândul lor sprijină
beneficiarul final. Majoritatea creditelor sunt acordate în statele membre ale UE.

Pentru a crea surse suplimentare de finanțare pentru proiecte de infrastructură de mare
anvergură din UE, în special din sectoare-cheie ale energiei, transportului și tehnologiei
informației, a fost creată inițiativa Europa 2020 de emitere de obligațiuni pentru
finanțarea de proiecte. Etapa-pilot de explorare a fezabilității conceptului a început în
vara anului 2012. Aceasta s-a derulat până la sfârșitul anului 2014, care a fost termenul
de aprobare a proiectelor, iar închiderea financiară a trebuit să fie realizată până la
sfârșitul anului 2016. Având în vedere experiența și cunoștințele sale, BEI joacă un rol
important în această inițiativă. BEI a implementat etapa-pilot asigurând „îmbunătățirea
calității creditului” sub forma unor instrumente de datorie subordonate. Prin urmare, în
Mecanismul pentru interconectarea Europei pentru perioada de programare 2014-2020
au fost integrate mecanisme de îmbunătățire a calității creditului pentru obligațiuni
destinate finanțării de proiecte, iar acestea au devenit parte integrantă din oferta
standard de produse a BEI.
În plus față de finanțarea pe termen lung, BEI oferă și consiliere în materie de
proiecte de infrastructură. De exemplu, instrumentul său „Asistență comună în vederea
sprijinirii proiectelor în regiunile europene (Jaspers)”, destinat statelor membre noi și
viitoare, oferă consiliere tehnică, economică și financiară pentru întregul ciclu de viață
al proiectului cu scopul de a optimiza utilizarea finanțării acordate din fondurile UE
(Fondul european de dezvoltare regională, Fondul de coeziune, Mecanismul pentru
interconectarea Europei și Instrumentul de asistență pentru preaderare).
GUVERNANȚĂ ȘI STRUCTURĂ
A. Guvernanța
BEI are personalitate juridică, în conformitate cu articolul 308 din TFUE. BEI este
administrată și condusă de un Consiliu al guvernatorilor, un Consiliu de administrație
și un Comitet de direcție (articolul 6 din statut). Un Comitet de audit verifică activitățile
băncii (articolul 12 din statut).
1. Consiliul guvernatorilor
a. Componență
Consiliul guvernatorilor este format din miniștrii desemnați de statele membre
[articolul 7 alineatul (1) din statut].
b. Sarcini
Consiliul guvernatorilor stabilește Directivele generale referitoare la politica de creditare
a băncii și veghează la implementarea lor [articolul 7 alineatul (2) din statut].
În conformitate cu articolul 7 alineatul (3) din statut, Consiliul guvernatorilor are
următoarele sarcini:
— ia decizii legate de creșterea capitalului subscris;
— stabilește principiile aplicabile operațiunilor de finanțare întreprinse în cadrul
misiunii băncii;
— exercită prerogativele prevăzute pentru numirea și demiterea din oficiu a
membrilor Consiliului de administrație și ai Comitetului de direcție;

— decide cu privire la acordarea finanțării pentru investițiile care urmează să fie
realizate total sau parțial în afara Uniunii;
— aprobă raportul anual al Consiliului de administrație, bilanțul anual, contul de profit
și pierdere și Regulamentul de procedură al băncii.
Consiliul guvernatorilor îi numește pe cei șase membri ai Comitetului de audit
[articolul 12 alineatul (1) din statut], precum și pe membrii Consiliului de administrație
[articolul 9 alineatul (2) din statut] și ai Comitetului de direcție [articolul 11 alineatul (1)
din statut].
2. Consiliul de administrație
a. Componență
Consiliul de administrație este alcătuit din 28 de administratori și 18 supleanți.
Administratorii sunt numiți pe cinci ani de Consiliul guvernatorilor. Fiecare stat membru
desemnează câte un administrator, la fel ca și Comisia [articolul 9 alineatul (2) din
statut].
b. Sarcini (articolul 9 din statut):
Consiliul de administrație decide cu privire la:
— acordarea de finanțări, în special sub formă de credite și de garanții;
— contractarea de împrumuturi;
— stabilirea ratelor dobânzilor la împrumuturile acordate, precum și a comisioanelor
și a celorlalte taxe.
Consiliul de administrație verifică funcționarea și gestionarea corecte a băncii, în
conformitate cu dispozițiile tratatelor și ale statutului și cu Directivele generale stabilite
de Consiliul guvernatorilor.
3. Comitetul de direcție
a. Componență
Comitetul de direcție este format dintr-un președinte și opt vicepreședinți, numiți
pe o perioadă de șase ani de Consiliul guvernatorilor, la propunerea Consiliului de
administrație. Mandatul lor poate fi reînnoit [articolul 11 alineatul (1) din statut].
b. Sarcini
Comitetul de direcție asigură gestionarea afacerilor curente ale băncii, sub
autoritatea președintelui și sub supravegherea Consiliului de administrație; pregătește
Deciziile Consiliului de administrație și asigură executarea acestor decizii [articolul 11
alineatul (3) din statut].
4. Comitetul de audit (articolul 12 din statut)
a. Componență
Comitetul de audit este compus din șase membri numiți de Consiliul guvernatorilor
[articolul 12 alineatul (1) din statut].

b. Sarcini
Comitetul de audit verifică, în fiecare an, dacă operațiunile băncii s-au desfășurat în
mod corespunzător și dacă evidențele sale au fost corect întocmite. În acest scop,
comitetul verifică dacă operațiunile băncii s-au efectuat în conformitate cu procedurile
prevăzute în statut și în regulamentul de procedură [articolul 12 alineatul (2) din statut].
Comitetul determină dacă declarațiile financiare, precum și toate informațiile financiare
cuprinse în conturile anuale elaborate de Consiliul de administrație oferă o imagine
fidelă a situației financiare a băncii [articolul 12 alineatul (3) din statut].
B. Structura
Grupul BEI a fost înființat în anul 2000 și este alcătuit din BEI și Fondul european de
investiții (FEI). Fondul european de investiții (FEI) a fost fondat în 1994 și a fost creat ca
un parteneriat public-privat (PPP) alcătuit din trei grupuri principale de acționari: BEI, în
calitate de acționar majoritar cu 62,2%, Comisia (30%) și alte instituții financiare publice
și private (7,8%). FEI oferă diverse forme de instrumente de capital de risc, de exemplu
capital de risc. Creditele acordate de FEI se axează în special pe întreprinderi mici și
mijlocii (IMM-uri) și utilizează o gamă largă de instrumente inovatoare cu scopul de a
îmbunătăți accesul IMM-urilor la finanțare.
UN PLAN DE INVESTIȚII PENTRU EUROPA

De la izbucnirea crizei financiare și economice mondiale, UE a suferit din cauza
nivelurilor reduse ale investițiilor. Comunicarea Comisiei intitulată „Un plan de investiții
pentru Europa” (COM(2014)0903) prezintă orientări privind modalitățile de revigorare
a investițiilor în UE, de creare de locuri de muncă și de stimulare a creșterii economice
și competitivității pe termen lung. Cadrul legislativ pentru noua inițiativă a fost prezentat
în propunerea de regulament al Parlamentului European și al Consiliului privind
Fondul european de investiții strategice (FEIS) (COM(2015)0010). Regulamentul a fost
adoptat la 25 iunie 2015. Se preconizează ca FEIS să genereze investiții private prin
mobilizarea fondurilor publice și să creeze un mediu propice investițiilor. O garanție
inițială de 16 miliarde EUR acordată de UE Băncii Europene de Investiții, împreună cu
un angajament de 5 miliarde EUR din partea BEI vor atrage fonduri private, mobilizând
ca rezultat 315 miliarde EUR sub formă de fonduri suplimentare pentru investiții.
Planul nu își propune să înlocuiască programele existente ale UE și BEI, ci să vină în
completarea lor.
Regulamentul privind FEIS a instituit, de asemenea, platforma europeană de consiliere
în materie de investiții (EIAH), care își propune să ofere consiliere și asistență tehnică
pentru identificarea, pregătirea și dezvoltarea proiectelor de investiții. EIAH este un
parteneriat între BEI și Comisie, ambele instituții contribuind financiar. Platforma este
instituită în cadrul BEI, aceasta fiind responsabilă de gestionarea ei.
În decembrie 2017, a fost adoptat așa-numitul Regulament privind „FEIS 2.0”, care
a intrat în vigoare la 1 ianuarie 2018 și prin care se prelungește durata FEIS (până
la sfârșitul lui 2020), aducându-se, de asemenea, îmbunătățiri fondului și EIAH. Unul
dintre principalele elemente este majorarea garanției UE la 26 de miliarde EUR

și a angajamentului BEI la 7,5 miliarde EUR, cu scopul de a fi mobilizate fonduri
suplimentare pentru investiții în valoare de 500 de miliarde EUR.

În fiecare an, o comisie parlamentară evaluează activitățile BEI și prezintă un raport
în cadrul ședinței plenare, la care este invitat președintele BEI. La 27 aprilie 2017,
Parlamentul a adoptat o rezoluție referitoare la Raportul anual al BEI pe 2015. Rezoluția
a solicitat o raportare mai detaliată privind impactul economic, social și de mediu,
precum și valoarea adăugată a operațiunilor BEI. BEI a fost invitată călduros să
restabilească coeziunea economică, socială și teritorială ca obiectiv politic principal.
Parlamentul a salutat eforturile FEI în ceea ce privește realizarea Inițiativei privind
IMM-urile și propunerea Comisiei de a prelungi inițiativa până în 2020. De asemenea,
Parlamentul a invitat BEI să își extindă profilul de risc al intervențiilor, în special atunci
când sprijină IMM-uri sau desfășoară operațiuni în regiuni dezavantajate din punct
de vedere economic, menținându-și totodată ratingul AAA. BEI a fost, de asemenea,
invitată să corecteze dezechilibrele geografice actuale și concentrarea sectorială din
portofoliul FEIS.
În temeiul regulamentului în vigoare, Parlamentul aprobă directorul executiv și
directorul executiv adjunct al FEIS. Creditele anuale din bugetul UE aferente fondului de
garantare sunt autorizate de Parlamentul European și de Consiliu în cadrul procedurii
bugetare anuale. BEI și Comisia au o serie de obligații de raportare către Parlament,
cum ar fi rapoartele anuale, audierile ad hoc și solicitările de informații.
Parlamentul a participat, în calitate de colegislator, în cadrul negocierilor pe marginea
propunerii privind FEIS 2.0.
Dario Paternoster / Dražen Rakić

05/2019

BIODIVERSITATEA, EXPLOATAREA
TERENURILOR ȘI SILVICULTURA
Conferința ONU privind mediul și dezvoltarea din 1992 a reprezentat un pas

important în vederea conservării biodiversității și protejării naturii, grație adoptării
Convenției privind diversitatea biologică. UE a jucat un rol internațional important în
căutarea de soluții pentru problemele legate de pierderea biodiversității, schimbările
climatice și distrugerea pădurilor tropicale. În 2011, UE s-a angajat să stopeze
pierderea biodiversității și degradarea serviciilor ecosistemice în UE până în 2020.
Alte obiective prevăzute de Directiva privind habitatele sau în Convenția privind
comerțul internațional cu specii sălbatice de faună și floră pe cale de dispariție
(CITES) urmează să fie îndeplinite. Acordul global pentru atenuarea efectelor
schimbărilor climatice, încheiat la Paris în decembrie 2015, și legislația subsecventă
adoptată de UE pentru implementarea acordului vor avea probabil un impact pozitiv
în ceea ce privește conservarea biodiversității în deceniile următoare. Încă din
anul 1992, programul LIFE reprezintă cel mai important instrument financiar pentru
protecția biodiversității în UE.
TEMEI JURIDIC
Articolele 3, 11 și 191-193 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (TFUE).
CONTEXT GENERAL
Conferința ONU privind mediul și dezvoltarea (UNCED), care a avut loc la Rio de
Janeiro în 1992, a avut drept rezultat adoptarea Convenției-cadru privind schimbările
climatice și a Convenției privind diversitatea biologică (CDB), precum și a Declarației
de la Rio, o declarație a principiilor forestiere, și a programului „Agenda 21”. CDB
este completată de două protocoale importante: Protocolul de la Cartagena privind
biosecuritatea, adoptat în 2000 și intrat în vigoare în 2003, care are ca obiectiv
protejarea biodiversității de riscurile potențiale prezentate de organismele vii modificate
prin biotehnologia modernă; și Protocolul de la Nagoya privind accesul la resursele
genetice și distribuirea beneficiilor, adoptat în 2010 și intrat în vigoare în 2014, care
urmărește creșterea securității juridice și a transparenței atât pentru furnizorii, cât și
pentru utilizatorii resurselor genetice. Adunarea Generală a ONU a proclamat anul
2010 Anul biodiversității. Cu toate acestea, raportul intitulat „Perspectivele mondiale
privind biodiversitatea 3”, publicat de secretariatul CDB, a arătat că nu a fost atins
obiectivul în materie de biodiversitate pentru 2010. În 2010, la Nagoya (prefectura
Aichi, Japonia), părțile la CBD au adoptat și un plan strategic modificat, care include

obiectivele Aichi în materie de biodiversitate: 20 obiective ambițioase, organizate în
cinci obiective strategice pentru a realiza protecția biodiversității până în 2020, ca parte
a unui plan strategic privind biodiversitatea pentru perioada 2011-2020.
Programul ONU pentru mediu (UNEP) estimează că până la 24% din speciile
aparținând unor grupuri precum fluturii, păsările și mamiferele au dispărut deja complet
de pe teritoriul anumitor țări europene. Conform datelor publicate în anul 2007 de
Uniunea Internațională pentru Conservarea Naturii (UICN), în Europa 23% dintre
amfibieni, 19% dintre reptile, 15% dintre mamifere și 13% dintre păsări sunt în
pericol. Uniunea Europeană este parte la următoarele convenții: Convenția Ramsar
privind conservarea regiunilor umede (februarie 1971); Convenția CITES (martie 1973);
Convenția de la Bonn privind conservarea speciilor migratoare de animale sălbatice
(iunie 1979); Convenția de la Berna privind protejarea vieții sălbatice și a habitatelor
naturale din Europa (1982); Convenția de la Rio de Janeiro privind CBD (iunie 1992);
precum și la următoarele convenții regionale: Convenția de la Helsinki privind protecția
mediului marin din zona Mării Baltice (1974); Convenția de la Barcelona privind
Mediterana (1976); și Convenția pentru protecția Alpilor (1991). De asemenea, UE are
obligația de a respecta Convenția de la Aarhus (1998), care prevede accesul publicului
la informații privind mediul, participarea sa la luarea Deciziilor și accesul la justiție.
În cadrul Convenției-cadru a Națiunilor Unite asupra schimbărilor climatice
(CCONUSC) au loc o serie de acțiuni internaționale de reducere a emisiilor de gaze
cu efect de seră (GES). Protocolul de la Kyoto la CCONUSC angajează națiunile
dezvoltate să reducă emisiile de gaze cu efect de seră până în 2020. În decembrie
2015, părțile la CCONUSC au adoptat Acordul de la Paris, un acord obligatoriu din
punct de vedere juridic privind clima, care se aplică tuturor țărilor și urmărește să
limiteze încălzirea globală la cât mai mult sub 2 C și să continue eforturile pentru
a rămâne sub 1,5 C. În cadrul CCONUSC, inițiativa REDD + prevede o serie de
instrumente pentru combaterea despăduririlor și a degradării pădurilor la tropice. În
plus, Acordul de la Paris, adoptat în cadrul CCONUSC, evidențiază rolul esențial al
sectorului exploatării terenurilor în atingerea obiectivelor pe termen lung de atenuare
a schimbărilor climatice.
OBIECTIVE ȘI REALIZĂRI
A. Planuri de acțiune privind biodiversitatea
În mai 2006, Comisia a adoptat o Comunicare intitulată „Stoparea pierderii
biodiversității până în 2010 și ulterior: susținerea serviciilor ecosistemice pentru
bunăstarea oamenilor”, care a inclus un plan de acțiune al UE pentru obținerea
protecției necesare a biodiversității. Întrucât era puțin probabil ca UE să-și
îndeplinească obiectivele de oprire a declinului biodiversității, în iunie 2011 Comisia
a adoptat o nouă strategie, în vederea „stopării pierderii biodiversității și a deteriorării
serviciilor ecosistemice în UE până în 2020 și a refacerii acestora [...], sporind
totodată contribuția UE la combaterea pierderii biodiversității la nivel mondial”.
În decembrie 2011, Consiliul a aprobat Strategia UE privind biodiversitatea pentru
2020, care cuprinde șase obiective: punerea în aplicare pe deplin a legislației UE
în domeniul naturii pentru a proteja biodiversitatea; protecția sporită a ecosistemelor
și intensificarea utilizării infrastructurilor ecologice; agricultură și silvicultură mai

durabile; gestionarea mai eficientă a stocurilor de pește; controale mai stricte
ale speciilor alogene invazive; sporirea contribuției UE la combaterea pierderii
biodiversității globale; În plus față de obiectivul pentru 2020, noua strategie a UE
privind biodiversitatea până în 2020 definește viziunea pentru 2050: „Până în 2050,
biodiversitatea Uniunii Europene și serviciile ecosistemice pe care aceasta le oferă −
capitalul său natural − vor fi protejate, valorificate și refăcute în mod corespunzător,
având în vedere valoarea intrinsecă a biodiversității și contribuția esențială a serviciilor
ecosistemice la bunăstarea oamenilor și la prosperitatea economică, și vor fi evitate
astfel schimbările catastrofale generate de pierderea biodiversității.”
B. Conservarea habitatelor naturale și a speciilor de faună și floră sălbatică
Directiva privind habitatele (Directiva 92/43/CEE privind conservarea habitatelor
naturale și a speciilor de faună și floră sălbatică, modificată prin Directiva 97/62/CE)
a instituit rețeaua europeană, „Natura 2000”. Rețeaua cuprinde „situri de importanță
comunitară”/„arii speciale de conservare”, desemnate de către statele membre,
și „arii de protecție specială”, clasificate în conformitate cu Directiva 79/409/CE
privind conservarea păsărilor sălbatice. Rețeaua Natura 2000 acoperă o suprafață
2
de peste 850 000 km , fiind cea mai mare rețea coerentă de arii protejate din
lume. Directiva privind habitatele urmărește în principal să promoveze conservarea
diversității biologice, ținând cont, în același timp, de cerințele economice, sociale,
culturale și regionale. Directiva modificată privind conservarea păsărilor sălbatice
(2009/147) include protejarea, gestionarea și controlul păsărilor (sălbatice), inclusiv
normele privind vânatul sustenabil.
C. Speciile alogene invazive (SAI)
Unul dintre cele șase obiective ale Strategiei UE privind biodiversitatea până în 2020
este înăsprirea controalelor legate de speciile alogene invazive. Speciile alogene
invazive cauzează în UE daune de ordinul a miliarde de euro anual, nu doar
ecosistemelor, ci și recoltelor și zootehniei, dereglând ecologia locală și afectând
sănătatea umană. O caracteristică esențială a Regulamentului nr. 1143/2014 privind
prevenirea și gestionarea introducerii și răspândirii SAI este o listă a SAI de
interes pentru Uniune. Regulamentul vizează, prin prevenire, avertizare timpurile și
reacție rapidă, protejarea biodiversității indigene, precum și reducerea la minimum
și atenuarea impactului negativ al speciilor respective asupra sănătății umane și a
economiei. Statele membre vor trebui să instituie, în special, sisteme de supraveghere
și planuri de acțiune.
D. Accesul și distribuirea beneficiilor
În urma adoptării Protocolului de la Nagoya referitor la acces și distribuirea beneficiilor,
Comisia a prezentat, în octombrie 2012, o propunere care are ca scop stabilirea
cerințelor obligatorii privind accesul la resursele genetice în țara de origine și
garantarea distribuirii corecte și echitabile a beneficiilor. Un acord între Parlament
și Consiliu a condus la adoptarea Regulamentului 511/2014. Conform acestui
regulament, resursele genetice și cunoștințele tradiționale asociate acestor resurse
pot fi transferate și utilizate numai în conformitate cu termenii conveniți reciproc între
utilizatori (întreprinderi, colecționari privați și instituții) și autoritățile din țara de origine.

E. Exploatarea și comerțul cu specii de faună și floră sălbatică
Convenția CITES reglementează comerțul internațional, mai precis (re)exportul și
importul de animale vii și moarte, de plante, precum și de părți și produse derivate
din acestea, în baza unui sistem de permise și certificate. Regulamentul de bază
(CE) nr. 338/97 privind protecția speciilor faunei și florei sălbatice prin controlul
comerțului cu acestea transpune în dreptul UE obiectivele, principiile și dispozițiile
Convenției CITES. Ori de câte ori se aduce o modificare a listei de specii enumerate
în anexele la Regulamentul (CE) nr. 338/97 al Consiliului, de exemplu pentru aplicarea
Deciziilor de înscriere pe listă ale Conferinței părților la CITES, acest lucru se
realizează prin intermediul unui regulament de punere în aplicare al Comisiei, cum ar fi
Regulamentul nr. 865/2006 al Comisiei, care stabilește norme detaliate pentru punerea
în aplicare a Regulamentului nr. 338/97 și a dispozițiilor CITES. Un exemplu mai recent
este Regulamentul de punere în aplicare nr. 2017/1915 al Comisiei, care interzice
introducerea în UE a exemplarelor din anumite specii ale faunei și florei sălbatice.
F. Biodiversitatea legată de bunăstarea animalelor
Directiva 1999/22/CE stabilește standarde minime pentru adăpostirea și îngrijirea
animalelor din grădinile zoologice și consolidează rolul grădinilor zoologice în
conservarea biodiversității, păstrând, în același timp, rolul pentru educație și cercetare.
Comisia a lansat Planul de acțiune cu privire la protecția și bunăstarea animalelor
în perioada 2006-2010 (COM(2006)0013), care sprijină principiului înlocuirii, reducerii
și îmbunătățirii folosirii animalelor pentru cercetare. Directiva 2010/63/UE privind
protecția animalelor utilizate în scopuri științifice (de abrogare a Directivei 86/609/
CEE) are la bază acest principiu și a intrat în vigoare la 1 ianuarie 2013. În plus,
Regulamentul 1007/2009 urmărește să garanteze că produsele derivate din foci nu se
mai comercializează pe piața UE.
G. Biodiversitatea marină
Biodiversitatea marină se înscrie în domeniul de aplicare al Planurilor de acțiune pentru
biodiversitatea în domeniul conservării resurselor naturale și al pescuitului. Revizuirea
Strategiei UE privind biodiversitatea evidențiază importanța „stării ecologice bune” a
mărilor și a zonelor de coastă pentru sprijinirea biodiversității. În plus, Directiva privind
strategia pentru mediul marin (2008/56), referitoare la protecția și conservarea mediului
marin, a intrat în vigoare în iulie 2008. Aceasta viza asigurarea unei bune stări ecologice
a mediului marin al UE până în 2020 și protejarea bazei de resurse de care depind
activitățile economice și sociale legate de mediul marin.
H. Pădurile
Pădurile reprezintă aproximativ 30% din suprafața rețelei „Natura 2000”. O serie de
măsuri urmăresc protejarea pădurilor. Regulamentele (CEE) nr. 3528/86 și nr. 2158/92
privind protecția pădurilor din UE împotriva poluării și, respectiv, împotriva incendiilor,
care au expirat în 2002, au fost integrate în Regulamentul (CE) nr. 2152/2003
privind supravegherea pădurilor. Regulamentul (CEE) nr. 1615/89 al Consiliului a
instituit Sistemul european de informare și comunicare în domeniul forestier (EFICS),
punând bazele unui sistem de informare în domeniul forestier. În iunie 2013, a fost
adoptată o comunicare a Comisiei intitulată „O nouă strategie a UE pentru păduri și

sectorul forestier” (COM(2013)0659). Ulterior, concluziile Consiliului din 19 mai 2014 au
subliniat „importanța sectorului forestier pentru UE și rolul esențial al pădurilor în făcând
posibilă transformarea structurală a societății față de economiile bazate pe conceptul
bio”. Regulamentul UE privind lemnul (995/2010) stabilește obligațiile operatorilor care
introduc lemn și produse din lemn pe piața UE. Regulamentul combate comerțul cu
lemn și produse din lemn obținute ilegal, stabilind o serie de obligații fundamentale,
și interzice introducerea pe piața UE pentru prima dată a lemnului și a produselor din
lemn recoltate ilegal.
I. Exploatarea terenurilor, schimbarea destinației terenurilor și silvicultura
Acest sector cuprinde utilizarea solurilor, a arborilor, a plantelor, a biomasei și a lemnului
și are drept caracteristică distinctivă nu numai emiterea de GES, ci și posibilitatea
de a absorbi CO2 din atmosferă. Până în 2020, statele membre s-au angajat, în
temeiul Protocolului de la Kyoto, să garanteze că emisiile de gaze cu efect de seră
provenite din exploatarea terenurilor sunt compensate de o absorbție echivalentă
de CO2, posibilă prin acțiuni suplimentare în acest sector. În prezent, UE urmărește
să consacre acest principiu (așa-numita regulă a bilanțului neutru sau pozitiv) în
dreptul UE pentru perioada 2021-2030, prin includerea pentru prima dată a sectorului
exploatării terenurilor, schimbării destinației terenurilor și silviculturii în eforturile UE de
reducere a emisiilor. Regulamentul nr. 2018/841, care a fost adoptat în mai 2018 și a
intrat în vigoare la 9 iulie 2018, privind includerea emisiilor și absorbțiilor de GES din
sectorul exploatării terenurilor, schimbării destinației terenurilor și silviculturii în cadrul
privind clima și energia pentru 2030, pune în aplicare acordul la care au ajuns liderii UE
în octombrie 2014, conform căruia toate sectoarele ar trebui să contribuie la obiectivul
UE de reducere a emisiilor până în 2030. În temeiul acestui regulament, emisiile
de gaze cu efect de seră din sectorul exploatării terenurilor, schimbării destinației
terenurilor și silviculturii ar trebui să fie compensate prin eliminarea unei cantități cel
puțin echivalente de CO# din atmosferă în perioada 2021-2030.
J. Instrumentele financiare
Începând din 1992, instrumentul special al UE destinat finanțării activităților de mediu
este programul LIFE. Conservarea naturii și a biodiversității au fost incluse printre
subprogramele pentru cele patru faze deja finalizate. Comisia gestionează programul
LIFE, care sprijină proiecte în statele membre și în țări terțe. Cea de-a cincea fază
a programului LIFE (introdus de Regulamentul 1293/2013, care acoperă perioada
2014-2020) constă două subprograme, unul privind schimbările climatice și unul pentru
mediu. Pentru natură și biodiversitate, care fac parte din subprogramul pentru mediu,
s-a alocat un buget de 1 155 milioane EUR; Alte surse de finanțare pentru sprijinirea
biodiversității au fost prevăzute prin politica agricolă, politica în domeniul pescuitului,
fondurile de coeziune și fondurile structurale, precum și în cadrul programelor de
cercetare multianuale.

În calitate de colegislator, Parlamentul a susține de mult timp politicile UE în materie
de protecție a biodiversității și de combatere a schimbărilor climatice. În septembrie
2010, Parlamentul a adoptat o rezoluție referitoare la punerea în aplicare a legislației

privind conservarea biodiversității[1], având în vedere obiectivul pentru perioada de
după 2010. PE și-a exprimat profunda îngrijorare pentru faptul că stopării pierderii
biodiversității nu i se conferă un caracter urgent în agenda politicii internaționale și a
solicitat îmbunătățirea guvernanței biodiversității în relațiile interne și externe.
La începutul anului 2016, Comisia a lansat un plan de acțiune în materie de
combatere a traficului cu specii sălbatice de faună și floră, plan pe care UE și statele
membre trebuie să îl implementeze până în 2020. În noiembrie 2016, Parlamentul a
adoptat rezoluție[2] în care pledează pentru eradicarea acestor infracțiuni organizate
și distructive, care reprezintă o amenințare pentru biodiversitate, aducând numeroase
specii în prag de extincție. Planul de acțiune are trei priorități: prevenirea, aplicarea
și cooperarea. A fost subliniază importanța cooperării globale între țările de origine,
țările de tranzit și țările de destinație. În toamna octombrie 2016[3] și octombrie 2017[4],
Parlamentul a adoptat rezoluții împotriva autorizării de către Comisie a organismelor
modificate genetic (OMG) - porumb, soia etc. - și de susținere a eforturilor de interzicere
a cultivării OMG în statele membre, conform obiectivului de protejare a biodiversității,
naturii și solului.
În rezoluția sa din 14 octombrie 2015 referitoare la un nou acord internațional la Paris[5]
privind schimbările climatice, Parlamentul a solicitat un acord care implică „efortul
global al tuturor sectoarelor” și a precizat că utilizarea terenurilor are un potențial
semnificativ de rentabilitate pentru atenuarea schimbărilor climatice și creșterea
rezilienței. Parlamentul a subliniat, de asemenea, în rezoluția sa din 28 aprilie 2015
privind o nouă strategie a UE pentru păduri și sectorul forestier[6], că un management
sustenabil al pădurilor poate avea un rol important în reducerea emisiilor de GES.
Georgios Amanatidis
11/2019
[1]Texte adoptate, P7_TA(2010)0325.


CADRUL FINANCIAR MULTIANUAL
Până în prezent, au existat cinci cadre financiare multianuale (CFM). Tratatul de la

Lisabona a transformat CFM dintr-un acord interinstituțional într-un act obligatoriu
din punct de vedere juridic. Adoptat pentru o perioadă de cel puțin cinci ani, un
CFM trebuie să asigure evoluția ordonată a cheltuielilor Uniunii în limita resurselor
proprii și stabilește dispoziții pe care bugetul anual al Uniunii trebuie să le respecte,
punând astfel bazele disciplinei financiare. Regulamentul privind CFM stabilește, în
special, plafoane de cheltuieli pentru categorii mari de cheltuieli numite rubrici. La
2 mai 2018, Comisia a prezentat propuneri legislative privind un nou CFM pentru
perioada 2021-2027.
TEMEI JURIDIC
— Articolul 312 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene;
— Regulamentul (UE, Euratom) nr. 1311/2013 al Consiliului din 2 decembrie 2013 de
stabilire a cadrului financiar multianual pentru perioada 2014-2020[1];
— Regulamentul (UE, Euratom) 2017/1123 al Consiliului din 20 iunie 2017 de
modificare a Regulamentului (UE, Euratom) nr. 1311/2013 de stabilire a cadrului
financiar multianual pentru perioada 2014-2020[2];
— Acordul interinstituțional din 2 decembrie 2013 dintre Parlamentul European,
Consiliu și Comisie privind disciplina bugetară, cooperarea în chestiuni bugetare
și buna gestiune financiară[3].
CONTEXT
În anii ’80, în relațiile dintre instituții au apărut tensiuni ca urmare a disonanței tot mai
pronunțate dintre resurse și cerințe. Conceptul de perspectivă financiară multianuală
a fost elaborat ca o încercare de a atenua aceste tensiuni, de a consolida disciplina
bugetară și de a îmbunătăți execuția bugetară printr-o planificare mai riguroasă.
Primul acord interinstituțional în acest sens (AII) a fost încheiat în 1988. Acesta a
inclus perspectiva financiară pentru perioada 1988-1992, cunoscută și sub numele
de Pachetul Delors I, care urmărea să asigure resursele necesare pentru execuția
bugetară a Actului Unic European. Un nou AII a fost convenit la 29 octombrie 1993,
împreună cu perspectiva financiară pentru perioada 1993-1999 (Pachetul Delors II),
[1]JO L 347, 20.12.2013, p. 884.

[2]JO L 163, 24.06.2017, p. 1.
[3]JO C 373, 20.12.2013, p. 1.

fapt care a permis dublarea fondurilor structurale și majorarea plafonului de resurse
proprii (1.4.1). Cel de-al treilea AII, care viza perspectiva financiară pentru perioada
2000-2006, cunoscut și sub numele de Agenda 2000, a fost semnat la 6 mai 1999,
iar unul din principalele sale obiective a fost asigurarea resurselor necesare pentru
finanțarea extinderii. Al patrulea AII, aferent perioadei 2007-2013, a fost convenit la
17 mai 2006.
Tratatul de la Lisabona a transformat cadrul financiar multianual dintr-un acord
interinstituțional într-un act obligatoriu din punct de vedere juridic. Tratatul privind
funcționarea Uniunii Europene (TFUE) stipulează că CFM „stabilește valorile
plafoanelor anuale ale alocărilor pentru angajamente pe categorii de cheltuieli și
ale plafonului anual de credite pentru plăți” și, de asemenea, „prevede orice alte
dispoziții utile bunei desfășurări a procedurii bugetare anuale”. Regulamentul privind
CFM este însoțit de un AII care include domeniile referitoare la disciplina bugetară,
cooperarea în chestiuni bugetare și buna gestiune financiară. Cel de al cincilea CFM,
cel actual, referitor la perioada 2014-2020, a fost adoptat la 2 decembrie 2013. Actualul
CFM a fost primul adoptat în temeiul noilor dispoziții ale Tratatului de la Lisabona,
conform cărora Consiliul, hotărând în conformitate cu o procedură legislativă specială,
trebuie să adopte în unanimitate Regulamentul privind CFM după obținerea aprobării
Parlamentului.
CADRUL FINANCIAR MULTIANUAL 2014-2020

În propunerea sa modificată din 6 iulie 2012, Comisia a propus, pentru perioada
2014-2020, majorarea plafonului pentru creditele de angajament la 1 033 de miliarde
EUR [1,08 % din venitul național brut (VNB) al UE] și a celui pentru creditele de
plată la 988 de miliarde EUR (1,03 % din VNB al UE). Aproape un an mai târziu, la
27 iunie 2013, președinții Comisiei, Parlamentului și Consiliului au ajuns la un acord
politic privind un pachet CFM care a redus plafonul global al creditelor de angajament
la 960 de miliarde EUR (1,00 % din VNB al UE) și cel al creditelor de plată la
908 miliarde EUR (0,95 % din VNB al UE). În Rezoluția sa din 3 iulie 2013 referitoare la
acordul politic privind cadrul financiar multianual 2014-2020[4], Parlamentul a reamintit
că adoptarea Regulamentului privind CFM și a noului AII este legată de adoptarea
bugetelor rectificative necesare pentru asigurarea unor credite de plată suplimentare
pentru exercițiul financiar 2013, de un acord politic referitor la temeiurile juridice ale
programelor multianuale relevante, precum și de instituirea unui grup la nivel înalt
privind resursele proprii.
Atunci când aceste condiții au fost îndeplinite, Parlamentul și-a dat aprobarea cu privire
la proiectul de regulament la 19 noiembrie 2013, iar Consiliul a adoptat Regulamentul
privind CFM pentru perioada 2014-2020 (Regulamentul nr. 1311/2013 al Consiliului) la
2 decembrie 2013.
Articolul 6 alineatul (1) din Regulamentul privind CFM prevede ca Comisia să
efectueze, în fiecare an, într-o etapă anterioară procedurii bugetare pentru exercițiul n
[4]Rezoluția Parlamentului European din 3 iulie 2013 referitoare la acordul politic privind cadrul financiar
multianual 2014-2020, JO C 75, 26.2.2016, p. 47.

+1, o ajustare tehnică a CFM în funcție de evoluția VNB al UE și de evoluția prețurilor,
comunicând rezultatele Parlamentului și Consiliului.
La 23 mai 2018, Comisia a adoptat ajustarea tehnică a CFM pentru 2019 în funcție
de evoluția VNB al UE, în conformitate cu Sistemul european de conturi (SEC 2010).
În urma acestei ajustări tehnice, volumul total al creditelor de angajament pe 2019
(164 123 de milioane EUR) a ajuns la 1,00 % din VNB al UE, iar cel al creditelor de
plată (166 709 milioane EUR) la 1,00 % din VNB al UE. VNB pentru 2019 este stabilit
la 16 489 019 milioane EUR în prețuri curente pentru UE-28.
Cadrul financiar multianual (UE-28) ajustat
pentru 2019 (milioane EUR, prețuri curente)
CREDITE DE Total
2014 2015 2016 2017 2018 2019 2020
ANGAJAMENT 2014-2020
1. Creștere inteligentă și
52 756 77 986 69 304 73 512 76 420 79 924 83 661 513 563
favorabilă incluziunii
2. Creștere durabilă:
49 857 64 692 64 262 60 191 60 267 60 344 60 421 420 034
resurse naturale
din care: cheltuieli de piață
43 779 44 190 43 951 44 146 44 163 43 881 43 888 307 998
și plăți directe
3. Securitate și cetățenie 1 737 2 456 2 546 2 578 2 656 2 801 2 951 17 725
4. Europa în lume 8 335 8 749 9 143 9 432 9 825 10 268 10 510 66 262
5. Administrație 8 721 9 076 9 483 9 918 10 346 10 786 11 254 69 584
din care: cheltuieli
administrative ale 7 056 7 351 7 679 8 007 8 360 8 700 9 071 56 224
instituțiilor
6. Compensări 29 0 0 0 0 0 0 29
TOTAL CREDITE DE
121 435 162 959 154 738 155 631 159 514 164 123 168 797 1 087 197
ANGAJAMENT
ca procent din VNB 0,90 % 1,17 % 1,05 % 1,04 % 1,02 % 1,00 % 0,99 % 1,02 %
TOTAL CREDITE DE
135 762 140 719 130 694 126 492 154 565 166 709 172 201 1 027 142
PLATĂ
ca procent din VNB 1,01 % 1,01 % 0,88 % 0,84 % 0,98 % 1,01 % 1,01 % 0,96 %
Marjă disponibilă 0,22 % 0,22 % 0,35 % 0,39 % 0,22 % 0,19 % 0,19 % 0,26 %
Plafonul resurselor proprii
1,23 % 1,23 % 1,23 % 1,23 % 1,20 % 1,20 % 1,20 % 1,22 %
ca procent din VNB

A. Cadrul financiar multianual 2014-2020
În iulie 2010, Parlamentul a înființat o comisie specială care să analizeze provocările
politice și resursele bugetare pentru o Uniune Europeană sustenabilă după 2013
(SURE) și căreia i s-a încredințat misiunea de a pregăti un raport privind următorul
CFM înainte de prezentarea propunerilor Comisiei. Pe baza raportului Comisiei SURE,
Parlamentul a adoptat, la 8 iunie 2011, o rezoluție intitulată „Investiția în viitor: un

nou cadru financiar multianual pentru o Europă competitivă, durabilă și favorabilă
incluziunii”[5].
Înainte de aprobarea legală a pachetului privind CFM la 19 noiembrie 2013,
Parlamentul a dat, în rezoluția sa din 3 iulie 2013[6], o confirmare politică a acordului
privind CFM 2014-2020 la care au ajuns președinții Parlamentului, Consiliului și
Comisiei, în urma unor negocieri intense, pe parcursul cărora Parlamentul a reușit să
obțină:
— flexibilitate pentru angajamente și plăți la nivelul tuturor rubricilor și pe toți
anii pentru a permite utilizarea integrală a sumelor prevăzute pentru perioada
2014-2020;
— o clauză obligatorie de revizuire care face posibilă reevaluarea nevoilor bugetare
pe parcursul perioadei CFM și ajustarea lor, dacă este necesar, permițând
Parlamentului European nou-ales să își joace rolul, precum și un angajament de a
se reexamina durata viitoarelor CFM-uri; o înțelegere clară privind o modalitate și
un calendar viabile pentru instituirea unui sistem veritabil de resurse proprii pentru
UE;
— o flexibilitate mai mare cu scopul de a se încerca să se elimine șomajul în rândul
tinerilor și pentru a consolida activitățile de cercetare fără a reduce resursele pentru
alte programe[7];
— o flexibilitate mai mare pentru a oferi ajutor în caz de catastrofe majore prin
intermediul Fondului de solidaritate;
— delimitarea fondurilor pentru proiectele de anvergură ITER, Galileo și Copernicus,
astfel încât să fie protejate alte programe în cazul depășirii costurilor;
— unitatea și transparența bugetului, asigurându-se informarea deplină a cetățenilor
cu privire la toate cheltuielile și veniturile care decurg din decizii luate de cetățenii
UE sau în numele lor, precum și un control parlamentar adecvat.
B. Evaluarea/revizuirea la jumătatea perioadei a CFM 2014-2020
O revizuire la jumătatea perioadei a fost una dintre condițiile Parlamentului pentru
acceptarea CFM 2014-2020. Comisia pentru bugete (BUDG) din cadrul Parlamentului
a fost responsabilă de pregătirea terenului pentru mandatul de negociere al
Parlamentului privind revizuirea CFM, începând pregătirile cu mult timp înainte. La
29 iunie 2016, Comisia pentru bugete a prezentat un raport referitor la evaluarea
primilor ani de funcționare a CFM, la așteptările privind revizuirea efectuată de către
Comisia Europeană, precum și la elementele principale ale CFM post-2020. Raportul
respectiv a stat la baza adoptării rezoluției Parlamentului din 6 iulie 2016, care conține
solicitările Parlamentului privind actualul CFM, precum și observații privind următorul
CFM. La 26 octombrie 2016, Parlamentul a adoptat, cu o largă majoritate, o rezoluție
[5]JO C 380E , 11.12.2012, p. 89.

[6]Rezoluția Parlamentului European din 3 iulie 2013 referitoare la acordul politic privind cadrul financiar
multianual 2014-2020, JO C 75, 26.2.2016, p. 47.
[7]2 543 milioane EUR (la prețurile din 2011) care urmau să fie alocate anticipat (adică cheltuite
mai rapid în 2014 și 2015) pentru următoarele programe: Locuri de muncă pentru tineri:
2 143 milioane EUR; Orizont 2020: 200 milioane EUR; Erasmus: 150 milioane EUR; și COSME:
50 milioane EUR.

subsecventă propunerii Comisiei, prin care a salutat modificările propuse de Comisie
privind CFM.
În sfârșit, după negocieri și acordul dat de Consiliu la 7 martie 2017 cu privire
la revizuirea CFM 2014-2020, Parlamentul a adoptat o rezoluție[8] de modificare a
Regulamentului privind CFM la 5 aprilie 2017. La 20 iunie 2017, Consiliul a adoptat
versiunea revizuită a CFM pentru 2014-2020, prin vot unanim. Consiliul și Parlamentul
au convenit asupra unui sprijin suplimentar de 6 miliarde EUR (15 % realocări,
85 % resurse nealocate), care face obiectul procedurii bugetare anuale și care va
fi pus la dispoziție pentru măsurile legate de migrație (3,9 miliarde EUR), precum
și pentru măsurile ce vizează locurile de muncă și creșterea (2,1 miliarde EUR, din
care 1,2 miliarde EUR vor veni în sprijinul Inițiativei privind ocuparea forței de muncă
în rândul tinerilor). Consolidarea Instrumentului de flexibilitate și a Rezervei pentru
ajutoare de urgență va permite transferul mai ușor între rubrici bugetare și exerciții al
unui volum mai mare de fonduri, pentru ca Uniunea să poată reacționa la evenimente
neprevăzute și la noi priorități.
C. Cadrul financiar multianual 2021-2027
La 2 mai 2018, Comisia a prezentat propuneri legislative privind un CFM pentru
perioada 2021-2027. Aceste propuneri au fost prezentate mai târziu decât ceea ce
prevede actualul Regulament privind CFM, din cauza perioadei de reflecție privind
viitorul UE.
Propunerea Comisiei se ridică la 1 134 583 milioane EUR (la prețurile din 2018)
în credite de angajament, ceea ce reprezintă 1,11 % din VNB al UE-27. Se prevăd
majorări bugetare în diferite domenii printre care controlul la frontieră, apărarea,
migrația, securitatea internă și externă, cooperarea pentru dezvoltare și cercetarea și
reduceri bugetare în domenii precum politica de coeziune și politica agricolă, printre
altele. Arhitectura globală va fi raționalizată, iar cele șapte noi rubrici vor cuprinde
un total de 17 clustere de politici. Numărul programelor de cheltuieli individuale
urmează să fie redus de la 58, atât cât este în prezent, la 37 pentru perioada
2021-2027. În plus, Comisia propune un set de instrumente bugetare speciale, în
afara plafoanelor CFM, pentru a îmbunătăți flexibilitatea planificării bugetare a UE,
cum ar fi Instrumentul de flexibilitate (1 miliard EUR pe an), rezerva pentru ajutoare
de urgență (600 milioane EUR pe an), Fondul de solidaritate al Uniunii Europene
(600 milioane EUR pe an), Fondul european de ajustare la globalizare (200 milioane
EUR pe an), Instrumentul european pentru pace și Funcția europeană de stabilizare
a investițiilor (împrumuturi de până la 30 miliarde EUR pe perioada CFM). Fondul
european de dezvoltare (FED ar urma să fie integrat în CFM. În plus, Comisia propune
modernizarea componentei de venituri, inclusiv introducerea mai multor noi categorii
de resurse proprii bazate pe veniturile provenite din sistemul de comercializare a
certificatelor de emisii al UE, pe o contribuție din partea statelor membre bazată pe
deșeurile de plastic și pe o parte din baza fiscală consolidată comună a societăților.
[8]Rezoluția legislativă a Parlamentului European din 5 aprilie 2017 referitoare la proiectul de regulament
al Consiliului de modificare a Regulamentului (UE, Euratom) nr. 1311/2013 de stabilire a cadrului financiar
multianual pentru perioada 2014-2020, JO C 298, 23.8.2018, p. 30.

Parlamentul European a adoptat două rezoluții referitoare la următorul CFM pentru
perioada 2021-2027, la 14 martie și la 30 mai 2018. La 14 noiembrie 2018, pe baza
acestor rezoluții, Parlamentul și-a prezentat în continuare mandatul de negociere,
inclusiv amendamentele la propunerile de regulament privind CFM și de AII, precum și
un set complet de cifre defalcate pe rubrici și pe programe.
În special, raportul intermediar al Parlamentului a precizat următoarele:
Plafonul CFM pentru angajamente ar trebui să crească de la 1,0 % din VNB al UE-28
în prezent, la 1,3 % din VNB al UE-27, adică 1 324 089 milioane EUR (la prețurile
din 2018), ceea ce reprezintă o majorare de 16,7 % față de propunerea Comisiei.
Alocările pentru politica agricolă comună și pentru politica de coeziune ar trebui să
rămână neschimbate în termeni reali, în timp ce mai multe priorități ar trebui consolidate
mai mult, inclusiv programele de cheltuieli pentru rubrica „Piața unică, inovarea și
sectorul digital” (în special Orizont Europa), pentru rubrica „Coeziune și valori” (în
special Erasmus+ și o nouă garanție pentru copii în valoare de 5,9 miliarde EUR),
precum și pentru rubrica „Resurse naturale și mediu” (în special LIFE și un nou
Fond pentru tranziția energetică în valoare de 4,8 miliarde EUR). Finanțarea pentru
agențiile descentralizate implicate în gestionarea migrației și a frontierelor ar trebui
să crească de peste patru ori, de la un nivel de aproximativ 3 miliarde EUR la
peste 12 miliarde EUR. Contribuția bugetului UE la realizarea obiectivelor climatice ar
trebui să fie stabilită la minimum 25 % din cheltuielile aferente CFM pentru perioada
2021-2027, să fie integrată în toate domeniile de politică relevante și să ajungă la 30 %
cât mai curând posibil și nu mai târziu de 2027. O revizuire la jumătatea perioadei a
CFM ar trebui să fie obligatorie și să fie propusă până cel târziu la 1 iulie 2023.
Inițial, Parlamentul și Comisia au urmărit să ajungă la un acord referitor la Regulamentul
privind CFM înainte de alegerile pentru Parlamentul European din 2019, pentru a
permite programelor următoare să demareze la timp. Cu toate acestea, Consiliul
lucrează încă (la început sub Președinția austriacă, sub Președinția română și sub
Președinția finlandeză și în ultimul timp, sub îndrumarea Președintelui Consiliului
European, Charles Michel) la un compromis care să poată fi aprobat în unanimitate de
toate statele membre.
La 30 noiembrie 2018, Consiliul a publicat un proiect de cadru de negociere care
cuprinde un text privind parametrii esențiali pentru pachetul financiar global, dar nu
conține cifre privind plafoanele și alocările pentru principalele cheltuieli. Dincolo de
dispozițiile legate de Regulamentul privind CFM, cadrul de negociere abordează, de
asemenea, aspecte orizontale și sectoriale referitoare la dispozițiile din domeniul de
aplicare al programelor de cheltuieli care intră sub incidența procedurii legislative
ordinare.
La 10 octombrie 2019, Parlamentul a adoptat o rezoluție cu scopul de a reînnoi și
actualiza mandatul echipei sale de negociere, în care îndeamnă Comisia să înceapă
imediat pregătirea unui plan de urgență pentru CFM, pentru cazul în care va trebui să
se prelungească actualul CFM.
La 2 decembrie 2019, Președinția finlandeză a Consiliului a prezentat un cadru de
negociere care include, pentru prima dată, cifre orientative pentru cadrul financiar
multianual 2021-2027. Potrivit acestei propuneri, următorul CFM s-ar ridica la

1 087 miliarde EUR prețuri din 2018 (1,07 % din VNB al UE-27) în credite de
angajament.
La 12 decembrie 2019, Consiliul European a dezbătut principalele caracteristici ale
noului CFM, astfel cum a fost prezentat de președinția finlandeză, și l-a mandatat pe
președintele Consiliului European să continue dezbaterea.
În discursul său din 12 decembrie 2019 adresat Consiliului, Președintele Parlamentului
a subliniat că propunerea privind CFM a Președinției finlandeze este cu mult sub
așteptările Parlamentului, întrucât scopul urmărit ar trebui să fie acela de a menține
finanțarea politicilor tradiționale ale UE la nivelul său actual în termeni reali, de a
se consolida programele cele mai de succes și de a se asigura faptul că Uniunea
dispune de resurse suficiente pentru a face față noilor provocări cu care se confruntă.
Președintele a invitat Președintele Consiliului European și Președinția croată să
avanseze cu negocierile, să încurajeze concilierea și să apropie pozițiile instituțiilor.
Vera Milicevic
12/2019

CADRUL UE PENTRU POLITICILE FISCALE
Pentru a asigura stabilitatea uniunii economice și monetare, este nevoie de un

cadru puternic care să prevină în cea mai mare măsură posibilă finanțele publice
nesustenabile. La sfârșitul lui 2011, a intrat în vigoare o reformă (parte din așa-
numitul „pachet de șase propuneri legislative” – „Six-Pack”) care modifică Pactul
de stabilitate și de creștere. O altă reformă în acest domeniu de politică, Tratatul
interguvernamental privind stabilitatea, coordonarea și guvernanța în cadrul uniunii
economice și monetare, care include Pactul fiscal, a intrat în vigoare la începutul
lui 2013. Mai mult, în mai 2013, a intrat în vigoare un regulament privind evaluarea
proiectelor de planuri bugetare naționale (parte din așa-numitul „pachet de două
propuneri legislative” – „Two-Pack”).
TEMEI JURIDIC
— Articolele 3, 119-144, 136, 219 și 282-284 din Tratatul privind funcționarea Uniunii
Europene (TFUE);
— Protocolul nr. 12 (privind procedura aplicabilă deficitelor excesive) și Protocolul
nr. 13 (privind criteriile de convergență) la tratate.
OBIECTIVE
Arhitectura politicilor fiscale din Uniunea Europeană vizează crearea unui cadru solid
și eficace de coordonare și supraveghere a politicilor fiscale ale statelor membre.
Reformele cadrului juridic din perioada 2011-2013 au fost un răspuns direct la criza
datoriilor suverane, care a scos în lumină faptul că trebuie impuse norme mai
stricte, dat fiind că finanțele publice nesustenabile au avut efecte de propagare
de la un stat membru din zona euro la altul. Cadrul revizuit se bazează deci pe
experiența dobândită în urma eșecului arhitecturii inițiale a uniunii monetare europene
și vizează consolidarea principiului director al finanțelor publice sănătoase, consacrat
la articolul 119 alineatul (3) din TFUE.
REALIZĂRI
A. Pactul de stabilitate și de creștere
În dreptul primar al Uniunii, temeiul juridic principal al Pactului de stabilitate și de
creștere (PSC) este prevăzut la articolele 121 (supravegherea multilaterală) și 126
din TFUE (procedura aplicabilă deficitelor excesive) și în Protocolul nr. 12 privind
procedura aplicabilă deficitelor excesive. Dreptul secundar al UE stabilește în detaliu

cum se aplică normele și procedurile prevăzute de tratat. Primul pachet de măsuri
privind guvernanța economică (pachetul de șase propuneri legislative – „Six-Pack”)
a intrat în vigoare la 13 decembrie 2011 și a reformat și modificat normele PSC.
PSC modificat stabilește principalele instrumente de supraveghere a politicilor fiscale
ale statelor membre (componenta preventivă) și de corectare a deficitelor excesive
(componenta corectivă). În forma sa actuală, PSC cuprinde următoarele măsuri:
— Regulamentul (CE) nr. 1466/97 al Consiliului din 7 iulie 1997 privind consolidarea
supravegherii pozițiilor bugetare și supravegherea și coordonarea politicilor
economice, modificat prin Regulamentul (CE) nr. 1055/2005 al Consiliului din
27 iunie 2005 și prin Regulamentul (UE) nr. 1175/2011 din 16 noiembrie 2011.
Acest regulament reprezintă componenta preventivă.
— Regulamentul (CE) nr. 1467/97 al Consiliului din 7 iulie 1997 privind accelerarea
și clarificarea aplicării procedurii de deficit excesiv, modificat prin Regulamentul
(CE) nr. 1056/2005 din 27 iunie 2005 și prin Regulamentul (UE) nr. 1177/2011
al Consiliului din 8 noiembrie 2011. Acest regulament reprezintă componenta
corectivă.
— Regulamentul (UE) nr. 1173/2011 din 16 noiembrie 2011 privind aplicarea eficientă
a supravegherii bugetare în zona euro.
În plus, „Codul de conduită”, care este un aviz al Comitetului economic și financiar
(CEF), comitet al Consiliului Afaceri Economice și Financiare, conține norme de
aplicare a PSC și orientări privind formatul și conținutul programelor de stabilitate și
de convergență (SCP). Deși este, oficial, sub nivelul unei reglementări, „Codul de
conduită” este totuși de mare importanță practică deoarece arată cum trebuie puse în
aplicare SCP. Cea mai recentă actualizare a sa, convenită de CEF la 15 mai 2017,
conține o serie de specificații cu privire la flexibilitatea normelor actuale din cadrul
PSC (prin intermediul așa-numitelor „clauze privind investițiile și reformele structurale”
și al unei matrice care specifică perioadele economice favorabile și nefavorabile din
componenta preventivă a PSC și ce eforturi trebuie făcute pentru fiecare situație critică
și rată de îndatorare în parte); aceste specificații se bazează pe o „poziție stabilită de
comun acord cu privire la flexibilitatea din cadrul PSC” convenită de CEF în noiembrie
2015 și aprobată de Consiliul ECOFIN în februarie 2016; punctul de pornire pentru
discuții a fost comunicarea Comisiei din ianuarie 2015 privind flexibilitatea. În plus,
versiunea actuală a „Codului de conduită” conține două avize ale CEF, din noiembrie
2016, care au pus un accent mai puternic pe criteriul de referință al cheltuielilor, în
timp ce indicatorul soldului structural rămâne o componentă esențială a cadrului de
supraveghere bugetară.
1. Componenta preventivă a PSC
Scopul componentei preventive este să asigure soliditatea finanțelor publice prin
supraveghere multilaterală, în conformitate cu articolul 121 din TFUE, cu Regulamentul
(CE) nr. 1466/97 modificat și noul Regulament6 (UE) nr. 1173/2011.
Un concept-cheie în contextul supravegherii și al orientării este obiectivul bugetar pe
termen mediu specific pentru fiecare țară. Acesta trebuie să se situeze între -1 % din
PIB și echilibrul sau excedentul bugetar, datele fiind corectate pentru a se ține seama de
efectele ciclice și de măsurile temporare cu caracter excepțional. Acest obiectiv trebuie

revăzut o dată la trei ani sau atunci când sunt implementate reforme structurale majore
care au un impact asupra poziției fiscale. Instrumentele principale ale componentei
preventive a PSC sunt programele de stabilitate și de convergență.
Programele de stabilitate și de convergență (PSC)
Prezentarea: Ca parte a supravegherii multilaterale în temeiul articolului 121 din TFUE,
fiecare stat membru prezintă anual Comisiei și Consiliului, în luna aprilie, un program
de stabilitate (în cazul statelor membre din zona euro) sau un program de convergență
(în cazul statelor membre din afara zonei euro). Programele de stabilitate trebuie să
conțină, printre altele, obiectivul bugetar pe termen mediu, calea de ajustare către
acesta și o analiză de scenarii pentru a vedea care vor fi efectele asupra poziției fiscale
dacă se modifică principalele ipoteze economice subiacente. La baza acestor calcule
trebuie să stea scenariile macro-bugetare cele mai probabile (sau cele mai prudente).
Aceste programe se publică.
Evaluarea: Consiliul examinează programele pe baza unei evaluări realizate de
Comisie și de CEF. Sunt examinate în special progresele realizate în vederea atingerii
obiectivului bugetar pe termen mediu. Un nou element al PSC modificat prevede că
evaluarea realizată ia în considerare în mod explicit evoluția cheltuielilor.
Avizul: Pe baza recomandării Comisiei și după consultarea Comitetului economic și
financiar, Consiliul adoptă un aviz privind programele. Consiliul poate solicita în acest
aviz ca statele membre în cauză să își ajusteze programele. Avizul face parte din
recomandările specifice fiecărei țări adoptate de Consiliu la sfârșitul fiecărui semestru
european.
Monitorizarea: Comisia și Consiliul monitorizează punerea în aplicare a programelor
de stabilitate și de convergență.
Preavertizare: În cazul unor devieri majore de la traiectoria de ajustare către obiectivul
bugetar pe termen mediu, Comisia îi adresează un avertisment statului membru în
cauză, în conformitate cu articolul 121 alineatul (4) din TFUE [articolele 6 și 10 din
Regulamentul (CE) nr. 1466/97 modificat]. Avertismentul este transmis sub forma unei
recomandări a Consiliului în care i se cere statului membru în cauză să ia măsurile
necesare de ajustare a politicilor.
Sancțiuni: În cazul statelor membre din zona euro care iau măsuri de ajustare potrivite,
PSC modificat prevede și posibilitatea de a impune sancțiuni sub forma unui depozit
purtător de dobândă care se ridică la 0,2 % din PIB-ul din exercițiul precedent. Sunt
prevăzute amenzi și în caz de manipulare a datelor privind datoria sau deficitul.
Semestrul european: Transmiterea și evaluarea programelor de stabilitate și de
convergență fac parte din semestrul european, un proces mai amplu de coordonare
a politicilor economice din Uniunea Europeană care include componenta preventivă a
PSC.
2. Componenta corectivă a PSC
Procedura în caz de deficit excesiv (PDE)
Scopul PDE este să prevină apariția deficitelor excesive și să le corecteze cu
promptitudine. PDE este reglementată de articolul 126 din TFUE, de Protocolul nr. 12

la tratat, de Regulamentul (CE) nr. 1467/97 modificat și de noul Regulament (UE)
nr. 1173/2011.
Potrivit PSC modificat, PDE poate fi declanșată dacă se încalcă criteriul deficitului sau
criteriul datoriei:
— Criteriul deficitului: un deficit public general este considerat excesiv atunci când
depășește valoarea de referință de 3 % din PIB la prețurile pieței; sau
— Criteriul datoriei: datoria depășește 60 % din PIB, iar obiectivul anual de reducere
a datoriei cu 1/20 din datoria care depășește pragul de 60 % nu a fost atins în
ultimele trei exerciții.
Regulamentul modificat conține, de asemenea, dispoziții prin care se clarifică în ce
condiții un deficit care depășește valoarea de referință stabilită poate fi considerat
excepțional (apărut în urma unui eveniment neobișnuit sau rezultat dintr-o recesiune
economică gravă etc.) sau temporar (când previziunile indică faptul că deficitul va
scădea sub valoarea de referință după terminarea evenimentului neobișnuit sau a
recesiunii).
Procedura de evaluare a unui deficit excesiv și de constatare a existenței acestuia
este prevăzută la articolul 126 alineatele (3)-(6) din TFUE. În cazul în care un stat
membru nu îndeplinește cel puțin unu din cele două criterii, sau dacă există riscul
neîndeplinirii acestora, Comisia elaborează un raport. Comitetul economic și financiar
emite un aviz cu privire la acest raport. În cazul în care Comisia consideră că există un
deficit excesiv într-un stat membru sau că un astfel de deficit se poate produce, aceasta
adresează un aviz statului membru în cauză și informează Consiliul în acest sens.
Consiliul, la propunerea Comisiei, ia Decizia finală dacă există sau nu un deficit excesiv
[articolul 126 alineatul (6) din TFUE]. Ulterior, la recomandarea Comisiei, adoptă o
recomandare adresată statului membru în cauză [articolul 126 alineatul (7) din TFUE]
pentru ca acesta să ia măsuri eficace de reducere a deficitului și stabilește un termen
de maximum șase luni. În cazul în care constată că nu s-au luat astfel de măsuri,
Consiliul poate face publice recomandările adresate [articolul 126 alineatul (8) din
TFUE]. Dacă un stat membru tot nu dă curs recomandărilor, Consiliul poate soma statul
membru în cauză ca, într-un anumit termen, să adopte măsurile necesare [articolul 126
alineatul (9) din TFUE].
Sancțiuni: PDE prevede și sancțiuni în cazurile de neconformare [articolul 126
alineatul (11) din TFUE]. Ca regulă generală, în cazul statelor membre din zona euro,
sancțiunea constă într-o amendă formată dintr-o componentă fixă (0,2 % din PIB) și
o componentă variabilă (până la maximum 0,5 % din PIB pentru ambele componente
luate împreună).
Regulamentul (UE) nr. 1173/2011 privind aplicarea eficientă a supravegherii bugetare
în zona euro prevede sancțiuni suplimentare pentru statele membre din zona euro.
Sancțiunile pot fi impuse în diferite etape ale PDE și presupun constituirea de depozite
nepurtătoare de dobândă de 0,2 % și o amendă de 0,2 % din PIB-ul aferent exercițiului
precedent. Regulamentul prevede sancțiuni și în caz de manipulare a datelor statistice.

B. Pactul fiscal
La reuniunea Consiliului European din martie 2012, toate statele membre, cu excepția
Regatului Unit și a Republicii Cehe, au semnat Tratatul interguvernamental privind
stabilitatea, coordonarea și guvernanța în cadrul uniunii economice și monetare, a cărui
componentă bugetară este Pactul fiscal (Croația nu a semnat tratatul nici înainte de
aderarea sa la UE din 1 iulie 2013, nici după). Pactul fiscal prevede ca „regula de aur”
a echilibrului bugetar, potrivit căreia limita inferioară a deficitului structural nu trebuie
să depășească 0,5 % din PIB (dacă deficitul public este sub 60 % din PIB, această
limită este de 1 % din PIB), să fie introdusă în dreptul național, de preferință la nivel
constituțional („stavilă în calea îndatorării”). Statele membre pot introduce acțiuni la
Curtea Europeană de Justiție a Uniunii Europene împotriva altor state membre în cazul
în care această regulă nu a fost aplicată în mod corespunzător. Printre alte dispoziții se
numără declanșarea automată a mecanismului de corecție și norme mai stricte pentru
țările care fac obiectul PDE. În plus, mecanismul european de stabilitate poate acorda
asistență financiară numai statelor membre care au semnat Pactul fiscal.
C. Reforme suplimentare de consolidare a guvernanței economice în zona euro
Reformele guvernanței economice a Uniunii și ale cadrului politicilor fiscale
din perioada 2011-2013 includ, pe lângă normele PSC revizuite și Tratatul
interguvernamental privind stabilitatea, coordonarea și guvernanța în cadrul uniunii
economice și monetare, două regulamente vizând o mai bună consolidare a
guvernanței economice în zona euro (pachetul de două propuneri legislative – „Two-
Pack”):
— Regulamentul (UE) nr. 473/2013 din 21 mai 2013 privind dispozițiile comune pentru
monitorizarea și evaluarea proiectelor de planuri bugetare și pentru asigurarea
corectării deficitelor excesive ale statelor membre din zona euro precum și
— Regulamentul (UE) nr. 472/2013 din 21 mai 2013 privind consolidarea
supravegherii economice și bugetare a statelor membre afectate sau amenințate
de dificultăți grave în ceea ce privește stabilitatea lor financiară în zona euro.
Principalele elemente ale primului regulament prevăd calendare bugetare comune
pentru toate statele membre din zona euro, precum și norme privind monitorizarea
și evaluarea de către Comisie a planurilor bugetare ale statelor membre. Dacă se
constată neconformități grave cu normele PSC, Comisia poate cere ca planurile
respective să fie revizuite. În plus, regulamentul prevede că statele membre din zona
euro care fac obiectul PDE au obligația de a prezenta un program de parteneriat
economic în care să fie prezentate în detaliu măsurile și reformele structurale necesare
pentru o corectare eficientă și durabilă a deficitului excesiv. Consiliul, hotărând pe baza
unei propuneri a Comisiei, adoptă avize privind programele de parteneriat economic.
Consiliul, hotărând pe baza unei propuneri a Comisiei, adoptă avize privind programele
de parteneriat economic. Al doilea regulament se referă la statele membre care se
confruntă cu dificultăți grave sau sunt amenințate de astfel de dificultăți cu privire la
stabilitatea lor financiară Acesta prevede norme pentru consolidarea supravegherii,
asistența financiară și supravegherea post-program (în cazul în care nu a fost
rambursată cel puțin 75 % din asistența financiară primită).

D. Viitoarele revizuiri ale legislației-cheie
Regulamentele privind „pachetul de șase propuneri” și „pachetul de două acte” impun
să se întocmească rapoarte periodice pentru a evalua punerea lor în aplicare. Aceste
evaluări au loc o dată la cinci ani și au scopul de a evalua, printre altele, eficacitatea
regulamentelor și progresele realizate pentru a asigura o coordonare mai strânsă a
politicilor economice și bugetare și convergența durabilă a performanțelor economice
și bugetare. Următoarea revizuire trebuia efectuată până în decembrie 2019, dar, din
cauza întârzierilor cu confirmarea noii Comisii, se preconizează că va avea loc în
ianuarie 2020.

Parlamentul European este colegiuitor în ceea ce privește stabilirea normelor detaliate
în materie de supraveghere multilaterală [articolul 121 alineatul (6) din TFUE] și
este consultat cu privire la legislația secundară referitoare la punerea în aplicare a
PDE [articolul 126 alineatul (14) din TFUE]. PSC modificat conține un instrument
nou, dialogul economic, ce îi conferă Parlamentului un rol important în cadrul
actual de politici fiscale prin faptul că îi permite comisiei parlamentare competente
a Parlamentului să invite la un schimb de opinii Președintele Consiliului, Comisia,
Președintele Consiliului European, Președintele Eurogrupului și, dacă e cazul, un stat
membru. De asemenea, Parlamentul este ținut la curent periodic cu privire la aplicarea
regulamentelor. În plus, competențele Comisiei de a impune cerințe suplimentare de
raportare în cadrul noului regulament privind monitorizarea și evaluarea proiectelor de
planuri bugetare și asigurarea corectării deficitelor excesive ale statelor membre din
zona euro trebuie acum reînnoite o dată la trei ani, iar Parlamentul și Consiliul vor avea
dreptul să le revoce.
Jost Angerer
11/2019

CARTEA ALBĂ PRIVIND
VIITORUL EUROPEI
Reflecții și scenarii
pentru UE‑27 până în 2025
2
Comisia Europeană
COM(2017) 2025 din 1 martie 2017
Rue de la Loi/Wetstraat 200

1040 Bruxelles/Brussels
+32 2 299 11 11
3
Cuvânt‑înainte
La 25 martie 2017, 27 de lideri ai statelor membre
ale Uniunii Europene vor face front comun în pace și
prietenie la Roma.
Chiar și numai acest lucru reprezintă o realizare care

pentru mulți ar fi fost de neconceput în urmă cu 60
de ani, când cele șase state membre fondatoare au
convenit asupra Tratatelor de la Roma.
Cu ocazia acestei aniversări, gândurile noastre se

îndreaptă spre cei dinaintea noastră, al căror vis legat © Uniunea Europeană
de Europa a devenit realitate. Acum este momentul să

reflectăm cu mândrie asupra realizărilor noastre și să ne meu referitor la starea Uniunii. Toate acestea ar trebui
reamintim de valorile care ne unesc. să ajute Consiliul European să tragă primele concluzii
până la sfârșitul anului și să decidă cu privire la acțiunile
Însă Roma trebuie să fie și începutul unui nou capitol. care urmează a fi întreprinse în perioada de până la
Ne așteaptă provocări importante la adresa securității alegerile pentru Parlamentul European din iunie 2019.
noastre, a bunăstării populației noastre, a rolului pe care
Europa va trebui să îl îndeplinească într-o lume tot mai Pe măsură ce decidem încotro ne îndreptăm, ar trebui
multipolară. O Europă unită cu 27 de state membre să ne amintim că Europa a fost întotdeauna în forma
trebuie să își croiască propriul destin și să își creioneze ei cea mai bună atunci când am dat dovadă de unitate,
o viziune a viitorului său. de curaj și de convingerea că ne putem croi viitorul
împreună.
Prezenta carte albă este contribuția Comisiei Europene
la acest nou capitol al proiectului european. Dorim să Uniunea Europeană ne-a schimbat viețile în bine. Trebuie
lansăm un proces în care Europa să își stabilească să ne asigurăm că așa vor sta lucrurile și în cazul tuturor
propriul drum. Dorim să identificăm provocările și celor care vor veni după noi.
oportunitățile care ne așteaptă și să prezentăm modul în
care putem alege să răspundem în mod colectiv.
După o amplă dezbatere pe continentul nostru în lunile

următoare, inclusiv în cadrul Parlamentului European,
al parlamentelor naționale, al autorităților locale și
regionale, precum și în cadrul societății civile în general, Jean-Claude Juncker
în septembrie 2017 voi prezenta aceste idei și îmi voi 1 martie 2017
exprima opinia cu privire la viitorul Europei în discursul
3
„Europa nu va fi construită dintr-odată sau
ca urmare a unui plan unic, ci prin realizări
concrete care să creeze în primul rând
o solidaritate de facto.”
Robert Schuman
9 mai 1950
4
Cuprins
CUVÂNT‑ÎNAINTE AL PREȘEDINTELUI COMISIEI EUROPENE3

1. INTRODUCERE 6
2. FORȚA MOTRICE A VIITORULUI EUROPEI 8
3. CINCI SCENARII PENTRU EUROPA PÂNĂ ÎN 2025 15
SCENARIUL 1: CONTINUÂND PE ACELAȘI DRUM 16
SCENARIUL 2: ACCENT EXCLUSIV PE PIAȚA UNICĂ 18
SCENARIUL 3: CEI CARE DORESC MAI MULT REALIZEAZĂ MAI MULT 20
SCENARIUL 4: MAI PUȚIN, DAR MAI EFICIENT 22
SCENARIUL 5: MULT MAI MULT, ÎMPREUNĂ 24
4. CALEA DE URMAT 26
5. ANEXE27
PROCESUL AFERENT CĂRȚII ALBE 28

CELE CINCI SCENARII: IMAGINE DE ANSAMBLU PE DOMENII
DE POLITICĂ 29
5
1. Introducere părinții sau bunicii lor, aceste valori fundamentale
continuă să ne unească.
Pentru generații întregi, Europa a reprezentat
întotdeauna viitorul. UE este în prezent locul în care cetățenii europeni se pot
bucura de o diversitate unică de cultură, idei și tradiții
A început cu viziunea lui Altiero Spinelli și Ernesto într-o Uniune care măsoară patru milioane de kilometri
Rossi, prizonieri politici închiși de un regim fascist pe pătrați. Este locul în care și-au construit legături de
insula Ventotene în timpul celui de Al Doilea Război o viață cu alți cetățeni europeni și pot călători, studia
Mondial. Manifestul lor Pentru o Europă liberă și unită și lucra în afara frontierelor naționale fără a schimba
a zugrăvit imaginea unui loc în care aliații și adversarii valută. Este locul în care statul de drept a înlocuit regula
s-ar reuni pentru a se asigura că „vechile absurdități” din pumnului de fier. Este locul în care nu doar se vorbește
Europa nu se vor mai repeta niciodată. despre egalitate, ci aceasta continuă să fie promovată.
Ventotene Manifesto În ciuda acestor lucruri, mulți europeni consideră că

Uniunea fie este prea distantă, fie intervine prea mult
în viața lor de zi cu zi. Alții pun sub semnul întrebării
valoarea adăugată a acesteia și se întreabă în ce fel le
îmbunătățește Europa nivelul de trai. Și, pentru prea
mulți, UE nu s-a ridicat la nivelul așteptărilor lor în
momentul în care s-a confruntat cu cea mai gravă criză
© Institutul Universitar European
financiară, economică și socială a sa din istoria postbelică.
Provocările cărora Europa trebuie să le facă față nu par

să descrească. Economia noastră își revine în urma crizei
financiare globale, dar redresarea încă nu se resimte în
Cu șaizeci de ani în urmă, inspirați de acest vis al unui mod unitar. Unele părți din vecinătatea noastră sunt
viitor comun trăit în pace, membrii fondatori ai UE destabilizate, ceea ce a condus la cea mai mare criză
au pornit în călătoria unică și ambițioasă a integrării a refugiaților de după cel de Al Doilea Război Mondial.
europene. Au convenit să își rezolve conflictele la masa Atacurile teroriste au lovit în centrul orașelor noastre.
negocierilor, mai degrabă decât pe câmpurile de luptă. Apar noi puteri mondiale, iar cele vechi se confruntă cu
Au înlocuit utilizarea forțelor armate cu puterea legii. noi realități. Iar anul trecut, unul dintre statele membre
Le-au oferit și altor țări posibilitatea de a li se alătura, a votat să părăsească Uniunea.
reunificând Europa și făcându-ne mai puternici.
Situația actuală nu trebuie neapărat să limiteze viitorul
Prin urmare, trecutul nostru zbuciumat a fost lăsat în Europei. Deseori Uniunea s-a construit pe fondul
urmă, făcând loc unei perioade de șapte decenii de pace crizelor și al debuturilor false. De la Comunitatea
și unei Uniuni extinse, cu 500 de milioane de cetățeni Europeană de Apărare, care până la urmă nu a mai văzut
care trăiesc în libertate într‑una dintre economiile cele lumina zilei, în anii ’50, la șocurile ratelor de schimb din
70
mai prospere din lume. Imaginile luptelor în tranșee
și ale câmpurilor de la Verdun sau ale unui continent de ani de pace
despărțit de Cortina de Fier și de Zidul Berlinului au durabilă
fost înlocuite cu o Uniune care se remarcă drept reper de
pace și stabilitate.
Sacrificiul generațiilor anterioare nu ar trebui uitat

niciodată. Demnitatea umană, libertatea și democrația 1500 1700 1800 1900 2017
au fost câștigate cu greu și nu pot fi abandonate
niciodată. Chiar dacă nu toți europenii de azi se pot Război Pace
raporta în același mod la atașamentul față de pace ca Sursa: Comisia Europeană.
6
anii ’70, trecând prin aderările la care într‑un final s-a Cu ocazia reuniunii celor 27 de șefi de stat sau de
renunțat și respingerile prin referendumuri din ultimele guvern la Roma care marchează cea de a 60‑a aniversare
decenii, Europa a fost mereu la răscruce de drumuri și a proiectului nostru comun, trebuie să privim din nou
întotdeauna s-a adaptat și a evoluat. înainte.
Numai în ultimii 25 de ani, Tratatele de la Maastricht, Prezenta carte albă ilustrează factorii de schimbare din
Amsterdam și Nisa au reformat și transformat profund următorii zece ani și expune o serie de scenarii pentru
o Uniune care și-a mărit de peste două ori dimensiunile. modul în care Europa ar putea evolua până în 2025.
Tratatul de la Lisabona și dezbaterea desfășurată pe Inițiază astfel o dezbatere, care ar trebui să ajute la
parcursul deceniului care l-a precedat au deschis un concentrarea atenției și la găsirea unor noi răspunsuri la
nou capitol al integrării europene, care prezintă încă un vechea întrebare:
potențial neexploatat.
La fel ca generațiile dinaintea noastră, răspunsul oferit Ce viitor ne dorim pentru noi, pentru copiii noștri și
la sarcina care se prefigurează nu poate fi unul nostalgic pentru Uniunea noastră?
sau pe termen scurt. Trebuie să se bazeze pe o perspectivă
comună și pe împărtășirea convingerii că, împreună,
fiecăruia dintre noi ne va fi mai bine.
Europa azi
Uniunea Europeană
Spațiul Schengen
Zona euro Consiliul
Europei
Austria Belgia Estonia Finlanda Republica Cehă Liechtenstein Elveția Armenia
Franța Germania Grecia Italia Danemarca Norvegia

Asociația
Azerbaidjan
Europeană
a Liberului
Letonia Lituania Luxemburg Malta Ungaria Islanda
Schimb Bosnia și
Herțegovina
Țările de Jos Portugalia Slovacia Slovenia Polonia

Georgia
Spațiul Economic European
Spania Suedia
fosta Republică
iugoslavă a Macedoniei
Cipru Irlanda
Rusia Moldova
Bulgaria Croația România

Serbia Muntenegru
Regatul Unit Albania Ucraina
Uniunea
vamală
europeană Andorra Monaco San Marino Turcia
NATO
Canada Statele Unite
ale Americii
Sursa: Comisia Europeană. 7

2. Forța motrice a viitorului Europei De asemenea, se estimează că puterea economică
a Europei se va diminua în termeni relativi și va
UN LOC ÎN SCHIMBARE ÎNTR-O LUME reprezenta mult mai puțin de 20 % din PIB-ul mondial
ÎN CONTINUĂ EVOLUȚIE în 2030, în scădere de la aproximativ 22 % în prezent.
Creșterea rapidă a influenței economiilor emergente
Europa găzduiește cea mai mare piață unică din lume accentuează necesitatea ca Europa să se exprime cu
și deține a doua cea mai utilizată monedă. Este cea mai o singură voce și să acționeze cu întreaga greutate
mare putere comercială și cel mai mare donator de a componentelor sale individuale luate împreună.
ajutor umanitar și pentru dezvoltare. Grație, în parte, Ponderea Europei din PIB-ul mondial este în scădere
programului „Orizont 2020”, cel mai mare program 2004 2015
de cercetare multinațional, Europa se află în avangarda SUA 28 % 24 %
inovării. Diplomația sa are o pondere efectivă și UE-27 26 % 22 %
contribuie la menținerea siguranței și sustenabilității Japonia 11 % 6%
planetei, după cum demonstrează acordul istoric Regatul Unit 5% 4%
încheiat cu Iranul privind programul său nuclear sau
China 5% 15 %
rolul de lider pe care l-a jucat UE în privința Acordului
Canada 2% 2%
de la Paris privind schimbările climatice și în adoptarea
Mexic 2% 2%
de către Organizația Națiunilor Unite a obiectivelor de
dezvoltare durabilă pentru 2030. Această influență este Brazilia <2 % 2%
confirmată de cooperarea noastră strânsă cu NATO și de India <2 % 3%
rolul nostru activ în cadrul Consiliului Europei. Restul lumii 18 % 21 %
Surse: Eurostat și Divizia Statistică din cadrul ONU.
Europa reprezintă o atracție pentru mulți dintre
partenerii săi. Deși, pe termen scurt, nu se preconizează În prezent, euro este o monedă globală, însă alți actori
nicio altă extindere a UE, această perspectivă în sine este câștigă teren
deja un instrument eficace pentru a propaga stabilitate și
2015 2017
securitate de-a lungul granițelor noastre. UE colaborează
în mod activ cu țările din vecinătatea sa, atât din est, ¥ ¥
cât și din sud. De la parteneriatul nostru consolidat € €
cu Ucraina la cooperarea extinsă cu partenerii noștri £ 7% ¥ 11 %
africani, rolul Europei de forță pozitivă cu impact la 12 %
33 % 8% 30 %
nivel mondial este mai important ca oricând. £ 8%
Europa reprezintă un procent în scădere din populația
mondială 48 % 43 %
1900 25 %
$ $
1960 11 % Notă: Graficele arată schimbarea recentă a coșului de valute folosite

ca referință de către Fondul Monetar Internațional – așa-numitele
„drepturi speciale de tragere”.
2015 6% Sursa: Fondul Monetar Internațional; cifrele sunt pentru 30.11.2015

și, respectiv, pentru 24.2.2017.
2060 4% Mobilizarea de trupe la frontierele noastre estice,

războaiele și actele de terorism din Orientul Mijlociu și
Surse: Divizia Statistică din cadrul ONU și Eurostat, UE‑27. Africa, precum și militarizarea crescândă din întreaga
Acest statut al său însă contrazice o realitate simplă: lume sunt ilustrații puternice ale unui context global tot
locul ocupat de Europa în lume se diminuează, în timp mai tensionat. Niciodată nu a fost atât de important să
ce alte părți ale globului înregistrează o creștere. În reflectăm asupra modului prin care să putem descuraja
1900, în Europa trăia aproximativ 25 % din populația apariția amenințărilor, să le putem face față și să fim în
mondială. În 2060, va reprezenta mai puțin de 5 %. măsură să ne protejăm împotriva lor – acestea variind
Niciun stat membru individual nu va avea mai mult de de la atacuri cibernetice de mare anvergură la forme mai
1 % din populația globului la acel moment. tradiționale de agresiune. NATO va continua să ofere
8
securitate militară pentru majoritatea statelor membre O ECONOMIE ȘI O SOCIETATE TRANSFORMATE
ale UE, dar Europa nu poate fi naivă și trebuie să aibă PROFUND
grijă de propria securitate. A fi o „putere necoercitivă” nu
mai este un element suficient de puternic în condițiile în Criza financiară și economică mondială care a debutat
care forța poate prevala asupra normelor. în 2008 în Statele Unite a zguduit din temelii Europa.
Datorită unor acțiuni hotărâte, economia UE a revenit în
Deși lumea nu a fost niciodată mai mică sau mai bine prezent pe o bază mai stabilă, rata șomajului situându-se
conectată, revenirea la izolaționism a ridicat îndoieli la cel mai scăzut nivel de la „Marea Recesiune”. Cu toate
cu privire la viitorul comerțului internațional și al acestea, redresarea este în continuare distribuită inegal la
multilateralismului. Prosperitatea Europei și capacitatea nivelul societății și între regiuni. Abordarea moștenirii
sa de a susține valorile noastre pe plan mondial vor lăsate de criză, de la șomajul de lungă durată la nivelurile
continua să depindă de deschiderea sa și de legăturile ridicate ale datoriei publice și private în multe părți din
strânse cu partenerii săi. Cu toate acestea, susținerea Europa, rămâne o prioritate absolută.
comerțului liber și progresiv și modelarea globalizării
astfel încât aceasta să aducă beneficii tuturor vor Problema este deosebit de acută pentru tânăra generație.
constitui o provocare din ce în ce mai mare. Pentru prima dată de la Al Doilea Război Mondial,
Se estimează dublarea, până în 2045, a cheltuielilor de există un risc real ca generația actuală de tineri adulți să
apărare ale majorității țărilor care investesc cel mai aibă, în final, mai puține resurse financiare decât părinții
mult în acest domeniu (în miliarde USD)
lor. Europa nu își poate permite să piardă grupa de
vârstă cea mai educată pe care a avut-o vreodată și să lase
2012 2045 inegalitatea dintre generații să îi condamne viitorul.
Ratele șomajului sunt în scădere, dar rămân la un nivel
Statele Unite ale Americii 682 1 335 ridicat în UE-28
25
China 251 1 270 Sub 25 de ani

20
18,6
India 117 654
15
Rusia 113 295 Total
10
Regatul Unit 58 108
8,2
Franța 51 87 5
Japonia 46 67
2004
2005
2006
2007
2008
2009
2010
2011
2012
2013
2014
2015
2016
2017
Germania 46 63
Brazilia 35 97 Sursa: Comisia Europeană.
Sursa: Raportul Ministerului Apărării din Marea Britanie: Programul

Strategic Trends Programme: Global Strategic Trends – Out to 2045. Aceste evoluții au alimentat îndoielile cu privire la
Uniunea Europeană este cel mai important donator de economia socială de piață a UE și la capacitatea sa de a-și
ajutor umanitar și pentru dezvoltare (% din total și în îndeplini promisiunea de a nu lăsa pe nimeni în urmă
miliarde de dolari) și de a se asigura că fiecare generație este mai prosperă
decât cea anterioară. Acest lucru s-a resimțit în special în
56 % 24 %
zona euro, subliniind necesitatea de a desăvârși uniunea
economică și monetară și de a consolida convergența
74 miliarde USD 32 miliarde USD performanțelor economice și sociale. Transformarea
economiei Europei într-o economie mai favorabilă
7% 3% 7% incluziunii, mai competitivă, mai rezilientă și mai
CELELALTE
ȚĂRI
pregătită pentru viitor va fi la fel de dificil de realizat și
în anii următori.
3%
Sursa: OCDE, 2015; UE = UE și statele sale membre.
9
Europa îmbătrânește rapid, iar speranța de viață atinge totuși modernizate semnificativ pentru a fi în continuare
niveluri fără precedent. Cu o vârstă mediană de 45 abordabile ca preț și a ține pasul cu noile realități
de ani, Europa va fi, până în 2030, „cea mai bătrână” demografice și profesionale.
regiune a lumii. Noile structuri familiale, schimbarea
demografică, urbanizarea și o diversificare mai mare Acesta este un aspect cu o importanță dublă în condițiile
a vieții active afectează fundamentele coeziunii sociale. în care Europa se familiarizează cu o digitalizare
Practic, într-o generație, lucrătorul european obișnuit profundă a societății, care estompează deja distincția
a trecut de la a avea un loc de muncă pe viață la mai dintre lucrători și persoanele care desfășoară activități
mult de zece pe parcursul carierei sale. Există un număr independente, dintre bunuri și servicii sau dintre
fără precedent de mare de femei în câmpul muncii, însă consumatori și producători. O mare parte dintre locurile
realizarea unei egalități de gen autentice va însemna de muncă de astăzi nu existau acum zece ani. Iar în anii
înlăturarea barierelor restante. Dat fiind că în acest ce vor urma vor apărea mult mai multe. Este probabil ca
moment populația cu vârstă înaintată care muncește majoritatea copiilor care încep școala primară astăzi să
în Europa este în scădere, trebuie mobilizat întregul ajungă să aibă noi tipuri de locuri de muncă, inexistente
potențial al talentelor sale. deocamdată. Provocările legate de utilizarea sporită
a tehnologiei și a automatizării vor afecta toate locurile
Europenii vor fi cetățenii cei mai bătrâni din lume în de muncă și toate sectoarele industriale. Pentru a profita
anul 2030 (vârsta mediană pe regiuni din lume) la maximum de noile oportunități, reducând totodată
eventualele efecte negative, vor fi necesare investiții
45 masive în competențe și o regândire majoră a sistemelor
Europa
de educație și de învățare pe tot parcursul vieții. De
40 asemenea, se va impune introducerea unor noi drepturi
America 35 sociale care să însoțească lumea profesională în schimbare.
de Nord Asia
21
Africa
În același timp, Europa s-a angajat să își decarbonizeze
34 35 economia și să reducă emisiile nocive. De asemenea,
America Latină
33
și Caraibi Oceania
va trebui să continuăm să ne adaptăm la presiunile
Nivel
mondial tot mai mari asupra climei și mediului. Industria,
Sursa: Rand Europe. orașele și gospodăriile noastre trebuie să își schimbe
modul în care funcționează și în care sunt alimentate
cu energie. Ne situăm deja pe primul loc în materie de
Europa are deja cele mai avansate sisteme sociale de stat „orașe inteligente”, în utilizarea eficientă a resurselor
din lume, care pot oferi soluții la provocările cu care se naturale și în lupta globală împotriva schimbărilor
confruntă societatea pe plan mondial. Comunitatea sa climatice. Companiile noastre dețin 40 % din patentele
științifică se află în avangarda cercetării mondiale pentru emise la nivel mondial pentru tehnologii energetice
a răspunde provocărilor din domeniul sănătății, de regenerabile. Una dintre principalele provocări cu care
exemplu în vederea găsirii unui tratament pentru boala ne vom confrunta va fi aceea de a aduce pe piață soluții
Alzheimer. Sistemele de protecție socială vor trebui să fie inovatoare, atât pe plan intern, cât și dincolo de frontiere.
Europa găzduiește societățile cele mai egale din lume
40
20
0
Islanda
Norvegia
Danemarca
Slovenia
Finlanda
Republica Cehă
Belgia
Slovacia
Austria
Suedia
Luxemburg
Țările de Jos
Ungaria
Germania
Franța
Polonia
Coreea
Irlanda
OCDE
Canada
Italia
Japonia
Australia
Portugalia
Grecia
Spania
Letonia
Regatul Unit
Estonia
Statele Unite
Mexic
Chile
Cea mai Cea mai puțin State membre ale UE Țări OCDE
egalitară egalitară
Notă: Acest grafic arată distribuirea veniturilor între indivizi utilizând indicele lui Gini, în cadrul căruia un indice de 0 reprezintă perfectă egalitate.
Sursa: OCDE, cele mai recente date disponibile.
10
CREȘTEREA AMENINȚĂRILOR ȘI A PREOCUPĂRILOR părți ale lumii, pe măsură ce iau amploare efectele
LEGATE DE SECURITATE ȘI FRONTIERE creșterii populației, ale tensiunilor pe scară largă și
ale schimbărilor climatice. Criza refugiaților, care
Europa este un loc care se remarcă prin libertatea și a determinat 1,2 milioane de persoane să vină în Europa
stabilitatea oferite cetățenilor săi într-o lume încă în anul 2015, a fost cea mai amplă de la cel de Al Doilea
plină de divergențe și diviziuni. Dintre cele 25 de țări Război Mondial. Această situație a condus la discuții în
considerate a fi cele mai pașnice din lume, 15 fac parte contradictoriu între statele membre pe tema solidarității
din UE. și a responsabilității și a alimentat într-o măsură
mai mare punerea sub semnul întrebării a viitorului
Cu toate acestea, efectul descurajator al atacurilor gestionării frontierelor și a liberei circulații în Europa.
teroriste recente a zdruncinat societățile noastre.
Distincțiile tot mai neclare dintre amenințările interne Pentru 1,7 milioane de cetățeni europeni care fac naveta
și cele externe schimbă modul în care oamenii privesc în alt stat membru în fiecare zi, precum și pentru sute de
siguranța personală și frontierele. În mod paradoxal, milioane de persoane care călătoresc în Europa în fiecare
acest lucru se petrece într-un moment în care este an, din motive familiale, în scopuri turistice sau de
mai ușor și mai frecvent decât oricând să se efectueze afaceri, frontierele sunt de domeniul trecutului. Cu toate
deplasări în întreaga lume în scopuri profesionale și de acestea, pentru prima dată de la dărâmarea zidurilor
recreere. cu o generație în urmă, crizele recente au determinat
reintroducerea, la anumite frontiere din interiorul
De asemenea, presiunile care duc la migrație se vor Europei, a unor controale temporare.
multiplica, iar fluxurile vor proveni din diferite
În urmă cu 25 de ani: căderea Zidului Berlinului
© AP Photo/Thomas Kienzle
11
Cele mai pașnice 25 de țări din lume
1 Islanda
2 Danemarca
3 Austria
4 Noua Zeelandă
5 Portugalia
6 Republica Cehă
7 Elveția
8 Canada
9 Japonia
10 Slovenia
11 Finlanda
12 Irlanda
13 Bhutan
14 Suedia
15 Australia
16 Germania
17 Norvegia
18 Belgia
Starea de pace
19 Ungaria
Foarte bună 20 Singapore
Bună Țările de Jos
21
Medie
Deteriorată 22 Polonia
Foarte deteriorată 23 Mauritius
Nu este inclusă 24 Slovacia
25 Spania
Sursa: Indicele global al păcii.
PUNEREA SUB SEMNUL ÎNTREBĂRII A ÎNCREDERII Proiectul european beneficiază încă de un sprijin
ȘI A LEGITIMITĂȚII puternic, dar acesta nu mai este necondiționat. Peste
două treimi dintre europeni consideră UE un loc de
Diferitele schimbări care afectează întreaga lume și stabilitate într-o lume tulbure. Mai mult de 80 % dintre
sentimentul de insecuritate resimțit de numeroase ei susțin cele patru libertăți fundamentale ale UE. 70 %
persoane au condus la un grad de nemulțumire tot dintre cetățenii din zona euro sprijină moneda comună.
mai ridicat față de politica tradițională și de instituțiile
de la toate nivelurile. Această atitudine se manifestă Totuși, încrederea cetățenilor în UE a scăzut, așa cum
prin indiferență și lipsă de încredere față de acțiunile a scăzut și cea față de autoritățile naționale. În prezent,
autorităților publice și produce un vid de care profită în UE au încredere în jur de o treime dintre cetățenii
imediat retorica populistă și naționalistă. europeni, comparativ cu aproximativ jumătate dintre
aceștia în urmă cu un deceniu.
Acuzațiile aduse „Bruxelles-ului” pentru problemele
existente, însoțite de însușirea meritelor în plan intern, Eliminarea decalajului dintre promisiuni și îndeplinirea
lipsa de asumare a răspunderii pentru deciziile comune lor reprezintă o provocare permanentă. Această situație
și obiceiul de a aduce învinuiri altora s-au dovedit deja este cauzată parțial de faptul că UE nu este o construcție
dăunătoare. Europenii nu sunt imuni la aceste imagini ușor de înțeles, întrucât combină atât nivelul european,
clare de dezbinare. cât și cel al statelor membre. Rolurile care le revin
părților implicate nu sunt suficient de bine explicate, iar
12
influența pozitivă a UE în viața de zi cu zi nu este vizibilă atât de abundente, de accesibile și totuși atât de dificil
dacă nu există informare la nivel local. Comunitățile de înțeles. Este mai greu decât oricând să se țină pasul
nu sunt întotdeauna la curent cu faptul că ferma din cu caracterul mai rapid și non‑stop al ciclului de știri și
apropiere, rețeaua lor de transport sau universitățile sunt să se reacționeze la acestea. În prezent, se transmit mai
finanțate parțial de către UE. multe mesaje Twitter în fiecare zi decât într-un an întreg
în urmă cu un deceniu. Iar în 2018, aproximativ o treime
De asemenea, există un decalaj între așteptări și din populația lumii va utiliza rețelele de socializare.
capacitatea UE de a le îndeplini. Să luăm exemplul
șomajului în rândul tinerilor: în ciuda numeroaselor Aceste tendințe vor continua să se accelereze și să
reuniuni la nivel înalt și a unor măsuri utile de sprijin schimbe modul în care funcționează democrația. Apar
din partea UE, instrumentele și competențele rămân astfel noi ocazii de a facilita dezbaterea publică și de
la dispoziția autorităților naționale, regionale și locale. a-i implica pe cetățenii europeni. În orice caz, Europa
Resursele disponibile la nivel european în domeniul și statele sale membre trebuie acum să fie mai rapide
social reprezintă numai 0,3 % din cheltuielile statelor în interacțiunile cu cetățenii, să își asume răspunderea
membre în acel domeniu. într-o mai mare măsură și să răspundă mai bine și mai
prompt măsurilor convenite împreună.
Restabilirea încrederii, obținerea consensului și crearea
unui sentiment de apartenență sunt mai greu de realizat
într-o perioadă în care informațiile nu au fost niciodată
Modul în care europenii percep UE
UE este un spațiu de stabilitate Sprijin în favoarea celor patru libertăți Sprijin în favoarea monedei
ale UE euro
Total „De acord” Nu știu Pentru Nu știu Pentru (zona euro) Nu știu
Total „Nu sunt de acord” Împotrivă Împotrivă (zona euro)
66 % 81 % 70 %
29 % 14 % 25 %
5% 5% 5%
Sursa: Eurobarometru, octombrie și noiembrie 2016, UE-28.
13
14
3. Cinci scenarii pentru Europa până în 2025
Multe dintre transformările profunde cu care se

confruntă în acest moment Europa sunt inevitabile și
ireversibile. Altele sunt mai greu de prevăzut și se vor
produce într-un mod neașteptat. Europa poate fie să
se lase purtată de aceste evenimente, fie să încerce să le
controleze. Trebuie să luăm această decizie acum.
Cele cinci scenarii expuse în prezenta carte albă vor

contribui la orientarea dezbaterii privind viitorul
Europei. Acestea oferă o serie de imagini ale modului
în care ar putea arăta Uniunea în 2025, în funcție de
alegerile pe care le facem împreună.
Pentru fiecare scenariu, se pleacă de la premisa că cele

27 de state membre avansează împreună, ca o Uniune.
Aceste cinci scenarii sunt de natură ilustrativă,

pentru a stimula reflecția. Nu sunt planuri detaliate
sau recomandări de politică. De asemenea, în mod
deliberat, nu conțin trimiteri la procesele juridice sau
instituționale – forma va urma funcției.
De prea multe ori, discuția privind viitorul Europei

s-a redus la o alegere binară între „mai multă” sau „mai
puțină” Europă. Această abordare este înșelătoare
și simplistă. Posibilitățile menționate în prezentul
document variază de la menținerea situației actuale la
o schimbare a domeniului de aplicare și a priorităților
sau la un salt înainte al tuturor statelor membre ori doar
al unei părți a acestora. Există numeroase suprapuneri
între scenarii și, prin urmare, nu se exclud reciproc și nici
nu sunt exhaustive.
Rezultatul final va arăta fără îndoială diferit de modul în

care sunt prezentate aici aceste scenarii. UE-27 va decide
în comun asupra combinației de caracteristici preluate
din cele cinci scenarii pe care o consideră cea mai în
măsură să o ajute să ducă proiectul nostru mai departe,
în interesul cetățenilor europeni.
15
Scenariul 1: Continuând pe același
drum
UNIUNEA EUROPEANĂ SE AXEAZĂ PE REALIZAREA sub formă de ajutor de stat sunt de competența
AGENDEI SALE DE REFORME POZITIVE. autorităților naționale, regionale și locale.
De ce și cum? Combaterea terorismului este intensificată în

concordanță cu disponibilitatea autorităților naționale
În acest scenariu în care UE-27 își menține parcursul, de a face schimb de informații. Cooperarea în domeniul
Uniunea se axează pe punerea în aplicare și pe apărării devine mai profundă în ceea ce privește aspectele
actualizarea agendei sale existente de reformă. Toate legate de cercetare, industrie și achizițiile comune.
acestea se realizează în spiritul orientărilor intitulate Statele membre decid să pună în comun unele capacități
Un nou început pentru Europa prezentate de Comisie militare și să sporească solidaritatea financiară pentru
în 2014 și al Declarației de la Bratislava, convenită de misiunile UE în străinătate.
toate cele 27 de state membre în 2016. Prioritățile sunt
actualizate cu regularitate, problemele sunt soluționate În ceea ce privește politica externă, se înregistrează
pe măsură ce apar și noua legislație este pusă în aplicare progrese printr-o comuniune a punctelor de vedere.
în mod corespunzător. UE-27 continuă în mod activ să încheie acorduri
comerciale cu parteneri din întreaga lume, la fel cum
Ca urmare, cele 27 de state membre și instituțiile o face și în prezent. Gestionarea frontierelor externe
europene urmăresc o agendă comună de acțiune. este responsabilitatea principală a statelor membre la
Rapiditatea procesului decizional depinde de depășirea nivel individual, însă cooperarea este consolidată grație
diferențelor de opinie în vederea îndeplinirii priorităților sprijinului operațional acordat de poliția de frontieră
colective pe termen lung. Legislația UE este verificată și garda de coastă la nivel european. Pentru a ține pasul
cu regularitate pentru a se vedea dacă răspunde scopului cu noile provocări este necesară îmbunătățirea continuă
vizat. Actele legislative depășite sunt retrase. a gestionării frontierelor. În lipsa aplicării acestor măsuri,
unele țări pot dori să mențină anumite controale interne.
Ce înseamnă aceasta până în 2025?
UE-27 reușește să modeleze pozitiv agenda globală în
UE-27 continuă să se concentreze asupra locurilor mai multe domenii, cum ar fi schimbările climatice,
de muncă, a creșterii economice și a investițiilor, stabilitatea financiară și dezvoltarea durabilă.
prin consolidarea pieței unice și prin intensificarea
investițiilor în infrastructura digitală, energetică și de Avantaje și dezavantaje
transport.
Agenda pozitivă de acțiune continuă să producă
Se realizează progrese treptate privind îmbunătățirea rezultate concrete, bazate pe un sentiment comun
modului de funcționare a monedei unice cu scopul al scopului urmărit. Drepturile cetățenești derivate
de a stimula creșterea economică și de a preveni din legislația UE sunt păstrate. Unitatea UE-27 este
șocurile care se declanșează la nivel intern sau în menținută, dar poate fi încă pusă la încercare în cazul
străinătate. Se iau măsuri suplimentare pentru unor dispute majore. Numai o hotărâre comună fermă
a consolida supravegherea financiară, pentru a asigura de a obține rezultate în ceea ce privește chestiunile
sustenabilitatea finanțelor publice și pentru a dezvolta importante ne va ajuta să eliminăm decalajul dintre
piețele de capital în vederea finanțării economiei reale. promisiunile asumate pe hârtie și așteptările cetățenilor.
Reformarea de către Comisie a legislației privind

ajutoarele de stat garantează că 90 % din toate măsurile
16
Impactul asupra politicilor
Uniunea Schengen, Capacitatea

Piața unică Politică externă
economică și migrație și Bugetul UE de a obține
și comerț și apărare
monetară securitate rezultate
Piața unică este Progrese treptate Se intensifică Se înregistrează Parțial Agenda pozitivă
consolidată, în îmbunătățirea treptat progrese în modernizat de acțiune
inclusiv sectorul funcționării zonei cooperarea exprimarea pentru a reflecta aduce rezultate
energetic și cel euro în materie de unui punct de agenda de concrete;
digital; UE-27 gestionare vedere unic în reforme procesul
continuă să a frontierelor afacerile externe; convenită la decizional este
încheie acorduri externe; progrese cooperare mai nivelul celor 27 în continuare
comerciale în direcția unui strânsă în dificil de înțeles;
progresiste sistem comun de domeniul apărării capacitatea de
azil; o mai bună a obține rezultate
coordonare în nu corespunde
aspectele legate întotdeauna
de securitate așteptărilor
Instantanee cu rol ilustrativ

AGENDA
• Se oferă stimulente gospodăriilor și întreprinderilor astfel încât acestea să își reducă consumul de energie și să
producă propria energie nepoluantă. Acestea potDIGITALĂ
să schimbe cu ușurință furnizorii. În medie, facturile de plată
PENTRU
vor fi mai mici, însă jumătate din cuantumul facturii este în continuare plătit unor furnizori din afara UE.
• Europenii pot folosi automobile conectate, dar EUROPA

încă se pot confrunta cu unele probleme juridice și tehnice atunci
când trec frontierele. Începând cu 1995,
tehnologiile
• Banda de internet largă de înaltă calitate și deinformației și
mare viteză poate fi accesată în centrele orașelor și în zonele
rurale din Europa. Comerțul electronic se intensifică,
comunicațiilor de livrare a produselor din alt stat membru
însă costurile
sunt în continuare disproporționat de mari.
(TIC) au
determinatcreștere
• În general, europenii pot să călătorească peste granițe fără a trebui să se oprească pentru controale. Ca urmare
a întăririi controalelor de securitate trebuie să seproductivității
a ajungă la aeroportși și la gară cu destul de mult timp înainte de
plecare. au impulsionat
creșterea
economică
• UE încheie acorduri comerciale progresiste și bine definite cuînparteneri
UE[1] care urmăresc aceleași obiective, precum
Japonia, Australia, Noua Zeelandă, America Latină[1]Tabloul de bord alde ratificare este îndelungat și este adesea
etc. Procesul
Agendei digitale - http://
întârziat de discuții și dezacorduri din unele parlamente naționale și regionale.
ec.europa.eu/digital-
agenda/en/scoreboard.
În ultimiitreizeci de
ani, „convergența"
17
tehnologică a
Scenariul 2: Accent exclusiv pe piața unică
UNIUNEA EUROPEANĂ SE REAXEAZĂ TREPTAT PE Moneda euro facilitează schimburile comerciale, însă
PIAȚA UNICĂ. divergențele tot mai ample și cooperarea limitată
constituie surse importante de vulnerabilitate. Acest
De ce și cum? lucru pune în pericol integritatea monedei unice și
capacitatea acesteia de a reacționa în cazul unei noi crize
În acest scenariu în care UE-27 nu agreează să financiare.
întreprindă acțiuni în plus în mai multe domenii de
politică, accentul se pune tot mai mult pe aprofundarea Se efectuează controale mai sistematice ale persoanelor
anumitor aspecte-cheie ale pieței unice. Nu există voința la frontierele naționale, din cauza insuficientei cooperări
comună de a colabora aprofundat în domenii precum în chestiunile legate de securitate și de migrație.
migrația, securitatea sau apărarea.
Ca urmare a neînțelegerilor interne privind modul de
Drept urmare, UE-27 nu își intensifică activitatea în abordare a comerțului internațional, UE întâmpină
cele mai multe domenii politice. Cooperarea cu privire dificultăți în încheierea de acorduri cu partenerii săi.
la noi aspecte de interes comun este adesea gestionată Migrația și unele aspecte de politică externă fac tot mai
la nivel bilateral. De asemenea, UE-27 reduce în mod mult obiectul cooperării bilaterale. Ajutoarele umanitare
semnificativ sarcina de reglementare, retrăgând două și pentru dezvoltare țin de competența națională. UE în
acte legislative existente pentru fiecare nouă inițiativă ansamblul său nu mai este reprezentată într-o serie de
propusă. forumuri internaționale, întrucât nu reușește să convină
asupra unei poziții comune în chestiuni de relevanță
Ce înseamnă aceasta până în 2025? pentru partenerii mondiali, ca de exemplu schimbările
climatice, combaterea evaziunii fiscale, valorificarea
Funcționarea pieței unice devine principala rațiune de oportunităților globalizării și promovarea comerțului
a fi a UE-27. Progresele ulterioare depind de capacitatea internațional.
de a conveni politicile și standardele aferente. Acordul
se obține mai ușor în ceea ce privește libera circulație
a capitalurilor și a bunurilor, care are loc în continuare Avantaje și dezavantaje
fără bariere tarifare.
Având în vedere că UE își reorientează prioritățile,
Dat fiind accentul mai puternic pe reducerea diferențele de opinie dintre statele membre cu privire la
reglementării la nivelul UE, diferențele persistă sau se noile probleme de actualitate trebuie să fie soluționate
adâncesc în domenii precum standardele de protecție adesea la nivel bilateral, de la caz la caz. Drepturile
a consumatorilor, standardele sociale și cele de mediu, cetățenești derivate din legislația UE pot fi restricționate
precum și impozitarea și utilizarea subvențiilor publice. în timp. Procesul decizional poate fi înțeles mai ușor, dar
Acest lucru duce la o „cursă spre standarde minime”. De capacitatea de a acționa în mod colectiv este limitată.
asemenea, este dificil să se ajungă la un acord asupra unor Acest lucru poate duce la adâncirea decalajului dintre
norme comune noi privind mobilitatea lucrătorilor sau așteptări și rezultate la toate nivelurile.
pentru accesul la profesiile reglementate. Drept urmare,
libera circulație a lucrătorilor și a serviciilor nu este pe
deplin garantată.
18

Piața unică Cooperarea în Nu există o politică Unele chestiuni Reorientat Procesul
a bunurilor și zona euro este unică privind de politică pentru a finanța decizional
a capitalurilor limitată migrația sau azilul; externă sunt funcțiile poate fi înțeles
consolidată; coordonarea în abordate tot esențiale mai ușor, dar
continuă să continuare mai mult la necesare pentru capacitatea de
existe diferențe privind securitatea nivel bilateral; piața unică a acționa în
între standarde; este abordată la cooperarea mod colectiv
libera circulație nivel bilateral; în materie de este limitată;
a persoanelor și controalele apărare rămâne chestiunile de
a serviciilor nu la frontierele la fel ca în interes comun
este pe deplin interne sunt mai prezent trebuie să fie
garantată sistematice soluționate
adesea la nivel
bilateral

• Calitatea aerului diferă considerabil în Europa, unele țări optând să renunțe la standardele și reglementările
privind emisiile nocive. Calitatea apei poate varia de-a lungul râurilor transnaționale, precum Dunărea sau Rinul.
• Europenii nu doresc să conducă automobile conectate, din cauza absenței unor norme și standarde tehnice
comune la nivelul UE.
• Trecerea frontierelor interne atunci când se călătorește în scop de afaceri sau de turism este îngreunată din
cauza controalelor regulate. De asemenea, este mai greu să se găsească un loc de muncă în străinătate, iar
transferul drepturilor de pensie în alt stat membru nu este garantat. Persoanele care se îmbolnăvesc atunci
când se află în străinătate se confruntă cu facturi medicale costisitoare.
• UE-27 nu reușește să încheie noi acorduri comerciale, deoarece statele membre nu pot conveni asupra
priorităților comune sau deoarece unele state blochează ratificarea.
• Cetățenilor dintr-o țară al cărei spațiu aerian a fost încălcat de către o putere străină sau care a fost ținta unor
atacuri cibernetice pe scară largă ale unei puteri străine întâmpină dificultăți în a înțelege motivele pentru care
UE-27 sau măcar țările învecinate nu convin asupra unor sancțiuni.
• Odată cu renaționalizarea ajutoarelor pentru dezvoltare este mai greu să se creeze parteneriate cuprinzătoare
cu țările africane, ceea ce limitează oportunitățile economice pe o piață în creștere și împiedică soluționarea
cauzelor care stau la baza migrației.
19
Scenariul 3: Cei care doresc mai mult
realizează mai mult
UNIUNEA EUROPEANĂ PERMITE COOPERAREA MAI în activitățile legate de lupta împotriva criminalității
STRÂNSĂ ÎNTRE STATELE MEMBRE CARE DORESC organizate și de combatere a terorismului. Datorită unui
SĂ REALIZEZE MAI MULT ÎN ANUMITE DOMENII. Parchet comun, aceste țări anchetează în mod colectiv
cazurile de fraudă și de spălare de bani, precum și cele de
De ce și cum? trafic de droguri și de arme. Acestea decid să avanseze în
ceea ce privește crearea unui spațiu de justiție comun în
În acest scenariu în care UE-27 își desfășoară activitatea materie civilă.
ca și acum, dar în care anumite state membre doresc să
facă mai mult în comun, se formează una sau mai multe Un grup de țări, inclusiv zona euro și potențial și din
„coaliții ale doritorilor”, care conlucrează în anumite afara acesteia, optează să coopereze mult mai strâns, în
domenii de politică. Printre aceste domenii de politică special în ceea ce privește impozitarea și aspectele sociale.
se pot număra apărarea, securitatea internă, impozitarea O mai mare armonizare a normelor și a cotelor de
sau aspectele sociale. impozitare reduce costurile de asigurare a conformității
și limitează evaziunea fiscală. Standardele sociale
Drept urmare, pentru a-și aprofunda cooperarea în convenite înseamnă securitate pentru întreprinderi
domeniile alese, noile grupuri de state membre convin și contribuie la îmbunătățirea condițiilor de muncă.
asupra anumitor modalități juridice și bugetare. Așa cum Cooperarea industrială este consolidată într-o serie
s-a procedat în cazul spațiului Schengen sau al monedei de tehnologii, produse și servicii de vârf, iar normele
euro, cadrul UE-27 comun ar putea servi drept bază și privind utilizarea acestora sunt elaborate în mod colectiv.
este necesar să se clarifice drepturile și responsabilitățile.
Statutul celorlalte state membre este menținut și acestea Se înregistrează progrese suplimentare la nivelul celor
au posibilitatea de a se alătura ulterior grupurilor care 27 de state membre pentru consolidarea pieței unice și
doresc să realizeze mai mult. a celor patru libertăți ale sale. Relațiile cu țările terțe,
inclusiv comerțul, sunt gestionate în continuare la
nivelul UE, în numele tuturor statelor membre.
Ce înseamnă aceasta până în 2025?
Un grup de state membre decide să coopereze mult Avantaje și dezavantaje

mai strâns în materie de apărare, folosind posibilitățile
legale deja existente. Aceasta înseamnă o puternică bază Unitatea Uniunii Europene cu 27 de state membre este
industrială și de cercetare comună, achiziții comune, menținută și, în același timp, este posibilă cooperarea
capacități mai integrate și capacitate de intervenție aprofundată între statele membre care doresc să realizeze
militară consolidată pentru misiunile comune în mai mult. Drepturile cetățenești derivate din legislația
străinătate. UE încep să difere, în funcție de țara în care trăiesc
cetățenii și de cât de mult a ales aceasta să realizeze.
Mai multe țări avansează în domeniul securității și al Apar semne de întrebare cu privire la transparența și
justiției. Acestea decid să consolideze cooperarea dintre răspunderea la diferitele niveluri decizionale. Decalajul
forțele de poliție și serviciile de informații. Aceste dintre așteptări și rezultate începe să dispară în țările care
țări își comunică toate informațiile de care au nevoie doresc și decid să facă mai mult.
20

La fel ca în Ca în Ca în „Continuând Ca în „Continuând Ca în Ca în
„Continuând pe „Continuând pe pe același drum”, pe același drum”, „Continuând pe „Continuând pe
același drum”, același drum”, exceptând faptul exceptând faptul același drum”; același drum”,
piața unică este cu excepția că un grup de țări că un grup de țări unele state o agendă
consolidată faptului că un aprofundează aprofundează membre pun la pozitivă de
și UE-27 grup de țări cooperarea în cooperarea dispoziție bugete acțiune a celor
continuă să aprofundează aspectele legate în materie suplimentare 27 aduce
încheie acorduri cooperarea în de securitate și de apărare, pentru domeniile rezultate; unele
comerciale domenii precum justiție cu accent pe în care decid să grupuri obțin
progresiste impozitarea coordonare realizeze mai mai multe
și standardele militară și mult rezultate
sociale echipamente în anumite
comune domenii;
procesul
decizional devine
mai complex

• Un grup de țări creează o unitate de ofițeri de poliție și de procurori care să investigheze activitățile infracționale
transfrontaliere. Se comunică imediat informații privind securitatea, dat fiind că bazele de date sunt complet
interconectate. Elementele de probă în materie penală dintr-o țară sunt automat recunoscute în celelalte țări.
• Automobilele conectate se utilizează pe scară largă în cele 12 state membre care au convenit să își armonizeze
normele și standardele. Aceleași state membre elaborează un set de norme pentru a clarifica aspectele de
proprietate și de răspundere legate de „Internetul Obiectelor”.
• Un grup de țări cooperează și convin asupra unui „Cod al dreptului comercial” comun care unifică aspectele
corporative, comerciale și aspectele de drept conexe, ajutând întreprinderile de toate dimensiunile să funcționeze
cu ușurință la nivel transfrontalier.
• Lucrătorii din 21 de state membre pot avea acces la drepturi suplimentare și tot mai similare în materie de
muncă și protecție socială, indiferent de naționalitatea lor sau de locul de reședință.
• Șase țări achiziționează o dronă în scopuri militare. Aceasta poate fi folosită pentru supraveghere maritimă și
terestră, precum și pentru operațiuni umanitare de salvare. Se instituie un program de apărare comun pentru
protejarea infrastructurii critice împotriva atacurilor cibernetice.
21
Scenariul 4: Mai puțin, dar mai eficient
UNIUNEA EUROPEANĂ SE AXEAZĂ PE OBȚINEREA terorism, iar o agenție europeană comună de combatere
DE REZULTATE MAI MULTE ȘI CU MAI MARE a terorismului înlesnește această cooperare.
RAPIDITATE ÎN ANUMITE DOMENII DE POLITICĂ,
ACȚIONÂND MAI PUȚIN ÎN ALTE DOMENII. Poliția de frontieră și garda de coastă la nivel european
asigură integral gestionarea frontierelor externe. Toate
De ce și cum? cererile de azil sunt prelucrate de o agenție europeană unică
pentru azil. Se stabilesc capacități de apărare comune.
În acest scenariu în care există consens asupra necesității
de a aborda mai bine împreună anumite priorități, UE- Pe de altă parte, UE-27 nu mai acționează sau acționează
27 decide să își concentreze atenția și resursele limitate mai puțin în domeniile în care acțiunea sa este percepută
asupra unui număr restrâns de domenii. ca având o valoare adăugată mai limitată sau în domeniile
în care există percepția că promisiunile nu au fost
Drept urmare, UE-27 poate să acționeze mult mai rapid îndeplinite. Printre aceste domenii se numără dezvoltarea
și mai decisiv în domeniile prioritare alese. Pentru aceste regională, sănătatea publică sau anumite elemente ale
politici, UE-27 dispune de instrumente mai solide politicii sociale și de ocupare a forței de muncă care nu
care să asigure punerea în aplicare și executarea în mod sunt legate în mod direct de funcționarea pieței unice.
direct a deciziilor colective, așa cum este în prezent cazul
politicii în domeniul concurenței sau al supravegherii Controlul ajutoarelor de stat este delegat în mai mare
bancare. În alte domenii, UE-27 nu mai acționează deloc măsură autorităților naționale. În ceea ce privește noile
sau acționează mai puțin. standarde privind protecția consumatorilor, mediul și
sănătatea și securitatea la locul de muncă, nivelul minim
Atunci când alege noile priorități, UE-27 urmărește să ia locul armonizării detaliate. Statele membre dispun de
alinieze mai bine promisiunile, așteptările și rezultatele. Un o flexibilitate mai mare pentru a experimenta în anumite
exemplu tipic de necorelare recentă este scandalul privind domenii. Cu toate acestea, în domeniile reglementate la
emisiile autoturismelor. Există așteptarea ca UE să protejeze nivelul UE, competențele sporite de punere în aplicare
consumatorii de practicile înșelătoare ale fabricanților asigură deplina conformitate.
de autoturisme, însă UE nu are nici competența și nici
instrumentele pentru a interveni în mod direct și vizibil. Pe de altă parte, se iau în continuare măsuri pentru
consolidarea zonei euro și asigurarea stabilității monedei
comune. Ponderea UE în lume evoluează simultan cu
Ce înseamnă aceasta până în 2025? responsabilitățile sale recalibrate.
UE-27 își intensifică activitatea în domenii precum
inovarea, comerțul, securitatea, migrația, gestionarea Avantaje și dezavantaje
frontierelor și apărarea. Aceasta elaborează noi norme
și instrumente de asigurare a punerii în aplicare pentru În ultimă instanță, o diviziune mai clară
a aprofunda piața unică în noile domenii-cheie. UE a responsabilităților le permite cetățenilor europeni să
pune accentul pe excelența în cercetare și dezvoltare și înțeleagă mai bine aspectele care sunt abordate la nivelul
investește în noi proiecte la nivelul întregii UE pentru UE-27, național și regional. Drepturile cetățenești
a sprijini decarbonizarea și digitizarea. derivate din legislația UE sunt consolidate în domeniile
în care alegem să acționăm mai mult și se vor reduce în
Printre exemplele tipice se numără continuarea celelalte. Se contribuie astfel la eliminarea decalajului
cooperării în materie de spațiu, grupurile de înaltă dintre promisiuni și rezultate, chiar dacă în unele domenii
tehnologie și finalizarea platformelor de energie nu se răspunde așteptărilor. Pentru început, UE-27
regionale. UE-27 decide rapid să negocieze și să încheie întâmpină dificultăți reale în a stabili domeniile prioritare
acorduri comerciale. Autoritățile polițienești și judiciare sau domeniile în care ar trebui să acționeze mai puțin.
cooperează în mod sistematic în aspectele legate de
22

Standardele Se iau mai Cooperarea privind UE are o poziție Regândit în Acordul inițial
comune sunt multe măsuri gestionarea unitară cu privire profunzime privind sarcinile
stabilite la un pentru frontierelor, la toate aspectele pentru prioritare sau
nivel minim, a consolida zona politicile de politică a răspunde sarcinile la care
dar punerea în euro și a asigura privind azilul și externă; se noilor priorități să se renunțe
aplicare este stabilitatea aspectele privind creează o uniune convenite la este dificil de
consolidată acesteia; UE‑27 combaterea europeană nivelul UE-27 obținut; odată
în domeniile acționează mai terorismului a apărării stabilit, procesul
reglementate puțin în ceea ce are caracter decizional poate fi
la nivelul UE; privește unele sistematic înțeles mai ușor;
comerțul este elemente ale UE acționează mai
gestionat politicii sociale rapid și mai decisiv
exclusiv la și de ocupare în domeniile în
nivelul UE a forței de care are un rol mai
muncă important

• O autoritate europeană pentru telecomunicații are competența de a elibera frecvențe pentru serviciile de
comunicații transfrontaliere, precum cele necesare pentru a utiliza automobilele conectate în întreaga Europă.
Aceasta acționează ca un organism de reglementare pentru a proteja drepturile utilizatorilor de telefonie mobilă
și de internet, oriunde s-ar afla în UE.
• La descurajarea și prevenirea unor atacuri grave în orașele europene contribuie o nouă agenție europeană de
combatere a terorismului care urmărește și identifică în mod sistematic suspecții. Autoritățile naționale de
poliție pot avea ușor acces la bazele de date europene care conțin informațiile biometrice ale infractorilor.
• Poliția de frontieră și garda de coastă la nivel european asigură integral gestionarea frontierelor externe.
• Remunerațiile, legislația socială și nivelurile de impozitare variază în continuare în mod semnificativ în întreaga
Europă.
• Consumatorii europeni care au fost induși în eroare de producătorii de autoturisme pot conta în prezent pe UE
pentru a sancționa aceste întreprinderi și pentru a obține despăgubiri.
• Fermierii pot avea acces la date meteorologice și la date privind gestionarea culturilor la prețuri abordabile și în
timp real, datorită unui sistem european de navigație prin satelit pe deplin funcțional.
23
Scenariul 5: Mult mai mult, împreună
UNIUNEA EUROPEANĂ DECIDE SĂ REALIZEZE Politica externă amplă a UE îi permite acesteia să
MULT MAI MULT, COLABORÂND ÎN TOATE își consolideze abordarea comună în materie de
DOMENIILE DE POLITICĂ. migrație. Parteneriatele mai strânse și investițiile
sporite în vecinătatea Europei și dincolo de aceasta
De ce și cum? contribuie la crearea de oportunități economice, la
gestionarea migrației legale și la combaterea canalelor
În acest scenariu în care există consens în ceea ce neregulamentare.
privește faptul că nici UE-27 în forma actuală, nici țările
europene pe cont propriu nu sunt suficient de bine În cadrul UE-27, se pune un accent puternic pe
pregătite pentru a face față provocărilor curente, statele finalizarea pieței unice în domeniul energiei, al
membre decid să pună în comun competențe, resurse și sectorului digital și al serviciilor și se dă dovadă de
procese decizionale în toate domeniile. hotărâre în acest sens. Datorită investițiilor comune
în inovare și cercetare, apar mai multe „Silicon Valley”
Prin urmare, cooperarea între toate statele membre este europene pentru a găzdui organizații de capital de risc,
aprofundată mai mult ca oricând, în toate domeniile. întreprinderi nou-înființate, mari întreprinderi și centre
Similar, zona euro este consolidată, plecând de la premisa de cercetare. Piețele de capital sunt pe deplin integrate și
clară că ceea ce este benefic pentru țările care utilizează contribuie la mobilizarea finanțării pentru IMM-uri și
moneda comună este, de asemenea, benefic pentru toți. proiecte majore de infrastructură în întreaga UE.
Deciziile sunt convenite mai rapid la nivel european și
sunt puse în aplicare cu celeritate. Între statele din zona euro, dar și între acele state
membre care doresc să se alăture, există o coordonare în
materie fiscală, socială și de impozitare mult mai bună,
Ce înseamnă aceasta până în 2025? precum și o supraveghere la nivel european a serviciilor
financiare. Se pune la dispoziție sprijin financiar
Pe scena internațională, Europa își exprimă punctul de suplimentar din partea UE pentru stimularea dezvoltării
vedere și acționează concertat în schimburile comerciale economice și pentru a răspunde la șocurile la nivel
și este reprezentată de un singur loc în cele mai multe regional, sectorial și național.
foruri internaționale. Parlamentul European are
ultimul cuvânt în ceea ce privește acordurile comerciale
internaționale. Apărarea și securitatea sunt prioritare. Avantaje și dezavantaje
În deplină complementaritate cu NATO, se creează
o uniune europeană a apărării. Cooperarea în domeniul Procesul decizional de la nivelul UE este mult mai rapid.
securității este rutină. UE‑27 este în continuare Cetățenii au mai multe drepturi derivate direct din
principalul promotor al combaterii schimbărilor legislația UE. Există însă riscul înstrăinării acelor părți
climatice și își consolidează calitatea de cel mai mare ale societății care consideră că UE nu are legitimitate sau
donator din lume de ajutoare umanitare și de ajutoare că UE a preluat prea multe competențe de la autoritățile
pentru dezvoltare. naționale.
24

Piața unică este Se realizează La fel ca în UE are o poziție Modernizat și Procesul decizional
consolidată prin uniunea „Mai puțin, dar unitară cu majorat în mod este mai rapid
armonizarea economică, mai eficient”, privire la toate semnificativ, și asigurarea
standardelor financiară și cooperarea privind chestiunile de susținut punerii în aplicare
și întărirea fiscală, așa cum gestionarea politică externă; de resurse este mai solidă
asigurării punerii a fost schițată frontierelor, ca în „Mai proprii; este în general; apar
în aplicare; în cadrul politicile puțin, dar mai operațională probleme legate de
comerțul este Raportului celor privind azilul și eficient”, Europa o funcție de răspundere pentru
gestionat cinci președinți aspectele privind se exprimă cu stabilizare aceia care cred
exclusiv la din iunie 2015 combaterea o singură voce, fiscală a zonei că UE a preluat
nivelul UE terorismului se creează euro prea multe dintre
are caracter o uniune competențele
sistematic europeană statelor membre
a apărării

• Se continuă în mod activ încheierea de acorduri comerciale. Acestea sunt inițiate, negociate și ratificate rapid de
către UE în numele celor 27 de state membre ale sale.
• Europenii conduc automobile conectate fără probleme în întreaga Europă, datorită normelor comune la nivelul
UE și activității unei agenții a UE de aplicare a normelor.
• Europenii care doresc să își exprime punctul de vedere privind un proiect propus de turbine eoliene care este
finanțat de UE în zona lor locală întâmpină dificultăți în a identifica autoritatea europeană responsabilă.
• Cetățenii care călătoresc în străinătate beneficiază de protecție și de asistență consulară din partea
ambasadelor UE, care au înlocuit ambasadele naționale în unele părți ale lumii. Cetățenii din afara UE care
doresc să călătorească în Europa pot să prelucreze cererile de viză prin intermediul aceleiași rețele.
• Mecanismul european de stabilitate devine Fondul Monetar European. Acesta se supune controlului
Parlamentului European și îi sunt conferite noi responsabilități, astfel încât să sprijine Banca Europeană de
Investiții în atragerea de finanțare pentru a treia generație a „Planului Juncker”, pentru a stimula investițiile în
întreaga Europă.
25
4. Calea de urmat Europa trebuie să facă acum o alegere. Există tot atâtea
oportunități câte provocări. Acesta poate fi momentul
Multe dintre progresele care păreau imposibile în urmă Europei, care poate fi însă valorificat doar prin acțiunea
cu 60 de ani în Europa sunt considerate acum lucruri comună și hotărâtă a tuturor celor 27 de state membre.
normale. Chiar și cele mai întunecate zile sunt cu mult
mai luminoase decât oricare dintre zilele petrecute de Această carte albă ar trebui să lanseze o dezbatere sinceră
înaintașii noștri încarcerați în Ventotene. și amplă cu cetățenii cu privire la modul în care Europa
ar trebui să evolueze în anii următori. Fiecare punct de
Chiar și pentru vizionari ca ei, libertățile, drepturile și vedere ar trebui ascultat. Comisia Europeană, alături de
oportunitățile pe care UE le-a creat de atunci ar fi fost Parlamentul European și de statele membre interesate, va
de neimaginat. Cu ocazia aniversării unei Europe unite, găzdui o serie de „dezbateri dedicate viitorului Europei”
este momentul să ne reînnoim angajamentele, să ne în parlamentele naționale, în orașele și în regiunile
redescoperim mândria și să ne modelăm viitorul. Europei. Ideile și hotărârea sutelor de milioane de
europeni vor servi drept catalizator al progreselor noastre.
Schimbările pot fi inevitabile în orice domeniu, însă ceea
ce ne dorim noi de la viață și de la valorile europene pe Cartea albă reprezintă contribuția Comisiei Europene la
care le prețuim rămâne neschimbat. Vrem o societate summitul de la Roma. Ca toate aniversările, reuniunea
în care pacea, libertatea, toleranța și solidaritatea să fie de la Roma va fi un prilej potrivit pentru a reflecta asupra
mai presus de orice. Vrem să trăim într-o democrație reușitelor din ultimii 60 de ani. Ar trebui considerată
unde există o diversitate de puncte de vedere și o presă însă și ca începutul unui proces în urma căruia UE-27 va
critică, independentă și liberă. Vrem să fim liberi să ne decide împreună asupra viitorului Uniunii.
exprimăm părerea și să avem siguranța că nicio persoană
și nicio instituție nu este mai presus de lege. Vrem În lunile următoare, Comisia Europeană va contribui
o Uniune care să trateze toți cetățenii și toate statele la discuții printr-o serie de documente de reflecție cu
membre în mod egal. Vrem să le asigurăm copiilor noștri privire la următoarele subiecte:
o viață mai bună decât cea pe care am avut-o noi. • dezvoltarea dimensiunii sociale a Europei;
• aprofundarea uniunii economice și monetare, pe
Indiferent care dintre scenariile prezentate în această baza Raportului celor cinci președinți din iunie
carte albă va fi cel mai apropiat de realitate, aceste valori 2015;
și aspirații îi vor lega în continuare pe europeni și merită • valorificarea oportunităților globalizării;
să luptăm pentru ele. • viitorul apărării Europei;
• viitorul finanțelor UE.
UE este un proiect unic, în care prioritățile interne au
fost corelate și suveranitatea a fost pusă în comun în mod La fel ca și cartea albă, aceste documente de reflecție vor
voluntar pentru a servi mai bine interesele naționale și oferi diferite idei, propuneri, opțiuni sau scenarii privind
colective. Nu a fost întotdeauna ușor, lucrurile nu au Europa anului 2025, pentru a lansa o dezbatere fără
fost niciodată perfecte, însă acest proiect și-a demonstrat a prezenta decizii definitive în această etapă.
capacitatea de a se reforma și și-a dovedit valoarea în
timp. Plecând de la deviza „unitate în diversitate”, UE Aceste idei vor fi prezentate în discursul privind starea
și statele sale membre au putut să valorifice atuurile Uniunii din 2017 al președintelui Juncker, înainte să
unice și bogăția națiunilor lor, realizând progrese fără se poată trage primele concluzii cu ocazia Consiliului
precedent. European din decembrie 2017. Astfel, se va putea
decide asupra acțiunilor ulterioare, care să fie întreprinse
Într-o lume nesigură, unii ar putea fi tentați să se izoleze, în timp util pentru alegerile europarlamentare din
însă consecințele diviziunii și ale fragmentării ar avea iunie 2019.
implicații profunde. Țările europene și cetățenii lor ar fi
expuși spectrului trecutului lor divizat și ar cădea pradă Voința noastră colectivă va impulsiona progresul
intereselor puterilor mai mari. Europei. Ca și în cazul generațiilor anterioare, viitorul
Europei este în mâinile noastre.
26
ANEXE
27
Anexa 1
Procesul aferent cărții albe:

de la Roma la alegerile pentru Parlamentul European din 2019
1.3
Cartea albă a Comisiei privind viitorul Europei
martie 2017 9.3-10.3
Consiliul European/Reuniunea UE-27
25.3
Summitul UE-27 – Declarația de la Roma – a 60-a aniversare
Sfârșitul lunii aprilie

apr. Document de reflecție al Comisiei privind dimensiunea socială a Europei
mai Jumătatea lunii mai

Document de reflecție al Comisiei privind valorificarea oportunităților globalizării
Sfârșitul lunii mai
Document de reflecție al Comisiei privind aprofundarea uniunii economice și monetare
26.5-27.5
Summitul G7, Taormina, Italia
Începutul lunii iunie

Document de reflecție al Comisiei privind viitorul apărării Europei
9.6
Conferință privind securitatea și apărarea, Praga, Republica Cehă
iun.
22.6-23.6
Consiliul European
Sfârșitul lunii iunie

Document de reflecție al Comisiei privind viitorul finanțelor UE
7.7-8.7
iul. Summitul G20, Hamburg, Germania
Jumătatea lunii septembrie

sep. Discursul din 2017 privind starea Uniunii
19.10-20.10
oct. Consiliul European Dezbateri
privind
17.11
nov. viitorul Europei
Summit social, Göteborg, Suedia
în parlamente,
orașe și regiuni
dec. 14.12-15.12
Consiliul European/Reuniunea UE-27
iunie 2019 Iunie

Alegerile pentru Parlamentul European
28
Anexa 2
Cele cinci scenarii: imagine de ansamblu pe domenii de politică
Cei care doresc mai

Continuând pe Accent exclusiv Mai puțin, dar mai Mult mai mult,
mult realizează mai
același drum pe piața unică eficient împreună
mult
Standardele comune
Piața unică a bunurilor Piața unică este
sunt stabilite la un
Piața unică este și a capitalurilor La fel ca în „Continuând consolidată prin
nivel minim, dar
Piața unică
consolidată, inclusiv consolidată; continuă pe același drum”, piața armonizarea

și comerț
punerea în aplicare
sectorul energetic și cel să existe diferențe unică este consolidată și standardelor și întărirea
este consolidată în
digital; UE-27 continuă între standarde; libera UE-27 continuă să încheie asigurării punerii în
domeniile reglementate
să încheie acorduri circulație a persoanelor acorduri comerciale aplicare; comerțul este
la nivelul UE; comerțul
comerciale progresiste și a serviciilor nu este progresiste gestionat exclusiv la
este gestionat exclusiv la
pe deplin garantată nivelul UE
nivelul UE
Se iau mai multe măsuri
pentru a consolida
Uniunea economică
Ca în „Continuând pe Se realizează uniunea

zona euro și a asigura
același drum”, cu excepția economică, financiară
și monetară
stabilitatea acesteia;
Progrese treptate faptului că un grup de țări și fiscală, așa cum
Cooperarea în zona UE‑27 acționează
în îmbunătățirea aprofundează cooperarea a fost schițată în cadrul
euro este limitată mai puțin în ceea ce
funcționării zonei euro în domenii precum Raportului celor cinci
privește unele elemente
impozitarea și standardele președinți din iunie
ale politicii sociale și
sociale 2015
de ocupare a forței de
muncă
Nu există o politică
Se intensifică treptat
unică privind migrația La fel ca în „Mai puțin,
Schengen, migrație
cooperarea în materie de
sau azilul; coordonarea Ca în „Continuând pe Cooperarea privind dar mai eficient”,
gestionare a frontierelor
și securitate
în continuare același drum”, exceptând gestionarea frontierelor, cooperarea privind

externe; progrese în
privind securitatea faptul că un grup de țări politicile privind azilul gestionarea frontierelor,
direcția unui sistem
este abordată la nivel aprofundează cooperarea și aspectele privind politicile privind azilul
comun de azil; o mai
bilateral; controalele la în aspectele legate de combaterea terorismului și aspectele privind
bună coordonare în
frontierele interne sunt securitate și justiție are caracter sistematic combaterea terorismului
aspectele legate de
mai sistematice are caracter sistematic
securitate
Ca în „Continuând pe UE are o poziție unitară

Unele chestiuni de
Politică externă
Se înregistrează progrese același drum”, exceptând UE are o poziție unitară cu privire la toate
politică externă sunt
și apărare
în exprimarea unui faptul că un grup de țări cu privire la toate chestiunile de politică

abordate tot mai
punct de vedere unic aprofundează cooperarea aspectele de politică externă; ca în „Mai puțin,
mult la nivel bilateral;
în afacerile externe; în materie de apărare, externă; se creează dar mai eficient”, Europa
cooperarea în materie
cooperare mai strânsă în cu accent pe coordonare o uniune europeană se exprimă cu o singură
de apărare rămâne la fel
domeniul apărării militară și echipamente a apărării voce, se creează o uniune
ca în prezent
comune europeană a apărării
Ca în „Continuând pe Modernizat și majorat

Regândit în profunzime
Bugetul ue
Parțial modernizat Reorientat pentru același drum”; unele state în mod semnificativ,
pentru a răspunde
pentru a reflecta agenda a finanța funcțiile membre pun la dispoziție susținut de resurse
noilor priorități
de reforme convenită la esențiale necesare bugete suplimentare proprii; este operațională
convenite la nivelul
nivelul celor 27 pentru piața unică pentru domeniile în care o funcție de stabilizare
UE-27
decid să realizeze mai mult fiscală a zonei euro
Acordul inițial privind

Procesul decizional este
Capacitatea de a obține
Agenda pozitivă de Procesul decizional Ca în „Continuând pe sarcinile prioritare sau

mai rapid și asigurarea
acțiune aduce rezultate poate fi înțeles mai același drum”, o agendă sarcinile la care să se
punerii în aplicare este
concrete; procesul ușor, dar capacitatea pozitivă de acțiune a celor renunțe este dificil de
mai solidă în general;
rezultate
decizional este în de a acționa în mod 27 aduce rezultate; unele obținut; odată stabilit,
apar probleme legate de
continuare dificil de colectiv este limitată; grupuri obțin mai multe procesul decizional
răspundere pentru aceia
înțeles; capacitatea de chestiunile de interes rezultate în anumite poate fi înțeles mai ușor;
care cred că UE a preluat
a obține rezultate nu comun trebuie să fie domenii; procesul UE acționează mai
prea multe dintre
corespunde întotdeauna soluționate adesea la decizional devine mai rapid și mai decisiv în
competențele statelor
așteptărilor nivel bilateral complex domeniile în care are un
membre
rol mai important
29
© Uniunea Europeană, 2017
Reutilizarea textului este autorizată cu condiția menționării sursei.
Politica de reutilizare a documentelor Comisiei Europene este reglementată prin Decizia 2011/833/UE (JO L 330, 14.12.2011, p. 39).
Pentru orice utilizare sau reproducere a fotografiilor sau a altor materiale care nu se află sub dreptul de autor al UE,
trebuie să se solicite direct permisiunea deținătorilor drepturilor de autor.
pagina 11: © AP Photo/Thomas Kienzle
NA-02-17-345-RO-N
ISBN: 978-92-79-67628-4
doi:10.2775/157621
CETĂȚENII UNIUNII ȘI DREPTURILE LOR
Drepturile individuale ale cetățenilor și cetățenia europeană sunt consacrate în Carta

drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, în Tratatul privind funcționarea Uniunii
Europene (TFUE) și la articolul 9 din Tratatul privind Uniunea Europeană (TUE).
Aceste drepturi sunt un factor esențial în procesul de formare a identității europene.
Un stat membru poate fi sancționat dacă încalcă grav valorile de bază ale Uniunii.
TEMEI JURIDIC
Articolele 2, 3, 7 și 9-12 din TUE, articolele 18-25 din TFUE și articolele 39-46 din Carta
drepturilor fundamentale a Uniunii Europene (4.1.2).
OBIECTIVE
Legislația UE creează un număr de drepturi individuale aplicabile în mod direct în
instanțe, atât la nivel orizontal (între persoane), cât și la nivel vertical (între individ și
stat). Inspirată din libertatea de circulație a persoanelor, înscrisă în tratate, introducerea
unei forme de cetățenie europeană însoțită de drepturi și îndatoriri definite în mod precis
a fost avută în vedere încă din anii 1960. În urma lucrărilor pregătitoare care au început
la mijlocul anilor 1970, TUE, adoptat la Maastricht în 1992, menționează ca obiectiv al
Uniunii „consolidarea protecției drepturilor și intereselor resortisanților statelor membre
prin instituirea unei cetățenii a Uniunii Europene”. O parte nouă (fostele articole 17-22)
din Tratatul CE este consacrată acestei cetățenii.
La fel ca și cetățenia națională, cetățenia Uniunii Europene desemnează un raport
între cetățean și Uniunea Europeană, caracterizat prin drepturi, îndatoriri și participare
politică. Acest raport are scopul de estompa decalajul tot mai mare generat de
faptul că acțiunea UE are un impact crescând asupra cetățenilor săi, în timp
ce exercitarea drepturilor (fundamentale), îndeplinirea îndatoririlor și participarea
la procesele democratice au loc aproape exclusiv la nivel național. Articolul 15
alineatul (3) din TFUE acordă oricărei persoane fizice sau juridice dintr-un stat membru
dreptul de acces la documentele instituțiilor, organelor și agențiilor Uniunii. Articolul 16
din TFUE consacră dreptul la protecția datelor cu caracter personal (4.2.8). Articolul 2
din TUE prevede că „Uniunea se întemeiază pe valorile respectării demnității umane,
libertății, democrației, egalității, statului de drept, precum și pe respectarea drepturilor
omului, inclusiv a drepturilor persoanelor care aparțin minorităților”.
Articolul 7 din TUE reia o dispoziție din precedentul Tratat de la Nisa (1.1.4.), care
instituie atât un mecanism de prevenire atunci când există „un risc clar de încălcare
gravă” de către un stat membru a valorilor prevăzute la articolul 2 din TUE, cât și

un mecanism de sancționare în caz de „încălcare gravă și persistentă” a acelorași
valori de către un stat membru. În primă instanță, Comisia cere Consiliului European
ca, hotărând în unanimitate, să constate existența unui astfel de risc [articolul 7
alineatul (2)]. Astfel se declanșează o procedură care poate face ca statul membru
respectiv să își piardă dreptul de vot în Consiliu. Acest mecanism a fost activat pentru
prima dată în 2017 împotriva Poloniei din cauza reformei Curții Supreme din această
țară.
În plus, trebuie să existe o protecție mai solidă a drepturilor și a intereselor
resortisanților statelor membre/cetățenilor UE în relațiile Uniunii cu restul lumii
[articolul 3 alineatul (5) din TUE].
REALIZĂRI
Pentru o perioadă lungă, temeiul juridic pentru drepturile cetățenilor la nivelul UE a fost
reprezentat în principal de jurisprudența Curții de Justiție a Uniunii Europene (CJUE).
De la intrarea în vigoare a Tratatului de la Lisabona și a Cartei drepturilor fundamentale
a Uniunii Europene, temeiul juridic a fost extins la o veritabilă cetățenie europeană.
A. Definirea cetățeniei Uniunii Europene
În conformitate cu articolul 9 din TUE și articolul 20 din TFUE, este cetățean al
Uniunii orice persoană care are cetățenia unui stat membru. Cetățenia este definită
în conformitate cu legile naționale ale statului respectiv. Cetățenia Uniunii este
complementară cetățeniei naționale, dar nu o înlocuiește. Cetățenia UE cuprinde o
serie de drepturi și de îndatoriri care se adaugă celor ce rezultă din cetățenia unui
stat membru. În cauza C-135/08 Janko Rottmann/Freistaat Bayern, avocatul general
Poiares Maduro al Curții de Justiție a Uniunii Europene a explicat diferența (punctul
23 din aviz):
„Acestea sunt două noțiuni care sunt deopotrivă asociate în mod inextricabil și
autonome. Cetățenia Uniunii presupune cetățenia unui stat membru, dar este, de
asemenea, un concept juridic și politic autonom față de cel al cetățeniei naționale.
Cetățenia unui stat membru nu numai că dă acces la beneficiul drepturilor conferite de
dreptul comunitar, ci face din noi cetățeni ai Uniunii. Cetățenia europeană constituie
mai mult decât un ansamblu de drepturi care, în sine, ar putea fi acordate chiar și celor
care nu o dețin. Ea presupune existența unei legături de natură politică între cetățenii
europeni, deși nu este vorba de o legătură de apartenență la un popor. […] Aceasta se
întemeiază pe angajamentul lor reciproc de a deschide comunitatea politică respectivă
altor cetățeni europeni și de a construi o nouă formă de loialitate civică și politică la
scară europeană.
Aceasta nu implică existența unui popor, ci este fondată pe existența unui spațiu politic
european, din care decurg drepturi și îndatoriri. În măsura în care nu implică existența
unui popor european, cetățenia este, la nivel conceptual, rezultatul unei decuplări
de naționalitate. Astfel cum a observat un autor, caracterul în mod radical inovator
al conceptului de cetățenie europeană rezidă în faptul că „Uniunea aparține și este
compusă din cetățeni care, prin definiție, nu au în comun aceeași cetățenie. Dimpotrivă,
făcând din cetățenia unui stat membru o condiție pentru a fi cetățean european, statele
membre au vrut să marcheze faptul că această nouă formă de cetățenie nu pune în

discuție apartenența noastră fundamentală la comunitățile noastre politice naționale.
În acest mod, această legătură cu cetățenia diferitelor state membre constituie o
recunoaștere a faptului că poate exista (de fapt, că există) o cetățenie care nu este
determinată de naționalitate.
Acesta este miracolul cetățeniei Uniunii: ea întărește legăturile dintre noi și statele
noastre (în sensul că suntem cetățeni europeni tocmai pentru că suntem cetățeni ai
statelor noastre) și, în același timp, ne eliberează de acestea (în măsura în care suntem
în prezent cetățeni dincolo de statele noastre membre). Accesul la cetățenia europeană
trece prin cetățenia unui stat membru, care este reglementată de dreptul național, dar,
ca orice formă de cetățenie, constituie baza unui nou spațiu politic, din care decurg
drepturi și obligații care sunt stabilite de dreptul comunitar și care nu depind de stat.
[…] Acesta este motivul pentru care, deși este adevărat că cetățenia unui stat membru
este o condiție prealabilă pentru accesul la cetățenia Uniunii, este tot atât de adevărat
că ansamblul drepturilor și obligațiilor asociate acesteia din urmă nu poate fi limitat în
mod nejustificat de prima.”
După ieșirea Regatului Unit din UE, va trebui luată o hotărâre privind drepturile
dobândite de cetățenii britanici care își au reședința în statele membre, precum și
drepturile cetățenilor UE care trăiesc în Regatul Unit. De-a lungul anilor, fiecare stat
membru a transmis resortisanților săi un patrimoniu juridic de drepturi, iar legislația
UE creează, de asemenea, o serie de drepturi individuale direct executorii în instanță,
în conformitate cu jurisprudența CJUE (Van Gend & Loos). S-ar putea considera că
limitele acestui patrimoniu juridic relevă de dreptul intern care le conferă efect. Dacă
legea britanică de abrogare anulează efectele tratatelor, acestea nu ar mai putea, în
principiu, să fie invocate în fața instanțelor din Regatul Unit.
B. Conținutul cetățeniei (articolul 20 din TFUE)
Pentru toți cetățenii UE cetățenia înseamnă:
— dreptul de liberă circulație și de ședere pe teritoriul statelor membre (articolul 21
din TFUE) (4.1.3.);
— dreptul de a alege și de a fi aleși în Parlamentul European, precum și la alegerile
locale în statul membru unde își au reședința [articolul 22 alineatul (1) din TFUE], în
aceleași condiții ca și resortisanții acelui stat (pentru normele privind participarea la
alegerile locale, a se vedea Directiva 94/80/CE din 19 decembrie 1994, iar pentru
normele privind alegerile în Parlamentul European a se vedea Directiva 93/109/
CE din 6 decembrie 1993) (1.3.4);
— dreptul de a primi, pe teritoriul unei țări terțe (care nu aparține Uniunii Europene),
protecție diplomatică sau consulară din partea autorităților unui alt stat membru,
dacă țara acestuia nu este reprezentată acolo, în aceeași măsură ca și resortisanții
statului membru în cauză;
— dreptul de a adresa petiții Parlamentului European și de a se adresa
Ombudsmanului European (ambele articolul 24 din TFUE) desemnat de
Parlamentul European cu privire la cazuri de administrare defectuoasă în cazul
activităților instituțiilor sau organelor UE. Aceste proceduri sunt reglementate de
articolele 227, respectiv 228 din TFUE (1.3.16. și 4.1.4.);

— dreptul de a se adresa în scris oricărei instituții sau oricărui organ al UE într-una
din limbile statelor membre și de a primi un răspuns redactat în aceeași limbă
(articolul 24 al patrulea paragraf din TFUE);
— dreptul de a avea acces la documentele Parlamentului European, ale Consiliului
și ale Comisiei, în anumite condiții [articolul 15 alineatul (3) din TFUE].
C. Domeniul de aplicare
Cu excepția drepturilor electorale, conținutul cetățeniei Uniunii, astfel cum apare în
prezent, reprezintă în mare măsură doar sistematizarea unor drepturi deja recunoscute
(îndeosebi în ceea ce privește libertatea de circulație, dreptul de ședere și dreptul de
a adresa petiții), drepturi care în prezent sunt consacrate în legislația primară, pe baza
unei idei politice.
Contrar orientării constituționaliste actuale din statele europene datând de la
adoptarea, în Franța, în 1789, a Declarației drepturilor omului și cetățeanului, cetățenia
Uniunii nu este legată de garanții specifice privind drepturile fundamentale. Articolul 6
din TUE prevede că Uniunea recunoaște drepturile prevăzute în Carta drepturilor
fundamentale a UE și că aderă la Convenția europeană pentru apărarea drepturilor
omului și a libertăților fundamentale, însă nu face nicio referire la statutul juridic al
cetățeniei Uniunii.
Până în prezent, cetățenia Uniunii nu impune, în ciuda formulării cuprinse în articolul 20
alineatul (2) din TFUE, îndatoriri cetățenilor Uniunii; aceasta constituie o diferență
fundamentală între cetățenia UE și cetățenia statelor membre.
D. Inițiativa cetățenească europeană (4.1.5.)
Articolul 11 alineatul (4) din TUE prevede un nou drept pentru cetățenii Uniunii:
„La inițiativa a cel puțin un milion de cetățeni ai Uniunii, resortisanți ai unui număr
semnificativ de state membre, Comisia Europeană poate fi invitată să prezinte, în
limitele atribuțiilor sale, o propunere corespunzătoare în materii în care acești cetățeni
consideră că este necesar un act juridic al Uniunii, în vederea aplicării tratatelor”.
Condițiile de prezentare și admisibilitate ale unei astfel de inițiative cetățenești fac
obiectul Regulamentului (UE) nr. 211/2011 al Parlamentului European și a Consiliului.
Dispozițiile principale ale acestuia sunt descrise în 4.1.5.

Alegând Parlamentul European prin sufragiu direct, cetățenii UE își exercită unul
dintre drepturile esențiale ale Uniunii Europene, și anume participarea democratică la
procesul de decizie politică în Europa (articolul 39 din Carta drepturilor fundamentale a
Uniunii Europene). În ce privește modalitățile de alegere a membrilor săi, Parlamentul a
solicitat dintotdeauna instituirea unui sistem electoral uniform în toate statele membre.
Articolul 223 din TFUE prevede că Parlamentul European elaborează un proiect
pentru a stabili dispozițiile necesare care să permită alegerea membrilor săi prin vot
universal direct în conformitate cu o procedură uniformă în toate statele membre
sau în conformitate cu principii comune tuturor statelor membre. Ulterior, Consiliul va
lua dispozițiile necesare (hotărând în unanimitate și după aprobarea Parlamentului
European, care se pronunță cu majoritatea deputaților), care vor intra în vigoare după

ce au fost aprobate de statele membre în conformitate cu normele lor constituționale
(1.3.4).
Parlamentul European a dorit dintotdeauna ca instituția cetățeniei Uniunii să fie însoțită
de drepturi extinse. El a susținut ca cetățenia Uniunii să fie definită în mod autonom
de Uniune, astfel încât cetățenii Uniunii să beneficieze de un statut independent. În
plus, Parlamentul European a cerut foarte de timpuriu ca drepturile omului și drepturile
fundamentale să fie înscrise în legislația primară și ca cetățenii Uniunii să poată sesiza
CJUE în cazul încălcării acestor drepturi de către instituții ale Uniunii sau de către un
stat membru (Rezoluția din 21 noiembrie 1991).
În urma retragerii Regatului Unit din UE și legat de drepturile dobândite de aproximativ
3,2 milioane de cetățeni din cele 27 de state membre care își au reședința în Regatul
Unit, în rezoluția sa din 15 ianuarie 2020, Parlamentul a insistat asupra garantării
unei protecții adecvate a drepturilor cetățenilor în raport cu experiența dobândită și
garanțiile oferite. Parlamentul a exprimat rezerve deosebite cu privire la procesul
de depunere a cererilor pentru sistemul de înregistrare a cetățenilor UE în vederea
obținerii noului statut de ședere în Regatul Unit (EU Settlement Scheme), noul regim de
rezidență instituit de guvernul Regatului Unit pentru cetățenii UE, precum și cu privire
la lipsa de dovezi concrete privind dreptul cetățenilor UE de a locui în Regatul Unit
după încheierea perioadei de tranziție. Parlamentul a pus la îndoială, de asemenea,
instituirea în timp util a autorității britanice independente de monitorizare, prevăzută
în acordul de retragere, care ar trebui să fie operațională începând din prima zi de
după încheierea perioadei de tranziție. Cu toate acestea, textul adoptat îndeamnă și
guvernele UE-27 să ia măsuri generoase pentru aproximativ 1,2 milioane de cetățeni
britanici care trăiesc în UE.
În conformitate cu solicitările Parlamentului European, paragraful al patrulea de la
articolul 263 din TFUE prevede că orice persoană fizică sau juridică poate formula o
acțiune împotriva actelor al căror destinatar este sau care o privesc direct și individual,
precum și împotriva actelor normative care o privesc direct și care nu presupun măsuri
de executare.
În ce privește dreptul de acces la documente, Parlamentul a adoptat, la 17 decembrie
2009, o rezoluție referitoare la îmbunătățirile necesare pentru cadrul juridic al accesului
la documente în urma intrării în vigoare a Tratatului de la Lisabona. Acesta insistă,
printre altele, asupra necesității extinderii domeniului de aplicare al Regulamentului
(CE) nr. 1049/2001, pentru a viza toate instituțiile sau organele care nu sunt vizate în
textul inițial.
În ceea ce privește inițiativa cetățenească europeană (ICE), în termen de trei luni
de la prezentarea unei inițiative cetățenești, reprezentanții Comisiei se întâlnesc cu
organizatorii, iar organizatorii au, de asemenea, posibilitatea de a-și prezenta inițiativa
în cadrul unei audieri publice organizate la Parlamentul European. Audierea este
organizată de către comisia competentă pentru subiectul inițiativei (articolul 211 din
Regulamentul de procedură al Parlamentului).
În ceea ce privește declanșarea mecanismului de sancționare împotriva unui stat
membru, prevăzut la articolul 7 din TUE, Parlamentul are atât drept de inițiativă,
potrivit articolului 7 alineatul (1), prin care poate solicita aplicarea primului dintre aceste

mecanisme, precum și dreptul la exercitarea controlului democratic, deoarece trebuie
să aprobe aplicarea respectivelor sancțiuni [articolul 7 alineatul (2)].
În ceea ce privește chestiunea controversată a „vizelor de aur”, prin care unele state
membre își vând cetățenia națională și, prin urmare, cetățenia UE, pentru a atrage
investitorii străini, Parlamentul a afirmat, într-o rezoluție din 16 ianuarie 2014, că valorile
și realizările asociate cu cetățenia UE nu pot avea atașată o „etichetă de preț”.
Udo Bux
02/2020

CHELTUIELILE UNIUNII
Cheltuielile bugetare sunt aprobate în comun de Consiliu și Parlament. Bugetul

anual al UE trebuie să respecte plafoanele bugetare prevăzute de cadrul financiar
multianual (CFM) pentru diferite politici și programe, în domenii precum coeziunea,
agricultura și relațiile externe. Instrumentele de flexibilitate garantează faptul că UE
poate reacționa în cazul în care apar nevoi de finanțare neprevăzute. Utilizarea
instrumentelor financiare conferă componentei de cheltuieli a bugetului UE un efect
de levier.
TEMEI JURIDIC
— Articolele 310-325 și articolul 352 din Tratatul privind funcționarea Uniunii
Europene și articolele 106a, 171-182 și 203 din Tratatul de instituire a Comunității
Europene a Energiei Atomice;
— Regulamentul (UE, Euratom) 2018/1046 al Parlamentului European și al
Consiliului din 18 iulie 2018 privind normele financiare aplicabile bugetului
general al Uniunii, de modificare a Regulamentelor (UE) nr. 1296/2013, (UE)
nr. 1301/2013, (UE) nr. 1303/2013, (UE) nr. 1304/2013, (UE) nr. 1309/2013, (UE)
nr. 1316/2013, (UE) nr. 223/2014, (UE) nr. 283/2014 și a Deciziei nr. 541/2014/UE
și de abrogare a Regulamentului (CE, Euratom) nr. 966/2012[1];
— Regulamentul (UE, Euratom) nr. 1311/2013 al Consiliului din 2 decembrie 2013 de
stabilire a cadrului financiar multianual pentru perioada 2014-2020[2];
— Acordul interinstituțional din 2 decembrie 2013 dintre Parlamentul European,
OBIECTIV
Punerea la dispoziție a finanțării necesare pentru politicile Uniunii Europene în limitele
disciplinei bugetare și în conformitate cu normele și procedurile aplicabile.
PRINCIPII FUNDAMENTALE
Bugetul Uniunii respectă cele nouă reguli generale ale unității, exactității bugetare,
anualității, echilibrului, unității de cont (euro), universalității, specificității (fiecare credit
[1]JO L 193, 30.7.2018, p. 1.

[2]JO L 347, 20.12.2013, p. 884.
[3]JO C 373, 20.12.2013, p. 1.

se alocă unui anumit tip de cheltuieli), bunei gestiuni financiare și transparenței, în
conformitate cu articolele 6-38 din Regulamentul privind normele financiare aplicabile
bugetului general al Uniunii.
Regula anualității trebuie să fie îmbinată cu necesitatea de a gestiona măsurile
multianuale, din ce în ce mai importante în cadrul bugetului. Prin urmare, bugetul
conține credite diferențiate care constau în:
— credite de angajament, care acoperă costul total pentru exercițiul financiar în curs
al obligațiilor legale contractate pentru activitățile care durează mai mulți ani;
— credite de plată, care acoperă cheltuielile legate de realizarea angajamentelor
contractate în exercițiul financiar în curs sau pe parcursul exercițiilor anterioare.
Nu se respectă întru totul nici regula unității, din cauza faptului că, de exemplu, creditele
Fondului european de dezvoltare (FED) (5.3.1) nu sunt incluse în buget. La insistențele
Parlamentului, Acordul interinstituțional din decembrie 2013 privind disciplina bugetară,
cooperarea în chestiuni bugetare și buna gestiune financiară stipulează însă faptul
că Comisia elaborează un raport anual prin care prezintă o imagine de ansamblu a
consecințelor financiare și bugetare ale diverselor activități ale Uniunii, finanțate din
bugetul UE sau care nu sunt incluse în acesta. Acest raport conține informații privind
FED, diverse operațiuni de acordare și de contractare de împrumuturi – în care sunt
incluse Mecanismul european de stabilizare financiară (MESF) și Fondul european
de stabilitate financiară (FESF) (2.6.8) – precum și fondurile fiduciare ale UE pentru
acțiunile externe, care au devenit tot mai importante ca urmare a evenimentelor legate
de migrație.
STRUCTURA BUGETULUI ÎN FUNCȚIE DE CARACTERISTICILE

CREDITELOR
1. Cheltuieli operaționale/cheltuieli administrative/bugete individuale pe activități
Bugetul general este împărțit în 10 secțiuni, câte una pentru fiecare instituție. În timp
ce secțiunile celorlalte instituții cuprind în special cheltuieli administrative, secțiunea
referitoare la Comisie (secțiunea III) constă în cheltuieli operaționale pentru finanțarea
acțiunilor și programelor, precum și în cheltuieli administrative pentru punerea lor
în aplicare (asistență tehnică, agenții, resurse umane). În 2020, cuantumul total al
cheltuielilor administrative se ridică la 6,1 % din bugetul total de 168 688,1 milioane
EUR.
Comisia utilizează o nomenclatură bugetară care prezintă resursele pe domeniu politic
și pe activitate, facilitând astfel evaluarea costurilor și a eficacității fiecărei politici a UE
(„întocmirea bugetului pe activități”).
2. Cadrul financiar multianual (CFM) (1.4.3)
Începând din 1988, cheltuielile Comunității/UE au fost introduse într-un cadru
multianual, care împarte bugetul în rubrici corespunzătoare principalelor domenii de
politică, stabilind plafoane de cheltuieli ce reflectă principalele priorități bugetare pentru
perioada avută în vedere. Prima perioadă de programare a fost de cinci ani, durata

perioadelor următoare și a celei actuale fiind de șapte ani. Bugetele anuale trebuie să
respecte limitele stabilite în cadrul multianual.
Politica agricolă și rurală reprezintă în continuare domeniul de activitate care
beneficiază de cel mai ridicat nivel de finanțare, pe locul al doilea situându-se politica
regională. Tabelul următor ilustrează modul în care bugetul pentru 2020 este structurat
în funcție de o serie de domenii de politică, astfel cum sunt definite în actualul cadru
financiar multianual pe 2014-2020.
Bugetul pentru 2020 astfel cum a fost adoptat: defalcarea
creditelor de angajament în funcție de categoriile din CFM
Rubrica din CFM în milioane EUR %

Competitivitate pentru creștere și locuri de muncă 25 284,8 15,0 %
Coeziune economică, socială și teritorială 58 645,8 34,8 %
Creștere economică durabilă: resurse naturale 59 907,0 35,5 %
Securitate și cetățenie 3 729,1 2,2 %
Europa în lume 10 261,6 6,1 %
Administrație 10 272,1 EUR 6,1 %
Altele 587,8 0,3 %
Total 168 688,1 EUR 100,0 %
Sursa: Bugetul adoptat pe 2020.

3. Instrumente de flexibilitate și pentru situații de urgență
Pe lângă cheltuielile programate pentru a finanța punerea în aplicare a politicilor UE
în cadrul programelor multianuale, există o categorie de resurse financiare înscrise în
bugetul UE care sunt rezervate pentru situațiile în care Uniunea trebuie să răspundă
crizelor și situațiilor neprevăzute. Aceste instrumente speciale de flexibilitate pot fi
utilizate în cazul crizelor economice (de exemplu Fondul european de ajustare la
globalizare), al catastrofelor naturale (cum este cazul Fondului de solidaritate), al unor
situații de criză umanitară (Rezerva pentru ajutoare de urgență) sau pentru a satisface
alte nevoi neprevăzute (spre exemplu Instrumentul de flexibilitate) ale statelor membre
ale UE, ale țărilor candidate sau ale țărilor terțe. Prin intermediul acestor instrumente se
poate pune la dispoziție o finanțare limitată pentru a răspunde unor nevoi excepționale.
OPERAȚIUNILE DE ACORDARE DE ÎMPRUMUTURI ȘI

INSTRUMENTELE FINANCIARE
În diverse programe ale UE au fost incluse instrumente financiare sub formă de acțiuni
sau de capital de risc, de garanții sau de alte mecanisme de partajare a riscurilor, pentru
a crește capacitatea de mobilizare a asistenței financiare a UE.
Mecanismul european de stabilizare financiară a fost creat în cadrul unui pachet de
măsuri aprobat de Consiliu la 9 mai 2010 și destinat statelor membre care se confruntă
cu dificultăți grave sau sunt amenințate de astfel de dificultăți. Mecanismul oferă
asistență financiară sub formă de împrumuturi sau linii de credit garantate de bugetul
UE. Mecanismul pentru balanțele de plăți facilitează acordarea de asistență financiară
statelor membre a căror monedă nu este euro (2.6.8). În plus, poate fi oferită asistență

macrofinanciară țărilor care nu sunt membre ale UE, sub formă de împrumuturi sau
de granturi.
Gama de operațiuni și instrumente s-a lărgit foarte mult din 1978, măsurile adoptate
sporind și mai mult în ultimii ani gradul său de diversificare, în special prin instituirea
Fondului european pentru investiții strategice.

Înainte de adoptarea Tratatului de la Lisabona, cheltuielile bugetare erau clasificate
în două categorii: cheltuieli obligatorii (dacă erau legate de obligații contractuale)
și cheltuieli neobligatorii. Parlamentul avea ultimul cuvânt în privința cheltuielilor
neobligatorii, iar Consiliul în privința cheltuielilor obligatorii. Parlamentul s-a opus
acestei distincții, argumentând că îi restrânge competențele. Tratatul de la Lisabona
a eliminat diferențierea dintre cheltuielile obligatorii și cele neobligatorii, conferind
Parlamentului competențe bugetare comune cu Consiliul asupra întregului buget
(1.2.5).
Parlamentul a insistat asupra transparenței bugetare și a monitorizării adecvate a
tuturor operațiunilor și instrumentelor și a solicitat ca toate cheltuielile și veniturile
care decurg din deciziile adoptate de instituțiile UE sau în numele acestora, inclusiv
operațiunile de contractare, de acordare și de garantare a împrumuturilor, să fie
rezumate în cadrul unui document anexat anual la proiectul de buget, care să ofere o
imagine de ansamblu asupra consecințelor financiare și bugetare ale activităților UE.
Comisia pentru control bugetar din cadrul Parlamentului organizează în fiecare an o
reuniune cu Banca Europeană de Investiții (BEI) (1.3.15) pentru a-i analiza activitățile
financiare și elaborează un raport anual în care evaluează performanțele și rezultatele
înregistrate de BEI în perioada anterioară. Comisia pentru bugete și Comisia pentru
afaceri economice și monetare din cadrul Parlamentului au convenit să elaboreze un
raport anual în care să realizeze o evaluare a acțiunilor în curs și a celor viitoare
ale BEI. La elaborarea acestui raport, cele două comisii își asumă pe rând rolul de
comisie competentă. Cu toate că instrumentele financiare pot fi un instrument valoros
în sporirea impactului fondurilor UE, Parlamentul a subliniat că acestea ar trebui puse în
aplicare în condiții stricte, evitând riscurile bugetare. Pentru aceasta, în Regulamentul
financiar au fost incluse norme detaliate cu privire la utilizarea instrumentelor financiare.
Kaare Barslev
02/2020

COEZIUNEA ECONOMICĂ, SOCIALĂ ȘI TERITORIALĂ
Uniunea Europeană își consolidează coeziunea economică, socială și teritorială cu

scopul de a promova o dezvoltare armonioasă pe întreg teritoriul său. UE vizează în
special să reducă disparitățile dintre nivelurile de dezvoltare ale diverselor regiuni.
Printre regiunile avute în vedere, o atenție deosebită se acordă zonelor rurale,
zonelor afectate de tranziția industrială, precum și regiunilor afectate de un handicap
natural sau demografic grav și permanent, cum ar fi regiunile cele mai nordice, cu
o densitate foarte scăzută a populației, precum și regiunile insulare, transfrontaliere
și muntoase.
TEMEI JURIDIC
Articolele 174 - 178 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (TFUE)
CONTEXT
Politica de coeziune este principala politică de investiții a Uniunii Europene. Este
avantajoasă pentru toate regiunile și orașele din UE și sprijină creșterea economică,
crearea de locuri de muncă, competitivitatea economică, dezvoltarea sustenabilă și
protecția mediului.
Chiar de la început, s-au înregistrat disparități teritoriale și demografice severe în
Comunitatea Europeană (în prezent, Uniunea Europeană), acestea putând constitui
obstacole în calea integrării și dezvoltării Europei. Tratatul de la Roma (1957) a creat
mecanisme de solidaritate sub forma a două fonduri: Fondul social european (FSE)
și Fondul european de orientare și garantare agricolă (FEOGA, secțiunea Orientare).
În 1975, au fost introduse aspecte regionale, odată cu crearea Fondului european de
dezvoltare regională (FEDR). În 1994, a fost creat și Fondul de coeziune.
Odată cu Actul Unic European din 1986, coeziunea economică și socială a devenit
un domeniu de competență al Comunității Europene. În 2008, Tratatul de la Lisabona
a introdus o a treia dimensiune a coeziunii în UE: coeziunea teritorială. Aceste trei
aspecte ale coeziunii sunt sprijinite prin politica de coeziune și fondurile structurale.
OBIECTIVE
Consolidarea coeziunii sale economice, sociale și teritoriale se numără printre
obiectivele principale ale UE. Uniunea dedică o proporție semnificativă din activitățile
și bugetul său reducerii disparităților regionale, acordând o atenție deosebită zonelor

rurale, zonelor afectate de tranziția industrială, precum și regiunilor afectate de un
handicap natural sau demografic grav și permanent.
UE sprijină realizarea acestor obiective prin utilizarea fondurilor structurale și de
investiții europene (FSE, FEDR, Fondul de coeziune, Fondul european agricol pentru
dezvoltare rurală (FEADR) și Fondul european pentru pescuit și afaceri maritime
(FEPAM)) și a altor surse, cum ar fi Banca Europeană de Investiții.
În 2014, Fondul european agricol pentru dezvoltare rurală a înlocuit secțiunea
„Orientare” a Fondului european de orientare și garantare agricolă. În cadrul politicii de
coeziune a Uniunii, FEADR sprijină dezvoltarea rurală și îmbunătățirea infrastructurii
agricole.
Fondul social european este principalul instrument prin care Uniunea sprijină măsurile
de prevenire și combatere a șomajului, de dezvoltare a resurselor umane și de
promovare a integrării sociale pe piața muncii. Acesta finanțează inițiative care
promovează un nivel ridicat de ocupare a forței de muncă, egalitatea de șanse între
femei și bărbați, dezvoltarea durabilă și coeziunea economică și socială.
Fondul european de dezvoltare regională este destinat să contribuie la remedierea
principalelor dezechilibre regionale din UE. FEDR sprijină regiunile care înregistrează
întârzieri în materie de dezvoltare, precum și reconversia regiunilor industriale în declin.
Fondul de coeziune oferă contribuții financiare pentru proiectele de mediu și rețelele
transeuropene de infrastructuri de transport. Acest fond poate fi accesat doar de statele
membre al căror venit național brut pe cap de locuitor este mai mic decât 90 % din
media la nivelul UE.
Pentru a garanta utilizarea eficientă a fondurilor structurale, se aplică următoarele
principii:
— concentrarea fondurilor pe obiective și pe regiuni;
— parteneriatul dintre Comisie, statele membre și autoritățile regionale pentru
planificarea, punerea în aplicare și supravegherea intervențiilor;
— programarea intervențiilor;
— caracterul complementar al contribuțiilor UE și naționale.
Resursele financiare ale Uniunii dedicate coeziunii sunt alocate având în vedere două
obiective principale:
— investiții în creșterea economică și locuri de muncă - pentru consolidarea pieței
muncii și a economiilor regionale;
— cooperarea teritorială europeană - care sprijină coeziunea UE prin cooperarea la
nivel trans-frontalier, transnațional și interregional.
Din 1988, politica de coeziune a UE a beneficiat de bugete considerabil mai mari
și a devenit, alături de politica agricolă comună, una dintre cele mai importante
politici ale Uniunii, din punctul de vedere al fondurilor alocate. În perioada de
programare 2014-2020, UE alocă peste 350 de miliarde EUR pentru politica de
coeziune, adică 32,5 % din bugetul global al UE. Aceste fonduri vor fi utilizate pentru
diverse activități, printre care construcția de drumuri, protecția mediului, investiții în

întreprinderi inovatoare, crearea de locuri de muncă și formarea profesională. Aproape
200 de miliarde EUR vor fi alocate FEDR (inclusiv 10,2 miliarde EUR pentru cooperarea
teritorială europeană și 1,5 miliarde EUR sub formă de alocații speciale pentru regiunile
ultraperiferice și slab populate). Peste 83 de miliarde vor fi alocate FSE și 63 de miliarde
EUR vor fi alocate Fondului de coeziune.
PROPUNEREA PENTRU POLITICA DE COEZIUNE A UE DUPĂ 2020

În mai 2018, Comisia a venit cu o serie de propuneri de regulamente privind politica
de coeziune a UE după 2020. Unul dintre principalele obiective ale acestei reforme
este simplificarea procedurilor și mărirea eficacității investițiilor UE. Cele unsprezece
obiective tematice ale politicii de coeziune pentru perioada 2014-2020 au fost înlocuite
cu cinci obiective în materie de politică pentru FEDR, FSE+, Fondul de coeziune și
FEPAM:
— o Europă mai inteligentă – o transformare economică inovatoare și inteligentă;
— o Europă mai ecologică, cu emisii scăzute de carbon;
— o Europă mai conectată – mobilitate și conectivitate TIC regională;
— o Europă mai socială, prin implementarea Pilonului european al drepturilor sociale;
— o Europă mai aproape de cetățeni – dezvoltarea sustenabilă și integrată a zonelor
urbane, rurale și de coastă prin inițiative locale.
Bugetul propus pentru viitoarea politică de coeziune este de 330,6 miliarde EUR.
Aproximativ 200,6 miliarde EUR vor fi alocate FEDR (inclusiv 8,4 miliarde EUR pentru
cooperarea teritorială europeană și 1,5 miliarde EUR sub formă de alocații speciale
pentru regiunile ultraperiferice). Peste 41 de miliarde EUR vor fi alocate Fondului de
coeziune (dintre care 10 miliarde vor fi utilizate pentru instrumentul Mecanismul pentru
interconectarea Europei) și 88,6 miliarde EUR pentru FSE+.
Propunerile de regulamente fac obiectul procedurii legislative ordinare, în cadrul căreia
Parlamentul European are aceeași pondere ca și Consiliul. Astfel, aceste două instituții
vor trebui să ajungă la un consens privind normele aplicabile viitoarei politici de
coeziune până la sfârșitul lui 2020.
Până în aprilie 2019, Parlamentul a finalizat prima lectură a propunerilor Comisiei.

Parlamentul joacă un rol extrem de activ în sprijinirea consolidării coeziunii economice,
sociale și teritoriale a Uniunii Europene. Legislația privind politica de coeziune și
fondurile structurale este adoptată conform procedurii legislative ordinare, în care
Parlamentul intervine pe poziție de egalitate cu Consiliul.
Parlamentul s-a implicat activ în negocierile privind reforma politicii de coeziune pentru
perioada 2014-2020. Această reformă definește prioritățile și instrumentele acțiunilor
pe care le va desfășura în viitor Uniunea în vederea consolidării coeziunii economice,
sociale și teritoriale. Parlamentul a sprijinit ferm propunerea de elaborare a unei politici
de coeziune ample și eficiente, care are însă nevoie de resurse financiare suficiente.

Marek Kołodziejski
01/2020

COMBATEREA FRAUDEI ȘI PROTEJAREA
INTERESELOR FINANCIARE ALE UNIUNII EUROPENE
Acțiunile Uniunii Europene în materie de control bugetar se bazează pe două

principii: pe de o parte, asigurarea faptului că bugetul UE este cheltuit în mod
cuvenit și, pe de altă parte, protejarea intereselor financiare ale Uniunii și combaterea
fraudei.
TEMEI JURIDIC
— articolele 287 și 325 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (TFUE);
— Regulamentul (UE, Euratom) nr. 966/2012 al Parlamentului European și al
Consiliului din 25 octombrie 2012 privind normele financiare aplicabile bugetului
general al Uniunii și de abrogare a Regulamentului (CE, Euratom) nr. 1605/2002
al Consiliului, titlul IX, capitolele 1 și 2, și titlul X;
— Acordul interinstituțional (AII) din 2 decembrie 2013 între Parlamentul European,
și buna gestiune financiară, partea a III-a;
— Regulamentul de procedură al PE, titlul II capitolul 6 articolele 92a, 93 și 94; titlul V
capitolul 1 articolul 121, capitolul 2 articolul 125 și capitolul 4 articolul 132; anexa
IV;
— articolul 83 alineatul (2) din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene referitor
la protecția intereselor financiare ale Uniunii;
— Parchetul European (EPPO): articolul 86 din Tratatul privind funcționarea Uniunii
Europene referitor la crearea unui Parchet European.
OBIECTIVE
Pentru ca cetățenii să aibă încredere că banii lor sunt bine folosiți, Uniunea Europeană
trebuie să își protejeze interesele financiare. Este important, de asemenea, să fie
urmărită și controlată activitatea Oficiului European de Luptă Antifraudă (OLAF) și să
fie sprijinită activitatea sa de combatere a fraudelor și a neregulilor în execuția bugetului
Uniunii.
CONTEXT
În decembrie 1995, Parlamentul și-a exercitat pentru prima dată dreptul conferit prin
tratat de a crea o comisie de anchetă, care a prezentat un raport privind acuzațiile

de fraudă și de administrare defectuoasă în cadrul regimului de tranzit comunitar.
Recomandările comisiei de anchetă s-au bucurat atunci de un sprijin considerabil.
În ultimii ani, textele legislative și recomandările privind protejarea intereselor financiare
ale Uniunii au devenit mai numeroase. Aceste texte urmăresc, în esență, să atingă
următoarele obiective:
— să îmbunătățească guvernanța OLAF și să consolideze garanțiile procedurale în
cadrul anchetelor prin instituirea treptată a unui Parchet European (EPPO);
— să reformeze Eurojust[1] și să protejeze mai bine interesele financiare ale Uniunii
Europene;
— să garanteze protecția acestor interese prin intermediul dreptului penal și
al anchetelor administrative, printr-o politică integrată de protejare a banilor
contribuabililor și prin intermediul strategiei antifraudă a Comisiei[2].
Comunicări importante au fost publicate, de asemenea, în 2012 și 2013:
— „Un plan de acțiune în vederea consolidării luptei împotriva fraudei și a evaziunii
fiscale”[3] în decembrie 2012;
— „Protecția bugetului Uniunii Europene până la sfârșitul exercițiului 2012”[4] în
septembrie 2013;
— „Aplicarea corecțiilor financiare nete impuse statelor membre în domeniile
agriculturii și politicii de coeziune” din decembrie 2013[5].
De asemenea, în 2013 au fost adoptate două directive:
— privind sistemul comun de TVA cu privire la aplicarea opțională și temporară a
mecanismului de taxare inversă în legătură cu furnizarea anumitor bunuri și servicii
care prezintă risc de fraudă; și
— privind un mecanism de reacție rapidă împotriva fraudei în materie de TVA[6].
Printre alte texte importante se numără:
— o propunere de directivă privind combaterea fraudelor îndreptate împotriva
intereselor financiare ale Uniunii prin intermediul dreptului penal[7];
— Raportul anticorupție al UE[8], publicat de Comisia Europeană;
— Comunicarea Comisiei din 7 aprilie 2016 privind un plan de acțiune privind TVA[9].
Mai recent, în primăvara anului 2018, în perspectiva noului cadru financiar multianual
(2021-2027), Comisia a adoptat o propunere privind un nou program antifraudă al
UE, destinat în principal să reproducă și să îmbunătățească programul Hercule III
[1]COM(2013)0532 și COM(2013)0533 din 17 iulie 2013.

[2]COM(2011)0293 din 26 mai 2011 și COM(2011)0376 din 24 iunie 2011.
[3]COM(2012)0722 din 6 decembrie 2012.
[4]COM(2013)0682 din septembrie 2013.
[5]COM(2013)0934 din 13 decembrie 2013.
[6]Directivele 2013/43 și 2013/42 din 22 iulie 2013 (JO L 201, 26.7.2013, p. 4; JO L 201, 26.7.2013,
p. 1).
[7]COM(2012)0363 din 11 iulie 2012.
[8]COM(2014)0038 din 3 februarie 2014.
[9]COM(2016)0148 din 7 aprilie 2016.

(2014-2020) și să îl combine cu Sistemul de informații antifraudă (AFIS) și cu Sistemul
de gestionare a neregulilor (IMS), amândouă gestionate de OLAF.
A. Măsuri de combatere a fraudei luate de către OLAF
Oficiul European de Luptă Antifraudă (OLAF) are competența de a desfășura
investigații administrative în mod independent de Comisie. În urma regulamentelor
privind investigațiile efectuate de OLAF Parlamentul, Consiliul și Comisia au semnat, la
25 mai 1999, un acord interinstituțional privind investigațiile interne. Acordul stipulează
faptul că fiecare instituție trebuie să stabilească norme interne comune menite să
asigure o bună desfășurare a investigațiilor OLAF. O parte dintre aceste norme, acum
incluse în Statutul funcționarilor Uniunii Europene, obligă personalul să coopereze cu
OLAF și prevăd o anumită protecție a funcționarilor care divulgă informații cu privire la
posibile cazuri de fraudă sau corupție. O reformă a OLAF a fost avută în vedere încă
din 2003. După aproape zece ani de dezbateri și negocieri, diferitele părți care participă
la trilog (Parlamentul, Consiliul și Comisia) au ajuns, în sfârșit, la un compromis ce
reprezintă un progres remarcabil și garantează eficacitatea, eficiența și răspunderea
OLAF, conservându-i totodată independența în materie de anchete.
În noiembrie 2008, Parlamentul a adoptat cu o majoritate covârșitoare raportul Gräßle.
Acest raport a modificat în mod substanțial propunerea inițială a Comisiei și a condus
ulterior la adoptarea regulamentului[10] din 2013 în vigoare, care a fost modificat în iulie
2016.
Noul text aduce îmbunătățiri substanțiale, în special introducând o definiție mai clară a
cadrului juridic pentru anchetele antifraudă. Sunt definite, de asemenea, „neregulile”,
„frauda, corupția și orice altă activitate ilegală care afectează interesele financiare ale
Uniunii” și noțiunea de „operator economic”. Regulamentul conține și referiri clare la
anumite măsuri de anchetă prezente și în alte regulamente ale Uniunii (îmbunătățind
astfel coordonarea între instrumentele juridice în domeniul în cauză), precum și referiri
la Carta drepturilor fundamentale. În cadrul investigațiilor OLAF, următoarele drepturi
sunt garantate, de asemenea, în temeiul regulamentului: dreptul la apărare și garanțiile
procedurale ale persoanelor vizate de o investigație a OLAF, drepturile martorilor și ale
avertizorilor și dreptul de acces la dosar și la acte documente relevante.
De asemenea, se prevăd obligații specifice pentru statele membre, precum aceea de a
comunica OLAF informațiile relevante referitoare la cazurile de fraudă privind fondurile
Uniunii.
În fine, a fost creată o nouă procedură interinstituțională prin care toate instituțiile
pot discuta în mod transparent despre cele mai bune practici, despre rezultate și
despre problemele nerezolvate ce afectează în mod negativ eficacitatea activităților de
combatere a fraudei. Aceasta înseamnă că, pentru prima dată, Parlamentul poate să
discute cu Consiliul cu privire la combaterea fraudei în statele membre.
Parlamentul a solicitat, de asemenea, îmbunătățirea administrării OLAF prin revizuirea
și consolidarea constantă a principalelor sale procese de investigație.
Trebuie precizat faptul că articolul 325 din TFUE prevede o cooperare strânsă și
constantă între statele membre și Comisie, precum și adoptarea de către Consiliu a
[10]Regulamentul (UE) nr. 883/2013 al Parlamentului European și al Consiliului din 11 septembrie 2013.

unor măsuri specifice pentru a oferi o protecție efectivă și echivalentă a intereselor
financiare ale Uniunii în statele membre.
B. Consolidarea mecanismelor de combatere a fraudei
La solicitarea Parlamentului European, Comisia a adoptat inițiative importante privind
unele măsuri strategice de combatere a fraudei. Având însă în vedere amploarea
fraudei, a evitării obligațiilor fiscale și a corupției în Uniunea Europeană, Parlamentul
European a solicitat promovarea unei convergențe integrate, care să conțină strategii
de combatere a fraudei și a corupției, prin acțiuni juridice eficace pe întreg teritoriul
Uniunii, mai ales în perioadele de dificultăți bugetare.
Parlamentul a sprijinit, de asemenea, Planul de acțiune al Comisiei în vederea
consolidării luptei împotriva fraudei[11] și a evaziunii fiscale, considerând totodată
că Comisia și statele membre ar trebui să acorde în continuare prioritate absolută
acestei lupte. Acest lucru ar implica elaborarea unei strategii pentru o cooperare
și o coordonare îmbunătățite și multidimensionale între statele membre, precum și
între statele membre și Comisie. Trebuie acordată o atenție specială și dezvoltării
mecanismelor de prevenire, de detectare timpurie și de supraveghere a tranzitului
vamal, acesta rămânând unul dintre domeniile cu cea mai înaltă rată de corupție
sistemică din Europa. În fine, Parlamentul European consideră că principalii actori de la
nivel european trebuie să fie mai activi la nivel internațional și să stabilească standarde
de cooperare bazate preponderent pe principiile transparenței, bunei guvernanțe și
schimbului de informații.
Parlamentul a subliniat, de asemenea, că o mai mare transparență permite un control
adecvat și, prin urmare, este esențială pentru detectarea fraudei. El a insistat în ultimii
anii pe lângă Comisie să asigure transparența completă a beneficiarilor de fonduri
europene în toate statele membre, publicând lista completă a tuturor acestora pe site-
ul său de internet. În plus, a invitat statele membre să coopereze cu Comisia și să
furnizeze informații complete și corecte referitoare la beneficiarii fondurilor UE pe care
le gestionează.
C. Noua politică și noile programe europene de combatere a fraudei
Parlamentul consideră că, deoarece corupția afectează interesele financiare ale
Uniunii, ea trebuie considerată drept fraudă în sensul articolului 325 alineatul (5) din
TFUE și inclusă în raportul anual al Comisiei Europene privind protecția intereselor
financiare ale Uniunii și combaterea fraudei.
Parlamentul a salutat primul raport al Comisiei consacrat politicii anticorupție în
Uniunea Europeană, publicat în februarie 2014, care reamintea faptul că corupția
afectează toate statele membre, dar în proporții diferite, și antrenează costuri de circa
120 miliarde EUR pe an pentru economia Uniunii. Parlamentul a sprijinit toate sugestiile
Comisiei pentru consolidarea schimbului de bune practici existente și identificarea
unor noi măsuri relevante care pot fi luate la nivelul UE. De asemenea, Parlamentul
a aprobat principiul conform căruia cetățenii europeni au dreptul să solicite garanții
[11]Frauda este un comportament nereglementar, în anumite cazuri constituindu-se în infracțiune penală;

nerespectarea unei reglementări constituie o neregulă.

de integritate și transparență totală în cheltuielile publice, având în vedere mai ales
provocările actuale generate de criza economică și financiară.
D. Directiva privind combaterea fraudei și protejarea intereselor financiare ale
Uniunii
Statele membre au avut obligația de a transpune în dreptul lor intern, până la 6 iulie
2019, Directiva (UE) 2017/1371 privind combaterea fraudelor îndreptate împotriva
intereselor financiare ale Uniunii prin mijloace de drept penal („Directiva PIF”). Noile
norme măresc nivelul de protecție a bugetului UE prin armonizarea definițiilor, a
sancțiunilor și a termenelor de prescripție pentru infracțiunile care afectează interesele
financiare ale UE.
Directiva este un instrument esențial pentru armonizarea legislației penale a statelor
membre privind infracțiunile comise împotriva bugetului Uniunii și, în plus, pune bazele
viitorului Parchet European, care, în practică, va ancheta și va urmări în justiție astfel
de infracțiuni.
E. Înființarea Parchetului European
Dispozițiile privind înființarea Parchetului European figurează la articolul 86 din TFUE,
care prevede după cum urmează: „Pentru combaterea infracțiunilor care aduc atingere
intereselor financiare ale Uniunii, Consiliul, hotărând prin regulamente în conformitate
cu o procedură legislativă specială, poate institui un Parchet European, pornind de la
Eurojust.”
Regulamentul de instituire a Parchetului European a fost adoptat în cadrul procedurii
de cooperare consolidată la 12 octombrie 2017 și a intrat în vigoare la 20 noiembrie
2017. În prezent, există 22 de țări participante. Austria, Belgia, Bulgaria, Croația,
Cipru, Cehia, Estonia, Finlanda, Franța, Germania, Grecia, Italia, Letonia, Lituania,
Luxemburg, Malta, Portugalia, România, Slovacia, Slovenia, Spania și Țările de Jos.
Parchetul European va fi constituit dintr-un corp de magistrați decentralizat al Uniunii
Europene, având competența exclusivă de a investiga, urmări și trimite în judecată
autorii de infracțiuni ce aduc atingere bugetului Uniunii Europene. Parchetul va dispune
de competențe armonizate de investigare în întreaga Uniune, pe baza sistemelor
juridice naționale în care va fi integrat.
Parchetul European este în curs de înființare și, în prezent, scopul este ca acesta să
devină operațional la sfârșitul anului 2020. Sediul Parchetului European se va afla la
Luxemburg.
NUMIREA PRIMULUI PROCUROR-ȘEF EUROPEAN

În septembrie 2019, Parlamentul European și Consiliul au convenit să o numească pe
dna Laura Codruța Kövesi primul procuror-șef european. Mandatul său va fi de șapte
ani, fără posibilitate de reînnoire.

Comisia pentru control bugetar audiază membrii desemnați ai Curții de Conturi, precum
și candidații selectați pentru postul de director general al OLAF. Aceste posturi nu pot
fi ocupate dacă audierile respective la Parlament nu au avut loc.
Directorul general al OLAF este numit de Comisie după consultarea Parlamentului și a
Consiliului, în vreme ce membrii Comitetului de supraveghere al OLAF sunt numiți de
comun acord de către Parlament, Consiliu și Comisie.
Alexandre Mathis
02/2020

COMBATEREA SĂRĂCIEI, A EXCLUZIUNII
SOCIALE ȘI A DISCRIMINĂRII
Susținând statele membre în combaterea sărăciei, a excluziunii sociale și a

discriminării, Uniunea Europeană urmărește să consolideze caracterul incluziv și
coeziunea societății europene și să permită tuturor cetățenilor să beneficieze de un
acces egal la oportunități și resurse.
TEMEI JURIDIC
Articolele 19, 145-150 și 151-161 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene
(TFUE).
OBIECTIVE
Combaterea sărăciei și a excluziunii sociale este unul dintre obiectivele specifice
ale UE și ale statelor sale membre în domeniul politicii sociale. În conformitate cu
articolul 153 din TFUE, incluziunea socială se realizează numai pe baza unei cooperări
nelegislative – metoda deschisă de coordonare (MDC) – iar articolul 19 din TFUE
permite UE să ia măsuri pentru combaterea discriminării, atât prin protecția juridică
oferită potențialelor victime, cât și prin adoptarea unor măsuri de stimulare.
REALIZĂRI
A. Combaterea sărăciei și a excluziunii sociale
Între 1975 și 1994, Comunitatea Economică Europeană a desfășurat o serie de
proiecte-pilot și programe ce urmăreau combaterea sărăciei și excluziunii. Cu toate
acestea, având în vedere absența unui temei juridic, acțiunea comunitară în acest
domeniu a fost continuu contestată.
Situația s-a schimbat odată cu intrarea în vigoare a Tratatului de la Amsterdam în
1999, care a consacrat eradicarea excluziunii sociale ca obiectiv al politicii sociale
comunitare. Așa cum prevede articolul 160 din TFUE, în 2000 s-a înființat un Comitet de
protecție socială, pentru a promova cooperarea între statele membre și între acestea
și Comisie.
Strategia de la Lisabona lansată în 2000, a creat un mecanism de monitorizare și
coordonare, care consta în stabilirea unor obiective, măsurarea sărăciei pe baza unui
set de indicatori și criterii de referință, instituirea unor orientări pentru statele membre
și crearea unor planuri de acțiune naționale de combatere a sărăciei. A fost aplicată
metoda deschisă de coordonare (MDC) – un proces voluntar de cooperare politică

bazat pe un acord asupra obiectivelor comune și pe măsurarea progreselor în atingerea
acestora prin indicatori comuni – în conformitate cu practica din alte domenii ale politicii
sociale.
În 2006, a fost instituit un nou cadru de politică, Metoda deschisă de coordonare pentru
protecție socială și incluziune (MDC socială), care a regrupat și a integrat trei MDC
separate: pentru incluziune socială, pentru sănătate și îngrijire pe termen lung și pentru
pensii. Obiectivele esențiale ale MDC sociale includ: coeziunea socială, egalitatea între
bărbați și femei și egalitatea de șanse pentru toți prin sisteme de protecție socială
eficiente; interacțiunea efectivă și reciprocă între obiectivele de la Lisabona privind
creșterea, locurile de muncă și coeziunea socială; buna guvernare; implicarea părților
interesate.
Prin Recomandarea privind incluziunea activă a persoanelor excluse de pe piața muncii
din octombrie 2008, Comisia a actualizat Recomandarea 92/441/CEE a Consiliului,
precizând că ,,statele membre ar trebui să conceapă și să pună în aplicare o strategie
globală integrată pentru includerea activă a persoanelor excluse de pe piața muncii,
combinând ajutorul corespunzător pentru venit, piețe ale forței de muncă incluzive și
accesul la servicii de calitate”.
Una dintre inovațiile majore ale Strategiei Europa 2020 pentru o creștere inteligentă,
sustenabilă și incluzivă, adoptată în 2010, a fost stabilirea unui nou obiectiv concret
comun în materie de combatere a sărăciei și a excluziunii sociale: reducerea cu 25 %
a numărului de europeni care trăiesc sub pragul național de sărăcie și scoaterea din
sărăcie a peste 20 de milioane de oameni. Numărul persoanelor expuse riscului de
sărăcie și excluziune a crescut între 2009 și 2012, însă apoi a început să scadă.
Statisticile pe 2018 indică o scădere de 8,2 milioane față de nivelul de referință din
2008 (Eurostat).
Pentru realizarea acestui obiectiv, Comisia a lansat în decembrie 2010 Platforma
europeană împotriva sărăciei și excluziunii sociale, împreună cu o listă de inițiative
importante, printre care evaluarea strategiilor de incluziune activă la nivel național
și o Carte albă privind pensiile [COM(2012)0055]. Începând cu 2011, s-a organizat
o Convenție anuală a platformei, care a reunit responsabili politici, actori majori și
persoane care trăiseră experiența precarității.
Confruntată cu un număr din ce în ce mai mare de persoane expuse riscului de sărăcie
ca urmare a crizei, Comisa a adoptat în 2013 alte două inițiative.
În comunicarea sa din februarie 2013, intitulată ,,Către investiții sociale pentru creștere
economică și coeziune – Pachetul privind investițiile sociale”, Comisia a solicitat
insistent statelor membre să acorde prioritate investițiilor sociale în oameni și să
investească în copii, pentru a rupe cercul vicios al inegalităților.
În plus, în octombrie 2013, Comisia a prezentat o propunere de consolidare
a dimensiunii sociale în guvernanța Uniunii Economice și Monetare, răspunzând
apelurilor Consiliului European. Una dintre componentele esențiale este tabloul de bord
al indicatorilor sociali, un instrument analitic de identificare a evoluțiilor din UE care
necesită o monitorizare mai atentă. Tabloul conține cinci indicatori principali: șomajul,
șomajul în rândul tinerilor și proporția tinerilor care nu sunt încadrați profesional și
nu urmează niciun program educațional sau de formare (NEET), venitul disponibil al

gospodăriilor, rata expunerii la riscul de sărăcie și inegalitățile la nivelul veniturilor.
Începând cu exercițiul Semestrului european 2014, tabloul de bord a fost inclus în
Raportul comun privind ocuparea forței de muncă ce însoțește Analiza anuală a
creșterii, în care se stabilesc prioritățile politice strategice. În plus, în 2015 au fost
adăugați trei indicatori de ocupare a forței de muncă (rata activității, rata șomajului pe
termen lung și rata șomajului în rândul tinerilor) la Raportul privind mecanismul de alertă
al Procedurii pentru dezechilibrele macroeconomice, fără a merge însă mai departe,
deoarece Comisia a considerat că acești indicatori nu implică în sine o agravare a
riscurilor macrofinanciare. Parlamentul European a cerut, în mai multe rezoluții, în
includerea unor indicatori suplimentari, cum ar fi nivelul de sărăcie în rândul copiilor
sau lipsa de adăpost (a se vedea rezoluțiile din 11 martie 2015 și 25 noiembrie 2014).
În aprilie 2017, pentru a sprijini convergența către condiții mai bune de trai și de
muncă pe piețe ale muncii tot mai flexibile, Comisia a lansat Pilonul european al
drepturilor sociale. În noiembrie 2017, toate cele trei instituții principale ale UE și-
au exprimat, printr-o proclamație comună, angajamentul pentru acest pilon. Pilonul
drepturilor sociale stabilește protecția și incluziunea socială drept unul dintre cele trei
domenii esențiale (2.3.1 Politica socială și de ocupare a forței de muncă: principii
generale).
Pilonul european al drepturilor sociale a fost utilizat pentru a lansa o serie de inițiative
legislative și politice, cum ar fi Directiva (UE) 2019/1152 a Parlamentului European
și a Consiliului privind transparența și previzibilitatea condițiilor de muncă în Uniunea
Europeană sau Pachetul privind echitatea socială, care cuprinde Regulamentul (UE)
2019/1149 de instituire a Autorității Europene a Muncii și Recomandarea Consiliului
din 8 noiembrie 2019 privind accesul la protecția socială pentru lucrători și persoanele
care desfășoară o activitate independentă.
B. Legislația de combatere a discriminării
Anul 1997 poate fi privit ca un moment de răscruce, deoarece a fost introdus un
articol nou – articolul 13 (acum articolul 19 din TFUE) – în Tratatul de instituire a
Comunității Europene (TCE) – care a conferit Consiliului puterea de a lua măsuri
împotriva discriminării pe o serie întreagă de noi criterii, printre care originea etnică sau
rasială, religia sau convingerile, vârsta, dizabilitățile și orientarea sexuală. Articolul a
fost modificat în 2003 în Tratatul de la Nisa pentru a permite adoptarea unor măsuri
de stimulare.
Ulterior, au fost adoptate o serie de directive:
— Directiva privind egalitatea rasială (2000/43/CE),
— Directiva privind egalitatea la încadrarea în muncă (2000/78/CE),
— Directiva privind tratamentul egal (2006/54/CE), care a unificat mai multe directive
anterioare dedicate șanselor egale pentru bărbați și femei.
O analiză comparativă a legislației privind nediscriminarea în Europa (2017) subliniază
că astfel de directive au îmbunătățit enorm protecția juridică împotriva discriminării în
Europa, în ciuda unor lacune minore de transpunere în unele state membre.

Alte două propuneri de directivă ale Comisiei, care urmăreau să încurajeze egalitatea,
nu au obținut un consens în Consiliu: Directiva privind echilibrul de gen în conducerea
întreprinderilor din 2012 și Directiva privind aplicarea principiului egalității de tratament
între persoane în afara domeniului muncii (Directiva orizontală privind combaterea
discriminării), propusă în 2008. O altă directivă, privind concediul de maternitate (din
2008, care a modificat directiva din 1992), susținută de Parlament, a fost retrasă în iulie
2015 după ani de blocaj în Consiliu. În schimb, în iunie 2019, a fost adoptată Directiva
(UE) 2019/1158 privind echilibrul dintre viața profesională și cea privată pentru părinți și
persoanele cu responsabilități de îngrijire, acesta fiind unul dintre rezultatele concrete
ale Pilonului european al drepturilor sociale (2.3.1 Politica socială și de ocupare a
forței de muncă: principii generale). Directiva comportă o perspectivă mai largă asupra
împărțirii responsabilităților de îngrijire între femei și bărbați.
C. Fondurile UE
Principalul instrument de finanțare este Fondul social european (FSE), care pune la
dispoziție fonduri europene pentru cofinanțarea acțiunilor de combatere a discriminării
și de facilitare a accesului celor mai dezavantajate persoane pe piața muncii (2.3.2
Fondul social european).
Programul pentru ocuparea forței de muncă și inovare socială (EaSI) este gestionat
direct de Comisia Europeană și sprijină, printre altele, modernizarea politicilor sociale
și de ocupare a forței de muncă. Aceasta oferă finanțare la nivelul UE pentru a garanta
o protecție socială adecvată și decentă, a promova calitatea și durabilitatea locurilor
de muncă și a combate discriminarea, excluziunea socială și sărăcia. Una dintre cele
trei axe ale programului, axa Progress, oferă sprijin financiar pentru testarea inovațiilor
în politica socială și în piața muncii, precum și pentru organizațiile care contribuie la
creșterea capacității acestora de a dezvolta și a susține implementarea instrumentelor
și politicilor UE.
În martie 2014, Parlamentul și Consiliul au adoptat Regulamentul (UE) Nr. 223/2014
privind Fondul de ajutor european pentru cele mai defavorizate persoane (FEAD).
Fondul sprijină acțiunile statelor membre pentru a acorda asistență materială, în
combinație cu măsuri de incluziune socială, persoanelor celor mai defavorizate.
În mai 2018, Comisia și-a prezentat propunerea pentru un FSE+ (2021-2027), cu o
finanțare de 101,2 miliarde EUR. FSE+ va fuziona FSE, FEAD, EaSI, Inițiativa pentru
ocuparea forței de muncă în rândul tinerilor (YEI) și Programul de acțiune în domeniul
sănătății.
D. Strategiile UE pentru grupuri specifice
În noiembrie 2010, Comisia a adoptat Strategia europeană 2010-2020 pentru
persoanele cu dizabilități [COM(2010)0636], care se baza pe Planul de acțiune pentru
persoanele cu dizabilități 2004-2010 și care a condus la un proiect-pilot pentru un
Card european de dizabilități, precum și la măsuri legislative, cum ar fi Actul privind
accesibilitatea site-urilor web (Directiva 2016/2102/UE) și Actul european privind
accesibilitatea [Directiva (UE) 2019/882]. În ceea ce privește egalitatea de gen, a fost
adoptat un nou program, Angajamentul strategic pentru egalitatea de gen 2016-2019,
ca urmare a Strategiei Comisiei pentru egalitatea între femei și bărbați 2010-2015,

care definește principalele priorități. Confruntându-se cu un număr foarte mare de tineri
fără un loc de muncă, Comisia a propus în 2012 un Pachet privind ocuparea forței de
muncă în rândul tinerilor, urmat în 2013 de Garanția pentru tineret. În plus, în februarie
2016, Consiliul a adoptat o recomandare privind integrarea șomerilor pe termen lung,
urmând o propunere a Comisiei. Mai mult, în decembrie 2016, Comisia a lansat Corpul
european de solidaritate pentru a crea noi oportunități pentru tineri (2.3.3).

Tratatul de la Lisabona [articolul 19 alineatul (1) din TFUE] a conferit Parlamentului
competența de aprobare pentru adoptarea legislației privind nediscriminarea.
Parlamentul a fost un actor activ în dezbaterea care a condus la introducerea
acestui articol și a invitat în repetate rânduri Comisia și statele membre să garanteze
implementarea integrală și în timp util a directivelor relevante. În Rezoluția sa din
7 februarie 2018 referitoare la protecția și nediscriminarea minorităților în statele
membre ale UE, Parlamentul și-a exprimat regretul pentru absența progreselor în
privința directivei orizontale împotriva discriminării și a solicitat Comisiei și Consiliului
să relanseze negocierile. Aceste solicitări au fost reiterate în rezoluțiile din martie
2018 și ianuarie și februarie 2019 și a fost organizată o dezbatere în plen pe această
temă în octombrie 2019. Parlamentul a evidențiat necesitatea combaterii inegalităților
sociale ca modalitate de a stimula crearea de locuri de muncă și creșterea, și a solicitat
integrarea egalității de gen în bugete și la elaborarea politicilor, precum și realizarea
unor evaluări ale impactului din perspectiva genului atunci când se formulează noi
politici. În rezoluții se exprimă, de asemenea, îngrijorarea cu privire la dimensiunea
de gen a sărăciei și la disparitatea de gen în ceea ce privește pensiile (de exemplu
rezoluțiile din 14 iunie și 16 noiembrie 2017). Rezoluția sa din 17 aprilie 2018 se axează
pe capacitarea femeilor și a fetelor prin sectorul digital.
Parlamentul a adoptat în repetate rânduri rezoluții pentru a consolida acțiunea UE
în vederea îmbunătățirii condițiilor și perspectivelor pentru persoanele dezavantajate
social și de a reduce sărăcia (de exemplu, rezoluția din 14 martie 2018 referitoare la
ocuparea forței de muncă și aspecte sociale în Analiza anuală a creșterii).
În rezoluția adoptată la 19 ianuarie 2017 privind Pilonul european al drepturilor sociale,
Parlamentul a propus o serie de inițiative pentru consolidarea dimensiunii sociale, cum
ar fi:
— o directivă-cadru privind condiții de muncă decente în toate formele de încadrare
în muncă;
— coordonarea și stabilirea unor repere de calitate la nivel european cu privire la
salariile minime din statele membre;
— sisteme naționale de venit minim (a se vedea și rezoluția din 20 octombrie 2010);
— o garanție pentru copii;
— obligativitatea absolvirii învățământului secundar și
— reechilibrarea guvernanței economice europene, prin intermediul unor obiective
sociale mai puternice.

Comisia analizează acum fezabilitatea creării unei garanții pentru copii. Noua Comisie,
condusă de Ursula von der Leyen, și-a exprimat intenția de a propune o garanție pentru
copii, dar și alte măsuri, cum ar fi un plan de acțiune pentru implementarea completă
a Pilonului european al drepturilor sociale, un instrument juridic pentru ca toți lucrătorii
să aibă un salariu echitabil, un Sistem european de reasigurare pentru indemnizațiile
de șomaj și o nouă legislație de combatere a discriminării, inclusiv o nouă Strategie
pentru egalitatea de gen.
Aoife Kennedy
11/2019

CONSUMUL ȘI PRODUCȚIA DURABILE
Creșterea durabilă reprezintă unul dintre principalele obiective ale Uniunii Europene.
Având în vedere penuria mondială de resurse naturale, principala provocare pentru
producători și consumatori este „să realizeze mai mult consumând mai puține
resurse”. Pentru a aborda provocarea respectivă în această perioadă caracterizată
prin schimbări climatice rapide și o cerere de energie și de resurse în continuă
creștere, Uniunea Europeană a introdus o gamă largă de politici și de inițiative
care au drept obiectiv consumul și producția durabile. Acestea ar trebui să ducă la
îmbunătățirea performanței de mediu globale a produselor pe durata ciclului lor de
viață, să stimuleze cererea de produse și tehnologii de producție mai bune și să ajute
consumatorii să facă alegeri în cunoștință de cauză.
TEMEI JURIDIC
Articolele 191 - 193 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene.
REALIZĂRI
A. Planul de acțiune privind consumul și producția durabile (CPD)
În iulie 2008, Comisia a propus un pachet de acțiuni și propuneri privind CPD
și politica industrială durabilă (PID) (COM(2008)0397) care vizează îmbunătățirea
performanței de mediu a produselor pe parcursul ciclului lor de viață, îmbunătățirea
cunoștințelor consumatorilor în domeniu, stimularea cererii de bunuri și tehnologii de
producție durabile, promovarea inovării în cadrul industriei UE și abordarea aspectelor
internaționale. Aceste propuneri consolidează și completează politicile în vigoare ale
UE, printre care se numără politica integrată a produselor (PIP), prima politică care
a introdus oficial abordarea bazată pe ciclul de viață (LCT) în politicile europene.
Scopul LCT este să identifice eventuale îmbunătățiri ale bunurilor și serviciilor în
vederea reducerii efectelor asupra mediului și a cantității de resurse utilizate de-
a lungul tuturor etapelor ale ciclului de viață al unui produs sau serviciu (materii
prime/lanțuri de aprovizionare/utilizarea produsului/scoaterea din uz: consecințele
eliminării și posibilitățile de refolosire sau reciclare). Planul de acțiune privind CPD
a avut drept rezultat inițiative în următoarele domenii: extinderea Directivei privind
proiectarea ecologică, revizuirea Regulamentului privind eticheta UE ecologică,
revizuirea Regulamentului privind managementul de mediu și auditul, legislația privind
achizițiile publice verzi, Foaia de parcurs privind eficiența resurselor și Planul de acțiune
privind ecoinovarea.

Aceste instrumente fac parte integrantă din noua Strategie de dezvoltare durabilă a
Uniunii Europene (SDD a UE), care a fost revizuită în 2009, consolidând angajamentul
pe termen lung al UE de a soluționa problemele legate de dezvoltarea durabilă și
recunoscând totodată importanța consolidării cooperării cu partenerii din afara UE, de
exemplu, prin intermediul Procesului de la Marrakech al ONU.
B. Foaie de parcurs către o Europă eficientă din punctul de vedere al utilizării
resurselor
Urmând inițiativei emblematice Europa 2020 privind utilizarea eficientă a resurselor,
care subliniază necesitatea unei strategii pentru a defini obiectivele pe termen mediu
și lung în ceea ce privește eficiența resurselor și mijloacele de realizare a acestora, în
2011 a fost lansată Foaia de parcurs către o Europă eficientă din punctul de vedere
al utilizării resurselor. Foaia de parcurs propune modalități de a spori productivitatea
resurselor și de a decupla creșterea economică de utilizarea resurselor și de impactul
acesteia asupra mediului (a se vedea și fișa 2.5.6 referitoare la utilizarea eficientă a
resurselor și economia circulară).
C. Etichetarea ecologică și etichetarea energetică
Etichetarea oferă informații cruciale, care ajută consumatorii să facă alegeri în
cunoștință de cauză. Eticheta ecologică a UE este un sistem voluntar înființat în
1992 cu scopul de a încuraja întreprinderile să comercializeze produse și servicii care
respectă anumite criterii de mediu. Criteriile sunt stabilite și revizuite de Comitetul
pentru etichetare ecologică al Uniunii Europene (CEEUE), care este responsabil și de
cerințele de evaluare și verificare aferente. Criteriile sunt publicate în Jurnalul Oficial al
Uniunii Europene. Pe produsele și serviciile cărora li se acordă eticheta ecologică se
regăsește un logo în formă de floare, cu ajutorul căruia consumatorii, fie ei publici sau
privați, le pot identifica cu ușurință. Până în prezent, eticheta s-a acordat unor produse
de curățat, aparate electrocasnice, produse din hârtie, haine și produse de grădinărit,
lubrifianți și servicii cum ar fi cazările turistice. Criteriile pentru etichetarea ecologică
nu se bazează pe un singur factor, ci pe studii care analizează impactul unui produs
sau serviciu asupra mediului pe parcursul ciclului său de viață. Revizuirea în 2008 a
Regulamentului privind eticheta ecologică a UE [Regulamentul (CE) nr. 66/2010] a avut
ca scop promovarea utilizării sistemului voluntar de etichetare ecologică prin reducerea
costurilor și a sarcinilor birocratice impuse de normele în domeniu.
La 30 iunie 2017, Comisia a prezentat concluziile evaluării sale (denumită „verificare
a adecvării”) efectuate cu privire la Regulamentul privind eticheta ecologică. Ea
a constatat că regulamentul este relevant, este, în linii mari, coerent și oferă
valoare adăugată la nivelul UE. Cu toate acestea, a concluzionat, de asemenea, că
regulamentul este doar parțial eficace (deoarece permite o performanță de mediu
sporită pentru produsele care poartă eticheta, dar este posibil ca criteriile să nu fie
adecvate, iar absorbția de către piață rămâne scăzută pentru anumite tipuri de produse)
și parțial eficient (deoarece, în unele cazuri, costurile de asigurare a conformității
pot acționa ca o barieră în calea participării). Directiva 92/75/CEE a introdus un
sistem de etichetare energetică la nivelul UE pentru aparatele de uz casnic (în
engleză „white goods”), potrivit căruia etichetele și informațiile din broșurile produselor
oferă consumatorilor potențiali ratele de consum energetic pentru toate modelele

disponibile. De la introducerea sa în 1995, eticheta energetică a UE a devenit un ghid
recunoscut și respectat la scară largă pentru producători și consumatori. În iunie 2010,
Directiva privind etichetarea energetică (2010/30/UE) a făcut obiectul unei revizuiri
care a avut drept scop extinderea domeniului său de aplicare la o gamă mai largă de
produse, inclusiv la produsele consumatoare de energie și la alte produse energetice.
La 15 iulie 2015, Comisia a propus revenirea la scara unică de etichetare „de la A
la G”. În temeiul Regulamentul (UE) 2017/1369 din 4 iulie 2017 de stabilire a unui
cadru pentru etichetarea energetică și de abrogare a Directivei 2010/30/UE au fost
create cerințe noi de etichetare energetică pentru grupuri specifice de produse. În mod
concret, începând cu 2021, se vor „reclasifica” cinci grupe de produse (frigidere, mașini
de spălat vase, mașini de spălat rufe, televizoare și lămpi): un produs care aparține, de
exemplu, clasei de eficiență energetică A+++ va aparține clasei B după reclasificare,
fără nicio modificare a consumului său de energie. Inițial, clasa A va rămâne goală
pentru a lăsa loc pentru modele mai eficiente din punct de vedere energetic. Acest
lucru va permite consumatorilor să facă o distincție mai clară între cele mai eficiente
produse din punct de vedere energetic.
D. Proiectarea ecologică
Directiva privind proiectarea ecologică asigură îmbunătățirea tehnică a produselor.
Directiva 2005/32/CE instituie un cadru pentru stabilirea cerințelor în materie de
proiectare ecologică aplicabile produselor consumatoare de energie, de modificare
a Directivelor 92/42/CEE, 96/57/CE și 2000/55/CE privind cerințele de eficiență
energetică pentru produse cum ar fi boilerele, computerele sau televizoarele. Între
timp, Comisia a adoptat în cadrul procedurii de comitologie mai multe măsuri de
punere în aplicare a Directivei din 2005. La revizuirea din 2009 a Directivei din
2005 (Directiva 2009/125/CE), domeniul său de aplicare a fost extins la alte produse
energetice decât produsele consumatoare de energie, și anume produsele care, deși
nu consumă energie în timpul utilizării, au un impact indirect asupra consumului de
energie, de exemplu dispozitivele ce utilizează apă, ferestrele sau materialul izolant.
În 2012, Comisia a publicat o analiză a Directivei 2009/125/CE, care conchidea că
nu sunt necesare nici revizuirea urgentă a Directivei privind proiectarea ecologică,
nici extinderea domeniului său de aplicare la alte produse energetice decât produsele
consumatoare de energie.
E. Sistemul de management de mediu și audit (EMAS)
EMAS reprezintă un instrument de gestionare care face posibilă evaluarea, raportarea
și îmbunătățirea performanței de mediu a întreprinderilor și a altor organizații. Sistemul,
limitat inițial la întreprinderile din sectorul industrial, este disponibil pentru întreprinderi
din 1995. Totuși, din 2001 EMAS este disponibil pentru toate sectoarele economice,
inclusiv pentru serviciile publice și private. În 2009, Regulamentul EMAS (Regulamentul
(CE) nr. 1221/2009), a fost revizuit și modificat cu scopul de a încuraja organizațiile
să se înregistreze în sistemul EMAS. Revizuirea Regulamentului EMAS a îmbunătățit
posibilitatea de aplicare și credibilitatea sistemului și a consolidat vizibilitatea și
disponibilitatea sa. În 2017, anexele I, II și III la Regulamentul EMAS au fost modificate
pentru a include modificările legate de revizuirea standardului ISO 14001:2015.

Regulamentul (UE) 2017/1505 de modificare a acestor anexe a intrat în vigoare la
18.9.2017.
F. Achizițiile publice verzi (APV)
APV este o politică voluntară care vine în sprijinul autorităților publice la achiziționarea
de produse, servicii și lucrări care au un impact redus asupra mediului. Conceptul
de APV este recunoscut la scară largă în ultimii ani ca fiind un instrument util
pentru stimularea pieței produselor și serviciilor ecologice și pentru reducerea efectelor
asupra mediului ale activităților autorităților publice. Statele membre implementează
achizițiile publice verzi prin intermediul planurilor naționale de acțiune. Cele două
directive privind achizițiile publice adoptate în 2004 (Directiva 2004/18/CE și 2004/17/
CE) conțineau, pentru prima dată, dispoziții specifice legate de posibilitatea de a
ține seama de aspectele de mediu în procedura de atribuire a contractelor de
achiziții publice, de exemplu, prin includerea cerințelor de mediu în specificațiile
tehnice, utilizarea etichetelor ecologice sau aplicarea criteriilor de atribuire bazate
pe caracteristicile de mediu. Cele trei directive adoptate în februarie 2014 în cadrul
reformei achizițiilor publice în temeiul Actului privind piața unică - Directivele 2014/24/
UE (Directiva Clasică), 2014/25/UE (Directiva privind utilitățile publice) și 2014/23/
UE (Directiva privind concesiunile) - simplifică procedurile relevante, îmbunătățind
condițiile de inovare pentru întreprinderi și încurajând utilizarea la scară mai largă a
achizițiilor publice verzi, sprijinind astfel trecerea la o economie eficientă din punctul de
vedere al utilizării resurselor și cu emisii reduse de dioxid de carbon.
În 2008, Comisia a publicat o comunicare intitulată „Achiziții publice pentru
îmbunătățirea condițiilor de mediu” (COM(2008)0400), care stabilește o serie de măsuri
necesare pentru sprijinirea implementării achizițiilor publice verzi de statele membre
și de autoritățile contractante individuale. În consecință, criteriile privind achizițiile
publice verzi în UE fac parte dintr-o abordare voluntară a APV. Până în prezent, au
fost publicate 21 de seturi de criterii privind APV pentru anumite sectoare cum ar fi
transportul, echipamentele IT de birou, produse și servicii de curățat, construcțiile,
izolare termică, produse și servicii de grădinărit.
G. Planul de acțiune privind ecoinovarea (2011)
Planul de acțiune privind ecoinovarea lansat de Comisie în decembrie 2011 urmează
Planului de acțiune pentru tehnologii ecologice 2004 (ETAP) (COM(2004)0038)
și consolidează experiența câștigată în urma sa. Obiectivul ETAP era stimularea
dezvoltării și utilizării de tehnologii de mediu și îmbunătățirea competitivității europene
în acest domeniu.
Planul de acțiune privind ecoinovarea este legat în principal de inițiativa emblematică
„O Uniune a inovării” din cadrul Strategiei Europa 2020. Planul de acțiune are
drept scop să extindă domeniul de aplicare al politicilor de inovare pentru a include
tehnologiile ecologice și ecoinovarea și să evidențieze rolul politicii de mediu ca factor
de creștere economică. De asemenea, planul de acțiune vizează anumite obstacole
în calea ecoinovării și oportunități în acest sens, în special cele care nu sunt vizate de
alte politici de inovare.
Planul de acțiune privind ecoinovarea este un cadru de politică amplu care poate fi
finanțat din diferite surse. În perioada 2014-2020, principala sursă de sprijin va fi Orizont

2020. Alte surse includ fondurile structurale și de investiții europene, cum ar fi Fondul
european de dezvoltare regională, programul LIFE pentru mediu și politici climatice,
COSME și politica agricolă comună. O parte importantă a finanțării disponibile pentru
societățile de ecoinovare va fi obținută prin noile instrumente financiare dezvoltate de
Comisie pentru a oferi mecanisme de împrumut și de capitaluri proprii.
În ultimii ani, multe dintre obiectivele planului de acțiune privind ecoinovarea s-au
reunit în conceptul de economie circulară - o economie care învață de la natură să
nu risipească nimic. Ecoinovarea este esențială pentru realizarea multor aspecte ale
economiei circulare: simbioza industrială sau ecologiile industriale, designul „cradle-to-
cradle” (circuitul materialelor în natură), modelele de afaceri noi și inovatoare etc. (a
se vedea, de asemenea, fișa 2.5.6, referitoare la utilizarea eficientă a resurselor și la
economia circulară).

Parlamentul European și-a exprimat sprijinul pentru Planul de acțiune privind
consumul și producția durabile și componentele sale în repetate rânduri. La revizuirea
Directivei privind proiectarea ecologică din 2009, Parlamentul European a consolidat
cu succes conceptul de analiză a ciclului de viață, îndeosebi conceptul de eficiență
a resurselor și materialelor. De asemenea, Parlamentul a reușit să adopte dispoziții
detaliate privind întreprinderile mici și mijlocii și informarea consumatorilor. Extinderea
domeniului de aplicare a Directivei pentru a include produsele energetice a beneficiat,
de asemenea, de sprijinul ferm al Parlamentului.
Parlamentul European a jucat un rol important în adoptarea succesivă a unor
dispoziții ce introduc proceduri de achiziții mai ecologice în Directivele privind achizițiile
publice. La ultima revizuire a Directivelor privind achizițiile publice adoptate în
2014, Parlamentul European și-a exprimat sprijinul, printre altele, pentru introducerea
criteriului „ofertei cele mai avantajoase din punct de vedere economic” în procedura de
achiziții. Astfel, autoritățile publice vor putea acorda mai multă importanță aspectelor
legate de calitate și de mediu, chestiunilor sociale și inovării, ținând seama totodată de
prețul și costul ciclului de viață al produsului achiziționat.
La 24 ianuarie 2006, Parlamentul European a semnat declarația EMAS, prin care
s-a angajat să se asigure că activitățile sale sunt consecvente cu cele mai bune
practici actuale în materie de management al mediului. În 2007, Parlamentul European
a obținut certificarea ISO 14001.2004, înregistrându-se și în cadrul EMAS. De
asemenea, Parlamentul utilizează proceduri ecologice în materie de achiziții publice.
În rezoluția sa din 17 octombrie 2013, Parlamentul a salutat Planul de acțiune
privind ecoinovarea. Parlamentul a subliniat efectele potențiale la nivelul sinergiilor ale
ecoinovării pentru crearea de locuri de muncă durabile, protecția mediului și reducerea
dependenței economice. De asemenea, rezoluția a subliniat caracterul transversal al
politicii pentru ecoinovare și necesitatea de a integra ecoinovarea în toate domeniile de
politică. În acest context, Parlamentul a salutat posibilitățile de finanțare a ecoinovării
prin intermediul programului Orizont 2020, COSME, LIFE și al politicii agricole comune
și a evidențiat rolul noilor instrumente financiare ale UE, ca mecanisme ale inițiativelor

emblematice „O Uniune a inovării” și „O Europă eficientă din punctul de vedere al
utilizării resurselor” din cadrul Strategiei Europa 2020.
În cadrul negocierilor privind cadrul financiar multianual pentru 2014-2020, Parlamentul
a solicitat creșterea bugetului pe termen lung al Uniunii pentru perioada 2014-2020, în
lumina obiectivelor ambițioase prevăzute de Strategia Europa 2020 pentru o creștere
inteligentă, durabilă și favorabilă incluziunii. La negocierea programelor specifice,
Parlamentul a reușit să includă ecoinovarea printre prioritățile de investiții eligibile
pentru finanțare din Fondul european de dezvoltare regională.
La 13 iunie 2017, Parlamentul a adoptat, de asemenea, o rezoluție legislativă
referitoare la simplificarea etichetării energetice a aparatelor electrocasnice, pe o scară
de la A la G, permițând clienților să aleagă produse care reduc consumul de energie
și facturile lor la energie.
În Rezoluția sa din 4 iulie 2017 referitoare la un ciclu de viață mai lung al
produselor: beneficii pentru consumatori și întreprinderi, Parlamentul a invitat Comisia
să îmbunătățească informarea populației cu privire la durabilitatea produselor prin
analizarea posibilității de a lansa o etichetă europeană voluntară care să acopere, în
special, durabilitatea produsului, caracteristicile de proiectare ecologică, capacitatea
de modernizare în conformitate cu progresul tehnic și posibilitatea de reparare.
În iunie 2017, Parlamentul a publicat un studiu privind APV, care examinează utilizările
și oportunitățile actuale ale APV în UE, în contextul planului de acțiune al UE pentru
economia circulară și ca o continuare a acestuia. Studiul a identificat beneficii de mediu
pentru cetățeni, precum și câștiguri pentru ocuparea forței de muncă și economia
globală la nivel european. Acest lucru se datorează faptului că, în țările europene,
sectorul public reprezintă peste 25 % din totalul locurilor de muncă. Anual, peste
250 000 de autorități publice din Uniune cheltuiesc aproximativ 14 % din PIB pentru
achiziționarea de servicii, lucrări și bunuri. Prin politicile lor în domeniul achizițiilor
publice, autoritățile publice pot contribui în mod semnificativ la economia circulară
prin achiziționarea de produse mai ecologice și de energie verde, prin îmbunătățirea
utilizării și reutilizării funcționale și prin încurajarea reciclării cu înaltă valoare adăugată.
Georgios Amanatidis
11/2019

CONTROLUL BUGETAR
Controlul bugetului european se efectuează în cadrul fiecărei instituții a UE și la

nivelul statelor membre. Activități de control importante sunt realizate la diferite
niveluri de către Curtea de Conturi și de către Parlament. În fiecare an, acesta din
urmă examinează execuția bugetului în vederea acordării descărcării de gestiune
Comisiei Europene, celorlalte instituții europene și agențiilor Uniunii.
TEMEI JURIDIC
— articolele 287, 317, 318, 319, 322 și 325 din Tratatul privind funcționarea Uniunii
Europene (TFUE);
— Regulamentul (UE, Euratom) 2018/1046 al Parlamentului European și al
Consiliului din 18 iulie 2018 privind normele financiare aplicabile bugetului
general al Uniunii, de modificare a Regulamentelor (UE) nr. 1296/2013, (UE)
nr. 1301/2013, (UE) nr. 1303/2013, (UE) nr. 1304/2013, (UE) nr. 1309/2013, (UE)
nr. 1316/2013, (UE) nr. 223/2014, (UE) nr. 283/2014 și a Deciziei nr. 541/2014/
UE și de abrogare a Regulamentului (UE, Euratom) nr. 966/2012, în special titlul II
capitolul 7, referitor la principiul bunei gestiuni financiare și performanță, precum
și titlul XIV, referitor la auditul extern și descărcarea de gestiune;
și buna gestiune financiară, partea a III-a;
— Regulamentul de procedură al PE, titlul II capitolul 6 articolele 92a, 93 și 94; titlul
V capitolul 2 articolul 125; anexa IV.
OBIECTIVE
Asigurarea legalității, exactității și bunei gestiuni financiare ale operațiunilor bugetare
și ale sistemelor de control financiar, precum și asigurarea bunei gestiuni financiare a
bugetului european (economie, eficiență și eficacitate), Curtea de Conturi Europeană
și Parlamentul European monitorizând totodată atingerea obiectivelor (criteriile de
performanță).

REALIZĂRI
A. Controlul la nivel național
Controlul inițial al veniturilor și cheltuielilor este exercitat în mare parte de către
autoritățile naționale. Acestea și-au păstrat competențele, mai ales în ceea ce privește
resursele proprii tradiționale (1.4.1), în legătură cu care dispun de procedurile necesare
pentru colectarea și verificarea sumelor respective. În acest sens, se cuvine reamintit
faptul că, la 26 mai 2014[1], Consiliul a adoptat un set de măsuri legislative, inclusiv o
nouă decizie privind resursele proprii, introducând anumite modificări ale sistemului de
resurse proprii pentru perioada 2014-2020. Noile norme referitoare la resursele proprii
se aplică începând cu intrarea în vigoare a acestei decizii la 1 octombrie 2016, cu efect
retroactiv de la 1 ianuarie 2014. Colectarea resurselor proprii tradiționale reprezintă, pe
de altă parte, o chestiune de importanță majoră pentru instituțiile UE. Controlul bugetar
se exercită și prin lupta împotriva fraudei (1.4.6). Cheltuielile operaționale din cadrul
Fondului european de garantare agricolă (FEGA), al Fondului european agricol pentru
dezvoltare rurală (FEADR) și al fondurilor structurale sunt, de asemenea, controlate în
primă instanță de către autoritățile din statele membre.
B. Controlul la nivelul Uniunii
1. Controlul intern
În fiecare instituție, controlul este exercitat de către ordonatorii de credite și contabili,
precum și de către auditorul intern al instituției.
2. Controlul extern exercitat de către Curtea de Conturi (1.3.12)
Controlul extern este efectuat de către curțile de conturi naționale și Curtea de
Conturi Europeană (CCE), care prezintă autorității bugetare rapoarte anuale detaliate
în temeiul articolului 287 din TFUE. Acestea sunt:
— declarația de asigurare (DAS) privind fiabilitatea conturilor și legalitatea și
regularitatea operațiunilor subiacente;
— raportul anual privind execuția bugetului general, inclusiv a bugetelor tuturor
instituțiilor și organelor aferente acestora;
— rapoarte speciale pe probleme specifice;
— rapoarte de audit și avize;
— rapoarte specifice și documente de poziție;
— rapoarte anuale specifice privind agențiile și organele Uniunii Europene.
De asemenea, CCE prezintă rapoarte privind operațiunile de împrumut și de creditare
și Fondul european de dezvoltare (FED).
[1]Decizia 2014/335/UE, Euratom a Consiliului din 26 mai 2014 privind sistemul de resurse proprii ale
Uniunii Europene, JO L 168, 7.6.2014, p. 105.

3. Controlul politic exercitat de către Parlamentul European
În cadrul Parlamentului European, Comisia pentru control bugetar este responsabilă
de pregătirea poziției Parlamentului, în special cu privire la:
— controlul execuției bugetului UE și al FED;
— închiderea, prezentarea și auditarea conturilor și bilanțurilor Uniunii, precum și ale
instituțiilor și tuturor organelor finanțate de către Uniune;
— controlul activităților financiare ale Băncii Europene de Investiții (1.3.15);
— monitorizarea raportului cost-beneficii al diverselor forme de finanțare comunitară
în procesul de punere în aplicare a politicilor Uniunii;
— examinarea fraudelor și a neregulilor în procesul de execuție a bugetului Uniunii,
adoptarea unor măsuri menite să prevină și să asigure urmărirea în justiție a
acestor cazuri, precum și protejarea intereselor financiare ale Uniunii în general.
De asemenea, Comisia pentru control bugetar pregătește Deciziile privind descărcarea
de gestiune.
Procedura de descărcare de gestiune
La recomandarea Consiliului, Parlamentul acordă anual Comisiei descărcarea de
gestiune pentru execuția bugetului aferent anului n-2, după ce examinează în prealabil
rapoartele de activitate ale direcțiilor generale ale Comisiei, raportul anual al Comisiei
privind gestionarea și performanța bugetului UE, raportul de evaluare (articolul 318
din TFUE), raportul anual al CCE și răspunsurile Comisiei și ale celorlalte instituții
la întrebările sale (articolul 319 din TFUE). Membrii Comisiei pentru control bugetar
elaborează poziția Parlamentului față de rapoartele speciale ale Curții de Conturi, în
principal sub formă de documente de lucru ce conțin orientări adresate raportorului
general care se ocupă de dosarul de descărcare de gestiune. Comisia și celelalte
instituții au obligația de a lua măsuri pentru a da curs observațiilor formulate de
Parlament în rezoluțiile sale privind descărcarea de gestiune [articolul 319 alineatul (3)
din TFUE și articolul 262 din Regulamentul financiar]. Parlamentul acordă anual
descărcarea de gestiune și celorlalte instituții, precum și agențiilor. Parlamentul
acordă Comisiei o descărcare de gestiune distinctă pentru punerea în practică a
măsurilor aferente FED, întrucât acestea nu sunt încă incluse în bugetul general.
Decizia referitoare la descărcarea de gestiune a Parlamentului și rezoluția acestuia
privind execuția bugetului general al UE, secțiunea I – Parlamentul European, sunt
adresate Președintelui Parlamentului.
De regulă, Parlamentul examinează în plen rapoartele de descărcare de gestiune
înainte de 15 mai (articolul 260 din Regulamentul financiar). Prin urmare, mai puțin în
cazuri excepționale, acordarea descărcării de gestiune se supune la vot în perioada de
sesiune din mai, iar, în cazul amânării descărcării de gestiune, în perioada de sesiune
din octombrie. În cazul în care propunerea de acordare a descărcării de gestiune nu
este susținută de o majoritate a voturilor sau în cazul în care Parlamentul hotărăște
amânarea Deciziei de acordare a descărcării de gestiune, acesta informează instituțiile
sau agențiile în cauză cu privire la motivele amânării descărcării de gestiune. Instituțiile
și agențiile vizate trebuie să ia fără întârziere măsurile necesare pentru eliminarea

obstacolelor care împiedică acordarea descărcării de gestiune. Ulterior, Comisia pentru
control bugetar prezintă, în termen de șase luni, un nou raport cuprinzând o nouă
propunere de acordare sau de refuzare a descărcării de gestiune.

A. Evoluția competențelor
În perioada 1958-1970, Parlamentul European era doar informat cu privire la
Deciziile referitoare la descărcarea de gestiune acordată de către Consiliu Comisiei
pentru execuția bugetului. În 1971, Parlamentul a dobândit competența de a acorda
descărcarea de gestiune împreună cu Consiliul. De la 1 iunie 1977, data intrării în
vigoare a Tratatului din 22 iulie 1975, Parlamentul a devenit singura instituție care
acordă descărcarea de gestiune, la recomandarea Consiliului. Trebuie menționat și
faptul că Parlamentul, prin comisiile sale de resort, audiază comisarii desemnați, iar
Comisia pentru control bugetar audiază membrii desemnați ai Curții de Conturi, precum
și candidații selectați pentru postul de director general al Oficiului European de Luptă
Antifraudă (OLAF) și membrii Comitetului de supraveghere al OLAF. Aceste posturi nu
pot fi ocupate dacă nu au avut loc audierile respective în cadrul Parlamentului. Trebuie
precizat totodată că directorul general al OLAF este numit de Comisia Europeană în
urma consultării Parlamentului European și a Consiliului și că membrii Comitetului de
supraveghere al OLAF sunt numiți de comun acord de către Parlamentul European,
Consiliu și Comisie.
B. Utilizarea descărcării de gestiune
Parlamentul European poate decide să amâne acordarea descărcării de gestiune în
cazul în care este nemulțumit de anumite aspecte ale execuției bugetului de către
Comisie. Refuzarea acordării descărcării de gestiune poate fi asimilată unei cereri de
demisie a Comisiei. Această posibilitate a fost pusă în practică în decembrie 1998: în
urma votului în plen prin care a fost respinsă propunerea de descărcare de gestiune, a
fost înființat un grup de cinci experți independenți care au efectuat o anchetă pe baza
acuzațiilor de fraudă, administrare defectuoasă și nepotism aduse Comisiei. Ulterior,
la 16 martie 1999, colegiul comisarilor a demisionat în bloc.
În perioada de sesiune din aprilie 2009, în cursul procedurii de descărcare de gestiune
pentru 2007, Parlamentul a amânat acordarea descărcării de gestiune pentru Consiliul
de Miniștri, deoarece Consiliul a refuzat să pună la dispoziția Parlamentului informații
pertinente care i-ar fi permis să acorde descărcarea de gestiune în deplină cunoștință
de cauză. Începând cu anul respectiv, descărcarea de gestiune pentru execuția
bugetului Consiliului este amânată și refuzată. În ceea ce privește descărcarea de
gestiune pentru execuția bugetului general al Uniunii Europene de către Comisie,
trebuie subliniat că Parlamentul a introdus două elemente noi cu ocazia procedurilor
de descărcare aferente exercițiilor 2011 și 2012: verificarea legalității și regularității
cheltuielilor, care, din ce în ce mai mult, are loc împreună cu o evaluare a performanțelor
(articolul 318 din TFUE - raportul de evaluare a finanțelor Uniunii bazat pe rezultatele
obținute), dar și faptul că o decizie privind descărcarea de gestiune poate fi o decizie
„ponderată” prin exprimarea unor eventuale rezerve privind anumite sectoare politice.

Deși tratatul face referire numai la descărcarea de gestiune a Comisiei, din motive
de transparență și de control democratic Parlamentul acordă separat descărcarea de
gestiune și pentru celelalte instituții și organe și pentru fiecare agenție sau entitate
similară (anexa VI la Regulamentul de procedură al Parlamentului European). Așa
cum se menționează mai sus, Comisia, celelalte instituții și agențiile trebuie să
prezinte rapoarte privind măsurile luate pentru a da curs observațiilor incluse în
rezoluțiile Parlamentului European de descărcare de gestiune. Statele membre trebuie
să informeze Comisia cu privire la măsurile adoptate pentru a da curs observațiilor
Parlamentului, iar Comisia trebuie să țină cont de aceste măsuri la redactarea propriului
raport de monitorizare (articolul 262 din Regulamentul financiar).
C. Alte instrumente
Comisiile specializate ale Parlamentului contribuie și la asigurarea utilizării eficiente
și în interesul contribuabililor europeni a fondurilor UE. În repetate rânduri, membrii
Comisiei pentru control bugetar au purtat discuții cu reprezentanții comisiilor
omoloage din parlamentele statelor membre, cu autoritățile naționale de control și cu
reprezentanții autorităților vamale. De asemenea, deputații au desfășurat anchete la
fața locului pentru a constata faptele care stau la baza anumitor probleme.
De reamintit și că, în decembrie 1995, Parlamentul și-a exercitat pentru prima dată
dreptul conferit prin tratat de a crea o comisie de anchetă și a prezentat un raport privind
acuzațiile de fraudă și de administrare defectuoasă (1.4.6).
Tratatul de la Lisabona a consolidat mecanismele de control axate pe rezultatele
obținute de programele Uniunii, obligând de acum înainte Comisia să prezinte
Parlamentului și Consiliului, după luarea în considerare a indicațiilor acestora, un raport
de evaluare complet în cadrul procedurii anuale de descărcare de gestiune.
Rudolfs Verdins
04/2020

COOPERAREA POLIȚIENEASCĂ
Principalul instrument al cooperării polițienești îl reprezintă Oficiul European de

Poliție (Europol), un element central al arhitecturii europene de securitate internă
extinse. Cooperarea și politicile se dezvoltă în continuare, acordându-se o atenție
deosebită contracarării mai eficace a amenințărilor și infracțiunilor paneuropene
și, în special în ceea ce privește Parlamentul European, respectând drepturile
fundamentale și normele în materie de protecție a datelor.
TEMEI JURIDIC
Articolele 33 (cooperare vamală), 87, 88 și 89 din Tratatul privind funcționarea Uniunii
Europene (TFUE).
OBIECTIVE
Cooperarea polițienească eficace reprezintă un element esențial care contribuie
la transformarea Uniunii într-un spațiu de libertate, securitate și justiție bazat pe
respectarea drepturilor fundamentale. Cooperarea transfrontalieră între agențiile de
ordine publică - care implică forțele de poliție, vămile și alte servicii de asigurare a
ordinii publice - este destinată prevenirii, detectării și anchetării infracțiunilor penale
din întreaga Uniune Europeană. În practică, această cooperare privește, în principal,
infracțiunile grave (criminalitatea organizată, traficul de droguri, traficul de ființe umane
și criminalitatea informatică) și terorismul.
REALIZĂRI
A. Premise
Cooperarea polițienească dintre statele membre a început în 1976 prin așa-numitul
„Grup Trevi”, o rețea interguvernamentală a reprezentanților ministerelor de justiție
și de interne. Tratatul de la Maastricht a stabilit ulterior chestiunile de interes
comun care au justificat cooperarea polițienească (terorism, droguri și alte forme de
criminalitate internațională). El a introdus și principiul creării unui „Oficiu european
de poliție” (Europol), care, inițial, a funcționat ca Unitatea Droguri Europol. Convenția
Europol a fost semnată la 26 iulie 1995, deși oficiul nu și-a început oficial activitatea
decât la 1 iulie 1999, cu atribuții extinse acordate prin Tratatul de la Amsterdam (semnat
la 2 octombrie 1997). Cu toate acestea, cooperarea polițienească progresase deja
înaintea înființării Europol. Prin crearea Spațiului Schengen în 1985, din care au făcut
parte la început numai câteva state membre, cooperarea polițienească transfrontalieră
devenise deja o realitate (a se vedea și 4.2.4). Odată cu intrarea în vigoare a Tratatului

de la Amsterdam, acquis-ul Schengen - inclusiv aspectele sale legate de cooperarea
polițienească - a fost incorporat în dreptul UE, deși a fost încadrat în cel de-al ,,treilea
pilon” al cooperării interguvernamentale. Aceeași abordare interguvernamentală a
fost aplicată pentru măsurile de cooperare polițienească adoptate de un grup mic
de state membre în temeiul Tratatului de la Prüm, care conținea dispoziții privind
schimbul de informații referitoare la ADN, amprente digitale și datele de înmatriculare
ale autovehiculelor. Tratatul de la Prüm a fost introdus complet în legislația Uniunii prin
Decizia 2008/615/JAI a Consiliului din 23 iunie 2008.
B. Cadrul instituțional actual
Cadrul instituțional a fost mult simplificat prin Tratatul de la Lisabona (TFUE),
majoritatea măsurilor de cooperare polițienească fiind acum adoptate în cadrul
procedurii legislative ordinare (codecizie) și făcând obiectul controlului jurisdicțional
exercitat de Curtea de Justiție. Cu toate acestea, lăsând la o parte caracteristicile
specifice ale Spațiului de libertate, securitate și justiție [clauze de „opt-out” pentru
Regatul Unit, Irlanda și Danemarca (protocoalele 21 și 22 anexate la TFUE) și
un rol privilegiat pentru parlamentele naționale (protocoalele 1 și 2)], cooperarea
polițienească și cooperarea judiciară în materie penală nu au fost integrate complet în
cadrul comunitar și își păstrează câteva dintre caracteristicile inițiale:
— Dreptul de inițiativă al Comisiei poate fi exercitat și de statele membre, dacă
reprezintă un sfert din membrii Consiliului (articolul 76 din TFUE);
— Parlamentul European este consultat doar cu privire la măsurile de cooperare
operativă, adoptate în unanimitate de Consiliu. Dacă nu există unanimitate în
Consiliu, există posibilitatea ca nouă sau mai multe state membre să colaboreze pe
baza unei cooperări consolidate. În acest scenariu, Consiliul European suspendă
procesul pentru a încerca să ajungă la un consens [așa-numitul mecanism al
„frânei de urgență” prevăzut la articolul 87 alineatul (3) din TFUE].
C. Principalele acte legislative privind cooperarea polițienească adoptate în cadrul
procedurii legislative ordinare
— Regulamentul (UE) 2015/2219 al Parlamentului European și al Consiliului din
25 noiembrie 2015 privind Agenția Uniunii Europene pentru Formare în Materie
de Aplicare a Legii (CEPOL) și de înlocuire și de abrogare a Deciziei 2005/681/
JAI a Consiliului, aplicabil de la 1 iulie 2016;
— Directiva (UE) 2016/681 a Parlamentului European și a Consiliului din 27 aprilie
2016 privind utilizarea datelor din registrul cu numele pasagerilor (PNR) pentru
prevenirea, depistarea, investigarea și urmărirea penală a infracțiunilor de terorism
și a infracțiunilor grave. Statelor membre li s-a impus să transpună Directiva în
legislația națională până la 25 mai 2018;
— Regulamentul (UE) 2016/794 al Parlamentului European și al Consiliului din 11 mai
2016 privind Agenția Uniunii Europene pentru Cooperare în Materie de Aplicare a
Legii (Europol) și de înlocuire și de abrogare a Deciziilor 2009/371/JAI, 2009/934/
JAI, 2009/935/JAI, 2009/936/JAI și 2009/968/JAI ale Consiliului, aplicabil de la 1
mai 2017;

— Regulamentul (UE) 2018/1726 al Parlamentului European și al Consiliului
din 14 noiembrie 2018 privind Agenția Uniunii Europene pentru Gestionarea
Operațională a Sistemelor Informatice la Scară Largă în Spațiul de Libertate,
Securitate și Justiție (eu-LISA) și de modificare a Regulamentului (CE)
nr. 1987/2006 și a Deciziei 2007/533/JAI a Consiliului, precum și de abrogare a
Regulamentului (UE) nr. 1077/2011, aplicabil de la 11 decembrie 2018;
— Regulamentul (UE) 2018/1862 al Parlamentului European și al Consiliului din
28 noiembrie 2018 privind instituirea, funcționarea și utilizarea Sistemului de
informații Schengen (SIS) în domeniul cooperării polițienești și al cooperării
judiciare în materie penală, de modificare și de abrogare a Deciziei 2007/533/JAI
a Consiliului și de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 1986/2006 al Parlamentului
European și al Consiliului și a Deciziei 2010/261/UE a Comisiei, aplicabil cel târziu
de la 28 decembrie 2021;
— Parlamentul a adoptat poziția sa în primă lectură la 16 aprilie 2019 în vederea
adoptării Regulamentului (UE) 2019/… al Parlamentului European și al Consiliului
privind instituirea unui cadru de interoperabilitate între sistemele de informații ale
UE în domeniul cooperării polițienești și judiciare, al azilului și al migrației și de
modificare a Regulamentelor (UE) 2018/1726, (UE) 2018/1862 și (UE) 2019/....
Parlamentul și Consiliul au ajuns la un acord provizoriu privind actul final;
— Parlamentul a adoptat poziția sa în primă lectură la 17 aprilie 2019 în vederea
adoptării Directivei (UE) 2019/… a Parlamentului European și a Consiliului de
stabilire a normelor de facilitare a utilizării informațiilor financiare și de alt tip în
scopul prevenirii, depistării, investigării sau urmăririi penale a anumitor infracțiuni
și de abrogare a Deciziei 2000/642/JAI a Consiliului. Parlamentul și Consiliul au
ajuns la un acord provizoriu privind actul final.
D. Agențiile și alte organisme ale cooperării polițienești
1. Agenția Uniunii Europene pentru cooperare în materie de aplicare a legii
(Europol)
Europol este o agenție care are ca scop principal scop să facă Europa mai sigură.
Aceasta sprijină statele membre ale UE în lupta împotriva terorismului, criminalității
informatice și a altor forme grave și organizate de criminalitate. Europol colaborează, de
asemenea, cu numeroase state partenere din afara UE și cu organizații internaționale.
Rețelele infracționale și teroriste la scară largă reprezintă o amenințare semnificativă
la adresa securității interne a UE. Cele mai mari amenințări la adresa securității sunt
terorismul, traficul internațional de droguri și spălarea de bani, frauda organizată,
falsificarea bancnotelor și monedelor euro și traficul de ființe umane.
Europol a înființat mai multe unități specializate pentru a răspunde la aceste amenințări:
— Centrul european de combatere a criminalității informatice (EC3), cu scopul de
a consolida reacția autorităților de asigurare a respectării legii la criminalitatea
informatică în UE și astfel contribuie la protejarea cetățenilor, a întreprinderilor și
a guvernelor europene de criminalitatea online;

— Centrul european privind introducerea ilegală de migranți (EMSC), cu scopul de a
sprijini statele membre ale UE în depistarea și neutralizarea rețelelor infracționale
complexe și sofisticate implicate în introducerea ilegală de migranți;
— Centrul european de combatere a terorismului (CECT) este un centru de operațiuni
și un centru de expertiză care reflectă nevoia tot mai mare ca UE să își consolideze
răspunsul la actele de terorism;
— Coaliția coordonată de combatere a infracțiunilor legate de proprietatea
intelectuală (IPC3) oferă sprijin operațional și tehnic agențiilor de aplicare a legii
și altor parteneri;
— FIU.net este o rețea informatică descentralizată și sofisticată care sprijină unitățile
de informații financiare (FIU) din UE în lupta lor împotriva spălării banilor și a
finanțării terorismului;
— Unitatea UE de semnalare a conținutului online (EU IRU) detectează și
investighează conținutul rău intenționat pe internet și pe rețelele de socializare.
Europol a fost înființat în temeiul Regulamentului privind Europol. Acesta are sediul la
Haga, în Țările de Jos.
Pentru a conferi agenției un grad mai ridicat de responsabilitate, a fost instituit
un grup mixt de control parlamentar specializat (JPSG) pentru Europol, în temeiul
Regulamentului privind Europol. Articolul 88 din TFUE prevede că activitățile Europol
sunt supuse unei proceduri de control de către Parlamentul European, iar parlamentele
naționale sunt asociate acestei proceduri. Potrivit articolului 51 din Regulamentul
Europol, JPSG monitorizează din punct de vedere politic activitățile Europol în
îndeplinirea misiunii sale, inclusiv în ceea ce privește impactul respectivelor activități
asupra drepturilor și libertăților fundamentale ale persoanelor fizice.
2. Agenția Uniunii Europene pentru Formare în Materie de Aplicare a Legii (CEPOL)
CEPOL este o agenție dedicată dezvoltării, implementării și coordonării activităților de
formare a funcționarilor responsabili cu aplicarea legii. CEPOL contribuie la o Europă
mai sigură prin facilitarea cooperării și a schimbului de cunoștințe între funcționarii
responsabili cu aplicarea legii din statele membre ale UE și, într-o anumită măsură, din
țări terțe, în legătură cu aspecte ce decurg din prioritățile UE în domeniul securității, în
special din ciclul de politici ale UE privind criminalitatea gravă și organizată.
Agenția pentru Formare în Materie de Aplicare a Legii a fost instituită prin Regulamentul
CEPOL. Aceasta are sediul la Budapesta, în Ungaria.
3. Comitetul permanent pentru cooperarea operațională în materie de securitate
internă (COSI)
În temeiul articolului 71 din TFUE, „[î]n cadrul Consiliului se instituie un comitet
permanent care să asigure în cadrul Uniunii promovarea și consolidarea cooperării
operaționale în materie de securitate internă. Fără a aduce atingere articolului 240,
comitetul promovează coordonarea acțiunii autorităților competente ale statelor
membre. La lucrările comitetului pot fi implicați reprezentanții organelor, ai oficiilor și ai
agențiilor în cauză ale Uniunii. Parlamentul European și parlamentele naționale sunt
informate cu privire la derularea acestor lucrări.”

COSI a fost instituit prin Decizia Consiliului din 25 februarie 2010 privind instituirea
Comitetului permanent pentru cooperarea operațională în materie de securitate internă
(2010/131/UE).
4. Centrul de situații și de analiză a informațiilor al UE (INTCEN UE)
Centrul de situații și de analiză a informațiilor al UE (INTCEN UE) nu este un organism
propriu-zis de cooperare polițienească, deoarece este o direcție în cadrul Serviciului
European de Acțiune Externă (SEAE) și se ocupă doar de analiză strategică. Cu
toate acestea, centrul contribuie la cooperarea polițienească, elaborând evaluări ale
amenințărilor pe baza informațiilor furnizate de serviciile de informații, armată, diplomați
și serviciile de poliție. INTCEN poate, de asemenea, să contribuie în mod util dintr-o
perspectivă operativă, punând, de exemplu, la dispoziție informații la nivelul UE privind
destinațiile, motivele și mișcările teroriștilor.

Parlamentul a jucat un rol-cheie în elaborarea legislației UE în domeniul cooperării
polițienești, făcând din siguranța cetățenilor europeni o prioritate politică. De
asemenea, în cadrul procedurii legislative ordinare, continuă să lucreze la
îmbunătățirea cooperării polițienești, pe picior de egalitate cu Consiliul.
Principalul instrument al cooperării polițienești este Europol, care este un pilon central
al infrastructurii europene de securitate internă extinsă. Ca parte a reformei Europol,
Parlamentul a pledat în mod activ în favoarea unui control parlamentar mai extins și a
unor norme mai stricte în materie de protecție a datelor.
Cooperarea polițienească și politicile aferente sunt încă în curs de dezvoltare,
acordându-se atenție mai ales contracarării mai eficace a amenințărilor și infracțiunilor
paneuropene și, în special în ceea ce privește Parlamentul, respectând în același
timp normele în materie de drepturi fundamentale și protecție a datelor. Cu toate
că a avut loc o revizuire completă a normelor aplicabile agențiilor UE de cooperare
polițienească, vor fi necesare eforturi concertate pentru a consolida și mai mult măsurile
de cooperare polițienească, în special în ceea ce privește schimbul de date și de
dovezi între autoritățile de aplicare a legii din statele membre, precum și între acestea
și agențiile UE. Parlamentul a îndemnat statele membre să realizeze îmbunătățirile de
standardizare tehnică necesare în ceea ce privește calitatea datelor și să stabilească
un cadru juridic pentru o viitoare abordare a „schimbului implicit de informații”. Pe
măsură ce numărul sarcinilor și așteptările cresc, trebuie să se asigure resurse
financiare și umane adecvate pentru agențiile UE. În plus, rolul Parlamentului va trece
probabil de la introducerea de nouă legislație la monitorizarea punerii în aplicare a
legislației.
Parlamentul este acum un actor instituțional cu drepturi depline în domeniul politicilor
de securitate și ar trebui să joace un rol esențial în evaluarea și definirea politicilor
de securitate internă. Acesta a lăsat deja o amprentă de neșters asupra politicii de
securitate internă, inclusiv asupra politicilor în materie de cooperare polițienească.
Udo Bux

02/2020

COOPERAREA TERITORIALĂ EUROPEANĂ
Cooperarea teritorială europeană este instrumentul politicii de coeziune care are

drept obiectiv soluționarea problemelor transfrontaliere și dezvoltarea în comun a
potențialului diverselor teritorii. Acțiunile de cooperare sunt sprijinite din Fondul
european de dezvoltare regională prin intermediul a trei componente-cheie:
cooperarea transfrontalieră, cooperarea transnațională și cooperarea interregională.
TEMEI JURIDIC
Articolul 178 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene și Regulamentul (UE)
nr. 299/2013 din 17 decembrie 2013.
DISPOZIȚII GENERALE
Cooperarea teritorială europeană (CTE) este o componentă a politicii de coeziune din
1990. Pentru perioada de programare 2014-2020, pentru prima dată în istoria politicii
de coeziune europene, a fost adoptat un regulament specific care vizează acțiunile de
cooperare sprijinite din Fondul european de dezvoltare regională (FEDR). Cooperarea
teritorială europeană este instrumentul politicii de coeziune care are drept obiectiv
soluționarea problemelor transfrontaliere care necesită soluții comune și dezvoltarea
în comun a potențialului diverselor teritorii.
Cuantumul alocat CTE pentru exercițiul bugetar 2014-2020 este de 9,3 miliarde EUR.
Aceste resurse sunt împărțite astfel:
1. 74,05 % pentru cooperarea transfrontalieră. Aceste programe vizează să apropie
regiunile sau autoritățile locale care au frontiere comune (terestre sau maritime)
pentru a dezvolta zonele de frontieră, pentru a-și utiliza potențialul de dezvoltare
neexploatat și pentru a aborda împreună provocările comune existente. Printre
problemele comune se numără: accesul redus la tehnologiile informației și
comunicațiilor (TIC); infrastructură de transport insuficientă; industrii locale aflate
în declin; un mediu de afaceri neadecvat; lipsa rețelelor de administrații locale și
regionale; niveluri reduse de cercetare și inovare și implementare a TIC; poluarea
mediului; prevenirea riscurilor; atitudini negative față de cetățenii țărilor vecine etc.;
2. 20,36 % pentru cooperarea transnațională. Aceste programe vizează teritorii
transnaționale și au drept obiectiv consolidarea cooperării pe baza acțiunilor de
promovare a dezvoltării teritoriale integrate la nivelul entităților naționale, regionale
și locale în zone geografice europene vaste. De asemenea, programele vizează

cooperarea transfrontalieră maritimă, în cazul în care nu este deja acoperită de
programele de cooperare transfrontaliere;
3. 5,59 % pentru cooperarea interregională. Scopul acestor programe este să
crească eficacitatea politicii de coeziune pe baza acțiunilor care promovează
schimburi de experiență între regiuni cu privire la aspecte precum elaborarea și
implementarea programelor, dezvoltarea urbană durabilă și analizarea tendințelor
de dezvoltare pe teritoriul Uniunii. Schimburile de experiență pot include
promovarea cooperării reciproc avantajoase între grupuri inovatoare care
desfășoară activități de cercetare intense și schimburile între cercetători și
institutele de cercetare.
ACOPERIRE GEOGRAFICĂ
În principiu, toate frontierele interne și externe terestre ale UE, precum și frontierele
maritime (regiuni separate de maximum 150 km sau, în cazul regiunilor ultraperiferice,
și de peste 150 km), pot fi sprijinite prin intermediul componentei dedicate cooperării
transfrontaliere. Zonele acoperite de cooperarea transnațională trebuie stabilite de
Comisie, ținând seama de strategiile macroregionale și maritime, cu posibilitatea
ca statele membre să adauge teritorii limitrofe. Cooperarea interregională vizează
întregul teritoriu al Uniunii Europene. Regiunile ultraperiferice pot beneficia de pe urma
acțiunilor cooperării transfrontaliere și transnaționale în cadrul unui singur program de
cooperare.
Și țările terțe pot participa la programe de cooperare. În astfel de cazuri, Instrumentul
european de vecinătate (IEV) și Instrumentul de asistență pentru preaderare (IPA II)
pot fi utilizate, de asemenea, pentru a finanța acțiuni de cooperare.
CONCENTRARE TEMATICĂ
Pentru a asigura impactul maxim posibil al politicii de coeziune și pentru a contribui la
realizarea Strategiei Europa 2020, sprijinul din FEDR pentru programele CTE trebuie
concentrat asupra unui număr limitat de obiective tematice[1], care sunt legate direct
de prioritățile strategiei în cauză. În cadrul fiecărui obiectiv tematic, Regulamentul
privind FEDR[2] stabilește o serie de priorități de investiții în cadrul obiectivelor tematice.
Acestea sunt completate de priorități suplimentare adaptate la nevoile specifice ale
acțiunilor CTE.
Programele transfrontaliere și transnaționale trebuie să se concentreze asupra a
maximum patru obiective tematice, în timp ce, în cazul cooperării interregionale, nu
există astfel de limitări. Printre domeniile prioritare specifice programelor CTE se
numără:
1. Cooperarea transfrontalieră: promovarea de locuri de muncă durabile și de
calitate și sprijinirea mobilității profesionale prin integrarea piețelor de muncă
transfrontaliere, promovarea incluziunii sociale și integrarea comunităților la nivel
[1]Articolul 9 din Regulamentul (CE) nr. 1303/2013 din 17 decembrie 2013 conține o listă de obiective
tematice.
[2]Articolul 5 din Regulamentul (CE) nr. 1301/2013 din 17 decembrie 2013.

transfrontalier, dezvoltarea și implementarea unor programe comune ce vizează
educația, formarea profesională și formarea etc.
2. Cooperarea transnațională: consolidarea capacităților instituționale ale autorităților
publice și ale părților interesate și a eficienței administrației publice prin
dezvoltarea de strategii macroregionale și maritime și coordonarea acestora;
3. Cooperarea interregională: consolidarea capacităților instituționale ale autorităților
publice și ale părților interesate și a eficienței administrației publice prin
diseminarea bunelor practici și a cunoștințelor de specialitate și promovarea
schimburilor de experiență.
DISPOZIȚII SPECIFICE PROGRAMELOR DE COOPERARE

Având în vedere faptul că mai multe state membre s-au implicat în elaborarea și
implementarea programelor de cooperare, dispozițiile de reglementare care vizează
CTE abordează o serie de aspecte specifice, cum ar fi alocarea pasivelor în cazul
corecțiilor financiare, procedurile în vederea înființării unui secretariat comun de către
autoritatea de management, proceduri speciale pentru implicarea țărilor și teritoriilor
terțe, cerințe privind rapoarte de implementare etc.
Statele membre care participă la un program de cooperare trebuie să desemneze o
autoritate de management unică, o autoritate de certificare unică și o autoritate de audit
unică. De asemenea, autoritatea de management și autoritatea de audit trebuie să aibă
sediul în același stat membru.
Dispoziția potrivit căreia fiecare stat membru trebuie să adopte norme naționale privind
eligibilitatea cheltuielilor (care reglementează alte programe finanțate din FEDR) nu
este adecvată în cazul CTE. Ca urmare, a fost necesară stabilirea unei ierarhii clare a
normelor privind eligibilitatea cheltuielilor la nivel european.
De asemenea, implicarea mai multor țări are drept rezultat costuri administrative mai
ridicate. În consecință, plafonul pentru cheltuielile destinate asistenței tehnice a fost
stabilit la un nivel mai ridicat decât în cazul altor tipuri de programe.

În mai 2018, Comisia a venit cu o serie de propuneri de noi regulamente privind politica
de coeziune a UE după 2020. Printre acestea se numără un regulament ce conține
dispoziții specifice pentru obiectivul de cooperare teritorială europeană (Interreg). În
viitor, CTE va avea probabil cinci componente:
— cooperarea transfrontalieră;
— cooperarea transnațională și cooperarea maritimă;
— cooperarea regiunilor ultraperiferice;
— cooperarea interregională;
— investițiile interregionale pentru inovare.
De asemenea, propunerea de regulament stabilește două obiective specifice Interreg:

— îmbunătățirea guvernanței Interreg și
— îmbunătățirea siguranței și securității în Europa.
Comisia propune alocarea a 8,4 miliarde EUR pentru cooperarea teritorială europeană
în perioada 2021-2027.
Regulamentul face obiectul procedurii legislative ordinare, în cadrul căreia Parlamentul
European este pe picior de egalitate cu Consiliul. Astfel, până la sfârșitul lui 2020,
aceste două instituții vor trebui să ajungă la un consens privind viitoarele norme în
materie de CTE. În martie 2019, Parlamentul European a încheiat prima lectură.

Întrucât Regulamentul CTE face obiectul procedurii legislative ordinare, Parlamentul
European a avut un cuvânt de spus în ceea ce privește conținutul său pe picior de
egalitate cu Consiliul. Parlamentul a sprijinit menținerea structurii actuale a CTE cu cele
trei tipuri diferite de programe.
Parlamentul a acordat o atenție specială provocărilor deosebite ale regiunilor
ultraperiferice și, pentru a facilita cooperarea transfrontalieră privind frontierele
maritime pentru regiunile respective, s-a introdus mai multă flexibilitate în ceea ce
privește regula celor 150 km. De asemenea, ca urmare a unei inițiative a Parlamentului,
regiunile ultraperiferice pot beneficia în cadrul unui singur program de cooperare
teritorială de alocările acordate din FEDR destinate cooperării transfrontaliere și
transnaționale. În sfârșit, au fost elaborate norme specifice pentru a satisface nevoile
regiunilor ultraperiferice în cadrul cooperării cu țări terțe.
În cazul cooperării transnaționale, Parlamentul și-a susținut cu succes poziția, potrivit
căreia Comisia trebuie să țină seama de strategiile macroregionale și maritime
existente atunci când decide ce zone sunt eligibile pentru sprijin.
Parlamentul a asigurat o mai mare flexibilitate a normelor în două moduri: concentrând
80 % din fonduri pe patru obiective tematice și lăsând restul de 20 % deschise;
introducând o marjă de flexibilitate de 15 % pentru transferarea resurselor între
pachetul transfrontalier și cel transnațional.
Parlamentul European consideră că lista diferitelor priorități de investiții a fost adaptată
la nevoile specifice ale cooperării teritoriale europene. Modalitățile de implementare au
fost simplificare pentru programele de cooperare, ceea ce a atras după sine o reducere
a numărului de autorități implicate în implementarea programului, precum și clarificarea
responsabilităților fiecăreia dintre ele. Cerințele privind conținutul programelor de
cooperare și al rapoartelor de implementare au fost clarificate pentru a reduce sarcinile
administrative ale autorităților care gestionează programele.
Parlamentul a susținut cu fermitate necesitatea de a îmbunătăți cooperarea teritorială
europeană, în special următoarele aspecte:
— consolidarea cooperării teritoriale europene ca obiectiv de sine stătător al politicii
de coeziune a UE, pe baza unui nivel adecvat de finanțare pentru întreaga
perioadă 2014-2020;

— stabilirea unui echilibru adecvat în ceea ce privește concentrarea tematică pentru
a o consolida suficient pentru a corespunde obiectivelor fixate pentru anul 2020,
dar și încât să fie suficient de flexibilă pentru a putea fi adaptată la diferitele nevoi
ale cooperării transfrontaliere și transnaționale;
— îmbunătățirea gestionării și controlului programelor pentru a asigura obținerea de
rezultate bune.
Marek Kołodziejski
01/2020

Guvernanţă economică europeană
Andreea Paul
Conf. Univ. Dr., Facultatea de Relații Economice Internaționale, ASE

Președintele think-tank-ului INACO – Inițiativa pentru Competitivitate
Contact: studentiimei@gmail.com; Tel: 0722.637.140
ASE, Februarie 2020

Teme de curs:
De ce și cum să ne implicăm?
1. Concepte de bază ale guvernanței europene. Rolul lobby-ului
Unde şi când ne implicăm?
2. Procesul decizional şi instituţiile europene
Pentru ce să ne implicăm?
3. Politica economică: piața internă unică şi moneda unică europeană
4. Politica de coeziune economică și socială
5. Politica agricolă comună
6. Politica comercială și concurențială comună
7. Politica privind mediul înconjurător și protecția consumatorului
8. Politica fiscală și de competitivitate
9. Bugetul Uniunii Europene
10. Politica externă şi de securitate. Justiţie şi afaceri interne
11. Noua guvernanță economică și socială a UE. Viitorul Uniunii Europene.
12. Economia viitorului. Guvernanța europeană încotro?
1. Concepte de bază ale guvernanței

europene. Rolul lobby-ului
1.1. Ce este UE? Dar guvernanța
europeană?
4
 „UE reprezintă un obiect politic neidentificat.”
Jaques Delors – fost preşedinte al Comisiei Europene
 „Zona euro ar trebui să devină Statele Unite ale Europei.”

Viviane Reding – vicepreşedintele Comisiei Europene
 „(...) mai mult decât o organizaţie internațională, dar mai

puţin decât un stat – un sistem nou apărut, de guvernanță
fără guvern.”
Simon Hix – politolog englez
5
Ce este guvernanța europeană?
• Guvernanţa = reguli, procese şi comportamente ce afectează modul în
care este exercitată puterea la nivel european, cu referiri în special la
deschidere, participare, responsabilitate, efectivitate şi coerenţă.
(Cartea Albă, 2001)
• Guvernanța presupune participarea actorilor regionali sau locali şi
neguvernamentali.
• Democraţia în Europa se bazează pe doi piloni complementari:
– responsabilitatea fiecărui Guvern faţă de Parlamentul european şi
naţional;
– implicarea efectivă a cetăţenilor în conceperea şi aplicarea deciziilor care
îi privesc.
6
Diferența dintre guvernanță și guvernare
Interacțiunile negociate ale actorilor publici și privați

Guvernanță într-o anumită arenă politică.
Rețele auto-organizate,interorganizaționale.
4 caracteristici care disting guvernanța de guvernare:

– Interdependența dintre organizații - mai cuprinzătoare decât guvernarea, acoperă actori
inter-statali;
– Interacțiuni continue între membrii rețelei – cetățenii nu sunt doar votanți, ci și participanți
la decizie;
– Interacțiuni de tip joc, bazate pe încredere și reglementate de regulile jocului negociate și
convenite de participanții la rețea;
– Un grad semnificativ de autonomie față de stat. Rețelele nu sunt subordonate statului, ci se
auto-organizează.
7
Te simți cetățean european?
- reforma guvernanței europene -
• Apare Cartea Albă a Guvernanței Europene, iunie 2001 – propune reforma

guvernanței europene influențată apoi direct de:
– Votul negativ al Irlandei pentru „Constituția” UE (iunie 2006);

– Votul negativ al Scoției pentru „Independența sa” (septembrie 2014);
– Votul pentru Brexit (23 iunie 2016)
– Votul negativ la Referendumul privind cotele de refugiaţi din Ungaria (3 oct.2016)
– Creșterea absenteismului la alegerile pentru Parlamentul European.
– Ce ai făcut în 2019?
Creșterea absenteismului la alegerile pentru Parlamentul European
între 1979 - 2014 și revenire în 2019 la 49%
9
Principiile bunei guvernanţe
 Deschidere: îmbunătățirea colaborării între instituțiile europene și statele
membre (SM).
 Participare largă, de la concepţia politicilor UE până la implementare.
 Responsabilitate: o mai mare claritate şi responsabilitate din partea instituțiilor
UE și a SM.
 Eficacitate: elaborare a politicilor la timp, luarea de decizii la cel mai adecvat
nivel.
 Coerenţă: dezvoltarea unei viziuni integrate asupra diverselor politici care
afecteaza tineretul și a diferitelor nivele pertinente de intervenție.
10
Ce a fost Uniunea Europeană în 2019?
513 de milioane de persoane – 28 de țări. Azi suntem 27
Sursa:
http://ec.europa.eu/eurostat/t
gm/table.do?tab=table&init=1
&language=en&pcode=tps000
01&plugin=1
11
Populația UE - mai mică de 2,5 ori decât a Chinei
sau Indiei și mai mare cu 57% decât a SUA
Populația în milioane, 2016
12
Sursa:http://www.census.gov/popclock/
A. Dezvoltarea integrării economice în
profunzime
Formele integrării economice
Forme Zona de Integrarea
Uniunea Piaţa Uniune
comerţ vamală unică economică economică
Trăsături liber totală
Mişcarea liberă a
produselor şi serviciilor x x x x x
Tarif vamal comun faţă
de ţările terţe x x x x
Mişcare liberă a
factorilor de producţie x x x
– forţă de muncă şi capital
Coordonarea politicilor
economice x x
Politici economice
unice x13
Dezvoltarea integrării economice în
profunzime (cont.)
1. UNIUNEA VAMALĂ 1 IULIE 1968
2. PIAŢA UNICĂ 1 IANUARIE 1993
3. MONEDA UNICĂ – UNIUNEA 1 IANUARIE 1999

ECONOMICĂ ŞI MONETARĂ
14
B. Dezvoltarea integrării economice prin
extindere
15
Sursa: http://europa.eu/abc/euslides/index_en.htm
Extindere: de la 6 la 28 de țări, în 62 de ani
1951/1957 1973 1981 1986 1994 2004 2007
2013
6 state +3 +1 +2 +3 +10 +2 +1
membre
Danemarc
Belgia a Grecia Portugalia Austria Cehia Bulgaria Croația
Franţa Irlanda Spania Finlanda Cipru România

Germania UK Suedia Estonia
Italia Letonia
Luxemburg Lituania
Olanda Malta
Viitoare extinderi ale UE: Polonia
• Candidate oficiale: Albania, Macedonia, Muntenegru, Slovacia
Serbia, Turcia
Slovenia
• Negocierile de aderare au demarat cu: Muntenegru,
Turcia Ungaria
• Potențiale candidate: Bosnia și Herțegovina, Kosovo 16
Impactul extinderilor UE
Populația Suprafața VNB VNB/loc
(mil.) (mii km2) (mld. €) (€)
1. UE – 15 state 401,4 3.254 11.967 29,8
2. 10 noi state (2004) 74 749 798,5 10,8
3. UE - 25 474 4.003 12.765,5 26,9
4. Modificare față de UE-15 +18,1% +23% +6,7% -9,7%
5. 2 noi state (2007) 27,3 349 168 6,2
6. UE-27 502,9 4.352 12.933,5 25,8
7. Modificare față de UE-25 +5,8% +8,7% +1,3% -4,1%
8. 1 nou stat (2013) 4,3 56,6 42,4 9,9
9. UE-28 507,1 4408,6 12.975,8 25,7
10. Modificare față de UE-27 +0,8% +1,3% +0,3% -0,4%
17
Surse: Eurostat, Ameco, 2015
Recuperarea decalajelor economice în UE-8
de la data aderării până în prezent
Sursa: Eurostat, 2019, https://appsso.eurostat.ec.europa.eu/nui/show.do?dataset=nama_10_pc&lang=en 18

C. Dezvoltarea integrării economice. Dimensiunea
instituțională
1951 TRATATUL DE LA PARIS CECO Comunitatea Europeană a Cărbunelui şi Oţelului
1957 TRATATUL DE LA ROMA CEE Comunitatea Economică Europeană
EURATOM Comunitatea Europeană a Energiei Atomice
1965 TRATATUL DE FUZIUNE Unificarea instituţională
1986 ACTUL UNIC EUROPEAN Angajamentul politic pentru înfăptuirea pieţei unice
1993 TRATATUL UNIUNII EUROPENE Angajamentul politic pentru înfăptuirea Uniunii
MAASTRICHT Economice şi Monetare
1997 TRATATUL DE LA AMSTERDAM Angajament pentru reformarea instituţiilor în
pregătirea extinderii.
2001 TRATATUL DE LA NISA Dezvoltarea instituţională pentru extinderea cu ţările
candidate
2007 TRATATUL DE LA LISABONA Precizează ce atribuţii revin UE, SM sau sunt comune
UE şi SM.
2012 TRATATUL FISCAL Întărirea disciplinei fiscale și introducerea „regulii de
aur”
19
Sistemul instituțional al UE
Consiliul European
Ombudsman
Curtea de
(Mediator)
Justiţie
Parlamentul Consiliul
European de Miniştri
Comitetul
Economic şi
Social
Comisia
Europeană
Curtea de Conturi Comitetul

Agenţii ale UE Regiunilor
Banca Europeană Centrală Banca Europeană de Investiţii

20
3 Piloni instituţionali ai UE
Parlamentul European Consiliul UE
Eurodeputaţi reprezentând cetăţenii europeni  Șefi de stat și de Guvern

Codecizie  Adoptă legislaţia şi bugetul
Adoptă legislaţia şi bugetul
Control democratic al altor instituţii UE  Încheierea de acorduri internaţionale
Comisia Europeană
• 27 comisari
• Drept de inițiativă legislativă
• Implementarea politicilor şi a bugetului european
21
Metoda UE de luare a deciziilor
1. Defineşte modul de operare instituţională;
2. Menţine echilibrul necesar între instituţiile UE şi între acestea şi
statele membre;
3. Asigură eficienţa şi legitimitatea democratică având următoarele
trăsături:
– Garantează luarea în considerare a diversităţii UE (tratament corect al
statelor membre indiferent de mărime) şi a cerinţei de eficienţă
(acceptarea votului majorităţii calificate);
– Reprezintă un mijloc de arbitraj între diferite interese prin supunerea
deciziilor la două filtre succesive:
• Comisia Europeană;
• Parlamentul European şi Consiliul de Miniştri.
– Garantează interpretarea unitară a legislaţiei UE prin Curtea de Justiţie.
22
Implicarea cetățenilor în elaborarea
politicilor europene
• Registrul de transparenţă
– Organizaţiile şi persoanele care desfăşoară activităţi independente şi doresc
să facă dovada faptului că respectă „regulile jocului” în cadrul activităţilor de
reprezentare a intereselor pe lângă instituţiile UE se pot înscrie în Registrul
comun de transparenţă al Parlamentului European şi al Comisiei Europene.
• Plângeri oficiale, care pot fi înaintate:
– Comisiei Europene, când un stat membru nu pune corect în aplicare
legislaţia europeană.
– Ombudsmanului European, când una dintre instituţiile UE a acţionat ilegal
sau a comis o eroare administrativă.
– Pentru a raporta fraude legate de gestionarea fondurilor UE sau comise de
funcţionarii europeni Oficiului European de Luptă Antifraudă (OLAF).
23
Cum să ne implicăm?
1.2. Rolul lobby-ului

Barrosogate
Lecția 1. Ceea ce până acum zece ani era acceptabil,

astăzi nu mai este!
Ce este industria internațională a influențării?
• Peste 15 miliarde de euro la nivel global
• Washington - ”leagănul lobby-ului global” - K-street
• Bruxelles-ul îi face concurență -”leagănul lobby-ului european”
• Topul primelor 10 țări cu cele mai multe organizații de lobby cu

sediile principale oficial înregistrate în registrele de transparență
sunt: Belgia/UE, Germania, Marea Britanie, Franța, Italia, Spania,
Olanda, SUA, Austria și Suedia (EU Integrity Watch, 2017)
• În UE se apreciază că trei sferturi din legislația europeană este

făcută de către lobby-iști.
Ce este lobby-ul internațional?
• Un drept democratic participativ, o activitate legală, reglementată în multe
state dezvoltate și foarte profitabilă;
• Activitatea desfășurată de către reprezentanții unor grupuri de interese dintr-o
țară sau mai multe țări cu scopul influențării legiferării, formulării politicilor
publice și proceselor decizionale dintr-o altă țară sau la nivelul organizațiilor
publice internaționale.
• „Reprezentarea intereselor desemnează activitățile desfășurate cu scopul de
a influența elaborarea politicilor și procesele decizionale ale instituțiilor
europene" – Cartea verde a CE (3 mai 2006), Comunicarea CE (21 martie 2007)
Lecția nr. 2. Să NU punem semnul de egalitate între lobby și traficul de influență,
primul fiind o activitate legală și justificată de reprezentare a intereselor, în
conformitate cu respectarea legilor și a codurilor de etică în vigoare, în timp ce al
doilea reprezintă o încălcare a legii, Convenția penală privind corupția
(Strasbourg, 1999) fiind ratificată și în România prin Legea nr. 27/2002.
Comisia Europeană chiar introduce o terminologie neutră, care să evite sensurile
peiorative, înlocuind lobby-ul și lobby-iștii cu „reprezentarea intereselor" și
„reprezentanți ai grupurilor de interese".
Lobby vs. Advocacy - Glosar de termeni în UE

• Advocacy: din punct de vedere juridic, face referire la toate tentativele organizațiilor
societății civile (de ex. organizații neguvernamentale, fundații, think-tank-uri, consultanță
sau organisme religioase) pentru a influența politicile publice sau procesele publice de
luare a deciziilor.
• Lobby: toate activitățile desfășurate cu obiectivul de a influența elaborarea politicilor și
procesele decizionale ale instituțiilor Uniunii Europene (sursa: CE).
• Grup de interes: Teoria comportamentală definește grupurile de interese pe baza
activităților legate de influențarea rezultatelor politice; o definiție alternativă a grupurilor
de interese se concentrează pe caracteristicile lor organizaționale și le prezintă voluntar,
ca organizații responsabile democratic bazate pe interesele persoanelor fizice (Sursa:
Centrul de la Salzburg de Studii ale Uniunii Europene).
• Lobbyist: cineva care prestează activăți de reprezentare a intereselor, care lucrează în
forme diferite de organizare, cum ar fi cele de consultanță în afaceri publice, firme de
avocatură, organizații neguvernamentale, think-tank-uri, departamente de lobby
corporative (”reprezentanți interni") sau asociații profesionale (sursa: CE).

Sursa: EPRS – Transparency of lobbying at EU level (2015), p. 2,
http://www.europarl.europa.eu/RegData/etudes/BRIE/2015/572803/EPRS_BRI(2015)572803_EN.pdf
Lecția nr. 3. Să nu confundăm lobby-ul cu activitatea de advocacy, o altă
componentă a industriei influențării și care este un proces politic făcut de un
individ sau un grup mai mare de oameni în scopul de a influența comportamente
publice, politicile publice sau deciziile de alocare a resurselor din instituțiile și
sistemele sociale, politice și economice (de exemplu: campanii media, public
speaking, studii și sondaje etc.).
• Unii teoreticieni consideră că lobby-ul poate include activități de advocacy, dar

invers nu e obligatoriu.
• Practica însă dovedește cât este de dificilă trasarea clară a unei linii de
demarcație între lobby și advocacy.
Cine face lobby? Cine este lobby-ist?
• BINGO – ex. Greenpeace, Oxfam
• BONGO - camerele de comerț, asociațiile patronale sau profesionale
• GONGO - în domeniile culturii, sănătății sau mediului
• GINGO - protecția consumatorilor
• Lobby fac și universitățile, spitalele, chiar și bisericile sau grupurile religioase.
• Lobby trans-european: European Women’s Lobby (EWL), cu membri din 28 de
SM, dar, din 3 state vecine și cu 19 membri instituționali ne-guvernamentali int.
• La nivelul UE sunt renumite platformele naţionale de lobby - ex. Dutch
European Affairs Platform sau CEBRE - Czech House.
Lecția nr. 4: O iniţiativă de hub naţional al lobby-ului lansat pe 11 oct. 2007 : the
Czech House, găzduia org. patronale şi grupuri de interese specializate
(CzechTrade, CzechTourism sau Czech Business Representation), dar şi companii
(Czech Airlines sau compania energetică ČEZ), construită înainte de preluarea
Preşedinţiei Consiliului UE de către Cehia în anul 2009.
• Grupurile regionale de interese – ex. reprezentanţii regiunii Boemiei Centrale,
renumiţi pentru reuşita lor în capitalizarea intereselor în cadrul Programului de
Dezvoltare Regională 2007 – 2013
Ce spune PE?
Parlamentul European definește persoanele care desfășoară activități de lobby în
Rezoluția din 8 mai 2008 privind dezvoltarea cadrului de reglementare a
activităților reprezentanților de interes în instituțiile europene astfel:
”Toți actorii, inclusiv persoanele private sau publice din afara instituțiilor europene, cu
activități de reprezentare a intereselor, care sunt acoperite de această definiție și care
influențează în mod regulat instituțiile, ar trebui considerate drept persoane care
desfășoară activități de lobby și tratate în mod similar: persoanele a căror profesie este
reprezentarea de interese, persoanele angajate de societăți în același scop, ONG-urile,
grupurile de reflecție, asociațiile de comerț, sindicatele și organizațiile patronale,
organizațiile cu profit și cele non-profit, precum și avocații atunci când acționează în
vederea influențării unei politici și nu în vederea acordării de asistență și asigurării apărării
în cadrul procedurilor judiciare sau oferirii de consiliere juridică. Totodată, subliniază că
regiunile și colectivitățile din statele membre, precum și partidele politice la nivel național
și european, precum și organele care au un statut juridic prin tratate, nu intră sub
incidența acestor prevederi atunci când acționează conform rolului lor și îndeplinesc
atribuțiile unor asemenea organe, după cum este prevăzut în tratate”.
Lecția nr. 5. La sfârșitul anului 2016, prin raportul europarlamentarului britanic
laburist R. Corbett, se propune modificarea regulamentului de funcționare al
Parlamentului European prin care se interzice membrilor săi să aibă al doilea loc
de muncă remunerat într-o organizație de lobby care au legătură directă cu
procesul decizional al UE.
• Înaintea acestei modificări, un membru al Parlamentului European activ, de

pildă, în Comisia pentru Industrii, Cercetare și Energie (ITRE) putea fi în același
timp și în conducerea unei companii din energie, ceea ce riscă un adevărat
conflict de interese (Euractiv, 2016).
• În urma deciziei Parlamentului European al doilea loc de muncă pentru

membrii săi este acceptat, dar nu în activități de lobby.
• În România se introduce această profesie în Clasificarea Ocupațiilor abia în anul

2011, denumită „specialist în activitatea de lobby”, cod COR 243220, și apare
Asociația Registrul Român de Lobby. Un an mai târziu apare Standardul
Ocupațional pentru profesia ,,Specialist în activitatea de lobby”, adoptat de către
Autoritatea Națională pentru Calificări în martie 2012.
Lobby-iștii se concentrează în jurul centrelor de putere decizională ale
Parlamentului European, Comisiei sau Consiliului European și nu este deloc
întâmplător că sediile lor din Bruxelles sunt așezate pe o suprafață de 4 km2 între
Parc du Cinquantenaire (prima hartă) și Avenue des Arts (a doua hartă), în așa-
numitul ”Cartier European”.
Amprenta legislativă

• Influența efectivă, reală, a grupurilor de lobby asupra procesului decizional
poartă denumirea de ”amprentă legislativă” și constă într-o listă clară și
transparentă a contribuțiilor semnificative ale reprezentanților grupurilor de
interese la formularea unei legi, a unui raport, a unui proces sau a unei decizii
publice, atașate la acestea în anexă.
• Legiferarea și practica europeană a ”amprentei legislative” este eterogenă,
nicăieri integral aplicată (vezi Tabel 1).
Legiferată Practicată
DA Letonia, Polonia
PARȚIAL Austria, Estonia, Comisia Europeană, Cipru, Estonia, Comisia Europeană,

Franța, Lituania, Olanda, Slovenia Parlamentul European, Franța,
Lituania, Olanda, Polonia, Portugalia,
Slovenia, UK
NU Bulgaria, Consiliul European, Cipru, Austria, Consiliul European, Germania,
Cehia, Parlamentul European, Ungaria, Irlanda, Italia, Letonia,
Germania, Ungaria, Irlanda, Italia, Slovacia, Spania
Portugalia, Slovacia, Spania, UK
Tabel.1. Legalizarea și practica ”amprentei legislative” a lobby-ului

Sursa: Transparency International (2015), EU Legislative Footprint What´s the real influence of lobbying?, p. 7
Model de amprentă legislativă aplicată chiar proiectului de raportului din
Parlamentul European care propunea introducerea ei în anul 2008
Sursa: Stubb (2008), p. 10, http://www.europarl.europa.eu/meetdocs/2004_2009/documents/pr/707/707844/707844ro.pdf

Lobby și donații
• Un scandal european din zona sponsorizărilor, din noiembrie 2016, este cel al
"miniștrilor de închiriat germani”.
• Cazul a fost deconspirat printr-o investigație jurnalistică făcută de către redacția
politică a emisiunii Frontal21, difuzată de ZDF (a doua televiziune de stat
germană).
• Aflăm că plătind între 3.000 și 7.000 de euro, oricine putea aranja o întrevedere
cu ministrul justiției, al muncii, al mediului, sau chiar cu un președinte de grup
parlamentar SPD-ist. Oferta a fost făcută sub titlul "vorwarts-Gesprache"
(discuții-înainte), de Network Media GmbH, agenția de PR a Partidului Social-
Democrat German (SPD), cu sediul la Berlin.
• În cadrul demersului său jurnalistic, ZDF a primit chiar o ofertă concretă de a
lua parte la o "seară parlamentară", contra sumei de 35.000 de euro. La acest
eveniment exista posibilitatea de a întâlni parlamentari și funcționari ai
diverselor ministere. "Astfel, partidul a încasat doar la ultima adunare generală
de partid din decembrie 2015, aproape 550.000 de euro de la sponsori",
relatează Heute.de, preluați de presa românească (Curierul Național, 2016).
Țările OECD care au reglementat activitatea de lobby și
principiile etice elaborate de OECD
Sub jumătate din țările OECD, așadar din cele mai dezvoltate, au introdus reguli și
legislații clare. Reglementările naționale se intensifică însă în ultimii ani:
1946: SUA
1951: Germania
1983: Australia
1989: Canada
2005: Polonia
2006: Ungaria (legea a fost ulterior revocată dovedindu-se imposibil de aplicat)
2008: Israel
2009: Franța
2010: Slovenia, Mexic
2012: Austria, Olanda
2014: UK, Chile
OECD, 2013: un set de 10 principii globale etice ale lobby-ului în 4 domenii cheie:
• Crearea unui cadru public eficient și corect pentru deschidere și acces;
• Creșterea transparenței activităților de lobby;
• Promovarea unei culturi a integrității lobby-ului;
• Mecanisme eficiente pentru punerea în aplicare și respectarea regulilor etice.
Reglementarea lobby-ului în țările UE prin lege, prin
Registru al lobby-iștilor sau prin Coduri de conduită etice
• Opt state din UE au legi pentru reglementarea lobby-ului: Austria, Franța,
Irlanda, Lituania, Olanda, Polonia, Slovenia, Marea
• Alte state, precum Italia, nu au reglementări naționale în domeniu, însă ele există
la nivel regional. Regiunea Toscana are o astfel de reglementare din anul 2002, iar
Regiunea Molise din 2004.
• Ungaria deși a avut o lege a lobby-ului și un registru al transparenței, acestea nu

mai sunt în vigoare din anul 2011.
• Registrele de transparență pot fi:

- obligatorii (Polonia, Austria, Franța, UK etc.)
sau
- voluntare (Germania, Italia, România).
Sursa: Regulation of lobbying across
the EU (dec . 2016), p.1,
http://www.europarl.europa.eu/RegData/etudes/
ATAG/2016/595830/EPRS_ATA(2016)595830_
EN.pdf
Registrul de Transparență
• În iunie 2011, PE și CE au semnat un Acord interinstituțional privind stabilirea unui
Registru de transparență comun, revizuit și un nou text este aplicabil de la 1 ianuarie 2015:
”Registrul comun sporește transparența facilitând accesul cetățenilor la informații privind
persoane și organizații aflate în contact cu instituțiile UE. Acest sistem de ghișeu unic
facilitează procedura de înregistrare pentru reprezentanții intereselor specifice. Registrul
comun include registrele Parlamentului și Comisiei, care anterior erau separate” (Acord
interinstituțional, adoptat în anul 2014 și valabil astăzi).
• 2012 - Portalul privind transparența, prin care poți afla: modul în care sunt luate deciziile
UE; cine ia parte la procesul decizional; consultările publice; cine primește finanțare de la
bugetul UE; ce documente sunt utilizate sau produse în procesul de elaborare și adoptare a
legilor etc.
• Registrul este un site accesibil publicului, unde se înregistrează organizațiile care
reprezintă interese specifice la nivelul UE și care oferă informații actualizate cu privire la
aceste interese.
• Marile companii cheltuie în 2016 pentru lobby la Bruxelles cu 40% mai mult decât în anul
2012. În iulie 2012, topul primelor 50 de companii ‘big spenders’ pentru lobby la Bruxelles
au declarat un total de 76,2 milioane €, dar in 2016 suma se ridică la 106,3 milioane €.
Printre ei găsim nume grele ai giganților corporativi, precum ExxonMobil, Microsoft,
Volkswagen, Dow, Google, Deutsche Bank (Cann, 2016).
Numărul total al organizațiilor de lobby (verde), al celor cu sediul
în Bruxelles (galben) și al celor acreditate la Parlamentul European
(roșu)
Sursa: EU transparency
register,
https://lobbyfacts.eu/c
harts-graphs
, 2019
Tipologia organizațiilor de lobby
Sursa: EU transparency register, https://lobbyfacts.eu/charts-graphs, 17 oct. 2019

Portalul Registrului de Transparență al UE
Sursa: Registrul de Transparență al UE,

https://ec.europa.eu/transparencyregister/public/homePage.do, accesat în 17 oct. 2019
Topul primelor 10 ORGANIZAȚII cu cheltuieli oficial declarate pentru lobby, cu sediul în
Belgia, acreditate la PE și care au avut cel puțin o întâlnire cu un comisar UE din dec. 2014
încoace
Sursa:
https://lobbyfacts.eu/,
accesat în 17 oct, 2019
Ce ne arată Registrul de Transparență?
• Registrul este însoțit de un Cod de conduită care guvernează relațiile cu reprezentanții
grupurilor de interese pe lângă instituțiile UE, de mecanisme de alertă și reclamații, pentru
a permite oricui să formuleze o cerere administrativă referitoare la informațiile din Registru
sau să semnaleze eventuale încălcări ale Codului de către entitățile înregistrate, orientări
pentru entitățile care se înregistrează și un serviciu de helpdesk.
• Consiliul European al Industriei Chimice este prima organizație de lobby european din
punctul de vedere al cheltuielilor declarate cu lobby-ul cu sediul în Bruxelles și acreditate la
Parlamentul European. Eurocities si Google apar in top 10 (LobbyFacts.eu, 2019).
• 20 din 50 cele mai mari companii europene (așadar, 40%) lipsesc din registrul UE. Ex:
Vodafone, E.ON, Nestle sau Barclays nu au declarat nicio cheltuială de lobby (2017).
- Din același top 50, mai multe companii sunt înregistrate în afara UE (30 în SUA, 20 în UE).
-13 dintre companiile europene au semnat atât în registrele UE, cât și cele din SUA și declară de obicei
un buget de lobby mai mare în SUA decât în UE.
- În cazul particular al companiilor de petrol si gaze, observăm că, cu cât e compania mai mare cu atât
pare să cheltuiască mai puțin pentru lobby.
- Potrivit datelor din registrul de transparență, băncile europene fac lobby în special în SUA. Bugetele
de lobby ale băncilor europene și ale companiilor de asigurări sunt între 2,45 și 2,75 milioane de euro
în UE, dar de 18,48 milioane de euro în SUA.
Transparency International: Monitorizarea integrității
activităților de lobby la nivelul Comisiei Europene
• Începând cu anul 2014, organizația Transparency International publică o bază de

date interactivă, permanent actualizată, cu privire la întâlnirile găzduite de
principalele instituții europene - poli decizionali ai puterii politice europene -,
numele oficialilor care intră în contact cu principalele organizații de lobby și
structura lobby-iștilor pe forme de organizare, pe lângă multe alte informații de
nișă.
• Principalele 50 de companii de lobby europene în funcție de sectorul în care

activează sunt în energie – 14; tehnologie – 9; finanțe – 8; sectorul produselor
chimice – 5; farmaceutice – 4; auto – 3; manufacture generale și distribuție - 3;
industrie – 3; tutun – 1 (2018).
• 27 de noi companii au intrat în top 50 din 2012 până în prezent. O parte dintre
acestea s-au dezvoltat, în timp ce altele sunt recent înființate (Cann, 2016).
Sursa: Transparency International EU (2019), http://www.integritywatch.eu/, accesat în 17 oct 2019
Exemple de firme care nu sunt înregistrate în Registrul de
Transparență
Lecția nr. 6. Peste 100 de mari companii cunoscute ca făcând lobby în UE lipsesc din
registrul Uniunii, printre care și bănci de top: Goldman Sachs, Banco Santander, BBVA
Group, la Caixa, Erste Group Bank, HSBC, Nomura, Nordea, Rabobank, Royal Bank of
Scotland, Swedbank and UBS, ABN-Amro Bank, Adidas, BBVA Group, Apple Inc., Belfius
(fostul Dexia), General Motors Europe, Heineken, Porsche, Rio Tinto plc, Disney, Shanks
Group, SAP, Time Warner, Nissan, Northrop Grumman etc.
• Goldman Sachs, de pildă, s-a întâlnit cu comisarul pentru afaceri economice Ollie Rehn de
trei ori între ianuarie 2011 și februarie 2012. În aceeași perioadă, peste 60% din întâlnirile
lui Ollie Rehn au fost cu firme de lobby neînregistrate. Așadar, informațiile din registru sunt
neacoperitoare și lasă la latitudinea firmei să-și declare sau nu activitatea de lobby sau
bugetul real alocat acestei activități.
• Potrivit registrului european, compania franceză de asigurări (mijlocie ca mărime) IRCEM

figurează în topul bugetelor de lobby cu peste €55 milioane în 2011. Dar IRCEM nu are
birou în Bruxelles. Cheltuielile ei cu lobby sunt mai mari decât suma cheltuielilor declarate
la un loc de BNP Paribas, Google, GlaxoSmithKline, Ford, Unilever, Coca-Cola, ExxonMobil,
Shell, GDF Suez, British Airways, Microsoft, Bayer, IBM, STATOIL, Syngenta, Ericsson and
Nokia, ceea ce este greu credibil.
Cutia neagră a planetei lobby-ului
• Barosso - un alt caz similar, controversat, mai vechi, este cel al fostului cancelar social
democrat al Germaniei – Gerhard Fritz Kurt Schröder, președinte al Boardului
Nord Stream AG, un consorțiu majoritar rusesc din domeniul energiei, cu participarea
minoritară a unor firme germane.
Oponenții săi din spațiul public l-au acuzat că a ”discreditat” politica nemțească în ochii
populației, iar cazul său a fost dezbătut în Bundestag (DW, 2005).
• Cazurile Barroso și Schröder nu au fost sancționate oficial, deși au trecut prin Comisii de
Etică.
Lecția nr. 7. În schimb, Adrian Severin, a fost sancționat cu patru ani de închisoare cu
executare pentru luare de mită și trafic de influență la sfârșitul anului 2016, în dosarul
”Lobby în Parlamentul European”. În același dosar este sancționat tot cu patru ani de
închisoare și fostul ministru austriac de externe și eurodeputat, Ernst Strasser, dar mult mai
repede, în anul 2013.
Delimitarea principială de traficul de influență:
Anexa 3 la Acordul interinstituțional din 2014 privind Registrul de transparență
stabilește regulile pentru toți cei care se înscriu și stabilește principiile de bază
pentru standardele în materie de conduită în toate relațiile cu instituțiile UE
"Părțile la prezentul acord consideră că toți reprezentanții de interese care interacționează

cu ele, indiferent dacă aceste contacte au loc cu o singură ocazie sau cu o frecvență mai
mare și indiferent dacă reprezentanții de interese sunt sau nu înscriși în Registru, ar trebui
să acționeze în conformitate cu prezentul Cod de conduită. În contextul relațiilor cu
instituțiile Uniunii, precum și cu membrii, funcționarii și alți agenți ai respectivelor instituții,
reprezentanții de interese:
(a) se identifică întotdeauna folosind numele propriu și numărul de înregistrare și, dacă este
cazul, prin indicarea entității sau a entităților pentru care lucrează sau pe care le reprezintă;
își declară interesele, obiectivele sau scopurile promovate și, atunci când este cazul,
specifică membrii sau clienții pe care îi reprezintă;
(b) nu obțin și nu încearcă să obțină informații sau decizii în mod necinstit, folosind mijloace
de presiune necorespunzătoare sau adoptând un comportament inadecvat;
(c) nu pretind că au o relație formală cu UE sau cu oricare dintre instituțiile acesteia în
relațiile lor cu părți terțe, nu prezintă efectele înregistrării într-o lumină falsă pentru a
induce în eroare terții sau funcționarii ori alți agenți ai Uniunii și nu utilizează siglele
instituțiilor UE fără o autorizare expresă în acest sens;
(d) garantează că, după cunoștința lor, informațiile furnizate la înregistrare și, ulterior, în cadrul
activităților care fac obiectul Registrului sunt complete, actualizate și nu sunt înșelătoare; acceptă că
toate informațiile furnizate pot face obiectul unei revizuiri și sunt de acord să coopereze în ceea ce
privește solicitările administrative de informații suplimentare și de actualizări;
(e) nu vând terților copii ale documentelor obținute de la instituțiile Uniunii;
(f) în general, respectă toate normele, codurile și practicile de bună administrare instituite de către
instituțiile Uniunii și evită orice obstrucționare a punerii în aplicare și aplicării acestora;
(g) nu determină membrii instituțiilor Uniunii, funcționarii sau alți agenți ai Uniunii ori asistenții sau
stagiarii acestor membri să încalce normele și standardele în materie de conduită care li se aplică;
(h) în cazul în care angajează foști funcționari sau alți agenți ai Uniunii sau asistenți ori stagiari ai
membrilor instituțiilor Uniunii, respectă obligația acestora de a nu încălca normele și cerințele de
confidențialitate care li se aplică;
(i) obțin aprobarea prealabilă din partea deputatului sau a deputaților în Parlamentul European în
cauză, în ceea ce privește orice relație contractuală cu orice persoană din anturajul desemnat al
deputatului (deputaților) în cauză, precum și în ceea ce privește orice angajare a unei astfel de
persoane;
(j) respectă toate normele privind drepturile și responsabilitățile foștilor deputați în Parlamentul
European și ale foștilor membri ai Comisiei Europene;
(k) informează entitățile pe care le reprezintă despre obligațiile pe care le au față de instituțiile Uniunii”

Sursa: Registrul de Transparență – Codul de Conduită,
http://ec.europa.eu/transparencyregister/public/staticPage/displayStaticPage.do?
locale=ro&reference=CODE_OF_CONDUCT, accesat în data de 9 februarie 2017
Concluzii în 7 puncte
• Industria influențării este în plină ascensiune la nivel global.
• Lobby-ul este un drept fundamental democratic și legitim de a influența deciziile publice

cu argumente prezentate cu acuratețe, cu integritate și expertiză.
• Există legislație scrisă de lobby-iști.
• Să nu confundăm lobby-ul internațional cu traficul de interese la nivel internațional.
• Lobby-ul poate include activități de advocacy, dar invers nu e obligatoriu. În practică, linia
de demarcație este fină.
• Transparența principalilor actori ai lobby-ului, ale bugetelor și clienților, dar și ale

contactelor cu decidenții publici este esențială, dar eludată încă de multe companii și
instituții.
• Reglementarea activităților de lobby apare, de obicei, după scandaluri mari internaționale

sau naționale în care sunt implicați decidenții publici, în urma controverselor generate în
dezbaterea publică, malversațiunilor deconspirate de jurnaliști și în urma acuzațiilor de
trafic de influență sancționate în instanțele judecătorești.
De citit - ultimele știri europene:
http://ec.europa.eu/transparencyregister/public/homePage.do?locale=ro#ro
• O NOUĂ FUNCȚIONALITATE, PENTRU MAI MULTĂ TRANSPARENȚĂ: începând din 3
octombrie 2018, în Registrul de transparență va fi publicată lista reuniunilor organismelor
înregistrate cu comisarii și cu cei mai apropiați colaboratori ai acestora (în format PDF).
Acest lucru sporește transparența și disponibilitatea datelor care figurează în Registru.
Sursa: http://ec.europa.eu/transparencyregister/public/homePage.do?locale=ro#ro
• Full lobby transparency now! https://www.alter-eu.org/full-lobby-transparency-now
• Researching corporate lobbying in the EU - ToolKit: https://

corporateeurope.org/researching-corporate-lobbying-eu
• EU Parliament demands Saudi lobby transparency: https://

euobserver.com/institutional/144168
• The European Parliament must guarantee full transparency of lobbying:

https://www.euractiv.com/section/politics/opinion/the-european-parliament-must-g
uarantee-full-transparency-of-lobbying
/
• The GoodLobby - civic start-up : http://www.thegoodlobby.eu

• Întrebări
• Brainstorming
• Networking
• Propuneri
Andreea PAUL
andreea.paul@inaco.ro
Guvernanţă economică europeană
Andreea Paul

Contact: studentiimei@gmail.com; Tel: 0722.637.140
ASE, Februarie 2020

Teme de curs:

Despre ce vom discuta ...
• Cine răspunde de elaborarea politicilor și

luarea deciziilor?
• Cum se iau deciziile la nivel european
• Rolul instituțiilor în cadrul procesului
legislativ
• Procedurile decizionale în UE
• Câteva concluzii
Construcția unică Europeană
Parlamentul European, singura instituție a cărei componență este aleasă în mod
direct, prin vot, de către cetățenii europeni promovează interesele acestora
Consiliul de Miniștri promovează interesele guvernelor statelor membre
Comisia Europeană apără interesele Uniunii Europene în ansamblul ei.
Sistemul instituțional al UE
Consiliul European
Ombudsman
Curtea de
(Mediator)
Justiţie
Parlamentul Consiliul
European de Miniştri
Comitetul
Economic şi
Social
Comisia
Europeană
Curtea de Conturi Comitetul

Agenţii ale UE Regiunilor
Banca Europeană Centrală Banca Europeană de Investiţii

8
9
3 Piloni instituţionali ai UE
Parlamentul European Consiliul UE
705deputaţi reprezentând cetăţenii europeni  Șefi de stat și de Guvern

Codecizie  Adoptă legislaţia şi bugetul
Adoptă legislaţia şi bugetul
Control democratic al altor instituţii UE  Încheierea de acorduri internaţionale
Comisia Europeană
• 27 comisari
• Drept de inițiativă legislativă
• Implementarea politicilor şi a bugetului european
10
11
12
Metoda UE de luare a deciziilor
1. Defineşte modul de operare instituţională;
2. Menţine echilibrul necesar între instituţiile UE şi între acestea şi
statele membre;
3. Asigură eficienţa şi legitimitatea democratică având următoarele
trăsături:
– Garantează luarea în considerare a diversităţii UE (tratament corect al
statelor membre indiferent de mărime) şi a cerinţei de eficienţă
(acceptarea votului majorităţii calificate);
– Reprezintă un mijloc de arbitraj între diferite interese prin supunerea
deciziilor la două filtre succesive:
• Comisia Europeană;
• Parlamentul European şi Consiliul de Miniştri.
– Garantează interpretarea unitară a legislaţiei UE prin Curtea de Justiţie.
13
Puterea legislativă: Cum funcţionează procedura legislativă ordinară
(codecizia)
Comisia Europeană
Propunerea Comisiei
Consiliul Uniunii
Parlamentul European Europene
Prima lectură în Parlament
(opinia Parlamentului)
Prima lectură în Consiliu
(poziţia Consiliului)
A doua lectură în Parlament
(dacă este cazul)
A doua lectură în Consiliu
(dacă este cazul)
Comitet de conciliere
(dacă este cazul)
Vot final la a treia lectură Vot final la a treia lectură
(dacă este cazul) (dacă este cazul) 14
Repartizarea de locuri în Parlamentul
European
Sursa: https://www.europarl.europa.eu/meps/ro/home 15
Sursa: https://www.europarl.europa.eu/meps/ro/home 16
Grupuri politice
• Deputaţii se constituie în grupuri politice; aceştia nu se grupează în funcţie de
naţionalitate, ci în funcţie de afinităţile lor politice. În prezent, există 7 grupuri
politice în cadrul Parlamentului European.
• Un grup are nevoie de minimum 25 de deputați europeni care să reprezinte cel
puțin un sfert din statele membre.
270
190
53
34
34
17
18
19
20
Cei 33 de eurodeputați români
21
22
Cum se iau deciziile la nivel european
• Elaborarea legislației UE: Înainte de a propune noi inițiative
legislative, Comisia evaluează potențialele
consecințe economice, sociale și ecologice pe care le-ar putea avea acestea.
– Comisia consultă părțile interesate cum ar fi organizațiile neguvernamentale,
autoritățile locale, reprezentanții industriei și ai societății civile. Grupurile de experți
sunt invitate să formuleze avize cu privire la aspectele tehnice relevante. În acest fel,
Comisia se asigură că propunerile legislative răspund nevoilor celor vizați și evită
procedurile birocratice inutile.
• Revizuire și adoptare: Parlamentul European și Consiliul revizuiesc

propunerile înaintate de către Comisie și propun amendamente.
– Dacă amendamentele sunt acceptate de către ambele instituții, proiectul legislativ
poate fi adoptat. În caz contrar, se reunește un comitet de conciliere care încearcă să
găsească o soluție.
Rolul instituțiilor în cadrul procesului legislativ (1)
EURATOM (1957/1958)
Tratatele fondatoare - Tratatul privind crearea CECO (1951/1952), CEE și
rol consultativ al PE prin procedura de consultare
Actul Unic European (1986/1987)

sporește rolul PE prin introducerea procedurilor de cooperare și aviz
conform
prin introducerea procedurii de codecizie pentru un număr limitat de

Tratatul de la Maastricht (1992/1993)
domenii, sporeşte semnificativ rolul PE în cadrul procesului decizional,
oferind PE puterea de a decide pe plan de egalitate cu CM
Tratatul de la Amsterdam (1997/1999)

a simplificat procedura codeciziei prin introducerea posibilității de a
încheia acorduri în prima lectură și a extins-o la mai multe domenii
Tratatul de la Nisa (2001/2003)

extinderea procedurii de codecizie prin aplicarea acesteia în noi domenii
Tratatul de la Lisabona (2007/2009)

procedura de codecizie devine „procedură legislativă ordinară”, devenind
astfel cel mai utilizat mecanism decizional
Sursa:
Rolul instituțiilor în cadrul procesului
legislativ (2)
• Consiliul este un factor decizional esențial al UE. Negociază și
adoptă noua legislație a UE, o adaptează când este cazul și
coordonează politici.
• În majoritatea cazurilor, Consiliul decide împreună cu Parlamentul

European prin procedura legislativă ordinară, cunoscută și sub
numele de „codecizie”.
• Codecizia se aplică în domenii de politică în care UE are competență

exclusivă sau competență partajată cu statele membre. În acest caz,
Consiliul legiferează pe baza propunerilor transmise de Comisia
Europeană.
Sursa: http://www2.consilium.europa.eu/ro/council-eu/decision-making/
Consiliul văzut din interior: o procedură în trei
etape
Odată ce Consiliul primește o propunere a Comisiei, textul este examinat în mod
simultan de Consiliu și de Parlamentul European. Examinarea este cunoscută sub
numele de „lectură”.
La fiecare lectură, propunerea trece prin trei niveluri în cadrul Consiliului:

• Grupul de lucru
• Comitetul Reprezentanților Permanenți (Coreper)
• Formațiunea Consiliului
Acest lucru asigură examinarea tehnică a propunerii la nivelul grupului de lucru,

responsabilitatea politică pentru propunere la nivelul miniștrilor, precum și
examinarea de către ambasadori în cadrul Coreper, care îmbină cunoștințele
tehnice cu analiza politică.
1. Grupul de lucru
Consiliul este asistat de peste 150 de grupuri de lucru și comitete, numite „grupuri de pregătireˮ.
Grupurile de pregătire pot fi împărțite în două categorii principale:
• comitete instituite de tratate, prin decizii interguvernamentale sau printr-un act al
Consiliului - majoritatea acestor comitete sunt permanente și de multe ori au un președinte
numit sau ales
• comitete și grupuri de lucru instituite de Coreper - acestea se ocupă de chestiuni foarte
specifice și sunt prezidate de un delegat din țara care asigură prin rotație, timp de șase luni,
președinția Consiliului.
În plus, pentru un anumit scop, pot fi create comitete ad-hoc, care încetează să existe atunci când
și-au îndeplinit misiunea.
Nu există niciun termen oficial acordat grupului de lucru pentru a-și încheia lucrările; timpul
dedicat depinde de natura propunerii. De asemenea, nu există nicio obligație ca grupul de lucru
să prezinte un acord, dar rezultatul discuțiilor acestuia este prezentat Comitetului
Reprezentanților Permanenți (Coreper).
http://www2.consilium.europa.eu/ro/council-eu/preparatory-bodies/
2. Comitetul Reprezentanților Permanenți (Coreper)
Examinarea propunerii de către Coreper depinde de nivelul acordului la care s-a
ajuns în cadrul grupului de lucru. Dacă se poate obține un acord fără dezbatere,
punctele se înscriu în partea I a ordinii de zi a Coreper.
Atunci când este necesară o discuție mai aprofundată în cadrul Coreper, pentru că
nu s-a ajuns la un acord în cadrul grupului de lucru în privința anumitor aspecte ale
unei propuneri, punctele se înscriu în partea a II-a a ordinii de zi a Coreper. În acest
caz, Coreper poate:
• să încerce să negocieze el însuși un acord
• să trimită chestiunea mai departe grupului de lucru, eventual însoțită de
propuneri de compromis
• să transmită chestiunea Consiliului.
Majoritatea propunerilor apar pe ordinea de zi a Coreper de mai multe ori, căci

se încearcă rezolvarea divergențelor pe care grupul de lucru nu le-a soluționat.
3. Formațiunea Consiliului
Dacă Coreper a fost în măsură să finalizeze discuțiile privind o anumită propunere, aceasta este
înscrisă ca punct „A” pe ordinea de zi a Consiliului, ceea ce înseamnă că se preconizează
ajungerea la un acord fără dezbatere. Ca regulă generală, aproximativ două treimi din punctele
înscrise pe ordinea de zi a Consiliului sunt supuse adoptării ca puncte „A”. Discuția pe marginea
acestor chestiuni poate, totuși, să fie reluată dacă unul sau mai multe state membre cer acest
lucru.
Secțiunea „B” a ordinii de zi a Consiliului cuprinde punctele:

• rămase de la reuniunile precedente ale Consiliului
• asupra cărora nu s-a ajuns la un acord în cadrul Coreper sau la nivelul grupurilor de lucru
• care sunt prea sensibile din punct de vedere politic pentru a fi soluționate la un nivel inferior.
Rezultatele voturilor Consiliului se fac publice în mod automat atunci când Consiliul acționează

în capacitatea sa de legiuitor. Dacă un membru dorește să adauge o notă explicativă la vot,
această notă va fi, de asemenea, făcută publică dacă este adoptat un act juridic. În alte cazuri,
atunci când explicațiile voturilor nu sunt publicate în mod automat, nota explicativă poate fi
făcută publică la cererea autorului.
Rolul instituțiilor în cadrul procesului legislativ (3)
• Inițiativele cetățenești invită

Comisia să propună un act juridic.
În cazul în care Comisia decide să
prezinte o propunere, aceasta
trebuie să fie adoptată de organul
legislativ pentru a deveni lege.
• Cetățenii, întreprinderile și
organizațiile pot participa la
procedura de consultare prin
intermediul site-ului de Consultări
publice: ec.europa.eu/info/
consultations_ro
Procedurile decizionale
Procedura Specificații și detalieri Domenii de aplicare
 Instituită prin Actul Unic, pentru a permite Parlamentului aprobarea  Folosită numai pentru o gamă relativ limitată de
tratatelor de aderare sau de asociere; domenii legislative, precum: responsabilitățile
 Conform acestei proceduri, CM adoptă o poziție cu unanimitate de specifice ale BCE, Fondurile structurale și Fondul
Aprobare voturi, de regulă, dar nu întotdeauna, ca urmare a unei propuneri de coeziune, aderarea, retragerea etc.
(Aviz făcute de Comisie. Poziția Consiliului este avizată de PE, care poate  Procedura este obligatorie pentru adoptarea de
conform) agrea poziția respectivă, în majoritatea cazurilor, cu majoritatea sancțiuni în cazul unei violări grave și persistente
nominală a celor prezenți, nu a tuturor membrilor. PE nu are forța de a a drepturilor fundamentale de către unul dintre
propune amendamente în cadrul acestei proceduri. Dacă avizul este statele membre.
acordat, Consiliul adoptă propunerea.
 A fost specifică manierei inițiale de adoptare a deciziilor, fiind astăzi  Procedura se aplică în mai multe domenii, cum ar
păstrată pentru foarte puține domenii; fi derogările de pe piața internă și dreptul
Consultare  Rolul Parlamentului European este doar consultativ: PE emite o opinie concurenței etc.
sau propunere de amendare a inițiativelor legislative, pe care Consiliul
le poate lua sau nu în considerare.
 Introdusă prin Actul Unic European, reprezintă o formă mai evoluată  Fonduri structurale, cercetare, mediu, relații
de adoptare a deciziilor, oferind PE un rol mai important; externe etc.;
 Presupune existenta a două lecturi ale propunerilor făcute de către  Tratatul de la Nisa a propus renunțarea la această
Comisie, ceea ce oferă PE posibilitatea să amendeze propunerile procedură pe măsura adâncirii procesului
Cooperare acesteia sau poziția inițială a Consiliului; integrării europene.
 Pentru a putea ignora amendamentele PE, Consiliul are nevoie de  Tratatul de la Lisabona a abolit procedura de
unanimitate. cooperare, introdusă de Actul Unic European din
1986.
 Introdusă prin Tratatul de la Maastricht, sporește semnificativ rolul PE  Libera circulație a lucrătorilor, protecția
în cadrul procesului decizional, oferind PE puterea de a decide pe plan consumatorilor, educație, cultură, sănătate, rețele
Procedura de egalitate cu Consiliul; a dus la creșterea numărului de decizii trans-europene, agricultură și pescuit etc.
legislativă adoptate cu majoritate calificată;  Conform Tratatului de la Lisabona, această
ordinară  Tratatul de la Amsterdam modifică procedura de codecizie în sensul procedură devine procedură legislativă ordinară,
(Codecizie) simplificării. adică majoritatea deciziilor asupra inițiativelor
legislative ale Comisiei sunt adoptate prin această
variantă.
Sursa: Tabel realizat pe baza informațiilor disponibile în Uniunea Europeană. Etape, instituții,
mecanisme (Drăgan & Drăgoi, 2013)
Procedura de aprobare
În cadrul procedurii de aprobare, Consiliul poate adopta propuneri legislative după ce
obține aprobarea Parlamentului European. Prin urmare, Parlamentul are competența de
a accepta sau de a respinge o propunere legislativă prin vot cu majoritate absolută,
dar nu o poate modifica. Consiliul nu este abilitat să nu țină seama de avizul
Parlamentului.
Ca procedură legislativă, aprobarea se folosește atunci când se adoptă un nou act
legislativ privind combaterea discriminării și oferă Parlamentului dreptul de veto atunci
când se aplică temeiul juridic general subsidiar în conformitate cu articolul 352 din
Tratatul privind funcționarea UE.
Aprobarea Parlamentului este, de asemenea, necesară ca procedură nelegislativă:

• atunci când Consiliul adoptă anumite acorduri internaționale negociate de UE;
• în cazuri de încălcare gravă a drepturilor fundamentale (articolul 7 din Tratatul privind
Uniunea Europeană);
• pentru aderarea noilor membri ai UE;
• în cazul procedurilor de retragere din UE.
Procedura de consultare
• În cadrul procedurii de consultare, Consiliul adoptă o propunere legislativă după
ce Parlamentul a transmis avizul său referitor la aceasta.
• Conform acestei proceduri, Parlamentul poate aproba, respinge sau propune

amendamente la o propunere legislativă. Consiliul nu este obligat, din punct de
vedere juridic, să țină seama de avizul Parlamentului, dar, potrivit jurisprudenței
Curții de Justiție, nu trebuie să decidă înainte de a fi primit acest aviz.
• Procedura se aplică în mai multe domenii, cum ar fi derogările de pe piața

internă și dreptul concurenței.
• Consultarea Parlamentului, ca procedură nelegislativă, mai este necesară și

atunci când se adoptă acorduri internaționale în cadrul politicii externe și de
securitate comune.
Procedura legislativă ordinară (codecizie)
Procedura de codecizie a fost introdusă prin Tratatul de la Maastricht privind Uniunea

Europeană (1992) şi a fost extinsă şi eficientizată prin Tratatul de la Amsterdam
(1999).
Prin intrarea în vigoare a Tratatului de la Lisabona, la 1 decembrie 2009, procedura

legislativă ordinară a devenit principala procedură legislativă a sistemului decizional al
UE.
Procedura legislativă ordinară acordă aceeaşi importanţă Parlamentului şi Consiliului

Uniunii Europene într-o gamă largă de domenii (de exemplu: guvernanţă economică,
imigrare, energie, transport, mediu şi protecţia consumatorilor).
Marea majoritate a legilor europene sunt adoptate în comun de către Parlamentul

European şi Consiliu.
Sursa: http://www.europarl.europa.eu/aboutparliament/ro/20150201PVL00004/Competen%C5%A3e-legislative
Sursa: https://www.europarltv.europa.eu/programme/others/codecision-press-start-to-see-how-it-works
Etape în procedura legislativă ordinară
• Sistemul este pus în mișcare, în principiu, de Comisie, care elaborează o pro
punere de adoptare a unei măsuri a Uniunii (aspect cunoscut ca „drept de
inițiativă”). Propunerea este pregătită de serviciul Comisiei responsabil pentru
respectivul domeniu; departamentul în cauză consultă frecvent și experți
naționali în cursul acestei etape. Aceste consultări iau uneori forma unor
deliberări în cadrul comitetelor special instituite; alternativ, experților li se
adresează întrebări de către serviciile relevante ale Comisiei.
• Totuși, Comisia nu este obligată să accepte avizul experților naționali atunci
când elaborează propunerile. Proiectul elaborat de Comisie, care prezintă în cel
mai mare detaliu conținutul și forma măsurii, este înaintat Comisiei în
ansamblu, putând fi adoptat cu o majoritate simplă.
• După această adoptare, proiectul devine „propunere a Comisiei” și se
transmite concomitent Consiliului și Parlamentului European, precum și, după
caz, Comitetului Economic și Social European și Comitetului Regiunilor,
împreună cu note explicative detaliate.
Prima lectură în Parlamentul European și
în Consiliu
Președintele Parlamentului European transmite propunerea unei comisii
parlamentare de coordonare pentru o analiză aprofundată. Rezultatul de
liberărilor comisiei este discutat în cadrul unei sesiuni plenare a Parlamentului și
este prezentat într-un aviz de acceptare, respingere sau modificare a propunerii.
Parlamentul trimite apoi poziția sa Consiliului.
Consiliul poate proceda în acest moment, în cadrul primei lecturi, după cum
urmează:
• în cazul în care Consiliul aprobă poziția Parlamentului, actul în cauză este
adoptat în forma care corespunde poziției Parlamentului European; aceasta
marchează încheierea procesului legislativ;
• în cazul în care Consiliul nu aprobă poziția Parlamentului, acesta adoptă
poziția sa în primă lectură și o transmite Parlamentului European. Această
situație reprezintă poziția comună, document pe baza căruia se face trecerea
la a doua lectură.
Cea de-a doua lectură în Parlamentul European
și în Consiliu
În situația în care CM a adoptat poziția comună, începe cea de-a doua lectură. În linii
mari, această lectură este asemănătoare cu prima, numai că în acest caz nu se
modifică propunerea Comisiei, ci poziția CM din prima lectură, unde Parlamentul
European are la dispoziție o perioadă de trei luni (având posibilitatea prelungirii cu
încă o lună) de la comunicarea poziției Consiliului pentru a acționa într-unul dintre
următoarele moduri:
• (1) aprobă poziția Consiliului sau nu se pronunță; actul în cauză este atunci
considerat ca fiind adoptat în formularea care corespunde poziției Consiliului;
• (2) respinge, cu votul majorității membrilor care îl compun, poziția Consiliului;
actul propus este atunci considerat ca nefiind adoptat, iar procesul legislativ se
încheie;
• (3) propune, cu votul majorității membrilor săi, modificări ale poziției Consiliului;
textul este astfel modificat și transmis apoi Consiliului și Comisiei, care emite un
aviz privind aceste modificări.
Cea de-a doua lectură în Parlamentul European
și în Consiliu (cont.)
Consiliul deliberează cu privire la poziția modificată și, în termen

de trei luni (cu posibilitatea prelungirii cu încă o lună) de la
primirea modificărilor Parlamentului, are două posibilități:
• (1) poate aproba toate modificările Parlamentului; actul în
cauză este atunci considerat adoptat. O majoritate calificată
este suficientă în cazul în care Comisia este, de asemenea, de
acord cu modificările; în caz contrar, Consiliul poate aproba
modificările Parlamentului doar în unanimitate;
• (2) poate alege să nu aprobe toate modificările Parlamentului
sau nu se întrunește majoritatea necesară; în acest caz intervine
procedura de conciliere.
Procedura de conciliere
Procedura de conciliere este inițiată de președintele Consiliului, în acord cu președintele
Parlamentului European. Concilierea constă din negocieri directe între Parlament și Consiliu,
desfășurate în cadrul comitetului de conciliere, pentru a se ajunge la un acord sub forma unui
proiect comun. Comitetul de conciliere este compus din două delegații:
• delegația CM, alcătuită dintr-un reprezentant al fiecărui stat membru (miniștri sau
reprezentanți ai acestora) și
• delegația Parlamentului, alcătuită dintr-un număr egal de deputați.
Comisia participă la lucrările comitetului de conciliere și ia orice inițiativă necesară
concilierii poziției Parlamentului European cu cea a Consiliului.
Comitetul de conciliere are sarcina de a ajunge la un acord al majorității calificate cu privire

la un text comun, în termen de șase săptămâni de la convocare, pe baza poziției
Parlamentului European și a Consiliului la a doua lectură.
Dacă, în termen de șase săptămâni de la convocare, comitetul de conciliere nu aprobă
textul comun, actul propus este considerat ca nefiind adoptat și procedura se încheie. Dacă
se convine asupra unui text comun, textul este transmis Parlamentului și Consiliului pentru a
treia lectură.
Cea de-a treia lectură în Parlamentul European
și în Consiliu
În cazul în care, în termenul de șase săptămâni, comitetul de conciliere aprobă un
text comun, Parlamentul European, hotărând cu majoritatea voturilor exprimate, și
Consiliul, hotărând cu majoritate calificată, au la dispoziție fiecare o perioadă de șase
săptămâni de la această aprobare pentru a adopta actul în cauză în conformitate cu
textul comun.
În această etapă, PE analizează rezultatele procedurii de conciliere, rezultatele

voturilor și publică în mai multe limbi textul convenit. De asemenea, textul trebuie
aprobat și de CM, însă din moment ce delegația CM din cadrul CC este alcătuită dintr-
un reprezentant pentru fiecare stat membru, această condiție este ca și îndeplinită.
Procedura legislativă se încheie în momentul în care una dintre instituții nu este

de acord cu respectivul text. În caz contrar, prin adoptarea textului de către ambele
instituții, președinții și secretarii generali ai PE și CM trebuie să semneze textul,
pentru ca în final, acesta să poată fi publicat în Jurnalul Oficial.
Proceduri decizionale interguvernamentale
În domeniul politicii externe și de securitate comune, precum

și într-o serie de alte domenii, cum ar fi cooperarea consolidată,
numirile în anumite funcții și revizuirea tratatelor, procedura de
luare a deciziilor este diferită de cea aplicată în mod obișnuit în
cadrul procedurii legislative ordinare. Caracteristica
predominantă în aceste domenii o constituie rolul mai
proeminent al cooperării interguvernamentale.
Dificultățile generate de criza datoriilor suverane au dus la

utilizarea mai frecventă a acestui tip de mecanism decizional,
mai ales în cadrul guvernanței economice europene.
A. Procedura de modificare a tratatelor
(articolul 48 din TUE)
• Propunere: orice stat membru, Parlamentul sau Comisia;
• Rolul Comisiei: consultare și participare la conferința interguvernamentală;
• Rolul Parlamentului: consultare înainte de convocarea conferinței
interguvernamentale (Parlamentul participă la aceste conferințe în regim ad-
hoc, dar având o influență crescândă: instituția a fost reprezentată, o perioadă
de timp, fie de către Președintele său, fie de doi dintre deputați; la ultima
conferință interguvernamentală au fost trimiși trei reprezentanți);
• Rolul Consiliului guvernatorilor Băncii Centrale Europene: consultare în cazul
unor modificări instituționale în domeniul monetar;
• Decizie: acord comun al guvernelor privind modificările aduse tratatelor,
modificări care sunt supuse ulterior spre ratificare statelor membre, în
conformitate cu normele lor constituționale; în prealabil, este necesară o
decizie a Consiliului European, adoptată cu majoritate simplă, privind
convocarea sau nu a unei convenții după aprobarea Parlamentului.
B. Procedura de activare a clauzelor „pasarelă”
• Consiliul European: ia, cu unanimitate de voturi, o decizie cu

privire la utilizarea clauzei pasarelă generale (articolul 48 din
TUE) și a clauzei pasarelă specifice cadrului financiar
multianual (articolul 312 din TFUE) și activează respectivele
clauze. Oricare dintre parlamentele naționale își poate
impune dreptul de veto în ceea ce privește clauza generală;
• Consiliul: poate decide activarea altor clauze pasarelă,

hotărând în unanimitate sau cu majoritatea calificată a
voturilor, în funcție de dispozițiile aplicabile din tratat
(articolul 31 din TUE, articolele 81, 153, 192 și 333 din TFUE).
C. Procedura de aderare (articolul 49 din TUE)
• Cereri: din partea oricărui stat european care respectă principiile

Uniunii (articolul 2 din TUE); notificarea parlamentelor naționale și a
Parlamentului European; Consiliul European aprobă condițiile de
eligibilitate;
• Rolul Comisiei: consultare; aceasta exercită un rol activ în pregătirea și
desfășurarea negocierilor;
• Rolul Parlamentului: aprobare, cu majoritatea absolută a voturilor
membrilor săi;
• Decizie: adoptată de către Consiliu, în unanimitate; acordul dintre
statele membre ale Uniunii și statul solicitant, prin care se stabilesc
condițiile aderării și adaptările necesare, este supus tuturor statelor
membre spre ratificare în conformitate cu normele lor constituționale.

D. Procedura de retragere (articolul 50 din TUE)
• Cererea: statul membru în cauză notifică Consiliului European

intenția sa, în conformitate cu normele sale constituționale;
• Concluzie: procedura de retragere ia forma unui acord de

retragere încheiat de Consiliu după aprobarea Parlamentului
European, hotărând cu majoritate calificată specială
[articolul 238 alineatul (3) litera (b) din TFUE]; majoritatea
calificată specială se definește ca fiind egală cu 72% din
membrii Consiliului reprezentând statele membre
participante (cu excepția statului în cauză), care reunesc cel
puțin 65% din populația respectivelor state membre.
E. Procedura de sancționare pentru încălcarea gravă și persistentă
de către un stat membru a principiilor Uniunii (articolul 7 din TUE)
1. Procedura principală
• Propunere de decizie prin care se constată existența unei încălcări grave și persistente: o treime dintre
statele membre sau Comisia;
• Aprobarea Parlamentului: adoptată cu o majoritate de două treimi din voturile exprimate, reprezentând
majoritatea membrilor săi [articolul 83 alineatul (3) din Regulamentul de procedură al Parlamentului];
• Decizia prin care se constată existența unei încălcări: adoptată în unanimitate de Consiliul European, fără
participarea statului membru în cauză, după ce statul respectiv a fost invitat să-și prezinte observațiile;
• Decizia de a suspenda anumite drepturi ale statului membru în cauză: adoptată de Consiliu cu majoritate
calificată (fără participarea statului membru respectiv).
2. Tratatul de la Nisa a completat procedura cu un sistem de măsuri de precauție

• Propunere de decizie motivată prin care se constată existența unui risc clar de încălcare gravă de către un
stat membru a principiilor Uniunii: la inițiativa Comisiei, a Parlamentului sau a unei treimi dintre statele
membre;
• Aprobarea Parlamentului: adoptată cu o majoritate de două treimi a voturilor exprimate, reprezentând
majoritatea membrilor săi;
• Decizie: adoptată de Consiliu cu o majoritate de patru cincimi a membrilor săi, după audierea statului
membru în cauză. Consiliul poate adresa recomandări statului membru înainte de a lua o astfel de decizie.
F. Procedura de cooperare consolidată
1. Norme generale [articolul 20 din TUE, articolul 329 alineatul (1) din TFUE]

• Propunere: dreptul exclusiv al Comisiei; statele membre care intenționează să
stabilească o cooperare consolidată pot adresa Comisiei o solicitare în acest sens;
• Rolul Parlamentului: aprobare;
• Decizie: se adoptă de către Consiliu, hotărând cu majoritate calificată.
2. Cooperarea în domeniul PESC [articolul 329 alineatul (2) din TFUE]

• Cerere adresată Consiliului de către statele membre în cauză;
• Propunerea este transmisă Înaltului Reprezentant al Uniunii pentru afaceri externe
și politica de securitate (ÎR), care își dă avizul;
• Informarea Parlamentului;
• Consiliul hotărăște în unanimitate.
G.Procedura de luare a Deciziilor în domeniul afacerilor
externe
• Propunere: oricare dintre statele membre, ÎR sau Comisia (articolul 22 din TUE);
• Rolul Parlamentului: informat periodic de către Președinție și consultat cu

privire la principalele aspecte și la opțiunile fundamentale. În temeiul acordului
interinstituțional privind finanțarea PESC, acest proces de consultare este
organizat anual, pe baza unui document elaborat de Consiliu;
• Decizie: Consiliul European sau Consiliul, hotărând în unanimitate. Consiliul

European definește prioritățile și interesele strategice ale UE; Consiliul adoptă
decizii sau întreprinde acțiuni. ÎR și statele membre pun în practică aceste
decizii, apelând la resurse naționale sau la cele ale Uniunii. Președintele
Consiliului European poate convoca o reuniune extraordinară a Consiliului
European în cazul în care evoluțiile de pe plan internațional impun acest lucru.
H. Gestionarea crizelor financiare
În urma gravelor dificultăți financiare cu care au început
să se confrunte unele dintre statele membre în 2010, a fost
necesară o intervenție, pentru a le veni în ajutor, sub diverse
forme.
Guvernele statelor membre au elaborat un Tratat

internațional privind stabilitatea, coordonarea și guvernanța
în cadrul uniunii economice și monetare, care a intrat în
vigoare la 1 ianuarie 2013, după ce douăsprezece părți
contractante a căror monedă este euro au depus
instrumentele de ratificare.
I. Numiri
• Consiliul European, hotărând cu majoritate calificată, numește președintele, vicepreședintele și pe
ceilalți patru membri ai Comitetului executiv ai Băncii Centrale Europene, la recomandarea
Consiliului și după consultarea Parlamentului European [articolul 283 alineatul (2) din TFUE];
• Consiliul European, hotărând cu majoritate calificată și cu acordul președintelui Comisiei, numește
Înaltul Reprezentant al Uniunii pentru afaceri externe și politica de securitate [articolul 18
alineatul (1) din TUE]; în calitate de vicepreședinte al Comisiei, ÎR trebuie totuși să fie aprobat de
către Parlament în cadrul procedurii de aprobare a Comisiei în ansamblul său;
• Guvernele statelor membre numesc de comun acord judecătorii și avocații generali ai Curții de
Justiție a Uniunii Europene și ai Tribunalului (fostul Tribunal de Primă Instanță) [articolul 19
alineatul (2) din TUE];
• Consiliul numește membrii Curții de Conturi prin majoritate calificată, la recomandarea fiecărui
stat membru și după consultarea Parlamentului [articolul 169 alineatul (3) din TFUE];
• Parlamentul alege Președintele Comisiei (articolul 14 alineatul (1) din TUE);
• Consiliul, hotărând cu majoritate calificată, adoptă lista celorlalte persoane cărora le propune
numirea ca membri ai Comisiei, de comun acord cu Președintele ales (articolul 17 alineatul (7) din
TUE);
• Consiliul adoptă lista membrilor și a membrilor supleanți ai Comitetului Regiunilor și Comitetului
Economic și Social European, întocmită conform propunerilor făcute de fiecare dintre statele
membre (articolele 301, 302 și 305 din TFUE);
• Parlamentul alege Ombudsmanul European (articolul 228 din TFUE).
J. Procedura bugetară
• De la tratatele din 1970 și 1975, rolul Parlamentului în cadrul
procedurii bugetare a sporit treptat.
• Tratatul de la Lisabona a acordat Parlamentului competențe egale cu

cele ale Consiliului în ceea ce privește totalitatea bugetului UE.
• Exercitarea competențelor bugetare constă atât în stabilirea

cuantumului total și a distribuirii cheltuielilor anuale ale UE, precum
și a veniturilor necesare pentru a le acoperi, cât și în exercitarea
controlului asupra execuției bugetului. Procedura bugetară propriu-
zisă constă în elaborarea și adoptarea bugetului.
K. Încheierea acordurilor internaționale
• Procedură: Comisia sau Înaltul Reprezentant al Uniunii pentru
afaceri externe și politica de securitate (ÎR) prezintă recomandări
Consiliului, Consiliul definește mandatul pentru negocieri și
numește negociatorul Uniunii (din cadrul Comisiei sau pe ÎR),
însărcinat cu purtarea negocierilor; Parlamentul European trebuie
informat de îndată și pe deplin pe parcursul tuturor etapelor
procedurii (articolul 218 alineatul (10)).
• Decizia: Consiliul, hotărând cu majoritate calificată, cu excepția
domeniilor menționate mai sus.
• Rolul Parlamentului: aprobare, pentru majoritatea acordurilor (a
se vedea mai sus), consultare, în cazul acordurilor care țin strict
de domeniul afacerilor externe și politicii de securitate.
L. Proceduri cvasi-constituționale
De exemplu - Adoptarea Statutului deputaților în Parlamentul

European [articolul 223 alineatul (2) din TFUE] și Statutul
Ombudsmanului [articolul 228 alineatul (4) TFUE]
• Propunerea: Parlamentul;
• Rolul Comisiei: aviz;
• Rolul Consiliului: aprobare (cu majoritate calificată, cu
excepția normelor sau condițiilor care reglementează
regimul fiscal al deputaților sau foștilor deputați, caz în care
este necesară unanimitatea);
• Decizia: Parlamentul.
În loc de concluzii...
• Căutați acte legislative adoptate prin „codecizie”
http://www.consilium.europa.eu/en/documents-pub
lications/ordinary-legislative-procedure/
• Film: DEMOCRACY - Im Rausch der Daten

http://www.democracy-film.de/ (trailer En:
https://www.youtube.com/watch?v=aeikLl6_cfQ)
While data is becoming the "new oil", data protection is

becoming the new "pollution control".
Bibliografie
•Borchardt, K.-D., 2011. ABC-ul dreptului Uniunii Europene. Luxembourg:
Oficiul pentru Publicații al Uniunii Europene.
•Drăgan, G.; Drăgoi, M. C., 2013. Uniunea Europeană. Etape, instituții,
mecanisme. București: Editura ASE.
•Consiliul Uniunii Europene, 2017. Procedura legilativă ordinară. Etapa 4:
Concilierea.
•Consiliul Uniunii Europene, 2017. Proceduri legislative speciale.
•Parlamentul European, 2014. Codecizia și concilierea. Ghid privind
activitatea de colegislator a Parlamentului European în procedura
legislativă ordinară.
•Parlamentul European, 2017a. Competenţa legislativă.
•Parlamentul European, 2017b. PROCEDURILE DECIZIONALE
INTERGUVERNAMENTALE.
http://www.europarl.europa.eu
•http://www2.consilium.europa.eu
•https://europa.eu
• Întrebări
• Brainstorming
• Networking
• Propuneri
Andreea PAUL
Guvernanţă economică şi socială europeană
Andreea Paul

ASE - REI, Martie 2019

Teme de curs:
Curs 3. Politica economică: piața internă unică şi moneda

unică europeană
Cuprins
Piața Unică – privire de sinteză
Politica de integrare a pieței
Cele 4 libertăți
Libertatea de mișcare a bunurilor
Comerțul online în Europa
Libertatea de mișcare a serviciilor
Libertatea de mișcare a capitalului Forţele care acţionează pentru
integrarea deplină a pieţelor financiare
Libera circulație a persoanelor
Divergențe între statele membre
România: evitarea procedurii de infringement prin adoptarea Legii „Big
Brother”
Rețeaua SOLVIT
4
Ce este piața internă unică?
5
Piața unică în fapte și cifre
• 513 milioane de consumatori

• 6.8% din populația mondială
• 20 milioane de IMM-uri
• 27 de state membre în prezent (Marea Britanie
a părăsit oficial UE pe 1 februarie 2020)
• Al 2 – lea exportator și importator de bunuri
din lume
• Simbol al integrării europene
6
Sursa: http://europa.eu/pol/pdf/flipbook/ro/internal_market_ro.pdf
Piața Unică – privire de sinteză
Jacques Delors despre piața unică: „Unul dintre motoarele UE”
PIAȚA UNICĂ: • Spaţiu fără frontiere interne pentru libera circulaţie a

mărfurilor, serviciilor, capitalului şi persoanelor.
SCOP: • Cadru economic dinamic care generează avantaje reciproce:

creştere economică şi locuri de muncă, derulare mai ușoară și
mai ieftină a afacerilor transfrontaliere.
• Economia de piaţă deschisă şi concurenţa liberă.
PRINCIPIUL:
• Uniunea vamală;
• Eliminarea obstacolelor de orice fel din circulaţia liberă a
mărfurilor, serviciilor, capitalului şi persoanelor;
MOD DE REALIZARE
• Recunoaşterea reciprocă a standardelor naţionale;
• Armonizarea regulilor;
• Coordonarea politicilor economice.
7
Piața Unică – privire de sinteză (cont.)
Măsurarea progresului • Factorul de fragmentaţie – procentul din directivele

integrării UE neaplicate în cel puţin un SM;
• Numărul cazurilor de transpunere sau aplicare
incorectă a legislaţiei UE în SM;
• Convergenţa preţurilor în piaţa unică.
Aprecierea gradului de • Ridicat: produse şi servicii aflate în comerţul

integrare a unor piețe “transfrontalier”
specifice
• Mediu: piaţa capitalului
• Mic: piaţa forţei de muncă
• Zero: produse şi servicii neaflate în comerţul
“transfrontalier”
8
Scurt istoric
• 1958, Art.9 Tratatul de la Roma: „Comunitatea va avea la bază o uniune
vamala ce va acoperi întregul comerț cu bunuri și care va implica
interzicerea taxelor vamale la importul și exportul de produse între SM, ca
și a altor taxe cu efect echivalent”.
• Iulie 1968: Tarif extern comun.
• 1985: Cartea Albă pentru realizarea pieței interne - proiectul definitivării
pieței unice europene.
• 1986: Actul Unic European
– Obiectiv central: stabilirea, până la 31 decembrie 1992, a unei „arii fără
frontiere interne”, în care să fie asigurată circulația bunurilor, a forței de
muncă, a serviciilor și a capitalurilor.
9
Scurt istoric (cont.)
• 1986 - 1992: adoptarea cadrului legislativ necesar pieței unice.
– 280 de acte legislative adoptate la nivelul UE, care au înlocuit 12 seturi de
reglementări naționale din cele 12 SM.
• 1 ianuarie 1993: lansarea pieței unice cu 12 SM (Belgia, Danemarca, Germania,
Irlanda, Grecia, Spania, Franța, Italia, Luxemburg, Olanda, Portugalia, UK).
• 1990 - 2001: armonizarea politicilor economice și monetare desăvârșește piața
unică (introducerea monedei unice).
• 2011: Actul privind piaţa unică - 50 de măsuri pentru a stimula creşterea
economică şi a consolida încrederea în piaţa unică.
• 2012: Actul privind piața unică - 12 acţiuni-cheie esenţiale pentru dezvoltarea
viitoare.
• 2013: noi norme privind siguranța produselor care circulă pe piața unică și
intensificarea supravegherii produselor nealimentare, în special a celor
importate din afara UE.
10
12 acțiuni-cheie
Realizarea unor reţele total integrate Sprijinirea economiei digitale în Europa
• Transportul feroviar • Servicii (eficientizarea plăţilor electronice)

• Transportul maritim • Piaţa digitală unică
• Transportul aerian • Facturarea electronică
• Energie
Consolidarea antreprenoriatului social, a

Încurajarea circulaţiei cetăţenilor şi a coeziunii şi a încrederii/ nediscriminării
întreprinderilor peste graniţe consumatorului
• Mobilitatea individuală • Consumatori – ameliorarea siguranţei produselor
prin norme mai coerente şi printr-o mai bună
• Accesul la fonduri
aplicarea a acestora
• Mediul de afaceri • Coeziunea socială
11
Detalii suplimentare: http://ec.europa.eu/internal_market/smact/docs/single-market-act2_ro.pdf
Politica de integrare a pieței
• Eliminarea normelor naționale care

împiedică schimburile economice.
Integrarea negativă • Pe baza acordului politic între guverne, la
propunerea CE.
• Norme comune, la nivelul UE, care le

Integrarea pozitivă înlocuiesc pe cele naționale.
12
Potențialul Pieței Unice de a-și atinge scopul
este susținut de 3 concepte:
• Efectul de realocare
– alocarea mai eficientă a factorilor de producţie – datorită creşterii dimensiunii
afacerilor – acces la o piaţă mai mare.
• Efectul de acumulare
– mărirea productivităţii factorilor de producţie deoarece piaţa unică acţionează
ca un stimulent pentru investiţii.
• Efectul de localizare
– alocarea geografică a factorilor de producţie este optimizată, permiţând o mai
mare specializare şi o mai raţională folosire a factorilor.
13
2020
Instituțiile contează
Regiunile care cresc cel mai repede sunt cele cu calitatea mai slabă a instituțiilor
guvernamentale, România fiind liderul UE la acest capitol. Cum ne explicăm asta?
Regiunile UE cu cele mai ridicate viteze de dezvoltare
Quality of Government Index (GDP/Loc., PPP în Euro)
Regiunea NUTS 2 2000 2017 Creșterea în 2017 față de 2000 (%)

Bucuresti - Ilfov 11,300 43,200 2.82
Vest 5,300 20,000 2.77
Nord-Vest 4,600 16,900 2.67
Sud - Muntenia 4,200 15,100 2.59
Sud-Est 4,600 15,800 2.43
Centru 5,300 17,900 2.37
Sud-Vest Oltenia 4,200 13,600 2.23
Nord-Est 3,600 11,600 2.22
Yugozapaden, Bulgaria 7,500 23,700 2.16

Estonia 8,200 23,700 1.89
Letonia 7,000 20,000 1.85
Source: Eurostat, 2017
Bratislava, Slovacia 21,600 53,800 1.49
Yuzhen tsentralen,
Bulgaria 4,200 10,400 1.47
Source: Charron, Nicholas, Lewis Dijkstra and Victor Lapuente. 2014. “Mapping the Regional Divide in Europe: Sursa: Eurostat, martie 2020,
A Measure for Assessing Quality of Government in 206 European Rehions.” Social Indicators Research, Vol https://appsso.eurostat.ec.europa.eu/nui/show.do?dataset=nama_10r_2gdp&l
122 (June 2015), pp. 315-36 ang=en
2020
Îmbunătățirea eficienței guvernamentale în statele UE în 2017 față de 2007
(anul declanșării crizei economice)
Îmbunătățirea eficienței guvernamentale contribuie la creșterea economică
Letonia
Croația
Ungaria Eficiența guvernamentală a României s-
Spania
a îmbunătățit în 2017 față de 2007, dar
într-o măsură mai mică decât a altor
Polonia state UE.
Danemarca
Grecia are cea mai mare creștere a
Cipru
eficienței guvernamentale din UE în
România ultimii 10 ani, după ce a fost grav
Irlanda afectată de criza economică.
Finlanda În Bulgaria, eficiența guvernamentală a

Marea Britanie scăzut puternic în 2017 față de 2007.
Belgia
Bulgaria
-20 0 20 40 60 80 100
Sursa: Banca Mondială, 2020,

https://tcdata360.worldbank.org/indicators/h8125e315?country=BRA&indicator=40980&viz=line_chart
&years=2007,2017
Cele 4 libertăți
A. Libera circulație a bunurilor

B. Libera circulație a serviciilor
C. Libera circulație a capitalului
D. Libera circulație a persoanelor
16
A. Libertatea de mișcare a bunurilor
Se bazează pe:
1. Uniunea vamală;
2. Interzicerea oricărei măsuri care ar avea un efect similar taxelor vamale
sau restricţiilor cantitative.
o Criterii pentru evaluarea unei măsuri dacă are un “efect similar”:
 Orice obligaţie de plată ataşată numai unui produs dintr-un alt stat membru;
 Un standard naţional care este în fapt o barieră tehnică.
3. Recunoaşterea reciprocă a standardelor naţionale.
Aprox. ¾ din comerțul cu bunuri la nivelul UE se desfășoară în condițiile unor

reglementări armonizate.
17
2020
Europa: modelul de succes în dezvoltare, unic în istoria omenirii
Nu există un precedent în istoria omenirii în care atât de multe țări să iasă din ”capcana țărilor cu venituri
medii” și să intre în categoria țărilor cu venituri mari
Încep negocierile Devine stat Intră în categoria țărilor

de aderare la UE membru al UE cu venituri mari
Croația 2003 2013 2007
Cehia 1995 2004 2004
Estonia 1995 2004 2006
Grecia 1975 1981 1987
Ungaria 1994 2004 2006
Irlanda 1968 1973 1986
Latvia 1995 2004 2008
Lituania 1995 2004 2008
Polonia 1994 2004 2008
Portugalia 1977 1986 1994
Slovacia 1995 2004 2005
Spania 1977 1986 1987
Modelul european de dezvoltare bazat pe accesul la piețe și dezvoltarea instituțiilor economiei de piață;
democrația, statul de drept și îmbunătățirea mediului de afaceri.
2020
România – locul 29 din 37 țări europene, PIB / loc. în 2018
Sursa: Eurostat (2019),

https://ec.europa.eu/eurostat/st
atistics-explained/index.php/GDP
_per_capita,_consumption_per_c
2020
Menținerea eforturilor de reformare

Creșterea economică după aderarea la UE
PIB / loc. la PPP
30,000
25,000
Aderarea la UE a fost stimulativă
pentru reforme.
20,000 Estonia s-a angajat la reforme

guvernamentale extrem de
ambițioase (ex. digitalizarea
15,000
administrației publice) și este top
performerul ECE.
10,000
Se impune regândirea politicilor

5,000 europene pentru dezvoltare
regională?
0
2002 2003 2004 2005 2006 2007 2008 2009 2010 2011 2012 2013 2014 2015 2016 2017 2018
Bulgaria Cehia Estonia Croația Letonia

Lituania Ungaria Polonia România Slovacia
Sursa: Eurostat, martie 2020,

https://appsso.eurostat.ec.europa.eu/nui/show.do?dataset=nama_10_pc&lang=en 20
Studiu de caz: achizițiile online
Comerțul online e în creștere în toate statele europene
în 2018 față de 2012
Sursa: https://www.smartinsights.com/digital-marketing-strategy/online-retail-sales-growth/
21
B. Libertatea de mișcare a serviciilor
• Directiva privind serviciile - pentru a îndepărta barierele de pe piaţa
serviciilor.
• Adoptată în decembrie 2006, cu termen de transpunere până în
decembrie 2009.
• 4 piloni:
Facilitarea Consolidarea Promovarea Instituirea unei

2.
4.
1.
3.
libertăţii de drepturilor calităţii cooperări
stabilire şi a beneficiarilor serviciilor administrative
libertăţii de a serviciilor în efective între
presta servicii calitatea lor de SM
în cadrul UE utilizatori
22
Studiu de caz: piața telecomunicațiilor
• Comisia Europeană (CE) a definitivat calendarul deciziilor pentru piaţa unică a
telecomunicaţiilor. Pachetul legislativ „Continentul conectat” este considerat „cel mai
ambiţios plan de reformă în domeniul telecom, în ultimii 26 de ani”.
• CE propune o autorizaţie unică de funcţionare în toate cele 28 de state membre (în loc
de 28 de autorizaţii), un prag legal sever pentru reglementarea subpieţelor de
telecomunicaţii (care ar trebui să determine o reducere a numărului de pieţe
reglementate) şi continuarea procesului de armonizare a modului în care operatorii pot
închiria accesul la reţelele deţinute de alte companii, în vederea furnizării unor servicii
concurenţiale.
• În octombrie 2015, Parlamentul European a votat în favoarea eliminării tarifelor de
roaming, începând cu iunie 2017.
• Tarifele de roaming au fost reduse din 30 aprilie 2016.
• De la 15 iunie 2017, s-au desfiinţat taxele pentru apelurile primite în roaming.
23
Sursa: http://issuu.com/edalbaiulia/docs/ep14_presskit_brochure_ro_mr
UE a făcut posibilă reducerea cu 96 % a tarifelor de roaming,
comparativ cu anul 2012
24
Sursa: https://ec.europa.eu/digital-single-market/roaming
Studiu de caz: utilitățile publice
Condiţiile pentru deschiderea utilităţilor publice la competiţie liberă:
a) Separarea elementului de monopol natural (ex. reţelele de distribuţie a

electricităţii, a gazelor şi a apei, reţelele de termoficare, sistemele de
irigaţii, reţeaua de căi ferate);
b) Stabilirea regulilor pentru administrarea monopolului natural;
c) Garantarea de către autorităţi a funcţionării unei reguli transparente şi

corecte de formare a tarifelor la utilităţile publice.
25
C. Libertatea de mișcare a capitalului
Forţele care acţionează pentru integrarea deplină a pieţelor financiare:
• Moneda unică;
• Instituţiile financiare cu activităţi transfrontaliere;
• Instituţiile financiare cu activităţi trans-sectoriale;
• Concentrarea în industria bancară şi scăderea ponderii băncilor în

intermedierea financiară;
• Dezvoltarea pieţei acţiunilor;
• Extinderea comerţului electronic.
26
Studiu de caz: dificultăți în deschiderea
conturilor bancare
• Dificultăţile întâmpinate de cetăţeni la deschiderea conturilor bancare:
– O pensionară de origine germană care locuieşte în Spania a încercat să îşi deschidă un
cont la o bancă germană, pentru a primi pensia, însă i s-a spus că pentru aceasta are
nevoie de domiciliu permanent în Germania.
– O persoană rezidentă în Belgia, proprietara unui apartament în Londra, a dorit să
deschidă un cont la o bancă din Regatul Unit pentru a putea primi veniturile din chirie,
însă a fost refuzată pe motiv că nu este rezidentă în această țară.
– O cerere de deschidere a unui cont bancar depusă de un student român în Franța a fost
refuzată de o bancă franceză pe motivul naționalității persoanei.
Propunerea de directivă a Parlamentului European și a Consiliului privind

comparabilitatea comisioanelor aferente conturilor de plăți, schimbarea
conturilor de plăți și accesul la conturile de plăți cu funcționalități de bază (CON/
2013/77)
27
D. Libera circulație a persoanelor
• Piața unică – un proiect neterminat:

– Lipsa totalei mobilități a forței de muncă: dacă ar exista o circulație la fel de
liberă a forței de muncă ca în SUA, nu am asista la o rată a șomajului de peste
25% în Spania.
• Lucrătorii români au avut accesul blocat la piețele muncii din

Olanda, Marea Britanie şi Belgia până la sfârșitul anului 2013,
conform hotărârilor stabilite prin Tratatul de aderare din anul 2005.
28
Exodul forței de muncă în UE: România este țara cu cei mai mulți emigranți
apți de muncă din UE, peste 21% în 2018, față de doar 9,5% în 2008
Sursa: Eurostat (2019),

https://ec.europa.eu/eurostat/statistics-explained/index.php/EU_citizens_living_in_another_Member_State_-_statistical_overv
iew
29
Numărul de studenți internaționali la nivel global e
în creștere de la an la an
Sursa: https://migrationdataportal.org/themes/international-students 30
Programul Erasmus +
continuarea programului Erasmus
în exerciţiul financiar 2014-2020
în cifre conform raportului din 2016:
• 2,27 miliarde euro
• 725.000 mobilităţi
• 79.000 organizaţii implicate
31
Studiu de caz: obținerea pensiei
• Autorităţile competente trebuie să plătească pensia indiferent în ce ţară din UE
locuiţi!
• Drepturile de pensie pot fi acumulate din toate țările în care ați lucrat. În
momentul în care îndepliniţi cerinţele naţionale pentru ieșirea la pensie, fiecare
ţară vă va plăti câte o pensie a cărei valoare va depinde de numărul de ani în care
aţi lucrat acolo.
• Depunerea cererii: la casa de pensii din țara în care locuiți. Dacă nu aţi lucrat
niciodată în acea țară, cererea se depune la autoritatea competentă din ultima ţară
în care aţi lucrat – aceasta devine punctul de contact și are responsabilitatea de a
contacta autoritățile din celelalte țări în care ați lucrat.
• Fiecare țară verifică îndeplinirea cerințelor naționale necesare obținerii pensiei
pentru limita de vârstă. Deși aceste cerințe pot să difere de la o țară la alta, fiecare
SM are obligația de a lua în calcul perioadele în care ați cotizat la fondurile de
pensii din alte țări.
32
Studiu de caz: obținerea pensiei
(cont.)
• Exemplu: o persoană care a lucrat 25 de ani în Germania și 8 ani în Austria
depune cererea de pensionare în Germania (țara în care locuiește).
• Casa de pensii din Germania ia legătura cu cea din Austria.
• În general, Austria acordă drept la pensie doar celor care au lucrat acolo
cel puțin 10 ani. Însă în acest caz, trebuie să ia în calcul și anii lucrați în
Germania.
• Prin urmare, Austria acordă o pensie proporțională cu cei 8 ani de
contribuții, iar Germania plătește o altă pensie, proporțională cu cei 25 de
ani de muncă din Germania.
Sursa: http://ec.europa.eu/internal_market/publications/docs/your-europe-your-rights/your-europe-your-rights_ro.pdf
33
Studiu de caz: servicii medicale în străinătate
a) Șederi de scurtă durată:
– Se solicită cardul european de sănătate, gratuit, de la casa dvs. de asigurări de sănătate.
– Oriunde îl prezentați, veți primi produsele și serviciile necesare în aceleași condiții ca și
cetățenii țării în care vă aflați.
– Aveți dreptul la îngrijiri medicale chiar dacă v-ați uitat cardul. În acest caz, serviciile
medicale se plătesc, dar sunt rambursate de casa dvs. de asigurări de sănătate la
întoarcerea în țară.
b. Îngrijiri medicale planificate:
– Dacă doriți să apelați la servicii medicale în străinătate și să acoperiți costurile din asigurarea dvs. de
sănătate, trebuie să solicitați mai întâi o autorizație din partea casei de asigurări. Autorizația vă
scutește, de regulă, de la efectuarea de plăți în avans. Tot casa de asigurări vă poate comunica condițiile
financiare aplicabile înainte de plecarea din țară și cotele de rambursare.
– Dacă tratamentul de care aveți nevoie este acoperit de sistemul de sănătate din țara de origine, dar nu
vă poate fi oferit la timp având în vedere starea dvs. medicală, casa de asigurări nu vă poate refuza
emiterea autorizației.
– Ca beneficiar al unor servicii medicale planificate în străinătate sunteți tratat ca și cum ați fi asigurat în
cadrul sistemului de sănătate din țara în care primiți serviciile.
34
Divergențe între statele membre
• Schemele de sprijin pentru industrii:
– Comisarul european pentru Concurenţă, Joaquin Almunia, a criticat
aspru Germania, în februarie 2014, din cauza scutirilor de la
subvențiile pentru energia regenerabilă de care se bucură marile
industrii consumatoare de curent electric.
• Problema romilor:
– Referirea frecventă a Marii Britanii la „turismul pentru beneficii
sociale”.
– Comisia Europeană a acuzat de şovinism şi promovarea stereotipurilor

ţările care încearcă să limiteze libera circulaţie a persoanelor
35
Tabloul de bord al pieţei interne
Prezintă starea implementării legislației privind Piața

Unică.
Prima publicare: noiembrie 1997
Noiembrie 2012: cele mai bune rezultate atinse de SM.
Sursa: http://ec.europa.eu/internal_market/scoreboard/index_en.htm
Deficitul mediu de transpunere în UE*
* se referă la procentul directivelor referitoare la piața internă care nu au fost transpuse în legislația
națională în termenele prevăzute.
Sursa: European Comission (2019), Single Market Scoreboard,
37
https://ec.europa.eu/internal_market/scoreboard/_docs/2019/performance_by_governance_tool/transposition_en.pdf
Tabloul de bord al pieței interne (cont.)
• Deficitul mediu de transpunere a scăzut de la 6,3% în 1997 la

0,7% în decembrie 2018 și a atins obiectivul de 0,5% stabilit prin
Actul privind Piața Unică din anul 2011, în noiembrie 2014.
• 7 SM cu deficit de transpunere de sub 0,5%: Estonia (0,3%), Croația
(0,3%), Malta (0,3%), Olanda (0,3%), Portugalia (0,4%), Slovacia (0,2%),
Suedia (0,1%).
• România are un deficit de transpunere de 1,1% și e pe locul 5 în UE în
2018, la egalitate cu Germania și Luxemburg.
Sursa: http://ec.europa.eu/internal_market/scoreboard/performance_by_governance_tool/transposition/index_en.htm
38
Factorul de fragmentație
= numărul cazurilor de aplicare incorectă
• Numărul total de directive transpuse incorect a crescut din nou:
– Deficitul de conformitate a crescut de la 0,7% în mai 2012 la 0,8% în
decembrie 2018.
– Ținta stabilită: 0,5%.
– România: 0,9% deficit de conformitate în 2018. A crescut față de perioada
precedentă, când a înregistrat un deficit de conformitate de 0,5%. Nu
menține linia propusă de Actul Pieței Unice.
– 16 directive la nivelul UE, dar niciuna în România, care nu au fost încă
transpuse sau al căror termen de implementare a fost amânat.
Sursa: http://ec.europa.eu/internal_market/scoreboard/performance_by_governance_tool/transposition/index_en.htm
39
Q. Curtea de Justiție a UE (CJUE), 2011: Directiva privind
dreptul de autor, transpusă incorect în legislația României
• Legea română privind dreptul de autor prevede că titularii drepturilor de autor își pot
exercita aceste drepturi în mod individual sau pe bază de mandat, prin organismele
de gestiune colectivă (reprezentat de Uniunea Compozitorilor și Muzicologilor din
România – Asociația pentru Drepturi de Autor (UCMR-ADA) - în domeniul muzical).
• În perioada mai 2004-sept. 2007, Circul Globus a comunicat public opere muzicale
fără a deține autorizație de licență din partea UCMR-ADA și fără a achita acesteia
remunerațiile corespunzătoare drepturilor patrimoniale de autor. UCMR-ADA a
sesizat instanța. Circul Globus a contestat decizia inițială, invocând transpunerea
incorectă în dreptul intern a Directivei privind dreptul de autor.
• Hotărârea CJUE arată că directiva trebuie interpretată în sensul că are în vedere doar
comunicarea către un public care nu este prezent fizic în locul de proveniență a
comunicării. Prevederea din legea română care se referea la prezența fizică la locul de
proveniență a comunicării este contrară dreptului Uniunii.
40
Tabloul de bord al pieței interne (cont.)
• Numărul încălcărilor legislației UE este în creștere: 692 în decembrie 2018
față de 664 în decembrie 2017.
– România: 24 proceduri de infringement deschise
– Media UE: 25 cazuri.
– Cel mai mare număr de încălcări: Spania (52), Italia (47), Germania (44).
– Principalele domenii în care sunt deschise proceduri de infringement: transport

aerian (75), protecția și managementul apei (57), taxare indirectă (52), poluarea
atmosferei (49), taxare directă (37), energie (36).
Sursa: European Comission (2019), Single Market Scoreboard,

https://ec.europa.eu/internal_market/scoreboard/_docs/2019/performance_by_governance_tool/infringements_en
.pdf
41
România: evitarea procedurii de infringement
prin adoptarea Legii „Big Brother”
• CE a clasat în februarie 2013 procedura de infringement împotriva României din
2011 pentru netranspunerea la timp a prevederilor Directivei 24/2006 privind
stocarea datelor confidenţiale de către operatorii de comunicaţii.
– Decizia: Parlamentul a adoptat Legea „Big Brother” în mai 2012.
– Legea „Big Brother”: obligativitatea furnizorilor de telefonie fixă, mobilă şi
internet să reţină timp de 6 luni anumite date ale abonaţilor care să fie trimise,
la cerere, autorităţilor din domeniul siguranţei naţionale pentru acţiunile de
prevenire, cercetare, descoperire şi urmărire a infracţiunilor grave.
• România ar fi riscat plata zilnică a unor sancţiuni pecuniare.
– Ex: Germania a fost acţionată de către CE în faţa Curții de Justiție pentru
neadoptarea măsurilor naţionale de transpunere a aceleiaşi Directive, cu
propunerea aplicării unor sancţiuni pecuniare în cuantum de aproximativ
300.000 de euro pe zi de întârziere.
42
Rețeaua SOLVIT
• Reţea de soluţionare a problemelor cu dimensiune transfrontalieră,
cauzate de aplicarea necorespunzătoare a legislației privind piața internă
de către autorităţile publice.
• În fiecare SM (inclusiv în Norvegia, Islanda şi Lichtenstein) există un centru
SOLVIT.
• În funcțiune din iulie 2002.
• CE – coordonator al rețelei.
• Servicii gratuite, soluţii reale oferite în maximum 10 săptămâni.
Sursa: http://ec.europa.eu/solvit/index_ro.htm
http://ec.europa.eu/internal_market/scoreboard/performance_by_governance_tool/solvit/index_en.htm
43
Cum funcționează SOLVIT
Domenii frecvente:
• Recunoașterea calificărilor
profesionale
• Vize și drepturi de ședere
• Comerț și servicii (întreprinderi)
• Autovehicule și permise de conducere
• Prestații familiale
• Drepturi de pensie
• Munca în altă țară
• Prestații de șomaj
• Asigurări de sănătate
• Accesul la educație
• Circulația transfrontalieră a
capitalurilor și a plăților
• Rambursările de TVA
44
Exemple ale intervenției SOLVIT
Drepturi de pensii Firme care cumpără utilaje agricole de

import pot beneficia de fonduri UE
• Cetățean maghiar, 20 ani muncă în • Fondurile UE pentru dezvoltare

România, 18 ani în Ungaria. regională pot fi utilizate pentru achiziții
• Solicitare de pensionare la autoritățile de utilaje agricole. În 2009, Lituania a
maghiare -> autoritățile române să introdus o lege conform căreia astfel de
calculeze partea de pensie fonduri pot fi acordate doar pentru
corespunzătoare. achiziția de utilaje noi (neînmatriculate,
• Solicitare reînnoită de mai multe ori, indiferent dacă au fost utilizate sau nu).
dar fără niciun răspuns. • Legea a blocat accesul la finanțare al
• Intervenția SOLVIT din România: Casa firmelor care importau astfel de utilaje
Națională de Pensii a stabilit partea de și le închiriau.
pensie pentru munca depusa în • Datorită intervenției SOLVIT, noua lege a
România. fost anulată.
• Caz soluționat în 9 zile. • Caz soluționat în 6 luni.
45
Obiectivele Uniunii Economice și Monetare
1. Desăvârşirea pieţei unice – prin adăugarea dimensiunii monetare
2. Adâncirea integrării pieţei unice
3. Întărirea stabilităţii monetare în zona euro
4. Mărirea competitivităţii spaţiului european (creştere economică,

locuri de muncă) în triada economică: SUA, UE, Japonia
46
47
Sursa: http://europa.eu/legislation_summaries/economic_and_monetary_affairs/introducing_euro_practical_aspects/ec0015_ro.htm
• 1 ianuarie 1999 – prezent Etapa III
• Introducerea monedei unice
• 1 ianuarie 1994 – 31 decembrie 1998
• Înființarea Institutului Monetar European (IME)
• Pactul de Stabilitate și Creștere (1997)
Etapa II
• Înființarea Eurogrupului
• Banca Centrală Europeană (BCE) înlocuiește IME
• 1 iulie 1990 – 31 decembrie 1993 Etapa I
• Liberalizarea deplină a pieței capitalului
• Întărirea coordonării politicilor economice
Etapele UEM
Principiile UEM
Moneda
unică
€
Uniunea
Monetară
Coordonarea Politica
politicilor monetară
economice comună
48
Principiile fundamentale pentru politica
monetară
1. 2.
• Independența • Stabilitatea
totală a BCE față prețurilor:
de instituțiile UE obiectivul
și autoritățile din prioritar pentru
SM politica
monetară
49
Strategia de politică monetară
1. Stabilitatea monetară → creşterea inflaţiei < 2% pe an (termen
mediu);
2. Stabilirea unei valori de referinţă cantitativă pentru creşterea
masei monetare (M3), (pe termen lung, inflaţia este un fenomen
monetar);
3. Evaluarea tendinţelor preţurilor şi a riscurilor în raport cu
stabilitatea preţurilor
4. Folosirea instrumentelor indirecte de politică monetară
(facilitatea de depozit; operaţiunile de piaţă deschise; cerinţa de
rezerve minime)
50
Sistemul european al băncilor centrale (SEBC)
SEBC
28 bănci
centrale BCE
naționale
Consiliul Bordul Consiliul

Guvernatorilor Executiv General
- Bordul executiv - Președinte

- Președinte
- Guvernatorii Băncilor - Vicepreședinte
- Vicepreședinte
Centrale din zona euro - Guvernatorii băncilor
- 4 membri 51
centrale ale SM ale UE
Zona euro – 19 state membre
Sursa: http://ec.europa.eu/economy_finance/euro/index_en.htm
52
Zona euro – 19 state membre
1999 2001 2007 2008

Slovenia Cipru,
11 țări Grecia
Malta
Austria, Belgia, Finlanda, Franța,

Germania, Irlanda, Italia, Luxemburg,
Olanda, Portugalia, Spania
2009 2011 2014 2015

Slovacia Estonia Letonia Lituania
53
UEM - diferită de uniunile monetare moderne
• Politică monetară centralizată;
• Responsabilitate descentralizată pentru politicile economice;
• Lipsa unei politici bugetare și a unei capacități bugetare

centralizate.
54
Condiţiile pentru adoptarea euro
• Prevăzute la articolul 121 din Tratatul CE.

• Condiţiile pentru adoptarea euro sunt:
– realizarea unui grad înalt de convergenţă durabilă
(„convergenţă economică”);
– compatibilitatea legislaţiei naţionale a fiecărui SM
cu articolele 108 şi 109 din Tratatul CE şi cu
Statutul SEBC (Sistemul European al Băncilor
Centrale) („convergenţă juridică”) – eliminarea
neconcordanțelor statutului Băncii Centrale Naționale
cu Tratatul.
55
Criteriile de convergență nominală
• Stabilite prin Tratatul de la Maastricht (1993)
• Doar Franța și Luxemburg îndeplineau
criteriile de convergență la semnarea
Tratatului.
• În anii 1995 și 1996, doar Luxemburg se
încadrează în prevederile convergenței
nominale.
• Danemarca și UK – clauză de derogare de la
adoptarea monedei euro. 56
57
• să nu depășească 60% din PIB.
Datoria publică
Deficitul bugetar
• să nu depășească 3% din PIB.
de euro
• variațiile să nu depășească banda delimitată de +/-15
procente.
Cursul de schimb față
• să nu depășească cu mai mult de 2 p.p. media celor mai termen lung
performante 3 state cu cele mai bune rezultate în materie Ratele dobânzilor pe
de rate ale dobânzii.
• să nu depășească cu mai mult de 1,5 puncte procentuale Rata inflației
(p.p.) media celor mai performante 3 state în materie de
stabilitate a prețurilor.
5 criterii de convergență nominală
Convergența reală
• Presupune diminuarea decalajelor dintre ţări cu privire la:

– nivelul de dezvoltare;
– condiţiile de trai.
• Tratatul de la Maastricht nu menţionează criterii explicite privind convergenţa
reală, deși sunt la fel de importante pentru adoptarea euro.
• Astfel de criterii de convergenţă reală pot fi:
– nivelul PIB/locuitor;
– structura ramurilor economiei naţionale (% din PIB);
– gradul de deschidere a economiei;
– volumul comerţului exterior şi gradul acestuia de integrare în UE;
– costurile cu forţa de muncă.
58
România şi adoptarea euro
2015
2017
2019
...
59
Adoptarea euro de către noile state membre: de la respectarea
criteriilor de la Maastricht la alegerea momentului adecvat
• Preocuparea iniţială: îndeplinirea criteriilor de

convergenţă nominală, așa cum sunt prevăzute în
Tratatul de la Maastricht
• Accent mai puternic pe îndeplinirea sustenabilă a
criteriilor.
• Modificarea raportului costuri/beneficii aferent
aderării la zona euro (nu implică exclusiv beneficii).
Sursa: http://ec.europa.eu/economy_finance/euro/adoption/index_ro.htm
60
Avantajele adoptării euro au devenit mai
puţin evidente, iar costurile mai vizibile
• Apartenenţa la zona euro nu mai implică în mod automat reducerea
costurilor de finanţare. Pieţele au reînceput să evalueze riscul în funcţie
de circumstanţele specifice fiecărei ţări.
• Trenarea creşterii economice în zona euro diminuează beneficiile

procesului de integrare comercială.
• Au apărut costuri directe ocazionate de criza datoriilor suverane şi de

instituirea mecanismelor de rezoluţie. Contribuţiile ce trebuie achitate
sunt de natură să afecteze susţinerea publică pentru adoptarea euro.
Sursa:https
://www.ecb.europa.eu/ecb/educational/facts 61
/euint/html/ei_007.ro.html
Proiect pentru o UEM profundă și veritabilă
– Dezbatere la nivel european –

Lansată în noiembrie 2012
62
Elaborarea politicii economice în cadrul
UEM
• Elaborarea politicilor economice se află în centrul
eforturilor UE de a promova coordonarea politicilor
• Eurogrupul este organismul care reunește miniștrii de
finanțe ai statelor din zona euro
• Eurogrupul are rolul de a monitoriza politicile
economice din zona euro.
Sursa: Elaborarea politicilor în Uniunea Europeană, eiția a 6-a, Helen

Wallance, Mark A. Pollack și Alasdair R. Yung 63
Principalele probleme cu care s-a confruntat
zona euro, începând din anul 2008:
• PSC - insuficient respectat de SM; nu a avut la dispoziție mecanisme solide
pentru a asigura viabilitatea finanțelor publice.
• Impact limitat al recomandărilor pentru coordonarea politicilor economice
naționale, astfel încât să contracareze deficiențele de competitivitate și
discrepanțele de creștere economică.
• Puțină atenție acordată efectelor de contagiune ale măsurilor naționale în
zona euro.
• Nu s-a luat suficient în considerare contextul european în care funcționează
economiile la elaborarea politicilor economice la nivel național.
• Puternica expansiune a creditului, care a alimentat bule imobiliare
semnificative, ca urmare a evoluțiilor de pe piețele financiare.
• Lipsa unor norme comune și a unor instituții pentru sectorul financiar la
nivelul zonei euro.
64
Priorități pe termen scurt
(următoarele 6-18 luni)
• Măsuri la nivelul legislației secundare a UE pentru realizarea

de progrese către o uniune bancară;
• Îmbunătățirea coordonării politicilor economice (instituirea
unei proceduri pentru discutarea prealabilă a tuturor reformelor majore în
domeniul politicii economice).
• Crearea „instrumentului de convergență și competitivitate”

care să sprijine implementarea în timp util a reformelor
structurale;
• Promovarea investițiilor publice.
65
Priorități pe termen mediu
(de la 18 luni la 5 ani)
• Consolidarea integrării politicii economice și bugetare;

• Extinderea coordonării mai profunde în domeniile fiscal și al
ocupării forței de muncă;
• Crearea unei capacități bugetare autonome a UEM, prin înființarea
unui fond de rambursare.
– Fondul va fi finanțat prin emiterea în comun de către SM din zona euro
a unor titluri de datorie publică pe termen scurt, cu o scadență de
până la 1 - 2 ani. (Euro-certificate de trezorerie - Eurobills).
– Fondul duce la favorizarea integrării piețelor financiare.
66
Priorități pe termen lung (peste 5 ani)
Uniune Uniune
bancară bugetară
deplină deplină
Uniune
Uniune
economică
politică
deplină
67
Planul celor 5 președinți
pentru completarea UEM
– Dezbatere la nivel european –

Lansată în anul 2015
Sursă: http://ec.europa.eu/priorities/economic-monetary-union/docs/5-presidents-report_en.pdf
68
Progresul se va realiza pe 4 fronturi:
• O Uniune Economică autentică care să asigure că
fiecare economie are caracteristicile structurale
pentru a prospera într-o Uniune Monetară;
• O Uniune Financiară care să garanteze integritatea
valutară a Uniunii Monetare;
• O Uniune Fiscală care să asigure atât sustenabilitate,
cât și stabilitatea fiscală.
• O Uniune Politică care să reprezinte baza celor de mai
sus prin responsabilitate democratică, legitimitate și
prin consolidarea instituțiilor;
69
Etape
• I. 1 iulie 2015 – 30 iunie 2017: îmbunătățire
prin acțiune („deepening by doing”) – nu aduce nimic
nou, fiind mai degrabă un răgaz politic menit să pregătească țările vizate pentru
marea noutate.
• II. Completarea UEM – acțiuni mai concrete care să asigure

crearea unei Europe strâns unificată din punct de vedere fiscal, un nucleu dur la
care să poată adera și alte state. (ex: înființarea unei trezorerii a zonei Euro, a unui
supra-minister de finanțe; Procesul de convergență va deveni mult complex, se va
adăuga un set de criterii de convergență mult mai restrictiv.)
• III. Cel târziu 2025: o UEM profundă și

veritabilă – se va concretiza odată cu finalizarea celei de-a doua etape și va
garanta prosperitate și stabilitate pentru toți cetățenii UE.
70
Uniunea Bancară
• completare esențială adusă Uniunii economice și monetare
(UEM) și pieței interne;
• aliniază responsabilitatea de supraveghere, rezoluție și

finanțare la nivelul UE și obligă băncile din zona euro să
respecte aceleași norme;
• instituie primii doi piloni ai Uniunii bancare: Mecanismul unic

de supraveghere (MUS) și Mecanismul unic de rezoluție
(MUR)
Sursă: http://www.europarl.europa.eu/atyourservice/ro/displayFtu.html?ftuId=FTU_4.2.4.html
71
Uniunea Bancară cont.
• Mecanismul unic de supraveghere (MUS) – 2014
• acordă rolul de supraveghetor direct Băncii Centrale
Europene pentru a se asigura faptul că cele mai mari bănci
din Europa sunt supravegheate în mod independent în baza
unor norme comune;
• Mecanismul unic de rezoluție (MUR) – 2016

• constă în planificarea măsurilor ce trebuie luate în cazul unui
scenariu pesimist, și anume falimentul unei bănci, pentru a
asigura rezolvarea adecvată a unei astfel de situații cu costuri
minime pentru contribuabili. Este alătuit dintr-o autoritate de
rezoluţie la nivelul UE şi un fond unic de rezoluţie.
Sursă: http://www.europarl.europa.eu/atyourservice/ro/displayFtu.html?ftuId=FTU_4.2.4.html 72
Fondul Unic de Rezoluţie (FUR)
• Finanţare pentru o perioadă de 8 ani prin contribuţii

din partea sectorului bancar începând cu anul 2016;
• Valoarea estimată de 55 mld. euro a FUR va fi atinsă

în anul 2024 (1% din valoarea depozitelor garantate
ale tuturor instituţiilor de credit autorizate în
statele din uniunea bancară).
Sursă: http://www.consilium.europa.eu/ro/policies/banking-union/single-resolution-mechanism/ 73
Sistemul european de garantare a
depozitelor (EDIS)
• reducerea vulnerabilității sistemelor naționale de
garantare a depozitelor la șocuri locale majore;
• diminuarea riscului reprezentat de retragerile masive de

depozite;
• instituirea unui fond de garantare a depozitelor, diferit de

FUR, pentru a completa fondurile naţionale de garantare a
depozitelor existente.
Sursă: http://www.cdep.ro/afaceri_europene/CE/2015/COM_2015_587_RO_ACTE_f.pdf 74
Documentație suplimentară pentru cei interesați:
• Avantajele și dezavantajele pieței unice

– Studiu de caz: România
• Dumitru Miron, Valentin Cojanu (coordonatori), Comerț internațional. Volumul I –
Specializarea țărilor și sistemul comercial multilateral, Editura ASE
• Direcția Generală a Pieței Interne și Serviciilor:
http://ec.europa.eu/dgs/internal_market/index_en.htm
• Comisia Europeană, Adoptarea monedei euro,
http://ec.europa.eu/economy_finance/euro/adoption/index_ro.htm
• Planul celor 5 președinți,
http://ec.europa.eu/priorities/economic-monetary-union/docs/5-presidents-report
_en.pdf
• European Stability Mechanism,
http://esm.europa.eu/about/annual-meeting/index.htm
• European Central Bank, https://www.ecb.europa.eu/ecb/html/index.en.html
• BNR, http://www.bnr.ro/Home.aspx
75
• Întrebări
• Brainstorming
• Networking
• Propuneri
Andreea PAUL
DIALOGUL SOCIAL
Dialogul social este o componentă fundamentală a modelului social european.

Acesta le permite partenerilor sociali (reprezentanți ai conducerii și ai personalului)
să contribuie activ, inclusiv prin acorduri, la conceperea politicii sociale europene și
de ocupare a forței de muncă.
TEMEIUL JURIDIC
Articolele 151-156 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (TFUE).
OBIECTIVE
În conformitate cu articolul 151 din TFUE, promovarea dialogului social este
recunoscută ca obiectiv comun al UE și al statelor membre. Scopul dialogului social
este de a îmbunătăți guvernanța europeană prin implicarea partenerilor sociali în
procesul decizional și în procesul de punere în aplicare.
REALIZĂRI
A. Dezvoltarea dialogului social (bipartit) la nivelul UE
În conformitate cu Tratatul de la Roma din 1957, una din sarcinile Comisiei era să
promoveze strânsa cooperare între statele membre în ceea ce privește dreptul de
asociere și negocieri colective între angajatori și lucrători. Totuși, punerea în aplicare
a acestei prevederi a durat mult.
Inițiat în 1985 de președintele Comisiei, Jacques Delors, procesul de dialog social Val
Duchesse avea scopul de a implica partenerii sociali, reprezentați de Confederația
Europeană a Sindicatelor (ETUC), Confederația întreprinderilor europene (UNICE) și
Centrul European al Angajatorilor și Întreprinderilor care oferă Servicii Publice (CEEP),
în procesul intern de piață. În urma acestui proces, au rezultat un număr de declarații
comune privind ocuparea forței de muncă, educația, formarea și alte aspecte sociale.
În 1986, Actul unic european (articolul 118b) a creat temeiul legal pentru dezvoltarea
unui „dialog social la nivelul Comunității”, iar dialogul social european a început să
se dezvolte, la început prin instituirea unui comitet director, care a devenit în 1992
Comitetul pentru dialog social – principalul for pentru dialogul social bipartit la nivel
european. Acesta se reunește de trei sau patru ori pe an.
În 1991, UNICE, ETUC și CEEP au adoptat un acord comun prin care se solicita
consultarea obligatorie a partenerilor sociali în ce privește legislația în domeniul
afacerilor sociale și posibilitatea ca partenerii sociali să negocieze acorduri-cadru

la nivel comunitar. Cererea a fost confirmată în acordul anexat la Protocolul de
la Maastricht privind politica socială, semnat de toate statele membre. La nivel
național, partenerii sociali au beneficiat, astfel, de posibilitatea de a pune în aplicare
Directivele printr-un acord colectiv.
Tratatul de la Amsterdam (1997) a inclus Acordul privind politica socială, instituind, în
cele din urmă, un cadru unic pentru dialogul social în UE. Rezultatele intersectoriale ale
procesului au fost acordurile-cadru privind concediul pentru creșterea copilului (1995),
munca cu fracțiune de normă (1997) și munca pe durată determinată (1999), puse în
aplicare de Directivele Consiliului.
Tratatul de la Lisabona (2009) a subliniat în continuare rolul partenerilor sociali
(articolul 152 din TFUE), ilustrând nevoia de a facilita dialogul dintre aceștia,
respectându-le totodată autonomia și diversitatea.
Cu toate acestea, odată cu criza economică și financiară s-a exercitat o tot mai mare
presiune asupra dialogului social, care, în același timp, a fost slăbit de descentralizarea
sa, de reducerea domeniilor acoperite de negocierile colective și de intervenția statului
în domeniul politicii salariale. În acest context și având în vedere faptul că statele
membre cu parteneriatele sociale cele mai puternice au reușit să depășească criza
cel mai bine, președintele Comisiei, Juncker, a anunțat un „nou început pentru dialogul
social” la o conferință la nivel înalt din martie 2015. În iunie 2016, partenerii sociali,
Comisia și Președinția Consiliului Uniunii Europene au semnat un acord cvadripartit
care a reafirmat rolul fundamental al dialogului social european în procesul de elaborare
a politicilor UE, inclusiv în cadrul semestrului european. Cu ocazia Summitului social
pentru creștere și locuri de muncă echitabile de la Göteborg din noiembrie 2017,
Parlamentul, Comisia și Consiliul au anunțat Pilonul european al drepturilor sociale.
Printre altele, acesta prevede respectarea autonomiei și a dreptului la acțiuni colective
al partenerilor sociali și recunoaște dreptul lor de a fi implicați în conceperea și aplicarea
politicilor sociale și de ocupare a forței de muncă, inclusiv prin acorduri colective.
B. Realizările dialogului social la nivelul UE
În temeiul articolului 154 din TFUE, Comisia trebuie să se consulte cu partenerii sociali
înainte de a lua măsuri în domeniul politicii sociale. Ulterior, partenerii sociali pot decide
să negocieze un acord între ei. Aceștia dispun de nouă luni pentru a negocia, după
care:
1. pot încheia un acord și pot solicita în comun Comisiei să propună Consiliului
adoptarea unei decizii de punere în aplicare sau
2. pot încheia un acord și îl pot pune în aplicare, în conformitate cu propriile proceduri
și practici și în concordanță cu cele ale statelor membre (acorduri „voluntare” sau,
mai târziu, „autonome”) sau
3. pot decide că nu pot ajunge la un acord, situație în care Comisia reia activitatea
legată de propunerea în cauză.
Articolul 153 din TFUE acordă statelor membre și posibilitatea de a încredința
partenerilor sociali punerea în aplicare a unei decizii adoptate de către Consiliu privind
ratificarea unui acord colectiv semnat la nivel european.

Din 1998, în urma Deciziei 98/500/CE a Comisiei din 20 mai 1998, dialogul social
sectorial s-a dezvoltat, de asemenea, în mod semnificativ. Au fost create mai multe
comisii în principalele domenii economice, care au produs rezultate valoroase. Trei
acorduri la nivel european privind organizarea timpului de lucru pentru navigatori
(1998), organizarea timpului de lucru pentru lucrătorii mobili din aviația civilă (2000) și
anumite aspecte ale condițiilor de lucru pentru lucrătorii mobili care execută servicii de
interoperabilitate transfrontalieră în sectorul feroviar (2005) au fost încheiate și puse
în aplicare prin decizii ale Consiliului. Acordul privind protecția sănătății lucrătorilor
prin respectarea bunelor practici în cadrul manipulării și utilizării siliciului cristalin și
a produselor care îl conțin, semnat în aprilie 2006, a fost primul acord multisectorial.
Au urmat alte acorduri sectoriale, care au fost puse în aplicare prin directive ale
Consiliului: un acord privind anumite aspecte ale organizării timpului de lucru în
transportul pe căi navigabile interioare (Directiva 2014/112/UE a Consiliului); un acord
privind prevenirea rănilor provocate de obiecte ascuțite în sectorul spitalicesc și în
cel al asistenței medicale (Directiva 2010/32/UE a Consiliului); un acord în domeniul
pescuitului maritim (Directiva 2017/159 a Consiliului); și un acord între partenerii sociali
în sectorul transportului maritim (Directiva (UE) 2018/131 a Consiliului).
Cu toate acestea, în ceea ce privește alte acorduri, Comisia a hotărât să nu propună
o decizie a Consiliului.
În aprilie 2012, partenerii sociali din sectorul serviciilor de coafură au încheiat un
acord privind orientări pentru coafori privind sănătatea și siguranța și au solicitat o
decizie de punere în aplicare a Consiliului. Totuși, unele statele membre s-au opus
acesteia. În iunie 2016, sectorul serviciilor de coafură a semnat un nou acord-cadru
european privind protecția sănătății și siguranței la locul de muncă, solicitând din nou
punerea în aplicare a acestuia printr-o decizie a Consiliului. Invocând Agenda privind
o mai bună reglementare, Comisia, înainte de a prezenta o propunere de decizie a
Consiliului, a hotărât să efectueze o evaluare de impact proporțională. Într-o scrisoare
deschisă adresată președintelui Juncker, partenerii sociali au obiectat față de utilizarea
procesului de evaluare a impactului ca justificare pentru netransmiterea acordului către
Consiliu. La începutul anului 2018, Comisia a informat partenerii sociali că nu va
propune o decizie a Consiliului și că a propus, în schimb, să sprijine punerea în aplicare
autonomă a acordului prin intermediul unui plan de acțiune. Partenerii sociali au fost de
acord, dar își rezervă dreptul de a solicita o decizie a Consiliului într-o etapă ulterioară,
dacă rezultatele nu sunt satisfăcătoare.
La 5 martie 2018, Comisia a informat partenerii sociali din guvernul central că nu
va propune Consiliului ca acordul din 2015 cu privire la drepturile de informare și
consultare să fie pus în aplicare sub formă de directivă (2.3.6). În urma unei acțiuni
în justiție a Federației Europene a Sindicatelor din Serviciile Publice (EPSU), Curtea
de Justiție a Uniunii Europene a hotărât, la 24 octombrie 2019, că dreptul de inițiativă
al Comisiei o îndrituia pe aceasta să decidă dacă acordurile încheiate între partenerii
sociali sunt sau nu obligatorii din punct de vedere juridic în toate statele membre ale UE.
În conformitate cu cea de a doua opțiune menționată mai sus, acordul privind munca
la distanță (teleworking) (2002) a fost primul acord care urma să fie pus în aplicare
ca un „acord autonom”. A fost urmat de alte acorduri autonome privind stresul la

locul de muncă, permisul european pentru șoferii care desfășoară un serviciu de
interoperabilitate transfrontalieră (ambele din 2004), hărțuirea și violența la locul de
muncă (2007), piața a forței de muncă incluzivă (2010) și îmbătrânirea activă și o
abordare intergenerațională (2017).
În al treilea rând, într-o serie de cazuri, partenerii sociali nu au reușit să ajungă
la un acord. De exemplu, în mai 2001, negocierile referitoare la un acord-cadru
privind munca prin agent de muncă temporară s-au soldat cu un eșec. Ca urmare,
în martie 2002, Comisia a propus o directivă în temeiul unui consens la care
ajunseseră partenerii sociali, iar în 2008 a fost adoptată Directiva privind munca
prin agent de muncă temporară (Directiva 2008/104/CE). În mod similar, după ce
partenerii sociali și-au exprimat indisponibilitatea de a se angaja în negocieri, Comisia
a prezentat o propunere de revizuire a Directivei privind organizarea timpului de lucru
(Directiva 2003/88/CE) în 2004. În 2009, Parlamentul, Comisia și Consiliul nu au reușit
să ajungă la un acord, iar un proces de negociere care a durat un an între partenerii
sociali europeni a eșuat, de asemenea, în decembrie 2012, din cauza unor diferențe
majore privind abordarea muncii intermitente. În 2013, Comisia a reluat procesul de
revizuire și de evaluare a impactului, printr-o consultare publică în 2015 și un raport
de punere în aplicare în 2017, precum și o comunicare interpretativă. Între timp, unele
aspecte relevante pentru timpul de lucru au fost incluse în alte acte juridice, cum ar
fi Directiva privind echilibrul dintre viața profesională și cea privată, Directiva privind
transparența și previzibilitatea condițiilor de muncă și propunerea de modificare a
Regulamentului privind perioadele de conducere.
C. Dialogul social tripartit
Încă de la începutul integrării europene, s-a considerat că este important ca actorii
economici și sociali să fie implicați în elaborarea legislației comunitare. Comitetul
consultativ al Comunității Europene a Cărbunelui și Oțelului și Comitetul Economic
și Social European sunt martorii acestui fapt. Din anii 1960, o serie de comitete
consultative au oferit asistență Comisiei. Din 1970 până în 2003, unul dintre forurile
importante ale dialogului social tripartit la nivel european a fost Comitetul permanent
pentru ocuparea forței de muncă. În 2003 Comitetul permanent a fost înlocuit de
reuniunea socială tripartită la nivel înalt pentru creșterea economică și ocuparea forței
de muncă. Summitul reunește reprezentanți la nivel înalt ai președinției actuale a
Consiliului UE, ai celor două președinții viitoare, ai Comisiei și ai partenerilor sociali, cu
scopul de a facilita consultarea în curs. Acesta se reunește cel puțin de două ori pe an,
înainte de reuniunile de primăvară și de toamnă ale Consiliului European.

Parlamentul consideră că dialogul social este un element esențial în tradițiile statelor
membre și a solicitat să i se acorde un rol mai important la nivelul UE. Comisia pentru
ocuparea forței de muncă și afaceri sociale a Parlamentului a adresat frecvent invitații
partenerilor sociali la nivelul UE de a-și prezenta opiniile. De asemenea, a reamintit
deseori Comisiei necesitatea unei politici industriale coerente la nivelul UE, în care
partenerii sociali ar trebui să joace un rol esențial. Conform Tratatului de la Lisabona,
Parlamentul are dreptul de a fi informat cu privire la punerea în aplicare a acordurilor
colective încheiate la nivelul Uniunii (articolul 155 din TFUE) și la inițiativele Comisiei

în scopul stimulării cooperării dintre statele membre (articolul 156 din TFUE), inclusiv
chestiunile legate de dreptul de asociere și negocierile colective.
În contextul crizei economice, Parlamentul a subliniat în rezoluția sa din 6 iulie 2010
referitoare la contractele de muncă atipice și la noi forme de dialog social că dialogul
social este vital pentru realizarea obiectivelor Strategiei Europa 2020 în materie de
ocupare a forței de muncă. În ianuarie 2012, Parlamentul a subliniat că, prin acordarea
de prioritate consolidării fiscale, recomandările analizei anuale a creșterii ar împiedica
nu numai crearea de locuri de muncă și asistența socială, dar și dialogul social. În
rezoluția sa din 13 martie 2014 referitoare la aspectele legate de ocuparea forței de
muncă și la aspectele sociale ale rolului și activității troicii și din nou în rezoluția sa din
15 februarie 2017 referitoare la guvernanța pieței unice în cadrul semestrului european
din 2017, Parlamentul a solicitat creșterea rolului partenerilor sociali în noul proces de
guvernanță economică. Din 2014, implicarea acestora la nivelul UE a crescut într-o
anumită măsură, deși situația variază la nivel național și, la ambele niveluri, partenerii
sociali consideră că implicarea lor este mai degrabă informativă decât cu adevărat
consultativă.
În aceeași măsură, în Rezoluția sa din 19 aprilie 2018 referitoare la propunerea de
decizie a Consiliului privind orientări pentru politicile de ocupare a forței de muncă ale
statelor membre, Parlamentul a solicitat Comisiei și statelor membre să își intensifice
sprijinul concret pentru un dialog autentic, dincolo de simpla consultare. La 16 aprilie
2019, în rezoluția sa referitoare la noua directivă privind transparența și previzibilitatea
condițiilor de muncă și în rezoluția sa referitoare la propunerea privind o Autoritate
Europeană a Muncii, Parlamentul a reiterat faptul că autonomia partenerilor sociali,
capacitatea acestora de a acționa ca reprezentanți ai lucrătorilor și angajatorilor și
diversitatea sistemelor de relații de muncă la nivel național ar trebui să fie întotdeauna
respectate.
Aoife Kennedy
01/2020

DREPTUL DE A ADRESA PETIȚII
Odată cu intrarea în vigoare a Tratatului de la Maastricht, orice cetățean al Uniunii

Europene are dreptul de a adresa petiții Parlamentului European, sub forma unei
plângeri sau a unei cereri, privind chestiuni ce țin de unul dintre domeniile de
activitate ale Uniunii Europene. Petițiile sunt examinate de către Comisia pentru
petiții a Parlamentului European, care decide cu privire la admisibilitatea acestora și
este însărcinată să se ocupe de ele.
TEMEI JURIDIC
Articolele 20, 24 și 227 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (TFUE) și
articolul 44 din Carta drepturilor fundamentale a UE.
OBIECTIVE
Dreptul de a adresa petiții are scopul de a oferi cetățenilor și rezidenților UE un mijloc
simplu de a contacta instituțiile Uniunii pentru a formula doleanțe sau cereri în vederea
luării de măsuri.
REALIZĂRI
A. Criterii de eligibilitate și cerințe (articolul 227 din TFUE)
Dreptul de a adresa petiții aparține oricărui cetățean al UE și oricărei persoane fizice
sau juridice care își are domiciliul sau sediul social într-un stat membru, putând fi
exercitat individual sau în asociere cu alte părți.
Pentru a fi admisibile, petițiile trebuie să se refere la subiecte care se încadrează în
domeniile de activitate ale Uniunii Europene și care îi privesc în mod direct pe autorii
acestora. Această ultimă condiție este interpretată în sens foarte larg.
B. Procedura
Procedura de examinare a petițiilor este stabilită prin Regulamentul de procedură
al Parlamentului European [articolele 226-230 și anexa VI (XX)], care conferă
responsabilitatea în domeniu unei comisii parlamentare, și anume Comisiei pentru
petiții.
1. Admisibilitatea formală
Petițiile trebuie să indice numele, naționalitatea și adresa fiecărui petiționar și să fie
redactate într-una din limbile oficiale ale UE. Ele pot fi prezentate fie prin mijloace

electronice, prin intermediul portalului pentru petiții al PE, fie prin poștă, pe suport de
hârtie.
2. Admisibilitatea materială
Petițiile care îndeplinesc aceste cerințe formale sunt înaintate Comisiei pentru petiții,
care decide mai întâi dacă sunt admisibile. În acest scop, comisia verifică dacă
subiectul petițiilor se încadrează în domeniile de activitate ale Uniunii Europene. Dacă
această condiție nu este satisfăcută, petiția este declarată inadmisibilă. Petiționarului i
se comunică decizia și motivele care au stat la baza acesteia. Petiționarii sunt încurajați
adesea să se adreseze unei alte instituții naționale, europene sau internaționale.
Motivele principale pentru care petițiile sunt declarate inadmisibile sunt că petiționarii
confundă competențele, responsabilitățile, posibilitățile de acțiune și căile de atac ale
UE cu cele ale statelor membre și ale altor organizații și organisme internaționale
(precum ONU și Consiliul Europei), inclusiv în ceea ce privește aplicabilitatea Cartei
drepturilor fundamentale a UE.
3. Examinarea petițiilor
În funcție de circumstanțe, Comisia pentru petiții poate întreprinde una sau mai multe
dintre următoarele acțiuni:
— să solicite Comisiei Europene să realizeze o anchetă preliminară cu privire la o
petiție și să furnizeze informații privind conformitatea cu legislația aplicabilă a UE;
— să transmită petiția altor comisii ale Parlamentului European spre informare sau
pentru ca acestea să ia alte măsuri (o comisie poate, de exemplu, să țină seama
de o petiție în cadrul activităților sale legislative);
— dacă petiția se referă la un caz specific care necesită o examinare individuală,
comisia poate contacta instituțiile sau autoritățile relevante sau poate interveni
prin intermediul reprezentanței permanente a statului membru implicat pentru a
soluționa chestiunea;
— să ia orice alte măsuri considerate adecvate în încercarea de a soluționa problema
sau de a răspunde petiției în mod adecvat.
Comisia decide, de asemenea, dacă să introducă o petiție pe ordinea de zi a
unei reuniuni a comisiei. În acest caz, se invită petiționarul, Comisia Europeană și
reprezentanții statelor membre. În cadrul reuniunii respective, petiționarul își prezintă
petiția, Comisia își expune oral punctul de vedere și formulează comentarii privind
răspunsul său scris referitor la aspectele menționate în petiție. Reprezentanții statelor
membre implicate pot să fie invitați să ia cuvântul. Membrii Comisiei pentru petiții
au apoi ocazia de a face schimb de opinii cu privire la problemele ridicate în cursul
dezbaterii și de a propune noi acțiuni care să fie întreprinse.
În cazuri specifice, comisia poate decide să organizeze o audiere sau un atelier, să facă
o vizită de informare în țara sau regiunea implicată și să adopte un raport de misiune
care să conțină observațiile și recomandările sale sau poate pregăti și transmite un
raport complet care să fie votat în plen de Parlamentul European. De asemenea,
poate decide să adreseze întrebări orale Comisiei și/sau Consiliului și să organizeze
o dezbatere în plen.

În cazul în care o petiție se referă la o chestiune de interes general care indică
transpunerea sau aplicarea incorectă a legislației UE, Comisia pentru petiții poate
determina Comisia Europeană să ia măsuri cu privire la statul membru în cauză,
inclusiv prin intermediul unor acțiuni în constatarea neîndeplinirii obligațiilor.
4. Închidere
O petiție poate fi închisă de comisie în diverse etape ale procedurii, cum ar fi după
ce comisia a luat o decizie cu privire la admisibilitatea petiției, după o discuție într-o
reuniune a comisiei, atunci când nu se mai pot întreprinde acțiuni cu privire la petiție,
atunci când o petiție este retrasă de către petiționar sau atunci când petiționarul nu
răspunde într-un termen dat.
5. Transparență
Petițiile transmise Parlamentului European devin documente publice. Rezumatele
petițiilor, împreună cu alte documente relevante, sunt publicate în toate limbile oficiale
ale UE pe Portalul pentru petiții al Parlamentului European după ce Comisia pentru
petiții a luat o decizie privind admisibilitatea lor.
Petiționarul este informat în scris cu privire la toate deciziile luate de comisie cu privire
la petiția sa și la motivele care stau la baza deciziilor respective. Dacă este cazul,
petiționarului i se transmit documentele și informațiile relevante după ce deciziile devin
disponibile.

Potrivit tratatelor, Parlamentul European este punctul de contact pentru petițiile
cetățenilor și deține, în consecință, responsabilitatea de a se asigura că se ține seama
pe deplin în UE de preocupările cetățenilor exprimate în petițiile respective. Pentru
ca să își poată îndeplini în condiții optime această îndatorire, Parlamentul a creat o
comisie specială, Comisia pentru petiții, căreia i-a dat sarcina de a trata petițiile și de
a coordona măsurile ulterioare luate de instituție. Așa cum se subliniază în rapoartele
sale anuale referitoare la deliberările Comisiei pentru petiții în cursul anului precedent[1],
Parlamentul a considerat întotdeauna petițiile drept un element-cheie al democrației
participative. De asemenea, Parlamentul a subliniat importanța rolului jucat de petiții
pentru a scoate în evidență cazurile de transpunere și punere în aplicare incorectă a
legislației UE de către statele membre. De fapt, o serie de petiții au condus la acțiuni
legislative sau politice, la cazuri EU Pilot, la hotărâri preliminare sau la proceduri de
constatare a neîndeplinirii obligațiilor. Comisia pentru petiții este deosebit de activă în
domenii legate de drepturile fundamentale (dizabilități, drepturile copilului, discriminare,
minorități, justiție, libertatea de circulație, drepturile de vot, Brexit), mediu și bunăstarea
animalelor, piața internă, drepturile sociale, migrație, acordurile comerciale și sănătatea
publică. Vizitele de informare, audierile publice, comandarea de studii, crearea în 2016
a unei rețele pentru petiții prin care să se asigure o cooperare mai bună între comisiile
care se ocupă de petiții, precum și cooperarea și dialogul cu parlamentele și autoritățile
[1]Rapoartele anuale referitoare la deliberările Comisiei pentru petiții includ informații cu privire la numărul
petițiilor primite, formatul acestora, statutul, rezultatul, țara, limba, naționalitatea și obiectul; portalul online;
relațiile cu Comisia, Consiliul și Ombudsmanul European; misiunile de informare, audierile publice, studiile
comandate și alte aspecte esențiale.

naționale, precum și cu alte instituții ale UE (în special cu Comisia Europeană și cu
Ombudsmanul European) sunt considerate instrumente care garantează că chestiunile
ridicate de cetățeni în petiții sunt abordate și soluționate. În 2014, Parlamentul a lansat,
de asemenea, Portalul online pentru petiții, care a permis îmbunătățirea și consolidarea
atât a transparenței și a difuzării petițiilor, cât și a interacțiunilor cetățenilor cu UE și a
participării lor în chestiunile legate de Uniune[2].
Ottavio Marzocchi
12/2019
[2]Pentru mai multe informații despre Comisia pentru petiții și activitățile acesteia, consultați documentul
Achievements of the Committee on Petitions during the 2014-2019 parliamentary term and challenges for
the future.

DREPTUL LUCRĂTORILOR LA INFORMARE,
CONSULTARE ȘI PARTICIPARE
Uniunea Europeană completează activitățile statelor membre în ceea ce privește

drepturile lucrătorilor la informare și consultare, adoptând cerințe minime prin
intermediul Directivelor sau prin măsuri menite să încurajeze cooperarea între statele
membre.
TEMEIUL JURIDIC
Articolele 5, 114, 115, 151 și 153 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene
(TFUE).
OBIECTIVE
UE sprijină și completează activitățile statelor membre legate de implicarea angajaților,
pentru a realiza obiectivele fundamentale ale politicii sociale europene (articolul 151 din
TFUE), care includ îmbunătățirea condițiilor de viață și de muncă, o protecție socială
adecvată, o rată a ocupării forței de muncă constant ridicată și combaterea excluziunii.
REALIZĂRI
A. Context
Dreptul lucrătorilor la informare, consultare și participare a reprezentat o temă
fundamentală în dezbaterea europeană încă de la adoptarea primului program de
acțiune socială în 1974. Carta comunitară a drepturilor sociale fundamentale ale
lucrătorilor (Carta Socială) din 1989 evidențiază avantajele promovării participării
angajaților. Cu toate acestea, propunerile Comisiei în acest domeniu au întâmpinat
frecvent rezistență. Nu a existat un temei juridic adecvat pentru legislația comunitară în
domeniul drepturilor lucrătorilor la informare și consultare până la includerea Acordului
privind politica socială în Tratatul de la Amsterdam în 1997.
În ceea ce privește implicarea angajaților, articolul 153 din TFUE acordă Parlamentului
și Consiliului prerogativa de a adopta:
— măsuri care să încurajeze cooperarea între statele membre;
— directive care să stabilească cerințele minime pentru o implementare treptată.
Se aplică procedura legislativă ordinară, după consultarea prealabilă a Comitetului
Economic și Social European și a Comitetului Regiunilor.

B. Legislația în vigoare
Un prim grup de directive se referă la dreptul lucrătorilor de a fi informați cu privire la
condițiile aplicabile contractului sau raportului de muncă și la dreptul de a fi informați
și consultați cu privire la concedieri sau transferuri:
— Directiva 75/129/CEE a Consiliului privind concedierile colective, modificată prin
Directivele Consiliului 92/56/CEE și 98/59/CE, impune angajatorilor să demareze
negocieri cu lucrătorii în caz de concedieri colective, pentru a găsi modalități de a
le evita sau de a reduce numărul lucrătorilor afectați;
— Directiva 2001/23/CE a Consiliului privind menținerea drepturilor lucrătorilor
în cazul transferului de întreprinderi, unități sau părți de întreprinderi sau
unități (de consolidare a Directivelor 77/187/CEE și 98/50/CE ale Consiliului),
prevede că lucrătorii trebuie să fie informați cu privire la motivele și consecințele
oricărui transfer; aceasta conține, de asemenea, dispoziții materiale privind
protecția locurilor de muncă și a drepturilor lucrătorilor în caz de transfer;
— Directiva 2002/14/CE de stabilire a unui cadru general de informare și
consultare a lucrătorilor din Comunitatea Europeană, care stabilește
standarde procedurale minime în privința protecției dreptului lucrătorilor de a fi
informați și consultați cu privire la situația economică și a ocupării forței de muncă
care le afectează locul de muncă.
— Directiva (UE) 2019/1152 a Parlamentului European și a Consiliului din 20 iunie
2019 privind transparența și previzibilitatea condițiilor de muncă instituie noi
drepturi (precum limitarea perioadelor de probă, interzicerea clauzelor de
exclusivitate și informarea prealabilă asupra programului de lucru) pentru toți
lucrătorii încadrați în toate formele de muncă, inclusiv cele mai flexibile, atipice și
noi forme de muncă precum contractele cu zero ore de lucru, munca pe bază de
voucher sau munca prin intermediul unei platforme.
Comisia a efectuat un control de fiabilitate, în urma căruia a rezultat, în iulie 2013, că
Directivele sunt în general corespunzătoare scopului fixat și că beneficiile lor sunt mai
mari decât costurile, dar că există încă unele lacune – în special în privința aplicării
lor la lucrătorii din serviciile publice, la navigatori și la angajații IMM-urilor – și că
anumite definiții necesită analize și dezbateri suplimentare [SWD(2013)0293]. S-a avut
în vedere o reformare a Directivelor privind informarea și consultarea [C(2015)2303],
dar se pare că aceasta nu mai este de actualitate, nemaifiind menționată în programul
de lucru al Comisiei încă din 2015.
În ianuarie 2018 a fost adoptată o Directivă a Consiliului de transpunere a unui acord
între partenerii sociali din sectorul transportului maritim, care pune capăt excluderii
navigatorilor din domeniul de aplicare al Directivelor privind informarea și consultarea
lucrătorilor.
În ceea ce-i privește pe lucrătorii din sectorul public, niciuna dintre Directivele privitoare
la dreptul lucrătorilor de a fi informați și consultați nu se aplică administrațiilor
publice (a se vedea cauzele Curții de Justiției a Uniunii Europene C-583/10, Nolan
și C-108/10, Scattolon). În cadrul negocierilor din 2001 pentru Directiva de stabilire a
unui cadru general, Parlamentul a încercat să obțină extinderea domeniului de aplicare

al acesteia și la sectorul public, dar Consiliul s-a opus. În decembrie 2015, Comitetul
de dialog social sectorial pentru administrațiile guvernamentale centrale a semnat
un acord sectorial privind standardele minime comune pentru drepturile la informare
și consultare ale lucrătorilor din administrațiile centrale și a solicitat implementarea
acestuia printr-o directivă a Consiliului. La 5 martie 2018 Comisia a informat partenerii
sociali că nu va propune Consiliului spre aplicare acest acord.
Un al doilea grup de directive se referă la dreptul lucrătorilor de a fi informați și consultați
în situații care au o componentă transnațională:
— Directiva 94/45/CE a Consiliului, revizuită prin Directiva 2009/38/CE privind
instituirea unor comitete europene de întreprindere (CEI). Comitetele europene
de întreprindere reunesc conducerea centrală și reprezentanți ai lucrătorilor
din întreaga Europă, pentru a discuta chestiuni cum ar fi performanța unei
întreprinderi, perspectivele sale și ocuparea forței de muncă, restructurarea și
politicile de resurse umane. Lucrătorilor li s-au acordat, de asemenea, anumite
drepturi la informare și consultare cu privire la mediul de muncă. Legislația privind
comitetele europene de întreprindere vizează societățile multinaționale cu cel puțin
1 000 de lucrători în UE/SEE și cel puțin 150 de persoane în două sau mai multe
state membre. O bază de date specifică, administrată de Institutul European al
Sindicatelor (ETUI), furnizează date privind comitetele europene de întreprindere.
— Directiva 2004/25/CE privind ofertele publice de cumpărare, potrivit căreia
lucrătorii din societățile în cauză sau reprezentanții acestora ar trebui să aibă
posibilitatea de a-și exprima punctul de vedere cu privire la repercusiunile
previzibile ale unei astfel de oferte asupra locurilor de muncă; se aplică, de
asemenea, normele curente privind informarea și consultarea lucrătorilor;
— Directiva 2011/35/UE privind fuziunile societăților comerciale pe acțiuni,
conform căreia lucrătorii din societățile care fuzionează sunt protejați în aceeași
măsură ca și cei protejați de Directiva privind transferul întreprinderilor.
La 14 mai 2018 Comisia a publicat o evaluare REFIT a Directivei privind comitetul
european de întreprindere și a concluzionat că informarea lucrătorilor s-a îmbunătățit
în ceea ce privește calitatea și aria de cuprindere, dar că Directiva nu a dus la creșterea
ritmului înființării de noi comitete europene de întreprindere. Comisia a propus să
elaboreze un ghid practic pentru practicienii din domeniul comitetelor europene de
întreprindere și să ofere finanțare partenerilor sociali pentru a sprijini implementarea și
eficacitatea comitetelor europene de întreprindere.
Un al treilea grup de directive urmărește să instituie normele care se aplică în situațiile
care au o componentă transnațională, acordând drepturi parțiale de participare la
procesul decizional:
— Directiva 2001/86/CE a Consiliului de completare a statutului societății
europene în ceea ce privește implicarea lucrătorilor stabilește reguli cu privire
la participarea lucrătorilor la decizii privind dezvoltarea strategică a societății.
Nu numai că angajații sunt informați și consultați prin intermediul unui organism
asemănător unui comitet european de întreprindere, dar se prevede și participarea
angajaților la nivelul conducerii în cazul în care această formă de participare a fost
aplicată în companiile naționale fondatoare (așa-numitul principiu „înainte/după”);

— Directiva 2003/72/CE a Consiliului de completare a statutului societății
europene în ceea ce privește implicarea lucrătorilor garantează că
reprezentanții angajaților pot să influențeze funcționarea societăților cooperative
europene;
— Directiva (UE) 2017/1132 privind anumite aspecte de drept al societăților
comerciale prevede, de asemenea, norme privind stabilirea regimului de
participare a angajaților aplicabile în cazul fuziunilor transfrontaliere ale societăților
cu răspundere limitată.
Al patrulea grup constă din: două acorduri transsectoriale între partenerii sociali
(implementate de Directiva 97/81/CE a Consiliului privind munca cu fracțiune de normă
și Directiva 99/70/CE privind munca pe durată determinată), Directiva 2008/104/CE
privind munca prin agent de muncă temporară și mai multe directive privind sănătatea
și siguranța, toate conținând dispoziții implicite cu privire la informare și consultare.
C. Alte inițiative
Societățile și reprezentanții lucrătorilor au început să încheie acorduri de întreprindere
transnaționale (AIT), o formă de dialog social în societățile multinaționale, în contextul
extinderii dimensiunii internaționale a întreprinderilor. Acordurile de întreprindere
transnaționale au diferite forme și sunt elaborate în comun de către reprezentanți ai
societății și de către organizații ale lucrătorilor, pentru a fi aplicate în mai multe state
membre. Cu toate acestea, acest tip de practică poate pune probleme de ordin juridic și
politic în ceea ce privește relațiile dintre diferitele niveluri verticale ale dialogului social
(internațional, european, național) și sferele orizontale de aplicare (intersectoriale,
specifice unui sector sau la nivel de întreprindere). În plus, pot apărea discrepanțe între
acordurile de întreprindere transnaționale și normele și referințele naționale, existând
puține mecanisme de soluționare a litigiilor.
Comisia își propune să asiste și să monitorizeze evoluția acordurilor de întreprindere
transnaționale prin sprijinirea schimburilor de experiență și a cercetării. Aceasta deține
o bază de date privind acordurile transnaționale de întreprindere.
În aprilie 2018, Comisia a prezentat un pachet de propuneri privind reforma dreptului
european al societăților comerciale, inclusiv o propunere de modificare a directivei din
2017 în privința transformărilor, fuziunilor și divizărilor transfrontaliere.
În concordanță cu Pilonul european al drepturilor sociale, care dă dreptul tuturor
lucrătorilor din toate sectoarele de a fi informați și consultați cu privire la orice
chestiune relevantă pentru aceștia, unul dintre obiective este de a îmbunătăți protecția
lucrătorilor prin oferirea mai multor informații privind conversiile, fuziunile sau divizările
transfrontaliere. Fiecare întreprindere va trebui să prezinte angajaților un raport cu
privire la impactul pe care o astfel de operațiune l-ar putea avea asupra acestora.
Punctul de vedere al angajaților ar trebui apoi să fie luat în considerare în cadrul
adunării generale. În ceea ce privește cazul concret al conversiilor și divizărilor
transfrontaliere în mod expres, angajații vor putea, de asemenea, să își exprime
punctele de vedere asupra proiectului operației propuse.
În ceea ce privește protecția drepturilor de participare ale angajaților, există deja norme
specifice cu privire la fuziuni și acestea vor rămâne neschimbate. În privința conversiilor

și divizărilor transfrontaliere, se propune ca societățile să respecte, în principiu, normele
statului membru de destinație.
Propunerea face încă obiectul negocierilor interinstituționale.

Parlamentul a adoptat mai multe rezoluții prin care solicita ca lucrătorii să aibă dreptul
de a se implica în procesul decizional al societății și ca acest drept să se aplice atât
în societățile naționale, cât și în cele transnaționale, indiferent de statutul juridic al
acestora. În rezoluția sa din 19 februarie 2009, Parlamentul a solicitat, de asemenea, ca
lucrătorii din sectorul public să fie incluși în domeniul de aplicare al directivelor privind
informarea și consultarea.
În Rezoluția sa din 15 ianuarie 2013 privind informarea și consultarea lucrătorilor,
anticiparea și gestionarea restructurărilor, Parlamentul solicită Comisiei să prezinte o
propunere de act juridic care să prevadă ca reprezentanții lucrătorilor să fie informați
exhaustiv cu privire la orice restructurare propusă și care să stabilească un interval de
timp suficient pentru consultare.
Aceasta a repetat acest apel la legislație în rezoluția sa din 22 octombrie 2014
referitoare la semestrul european pentru coordonarea politicilor economice și încă o
dată într-o rezoluție din 13 iunie 2017 referitoare la fuziunile și divizările transfrontaliere.
După anunțarea planurilor ample de restructurare la Caterpillar și Alstom în 2016,
Parlamentul a adoptat o rezoluție la 5 octombrie 2016 referitoare la necesitatea
unei politici europene de reindustrializare, în care a făcut apel la toate autoritățile
competente să se asigure că toate părțile implicate respectă integral reglementările
naționale și europene privind informarea și consultarea lucrătorilor, în special în timpul
restructurării.
În rezoluția sa din 19 ianuarie 2017 referitoare la un Pilon european al drepturilor
sociale, Parlamentul a reamintit importanța implicării lucrătorilor în procesul decizional
și în managementul întreprinderilor și a indicat întreprinderile din sectorul economiei
sociale, cum ar fi cooperativele, ca fiind un bun exemplu în ceea ce privește crearea
de locuri de muncă de calitate, sprijinirea incluziunii sociale și promovarea economiei
participative.
Aoife Kennedy
11/2019

DREPTURILE PASAGERILOR
Normele comune vizează garantarea unei asistențe minime pentru pasagerii tuturor
modurilor de transport în caz de întârzieri majore sau anulări, precum și protejarea cu
precădere a celor mai vulnerabili pasageri. Ele instituie, de asemenea, mecanisme
de compensare. Cu toate acestea, sunt posibile numeroase derogări pentru
transportul feroviar sau rutier, iar contestațiile judiciare sunt în continuare frecvente.
TEMEIUL JURIDIC
Articolul 91 alineatul (1) și articolul 100 alineatul (2) din Tratatul privind funcționarea
Uniunii Europene.
OBIECTIVE
Legislația Uniunii Europene referitoare la drepturile pasagerilor vizează asigurarea unui
nivel minim și armonizat de protecție pentru pasagerii tuturor modurilor de transport,
pentru a facilita mobilitatea și a încuraja utilizarea mijloacelor de transport în comun.
REZULTATE
Uniunea a adoptat treptat norme pentru protejarea pasagerilor tuturor modurilor
de transport. Această legislație vine în completarea celei referitoare la protecția
consumatorilor[1] și la pachetele de servicii turistice[2], precum și în completarea
convențiilor internaționale aplicabile[3], a Cartei drepturilor fundamentale și a
dispozițiilor naționale relevante. Aplicarea acestor reglementări se dovedește însă
[1]Printre care Directiva 93/13/CEE privind clauzele abuzive în contractele încheiate cu consumatorii,
Directiva 2005/29/CE privind practicile comerciale neloiale ale întreprinderilor de pe piața internă față de
consumatori, Regulamentul (CE) nr. 2006/2004 privind cooperarea dintre autoritățile naționale însărcinate
să asigure aplicarea legislației în materie de protecție a consumatorului și Directiva 2011/83/UE privind
drepturile consumatorilor.
[2]Directiva 90/314/CEE privind pachetele de servicii pentru călătorii, vacanțe și circuite. De la 1 iulie
2018, această directivă (precum și dispozițiile relevante din Regulamentul (CE) nr. 2006/2004 și Directiva
2011/83/UE) a fost înlocuită cu o nouă directivă, pentru a ține seama de poziția principală pe care o ocupă
de acum internetul în comercializarea pachetelor de servicii pentru călătorii [Directiva (UE) 2015/2302 din
25 noiembrie 2015].
[3]Regimurile de responsabilitate a transportatorilor în caz de accident sunt aliniate la convențiile
internaționale corespunzătoare: Convenția de la Montreal pentru transportul aerian [transpusă și extinsă la
zborurile naționale prin Regulamentul (CE) nr. 889/2002]; Convenția de la Atena pentru transportul maritim
[dispoziții relevante transpuse și extinse la transportul național prin Regulamentul (CE) nr. 392/2009];
Convenția privind transporturile internaționale feroviare [dispoziții relevante transpuse și extinse la
transportul național prin Regulamentul (CE) nr. 1371/2007]. În cazurile neacoperite de aceste convenții sau
de transpunerea lor în dreptul Uniunii Europene, se aplică dispozițiile naționale relevante (transportul cu
autobuzul sau autocarul și transportul pe căi navigabile interioare).

dificilă, motiv pentru care se inițiază frecvent acțiuni în justiție. Curtea de Justiție a
Uniunii Europene (CJUE) joacă de altfel un rol determinant în interpretarea lor.
Aceste norme stabilesc un ansamblu de drepturi „de bază” comune tuturor mijloacelor
de transport: nediscriminare, protecția specială a pasagerilor cu mobilitate redusă[4],
informarea călătorilor, organismele naționale de control și sistemele de tratare a
reclamațiilor. Ele instituie, de asemenea, mecanisme de asistență și de compensare în
caz de anulare sau de întârziere majoră, care sunt specifice fiecărui mijloc de transport
și care trebuie întotdeauna puse în aplicare de transportatorul în cauză.
A. Transportul aerian: Regulamentul (CE) nr. 261/2004 și Regulamentul (CE)
nr. 1107/2006.
Regulamentul (CE) nr. 261/2004 constituie sursa a numeroase litigii și sfera sa de
aplicare a fost clarificată printr-o jurisprudență vastă[5].
Refuzul la îmbarcare:
— transportatorul trebuie să facă mai întâi apel la voluntari, cărora li se propune: (i) o
compensație negociată liber și (ii) una dintre următoarele opțiuni: fie rambursarea
sumei achitate în termen de șapte zile (și, dacă este necesar, zborul gratuit către
punctul de plecare inițial), fie redirecționarea sau continuarea călătoriei într-un
termen cât mai scurt sau la o dată ulterioară stabilită de comun acord;
— Pasagerilor care nu se pot îmbarca li se oferă: (i) asistență (masă, posibilitatea
de convorbiri telefonice și cazare, dacă este necesar), (ii) una dintre următoarele
opțiuni: fie rambursarea sumei achitate în termen de șapte zile (și, dacă este
necesar, zborul gratuit către punctul de plecare inițial), fie redirecționarea sau
continuarea călătoriei într-un termen cât mai scurt sau la o dată ulterioară stabilită
de comun acord și (iii) o indemnizație imediată stabilită după cum urmează:
Zboruri 1 500-3 500 km

Zboruri ≤ 1 500 km Zboruri ≥ 3 500 km
Zboruri UE ≥ 1 500 km
250 EUR (125 EUR dacă 400 EUR (200 EUR dacă 600 EUR (300 EUR dacă
redirecționarea are drept redirecționarea are drept redirecționarea are drept
rezultat o întârziere mai mică rezultat o întârziere mai mică rezultat o întârziere mai mică
de două ore la sosire) de trei ore la sosire) de patru ore la sosire)
Anulare:
— asistență (masă, posibilitatea de convorbiri telefonice și cazare, dacă este
necesar)[6];
[4]Pasagerii cu mobilitate redusă trebuie să beneficieze, în special, fără taxe suplimentare, de asistență
adecvată, în parte condiționată de informarea prealabilă a transportatorului: cu 36 de ore înainte de plecare
pentru transportul cu autobuzul sau autocarul și cu 48 de ore pentru alte moduri de transport.
[5]În martie 2013, Comisia a propus clarificarea acestor norme (în special, definirea mai clară a
„circumstanțelor extraordinare”) pentru a facilita aplicarea acestora (COM(2013)0130). Discuțiile pe
marginea acestei propuneri sunt încă în curs, ea făcând obiectul unei prime lecturi în Parlament la 5
februarie 2014 (P7_TA(2014)0092). Între timp, Comisia a adoptat o interpretare a normelor în vigoare pe
baza jurisprudenței [COM(2016)3502 din 10 iunie 2016].
[6]CJUE a estimat că această asistență se impune, indiferent de motivul anulării, fără nicio limitare de
timp sau pecuniară în afara cheltuielilor efectuate efectiv de pasager.

— alegerea uneia dintre următoarele opțiuni: rambursarea sumei achitate în termen
de șapte zile (și, dacă este necesar, zborul gratuit către punctul de plecare inițial)
și (ii) redirecționarea sau continuarea călătoriei într-un termen cât mai scurt sau
(iii) la o dată ulterioară stabilită de comun acord;
— compensarea imediată, ca în cazul refuzului la îmbarcare, cu excepția cazului în
care pasagerul a fost informat în prealabil de anularea zborului[7] și cu excepția
unor circumstanțe extraordinare[8].
Întârzierea de cel puțin două ore pentru zborurile de până la 1 500 km, de cel puțin trei
ore pentru zborurile de 1 500-3 500 km și zborurile din cadrul UE de peste 1 500 km și
de cel puțin patru ore pentru zborurile de mai mult de 3 500 km:
— asistență (masă, posibilitatea de convorbiri telefonice și cazare, dacă este
necesar);
— Dacă întârzierea este de trei ore sau mai mult, pasagerului i se propune
rambursarea biletului în termen de șapte zile (și, dacă este necesar, zborul gratuit
către punctul de plecare inițial), precum și o compensare, ca în cazul anulării[9].
Transferul la o clasă superioară/inferioară:
— transportatorul nu poate cere niciun supliment atunci când transferă un pasager
la o clasă superioară;
— în cazul transferului la o clasă inferioară, transportatorul rambursează în termen
de șapte zile: (i) 30 % din prețul biletului pentru zborurile de până la 1 500 km, (ii)
50 % pentru zborurile între 1 500 și 3 500 km și zborurile din cadrul UE de peste
1 500 km și (iii) 75 % pentru zborurile mai lungi de 3 500 km.
Pasagerii cu mobilitate redusă:
Pasagerii cu mobilitate redusă și însoțitorii acestora au întotdeauna prioritate la
îmbarcare. În caz de refuz la îmbarcare, anulare sau întârziere a zborului, oricare ar fi
durata acestei întârzieri, acestora li se oferă asistență (masă, posibilitatea de convorbiri
telefonice și cazare, dacă este necesar) în termenul cel mai scurt.
Comisia a prezentat o nouă propunere de modificare a Regulamentului (CE)
nr. 261/2004 în martie 2013 [COM(2013)0130] în vederea unei mai bune consolidări
a aplicării normelor UE, prin clarificarea principiilor esențiale și a drepturilor implicite
ale pasagerilor care au dus în trecut la numeroase litigii între companiile aeriene și
pasageri. Procedura de codecizie este încă în curs de desfășurare, iar Parlamentul și
Consiliul UE trebuie să găsească un acord privind soluțiile finale.
B. Transportul feroviar: Regulamentul (CE) nr. 1371/2007
Statele membre pot deroga de la cele mai multe dintre aceste dispoziții pentru serviciile
feroviare interne (până în 2024) și pentru serviciile locale (transportul urban, suburban
[7]Cu cel puțin două săptămâni înaintea zborului. Acest termen poate fi scurtat în caz de
redirecționare.
[8]Limitate de jurisprudența CJUE la forța majoră.
[9]CJUE a recunoscut că pasagerii zborurilor întârziate cu mai mult de trei ore sunt asimilați
pasagerilor ale căror zboruri au fost anulate. Regulamentul (CE) nr. 261/2004 nu prevedea decât
posibilitatea unei rambursări pentru întârzierile mai mari de cinci ore.

și regional) și pentru serviciile internaționale dacă o parte semnificativă a călătoriei are
loc în afara Uniunii[10].
Anularea sau întârzierea mai mare de 60 de minute:
— alegerea uneia dintre următoarele opțiuni: (i) redirecționarea sau continuarea
călătoriei într-un termen cât mai scurt sau (ii) la o dată ulterioară stabilită de comun
acord și (iii) rambursarea biletului în termen de o lună (și, dacă este necesar, zborul
gratuit către punctul de plecare inițial);
— în lipsa rambursării, păstrarea dreptului la transport și acordarea unei compensări
în decurs de o lună, la cererea pasagerului (cu excepția cazului în care acesta
din urmă a fost informat cu privire la întârziere înainte de cumpărarea biletului):
25 % din prețul biletului plătit pentru întârzieri de la 60 la 119 minute și 50 % pentru
întârzieri care depășesc 119 minute;
— masă în gară sau la bord, dacă este posibil, și cazare, dacă este necesar și posibil;
— transportatorul este exonerat de răspundere dacă anularea sau întârzierea se
datorează unor circumstanțe extraordinare inevitabile. Cu toate acestea, în astfel
de circumstanțe, compensarea trebuie întotdeauna să fie plătită[11].
Reformarea Regulamentului (CE) nr. 1371/2007, lansată de Comisie în septembrie
2017 (COM(2017)0548), pune bazele unui cadru și mai clar pentru relația dintre
transportatori și clienți. Parlamentul a adoptat în noiembrie 2018 o rezoluție referitoare
la această propunere. În octombrie 2019, decizia Comisiei pentru transport și turism
de a iniția negocieri interinstituționale cu privire la text a fost anunțată în plen.
C. Transportul maritim și pe căi navigabile interioare: Regulamentul (UE)
nr. 1177/2010
Drepturile pasagerilor care călătoresc pe mare sau pe căi navigabile interioare (pentru
curse mai mari de 500 m și cu nave motorizate, de peste 12 pasageri și trei membri
ai echipajului) se aplică pasagerilor care (1) se îmbarcă într-un port al Uniunii sau (2)
au ca destinație un port al Uniunii, dacă serviciul este operat de un transportator din
Uniune. Pasagerii navelor de croazieră trebuie să se îmbarce într-un port european
pentru a beneficia de aceste drepturi și nu sunt acoperiți de anumite dispoziții referitoare
la întârzieri.
Anularea sau întârzierea mai mare de 90 minute la plecare:
— pasagerii ar trebui informați cu cel mult 30 de minute după ora de plecare prevăzută
inițial;
călătoriei într-un termen cât mai scurt sau (ii) rambursarea biletului în termen de 7
zile (și, dacă este necesar, întoarcerea gratuită la punctul de plecare inițial);
[10]În 2017, Comisia a propus modificarea regulamentului pentru a restricționa utilizarea de derogări
naționale. Această propunere face obiectul analizării de către legiuitor.
[11]În 2013, Curtea de Justiție a UE a hotărât că pasagerii au dreptul la o rambursare parțială a
prețului biletului în cazul unei întârzieri semnificative, chiar dacă întârzierea este cauzată de un caz
de forță majoră (C-509/11). Propunerea de modificare a regulamentului prezentată de Comisie în
2017 include eliminarea acestei compensări automate.

— asistență (cu excepția cazului în care un pasager a fost informat cu privire la
întârziere înainte de cumpărarea biletului): masă, dacă este posibil, și, dacă este
necesar, cazare la bord sau pe uscat. Cazarea pe uscat este limitată la trei nopți și
la 80 de euro pe noapte. Cazarea nu este obligatorie dacă anularea sau întârzierea
sunt provocate de condițiile meteorologice.
Întârzierea semnificativă la sosire:
Compensarea în termen de o lună, la cererea pasagerului, cu excepția cazului în care
acesta din urmă a fost informat înainte de cumpărarea biletului sau în care întârzierea
este cauzată de condiții meteorologice sau de circumstanțe extraordinare inevitabile:
25 % din prețul 50 % din prețul

Plăți compensatorii
biletului plătit biletului plătit
Călătorie ≤ 4 ore Întârziere ≥ 1 ore Întârziere ≥ 2 ore
Călătorie de 4-8 ore Întârziere ≥ 2 ore Întârziere ≥ 4 ore
Călătorie de la 8 la 24 ore Întârziere ≥ 3 ore Întârziere ≥ 6 ore
Călătorie ≥ 24 ore Întârziere ≥ 6 ore Întârziere ≥ 12 ore
D. Transportul cu autobuzul și autocarul: Regulamentul (UE) nr. 181/2011

Drepturile pasagerilor care călătoresc cu autobuzul sau autocarul nu se aplică pe deplin
decât serviciilor regulate de mai mult de 250 km și când îmbarcarea sau debarcarea
pasagerilor se efectuează pe teritoriul unui stat membru[12]. Până în martie 2021,
statele membre pot deroga de la majoritatea dispozițiilor regulamentului (rezultând
astfel norme foarte diferite de la un stat la altul și care, în final, asigură o protecție
redusă).
Anularea sau întârzierea mai mare de 120 minute la plecare:
— pasagerii ar trebui informați cu cel mult 30 de minute după ora de plecare prevăzută
inițial;
călătoriei într-un termen cât mai scurt sau (ii) rambursarea biletului în termen de 14
zile (și, dacă este necesar, întoarcerea gratuită la punctul de plecare inițial). Dacă
transportatorul nu propune această opțiune, pasagerul are dreptul la rambursarea
prețului biletului, precum și la o plată compensatorie suplimentară echivalentă cu
50 % din prețul biletului, care trebuie achitate de transportator în termen de o lună;
— pentru cursele mai lungi de trei ore, trebuie oferită asistență (masă și cazare, dacă
este necesar, în limita a două nopți și 80 de euro pe noapte) începând cu cel de
al 90-lea minut de întârziere. Cazarea nu este obligatorie dacă întârzierea este
provocată de condițiile meteorologice sau de o catastrofă naturală.
[12]Anumite drepturi se aplică, de asemenea, serviciilor regulate pe distanțe scurte (informare,

nediscriminare, accesul pasagerilor cu mobilitate redusă) sau serviciilor ocazionale (nediscriminare, plăți
compensatorii în caz de accident sau de degradare a echipamentelor specifice pasagerilor cu mobilitate
redusă).

Parlamentul European și-a exprimat întotdeauna angajamentul ferm în favoarea
drepturilor pasagerilor, indiferent de modurile de transport utilizate. Obiectivul său
principal este, în prezent, de a veghea la aplicarea efectivă a textelor adoptate în
ultimii ani. Prin urmare, Parlamentul s-a pronunțat în favoarea unor reguli mai ușor de
înțeles, a furnizării de informații clare și precise pentru pasageri, înainte și în cursul
călătoriei, a unor căi de atac simple și rapide și, în sfârșit, a unui control mai bun al
aplicării reglementărilor actuale. Cele două rezoluții adoptate în 2012 propun astfel,
în principal, definirea clară în legislație a „circumstanțelor extraordinare” care permit
exonerarea transportatorilor de anumite obligații, înființarea de către aceștia din urmă
a unei linii telefonice permanente de asistență la un tarif fără suprataxă, obligația de
a trata reclamațiile pasagerilor în termen de două luni și măsuri de îmbunătățire a
eficacității organismelor naționale de control.
Parlamentul s-a pronunțat, de asemenea, în favoarea unei îmbunătățiri a drepturilor
actuale (în special în materie de clauze neloiale sau abuzive în contractele de transport
sau pentru a garanta mai bine accesibilitatea infrastructurilor de transport al pasagerilor
cu mobilitate redusă), precum și în favoarea instaurării unor noi drepturi, cum ar fi
norme minime de calitate sau reguli pentru a proteja în mod eficient pasagerul unei
călătorii multimodale, acest ultim punct presupunând în special ca statele membre să
se abțină să recurgă la derogări în aplicarea regulamentelor privind transportul feroviar
sau rutier.
Principalele decizii ale Parlamentului European în acest domeniu:
— Rezoluția din 25 noiembrie 2009 referitoare la despăgubirile pentru pasageri în
cazul falimentului unei companii aeriene JO C 285E , 21.10.2010, p. 42;
— Rezoluția din 25 octombrie 2011 referitoare la mobilitatea și incluziunea
persoanelor cu handicap în Strategia europeană 2010-2020 pentru persoanele cu
handicap, JO C 131E, 8.5.2013, p. 9;
— Rezoluția din 29 martie 2012 referitoare la funcționarea și aplicarea drepturilor
dobândite ale persoanelor care călătoresc pe calea aerului, JO C 257 E, 6.9.2013,
p. 1;
— Rezoluția din 23 octombrie 2012 privind drepturile pasagerilor pentru toate tipurile
de transport, JO C 68 E, 7.3.2014, p. 21;
— Rezoluția legislativă a Parlamentului European din 5 februarie 2014 referitoare
la propunerea de regulament al Parlamentului European și al Consiliului de
modificare a Regulamentului (CE) nr. 261/2004 al Parlamentului European și
al Consiliului de stabilire a unor norme comune în materie de compensare și
de asistență a pasagerilor în eventualitatea refuzului la îmbarcare și anulării
sau întârzierii prelungite a zborurilor și a Regulamentului (CE) nr. 2027/97
privind răspunderea operatorilor de transport aerian privind transportul aerian al
pasagerilor și al bagajelor acestora, JO C 93, 24.3.2017, p. 336;

— Rezoluția din 7 iulie 2015 referitoare la emiterea biletelor integrate multimodale în
Europa, JO C 265, 11.8.2017, p. 2.
Esteban Coito / BENJAMIN KLAUS WILHELM BLASER

02/2020

EFICIENȚA ENERGETICĂ
Reducerea consumului și a risipei de energie este din ce în ce mai importantă pentru

UE. În 2007, liderii UE au stabilit un obiectiv de reducere a consumului anual de
energie al UE cu 20 % până în 2020. În 2018, în pachetul „Energie curată pentru toți
europenii”, s-a stabilit un nou obiectiv de reducere a consumului de energie cu cel
puțin 32,5 % până în 2030. Măsurile de eficiență energetică sunt recunoscute tot mai
mult nu doar ca un mijloc de a ajunge la aprovizionarea sustenabilă cu energie, de a
reduce emisiile de gaze cu efect de seră, de a îmbunătăți securitatea aprovizionării
și de a reduce costurile la import, ci și ca mijloc de promovare a competitivității
UE. Eficiența energetică este, prin urmare, o prioritate strategică pentru uniunea
energetică, iar UE promovează principiul „eficiența energetică pe primul loc”. Cadrul
de politici viitor pentru perioada de după 2030 este în curs de dezbatere.
TEMEI JURIDIC
Articolul 194 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (TFUE)
REALIZĂRI
A. Cadrul general
Comisia a lansat „Planul de acțiune pentru eficiența energetică: realizarea potențialului”
(COM(2006)0545) în 2006. Scopul acestui plan de acțiune a fost de a mobiliza publicul
larg, factorii de decizie politică și actorii de pe piață și de a transforma piața internă
a energiei într-un mod care să le ofere cetățenilor UE infrastructuri (inclusiv clădiri),
produse (inclusiv aparate și autoturisme) și sisteme de energie care să fie cele mai
eficiente din punct de vedere energetic din lume. Obiectivul planului de acțiune a fost
de a controla și a reduce cererea de energie și de a lua măsuri punctuale cu privire
la consum și aprovizionare pentru a reduce consumul anual de energie primară cu
20 % până în 2020 (în comparație cu previziunile privind consumul de energie pentru
2020). Cu toate acestea, când estimările au sugerat că UE este pe cale să realizeze
doar jumătate din obiectivul de 20 %, Comisia a reacționat prin stabilirea unor obiective
privind eficiența energetică drept obiective principale ale Strategiei Europa 2020 pentru
o creștere inteligentă, durabilă și favorabilă incluziunii și prin elaborarea unui plan nou
și cuprinzător pentru eficiență energetică (PEE) în 2011 (COM(2011)0109).
Cadrul actual privind eficiența energetică constă într-o serie de directive a căror
revizuire fie este în curs, fie este programată. Directiva privind eficiența energetică
(2012/27/UE), intrată în vigoare în decembrie 2012, impune statelor membre să fixeze
obiective orientative naționale în materie de eficiență energetică prin care să se asigure

că UE își îndeplinește obiectivul principal de reducere a consumului de energie cu
20 % până în 2020. Statele membre au libertatea de a adopta măsuri mai stricte
decât aceste criterii minime pentru a încuraja economiile de energie. De asemenea,
directiva introduce un ansamblu de măsuri obligatorii pentru a ajuta statele membre
să atingă acest obiectiv și stabilește norme obligatorii din punct de vedere juridic
pentru utilizatorii finali și furnizorii de energie. Standarde suplimentare privind eficiența
energetică a produselor și a clădirilor au fost stabilite prin Directiva privind proiectarea
ecologică (2009/125/CE), Directiva privind etichetarea în ceea ce privește eficiența
energetică (2010/30/UE), care a fost actualizată în 2017 (2017/1369/UE) și Directiva
privind performanța energetică a clădirilor (2010/31/UE).
În 2014, Comisia a publicat o comunicare (COM(2014)0520) privind eficiența
energetică, în care a concluzionat că ar fi necesare eforturi suplimentare din partea
statelor membre, după ce analiza sa a arătat că UE ar fi în măsură să atingă economii
de energie de doar aproximativ 18-19% până în 2020. Potrivit Raportului referitor la
progresele înregistrate în punerea în aplicare a Directivei privind eficiența energetică
(COM(2015)0574), publicat la 18 noiembrie 2015, statele membre erau pe cale să
realizeze până în 2020 economii de energie primară de doar 17,6 %. Drept consecință,
în Foaia de parcurs pentru uniunea energetică din 2015 (COM(2015)0572), s-a anunțat
revizuirea Directivelor privind eficiența energetică.
La 30 noiembrie 2016, Comisia a prezentat pachetul de propuneri „Energie curată
pentru toți europenii” (COM(2016)0860), cu scopul de a alinia legislația UE în domeniul
energiei la noile obiective pentru 2030 în materie de climă și de energie și de a
contribui la obiectivele pentru 2015 ale uniunii energetice (COM(2015)0080). „Eficiența
energetică pe primul loc” este unul dintre principiile-cheie ale uniunii energetice pentru
a garanta o aprovizionare cu energie sigură, sustenabilă, competitivă și la prețuri
accesibile în UE. În directiva revizuită, Comisia a propus un obiectiv ambițios în materie
de eficiență energetică de 30 % până în 2030. În ianuarie 2018, Parlamentul a modificat
propunerea Comisiei de revizuire a Directivei privind eficiența energetică pentru a face
propunerea mai ambițioasă în ansamblu. În urma negocierilor cu Consiliul, în noiembrie
2018 s-a ajuns la un acord care stabilește obiectivul de reducere a consumului de
energie primară cu 32,5 % până în 2030 la nivelul UE (în comparație cu previziunile
privind consumul de energie pentru 2030). Inclusă în pachetul „Energie curată pentru
toți europenii”, noua Directivă privind eficiența energetică (2018/2002/UE) a intrat în
vigoare în decembrie 2018 și trebuie să fie transpusă de statele membre în legislația
națională până la 25 iunie 2020, cu excepția dispozițiilor privind contorizarea și
facturarea care au termen limită diferit (25 octombrie 2020).
B. Cogenerarea
O directivă anterioară privind cogenerarea (2004/8/CE) a fost abrogată prin intrarea în
vigoare a Directivei privind eficiența energetică în decembrie 2012. Aceasta din urmă
obligă statele membre să evalueze și să comunice Comisiei potențialul cogenerării cu
randament ridicat și al rețelelor de încălzire și răcire centralizate de pe teritoriul lor
și să realizeze o analiză privind costurile și beneficiile bazată pe condițiile climatice,
fezabilitatea economică și adecvarea tehnică (cu anumite excepții). În cadrul pachetului
privind uniunea energetică, Comisia a lansat o strategie a UE pentru încălzire și
răcire (COM(2016)0051) la 16 februarie 2016. Strategia include planuri pentru sporirea

eficienței energetice a clădirilor, îmbunătățirea legăturilor dintre sistemele de energie
electrică și sistemele de încălzire centralizată, ceea ce va crește foarte mult gradul de
utilizare a energiei regenerabile, precum și pentru încurajarea reutilizării căldurii și a
răcorii reziduale generate de industrie. Dispozițiile legislative pentru această strategie
sunt incluse în pachetul „Energie curată pentru toți europenii”.
C. Performanța energetică a clădirilor
Directiva 2010/31/UE privind performanța energetică a clădirilor conține mai multe
dispoziții pentru îmbunătățirea eficienței energetice atât a clădirilor noi, cât și a celor
existente. Printre principalele dispoziții ale directivei se numără cerințe în ceea ce
privește:
— cadrul general comun pentru o metodologie de calcul al performanței energetice
integrate a clădirilor și a unităților acestora;
— aplicarea unor cerințe minime de performanță energetică a clădirilor noi și a
unităților noi ale clădirilor, prevăzând, de exemplu, că, până la 31 decembrie 2020,
toate clădirile noi trebuie să aibă un consum de energie aproape egal cu zero;
— aplicarea cerințelor minime de performanță energetică, în special: clădirilor
existente, elementelor de clădire care sunt supuse unor lucrări importante de
renovare și a sistemelor tehnice ale clădirilor, ori de câte ori acestea sunt instalate,
înlocuite sau îmbunătățite;
— certificarea energetică a clădirilor sau a unităților acestora, inspecția periodică
a sistemelor de încălzire și de climatizare din clădiri și sistemele de control
independent al certificatelor de performanță energetică și al rapoartelor de
inspecție.
La 30 noiembrie 2016, Comisia a prezentat o propunere de revizuire a
Directivei 2010/31/UE privind performanța energetică a clădirilor în cadrul unui pachet
mai amplu intitulat „Energie curată pentru toți europenii” (COM(2016)0860), care ar
trebui să ajute la atingerea obiectivelor UE pentru 2030 în materie de climă și de
energie. Potrivit datelor Comisiei, clădirile reprezintă în prezent 40 % din consumul de
energie și 36 % din emisiile de CO2 din UE. În prezent, aproximativ 35 % dintre clădirile
din UE au peste 50 de ani. Prin îmbunătățirea eficienței energetice a clădirilor, consumul
total de energie în UE ar putea fi redus cu 5-6 % și emisiile de CO2 cu aproximativ 5 %.
Directiva le impune statelor membre să stabilească strategii naționale pe termen lung
pentru a sprijini renovarea clădirilor lor la nivel național. Directiva își propune să asigure
un parc imobiliar decarbonizat și cu un grad ridicat de eficiență energetică în fiecare
stat membru, ca o contribuție rentabilă la atingerea obiectivelor de eficiență energetică
pentru Europa – cum ar fi reducerea emisiilor de CO2 în UE cu 80-95 % față de 1990.
În plus, în același timp a fost prezentată și o inițiativă de „Finanțare inteligentă
pentru clădiri inteligente” (COM(2016)0860 – Anexa I). Aceasta analizează cum trebuie
stimulate investițiile publice și private în domeniul eficienței energetice a clădirilor și are
scopul de a transmite un semnal de încredere pieței și de a încuraja investitorii să se
implice în domeniul eficienței energetice.

Directiva modificată privind performanța energetică a clădirilor (Directiva (UE)
2018/844) a introdus strategii de renovare pe termen lung. În temeiul directivei, fiecare
stat membru trebuie să stabilească o strategie de renovare pe termen lung pentru
a sprijini renovarea parcului național de clădiri rezidențiale și nerezidențiale, atât
publice, cât și private, într-un parc imobiliar cu un nivel ridicat de eficiență energetică
și decarbonizat până în 2050, facilitând transformarea eficace din punct de vedere
al costurilor a clădirilor existente în clădiri al căror consum de energie este aproape
egal cu zero. Strategiile naționale trebuie să conțină o foaie de parcurs cu obiective
intermediare orientative pentru 2030, 2040 și 2050 și să precizeze modul în care aceste
obiective contribuie la realizarea obiectivelor UE în materie de eficiență energetică.
D. Eficiența energetică a produselor
În ceea ce privește eficiența energetică a produselor, la nivelul UE s-au introdus mai
multe măsuri, printre altele, pentru:
— indicarea, prin etichetare și informații standard referitoare la produse, a consumului
de energie și de alte resurse al produselor legate de energie care au un impact
semnificativ, direct sau indirect, asupra consumului de energie, care intră sub
incidența Regulamentului de stabilire a unui cadru pentru etichetarea energetică
(Regulamentul (UE) 2017/1369); directive și regulamente specifice stabilesc
cerințele pentru diferite aparate de uz casnic; etichetarea echipamentelor de birou
și etichetarea pneurilor sunt acoperite de regulamente separate;
— stabilirea de cerințe de proiectare ecologică pentru produsele cu impact
energetic care intră sub incidența Directivei-cadru 2009/125/CE, de reformare
a Directivei 2005/32/CE, astfel cum a fost modificată de Directiva 2008/28/CE;
regulamentele de punere în aplicare acoperă o gamă largă de produse, inclusiv
încălzitoarele, aspiratoarele, computerele, aparatele de climatizare, mașinile de
spălat vase, produsele de iluminat, frigiderele și congelatoarele, televizoarele,
motoarele electrice.
Ca parte a strategiei privind uniunea energetică (COM(2015)0080) anunțate în
februarie 2015, Comisia a propus revizuirea directivelor menționate mai sus privind
eficiența energetică a produselor. Regulamentul (UE) 2017/1369, publicat în iulie 2017,
stabilește un nou cadru pentru etichetarea energetică în vederea definirii unor termene
pentru înlocuirea actualelor scări A+, A++ și A+++ cu o scară de la A la G.

Parlamentul a solicitat în mod constant obiective mai ambițioase în domeniul eficienței
energetice și reglementări mai stricte. În Rezoluția sa din 15 decembrie 2010 referitoare
la revizuirea planului de acțiune privind eficiența energetică (P7_TA(2010)0485),
Parlamentul a precizat că ar trebui adoptat un obiectiv cu caracter obligatoriu pentru
eficiența energetică de cel puțin 20 % până în 2020.
În 2012, Parlamentul a jucat un rol-cheie în negocierea Directivei privind eficiența
energetică (COD/2011/0172) și s-a asigurat că cerințele pentru strategiile de renovare
a clădirilor naționale și auditul energetic obligatoriu pentru marile companii sunt
menținute în compromisul final convenit cu Consiliul. De asemenea, a reușit să mențină

un amendament prin care se solicită norme referitoare la mecanismele de răspuns la
cerere, care să permită consumatorilor de energie să-și adapteze consumul de energie
la condițiile de aprovizionare și astfel să-și reducă facturile de energie.
În 2013, Parlamentul a adoptat o Rezoluție referitoare la aplicarea și impactul măsurilor
de eficiență energetică în cadrul politicii de coeziune (P7_TA(2013)0345), în care
a salutat noile oportunități oferite de fondurile structurale și de investiții europene,
în special în sectorul construcțiilor. Parlamentul a solicitat introducerea unor măsuri
de sensibilizare și diseminarea informațiilor și a subliniat necesitatea consolidării
capacităților și a asistenței tehnice în acest domeniu.
Mai recent, Parlamentul a solicitat în repetate rânduri Comisiei și statelor membre, în
rezoluțiile sale referitoare la „Un cadru pentru 2030 pentru politici în domeniul climei și
al energiei” (P7_TA(2014)0094), „Conferința ONU privind schimbările climatice 2014 –
COP 20[1], Lima, Peru” (P8_TA(2014)0063) și „Către un nou acord internațional de
la Paris privind schimbările climatice” (P8_TA(2015)0359), să stabilească un obiectiv
obligatoriu de reducere cu 40 % a emisiilor de gaze cu efect de seră și consumului
de energie, însoțit de obiective naționale individuale. Toate cele trei rezoluții scot în
evidență faptul că un obiectiv ambițios în materie de eficiență energetică ar genera
locuri de muncă și economii, ar spori competitivitatea economică, ar stimula inovarea,
ar reduce dependența de importurile de energie și ar spori securitatea energetică.
În urma adoptării de către Consiliul European, la 23 octombrie 2014, a unui obiectiv
de 27 %, Parlamentul urmărește stabilirea unui obiectiv ambițios pentru eficiența
energetică. La 17 ianuarie 2018, Parlamentul a susținut reducerea cu 40 % până în
2030 a consumului de energie al UE[2]. La 23 iunie 2016, Parlamentul a adoptat o
Rezoluție referitoare la raportul privind punerea în aplicare a Directivei privind eficiența
energetică (P8_TA(2016)0293) și a conchis că directiva existentă, în ciuda faptului că
oferă un cadru pentru reducerea cererii de energie, a fost pusă în aplicare deficitar.
Prin urmare, le-a solicitat statelor membre punerea ei în aplicare rapidă și integrală. În
plus, Parlamentul a afirmat că o politică serioasă în domeniul eficienței energetice i-ar
permite UE să își atingă obiectivele în materie de climă și de energie în conformitate
cu Acordul de la Paris din 2016 de la COP 21 și ar contribui la îmbunătățirea securității
energetice prin reducerea dependenței de sursele de energie externe.
În noiembrie 2016, Comisia a prezentat o propunere de modificare a Directivei 2012/27/
UE privind eficiența energetică. Directiva modificată privind eficiența energetică a fost
ulterior adoptată de Parlament și de Consiliu în decembrie 2018.
La 13 septembrie 2016, Parlamentul a adoptat o Rezoluție referitoare la o strategie a
UE pentru încălzire și răcire (P8_TA(2016)0334), solicitând Comisiei să își concentreze
acțiunile asupra măsurilor de eficiență energetică a clădirilor, în special în gospodăriile
marcate de sărăcia energetică.
La 6 februarie 2018, Parlamentul a adoptat o serie de recomandări fără caracter
legislativ elaborate de Comisia pentru industrie, cercetare și energie (ITRE).
[1]COP 20 se referă la cea de-a 20-a sesiune a Conferinței părților la Convenția-cadru a Națiunilor Unite
asupra schimbărilor climatice (CCONUSC) pentru combaterea schimbărilor climatice (2.5.2 – schimbările
climatice și mediul).
[2]http://www.europarl.europa.eu/news/ro/press-room/20180112IPR91629/tinte-ambitioase-pentru-o-
utilizare-mai-eficienta-si-mai-curata-a-energiei

Parlamentul sprijină programele educaționale care au rolul de a-i ajuta pe cetățenii
europeni să înțeleagă cum pot face economii mai mari de energie. În plus, Parlamentul
este în favoarea creșterii cu cel puțin 50 % a finanțării destinate proiectelor energetice
cu emisii scăzute de dioxid de carbon[3].
Matteo Ciucci
02/2020
[3]http://www.europarl.europa.eu/news/en/press-room/20180202IPR97028/clean-energy-innovation-needs-
a-change-of-mind-set

EGALITATEA ÎNTRE BĂRBAȚI ȘI FEMEI
Egalitatea între femei și bărbați este unul dintre obiectivele Uniunii Europene. De-a
lungul timpului, legislația, jurisprudența și modificările aduse tratatelor au contribuit la
consolidarea acestui principiu și la implementarea sa în UE. Parlamentul European
a fost dintotdeauna un apărător fervent al principiului egalității dintre bărbați și femei.
TEMEIUL JURIDIC
Principiul în virtutea căruia bărbații și femeile trebuie să primească remunerație egală
pentru muncă egală a fost consacrat în tratatele europene începând cu 1957 [astăzi –
articolul 157 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (TFUE)]. Articolul 153
din TFUE permite UE să acționeze în domeniul mai larg al egalității de șanse și de
tratament în domeniul muncii; în acest cadru, articolul 157 din TFUE autorizează,
de asemenea, acțiunile pozitive pentru capacitarea femeilor. În plus, articolul 19 din
TFUE prevede adoptarea unor acte legislative pentru combaterea tuturor formelor de
discriminare, inclusiv pe criterii de sex. Legislația împotriva traficului de ființe umane,
în special femei și copii, a fost adoptată în temeiul articolelor 79 și 83 din TFUE, iar
programele privind drepturile, egalitatea și cetățenia finanțează, printre altele, măsuri
ce contribuie la eradicarea violenței împotriva femeilor, în temeiul articolului 168 din
TFUE.
OBIECTIVE
Uniunea Europeană are la bază un set de valori, printre care și egalitatea, promovând,
în consecință, egalitatea între femei și bărbați [articolul 2 și articolul 3 alineatul (3) din
Tratatul privind Uniunea Europeană – TUE]. Obiectivele legate de nediscriminare sunt
consacrate și la articolul 21 din Carta drepturilor fundamentale. În plus, articolul 8 din
TFUE prevede datoria Uniunii de a elimina inegalitățile și de a promova egalitatea între
bărbați și femei în toate activitățile sale (concept cunoscut și ca ,,integrarea dimensiunii
de gen#). În Declarația nr. 19 anexată la Actul final al Conferinței interguvernamentale
care a adoptat Tratatul de la Lisabona, Uniunea și statele membre s-au angajat să
combată toate formele de violență domestică și să ia toate măsurile necesare pentru
a preveni și reprima aceste acte criminale, precum și pentru ajutorarea și protejarea
victimelor.

REALIZĂRI
A. Legislația principală
Legislația UE, adoptată în cea mai mare parte prin procedura legislativă ordinară,
include:
— Directiva 79/7/CEE a Consiliului din 19 decembrie 1978 privind aplicarea treptată
a principiului egalității de tratament între bărbați și femei în domeniul securității
sociale;
— Directiva 92/85/CEE a Consiliului din 19 octombrie 1992 privind introducerea de
măsuri pentru promovarea îmbunătățirii securității și a sănătății la locul de muncă
în cazul lucrătoarelor gravide, a celor care au născut de curând sau care alăptează;
— Directiva 2004/113/CE a Consiliului din 13 decembrie 2004 de aplicare a
principiului egalității de tratament între femei și bărbați privind accesul la bunuri și
servicii și furnizarea de bunuri și servicii;
— în 2006, au fost abrogate o serie de acte legislative care au fost înlocuite de
Directiva 2006/54/CE din 5 iulie 2006[1] privind aplicarea principiului egalității de
șanse și egalității de tratament între bărbați și femei în materie de încadrare
în muncă și de muncă (reformare). Această directivă definește discriminarea
directă și indirectă, hărțuirea și hărțuirea sexuală. Directiva încurajează angajatorii
să ia măsuri preventive pentru a combate hărțuirea sexuală, consolidează
sancțiunile pentru discriminare și prevede înființarea în statele membre a unor
organisme responsabile de promovarea egalității de tratament între bărbați și
femei. În prezent, Parlamentul dorește revizuirea dispozițiilor privind egalitatea de
remunerare din această directivă[2] și a adoptat un raport de implementare pe baza
mai multor studii comandate de Serviciul de Cercetare al Parlamentului European
(EPRS);
— Directiva 2010/18/UE a Consiliului din 8 martie 2010 de punere în aplicare a
Acordului-cadru revizuit privind concediul pentru creșterea copilului încheiat de
Business Europe, Uniunea Europeană a Artizanatului și a Întreprinderilor Mici și
Mijlocii (UEAPME), Centrul European al Angajatorilor și Întreprinderilor care oferă
Servicii Publice (CEEP) și Confederația Europeană a Sindicatelor (CES) și de
abrogare a Directivei 96/34/CE;
— Directiva 2010/41/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 7 iulie 2010
privind aplicarea principiului egalității de tratament între bărbații și femeile care
desfășoară o activitate independentă și de abrogare a Directivei 86/613/CEE a
Consiliului;
— Directiva 2011/36/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 5 aprilie 2011
privind prevenirea și combaterea traficului de persoane și protejarea victimelor
[1]Directiva reformată abrogă, de asemenea, Directiva 76/207/CEE, care a fost modificată prin
Directiva 2002/73/CE.
[2]A se vedea Rezoluția Parlamentului European din 24 mai 2012 conținând recomandări adresate
Comisiei privind aplicarea principiului remunerării egale a bărbaților și a femeilor pentru muncă egală
sau muncă de valoare egală (JO C 264 E, 13.9.2013, p. 75).

acestuia, precum și de înlocuire a Deciziei-cadru 2002/629/JAI a Consiliului.
Această directivă prevede armonizarea sancțiunilor pentru traficul de ființe umane
în statele membre, precum și a măsurilor de asistență pentru victime, și solicită
statelor membre să ,,ia în considerare luarea de măsuri pentru ca utilizarea
serviciilor care fac obiectul exploatării, atunci când utilizatorii serviciilor respective
știu că persoana care le prestează este o victimă [a traficului] să constituie o
infracțiune#, pentru a descuraja cererea. Directiva instituie, de asemenea, funcția
de coordonator european pentru combaterea traficului de ființe umane.
— Directiva 2011/99/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 13 decembrie
2011 de instituire a Ordinului european de protecție, cu scopul de a proteja o
persoană ,,de o faptă penală comisă de către o altă persoană care i-ar putea pune
în pericol viața, integritatea fizică sau psihologică, demnitatea, libertatea personală
sau integritatea sexuală# și care permite unei autorități competente dintr-un alt
stat membru să continue acordarea de protecție pentru persoana respectivă pe
teritoriul celuilalt stat membru. Această directivă este completată de Regulamentul
(UE) nr. 606/2013 din 12 iunie 2013 privind recunoașterea reciprocă a măsurilor de
protecție în materie civilă, care asigură recunoașterea acestor măsuri în întreaga
UE;
— Directiva 2012/29/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 25 octombrie
2012 de stabilire a unor norme minime privind drepturile, sprijinirea și protecția
victimelor criminalității și de înlocuire a Deciziei-cadru 2001/220/JAI a Consiliului.
B. Evoluții datorate jurisprudenței Curții de Justiție a Uniunii Europene (CJUE)
CJUE a jucat un rol important în promovarea egalității între bărbați și femei. Iată o listă
a celor mai importante hotărâri în domeniul egalității:
— Hotărârea Defrenne II din 8 aprilie 1976 (cauza 43/75): Curtea a recunoscut
efectul direct al principiului remunerării egale a bărbaților și femeilor și a hotărât
că principiul nu se referă doar la acțiunile autorităților publice, ci se extinde și la
toate acordurile care urmăresc să reglementeze colectiv munca plătită.
— Hotărârea Bilka din 13 mai 1986 (cauza 170/84): Curtea a hotărât că o măsură
ce exclude angajații cu timp de lucru parțial de la sistemul de pensii ocupaționale
constituie „discriminare indirectă” și încalcă astfel fostul articol 119 din Tratatul
CEE, în cazul în care afectează un număr mult mai mare de femei decât de
bărbați, dacă nu se poate demonstra că excluderea se bazează pe factori obiectivi,
întemeiați, fără legătură cu vreo discriminare de pe motive de sex.
— Hotărârea Barber din 17 mai 1990 (cauza 262/88): Curtea a hotărât că toate
formele de pensie ocupațională constituie o plată în sensul articolului 119 și că,
prin urmare, acestora li se aplică principiul egalității de tratament. Curtea a hotărât
că bărbații trebuie să poată beneficia de drepturile de pensie sau de drepturile de
pensie ale urmașilor la aceeași vârstă ca și colegele lor.
— Hotărârea Marschall din 11 noiembrie 1997 (cauza C-409/95): Curtea a declarat
că o normă națională care, atunci când într-un sector sunt mai puține femei decât
bărbați, cere ca promovarea candidatelor să aibă prioritate („discriminare pozitivă”)
nu contravine legislației comunitare, cu condiția ca avantajele respective să nu

fie automate, iar candidaților bărbați să li se garanteze luarea în considerare a
candidaturii și să nu fie excluși automat.
— Hotărârea Test Achats din 1 martie 2011 (cauza C-236/09): Curtea a declarat
articolul 5 alineatul (2) din Directiva 2004/113/CE a Consiliului nevalid, pe motiv
că este contrar principiului egalității de tratament între bărbați și femei în ceea ce
privește accesul la bunuri și servicii și la furnizarea acestora. Prin urmare, același
sistem de calcul actuarial trebuie aplicat și în cazul bărbaților, și în cazul femeilor
pentru a determina primele și prestațiile de asigurări.
— Hotărârea Korwin-Mikke din 31 mai 2018 (cauzele T-770/16 și T-352/17): Curtea
s-a pronunțat pentru anularea sancțiunilor impuse deputatului polonez în PE
de extremă dreaptă, Janusz Korwin-Mikke, de către Parlamentul European, pe
motivul unor comentarii controversate făcute în plen. În hotărârea sa, Curtea
a statuat că, deși libertatea de exprimare constituie un drept fundamental care
trebuie protejat, în conformitate cu Regulamentul de procedură al Parlamentului
instituția poate penaliza deputații numai dacă afirmațiile lor „îi subminează
procedurile sau reprezintă o amenințare gravă la adresa societății, cum ar fi
incitarea la violență sau la ură rasială”. Regulamentul de procedură a fost
modificat în consecință. Codul comportamentului corespunzător al deputaților în
Parlamentul European în exercitarea funcțiilor lor a fost adoptat de Birou la 2 iulie
2018, ca anexă la noul Regulament de procedură.
C. Ultimele evoluții
Sunt prezentate mai jos cele mai recente măsuri adoptate de UE în domeniul egalității
dintre bărbați și femei.
1. Cadrul financiar multianual (CFM 2014-2020) se ocupă de acest aspect prin
intermediul programelor „Justiție” și „Drepturi, egalitate și cetățenie”.
Contribuția maximă a Uniunii pentru implementarea Programului „Justiție” pentru 2020
a fost stabilită la 45 603 000 EUR, care urmează să fie finanțată din creditele înscrise
în următoarele linii bugetare din bugetul general al Uniunii Europene pe 2020:
(a) linia bugetară 33 03 02: 8 861 000 EUR
(b) linia bugetară 33 03 01: 33 743 000 EUR
(c) linia bugetară 18 06 01: 2 999 000 EUR
Contribuția maximă a Uniunii pentru implementarea Programului „Drepturi, egalitate și
cetățenie” pentru 2020 este stabilită la 66 713 000 EUR, care urmează să fie finanțată
din creditele înscrise în următoarele linii bugetare din bugetul general al Uniunii:
(a) linia bugetară 33 02 01: 27 960 000 EUR
(b) linia bugetară 33 02 02: 38 753 000 EUR
Un studiu realizat la cererea Comisiei pentru drepturile femeilor și egalitatea de gen
(FEMM) a PE și publicat în toamna lui 2016 oferă o imagine de ansamblu a sumelor
din bugetul UE cheltuite pentru egalitatea de gen în mai multe state membre[3].
[3]http://www.europarl.europa.eu/RegData/etudes/STUD/2016/571393/IPOL_STU(2016)571393_EN.pdf

2. Institutul European pentru Egalitatea de Șanse între Femei și Bărbați (IEEG)
În decembrie 2006 Parlamentul și Consiliul au decis înființarea Institutului European
pentru Egalitatea de Gen, cu sediul la Vilnius, în Lituania, cu obiectivul general de a
contribui și stimula promovarea egalității de gen, inclusiv prin integrarea dimensiunii de
gen în toate politicile UE și în cele naționale. Institutul are, de asemenea, ca obiectiv
combaterea discriminării bazate pe sex și promovează conștientizarea egalității de
gen, oferind asistență tehnică instituțiilor UE prin colectarea, analizarea și diseminarea
datelor și a instrumentelor metodologice (a se vedea Centrul de resurse și de
documentare al IEEG: http://eige.europa.eu/content/rdc).
3. IEEG la președinția Rețelei agențiilor UE pentru justiție și afaceri interne (JAI)
În 2018, IEEG a prezidat Rețeaua agențiilor UE pentru justiție și afaceri interne (JAI).
Rețeaua a fost creată în 2006 și este alcătuită din nouă agenții ale UE care se
ocupă de o serie de aspecte legate de justiție și securitate, cum ar fi migrația și
managementul frontierelor, combaterea traficului de droguri, a criminalității organizate
și a traficului de persoane, drepturile omului și drepturile fundamentale, precum și
egalitatea de gen. În 2018, rețeaua a analizat impactul digitalizării în domeniile de
activitate respective ale agențiilor, cu un accent special pe diferitele moduri în care
tehnologia afectează femeile tinerii și tinerele. Analiza arată modul în care agențiile
pot contribui la diminuarea riscurilor, la asigurarea securității și la promovarea egalității
în Europa. Raportul final și constatările rețelei pentru 2018 au fost prezentate la
reuniunea Comisiei pentru drepturile femeilor și egalitatea de gen din martie 2019
și pot fi consultate online (https://eige.europa.eu/publications/eu-justice-and-home-
affairs-agencies-cooperation-2018-final-report).
4. Carta femeilor și Angajamentul strategic pentru egalitatea de gen 2016-2019
La 5 martie 2010, Comisia a adoptat Carta femeilor urmărind să îmbunătățească
promovarea egalității dintre bărbați și femei în Europa și în întreaga lume[4].
În decembrie 2015, Comisia a publicat Angajamentul strategic pentru egalitatea de gen
2016-2019[5] ca urmare și extindere a Strategiei Comisiei pentru egalitatea între bărbați
și femei (2010-2015)[6].
Angajamentul strategic se concentrează pe cinci domenii prioritare:
— creșterea participării femeilor pe piața forței de muncă și egalitate în ceea ce
privește independența economică;
— reducerea disparităților de gen în remunerare și pensii și combaterea sărăciei în
rândul femeilor;
— promovarea egalității între femei și bărbați în procesul decizional;
[4]http://eur-lex.europa.eu/legal-content/EN/TXT/?uri=URISERV:em0033
[5]Documentul de lucru al serviciilor Comisiei – Angajamentul strategic pentru egalitatea de gen 2016-2019
(SWD(2015)0278).
[6]Reflecțiile cu privire la viitoarea strategie au început în septembrie 2014 cu un atelier intitulat „Noua
strategie pentru egalitatea de gen după 2015”, care a lansat pregătirea raportului din proprie inițiativă
al Comisiei pentru drepturile femeilor și egalitatea de gen, ce a condus la adoptarea unei rezoluții a
Parlamentului European la 9 iunie 2015 referitoare la Strategia UE pentru egalitatea între femei și bărbați
post-2015 (JO C 407, 4.11.2016, p. 2). Contribuțiile la atelier pot fi consultate pe site-ul de internet al
Parlamentului.

— combaterea violenței pe criterii de gen și protejarea și sprijinirea victimelor;
— promovarea egalității de gen și a drepturilor femeilor în întreaga lume.
5. Planul de acțiune privind egalitatea de gen 2016-2020
La 26 octombrie 2015, Consiliul a adoptat „Planul de acțiune privind egalitatea de
gen 2016-2020”[7], pe baza documentului de lucru comun al serviciilor Comisiei și ale
SEAE privind „Egalitatea de gen și capacitarea femeilor: transformarea vieții fetelor
și femeilor prin intermediul relațiilor externe ale 2016-2020”[8]. Noul Plan de acțiune
privind egalitatea de gen (GAP) pentru perioada 2016-2020 subliniază necesitatea ca
femeile și fetele să beneficieze pe deplin și în mod egal de toate drepturile omului și
libertățile fundamentale, precum și necesitatea realizării egalității de gen și a capacitării
femeilor și fetelor.
6. Obiectivele de dezvoltare durabilă
La 25 septembrie 2015, Adunarea Generală a Organizației Națiunilor Unite a adoptat
rezoluția privind agenda de dezvoltare post-2015, intitulată „Transformarea lumii
noastre: Agenda 2030 pentru dezvoltare durabilă”[9]. Agenda 2030 conține 17 Obiective
de dezvoltare durabilă (ODD) și 169 de obiective specifice și a intrat în vigoare la
1 ianuarie 2016. ODD-urile au fost concepute pe baza Obiectivelor de dezvoltare ale
mileniului (ODM). Dar, spre deosebire de ODM-uri, care se referă la acțiunile din țările în
curs de dezvoltare, ODD-urile se aplică tuturor țărilor. ODD nr. 5, „Realizarea egalității
de gen și capacitarea tuturor femeilor și fetelor”, cuprinde cinci obiective specifice.
7. Aderarea UE la Convenția Consiliului Europei privind prevenirea și combaterea
violenței împotriva femeilor și a violenței domestice (Convenția de la Istanbul)
Convenția Consiliului Europei privind prevenirea și combaterea violenței împotriva
femeilor și a violenței domestice (Convenția de la Istanbul), care a intrat în vigoare
în 2014, este primul instrument internațional cu forță obligatorie pentru prevenirea
și combaterea violenței împotriva femeilor și fetelor la nivel internațional. Convenția
stabilește un cadru cuprinzător de măsuri juridice și politice pentru prevenirea violenței,
susținerea victimelor și pedepsirea făptașilor. Până în noiembrie 2017, actul a fost
semnat de toate statele membre ale UE, iar până în februarie 2020 a fost ratificat de
21 dintre ele (Austria, Belgia, Croația, Cipru, Danemarca, Estonia, Finlanda, Franța,
Germania, Grecia, Italia, Irlanda, Luxemburg, Malta, Țările de Jos, Polonia, Portugalia,
România, Slovenia, Spania și Suedia). Convenția prevede și aderarea UE în domeniile
sale de competență.
În octombrie 2015, Comisia a publicat o foaie de parcurs pentru eventuala aderare a
UE la Convenția de la Istanbul, care a fost urmată, în martie 2016, de două propuneri
de decizii ale Consiliului, una privind semnarea și cealaltă privind aderarea Uniunii la
această convenție (ratificarea).
După dezbateri, Consiliul a decis ca proiectul de decizie cu privire la semnarea
Convenției să fie împărțit în două decizii separate, unul care să cuprindă cooperarea
[7]Concluziile Consiliului privind Planul de acțiune pentru egalitatea de gen 2016-2020, adoptate la
26 octombrie 2006.
[8]21.9.2015, SWD(2015)0182.
[9]Rezoluția 70/1 adoptată de Adunarea Generală a ONU la 25 septembrie 2015.

judiciară în materie penală, iar al doilea, azilul și nereturnarea. Cele două decizii ale
Consiliului au fost adoptate în mai 2017, după care Comisara UE pentru Justiție,
Consumatori și Egalitate de Gen, Věra Jourová, a semnat Convenția de la Istanbul din
numele Uniunii Europene, la 13 iunie 2017.
Semnarea reprezintă primul pas în procesul de aderarea a UE la Convenție. Acum
trebuie adoptate deciziile Consiliului pentru a încheia acest proces. În Consiliu,
propunerile legislative din acest domeniu se discută în Grupul de lucru pentru drepturile
fundamentale, drepturile cetățenilor și libera circulație a persoanelor [FREMP – dosarul
interinstituțional 2016/0063 (NLE)]. Grupul discută acum un Cod de conduită care va
stabili modul în care UE și statele sale membre vor coopera pentru implementarea
convenției.
Pentru încheierea procesului de aderare la convenție este necesară aprobarea
Parlamentului.

Parlamentul a jucat un rol important în susținerea politicilor pentru egalitatea de șanse,
în special prin intermediul Comisiei sale pentru drepturile femeilor și egalitatea de gen
(FEMM). În domeniul egalității de tratament pe piața forței de muncă, Parlamentul
acționează pe baza procedurii legislative ordinare (codecizie), de exemplu în ceea ce
privește:
— propunerea de Directivă privind consolidarea echilibrului de gen în rândul
administratorilor neexecutivi ai societăților cotate la bursă și măsuri conexe,
(COM(2012)0614) (a se vedea poziția Parlamentului în prima lectură, adoptată la
sfârșitul anului 2013)[10];
— Revizuirea Directivei 92/85/CEE (a se vedea mai sus). La prima lectură[11],
Parlamentul a pledat pentru un concediu de maternitate plătit integral cu o durată
mai lungă, de 20 de săptămâni[12]. Cum nu s-a ajuns la un acord între Parlament
și Consiliu cu privire la propunerea Comisiei, Comisia și-a retras propunerea și a
înlocuit-o cu o foaie de parcurs pentru inițiativa „Un nou început pentru a rezolva
problemele legate de echilibrul între viața profesională și viața personală pentru
familiile care muncesc”[13].
[10]Rezoluția legislativă a Parlamentului European din 20 noiembrie 2013 referitoare la propunerea

de directivă a Parlamentului European și a Consiliului privind consolidarea echilibrului de gen în
rândul administratorilor neexecutivi ai societăților cotate la bursă și măsuri conexe (JO C 436,
24.11.2016, p. 225);
[11]Rezoluția legislativă a Parlamentului European din 20 octombrie 2010 referitoare la propunerea
de directivă a Parlamentului European și a Consiliului de modificare a Directivei 92/85/CEE a
Consiliului privind introducerea de măsuri pentru promovarea îmbunătățirii securității și a sănătății
la locul de muncă în cazul lucrătoarelor gravide, care au născut de curând sau care alăptează
(JO C 70 E, 8.3.2012, p. 162).
[12]Pentru o analiză comparativă a dispozițiilor legale din statele membre, puteți consulta
raportul Departamentului tematic pentru drepturile cetățenilor și afaceri constituționale din cadrul
Parlamentului European intitulat ,,Maternitate, paternitate și concediul pentru creșterea copilului: date
privind durata și ratele de compensare în Uniunea Europeană”, publicat în 2015, disponibil pe site-ul
de internet al Parlamentului European.
[13]http://ec.europa.eu/smart-regulation/roadmaps/
docs/2015_just_012_new_initiative_replacing_maternity_leave_directive_en.pdf

De asemenea, Parlamentul European contribuie la dezvoltarea generală a politicilor
în domeniul egalității de gen prin intermediul rapoartelor sale din proprie inițiativă și
atrăgând atenția altor instituții asupra anumitor probleme, printre care
— combaterea violenței împotriva femeilor. Parlamentul a adoptat un raport legislativ
din proprie inițiativă[14], în care solicită o inițiativă legislativă din partea Comisiei, în
temeiul articolului 84 din TFUE, pentru promovarea și susținerea acțiunilor statelor
membre în domeniul prevenirii violenței împotriva femeilor și fetelor. Rezoluția
respectivă conține o serie de recomandări, iar Comisia pentru drepturile femeilor
a creat un grup de lucru special pentru a monitoriza cursul dat acestei rezoluții;
— Ziua Internațională a Femeii în 2019 s-a axat pe puterea femeilor în politică.
Tema aleasă este esențială din perspectiva drepturilor femeilor, fiind legată de
participarea femeilor la guvernarea colectivă a societăților noastre. De-a lungul
timpului, legislația, jurisprudența și modificările aduse tratatelor au contribuit la
consolidarea acestui principiu și la implementarea sa în UE. Parlamentul a fost
întotdeauna un apărător fervent al egalității de gen, iar acest eveniment aduce în
prim plan importanța implicării femeilor în politică, în special la viitoarele alegeri
europene;
— Recomandarea Parlamentului European adresată Consiliului privind prioritățile
UE pentru cea de-a 62-a sesiune a Comisiei ONU pentru statutul femeii a cerut
capacitarea femeilor din mediul rural și accesul lor la mijloacele de comunicare
și la tehnologiile informației și comunicațiilor, și impactul și utilizarea acestora ca
instrument pentru progresul și capacitarea femeilor[15]. O delegație a Comisiei
pentru drepturile femeilor a participat la lucrările Comisiei pentru statului femeilor
a ONU, în martie 2018.
Parlamentul aplică, de asemenea, integrarea aspectelor de gen în activitatea tuturor
comisiilor sale[16]. În acest scop, au fost create două rețele de integrare a dimensiunii de
gen, care sunt coordonate de Comisia pentru drepturile femeilor. Rețeaua președinților
și vicepreședinților pentru integrarea dimensiunii de gen reunește deputați în PE care
susțin introducerea perspectivei de gen în lucrările comisiilor din care fac parte. Ei sunt
asistați de o rețea de administratori care se ocupă de integrarea dimensiunii de gen, din
secretariatul fiecărei comisii. Grupul la nivel înalt pentru egalitatea de gen promovează
instruirea și o mai bună conștientizare cu privire la integrarea dimensiunii de gen în
rândul personalului Parlamentului și al grupurilor politice.
Martina Schonard
12/2019
[14]Rezoluția Parlamentului European din 25 februarie 2014 conținând recomandări adresate

Comisiei privind combaterea violenței împotriva femeilor (JO C 285, 29.8.2017, p. 2).
[15]Recomandarea Parlamentului European din 1 martie 2018 adresată Consiliului privind prioritățile
UE pentru cea de-a 62-a sesiune a Comisiei ONU pentru statutul femeii (JO C 129, 5.4.2019, p. 58).
[16]Rezoluția Parlamentului European din 13 martie 2003 referitoare la integrarea dimensiunii de gen în PE
(J) C 61 E, 10.3.2004, p. 384).

ENERGIA DIN SURSE REGENERABILE
Sursele regenerabile de energie (energia eoliană, energia solară, energia

hidroelectrică, energia oceanelor, energia geotermală, biomasa și biocombustibilii)
constituie alternative la combustibilii fosili care contribuie la reducerea emisiilor de
gaze cu efect de seră, la diversificarea ofertei de energie și la reducerea dependenței
de piețele volatile și incerte ale combustibililor fosili, în special de petrol și gaze.
Legislația UE privind promovarea surselor regenerabile a evoluat în mod semnificativ
în ultimii ani. În 2009, liderii UE au stabilit obiectivul ca, până în 2020, 20 % din
consumul de energie al UE să provină din surse regenerabile de energie. În 2018, s-
a stabilit obiectivul ca, până în 2030, 32 % din consumul de energie al UE să provină
din surse regenerabile de energie. În prezent au loc dezbateri privind cadrul de politici
viitor pentru perioada de după 2030.
TEMEI JURIDIC ȘI OBIECTIVE

Articolul 194 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene. Politica energetică a
UE urmărește promovarea dezvoltării unor forme de energie noi și regenerabile, pentru
o mai bună aliniere și integrare a obiectivelor privind schimbările climatice în noua
organizare a pieței.
REALIZĂRI
A. Primele măsuri
În urma publicării în 1997 a Cărții albe privind sursele de energie regenerabile
(COM(1997)0599), UE și-a stabilit obiectivele ca, până în 2010, o proporție de 12 %
din consumul de energie și de 22,1 % din consumul de electricitate să provină din
surse regenerabile de energie (SRE), în Directiva 2001/77/CE stabilindu-se obiective
orientative pentru fiecare stat membru. Absența progreselor în ceea ce privește
realizarea obiectivelor pentru 2010 a dus la adoptarea unui cadru legislativ mai
cuprinzător.
B. Directiva privind energia din surse regenerabile
În decembrie 2018, a intrat în vigoare directiva revizuită privind energia din surse
regenerabile [Directiva (UE) 2018/2001], care face parte din pachetul „Energie
curată pentru toți europenii”, vizând să mențină poziția de lider mondial a UE în
domeniul surselor regenerabile și, în sens mai larg, să ajute UE să își îndeplinească
angajamentele de reducere a emisiilor asumate în temeiul Acordului de la Paris. Noua
directivă stabilește un nou obiectiv obligatoriu al UE pentru 2030, și anume că cel

puțin 32 % din consumul final de energie trebuie să provină din surse regenerabile de
energie, existând și o clauză pentru o posibilă revizuire în sus a acestei valori până
în 2023.
Directiva inițială privind energia din surse regenerabile, adoptată prin codecizie la
23 aprilie 2009 (Directiva 2009/28/CE, de abrogare a Directivelor 2001/77/CE și
2003/30/CE), a stabilit obiectivul obligatoriu ca, până în 2020, o proporție de 20 %
din consumul de energie al UE să provină din surse regenerabile de energie. În plus,
toate statele membre trebuie să se asigure că, până în 2020, 10 % din combustibilii
utilizați în sectorul transporturilor provin din surse regenerabile de energie. Directiva
a definit, de asemenea, diferite mecanisme pe care statele membre le pot aplica
pentru a-și realiza obiectivele (sisteme de sprijin, garanții de origine, proiecte comune,
cooperare între statele membre și țările terțe), precum și criterii de sustenabilitate
pentru biocombustibili.
Directiva revizuită a definit două sisteme de reglementare diferite: până în 2020, a
confirmat obiectivele naționale existente privind energia din surse regenerabile pentru
fiecare țară în parte, luând în considerare punctul lor de plecare și potențialul general
în ceea ce privește sursele regenerabile. Aceste obiective variază de la un minimum
de 10 % în Malta la un maximum de 49 % în Suedia. Statele membre ale UE stabilesc
modul în care intenționează să îndeplinească aceste obiective și foaia de parcurs
generală pentru politica lor în materie de energie din surse regenerabile în cadrul
unor planuri de acțiune naționale privind energia din surse regenerabile. Progresul
înregistrat în îndeplinirea obiectivelor naționale este evaluat din doi în doi ani, atunci
când statele membre ale UE publică rapoartele naționale intermediare privind energia
din surse regenerabile. Începând din 2021, în cadrul pachetului „Energie curată pentru
toți europenii”, directiva a stabilit un obiectiv general al UE pentru 2030 în ceea
ce privește energia din surse regenerabile. Statele membre ale UE își vor propune
obiectivele naționale în materie de energie prin intermediul unor planuri naționale
integrate privind energia și clima pe perioade de 10 ani. Planurile vor fi evaluate de
Comisie, care poate lua măsuri la nivelul UE pentru a se asigura că acestea sunt
îndeplinite și că sunt în concordanță cu obiectivul global al UE. Progresul înregistrat
în îndeplinirea obiectivelor naționale va fi evaluat din doi în doi ani, atunci când statele
membre ale UE își publică rapoartele naționale intermediare privind energia din surse
regenerabile.
C. Măsuri viitoare
În comunicarea sa din 6 iunie 2012 intitulată „Energia din surse regenerabile:
o prezență majoră pe piața energetică europeană” (COM(2012)0271), Comisia a
identificat domeniile în care ar trebui intensificate eforturile depuse de acum până în
2020 pentru ca producția de energie din surse regenerabile să continue să crească în
Uniunea Europeană până în 2030 și ulterior. În noiembrie 2013, Comisia a prezentat
orientări suplimentare cu privire la sistemele de sprijin pentru energia din surse
regenerabile, precum și cu privire la folosirea mecanismelor de cooperare pentru
îndeplinirea obiectivelor privind energia din surse regenerabile la costuri cât mai reduse
(COM(2013)7243). Comisia a anunțat o revizuire completă a subvențiilor pe care
statele membre sunt autorizate să le ofere sectorului energiei din surse regenerabile,
preferând ofertele publice, primele fixe și cotele obligatorii în locul tarifelor fixe utilizate

în mod obișnuit. Orientările privind ajutoarele de stat pentru protecția mediului și
energie pentru perioada 2014-2020 (2014/C 200/01) contribuie la o mai bună definire
a noului cadru privind sistemele de sprijin pentru energia din surse regenerabile.
UE a început deja să se pregătească pentru perioada de după 2020, cu scopul de
a clarifica din timp regimul prevăzut pentru investitori după 2020. Energia din surse
regenerabile joacă un rol-cheie în strategia Comisiei pe termen lung descrisă în
comunicarea sa intitulată „Perspectiva energetică 2050” (COM(2011)0885). Proiectele
de decarbonizare din sectorul energiei propuse în foaia de parcurs indică atingerea
unei proporții a energiilor din surse regenerabile de cel puțin 30 % până în 2030.
Totuși, foaia de parcurs sugerează și faptul că, în lipsa altor intervenții, creșterea în
sectorul energiei din surse regenerabile va încetini după 2020. În urma publicării în
martie 2013 a cărții verzi intitulate „Un cadru pentru 2030 pentru politici în domeniul
climei și al energiei” (COM(2013)0169), Comisia, în comunicarea sa din 22 ianuarie
2014 intitulată „Un cadru pentru politica privind clima și energia în perioada 2020-2030#
(COM(2014)0015), a propus să nu se reînnoiască obiectivele naționale obligatorii
pentru energia din surse regenerabile după 2020. Un obiectiv obligatoriu – ca 27 % din
consumul de energie să provină din surse regenerabile de energie – este prevăzut doar
la nivelul UE. Comisia se așteaptă ca obiectivele naționale obligatorii privind emisiile de
gaze cu efect de seră să stimuleze creșterea în sectorul energiei. Această schimbare
de direcție a dus la dezbateri intense cu Consiliul și cu Parlamentul.
La 30 noiembrie 2016, Comisia a prezentat pachetul de propuneri legislative intitulat
„Energie curată pentru toți europenii” (COM(2016)0860), în cadrul unei strategii mai
ample privind uniunea energetică (COM(2015)0080). Acesta cuprinde o propunere
de reformare a Directivei privind promovarea surselor regenerabile de energie
[Directiva (UE) 2018/2001] pentru ca UE să devină lider mondial în domeniul surselor
regenerabile de energie și pentru a se asigura că se îndeplinește obiectivul ca, până
în 2030, cel puțin 27 % din totalul de energie consumată la nivelul UE să provină
din surse regenerabile. Propunerea Comisiei privind o nouă directivă promovează, de
asemenea, utilizarea energiei obținute din surse regenerabile de energie și urmărește
luarea de măsuri în șase domenii diferite:
— implementarea pe scară mai largă a surselor regenerabile de energie în sectorul
energiei electrice;
— adoptarea pe scară largă a energiei din surse regenerabile în sectorul încălzirii și
răcirii:
— decarbonizarea și diversificarea sectorului transporturilor (cu un obiectiv privind
sursele regenerabile de energie pentru 2030 de cel puțin 14 % din consumul total
de energie în transporturi);
— capacitarea și informarea consumatorilor;
— consolidarea criteriilor de sustenabilitate ale UE pentru bioenergie;
— asigurarea atingerii obiectivului obligatoriu al UE în timp util și în mod eficient din
punctul de vedere al costurilor.
Propunerea de reformare a Directivei privind promovarea surselor regenerabile de
energie, astfel cum a fost modificată de Comisia pentru industrie, cercetare și energie

și de Comisia pentru mediu, sănătate publică și siguranță alimentară, a fost aprobată
cu titlu provizoriu la 14 iunie 2018. Acordul stabilea un obiectiv obligatoriu al UE
de 32 % surse regenerabile de energie până în 2030. În ceea ce privește sectorul
transporturilor, s-a stabilit un obiectiv de 14 % surse regenerabile de energie până
în 2030, cu o pondere de 3,5 % de biocombustibili avansați și biogaz (1 % până
în 2025). În plus, s-a stabilit un plafon de 7 % pentru ponderea de biocombustibili
de primă generație în sectorul transporturilor rutiere și feroviare și se are în vedere
eliminarea treptată, până în 2030, a uleiului de palmier (și a altor biocombustibili pe
bază de culturi alimentare care cresc emisiile de CO2), prin intermediul unui sistem
de certificare. Drepturile consumatorilor în ceea ce privește autoconsumul de surse
regenerabile de energie au fost consolidate, principiul „eficiența energetică înainte de
toate” urmează să devină un principiu director și a fost introdusă o creștere anuală
orientativă de 1,3 % pentru sursele regenerabile de energie în domeniul încălzirii și
răcirii. Parlamentul European și Consiliul au adoptat formal directiva modificată privind
energia regenerabilă [Directiva (UE) 2018/2001] în decembrie 2018.
D. Politici de sprijin
Adaptarea infrastructurii de electricitate pentru utilizarea pe scară largă a surselor
regenerabile de energie se numără printre principalele obiective ale strategiei uniunii
energetice (a se vedea și 2.4.7 – Politica energetică) și este sprijinită, de asemenea, în
Perspectiva energetică 2050 și Pachetul privind infrastructura energetică (a se vedea
și: 2.1.9 – Piața internă a energiei). Promovarea și dezvoltarea de tehnologii de nouă
generație în domeniul surselor regenerabile de energie constituie, de asemenea, unul
dintre elementele-cheie ale Planului strategic privind tehnologiile energetice (Planul
SET) (a se vedea și 2.4.7 – Politica energetică).
E. Aspecte specifice resurselor
1. Biomasa și biocombustibilii
În prezent, UE urmărește două obiective privind biocombustibilii, și anume de a genera
10 % din combustibilii destinați transportului din surse regenerabile de energie până
în 2020 [Directiva privind energia din surse regenerabile (2009/28/CE)] și de a impune
furnizorilor de combustibili să reducă cu 6 % intensitatea emisiilor de gaze cu efect
de seră a combustibililor lor până în 2020 [Directiva privind calitatea carburanților
(2009/30/CE)]. În comunicarea sa din 22 ianuarie 2014 intitulată „Un cadru pentru
politica privind clima și energia în perioada 2020-2030# (COM(2014)0015), Comisia
a propus abandonarea acestor două obiective după 2020. Această schimbare este
legată de incertitudinea privind modalitatea de a reduce la minimum efectul emisiilor
indirecte rezultate în urma schimbării utilizării terenurilor în corelație cu biocombustibilii.
În 2015, Directivaprivind energia din surse regenerabile și Directiva privind calitatea
carburanților au fost revizuite pentru a recunoaște și a atenua impactul negativ
asupra mediului pe care producția de biocarburanți o poate avea în ceea ce privește
schimbarea indirectă a utilizării terenurilor și emisiile de gaze cu efect de seră conexe[1].
Prin urmare, ponderea energiei generate de biocarburanții produși pe bază de culturi
[1]Directiva (UE) 2015/1513 a Parlamentului European și a Consiliului din 9 septembrie 2015 de modificare
a Directivei 98/70/CE privind calitatea benzinei și a motorinei și de modificare a Directivei 2009/28/CE
privind promovarea utilizării energiei din surse regenerabile (JO L 239, 15.9.2015, p. 1).

de cereale și de alte culturi bogate în amidon, de culturi de plante zaharoase și de
plante oleaginoase, precum și de culturi cultivate drept culturi principale pe terenuri
agricole în primul rând în scopuri energetice nu ar trebui să fie mai mare de 7 % din
consumul final de energie în transporturi în statele membre în 2020.
În urma publicării criteriilor facultative pentru biomasă în februarie 2010
(COM(2010)0011), Comisia a decis să revizuiască măsurile, să evalueze succesul
recomandărilor sale inițiale și să hotărască dacă în viitor va fi necesar să se adopte
norme obligatorii. Propunerea Comisiei din noiembrie 2016 de revizuire a Directivei
privind energia din surse regenerabile (COM(2016)0767) include criterii actualizate de
sustenabilitate pentru biocarburanții utilizați în transport și biolichide, precum și pentru
combustibilii solizi și gazoși din biomasă folosiți pentru producerea energiei termice
și electrice. Propunerea include un obiectiv secundar de 3 % pentru biocombustibilii
avansați. Cu toate că se menține actualul plafon de 7 % pentru biocombustibilii de primă
generație, se introduce o obligație la nivelul UE ca furnizorii de combustibili să furnizeze
o anumită cotă (6,8 %) de combustibili din surse regenerabile și cu emisii scăzute de
dioxid de carbon și se extinde domeniul de aplicare al criteriilor de sustenabilitate ale
UE pentru bioenergie (pentru a include biomasa și biogazul utilizate la încălzire și răcire
și la producerea de energie electrică).
2. Energia eoliană offshore și energia oceanelor
În contextul celei de a doua revizuiri strategice a politicii energetice din noiembrie 2008,
Comisia a publicat, la 13 noiembrie 2008, o comunicare intitulată „Energia eoliană
offshore: Acțiuni necesare pentru realizarea obiectivelor politicii energetice pentru anul
2020 și ulterior” (COM(2008)0768), cu scopul de a promova dezvoltarea energiei
eoliene maritime și offshore în UE.
La 20 ianuarie 2014, Comisia a stabilit un plan de acțiune pentru a sprijini dezvoltarea
exploatării energiei oceanelor, inclusiv a energiei generate de valuri, a energiei
mareelor, a conversiei energiei termice și a energiei gradientului de salinitate [în
comunicarea sa intitulată „Energia albastră – Acțiuni necesare pentru valorificarea
potențialului exploatării energiei oceanice în mările și oceanele europene până în 2020
și ulterior” (COM(2014)0008)].

Parlamentul European a pledat în permanență pentru utilizarea surselor regenerabile
de energie și a subliniat importanța stabilirii de obiective obligatorii pentru anul 2020[2]
și, mai recent, pentru 2030. În februarie 2014, Parlamentul a adoptat o rezoluție[3]
prin care critică propunerile Comisiei referitoare la cadrul privind clima și energia
pentru 2030, considerându-le ca fiind orientate pe termen scurt și lipsite de ambiție.
Parlamentul a solicitat impunerea obligației ca 30 % din consumul de energie la nivelul
[2]Rezoluțiile Parlamentului European din 29 septembrie 2005 privind cota de energie regenerabilă în
UE și propunerile de acțiuni concrete (JO C 227 E, 21.9.2006, p. 599), din 14 februarie 2006 privind
utilizarea surselor regenerabile de energie pentru încălzire și răcire (JO C 290 E, 29.11.2006, p. 115), din
14 decembrie 2006 privind o strategie pentru biomasă și biocarburanți (JO C 317 E, 23.12.2006, p. 890)
și din 25 septembrie 2007 privind o foaie de parcurs pentru energia regenerabilă în Europa (JO C 219 E,
28.8.2008, p. 82).
[3]Rezoluția Parlamentului European din 5 februarie 2014 referitoare la un cadru pentru 2030 pentru politici
în domeniul climei și al energiei (JO C 93, 24.3.2017, p. 79).

UE să provină din surse regenerabile de energie, iar această obligație va trebui să
fie realizată prin obiective naționale individuale cu caracter obligatoriu. Parlamentul
a solicitat și prelungirea după anul 2020 a obiectivelor privind combustibilii pentru
transport.
În plus, Parlamentul a solicitat în trecut instituirea pe termen lung a unui sistem
de stimulente pentru sursele regenerabile de energie la scara întregii UE[4],
pledând, totodată, pentru sprijinirea tehnologiei rețelelor inteligente[5]. De asemenea,
Parlamentul a invitat în numeroase rânduri Comisia să propună un cadru juridic pentru
sursele regenerabile de energie pentru încălzire și răcire, în vederea creșterii ponderii
acestora din producția de energie.
Atunci când a adoptat Directiva privind energia din surse regenerabile, Parlamentul
European a consolidat și a clarificat mai multe mecanisme, stabilind, totodată, un
sistem care să garanteze într-un mod mai riguros sustenabilitatea ecologică a întregii
politici. În special, Parlamentul a jucat un rol important în:
— definirea condiționalității obiectivului privind combustibilii pentru transport din surse
regenerabile, prin stabilirea unor criterii de sustenabilitate calitative și cantitative
pentru biocombustibili (sustenabilitatea socială, drepturile de utilizare a terenurilor,
efectele asupra securității alimentare și asupra prețurilor etc.), atrăgând atenția în
special asupra problemelor asociate cu schimbarea indirectă a utilizării terenurilor;
— asigurarea accesului energiei din surse regenerabile la infrastructura rețelei de
electricitate;
— limitarea rolului clauzei de revizuire din 2014, pentru a se evita renegocierea
obiectivelor obligatorii.
În martie 2013, Parlamentul European a aprobat Perspectiva energetică 2050[6] și
a solicitat Comisiei să prezinte fără întârziere un cadru politic pentru 2030 care
să includă etape și obiective privind emisiile de gaze cu efect de seră, sursele
regenerabile de energie și eficiența energetică. În rezoluția sa acesta a subliniat, în
special, importanța unui cadru normativ stabil pentru stimularea investițiilor în domeniul
energiilor regenerabile, necesitatea unei abordări mai pronunțat europene în ceea ce
privește politica privind sursele de energie regenerabile prin exploatarea la maximum
a acordurilor de cooperare existente, precum și rolul specific pe care trebuie să îl aibă
producția descentralizată de energie și microproducția. Parlamentul a invitat Comisia
să prezinte o analiză și propuneri cu privire la exploatarea sustenabilă și mai eficientă
a surselor regenerabile de energie în Uniunea Europeană.
În iunie 2016, Parlamentul a adoptat o rezoluție[7] referitoare la raportul intermediar
privind progresele înregistrate în domeniul energiei din surse regenerabile în care invită
Comisia să prezinte un pachet mai ambițios privind clima și energia pentru 2030, care
[4]Rezoluția Parlamentului European din 25 noiembrie 2010 intitulată „Către o nouă strategie energetică
pentru Europa 2011-2020” (JO C 99 E, 3.4.2012, p. 64).
[5]Rezoluția Parlamentului European din 5 iulie 2011 referitoare la prioritățile în domeniul infrastructurii
energetice ante și post 2020 (JO C 33 E, 5.2.2013, p. 46).
[6]Rezoluția Parlamentului European din 14 martie 2013 referitoare la Perspectiva energetică 2050, un viitor
cu energie (JO C 36, 29.1.2016, p. 62).
[7]Rezoluția Parlamentului European din 23 iunie 2016 referitoare la raportul intermediar privind progresele
înregistrate în domeniul energiei din surse regenerabile (JO C 91, 9.3.2018, p. 16).

să crească la cel puțin 30 % obiectivul UE privind sursele regenerabile de energie
și care să fie pus în aplicare prin intermediul unor obiective naționale individuale.
Obiectivele deja convenite pentru 2020 trebuie luate ca bază minimă de referință în
momentul revizuirii Directivei privind energia din surse regenerabile. La 17 ianuarie
2018, Parlamentul a pledat pentru ca o pondere de cel puțin 35 % a energiei să provină
din surse regenerabile până în 2030[8] și a consolidat consumul din producția proprie
de energie ca un drept.
În noiembrie 2016, Comisia a prezentat o propunere de reformare a Directivei privind
promovarea surselor regenerabile de energie. Acordul stabilea un obiectiv obligatoriu
al UE de 32 % surse regenerabile de energie până în 2030. Parlamentul și Consiliul au
adoptat formal textul în decembrie 2018 (Directiva (UE) 2018/2001). Statele membre
trebuie să transpună directiva revizuită în legislația națională până la 30 iunie 2021.
Directiva revizuită va intra în vigoare la 1 iulie 2021.
În ianuarie 2020, Parlamentul a adoptat o rezoluție[9] referitoare la „Pactul ecologic
european”, prezentat de Comisie în decembrie 2019. Parlamentul a formulat o serie
de recomandări, printre care aprovizionarea cu energie curată, sigură și la prețuri
accesibile. În acest spirit, a solicitat revizuirea Directivei privind sursele regenerabile de
energie și stabilirea unor obiective naționale obligatorii pentru fiecare stat membru în
parte și a recomandat punerea în aplicare a principiului „eficiența energetică pe primul
loc” în toate sectoarele și politicile.
Matteo Ciucci
02/2020
[9]Rezoluția Parlamentului European din 15 ianuarie 2020 referitoare la Pactul ecologic european (Texte
adoptate, P9_TA(2020)0005).

ENERGIA NUCLEARĂ
Energia nucleară produsă în prezent este eliberată în urma unui proces cunoscut sub
denumirea de fisiune nucleară, care constă în divizarea nucleelor atomilor de uraniu
și plutoniu pentru a elibera energie. Energia nucleară este o alternativă cu emisii
reduse de carbon la combustibilii fosili și reprezintă o componentă critică a mixului
energetic în 13 din cele 27 de state membre ale UE, având o pondere de aproape
26 % din energia electrică produsă în UE. Cu toate acestea, în urma dezastrului
de la Cernobîl din 1986 și a catastrofei nucleare de la Fukushima, Japonia, din
2011, energia nucleară a ajuns să fie foarte controversată. Decizia Germaniei de a
elimina treptat energia nucleară până în 2020, precum și închiderea temporară a
două reactoare belgiene după ce au fost descoperite fisuri în recipientele acestora
au intensificat presiunile exercitate pentru abandonarea energiei nucleare în Europa.
Chiar dacă statele membre sunt cele care aleg dacă intenționează să includă sau
nu energia nucleară în mixul lor energetic, legislația UE urmărește îmbunătățirea
standardelor de siguranță a centralelor nucleare și asigurarea faptului că deșeurile
nucleare sunt eliminate și manipulate în condiții de siguranță.
TEMEI JURIDIC
Tratatul de instituire a Comunității Europene a Energiei Atomice (Tratatul Euratom),
articolele 40-52 (investiții, întreprinderi comune și aprovizionări) și 92-99 (piața comună
nucleară).
OBIECTIVE
Pentru a face față penuriei generale de energie „convențională” din anii 1950, cele
șase state membre fondatoare s-au îndreptat spre energia nucleară ca mijloc de a
obține independența energetică. Deoarece costul investițiilor în energia nucleară nu
putea fi acoperit de țări individuale, statele membre fondatoare s-au regrupat în cadrul
Comunității Europene a Energiei Atomice. Obiectivele generale ale Tratatului Euratom
sunt de a contribui la formarea și dezvoltarea industriei nucleare în Europa, astfel
încât toate statele membre să poată beneficia de dezvoltarea energiei atomice, și de
a asigura securitatea aprovizionării cu energie. În același timp, tratatul garantează
standarde înalte de securitate pentru public și interzice deturnarea spre utilizări militare
a materialelor nucleare destinate utilizării în principal în scopuri civile. Competențele
Euratom sunt limitate la utilizarea în scopuri civile pașnice a energiei nucleare.
Legislația actuală urmărește garantarea unor standarde de siguranță înalte.

REALIZĂRI
A. Securitatea nucleară
Securitatea nucleară privește exploatarea în condiții de siguranță a instalațiilor
nucleare, alături de protecția radiologică și gestionarea deșeurilor radioactive. UE
promovează cele mai ridicate standarde de siguranță pentru toate tipurile de activități
nucleare civile, inclusiv producția de energie, cercetare și utilizarea în scopuri medicale.
Statele membre trebuie să creeze cadre naționale în ceea ce privește cerințele în
materie de securitate nucleară, autorizarea centralelor nucleare, supravegherea și
punerea în aplicare.
După accidentul nuclear de la Fukushima, Comisia a efectuat o evaluare cuprinzătoare
a riscurilor și a siguranței tuturor centralelor nucleare din UE, cu scopul de a evalua
siguranța și robustețea instalațiilor nucleare în caz de fenomene naturale extreme.
Standardele de siguranță europene actuale au primit o evaluare pozitivă din partea
Comisiei, însă aceasta a scos în evidență necesitatea unor modernizări suplimentare
pentru a asigura mai multă uniformitate între statele membre și pentru a se ajunge
la nivelul celor mai bune practici de pe plan mondial (COM(2012)0571). Prin urmare,
normele de siguranță de la nivelul UE aplicabile instalațiilor nucleare au fost actualizate
în 2014 (Directiva 2014/87/Euratom). În februarie 2015, Comisia a propus ca cerințele
de informare prevăzute la articolele 41 și 44 din Tratatul Euratom să fie revizuite, pentru
a fi aliniate la noile evoluții politice. În plus, cerințele de notificare trebuie să fie mai
clare pentru investitori, iar procesul de notificare în sine ar trebui eficientizat. În ultima
sa foaie de parcurs privind uniunea energetică, Comisia a anunțat că planurile vor fi
publicate în 2018 (COM(2017)0688).
1. Protecția împotriva radiațiilor
Expunerea la radiații ionizante reprezintă un pericol semnificativ pentru sănătatea
umană (atât pentru publicul larg, cât și pentru lucrătorii din sectorul medical, industrial
și nuclear) și pentru mediu. Pentru a reflecta progresele științifice, pentru a spori
coerența juridică și pentru a aborda chestiunea surselor naturale de radiații și protecția
mediului, legislația eterogenă a UE în domeniul protecției radiologice a fost actualizată
și simplificată. Directiva 2013/59/Euratom a Consiliului din 5 decembrie 2013 a
stabilit norme de securitate de bază privind protecția împotriva pericolelor prezentate
de expunerea la radiațiile ionizante[1]. Aceasta simplifică legislația europeană prin
înlocuirea a cinci directive și introduce cerințe obligatorii pentru asigurarea protecției
împotriva radonului în spații închise, utilizarea materialelor de construcții și evaluarea
impactului pe care îl au asupra mediului emisiile de efluenți radioactivi proveniți din
instalațiile nucleare. O directivă separată, Directiva 2013/51/Euratom din 22 octombrie
2013[2], se concentrează asupra monitorizării substanțelor radioactive în apa destinată
consumului uman.
Mai multe regulamente au stabilit condiții aplicabile importurilor de produse agricole
provenite din țări terțe în urma accidentului de la centrala nucleară de la Cernobîl
(Regulamentul 733/2008/CE, extins prin Regulamentul 1048/2009/CE, Regulamentul
[1]JO L 13, 17.1.2014, p. 1.

[2]JO L 296, 7.11.2013, p. 12.

1635/2006/CE și Regulamentul 1609/2000). Regulamentul 2016/52/CE stabilește
niveluri maxime permise de contaminare radioactivă a alimentelor și a furajelor în urma
unui accident nuclear sau a oricărui alt caz de urgență radiologică.
2. Transportul substanțelor și deșeurilor radioactive
Regulamentul 1493/93/CE al Consiliului din 8 iunie 1993 a introdus un sistem comunitar
de declarare a transporturilor de substanțe radioactive între statele membre, pentru
a se asigura că autoritățile relevante sunt informate cu privire la protecția împotriva
radiațiilor la fel ca înainte de 1993, când existau controale la frontieră.
Un sistem de autorizare prealabilă a transporturilor de deșeuri radioactive a fost
instituit de UE în 1992 și modificat semnificativ în 2006. Directiva 2006/117/Euratom
a Consiliului din 20 noiembrie 2006 privind supravegherea și controlul transferurilor
de deșeuri radioactive și combustibil uzat are ca scop garantarea unui nivel adecvat
de protecție a populației față de astfel de transporturi. Aceasta stabilește câteva
criterii, definiții și proceduri stricte care se aplică transporturilor intracomunitare și
extracomunitare de deșeuri radioactive și combustibil uzat.
3. Gestionarea deșeurilor
Un cadru juridic al UE pentru gestionarea deșeurilor în Europa a fost creat în
2011, odată cu adoptarea Directivei 2011/70/Euratom a Consiliului privind gestionarea
deșeurilor radioactive și a combustibilului uzat. Aceasta prevede monitorizarea
îndeaproape a programelor naționale pentru construcția și gestionarea depozitelor
finale, alături de standarde de siguranță cu caracter juridic obligatoriu. Statele membre
au avut termen până în 2015 să își prezinte primele rapoarte privind punerea în aplicare
a programelor lor naționale.
B. Siguranța materialelor nucleare
În timp au fost adoptate și modificate mai multe regulamente pentru instituirea
unui sistem de garanții pentru a asigura faptul că materialele nucleare sunt folosite
numai în scopurile declarate de către utilizatorii acestora și că se respectă obligațiile
internaționale, de exemplu Regulamentul (Euratom) nr. 302/2005 al Comisiei. Aceste
garanții acoperă întregul ciclu de viață al combustibilului nuclear, de la extragerea
materialelor nucleare în statele membre sau importarea lor din țări terțe și până la
exportul în afara UE. Comisia este responsabilă de controlul materialelor nucleare civile
în cadrul UE.
C. Cercetarea, activitățile de formare și informarea în domeniul nuclear
Cercetarea nucleară în Europa este finanțată prin programe-cadru multianuale.
Programul Euratom pentru activități de cercetare și formare în domeniul nuclear vine
în completarea programului Orizont 2020, programul-cadru al UE pentru cercetare
și inovare, este însă separat de acesta. Suma alocată pentru programul Euratom
în perioada 2014-2018 este de 1 608 milioane de euro și este repartizată între trei
programe specifice: unul care acoperă acțiunile indirecte în cercetarea privind energia
din fuziune (728 de milioane EUR), unul legat de fisiunea nucleară și radioprotecție
(315 milioane EUR) și unul care acoperă acțiunile directe întreprinse de Centrul Comun
de Cercetare al Comisiei (JRC) (559 de milioane EUR). În ceea ce privește energia
obținută din fisiune nucleară, în 2007 a fost înființată o platformă pentru tehnologie

durabilă în domeniul energiei nucleare în vederea unei mai bune coordonări a cercetării
și dezvoltării, precum și a demonstrării și a implementării. În ceea ce privește energia de
fuziune, UE este membru fondator și principalul partener financiar al ITER, un proiect
internațional de cercetare și inginerie în domeniul fuziunii nucleare, în cadrul căruia
se construiește în prezent cel mai mare reactor de fuziune nucleară experimental la
Cadarache, Franța. Pentru promovarea cercetării științifice și a dezvoltării tehnologice
în domeniul fuziunii a fost înființată întreprinderea comună pentru ITER și pentru
dezvoltarea energiei de fuziune (Decizia 2007/198/Euratom a Consiliului). Membrii săi
sunt Euratom (reprezentată de Comisie), statele membre UE și anumite țări terțe care
au încheiat acorduri de cooperare cu Euratom.
Directiva 2014/87/Euratom a Consiliului stabilește condiții privind transparența și
informațiile disponibile lucrătorilor și publicului general în legătură cu securitatea
nucleară a instalațiilor nucleare.

Rolul Parlamentului în procesul decizional în conformitate cu Tratatul Euratom este
limitat, deoarece dispune doar de competențe de consultare și avizul său nu are
caracter obligatoriu. Cu toate acestea, în diferitele sale rezoluții referitoare la acest
subiect, Parlamentul a pus mereu accentul pe necesitatea de a clarifica distribuția
responsabilităților între instituțiile UE și statele membre și de a consolida cadrul comun
al UE privind diversele aspecte legate de instalațiile nucleare, precum și pe importanța
îmbunătățirii cerințelor legate de siguranță și protecția mediului. În rezoluția sa din
iulie 2011 referitoare la prioritățile în domeniul infrastructurii energetice ante și post
2020[3], Parlamentul a sprijinit cu fermitate decizia Comisiei de a impune realizarea de
teste de rezistență pentru centralele nucleare din Europa. O rezoluție suplimentară a
fost adoptată în plen, în martie 2013, în care s-au scos în evidență limitările testelor
de rezistență efectuate de Comisie în 2012 și s-a solicitat includerea unor criterii
suplimentare în testele viitoare, în special privind deteriorarea materialelor, eroarea
umană și problemele apărute în recipientele reactoarelor. Parlamentul a solicitat
punerea în aplicare deplină a îmbunătățirilor în domeniul securității[4].
În poziția sa în primă lectură din iunie 2011 referitoare la propunerea de directivă a
Consiliului privind gestionarea combustibilului nuclear uzat și a deșeurilor radioactive[5],
Parlamentul a sprijinit propunerea Comisiei de a introduce o interdicție totală a
exporturilor de deșeuri radioactive, în timp ce Consiliul a fost în favoarea permiterii
exporturilor în condiții foarte stricte. De asemenea, Parlamentul a solicitat să se
specifice faptul că directiva se referă la protecția mediului și să fie incluse dispoziții
suficiente pentru a asigura informarea publicului și participarea acestuia la gestionarea
deșeurilor.
În poziția sa în primă lectură din martie 2013 referitoare la propunerea de directivă
a Consiliului de monitorizare a substanțelor radioactive din apa destinată consumului
uman[6], Parlamentul a solicitat o modificare a temeiului juridic (din articolele 31 și 32 din
[3]JO C 33 E, 5.2.2013, p. 46.

[4]JO C 36, 29.1.2016, p. 76.
[5]JO C 390 E, 18.12.2012, p. 147.
[6]JO C 36, 29.1.2016, p. 195.

Tratatul Euratom în articolul 192 din TFUE) și, implicit, urmarea procedurii legislative
ordinare. Parlamentul a propus dispoziții suplimentare privind o mai bună informare
a consumatorilor, controale aleatorii ale calității apei și o gestionare diferențiată a
nivelurilor radiațiilor naturale și a contaminării cauzate de activitățile umane. În plus, a
clarificat sarcinile statelor membre și ale Comisiei.
În poziția sa în primă lectură din octombrie 2013 referitoare la propunerea de directivă
a Consiliului de actualizare a normelor de securitate de bază privind protecția împotriva
radiațiilor ionizante[7], Parlamentul a solicitat din nou modificarea temeiului juridic, din
Tratatul Euratom în TFUE. Domeniul de aplicare al directivei a fost extins pentru a
include orice expunere planificată, existentă, accidentală sau în situații de urgență la
radiații, au fost impuse limite mai stricte ale dozelor de expunere permise și au fost
majorate sancțiunile și compensațiile în caz de daune. Totodată a fost îmbunătățit
sistemul de informare a publicului.
În poziția sa în primă lectură referitoare la Directiva Euratom de instituire a unui
cadru comunitar pentru securitatea nucleară a instalațiilor nucleare (Directiva 2014/87/
Euratom de modificare a Directivei 2009/71/Euratom), Parlamentul a solicitat statelor
membre o comunicare mai transparentă cu privire la securitatea instalațiilor nucleare și
riscurile aferente. De asemenea, Parlamentul a propus să se organizeze evaluări inter
pares din opt în opt ani, nu doar o dată la zece ani, și ca Parlamentul să fie informat
despre rezultate, măsurile aferente și planuri. Aceste dispoziții nu au fost incluse de
Consiliu în textul final al Directivei 2014/87/Euratom.
Matteo Ciucci
02/2020
[7]JO C 208, 10.6.2016, p. 697.

European
Citizens’
Initiative
As of 1 April 2012, EU citizens have a new tool
allowing them to participate in shaping EU policy.
Put in place by the Lisbon Treaty, the citizens’
initiative allows 1 million citizens from at least
a quarter of the EU Member States to ask the
European Commission to propose legislation in
areas that fall within its competence.
The organisers of a citizens’ initiative - a citizens’

committee composed of at least 7 EU citizens,
resident in at least 7 different Member States -
have 1 year to collect the necessary support.
Signatures must be certified by the competent

authorities in each Member States. Organisers of
successful initiatives will participate in a hearing
at the European Parliament. The Commission
will have 3 months to examine the initiative and
decide how to act on it.
KEY NUMBERS
1 INITIATIVE
1 PUBLIC HEARING
2 MONTHS FOR EC TO DECIDE IF THE ECI IS ELIGIBLE
3 MONTHS OF VERIFICATION
3 YEARS – THE ECI REGULATION WILL BE REVISED BY THE EC
7 COUNTRIES OR MORE TO PROVIDE SIGNATURES
7 MEMBERS OF THE CITIZENS COMMIT TEE
12 MONTHS TO COLLECT
18 YEARS TO BE ABLE TO SIGN (16 IN AUSTRIA)
24 LANGUAGES
28 EU MEMBER STATES
10 0 0 0 0 0 SIGNATURES
S I G N AT U R E S N E E D E D
PER COUNTRY Malta
4500
Austria France Netherlands

13500 55500 19500
Belgium Germany Poland

15750 72000 38250
Bulgaria Greece Portugal

12750 15750 15750
Hungary Romania
Croatia 24000
15750
8250
Ireland Slovakia
Cyprus 8250 9750
4500
Slovenia
Italy
Czech Republic 6000
54750
15750
Latvia Spain
Denmark
6000 40500
9750
Estonia Lithuania Sweden

4500 8250 15000
Finland Luxembourg United Kingdom

9750 4500 54750
European Citizens’ Initiative
How it works
Set up Citizens`committee. Register your initiative.

You need at least 7 people Wait for the green light
from the Commission.
Your initiative
REGISTER
Prop
My Ini osal
tiativ
Lorem e
elit, sedipsum dolor
Pro dolor do eiusm sit amet,
e
nostr magna aliqua tempor
od conse
ctetu
M ud
ea commexercitatio . Ut enim
incidi r
dunt adipiscing
ut
Duis aute odo consen ullamco ad minim labore et
labor venia
Lo velit esse irure dolorquat. is nisi m,
cillum in repre ut aliqui quis
Excep p ex
teur sint dolore hend
occae eu fugia erit in volup
labor cat cupid t nulla tate
um. Sed atat non pariatur.
error
sit volup ut persp proid
ent, sunt
lauda iciatis
ntium tatem unde
illo inven , totam accusantiu omnis
vitae tore verita rem aperi m dolor iste natus
dicta tis et am, emqu
sunt explic quasi eaque ipsa e
abo. archit quae
ecto beata ab
e
Start collecting signatures.

You need signatories
from at least 7 EU countries.
Prop
My Ini osal
tiativ
Lorem e
Pro elit, sedipsum dolor
dolor do eiusm sit amet,
e
nostr magna aliqua tempor
od conse
ctetu
M ud
ea commexercitatio . Ut enim
incidi r
dunt adipiscing
ut
Duis aute odo consen ullamco ad minim labore et
labor venia
Lo velit esse irure dolorquat. is nisi m,
cillum in repre ut aliqui quis
Excep p ex
teur sint dolore hend
occae eu fugia erit in volup
labor cat cupid t nulla tate
um. Sed atat non pariatur.
error ut persp proid
sit
lauda voluptatem iciatis ent, sunt
ntium unde
illo inven , totam accusantiu omnis
vitae tore verita rem aperi m dolor iste natus
dicta tis am, eaqu emque
sunt explic et quasi
abo. archit e ipsa quae
ecto beata ab
e
Yay!
You`ve reached
1m signatures
SUBMIT
One million signatories? Get your signatures

Submit your initiative certified.
to the European Commission. National authorities will issue
The European Commission certificates of validity
will publish it on its website. within 3 months.
The floor is yours!

Present your initiative at a public
hearing in the European Parliament.
Proposal
My Initiative
Lorem ipsum
elit, sed do dolor sit amet, consectet
eiusmod tempor ur adipiscing
dolore magna incididunt
nostrud exercitatialiqua. Ut ut labore et
enim ad minim
ea commodo on ullamco veniam, quis
consequa laboris nisi
Duis aute ut aliquip
irure dolor t. ex
velit esse in
cillum dolore reprehenderit in voluptate
Excepteur eu
sint occaecat fugiat nulla pariatur.
cupidatat
non proident,
laborum. Sed sunt
ut perspiciat
error sit voluptate is unde omnis
laudantiu m accusanti iste natus
m, totam um
illo inventore rem aperiam, doloremque
veritatis eaque ipsa
vitae dicta et quae
sunt explicaboquasi architecto beatae ab
.
Mission accomplished!
All information concerning your initiative
will be made public.
The Commission can propose a new law
and send it to the European Parliament
and the Council for approval.
PSD00545 EN | DG ITEC, EDIT Directorate | Designed by CLIENTS AND PROJECTS OFFICE, Intranet Services Unit | Printed by the Crossmedia Printing Unit |
Directorate-General for Internal Policies (DG IPOL)

Directorate General for External Policies (DG EXPO)
www.europarl.europa.eu
Published in cooperation with

the Unit for Coordination of Editorial and Communication Activities
November 2017
EXECUȚIA BUGETULUI
Comisia este responsabilă cu execuția bugetului în cooperare cu statele membre,

sub controlul politic al Parlamentului European.
TEMEI JURIDIC
— Articolele 290, 291, 317-319 și 321-323 din Tratatul privind funcționarea Uniunii
Europene (TFUE) și articolul 179 din Tratatul Euratom;
— Regulamentul financiar, adică Regulamentul (UE, Euratom) 2018/1046 al
Parlamentului European și al Consiliului din 18 iulie 2018 privind normele
financiare aplicabile bugetului general al Uniunii, de modificare a Regulamentelor
(UE) nr. 1296/2013, (UE) nr. 1301/2013, (UE) nr. 1303/2013, (UE) nr. 1304/2013,
(UE) nr. 1309/2013, (UE) nr. 1316/2013, (UE) nr. 223/2014, (UE) nr. 283/2014
și a Deciziei nr. 541/2014/UE și de abrogare a Regulamentului (UE, Euratom)
nr. 966/2012[1];
OBIECTIV
Comisia este responsabilă cu execuția veniturilor și cheltuielilor bugetare în
conformitate cu tratatele și cu dispozițiile și instrucțiunile prevăzute în Regulamentul
financiar, în limita creditelor autorizate (1.4.3.).
Statele membre cooperează cu Comisia pentru ca toate creditele să fie utilizate în
conformitate cu principiile bunei gestiuni financiare, și anume principiile economiei,
eficienței și eficacității.
DESCRIERE
A. Mecanismul de bază
Execuția bugetară constă în două operațiuni principale: angajamente și plăți. În ceea
ce privește angajarea cheltuielilor, se ia o decizie de a utiliza o anumită sumă de la
o linie bugetară specifică în scopul finanțării unei anumite activități. Odată ce au fost
stabilite angajamentele juridice aferente (cum ar fi contractele), iar serviciul, lucrările
[1]JO L 193, 30.7.2018, p. 1.

[2]JO C 373, 20.12.2013, p. 1.

sau bunurile care fac obiectul contractului au fost furnizate, sunt autorizate cheltuielile
și sunt achitate sumele datorate.
B. Metode de execuție
Comisia poate executa bugetul în unul dintre următoarele moduri:
— în mod direct („gestiune directă”), prin intermediul direcțiilor sale sau prin
intermediul agențiilor executive;
— prin gestiune partajată cu statele membre („gestiune partajată”);
— în mod indirect („gestiune indirectă”), prin încredințarea sarcinilor care țin de
execuția bugetară unor entități sau persoane cum sunt țările terțe, organizațiile
internaționale și altele.
În practică, aproximativ 76 % din buget este cheltuit în cadrul sistemului de „gestiune
partajată”, statele membre distribuind fonduri și gestionând cheltuielile, 22 % în cadrul
sistemului de „gestiune directă” de către Comisie sau de către agențiile sale executive,
iar restul de 2 % în cadrul sistemului de „gestiune indirectă”[3].
Sistemul de transparență financiară[4] oferă informații despre beneficiarii fondurilor
gestionate direct de către Comisie; beneficiarii Fondului european de dezvoltare sunt și
ei enumerați. Pe de altă parte, fiecărui stat membru îi revine sarcina de a publica date
privind beneficiarii fondurilor pe care le gestionează prin gestiune indirectă și gestiune
partajată[5].
La articolul 317 din TFUE se menționează că Comisia trebuie să execute bugetul
în cooperare cu statele membre și, în plus, că regulamentele adoptate în temeiul
articolului 322 din TFUE trebuie să prevadă obligațiile de control și de audit ale statelor
membre în execuția bugetului, precum și responsabilitățile care decurg din acestea.
În plus, în contextul mai larg al punerii în aplicare a legislației UE, articolele 290 și
291 din TFUE stabilesc dispoziții privind competențele delegate și cele de executare
conferite Comisiei, în special în legătură cu controlul pe care statele membre, Consiliul
și Parlamentul European îl exercită asupra Comisiei în acest sens.
La articolul 290 din TFUE se prevede că un act legislativ poate delega Comisiei
competența de a adopta acte fără caracter legislativ pentru a completa „anumite
elemente neesențiale ale actului legislativ”. Parlamentul și Consiliul au dreptul de a
revoca această delegare de competențe către Comisie sau de a formula obiecții cu
privire la aceasta, împiedicând astfel intrarea în vigoare a delegării respective.
Articolul 291 din TFUE reglementează competențele de executare conferite Comisiei.
În timp ce articolul 291 alineatul (1) din TFUE stipulează că statele membre iau toate
măsurile de drept intern necesare pentru a pune în aplicare actele obligatorii din punct
de vedere juridic ale Uniunii, articolul 291 alineatul (2) din TFUE prevede că, „în cazul
în care sunt necesare condiții unitare de punere în aplicare a actelor obligatorii din
punct de vedere juridic ale Uniunii”, aceste acte conferă Comisiei competențe de
[3]Date furnizate de Direcția Generală Buget a Comisiei Europene.

[4]http://ec.europa.eu/budget/fts/index_en.htm
[5]Cu toate acestea, o hartă cu linkuri către site-urile administrate de statele membre (care sunt singurele
responsabile pentru conținutul acestora) poate fi accesată la următoarea adresă: https://ec.europa.eu/info/
about-european-commission/service-standards-and-principles/transparency/funding-recipients_ro

executare sau, în cazurile prevăzute la articolele 24 și 26 din Tratatul privind Uniunea
Europeană (TUE), Consiliului. În conformitate cu articolul 291 alineatul (3) din TFUE,
Parlamentul European și Consiliul stabilesc, prin intermediul regulamentelor, normele
privind mecanismele de control al exercitării competențelor de executare de către
Comisie.
Articolul 291 din TFUE este completat de Regulamentul (UE) nr. 182/2011 al
Parlamentului European și al Consiliului din 16 februarie 2011 de stabilire a normelor
și principiilor generale privind mecanismele de control de către statele membre al
exercitării competențelor de executare de către Comisie[6]. Acest control se exercită
prin intermediul unor comitete alcătuite din reprezentanți ai statelor membre și
prezidate de un reprezentant al Comisiei. Regulamentul instituie două noi tipuri de
proceduri aplicabile în funcție de domeniul de aplicare al actului în cauză: în cadrul
procedurii de examinare, Comisia nu poate adopta măsura respectivă în cazul în care
comitetul a emis un aviz negativ; în cadrul procedurii de consultare, Comisia trebuie
să țină seama „cât mai mult posibil” de concluziile comitetului, dar avizul acestuia nu
are un caracter obligatoriu pentru Comisie.
Execuția incorectă a bugetului de către statele membre este sancționată prin procedura
de verificare a conturilor și prin controale privind eligibilitatea, aducându-se corecții
la alocările din bugetul UE destinate guvernelor naționale prin recuperarea sumelor
plătite în mod necuvenit în urma unor controale efectuate de către Comisie și Curtea de
Conturi. Comisia adoptă Deciziile privind aceste corecții, în conformitate cu procedurile
referitoare la exercitarea competențelor de executare menționate anterior (1.4.5.).
Curtea de Conturi a criticat adeseori execuția bugetului în anumite sectoare (1.3.12.).
C. Norme de execuție
Regulamentul financiar conține toate principiile și normele care reglementează
execuția bugetului. Acesta are un caracter orizontal, fiind aplicabil tuturor domeniilor
de cheltuieli și tuturor veniturilor. Norme suplimentare privind execuția bugetului pot fi
găsite și în regulamentele sectoriale care acoperă anumite politici ale UE.
Primul regulament financiar a fost adoptat la 21 decembrie 1977. Cel mai recent
regulament financiar revizuit a fost adoptat în 2012, în urma unei proceduri legislative
inițiate de Comisie în 2010 și precedate de o consultare publică în 2009. Regulamentul
financiar a fost modificat ulterior, în mai 2014 și în octombrie 2015.
În septembrie 2016, Comisia a prezentat o propunere privind un nou Regulament
financiar care să îl înlocuiască pe cel actual (precum și normele sale de aplicare) și să
modifice 14 alte regulamente sectoriale și o decizie, fiecare dintre acestea conținând
și norme financiare. Obiectivul declarat al propunerii a fost de a avea un cadru unic de
reglementare, de a simplifica normele financiare ale UE și de a le face mai flexibile.
Comisia pentru bugete și Comisia pentru control bugetar au fost comisiile competente
din Parlament. Procesul legislativ s-a desfășurat până în iulie 2018, când Parlamentul
a adoptat în plen textul convenit[7]. Regulamentul financiar a fost publicat ulterior în
Jurnalul Oficial la 30 iulie 2018 și a intrat în vigoare la 2 august 2018. Totuși, aproape
[6]JO L 55, 28.2.2011, p. 13.

[7]Consiliul a adoptat apoi actul respectiv în aceeași lună.

toate dispozițiile acestui nou regulament referitoare la execuția creditelor administrative
ale instituțiilor Uniunii se aplică doar din 1 ianuarie 2019[8].
Instrumentul principal de execuție bugetară și de monitorizare a execuției de care
dispune Comisia este sistemul de contabilitate computerizat ABAC (contabilitate pe
bază de angajamente). Comisia a luat o serie de măsuri pentru a îndeplini cele mai
înalte standarde internaționale de contabilitate, în special Standardele internaționale
de contabilitate pentru sectorul public (IPSAS) stabilite de Federația Internațională a
Contabililor (IFAC). Un aspect important al execuției bugetare îl reprezintă respectarea
legislației UE aplicabile în cazul contractelor de achiziții publice (bunuri, lucrări și servicii
2.1.10.).

În primul rând, Parlamentul European, care reprezintă una dintre cele două
componente ale autorității bugetare, are o influență prealabilă asupra execuției
bugetului UE, prin intermediul amendamentelor și al Deciziilor de alocare de fonduri
luate în contextul procedurii bugetare (1.2.5.). Parlamentul poate decide să recurgă
la mecanismul de rezervă al bugetului. Dacă are îndoieli cu privire la justificarea
cheltuielilor sau la capacitatea Comisiei de a executa bugetul, acesta poate decide
să plaseze în rezervă fondurile în cauză, până când Comisia furnizează justificările
corespunzătoare. Aceste justificări sunt furnizate ca parte a cererii de a transfera
fonduri din rezervă. Pentru propunerile de transfer este necesară atât aprobarea
Parlamentului, cât și cea a Consiliului. Creditele nu pot fi executate înainte să fi fost
transferate din rezervă către linia bugetară vizată.
În al doilea rând, procedura de descărcare de gestiune (1.4.5.) permite Parlamentului
să controleze execuția în curs a bugetului. Deși majoritatea chestiunilor ridicate
privesc perioada aferentă descărcării de gestiune, multe dintre întrebările adresate
Comisiei Europene de către Comisia pentru control bugetar a Parlamentului în
contextul procedurii de descărcare de gestiune vizează execuția în curs a bugetului.
Rezoluția referitoare la descărcarea de gestiune, care face parte integrantă din
Decizia privind acordarea descărcării de gestiune, conține numeroase solicitări și
recomandări adresate Comisiei și celorlalte organe implicate în execuția bugetului.
Potrivit Tratatului de la Lisabona, Parlamentul, împreună cu Consiliul, sunt responsabile
de stabilirea „[normelor] financiare care definesc în special procedura care trebuie
adoptată pentru stabilirea și execuția bugetului și pentru predarea și verificarea
conturilor” [articolul 322 alineatul (1) din TFUE].
De asemenea, în aproape toate domeniile de politică, Parlamentul influențează
execuția bugetului prin activitățile sale legislative și nelegislative, de exemplu prin
rapoarte și rezoluții sau doar adresând Comisiei întrebări cu solicitare de răspuns oral
sau scris.
În ultimii ani, Parlamentul și-a consolidat controlul politic asupra Comisiei prin
introducerea de instrumente care facilitează schimbul de informații cu privire la execuția
fondurilor și la totalul angajamentelor restante (angajamentele juridice care nu au
[8]Articolul 282 alineatul (3) litera (c) din noul Regulament financiar.

fost încă onorate prin plată). Angajamentele restante pot deveni o problemă dacă se
acumulează de-a lungul unor perioade mai îndelungate, iar Parlamentul insistă, prin
urmare, pe lângă Comisie să le țină sub control.
Sunt elaborate noi instrumente care să permită o mai bună monitorizare a procesului de
execuție și să îmbunătățească raportul calitate-preț al programelor UE. În acest scop,
Parlamentul solicită realizarea unor rapoarte de activitate de înaltă calitate (pregătite de
către Comisie în documentele de lucru aferente proiectului preliminar de buget general)
și a unor analize periodice privind raportul cost-eficacitate al programelor Uniunii.
Alexandre Mathis
02/2020

EXTINDEREA UNIUNII
La 1 iulie 2013, Croația a devenit cel de al 28-lea stat membru al Uniunii Europene.
Aderarea Croației, care a urmat celor ale României și Bulgariei, de la 1 ianuarie 2007,
a marcat cea de a șasea extindere. În prezent se poartă negocieri cu Muntenegru,
Serbia și Turcia. Albania și Republica Macedonia de Nord sunt, de asemenea, țări
candidate, în timp ce Bosnia și Herțegovina și Kosovo sunt țări potențial candidate.
TEMEI JURIDIC
— Articolul 49 din Tratatul privind Uniunea Europeană (TUE) stabilește statele care
pot solicita să devină membri ai Uniunii;
— articolul 2 din TUE descrie valorile fundamentale ale UE.
OBIECTIVE
Politica de extindere a UE urmărește să unească țările europene într-un proiect politic
și economic comun. Călăuzită de valorile Uniunii și fiind supusă unor condiții stricte,
extinderea s-a dovedit a fi unul dintre cele mai eficiente instrumente pentru promovarea
reformelor politice, economice și sociale și pentru consolidarea păcii, a stabilității și a
democrației pe întregul continent. Politica de extindere consolidează, de asemenea,
prezența UE pe scena mondială.
CONTEXT
A. Condițiile de aderare
Orice stat european poate solicita să devină membru al Uniunii dacă respectă valorile
comune ale acesteia și se angajează să le promoveze (articolul 49 din TUE). Criteriile
de la Copenhaga, stabilite de Consiliul European din 1993 de la Copenhaga, sunt
esențiale în orice proces de integrare în UE a unei țări candidate sau potențial
candidate. Acestea includ:
— stabilitatea instituțiilor care garantează democrația, statul de drept, drepturile
omului, respectarea și protecția minorităților;
— o economie de piață funcțională și capacitatea de a face față presiunii
concurențiale și forțelor pieței din cadrul Uniunii;
— capacitatea de a-și asuma obligațiile care decurg din calitatea de membru, inclusiv
de a adera la obiectivele uniunii politice, economice și monetare și de a adopta

normele, standardele și politicile comune care constituie corpusul dreptului UE
(acquis-ul comunitar).
În decembrie 2006, Consiliul European a convenit asupra unui „consens reînnoit
cu privire la extindere”, bazat pe „consolidare, condiționalitate și comunicare” și pe
capacitatea UE de a integra noi membri.
B. Capacitatea de integrare a UE: adaptări instituționale
Extinderile succesive au constituit o parte substanțială a negocierilor instituționale
care au dus la adoptarea Tratatului de la Lisabona. UE a trebuit să-și adapteze
instituțiile și procesele decizionale la sosirea noilor state membre și să facă în așa fel
încât extinderea să nu-i afecteze eficiența și responsabilitatea în elaborarea politicilor.
Tratatul de la Lisabona a introdus schimbări majore privind structura și activitatea
principalelor instituții ale UE. Unele dintre aceste schimbări au reflectat necesitatea
unui set de reglementări durabile, care să nu presupună efectuarea de noi modificări
odată cu fiecare nouă extindere.
C. Procesul
O țară care dorește să adere la Uniunea Europeană adresează o cerere Consiliului,
care solicită Comisiei să prezinte un aviz. Parlamentul European este notificat în
legătură cu această cerere. În cazul în care avizul Comisiei este favorabil, Consiliul
European poate decide – în unanimitate – acordarea statutului de țară candidată.
În urma recomandării Comisiei, Consiliul decide – din nou, în unanimitate – dacă
deschide sau nu negocierile. Totalitatea legislației UE (acquis-ul comunitar) este
împărțită în peste 30 de capitole de politici. Înainte de a începe negocierile propriu-
zise, Comisia întocmește un raport de „screening” (examinare) pentru fiecare capitol.
Pe baza recomandărilor Comisiei, Consiliul decide în unanimitate dacă deschide sau
nu noi capitole de negocieri. Ori de câte ori progresele sunt considerate satisfăcătoare,
Comisia poate recomanda „închiderea provizorie” a unui capitol. Din nou, Consiliul
decide în unanimitate. După ce negocierile privind toate capitolele au fost încheiate,
termenii și condițiile – inclusiv eventuale clauze de salvgardare și dispoziții tranzitorii –
sunt încorporate într-un tratat de aderare între statele membre ale UE și țara candidată.
Tratatul de aderare se poate semna numai după aprobarea Parlamentului European
și după obținerea acordului unanim al Consiliului. Acesta este apoi supus ratificării de
către toate statele contractante, în conformitate cu propriile cerințe constituționale (și
anume, ratificare în parlament sau referendum).
EXTINDERILE PRECEDENTE
Țara Membru din Particularități
Belgia
Franța
Germania Statele semnatare inițiale ale Tratatului de la Roma
1958
Italia din 1957
Luxemburg
Țările de Jos
Danemarca
1973
Irlanda

Regatul Unit
Aderarea Greciei a consolidat democrația în această
Grecia 1981
țară.
Portugalia Această extindere a consolidat democrația în
1986
Spania Portugalia și Spania.
Austria
Finland 1995
Suedia
Cipru
Republica Cehă
Estonia Având ca obiectiv reunificarea continentului după
Ungaria căderea Zidului Berlinului și prăbușirea Uniunii
Letonia Sovietice, această extindere a fost lansată la
2004
Lituania reuniunea Consiliului European din decembrie 1997.
Malta Negocierile s-au desfășurat separat cu fiecare țară
Polonia în parte, pe baza unui cadru de negociere unic.
Slovacia
Slovenia
Ritmul reformelor în Bulgaria și România nu a
permis acestor țări să adere în 2004. Un „mecanism
de cooperare și verificare” în sectoare-cheie –
Bulgaria reforma sistemului judiciar, combaterea corupției și
2007
România a crimei organizate (ultimul doar în cazul Bulgariei) –
continuă să monitorizeze progresele înregistrate în
aceste domenii după aderare. Comisia înregistrează
progresele în rapoarte anuale.
Negocierile de aderare cu Croația au făcut obiectul
unor condiții mai stricte impuse prin „consensul
Croația 2013
reînnoit cu privire la extindere” al Consiliului
European din decembrie 2006.
VIITOARELE EXTINDERI
A. Balcanii de Vest
Relațiile cu țările din Balcanii de Vest se desfășoară în cadrul procesului de stabilizare
și asociere, lansat în 1999. Acesta se bazează pe acordurile bilaterale de stabilizare
și de asociere.
Aderarea Croației la UE, la 1 iulie 2013, constituie un stimulent important pentru alte
țări din regiune. Pe baza experienței cu Croația, Comisia a propus în „strategia de
extindere” din 2011-2012 noi îmbunătățiri ale metodei de negociere, inclusiv acordarea
unei atenții mai mari chestiunilor legate de statul de drept. Prin urmare, capitolul de
negocieri privind reforma sistemului judiciar și drepturile fundamentale (capitolul 23) și
cel privind justiția, libertatea și securitatea (capitolul 24) sunt deschise chiar din fazele
inițiale ale tuturor negocierilor viitoare și sunt ultimele care sunt închise.

În concordanță cu această „nouă metodă”, deschiderea capitolelor 23 și 24 a fost o
prioritate de prim rang în negocierile cu Muntenegru și cu Serbia. Până la sfârșitul anului
2019, Muntenegru a deschis 32 de capitole din 35 (dar închise doar trei), iar Serbia
a deschis 18 capitole din 35. În februarie 2018, Comisia a publicat o nouă strategie
pentru Balcanii de Vest, în care se afirmă că Muntenegru și Serbia, în calitate de „țări
din prima linie”, ar putea adera la UE până în 2025, recunoscând totuși că această
perspectivă este „extrem de ambițioasă”.
Nu au fost încă deschise negocierile cu celelalte două țări candidate din Balcanii de
Vest. În cazul Macedoniei de Nord, căreia i s-a acordat statutul de țară candidată
în 2005, la baza nedeschiderii negocierilor stă în principal litigiul cu Grecia legat
de folosirea numelui de „Macedonia”. Acest diferend a fost soluționat cu succes
prin „Acordul de la Prespa” cu privire la noul nume al țării – Macedonia de Nord –
care a intrat în vigoare în februarie 2019. Din 2009, Comisia recomandă în mod
constant deschiderea negocierilor cu această țară. Albania a primit statutul de țară
candidată în iunie 2014. Având în vedere progresele realizate de această țară, Comisia
a recomandat deschiderea negocierilor cu Albania în 2016, 2018 și 2019. În iunie
2018, Consiliul a aprobat eventuala deschidere a negocierilor de aderare cu Republica
Macedonia de Nord și cu Albania în iunie 2019, presupunând că sunt îndeplinite
condițiile necesare. Cu toate acestea, Consiliul nu a dat undă verde deschiderii
negocierilor de aderare nici în iunie 2019, nici în octombrie 2019. După reuniunea
Consiliului European din octombrie 2019, Franța a prezentat un document neoficial cu
propuneri privind o nouă metodologie de extindere. Comisia s-a angajat să-și prezinte
propriile propuneri până la sfârșitul lunii ianuarie 2020.
Bosnia și Herțegovina și Kosovo sunt țări potențial candidate. Așa-numita „abordare
reînnoită“ pentru Bosnia și Herțegovina, cu accent special pe guvernanța economică,
a permis intrarea în vigoare a Acordului de stabilizare și de asociere (ASA) cu UE la
1 iunie 2015. La 15 februarie 2016, această țară și-a depus cererea de aderare. În
mai 2019, Comisia și-a publicat avizul, ce conține o listă de 14 priorități-cheie pentru
Bosnia și Herțegovina, pe baza răspunsurilor Bosniei și Herțegovinei la un chestionar
cuprinzător. ASA dintre UE și Kosovo a intrat în vigoare la 1 aprilie 2016. De asemenea,
Kosovo poartă un dialog cu Serbia, care este facilitat de UE și ar trebui să conducă
la un acord global de normalizare a relațiilor dintre aceste țări obligatoriu din punct de
vedere juridic, condiție obligatorie pentru integrarea reușită în Uniune atât a Serbiei,
cât și a Kosovo.
B. Turcia
Turcia a depus o cerere de aderare în 1987 și a fost declarată țară candidată în 1999.
Negocierile au fost deschise în octombrie 2005. Opt capitole sunt blocate și niciun
capitol nu va fi închis provizoriu până când Turcia nu aplică „Protocolul adițional la
Acordul de asociere de la Ankara” în relațiile cu Cipru. Unele state membre ale UE s-
au opus deschiderii de noi capitole. După o stagnare de peste trei ani, a fost deschis
un nou capitol de negociere în noiembrie 2013. Un alt capitol a fost deschis după mai
bine de doi ani, în decembrie 2015. La 18 martie 2016, Turcia și UE și-au reafirmat
angajamentul față de aplicarea planului lor comun de acțiune menit să oprească fluxul
de migranți în situație neregulamentară care se îndreaptă înspre UE, precum și față

de relansarea procesului de aderare. Aceasta a dus la deschiderea unui alt capitol în
iunie 2016. Având în vedere deteriorarea dramatică a statului de drept în Turcia, în
special în urma tentativei de lovitură de stat din iulie 2016, se poate afirma că procesul
de aderare a Turciei este, în momentul de față, blocat de facto.
C. Islanda
Islanda a solicitat aderarea la UE în iulie 2009, iar negocierile au fost deschise în iunie
2010. Fiind o democrație consolidată și un membru al Spațiului Economic European
(SEE), Islanda a înregistrat progrese rapide în negocierile cu UE. În ciuda acestui fapt,
alegerile generale din 2013 au adus la putere un nou guvern, care a înghețat negocierile
de aderare. În martie 2015, autoritățile au solicitat UE să nu mai considere Islanda
drept țară candidată, fără a retrage totuși oficial cererea de aderare a acestei țări. Din
momentul respectiv, guvernele care s-au succedat au menținut această abordare.

În temeiul articolului 49 din TUE, orice nouă aderare la UE trebuie să fie aprobată de
Parlamentul European. Acesta are, de asemenea, un cuvânt greu de spus în legătură
cu aspectele financiare ale aderării: competențele sale bugetare îi conferă o influență
directă asupra sumelor alocate Instrumentului de asistență pentru preaderare (IPA).
Comisia pentru afaceri externe a Parlamentului numește raportori permanenți pentru
toate țările candidate și potențial candidate. Parlamentul își exprimă pozițiile cu privire
la extindere sub formă de rezoluții anuale pe marginea ultimelor rapoarte de țară
ale Comisiei. Nu în ultimul rând, Parlamentul întreține relații bilaterale regulate cu
parlamentele tuturor țărilor candidate și potențial candidate prin intermediul delegațiilor
sale, care se reunesc în medie de două ori pe an cu omoloagele lor.
André De Munter
12/2019

FONDUL DE COEZIUNE
Fondul de coeziune, înființat în 1994, oferă finanțare pentru proiecte din domeniul
mediului și al rețelelor transeuropene în statele membre al căror venit național brut
pe cap de locuitor este mai mic de 90 % din media UE.
TEMEI JURIDIC
Articolul 177 [în special alineatul (2)] din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene
(TFUE).
OBIECTIVE
Fondul de coeziune a fost instituit în vederea consolidării coeziunii economice, sociale
și teritoriale a Uniunii Europene, în scopul promovării dezvoltării durabile. Pentru
perioada de programare 2014-2020, acesta asigură sprijin pentru:
— investiții în domeniul mediului, inclusiv în domenii legate de dezvoltarea durabilă
și energia sustenabilă care prezintă beneficii de mediu;
— rețelele transeuropene în domeniul infrastructurii de transport (TEN-T);
— asistență tehnică.
În contextul proiectelor care vizează îndeplinirea obiectivelor UE în materie de protecție
a mediului, Fondul de coeziune poate să intervină și în domenii legate de dezvoltarea
durabilă, precum eficiența energetică și energia din surse regenerabile, iar în ceea ce
privește sectorul transporturilor din afara rețelelor transeuropene, transportul feroviar,
transportul pe căile navigabile interioare, transportul maritim, sistemele de transport
intermodal și interoperabilitatea lor, gestionarea traficului rutier, maritim și aerian,
transportul urban ecologic și transportul public.
Începând din 2014, Fondul de coeziune sprijină – cu o sumă de 11,3 miliarde EUR –
proiecte de infrastructură de transport cu valoare adăugată europeană din cadrul noului
Mecanism pentru interconectarea Europei (MIE)[1].
ȚĂRI ELIGIBILE
Fondul de coeziune este rezervat statelor membre al căror venit național brut (VNB)
pe cap de locuitor este mai mic de 90 % din media UE. În perioada de programare
[1]Regulamentul (UE) nr. 1316/2013 al Parlamentului European și al Consiliului din 11 decembrie 2013 de
instituire a Mecanismului pentru Interconectarea Europei, de modificare a Regulamentului (UE) nr. 913/2010
și de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 680/2007 și (CE) nr. 67/2010.

2014-2020, Fondul de coeziune pune la dispoziție fonduri pentru 15 state membre:
Bulgara, Croația, Cipru, Cehia, Estonia, Grecia, Ungaria, Letonia, Lituania, Malta,
Polonia, Portugalia, România, Slovacia și Slovenia.
BUGETUL ȘI NORMELE FINANCIARE

Pentru perioada de programare 2014-2020, UE alocă aproximativ 63,4 miliarde EUR
Fondului de coeziune (fără transferurile către Mecanismul pentru interconectarea
Europei), iar nivelul de finanțare a unui proiect din Fondul de coeziune poate atinge
până la 85 % din costurile acestuia.
Alocările din Fondul de coeziune pentru
perioada 2014-2020 pentru fiecare stat membru
Stat membru Buget (milioane EUR)

Bulgaria 2 278,3
Cehia 6 258,9
Estonia 1 073,3
Grecia 3 240,5
Croația 2 559,5
Cipru 288,9*
Letonia 1 349,4
Lituania 2 048,9
Ungaria 6 025,4
Malta 217,7
Polonia 23 207,9
Portugalia 2 861,7
România 6 934,9
Slovenia 895,3
Slovacia 4 168,2
Total 63 390
* Inclusiv suma suplimentară de 19,4 milioane EUR alocate Ciprului provenind din
revizuirea eligibilității pentru Fondul de coeziune pentru perioada 2017-2020.
Sursa: Portalul de date deschise privind fondurile ESI al Comisiei Europene, aprilie
2017.
PROPUNERE PENTRU O POLITICĂ DE COEZIUNE A UE POST-2020

În mai 2018, Comisia și-a publicat propunerile de reglementare a politicii de coeziune
a UE pentru perioada de după 2020. Acestea includ un regulament privind Fondul
european de dezvoltare regională (FEDR) și Fondul de coeziune. Fondul de coeziune
va continua să sprijine proiectele din cadrul obiectivului „Investiții pentru locuri de
muncă și creștere economică”.
Această propunere păstrează concentrarea tematică. Fondul de coeziune va sprijini
două obiective specifice: o economie mai ecologică, cu emisii reduse de dioxid de

carbon și circulară (OP2); și o Europă mai conectată (OP3). Comisia a propus o
listă de activități care nu vor fi sprijinite de FEDR și de Fondul de coeziune, de
exemplu acordarea de sprijin direct întreprinderilor mari, infrastructurilor aeroportuare
(cu excepția regiunilor ultraperiferice) și unor tipuri de activități de gestionare a
deșeurilor (cum ar fi depozitele de deșeuri).
Pentru perioada de programare 2021-2027, alocarea propusă pentru Fondul de
coeziune este de 41,3 miliarde EUR, din care contribuția la Mecanismul pentru
interconectarea Europei ar fi de 10 miliarde EUR. Fondul de coeziune pentru perioada
de după 2020 va finanța proiecte în aceleași 15 state membre sprijinite și în perioada
de programare 2014-2020.
Propunerea Comisiei face obiectul procedurii legislative ordinare, în cadrul căreia
Parlamentul European se află pe picior de egalitate cu Consiliul. Astfel, până la
sfârșitul lui 2020, va trebui ca aceste două instituții să ajungă la un consens privind
viitoarele norme destinate Fondului de coeziune. În martie 2019, Parlamentul European
a încheiat primă lectură.

Regulamentul privind Fondul de coeziune pentru perioada 2014-2020 a fost supus
procedurii legislative ordinare, Parlamentul dispunând de drepturi depline pentru a
propune amendamente. Acest lucru i-a permis Parlamentului să sporească flexibilitatea
normelor propuse și să le adapteze mai bine la nevoile statelor membre; el a reușit, de
asemenea, să lărgească posibilitățile de investiții ale Fondului de coeziune, pentru a
include investițiile în eficiența energetică și utilizarea energiei din surse regenerabile,
în special în sectorul locuințelor.
Parlamentul a sprijinit ideea introducerii unor indicatori comuni pentru Fondul de
coeziune care facilitează evaluarea utilizării sale. El a insistat cu succes ca, spre
deosebire de propunerea Comisiei, regulamentul să prevadă posibilitatea de a
modifica, prin intermediul actelor delegate, lista acestor indicatori în cazul în care se
consideră că sunt necesare modificări pentru a asigura evaluarea eficace a progreselor
făcute în materie de punere în aplicare.
În urma evaluării la jumătatea perioadei a cadrului financiar multianual pentru perioada
2014-2020, care a fost însoțită de un pachet de propuneri legislative, nu s-au efectuat
modificări majore cu privire la Fondul de coeziune.
Marek Kołodziejski
01/2020

FONDUL DE SOLIDARITATE
Fondul de solidaritate al Uniunii Europene îi permite acesteia să susțină financiar un

stat membru, o țară în curs de aderare sau o regiune în caz de catastrofă naturală
majoră.
TEMEI JURIDIC
Articolul 175 al treilea paragraf și articolul 212 alineatul (2) din Tratatul privind
funcționarea Uniunii Europene (TFUE), Regulamentul (CE) nr. 2012/2002 al Consiliului
din 11 noiembrie 2002 de instituire a Fondului de solidaritate al Uniunii Europene și
Regulamentul (UE) nr. 661/2014 al Parlamentului European și al Consiliului din 15 mai
2014 de modificare a Regulamentului (CE) nr. 2012/2002 al Consiliului de instituire a
Fondului de solidaritate al Uniunii Europene.
OBIECTIVE
Fondul de solidaritate al Uniunii Europene (FSUE) îi permite acesteia, ca instituție,
să ofere un ajutor real unui stat membru sau unei țări în curs de aderare în eforturile
sale de a face față pagubelor provocate de o catastrofă naturală majoră. Fondul vine
în completarea cheltuielilor publice angajate pentru operațiuni de urgență de statele
membre în cauză și poate mobiliza până la 500 de milioane EUR (la prețurile din 2011)
anual din fonduri ce nu provin de la bugetul UE.
BUGET ȘI REALIZĂRI
Fondul de solidaritate al UE a fost instituit prin Regulamentul (CE) nr. 2012/2002 al
Consiliului din 11 noiembrie 2002 cu scopul de a face față consecințelor inundațiilor
grave care au afectat Europa Centrală în vara lui 2002. De atunci fondul a acordat
ajutoare în valoare de peste 5 miliarde EUR pentru 24 de țări europene în urma a 80
de catastrofe (inundații, incendii de pădure, cutremure, furtuni, secete etc.).
A. Domeniu de aplicare și eligibilitate
Fondul de solidaritate intervine în principal în cazul unor catastrofe naturale majore cu
repercusiuni grave asupra condițiilor de viață, a mediului natural sau a economiei uneia
sau mai multor regiuni aparținând unui stat membru sau unei țări candidate la aderare.
O catastrofă naturală este considerată ca „majoră” dacă produce pagube directe (în
statul membru sau țara în curs de aderare) de peste 3 miliarde EUR (la prețurile
din 2011) sau mai mult de 0,6% din venitul național brut (VNB) al statului beneficiar.
„Catastrofă naturală regională” înseamnă o catastrofă naturală într-o regiune NUTS 2

ce provoacă pagube directe de peste 1,5% din produsul intern brut (PIB) al regiunii. În
cazul regiunilor ultraperiferice prevăzute la articolul 349 din Tratatul privind funcționarea
Uniunii Europene, acest prag este stabilit la 1% din PIB-ul regional.
1. Măsurile în vigoare
Ajutorul este acordat de fond sub forma unei subvenții care completează fondurile
publice alocate de statul membru beneficiar și este destinat să finanțeze măsuri care
vizează pagube ce nu sunt, în principiu, asigurabile. Măsurile urgente eligibile pentru
finanțare sunt următoarele:
— repunerea imediată în funcțiune a infrastructurilor și instalațiilor din domeniul
energiei, al apei potabile și al apelor reziduale, al telecomunicațiilor, al
transporturilor, al sănătății și al învățământului;
— punerea în aplicare a unor măsuri provizorii de cazare și finanțarea serviciilor de
salvare destinate nevoilor populației afectate;
— consolidarea imediată a infrastructurilor de prevenire și protecția patrimoniului
cultural;
— curățarea zonelor afectate de catastrofă, inclusiv a zonelor naturale.
2. Depunerea cererii
Statul afectat de catastrofă trebuie să prezinte Comisiei o cerere de intervenție a
fondului în cel mult 12 săptămâni de la producerea primelor pagube ale catastrofei.
Cererea prezintă o estimare a cuantumului total al pagubelor directe provocate de
catastrofa naturală și a impactului său asupra populației, a economiei și a mediului,
precum și a costului măsurilor necesare și indică toate celelalte surse de finanțare,
precum și punerea în aplicare a legislației Uniunii privind prevenirea și gestionarea
riscurilor de catastrofe legată de natura catastrofei naturale.
3. Punerea în aplicare
Procedura de atribuire a subvenției, care este urmată de o procedură bugetară, poate
dura mai multe luni. După ce sunt puse la dispoziție fondurile, Comisia încheie un acord
cu statul beneficiar, după care acordă subvenția.
Reforma din 2014 a introdus pentru statele membre posibilitatea de a solicita plăți în
avans, acordate de Comisie în funcție de disponibilitatea fondurilor. Avansul nu poate
însă depăși 10% din suma totală anticipată reprezentând contribuția financiară din
partea FSUE, limita fiind stabilită la 30 milioane EUR.
Statul beneficiar este responsabil pentru utilizarea fondurilor și auditarea acestora
(Comisia putând însă efectua controale la fața locului asupra operațiunilor finanțate din
resurse furnizate de FSUE). Măsurile de urgență pot fi finanțate retroactiv, putând fi
finanțate operațiuni desfășurate începând din prima zi a catastrofei.
Nu este posibilă finanțarea dublă a acțiunilor și este de responsabilitatea statului
membru să asigure că costurile acoperite de Fond nu sunt acoperite de alte instrumente
de finanțare ale Uniunii (îndeosebi instrumente ce țin de politica de coeziune, de politica
agricolă sau de politica în domeniul pescuitului).

4. Utilizarea subvenției
Subvenția trebuie folosită în termen de 18 luni începând de la data la care a fost plătită.
Statul beneficiar este obligat să ramburseze eventualele sume necheltuite. La șase luni
de la expirarea acestui termen de 18 luni, statul beneficiar prezintă Comisiei un raport
de execuție. Documentul prezintă în detaliu cheltuielile efectuate care sunt eligibile
pentru finanțare din Fondul de solidaritate, indicând orice altă sursă de finanțare primită,
inclusiv plățile în temeiul unor asigurări și despăgubirile obținute de la terți.
5. Raportul anual și controlul Curții de Conturi
Comisia Europeană prezintă rapoarte anuale privind activitățile Fondului de
solidaritate. Cel mai recent raport anual prezentat se referă la exercițiul 2016 și
face referire la șase cereri de mobilizare a fondului primite de Comisie pe parcursul
acestui exercițiu: din partea Greciei (cutremurul din Lefkada); din partea Regatului
Unit (inundații); din partea Germaniei (inundațiile care au afectat Bavaria Inferioară);
din partea Ciprului (secetă și incendii); din partea Portugaliei (incendiile produse în
Madeira); și din partea Italiei (cutremure). Comisia a aprobat toate cererile menționate
mai sus: în cazul cutremurului din Grecia și al inundațiilor din Germania FSUE a fost
mobilizat în 2016, iar în cazul celorlalte patru cereri, Deciziile de mobilizare au fost
adoptate la începutul anului 2017. În conformitate cu raportul anual menționat anterior,
pe parcursul exercițiului 2016 au fost finalizate patru proceduri anterioare de mobilizare
a Fondului de solidaritate.
Un raport special al Curții de Conturi din 2012 a analizat cazul cutremurului din 2009 din
l'Aquila, o localitate din regiunea Abruzzo din Italia. Acest cutremur a fost cea mai gravă
catastrofă naturală pentru care a fost mobilizat Fondul de solidaritate de la crearea
sa. Ajutorul furnizat s-a ridicat la peste 500 de milioane EUR. Raportul a concluzionat
că toate proiectele finanțate respectau regulamentul, cu excepția unuia, deosebit de
complex (CASE).
B. Reforma din 2014 a FSUE
În 2005, Comisia a prezentat propuneri de extindere a domeniului de intervenție al
fondului și de reducere a pragurilor de intervenție care determină acordarea finanțării,
însă aceste propuneri au fost blocate de majoritatea statelor membre. Pentru a debloca
situația, Comisia a propus, în Comunicarea sa din 6 octombrie 2011 privind viitorul
Fondului de solidaritate al Uniunii Europene, modalități de îmbunătățire a funcționării
fondului, însă acest lucru nu a dus la relansarea dezbaterilor. La 25 iulie 2013 Comisia
a prezentat o nouă propunere legislativă, negociată atunci în procedură legislativă
ordinară, intrând ulterior în vigoare ca Regulamentul de modificare (UE) nr. 661/2014
din 15 mai 2014. Noile norme privind punerea în aplicare a FSUE introduc următoarele
elemente:
— o procedură mai rapidă pentru plăți, introducerea plăților în avans, o perioadă mai
lungă pentru țările beneficiare pentru a folosi sumele puse la dispoziție (extinsă
de la 12 la 18 luni);
— un domeniu de aplicare mai clar și condiții de eligibilitate mai precise;
— un accent suplimentar pe prevenirea și combaterea efectelor catastrofelor
naturale.

C. Măsurile de simplificare incluse în Regulamentul Omnibus
„Regulamentul Omnibus” - Regulamentul (UE, Euratom) 2018/1046 din 18 iulie
2018 - este un instrument legislativ complex, care include Regulamentul financiar
într-o formă revizuită și aduce modificări mai multor regulamente în același timp;
dispozițiile regulamentului includ proceduri simplificate de mobilizare (proiecte de
bugete rectificative) și de transfer, precum și proceduri de transfer și mecanisme de
reportare automată a creditelor de angajament alocate pentru Fondul de solidaritate
al Uniunii Europene.

În Rezoluția sa din 15 ianuarie 2013 referitoare la Fondul de solidaritate al Uniunii
Europene, implementare și aplicare[1], Parlamentul a subliniat importanța fondului
ca principal instrument care îi permite UE să reacționeze în fața unei catastrofe
grave. În același timp, Parlamentul a criticat perioada inacceptabil de lungă necesară
pentru a acorda ajutor regiunilor sau statelor membre afectate și a solicitat scurtarea
acestei perioade prin simplificarea procedurilor corespunzătoare și autorizarea plăților
în avans, elemente ce au fost incluse în noua propunere legislativă din iulie 2013.
Propunerea Comisiei a inclus și alte inițiative ale Parlamentului, cum ar fi definirea mai
clară și mai exactă a conceputului de catastrofă și a domeniului de intervenție, pentru
a reduce scepticismul multora dintre statele membre care se opun reformei acestui
instrument al UE.
Pe baza propunerii susmenționate a Comisiei din iulie 2013, Parlamentul și Consiliul
și-au adoptat pozițiile lor respective, care s-au aflat, la rândul lor, la baza negocierilor
interinstituționale din februarie 2014 soldate cu un compromis ce a fost atins în urma a
trei reuniuni în primă lectură, în cadrul procedurii legislative ordinare. Noile norme au
intrat în vigoare în iunie 2014.
În poziția sa de negociere, Parlamentul a susținut ferm mecanismul plăților în avans.
Această dispoziție nouă, care a fost inițial eliminată de Consiliu, face parte din
compromis (cu pragul prevăzut în propunerea Comisiei, și anume 10%, dar fără a
depăși 30 de milioane EUR).
În ceea ce privește pragul de eligibilitate prevăzut pentru catastrofele regionale, în
acordul final a fost reținută cota de 1,5% din PIB-ul regiunii, cum a fost prevăzut
și în propunerea Comisiei, însă Parlamentul a reușit să impună un prag mai mic,
de 1% din PIB, în cazul regiunilor ultraperiferice ale Uniunii Europene. Printre alte
realizări se află prelungirea până la 12 săptămâni a termenului-limită acordat statelor
membre pentru depunerea cererilor (poziția Comisiei și a Consiliului a fost de 10
săptămâni), introducerea unui termen de 6 săptămâni în care Comisia trebuie să
răspundă solicitanților și prelungirea până la 18 luni a perioadei în care trebuie utilizate
contribuțiile din partea fondului (poziția Comisiei și a Consiliului a fost de 12 luni).
Asistența tehnică nu este, în principiu, eligibilă pentru sprijin, însă, prin poziția sa,
Parlamentul a introdus o derogare de la această dispoziție, care a fost inclusă
[1]JO C 440, 30.12.2015, p. 13.

în compromis: cheltuielile aferente asistenței tehnice care au legătură directă cu
pregătirea și punerea în practică a proiectelor sunt eligibile pentru finanțare.
În Rezoluția sa din 1 decembrie 2016 referitoare la Fondul de solidaritate al Uniunii
Europene: o evaluare[2], Parlamentul a subliniat „importanța reformei din 2014, care
a reușit să depășească blocajul din partea Consiliului și, în cele din urmă, a răspuns
solicitărilor repetate ale Parlamentului de îmbunătățire a reactivității și eficacității
ajutorului în vederea asigurării unui răspuns rapid și transparent pentru a ajuta oamenii
afectați de dezastre naturale;”.
Parlamentul a salutat noile dispoziții propuse de Comisie, care figurează în cadrul
Regulamentului Omnibus menționat anterior și, în calitatea sa de colegislator, a sprijinit,
în cadrul procedurii legislative ordinare, modificările menite să permită simplificarea
cadrului normativ și facilitarea mobilizării fondurilor.
Marek Kołodziejski
01/2020
[2]JO C 224, 27.6.2018, p. 140.

FONDUL EUROPEAN DE
DEZVOLTARE REGIONALĂ (FEDR)
Fondul european de dezvoltare regională (FEDR) este unul dintre principalele

instrumente financiare ale politicii de coeziune europene. Obiectivul fondului este
de a contribui la reducerea diferențelor dintre nivelurile de dezvoltare ale regiunilor
europene și de a contribui la dezvoltarea regiunilor defavorizate rămase în urmă. Se
acordă o atenție deosebită regiunilor afectate de un handicap natural sau demografic
grav și permanent, cum ar fi regiunile cele mai nordice, caracterizate printr-o
densitate foarte scăzută a populației, precum și regiunile insulare, transfrontaliere și
muntoase.
TEMEI JURIDIC
Articolele 174-178 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (TFUE)
Regulamentul (UE) nr. 1303/2013 al Parlamentului European și al Consiliului din
17 decembrie 2013 de stabilire a unor dispoziții comune privind Fondul european de
dezvoltare regională, Fondul social european, Fondul de coeziune, Fondul european
agricol pentru dezvoltare rurală și Fondul european pentru pescuit și afaceri maritime,
precum și de stabilire a unor dispoziții generale privind Fondul european de dezvoltare
regională, Fondul social european, Fondul de coeziune și Fondul european pentru
pescuit și afaceri maritime și de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 1083/2006 al
Consiliului
17 decembrie 2013 privind Fondul european de dezvoltare regională și dispozițiile
specifice aplicabile obiectivului referitor la investițiile pentru creștere economică și locuri
de muncă și de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 1080/2006
OBIECTIVE
La articolul 176 din TFUE se prevede că Fondul european de dezvoltare regională
este menit să contribuie la corectarea principalelor dezechilibre regionale din Uniunea
Europeană. Acest obiectiv se realizează prin acordarea de ajutor:
— pentru dezvoltarea și ajustarea structurală a regiunilor rămase în urmă;
— pentru reconversia regiunilor industriale aflate în declin.
FEDR are două obiective principale pentru perioada 2014-2020, și anume:

— investiții în creșterea economică și locuri de muncă – pentru a consolida piața
muncii și economiile regionale;
— cooperarea teritorială europeană – pentru a consolida cooperarea transfrontalieră,
transnațională și interregională din Uniunea Europeană.
Resursele alocate pentru primul obiectiv vor fi acordate regiunilor care fac parte din
trei categorii diferite:
— regiunile mai dezvoltate, al căror PIB pe cap de locuitor depășește 90% din media
UE;
— regiunile de tranziție, al căror PIB pe cap de locuitor se încadrează între 75% și
90% din media pe UE;
— regiunile mai puțin dezvoltate, al căror PIB pe cap de locuitor este mai mic de 75%
din media UE.
FEDR sprijină, de asemenea, dezvoltarea urbană durabilă. O cotă de cel puțin 5% din
fondurile alocate de FEDR pentru fiecare stat membru trebuie să fie rezervată acțiunilor
integrate în favoarea unei dezvoltări urbane durabile, care să trateze provocările
economice, de mediu, climatice, demografice și sociale ce afectează zonele urbane.
Modalitățile de alocare și de utilizare viitoare a fondurilor FEDR sunt stabilite în
acordurile de parteneriat. Acestea sunt documente de strategie elaborate de fiecare
stat membru cu participarea partenerilor regionali și sociali.
CONCENTRARE TEMATICĂ
Având în vedere faptul că FEDR contribuie la Strategia Europa 2020 pentru o creștere
inteligentă, durabilă și favorabilă incluziunii, acesta trebuie să se axeze pe prioritățile
stabilite în strategie. Axele prioritare sunt următoarele:
a. cercetarea și inovarea;
b. tehnologiile informației și comunicațiilor (TIC);
c. întreprinderile mici și mijlocii (IMM-uri);
d. promovarea unei economii cu emisii scăzute de dioxid de carbon.
Gradul de concentrare variază în funcție de categoria din care fac parte regiunile vizate.
Regiunile mai dezvoltate trebuie să aloce cel puțin 80% din resursele ce provin din
FEDR pentru cel puțin două dintre aceste priorități și cel puțin 20% pentru economia cu
emisii scăzute de dioxid de carbon. Regiunile de tranziție trebuie să aloce cel puțin 60%
din resursele ce provin din FEDR pentru cel puțin două dintre aceste priorități și cel
puțin 15% pentru economia cu emisii scăzute de dioxid de carbon. Regiunile mai puțin
dezvoltate trebuie să aloce cel puțin 50% din resursele ce provin din FEDR pentru cel
puțin două dintre aceste priorități și cel puțin 12% pentru economia cu emisii scăzute
de dioxid de carbon.

BUGETUL ȘI NORMELE FINANCIARE
În perioada de programare 2014-2020, UE va investi peste 350 de miliarde EUR
în politica de coeziune. Această sumă reprezintă 32,5% din bugetul global al UE.
Aproximativ 199 de miliarde EUR sunt alocate Fondului european de dezvoltare
regională. Din această sumă, 10,2 miliarde EUR sunt prevăzute pentru cooperarea
teritorială europeană (CTE), iar 1,5 miliarde EUR, sub formă de alocații speciale, pentru
regiunile ultraperiferice și cele cu o densitate redusă a populației.
Nivelul de cofinanțare necesar pentru proiectele finanțate din FEDR este adaptat în
funcție de nivelul de dezvoltare al regiunilor în cauză. În regiunile mai puțin dezvoltate
(și regiunile ultraperiferice), FEDR poate finanța până la 85% din costurile proiectelor.
În regiunile de tranziție, FEDR poate finanța până la 60% din costurile proiectelor, iar
în regiunile mai dezvoltate, până la 50%.

În mai 2018, Comisia Europeană a venit cu o serie de propuneri de regulamente privind
politica de coeziune a UE după 2020. Printre acestea se află:
— un regulament privind Fondul european de dezvoltare regională și Fondul de
coeziune;
— un regulament ce conține dispoziții specifice pentru obiectivul aferent cooperării
teritoriale europene (Interreg).
Aceste propuneri mențin cele două obiective actuale ale FEDR: „Investiții pentru
ocuparea forței de muncă și creștere economică” și „Cooperare teritorială europeană”.
Este menținută, de asemenea, concentrarea tematică pentru cele două priorități
principalele: sprijin pentru inovare, economia digitală și IMM-uri prin intermediul
unei strategii de specializare inteligentă (OP1); și o economie mai ecologică,
cu emisii reduse de dioxid de carbon și circulară (OP2). Comisia a propus, de
asemenea, o listă de activități care nu vor fi sprijinite de FEDR, inclusiv acordarea de
sprijin direct întreprinderilor mari, infrastructurilor aeroportuare (cu excepția regiunilor
ultraperiferice) și unor tipuri de activități de gestionare a deșeurilor (cum ar fi depozitele
de deșeuri).
Potrivit propunerilor Comisiei, în perioada de programare 2021-2027 FEDR va primi
un buget de aproximativ 200,6 miliarde EUR (inclusiv 8,4 miliarde EUR pentru CTE și
1,5 miliarde EUR sub formă de alocații speciale pentru regiunile ultraperiferice).
Aceste regulamente for fi adoptate în conformitate cu procedura legislativă ordinară, în
cadrul căreia Parlamentul European are aceeași pondere ca și Consiliul. Astfel, până la
sfârșitul lui 2020, aceste două instituții trebuie să ajungă la un consens privind normele
ce vor fi aplicate FEDR în viitor.
În martie 2019, Parlamentul European a adoptat poziția sa în primă lectură privind
propunerile Comisiei.

Parlamentul European și Consiliul se află pe picior de egalitate în ceea ce
privește elaborarea de noi acte legislative privind fondurile structurale și de investiții.
Regulamentul privind FEDR pentru perioada 2014-2020 a făcut obiectul procedurii
legislative ordinare, în cadrul căreia Parlamentul se bucură de drepturi depline de
a propune modificări. În cursul negocierilor privind politica de coeziune a UE pentru
perioada 2014-2020, Parlamentul a reușit să sporească gradul de flexibilitate în
aplicarea normelor privind concentrarea tematică și prioritățile în materie de investiții.
De asemenea, Parlamentul a majorat sprijinul acordat de FEDR orașelor și politicilor
urbane integrate.
Marek Kołodziejski
01/2020

FONDUL SOCIAL EUROPEAN
Fondul social european (FSE) a fost înființat în temeiul Tratatului de la Roma în

vederea îmbunătățirii mobilității lucrătorilor și a oportunităților de angajare pe piața
comună. Sarcinile și normele sale de funcționare au fost ulterior revizuite, pentru a
reflecta evoluțiile care au avut loc în situația economică și de ocupare a forței de
muncă a statelor membre, precum și evoluția priorităților politice definite la nivelul
UE.
TEMEI JURIDIC
Articolele 162-164, 174, 175, 177 și 178 din Tratatul privind funcționarea Uniunii
Europene.
În urma intrării în vigoare a Tratatului de la Lisabona, adoptarea de norme generale
aplicabile fondurilor structurale face, în prezent, obiectul procedurii legislative ordinare.
OBIECTIVE
În conformitate cu Regulamentul (UE) nr. 1304/2013, FSE este menit să
îmbunătățească oportunitățile de angajare, să consolideze incluziunea socială, să
combată sărăcia, să promoveze educația, competențele și învățarea pe tot parcursul
vieții și să dezvolte politici de incluziune active, cuprinzătoare și sustenabile.
În conformitate cu prioritățile sale, FSE urmărește:
— să promoveze un nivel ridicat de ocupare a forței de muncă și de calitate a
locurilor de muncă, să îmbunătățească accesul la piața forței de muncă, să sprijine
mobilitatea geografică și profesională a lucrătorilor și să faciliteze adaptarea
acestora la transformările industriale;
— să încurajeze un nivel ridicat de educație și formare pentru toți și să sprijine tranziția
de la educație la încadrarea în muncă pentru tineri;
— să combată sărăcia, să îmbunătățească incluziunea socială și să promoveze
egalitatea de gen, nediscriminarea și egalitatea de șanse.
REALIZĂRI
A. Perioadele de programare anterioare
FSE a fost primul fond structural. În primii ani, până în 1970, acesta a rambursat
statelor membre 50% din costurile pentru formarea profesională și indemnizațiile de
reinstalare acordate lucrătorilor afectați de restructurarea economică. În total, peste

2 milioane de persoane au fost sprijinite de-a lungul acestei perioade. În 1971, printr-
o decizie a Consiliului, resursele fondului au fost majorate substanțial, iar sistemul a
fost modificat pentru a obliga statele membre să depună anticipat cererile de asistență.
În 1983, o nouă reformă realizată în temeiul Deciziei 83/516/CEE a Consiliului din
17 octombrie 1983 a reorientat fondul către combaterea șomajului în rândul tinerilor
și către regiunile cele mai defavorizate. Prin includerea în Tratatul CE a obiectivului
de coeziune economică și socială în cadrul Comunității, Actul unic european (1986) a
pregătit terenul unei reforme cuprinzătoare (în temeiul regulamentelor din 24 iunie și
19 decembrie 1988), care urmărea, în principal, să introducă o abordare coordonată
în programarea și funcționarea fondurilor structurale. Tratatul de la Maastricht a
extins domeniul de intervenție al FSE, astfel cum a fost descris la articolul 146,
incluzând „adaptarea la transformările industriale și la evoluția sistemelor de producție”.
Pentru următoarea perioadă de programare (1994-1999), nivelul fondurilor alocate
pentru coeziunea economică și socială a fost dublat (141 miliarde ECU). Inițiativele
Comunității, care au fost proiecte-pilot în perioada anterioară, au fost confirmate și
au beneficiat de un buget mai substanțial (9 % din resursele totale alocate fondurilor
structurale). S-a acordat o cofinanțare pentru două astfel de programe care aveau ca
scop sprijinirea proiectelor transnaționale inovatoare: „Adapt”, menit să ajute angajatorii
și lucrătorii să anticipeze transformările industriale și să facă față efectelor acestora,
și „Employment”, ale cărui patru componente au promovat integrarea grupurilor
vulnerabile pe piața muncii.
În contextul Agendei 2000, cadrul general al fondurilor structurale pentru perioada
de programare 2000-2006 a fost simplificat. FSE, căruia îi era alocat un buget de
60 miliarde EUR, a primit dubla responsabilitate de a contribui atât la politica de
coeziune, cât și la punerea în aplicare a Strategiei europene privind ocuparea forței
de muncă (SEOFM) (2.3.3), domeniul său de aplicare fiind modificat în consecință.
O singură inițiativă comunitară a fost cofinanțată, și anume EQUAL, care se axa pe
sprijinirea proiectelor inovatoare transnaționale care vizau combaterea discriminării și
a defavorizării de pe piața muncii.
În perioada de programare 2007-2013, au fost menținute doar trei fonduri structurale:
FSE, Fondul european de dezvoltare regională (FEDER) și Fondul de coeziune (FC).
Împreună, acestea trebuiau să îndeplinească obiectivele de convergență (cărora le-
au fost alocate 81 % din resurse), de competitivitate regională și de ocupare a forței
de muncă (cărora le-au fost alocate 16 % din resursele destinate altor regiuni decât
regiunile de convergență), precum și de cooperare teritorială europeană în scopul
promovării unei dezvoltări armonioase pe întreg teritoriul UE (2,5 % din resurse).
Resursele din fondurile structurale sunt alocate statelor membre conform unei formule
care ia în calcul populația (și densitatea acesteia), prosperitatea regională, șomajul
și nivelul de educație și care este negociată de statele membre simultan cu cadrul
financiar multianual (CFM) aferent unei anumite perioade. Una dintre principalele
caracteristici ale fondurilor structurale o constituie principiul adiționalității, în virtutea
căruia statele membre nu pot utiliza fondurile structurale pentru a înlocui cheltuielile
interne pe care oricum le-ar fi programat.
În perioada 2007-2013, FSE, alături de celelalte instrumente financiare ale politicii
europene de coeziune, a jucat un rol determinant în Planul european de acțiune pentru

redresarea economică, adoptat de Consiliul European în decembrie 2008, precum
și în Planul european coordonat de redresare economică, prezentat de Comisie în
luna noiembrie a aceluiași an.
B. Perioada de programare actuală (2014-2020)
1. Cinci fonduri structurale reglementate de norme comune
Cele cinci fonduri structurale și de investiții europene pentru perioada de programare
2014-2020, și anume FEDER, FSE, Fondul de coeziune, Fondul european agricol
pentru dezvoltare rurală (FEADR) și Fondul european pentru pescuit și afaceri
maritime (FEPAM) sunt în prezent reglementate de un set de norme comune. În plus,
reglementări specifice fiecărui fond definesc domeniile de intervenție și alte aspecte
specifice. Regulamentul (UE) nr. 1303/2013 din 17 decembrie 2013 stabilește principii,
norme și standarde comune pentru executarea celor cinci fonduri structurale și de
investiții europene. Regulamentul (UE) nr. 1304/2013 din 17 decembrie 2013 stabilește
misiunile Fondului social european (FSE), inclusiv domeniul de aplicare al sprijinului
acordat prin intermediul lui, dispoziții specifice și tipurile de cheltuieli eligibile pentru
asistență.
Cu un buget total în valoare de 74 miliarde EUR (comparativ cu cei 75 miliarde
EUR prevăzuți pentru perioada 2007-2013), FSE cofinanțează programe operaționale
naționale sau regionale care se desfășoară pe durata de șapte ani a cadrului financiar
multianual și sunt propuse de către statele membre și aprobate printr-o decizie a
Comisiei.
Acesta se concentrează asupra următoarelor patru obiective tematice:
— promovarea locurilor de muncă sustenabile și de calitate și sprijinirea mobilității
forței de muncă;
— promovarea incluziunii sociale, combaterea sărăciei și a discriminării;
— investițiile în educație, formare și formare profesională pentru competențe și
învățare pe tot parcursul vieții;
— consolidarea capacității instituționale a autorităților publice și a părților interesate
și o administrație publică eficientă.
Rolul FSE a fost consolidat pentru perioada 2014-2020 prin introducerea unei cote
minime de 23,1%, cu caracter juridic obligatoriu, din finanțarea totală destinată politicii
de coeziune.
2. Fondul social european și Inițiativa privind ocuparea forței de muncă în rândul
tinerilor
Regulamentul FSE include Inițiativa privind ocuparea forței de muncă în rândul tinerilor
(YEI), care este finanțată din trei surse: alocările naționale privind FSE (3,2 miliarde
EUR), bugetul specific al UE (3,2 miliarde EUR) și cofinanțarea națională pentru partea
FSE. Acesta sprijină tinerii care nu sunt încadrați profesional și nu urmează niciun
program educațional sau de formare (NEET) în regiunile în care rata șomajului în rândul
tinerilor depășește 25 %. În februarie 2015, în vederea accelerării implementării în
statele membre, Comisia a propus o modificare a Regulamentului FSE pentru a crește

rata de prefinanțare pentru YEI (plătită după adoptarea programelor operaționale) de
la 1-1,5 % până la cel mult 30 % în alocarea bugetară pentru 2015.
Cu ocazia sărbătoririi celei de a 60-a aniversări a fondului la începutul anului 2017,
Comisia a raportat că doar în perioada 2007-2013 acesta a sprijinit aproape 10 milioane
de europeni să găsească un loc de muncă. Comisarul Marianne Thyssen a descris
FSE ca fiind „60 de ani de reușite” și a subliniat că acesta reprezintă investiții directe
în oameni. De asemenea, această ocazie a marcat începutul procesului de reflecție
privind finanțarea capitalului uman al UE după 2020.
La 2 mai 2018, Comisia și-a prezentat propunerea de cadru financiar multianual (CFM)
pentru perioada 2021-2027. Propunerile au inclus un Fond social european Plus (FSE
+) reînnoit, cu un buget de 101 miliarde EUR pentru sprijinirea punerii în aplicare
a principiilor Pilonului european al drepturilor sociale. FSE+ va reuni Fondul social
european (FSE), inițiativa „Locuri de muncă pentru tineri”, Fondul de ajutor european
destinat celor mai defavorizate persoane (FEAD), Programul Uniunii Europene pentru
ocuparea forței de muncă și inovare socială (EaSI) și programul european în domeniul
sănătății.
Prioritățile FSE+ sunt:
— promovarea reformelor pentru îmbunătățirea rezilienței economice și sociale și
a convergenței sociale ascendente, a accesibilității, a rezilienței și a eficacității
sistemelor de sănătate și a politicilor de sănătate publică, în special printr-o
mai bună aliniere la recomandările specifice fiecărei țări din cadrul semestrului
european;
— investițiile în educație și competențe (în special competențe digitale de bază),
în scopul adaptării la nevoile economiei, promovarea ocupării forței de muncă
prin acțiuni care permit (re)integrarea pe piețele muncii, în special a tinerilor și a
șomerilor de lungă durată, și abordarea noilor riscuri la adresa sănătății legate de
formele de muncă aflate în schimbare;
— acordarea unei atenții deosebite situației migranților și integrării lor pe piețele
muncii;
— promovarea incluziunii sociale, asigurarea unui nivel ridicat de protecție a sănătății,
prevenirea și combaterea sărăciei și a inegalităților;
— sprijinirea mobilității pe piața muncii și a inovării sociale;
— reducerea inegalităților dintre statele membre în ceea ce privește accesul la
sistemele de sănătate publică și la asistență medicală de calitate, protejarea
cetățenilor de amenințările transfrontaliere grave la adresa sănătății, dotarea
sistemelor de sănătate cu mijloace care să le permită să pună accentul pe
transformarea lor digitală și sprijinirea legislației UE în domeniul sănătății.
3. Instrumente complementare FSE pentru integrarea pe piața muncii
Fondul european de adaptare la globalizare (FEG) a fost creat ca un instrument al
politicii de competitivitate, nu de coeziune, pentru CFM 2007-2013, cu scopul de
a veni în sprijinul lucrătorilor disponibilizați ca urmare a unor schimbări structurale
majore ale modelelor comerțului mondial provocate de globalizare. În timp ce FSE

sprijină programe multianuale care au drept scop realizarea obiectivelor structurale
pe termen lung legate de menținerea sau reintegrarea lucrătorilor pe piața muncii,
FEG răspunde unor urgențe specifice, cum ar fi concedierile colective cauzate de
globalizare, intervenția fiind limitată în timp.
În contextul crizei, Regulamentul FEG [Regulamentul (CE) nr. 1927/2006] a fost
modificat temporar până la sfârșitul anului 2011 pentru a răspunde necesităților apărute
în urma concedierilor la originea cărora se află criza, oferind rate de cofinanțare de
50 % până la 65 %. Noul Regulament FEG pentru perioada 2014-2020 [Regulamentul
(UE) Nr. 1309/2013] a fost adoptat de Parlament și de Consiliu în decembrie 2013, cu
un buget de până la 150 milioane EUR. Pe lângă concedierile provocate de schimbările
structurale generate de globalizare, regulamentul acoperă concedierile cauzate de
crizele economice și financiare mondiale.
La 2 mai 2018, Comisia a propus un nou FEG, revizuit, care dispune de un buget de
1,6 miliarde EUR, urmând ca acesta să fie extins pentru a acoperi lucrătorii care își
pierd locul de muncă în urma restructurărilor cauzate de automatizare sau digitalizare.
Pragul numărului de concedieri care pot declanșa sprijinul din FEG va fi, de asemenea,
redus de la 500 la 250.

Influența Parlamentului European asupra FSE a crescut de-a lungul timpului. În temeiul
Tratatului de la Maastricht, PE trebuia să își dea avizul conform în ceea ce privește
dispozițiile generale de reglementare a fondurilor, în timp ce, în temeiul Tratatului de
la Amsterdam, adoptarea nomelor de aplicare pentru FSE făcea obiectul procedurii
de codecizie. Parlamentul consideră că FSE este cel mai important instrument al
UE pentru combaterea șomajului. De aceea, acesta a pledat întotdeauna pentru
gestionarea eficientă a fondului și a făcut apel la simplificarea legislației și a procedurilor
în materie, măsuri de natură să îmbunătățească eficacitatea și calitatea asistenței
acordate de FSE.
De-a lungul anilor, Parlamentul a extins domeniul de aplicare al FSE pentru a include
eforturile depuse în materie de combatere a inegalităților dintre bărbați și femei, a
discriminării și a excluziunii sociale, prin facilitarea accesului categoriilor vulnerabile
la locuri de muncă. Parlamentul a sprijinit propunerea Comisiei privind contribuția
FSE la soluționarea crizei economice și în rezoluția sa din 7 octombrie 2010 a
solicitat consolidarea FSE, acesta fiind principalul vector al implementării obiectivelor
Europa 2020.
Mulțumită Parlamentului, în perioada de programare 2014-2020 FSE va reprezenta
23,1 % din finanțarea totală a UE destinată politicii de coeziune și un procent de
20 % din alocarea din FSE atribuită fiecărui stat membru va trebui să fie consacrat
incluziunii sociale. În propunerea pentru CFM aferent perioadei 2021-2027, aceste cifre
urmează să fie majorate la 27 %, respectiv 25 % (din care 2 % pentru persoanele cele
mai defavorizate). Parlamentul a insistat, de asemenea, ca FEG să devină disponibil
pentru noi categorii de beneficiari, cum ar fi persoanele care desfășoară activități
independente.

Confruntat cu recentul aflux de refugiați, Parlamentul European, în rezoluția sa din
5 iulie 2016, a remarcat că integrarea profesională constituie o etapă preliminară la
incluziunea socială și a subliniat disponibilitatea FSE pentru măsuri care au drept scop
facilitarea integrării refugiaților pe piețele muncii europene, solicitând, totodată, să se
acorde o mai mare importanță fondului. Comisia a ținut seama de aceste preocupări în
propunerea sa pentru CFM aferent perioadei 2021-2027 din 2 mai 2018, adăugând o
referire specifică la migranți și la integrarea acestora pe piețele muncii printre prioritățile
FSE+.
Aoife Kennedy
02/2020

GESTIONAREA FRONTIERELOR EXTERNE
Politica UE de gestionare a frontierelor a fost nevoită să se adapteze la evoluții

importante, cum ar fi sosirea unui număr fără precedent de refugiați și migranți în
situație neregulamentară și, de la mijlocul anului 2015, au ieșit la iveală mai multe
deficiențe în politicile UE privind frontierele externe și migrația. Provocările legate de
creșterea fluxurilor de migrație mixtă în UE și de preocupările crescute în materie
de securitate au declanșat o nouă perioadă de activitate în domeniul protejării
frontierelor externe ale UE, care are, de asemenea, efecte asupra frontierelor sale
interne.
TEMEI JURIDIC
Articolul 3 alineatul (2) din Tratatul privind Uniunea Europeană (TUE).
Articolele 67 și 77 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (TFUE).
OBIECTIVE
Un spațiu unic fără controale la frontierele interne – spațiul Schengen – implică și o
politică comună în materie de gestionare a frontierelor externe. Articolul 3 alineatul (2)
din TUE prevede „măsuri adecvate privind controlul la frontierele externe”. Prin urmare,
Uniunea își propune să stabilească standarde comune cu privire la controalele la
frontierele sale externe și să pună treptat în practică un sistem integrat pentru
gestionarea acestor frontiere.
REALIZĂRI
Primul pas către o politică comună de gestionare a frontierelor externe a fost făcut
la 14 iunie 1985, când cinci dintre cele zece state membre, la vremea respectivă,
ale Comunității Economice Europene, au semnat un tratat internațional, așa-numitul
Acord Schengen, lângă orașul de frontieră din Luxemburg, Schengen, acord care a
fost completat cinci ani mai târziu cu Convenția de punere în aplicare a acordului
Schengen[1]. Spațiul Schengen, zona fără frontiere creată de acquis-ul Schengen
[1]Acquis-ul Schengen – Convenția din 19 iunie 1990 de punere în aplicare a Acordului Schengen din
14 iunie 1985 între guvernele statelor din Uniunea Economică Benelux, Republicii Federale Germania și
Republicii Franceze privind eliminarea treptată a controalelor la frontierele comune (JO L 239, 22.9.2000,
p. 19).

(denumirea colectivă a acordurilor și normelor), cuprinde în prezent 26 de țări
europene[2].
A. Acquis-ul Schengen privind frontierele externe
Acquis-ul Schengen privind frontierele externe se bazează pe acquis-ul inițial inclus în
ordinea juridică a UE prin Tratatul de la Amsterdam (1.1.3). Normele sale pot fi găsite
în cadrul unei game largi de măsuri, care pot fi împărțite în aproximativ cinci teme:
1. Codul frontierelor Schengen[3] este pilonul central al gestionării frontierelor
externe. Acesta stabilește norme privind punctele de trecere a frontierelor externe și
condițiile care reglementează reintroducerea temporară a controalelor la frontierele
interne. El obligă statele membre să efectueze verificări sistematice prin consultarea
bazelor de date relevante cu privire la toate persoanele, inclusiv cele care beneficiază
de dreptul la liberă circulație în temeiul dreptului UE (și anume cetățenii UE și membrii
familiilor lor care nu sunt cetățeni ai UE) la trecerea frontierelor externe. Aceste baze de
date includ Sistemul de informații Schengen (SIS) și baza de date a Interpolului privind
documentele de călătorie furate sau pierdute (SLTD). Aceste obligații se aplică la toate
frontierele externe (aeriene, maritime și terestre), atât pentru intrare, cât și pentru ieșire.
2. Sistemul de informații Schengen (SIS)
SIS este un sistem de schimb de informații și bază de date care contribuie la asigurarea
securității internaționale în spațiul Schengen, unde nu există niciun control la frontierele
interne. Este sistemul informatic cel mai utilizat și mai eficient al UE în spațiul de
libertate, securitate și justiție (SLSJ) (4.2.1.). Autoritățile din întreaga UE utilizează SIS
pentru a introduce sau a consulta semnalări privind persoane și obiecte căutate sau
dispărute. Acesta conține peste 80 de milioane de semnalări și a fost consultat de către
autorități de peste 5 miliarde de ori în 2017, cu peste 240 000 de rezultate pozitive
pentru alertele din alte țări (semnalări emise de o altă țară). SIS a fost consolidat recent
prin intermediul unor norme actualizate care vor aborda potențialele lacune din sistem
și vor introduce mai multe modificări esențiale la tipurile de semnalări introduse.
După cea mai recentă reformă din 2018, domeniul de aplicare al SIS este definit
în prezent în trei instrumente juridice, sub forma a trei regulamente separate (care
înlocuiesc SIS II):
— Cooperarea polițienească și judiciară în materie penală[4];
— Verificări la frontiere[5];
[2]Țările nu includ Regatul Unit, Irlanda, Croația, Bulgaria și România. Totuși, sunt incluse trei state care nu
sunt membre ale UE: Elveția, Norvegia și Liechtenstein.
[4]Regulamentul (UE) 2018/1862 al Parlamentului European și al Consiliului din 28 noiembrie 2018
privind instituirea, funcționarea și utilizarea Sistemului de informații Schengen (SIS) în domeniul
cooperării polițienești și al cooperării judiciare în materie penală, de modificare și de abrogare
a Deciziei 2007/533/JAI a Consiliului și de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 1986/2006 al
Parlamentului European și al Consiliului și a Deciziei 2010/261/UE a Comisiei, JO L 312, 7.12.2018,
p. 56.
privind instituirea, funcționarea și utilizarea Sistemului de informații Schengen (SIS) în domeniul
verificărilor la frontiere, de modificare a Convenției de punere în aplicare a Acordului Schengen și de
modificare și abrogare a Regulamentului (CE) nr. 1987/2006, JO L 312, 7.12.2018, p. 14.

— Returnarea resortisanților țărilor terțe aflați în situație de ședere ilegală[6].
Aceste trei regulamente creează categorii suplimentare de semnalare în sistem, cum
ar fi semnalări privind persoane suspectate sau căutate necunoscute, semnalări
preventive pentru copii expuși riscului de răpire de către unul dintre părinți, semnalări în
scopul returnării, o semnalare legată de deciziile de returnare emise pentru resortisanți
ai țărilor terțe aflați în situație de ședere ilegală, pe lângă amprente palmare, amprente
digitale, imagini faciale și ADN-ul persoanelor dispărute, pentru a permite confirmarea
identității acestora.
3. Fondul pentru securitate internă – componenta frontiere și vize (FSI)
Nu toate statele membre au frontiere externe și nu toate sunt afectate în mod egal
de fluxurile de trafic de frontieră. Prin urmare, UE alocă fonduri pentru a compensa
o parte din costurile statelor membre ale căror frontiere interne sunt, de asemenea,
frontierele externe ale UE. Acest mecanism de repartizare a sarcinilor a fost instituit
cu fonduri în valoare totală de 3.8 miliarde EUR în perioada de programare financiară
de șapte ani 2014-2020. Obiectivul principal al FSI este de a contribui la asigurarea
unui nivel ridicat de securitate în Uniune, facilitând, în același timp, călătoriile legitime.
Beneficiarii programelor puse în aplicare în cadrul acestui fond pot fi autorități de
stat și federale, organisme publice locale, organizații neguvernamentale, organizații
umanitare, societăți de drept public și privat și instituții de învățământ și de cercetare.
4. Sistemul de intrare/ieșire (EES)
Sistemul de intrare/ieșire (EES)[7] este un sistem de informații care accelerează și
consolidează verificările la frontiere pentru resortisanții țărilor terțe care călătoresc în
UE. EES înlocuiește ștampilarea manuală a pașapoartelor la frontieră cu înregistrarea
electronică în baza de date.
Principalele obiective EES sunt:
— reducerea timpului legat de verificările la frontieră și îmbunătățirea calității acestor
verificări, prin calcularea automată a șederii autorizate pentru fiecare călător;
— asigurarea identificării sistematice și fiabile a persoanelor care depășesc durata
de ședere autorizată;
— consolidarea securității interne și a luptei împotriva terorismului, permițând
autorităților de aplicare a legii accesul la istoricul călătoriilor.
Accesul la EES se acordă autorităților naționale de aplicare a legii și Europolului, dar nu
și autorităților din domeniul azilului. Posibilitatea de a transfera date în scopul aplicării
legii sau al returnării către țări terțe și statele membre ale UE care nu participă la EES
este permisă, dar doar în anumite condiții. EES va înregistra datele călătorilor (numele,

privind utilizarea Sistemului de informații Schengen pentru returnarea resortisanților țărilor terțe aflați
în situație de ședere ilegală, JO L 312, 7.12.2018, p. 1.
[7]Regulamentul (UE) 2017/2226 al Parlamentului European și al Consiliului din 30 noiembrie 2017 de
instituire a Sistemului de intrare/ieșire (EES) pentru înregistrarea datelor de intrare și de ieșire și a datelor
referitoare la refuzul intrării ale resortisanților țărilor terțe care trec frontierele externe ale statelor membre,
de stabilire a condițiilor de acces la EES în scopul aplicării legii și de modificare a Convenției de punere
în aplicare a Acordului Schengen și a Regulamentelor (CE) nr. 767/2008 și (UE) nr. 1077/2011, JO L 327,
9.12.2017, p. 20.

tipul documentului de călătorie, amprentele digitale, imaginea vizuală, data și locul de
intrare și de ieșire) la trecerea frontierelor externe ale spațiului Schengen. Se va aplica
tuturor cetățenilor din afara UE, atât celor care au nevoie de viză, cât și celor care sunt
scutiți de viză. Va fi utilizat și de autoritățile consulare și de frontieră.
5. Agenția Europeană pentru Poliția de Frontieră și Garda de Coastă (Frontex)
Poliția de frontieră și garda de coastă la nivel european (EBCG) este Agenția
Europeană pentru Poliția de Frontieră și Garda de Coastă (EBCGA/Frontex) și
autoritățile naționale combinate[8].
EBCG a devenit operațională în octombrie 2016. Această agenție descentralizată se
ocupă de monitorizarea frontierelor externe ale UE și, împreună cu statele membre,
de identificarea și abordarea oricăror posibile amenințări la adresa securității la
frontierele externe ale UE. Timp de câțiva ani înainte de 2015, Parlamentul a solicitat
consolidarea rolului Frontex pentru a spori capacitatea acesteia de a răspunde mai
eficient la evoluția fluxurilor de migrație. De exemplu, în Rezoluția sa din 2 aprilie 2014
referitoare la evaluarea intermediară a Programului de la Stockholm[9], Parlamentul
a solicitat polițiștilor de frontieră europeni să protejeze frontierele Schengen. În
concluziile sale din octombrie 2015, Consiliul European și-a exprimat, de asemenea,
sprijinul pentru „instituirea treptată a unui sistem integrat de gestionare a frontierelor
externe”. Parlamentul a insistat ca noile competențe de intervenție ale agenției să
fie activate printr-o decizie a statelor membre în Consiliu, și nu printr-o decizie a
Comisiei, astfel cum s-a propus inițial. Regulamentul extinde domeniul de aplicare al
activităților EBCGA/Frontex pentru a include un sprijin mai mare pentru statele membre
în domeniul gestionării migrației, al luptei împotriva criminalității transfrontaliere și
al operațiunilor de căutare și salvare. Prevede un rol mai important al Frontex în
returnarea migranților în țările lor de origine, acționând în conformitate cu deciziile
luate de autoritățile naționale. Pe baza unei propuneri a Comisiei, Consiliul îi poate
solicita agenției să intervină și să acorde asistență statelor membre în circumstanțe
excepționale. Este vorba de cazurile în care:
— un stat membru nu respectă (într-un termen stabilit) o decizie obligatorie a
consiliului de administrație al agenției de a remedia vulnerabilitățile legate de
gestionarea frontierelor sale și
— există o presiune specifică și disproporționată la frontierele externe, care pune
în pericol funcționarea spațiului Schengen. Dacă un stat membru se opune
unei decizii a Consiliului de a acorda asistență, celelalte țări UE pot reintroduce
temporar controale la frontierele interne.
În septembrie 2018, Comisia a prezentat o nouă propunere de consolidare a Agenției
Europene pentru Poliția de Frontieră și Garda de Coastă care a fost adoptată în
[8] Regulamentul (UE) 2016/1624al Parlamentului European și al Consiliului din 14 septembrie 2016
privind Poliția de frontieră și garda de coastă la nivel european și de modificare a Regulamentului (UE)
2016/399 al Parlamentului European și al Consiliului și de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 863/2007 al
Parlamentului European și al Consiliului, a Regulamentului (CE) nr. 2007/2004 al Consiliului și a Deciziei
2005/267/CE a Consiliului, JO L 251, 16.9.2016, p. 1.
[9]Punctul 74 din Rezoluția Parlamentului European din 2 aprilie 2014 referitoare la evaluarea intermediară
a Programului de la Stockholm, JO C 408, 30.11.2017, p. 8.

noiembrie 2019[10]. Agenția a obținut un nou mandat și mijloace și competențe proprii
pentru a proteja frontierele externe, a efectua returnările într-un mod mai eficient și a
coopera cu țările din afara UE.
Piatra de temelie a acestei agenții consolidate va fi o rezervă permanentă de 10 000 de
polițiști de frontieră cu competențe executive, care vor sprijini statele membre în orice
moment. De asemenea, agenția va avea un mandat mai puternic în ceea ce privește
returnarea migranților în țara lor de origine și va coopera mai îndeaproape cu statele
care nu sunt membre ale UE, inclusiv cu cele care nu se află în vecinătatea imediată
a UE. Noul corp permanent al poliției de frontieră și gărzii de coastă la nivel european
va fi disponibil pentru mobilizare odată ce va deveni pe deplin operațional în 2021 și
va ajunge la capacitatea deplină a 10 000 de polițiști de frontieră până în 2024.
B. Evoluții ale gestionării de către UE a frontierelor sale externe
1. Ritmul evoluțiilor a crescut odată cu pierderile de vieți omenești la scară largă din
Marea Mediterană din ultimii ani și cu afluxul masiv de refugiați și de migranți începând
din septembrie 2015.
Înainte de criza refugiaților, numai trei țări ridicaseră garduri la frontierele externe pentru
a-i împiedica pe migranți și pe refugiați să ajungă pe teritoriul lor: Spania (lucrările
de construcție au fost finalizate în 2005 și extinse în 2009), Grecia (lucrările au fost
finalizate în 2012) și Bulgaria (ca răspuns la acțiunea Greciei, lucrările fiind finalizate
în 2014). În contradicție cu articolul 14 alineatul (2) din Codul Frontierelor Schengen,
care menționează că „intrarea nu poate fi refuzată decât printr-o decizie care să indice
motivele precise ale refuzului”, un număr tot mai mare de state membre au început
treptat construcția de garduri sau ziduri la frontiere cu scopul de a preveni în mod
nediferențiat accesul migranților și solicitanților de azil pe teritoriile lor naționale. În plus,
neexistând norme explicite ale UE privind ridicarea de garduri la frontierele externe ale
spațiului Schengen, statele membre au ridicat, de asemenea, bariere la frontierele cu
țări terțe (în special cu Maroc și Rusia), inclusiv cu țări aflate în procesul de preaderare
(Republica Macedonia de Nord, Serbia și Turcia) și cu o țară candidată pentru a face
parte din spațiul Schengen, Croația. S-au construit garduri și în spațiul Schengen, cum
ar fi cel dintre Austria și Slovenia, în timp ce acțiunile Spaniei din Melilla sunt analizate
de Curtea Europeană a Drepturilor Omului de la Strasbourg.
2. În septembrie 2018, a fost instituit Sistemul european de informații și de autorizare
privind călătoriile (ETIAS).
Scopul acestui nou sistem centralizat de informații este de a colecta informații
privind resortisanții țărilor terțe care nu au nevoie de viză pentru a intra în spațiul
Schengen și de a identifica orice posibile riscuri în materie de securitate sau de
migrație neregulamentară. Baza de date va efectua verificări prealabile privind călătorii
exonerați de obligația de a deține viză și le va refuza autorizația de călătorie dacă se
consideră că reprezintă un risc. Baza de date va fi similară cu sisteme deja existente,
de exemplu în SUA (ESTA), Canada și Australia, printre altele.

privind Poliția de frontieră și garda de coastă la nivel european și de abrogare a Regulamentelor (UE)
nr. 1052/2013 și (UE) 2016/1624, JO L 295, 14.11.2019, p. 1.

Avantajele ETIAS includ întârzieri reduse la frontiere, securitate internă mai bună,
prevenire mai bună a imigrației ilegale și riscuri reduse la adresa sănătății publice.
Deși sistemul va efectua verificări prealabile, decizia finală cu privire la acordarea
sau refuzul intrării, chiar și în cazurile în care persoana are o autorizație de călătorie
valabilă, va fi luată de polițiștii de frontieră naționali care efectuează controalele la
frontieră, în conformitate cu normele din Codul frontierelor Schengen. ETIAS are trei
funcții principale:
— verificarea informațiilor transmise online de către resortisanții țărilor terțe exonerați
de obligația de a deține viză înainte de a călători în UE;
— prelucrarea cererilor prin verificarea acestora în alte sisteme de informații ale UE
(cum ar fi SIS, VIS, baza de date a Europol, baza de date a Interpol, EES și
Eurodac, baza europeană de date dactiloscopice pentru solicitanții de azil, care
permite compararea amprentelor digitale);
— eliberarea de autorizații de călătorie în cazul în care nu sunt identificate rezultate
pozitive sau elemente care să necesite o analiză suplimentară.
Autorizațiile de călătorie ar trebui să poată fi obținute în câteva minute. Se va percepe
o taxă de cerere de 7 EUR. În iunie 2017, Consiliul a decis să împartă propunerea în
două acte juridice distincte[11], fiindcă temeiul juridic (Schengen) al propunerii nu putea
acoperi modificări ale Regulamentului privind Europol. ETIAS va fi elaborat de agenția
eu-LISA și va deveni operațional în 2021.
3. eu-LISA
Înființată în 2011, eu-LISA este responsabilă cu gestionarea operațională a trei sisteme
centralizate de informații ale UE: SIS, VIS și Eurodac[12]. Rolul său este de a pune
în aplicare noua arhitectură IT în domeniul justiției și afacerilor interne. În noiembrie
2019, mandatul eu-LISA a fost revizuit[13], iar capacitatea agenției de a contribui la
gestionarea frontierelor, la cooperarea în materie de aplicare a legii și la gestionarea
migrației în UE a fost dezvoltată în continuare.
4. Interoperabilitatea dintre sistemele de informații ale UE în domeniul frontierelor
UE a dezvoltat sisteme informatice centralizate la scară largă (SIS, VIS, Eurodac,
EES și ETIAS) pentru colectarea, prelucrarea și schimbul de informații esențiale
pentru cooperarea în materie de securitate, precum și pentru gestionarea frontierelor
[11]Regulamentul (UE) 2018/1240al Parlamentului European și al Consiliului din 12 septembrie 2018 de

instituire a Sistemului european de informații și de autorizare privind călătoriile (ETIAS) și de modificare a
Regulamentelor (UE) nr. 1077/2011, (UE) nr. 515/2014, (UE) 2016/399, (UE) 2016/1624 și (UE) 2017/2226,
JO L 236, 19.9.2018, p. 1, precum și Regulamentul (UE) 2018/1241 din 12 septembrie 2018 de modificare a
Regulamentului (UE) 2016/794 în scopul instituirii Sistemului european de informații și de autorizare privind
călătoriile (ETIAS) – misiunile Europol, JO L 236, 19.9.2018, p. 72.
[12]Regulamentul (UE) 2018/1726 al Parlamentului European și al Consiliului din 14 noiembrie 2018 privind
Agenția Uniunii Europene pentru Gestionarea Operațională a Sistemelor Informatice la Scară Largă în
Spațiul de Libertate, Securitate și Justiție (eu-LISA), și de modificare a Regulamentului (CE) nr. 1987/2006
și a Deciziei 2007/533/JAI a Consiliului, precum și de abrogare a Regulamentului (UE) nr. 1077/2011,
JO L 295, 21.11.2018, p. 99.
[13]Regulamentul (UE) 2018/1726 al Parlamentului European și al Consiliului din 14 noiembrie 2018 privind
Agenția Uniunii Europene pentru Gestionarea Operațională a Sistemelor Informatice la Scară Largă în
Spațiul de Libertate, Securitate și Justiție (eu-LISA), și de modificare a Regulamentului (CE) nr. 1987/2006
și a Deciziei 2007/533/JAI a Consiliului, precum și de abrogare a Regulamentului (UE) nr. 1077/2011,
JO L 295, 21.11.2018, p. 99.

externe și a migrației. În decembrie 2017, Comisia a propus ca aceste sisteme de
informații să fie interoperabile la nivelul UE, adică să poată face schimb de date,
astfel încât autoritățile să dispună de toate informațiile necesare, oriunde și oricând
unde au nevoie. Interoperabilitatea înseamnă capacitatea sistemelor de tehnologie a
informației de a face schimb de informații și cunoștințe, astfel încât să se evite lacunele
informaționale cauzate de complexitatea și fragmentarea acestor sisteme[14].
Doua regulamente adoptate în mai 2019 vor permite acestor sisteme să se completeze
reciproc, vor contribui la facilitarea identificării corecte a persoanelor, precum și la
combaterea fraudei de identitate. Acestea nu modifică drepturile de acces prevăzute
în temeiul juridic pentru fiecare sistem de informații european, ci stabilesc următoarele
componente de interoperabilitate:
— un portal european de căutare, care le-ar permite autorităților competente să
efectueze simultan căutări în mai multe sisteme de informații ale UE, utilizând atât
date biografice, cât și date biometrice;
— un serviciu comun de comparare a datelor biometrice, care ar permite căutarea și
compararea datelor biometrice (amprente digitale și imagini faciale) în mai multe
sisteme;
— un registru comun de date de identitate, care ar conține date biografice și
biometrice ale resortisanților țărilor terțe, în prezent stocate în mai multe sisteme
diferite de informații ale UE;
— un detector de identități multiple, care verifică dacă datele biografice de identitate
conținute în căutare există în alte sisteme conectate, pentru a se permite
depistarea identităților multiple legate de același set de date biometrice.

Parlamentul a avut reacții mixte în ceea ce privește evoluția politicii de gestionare a
frontierelor externe. Parlamentul a sprijinit, în linii mari, rolul organizatoric actualizat al
EBCGA și al celorlalte agenții relevante ale Uniunii, solicitând adesea ca rolul acestora
să fie consolidat și mai mult, având în vedere că UE se confruntă cu criza migrației în
zona Mediteranei. Deși opinia Parlamentului European în ceea ce privește dezvoltarea
EBCGA a fost în mare parte pozitivă, atitudinea sa privind frontierele inteligente a
fost mai rezervată. Reacția sa după propunerea Comisiei din 2013 a fost de a-și
exprima rezervele cu privire la imensa acumulare de tehnologii și la prelucrarea masivă
propusă a datelor cu caracter personal pentru frontierele externe. În plus, costurile
anticipate ale tehnologiei privind frontierele inteligente, împreună cu îndoielile privind
avantajele acesteia, au suscitat o serie de preocupări în Parlament. În Rezoluția sa din
12 septembrie 2013 referitoare la cel de al doilea raport privind punerea în aplicare a
[14]Regulamentul (UE) 2019/817 al Parlamentului European și al Consiliului din 20 mai 2019 privind
instituirea unui cadru de interoperabilitate dintre sistemele de informații ale UE în domeniul frontierelor
și al vizelor și de modificare a Regulamentelor (CE) nr. 767/2008, (UE) 2016/399, (UE) 2017/2226,
(UE) 2018/1240, (UE) 2018/1726 și (UE) 2018/1861 ale Parlamentului European și ale Consiliului și a
Deciziilor 2004/512/CE și 2008/663/JHA ale Consiliului, JO L 135, 22.5.2019, p. 27, și Regulamentul (UE)
nr. 2019/818 al Parlamentului European și al Consiliului din 20 mai 2019 de instituire a unui cadru de
interoperabilitate între sistemele de informații ale UE în domeniul cooperării polițienești și judiciare, azilului
și migrației și de modificare a Regulamentelor (UE) 2018/1726, (UE) 2018/1862 și (UE) 2019/816, JO L 135,
22.5.2019, p. 85.

Strategiei de securitate internă a UE, Parlamentul a declarat că „posibila dezvoltare a
unor noi sisteme informatice în domeniul migrației și al gestionării frontierelor, precum
inițiativa «Frontiere inteligente», ar trebui analizată cu atenție, ținând seama în special
de principiile necesității și proporționalității”. În septembrie 2015, Parlamentul a adresat
Comisiei și Consiliului o întrebare cu solicitare de răspuns oral, invitându-le să își
exprime poziția cu privire la accesul la sistem al autorităților de aplicare a legii, precum
și opiniile cu privire la relevanța Hotărârii Curții de Justiție a Uniunii Europene din aprilie
2014 referitoare la Directiva privind păstrarea datelor (a se vedea 4.2.8). Dacă nu
se realizează progrese rapide privind reforma propusă a Regulamentului Dublin III[15],
Parlamentul ar putea întrerupe negocierile aflate în curs de desfășurare cu privire la
toate dosarele care prezintă interes pentru ministerele justiției și ale afacerilor interne,
cum ar fi recenta propunere privind interoperabilitatea, revizuirea sistemului Eurodac și
alte dosare relevante. Parlamentul a aplicat deja cu succes această abordare în 2012
cu așa-numitul „îngheț Schengen”, când a hotărât să înceteze cooperarea cu privire
la principalele dosare JAI aflate în curs de negociere, ca răspuns la decizia Consiliului
de a modifica temeiul juridic al pachetului privind guvernanța Schengen. În rezoluția
sa referitoare la raportul anual privind funcționarea spațiului Schengen[16], Parlamentul
a încercat să atragă atenția asupra faptului că, deși UE a adoptat numeroase măsuri
pentru consolidarea frontierelor externe, inclusiv controale la frontiere, nu a existat o
acțiune corespunzătoare de eliminare a controalelor la frontierele interne.
Parlamentul a insistat, de asemenea, asupra necesității ca toate măsurile în domeniu
să țină seama de acquis-ul UE privind frontierele și azilul și de Carta drepturilor
fundamentale a UE. Astfel, de o vreme, Parlamentul solicită proceduri fiabile și
echitabile și o abordare globală a migrației la nivelul UE[17].
Udo Bux
12/2019
[15]Propunere de regulament al Parlamentului European și al Consiliuluidin 4 mai 2016 de stabilire a

criteriilor și mecanismelor de determinare a statului membru responsabil de examinarea unei cereri de
protecție internațională prezentate într-unul dintre statele membre de către un resortisant al unei țări terțe
sau de către un apatrid, [COM(2016)0270].
[16]Rezoluția Parlamentului European din 30 mai 2018 referitoare la raportul anual privind funcționarea
spațiului Schengen (Texte adoptate, P8_TA(2018)0228).
[17]Rezoluția Parlamentului European din 12 aprilie 2016referitoare la situația din Mediterana și la
necesitatea unei abordări globale a migrației de către UE, JO C 58,15.2.2018, p. 9.

GRUPĂRILE EUROPENE DE
COOPERARE TERITORIALĂ (GECT)
Grupările europene de cooperare teritorială (GECT) au fost instituite cu scopul de

a facilita cooperarea transfrontalieră, transnațională și interregională dintre statele
membre sau autoritățile regionale și locale din cadrul acestora. GECT permit
partenerilor să pună în aplicare proiecte comune, să facă schimb de experiență și să
îmbunătățească coordonarea activității de amenajare a teritoriului.
TEMEI JURIDIC
Regulamentului (CE) nr. 1082/2006 al Parlamentului European și al Consiliului
din 5 iulie 2006 privind o grupare europeană de cooperare teritorială (GECT);
17 decembrie 2013 de modificare a Regulamentului (CE) nr. 1082/2006 privind o
grupare europeană de cooperare teritorială (GECT) în ceea ce privește clarificarea,
simplificarea și îmbunătățirea constituirii și funcționării unor astfel de grupări.
CONTEXT
Obiectivul unei GECT este de a facilita și de a promova cooperarea teritorială, în special
între membrii săi, inclusiv una sau mai multe direcții de cooperare transfrontalieră,
transnațională și interregională, cu scopul de a consolida coeziunea economică,
socială și teritorială în UE.
În general, sarcinile unei GECT concordă cu obiectivele prezentate mai sus. Sarcinile
pot include acțiuni specifice de cooperare teritorială între membrii săi, cu sau fără
sprijin financiar din partea Uniunii. O GECT poate primi sarcina de a pune în aplicare
programele cofinanțate de Uniunea Europeană prin Fondul european de dezvoltare
regională, Fondul social european și/sau Fondul de coeziune sau prin alte proiecte
de cooperare transfrontalieră care pot beneficia sau nu de fonduri UE. Printre aceste
activități se numără gestionarea serviciilor de transport transfrontalier sau a spitalelor,
punerea în practică sau gestionarea proiectelor transfrontaliere de dezvoltare și
schimbul de cunoștințe și de bune practici.
STRUCTURĂ
O GECT poate fi formată din parteneri din cel puțin două state membre (sau dintr-un
stat membru și din una sau mai multe țări terțe), aparținând uneia sau mai multora
dintre categoriile următoare:

— state membre sau autorități la nivel național;
— autorități regionale;
— autorități locale;
— întreprinderi publice sau organisme de drept public;
— întreprinderi însărcinate cu prestarea de servicii de interes economic general;
— autorități naționale, regionale sau locale, organisme sau întreprinderi din țări terțe
(sub rezerva unor condiții specifice);
— asociații compuse din organisme care aparțin uneia sau mai multora dintre aceste
categorii.
GECT-urile au personalitate juridică și sunt reglementate de o convenție încheiată în
unanimitate de membrii acestora. GECT-urile acționează în numele membrilor lor, care
adoptă statutele prin intermediul unor convenții speciale, care prezintă organizarea și
activitățile GECT. Ca cerință minimă, o GECT trebuie să aibă două organe: o adunare
a reprezentanților membrilor săi și un director, care reprezintă GECT și acționează în
numele său.
De asemenea, competențele grupărilor europene de cooperare teritorială sunt limitate
de competențele respective ale membrilor lor. Competențele autorităților publice,
precum cele în materie de politici și reglementare, nu pot fi transferate unei GECT.
Adunarea adoptă bugetul anual estimativ al GECT, care face obiectul unui raport anual
de activitate redactat și certificat de experți independenți. Membrii răspund din punct
de vedere financiar pentru eventualele datorii în mod proporțional cu contribuția lor.
REALIZĂRI
Registrul GECT este gestionat de Comitetul Regiunilor. Până în prezent, au fost create
68 de GECT-uri.
Membrii unei GECT (Rețeaua Europeană de Cunoștințe în Urbanism) sunt din
state care nu au o graniță geografică comună. Aceasta este o platformă destinată
schimburilor de idei și de experiență în domeniul dezvoltării urbane.
În raportul său din aprilie 2018 privind aplicarea Regulamentul (CE) nr. 1082/2006
(Regulamentul privind GECT), Comisia a confirmat valoarea adăugată europeană a
instrumentului: cooperarea între membrii GECT din diferite state membre și țări terțe
facilitează procesul decizional și contribuie la dezvoltarea în comun a obiectivelor și
strategiilor dincolo de frontierele naționale. Numărul GECT-urilor și al membrilor lor
cresc în mod constant în întreaga UE, iar activitățile lor se diversifică. Ca urmare a
modificărilor aduse Regulamentului privind GECT-urile în 2013, GECT-urile sunt în
prezent implicate în diferite programe și proiecte de cooperare teritorială europeană
(INTERREG) și în punerea în aplicare a altor programe din cadrul politicii de coeziune,
de exemplu în domeniul dezvoltării rurale.

Regulamentul GECT face obiectul procedurii legislative ordinare. Prin urmare,
Parlamentul a acționat în calitate de colegislator, pe picior de egalitate cu Consiliul.
Regulamentul a luat în considerare solicitările formulate de Parlamentul European în
ceea ce privește definirea clară a cooperării teritoriale, necesitatea de a se preciza
responsabilitatea financiară a statelor membre și jurisdicția și dispozițiile referitoare la
publicarea și/sau înregistrarea statutelor GECT. De asemenea, Consiliul a decis să reia
ideea exprimată de Parlament, și anume să aplice GECT dreptul statului membru în
care aceasta își are sediul.
La sfârșitul anului 2013, Regulamentul privind GECT a fost modificat. Scopul acestei
modificări este de a clarifica normele existente, de a simplifica crearea și funcționarea
GECT-urilor și de a clarifica modul de implicare a țărilor terțe. Regulamentul revizuit
privind GECT a intrat în vigoare la 22 iunie 2014.
În vederea facilitării utilizării acestui instrument, Parlamentul a pus accentul pe
crearea de legături cu GECT în cadrul diferitele instrumente de politică, precum
politica de coeziune. De asemenea, Parlamentul a reușit să se asigure că,
în conformitate cu cadrul legislativ care reglementează perioada de programare
2014-2020, reprezentanții GECT pot face parte din comitetele de monitorizare ale
programelor.
În pofida evoluțiilor pozitive înregistrate în ceea ce privește utilizarea acestor
instrumente, Parlamentul consideră că se pot aduce îmbunătățiri: în rezoluția sa din
11 septembrie 2018 privind stimularea creșterii economice și a coeziunii în regiunile de
frontieră ale UE[1], Parlamentul regretă că potențialul GECT-urilor nu este exploatat pe
deplin. Aceasta se poate datora, în parte, rezervelor autorităților regionale și locale și, în
parte, temerilor legate de un transfer de competențe și lipsei de conștientizare cu privire
la competențele pe care le au. În plus, Parlamentul solicită Comisiei să propună măsuri
pentru a depăși obstacolele care stau în calea unei aplicări mai eficace a instrumentului
GECT.
Marek Kołodziejski
01/2020

GUVERNANȚA ECONOMICĂ
Guvernanța economică se referă la sistemul de instituții și proceduri instituit cu

scopul de a realiza obiectivele Uniunii din domeniul economic, și anume coordonarea
politicilor economice pentru a promova progresul economic și social al UE și al
cetățenilor săi. Criza economică, financiară și bugetară care a izbucnit în 2008
a demonstrat că UE avea nevoie de un model de guvernanță economică mai
eficace decât coordonarea economică și bugetară aplicată până în acel moment.
Printre evoluțiile din domeniul guvernanței economice se numără coordonarea și
supravegherea consolidate a politicilor bugetare și macroeconomice, cât și instituirea
unui cadru robust pentru gestionarea crizelor financiare.
TEMEI JURIDIC
— Articolul 3 din Tratatul privind Uniunea Europeană (TUE);
— Articolele 2-5, 119-144 și 282-284 din Tratatul privind funcționarea Uniunii
Europene (TFUE);
— Protocoalele anexate la TFUE: Protocolul nr. 12 privind procedura aplicabilă
deficitelor excesive, Protocolul nr. 13 privind criteriile de convergență și Protocolul
nr. 14 privind Eurogrupul.
OBIECTIVE
A. Dispozițiile din tratate
În preambulul TUE se afirmă că statele membre sunt hotărâte „să-și consolideze
economiile naționale, să asigure convergența acestora, precum și să stabilească o
uniune economică și monetară [...]”.
Articolul 3 din TUE prevede că Uniunea „acționează pentru dezvoltarea durabilă a
Europei, întemeiată pe o creștere economică echilibrată și pe stabilitatea prețurilor, pe
o economie socială de piață cu grad ridicat de competitivitate, care tinde spre ocuparea
deplină a forței de muncă și spre progres social”.
Articolele 2, 5 și 119 din TFUE reprezintă temeiul coordonării economice: acestea
impun statelor membre să își considere politicile economice drept o chestiune de
interes comun și să le coordoneze strâns. Domeniile și formele coordonării sunt
descrise la articolul 121, care stabilește procedura privind recomandările privind
politicile, atât cele generale (orientări generale ale politicilor economice), cât și cele

specifice fiecărei țări, și la articolul 126, care descrie procedura ce trebuie urmată în
caz de deficit public excesiv (2.6.6).
Articolele 136-138 stabilesc dispoziții specifice pentru statele membre a căror monedă
este euro, impunându-le acestora să își consolideze coordonarea și supravegherea
disciplinei bugetare și a politicilor economice.
Mai mult, titlul IX privind ocuparea forței de muncă prevede că politicile de ocupare a
forței de muncă trebuie să fie coordonate și coerente cu politicile economice definite
în orientările generale (articolul 146) (2.3.3.).
B. Domenii care fac obiectul guvernanței economice
Criza economică, financiară și bugetară care a izbucnit în 2008 a demonstrat că
dezechilibrele financiare, bugetare și macroeconomice sunt interconectate strâns, nu
doar în cadrul economiilor naționale, ci și la nivelul UE, și într-o măsură cu atât
mai mare în cazul țărilor membre ale zonei euro. Prin urmare, sistemul consolidat
de guvernanță economică instituit în 2011 și aflat în curs de dezvoltare vizează mai
multe domenii economice, printre care politicile fiscale, aspectele macroeconomice,
gestionarea crizelor, supravegherea macrofinanciară și investițiile.
REALIZĂRI
A. Coordonarea economică până în 2011
Până în 2011, coordonarea politicii economice s-a bazat în principal pe consens, fără
să existe dispoziții care produc efecte juridice, cu excepția cadrului politicii bugetare
definit în Pactul de stabilitate și de creștere (PSC) (2.6.6). Sfera coordonării economice
era amplă și, în funcție de gradul de obligativitate al acordului de cooperare, puteau fi
realizate diferite forme de cooperare:
— cooperare prin schimb de informații, spre exemplu dialogul macroeconomic instituit
la Consiliul European de la Köln din 1999;
— coordonarea ca instrument de gestionare a crizelor, de exemplu, Mecanismul
european de stabilizare financiară instituit în mai 2010;
— metoda deschisă de coordonare, prin care statele membre stabilesc obiective
comune, dar fiecare dintre ele decide cum să le îndeplinească (un exemplu fiind
Strategia de la Lisabona, instituită în martie 2000, în cadrul căreia liderii europeni
au încurajat statele membre să stabilească valori de referință, să identifice cele
mai bune practici și să aplice politici relevante);
— delegarea unei politici, prin care autoritatea deplină asupra unei politici poate fi
delegată unei singure instituții (exemplele includ politica monetară (2.6.3) și politica
în domeniul concurenței (2.6.12), delegate Băncii Centrale Europene (BCE) și,
respectiv, Comisiei).
B. Guvernanța economică începând din 2011
Criza a scos la iveală problemele fundamentale și tendințele neviabile din multe
țări europene și a arătat, de asemenea, faptul că între economiile din UE există
o interdependență strictă. Pentru a soluționa aceste probleme și a stimula în viitor
creșterea economică și crearea de locuri de muncă, s-a considerat că este necesară

o mai bună coordonare a politicilor economice în întreaga UE. În acest scop, sistemul
de organisme și proceduri din domeniul coordonării economice existent în UE a fost
revizuit și consolidat: începând cu 2011 au fost adoptate mai multe acte legislative și
au fost înființate noi instituții.
1. Supravegherea economică și bugetară consolidate și coordonarea acestora în
cadrul semestrului european
Guvernanța consolidată include: un nou model de lucru sincronizat – semestrul
european – pentru a discuta și a coordona prioritățile economice și bugetare; o
supraveghere mai strictă a politicilor bugetare la nivelul UE, ca parte a Pactului de
stabilitate și de creștere (2.6.6); noi instrumente pentru abordarea dezechilibrelor
macroeconomice (2.6.7) și a situației statelor membre care se confruntă cu dificultăți
financiare (2.6.8).
Semestrul european reprezintă o perioadă de șase luni din fiecare an în care politicile
bugetare, macroeconomice și structurale ale statelor membre sunt coordonate pentru
a permite statelor membre să țină cont de orientările UE într-un stadiu timpuriu al
procedurilor lor bugetare naționale și în alte aspecte ale elaborării politicilor economice.
Scopul acestuia este să asigure că toate politicile sunt analizate și evaluate împreună și
că sunt incluse și domeniile politice care, anterior, nu făceau în mod sistematic obiectul
supravegherii economice – cum ar fi dezechilibrul macroeconomic și aspectele legate
de sectorul financiar. Principalele etape ale semestrului european
— La finalul perioadei de toamnă, Comisia prezintă Analiza anuală a creșterii
(AAC), care stabilește care sunt, din perspectiva Comisiei, prioritățile UE pentru
anul următor, în materie de politici economice, bugetare și în domeniul muncii
și în privința altor reforme necesare pentru stimularea creșterii economice și
a creării de locuri de muncă. Comisia propune recomandări specifice pentru
zona euro în ansamblul său, ulterior dezbătute de Consiliu și aprobate de
Consiliul European din primăvară. Comisia publică, de asemenea, Raportul
privind mecanismul de alertă (RMA), care identifică statele membre cu potențiale
dezechilibre macroeconomice.
— În aprilie, statele membre își prezintă planurile de asigurare a solidității finanțelor
publice (programe de stabilitate sau de convergență - PSC), precum și planurile
de reforme și măsurile care să asigure progresul în vederea realizării unei creșteri
economice inteligente, durabile și favorabile incluziunii (programe naționale de
reformă - PNR). Prezentarea coordonată a acestor documente permite luarea
în considerare a complementarităților și a efectelor de propagare între politicile
bugetare și cele structurale.
— În luna mai, Comisia evaluează PNR și PSC, precum și progresele înregistrate
în statele membre în ceea ce privește atingerea obiectivelor definite în cadrul
Strategiei Europa 2020 și corectarea dezechilibrelor macroeconomice. Pe baza
acestor evaluări, Comisia propune recomandări specifice fiecărei țări (CSR), care
sunt apoi discutate de diferitele formațiuni ale Consiliului.
— În iunie/iulie, Consiliul European aprobă aceste CSR, care sunt oficial adoptate de
Consiliu în iulie, încheind astfel ciclul anual al semestrului european la nivelul UE.

Primul semestru european a fost pus în aplicare în 2011. Discuțiile de la nivelul
UE referitoare la politica fiscală, dezechilibrele macroeconomice, aspectele legate de
sectorul financiar și reformele structurale de stimulare a creșterii economice au loc
în comun în timpul semestrului european și înainte ca guvernele să își elaboreze
proiectele de buget pentru exercițiul următor și să le supună dezbaterii parlamentare la
nivel național, în a doua jumătate a anului („semestrul național”). Înainte de finalizarea
bugetelor, statele membre din zona euro transmit proiectele lor de buget Comisiei, care
le avizează, și Eurogrupului, care le evaluează.
2. Ca măsură menită să remedieze problemele sectorului financiar, UE a promovat
uniunea bancară (2.6.5) prin noi norme și instituții (mecanismul unic de supraveghere,
mecanismul unic de rezoluție, autoritățile europene de supraveghere), pentru a preveni
crizele și a asigura faptul că actorii financiari sunt reglementați și supravegheați în mod
corespunzător.
3. Ca urmare a crizelor economice și financiare, mai multe state membre s-
au confruntat cu dificultăți grave în ceea ce privește stabilitatea lor financiară sau
sustenabilitatea finanțelor publice și, prin urmare, au solicitat asistență financiară
(2.6.8). Uniunea a reacționat prin instituirea mai multor mecanisme, inclusiv a
Mecanismului european de stabilizare financiară (MESF), a Fondului european de
stabilitate financiară (FESF), a Mecanismului european de stabilitate (MES), precum
și prin adoptarea unei legislații care stabilește dispoziții privind condiționalitatea
macroeconomică aferentă împrumuturilor acordate statelor membre în cauză
(Regulamentul (UE) nr. 472/2013). FESF și MES au fost înființate prin tratate speciale
în afara tratatelor Uniunii Europene și sunt conduse de un consiliu format din miniștrii
de finanțe ai statelor membre din zona euro.
C. Posibila evoluție în viitor a uniunii economice și monetare
Odată ce criza economică și financiară a fost depășită, UE a stabilit un proces menit să
consolideze arhitectura UEM. Procesul se bazează pe Raportul celor cinci președinți
privind finalizarea uniunii economice și monetare a Europei din 2015, care s-a axat pe
patru aspecte principale:
— o uniune economică veritabilă
— o uniune financiară
— o uniune fiscală
— o uniune politică.
Aceste patru uniuni sunt strict corelate și ar urma să se dezvolte în paralel, în trei etape.
Raportul a fost urmat de o serie de comunicări, propuneri și măsuri, iar discuția, care
este încă în curs de desfășurare, se concentrează pe pachetul publicat de Comisie
în decembrie 2017, care stabilește o „Foaie de parcurs pentru aprofundarea UEM” și
o serie de propuneri legislative în 2018.
D. Participanții
Consiliul European stabilește priorități politice coordonate și orientări la cel mai
înalt nivel. Consiliul adoptă recomandări și decizii, pe baza propunerilor formulate
de Comisie. Comisia este responsabilă cu elaborarea de recomandări și decizii

și cu evaluarea punerii lor în aplicare. Statele membre sunt responsabile cu
rapoartele naționale, schimbul de informații și punerea în aplicare a recomandărilor și
Deciziilor adoptate de Consiliu. Eurogrupul (alcătuit din miniștrii de finanțe din statele
membre care au adoptat euro ca monedă) discută probleme legate de UEM, de regulă
înainte de reuniunile Consiliului Ecofin, și gestionează MES. BCE participă la discuțiile
Eurogrupului, atunci când este vizată politica monetară sau politica privind cursul de
schimb. Comitetul economic și financiar (CEF) emite avize și pregătește activitatea
Consiliului, la fel ca Grupul de lucru Eurogrup și Comitetul pentru politică economică
(CPE).

Odată cu intrarea în vigoare a Tratatului de la Lisabona, Parlamentul European a
devenit colegiuitor în domeniul stabilirii normelor privind supravegherea multilaterală
(articolul 121 alineatul (6) din TFUE).
Actele legislative care reglementează guvernanța economică au pus bazele dialogului
economic. Pentru a consolida dialogul dintre instituțiile Uniunii, în special dintre
Parlamentul European, Consiliu și Comisie, precum și pentru a asigura o mai
mare transparență și responsabilitate, comisiile competente din cadrul Parlamentului
European poate invita Președintele Consiliului, Comisia, Președintele Consiliului
European sau Președintele Eurogrupului să se prezinte în fața sa pentru a discuta
Deciziile lor specifice sau pentru a-și prezenta activitățile în contextul semestrului
european. În cadrul acestui dialog, Parlamentul poate da posibilitatea de a participa
la un schimb de opinii și statelor membre care fac obiectul unei decizii a Consiliului
în temeiul procedurii aplicabile deficitelor excesive sau al procedurii de dezechilibru
excesiv.
În cadrul semestrului european, Parlamentul își exprimă opinia cu privire la AAC în
cadrul unor rezoluții specifice, ținând seama și de contribuțiile prezentate în cadrul
reuniunii desfășurate în săptămâna parlamentară având ca temă semestrul european,
organizată la începutul anului și la care participă parlamentele naționale. La sfârșitul
perioadei de toamnă, Parlamentul își exprimă opinia cu privire la ciclul semestrului
european aflat în desfășurare (inclusiv la recomandările specifice fiecărei țări adoptate
de Consiliu), ținând seama și de rezultatele unei reuniuni comune cu președinții
comisiilor competente ale parlamentelor naționale.
Parlamentul promovează implicarea parlamentelor naționale prin intermediul
reuniunilor anuale cu membrii comisiilor competente din cadrul acestor parlamente.
Mai mult, în conformitate cu dispozițiile juridice și politice ale fiecărui stat membru,
parlamentele naționale ar trebui să se implice în mod adecvat în semestrul european și
în pregătirea programelor de stabilitate sau de convergență și a programelor naționale
de reformă, pentru a spori transparența și gradul de asumare a Deciziilor adoptate,
precum și răspunderea pentru acestea.
Parlamentul European și-a exprimat vederile cu privire la posibila evoluție a UEM în
mai multe rezoluții, mai ales în rezoluția referitoare la capacitatea bugetară pentru zona
euro; în rezoluția sa referitoare la posibile evoluții și ajustări ale structurii instituționale
actuale a Uniunii Europene, precum și în rezoluția sa referitoare la îmbunătățirea

funcționării Uniunii Europene valorificând potențialul Tratatului de la Lisabona. În
prezent, Parlamentul lucrează asupra unor propuneri menite să sporească legitimitatea
și responsabilitatea democratică a procedurilor, precum și să își îmbunătățească
competențele de control.
Alice Zoppè
12/2019

IMPOZITAREA DIRECTĂ: IMPOZITAREA
ÎNTREPRINDERILOR ȘI A PERSOANELOR
Domeniul impozitării directe nu este reglementat direct de legislația europeană.

Cu toate acestea, o serie de directive și jurisprudența Curții de Justiție a Uniunii
Europene (CJUE) stabilesc standarde armonizate pentru impozitarea întreprinderilor
și a persoanelor fizice. În plus, au fost luate măsuri pentru prevenirea evaziunii fiscale
și a dublei impuneri.
TEMEI JURIDIC
Tratatul privind UE nu prevede competențe legislative explicite în domeniul impozitării
directe. Legislația privind impozitarea întreprinderilor se bazează de obicei pe
articolul 115 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (TFUE), care
autorizează Uniunea să adopte directive pentru apropierea actelor cu putere de lege
și a actelor administrative ale statelor membre ce au incidență directă asupra pieței
unice; acestea fac obiectul unanimității și al procedurii de consultare.
Articolul 65 din TFUE (libera circulație a capitalurilor) permite statelor membre să
stabilească o distincție între contribuabilii care nu se găsesc în aceeași situație în
ceea ce privește reședința lor sau locul unde capitalurile lor au fost investite. Totuși,
în anul 1995, CJUE a hotărât (în cauza C-279/93) că articolul 45 din TFUE este direct
aplicabil în domeniul impozitării și al securității sociale: articolul stipulează că libera
circulație a lucrătorilor implică „eliminarea oricărei discriminări pe motiv de cetățenie
[...], în ceea ce privește încadrarea în muncă, remunerarea și celelalte condiții de
muncă”. Conform articolelor 110-113 din TFUE, statele membre sunt obligate să
inițieze negocieri în vederea eliminării dublei impuneri în interiorul UE. Articolul 55 din
TFUE interzice discriminarea între resortisanții statelor membre în ceea ce privește
participarea la constituirea capitalului societăților. Majoritatea acordurilor în domeniul
impozitării directe se află totuși în afara cadrului juridic al UE. O rețea extinsă de tratate
fiscale bilaterale – implicând atât statele membre, cât și țări terțe – acoperă impozitarea
fluxurilor transfrontaliere de venituri.
OBIECTIVE
Două obiective specifice sunt prevenirea evaziunii fiscale și eliminarea dublei impuneri.
În general, o anumită armonizare a impozitării întreprinderilor poate fi justificată
atât pentru a preveni denaturarea concurenței (în special în cazul deciziilor privind

investițiile), cât și pentru a evita „concurența fiscală” și, de asemenea, pentru a reduce
posibilitățile de manipulare a contabilității.
REZULTATE
A. Impozitarea întreprinderilor
Diverse propuneri în vederea armonizării impozitului pe profit au fost dezbătute de
mai multe decenii (în 1962: raportul Neumark; 1970: raportul Van den Tempel; 1975:
propunerea de directivă privind alinierea ratelor de impozitare între 45 % și 55 %). În
1980, Comisia a comunicat că această încercare de armonizare este, probabil, sortită
eșecului (COM(80)0139) și s-a concentrat asupra unor măsuri pentru finalizarea pieței
unice. În „Liniile directoare privind impozitarea întreprinderilor” din 1990 (SEC(90)0601)
au fost adoptate trei propuneri deja publicate, și anume Directiva privind fuziunile
(90/434/CEE, în prezent Directiva 2009/133/CE), Directiva privind societățile-mamă
și filialele lor (90/435/CEE, în prezent Directiva 2011/96/UE) și Convenția de arbitraj
(90/436/CEE). Soarta propunerii de directivă din 1991 privind un regim fiscal comun
care să se aplice plăților de dobânzi și de redevențe între societățile-mamă și
filialele acestora din state membre diferite ilustrează caracterul adesea de durată al
negocierilor cu statele membre: în ciuda faptului că a fost modificată și deși a primit
avizul pozitiv din partea Parlamentului, propunerea a fost retrasă de către Comisie
datorită lipsei de acord în Consiliu. O nouă versiune a apărut în 1998 ca parte a
„pachetului Monti” și a fost adoptată ca Directiva 2003/49/CE.
De asemenea, în 1991 a fost instituit grupul independent de experți Ruding, al cărui
raport recomanda un program de acțiune pentru a elimina dubla impunere, a armoniza
ratele impozitului pe profit și a asigura o transparență deplină a scutirilor fiscale
ale statelor membre în scopul promovării investițiilor. Comisia a formulat o serie de
propuneri care au fost retrase ulterior.
În 1996, Comisia a stabilit o nouă strategie privind impozitarea. În domeniul
impozitării întreprinderilor, rezultatul principal a fost Codul de conduită pentru
impozitarea întreprinderilor, adoptat sub forma unei rezoluții a Consiliului în 1998.
Consiliul a creat, de asemenea, un grup pentru codul de conduită (cunoscut
sub numele de „grupul Primarolo”) pentru a examina cazurile semnalate de
impozitare neloială a întreprinderilor. În 2001, Comisia a pregătit „un studiu
analitic al fiscalității întreprinderilor în Comunitatea Europeană” (SEC(2001)1681). În
comunicarea complementară a Comisiei (COM(2001)0582) s-a precizat că cele mai
multe probleme cu care se confruntă întreprinderile rezidă în adaptarea acestora la
diversele reglementări naționale din cadrul pieței unice. Comisia a propus o serie de
abordări pentru a crea o bază consolidată de impozitare a activităților întreprinderilor la
nivel european: impozitarea în statul de origine, o bază de impozitare unică, facultativă
și consolidată, un impozit pe profit la nivel european și o bază de impozitare obligatorie
și armonizată pe deplin. În 2004 a fost creat un grup de lucru, ale cărui rezultate au fost
incluse în propunerea Comisiei (COM(2011)0121). „Baza fiscală consolidată comună
a societăților” (CCCTB) care a fost propusă ar permite întreprinderilor să profite de
un sistem cu un „ghișeu unic” unde să își poată depune cererile de rambursare a
impozitelor. Aceste întreprinderi pot, de asemenea, să își consolideze toate câștigurile
și pierderile avute în urma activității lor în Uniunea Europeană. Statele membre și-

ar păstra competența deplină de a stabili propriile impozite pe profit. În aprilie 2012
a fost adoptată rezoluția legislativă a Parlamentului European cu privire la această
propunere. În vederea impulsionării negocierilor din cadrul Consiliului, Comisia a
prezentat în iunie 2015 o strategie pentru relansarea propunerii privind CCCTB în 2016.
Comisia a optat pentru un proces în două etape, separând baza comună și elementele
de consolidare, prin două propuneri legislative interconectate: o propunere privind o
bază fiscală comună a societăților (CCTB) și una privind o bază fiscală consolidată
comună a societăților (CCCTB). CCCTB ar urma să aibă un caracter obligatoriu, fiind
totuși introdusă treptat. Propunerea, modificată în conformitate cu lucrările OCDE, ar
putea contracara și eludarea fiscală, permițând eliminarea lacunelor de reglementare
dintre sistemele naționale și limitarea mecanismelor comune de eludare fiscală. În
martie 2018, Comisia a propus două directive ale Consiliului menite să asigure o
impozitare echitabilă a societăților care oferă servicii digitale. UE continuă să depună
eforturi în vederea găsirii unei soluții globale privind impozitarea digitală în cadrul G20/
OCDE. În octombrie 2019, Margrethe Vestager, vicepreședintă executivă a Comisiei,
s-a angajat să prezinte o propunere a UE privind impozitarea digitală dacă nu se va
ajunge la un acord global până la sfârșitul anului 2020.
B. Impozitarea echitabilă, transparența fiscală, precum și combaterea eludării
fiscale și a concurenței fiscale dăunătoare
Începând cu 2008, în urma crizei financiare, combaterea eludării fiscale și impozitarea
echitabilă a întreprinderilor au revenit în prim-plan. Acest lucru necesită și creșterea
transparenței, după cum o demonstrează pachetul de măsuri pentru îmbunătățirea
transparenței din martie 2015, care cuprindea, printre altele, Directiva Consiliului
privind un schimb automat de informații între statele membre cu privire la deciziile
fiscale (Directiva (UE) 2015/2376) și o comunicare privind transparența fiscală în
scopul combaterii evaziunii fiscale licite și ilicite (COM(2015)0136). În 2015, Comisia a
adoptat un plan de acțiune pentru un sistem de impozitare a întreprinderilor echitabil
și eficient în UE, care prevede o reformă a cadrului de impozitare a întreprinderilor
din UE (COM(2015)0302) cu scopul de a combate abuzurile fiscale, a asigura venituri
sustenabile și a îmbunătăți mediul de afaceri în cadrul pieței unice. În ianuarie
2016, Comisia și-a prezentat pachetul de măsuri de combatere a eludării fiscale,
care cuprinde, printre altele, o propunere de directivă a Consiliului de stabilire a
normelor împotriva practicilor de evitare a obligațiilor fiscale care afectează în mod
direct funcționarea pieței interne (adoptată în iulie 2016). În aprilie 2016, Comisia a
propus o modificare a Directivei 2013/34/UE în ceea ce privește comunicarea, de către
anumite întreprinderi și sucursale, de informații privind impozitul pe profit. Propunerea
impune întreprinderilor multinaționale să publice anumite părți din informațiile transmise
autorităților fiscale. În iunie 2017, Comisia a propus noi norme privind transparența
pentru intermediarii (de exemplu bănci, firme de consultanță, avocați, consilieri fiscali)
care proiectează sau propun spre vânzare practici fiscale potențial dăunătoare, în
urma unei solicitări de propunere legislativă exprimată într-o rezoluție a Parlamentului
(TAXE 2). Această propunere a fost adoptată ulterior de Consiliu în mai 2018.
În decembrie 2017, Consiliul a publicat prima listă la nivelul UE a jurisdicțiilor
necooperante. Lista se actualizează periodic.

Sistemele fiscale ale statelor membre trebuie să fie în conformitate cu normele UE
privind ajutoarele de stat. În contextul investigațiilor în curs ale Comisiei referitoare la
deciziile fiscale privind anumite întreprinderi, Parlamentul European a creat, temporar,
Comisia specială pentru deciziile fiscale și alte măsuri similare sau cu efecte similare
(Comisia TAXE) și, ulterior, Comisia TAXE 2.
C. Impozitarea IMM-urilor
Din 2001, Comisia s-a implicat în proiectul „impozitării în statul de origine”, care
prevede că IMM-urile își pot calcula profiturile (chiar și cele provenite din alte state
membre) conform normelor statului de origine, care le sunt familiare. În ceea ce privește
eliminarea obstacolelor fiscale din calea investițiilor transfrontaliere de capital de risc,
a fost creat un grup de experți, care și-a prezentat raportul în 2010.
D. Impozite aplicate persoanelor fizice
1. Impozitul pe venit
Impozitarea lucrătorilor, respectiv a pensionarilor care locuiesc și/sau au rude în
întreținere în alt stat membru a constituit întotdeauna o sursă de probleme. Acordurile
bilaterale au putut contribui la evitarea dublei impuneri în general, însă nu au putut
rezolva chestiuni precum aplicarea diverselor forme de scutiri de impozite din țara de
rezidență pentru veniturile din țara în care persoana este angajată. Pentru a asigura
tratamentul egal al persoanelor rezidente și non-rezidente, Comisia Europeană a
propus o directivă privind armonizarea dispozițiilor legate de impozitul pe venit în raport
cu libera circulație (COM(1979)0737), conform căreia s-ar fi aplicat impozitarea în
țara de reședință ca regulă generală. Odată respinsă de Consiliu, propunerea a fost
retrasă, iar Comisia a emis doar o recomandare care prezenta principiile aplicabile în
impozitarea veniturilor non-rezidenților. În continuare au fost inițiate proceduri împotriva
statelor membre care au discriminat angajații străini. CJUE a hotărât în 1993 (C-112/91)
că un stat membru nu poate, în materie de percepere a impozitelor directe, trata
un resortisant al unui alt stat membru mai puțin favorabil decât pe proprii cetățeni
(C-279/93). În general, integrarea în domeniul impozitării directe a persoanelor fizice a
evoluat mai mult prin intermediul hotărârilor CJUE decât prin propuneri legislative. În
octombrie 2017, Consiliul a adoptat o directivă (Directiva (UE) 2017/1852) având drept
obiectiv îmbunătățirea actualelor mecanisme din UE de soluționare a litigiilor referitoare
la dubla impunere.
2. Impozitarea veniturilor transfrontaliere provenite din dobânzi bancare și de alt tip
În principiu, un contribuabil trebuie să își declare veniturile provenite din dobânzi.
În practică însă, libera circulație a capitalului și existența secretului bancar au oferit
posibilitatea evaziunii fiscale. Unele state membre impun un impozit reținut la sursă
asupra veniturilor din dobânzi. În 1989, Comisia a propus un sistem comun de impozite
reținute la sursă asupra veniturilor din dobânzi, percepute la o rată de 15 %. Propunerea
respectivă a fost înlocuită ulterior cu o nouă propunere pentru a asigura un minim
de impozitare efectivă a veniturilor din dobânzi (la o rată de 20 %). După îndelungi
negocieri, s-a ajuns la un compromis, fiind adoptată Directiva 2003/48/CE a Consiliului
privind impozitarea veniturilor din economii sub forma plăților de dobânzi. Între timp,

a fost înlocuită de Directiva 2014/107/UE, mai ambițioasă, care prevede, împreună cu
Directiva 2011/16/UE, un schimb cuprinzător de informații între autoritățile fiscale.

În ceea ce privește propunerile legate de impozitare, rolul Parlamentului European este
de regulă limitat la procedura de consultare. Rezoluțiile acestuia au susținut în linii
mari toate propunerile Comisiei în domeniul impozitării întreprinderilor și al impozitării
directe a persoanelor, deși a fost recomandată o extindere a domeniului de aplicare.
Parlamentul elaborează „rapoarte anuale privind fiscalitatea”. Primul dintre acestea,
bazat pe activitatea desfășurată de un atelier dedicat, a fost adoptat în februarie 2012.
Raportul a tratat în special aspecte legate de dubla impunere. Raportul din 2015
condamnă politica fiscală agresivă și pledează pentru o abordare comună care să
poată combate mai bine frauda fiscală și practicile de evitare a obligațiilor fiscale,
precum și să ofere un cadru mai bun pentru corecta funcționare a pieței interne.
Ca urmare a activității comisiilor speciale temporare pentru deciziile fiscale și alte
măsuri similare sau cu efecte similare, Parlamentul a adoptat două rezoluții (TAXE și
TAXE 2).
În 2016, în urma dezvăluirilor „Panama Papers”, Parlamentul a constituit o comisie de
anchetă pentru examinarea pretinsei încălcări a normelor de drept sau a administrării
defectuoase în aplicarea dreptului Uniunii în legătură cu spălarea de bani, evitarea
sarcinilor fiscale și evaziunea fiscală (Comisia PANA). În octombrie 2017, Comisia
PANA și-a adoptat raportul final de anchetă. În decembrie 2017, Parlamentul a
adoptat o recomandare adresată Consiliului și Comisiei luând în considerare activitatea
desfășurată de comisia de anchetă.
Cu un mandat extins într-o anumită măsură, Comisia specială privind infracțiunile
financiare, evaziunea fiscală și evitarea obligațiilor fiscale (TAX3) a fost instituită de
Parlament în martie 2018. În urma activității desfășurate de Comisia TAX3, Parlamentul
a adoptat un raport în martie 2019.
Dražen Rakić
02/2020

IMPOZITAREA INDIRECTĂ
Printre impozitele indirecte se numără taxa pe valoarea adăugată (TVA) și accizele

la tutun, alcool și energie. Sistemul comun de TVA se aplică, în general, bunurilor
și serviciilor care sunt cumpărate și vândute pentru uz sau consum pe teritoriul UE.
Accizele sunt percepute la vânzarea sau utilizarea unor produse specifice. Activitățile
legislative ale UE vizează coordonarea și armonizarea legislației privind TVA și
armonizarea accizelor la tutun, alcool și energie cu scopul de a asigura funcționarea
corectă a pieței interne.
1. TAXA PE VALOAREA ADĂUGATĂ (TVA)

A. Temei juridic
Articolul 113 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (TFUE).
B. Evoluție
Armonizarea TVA-ului a avut loc în mai multe etape pentru a asigura transparența
comerțului intracomunitar. În 1970, s-a luat decizia de a finanța bugetul Comunității
Economice Europene din resursele proprii ale Comunității. Acestea urmau să includă
plăți bazate pe un procentaj din TVA și obținute prin aplicarea unei rate comune de
impozitare la o bază de calcul determinată uniform. Directiva privind TVA, 2006/112/
CE, adoptată în 2007, codifică aceste modificări într-un act legislativ unic.
În 1985, Comisia a publicat „Cartea albă privind piața unică” (COM(1985)0310), a cărei
parte a III-a viza înlăturarea barierelor fiscale. Necesitatea de a lua măsuri în domeniul
TVA-ului a fost determinată de „principiul destinației”.
C. Rezultate
1. Sistemul de TVA
a. Sistemul tranzitoriu
În 1987, Comisia a propus tranziția la „principiul locului de origine”, potrivit căruia
tranzacțiile dintre statele membre ar fi urmat să suporte, în mod normal, taxa deja
prelevată în țara de origine, pe care comercianții ar fi putut, ulterior, să o deducă
ca taxă de intrare. În plus, Comisia a propus instituirea unui sistem de compensare
pentru a realoca TVA-ul încasat în țările de origine țărilor de consum. Aceste propuneri
au fost totuși considerate inacceptabile de statele membre. Ele au propus, ca
alternativă, principiul locului de destinație pentru tranzacțiile comercianților plătitori
de TVA, punând, astfel, bazele sistemului tranzitoriu care a intrat în vigoare în 1993
(Directivele 91/680/CEE și 92/111/CEE).

b. O strategie viabilă în vederea îmbunătățirii sistemului actual
Începând cu anul 2000, Comisia a adoptat măsuri de îmbunătățire a „normelor
tranzitorii” aflate în vigoare la momentul respectiv. În prezent, principalul instrument
legislativ al UE în materie de TVA este Directiva privind TVA (2006/112/CE). După
aceasta, în 2008, au urmat Directiva 2008/8/CE și Directiva 2008/9/CE. Din acel
moment înainte, TVA-ul pe serviciile prestate între întreprinderi urma să fie impozitat
în țara în care erau prestate serviciile.
În 2005, s-au pus bazele pentru o aplicare mai uniformă a normelor UE [Regulamentul
de punere în aplicare (UE) nr. 282/2011]. Acum toate statele membre aveau
posibilitatea de a aplica norme speciale pentru a simplifica aplicarea TVA-ului.
Adoptarea Regulamentului (CE) nr. 37/2009 privind cooperarea administrativă în
domeniul taxei pe valoarea adăugată în vederea combaterii fraudei fiscale legate de
operațiunile intracomunitare a adus îmbunătățiri sistemului.
2. Ratele de TVA
Directiva 92/77/CEE a prevăzut o rată minimă standard de 15 % care urma să fie
revizuită o dată la doi ani. Consiliul a extins, ulterior, perioada de valabilitate a ratei
minime până la sfârșitul lui 2017. Totodată, statele membre puteau aplica una sau două
rate reduse de minimum 5 % la anumite bunuri și servicii. Statele membre dispuneau
și de posibilitatea de a aplica acele rate situate sub nivelul minim (inclusiv zero) pentru
bunuri și servicii dacă ratele respective erau aplicabile deja înainte de 1 ianuarie 1991.
În 2009, a fost adoptată Directiva 2009/47/CE privind ratele reduse de TVA în cazul
serviciilor prestate la nivel local care folosesc intensiv forța de muncă.
3. Evoluții recente
În 2010, Comisia a publicat o Carte Verde privind viitorul taxei pe valoarea adăugată
(COM(2010)0695). Obiectivul a fost de a deschide o discuție despre regimul de TVA.
În 2012, Comisia a înființat un grup de experți pentru TVA („Comitetul pentru TVA”),
care publică periodic orientări.
La 7 aprilie 2016, Comisia a prezentat un Plan de acțiune pentru modernizarea
regimurilor de TVA din UE. El cuprinde principii menite să stea la temelia unui viitor
regim unitar de TVA european, măsuri pe termen scurt pentru combaterea fraudei
în materie de TVA, planuri pentru revizuirea ratelor reduse de TVA și propuneri de
simplificare a normelor în materie de TVA și anunță un pachet legislativ în domeniul
TVA-ului cu măsuri menite să le ofere facilități IMM-urilor. Punctul central al planului
este propunerea de a trece, în cazul furnizării transfrontaliere de produse, la principiul
țării de destinație. Astfel, TVA-ul ar trebui plătit de exportator în statul membru în
care livrează marfa. Într-o primă etapă, acest principiu se va aplica doar livrărilor între
întreprinderi. Planul de acțiune mai prevede, de asemenea, două variante pentru a
acorda mai multă flexibilitate statelor membre la introducerea ratelor reduse de TVA.
Începând din 2017, Comisia a prezentat o serie de propuneri legislative care decurg din
Planul de acțiune. În iunie 2018, Consiliul a adoptat o directivă care stabilește o cotă
standard minimă permanentă de TVA de 15 %. În decembrie 2018, Consiliul a adoptat
acte legislative privind: (i) „soluții rapide” pentru a îmbunătăți funcționarea sistemului
actual de TVA, până la intrarea în vigoare a noului regim; (ii) TVA-ul pentru publicațiile

electronice; și (iii) cooperarea administrativă transfrontalieră în domeniul TVA-ului. O
serie de alte propuneri ale Comisiei sunt în curs de dezbatere în cadrul Consiliului. În
noiembrie 2019, Consiliul a adoptat noi măsuri pentru a moderniza normele în materie
de TVA pentru comerțul electronic.
D. Rolul Parlamentului European
Conform legislației Uniunii în domeniul TVA-ului, rolul Parlamentului se limitează la
procedura de consultare. În 2014 PE a adoptat o rezoluție referitoare la propunerea
Comisiei (retrasă ulterior) de directivă de modificare a Directivei 2006/112/CE în ceea
ce privește sistemul comun de TVA cu referire la o declarație standard de recuperare a
TVA-ului. La 24 noiembrie 2016, Parlamentul a adoptat o rezoluție referitoare la Planul
de acțiune al Comisiei, salutând intenția de a propune un regim de TVA definitiv și
alte măsuri de combatere a fraudei. În martie 2019, Parlamentul a adoptat un raport
care decurge din activitatea Comisiei speciale privind infracțiunile financiare, evaziunea
fiscală și evitarea obligațiilor fiscale (TAX3), care reflectează la o serie de aspecte
legate de TVA.
2. ACCIZELE LA ALCOOL, TUTUN ȘI ENERGIE

A. Temei juridic
Articolul 113 din TFUE și, pentru impozitarea energiei, articolul 192, în vederea realizării
obiectivelor menționate la articolul 191 din TFUE.
B. Obiective
Nivelurile și structurile accizelor variază între statele membre, afectând competiția.
Discrepanțele mari dintre taxele pe un anumit produs pot duce la deplasarea bunurilor
în funcție de taxe, la pierderea veniturilor și la fraudă. Încă de la începutul anilor 1970
s-au făcut încercări de armonizare atât a structurilor, cât și a ratelor, dar progrese nu
prea s-au văzut.
C. Rezultate
1. Dispoziții generale
Directiva 2008/118/CE privind regimul general al accizelor stabilește un regim general
pentru produsele supuse accizelor, pentru a garanta libera circulație a mărfurilor și, prin
urmare, buna funcționare a pieței interne a Uniunii Europene. În mai 2018, Comisia a
propus reformarea Directivei 2008/118/CE. În noiembrie 2019, Consiliul a adoptat un
amendament la Regulamentul (UE) nr. 389/2012 privind cooperarea administrativă în
domeniul accizelor după eliberarea pentru consum într-un stat membru.
2. Alcoolul
O chestiune esențială legată de impozitarea alcoolului a reprezentat-o măsura în care
diferite produse sunt în concurență între ele. Comisia (COM(1979)0261) și Curtea de
Justiție a Uniunii Europene (cauza 170/78, Rec., 1985) au adoptat tradițional poziția că
toate băuturile alcoolice sunt substituibile și concurente între ele. Abia în 1992 a fost
adoptată Directiva 92/83/CEE care definește produsele pentru care se percep accize și
metoda de stabilire a acestora. A urmat apoi o altă directivă importantă, Directiva 92/84/
CEE. O propunere de modificare a Directivei 92/84/CEE (apropierea ratelor accizelor

la alcool și băuturi alcoolice) a fost retrasă în martie 2015 deoarece Consiliul nu a reușit
să ajungă la un consens pe această temă.
În cadrul platformei privind o reglementare adecvată și funcțională (REFIT), Comisia
a realizat o evaluare a Directivei 92/83/CEE și, în mai 2018, a făcut o propunere de
modificare a acesteia. În noiembrie 2019, Consiliul a acceptat propunerea.
3. Produse din tutun
Structura de bază a accizelor la tutun a fost integrată într-o directivă consolidată
(2011/64/UE). Față de propunerile inițiale ale Comisiei, s-a reușit doar stabilirea
unor rate minime. Există diverse categorii de produse din tutun supuse impozitării.
Taxele la țigări trebuie să constea dintr-o cotă proporțională („ad valorem“), combinată
cu o acciză specifică. Alte tipuri de produse din tutun sunt supuse fie unei accize
proporționale, fie uneia specifice, fie unei așa-numite accize combinate.
Urmând aceeași cale ca și în cazul accizelor la alcool, evaluarea REFIT a scos la
iveală oportunități pentru revizuirea Directivei aplicabile produselor din tutun. Consiliul
a invitat Comisia să efectueze lucrări pregătitoare pentru o propunere legislativă. În
ianuarie 2018, după realizarea unei evaluări, Comisia a decis să nu propună revizuirea
sau modificarea Directivei 2011/64/UE din cauza lipsei de date.
4. Produse energetice (uleiuri minerale, gaz, curent electric, energie din surse
alternative, carburant pentru aeronave)
Structura de bază a accizelor la uleiurile minerale în cadrul Comunității a fost stabilită
în 1992. Ca și în cazul alcoolului și tutunului, și în acest caz planurile inițiale au fost
ambițioase (armonizare totală), dar s-au stabilit în final doar rate minime. Propunerile
Comisiei din 1997 au fost adoptate cu modificări semnificative (Directiva 2003/96/CE,
derogări în Directivele 2004/74/CE și 2004/75/CE).
Singurul rezultat concret al Comunicării Comisiei din anul 2000 cu privire la impozitarea
carburanților pentru aviație (COM(2000)0110) a fost faptul că Directiva 2003/96/CE
prevede scutirea obligatorie a produselor energetice furnizate pentru a fi utilizate drept
carburanți pentru navigație aeriană, cu excepția navigației aeriene în scopuri private
de agrement. Astfel, această directivă a introdus pentru prima oară dispoziții care
permit statelor membre să impoziteze carburanții pentru aeronave pentru zborurile
interne și, prin intermediul acordurilor bilaterale, carburanții utilizați pentru zborurile
intracomunitare.
În 2001, au fost propuse măsuri pentru a promova utilizarea biocombustibililor,
inclusiv posibilitatea aplicării unei rate reduse a accizelor, care au fost incluse în
Directiva 2003/30/CE, adoptată în 2003.
5. TVA-ul pentru alți combustibili
În 2002, a fost înaintată o propunere privind TVA-ul care se aplică gazelor naturale
și electricității, care stabilește ca loc de impozitare a întreprinderilor locul în care
este stabilit cumpărătorul. În cazul consumatorilor finali, acesta este locul consumului.
Această propunere a fost, între timp, adoptată (Directiva 2003/92/CE).

6. Inițiative recente
Cea mai recentă inițiativă a Comisiei a fost o propunere de directivă privind impozitarea
energiei (COM(2011)0169) care urmărește modernizarea reglementărilor în domeniul
impozitării produselor energetice. Statele membre ar avea, astfel, posibilitatea de a-
și redefini structurile de impozitare generale în așa fel încât, prin transferarea sarcinii
fiscale de la impozitarea muncii la impozitarea consumului, să contribuie la creșterea
economică și la ocuparea forței de muncă. Propunerea a fost retrasă în martie 2015.
D. Rolul Parlamentului European
1. Impozitarea alcoolului și a tutunului
În rezoluția sa din 2002 privind politica fiscală a UE, Parlamentul a condamnat politica
Comisiei privind accizele la tutun și alcool și este de reținut că nu susține ideea unei
armonizări ascendente. În 2009, Parlamentul s-a declarat în favoarea unei creșteri
progresive a taxelor la țigări și la alte produse din tutun, însă nu la nivelul propus de
Comisie.
2. Impozitarea uleiurilor minerale/ impozitarea energiei
În rezoluția sa din 2002 privind politica fiscală, Parlamentul a afirmat „că principiul
«poluatorul plătește» trebuie să fie aplicat pe scară mai largă, în special în sectorul
produselor energetice”. În octombrie 2002, PE a acordat un aviz favorabil în ceea
ce privește propunerile legate de biocombustibili și a adoptat amendamente vizând
consolidarea propunerilor. În 2012, Parlamentul a adoptat o rezoluție referitoare la
propunerea de directivă privind impozitarea energiei, care a fost retrasă ulterior.
Dražen Rakić
02/2020

INDUSTRIA APĂRĂRII
Cu o cifră de afaceri de 97,3 miliarde EUR în 2014, 500 000 de persoane angajate
direct și 1,2 milioane de locuri de muncă indirecte, industria europeană a apărării este
un sector industrial important. Industria apărării este caracterizată de componente
economice și tehnologice care constituie factori semnificativi pentru competitivitatea
industrială a Europei. Creată în 2004, Agenția Europeană de Apărare contribuie la
dezvoltarea acestei industrii. Sectorul se confruntă în prezent cu provocări precum
fragmentarea pieței și o scădere a cheltuielilor pentru apărare.
TEMEI JURIDIC
Acțiunile UE în acest domeniu trebuie să fie întemeiate pe articolul 352 din Tratatul
privind funcționarea Uniunii Europene (TFUE), în care sunt indicate cazurile în care
tratatele UE nu prevăd în mod explicit acțiunile necesare pentru atingerea unuia
dintre obiectivele Uniunii. Articolul 173 din TFUE oferă un temei juridic pentru politica
industrială a UE. Cu toate acestea, progresele înregistrate în vederea aplicării normelor
pieței interne pe piața echipamentelor de apărare au fost limitate de articolul 346
alineatul (1) din TFUE, care stipulează că „orice stat membru poate lua măsurile pe
care le consideră necesare pentru protecția intereselor esențiale ale siguranței sale și
care se referă la producția sau comerțul cu armament, muniție și material de război”.
OBIECTIVE
Industria apărării este importantă pentru UE datorită aspectelor sale de politică
tehnologică și economică. Competitivitatea industriei europene a apărării este esențială
pentru credibilitatea tinerei politici de securitate și apărare comune (PSAC). Este
important ca statele membre ale UE să coopereze pentru a pune capăt politicilor
și practicilor care împiedică întreprinderile europene active în domeniul apărării să
colaboreze într-o manieră mai eficientă.
REALIZĂRI
Industria europeană a apărării este importantă pentru economia europeană în
ansamblul său. Ca toate celelalte activități industriale, industria apărării trebuie să
asigure un nivel sporit de eficiență pentru a oferi clienților săi un raport calitate-preț
optim, protejând în același timp interesele acționarilor săi.

A. Context
1. Politica de cercetare și dezvoltare
Finanțarea de către UE a activităților de cercetare vizează în principal obiective civile.
Cu toate acestea, unele dintre domeniile tehnologice abordate – de exemplu materiale
sau tehnologii ale informației și comunicațiilor (TIC) – pot contribui la îmbunătățirea
bazei tehnologice în materie de apărare și a competitivității industriei. Prin urmare,
nevoile industriei apărării ar trebui, pe cât posibil, să se reflecte la nivelul punerii în
aplicare a politicii de cercetare a UE. În cadrul reuniunii sale din decembrie 2013,
Consiliul European a invitat statele membre să mărească investițiile în programele de
cercetare cooperative și, de asemenea, a invitat Comisia ca, împreună cu Agenția
Europeană de Apărare (AEA), să elaboreze propuneri pentru a stimula în continuare
cercetarea cu dublă utilizare.
2. Exporturile
În 2008, Consiliul a adoptat Poziția comună 2008/944/CFSP (PC), care definește
normele comune care guvernează controlul exporturilor de tehnologie și echipament
militar și care înlocuiește un acord politic anterior, Codul de conduită al UE privind
exporturile de armament (1998). Cu PC, UE este singura organizație regională care
a încheiat un acord obligatoriu din punct de vedere juridic privind exportul de arme
convenționale. Obiectivul PC este de a îmbunătăți convergența politicilor de control
al exporturilor de arme ale statelor membre ale UE, exporturile de arme rămânând,
în ultimă instanță, o chestiune de competență națională. Sistemul UE de control al
exporturilor este reglementat prin Regulamentul (CE) nr. 428/2009, care prevede
norme de control comun la nivelul UE, o listă comună la nivelul UE a produselor
cu dublă utilizare și coordonarea și cooperarea pentru a sprijini punerea în aplicare
coerentă și asigurarea consecventă a respectării legislației pe teritoriul UE.
O Carte verde a fost publicată de Comisie la 30 iunie 2011 privind sistemul de
control al exporturilor de produse cu dublă utilizare, cu scopul de a realiza un bilanț
privind funcționarea în prezent a sistemului UE de control al exporturilor și pentru a
stabili eventualele domenii care necesită o reformă. Aceasta a deschis calea pentru
adoptarea unei comunicări (COM(2014)0244) care prezintă o viziune pe termen lung
pentru controlul exporturilor strategice al UE și identifică opțiuni concrete de politică
pentru modernizarea sistemului de control al exporturilor. În septembrie 2016, Comisia
a adoptat o propunere de modernizare a Regulamentului (CE) nr. 428/2009 existent și
de înăsprire a controalelor asupra exporturilor de produse cu dublă utilizare.
B. Politica privind industria europeană a apărării
1. Către o piață europeană a echipamentelor de apărare (EDEM)
În septembrie 2004, Comisia a prezentat o Carte verde privind achizițiile publice în
domeniul apărării (COM(2004)0608) care are obiectivul de a contribui la „crearea
progresivă a unei piețe europene a echipamentelor de apărare” (EDEM), mai
transparentă și mai deschisă, între statele membre. Această carte verde face parte
integrantă din strategia „Către o politică a Uniunii Europene în domeniul echipamentelor
de apărare”, adoptată de Comisie la începutul anului 2003. Obiectivul constă în
utilizarea mai eficientă a resurselor din sectorul apărării și sporirea competitivității

acestui sector în Europa, contribuind în egală măsură la îmbunătățirile care pot fi aduse
echipamentelor militare în contextul politicii europene de securitate și apărare.
În 2007, statele membre ale UE au convenit să consolideze dezvoltarea unei baze
industriale și tehnologice de apărare europeană (EDTIB), cu ajutorul unei Strategii
privind EDTIB. Întreținerea și dezvoltarea în continuare a EDTIB este unul dintre
principalele obiective ale politicii privind industria europeană a apărării. În iulie 2006 a
fost lansat Regimul interguvernamental de încurajare a concurenței pe piața europeană
a echipamentelor de apărare. Acest regim interguvernamental voluntar funcționează
pe baza unui Cod de conduită privind achizițiile publice în domeniul apărării (noiembrie
2005), sprijinit de un sistem de informare și monitorizare menit să asigure transparența
reciprocă și responsabilitatea comună între statele membre. Un alt element important
îl reprezintă Codul celor mai bune practici în lanțul de aprovizionare (mai 2005).
Standardizarea echipamentelor de apărare este importantă pentru integrarea piețelor
naționale. Au fost luate măsuri cum ar fi lansarea, în 2012, a portalului Sistemului
de referință european al standardelor în apărare (EDSTAR), care l-a înlocuit pe
predecesorul acestuia, Manualul european pentru procedurile de achiziții din domeniul
apărării (EHDP). EDSTAR a fost creat în urma înființării unui Sistem european de
informații cu privire la standardele din sectorul apărării (EDSIS), un portal pentru
standardizarea pe scară largă a materialelor de apărare europene, care urmărește
publicarea de informații cu privire la standardele materialelor ce urmează să fie
elaborate sau care urmează să facă obiectul unor modificări substanțiale.
La 24 iulie 2013, Comisia a adoptat o comunicare ce cuprinde un plan de acțiune pentru
sporirea eficienței și a competitivității industriei europene a apărării (COM(2013)0542).
Inițiativele cuprind următoarele domenii: piața internă, politica industrială, cercetarea
și inovarea, capacități, spațiu, energie și comerțul internațional. În ceea ce privește
achizițiile în domeniul apărării, în comunicare se anunță înființarea unui mecanism de
monitorizare a pieței.
2. Achizițiile în domeniul apărării și transferurile intraeuropene de produse din
domeniul apărării
Prin intermediul Directivei 2009/43/CE privind transferurile intracomunitare de produse
din domeniul apărării și al Directivei 2009/81/CE privind achizițiile în domeniile apărării
și securității, UE a elaborat orientări pertinente în vederea stabilirii unui cadru european
în acest domeniu.
Directiva 2009/81/CE a introdus reguli echitabile și transparente pentru achizițiile
publice din domeniul apărării, care să faciliteze accesul întreprinderilor active în
domeniul apărării pe piețele de apărare ale altor state membre. Această directivă
prevede o procedură negociată precedată de o publicare ca procedură standard,
permițând un nivel mai mare de flexibilitate și cuprinzând norme specifice privind
securitatea informațiilor sensibile, clauze referitoare la siguranța aprovizionării și reguli
specifice privind subcontractarea. Totuși, statele membre pot excepta contractele în
domeniul apărării și securității în cazul în care o astfel de măsură este necesară pentru
protejarea propriilor interese de securitate esențiale (articolul 346 din TFUE).
Directiva 2009/43/CE privind transferurile de produse din domeniul apărării în interiorul
UE simplifică și armonizează condițiile și procedurile aplicabile transferurilor de astfel

de produse pe întregul teritoriu al Uniunii Europene. Această directivă creează un
sistem uniform și transparent care cuprinde trei tipuri de licențe: generale, globale și
individuale. Un alt element-cheie al Directivei îl constituie certificarea întreprinderilor.
Întreprinderile considerate de încredere vor avea dreptul să întreprindă transferuri în
cadrul licențelor generale. Licențele individuale ar trebui să devină o excepție și să fie
limitate la cazuri bine întemeiate.
3. O agenție europeană a echipamentelor de apărare
Agenția Europeană de Apărare (AEA) a fost înființată la 12 iulie 2004. Principalele sale
funcții constau în: dezvoltarea capacităților de apărare, promovarea și consolidarea
cooperării europene în domeniul armamentului, consolidarea bazei tehnologice
și industriale europene de apărare (EDTIB) și crearea unei piețe europene a
echipamentelor de apărare (EDEM) care să fie competitivă pe plan internațional,
precum și îmbunătățirea eficienței cercetării și tehnologiei (C&T) europene în domeniul
apărării.
4. Programul european de cercetare în materie de securitate
În ciuda eforturilor de a crea un cadru comun pentru politica europeană de apărare,
începând din 2006, cercetarea europeană în domeniul apărării în ansamblu s-a redus
în mod semnificativ. Conștiente de această tendință, o serie de organe politice ale
Uniunii au început să reacționeze. Programul civil al UE pentru cercetare și inovare,
Orizont 2020 (2014-2020), a devenit mai accesibil proiectelor „cu dublă utilizare”.
Una dintre provocări (cadrul provocării Societăți sigure) o reprezintă stimularea
cercetării pentru protejarea libertății și securității Europei și a cetățenilor săi. Obiectivul
este de a aduce laolaltă toate părțile interesate din domeniul securității: industria,
inclusiv IMM-urile, organizațiile de cercetare și universitățile, precum și autoritățile
publice, organizațiile neguvernamentale și organizațiile publice și private din domeniul
securității. Implicarea activă a utilizatorilor finali este deosebit de importantă. Bugetul
alocat pentru societăți sigure în perioada 2014-2020 este de 1 700 de milioane de euro,
cifră care reprezintă 2,2 % din fondurile Orizont 2020.
Având în vedere importanța din ce în ce mai mare în materie de cercetare și de
schimbările recente intervenite în mediul de securitate la nivel european, Comisia a
propus, în noiembrie 2016, un Fond european de apărare și alte acțiuni pentru a sprijini
cheltuirea mai eficientă de către statele membre a fondurilor în capacitățile comune
de apărare, a întări securitatea cetățenilor europeni și a promova o bază industrială
competitivă și inovatoare (European Defence Action Plan – COM(2016)0950).
În contextul următorului cadru financiar multianual al UE (2021-2027), Comisia
intenționează să propună un program european de cercetare specific în domeniul
apărării (EDRP), cu un buget estimativ de 500 de milioane EUR pe an.

Parlamentul a adoptat diverse rezoluții legate de industria apărării. Într-o rezoluție
adoptată la 10 aprilie 2002[1], Parlamentul a solicitat crearea unei agenții europene
pentru armament și standardizarea în domeniul apărării. Într-o rezoluție referitoare la
[1]JO C 127 E, 29.5.2003, p. 582.

Cartea verde privind achizițiile publice în domeniul apărării[2], Parlamentul a reiterat
opinia sa exprimată în rezoluția sa din 2002, potrivit căreia o industrie europeană
a armamentului puternică, eficientă și viabilă și o politică eficientă în materie de
atribuire a contractelor de achiziții sunt esențiale pentru dezvoltarea politicii europene
de securitate și de apărare. Rezoluția încurajează în egală măsură eforturile depuse de
Comisie pentru a contribui la crearea treptată a unei piețe europene a echipamentelor
de apărare (EDEM), mai transparentă și mai deschisă, între statele membre. De
asemenea, Parlamentul a reușit să se asigure că îngrijorările sale legate de așa-
numitul „pachet în domeniul apărării” (și anume Directivele 2009/43/CE și 2009/81/
CE) s-au reflectat în textele finale adoptate ale Directivelor (de exemplu îmbunătățirea
transparenței și impunerea unor restricții privind utilizarea compensărilor).
În rezoluția sa din 22 noiembrie 2012 referitoare la punerea în aplicare a PSAC[3],
Parlamentul a insistat asupra faptului că consolidarea capacităților europene ar trebui
să ducă și la consolidarea bazei industriale și tehnologice a industriei europene a
apărării și a invitat statele membre să pună în aplicare integral Directiva 2009/81/
CE astfel încât să se obțină o mai mare interoperabilitate a echipamentelor și să se
combată fragmentarea pieței.
Rezoluția Parlamentului din 21 noiembrie 2013[4] solicită consolidarea cooperării
industriale europene și subliniază necesitatea sprijinirii misiunilor PSAC prin cercetare
și dezvoltare la nivel european prin intermediul programului de cercetare Orizont 2020.
De asemenea, invită statele membre să îmbunătățească transparența și să mărească
gradul de deschidere al piețelor lor în domeniul apărării, subliniind totodată caracterul
specific al achizițiilor în acest domeniu.
În două rezoluții adoptate în mai 2015[5] și în aprilie 2016[6], Parlamentul a solicitat o
politică externă și de securitate europeană eficace și ambițioasă, bazată pe o viziune
comună a principalelor interese europene. Acesta a îndemnat statele membre să
definească obiective de politică, pe baza intereselor comune și a susținut că pe baza
strategiei globale, ar trebui adoptată o Carte albă privind apărarea UE. Parlamentul
a sprijinit dezvoltarea unei PSAC puternice și a cooperării în domeniul apărării între
statele membre.
În noiembrie 2016, Parlamentul a adoptat o rezoluție privind o Uniune Europeană a
apărării (UEA)[7], propunând să fie înființată în regim de urgență.
Frédéric Gouardères
04/2020
[2]JO C 280 E, 18.11.2006, p. 463.

[3]JO C 419, 16.12.2015, p. 124.
[4]JO C 436, 24.11.2016, p. 26.
[5]JO C 353, 27.9.2016, p. 74.

INIȚIATIVA CETĂȚENEASCĂ EUROPEANĂ
Inițiativa cetățenească europeană (ICE) este un instrument important al democrației

participative în UE, prin intermediul căruia un milion de cetățeni, cu reședința într-
un sfert dintre statele membre, au posibilitatea să invite Comisia să înainteze
o propunere de act juridic pentru aplicarea Tratatelor UE. De la aplicarea unui
regulament din 2011, care stabilește proceduri detaliate pentru ICE, patru asemenea
inițiative i-au fost înaintate cu succes Comisiei. Începând din ianuarie 2020, se aplică
noi norme pentru a face ICE mai accesibilă.
TEMEI JURIDIC
— Articolul 11 alineatul (4) din Tratatul privind Uniunea Europeană (TUE);
— Articolul 24 alineatul (1) din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (TFUE);
— Regulamentele (UE) nr. 211/2011 și (UE) 2019/788;
— Articolele 222 și 230 din Regulamentul de procedură al Parlamentului European.
CONTEXT
Inițiativele cetățenești sunt instrumente puse la dispoziția cetățenilor din majoritatea
statelor membre, la nivel național, regional sau local, chiar dacă diferă în mod
considerabil ca domeniu de aplicare și procedură. Conceptul de cetățenie a UE,
din care derivă inițiativa cetățenească europeană, a fost introdus prima oară în
Tratatul de la Maastricht (1.1.3). În 1996, în cadrul pregătirilor pentru Conferința
Interguvernamentală de la Amsterdam, miniștrii de Externe austriac și italian au propus
introducerea unui drept de a prezenta astfel de inițiative, pe lângă dreptul de a adresa
petiții Parlamentului European, dar propunerea nu a fost adoptată în cadrul conferinței.
Dispoziții privind o inițiativă cetățenească foarte asemănătoare cu sistemul actual au
fost incluse inițial în proiectul de Tratat constituțional [articolul 47 alineatul (4)]. Deși
Prezidiul Convenției a respins includerea acestor dispoziții în textul final, până la urmă
ele au fost păstrate, grație eforturilor concertate ale organizațiilor societății civile. În
urma eșecului procesului de ratificare a Tratatului Constituțional, au fost reintroduse
dispoziții similare în cursul elaborării proiectului Tratatului de la Lisabona.
În prezent, dreptul de a depune o inițiativă cetățenească este consacrat în Titlul II
din TUE (Dispoziții privind principiile democratice). Articolul 11 alineatul (4) din TUE
stabilește cadrul de bază pentru acest drept, iar articolul 24 alineatul (1) din TFUE
prevede principiile generale pentru un regulament care să definească procedurile
concrete și să detalieze condițiile. Propunerea de regulament a fost rezultatul unei

consultări extinse[1]. Negocierea și stabilirea textului final au durat mai multe luni – un
proiect de propunere a fost prezentat Parlamentului și Consiliului la 31 martie 2010, iar
un acord politic a fost obținut la 15 decembrie 2010, ceea ce a permis adoptarea oficială
a textului de către Parlament și Consiliu la 16 februarie 2011. La 1 aprilie 2011, textul
convenit de Parlamentul European și Consiliu a intrat în vigoare prin Regulamentul
(UE) nr. 211/2011. Din cauza unei serii de adaptări tehnice necesare la nivelul statelor
membre pentru a institui un proces de verificare uniform, Regulamentul privind inițiativa
cetățenească europeană nu a devenit aplicabil decât un an mai târziu. Până la
1 aprilie 2015 și, ulterior, la fiecare trei ani, până la aceeași dată, Comisia trebuie să
prezinte un raport referitor la aplicarea Regulamentului privind inițiativa cetățenească
europeană în vederea posibilei sale revizuiri. Comisia a adoptat asemenea rapoarte la
31 martie 2015, în comunicarea COM(2015)0145 și la 28 martie 2018, în comunicarea
COM(2018)0157. Comunicările respective prezintă stadiul și evaluarea implementării
inițiativei cetățenești europene, precum și o listă a provocărilor identificate după primii
șase ani de implementare a acestui cadru legislativ și instituțional nou. Ele au evidențiat
o serie de deficiențe și au ținut cont de o serie de sugestii pe care Parlamentul le-a
inclus în rapoartele sale, pe lângă cercetările de fond efectuate la inițiativa sa[2].
Chiar de la intrarea în vigoare a Regulamentului ICE, multe voci s-au întrebat
dacă instrumentul va funcționa. Parlamentul a cerut în mod repetat o reformă a
Regulamentului ICE, cu scopul de a simplifica și raționaliza procedurile. În cele
din urmă, la 13 septembrie 2017, Comisia și-a prezentat propunerea legislativă de
revizuire a ICE[3]. În urma negocierilor interinstituționale purtate în perioada septembrie-
decembrie 2018, Parlamentul și Consiliul au ajuns la un acord politic la 12 decembrie
2018. Textul agreat a fost adoptat de Parlament la 12 martie 2019 și de Consiliu la
9 aprilie 2019. Actul final a fost semnat la 17 aprilie 2019 și a fost publicat în Jurnalul
Oficial al Uniunii Europene (JO L 130) la 17 mai 2019.
Noul Regulament ICE [Regulamentul (UE) nr. 2019/788], care va abroga Regulamentul
(UE) nr. 211/2011, se va aplica începând cu 1 ianuarie 2020. Dreptul de a depune
o inițiativă cetățenească europeană ar trebui clar separat de dreptul de a adresa o
petiție, o procedură de care diferă în multe aspecte esențiale. Petițiile pot fi depuse
de cetățenii UE sau de persoane fizice sau juridice rezidente în UE (4.1.4) și trebuie
să vizeze subiecte care intră sub incidența domeniilor de activitate ale UE și care îl
afectează pe petiționar în mod direct. Petițiile sunt adresate Parlamentului în calitatea
sa de reprezentant direct al cetățenilor la nivelul UE. O ICE este un apel direct la un
instrument juridic specific al UE și trebuie să se supună unor norme specifice pentru a
fi eligibil. Mai trebuie menționat că ea este adresată în ultimă instanță Comisiei, singura
instituție care are dreptul de a prezenta propuneri legislative. În acest sens, inițiativa
cetățenească europeană este similară cu dreptul la inițiativă conferit Parlamentului
European (articolul 225 din TFUE) și Consiliului (articolul 241 din TFUE).
[1]Cartea verde a Comisiei [COM(2009)0622].

[2]European Citizens Initiative - First lessons of implementation (Inițiativa cetățenească europeană -
Primele învățăminte după implementare), Departamentul tematic pentru drepturile cetățenilor și afaceri
constituționale (2014), care poate fi accesat la adresa:
http://www.europarl.europa.eu/RegData/etudes/STUD/2014/509982/IPOL_STU(2014)509982_EN.pdf
[3]Propunere de regulament al Parlamentului European și al Consiliului privind inițiativa cetățenească
europeană, [COM(2017)0482].

PROCEDURA
A. Comitetul cetățenilor
Ca cerință minimă, este nevoie de o structură organizatorică de bază pentru o
inițiativă de o asemenea amploare. Primul pas pentru a lansa o inițiativă cetățenească
europeană este înființarea unui comitet de organizare, denumit „comitetul cetățenilor”.
Acest comitet trebuie să fie alcătuit din cel puțin șapte persoane rezidente în cel
puțin șapte state membre diferite (dar nu neapărat de naționalități diferite) și care au
împlinit vârsta care le conferă drept de vot la alegerile europene. Comitetul trebuie să
desemneze un reprezentant și un supleant, care să acționeze ca persoane de contact
pentru inițiativa cetățenească europeană în cauză.
Contrar propunerilor Comisiei și Parlamentului, noul regulament ICE nu va reduce
vârsta minimă pentru sprijinirea unei ICE la 16 ani, însă statelor membre li se va permite
să stabilească vârsta minimă la 16 ani, dacă doresc acest lucru.
B. Înregistrarea
Înainte de a putea trece la colectarea declarațiilor de susținere de la cetățeni, comitetul
trebuie să înregistreze inițiativa la Comisie. Aceasta implică depunerea unui document
care conține titlul, obiectul și o descriere succintă a inițiativei, precum și temeiul juridic
propus și informații despre membrii comitetului și despre toate sursele de sprijin și de
finanțare ale inițiativei propuse. Organizatorii pot furniza informații mai detaliate și alte
materiale, cum ar fi o schiță a documentului legislativ propus, sub forma unei anexe.
Comisia are la dispoziție două luni pentru a decide dacă înregistrează inițiativa propusă.
Aceasta nu va fi înregistrată dacă nu sunt îndeplinite cerințele procedurale sau dacă
nu se încadrează în competențele Comisiei de a depune o propunere de act juridic în
scopul punerii în aplicare a tratatelor. Înregistrarea va fi refuzată, de asemenea, dacă
inițiativa este vădit neserioasă, abuzivă sau vexatorie sau contravine valorilor UE, astfel
cum sunt prevăzute la articolul 2 din TUE. Decizia Comisiei poate fi atacată prin recurs
judiciar sau extrajudiciar. Inițiativele înregistrate sunt publicate pe site-ul Comisiei.
Pentru ca ICE să devină mai accesibile și pentru a fi siguri că sunt înregistrate cât
mai multe inițiative posibil, noul regulament prevede, de asemenea, posibilitatea de a
înregistra inițiativele parțial.
C. Colectarea declarațiilor de susținere
După înregistrarea inițiativei, organizatorii pot începe să colecteze declarațiile de
susținere. Acestea trebuie colectate în termen de 12 luni. Declarațiile de susținere
pot fi colectate pe hârtie sau în format electronic. În cazul în care sunt colectate în
format electronic, sistemul de colectare online trebuie să fie mai întâi certificat de către
autoritățile naționale competente. Normele detaliate privind specificațiile tehnice pentru
sistemele de colectare online sunt prevăzute într-un regulament de punere în aplicare
al Comisiei [Regulamentul (UE) 2019/1799]. Indiferent dacă declarațiile de susținere
sunt colectate pe hârtie sau în format electronic, se aplică aceleași cerințe privind datele
în scopul verificării.

Pentru a fi luată în considerare de Comisie, inițiativa cetățenească europeană trebuie
să strângă un milion de declarații de susținere în termen de 12 luni. Totodată, pentru
a se califica într-un anumit stat membru, numărul semnatarilor din statul membru în
cauză trebuie să fie de cel puțin 750 de ori mai mare decât numărul deputaților în PE
aleși din statul membru respectiv. Numărul minim de declarații de susținere semnate
este stabilit după același sistem al proporționalității degresive utilizat pentru a se stabili
distribuția locurilor în Parlamentul European între statele membre.
Noul regulament ICE le va permite cetățenilor UE să sprijine o ICE, indiferent de locul în
care trăiesc. El introduce totodată mai multă flexibilitate în alegerea datei de începere a
perioadei de colectare a semnăturilor, în decurs de șase luni de la înregistrare. În plus,
simplifică și mai mult cerințele în materie de date cu caracter personal pentru semnatarii
ICE. Totuși, statele membre vor putea în continuare să le solicite semnatarilor să
furnizeze numerele documentelor de identitate.
În plus, noul regulament stabilește că Comisia are obligația de a institui și a exploata un
sistem centralizat online de colectare a semnăturilor și de a elimina treptat sistemele
individuale de colectare după 2022.
În cele din urmă, la insistența Parlamentului European, noul regulament prevede să se
ofere mai mult sprijin organizatorilor de ICE prin intermediul unor puncte de contact în
fiecare stat membru și al unei platforme de colaborare online care să ofere informații
și asistență, sprijin practic și consiliere juridică cu privire la ICE.
D. Verificarea și certificarea
După colectarea numărului necesar de declarații de susținere dintr-un număr
suficient de state membre, organizatorii trebuie să le depună la autoritățile naționale
competente[4], care au sarcina de a certifica declarațiile de susținere compilate de
Comisie pe baza informațiilor comunicate de statele membre. Autoritățile cărora li se
încredințează această sarcină sunt de obicei ministere de Interne, comisii electorale
sau registre de evidență a populației. Autoritățile naționale au la dispoziție trei luni
pentru a certifica declarațiile de susținere, dar nu au obligația de a verifica semnăturile.
E. Prezentarea și examinarea
În această etapă, organizatorilor li se solicită să prezinte certificate relevante din partea
autorităților naționale care să ateste numărul de declarații de susținere; ei trebuie să
furnizeze informații despre toate sursele lor de finanțare. În principiu, contribuțiile care
depășesc 500 EUR trebuie declarate.
După ce a primit inițiativa depusă, Comisia are obligația de a o publica imediat într-
un registru și de a-i primi pe organizatori la un nivel de protocol adecvat pentru a
le da ocazia să explice detaliile solicitării. După un schimb de opinii cu Comisia,
organizatorii au ocazia de a-și expune inițiativa în cadrul unei audieri publice organizate
de Parlament. Audierea este organizată de către comisia competentă în domeniul în
care se încadrează subiectul inițiativei (articolul 222 din Regulamentul de procedură
al Parlamentului).
[4]O listă a autorităților naționale competente este disponibilă la adresa: http://ec.europa.eu/citizens-

initiative/public/authorities-verification?lg=ro

Noul regulament ICE va prelungi perioada de care dispune Comisia ca să răspundă la
o inițiativă valabilă de la trei la șase luni. Într-o comunicare în care își expune concluziile
juridice și politice cu privire la fiecare inițiativă, Comisia va trebui să prezinte o listă
oficială a acțiunilor pe care are de gând să le întreprindă și un calendar clar de execuție.
În plus, pentru transparență deplină, regulamentul le impune organizatorilor obligația de
a prezenta rapoarte periodice cu privire la sursele de finanțare și la alte tipuri de sprijin
primit. De asemenea, îi impune Comisiei obligația de a pune la dispoziție un formular
de contact în registru și pe site-ul internet public al ICE, astfel încât cetățenii să poată
depune o plângere dacă consideră că aceste informații nu sunt complete sau corecte.
Noul regulament ICE și modificările Regulamentului său de procedură îi conferă
Parlamentului un rol și mai important decât înainte. Pentru a consolida impactul politic al
inițiativelor de succes, după audierea publică Parlamentul poate organiza o dezbatere
în plen și poate adopta o rezoluție pentru a evalua sprijinul politic de care se bucură
inițiativa. În sfârșit, Parlamentul va examina acțiunile derulate de Comisie ca răspuns
la inițiativă, care sunt prezentate, de asemenea, în comunicări specifice ale Comisiei.
INIȚIATIVE ACTUALE
Mai multe organizații au încercat să lanseze inițiative similare cu inițiativa cetățenească
europeană înainte ca instrumentul să fi fost adoptat prin lege și să fi fost stabilite
proceduri detaliate.
Până în prezent, numai patru inițiative au adunat numărul necesar de semnături
(Right2Water, One of Us, Stop Vivisection și Ban Glyphosate) și au fost înaintate
Comisiei, dintre care doar una, Ban Glyphosate, a fost depusă din 2014 încoace.
Parlamentul a organizat audieri cu reprezentanții fiecărei inițiative, la 17 februarie 2014,
10 aprilie 2014, 24 aprilie 2015 și, respectiv, 20 noiembrie 2017. Comisia a dat un
răspuns, în care și-a prezentat concluziile juridice și politice față de toate cele patru
inițiative.

Instrumentul inițiativei cetățenești europene a prezentat un interes major pentru
Parlament. Înainte de intrarea în vigoare a Tratatului de la Lisabona, Parlamentul a
adoptat o rezoluție[5] conținând o propunere detaliată de punere în aplicare a ICE.
După intrarea în vigoare a Tratatului, Parlamentul s-a implicat activ în negocierile
privind Regulamentul ICE. Parlamentul a contribuit cu succes la procesul prin care
inițiativa cetățenească europeană a devenit un instrument al democrației participative
mai accesibil și mai adaptat nevoilor cetățenilor. Parlamentul a obținut, printre altele,
reducerea la un sfert a numărului minim de state membre din care trebuie să provină
declarațiile de susținere; a insistat ca verificarea admisibilității să se realizeze înaintea
înregistrării; și a făcut presiuni în favoarea unor dispoziții care să le permită tuturor
cetățenilor și rezidenților UE, indiferent de naționalitate, să aibă dreptul de a semna o
inițiativă cetățenească europeană.
[5]Rezoluția Parlamentului European din 7 mai 2009 prin care se solicită Comisiei să prezinte o propunere
de regulament al Parlamentului European și al Consiliului privind punerea în aplicare a inițiativei cetățenești,
JO C 212 E, 5.8.2010, p. 99.

Parlamentul a lansat o serie de apeluri politice cu scopul de a simplifica și raționaliza
procedurile pentru desfășurarea unei ICE și pentru a amplifica impactul acesteia.
Parlamentul a adoptat o rezoluție referitoare la procesul de revizuire a ICE la
28 octombrie 2015[6], cerând, printre altele, să se revizuiască regulamentul, pentru
a simplifica cerințele privind datele personale și a asigura fonduri pentru a sprijini
organizarea de inițiative cetățenești europene. În 2017, Comisia pentru afaceri
constituționale a lansat un raport legislativ din proprie inițiativă în ideea de a face
o revizuire demnă de acest nume a Regulamentului privind inițiativa cetățenească
europeană. În septembrie 2017, pe baza solicitărilor Parlamentului și a unei consultări
publice, Comisia și-a prezentat în cele din urmă propunerea de nou regulament
privind ICE. La 20 iunie 2018, Comisia pentru afaceri constituționale și-a adoptat
raportul referitor la propunerea Comisiei, urmat, la 5 iulie 2018, de votul în plen privind
începerea negocierilor interinstituționale despre noul Regulament ICE.
La 12 decembrie 2018, Parlamentul și Consiliul au ajuns la un acord politic. După
rezoluția Parlamentului din 12 martie și aprobarea Consiliului din 9 aprilie, actul
final a fost semnat la 17 aprilie 2019 și publicat în Jurnalul Oficial la 17 mai 2019.
Noul Regulament ICE (Regulamentul (UE) nr. 2019/788) abrogă Regulamentul (UE)
nr. 211/2011 și se aplică de la 1 ianuarie 2020.
Noul Regulament ICE face procedura ICE mai accesibilă, mai puțin birocratică și mai
ușor de utilizat pentru organizatori și susținători, consolidând, în același timp, acțiunile
ulterioare.
Udo Bux
02/2020
[6]Rezoluția Parlamentului European din 28 octombrie 2015 referitoare la inițiativa cetățenească europeană,
JO C 355, 20.10.2017, p. 17.

INSTITUȚIILE UNIUNII ECONOMICE ȘI MONETARE
Instituțiile uniunii economice și monetare au drept misiune principală elaborarea

politicii monetare europene, adoptarea normelor care reglementează moneda euro și
asigurarea stabilității prețurilor la nivelul Uniunii Europene. Aceste instituții sunt: BCE,
SEBC, Comitetul economic și financiar, Eurogrupul și Consiliul Afaceri Economice
și Financiare (Ecofin).
TEMEIUL JURIDIC
— Articolele 119-144, 219 și 282-284 din Tratatul privind funcționarea Uniunii
Europene;
— Protocoale anexate la Tratatul privind Uniunea Europeană: Protocolul (nr. 4)
privind Statutul Sistemului European de Bănci Centrale și al Băncii Centrale
Europene, Protocolul (nr. 14) privind Eurogrupul.
OBIECTIVE
Instituțiile uniunii economice și monetare (UEM) au drept principale obiective (2.6.1):
— finalizarea pieței interne prin eliminarea fluctuațiilor cursului de schimb valutar și
a costurilor inerente operațiunilor de schimb valutar, precum și a costurilor legate
de acoperirea împotriva riscurilor de fluctuații monetare;
— asigurarea comparabilității costurilor și prețurilor în Uniune, demers care vine
în ajutorul consumatorilor, stimulează schimburile comerciale din Uniune și
facilitează activitatea întreprinderilor;
— consolidarea stabilității monetare și a puterii financiare a Europei:
— eliminând, prin definiție, orice posibilitate de speculații între monedele din
Uniune,
— făcând noua monedă să devină, prin dimensiunea economică a uniunii
monetare astfel create, în mare parte invulnerabilă în fața speculațiilor
internaționale și
— creând toate condițiile pentru ca euro să devină o importantă monedă de
rezervă și de plată.

REALIZĂRI
A. Instituțiile primei etape a UEM (1 iulie 1990 – 31 decembrie 1993)
În prima etapă a UEM nu au fost create instituții monetare.
B. Instituțiile celei de a doua etape a UEM (1 ianuarie 1994 – 31 decembrie 1998)
1. Institutul Monetar European (IME)
IME a fost înființat, în conformitate cu articolul 117 din Tratatul CE, la începutul
celei de a doua etape a UEM și a preluat responsabilitățile Comitetului guvernatorilor
și ale Fondului European de Cooperare Monetară (FECOM). Nu a exercitat nicio
responsabilitate în aplicarea politicii monetare, care a rămas o competență rezervată
autorităților naționale. Printre principalele sale sarcini în realizarea celei de-a doua
etape a UEM s-au numărat consolidarea cooperării între băncile centrale naționale
și a coordonării politicilor monetare ale statelor membre pentru a asigura stabilitatea
prețurilor. În conformitate cu articolul 123 alineatul (2) din Tratatul CE, IME a fost
dizolvat după înființarea BCE, căreia îi pregătise terenul (1 iunie 1998).
2. Comitetul monetar
Jumătate din membrii săi erau numiți de Comisie, iar cealaltă jumătate de statele
membre. Comitetul a fost creat pentru a promova coordonarea politicilor statelor
membre, în măsura maximă necesară pentru funcționarea pieței interne (articolul 114
din Tratatul CE), și avea rol consultativ. El a fost dizolvat în cea de-a treia etapă și
înlocuit cu Comitetul Economic și Financiar (articolul 134 din TFUE).
C. Instituțiile celei de a treia etape (de la 1 ianuarie 1999)
1. Banca Centrală Europeană (BCE) (1.3.11)
a. Organizare
Înființată la 1 iunie 1998, BCE își are sediul la Frankfurt pe Main. Este condusă
de două organe decizionale independente de instituțiile Uniunii și de autoritățile
naționale, și anume Consiliul guvernatorilor BCE și Comitetul executiv, și, pentru
anumite responsabilități, de Consiliul general, care nu este un organ decizional al
SEBC. Tratatul de la Lisabona i-a conferit BCE statutul de instituție a UE (articolul 13
alineatul (1) din TUE și articolele 282-284 din TFUE); anterior, statutul băncii nu era
prevăzut în Tratatul CE, deși banca avea totuși personalitate juridică.
i. Consiliul guvernatorilor BCE
Consiliul guvernatorilor este format din membrii Comitetului executiv și guvernatorii
băncilor centrale naționale ale țărilor care au adoptat euro (articolul 283 din TFUE
și articolul 10 punctul 1 din Statut). În calitatea sa de organ decizional suprem în
cadrul BCE, Consiliul guvernatorilor adoptă orientările și Deciziile necesare pentru
îndeplinirea misiunilor încredințate SEBC, definește politica monetară a Uniunii
Europene, inclusiv, dacă este cazul, prin decizii referitoare la obiectivele monetare
intermediare, ratele dobânzilor de referință și constituirea rezervelor în cadrul SEBC,
și adoptă orientările necesare pentru punerea sa în aplicare (articolul 12 din Statut).

Tratatul de la Lisabona prevede că membrii Comitetului executiv al BCE sunt selectați
și numiți cu majoritate calificată de Consiliul European (articolul 283 din TFUE).
ii. Comitetul executiv
Comitetul executiv este compus din președinte, vicepreședinte și alți patru membri
numiți de comun acord la nivelul șefilor de stat și de guvern ai statelor membre din zona
euro. Mandatul acestora are o durată de opt ani și nu poate fi reînnoit (articolul 283 din
TFUE). Comitetul aplică politica monetară și, în acest sens, dă instrucțiunile necesare
băncilor centrale naționale. În plus, Comitetul executiv pregătește ședințele Consiliului
guvernatorilor BCE și gestionează activitatea curentă a BCE (articolele 11 și 12 din
Statut).
iii. Consiliul general
Consiliul general (articolul 44 din Statut) este constituit din președintele și
vicepreședintele BCE, precum și din guvernatorii băncilor centrale ale tuturor statelor
membre ale UE, indiferent dacă fac sau nu parte din zona euro. Consiliul general
participă la colectarea datelor statistice, coordonează politicile monetare ale statelor
membre care nu au adoptat euro și supraveghează funcționarea mecanismului
european al cursului de schimb.
b. Responsabilități
Dacă bancnotele pot fi emise fie de BCE, fie de băncile centrale naționale din zona euro,
numai BCE poate autoriza astfel de emisiuni. Statele membre emit monede metalice,
sub rezerva aprobării de către BCE a volumului emisiunii (articolul 128 din TFUE).
BCE adoptă Deciziile necesare pentru ca SEBC să își îndeplinească misiunile care i-au
fost încredințate prin Statut și prin Tratat (articolul 132 din TFUE). Cu sprijinul băncilor
centrale naționale, BCE colectează datele statistice necesare fie de la autoritățile
naționale de resort, fie direct de la agenții economici (articolul 5 din Statut). BCE este
consultată cu privire la orice act al Uniunii propus în domeniile sale de competență,
precum și, la cererea autorităților naționale, cu privire la orice proiect de act legislativ
(articolul 127 alineatul (4) din TFUE). BCE răspunde de buna funcționare a sistemului
transeuropean automat de transfer rapid cu decontare pe bază brută în timp real
(TARGET 2). Acesta este un sistem de plată în euro care face legătura între sistemele
naționale de plată și mecanismul de plată al BCE. BCE ia măsurile care se impun pentru
integrarea în SEBC a băncilor centrale ale statelor membre care aderă la zona euro.
BCE poate îndeplini misiuni specifice în legătură cu politicile de supraveghere
prudențială a instituțiilor de credit și a altor instituții financiare (articolul 127 alineatul (6)
din TFUE și articolul 25.2 din Statut). BCE a primit sarcini suplimentare în temeiul
Mecanismului de supraveghere unic (MSU) legate de supravegherea directă a băncilor
„semnificative” din zona euro și din alte state membre participante. Autoritățile naționale
din statele membre supraveghează în continuare băncile „mai puțin semnificative”,
în cooperare cu BCE. Cooperarea transfrontalieră a autorităților de supraveghere
din Uniune este asigurată de cele trei autorități europene de supraveghere (AES):
Autoritatea bancară europeană (ABE), Autoritatea europeană pentru valori mobiliare
și piețe (AEVMP) și Autoritatea europeană pentru asigurări și pensii ocupaționale

(AEAPO). Sistemul de supraveghere este întregit de o nouă instituție de supraveghere
macroprudențială – Comitetul european pentru risc sistemic (CERS).
2. Sistemul European al Băncilor Centrale (SEBC) și Eurosistemul
a. Organizare
SEBC este constituit din BCE și băncile centrale naționale ale tuturor statelor membre
ale UE (articolul 282 alineatul (1) din TFUE și articolul 1 din Statut). SEBC este
condus de aceleași organe de decizie ca BCE (articolul 282 alineatul (2) din TFUE).
Eurosistemul este constituit doar din BCE și băncile centrale naționale ale statelor
membre din zona euro.
b. Responsabilități
Sarcina fundamentală a SEBC este de a menține stabilitatea prețurilor (articolul 127
alineatul (1) și articolul 282 alineatul (2) din TFUE, articolul 2 din Statut). Fără a aduce
atingere acestui obiectiv, SEBC susține politicile economice generale pentru a contribui
la realizarea obiectivelor Uniunii. SEBC își îndeplinește aceste sarcini prin următoarele
activități (articolul 127 alineatul (2) din TFUE și articolul 3 din Statut):
— definirea și punerea în aplicare a politicii monetare a Uniunii;
— efectuarea operațiunilor de schimb valutar în conformitate cu articolul 219 din
TFUE;
— deținerea și administrarea rezervelor valutare oficiale ale statelor membre;
— promovarea bunei funcționări a sistemelor de plăți; și
— contribuția la buna desfășurare a politicilor promovate de autoritățile competente
în ceea ce privește supravegherea prudențială a instituțiilor de credit și stabilitatea
sistemului financiar [articolul 127 alineatul (5) din TFUE și articolul 3 punctul 3 din
Statut].
3. Comitetul Economic și Financiar
Comitetul Economic și Financiar este format din cel mult șase membri, dintre care
o treime sunt numiți de statele membre, o treime de Comisie și o treime de BCE
(articolul 134 alineatul (2) din TFUE). Comitetul a preluat sarcinile Comitetului monetar
pe care l-a înlocuit la 1 ianuarie 1999, cu o diferență semnificativă: informarea Comisiei
și a Consiliului despre evoluția situației monetare este acum de datoria BCE.
4. Consiliul Afaceri Economice și Financiare (ECOFIN)
ECOFIN este organul decizional la nivel european și reunește miniștrii de finanțe
din toate statele membre ale UE. După consultarea BCE, Consiliul ECOFIN adoptă
Deciziile referitoare la politica cursului de schimb față de monedele țărilor terțe, în
concordanță cu obiectivul stabilității prețurilor.
5. Eurogrupul
Reuniunea miniștrilor economiei și finanțelor din zona euro, denumită inițial „Euro-11”,
și-a modificat denumirea în 1997 în „Eurogrup”. Acest organ consultativ informal se
întrunește periodic pentru a aborda toate aspectele legate de buna funcționare a
zonei euro și a UEM. Comisia și, dacă este cazul, BCE sunt invitate să participe

la aceste reuniuni (articolul 1 din Protocolul (nr. 14) privind Eurogrupul). În cadrul
reuniunii informale a Consiliului ECOFIN de la Scheveningen din 10 septembrie
2004, prim-ministrul și ministrul finanțelor din Luxemburg, Jean-Claude Juncker, a fost
ales președinte al Eurogrupului. Dl Juncker a devenit, astfel, primul președinte ales
și permanent, pentru un mandat care a început la data de 1 ianuarie 2005. Rolul
Eurogrupului a fost extins de Tratatul de la Lisabona cu scopul de a mări coordonarea
la nivelul zonei euro. Pentru prima dată, conceptul de „Eurogrup” este menționat în
acest tratat (articolul 137 din TFUE). Printre inovațiile oficiale se numără alegerea unui
președinte al Eurogrupului, cu majoritatea voturilor statelor membre care fac parte din
zona euro, pentru un mandat de doi ani și jumătate (articolul 2 din Protocolul (nr.14)
privind Eurogrupul).

A. Rolul legislativ
1. În cadrul procedurii legislative, Parlamentul European, împreună cu Consiliul:
— adoptă metodele procedurii de supraveghere multilaterală (articolul 121
alineatul (6) din TFUE);
— modifică anumite articole din Statutul BCE (articolul 129 alineatul (3) din TFUE); și
— stabilește măsurile necesare pentru utilizarea monedei euro ca monedă unică
(articolul 133 din TFUE).
2. Parlamentul European este consultat în legătură cu următoarele aspecte:
— măsurile privind introducerea de către statele membre a monedelor euro
(articolul 128 alineatul (2) din TFUE);
— acordurile privind cursurile de schimb dintre euro și monedele țărilor terțe
(articolul 219 alineatul (1) din TFUE);
— selectarea țărilor care îndeplinesc condițiile de adoptare a monedei unice în anul
1999, respectiv la o dată ulterioară;
— numirea președintelui, a vicepreședintelui și a celorlalți membri ai Comitetul
executiv al BCE (articolul 283 alineatul (2) din TFUE și articolul 11.2 din Statutul
BCE);
— orice modificare a modalităților de vot în cadrul Consiliului guvernatorilor BCE
(articolul 10.2 din Statutul SEBC și al BCE);
— dispozițiile legale de punere în aplicare a procedurii privind deficitul excesiv
prevăzute în Pactul de stabilitate și de creștere;
— orice modificare a competenței BCE de supraveghere a instituțiilor de credit și a
altor instituții financiare (articolul 127 alineatul (6) din TFUE);
— modificări ale anumitor articole din Statutul BCE (articolul 129 alineatul (4) din
TFUE).

3. Parlamentul European este informat despre măsurile referitoare la componența
Comitetului economic și financiar (articolul 134 alineatul (3) din TFUE).
B. Responsabilități de control
1. Conform Tratatului privind funcționarea Uniunii Europene
BCE prezintă Parlamentului European, Consiliului și Comisiei, precum și Consiliului
European un raport anual privind activitatea SEBC și politica monetară din anul
precedent și din anul în curs. Președintele BCE prezintă acest raport Consiliului și
Parlamentului European, care poate organiza o dezbatere generală pe baza raportului
(articolul 284 alineatul (3) din TFUE și articolul 15.3 din Statutul BCE). La cererea
Parlamentului European sau din proprie inițiativă, Președintele BCE și ceilalți membri ai
Comitetului executiv pot fi audiați de comisiile competente ale Parlamentului European
(articolul 284 alineatul (3) al doilea paragraf).
2. Din inițiativa Parlamentului
Parlamentul European a solicitat echilibrarea competențelor conferite BCE prin tratat,
și anume libertatea de decizie în materie de politică monetară, printr-un control
democratic (Rezoluția din 18 iunie 1996). În acest scop, Parlamentul European a
instituit „dialogul privind politica monetară”. Președintele BCE sau un alt membru al
Consiliului Guvernatorilor din cadrul BCE se prezintă cel puțin o dată la trei luni în
fața Comisiei pentru afaceri economice și monetare a Parlamentului European pentru
a răspunde la întrebări legate de perspectivele economice și pentru a oferi justificări
privind politica monetară în zona euro. În plus, Parlamentul European se pronunță
periodic cu privire la raportul anual al BCE în cadrul unui raport din proprie inițiativă. În
2013, Parlamentul și BCE au încheiat un Acord interinstituțional privind răspunderea
democratică și supravegherea sarcinilor conferite BCE în cadrul MSU.
Dražen Rakić / Dirk Verbeken
01/2020

ÎNTREPRINDERILE MICI ȘI MIJLOCII
Microîntreprinderile și întreprinderile mici și mijlocii (IMM-urile) reprezintă 99 %

dintre întreprinderile din UE. Acestea asigură două treimi dintre locurile de muncă
din sectorul privat și contribuie cu mai mult de jumătate din valoarea adăugată
totală creată de întreprinderile din UE. S-au adoptat diverse programe de acțiune
pentru sprijinirea IMM-urilor, cum ar fi Inițiativa în favoarea întreprinderilor mici
(Small Business Act), Orizont 2020 și programul COSME. Obiectivul acestora
este creșterea competitivității IMM-urilor prin cercetare și inovare și îmbunătățirea
accesului lor la finanțare.
TEMEI JURIDIC
IMM-urile operează în principal la nivel național, relativ puține dintre ele fiind angajate
în activități comerciale transfrontaliere în interiorul UE. Cu toate acestea, indiferent
de sfera lor de acțiune, IMM-urile fac obiectul legislației UE în diferite domenii, printre
acestea numărându-se fiscalitatea [articolele 110-113 din Tratatul privind funcționarea
Uniunii Europene (TFUE)], concurența (articolele 101-109 din TFUE) și dreptul
societăților comerciale (dreptul de stabilire – articolele 49-54 din TFUE). Definiția dată
de Comisie IMM-urilor se regăsește în Recomandarea 2003/361/CE.
OBIECTIVE
Microîntreprinderile și IMM-urile alcătuiesc 99 % din totalul întreprinderilor din UE. În
2015, aproape 23 de milioane de IMM-uri au generat 3,9 mii de miliarde EUR ca
valoare adăugată și au asigurat locuri de muncă pentru 90 de milioane de persoane,
reprezentând o sursă esențială de spirit antreprenorial și de inovare, aspecte vitale
pentru competitivitatea întreprinderilor din UE. Politica UE în materie de IMM-uri
are drept obiectiv să asigure că politicile și acțiunile Uniunii țin seama de nevoile
întreprinderilor mici și contribuie la transformarea Europei într-un spațiu mai atractiv
pentru crearea de întreprinderi și desfășurarea de activități economice.
REALIZĂRI
A. Small Business Act (SBA)
Până în prezent, cea mai vastă și cuprinzătoare inițiativă privind IMM-urile a fost
prezentată de Comisie în iunie 2008 sub forma unei comunicări privind Small Business
Act (SBA) (COM(2008)0394). SBA vizează crearea unui nou cadru strategic, care să
integreze instrumentele existente și care să se bazeze pe Carta europeană pentru
întreprinderile mici și pe o politică modernă a IMM-urilor în folosul creșterii și al ocupării

forței de muncă. Documentul pledează mai degrabă pentru „o abordare de parteneriat
politic cu statele membre”, decât pentru o abordare pe deplin comunitară. SBA vizează
îmbunătățirea abordării generale cu privire la spiritul antreprenorial în UE prin aplicarea
principiului „thinking small first” („a gândi mai întâi la scară mică”).
1. Reglementarea inteligentă
Reducerea procedurilor administrative excesive și a birocrației reprezintă o prioritate
de prim rang pentru Comisie în cadrul SBA. Sensibilizarea administrațiilor publice la
nevoile IMM-urilor poate aduce o contribuție majoră la dezvoltarea acestora. O directivă
privind serviciile în cadrul pieței unice (Directiva 2006/123/CE) a fost publicată în 2006
și transpusă în practică de toate statele membre ale UE în 2009.
Modificările aduse Directivei privind întârzierea efectuării plăților (autoritățile publice
trebuie să efectueze plățile în termen de 30 de zile, ca o garanție de plată pentru IMM-
uri) și Directivei privind facturarea electronică (facturile electronice au aceeași valoare
ca cele pe hârtie) s-au dovedit deosebit de utile pentru întreprinderile mici. În plus,
modernizarea politicii UE în materie de achiziții publice a permis reducerea sarcinilor
administrative pentru IMM-urile care participă la proceduri de achiziții publice și a oferit
posibilități mai atractive de a prezenta oferte comune. Aceeași abordare a dus și la
simplificarea obligațiilor de raportare financiară și la reducerea sarcinilor administrative
pentru IMM-uri prin modernizarea achizițiilor publice în UE și a Directivei privind
contabilitatea (în prezent Directiva 2013/34/UE).
2. Accesul la finanțare
De multe ori, piețele financiare nu reușesc să asigure finanțarea necesară pentru IMM-
uri. În ultimii ani, s-au înregistrat unele progrese în ceea ce privește îmbunătățirea
disponibilității finanțării și a creditelor pentru IMM-uri prin acordarea de împrumuturi,
garanții și capital de risc. Instituțiile financiare europene – Banca Europeană de Investiții
(BEI) și Fondul European de Investiții (FEI) – și-au intensificat operațiunile în materie
de IMM-uri.
Cu toate acestea, SBA identifică în continuare accesul la finanțare ca fiind cea
de-a doua problemă majoră cu care se confruntă IMM-urile. În noiembrie 2011,
Comisia a prezentat „un plan de acțiune pentru îmbunătățirea accesului la finanțare
al IMM-urilor” (COM(2011)0870). Printre altele, planul de acțiune include inițiative de
politică menite să faciliteze accesul IMM-urilor la piețele de capital de risc. Comisia
monitorizează evoluțiile în materie de acces al IMM-urilor la finanțare prin intermediul
Anchetei comune a Comisiei/Băncii Centrale Europene privind accesul întreprinderilor
la finanțare (SAFE).
3. IMM-urile și piața unică
Atât comunicarea Comisiei intitulată „Către un Act privind piața unică – Pentru o
economie socială de piață cu grad ridicat de competitivitate” (COM(2010)0608), cât
și Actul privind piața unică II (COM(2012)0573) subliniază nevoia de a îmbunătăți
continuu condițiile-cadru pentru întreprinderi pe piața unică. Diferite inițiative și măsuri
există deja sau sunt planificate pentru a facilita înființarea și funcționarea IMM-urilor pe
piața internă. IMM-urile beneficiază de derogări în numeroase domenii, de exemplu în

ceea ce privește normele în materie de concurență, impozitarea și dreptul societăților
comerciale.
4. Politica în domeniul concurenței
De multă vreme, politica UE în materie de ajutoare de stat prevede condiții favorabile
pentru IMM-uri, recunoscând dificultățile speciale cu care se confruntă acestea din
cauza dimensiunilor lor. În 2014, Comisia a adoptat un Regulament general de
exceptare pe categorii de ajutoare (RGECA) pentru ajutoarele de stat [Regulamentul
(UE) nr. 651/2014]. Una dintre componentele modernizării ajutoarelor de stat este
flexibilitatea crescută conferită statelor membre, care pot acorda ajutoare IMM-urilor
fără a notifica în prealabil și fără a primi aprobarea Comisiei, cu condiția îndeplinirii
anumitor condiții. În temeiul acestui regulament, IMM-urile pot beneficia de sprijin public
în valoare de maximum 7,5 milioane EUR.
B. Rețelele UE pentru IMM-uri
Exemplele de politici și rețele care vizează IMM-urile includ, în primul rând, servicii
de sprijin general pentru IMM-uri în UE, precum „Rețeaua întreprinderilor europene”,
„SOLVIT”, „Europa ta – Întreprinderi”, „IMM-urile și mediul” și „Lucrul cu produsele
chimice: Birourile naționale de asistență tehnică REACH”. În al doilea rând, sprijinul
pentru inovare și cercetare include „Serviciul de asistență pentru drepturi de proprietate
intelectuală (DPI)”, „Techweb pentru IMM-uri”, „Serviciul de asistență pentru IMM-uri:
aspecte legate de DPI în relațiile cu China”, „Rețeaua europeană (EBN) a centrelor
de afaceri și inovare (BIC)”, „Rețeaua europeană de inovare la locul de muncă” și
„Gate2Growth”.
C. IMM-urile și cercetarea
Cercetarea și inovarea sunt cruciale pentru succesul durabil și pentru dezvoltarea
sustenabilă a IMM-urilor în UE. Programul Orizont 2020 pentru perioada 2014-2020
urmărește crearea unui mediu mai bun și mai cuprinzător de sprijin al activităților
de cercetare și inovare ale IMM-urilor. Ar trebui să se poată obține o simplificare
semnificativă printr-un singur set de norme. Ca parte a acestei abordări, IMM-urile sunt
încurajate să participe printr-un nou „instrument specific pentru IMM-uri”, care vizează
acoperirea deficiențelor de finanțare pentru activitățile de cercetare și inovare timpurii
și de mare risc ale IMM-urilor.
O analiză a Curții de Conturi Europene realizată în 2020[1] a arătat că, deși instrumentul
pentru IMM-uri oferă sprijin efectiv IMM-urilor în vederea dezvoltării proiectelor lor de
inovare, au existat unele provocări în ceea ce privește implementarea, de exemplu la
nivelul acoperirii regionale și introducerea cu întârziere a criteriului de „nebancabilitate”.
În plus, îmbunătățirea competitivității IMM-urilor este unul dintre cele 11 obiective
tematice pentru politica de coeziune în perioada 2014-2020. Investiții suplimentare în
IMM-uri vor fi, de asemenea, realizate în cadrul altor obiective tematice, în special
cercetarea și inovarea, economia cu emisii scăzute de dioxid de carbon și tehnologiile
informației și comunicațiilor.
[1]Curtea de Conturi Europeană (2020); Instrumentul pentru IMM-uri în acțiune: un program eficace și
inovator,
dar care se confruntă cu unele provocări, p. 17.

D. Programul pentru competitivitatea întreprinderilor și a întreprinderilor mici și
mijlocii (COSME)
Regulamentul (UE) nr. 1287/2013 al Parlamentului European și al Consiliului de
instituire a unui program pentru competitivitatea întreprinderilor și a întreprinderilor mici
și mijlocii (COSME) (2014-2020) a fost adoptat la 11 decembrie 2013. Cu un buget
planificat de 2,3 miliarde EUR în perioada 2014-2020, COSME urmărește următoarele
obiective generale:
— îmbunătățirea accesului IMM-urilor la finanțarea sub formă de capitaluri proprii și
datorii: un mecanism de capitaluri proprii pentru investițiile din faza de creștere,
precum și un mecanism de garantare a împrumuturilor, care va oferi IMM-urilor
servicii directe sau indirecte de partajare a riscurilor cu intermediari financiari
pentru a acoperi împrumuturile; o contribuție de 1,3 miliarde EUR din bugetul
COSME este destinată instrumentelor financiare;
— îmbunătățirea accesului la piețe, atât pe teritoriul Uniunii, cât și la nivel mondial:
furnizarea unor servicii de sprijin pentru întreprinderi orientate înspre creșterea
economică prin intermediul Rețelei întreprinderilor europene pentru a facilita
extinderea activității atât pe piața unică, cât și în afara UE;
— promovarea antreprenoriatului: activitățile vor include dezvoltarea competențelor
și a atitudinilor antreprenoriale, în special în rândul noilor antreprenori, al tinerilor
și al femeilor.
Comunicarea Comisiei din 20 ianuarie 2020 intitulată „Programul de lucru al Comisiei
pentru 2020 – O Uniune mai ambițioasă” (COM(2020)0037) anunță că poziția de lider
a UE în domeniul digital va fi sprijinită de o strategie europeană privind datele și de
o carte albă privind inteligența artificială, precum și de o propunere privind o nouă
strategie industrială cuprinzătoare. Acestea vor fi consolidate de o strategie specifică
pentru IMM-uri menită să ajute IMM-urile să funcționeze, să crească și să se extindă.

Încă din 1983, Parlamentul a proclamat „Anul întreprinderilor mici și mijlocii și al
artizanatului”, lansând o serie de inițiative pentru a încuraja dezvoltarea acestora. De
atunci, Parlamentul și-a demonstrat în mod constant angajamentul față de încurajarea
dezvoltării IMM-urilor europene. De exemplu:
— În iunie 2010, Parlamentul a adoptat o rezoluție referitoare la politica comunitară
în materie de inovare într-o lume în schimbare[2]. În această rezoluție, Parlamentul
subliniază nevoia de a crea condiții pentru o mai bună disponibilitate a capitalului
de risc pentru IMM-uri. Parlamentul solicită dezvoltarea unor instrumente de
finanțare a IMM-urilor, cum sunt microcreditele, capitalul de risc pentru cei dornici
să investească în întreprinderi inovatoare, precum și „investitorii providențiali”
dornici să sprijine proiecte de afaceri concepute de tineri cercetători. Parlamentul
a invitat statele membre și Comisia să creeze stimulente fiscale, financiare,
economice și administrative pentru investiții.
[2]JO C 236 E, 12.8.2011, p. 41.

— În martie 2011, Parlamentul European a adoptat o rezoluție referitoare la o politică
industrială pentru era globalizării[3]. Printre altele, Parlamentul invită Comisia să
continue aplicarea SBA pentru a reduce sarcinile administrative impuse IMM-urilor
și pentru le îmbunătăți accesul la finanțare. Parlamentul solicită și o actualizare
a definiției IMM-urilor pentru a se asigura o mai mare flexibilitate în sectoare
industriale specifice. De asemenea, Parlamentul invită Comisia să sporească
participarea IMM-urilor la programele-cadru pentru cercetare și dezvoltare.
— În mai 2011, Parlamentul European a adoptat o rezoluție referitoare la revizuirea
Small Business Act[4]. În textul rezoluției, Parlamentul, printre altele, solicită
statelor membre să adopte ultima propunere rămasă, referitoare la statutul
societății private europene. Totodată, Parlamentul își exprimă preocuparea cu
privire la faptul că testul IMM-urilor nu a fost aplicat în mod corespunzător
și consecvent în toate noile propuneri legislative, în special la nivel național.
În plus, Parlamentul atenționează statele membre cu privire la pericolul
suprareglementării, care se traduce printr-o depășire a cerințelor legislației UE la
transpunerea directivelor europene în dreptul intern.
— În octombrie 2012, Parlamentul a adoptat o rezoluție referitoare la întreprinderile
mici și mijlocii (IMM-urile): competitivitate și oportunități de afaceri[5]. În această
rezoluție, Parlamentul evidențiază o serie de domenii, inclusiv reducerea sarcinilor
administrative, sprijinirea competitivității și a creării de noi locuri de muncă,
înființarea întreprinderilor noi și accesul la informație și la finanțare.
— În ianuarie 2014, Parlamentul a adoptat o rezoluție referitoare la reindustrializarea
Europei în vederea promovării competitivității și a durabilității[6], în care subliniază
importanța IMM-urilor în economia UE și solicită sprijin și asistență specifice pentru
IMM-uri.
— În septembrie 2016, Parlamentul a adoptat o rezoluție referitoare la accesul la
finanțare al IMM-urilor și creșterea diversității finanțării IMM-urilor în cadrul uniunii
piețelor de capital[7].
— În iulie 2017, Parlamentul a adoptat o rezoluție referitoare la elaborarea unei
ambițioase strategii industriale europene, ca prioritate strategică pentru creștere
economică, ocuparea forței de muncă și inovare în Europa[8].
— În februarie 2019, Parlamentul a adoptat o rezoluție referitoare la o politică
industrială europeană cuprinzătoare în domeniul inteligenței artificiale și al
roboticii[9].
02/2020
[3]JO C 199 E, 7.7.2012, p. 131.

[4]JO C 377 E, 7.12.2012, p. 102.
[5]JO C 68 E, 7.3.2014, p. 40.
[6]JO C 482, 23.12.2016, p. 89.
[7]JO C 204, 13.6.2018, p. 153.
[8]JO C 334, 19.9.2018, p. 124.

LIBERA CIRCULAȚIE A PERSOANELOR
Libertatea de circulație și de ședere a persoanelor în Uniunea Europeană reprezintă

piatra de temelie a cetățeniei Uniunii, instituită de Tratatul de la Maastricht în 1992.
Eliminarea treptată a frontierelor interne, în conformitate cu acordurile Schengen,
a fost urmată de adoptarea Directivei 2004/38/CE privind dreptul la liberă circulație
și ședere în UE pentru cetățenii Uniunii și membrii familiilor acestora. În ciuda
importanței acestui drept, persistă obstacole substanțiale în ceea ce privește
implementarea sa, 10 ani după termenul de aplicare a directivei.
TEMEI JURIDIC
Articolul 3 alineatul (2) din Tratatul privind Uniunea Europeană (TUE); articolul 21
din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (TFUE); titlurile IV și V din TFUE;
articolul 45 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene.
OBIECTIVE
Sensul inițial al conceptului de liberă circulație a persoanelor s-a schimbat în timp.
Primele prevederi în materie, datând din 1957, incluse în Tratatul de instituire a
Comunității Economice Europene (1.1.1, 2.1.5 și 2.1.4), s-au referit la libera circulație
a lucrătorilor și la libertatea de stabilire, înțelese ca drepturi ale angajaților sau
prestatorilor de servicii. Tratatul de la Maastricht a introdus noțiunea de cetățenie a UE,
de care beneficiază automat fiecare cetățean al unui stat membru. Această cetățenie a
UE stă la baza dreptului persoanelor de a circula și a se stabili liber pe teritoriul statelor
membre. Tratatul de la Lisabona a confirmat acest drept care este, de asemenea, inclus
în dispozițiile generale referitoare la Spațiul de libertate, securitate și justiție.
REALIZĂRI
A. Spațiul Schengen
Instituirea unei piețe interne fără obstacole în calea liberei circulații a persoanelor a
fost jalonată de încheierea celor două acorduri Schengen, respectiv Acordul Schengen
propriu-zis din 14 iunie 1985 și Convenția de punere în aplicare a acordului, semnată
la 19 iunie 1990 și care a intrat în vigoare la 26 martie 1995. Inițial, Convenția
privind punerea în aplicare a Acordului Schengen (semnată numai de Belgia, Franța,
Germania, Luxemburg și Țările de Jos) s-a bazat pe cooperarea interguvernamentală
în domeniul justiției și al afacerilor interne. Un protocol la Tratatul de la Amsterdam
a asigurat transferul „acquis-ului Schengen” (4.2.4) în tratate. În prezent, conform
Tratatului de la Lisabona, acquis-ul Schengen este supus controlului parlamentar și

judiciar. Întrucât marea majoritate a prevederilor din acordurile Schengen fac astăzi
parte din acquis-ul UE, începând cu extinderea UE din 1 mai 2004, țările în curs de
aderare nu mai dispun de opțiunea neparticipării (articolul 7 din Protocolul Schengen).
1. Țări participante
În prezent, există 26 de membri cu drepturi depline ai spațiului Schengen: 22 de state
membre ale UE, plus Norvegia, Islanda, Elveția și Liechtenstein (care au statut de
asociat). Irlanda și Regatul Unit nu sunt părți la Convenție, însă au posibilitatea de
a adera la aplicarea anumitor dispoziții din cadrul acquis-ului Schengen. Danemarca,
deși este parte a Acordului Schengen, beneficiază de opțiunea de a nu participa la
oricare dintre noile măsuri din domeniul justiției și afacerilor interne, inclusiv cu privire la
Schengen, fiind totuși obligată să respecte unele dispoziții din domeniul politicii comune
privind vizele. Bulgaria, România și Cipru urmează să adere, chiar dacă există întârzieri
din diferite motive. La 1 iulie 2015, Croația a început procesul prin care solicită aderarea
la spațiul Schengen.
2. Domeniul de aplicare
Realizările în domeniul spațiului Schengen cuprind:
a. eliminarea controalelor la frontierele interne pentru toate persoanele;
b. măsuri în vederea consolidării și armonizării controalelor la frontierele externe:
toți cetățenii UE pot intra în spațiul Schengen prezentând doar cartea de identitate sau
pașaportul (4.2.4);
c. o politică comună privind vizele pentru șederi de scurtă durată: cetățenii țărilor
terțe incluse pe lista comună a statelor nemembre ai căror cetățeni au nevoie de o viză
de intrare [a se vedea anexa II la Regulamentul (CE) nr. 539/2001 al Consiliului] pot
obține o viză unică, valabilă pentru întregul spațiu Schengen;
d. cooperarea polițienească și judiciară: forțele de poliție se ajută reciproc în
detectarea și prevenirea infracțiunilor și au dreptul de a urmări infractorii fugari pe
teritoriul unui stat Schengen vecin; există, de asemenea, un mecanism mai rapid de
extrădare și recunoaștere reciprocă a hotărârilor penale (4.2.6. și 4.2.7);
e. instituirea și dezvoltarea Sistemului de Informații Schengen (SIS) (4.2.4).
3. Provocări
Deși spațiul Schengen este considerat în general ca una dintre principalele realizări ale
Uniunii Europene, el a fost supus recent unor presiuni considerabile ca urmare a fluxului
fără precedent de refugiați și de migranți în UE. Începând cu septembrie 2015, numărul
extrem de mare de nou-sosiți a determinat mai multe state membre să reintroducă
temporar controale la frontierele interne ale spațiului Schengen. Deși toate controalele
temporare la frontiere au respectat normele din Codul frontierelor Schengen, a fost
pentru prima dată în istoria spațiului Schengen când s-au instituit controale temporare
la frontiere de o asemenea amploare. O altă provocare apare sub forma amenințării
teroriste, demonstrând dificultatea de a detecta teroriști care intră și se deplasează în
spațiul Schengen. Provocările actuale au contribuit la evidențierea legăturii inextricabile
dintre gestionarea fermă a frontierelor externe și libera circulație în interiorul acestora și
au dus la o serie de noi măsuri, atât pentru sporirea controalelor de securitate aplicate

persoanelor care intră în spațiul Schengen, cât și pentru îmbunătățirea gestionării
frontierelor externe (4.2.4 și 4.2.7).
B. Libertatea de circulație a cetățenilor UE și a membrilor familiilor acestora
1. Primii pași
Din dorința de a transforma Comunitatea într-un veritabil spațiu al libertății și mobilității
pentru toți cetățenii săi, în 1990 au fost adoptate o serie de directive cu scopul de a
oferi drepturi de ședere unor persoane care nu sunt lucrători: Directiva 90/365/CEE a
Consiliului privind dreptul de ședere al persoanelor angajate sau care exercită activități
independente și care și-au încetat activitatea profesională; Directiva 90/366/CEE a
Consiliului privind dreptul de ședere al persoanelor aflate la studii și Directiva 90/364/
CEE a Consiliului privind dreptul de ședere (pentru resortisanții statelor membre care
nu beneficiază de acest drept în temeiul altor dispoziții de drept comunitar și pentru
membrii familiilor acestora).
2. Directiva 2004/38/CE
Pentru a consolida diferitele texte legislative (inclusiv cele menționate mai sus) și pentru
a se ține cont de jurisprudența extinsă referitoare la libera circulație a persoanelor,
în 2004 a fost adoptată o nouă directivă cuprinzătoare - Directiva 2004/38/CE a
Parlamentului European și a Consiliului din 29 aprilie 2004 privind dreptul la liberă
circulație și ședere pe teritoriul statelor membre pentru cetățenii Uniunii și membrii
familiilor acestora. Directiva este concepută pentru a încuraja cetățenii Uniunii să-și
exercite dreptul la libera circulație și ședere pe teritoriul statelor membre, pentru a
reduce formalitățile administrative la strictul necesar, pentru a oferi o definiție mai bună
a statutului membrilor familiei și pentru a limita sfera de aplicare a refuzului intrării
sau a încetării dreptului de ședere. În conformitate cu Directiva 2004/38/CE, membrii
familiei includ: soțul/soția (inclusiv de același sex, după cum a clarificat Curtea de
Justiție a Uniunii Europene în hotărârea sa în cauza Coman, C-673/16); partenerul
înregistrat, dacă legislația statului membru gazdă consideră parteneriatele înregistrate
ca echivalente cu căsătoria; descendenții direcți în vârstă de până la 21 de ani sau
care se află în întreținerea sa, precum și descendenții direcți ai soțului/soției sau ai
partenerului înregistrat; precum și ascendenții direcți care se află în întreținerea sa și
cei ai soțului/soției sau ai partenerului înregistrat[1].
a. Drepturi și obligații:
— pentru șederi mai scurte de trei luni: singura cerință este ca cetățenii Uniunii să aibă
un act de identitate sau un pașaport valabil. Statul membru gazdă poate solicita
persoanelor în cauză înregistrarea prezenței lor în țară.
— pentru șederi de peste trei luni: dacă nu lucrează, cetățenii UE și membrii familiilor
lor trebuie să dispună de resurse suficiente precum și de o asigurare de sănătate
pentru a garanta că nu devin o povară pentru serviciile sociale din statul membru
gazdă pe perioada șederii. Cetățenii Uniunii nu au nevoie de permise de ședere,
însă statele membre le pot solicita să urmeze o procedură de înregistrare la
autoritățile competente. Acei membri ai familiei unui cetățean UE care nu sunt
[1]Majoritatea statelor membre aplică, de asemenea, directiva pentru a garanta drepturile de liberă circulație
soților/soțiilor de același sex, partenerilor înregistrați și partenerilor într-o relație de lungă durată.

resortisanți ai unui stat membru trebuie să solicite un permis de ședere valabil pe
durata șederii lor sau pe o perioadă de 5 ani.
— dreptul de ședere permanentă: cetățenii Uniunii dobândesc acest drept după o
perioadă de cinci ani de ședere legală neîntreruptă, în cazul în care nu s-a aplicat
nicio hotărâre de expulzare împotriva lor. Acest drept nu mai este supus niciunei
condiții. Aceeași regulă se aplică și în cazul membrilor de familie care nu sunt
cetățeni ai unui stat membru și care au coabitat cu un cetățean al Uniunii timp de
cinci ani. Dreptul de ședere permanentă poate fi pierdut doar în cazul unei absențe
de mai mult de doi ani consecutivi din statul membru gazdă.
— restricții privind dreptul de intrare și de ședere: cetățenii Uniunii sau membrii
familiilor lor pot fi expulzați din statul membru gazdă din motive de ordine
publică, siguranță publică sau sănătate publică. Se oferă garanții pentru a se
asigura că aceste decizii nu sunt luate din motive economice, respectă principiul
proporționalității și se bazează pe conduita personală, printre altele.
În fine, Directiva permite statelor membre să adopte măsurile necesare pentru a refuza,
anula sau retrage orice drept conferit prin aceasta în caz de abuz de drept sau fraudă,
precum căsătoriile de conveniență.
b. Punerea în aplicare a Directivei 2004/38/CE
Directiva a fost caracterizată de probleme și controverse, apărând dovezi privind
deficiențele grave din transpunerea sa și obstacolele care persistă în calea liberei
circulații, astfel cum au subliniat rapoartele Comisiei și studiile Parlamentului privind
aplicarea directivei, acțiunile în constatarea neîndeplinirii obligațiilor împotriva statelor
membre pentru transpunerea incorectă sau incompletă, volumul mare de petiții depuse
la Parlament și numărul considerabil de cazuri aduse în fața Curții de Justiție a Uniunii
Europene. Criticile exprimate de unele state membre în 2013-2014 în legătură cu
presupusele abuzuri comise de cetățeni ai UE în ceea ce privește normele de liberă
circulație au dus la discuții la nivelul UE privind posibile reforme, însă acestea au fost
suspendate între timp, după Decizia Regatului Unit de a părăsi UE.
c. Resortisanții din țările terțe
Pentru dispozițiile aplicabile resortisanților din țările terțe care nu sunt membri de familie
ai unui cetățean UE, a se vedea 4.2.3.

Parlamentul depune de mult timp eforturi susținute pentru a sprijini dreptul la liberă
circulație, pe care îl consideră drept un principiu de bază al Uniunii Europene. În
rezoluția sa din 16 ianuarie 2014 referitoare la respectarea dreptului fundamental la
liberă circulație în UE, Parlamentul a respins eforturile de a limita drepturile de liberă
circulație și a invitat statele membre să respecte dispozițiile din tratat privind normele
UE care reglementează libertatea de circulație și să se asigure că principiul egalității
și dreptul fundamental la libera circulație sunt respectate în toate statele membre.
În Rezoluția sa din 15 martie 2017 referitoare la obstacolele pentru exercitarea
libertății cetățenilor UE de a circula și a munci pe piața internă și în Rezoluția sa din
12 decembrie 2017 referitoare la raportul privind cetățenia UE în 2017, Parlamentul a

solicitat din nou eliminarea obstacolelor din calea dreptului la liberă circulație. În urma
Deciziei Regatului Unit de a părăsi Uniunea Europeană, libertatea de circulație a rămas
fără unul dintre principalii săi critici, iar acordul dintre cele două părți este încă în curs
de negociere.
În ceea ce privește spațiul Schengen, în Rezoluția sa din 30 mai 2018 referitoare
la raportul anual privind funcționarea spațiului Schengen, Parlamentul a condamnat
„reintroducerea continuă a controalelor la frontierele interne”, deoarece acest lucru
este „dăunător pentru unitatea spațiului Schengen și pentru prosperitatea cetățenilor
europeni, precum și pentru principiul liberei circulații”.
Ottavio Marzocchi
02/2020

LUPTA ÎMPOTRIVA SCHIMBĂRILOR CLIMATICE
Uniunea Europeană (UE) se numără printre principalele economii importante în

combaterea emisiilor de gaze cu efect de seră (GES). Până în 2018, aceasta a redus
emisiile de gaze cu efect de seră cu 23 % față de nivelurile din 1990, și s-a angajat să
realizeze o reducere de 40 % până în 2030. În decembrie 2019, Comisia Europeană
a prezentat Pactul ecologic european, un pachet de măsuri vizând creșterea nivelului
de ambiție al acesteia în ceea ce privește reducerea emisiilor de gaze cu efect de
seră pentru 2030 și decarbonizarea economiei UE până în 2050, în conformitate cu
angajamentele asumate în cadrul Acordului de la Paris.

Articolul 191 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (TFUE) stabilește
drept obiectiv explicit al politicii UE în domeniul mediului lupta împotriva schimbărilor
climatice.
CONTEXT GENERAL
A. Încălzirea globală
În absența unor politici suplimentare de reducere a emisiilor, se preconizează o creștere
a temperaturii medii globale cuprinsă între 1,1ºC și 6,4ºC în cursul acestui secol.
Activitățile umane, cum ar fi arderea de combustibili fosili, despăduririle și agricultura,
provoacă emisii de dioxid de carbon (CO2), metan (CH4), protoxid de azot (N2O) și
fluorocarburi. Aceste GES înmagazinează căldura radiată de suprafața terestră și o
împiedică să se elibereze în spațiu, cauzând, astfel, încălzirea globală.
B. Impactul schimbărilor climatice
Încălzirea globală a provocat și va provoca un număr tot mai mare de evenimente
climatice extreme (cum ar fi inundații, secete, precipitații extreme, valuri de căldură),
incendii forestiere, deficit de apă, dispariția ghețarilor și creșterea nivelului mărilor,
modificarea distribuirii sau chiar dispariția unei părți a faunei și a florei, boli ale
plantelor și dăunători ai plantelor, penurii alimentare și de apă dulce, precum și migrația
populațiilor care încearcă să scape de aceste pericole. Există dovezi științifice care
arată că riscurile de schimbări ireversibile și catastrofice ar crește semnificativ în
cazul în care încălzirea globală ar depăși cu 2°C – sau chiar cu 1,5°C – nivelurile
preindustriale.

C. Costul acțiunii versus costul inacțiunii
Conform raportului Stern, publicat în 2006, lupta împotriva încălzirii globale ar costa
în jur de 1 % din PIB-ul mondial în fiecare an, în timp ce lipsa de acțiune ar putea
costa cel puțin 5 % și, în cel mai rău caz, până la 20 % din PIB-ul mondial. Astfel, ar fi
nevoie doar de o mică parte a PIB-ului mondial total pentru a investi într-o economie cu
emisii scăzute de carbon, dar combaterea schimbărilor climatice ar genera, în schimb,
beneficii la nivelul sănătății, o siguranță energetică sporită și ar reduce alte daune.
D. Adaptarea la schimbările climatice
Adaptarea la schimbările climatice variază de la măsuri ușor de realizat și
necostisitoare (cum ar fi raționalizarea apei, rotația culturilor, utilizarea de culturi
rezistente la secetă, planificarea publică și sensibilizarea populației) până la măsuri
costisitoare de protecție și strămutare (creșterea înălțimii digurilor, relocalizarea
porturilor, a industriei și a populației din zone de coastă joase sau din câmpii
inundabile). Strategia UE privind adaptarea la schimbările climatice are drept scop
construirea unei Europe mai rezistente la schimbările climatice. Aceasta promovează
un grad mai mare de coordonare și de schimb de informații între statele membre și
favorizează integrarea adaptării în toate politicile relevante ale UE.
REALIZĂRI
A. Politica internațională privind clima
În decembrie 2015, după mai bine de două decenii de negocieri, guvernele au adoptat
primul acord universal pentru combaterea schimbărilor climatice, cu ocazia celei de-
a 21-a Conferințe a părților (COP 21) la Convenția-cadru a Națiunilor Unite asupra
schimbărilor climatice (CCONUSC), organizată la Paris. Acordul de la Paris stabilește
eforturi pentru a menține creșterea temperaturii medii la nivel mondial „cu mult sub”
2 °C, încercând să o mențină la 1,5 °C peste nivelurile preindustriale. Pentru a îndeplini
acest obiectiv, părțile urmăresc atingerea nivelului maxim al emisiilor globale de gaze
cu efect de seră cât mai curând posibil și realizarea țintei emisiilor nete egale cu
zero în a doua jumătate a acestui secol. Fluxurile financiare ar trebui să se ridice la
nivelul ambiției acestor obiective. Pentru prima dată, toate părțile trebuie să depună
eforturi ambițioase de reducere a emisiilor de GES, după principiul „responsabilităților
comune, dar diferențiate și al capacităților aferente”, cu alte cuvinte, în funcție de
situațiile și posibilitățile lor individuale. Din cinci în cinci ani, toate țările trebuie să își
reînnoiască și să își îmbunătățească planurile de acțiune privind schimbările climatice
(„contribuțiile stabilite la nivel național”) și să le comunice în mod transparent, astfel
încât să poată fi evaluate progresele colective („bilanț la nivel mondial”). Vor fi sprijinite,
în special, țările cele mai vulnerabile, țările cel mai puțin dezvoltate și statele insulare
mici în curs de dezvoltare, atât din punct de vedere financiar, cât și prin consolidarea
capacităților. Adaptarea la schimbările climatice, menționată pe picior de egalitate cu
atenuarea efectelor acestora, este recunoscută ca o provocare la nivel global; la fel
este și importanța abordării „pierderilor și daunelor” asociate cu efectele negative ale
schimbărilor climatice. Acordul a intrat în vigoare în noiembrie 2016, după ce fusese
ratificat de numărul minim necesar de 55 de guverne reprezentând cel puțin 55 % din

totalul emisiilor de gaze cu efect de seră la nivel mondial. Toate statele membre ale
UE au ratificat Acordul de la Paris.
B. Eforturile UE de combatere a schimbărilor climatice
Prin intermediul cadrului privind clima și energia pentru 2030, care reprezintă, de
asemenea, angajamentul său în cadrul Acordului de la Paris, UE s-a angajat să atingă
următoarele obiective până în 2030: reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră (GES)
cu cel puțin 40 % față de nivelurile din 1990, îmbunătățirea eficienței energetice cu
32,5 % și creșterea procentului energiei din surse regenerabile la 32 % din consumul
final. Cadrul pentru 2030 urmează „obiectivele 20-20-20” hotărâte în 2007 de liderii UE
pentru 2020: o reducere cu 20 % a emisiilor de gaze cu efect de seră, creșterea cu 20 %
a ponderii energiei din surse regenerabile în consumul final de energie și reducerea
cu 20 % a consumului de energie primară al UE (toate în comparație cu nivelurile din
1990), toate acestea prevăzute în măsuri legislative cu caracter juridic obligatoriu.
Sistemul UE de comercializare a certificatelor de emisii (ETS), reprezintă prima și,
deocamdată, cea mai mare piață internațională a carbonului și este un instrument
esențial de politică al UE pentru combaterea schimbărilor climatice. Acesta se bazează
pe principiul „plafonării și comercializării”: se stabilește un „plafon” pentru volumul
total de emisii de gaze cu efect de seră care pot fi produse de cele peste 11 000 de
instalații (uzine, centrale electrice etc.) incluse în sistem. Fiecare instalație cumpără
sau primește „certificate de emisii” scoase la licitație de către statele membre. Dacă
nu sunt folosite, aceste credite, care corespund, fiecare, unei tone de CO2, pot fi
tranzacționate cu alte instalații. De-a lungul timpului, cantitatea totală de certificate este
redusă în mod progresiv. Două fonduri – un fond de modernizare și unul de inovare –
vor contribui la modernizarea sistemelor energetice din statele membre cu venituri
mai scăzute și vor încuraja inovarea prin finanțarea energiei din surse regenerabile,
tehnologiei pentru captarea și stocarea dioxidului de carbon (CSC) și proiectelor cu
emisii scăzute de dioxid de carbon. Emisiile generate de aviație fac și ele obiectul
sistemului ETS, însă actuala scutire pentru zborurile intercontinentale a fost prelungită
până la sfârșitul anului 2023, când se prevede să înceapă prima fază a Schemei
de compensare și de reducere a emisiilor de carbon pentru aviația internațională
(CORSIA) a Organizației Aviației Civile Internaționale (OACI). Elveția și UE au convenit
să își conecteze schemele de comercializare a certificatelor de emisii.
Emisiile din sectoarele care nu fac obiectul sistemului ETS, precum transportul rutier,
deșeurile, agricultura și construcțiile, intră sub incidența obiectivelor de reducere
anuală obligatorie a emisiilor de gaze cu efect de seră pentru fiecare stat membru,
astfel cum se prevede în Regulamentul privind partajarea eforturilor (ESR). Într-o
actualizare recentă, Parlamentul și Consiliul au convenit asupra obiectivelor minime
pentru 2012-2030 pentru a contribui la atingerea obiectivului UE de reducere cu 30 %
a emisiilor de gaze cu efect de seră provenite din aceste sectoare comparativ cu 2005
și la îndeplinirea obiectivelor din Acordul de la Paris. În plus, pentru prima dată, fiecare
stat membru trebuie să se asigure de faptul că emisiile provenite din exploatarea
terenurilor, schimbarea destinației terenurilor și silvicultură (LULUCF) nu depășesc
absorbțiile. Cu alte cuvinte, pădurile, terenurile cultivate și pășunile vor fi gestionate
în mod durabil, pentru a absorbi cât mai multe emisii de gaze cu efect de seră din
atmosferă și cel puțin la fel de multe ca cele emise în cadrul aceluiași sector („no-debit-

rule” – regula bilanțului neutru) și pentru a contribui, astfel, în mod semnificativ la lupta
împotriva schimbărilor climatice.
Obiectivul Directivei privind energia din surse regenerabile este să asigure că, până
în 2030, energia din surse regenerabile, cum ar fi biomasa, hidroenergia, energia
eoliană și solară, va reprezenta cel puțin 32 % din consumul total de energie al
UE pentru producerea de energie electrică, transport, încălzire și răcire. Fiecare stat
membru adoptă propriul său plan național de acțiune în domeniul energiei din surse
regenerabile, care să includă și obiective sectoriale. Pentru a integra utilizarea energiei
din surse regenerabile în sectorul transporturilor, statele membre trebuie să impună
furnizorilor de combustibili obligația ca cota de energie din surse regenerabile în cadrul
consumului final de energie din sectorul transporturilor să fie de cel puțin 14 % până
în 2030.
Directiva privind eficiența energetică revizuită stabilește un obiectiv de eficiență
energetică de 32,5 % pentru UE până în 2030, cu o clauză de revizuire în
sens crescător până în 2023. Aceasta extinde, de asemenea, obligația anuală de
economisire a energiei dincolo de anul 2020. În plus, în mai 2018 a fost adoptată
Directiva privind performanța energetică a clădirilor revizuită. Aceasta prevede măsuri
care vor accelera ritmul renovării clădirilor și tranziția către sisteme mai eficiente din
punct de vedere energetic și care vor îmbunătăți performanța energetică a clădirilor
noi, prin utilizarea unor sisteme inteligente de gestionare a energiei.
În plus, pentru prima dată, Regulamentul privind guvernanța implementează un
proces de guvernanță transparent pentru a urmări progresele înregistrate în atingerea
obiectivelor uniunii energetice a UE și ale acțiunilor climatice, ce cuprind norme de
monitorizare și de raportare. Statele membre sunt obligate să adopte planuri naționale
integrate privind clima și energia pentru perioada 2021-2030. În 2020, Comisia va trece
în revistă planurile naționale privind clima și energia finale și va confirma dacă acestea
sunt în concordanță cu obiectivele Uniunii pentru 2030 sau dacă sunt necesare eforturi
suplimentare. Procesul de guvernanță oferă, de asemenea, ocazia de a actualiza
planurile în 2024, pentru a reflecta experiența acumulată și pentru a profita de noile
oportunități până la sfârșitul deceniului.
Tehnologia de captare și de stocare a carbonului (CSC) separă CO2 din emisiile în
atmosferă (care rezultă din procesele industriale), îl comprimă și îl transportă într-o
locație unde poate fi stocat. Conform IPCC, tehnologia de captare și de stocare a
carbonului ar putea duce la eliminarea a 80-90 % din emisiile de CO2 care provin
de la centralele electrice bazate pe combustibili fosili. UE a stabilit un cadru normativ
pentru comercializarea și subvenționarea acestei noi tehnologii. Totuși, implementarea
proiectelor demonstrative prevăzute în Europa s-a dovedit a fi mult mai complicată
decât a fost prevăzut inițial, în principal datorită costurilor ridicate pe care aceasta le
implică.
Autoturismele noi înmatriculate în UE trebuie să respecte standardele de emisii de
CO2. Obiectivul pe care parcurile de mașini trebuie să-l atingă în medie este de 130g
de CO2/km până în 2015 și de 95g/km începând din 2021. Pentru a stimula industria
să investească în noi tehnologii, pot fi folosite așa-numitele „credite suplimentare”,
prin care cele mai ecologice autovehicule din fiecare categorie de autovehicule ale

fabricantului contează mai mult decât o singură mașină la calcularea emisiilor medii
specifice de CO2. Un regulament similar este în vigoare pentru camionete. Parlamentul
și Consiliul au convenit asupra reducerii în continuare a emisiilor de CO2 pentru noile
vehicule (37,5 %) și noile camionete (31 %) până în 2030. În paralel și pentru prima
dată, s-a stabilit un obiectiv de reducere a emisiilor de CO2 cu 30 % pentru camioanele
noi, cu un obiectiv intermediar de 15 % până în 2025.
Calitatea carburanților este, de asemenea, un element important pentru reducerea
emisiilor de gaze cu efect de seră. Legislația UE vizează reducerea intensității GES
a carburanților cu 6 % până în 2020: acest obiectiv trebuie să fie atins prin utilizarea
biocarburanților, printre alte măsuri, care trebuie, totuși, să îndeplinească anumite
criterii de sustenabilitate.
Emisiile de CO2 din transportul maritim internațional sunt semnificative și se
preconizează că vor crește în mod considerabil. UE a făcut presiuni pentru o abordare
globală și a stabilit, în același timp, la nivelul întregii Uniuni, un sistem de monitorizare,
raportare și verificare (MRV) a emisiilor de CO2 generate de nave, ca prim pas către
reducerea acestora. Navele mari vor trebui să monitorizeze și să raporteze anual
informațiile referitoare la emisiile verificate de CO2 eliberate în drumul lor către, din și
în porturile UE, împreună cu alte informații relevante.
În urma interdicțiilor aplicate în anii 80 în ceea ce privește cloroflorocarburile (CFC)
pentru a opri reducerea stratului de ozon, în prezent sunt folosite gazele fluorurate
într-o serie de aplicații industriale, precum aerul condiționat și refrigerarea, deoarece
acestea nu dăunează stratului de ozon. Aceste gaze ar putea avea însă un potențial
de încălzire globală de până la 23 000 de ori mai mare decât CO2. UE a luat, prin
urmare, măsuri de control al utilizării gazelor fluorurate și a interzis folosirea lor în noile
dispozitive de aer condiționat și de refrigerare până în 2022-2025, deschizând astfel
calea către eliminarea mondială treptată a acestora.
C. Strategia pe termen lung
Foaia de parcurs a UE din 2011 pentru trecerea la o economie cu emisii scăzute de
carbon până în 2050 stabilește un obiectiv pe termen lung de a reduce cu 80 % emisiile
de gaze cu efect de seră. În noiembrie 2018, Comisia a prezentat noua sa strategie pe
termen lung pentru o economie neutră din punctul de vedere al impactului asupra climei
până în 2050, în care a inclus opt direcții diferite, două dintre acestea vizând atingerea
unui nivel net al emisiilor de gaze cu efect de seră egal cu zero. Această nouă strategie
descrie direcțiile pentru întreaga economie, oferind opțiuni diferite pentru reducerea
emisiilor de CO2 și subliniind consecințele acestora asupra deciziilor tehnologice și a
factorilor socioeconomici în toate sectoarele principale ale economiei. Ea include o
gamă largă de sectoare, printre care, în primul rând, energia, care joacă un rol central
în reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră, dar și construcțiile, transporturile,
producția industrială și furnizarea de servicii, gestionarea deșeurilor, agricultura și
exploatarea terenurilor, precum și utilizarea resurselor naturale.
În cadrul Consiliului European din 12 decembrie 2019, statele membre au adoptat
obiectivul ca UE să devină neutră din punctul de vedere al emisiilor de dioxid de carbon

până în 2050. Singura obiecție a venit din partea Poloniei, care, deși și-a exprimat
sprijinul pentru obiectivul pentru 2050, nu s-a angajat să-l implementeze.
D. Pactul ecologic european
În decembrie 2019, noua Comisie Europeană a prezentat Pactul ecologic european,
un pachet ambițios de măsuri menite să permită cetățenilor și întreprinderilor din
Uniunea Europeană să beneficieze de tranziția ecologică durabilă. Măsurile, care
sunt însoțite de o foaie de parcurs inițială ce cuprinde principalele politici, cuprind
reduceri ambițioase ale emisiilor, investiții în cercetarea și inovarea de avangardă și
conservarea mediului natural al Europei. Susținut de investiții în tehnologii ecologice,
soluții durabile și noi întreprinderi, Pactul ecologic poate constitui, de asemenea, o
nouă strategie de creștere pentru UE. Implicarea și angajamentul publicului și al
tuturor părților interesate sunt esențiale pentru succesul acestuia. Mai presus de
orice, proiectul Pactul ecologic european stabilește direcția pentru o tranziție corectă
și echitabilă din punct de vedere social. În special, acesta prevede o creștere a
obiectivului pentru 2030 de reducere a emisiilor cu cel puțin 50 %, și chiar până la 55 %,
dacă în urma negocierilor internaționale alți poluatori majori își vor stabili obiective mai
ambițioase până în 2021. Cu toate acestea, negocierile privind propunerile din cadrul
Pactului ecologic european din următorii ani vor determina modul în care noua strategie
este transpusă în măsuri concrete.

Ca răspuns la propunerea Comisiei privind un cadru pentru 2030 de politici privind clima
și energia, Parlamentul a dat un semnal puternic, solicitând stabilirea a trei obiective
obligatorii (mai ambițioase decât cele adoptate în cele din urmă): o reducere cu cel
puțin 40 % a emisiilor naționale de gaze cu efect de seră în raport cu nivelurile din
1990; un procent de 35 % din consumul final de energie acoperit din surse de energie
regenerabilă; și creșterea cu 40 % a eficienței energetice.
Înainte de Conferința de la Paris privind schimbările climatice din 2015, Parlamentul
a reiterat necesitatea urgentă a reglementării și plafonării eficace a emisiilor generate
de transportul aerian și maritim internațional. El și-a exprimat dezamăgirea cu privire
la faptul că OACI nu a fost de acord cu reducerea emisiilor. Introducerea CORSIA se
focalizează însă în principal asupra compensațiilor, fără a garanta calitatea și va avea
un caracter obligatoriu din punct de vedere juridic doar începând cu 2027. Principalii
membri ai OACI nu s-au angajat încă să participe la faza voluntară.
Parlamentul susține stabilirea de tarife globale pentru emisiile de carbon și alocarea
de venituri din schema de comercializare a certificatelor de emisii pentru investițiile
care contribuie la protecția climei. De asemenea, a solicitat măsuri concrete, inclusiv
stabilirea unui calendar de eliminare progresivă a tuturor subvențiilor în favoarea
combustibililor fosili până în 2020.
Pe parcursul negocierilor cu Consiliul privind gazele fluorurate, Parlamentul a susținut
eliminarea treptată completă a gazelor fluorurate cu efecte dăunătoare asupra climei
în diverse sectoare noi în care sunt disponibile alternative sigure, eficiente din punct
de vedere energetic și rentabile din punct de vedere al costului.

În cadrul unei noi analize anterioare a emisiilor de CO2 provenite de la autoturisme și
camionete, Parlamentul a insistat asupra introducerii în cel mai scurt timp a noului ciclu
mondial de teste definit de către ONU, pentru a se ține seama de condițiile reale de
condus la măsurarea emisiilor de CO2.
În vederea Conferinței privind schimbările climatice de la Katowice (COP24),
Parlamentul a solicitat, pentru prima dată, în rezoluția sa din octombrie 2018, o creștere
a obiectivului UE de reducere a emisiilor de gaze cu efect de seră cu 55 % până în
2030. Mai mult, Parlamentul a considerat că este posibil să se evite efectele ireversibile
profunde și foarte probabile ale creșterii temperaturii globale cu 2°C dacă se urmărește
obiectivul mai ambițios de 1,5°C, ceea ce ar însemna ca emisiile globale de gaze cu
efect de seră, acum în creștere, să scadă la zero până cel târziu în 2050. Din acest
motiv, Parlamentul a solicitat, de asemenea, Comisiei să propună o strategie pentru
UE pe termen lung, pentru jumătate de secol, de eliminare a emisiilor nete de gaze
cu efect de seră.
În iulie 2018, Parlamentul a adoptat o rezoluție referitoare la diplomația UE în domeniul
climei, în care a subliniat responsabilitatea UE de a fi lider în acțiunile climatice, precum
și în prevenirea conflictelor. Raportul subliniază că ar trebui consolidate capacitățile
diplomatice ale UE pentru a promova acțiunile de combatere a schimbărilor climatice
la nivel global, pentru a sprijini punerea în aplicare a Acordului de la Paris și a preveni
conflictele legate de schimbările climatice.
În rezoluția din martie 2019 referitoare la strategia UE pe termen lung, Parlamentul
a salutat includerea a două direcții care vizează atingerea unui nivel net al emisiilor
de GES egal cu zero până în 2050 și și-a exprimat regretul că în strategie nu a
fost luată în considerare nicio direcție care să ducă la emisii nete de GES egale cu
zero înainte de 2050. Acesta și-a exprimat îngrijorarea cu privire la faptul că direcțiile
propuse în strategie se bazează pe utilizarea tehnologiilor de eliminare a carbonului,
precum captarea și stocarea dioxidului de carbon (CSC). Parlamentul a solicitat UE
să își intensifice acțiunile în vederea reducerii directe a emisiilor și a îmbunătățirii
rezervoarelor și absorbanților naturali ai UE.
În sfârșit, în noiembrie 2019, Parlamentul a declarat o urgență climatică în Europa și
a îndemnat toate țările UE să se angajeze să atingă un nivel net al emisiilor de GES
egal cu zero până în 2050.
Georgios Amanatidis
01/2020

MĂSURI DE PROTECȚIE A CONSUMATORILOR
Măsurile europene de protecție a consumatorilor vizează protecția sănătății, a

siguranței și a intereselor economice și juridice ale consumatorilor europeni,
indiferent de locul unde aceștia locuiesc, călătoresc sau fac cumpărături în UE.
Dispozițiile UE reglementează atât tranzacțiile fizice, cât și comerțul electronic și
conțin norme de aplicabilitate generală însoțite de dispoziții care vizează produse
specifice, inclusiv medicamente, organisme modificate genetic, produse din tutun,
cosmetice, jucării și explozivi.
TEMEI JURIDIC
Articolele 114 și 169 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (TFUE)
OBIECTIVE
Să se asigure un nivel comun ridicat de protecție împotriva riscurilor și amenințărilor
la adresa siguranței și a intereselor lor economice pentru toți consumatorii din Uniune,
indiferent de locul unde locuiesc, călătoresc sau fac cumpărături în UE, și să crească
capacitatea consumatorilor de a-și apăra propriile interese.
REALIZĂRI
A. Protecția sănătății și a siguranței consumatorilor
1. Măsurile luate de UE în domeniul sănătății publice și al tutunului (2.2.4)
2. Produse alimentare (2.2.6)
3. Medicamente (2.2.5)
4. Sistemul pentru siguranța generală a produselor și supravegherea pieței
Directiva 2001/95/CE instituie un sistem pentru siguranța generală a produselor care
prevede că orice produs de consum comercializat pe piață, chiar dacă nu intră
sub incidența unei legislații sectoriale specifice, trebuie să respecte totuși anumite
standarde în ceea ce privește informarea consumatorilor, măsurile necesare pentru
a evita amenințările la adresa siguranței, monitorizarea siguranței produselor și
trasabilitatea. În cazul în care un produs prezintă o amenințare gravă care necesită
măsuri rapide, statul membru respectiv informează imediat Comisia prin intermediul
RAPEX, un sistem pentru schimbul rapid de informații dintre statele membre și Comisie.

5. Siguranța produselor cosmetice, a explozivilor pentru utilizări civile și a jucăriilor
Regulamentul (CE) nr. 1223/2009 asigură siguranța produselor cosmetice, împreună
cu protecția consumatorilor, stabilind liste de ingrediente și o etichetare informativă.
Majoritatea dispozițiilor regulament au fost aplicabile începând cu 11 iulie
2013. Cerințele de siguranță pentru explozivii pentru utilizări civile și produsele
similare sunt stabilite în Directivele 93/15/CEE, 2008/43/CE și 2004/57/CE și în
Decizia 2004/388/CE reformată recent de Directiva privind explozivii de uz civil
(2014/28/UE) și de Directiva privind articolele pirotehnice (2013/29/UE). Cerințele
privind siguranța jucăriilor sunt prevăzute în Directiva 2009/48/CE. Comitetul European
de Standardizare (CEN) elaborează și revizuiește standardele relevante.
6. Sistemele europene de supraveghere și schimb de informații
Deciziile 93/683 și 93/580 au stabilit un Sistem european de supraveghere a
accidentelor la domiciliu și în timpul liber (EHLASS), acesta fiind un sistem de informare
privind accidentele survenite la domiciliu și în contextul activităților din timpul liber,
precum și un Sistem comunitar pentru schimbul de informații între statele membre
privind anumite produse care ar putea pune în pericol sănătatea sau siguranța
consumatorilor (cu excepția produselor farmaceutice sau a produselor pentru utilizare
comercială).
B. Protecția intereselor economice ale consumatorilor
1. Serviciile societății informaționale, comerțul electronic și plățile electronice și
transfrontaliere
Directiva 2000/31/CE (Directiva privind comerțul electronic) acoperă răspunderea
furnizorilor (cu sediul în UE) de servicii online tranzacțiile electronice online și alte
activități online, precum furnizarea de informații de actualitate, baze de date și servicii
financiare, servicii profesionale, servicii de divertisment (video la cerere), servicii de
comercializarea directă și publicitate și servicii de acces la Internet. Directiva (UE)
2015/2366 privind transferurile de fonduri transfrontaliere și Regulamentul (CE)
nr. 924/2009 privind plățile transfrontaliere garantează că taxele pentru plățile
transfrontaliere în euro sunt aceleași ca și pentru plățile efectuate în această monedă
în interiorul unui stat membru.
2. Televiziunea fără frontiere
Directiva 2010/13/UE asigură libera circulație a serviciilor de radiodifuziune, menținând
în același timp anumite obiective de interes public, cum ar fi diversitatea culturală,
dreptul la replică, protecția consumatorilor și protecția minorilor. Dispozițiile acesteia
vizează, spre exemplu, reclamele la băuturi alcoolice, la tutun și medicamente,
teleshoppingul și programele care implică pornografie sau violențe extreme.
Evenimentele de importanță majoră pentru societate trebuie să fie difuzate gratuit și
necodate, chiar dacă drepturile exclusive au fost achiziționate de canalele TV cu plată.
3. Contractele de vânzare la distanță și contractele negociate în afara spațiilor
comerciale, vânzarea bunurilor de consum și garanțiile, clauzele contractuale abuzive
Începând din 13 iunie 2014, Directiva privind drepturile consumatorilor (2011/83/UE) din
25 octombrie 2011 a înlocuit Directiva 85/577/CEE a Consiliului și Directiva 97/7/CE. De

asemenea, a modificat Directiva 93/13/CEE a Consiliului privind clauzele contractuale
abuzive și Directiva 1999/44/CE privind anumite aspecte ale vânzării de bunuri de
consum și garanțiile conexe. Directiva a consolidat drepturile consumatorilor, instituind
norme privind informațiile care trebuie furnizate consumatorilor, reglementând dreptul
de retragere din contractele de acest tip și armonizând anumite prevederi contractuale.
Directiva 2002/65/CE reglementează comercializarea la distanță a serviciilor financiare
pentru consumatori.
4. Practicile comerciale neloiale și publicitatea înșelătoare și comparativă
Directiva 2005/29/CE privind practicile comerciale neloiale ale întreprinderilor față de
consumatori interzice practicile înșelătoare și agresive, „practicile necinstite” (cum
ar fi vânzarea agresivă, marketingul înșelător și publicitatea neloială), precum și
practicile care utilizează constrângerea ca mijloc de vânzare. Directiva include criterii
pentru determinarea practicilor comerciale agresive (hărțuire, constrângere și influență
nejustificată) și o „listă neagră” a practicilor comerciale neloiale. Directiva 2006/114/
CE privind publicitatea înșelătoare și comparativă interzice publicitatea înșelătoare.
Directiva prevede și condițiile în care este permisă publicitatea comparativă.
Comunicarea Comisiei din 27 noiembrie 2012 (COM(2012)0702) a propus revizuirea
Directivei 2006/114/CE pentru a corecta lacunele din text și a se axa pe problema
practicilor neloiale ale firmelor care editează anuare.
5. Răspunderea pentru produsele defectuoase și indicarea prețului
Directiva 99/34/CEE, stabilește principiul răspunderii obiective sau al răspunderii fără
culpă a producătorului pentru pagubele cauzate de un produs defectuos. Consumatorul
păgubit care dorește o compensație trebuie să dovedească, în termen de trei
ani, paguba suferită, un defect al produsului și o legătură cauzală între acestea.
Directiva 98/6/CE privind prețurile unitare obligă comercianții să indice prețurile de
vânzare și prețurile pe unitate de măsură pentru a îmbunătăți și simplifica comparațiile
de preț și cantitate între produsele de pe piață. Directiva 1999/44/CE stabilește
garanțiile produselor pentru consumatori obligând comercianții care vând bunuri de
consum în UE să remedieze defectele care existau încă din momentul livrării, dar au
devenit evidente în termen de doi ani.
6. Creditele de consum
Directiva 2008/48/CE vizează uniformizarea nivelului de protecție a drepturilor de
care se bucură consumatorii pe piața unică. Directiva prevede obligația de a oferi
consumatorilor informații cuprinzătoare, în timp util, înainte de încheierea contractului
și, de asemenea, ca parte integrantă a contractului de credit. Creditorii trebuie să
utilizeze aceleași informații standard la nivel european privind creditul de consum,
respectiv un formular care conține toate informațiile relevante legate de contract,
inclusiv costul creditului și dobânda procentuală anuală. Consumatorii au la dispoziție o
perioadă de 14 zile după încheierea contractului în care se pot retrage dintr-un contract
de credit fără să fie obligați să își justifice decizi și pot rambursa anticipat creditul
oricând doresc, situație în care creditorul poate solicita o compensație echitabilă și
justificată în mod obiectiv.

7. Pachetele de vacanță și dreptul de folosință a bunurilor imobile pe durată limitată
Directiva (UE) 2015/2302 protejează drepturile de bază ale consumatorilor când își
rezervă un pachet de servicii turistice sau alte forme de servicii de călătorie combinate,
de exemplu atunci când se face o rezervare, pe un site internet care combină un bilet
de avion și un sejur la hotel sau închirierea unei mașini. Directiva 2008/122/CE privind
dreptul de folosință a bunurilor imobile pe durată limitată, produsele de vacanță cu drept
de folosință pe termen lung și contractele de revânzare și de schimb prevede obligația
comerciantului de a furniza informații privind elementele componente ale contractului
și dreptul consumatorului de a denunța unilateral contractul, fără costuri suplimentare
și fără a preciza motivele, în termen de 14 zile calendaristice. La 12 martie 2014,
Parlamentul a adoptat propunerea de directivă privind pachetele de servicii de călătorie
și formulele de călătorie asistate, care a abrogat Directiva 90/314/CEE.
8. Transportul aerian
Regulamentele (CE) nr. 261/2004 și (CE) nr. 2027/97 (cu modificările ulterioare)
au stabilit norme comune privind compensarea și asistența acordate pasagerilor în
eventualitatea refuzului la îmbarcare și a anulării sau întârzierii prelungite a zborurilor și
privind răspunderea operatorilor de transport aerian în caz de accident. Regulamentul
(CE) nr. 80/2009 (cu modificările ulterioare) privind sistemele informatizate de
rezervare (SIR) pentru produsele de transport aerian prevede obligații pentru vânzătorii
unui sistem (pentru a permite accesul egal al oricărui transportator) și pentru
transportatori (pentru a transmite informațiile către toate sistemele cu aceeași grijă și
promptitudine). Regulamentul (CE) nr. 80/2009 a introdus criterii și proceduri comune
care reglementează stabilirea tarifelor serviciilor aeriene pentru transportul de pasageri
și de marfă percepute de operatorii de transport aerian din UE. Regulamentul (CE)
nr. 300/2008 a introdus norme comune în domeniul standardelor de siguranță în aviația
civilă, în urma atentatelor teroriste de la 11 septembrie 2001.
9. Piețele energetice
Al treilea pachet de legislație privind piața energetică a UE (adoptat în 2009) a fost
pus în aplicare cu scopul de a îmbunătăți funcționarea pieței interne a energiei și de
a soluționa problemele structurale. Acesta a acoperit cinci domenii principale, inclusiv
transparența sporită pe piețele cu amănuntul, pentru a aduce beneficii consumatorilor.
Directiva 2012/27/UE permite consumatorilor să-și gestioneze mai bine consumul
de energie prin asigurarea accesului simplu și gratuit la datele privind consumul
prin contoare individuale. Regulamentul (UE) 2017/1369 urmărește să garanteze
că informațiile complexe cu privire la consumul de energie și performanța anumitor
aparate de uz casnic sunt prezentate într-o formă clară și ușor de înțeles, care să
permită consumatorilor să fie în măsură să cumpere produse în cunoștință de cauză,
astfel încât să poată alege cele mai eficiente aparate. În cadrul pieței interne a energiei
a UE, toți cetățenii UE au dreptul de a-și conecta domiciliul la rețelele energetice și de
a alege în mod liber furnizorul de gaze sau de electricitate dintre cei care oferă servicii
în zonă.

10. Rețeaua Centrelor Europene ale Consumatorilor (ECC-Net sau „euroghișeele”)
și portalul „Europa ta”
C. Rețeaua Centrelor Europene ale Consumatorilor oferă consumatorilor informații
și asistență în contextul tranzacțiilor transfrontaliere. Rețeaua conlucrează cu alte
rețele europene, în special FIN-NET (domeniul financiar), SOLVIT (piața internă) și
Rețeaua Judiciară Europeană în materie civilă și comercială. Portalul „Europa ta” oferă
consumatorilor informații cuprinzătoare cu privire la drepturile contractuale, serviciile
de telecomunicații și internet, produse și servicii financiare, posibile tratamente
inechitabile, aprovizionarea cu energie și soluționarea litigiilor în materie de consum[1].
Protecția intereselor juridice ale consumatorilor
1. Proceduri alternative de soluționare a litigiilor și soluționarea litigiilor online
Procedurile alternative de soluționare a litigiilor (SAL) sunt mecanisme extrajudiciare
de soluționare a litigiilor care ajută consumatorii și comercianții să își rezolve conflictele
în special prin intermediul unei părți terțe, cum ar fi un mediator, un arbitru sau
un ombudsman. Recomandarea 98/257/CE, Decizia nr. 20/2004/CE și Rezoluția
Consiliului 2000/C 155/01 din 25 mai 2000 prevăd principiile de urmat în procedurile
SAL, destinate să garanteze în cazul fiecărui consumator soluții mai puțin costisitoare
și mai rapide. Directiva 2009/22/CE privind acțiunile în încetare în ceea ce privește
protecția intereselor consumatorilor armonizează legislația existentă la nivelul UE și
la nivel național și, pentru a proteja interesele colective ale consumatorilor, introduce
„acțiunile în încetare”, care pot fi deschise la nivelul instanțelor judecătorești naționale
competente împotriva încălcărilor normelor comise de operatori comerciali din alte
țări. Directiva 2013/11/UE din 21 mai 2013 privind soluționarea alternativă a litigiilor în
materie de consum oferă consumatorilor posibilitatea de a se adresa unor entități care
oferă servicii fiabile în domeniul soluționării alternative a litigiilor pentru toate tipurile de
litigii contractuale dintre consumatori și întreprinderi, care pot viza o achiziție efectuată
online sau offline, la nivel național sau transfrontalier. Regulamentul (UE) nr. 524/2013
al Parlamentului European și al Consiliului din 21 mai 2013 privind soluționarea online
a litigiilor permite consumatorilor și comercianților din UE să soluționeze online litigii
privind achizițiile naționale și transfrontaliere, prin intermediul unei platforme la nivelul
UE de soluționare a conflictelor la care aceste entități au avut posibilitatea de a se
înscrie începând din februarie 2016.
2. Rețeaua judiciară europeană în materie civilă și comercială și obligația
autorităților naționale de a coopera
Decizia 2001/470/CE a creat o rețea judiciară europeană pentru a simplifica viața
cetățenilor care se confruntă cu litigii transfrontaliere, îmbunătățind mecanismele de
cooperare judiciară dintre statele membre în materie civilă și comercială și oferind
cetățenilor informații practice pentru a le facilita accesul la justiție. Regulamentul (CE)
nr. 2006/2004 a creat o rețea de autorități naționale responsabile cu aplicarea efectivă
a legislației UE privind protecția consumatorilor și, începând cu 29 decembrie 2005,
a impus acestor autorități obligația de a coopera pentru a asigura aplicarea legislației
UE în acest domeniu și, în cazul încălcărilor acestor norme în interiorul UE, obligația
de a pune capăt oricărei încălcări, utilizând instrumente juridice corespunzătoare, cum
ar fi acțiunile în încetare.

Procedura legislativă ordinară (numită înainte codecizie) și extinderea domeniilor
legislative în care adoptarea actelor se face prin vot cu majoritate calificată în cadrul
Consiliului au oferit Parlamentului posibilitatea de a se implica activ în elaborarea
și consolidarea legislației UE privind protecția consumatorilor și în găsirea unui
echilibru între interesele pieței și cele ale consumatorilor. De exemplu, la 23 iunie
2011, Parlamentul a adoptat cu o majoritate covârșitoare Directiva privind drepturile
consumatorilor, care a consolidat drepturile consumatorilor în ceea ce privește
contractele negociate în afara spațiului comercial/la distanță, a introdus o mai mare
transparență a prețurilor, a interzis căsuțele bifate din oficiu și a clarificat furnizarea de
informații referitoare la conținutul digital, pentru a stimula încrederea consumatorilor
europeni. Pachetul de acte legislative privind siguranța produselor și supravegherea
pieței la 15 aprilie 2014. În februarie 2013 Comisia a prezentat Pachetul de acte
legislative la cererea Parlamentului.
Parlamentul a jucat, de asemenea, un rol esențial în lărgirea domeniului de aplicare al
Regulamentului privind soluționarea online a litigiilor pentru a oferi cetățenilor europeni
modalități ușor de accesat și ieftine pentru soluționarea litigiilor.
Pe lângă responsabilitățile sale în ceea ce privește adoptarea actelor legislative,
Parlamentul organizează în mod regulat dezbateri privind aspecte care țin de protecția
consumatorului, iar în urma acestor dezbateri se pot adopta rezoluții fără caracter
legislativ, cum ar fi cea din 4 februarie 2014 referitoare la punerea în aplicare a
Directivei privind practicile comerciale neloiale și cea din 23 octombrie 2012 privind
drepturile pasagerilor pentru toate tipurile de transport.
Mariusz Maciejewski / Christina Ratcliff

05/2019

MEDICAMENTE ȘI DISPOZITIVE MEDICALE
Medicamentele și dispozitivele medicale intră sub incidența normelor pieței unice și

au un impact direct asupra sănătății oamenilor. Există un cadru juridic solid pentru
protejarea sănătății publice și garantarea siguranței acestor produse. Acesta acoperă
întregul ciclu, de la trialuri și teste, până la autorizarea în vederea introducerii pe
piață, supravegherea și rechemarea produselor. Accesul la medicamente la prețuri
rezonabile, lupta împotriva rezistenței antimicrobiene, desfășurarea în condiții etice a
trialurilor clinice și stimulentele pentru cercetare și dezvoltare sunt doar unele dintre
aspectele esențiale de care se ocupă UE în acest domeniu. Pentru a ține pasul cu
progresele științifice și tehnologice și pentru a reacționa la amenințările emergente
la adresa sănătății, măsurile legislative și de politică sunt evaluate și monitorizate
periodic.
TEMEI JURIDIC
Context
Cu toate că statele membre sunt responsabile de elaborarea politicilor în domeniul
sănătății și de organizarea și furnizarea serviciilor de sănătate și de îngrijire medicală,
UE are competențe complementare. Acest lucru îi permite să sprijine și să coordoneze
acțiuni și să adopte acte legislative obligatorii privind anumite subiecte clar definite,
cum ar fi medicamentele și dispozitivele medicale.
REALIZĂRI ȘI EVOLUȚII ACTUALE

A. Norme generale privind medicamentele
Un medicament este orice substanță sau combinație de substanțe folosită pentru
tratamentul sau prevenirea bolilor la oameni. În scopul protejării sănătății publice,
autorizația de introducere pe piață, clasificarea și etichetarea medicamentelor au
fost reglementate în UE din 1965. Evaluarea medicamentelor a fost centralizată
prin intermediul Agenției Europene pentru Medicamente (EMA) de la crearea sa în
1993, iar în 1995 a fost stabilită o procedură centralizată de autorizare pentru a
garanta cel mai înalt nivel de sănătate publică și pentru a asigura disponibilitatea
medicamentelor. Principalele acte legislative în acest domeniu sunt Directiva 2001/83/

CE[1] și Regulamentul (CE) nr. 726/2004[2], în care se fixează normele pentru stabilirea
procedurilor centralizate și descentralizate.
Acest set de norme a fost actualizat în 2010 și 2012 pentru a consolida
dispozițiile privind monitorizarea siguranței medicamentelor (prin Directiva 2010/84/
UE[3], Regulamentul (UE) nr. 1235/2010[4] și Directiva 2012/26/UE[5]). Odată ce
medicamentele au fost introduse pe piață, ele sunt monitorizate de către EMA pe
parcursul întregului lor ciclu de viață în cadrul sistemului de farmacovigilență, unde se
înregistrează orice efecte adverse ale medicamentelor constatate în practica clinică
de zi cu zi. Legislația a fost modificată din nou în 2011 pentru a preveni pătrunderea
medicamentelor falsificate în lanțul de aprovizionare legal. Directiva de modificare
(Directiva 2011/62/UE[6]) include acum o serie de noi dispoziții, care acoperă aspecte
precum obligațiile importatorilor, ale producătorilor și ale distribuitorilor, inspecțiile și
mecanismele de rechemare, caracteristicile de siguranță și bunele practici de fabricație.
Pe lângă normele generale privind medicamentele, au fost adoptate regulamente
specifice pentru produsele medicamentoase orfane folosite pentru tratarea bolilor rare
[Regulamentul (CE) nr. 141/2000[7]], medicamentele destinate copiilor [Regulamentul
(CE) nr. 1901/2006[8]] și terapiile avansate [Regulamentul (CE) nr. 1394/2007[9]]. Mai
multe informații referitoare la acest subiect se găsesc în secțiunea D.
B. Trialurile clinice
Trialurile clinice reprezintă niște investigații sistematice ale medicamentelor pentru
uz uman prin care se urmărește studierea eficacității și siguranței unui anumit
medicament. Pentru ca un medicament să fie introdus pe piață, acesta trebuie să
fie însoțit de documente care să indice rezultatele testelor căruia le-a fost supus.
Începând din 1990, standardele s-au dezvoltat treptat, atât la nivelul UE, cât și pe
plan internațional, fiind codificate în legislația UE, proces care este obligatoriu pentru
industria farmaceutică. În urma celei mai recente revizuiri a legislației UE din 2014
s-au stabilit norme armonizate pentru autorizarea și desfășurarea trialurilor clinice
[Regulamentul (UE) nr. 536/2014[10]]. Trialurile clinice trebuie să fie precedate de o
analiză științifică și etică și trebuie să fie autorizate în prealabil. În plus, ele sunt
permise numai în cazul în care drepturile, siguranța, demnitatea și starea de bine a
participanților sunt protejate și prevalează asupra tuturor celorlalte interese și numai
dacă trialul este conceput astfel încât să producă date fiabile și solide. Aplicarea acestui
nou regulament a fost amânată din cauza unor dificultăți tehnice, dar se preconizează
că va începe din 2020.
[1]JO L 311, 28.11.2001, p. 67.

[2]JO L 136, 30.4.2004, p. 1.
[3]JO L 348, 31.12.2010, p. 74.
[4]JO L 348, 31.12.2010, p. 1.
[5]JO L 299, 27.10.2012, p. 1.
[6]JO L 174, 1.7.2011, p. 74.
[7]JO L 18, 22.1.2000, p. 1.
[8]JO L 378, 27.12.2006, p. 1.
[9]JO L 324, 10.12.2007, p. 121.
[10]JO L 158, 27.5.2014, p. 1.

C. Medicamentele pentru terapie avansată
Medicamentele pentru terapiile avansate sunt produse sau medicamente relativ noi,
bazate pe progresele din biotehnologia celulară și moleculară și pe tratamente noi,
inclusiv terapia genetică, terapia celulară sau ingineria tisulară. Aceste produse
complexe, care implică acțiuni farmacologice, imunologice sau metabolice, nu pot fi
abordate în același fel ca medicamentele convenționale și ele necesită o legislație
specifică, astfel cum se prevede în Regulamentul (CE) 1394/2007[11] și Directiva
2009/120/CE[12]. Din cauza riscului de transmitere a bolii pe care le prezintă, țesuturile și
celulele trebuie să respecte cerințe stricte de siguranță și de calitate. Directiva 2004/23/
CE[13] privind stabilirea standardelor de calitate și securitate pentru donarea, obținerea,
controlul, prelucrarea, conservarea, stocarea și distribuirea țesuturilor și a celulelor
umane are, prin urmare, o relevanță deosebită pentru aceste produse. În cadrul EMA
a fost înființată o comisie pentru terapii avansate care are responsabilitatea de a
evalua calitatea, siguranța și eficacitatea medicamentelor pentru terapii avansate și de
a urmări evoluțiile științifice în acest domeniu emergent al biomedicinei, care prezintă
un potențial enorm pentru pacienți și pentru industrie.
D. Medicamentele orfane și medicamentele pentru copii
Medicamentele de uz pediatric fac, de asemenea, obiectul unor reglementări specifice
[Regulamentul (CE) nr. 1901/2006[14]] în vederea asigurării faptului că cercetările și
testările legate de acestea sunt orientate special către copii și se desfășoară în condiții
etice, că medicamentele sunt adaptate nevoilor copiilor și că dozele și formulele
sunt stabilite în mod corespunzător în funcție de vârstă. Companiile farmaceutice
desfășoară studii asupra copiilor pentru a obține dovezi privind siguranța și eficacitatea
medicamentelor noi înainte de a solicita autorizarea introducerii pe piață. Comisia
pediatrică din cadrul EMA evaluează aceste studii, precum și datele obținute în urma
lor.
În UE, bolile rare sunt cele care nu afectează mai mult de 5 din 10 000 de
persoane, iar medicamentele orfane au fost concepute special pentru tratarea
acestor boli. Regulamentul (CE) nr. 141/2000[15] stabilește procedura centralizată
pentru desemnarea medicamentelor orfane. Până în prezent, UE a autorizat puține
medicamente orfane și din cauza numărului redus de persoane care sunt afectate de
boli rare, cercetarea în acest domeniu a fost neglijată. În lumina acestor fapte, au fost
stabilite diferite măsuri, cum ar fi inițiativa privind medicamentele inovatoare (IMI)[16], cu
scopul de a încuraja industria farmaceutică să dezvolte medicamente orfane. În 2017,
Comisia și-a lansat evaluarea legislației privind medicamentele pentru copii și pentru
bolile rare. Procesul este încă în desfășurare.
E. Dispozitivele medicale
Recent au fost adoptate noi acte legislative privind dispozitivele medicale și
dispozitivele pentru diagnostic in vitro. Dispozitivele medicale includ o gamă largă de
[11]JO L 324, 10.12.2007, p. 121.

[12]JO L 242, 15.9.2009, p. 3.
[13]JO L 102, 7.4.2004, p. 48.
[14]JO L 378, 27.12.2006, p. 1.
[15]JO L 18, 22.1.2000, p. 1.
[16]https://www.imi.europa.eu/

produse, de la simple bandaje și ochelari, până la echipamentele medicale speciale
utilizate de doctori și de spitale. Dispozitivele pentru diagnostic in vitro sunt utilizate
pentru examinarea externă a probelor prelevate din corpul uman, de exemplu într-o
eprubetă („in vitro” înseamnă literal „în sticlă”).
Regulamentul (UE) 2017/745[17] și Regulamentul (UE) 2017/746[18] stabilesc normele
privind introducerea pe piață a dispozitivelor medicale și a dispozitivelor pentru
diagnostic in vitro, precum și investigațiile clinice aferente. Dispozitivele sunt clasificate
în funcție de categoria de risc, existând un ansamblu de reguli specifice pentru fiecare
categorie. Noile regulamente constituie un pas important către consolidarea siguranței
pacienților, deoarece introduc proceduri mai stricte de evaluare a conformității și
de supraveghere postautorizare, le impun producătorilor să prezinte date privind
siguranța clinică, instituie un sistem unic de identificare a dispozitivelor cu scopul de a
asigura trasabilitatea acestora și prevăd crearea unei baze de date europene pentru
dispozitivele medicale.
F. Rezistența la antimicrobiene
Agenții antimicrobieni sunt substanțe care ucid sau inhibă microorganisme, inclusiv
bacterii, virusuri, ciuperci și paraziți. Folosirea (și folosirea incorectă) a agenților
antimicrobieni este legată de prevalența tot mai mare a microorganismelor care
au dezvoltat o rezistență la acești agenți, devenind astfel o amenințare la adresa
sănătății publice. Acțiunile la nivelul UE vizând combaterea rezistenței antimicrobiene
au fost lansate încă de la sfârșitul anilor ’90. Cea mai recentă inițiativă politică este
Planul de acțiune european „O singură sănătate” (One Health) împotriva rezistenței la
antimicrobiene (RAM)[19], adoptat în 2017. Obiectivul său principal constă în menținerea
posibilității tratării eficace a infecțiilor prin reducerea apariției și răspândirii rezistenței
la antimicrobiene și extinzând dezvoltarea și disponibilitatea unor noi antimicrobiene
eficace. Parlamentul a reacționat la acest plan de acțiune într-o rezoluție recentă[20],
iar în 2019, Consiliul a adoptat concluzii privind următorii pași pentru ca UE să devină
o regiune care aplică cele mai bune practici de combatere a RAM[21]. În rezoluția
sa, Parlamentul și-a exprimat convingerea că „bolile trebuie eliminate atât la oameni,
cât și la animale, ținând seama totodată, în special, de lanțul alimentar și de mediu,
care poate fi o altă sursă de microorganisme rezistente” și a subliniat „rolul important
al Comisiei în coordonarea și monitorizarea planurilor de acțiune naționale puse în
aplicare de statele membre și importanța cooperării interadministrative”.
ALTE PROVOCĂRI
UE depune eforturi constate pentru a implementa inițiative care să promoveze
cercetarea și inovarea în sectorul farmaceutic. Programele-cadru de cercetare au
sprijinit dintotdeauna cercetările în domeniul sănătății. Programul actual, Orizont 2020
[17]JO L 117, 5.5.2017, p. 1.

[18]JO L 117, 5.5.2017, p. 176.
[19]https://ec.europa.eu/health/amr/sites/amr/files/amr_action_plan_2017_en.pdf
[20]Rezoluția Parlamentului European din 13 septembrie 2018 referitoare la planul de acțiune european
„O singură sănătate” (One Health) împotriva rezistenței la antimicrobiene (RAM), Texte adoptate,
P8_TA(2018)0354.
[21]JO C 214, 25.6.2019, p. 1.

[Regulamentul (UE) nr. 1291/2013[22]] își propune să mențină persoanele mai vârstnice
active și independente mai mult timp, sprijină dezvoltarea unor intervenții noi, mai
sigure și mai eficace și contribuie la sustenabilitatea sistemelor de sănătate și de
îngrijire. Următorul program-cadru, Orizont Europa, va promova cercetarea în domeniul
sănătății și va răspunde la provocările actuale abordând tematici precum sănătatea
pe tot parcursul vieții, factorii de mediu și sociali determinanți ai sănătății, bolile
netransmisibile și bolile rare, bolile infecțioase, instrumentele, tehnologiile și soluțiile
digitale pentru sănătate și pentru îngrijire și sistemele de sănătate.
Alte programe de finanțare ale UE, precum Al treilea program al UE în domeniul
sănătății [Regulamentul (UE) nr. 282/2014[23]] și Fondul social european Plus,
preconizat pentru perioada 2021-2027, joacă, de asemenea, un rol important. În plus,
UE a oferit un sprijin important pentru dezvoltarea de medicamente inovatoare și a unor
tratamente urgent necesare, precum și pentru accelerarea accesului pacienților la noi
tratamente prin intermediul IMI și a programelor care i-au precedat.
Accesul la medicamente esențiale este parte integrantă a dreptului la sănătate, potrivit
Organizației Mondiale a Sănătății. Cu toate acestea, accesul la tratamente medicale
devine din ce în ce mai dependent de disponibilitatea unor medicamente la prețuri
rezonabile. Se constată diferențe majore între diversele state membre în ceea ce
privește vânzarea și disponibilitatea medicamentelor inovatoare. Această problemă a
fost exacerbată de criza economică. Parlamentul, îngrijorat din cauza acestei situații
grave, a publicat mai multe rapoarte din proprie inițiativă referitoare la accesul la
medicamente. Consiliul a adoptat, în 2016, concluzii privind restabilirea echilibrului
în sistemele farmaceutice din Uniunea Europeană[24], iar în 2017, Parlamentul a
adoptat o rezoluție referitoare la îmbunătățirea accesului la medicamente[25]. Accesul la
medicamente la prețuri rezonabile va fi în continuare o prioritate și a noii Comisii, după
cum a subliniat comisara Kyriakides în timpul audierii sale în fața Parlamentului[26].
Dat fiind gradul tot mai ridicat de preocupare în ceea ce privește deficitul de anumite
medicamente, care s-ar putea agrava odată cu Brexit, trebuie să se acorde atenție
inclusiv aprovizionării cu medicamente. În acest scop, EMA a emis de curând orientări
privind identificarea și notificarea deficitului de produse medicinale[27].

Parlamentul a promovat în mod constant stabilirea unei politici coerente privind
sănătatea publică, precum și a unei politici privind medicamentele care să țină seama
atât de interesele în materie de sănătate publică, cât și de aspectele industriale.
Printre actele legislative recente, adoptate cu participarea deosebit de activă a
Parlamentului în calitate de colegiuitor, se numără regulamente privind trialurile
clinice, dispozitivele medicale și dispozitivele in vitro. Parlamentul a insistat în timpul
procesului legislativ ca siguranța pacienților să fie consolidată. Rezoluțiile nelegislative
[22]JO L 347, 20.12.2013, p. 104.

[23]JO L 86, 21.3.2014, p. 1.
[24]JO C 269, 23.7.2016, p. 31.
[25]JO C 263, 25.7.2018, p. 4.
[26]https://www.europarl.europa.eu/RegData/etudes/BRIE/2019/638436/IPOL_BRI(2019)638436_EN.pdf
[27]https://www.ema.europa.eu/en/documents/regulatory-procedural-guideline/guidance-detection-
notification-shortages-medicinal-products-marketing-authorisation-holders-mahs_en.pdf

și dezbaterile privind aspecte de actualitate cum ar fi accesul la medicamente sau
RAM scot în evidență atenția pe care o acordă Parlamentul provocărilor constante
și amenințărilor emergente. În timpul audierii comisarei Kyriakides, Parlamentul a
subliniat, de asemenea, nevoia de a reacționa la aceste provocări.
În prezent, UE examinează proiectul de legislație privind evaluarea tehnologiilor
medicale[28]. Noul regulament ar urma să definească un cadru de sprijin și proceduri
de cooperare în privința evaluării clinice a tehnologiilor medicale la nivelul UE, precum
și metodologii comune de evaluare clinică a tehnologiilor medicale. Printre altele,
acesta ar contribui la accelerarea accesului la medicamente noi. Amendamentele
Parlamentului vizează asigurarea faptului că evaluarea tehnologiilor medicale este
folosită pentru a promova inovările ce oferă cele mai bune rezultate pentru pacienți,
dar și pentru societate în ansamblu și care permit cadrelor medicale, pacienților și
instituțiilor medicale să determine dacă o nouă tehnologie medicală aduce îmbunătățiri
tehnologiilor medicale existente din punctul de vedere al riscurilor și al beneficiilor sale.
Negocierile în cadrul Consiliului pentru stabilirea pozițiilor statelor membre sunt în curs
de desfășurare.
Zsuzsanna Laky
12/2019
[28]Rezoluția legislativă a Parlamentului European din 14 februarie 2019 referitoare la propunerea de

regulament al Parlamentului European și al Consiliului privind evaluarea tehnologiilor medicale și de
modificare a Directivei 2011/24/UE, Texte adoptate, P8_TA(2019)0120.

NOMENCLATORUL COMUN AL UNITĂȚILOR
TERITORIALE DE STATISTICĂ (NUTS)
Uniunea Europeană a instituit un nomenclator comun al unităților teritoriale de

statistică, denumit NUTS, pentru a facilita colectarea, dezvoltarea și publicarea unor
statistici regionale armonizate în UE. Acest sistem ierarhic este folosit și pentru
realizarea de analize socioeconomice în cadrul regiunilor, ca și pentru încadrarea
intervențiilor în contextul politicii de coeziune a UE.
TEMEI JURIDIC
Regulamentul (CE) nr. 1059/2003 al Parlamentului European și al Consiliului din 26
mai 2003, care a fost modificat în mai multe rânduri (în 2005, 2008, 2013 și 2017), în
special la aderarea unor noi state membre la UE. Cea mai recentă modificare, care a
avut loc în 2017, a adus schimbări mai profunde prin: (1) stabilirea unei recunoașteri
juridice a tipologiilor teritoriilor în scopul statisticilor europene; (2) stabilirea definițiilor
de bază și a criteriilor statistice pentru diversele tipologii ale teritoriilor; (3) asigurarea
aplicării și folosirii transparente și armonizate a tipologiilor teritoriilor la nivelul UE și în
statele membre; și (4) clarificarea delegării de competențe către Comisie.
Anexele au fost și ele adaptate de mai multe ori prin regulamente ale Comisiei; ultima
actualizare a fost adoptată în noiembrie 2016 și abordează schimbările din diviziunile
administrative teritoriale ale mai multor state membre. Aceasta a fost aplicabilă în ceea
ce privește transmiterea de date către Comisie (Eurostat) de la 1 ianuarie 2018.
OBIECTIVE
Statisticile regionale reprezintă piatra de temelie a sistemului statistic european și stau
la baza definiției indicatorilor regionali. Natura lor a fost stabilită la începutul anilor ’70,
pe baza negocierilor dintre organismele naționale de statistică ale statelor membre și
Eurostat, biroul statistic al Uniunii Europene.
Utilizatorii statisticilor au exprimat o nevoie tot mai mare de armonizare la nivelul Uniunii
pentru a putea dispune de date comparabile pentru ansamblul UE. Pentru a facilita
colectarea, transmiterea și publicarea unor statistici regionale armonizate, UE a creat
nomenclatorul NUTS.
Cadrul juridic unic creat de Regulamentul (CE) nr. 1059/2003 garantează stabilitatea
în timp a statisticilor regionale.

STRUCTURĂ
Nomenclatorul NUTS realizează o împărțire a teritoriului economic al statelor membre,
care cuprinde și teritoriul extraregional al acestora. Acesta este alcătuit din părțile
teritoriului economic care nu pot fi considerate ca făcând parte dintr-o anumită regiune:
spațiul aerian, apele teritoriale și platoul continental, enclavele teritoriale (ambasade,
consulate și baze militare), precum și zăcămintele situate în apele internaționale și
exploatate de unități din teritoriul respectiv.
Pentru ca statisticile regionale să fie comparabile, zonele geografice trebuie să aibă
o dimensiune comparabilă din punctul de vedere al populației. De asemenea, este
necesar să se precizeze și situația politică, administrativă și instituțională a acestora.
Dacă este cazul, unitățile neadministrative trebuie să reflecte, de asemenea, condițiile
economice, sociale, istorice, culturale, geografice sau de mediu.
Clasificarea NUTS este ierarhică în măsura în care ea subdivizează fiecare stat
membru în trei niveluri: NUTS 1, NUTS 2 și NUTS 3. Al doilea și al treilea nivel sunt
subdiviziuni ale primului și respectiv ale celui de al doilea nivel. Un stat membru poate
hotărî să extindă nivelurile ierarhice de detaliere, subdivizând nivelul NUTS 3.
FUNCȚIONARE
A. Definiție
Definiția unităților teritoriale se bazează pe unitățile administrative existente în statele
membre. O unitate administrativă desemnează o zonă geografică pentru care o
autoritate administrativă este abilitată să ia decizii administrative sau strategice, în
conformitate cu cadrul juridic și instituțional al statului membru în cauză.
Unele dintre unitățile administrative existente folosite în scopul nomenclatorului ierarhic
NUTS sunt enumerate în anexa II la Regulamentul (CE) nr. 1059/2003, cum ar fi:
1. NUTS 1: „Gewesten/Régions” în Belgia, „Länder” în Germania, „Continente”,
„Região dos Açores” și „Região da Madeira” în Portugalia, „Scotland, Wales, Northern
Ireland” și „Government Office Regions of England” în Regatul Unit,
2. NUTS 2: „Provincies/Provinces” în Belgia, „Comunididades y ciudades
autonomas” în Spania, „Régions” în Franța, „Länder” în Austria.
3. NUTS 3: „Amtskommuner” în Danemarca, „départements” în Franța, „län” în
Suedia, „megyék” în Ungaria; „kraje” în Republica Cehă; „oblasti” în Bulgaria.
Un sistem de unități administrative locale (UAL) completează nomenclatorul NUTS.
UAL sunt elementele constitutive ale NUTS și cuprind municipalitățile și comunele
Uniunii Europene: în fiecare stat membru, UAL împart nivelul NUTS 3 într-unul sau
în două niveluri suplimentare de unități teritoriale. În plus, așa-numitele grile statistice
completează clasificarea NUTS și sunt utilizate pentru a calcula tipologiile teritoriilor
pe baza populației. Comisia (Eurostat) trebuie să întrețină și să publice în secțiunea
dedicată a site-ului său tipologiile Uniunii compuse din unități teritoriale la nivelul NUTS
și UAL și la nivelul celulelor de grilă.

B. Praguri
Nivelul NUTS căruia îi aparține o unitate administrativă este determinat pe baza unor
praguri demografice:
Nivel Minim Maxim

NUTS 1 3 milioane 7 milioane
NUTS 2 800 000 3 milioane
NUTS 3 150 000 800 000
În cazul în care populația unui stat membru este, în ansamblul său, sub pragul minim
pentru un nivel NUTS, acel stat membru constituie o unitate teritorială NUTS de acel
nivel.
În cazul în care nu există o unitate administrativă suficient de mare într-un stat membru,
nivelul este constituit asociind un număr adecvat de unități administrative mai mici și
învecinate. Unitățile astfel asociate sunt denumite „unități neadministrative”.
C. Modificări
Modificările aduse nomenclatorului NUTS pot fi adoptate în a doua jumătate al anului
calendaristic, la intervale de cel puțin trei ani. Cu toate acestea, în cazul în care survine
o reorganizare substanțială a structurii administrative relevante a unui stat membru,
modificările pot fi adoptate la intervale mai scurte. Statele membre trebuie să informeze
Comisia cu privire la orice modificare apărută în legătură cu unitățile administrative sau
la alte modificări care ar putea avea vreun efect asupra clasificării NUTS (de exemplu,
în cazul schimbării elementelor constitutive ar putea afecta limitele nivelului NUTS 3).
Modificările aduse unităților administrative mici vor modifica nomenclatorul NUTS dacă
presupun un transfer demografic de peste 1 % în cazul unităților teritoriale NUTS 3 în
cauză.
În ceea ce privește unitățile neadministrative ale unui stat membru, poate fi adusă o
modificare a nomenclatorului NUTS dacă aceasta reduce abaterea standard cu privire
la importanța demografică pentru ansamblul unităților teritoriale ale UE.

În temeiul rolului său de a controla propunerile Comisiei de modificare a clasificării,
Parlamentul a insistat în numeroase ocazii că anumite elemente, precum modul cum
sunt tratate unitățile administrative de dimensiuni mai mici, merită o atenție deosebită.
Instituirea unui nivel NUTS pentru unitățile administrative de dimensiuni mai mici ar
permite să se țină seama mai bine de situația reală și să se evite disparitățile, în special
având în vedere faptul că entități regionale care sunt foarte diferite ca număr de locuitori
sunt clasate la același nivel NUTS.
În cadrul ultimei proceduri de modificare a regulamentului în 2017, Parlamentul, în
calitatea sa de colegiuitor, a sprijinit propunerea Comisiei de a adapta Regulamentul
NUTS (în ceea ce privește tipologiile teritoriilor pe care le include), pentru a aborda
necesitatea crescândă de date în contextul coeziunii și al dezvoltării teritoriale.

Marek Kołodziejski
01/2020

PACHETELE DE MĂSURI ECONOMICE ȘI SOCIALE ANTI-CRIZĂ COVID-19
ADOPTATE DE COMISIA EUROPEANĂ ȘI 35 DE STATE ALE LUMII
Proiect realizat de studenții masteranzi ai Facultății de Relații Economice Internaționale, Academia de Studii Economice din
București, coordonați de conf. univ. dr. Andreea Paul, în cadrul seminarului on-line de Guvernanță Economică Europeană.
Contact: studentiimei@gmail.com; tel: 0722.637.140
CUPRINS:
Comisia Europeană……..... 3 Emiratele Arabe Unite......... 19 Olanda................................ 33

Albania............................... 4 Finlanda.............................. 20 Polonia............................... 34
Armenia.............................. 5 Franța................................. 21 Portugalia........................... 35
Australia............................. 6 Germania............................ 21 România............................. 36
Austria................................ 7 Grecia................................. 23 Rusia.................................. 38
Belgia................................. 8 Iran..................................... 25 Spania................................ 39
Bulgaria.............................. 10 Israel.................................. 26 Statele Unite ale Americii 40
Cehia.................................. 11 Italia.................................... 27 Suedia................................ 41
China.................................. 13 Japonia............................... 28 Turcia................................. 42
Cipru................................... 14 Lituania............................... 29 Ungaria.............................. 43
Coreea de Sud................... 15 Marea Britanie.................... 30
Danemarca......................... 17 Norvegia............................. 31 Bibliografie.......................... 44
Elveția................................ 18 Noua Zeelandă………........ 32 Co-autori............................. 47
COMISIA EUROPEANĂ
Sumele mobilizate de Comisia Europeană pentru lupta împotriva Coronavirus se ridică la aproximativ 3,4 trilioane de euro, dintre care:
• 2450 miliarde de euro lichidități ale statelor membre, inclusiv cele obținute prin ajutoare de stat temporare acordate de Uniunea Europeană
• 330 miliarde de euro măsuri luate de statele membre prin activarea clauzei relaxării regulilor bugetare
• 240 miliarde de euro mobilizate prin Mecanismul de Stabilitate Europeană pentru a susține statele membre
• 200 miliarde de euro finanțare pentru companii din partea Băncii Europene de Investiții
• 100 miliarde de euro finanțare pe termen scurt prin programul SURE-EU
• 70 miliarde de euro alocate direct din bugetul Uniunii Europene
Banca Centrală Europeană a elaborat Programul de Achiziție de Urgență prin care a mobilizat 750 miliarde de euro pentru achiziția de titluri publice și private.
Comisia a publicat orientări privind „culoarele verzi”, adresate statelor membre, pentru a asigura circulația rapidă și continuă a mărfurilor în întreaga UE și pentru a evita
blocajele la punctele de trecere a frontierelor interne.
Fondul de Solidaritate al UE oferă sprijin statelor membre afectate în cazul unei crize de sănătate publică - măsuri:
• 3 miliarde de euro din bugetul Uniunii Europene, la care se adaugă 3 miliarde de euro contribuție a statelor membre alocați către sistemele de sănătate, pentru a finanța
achiziția de echipamente medicale prin RescEU și Emergency Support Instrument (ESI).
• Peste 380 de milioane de euro mobilizați de UE pentru a dezvolta vaccinuri, noi tratamente, teste de diagnostic și sisteme medicale pentru a preveni răspândirea
coronavirusului și pentru a salva vieți.
• Elaborarea de instrucțiuni pentru producătorii de echipamente de protecție.
ALBANIA
Albania a înregistrat primul caz de coronavirus la sfârșitul lunii februarie, și a ajuns în data de 29 aprilie la 773 îmbolnăviri și 31 decese.
Pachetul de măsuri sociale:

• Toate instituţiile şcolare au fost închise pentru a se opri răspândirea virusului
• Au fost anulate toate adunările publice, sportive şi culturale.
• Oameni au avut dreptul să iasă din casă numai în intervalul orar 05:00-13:00, iar acum, după ce Albania a ieșit din zona roșie, au dreptul să iasă până la 17:30.
Pachetul de măsuri economice:

• S-au alocat proximativ 12 miliarde de LEK (apx. 100 milioane de EUR) pentru a lua măsuri împotriva COVID-19.
• 6,5 miliarde LEK (aprox. 4.5 milioane EUR) susțin salariile angajaților
• 2,5 miliarde LEK (aprox. 1.8 milion EUR) alocați către sectorul sănătății
• 2 miliarde LEK (aprox. 1.6 milioane EUR) pentru produse alimentare
• 1 miliard LEK (aprox. 833 milioane EUR) alocați pentru fondul de rezervă
• Guvernul a luat măsuri pentru a face față situației, după ce fondul de rezervă a atins 9,2 miliarde de la 1,7 miliarde.
• Reducerea bugetului: reducerea cheltuielilor de capital ale Ministerului Infrastructurii, limitând finanțarea rutieră.
• Bugetul Ministerului Sănătății a ajuns la 64,1 miliarde din cele 62,9 miliarde prevăzute în bugetul aprobat.
ARMENIA
Armenia a înregistrat primul caz de Corona virus în data de 1 martie 2020 și a ajuns în data de 29 aprilie 2020 la 1.932 îmbolnăviri și 30 decese.
Pachet de măsuri sociale

 Închiderea centrelor comerciale – cu excepția celor destinate comerțului cu amănuntul de produse alimentare, băuturi, băuturi alcoolice și produse din tutun –
barurilor, cluburilor de noapte, sălilor de dans, sălilor de proiecție filme, cazinourilor, caselor de pariuri și birourilor de jocuri
 Numai cetățenii Republicii Armenia, membrii lor de familie ne-cetățeni și deținătorii statutului de reședință au voie să intre pe teritoriul Republicii Armenia
 Intrarea pe teritoriul Republicii Armeniei este interzisă tuturor non-cetățenilor care sosesc din țările enumerate ca periculoase epidemiologic sau au fost într-una
dintre aceste țări în decurs de 14 zile înainte de sosirea lor (denumite în continuare țări afectate)
 Ieșirea cetățenilor Republicii Armenia prin punctele de control terestre din Armenia este interzisă, cu excepția persoanelor fizice, transferul de bunuri.
 La trecerea frontierei armene, toate persoanele se supun unor proceduri speciale de examinare pentru COVID-19, iar în cazul rezultatelor pozitive ale testului, se
aplică măsurile respective;
Pachet de măsuri economice

 Armenia a suspendat exporturile de produse medicale în timpul noului focar de coronavirus.
 Guvernul alocă cel puțin 150 de miliarde de drame (aproximativ 300 de milioane de dolari) pentru a sprijini economia și a limita impactul pandemiei.
 Consumatorii de gaze natuarale și energie electrică ale căror plăți pentru utilități în luna februarie s-au ridicat la 10.001-30.000 de drame pentru gaze naturale și
5.001-10.000 de drame pentru consum de energie electrică primesc o compensație în valoare de 30% pentru energia electrică consumată și gaze naturale.
AUSTRALIA
Primul caz de Covid-19 din Australia a apărut la începutul lunii ianuarie și ajung la sârșitul lunii aprilie la peste 6.746 de victime , 5.667 au fos vindecati, 89 decese.
1) Măsuri economice:
 Pachetul consolidat al guvernului de 189 miliarde de dolari (AUD) reprezintă sprijinul fiscal acordat mediului privat de afaceri, estimat la 9,7% din PIB-ul anual.
Sprijinul este conceput pentru a ajuta întreprinderile și gospodăriile în perioada următoare.
 Susținerea investițiilor private prin accelerarea deducerilor de depreciere.
 Guvernul acordă asistență industriei aeriene, oferind scutiri de impozite și de taxe guvernamentale estimate la 715 milioane dolari.
 Reserve Bank of Australia (RBA) a anunțat în 19 martie 2020 un pachet care duce la scăderiea costurilor de împrumut pentru gospodării și întreprinderi. Acest
lucru va contribui la atenuarea consecințelor negative ale coronavirusului asupra întreprinderilor și va sprijini operațiunile lor de tranzacționare de zi cu zi.
2) Măsuri sociale:
 Nu există întâlniri neesențiale de peste 500 de persoane în exterior sau mai mult de 100 de persoane în interior.
 Evitarea călătoriilor neesențiale
 Școlile sunt încurajate să ofere acces la învățare online și la distanță.
AUSTRIA
Număr de cazuri la sfârșitul lunii aprilie: 15.402 și 580 de victime.
Măsuri sociale:
 Școlile si universitățile sunt închise;
 Restaurantele și spațiile de divertisment sunt închise;
 Magazinele sunt închise, excepție fac acele spații comerciale care furnizează bunurile strict necesare. De asemenea, populația este sfătuită să părăsească locuința doar în cazuri de urgență
sau pentru aprovizionare;
 Evenimentele sunt interzise. Sunt interzise orice formă de reuniune a mai mult de 5 persoane simultan în același loc;
 Zborurile directe între Austria și Iran, Coreea de Sud, China, Italia, Franța, Spania și Elveția sunt sistate;
 Traficul de trenuri către / dinspre Italia, Cehia, Slovenia si Elveția sunt suspendate;
 Domeniile schiabile sunt închise;
 Bazele sportive, locuri de joacă, parcurile și alte locuri publice de întâlnire sunt închise;
 S-au suspendat procedurile de control și reglementarea fiscală;
 S-a prelungit perioada de achitare a obligațiilor fiscale;
 S-au înăsprit măsurile de protecție la granițe. Persoanele din Italia sau care au călătorit în Italia sunt obligate să prezinte un raport medical care să ateste că nu sunt infectate cu virusul;
 Persoanele care călătoresc în sau prin Austria și sunt suspecte de COVID - 19 sunt supuse unui examen medical și carantinate.
Măsuri economice:
 Statul austriac oferă ajutor tuturor sectoarelor afectate de criza pandemică, cu accent pus pe domeniul hotelier căruia îi oferă împrumuturi în valoare de 100 de milioane EURO;
 Începând cu 15 martie, a fost creat un fond de urgență în cuantum inițial de 4 mld. EURO;
 Statul a orientat fondurile existente astfel: 9 mld Euro pentru garanții, 15 mld Euro reprezentând ajutor de stat de urgență și 10 mld. euro fiind scutirile fiscale;
 Dificultățile economice produse de noul corona virus companiilor sunt acoperite în totalitate de Stat.
BELGIA
Primul caz de COVID-19 confirmat în Belgia a fost în data de 4 februarie 2020 la Bruxelles. Cel mai recent bilanț (29.04.2020) ne arată un număr de peste
47859 cazuri confirmate de coronavirus și 7501 persoane decedate. Consiliul Național de Securitate din Belgia a impus măsuri stricte împotriva răspândirii
cazurilor de infectare cu coronavirus.
Pachet de măsuri economice în valoare totală de 8-10 miliarde EUR (2% din PIB):
 Guvernul federal a alocat 1 miliard de euro pentru a ajuta spitalele să facă față crizei coronavirusului. Se acordă un bonus de 1.450 euro pentru medicii,
asistenții, farmaciștii și alți angajați ai spitalelor din prima linie.
 Peste 1,25 milioane de lucrători au fost încadrați în șomaj tehnic (40% din angajații din sectorul privat). Pe lângă indemnizația planificată (70% din salariu
plafonat la 2.750 euro brut), este prevăzută o indemnizație de 150 € pe lună/lucrător.
 Au fost alocate 110 milioane de euro pentru a ajuta afacerile aflate în dificultate.
 Măsurile fiscale ar putea costa 4,5 miliarde de euro.
 Cele mai mari patru bănci din Belgia - ING, BNP Paribas Fortis, KBC și Belfius - au convenit să ofere întreprinderilor o pauză în rambursarea împrumuturilor.
 Băncile sunt pregătite să permită o pauză a plăților ipotecare, fără penalități.
 Guvernul a aprobat o subvenție unică de 215 EUR pentru chiriașii care se luptă să își plătească chiria. Pentru a beneficia, trebuie respectare mai multe criterii
(ex.venitul impozabil să fie mai mic de 34.924 euro/persoană). A fost alocat un buget de 18 milioane de euro - ceea ce înseamnă că aproximativ 83.000 de
persoane din Bruxelles ar fi eligibile.
 Furnizorul de apă Vivaqua nu va urmări facturile întârziate până în iunie. Clienților care rămân în urmă cu factura de apă li se va oferi automat un plan de plată
de 10 luni. Companiile de gaze și energie electrică nu pot întrerupe furnizarea unui client din cauză de neplată până la sfârșitul lunii aprilie 2020.
Pachet de măsuri sociale:
 Premierul a declarat că frontierele Belgiei nu se vor închide, însă nu sunt recomandate călătoriile în spațiul Schengen fără un motiv întemeiat.
 Sunt interzise deplasările în afara locuinței, cu excepția celor spre locurile de muncă și pentru aprovizionarea cu alimente și medicamente.
 Rămân deschise doar magazinele alimentare, supermarketurile, farmaciile și băncile.
 Accesul în supermarketuri este limitat la 30 de minute pentru fiecare client.
 Adunările publice sunt interzise, excepție fac însă evenimentele în familie.
 Purtarea măștilor este obligatorie pentru persoanele cu vârsta de peste 12 ani în mijloacele de transport.
 Sunt permise activitățile sportive în aer liber, cum ar fi jogging-ul sau mersul cu bicicleta, doar în compania unui membru al familiei sau al unui prieten, iar
distanța de 1,5 m trebuie menținută între persoane.
 Cetățenilor li se permite să meargă la muncă, în cazurile în care lucrul de acasă nu este posibil, iar școlile sunt închise până după sărbătorile de Paște.
 Evenimente publice mari, precum festivalurile sunt anulate în această vară. Biletele deja achiziționate vor rămâne valabile pentru anul viitor.
BULGARIA
Primul caz confirmat de COVID-19 a apărut pe data de 8 martie 2020, iar la sfârșitul lunii aprilie Bulgaria numără 1.447 de cazuri confirmate și 64 de decese.
Pachet de măsuri economice și sociale anti-criză în valoare de 2,3 mld. euro

 Închiderea școlilor, universităților, restaurantelor, barurilor, parcurilor și centrelor comerciale (cu excepția farmaciilor și magazinelor alimentare) pe perioada stării de
urgență;
 Interzicerea grupurilor mai mari de 2 persoane în spațiul public (interior sau exterior);
 Interzicerea călătoriilor de vacanță în străinătate și în țară, dar și a deplasărilor pe distanțe mari care nu constituie o urgență;
 Stabilirea unor puncte de control în jurul marilor orașe și utilizarea forțelor armate pentru a ajuta autoritățile civile în controlul asupra deplasărilor publice, având
permisiunea de a opri vehiculele și persoanele și dreptul de a recurge la forță fizică dacă se consideră necesar;
 Interdicția temporară de intrare pe teritoriul Bulgariei a cetățenilor din toate țările non-UE și din unele state membre UE;
 Obligativitatea (începând cu 12 aprilie) purtării unei măști de unică folosință sau reutilizabilă în locurile publice interioare sau exterioare.
Pachet de măsuri economice:

 Alocarea a aproximativ 3 mil. euro pentru achiziționarea unor echipamente de protecție și ventilatoare din China;
 Suplimentarea salariilor personalului medical din secțiile de boli infecțioase cu 1000 BGN (500 de euro) pe lună;
 Majorarea capitalului Băncii Bulgare de Dezvoltare cu 250 mil. euro. Astfel, banca poate acorda împrumuturi afacerilor locale de aproximativ 1 mld. euro;
 Plata a 60% din salariile persoanelor amenințate de șomaj care sunt angajate în sectoarele afectate de criza coronavirusului, în scopul păstrării locurilor de
muncă;
 Amânarea plății impozitelor pe profit până la sfârșitul lunii iunie;
 Acordarea unor împrumuturi fără dobândă de până la 1.500 BGN (760 EUR) pentru toți lucrătorii care sunt în concediu neplătit din cauza stării de urgență.
CEHIA
În Cehia primele 3 cazuri de COVID-19 au fost confirmate la 1 martie 2020, iar până la data de 29 aprilie 2020 s-au inregistrat 7563 cazuri, dintre care 227 decese.
Cehia a adoptat următoarele măsuri economice:
 S-a creat o rezervă financiară de 4% din PIB pentru 2021.
 Prin Fondul de Stat pentru Infrastructura de Transport, statul va cheltui 6,5 miliarde CZK peste bugetul actual. Termenele contractuale au fost prelungite.
 Prelungirea termenului de depunere a declarațiilor fiscale până la 1 iulie (termenul standard:
31 martie) și remiterea oricăror amenzi care rezultă din depunerea cu întârziere a declarațiilor sau rapoartelor fiscale.
 Pentru a menține rata ocupării forței de muncă, statul va oferi 100 miliarde CZK în sprijin direct și 900 miliarde CZK în formă indirectă sub formă de garanții.
 Program de susținere a companiilor numit „Antivirus” prin care statul va contribui la salariile angajatorilor. Companiile trebuie să îndeplinească mai multe condiții, de exemplu, trebuie să urmeze cu
strictețe Codul muncii, angajații nu trebuie să fie în perioada de probă, iar angajatorul trebuie să plătească salariile și toate contribuțiile legale. Ei trebuie să demonstreze că problemele de lichiditate
sunt conectate la pandemia COVID-19. Valoarea compensațiilor de stat plătite angajatorilor este obținută din salariul mediu brut, inclusiv contribuțiile obligatorii (48.400 CZK). Programul a fost
prelungit până la 31 mai
 Adoptarea așa-numitelor pachete de eliberare. Pachetul de eliberare I - statul nu va impune amenzi pentru depunerea cu întârziere a declarației privind impozitul pe venit și pentru persoanele fizice,
pentru plata cu întârziere a unei creanțe fiscale și pentru depunerea cu întârziere a rapoartelor fiscale de control. Pachetul de eliberare II - scuza avansului din iunie privind impozitul pe veniturile
personale și corporative, statul nu va impune amenzi pentru depunerea cu întârziere a declarației de impozit pe proprietăți imobiliare, introducerea înapoi a pierderii și suspendarea obligației de
înregistrare electronică a vânzărilor pentru entitățile în toate fazele. EET (în timpul stării de urgență și după trei luni). Pachetele de eliberare au fost extinse. Avansurile fiscale datorate în aprilie și iulie
pot fi plătite până la 15 octombrie și propunerea de scutire de TVA de la bunurile care sunt furnizate gratuit (de exemplu, truse de test covid-19, îmbrăcăminte de protecție, alte materiale medicale
etc.).
 Statul ajută persoanele care desfășoară activități independente, care au grijă de un copil cu vârsta cuprinsă între 6 și 13 ani și nu pot merge la muncă din cauza coronavirusului, cu 424 CZK pe
zi. Toți angajații care desfășoară activități independente, care au venituri doar din activitatea lor, li se va acorda o vacanță de șase luni la plata asigurărilor sociale și de sănătate. Vacanțele acoperă
valoarea primei minime de asigurare, adică 4986 CZK.
 Modificarea adusă Legii bugetului de stat pentru 2020 a fost aprobată. Deficitul va crește la 300 miliarde CZK (adică cu 160 miliarde CZK mai mult decât în bugetul aprobat inițial).
 Guvernul a eliberat 3,3 miliarde CZK pentru programul de dezvoltare rurală 2020. Această finanțare ar trebui să ajute antreprenorii din agricultură, alimentație și silvicultură, în timp ce combate criza
coronavirusului.
 Propunerea pentru o contribuție extraordinară de 4 miliarde CZK la fondul Companiei de garantare și asigurare a exporturilor (EGAP) a fost aprobată. Banii sunt destinați să acopere pasivele din
garanțiile pe care EGAP le va oferi în principal pentru împrumuturi acordate companiilor mari.
 Proiectul de lege privind anumite măsuri pentru atenuarea efectelor epidemiei de coronavirus în sport a fost adoptată. Propunerea prevede extinderea competențelor agenției naționale de
sport, astfel încât să poată pregăti programele de subvenții relevante.
 Aproape 6,6 miliarde CZK vor fi alocate din rezerva bugetară a Guvernului spitalelor de stat care seconfruntă cu probleme financiare din cauza crizei din jurul răspândirii coronavirusului.
 3 miliarde CZK vor fi eliberați din rezerva bugetară guvernamentală pentru a asigura achiziționarea operațională a echipamentelor de protecție și a altor echipamente necesare și 4,316 miliarde CZK pentru a acoperi
costurile pe care Ministerul de Interne le are cu achiziția centralizată de echipamente de protecție.
 Bonus de compensare, care va susține direct persoanele care desfășoară activități independente cu suma de 25.000 CZK. Aceasta va fi plătită dacă sunt îndeplinite următoarele condiții: a) este o persoană care
lucrează pe cont propriu în conformitate cu legea asigurărilor de pensii, b) activitatea desfășurată este activitatea principală (în condiții clar definite poate fi și o activitate auxiliară), c) scăderea vânzărilor brute în
perioada ianuarie-martie 2020 a fost de cel puțin 10% în comparație cu perioada din ianuarie până în martie 2019 (dacă o afacere a fost înființată după ianuarie 2019, comparația contează pentru primele 3 luni după
înființarea activității), d) entitatea a obținut cel puțin 180.000 CZK venituri brute în 2019 sau cel puțin 15.000 CZK / lună în cazul în care afacerea a fost înființată după ianuarie 2019.
 Modificarea Legii privind bonusul de compensare Coronavirus a fost aprobat. Acest lucru permite rambursarea a 500 CZK pe zi persoanelor care desfășoară activități independente până la 8 iunie, când se
preconizează sfârșitul tuturor restricțiilor.
 A fost adoptată propunerea privind rambursarea împrumuturilor și creditelor ipotecare, semnată înainte de 26 martie 2020, care va fi obligatorie pentru toate băncile și companiile nebancare. Atât persoanele fizice,
cât și cele juridice vor putea să-și suspende rambursările timp de trei sau șase luni, pe baza alegerii lor.
 Companiile care au fost obligate să își închidă sediul din cauza ordinelor guvernamentale, vor avea dreptul să amâne chiriile. Amânarea se va aplica în perioada 12 martie - 30 iunie, iar plățile amânate vor trebui să
fie rambursate în termen de 2 ani. De asemenea, a fost adoptată interdicția de a încheia contractul de închiriere a persoanelor care nu sunt în măsură să plătească chiria din cauza primejdiilor financiare cauzate de
epidemia Covid-19.
 Proiectul de lege privind transferurile de prime de asigurare de sănătate publică a fost aprobat. Guvernul va majora plata pentru fiecare persoană asigurată de stat cu CZK 500 pe lună de la 1 iunie 2020 și cu încă
200 CZK pe lună de la 1 ianuarie 2021.
 Proiectul de lege pentru atenuarea impactului crizei în sectorul turismului, care urmărește să ajute agențiile de turism, care sunt amenințate cu falimentul, a fost aprobat. S-a propus o perioadă de tranziție anuală
pentru rambursarea vacanțelor deja plătite, în care agenția de turism va oferi clienților săi un voucher pentru un pachet turistic pentru valoarea pachetului pe care l-au plătit inițial. Agenția de turism ar trebui să
returneze banii numai în cazul în care clientul nu va utiliza voucherul în termen de 12 luni.
 A fost adoptat un pachet cultural în valoare de peste 1 miliard de CZK. Segmentul de artă independentă va primi 440 milioane CZK, 300 milioane CZK vor merge la sprijinirea culturii regionale, iar organizațiile
contribuitoare din stațiune vor primi 300 milioane CZK.
Cehia a adoptat următoarele măsuri sociale:
 Începând cu 13 martie, ora 6:00, sunt interzise toate activitățile sportive, culturale, religioase și de altă natură, atât publice cât și private care cuprind peste 30 de persoane.
 Începând cu 16 martie, libera circulație este limitată, cu excepția călătoriilor de la și de la serviciu și a călătoriilor necesare pentru a asigura nevoile umane de bază.
 Începând cu 18 martie, toate reexporturile de medicamente și medicamente înregistrate pe piața CZ către UE și exportul acestora în afara UE este interzis.
 Începând cu data de 19 martie, toate persoanele trebuie să fie echipate cu o mască de față sau cu o altă acoperire a nasului și gurii în timp ce se află în afara reședinței lor. Începând cu 9 aprilie, a fost acordată
scutirea de a purta măști de protecție în timpul conducerii unei mașini pentru membrii unei gospodării și pentru șoferii de autobuz separați de pasageri printr-o cabină separată.
 Cetățenii UE care sosesc în Republica Cehă în scopuri de afaceri sau studenți universitari din țările UE pot ajunge acum în Cehia. Cetățenii cehi sunt capabili să călătorească în străinătate, însă, la întoarcere,
trebuie să se supună unei carantine de 14 zile sau să fie supuși unui test cu rezultat negativ la Covid-19.
 Noua măsură de criză, care permite experților și altor angajați-cheie din Republica Coreea să vină în Republica Cehă pentru nevoile Hyundai Motor Manufacturing Czech din Nošovice, a fost aprobată. Aceasta se
referă la un număr de 786 de profesioniști, a căror ședere în Republica Cehă va fi condiționată de respectarea unor măsuri stricte de igienă.
CHINA
În China s-au înregistrat până în prezent 83,944 de cazuri de Coronavirus și.4,637 de decese. Nu se cunoaște însă cu exactitate data apariției primului caz.
Guvernul chinez și-a demonstrat eficiența în mobilizarea resurselor tehnice și umane necesare în lupta împotriva răspândirii virusului COVID-19. Organizația Mondială a Sănătății a
lăudat realizările guvernului, declarându-l „un model” pentru alte state.
 Măsuri sociale
 impunerea carantinei obligatorii în Wuhan și alte orașe din provincia Hubei
 testarea extinsă (24.000 de oameni pe zi) și izolarea imediată a pacienților și a contactelor lor apropiate
 politici de asigurări sociale, inclusiv întârzierea sau deducerea plăților de asigurare
 două spitale cu un total de 2.600 de paturi au fost construite de la zero în Wuhan în câteva zile, iar 16 spitale temporare au fost transformate din săli de sport și centre
expoziționale pentru alte 13.000 de paturi
 Măsuri economice
 Banca Centrală Chineză a pompat 1,7 trilioane de yuani (242,74 miliarde de dolari) prin operaţiuni de piaţă monetară
 Plafonarea dobânzilor la împrumuturile pentru unele firme la 3,15%, cu un punct procentual sub nivelul recent
 Ministerul Finanţelor a alocat fonduri în valoare de 71,85 miliarde de yuani (10,26 miliarde de dolari) pentru combaterea virusului
 Ministerul Finanţelor a anunţat că materialele utilizate în mod direct pentru controlul epidemiei vor fi scutite de taxe de import în perioada 1 ianuarie-31 martie
Banca Centrală a declarat că va folosi instrumente precum reducerea cerințelor privind constituirea rezervelor minime obligatorii, refinanțări, dar și rescontări pentru a sprijini
sectoarele-cheie
CIPRU
Cipru a înregistrat primul caz de coronavirus la data de 9 martie 2020, iar la sfârșitul lunii aprilie s-au înregistrat 810 cazuri de îmbolnăviri și 8 decese.
Guvernul a anunțat un pachet de măsuri fiscale în valoare de 1,5 mld. EUR, echivalentul a 7% din PIB, care include:
 Sprijin direct, dar și suspendarea plății impozitelor directe și indirecte și a altor taxe pentru mediul de afaceri;
 10 mil. EUR pentru întreprinderile care angajează până la 5 persoane, în condițiile în care continuă să își păstreze angajații și au suferit o pierdere mai mare de 25% din
cifra de afaceri. Planul prevede o subvenție de 70% din salariul lucrătorilor;
 Pentru părinții cu un salariu de până la 2.500 EUR: pentru primii 1.000 de euro din salariul părintelui, se va acorda o indemnizație de „concediu special” de 60% din
salariu și pentru următorii 1.000 de euro din salariul său, se va acorda o indemnizație de 40%. Se observă că, în cazul familiilor monoparentale, raportul pentru acordarea
alocației va fi diferențiat în proporție de 70%, respectiv 50%;
 Plan de operațiuni suspendate pentru întreprinderile care vizează evitarea concedierilor și în același timp lucrătorii afectați vor primi indemnizație de șomaj, se aplică
tuturor întreprinderilor care au decis să își suspende operațiunile și tuturor întreprinderilor care își vor continua operațiunile și vor suferi pierderi peste 25% din cifra de
afaceri;
 Suspendarea temporară pentru două luni a obligației de plată a TVA pentru furnizarea de lichidități întreprinderilor. Este vorba de întreprinderile a căror cifră de afaceri nu
a depășit 1 mil. EUR conform declarațiilor fiscale prezentate în 2019 și întreprinderile a căror cifră de afaceri a scăzut cu peste 25% fără a impune taxe. Se menționează
că aranjamentele vor fi luate pentru ca datoriile să fie achitate treptat până la 11/11/2020;
 Reducerea temporară a TVA de la 19% la 17% pentru o perioadă de două luni și de la 9% la 7% pentru o perioadă de trei luni și jumătate imediat după adoptarea
legislației relevante pentru a consolida puterea de cumpărare a cetățenilor și a spori consumul;
 Sprijin pentru sectorul sănătății cu 100 mil. EUR pentru combaterea pandemiei, dacă este necesar, inclusiv: angajarea personalului medical suplimentar, suport pentru
echipamente și infrastructură materială, consolidarea Institutului de Neurologie și Genetică atât în resurse umane, cât și în infrastructura material, consolidarea serviciului
de ambulanța;
 Neplata contribuției suplimentare la Sistemul general de asistență medicală, care este programat la 31/3/2020 pentru două luni, de către angajatori, angajați și stat, pentru
a consolida sectorul sănătății în efortul de a combate virusul și să nu afecteze veniturile angajaților și întreprinderilor.
COREEA DE SUD
Primul caz a fost înregistrat pe 20 ianuarie 2020., cu un număr de cazuri înregistrate până la data de 29 aprilie 2020 de 10,761 și un
număr de decese de 246

Ø Dezvoltarea unui sistem de testare rapidă ce a permis testarea a sute de mii de persoane asimptomatice,
Ø Dezvoltarea unei aplicații numită Corona 100m care comunica cetățenilor numărul cazurilor aflate la mai puțin de 100m în proximitate.
Ø Anchete epidemiologice minuțioase, refuzarea intrării în țară pentru persoanele suspecte de coronavirus.
Ø Testare printr-un sistem drive-through, protejând astfel cadrele medicale.
Ø Subvenționarea de către stat a cheltuielilor esențiale ale persoanelor aflate în izolare și carantină.
Ø Închiderea școlilor și alte măsuri de distanțare socială, limitarea adunărilor publice și restricționarea mobilității persoanelor.
Ø Testarea persoanelor care aterizează pe aeroporturile sud-coreene, incluzând cetățenii coreeni.
Ø Susținerea guvernamentală a achiziției de măști de protecție și kit-uri de testare prin contracte încheiate cu mediul privat.
Ø Închiderea cantinelor operate de instituții guvernamentale de două ori pe săptămână pentru a susține afacerile locale.
 Investiții în industria farmaceutică de aproximativ 6 miliarde de dolari pentru dezvoltarea unui vaccin și a testelor rapide.
 Reduceri ale chiriilor pentru firmele ce își desfășoară activitatea în aeroporturi în procente ce pot varia între 25% și
50% pentru firmele mici și mijlocii și 20% pentru companiile mari.
 Reducere cu 100% a costurilor de comunicații pentru toate firmele mici care au trebuit să sisteze activitatea după ce au intrat în contact cu persoane infectate.
 Suport financiar de 9,3 miliarde de dolari pentru firmele mici și mijlocii, pentru a putea contracta împrumuturi la o dobândă de 1,5% de
la toate instituțiile financiare.
 Subvenții de aproximativ 346 milioane de dolari oferite firmelor de telefonie și telecomunicații.
 Ajutoare de urgență de aproximativ 9 miliarde de dolari pentru gospodăriile cu venituri reduse,
care variază în funcție de numărul de membri ai familiei și de nivelul veniturilor.
 Reduceri ale contribuțiilor sociale la sistemul național de sănătate și la sistemul de pensii.
 Amânarea cu trei luni a contribuțiilor la asigurarea de șomaj pentru firmele cu mai puțin de 30
de angajați și amânarea plății asigurării împotriva accidentelor industriale și reducerea acestor contribuții pentru firmele cu mai puțin de 30
de angajați și pentru liberii profesioniști.
 În ceea ce privește relațiile internaționale, Coreea de Sud militează în cadrul G20 pentru ajutorarea țărilor subdezvoltate sau în curs
de dezvoltare de către statele dezvoltate, expediind kit-uri de testare rapidă și dispozitive medicale în astfel de state, printre care și România.
 Coreea de Sud anunță, contribuții în valoare de 3 milioane de dolari anual către Coalition for Epidemic Preparedness Innovations în perioada 2020-
2022 pentru dezvoltarea vaccinurilor și va continua să colaboreze cu celelalte state
ale lumii în vederea elaborării unor strategii de răspuns împotriva efectelor negative ale pandemiei.
DANEMARCA
Pandemia de coronavirus COVID-19 din Danemarca a fost confirmată prima dată la 27 februarie 2020 la Roskilde și a ajuns la sfârșitul lunii aprilie la 9158 de îmbolnăviri și 443 de decese.
 Toate persoanele care lucrează în funcții neesențiale în sectorul public au primit ordin să rămână acasă
 În sectorul privat, angajatorii sunt îndemnați de autorități să permită angajaților lor să rămână acasă în aceeași perioadă și să lucreze de acolo, dacă este posibil
 Învățământul secundar, universitățile, bibliotecile, instituțiile culturale interioare și locuri similare au fost închise
 A devenit ilegal să se adune mai mult de zece persoane în public
 Toate centrele comerciale și magazinele cu contact strâns, săli de sport s-au închis
 Restaurantele pot servi doar takeaway și alte afaceri trebuie să se asigure că există suficient spațiu între clienți
 Granițele au fost închise pentru toată lumea mai puțin pentru cetățenii danezi.
 Guvernul subvenționează 75% din costurile salariale pentru angajații care altfel ar fi fost concediați ca urmare a pierderilor financiare ale companiei cauzate de COVID-19. Subvenția are
un plafon fix de 30.000 DKK per angajat lunar.
 Guvernul va compensa angajații independenți pentru 90% din veniturile pierdute rezultate din COVID-19. Subvenția are un plafon fix pe lună.
 Subvenție în numerar pentru a compensa costurile directe și indirecte legate de anularea sau amânarea unor evenimente de divertisment mai mari (de exemplu, concerte, sport etc.).
Subvenția servește numai la acoperirea costurilor și nu ar trebui să conducă la un profit pentru companiile organizatoare de evenimente.
 De la criza financiară, băncile și instituțiile ipotecare au fost nevoite să facă rezerve 1% din totalul fondurilor lor ca un tampon împotriva unei noi crize financiare. Această restricție nu se
mai aplică în momentul de față.
 Guvernul oferă garanții împrumuturi pentru 70% din noile împrumuturi corporative emise pentru acoperirea pierderilor legate direct de COVID-19.
 Guvernul va subvenționa între 25 și 80% din costurile fixe ale unei companii dacă se estimează că veniturile companiei vor scădea semnificativ ca urmare a COVID-19.
 Guvernul a mărit garanțiile prin Agenția publică de credit la export („EKF”) pentru a permite împrumuturi suplimentare companiilor daneze pentru a susține exporturile care se confruntă cu
pierderi de lichiditate din cauza impactului COVID-19.
 Fondul danez de garantare a călătoriilor („Rejsegarantifonden”) oferă sprijin financiar clienților finali în cazul în care o agenție de turism intră în faliment.
 Municipalitățile și regiunile daneze au fost încurajate să avanseze investiții pentru renovarea clădirilor, drumurilor etc., odată cu eliminarea unui plafon existent pentru acestea în 2020.
:
ELVEȚIA
Elveția a înregistrat primul caz de coronavirus în data de 25.02.2020, ajungând la un număr de 29.407 infectări și 1.716 morți la sârșitul lunii aprilie 2020.
Asemenea altor țări, Elveția a adoptat strategia distanțării sociale și limitarea contactului interuman, astfel:
 Interzicerea oricăror evenimente publice sau private
 Închiderea restaurantelor/ barurilor, a sălilor de sport
 Susținerea orelelor de curs online de către universități și scoli
 Închiderea granițelor pentru toate persoanele ce nu dețin cetățenia elvețiană, excepție făcând persoanele ce au dovada îndeplinirii unui scop profesional pe
teritoriul țării
În ceea ce privește domeniul economic, guvernul Eleveției a prezentat următoarele măsuri de susținere:
 Creditele bancare de până la 500 000 CHF garantate integral de către Confederație
 Firmele pot cere băncilor facilități de creditare în valoare de până la 10% din cifra de afaceri, dar nu mai mult de 20 mil CHF
 8 mld CHF ajutoare de șomaj
 1 mld CHF sprijin financiar pentru companiile grav afectate
 580 mil CHF împrumuturi garantate pentru IMM-uri
 4,5 mil CHF sprijin afiliat eșecurilor în legătură cu activitățile comerciale sponsorizate de S-GE
 50 mil CHF fonduri puse la dispoziția organizațiilor voluntare din domeniul sportului
 50 mil CHF împrumuturi fără dobândă pentru sportul profesionist și sporturile de echipă
EMIRATELE ARABE UNITE
Emiratele Arabe Unite au înregistrat primul caz de la data de 29 ianuarie 2020., iar la sfârșitul lunii aprilie existau 11,380 de cazuri confirmate. A fost prima țară din Orientul
Mijlociu care a raportat un caz confirmat.
Măsuri economice și sociale:.

 Pe 7 aprilie, Dubai și-a deschis primul centru de testare coronavirus în Al Nasr. Testele sunt gratuite.
 Autoritatea de reglementare a Emiratelor Unite intenționează să sprijine băncile și întreprinderile din țară, unde focarul afectează sectoarele economice majore, cum ar fi
turismul și transportul, cu un plan economic de 27 miliarde de dolari.
 Banca centrală a Emiratelor Unite a declarat că va acorda 50 de miliarde de dirhami prin împrumuturi garantate la costuri zero tuturor băncilor care operează în
Emiratele Arabe Unite, în timp ce 50 de miliarde de dirhami suplimentari vor fi eliberați din bufferele de capital ale creditorilor.
 Magazinele alimentare, farmaciile și benzinăriile rămân deschise.
 Emiratele Arabe Unite au inaugurat , la Abu Dhabi, un centru de depistare a noului coronavirus ce le permite automobiliştilor să fie testaţi fără să-şi părăsească maşinile,
o premieră. Automobiliştii primesc rezultatele în aproximativ 5 minute. Centrul are capacitatea de a testa 600 de persoane pe zi.
 Persoanele care nu respectă protocoalele de distanțare socială sau șoferii cu mai mult de trei persoane în mașina lor pot primi o amendă de 1.000 de
dirham. Organizarea sau participarea la adunări sociale, întâlniri sau sărbători publice va duce la amenzi de 5.000-10.000 de dirhami.
 Subvenții de apă și energie electrică de 5 miliarde de dirham (1,36 miliarde USD) pentru cetățeni și companii.
 Reducerea onorariilor de leasing cu terenuri industriale cu 25% la contractele noi.
 Centrele comerciale din Dubai s-au deschis parțial în 25 aprilie, după o lună, punând în aplicare strict orientările și măsurile de precauție emise de autoritățile locale.
 Tot în 25 aprilie, au anunțat extinderea programului de dezinfectare la 24 de ore pe zi în toate zonele și comunitățile din EAU.
 Autoritatea de Drumuri și Transporturi (RTA) a anunțat că va redeschide trei stații de metrou în Dubai în 26 aprilie.
 Înființarea unui fond de AED de 1 miliard de producători de piață pentru a susține un echilibru între ofertă și cerere pentru stocuri.
 Renunțarea la garanții de performanță pentru start-up-uri pentru proiecte până la 50 milioane AED.
 Au fost aprobate scutiri temporare de la plățile principale și dobânzile la împrumuturi pentru sectorul privat afectat de Covid-19.
 Reducerea taxelor municipale impuse vânzărilor la hoteluri de la 7% la 3,5%.
FINLANDA
Finlanda a înregistrat primul caz de Coronavirus în data de 15 Februarie 2020. La sfârșitul lunii aprilie 2020, conform surselor oficiale din Finlanda, situația este
următoarea: 4906 de cazuri confirmate, 206 decedați și 3000 cazuri vindecate.
Măsuri sociale adoptate:

 Închiderea granițelor țării și închiderea școlilor și universităților
 Limitarea socială la maxim grupuri de 10 persoane
 Guvernul menține funcționarea firmelor de transport pentru a nu afecta livrările și a limita circulatia persoanelor
 Guvernul a crescut capacitatea de testare Coronavirus.
Măsuri economice adoptate:

 Guvernul a suplimentat bugetul cu 27 Milioane de Euro pentru cheltuielile Ministerului Sanatatii
 Guvernul a alocat 73 milioane de Euro pentru a ajuta firmele, suspendând plata taxelor și impozitelor de către întreprinderile mici și mijlocii.
 Guvernul a alocat încă 1 miliard de euro la Fondul de pensii
 Guvernul va acorda sprijin de 2 miliarde de Euro băncii Finnvera Oyj pentru a acorda credite întreprinderilor mici și mijlocii.
FRANȚA
Primul caz de infectare cu Coronavirus a fost confirmat la data de 24 februarie 2020. Până la 29 aprilie 2020 Franța a înregistrat 127.008 cazuri și 23.261 de decese.

• Piețele au fost închise, exceptând zonele unde acestea reprezintă singura sursă de procurare a alimentelor, iar oamenii pot merge la
doctor numai dacă situația o cere cu adevărat;
• Pe 24 martie, Franța a declarat stare de urgență sanitară pentru cel puțin două luni;
• Tratarea coronavirus cu clorochină va fi limitată la situațiile urgente;
• Franța ia în considerare o posibilă relaxarea a măsurilor impuse la începutul lunii mai, școlile fiind, de asemenea, deschise în mod gradual.

• Statul va garanta trezoreriile firmelor până la 90%, pentru ca băncile să poate acorda împrumuturi în continuare;
• Franța a implementat 3 scheme de ajutor de stat. Primele două permit băncii publice de investiții Bpifrance să ofere garanții de stat în cazul împrumuturilor comerciale și linii
de credit pentru întreprinderile cu până la 5.000 de angajați;
• Franța a recurs la o schemă pentru amânarea plății anumitor taxe aeronautice de către companiile aeriene pentru a reduce, pe termen scurt, presiunea asupra fluxurilor de
numerar ale acestora;
• Statul francez a setat un fond de 45 miliarde de euro pentru amânarea contribuțiilor la asigurările sociale ale companiilor, fond ce se adaugă la cele 345 miliarde de euro
alocați pentru sprijinirea economiei și a industriilor;
• A fost creat un fond de garanție în valoare de 300 miliarde de euro pentru a sprijini companiile cu împrumuturi bancare și pentru eliminarea riscului de faliment al acestora;
• Statul a prelungit ajutoarele de șomaj, acestea fiind acum valabile și în cazul artiștilor care au fost nevoiți să își sisteze activitatea; 100% din şomajul tehnic este preluat
și plătit de stat, inclusiv sumele care depăşesc salariul minim pe economie.
GERMANIA
Germania a înregistrat primul caz de coronavirus în data de 27 ianuarie 2020 si a ajuns pe 29 aprilie la 160.059 cazuri și 6.314 decese. Astfel, pandemia lasează Germania pe locul 3 în Europa şi
5 în lume la numărul total de îmbolnăviri. Specialistii se aşteaptă la o pierdere de aproximativ 729 mld. Euro, la o întrerupere a activităţii economice timp de trei luni şi o întârziere a recuperărilor
ulterioare.
 Ajutorul financiar de 550 mld. Euro promis de Guvernul federal ar putea fi insuficient şi ar necesita alocarea de fonduri suplimentare, care pot fi asigurate doar prin contractarea unor
împrumuturi dacă oamenii nu ar respecta măsurile de protecție.
 S-a pus la dispoziție un program de împrumut care acoperă până la 90% din riscul pentru împrumuturi al companiilor de toate mărimile. Creditele eligibile pot avea o scadență de până la 5
ani și pot ajunge la 1 miliard de euro pe companie, în funcție de nevoile de lichiditate ale companiei.
 Angajatorilor li se vor rambursa integral contribuţiile de asigurare socială pe care trebuie să le plătească pentru angajaţii care prestează munca cu timp de lucru redus, iar angajaţii afectaţi
primesc 60% din ultimul salariu sau 67% cei care au copii.
 Cabinetul de la Berlin a elaborat un proiect de lege, care îi protejează pe chiriaşi de o posibilă reziliere a contractelor de închiriere până la sfârşitul lunii iunie 2020, chiar şi în situaţia în care
nu şi-ar plăti integral chiriile.
 Au fost alocate 10 milioane de euro, fonduri pentru cercetare în general și 145 de milioane Euro pentru dezvoltarea unui vaccin;
Poate că modul în care Germania a înţeles pericolul creat de epidemia de coronavirus a făcut ca dintre ţările cu cel mai înalt grad de îmbolnăvire aceasta să aibă cel mai mic procent de
mortalitate, doar 0,5%, faţă de 10% cât este în Italia sau 7% în Spania.
Pachet măsuri sociale:

 Toate magazinele cu produse care nu sunt de strictă necesitate au fost inchise. Deschise au rămas magazinele alimentare, farmaciile, drogheriile, magazinele sanitare, benzinăriile, serviciile
de curierat, băncile, etc.
 Potrivit ministrului de Interne în țară mai este permisă doar intrarea călătorilor care au un "motiv serios". La frontierele germane au fost reintroduse pe termen nelimitat controalele.
 Măsurile de reducere a contactelor sociale interzic, printre altele, ieșirile în grupuri de mai mult de două persoane în spațiul public pe întregul teritoriu al Germaniei (cu excepția celor care
locuiesc în aceeași gospodărie
GRECIA
29.04.2020: Nr. Cazuri: 2.576. Decese: 139. Vindecati: 577
Măsuri sociale:
 10 martie.- Școlile și universitățile au fost închise
 18 martie - Turismul s-a oprit prin închiderea hotelurilor. Anularea evenimentelor publice / Închiderea locurilor publice - Restaurante, cafenele, saloane de păr, mall-uri și plaje și stațiuni închise
 23 martie - Sunt permise doar mișcări în scopuri prescrise (angajare esențială, cumpărături alimentare, sănătate). Restricție la domiciliu de 14 zile pentru oricine intra în Grecia Restricții
suplimentare de circulație - Restaurante, cafenele, saloane de păr, mall-uri și plaje și stațiuni închise. Interdicții / restricții de călătorie - Legăturile aeriene către Spania, călătoriile pasagerilor în
Italia, Albania și Macedonia de Nord sunt suspendate, cu excepția resortisanților greci. Croazierele și navele turistice interzise. Din 23 martie zborurile externe sunt foarte restricționate.
Măsuri economice - generale
 11 martie: SSC-urile angajaților (ale firmelor afectate de criza coronavirusului, ale căror contracte de muncă au fost suspendate) și ale angajaților independenți (considerați angajați) afectate
de criza coronavirus bazate pe coduri NACE specifice vor fi acoperite de stat.
 18 martie: reducerea TVA la 6%, de la 24%, pentru produsele sanitare (măști, mănuși etc) (costuri neglijabile).
 24 martie: reducere cu 25% a obligațiilor fiscale și de contribuție la asigurările sociale (fără TVA), dacă este plătită la timp, pentru angajații firmelor oprite, precum și pentru angajații
independenți, liber profesioniști și firmele afectate de criza coronavirusului. Această măsură se aplică tuturor celor eligibili pentru amânarea plăților de datorii fiscale și plăților SSC.
Masuri economice – specifice persoanelor
 14 aprilie: premierul anunță o indemnizație unică de 400 EUR pentru 155000 de șomeri de lungă durată.
 20 martie: firmele pot reduce timpul de muncă al angajaților lor la minimum 2 săptămâni pe lună, pentru cel puțin 50% din toți angajații din cadrul unei firme, cu condiția să nu concedieze
niciun muncitor. Măsura poate fi aplicată până la 6 luni.
 18 martie: o reducere de 40% a chiriei pentru reședința primară, pentru lunile martie și aprilie, pentru angajații firmelor afectate de criza coronavirusului bazată pe anumite coduri NACE.
 19 martie: Prelungirea plății obișnuite a indemnizației de șomaj, precum și extinderea prestației de șomaj de lungă durată și a prestației de șomaj pentru freelanceri și lucrători independenți,
timp de două luni.
 11 martie: indemnizație de 800 de euro pentru angajați independenți, liber profesioniști, întreprinderi individuale și angajatori cu până la 5 angajați și afectați de criza coronavirusului bazată pe
anumite coduri NACE
 Indemnizație de 800 de euro pentru angajații firmelor afectate de criza coronavirusului, ale căror contracte de muncă au fost suspendate pe baza unor coduri NACE specifice. Aceasta acoperă
1,7 milioane de lucrători din sectorul privat (81% din angajații din sectorul privat).
 Introducerea concediului special pentru lucrătorii cu copii, al căror cost va fi împărțit între stat, firmă și angajat.
Măsuri fiscale
 11 martie: 1) Suspendarea plății TVA și a altor obligații fiscale care erau scadente între 11 martie . 2) Suspendarea plăților SSC scadente până la sfârșitul lunii martie până la 31 octombrie pentru
întreprinderi, angajați independenți și proprietăți unice afectate de criza coronavirusului pe baza unor coduri NACE specifice. Plățile suspendate vor fi plătite în 4 rate în sumă egală, fără dobândă
și suprataxă.
 18 martie: 1) O reducere cu 40% a chiriei pentru spații comerciale, pentru lunile martie și aprilie, pentru firmele afectate de criza coronavirusului bazată pe anumite coduri NACE. 2) Suspendarea
rambursărilor împrumuturilor (pentru suma principală) până în septembrie pentru firmele afectate de criza coronavirusului. Această măsură a fost convenită de băncile grecești
 18 martie: Rambursarea imediată a tuturor cererilor de restituire a impozitelor până la 30.000 de euro care sunt în curs de audit. Măsurile se referă la restituirile fiscale pentru CIT și TVA și nu au
impact fiscal.
 26 martie; Prelungire de 3 luni a termenului limită pentru plata ratelor programate de creanțe fiscale și de contribuție, scadente la 31 martie și luni ulterioare. Aceste plăți vor începe de la 1 iunie
2020.
 30 martie: sprijin economic sub forma unui voucher de formare de 600 EUR pentru șase sectoare științifice (economiști / contabili, ingineri, avocați, medici, profesori și cercetători, 180.390 de
beneficiari). Susținerea sectorului primar al economiei cu 150 de milioane de euro către Ministerul Dezvoltării Rurale și Alimentației.. Plățile de dobândă pentru împrumuturile de performanță ale
societăților afectate de criza coronavirus pentru aprilie, mai și iunie vor fi plătite de către stat, condiționat de firmele care își mențin taxele de angajare.
 3 aprilie: A fost aprobată o schemă pentru sprijinirea economiei prin emiterea de garanții de către Banca Elenă de Dezvoltare în cadrul E.U. cadru temporar pentru ajutorul de stat. Schema va
garanta parțial împrumuturile de capital de lucru eligibile, expunerea totală a Băncii Elene de Dezvoltare a fost de 40% din volumul creditelor emise de un intermediar financiar. IMM-urile solvente
vor primi subvenții de până la 800 000 EUR pe companie pentru a acoperi dobânzi la împrumuturi la obligații fixe, obligațiuni sau descoperiri de cont. Dimensiunea totală a schemei se va ridica la 2
miliarde de euro.
 30 aprilie până pe 31 august pentru întreprinderi, angajați independenți și proprietăți unice afectate de criza coronavirusului pe baza codurilor NACE specifice.
Politica monetară / Reglementarea macroprudențială

BCE s-a angajat să „facă tot ceea ce este necesar în mandatul său” pentru a sprijini economia prin acest șoc. Pentru a păstra creditul bancar și lichiditatea, BCE va efectua temporar operațiuni
suplimentare de refinanțare pe termen lung (LTRO) și va reduce rata dobânzii aplicată în operațiunile de refinanțare pe termen lung (TLTRO III).
În plus, BCE și-a extins programul de achiziție a activelor cu un total de 870 miliarde EUR (7,3% din PIB-ul zonei euro) până la sfârșitul anului 2020, deschizând totodată ușa pentru eliberarea
limitelor autoimpuse. Obligațiile guvernamentale din Grecia sunt incluse ca active eligibile pentru acest program. În ceea ce privește supravegherea,
BCE a redus temporar cerințele de capital bancar și a introdus flexibilitate în ceea ce privește tratamentul împrumuturilor neperformante.
IRAN
În prezent în Iran sunt 93.657 de cazuri de COVID-19, total decese 5.957, iar cazuri active 13.909. Este de menționat faptul că s-au vindecat 73.791 de persoane.
• Măsuri economice
 Guvernul a alocat 10 miliarde de dolari pentru stimularea sectoarelor economice afectate
 Impactul pandemiei asupra economiei ar putea afecta circa 3% din PIB, cu pierderi estimate la 20-30 milioane de dolari.
 Economia iraniană era deja afectată de sancțiunile americane care limitează exporturile de petrol și gaze care sunt esențiale pentru veniturile guvernamentale.
• Măsuri sociale
 Începând cu data de 11 aprilie autoritățile iraniene au anunțat reluarea activităților economice cu risc redus
 Până la jumatatea lunii martie au fost eliberați din închisori o mulțime de prizonieri pentru a preveni răspândirea virusului printre deținuți
ISRAEL
Primul caz de Coronavirus în Istrael a fost confirmat la data de 21 februarie, iar până la sfârșitul lunii aprilie numărul cazurilor a ajuns la 15.728 si 219 decese.
Pentru a evita răspândirea virusului, autoritățile Istraelului, la fel ca celelalte autorități ale Globului, au impus o serie de măsuri, menite să țină sub control situația.
Acestea sunt:
 Autoritatea Israeliană pentru Inovare, Ministerul Sănătății și Inițiativa Națională Digital Israel vor acorda companiilor israeliene o sumă inițială de 50 milioane INS (~
13 milioane dolari) pentru cercetare și dezvoltare și prototipare de sisteme, produse sau soluții tehnologice.
 Creșterea șomajului și a întreprinderilor închise pe fondul izbucnirii coronavirusului a determinat Banca Israelului să cumpere cu 13,4 miliarde de dolari obligațiuni
guvernamentale într-un efort mare pentru a sprijini economia în declin a țării.
 23% dintre istraelieni au rămas șomeri și aplică pentru ajutor din partea statului.
 Guvernul israelian au prezentat un program economic de 80 de miliarde de shekel (22,3 miliarde de dolari) pentru a ajuta economia să treacă peste impactul
pandemiei coronavirusului.
Programul economic conține patru elemente:
 Un plan care include 10 miliarde de shekel puntru cheltuieli suplimentare în domeniul sănătății,
 Aproximativ 20 de miliarde de shekeli pentru pentru lucrătorii salariați și angajații independenți, din care 17 miliarde sunt prevăzuți pentru cei fără locuri de
muncă,
 Pentru întreprinderile mici, mijlocii și mari, ajutoare de 32 de miliarde de shekeli,
 Aproximativ 8 miliarde de shekeli pentru a stimula economia după încetinirea crizei.

ITALIA
Italia a înregistrat primul caz de Coronavirus în data de 15 Februarie 2020 și a ajuns la sfârșitul lunii aprilie 2020 la 203,591 îmbolnăviri și 27,682 decese.
71,252 reprezentând numărul de pacienți care s-au recuperat.
Măsuri sociale:
• Interdicția de a părăsi sau de a intra în zonele în care s-au înregistrat majoritatea cazurilor
• Închiderea localurilor publice
• Anularea activităților sportive sau recreative
• Suspendarea cursurilor școlare
• Emiterea de alerte pentru urgență sanitară care sfătuiesc cetățenii să rămână în case în regiunile în care s-au înregistrat aceste cazuri.
• Printre măsurile adoptate se află și suspendarea, pe întregul teritoriu italian, a ”ceremoniilor civile și religioase, inclusiv înmormântările”
Măsuri economice:
Italia a adoptat un decret de urgență în valoare de 25 de miliarde de euro pentru a sprijini economia țării:
• 3,5 miliarde de euro pentru a sprijini serviciile de sănătate
• 10 miliarde pentru a sprijini familiile și lucrătorii
• 12 miliarde de euro sunt folosiți pentru a face față nevoilor economice imediate ale țării
• Suspendarea obligativității de a plăți a facturilor pentru utilități, taxe și ipoteci pentru firmele mici și gospodării.
JAPONIA
Japonia a înregistrat primul caz de Coronavirus în data de 15 februarie 2020 și a ajuns la sfârșitul lunii aprilie, la: 13,736 îmbolnăviri și 394 decese.

• Stare de urgență până pe 6 mai pentru 7 prefecturi (Tokyo, Kanagawa, Chiba, Saitama, Osaka, Hyogo și Fukuoka) pentru a preveni răspândirea infecțiilor;
• Suspendarea cursurilor școlare;
• Amânarea activităților sportive (Jocurile Olimpice).

• Pachet de măsuri de urgență de 270 de miliarde de yeni (2,5 miliarde de dolari), cu accent pe măsurile de sănătate.
• Guvernul a stabilit un nou program de împrumut pentru întreprinderile mici, inclusiv întreprinzătorii individuali, care înregistrează o scădere bruscă a vânzărilor din
cauza epidemiei de coronavirus;
• Subvenție zilnică de 4.100 de yeni - sprijin pentru părinții care nu lucrează în această perioadă pentru a avea grijă de copiii lor din cauza închiderii școlilor;
• Amânarea plăților pentru utilități timp o lună pentru gospodăriile cu venituri mici;
• Guvernul japonez va pune bazele unui pachet suplimentar de stimulare economică pentru a contribui la atenuarea impactului economic al pandemiei coronavirusului;
• 500 de miliarde de yeni (4,5 miliarde de dolari) în împrumuturi de urgență fără dobândă scăzută, fără garanții, care vizează lupta pentru întreprinderile mici și mijlocii din
industria turismului;
• Pachet economic emergent suplimentar pentru stimularea economiei. Valoarea totală a pachetului este de 108 trilioane de yeni (1,0 trilioane USD) și este echivalentă
cu 20% din PIB-ul țării;
LITUANIA
Lituania a raportat primul caz de infectare cu noul coronavirus pe 28 februarie 2020 și a raportat pe 29 Martie 2020 primul deces provocat de infectarea cu noul
coronavirus. În data de 29 Aprilie 2020, s-au înregistrat 1375 de cazuri și 45 de decese.
Măsuri sociale:
 Închiderea granițelor pentru toți cetățenii străini în data de 15 Martie 2020.
 Închiderea școlilor și a universităților, în data de 13 Martie.
 Înterzicerea tuturor evenimentelor publice importante, în data de 13 Martie.
 Închiderea restaurantelor, barurilor și majoritatea magazinelor (magazinele alimentare și farmaciile fiind excluse) în data de 16 Martie.
 Suspendarea zborurilor internaționale, transportului de călători rutier, feroviar și maritime
Măsuri economice:
 Adoptarea unui plan de susținere economică de cel puțin un miliard de euro de către guvern.
 Primirea unui transport de echipamente de protecție, precum măști, din China coafinanțat de Comisia Europeană.
 Pe parcursul procesului de negociere, finanțarea propusă pentru mobilitatea militară a scăzut de la 6,5 miliarde de euro la 2,5 miliarde de euro în caseta de
negociere a președinției finlandeze, la 1,5 miliarde de euro în propunerea președintelui Consiliului European, Charles Michel, la un potențial zero în ultimul
document tehnic al Comisiei.
MAREA BRITANIE
Marea Britanie a înregistrat primul caz de coronavirus în data de 6 februarie și a ajuns în 29 aprilie, la: 165.221 îmbolnăviri și 26.097 decese
Măsuri sociale :
• Închiderea tuturor magazinele neesențiale, centre de agrement și săli de sport, cafenelele și pub-uri începând cu 21 martie 2020, rămân deschise doar magazinele
alimentare, farmaciile și benzinăriile
• Închiderea școlilor și interzicerea tuturor evenimentelor sociale și adunărilor publice a mai mult de două persoane.
• Persoanelor vulnerabile din punct de vedere clinic și cu risc de complicații li se cere să rămână acasă timp de 12 săptămâni, ca parte a „măsurilor de protecție”,
urmând să primească mâncare și îngrijiri acasă
• Toți furnizorii majori de telefonie mobilă, care acționează la solicitarea guvernului, au trimis un mesaj SMS fiecăruia dintre clienții lor, cu sfaturi pentru a rămâne
izolați.
• Sprijin militar, însemnând 20.000 de oameni pregătiți pentru ajutarea serviciilor publice și a autorităților civile în combaterea virusului.
Măsuri economice :
• Banca Angliei a redus ratele dobânzilor la un nivel constant de 0,1%
• Guvernul a preluat aproape întreg sistemul de sănătate privat
• Guvernul va oferi 1 miliard de lire ajutor pentru plata chiriilor de care vor beneficia 4 milioane de familii defavorizate
• Angajatorii pot solicita statului plata a 80% din salarii (se va aplica veniturilor de până la 2.500 de lire), astfel încât angajații să-și poată menține locul de muncă și să
nu fie concediați
• Se va amâna plata TVA pentru companii
• Firmelor afectate li se oferă împrumuturi de 330 miliarde lire sterline, iar companiile care contribuie la inovarea și dezvoltarea diferitor domenii cheie vor beneficia de
un ajutor special în valoare de 1,25 miliarde lire sterline
• Se poate suspenda la cerere plata ipotecii pentru o perioadă de trei luni
NORVEGIA
Norvegia a înregistrat primul caz la data de 26 Februarie 2020. La data de 29 aprilie 2020, în Norvegia s-au înregistrat 7,680 persoane infectate și 207 de
decese.

 Măsurile stricte de igienă rămân în vigoare, oamenii trebuie să mențină distanța fizică unul de celălalt de cel puțin un metru.
 Evitarea întrunirilor a mai multor persoane, (nu mai mult de 5 persoane).
 Sunt interzise evenimentele culturale, sportive și activitățile sportive organizate, atât în interior cât și în aer liber.
 Profesioniștilor din domeniul sănătății care lucrează în îngrijirea pacienților li se interzice călătoriile în străinătate
 Cetățenii care vin din țări străine vor rămâne pentru o perioadă de două săptămâni în carantină.
Pachetul de măsuri economici:

 Schema de compensare pentru cheltuieli inevitabile de afaceri – compensatie pentru o parte din costurile fixe
 Subvenții pentru companiile tinere – 2,5 miliarde NOK
 Cercetare orientată către afaceri – 250 milioane NOK – pentru a menține activitatea de cercetare și inovare
 Reducerea impozitului pe valoarea adăugată – de la 8% la 7% din data de 1 aprilie până la 31 octombrie 2020.
 Pentru companii s-a amânat termenul pentru plata impozitelor în avans – până în data de 1 septembrie 2020
 Fond de obligațiuni guvernamentale cu un buget de investiții de 50 miliarde NOK pentru a crește lichiditatea și accesul la capital pe piața novergiana.
 Serviciile de sănătate și sociale au primit permisiunea de a-și depăși bugetele.
 Guvernul va aloca mai mult de 2 miliarde NOK pentru dezvolarea de vacciunuri împotriva pandemiei.
NOUA ZEELANDĂ
Primul caz înregistrat în Noua Zeelandă a fost la data de 28 februarie a.c. La data de 29 aprilie 2020 s-au înregistrat 1474 persoane infectate și 19 decese.
 Schemă de concedii pentru lucrătorii din domenii esențiale (pentru a nu simți presiune în cazul în care au nevoie de concediu medical pe durata pandemiei)
 Înghețarea chiriilor și alte măsuri de protecție a chiriașilor
 Sprijin financiar pentru relocarea lucrătorilor din zonele cele mai afectate (100 mil. NZD)
 Programe și aplicații online de asistență pentru sănătatea mentală pe durata pandemiei
 Creșterea plafonului de creditare pentru studenți pentru a acoperi costurile suplimentare pentru cursurile online și restituirea unei părți din taxa de școlarizare pentru cursurile anulate
 Asigurarea de materiale de curs și dispozitive electronice pentru învățământ la distanță și conectare la internet, pentru elevii care nu dispun de mijloacele necesare
 Acordarea de ajutoare sociale și subvenții pentru plata energiei pe timp de iarnă (2,8 mld. NZD);
 Schemă pentru concedii și autoizolare pentru persoanele care nu pot lucra fiind în carantină, în autoizolare sau care au grijă de membrii infectați ai familiei (126 mil. NZD)
 Fonduri pentru sănătate în vederea extinderii unităților de terapie intensivă și a echipamentelor medicale, sprijin pentru medicii de familie și îngrijire primară, îmbunătățirea consultațiilor prin
videoconferință sau telefon (500 mil. NZD)
 Business Finance Guarantee Scheme pentru a acorda împrumuturi IMM-urilor, garantate de stat în proporție de 80% și de bănci în proporție de 20% (6,25 mld. NZD)
 Eliminarea taxelor vamale pentru produse medicale și de igienă cheie
 Amânarea plății ratelor bancare pentru persoane fizice și companii, pentru o perioadă de 6 luni
 Sprijin financiar industriei aviatice (600 mil NZD)
 Înghețarea datoriilor companiilor afectate pe durata pandemiei
 Schemă de subvenții salariale pentru companiile afectate (5,1 mld. NZD)
OLANDA
Olanda a înregistrat primul caz de Coronavirus în data de 27/02/2020 și a ajuns la sfârșitul lunii aprilie la 38.802 cazuri și 4.711 decese.
 Toate adunările sunt interzise până la 1 iunie, dar se va face o excepție pentru înmormântările și ceremoniile religioase cu mai puțin de 30 de persoane.
 Serviciile care implică contactul direct cu alții, cum ar fi coafurile și barurile sunt închise.
 Școlile primare se vor deschide la 11 mai, iar învățământul gimanazial se va deschide treptat după 2 iunie.
 Evenimentele care necesită autorizație sunt interzise până la 1 septembrie. Printre altele, aceasta înseamnă că nu sunt permise meciurile de fotbal, ceea ce duce la sfârșitul sezonului
Eredivisie 2019-2020.
Pachetul de măsuri econmomice:
 Guvernul olandez a alocat între 10 și 20 de miliarde de euro pentru a ajuta întreprinderile ai căror angajați și-au pierdut locurile de muncă din cauza coronavirusul.
 Ministerul Educației a alocat un fond de 2,5 milioane euro pentru distribuirea de laptopuri copiilor din medii cu venituri mici. Scopul acestei inițiative este de a le permite elevilor defavorizați să
continue educația online.
 Au fost distribuiți 1,5 până la 2 miliarde euro, pentru a oferi un venit lucrătorilor independenți în valoare de maximum 1500 €.
 150 milioane de euro cost fiscal aferent veniturilor din dobânzi pierdute la amânarea impozitelor și anularea comisioanelor de întârziere.
 26 miliarde euro alocați pentru amânarea: TVA-ului, Impozitului pe venit, impozitului pe salarii și impozitului pe profit timp de 3 luni.
 2 miliarde de euro alocați împrumuturilor cu dobânzi subvenționate pentru întreprinderi pentru a menține un capital adecvat.
POLONIA
Polonia a înregistrat primul caz de Coronavirus în data de 4 martie și a ajuns în 29 aprilie la: 12.415 îmbolnăviri și 606 decese.
 Guvernul implementează programul Shield for Business în valoare de 47 mld. Euro: se concentrează asupra angajaților, oferind până la 40% din salariul mediu
angajaților firmelor afectate de COVID-19, precum și scutire de plăți de asigurări sociale; există soluții disponibile pentru lucrătorii independenți, nivelurile prețurilor
vor fi monitorizate pentru a le menține la niveluri durabile; va crea un nou fond cu un capital de cel puțin 30 miliarde de PLN (aproximativ 6,7 miliarde EUR) pentru
a stimula investițiile publice în infrastructură, sectorul digital, modernizarea școlilor, telecomunicații, transformare de energie și investiții de mediu;
 Banca Națională a Poloniei a anunțat că reduce dobânda de referință de la 1,5% la 1%;
 La 8 aprilie 2020, guvernul polonez a anunțat un nou program anti-criză denumit scut financiar, care încă nu a fost aprobat de Parlament;
 Pe baza reglementărilor propuse, ministrul Sănătății, în consultare cu ministrul Dezvoltării și ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, este autorizat să emită
ordonanțe care să impună prețuri maxime sau marje maxime pentru vânzările cu ridicata și cu amănuntul de bunuri și servicii care sunt esențiale pentru protecția
sănătății umane, siguranței sau cheltuielilor casnice.
 Până pe data de 25.03.2020 străinii nu au voie să intre pe teritoriul național al Poloniei. Transportul rutier internațional de mărfuri nu este inclus în aceste restricții.
Frontierele rămân deschise fluxului de mărfuri;
 În februarie și martie 2020, în timpul pandemiei coronavirusului din 2019-2020, autoritățile medicale poloneze au efectuat teste de laborator a cazurilor suspecte de
infecție de către SARS-CoV-2, unul dintre cele șapte coronavirusuri umane cunoscute, precum și carantinarea și monitorizarea la domiciliu;
 La 26 martie, secretarul de stat al Ministerului Sănătății, a trimis o declarație prin care a ordonat consultanților medicali din voievodat esă nu facă declarații despre
SARS-CoV-2, situația epidemiologică, riscurile pentru personalul medical sau metode de protecție împotriva infecției, cu excepția cazului în care s-au consultat
pentru prima dată cu Ministerul Sănătății sau cu Główny Inspektorat Sanitarny (GIS, agenția națională de sănătate).
PORTUGALIA
Portugalia a înregistrat primul caz de Coronavirus în data de 2 martie și a ajuns în 29 aprilie la: 24,505 îmbolnăviri și 973 decese.

 Utilizarea fondurilor structurale pentru finanțarea cheltuielilor asociate cu combaterea Covid -19: alocarea a 269 de milioane euro în sistemul medical; sprijin pentru familiile cu copii minori,
drept urmare a închiderii unităților de învățământ.
 Plan Național de Urgență pentru Protecția Civilă (coordonare la nivel național, regional, local) - capacitatea consolidată a pompierilor pentru situații de salvare și transport a persoanelor
bolnave.
 Plan Național de Intervenție și pentru Boli privind Coronavirus (spitale de teren, linie de sprijin consolidată SNS24, campanii de sensibilizare a publicului).
 Garanția furnizării serviciilor de telecomunicații pentru toată populația.
 Finanțare pentru artiști și entitățile culturale cele mai afectate (1 milion EUR).
 Novartis (compania portugheză) dezvoltă vaccinul în consorțiul UE.

 Linie de credit de 400 milioane euro pentru companiile afectate de Covid-19. În acest caz, pentru ca firma să poată beneficia de sprijin, trebuie să fi înregistrat o scădere a cifrei de afaceri de
aproximativ 40% față de anul trecut.
 Linie de credit pentru microîntreprinderile din sectorul turismului (60 milioane euro); linii de credit garantate de stat și puse la dispoziție prin intermediul sistemului bancar (3.000M euro) –
restaurant (600M euro, 270M euro pentru IMM), turism (900M euro, 300M euro penru IMM)industrie (1.300M euro, 400M euro pentru IMM).
 Reeșalonarea împrumuturilor bancare în următoarele 6 luni, până la 30/09/2020, cu o rată de plată a capitalului, dobânzilor și scadențe prelungite cu 6 luni în plus, aplicabile pentru: 1) credite
pentru locuințe, pentru familiile cele mai afectate de pandemie; 2) împrumuturi pentru firme, angajați independenți și instituții sociale.
 Regim de disponibilizare simplificat: lucrătorilor li se va plăti 2/3 din salariul lor, până la limita de 1.905 euro. Din suma respectivă, 30% vor fi asigurate de angajator și 70% de securitatea
socială. Muncitorii disponibilizați vor putea să primească acțiuni de formare, o bursă care se ridică la 30% din Indicele de Asistență Socială (IAS) - aprox. 131 de euro. Jumătate din această
sumă este plătită lucrătorului, iar cealaltă jumătate companiei.
 Guvernul a lansat sprijinul Portugaliei 2020. Cheltuielile suportate de companii cu participarea la evenimente internaționale care au fost anulate pot fi rambursate de către stat.
ROMÂNIA
Pe teritoriul României, primul caz confirmat de coronavirus a fost anunțat la 26 februarie 2020 . Până la sfârșitul lunii aprilie au fost confirmate 11.978 de cazuri de persoane infectate cu
virusul COVID – 19 , 3.569 au fost declarate vindecate și 681 persoane diagnosticate cu infecție cu COVID-19 au decedat.
Măsurile sociale:
•Ordonanţele de Urgență prevăd extinderea restricţiilor de circulaţie a persoanelor şi între orele 6,00 - 22,00 cu unele excepţii. Documentul reglementează circulaţia persoanelor care
au împlinit vârsta de 65 de ani, în afara locuinţei/gospodăriei. Acestor persoane li s-au acordat două intervale pe timpul zilei - între orele 7:00 - 11:00 şi 19:00 - 22:00 cu
o declaraţie pe proprie răspundere completată.
•Se interzice circulaţia tuturor persoanelor în afara locuinţei/gospodăriei, cu următoarele excepţii:
a) deplasarea în interes profesional, inclusiv între locuinţă/gospodărie şi locul/locurile de desfăşurare a activităţii profesionale şi înapoi;
b) deplasarea pentru asigurarea de bunuri care acoperă necesităţile de bază ale persoanelor şi animalelor de companie/domestice,
precum şi bunuri necesare desfăşurării activităţii profesionale;
c) deplasarea pentru asistenţă medicală care nu poate fi amânată şi nici realizată de la distanţă;
d) deplasarea din motive justificate, precum îngrijirea/ însoţirea copilului, asistenţa persoanelor vârstnice, bolnave sau cu dizabilităţi ori deces al unui membru de familie;
e) deplasările scurte, în apropierea locuinţei/gospodăriei, legate de activitatea fizică individuală a persoanelor (cu excluderea oricăror activităţi sportive
de echipă), cât şi pentru nevoile animalelor de companie/domestice;
f) deplasarea în scopul donării de sânge, la centrele de transfuzie sanguină;
g) deplasarea în scop umanitar sau de voluntariat;
•Se instituie măsura izolării la domiciliu sau, după caz, carantinării pentru toate persoanele care intră în România.
•În privința transportului aerian, se menține, pentru toate aeroporturile din țară, suspendarea zborurilor din și spre următoarele destinații:
SPANIA - suspendare prelungită 14 zile de la 28 aprilie
ITALIA - suspendare prelungită 12 zile din 3 mai până în 14 mai
FRANȚA, GERMANIA - 10 zile, din 5 mai până în 14 mai
•Până în 15 mai avem obligația să respectăm toate restricțiile impuse de
autorități, iar după acestă dată măsurile de relaxare vor fi luate gradual, pentru a vedea impactul acestora legat de evoluția cazurilor de COVID-19.
Măsurile economice :
• Câte 500 de euro (2.500 lei) pentru sporul de risc alocat fiecărui medic implicat în lupta împotriva virusului. De această sumă va beneficia și personalul medico-
sanitar, inclusiv cel auxiliar, implicat direct în transportul, echiparea, evaluarea, diagnosticarea și tratamentul pacienților infectați cu COVID-
19. Pentru aceste sume nu vor fi plătite contribuții de asigurări sociale și de asigurări sociale de sănătate. Fondurile alocate pentru plata stimulentelor de risc sunt de aproximativ 100
de milioane de euro.
• 30 de milioane de euro alocați persoanelor aflate în carantină, inclusiv familiile medicilor aflați în prima linie. Măsura are în vedere implicarea concretă a peste 1.000
de asistenți sociali care să acopere nevoile unui număr de minim 100.000 de persoane carantinate.
• 350 de milioane de euro pentru cumpărarea de echipamente medicale (ventilatoare, injectomate, teste COVID-19
etc.) și echipamente de protecție (măști, mânuși, combinezoane etc.), cu posibilitatea de a crește alocarea până la 500 de milioane.
• Fondurile europene salvează vieți: aproximativ 1,16 miliarde de euro au fost alocate sănătății românilor în luna martie și alte 4,1 miliarde de euro în următorii 7 ani de zile.
• În total, măsurile medicale, sociale și economice luate de Ministerul Fondurilor Europene în contextul pandemiei cu coronavirus cumulează un miliard și jumătate de euro.
• Șomajul tehnic în cuantum de 300 de milioane de euro : începând cu data de
4 mai Ministerul Fondurilor Europene decontează către Ministerului Muncii și Protecției Sociale/ Agenției Naționale pentru Ocuparea Forței de Muncă (ANOFM) sumele achitate angajaților
care intră în șomaj tehnic.
• Suplimentar, 170.000 persoane aflate în carantină, izolare sau autoizolare, precum și copiii și persoanele instituționalizate în centre de tip rezidențial vor beneficia
de pachete cu produse de igienă.
• Guvernul intenţionează să suporte o parte din cheltuielile cu salariile angajaților pentru companiile afectate de pandemie, după 15
mai, ca măsură de ajutor a reluării activității economice. În paralel, în sectoarele unde reluarea activității este mai dificilă, se poate menține și plata şomajului tehnic.
RUSIA
Rusia a înregistrat primul caz de coronavirus în data de 31 ianuarie 2020, și a ajuns în 29 aprilie la: 99.399 de îmbolnăviri și 972 de decese.
 Părinții ai căror copii au între 3 și 7 ani nu vor mai trebui să prezinte certificate pentru a primi indemnizațiile.
 Autoritățile vor ajuta șomerii direct: timp de trei luni vor plăti o indemnizație în cuantumul unui salariu minim.
 Pentru familiile cu copii în care părinții și-au pierdut locul de muncă, vor fi alocate alte trei mii de ruble pe lună pentru fiecare copil.
 Oferirea de garanții sociale sporite de asigurare, medicilor, similare celor din Armată.
 În următoarea jumătate de an vor fi oferite toate plățile și beneficiile sociale fără prezentarea a unor adeverințe.
 În cazul diminuării veniturilor lunare cu peste 30%, cetățeanul va beneficia de o pauză a plății creditelor de consum și ipotecare.
 Toate îndemnizațiile pentru veteranii de război în legătură cu aniversarea a 75 de ani de la Victorie, urmează să fie achitate până pe 9 mai. Toate îndemnizațiile pentru veteranii de
războim în legătură cu aniversarea a 75 de ani de la Victorie, urmează să fie achitate până pe 9 mai.
 Rusia va debloca 1.400 miliarde de ruble (16,2 miliarde de euro la rata actuală) pentru combaterea pandemiei generate de noul coronavirus şi pentru măsuri de susţinere a
economiei.
 Începând cu luna aprilie, timp de trei luni, va fi o plată specială pentru medicii care luptă cu coronavirusul: de la 25 la 80 de mii. de ruble.
 Ajutor acordat întreprinderilor mici şi mijlocii cu "un moratoriu asupra plăţii unui anumit număr de amenzi şi o interzicere temporară a blocării conturilor lor", precum şi un sprijin
pentru persoanele insolvabile care "va permite oamenilor cu o datorie între 50.000 şi 700.000 de ruble să se elibereze de obligaţiile lor
 Toate veniturile sub formă de dobânzi sau dividende, care pleacă peste hotare, vor fi impozitate cu 15%.
 Dobânzile din depozitele bancare sunt impozitate cu 13%.
 Indemnizațiile de șomaj vor fi echivalate cu salariul minim pe economie.
 Președintele a solicitat guvernului și Băncii Centrale să propună și să adopte măsuri suplimentare pentru o dezvoltare durabilă a sectorului real al economiei, inclusiv garanțiile de
stat.
SPANIA
Spania este a treia țară ca număr de decese și infectări din cauza infecției cu noul coronavirus, după Italia și Statele Unite.
A înregistrat primul caz de coronavirus în data de 24 februarie și a ajuns în 29 aprilie la: 236,899 îmbolnăviri și 24,275 decese
Măsurile luate de conducerea țării în acest context au fost:
a. sociale:
• Granițele țării au fost închise, după ce țara a suspendat o perioadă tratatul Schengen pentru a putea opri răspandirea virusului.
• Repatrierea tuturor spaniolilor prinși în afara granițelor.
• Izolarea strictă a unui număr de aproximativ 50 de milioane de spanioli, care nu pot ieşi din casă decât singuri şi doar pentru a cumpăra
produse de primă necesitate şi pentru a merge la serviciu, acolo unde telemunca nu este posibilă.
b. economice și fiscale:
• Guvernul a solicitat ajutorul NATO pentru a rezolva deficiențele în lupta împotriva coronavirusului. Printre altele, el a cerut Alianței să-l ajute să
aducă în Spania 1,5 milioane de măști și alte materiale pentru combaterea pandemiei.
• Guvernul spaniol a alocat 200.000 de milioane de euro din PIB pentru a face față consecințelor pandemiei și amână plata ratelor la bănci,
pentru persoanele afectate de coronavirus.
• Statul oferă companiilor, dar și angajațiilor care vor fi concediați ajutor financiar, pentru șomaj sau continuarea activității.
STATELE UNITE ALE AMERICII
În S.U.A, până la data de 29 aprilie au fost înregistrate 1.048.834 cazuri de îmbolnavire de Coronavirus si 60.495 de decese. Până la sfârșitul lunii aprilie144.352 de
cazuri au fost vindecate.
Măsuri economice:
 Au fost eliberate resurse financiare de până la 50 de miliarde de dolari pentru a ajuta americanii afectați de focar;
 Ratele sunt reduse la 0, lansându-se un program de relaxare cantitativă în valoare de 700 mil.$, putând fi amânate cel puțin 60 de zile
 Președintele SUA semnează un plan de scutire în valoare de 100 de mil. $ care permite extinderea șomajului pentru persoanele care lucrează în inteprinderi mari
dar și testarea gratuită.
 Se invocă Legea privind producția de apărare, prin care guvernul obligă întreprinderile să producă consumabile necesare: măști, mânuși, etc.
 Banca Centrală a eliminat limitele sale de achiziții de active, sprijinind astfel buna funcționare a pieței;
 Rezerva Federală a redus cerințele de capital pentru bănci;
Măsuri sociale:
 Cetățenii non-americani care s-au aflat în spațiul Schengen în ultimele 14 zile nu au voie sa călătorească în Statele Unite pentru o perioadă de 30 de zile;
 Oamenii au voie sa părăsească locuința doar pentru a ajunge la job sau pentru lucruri esențiale traiului: mâncare, medicamente, mișcare;
 Școlile/ universitatiile au fost închise, elevii urmând cursuri online;
 Evenimentele publice precum și alte activități care includ mai mult de 2 persoane care nu aparțin aceleași familii sunt interzise.
SUEDIA
Până la 29 aprilie 2020,Suedia înregistrează un număr de 20 302 de îmbolnăviri dintre care 2 462 de decese.
Măsuri sociale:
 Izolarea vârstinicilor peste 70 ani și implicarea populației în procurarea de bunuri necesare lor
 Interzicerea grupărilor mai mari de 500 persoane
 Suspendarea activității teatrelor și cinematografelor
 Închiderea granițelor pentru non-membrii UE
Măsuri economice:
 Economic vorbind, statul pare să vrea să îi ajute cu adevărat pe cei afectați de epidemie. Dacă săptămâna trecută Banca națională anunțase că va debloca 50 de
miliarde de euro sub formă de împrumut fără dobândă pentru companiile care au de suferit, luni guvernul a venit cu un pachet de criză în valoare de aprox. 30
miliarde de euro. Printre altele, el va acoperi concediile medicale ale angajaților și plata parțială a salariului celor care intră în șomaj tehnic. În același timp,
companiile vor fi păsuite la plata impozitelor și taxelor până la 12 luni.
 Deși numărul cazurilor este destul de ridicat,Suedia este țara din UE care sfidează această pandemie.Suedia tratează această situație cu calm,școlile și
restaurantele încă își desfășoară activitatea,multe dintre abordări sunt la nivel de recomandări,stațiunile de schi încă functionează,iar testările se aplică doar
persoanelor ce necesită spitalizare și persoanelor în vârstă.Din contră, oamenii sunt sfătuiți și încurajați să iasă la plimbare atât timp cât respectă păstrarea
distanței la 2 metri unul de celălalt, iar sălilele de fitness funcționează în continuare.
TURCIA
Pâna la sfârșitul lunii aprilie 2020, Turcia a întregistrat următoarele statistici: 114 653 de cazuri totale, 2992 de decese si 33 791 de pacienti vindecați
Din punct de vedere al organizării strategice, Turcia a propus următoarele reguli privind siguranța climatului economic:
 Produsele de interes sanitar nu se vor mai comercializa între indivizii neautorizați
 Turcia a anulat impozitele colectate din următoarele sectoare: securitate națională, industria grea, industria auto, transport, teatru și cinematografia, textile
 Firmele exportatoare sunt susținute de către stat, cu scopul de a putea achiziționa materiale
 Banca publică Halkbank va amâna ratele timp de 3 luni pentru: afaceri si artiști (care sunt afectati negativ de către criza generata de noul virus)
 Statul alocă 2 milioane de lire (308 milioane de dolari) pentru ajutorarea persoanelor aflate în impas financiar
 La nivel investițional, Turcia a alocat 15.4 $ milioane de dolari către sectorul economic
 Statul a ajutat industria aeronautică prin suspendarea taxelor, dar și prin alocarea unor fonduri suplimentare.
Din punct de vedere al măsurilor sociale:

 Turcia a impus o distanțare minimă de 2 metri între persoane
 Fructele și legumele se comercializează într-un ambalaj pus la dispoziție de către furnizor/producător
 Anularea zborurilor către zonele galbene si roși
 Dezinfectarea periodică a zonelor de interes ridicat: Spitale, școli, Instituții Publice
 Turcia a testat până la sfârșitul lunii aprilie aproximativ 90 000 de persoane.
UNGARIA
Până la data de 29 aprilie 2020, în Ungaria au fost confirmate 2727 de cazuri de îmbolnăvire cu Covid-19 și 300 de decese.
Măsuri sociale:
 Cetățenii care vin din țări străine rămân pentru o perioadă de două săptămâni în carantină.
 S-a impus distanțarea socială de minimum 2 metri între persoane
 Unitățile de învățământ au fost închise, cursurile se predau online, iar evenimentele au fost suspendate pe o perioada nedeterminată.
Măsuri economice:
 Toate plățile datorate, în urma împrumuturilor acordate persoanelor și companiilor, sunt suspendate. Este valabil și pentru plata capitalului și a dobânzii. Acest lucru este
în vigoare până la sfârșitul anului;
 Împrumuturile acordate începând cu 19 martie pot avea maximum 5% peste rata dobânzii de politică monetară a Băncii Naționale Maghiare.
 Guvernul suportă contribuțiile la salarii, în funcție de numărul de angajați din domeniile turismului, cateringului, divertismentului, sportului, culturii și serviciilor personale de
taxi;
 Se va face compensarea angajatorilor pentru unele dintre costurile salariale aferente orelor de muncă scurtate;
 Se acordă sprijin pentru așa-numitele „sectoare prioritare” precum turismul, sănătatea, construcțiile și industriile alimentare;
 Guvernul alocă 15 miliarde HUF pentru achiziționarea de echipamente medicale suplimentare;
 Finanțări de 5,5 miliarde de euro pentru întreprinderi sub formă de împrumuturi, subvenții și garanții la credite, dar și reintroducerea „pensiei din a 13-a lună” în patru
tranșe începând din februarie 2021.
 Ministrul Finanțelor a declarat că Ungaria a acordat 20% din PIB-ul său în eforturile de protecție împotriva noului coronavirus. După o întâlnire a grupului de acționari
financiare care coordonează răspunsul financiar la epidemie, ministrul Finanțelor a declarat că aproximativ 2.000 de miliarde HUF (5.5 miliarde EUR) vor fi utilizate pentru
a înființa trei fonduri de investiții.
BIBLIOGRAFIE
 a-suspensao-dos-contratos-de-trabalho-nas-empresas-mais-afetadas-pelo-covid-19/amp/?fbclid=IwAR1bYOpJrQHk2JkAKgj4a5Gqv7pfw1rY-8XH7AWOnGWjr4-5owUBkVXAsOQ , (accesat 29.04.2020)
 "Abe announces 2nd round of support steps for coronavirus" http://www.asahi.com/ajw/articles/13203373 accesat la 29.04.2020
 Ararat online.ro accesat 29 aprilie 2020
 BRUEGEL DATASETS, „The fiscal response to the economic fallout from the coronavirus”,https://www.bruegel.org/publications/datasets/covid-national-dataset/#belgium , accesat la 29.04.2020.
 Bulgarian National Radio, Bulgaria’s government takes emergency social and economic measures against coronavirus crisis, BNR.bg, https://bnr.bg/en/post/101246446/bulgarias-government-takes-emergency-social-and-economic-
measures-against-coronavirus-crisis, accesat la 29 apr. 2020
 Business Insider, www.businessinsider.com, ”The government is to announce emergency measures for renters”, Bienkov, A., Colson, T., Payne, A., https://www.businessinsider.com/coronavirus-covid-19-uk-britain-united-kingdom-infection-
deaths-symptoms-2020-3 , accesat la 29.04.2020
 Cnbc.co https://www.cnbc.com/2020/03/23/trump-fed-congress-government-efforts-to-contain-coronavirus-economic-impact.html, accesat pe 29. Aprilie
 Comisia Europeană „Cazuri de ajutor de stat”, https://ec.europa.eu/info/live-work-travel-eu/health/coronavirus-response/economy/state-aid-cases_ro, (accesat 29.04.2020)
 Comisia Europeană, Policy measures taken against the spread and impact of the coronavirus, https://ec.europa.eu/info/sites/info/files/coronovirus-policy-measures-6-april_en_1.pdf, (accesat 29.04.2020)
 Comisia Europeană, „Overview of the Commission’s response ”, https://ec.europa.eu/info/live-work-travel-eu/health/coronavirus-response/overview-commissions-response_en (accesat 28.04.2020)
 Curs de guvernare, www.cursdeguvernare.ro, "Măsurile pentru combaterea efectelor crizei Covid: de la spor de risc pentru personalul medical, la șomajul tehnic și la achiziția de echipamente. Impact – 1,5 miliarde de euro", Vladimir Ionescu
(accesat pe 29 aprilie 2020)- https://cursdeguvernare.ro/masurile-pentru-combaterea-efectelor-crizei-covid-de-la-spor-de-risc-pentru-personalul-medical-la-somajul-tehnic-si-la-achizitia-de-echipamente-impact-15-miliarde-de-euro.html
 Donor Tracker, „South Korea, widely wiewed as model for COVID-19 response, publishes planning resources and financial measures, invests in further vaccine development and economic relief packages” [website]
https://donortracker.org/South-Korea-COVID-19-response-measures (accesat 28 aprilie 2020)
 Dumitrescu, Anca, “Măsuri luate de China pentru susţinerea economiei afectată de epidemia provocată de coronavirus”, 11 Feb. 2020, https://www.news.ro/economic/masuri-luate-de-china-pentru-sustinerea-economiei-afectata-de-epidemia-
provocata-de-coronavirus-1922400011002020020919261776
 DW focus, Coronavirus: Angela Merkel anunţă măsuri fără precedent, [website] https://www.dw.com/ro/coronavirus-angela-merkel-anunţă-măsuri-fără-precedent/a-52791889
 El Mundo, www.elmundo.es , SARA POLO, ESTHER MUCIENTES ” Covid-19 | "Estamos acercándonos al tan ansiado pico", https://www.elmundo.es/ciencia-y-salud/salud/2020/03/27/5e7d9513fdddff8c088b4570.html , accesat la
28.04.2020
 El Pais, www.elpais.com , Pablo Linde, ”Las muertes por coronavirus vuelven a caer: 517 en las últimas 24 horas”, https://elpais.com/ , accesat la 29.04.2020
 Euractiv „After declaring ‘war’ on COVID-19, France readies measures to uphold economy”, https://www.euractiv.com/section/coronavirus/news/after-declaring-war-on-covid-19-france-readies-measures-to-uphold-economy/, (accesat
27.04.2020)
 Euractiv, Alexandra Brzozowski, „Belgian government confirms lockdown measures show impact”, https://www.euractiv.com/section/coronavirus/short_news/belgium-update-covid-19/, accesat la 28.04.2020.
 Euractiv, Alexandra Brzozowski, „Belgium enters lockdown over coronavirus crisis until 5 April”, https://www.euractiv.com/section/coronavirus/news/belgium-enters-lockdown-over-coronavirus-crisis-until-5-april/, accesat la 29.04.2020.
 EURACTIV, Wearing a mask is now ‘obligatory’, policy of allowing movement of seasonal workers criticised, EURACTIV.bg, https://www.euractiv.com/section/health-consumers/short_news/bulgaria-update-covid-19/, accesat la 29 apr. 2020
 European Commission, Coronavirus response: Transport measures, ec.europa.eu, 29 Apr. 2020, https://ec.europa.eu/transport/coronavirus-response_fr
 European Commission, State aid: Commission approves German guarantee measure to further support economy in coronavirus outbreak, [website] https://ec.europa.eu/commission/presscorner/detail/en/ip_20_517
 Embassy Of The United Arab Emirates, https://www.uae-embassy.org/novel-coronavirus-covid-19-information-uae-response, accesat în data de 29.04.2020
 Guvernul portughez, Tempos excecionais exigem respostas adequadas, https://www.portugal.gov.pt/pt/gc22/comunicacao/noticia?i=tempos-excecionais-exigem-respostas-adequadas (accesat 29.04.2020)
 Guvernul Elveției, Bundesrat verschärft Massnahmen gegen das Coronavirus zum Schutz der Gesundheit und unterstützt betroffene Branchen [website], Berna 13.03.2020 (accesat 29 aprilie 2020)
 Guvernul Norvegiei, “Economic measures in Norway in response to COVID-19, Ministry of Finance, https://www.regjeringen.no/no/tema/koronavirus/nasjonale-tiltak/id2693684/?expand=factbox2693813 (accesat la 29.04.2020)
 Haaretz, „Israeli Government Unveils Massive Program to Help Economy Cope With Coronavirus”, (accesat la data de 29.04.2020)
 He, Laura, ”Coronavirus devastates China's economy and the 'nightmare' is not over”, CNN Business, 28 Apr. 2020, https://edition.cnn.com/2020/03/16/economy/china-economy-coronavirus/index.html
 ING, Philippe Ledent, „Belgium: Special powers and special measures”, https://think.ing.com/articles/belgium-special-powers-and-special-measures/, accesat la 28.04.2020.
 Inovation Israel, „Government of Israel wages war on Coronavirus”, https://innovationisrael.org.il/en/news/government-israel-wages-war-coronavirus, ( accesat la data de 29.04.2020)
 https://www.bloomberg.com/news/articles/2020-03-16/finland-invokes-emergency-powers-to-slow-coronavirus-spread , (accesat la data de 29.04.2020)
 https://korona.kans.io/?language=en , (accesat la data de 29.04.2020)
 https://www.worldometers.info/coronavirus/country/finland/ , (accesat la data de 29.04.2020)
 Kupferschmidt, Kai, Cohen, Jon, “China’s aggressive measures have slowed the coronavirus. They may not work in other countries”, Science, 2 Mar. 2020, https://www.sciencemag.org/news/2020/03/china-s-aggressive-measures-have-slowed-
coronavirus-they-may-not-work-other-countries
 MFE, www.mfe.gov.ro, "Pachet de măsuri fără precedent din fonduri europene deblocate de Guvernul României", Ministerul Fondurilor Europene (accesat 29 aprilie 2020)- http://mfe.gov.ro/pachet-de-masuri-fara-precedent-din-fonduri-europene-
deblocate-de-guvernul-romaniei/
 Middle East Monitor, „Israel’s shattered economy forces bank into desperate measures”, https://www.middleeastmonitor.com/20200324-israels-shattered-economy-forces-bank-into-desperate-measures/, (accesat la data de 29.04.2020)
 Ministerul Afacerilor Interne al României, „Informare COVID -19, Grupul de Comunicare Strategică, 28 apr 2020, ora 13.00” [website] https://www.mai.gov.ro/informare-covid-19-grupul-de-comunicare-strategica-28-martie-2020-ora-13-00/ (accesat 28
aprilie 2020)
 Monitorul Apararii si Securitatii, Economia şi piaţa muncii din Germania, influenţate serios de epidemia de coronavirus, [website] https://monitorulapararii.ro/economia-si-piata-muncii-din-germania-influentate-serios-de-epidemia-de-coronavirus-1-
30164
 New Zealand Government https://www.health.govt.nz/our-work/diseases-and-conditions/covid-19-novel-coronavirus (accesat la data 29.04.2020)
 Observador, Governo vai facilitar a suspensão temporária dos contratos de trabalho nas empresas mais afetadas pelo Covid-19, ,https://observador.pt/2020/03/09/governo-vai-facilitar-
 Radio Europa Liberă România, www.romania.europalibera.org ”Spania trece de 2.000 de decese de coronavirus. 462 doar în ultimele 24 de ore”, https://romania.europalibera.org/a/spania-trece-de-2-000-de-decese-de-coronavirus-462-doar-în-
ultimele-24-de-ore/30504155.html , accesat la 29.04,2020
 Reserve Bank of New Zeeland https://www.rbnz.govt.nz/covid-19 (accesat la data 29.04.2020)
 RFI „Coronavirus Franţa: măsurile economice anunţate de guvern”, https://www.rfi.ro/special-paris-119143-coronavirus-franta-masurile-economice-anuntate-de-guvern, (accesat 29.04.2020)
 RTVE, www.rtve.es, PALOMA SALAS, MIGUEL CHARTE ”Así te hemos contado el día en que el Gobierno ha anunciado nuevas medidas contra el impacto del coronavirus”, https://www.rtve.es/noticias/20200317/coronavirus-ultima-hora-
directo/2010267.shtml , accesat la 29.04.2020
 South Korea Ministry of Economy and Finance, „3rd Crisis Management Meeting of 2020” [website] http://english.moef.go.kr/pc/selectTbPressCenterDtl.do?boardCd=N0001&seq=4872 (accesat 28 aprilie 2020)
 Swiss Info, Coronavirus: the situation in Switzerland [website], https://www.swissinfo.ch/eng/covid-19_coronavirus--the-situation-in-switzerland/45592192, (accesat 04aprilie 2020).
 The Brussels Times, Alan Hope, „Coronavirus: €1,450 bonus for front-line hospital staff”, https://www.brusselstimes.com/all-news/belgium-all-news/104395/coronavirus-e1450-bonus-for-front-line-hospital-staff-economy-de-croo-wilmes-
budget/, accesat la 27.04.2020
 The Guardian, www.theguardian.com , ”Boris Johnson says he expects mass Covid-19 testing to be possible soon – as it happened”, Sparraw, A., Campbell, L., https://www.theguardian.com/politics/live/2020/mar/19/uk-coronavirus-live-boris-
johnson-london-lockdown-williamson-refuses-to-rule-out-government-putting-london-in-lockdown-by-weekend, accesat la 28.04.2020
 The Bulletin The platform for Belgium's international community, „Coronavirus in Belgium: The latest developments”, https://www.thebulletin.be/coronavirus-belgium-information-covid-19-questions-answers, accesat la 29.04.2020.
 The Bulletin The platform for Belgium's international community, „Updated daily: Our practical guide to how Belgium's coronavirus restrictions affect you”, https://www.thebulletin.be/updated-daily-our-practical-guide-how-belgiums-coronavirus-
restrictions-affect-you, accesat la 29.04.2020.
 Thisanka Siripala "Japan Mulling Additional Coronavirus Economic Rescue Measures" https://thediplomat.com/2020/03/japan-mulling-additional-coronavirus-economic-rescue-measures/ accesat la 29.04.2020
 United Kingdom Government, www.gov.uk, ”Chancellor sets out extra £750 million coronavirus funding for frontline charities”, https://www.gov.uk/government/news/chancellor-sets-out-extra-750-million-coronavirus-funding-for-frontline-
charities, accesat la 29.04.2020
 World Health Organization, Coronavirus disease, Situation Reports, https://www.who.int/emergencies/diseases/novel-coronavirus-2019/situation-reports/, accesat în data de 29.04.2020
 Worldometers, https://www.worldometers.info/coronavirus/country/belgium/, accesat la 28.04.2020.
 Worldometers, United Kingdom, https://www.worldometers.info/coronavirus/country/uk/, accesat la 29.04.2020
 Worldometers, Spain, https://www.worldometers.info/coronavirus/country/spain/, accesat la 29.04.2020
 Albania budgets 370 mln to fight coronavirus and help economy, https://www.reuters.com/article/health-coronavirus-albania/albania-budgets-370-mln-to-fight-coronavirus-and-help-economy-idUSL8N2BD5VH accesat la 28.04.2020
 Coronavirus. Albania închide școlile și anulează zborurile spre Italia https://www.digi24.ro/stiri/externe/mapamond/coronavirus-albania-inchide-scolile-si-anuleaza-zborurile-spre-italia-1272586 accesa la 28.04.2020
 Worldometers, Switzerland, https://www.worldometers.info/coronavirus/country/switzerland/ . Accesat la 29.04.2020
 https://www.bursa.ro/rusia-aloca-16-miliarde-de-euro-combaterii-covid-19-43403932, accesat la 29.04.2020
 https://ro.sputnik.md/Rusia/20200325/29652481/Putin-anunta-un-set-de-masuri-sociale-si-economice-in-contextul-pandemiei.html, accesat la 28.04.2020
 https://treasury.gov.au
 https://www.health.gov.au
 https://www.homeaffairs.gov.au/covid-19/Pages/covid-19-english.aspx?lang=english
 https://covid19.govt.nz/
 https://www.pio.gov.cy/coronavirus/en/press/fin.pdf
 https://cyprus-mail.com/2020/03/23/coronavirus-cyprus-economic-package-to-amount-to-e1-5-billion/
 https://ec.europa.eu/commission/presscorner/detail/en/IP_20_591 , accesat la 29.04.2020
 Tackling coronavirus (COVID-19) Contributing to a global effort - http://www.oecd.org/coronavirus/en/ - accesat 29.04.2020
 https://www.rfi.ro/special-paris-119179-iranul-reproseaza-americii-ca-nu-poate-combate-coronavirusul-din-cauza
 Austrian Government, https://www.austria.org/coronavirus - accesat 28 aprilie 2020,
 https://www.euractiv.com/section/economy-jobs/news/oesterreich-schickt-seine-wirtschaft-in-den-kryoschlaf/
 https://www.pubaffairsbruxelles.eu/state-aid-commission-approves-e15-billion-austrian-liquidity-scheme-to-support-the-economy-in-the-coronavirus-outbreak-eu-commission-press/
• https://www.worldometers.info/coronavirus/
• Italy supports coronavirus-hit economy, PM hails ‘Italian model’ https://www.cnbc.com/2020/03/16/italy-supports-coronavirus-hit-economy-pm-hails-italian-model.html , accesat la 28 aprilie 2020.
• Italy mulls new economic package amid COVID-19 fallout, https://www.aa.com.tr/en/europe/italy-mulls-new-economic-package-amid-covid-19-fallout/1762320 , accesat la 28 aprilie 2020.
• Worldometers, Italy, https://www.worldometers.info/coronavirus/country/italy/, accesat la 29 aprilie 2020.
• https://www.macleans.ca/economy/economicanalysis/how-denmark-got-ahead-of-the-covid-19-economic-crisis/
• https://home.kpmg/xx/en/home/insights/2020/04/denmark-government-and-institution-measures-in-response-to-covid.html
• https://www.worldometers.info/coronavirus/country/denmark/
• Japan's sudden spike in coronavirus cases after Tokyo Olympics postponement raises eyebrows https://abcnews.go.com/International/japans-sudden-spike-coronavirus-cases-tokyo-olympics-postponement/story?id=70041840 accesat la 28.04.2020
• Coronavirus: Japan to close all schools to halt spread https://www.bbc.com/news/world-asia-51663182 accesat la 28.04.2020
• Japan Government and institution measures in response to COVID-19. https://home.kpmg/xx/en/home/insights/2020/04/japan-government-and-institution-measures-in-response-to-covid.html accesat la 28.04.2020
PROIECT REALIZAT DE:
Studenții masteranzi ai facultății de  Mangu Anamaria-Mihaela – Olanda  Rosoga Iulia-Diana-Elena – Coreea de Sud
Relații Economice Internaționale:  Manole Bianca-Andreea – Emiratele Arabe  Sandu Cristina – Noua Zeelandă
Unite  Stefan Denisa-Vasilica – Cipru
 Barbu Andreea – Armenia  Mitache Alexandra-Rahia – Franța  Stefanescu Mara-Alexandra – Elveția
 Berechet Andreea-Roxana – Bulgaria  Mitea Livia-Alexandra – Australia  Tanasciuc Marcela – Portugalia
 Bocîncă Gabriela – Japonia  Neagu Denisa-Ioana – Italia  Voinea Diana-Elena – România
 Boghici Diana-Andreea – China  Nechita Andreea-Sinziana – Ungaria
 Ciceu Florin-Cosmin – Turcia  Negret Andreea – Danemarca Coordonator:

 Ciocan Ana-Maria – Germania  Nemeth Oana – Norvegia Conf. univ. dr. Andreea Paul
 Colomeischi Maria-Alexandra – Spania  Nitu Ioana – Suedia www.andreeapaul.ro
 Constantinescu Alexandra – Iran  Olteanu Mihai-Adrian – Finlanda
 Craiu Stefania-Luisa – Marea Britanie  Paltin Izabella-Ioana – Statele Unite ale Contact:
Americii
 Dumitrescu Andreea – Polonia studentiimei@ggmail.com
 Petre Patricia-Petronela – Austria
 Jonuzaj Aleks – Albania Tel: 0722.637.140
 Predescu Razvan-Florinel – Lituania
 Latu Bianca-Lacramioara – Belgia
 Radu Denisa-Andreea – Israel
 Leafu Cristina-Romina – Rusia
 Roman Ana-Maria-Iuliana – Cehia
 Mandica Gabriela-Miruna – Grecia
PACHETELE DE MĂSURI ECONOMICE ȘI SOCIALE ANTI-CRIZĂ COVID-19
ADOPTATE DE COMISIA EUROPEANĂ ȘI 35 DE STATE ALE LUMII
Proiect realizat de studenții masteranzi ai Facultății de Relații Economice Internaționale, Academia de Studii Economice din București,
coordonați de conf. univ. dr. Andreea Paul, în cadrul seminarului on-line de Guvernanță Economică Europeană.
Contact: studentiimei@gmail.com; tel: 0722.637.140
CUPRINS:
Comisia 3 Emiratele Arabe 19 Olanda............................ 33

Europeană……..... 4 Unite......... 20 .... 34
Albania............................ 5 Finlanda.......................... 21 Polonia............................ 35
... .... ...
6 21 36
Armenia.......................... Franța............................. Portugalia........................
.... 7 .... 23 ... 38
Australia.......................... 8 Germania........................ 25 România......................... 39
... 10 .... 26 .... 40
Austria............................ 11 Grecia............................. 27 Rusia.............................. 41
.... .... ....
13 28 42
Belgia.............................. Iran................................. Spania.............................
14 29 43
... .... ...
15 30
Bulgaria........................... Israel............................... Statele Unite ale Americii
17 31 44
... ... Suedia.............................
18 32 47
Cehia.............................. Italia................................ ...
.... .... Turcia..............................
China.............................. Japonia........................... ...
.... .... Ungaria...........................
Cipru............................... Lituania........................... ...
.... ....
Coreea de Marea Bibliografie......................
COMISIA EUROPEANĂ
Sumele mobilizate de Comisia Europeană pentru lupta împotriva Coronavirus se ridică la aproximativ 3,4 trilioane de euro, dintre care:
• 2450 miliarde de euro lichidități ale statelor membre, inclusiv cele obținute prin ajutoare de stat temporare acordate de Uniunea Europeană
• 330 miliarde de euro măsuri luate de statele membre prin activarea clauzei relaxării regulilor bugetare
• 240 miliarde de euro mobilizate prin Mecanismul de Stabilitate Europeană pentru a susține statele membre
• 200 miliarde de euro finanțare pentru companii din partea Băncii Europene de Investiții
• 100 miliarde de euro finanțare pe termen scurt prin programul SURE-EU
• 70 miliarde de euro alocate direct din bugetul Uniunii Europene
Banca Centrală Europeană a elaborat Programul de Achiziție de Urgență prin care a mobilizat 750 miliarde de euro pentru achiziția de titluri publice și private.
Comisia a publicat orientări privind „culoarele verzi”, adresate statelor membre, pentru a asigura circulația rapidă și continuă a mărfurilor în întreaga UE și pentru a evita
blocajele la punctele de trecere a frontierelor interne.
Fondul de Solidaritate al UE oferă sprijin statelor membre afectate în cazul unei crize de sănătate publică - măsuri:
• 3 miliarde de euro din bugetul Uniunii Europene, la care se adaugă 3 miliarde de euro contribuție a statelor membre alocați către sistemele de sănătate, pentru a finanța achiziția
de echipamente medicale prin RescEU și Emergency Support Instrument (ESI).
• Peste 380 de milioane de euro mobilizați de UE pentru a dezvolta vaccinuri, noi tratamente, teste de diagnostic și sisteme medicale pentru a preveni răspândirea coronavirusului
și pentru a salva vieți.
• Elaborarea de instrucțiuni pentru producătorii de echipamente de protecție.
ALBANIA
Albania a înregistrat primul caz de coronavirus la sfârșitul lunii februarie, și a ajuns în data de 29 aprilie la 773 îmbolnăviri și 31 decese.
• Toate instituţiile şcolare au fost închise pentru a se opri răspândirea virusului
• Au fost anulate toate adunările publice, sportive şi culturale.
• Oameni au avut dreptul să iasă din casă numai în intervalul orar 05:00-13:00, iar acum, după ce Albania a ieșit din zona roșie, au dreptul să iasă până la 17:30.
• S-au alocat proximativ 12 miliarde de LEK (apx. 100 milioane de EUR) pentru a lua măsuri împotriva COVID-19.
• 6,5 miliarde LEK (aprox. 4.5 milioane EUR) susțin salariile angajaților
• 2,5 miliarde LEK (aprox. 1.8 milion EUR) alocați către sectorul sănătății
• 2 miliarde LEK (aprox. 1.6 milioane EUR) pentru produse alimentare
• 1 miliard LEK (aprox. 833 milioane EUR) alocați pentru fondul de rezervă
• Guvernul a luat măsuri pentru a face față situației, după ce fondul de rezervă a atins 9,2 miliarde de la 1,7 miliarde.
• Reducerea bugetului: reducerea cheltuielilor de capital ale Ministerului Infrastructurii, limitând finanțarea rutieră.
• Bugetul Ministerului Sănătății a ajuns la 64,1 miliarde din cele 62,9 miliarde prevăzute în bugetul aprobat.
ARMENIA
Armenia a înregistrat primul caz de Corona virus în data de 1 martie 2020 și a ajuns în data de 29 aprilie 2020 la 1.932 îmbolnăviri și 30 decese.
Pachet de măsuri sociale

 Închiderea centrelor comerciale – cu excepția celor destinate comerțului cu amănuntul de produse alimentare, băuturi, băuturi alcoolice și produse din tutun –
barurilor, cluburilor de noapte, sălilor de dans, sălilor de proiecție filme, cazinourilor, caselor de pariuri și birourilor de jocuri
 Numai cetățenii Republicii Armenia, membrii lor de familie ne-cetățeni și deținătorii statutului de reședință au voie să intre pe teritoriul Republicii Armenia
 Intrarea pe teritoriul Republicii Armeniei este interzisă tuturor non-cetățenilor care sosesc din țările enumerate ca periculoase epidemiologic sau au fost într-una
dintre aceste țări în decurs de 14 zile înainte de sosirea lor (denumite în continuare țări afectate)
 Ieșirea cetățenilor Republicii Armenia prin punctele de control terestre din Armenia este interzisă, cu excepția persoanelor fizice, transferul de bunuri.
 La trecerea frontierei armene, toate persoanele se supun unor proceduri speciale de examinare pentru COVID-19, iar în cazul rezultatelor pozitive ale testului, se
aplică măsurile respective;
Pachet de măsuri economice

 Armenia a suspendat exporturile de produse medicale în timpul noului focar de coronavirus.
 Guvernul alocă cel puțin 150 de miliarde de drame (aproximativ 300 de milioane de dolari) pentru a sprijini economia și a limita impactul pandemiei.
 Consumatorii de gaze natuarale și energie electrică ale căror plăți pentru utilități în luna februarie s-au ridicat la 10.001-30.000 de drame pentru gaze naturale și
5.001-10.000 de drame pentru consum de energie electrică primesc o compensație în valoare de 30% pentru energia electrică consumată și gaze naturale.
AUSTRALIA
Primul caz de Covid-19 din Australia a apărut la începutul lunii ianuarie și ajung la sârșitul lunii aprilie la peste 6.746 de victime , 5.667 au fos vindecati, 89 decese.
1) Măsuri economice:
 Pachetul consolidat al guvernului de 189 miliarde de dolari (AUD) reprezintă sprijinul fiscal acordat mediului privat de afaceri, estimat la 9,7% din PIB-ul anual.
Sprijinul este conceput pentru a ajuta întreprinderile și gospodăriile în perioada următoare.
 Susținerea investițiilor private prin accelerarea deducerilor de depreciere.
 Guvernul acordă asistență industriei aeriene, oferind scutiri de impozite și de taxe guvernamentale estimate la 715 milioane dolari.
 Reserve Bank of Australia (RBA) a anunțat în 19 martie 2020 un pachet care duce la scăderiea costurilor
de împrumut pentru gospodării și întreprinderi. Acest lucru va contribui la atenuarea consecințelor negative ale coronavirusului asupra întreprinderilor și va spriji
ni operațiunile lor de tranzacționare de zi cu zi.
2) Măsuri sociale:
 Nu există întâlniri neesențiale de peste 500 de persoane în exterior sau mai mult de 100 de persoane în interior.
 Evitarea călătoriilor neesențiale
 Școlile sunt încurajate să ofere acces la învățare online și la distanță.
AUSTRIA
Număr de cazuri la sfârșitul lunii aprilie: 15.402 și 580 de victime.
Măsuri sociale:
 Școlile si universitățile sunt închise;
 Restaurantele și spațiile de divertisment sunt închise;
 Magazinele sunt închise, excepție fac acele spații comerciale care furnizează bunurile strict necesare. De asemenea, populația este sfătuită să părăsească locuința doar în cazuri de
urgență sau pentru aprovizionare;
 Evenimentele sunt interzise. Sunt interzise orice formă de reuniune a mai mult de 5 persoane simultan în același loc;
 Zborurile directe între Austria și Iran, Coreea de Sud, China, Italia, Franța, Spania și Elveția sunt sistate;
 Traficul de trenuri către / dinspre Italia, Cehia, Slovenia si Elveția sunt suspendate;
 Domeniile schiabile sunt închise;
 Bazele sportive, locuri de joacă, parcurile și alte locuri publice de întâlnire sunt închise;
 S-au suspendat procedurile de control și reglementarea fiscală;
 S-a prelungit perioada de achitare a obligațiilor fiscale;
 S-au înăsprit măsurile de protecție la granițe. Persoanele din Italia sau care au călătorit în Italia sunt obligate să prezinte un raport medical care să ateste că nu sunt infectate cu virusul;
 Persoanele care călătoresc în sau prin Austria și sunt suspecte de COVID - 19 sunt supuse unui examen medical și carantinate.
Măsuri economice:
 Statul austriac oferă ajutor tuturor sectoarelor afectate de criza pandemică, cu accent pus pe domeniul hotelier căruia îi oferă împrumuturi în valoare de 100 de milioane EURO;
 Începând cu 15 martie, a fost creat un fond de urgență în cuantum inițial de 4 mld. EURO;
 Statul a orientat fondurile existente astfel: 9 mld Euro pentru garanții, 15 mld Euro reprezentând ajutor de stat de urgență și 10 mld. euro fiind scutirile fiscale;
 Dificultățile economice produse de noul corona virus companiilor sunt acoperite în totalitate de Stat.
BELGIA
Primul caz de COVID-19 confirmat în Belgia a fost în data de 4 februarie 2020 la Bruxelles. Cel mai recent bilanț (29.04.2020) ne arată un număr de peste
47859 cazuri confirmate de coronavirus și 7501 persoane decedate. Consiliul Național de Securitate din Belgia a impus măsuri stricte împotriva răspândirii
cazurilor de infectare cu coronavirus.
Pachet de măsuri economice în valoare totală de 8-10 miliarde EUR (2% din PIB):
 Guvernul federal a alocat 1 miliard de euro pentru a ajuta spitalele să facă față crizei coronavirusului. Se acordă un bonus de 1.450 euro pentru medicii,
asistenții, farmaciștii și alți angajați ai spitalelor din prima linie.
 Peste 1,25 milioane de lucrători au fost încadrați în șomaj tehnic (40% din angajații din sectorul privat). Pe lângă indemnizația planificată (70% din salariu
plafonat la 2.750 euro brut), este prevăzută o indemnizație de 150 € pe lună/lucrător.
 Au fost alocate 110 milioane de euro pentru a ajuta afacerile aflate în dificultate.
 Măsurile fiscale ar putea costa 4,5 miliarde de euro.
 Cele mai mari patru bănci din Belgia - ING, BNP Paribas Fortis, KBC și Belfius - au convenit să ofere întreprinderilor o pauză în rambursarea împrumuturilor.
 Băncile sunt pregătite să permită o pauză a plăților ipotecare, fără penalități.
 Guvernul a aprobat o subvenție unică de 215 EUR pentru chiriașii care se luptă să își plătească chiria. Pentru a beneficia, trebuie respectare mai multe criterii
(ex.venitul impozabil să fie mai mic de 34.924 euro/persoană). A fost alocat un buget de 18 milioane de euro - ceea ce înseamnă că aproximativ 83.000 de
persoane din Bruxelles ar fi eligibile.
 Furnizorul de apă Vivaqua
nu va urmări facturile întârziate până în iunie. Clienților care rămân în urmă cu factura de apă li se va oferi automat un plan de plată de 10 luni. Companiile de
gaze și energie electrică nu pot întrerupe furnizarea unui client din cauză de neplată până la sfârșitul lunii aprilie 2020.
 Premierul a declarat că frontierele Belgiei nu se vor închide, însă nu sunt recomandate călătoriile în spațiul Schengen fără un motiv întemeiat.
 Sunt interzise deplasările în afara locuinței, cu excepția celor spre locurile de muncă și pentru aprovizionarea cu alimente și medicamente.
 Rămân deschise doar magazinele alimentare, supermarketurile, farmaciile și băncile.
 Accesul în supermarketuri este limitat la 30 de minute pentru fiecare client.
 Adunările publice sunt interzise, excepție fac însă evenimentele în familie.
 Purtarea măștilor este obligatorie pentru persoanele cu vârsta de peste 12 ani în mijloacele de transport.
 Sunt permise activitățile sportive în aer liber, cum ar fi jogging-ul sau mersul cu bicicleta, doar în compania unui membru al familiei sau al unui prieten, iar
distanța de 1,5 m trebuie menținută între persoane.
 Cetățenilor li se permite să meargă la muncă, în cazurile în care lucrul de acasă nu este posibil, iar școlile sunt închise până după sărbătorile de Paște.
 Evenimente publice mari, precum festivalurile sunt anulate în această vară. Biletele deja achiziționate vor rămâne valabile pentru anul viitor.
BULGARIA
Primul caz confirmat de COVID-19 a apărut pe data de 8 martie 2020, iar la sfârșitul lunii aprilie Bulgaria numără 1.447 de cazuri confirmate și 64 de decese.
Pachet de măsuri economice și sociale anti-criză în valoare de 2,3 mld. euro

 Închiderea școlilor, universităților, restaurantelor, barurilor, parcurilor și centrelor comerciale (cu excepția farmaciilor și magazinelor alimentare) pe perioada stării de
urgență;
 Interzicerea grupurilor mai mari de 2 persoane în spațiul public (interior sau exterior);
 Interzicerea călătoriilor de vacanță în străinătate și în țară, dar și a deplasărilor pe distanțe mari care nu constituie o urgență;
 Stabilirea unor puncte de control în jurul marilor orașe și utilizarea forțelor armate pentru a ajuta autoritățile civile în controlul asupra deplasărilor publice, având
permisiunea de a opri vehiculele și persoanele și dreptul de a recurge la forță fizică dacă se consideră necesar;
 Interdicția temporară de intrare pe teritoriul Bulgariei a cetățenilor din toate țările non-UE și din unele state membre UE;
 Obligativitatea (începând cu 12 aprilie) purtării unei măști de unică folosință sau reutilizabilă în locurile publice interioare sau exterioare.

 Alocarea a aproximativ 3 mil. euro pentru achiziționarea unor echipamente de protecție și ventilatoare din China;
 Suplimentarea salariilor personalului medical din secțiile de boli infecțioase cu 1000 BGN (500 de euro) pe lună;
 Majorarea capitalului Băncii Bulgare de Dezvoltare cu 250 mil. euro. Astfel, banca poate acorda împrumuturi afacerilor locale de aproximativ 1 mld. euro;
 Plata a 60% din salariile persoanelor amenințate de șomaj care sunt angajate în sectoarele afectate de criza coronavirusului, în scopul păstrării locurilor de muncă;
 Amânarea plății impozitelor pe profit până la sfârșitul lunii iunie;
 Acordarea unor împrumuturi fără dobândă de până la 1.500 BGN (760 EUR) pentru toți lucrătorii care sunt în concediu neplătit din cauza stării de urgență.
CEHIA
În Cehia primele 3 cazuri de COVID-19 au fost confirmate la 1 martie 2020, iar până la data de 29 aprilie 2020 s-au inregistrat 7563 cazuri, dintre care 227 decese.
Cehia a adoptat următoarele măsuri economice:
 S-a creat o rezervă financiară de 4% din PIB pentru 2021.
 Prin Fondul de Stat pentru Infrastructura de Transport, statul va cheltui 6,5 miliarde CZK peste bugetul actual. Termenele contractuale au fost prelungite.
 Prelungirea termenului de depunere a declarațiilor fiscale până la 1 iulie (termenul standard:
31 martie) și remiterea oricăror amenzi care rezultă din depunerea cu întârziere a declarațiilor sau rapoartelor fiscale.
 Pentru a menține rata ocupării forței de muncă, statul va oferi 100 miliarde CZK în sprijin direct și 900 miliarde CZK în formă indirectă sub formă de garanții.
 Program de susținere a companiilor numit „Antivirus” prin care statul va contribui la salariile angajatorilor. Companiile trebuie să îndeplinească mai multe condiții, de exemplu, trebuie să urmeze cu
strictețe Codul muncii, angajații nu trebuie să fie în perioada de probă, iar angajatorul trebuie să plătească salariile și toate contribuțiile legale. Ei trebuie să demonstreze că problemele de lichiditate
sunt conectate la pandemia COVID-19. Valoarea compensațiilor de stat plătite angajatorilor este obținută din salariul mediu brut, inclusiv contribuțiile obligatorii (48.400 CZK). Programul a fost
prelungit până la 31 mai
 Adoptarea așa-numitelor pachete de eliberare. Pachetul de eliberare I - statul nu va impune amenzi pentru depunerea cu întârziere a declarației privind impozitul pe venit și pentru persoanele fizice,
pentru plata cu întârziere a unei creanțe fiscale și pentru depunerea cu întârziere a rapoartelor fiscale de control. Pachetul de eliberare II - scuza avansului din iunie privind impozitul pe veniturile
personale și corporative, statul nu va impune amenzi pentru depunerea cu întârziere a declarației de impozit pe proprietăți imobiliare, introducerea înapoi a pierderii și suspendarea obligației de
înregistrare electronică a vânzărilor pentru entitățile în toate fazele. EET (în timpul stării de urgență și după trei luni). Pachetele de eliberare au fost extinse. Avansurile fiscale datorate în aprilie și
iulie pot fi plătite până la 15 octombrie și propunerea de scutire de TVA de la bunurile care sunt furnizate gratuit (de exemplu, truse de test covid-19, îmbrăcăminte de protecție, alte materiale
medicale etc.).
 Statul ajută persoanele care desfășoară activități independente, care au grijă de un copil cu vârsta cuprinsă între 6 și 13 ani și nu pot merge la muncă din cauza coronavirusului, cu 424 CZK pe zi.
Toți angajații care desfășoară activități independente, care au venituri doar din activitatea lor, li se va acorda o vacanță de șase luni la plata asigurărilor sociale și de sănătate. Vacanțele acoperă
valoarea primei minime de asigurare, adică 4986 CZK.
 Modificarea adusă Legii bugetului de stat pentru 2020 a fost aprobată. Deficitul va crește la 300 miliarde CZK (adică cu 160 miliarde CZK mai mult decât în bugetul aprobat inițial).
 Guvernul a eliberat 3,3 miliarde CZK pentru programul de dezvoltare rurală 2020. Această finanțare ar trebui să ajute antreprenorii din agricultură, alimentație și silvicultură, în timp ce combate criza
coronavirusului.
 Propunerea pentru o contribuție extraordinară de 4 miliarde CZK la fondul Companiei de garantare și asigurare a exporturilor (EGAP) a fost aprobată. Banii sunt destinați să acopere pasivele din
garanțiile pe care EGAP le va oferi în principal pentru împrumuturi acordate companiilor mari.
 Proiectul de lege privind anumite măsuri pentru atenuarea efectelor epidemiei de coronavirus în sport a fost adoptată. Propunerea prevede extinderea competențelor agenției naționale de
sport, astfel încât să poată pregăti programele de subvenții relevante.
 Aproape 6,6 miliarde CZK vor fi alocate din rezerva bugetară a Guvernului spitalelor de stat care seconfruntă cu probleme financiare din cauza crizei din jurul răspândirii coronavirusului.
 3 miliarde CZK vor fi eliberați din rezerva bugetară guvernamentală pentru a asigura achiziționarea operațională a echipamentelor de protecție și a altor echipamente necesare și 4,316 miliarde CZK pentru a acoperi costurile pe
care Ministerul de Interne le are cu achiziția centralizată de echipamente de protecție.
 Bonus de compensare, care va susține direct persoanele care desfășoară activități independente cu suma de 25.000 CZK. Aceasta va fi plătită dacă sunt îndeplinite următoarele condiții: a) este o persoană care lucrează pe cont
propriu în conformitate cu legea asigurărilor de pensii, b) activitatea desfășurată este activitatea principală (în condiții clar definite poate fi și o activitate auxiliară), c) scăderea vânzărilor brute în perioada ianuarie-martie 2020 a
fost de cel puțin 10% în comparație cu perioada din ianuarie până în martie 2019 (dacă o afacere a fost înființată după ianuarie 2019, comparația contează pentru primele 3 luni după înființarea activității), d) entitatea a obținut cel
puțin 180.000 CZK venituri brute în 2019 sau cel puțin 15.000 CZK / lună în cazul în care afacerea a fost înființată după ianuarie 2019.
 Modificarea Legii privind bonusul de compensare Coronavirus a fost aprobat. Acest lucru permite rambursarea a 500 CZK pe zi persoanelor care desfășoară activități independente până la 8 iunie, când se preconizează sfârșitul
tuturor restricțiilor.
 A fost adoptată propunerea privind rambursarea împrumuturilor și creditelor ipotecare, semnată înainte de 26 martie 2020, care va fi obligatorie pentru toate băncile și companiile nebancare. Atât persoanele fizice, cât și cele
juridice vor putea să-și suspende rambursările timp de trei sau șase luni, pe baza alegerii lor.
 Companiile care au fost obligate să își închidă sediul din cauza ordinelor guvernamentale, vor avea dreptul să amâne chiriile. Amânarea se va aplica în perioada 12 martie - 30 iunie, iar plățile amânate vor trebui să fie rambursate
în termen de 2 ani. De asemenea, a fost adoptată interdicția de a încheia contractul de închiriere a persoanelor care nu sunt în măsură să plătească chiria din cauza primejdiilor financiare cauzate de epidemia Covid-19.
 Proiectul de lege privind transferurile de prime de asigurare de sănătate publică a fost aprobat. Guvernul va majora plata pentru fiecare persoană asigurată de stat cu CZK 500 pe lună de la 1 iunie 2020 și cu încă 200 CZK pe
lună de la 1 ianuarie 2021.
 Proiectul de lege pentru atenuarea impactului crizei în sectorul turismului, care urmărește să ajute agențiile de turism, care sunt amenințate cu falimentul, a fost aprobat. S-a propus o perioadă de tranziție anuală pentru
rambursarea vacanțelor deja plătite, în care agenția de turism va oferi clienților săi un voucher pentru un pachet turistic pentru valoarea pachetului pe care l-au plătit inițial. Agenția de turism ar trebui să returneze banii numai în
cazul în care clientul nu va utiliza voucherul în termen de 12 luni.
 A fost adoptat un pachet cultural în valoare de peste 1 miliard de CZK. Segmentul de artă independentă va primi 440 milioane CZK, 300 milioane CZK vor merge la sprijinirea culturii regionale, iar organizațiile contribuitoare din
stațiune vor primi 300 milioane CZK.
Cehia a adoptat următoarele măsuri sociale:
 Începând cu 13 martie, ora 6:00, sunt interzise toate activitățile sportive, culturale, religioase și de altă natură, atât publice cât și private care cuprind peste 30 de persoane.
 Începând cu 16 martie, libera circulație este limitată, cu excepția călătoriilor de la și de la serviciu și a călătoriilor necesare pentru a asigura nevoile umane de bază.
 Începând cu 18 martie, toate reexporturile de medicamente și medicamente înregistrate pe piața CZ către UE și exportul acestora în afara UE este interzis.
 Începând cu data de 19 martie, toate persoanele trebuie să fie echipate cu o mască de față sau cu o altă acoperire a nasului și gurii în timp ce se află în afara reședinței lor. Începând cu 9 aprilie,
a fost acordată scutirea de a purta măști de protecție în timpul conducerii unei mașini pentru membrii unei gospodării și pentru șoferii de autobuz separați de pasageri printr-o cabină separată.
 Cetățenii UE care sosesc în Republica Cehă în scopuri de afaceri sau studenți universitari din țările UE pot ajunge acum în Cehia. Cetățenii cehi sunt capabili să călătorească în străinătate, însă, la întoarcere, trebuie să se
supună unei carantine de 14 zile sau să fie supuși unui test cu rezultat negativ la Covid-19.
 Noua măsură de criză, care permite experților și altor angajați-cheie din Republica Coreea să vină în Republica Cehă pentru nevoile Hyundai Motor Manufacturing Czech din Nošovice, a fost aprobată. Aceasta se referă la un
număr de 786 de profesioniști, a căror ședere în Republica Cehă va fi condiționată de respectarea unor măsuri stricte de igienă.
CHINA
În China s-au înregistrat până în prezent 83,944 de cazuri de Coronavirus și.4,637 de decese. Nu se cunoaște însă cu exactitate data apariției primului caz.
Guvernul chinez și-a demonstrat eficiența în mobilizarea resurselor tehnice și umane necesare în lupta împotriva răspândirii virusului COVID-19. Organizația Mondială a Sănătății a
lăudat realizările guvernului, declarându-l „un model” pentru alte state.
 Măsuri sociale
 impunerea carantinei obligatorii în Wuhan și alte orașe din provincia Hubei
 testarea extinsă (24.000 de oameni pe zi) și izolarea imediată a pacienților și a contactelor lor apropiate
 politici de asigurări sociale, inclusiv întârzierea sau deducerea plăților de asigurare
 două spitale cu un total de 2.600 de paturi au fost construite de la zero în Wuhan în câteva zile, iar 16 spitale temporare au fost transformate din săli de sport și centre
expoziționale pentru alte 13.000 de paturi
 Măsuri economice
 Banca Centrală Chineză a pompat 1,7 trilioane de yuani (242,74 miliarde de dolari) prin operaţiuni de piaţă monetară
 Plafonarea dobânzilor la împrumuturile pentru unele firme la 3,15%, cu un punct procentual sub nivelul recent

 Ministerul Finanţelor a alocat fonduri în valoare de 71,85 miliarde de yuani (10,26 miliarde de dolari) pentru combaterea virusului
 Ministerul Finanţelor a anunţat că materialele utilizate în mod direct pentru controlul epidemiei vor fi scutite de taxe de import în perioada 1 ianuarie-31 martie
Banca Centrală a declarat că va folosi instrumente precum reducerea cerințelor privind constituirea rezervelor minime obligatorii, refinanțări, dar și rescontări pentru a sprijini
sectoarele-cheie
CIPRU
Cipru a înregistrat primul caz de coronavirus la data de 9 martie 2020, iar la sfârșitul lunii aprilie s-au înregistrat 810 cazuri de îmbolnăviri și 8 decese.
Guvernul a anunțat un pachet de măsuri fiscale în valoare de 1,5 mld. EUR, echivalentul a 7% din PIB, care include:
 Sprijin direct, dar și suspendarea plății impozitelor directe și indirecte și a altor taxe pentru mediul de afaceri;
 10 mil. EUR pentru întreprinderile care angajează până la 5 persoane, în condițiile în care continuă să își păstreze angajații și au suferit o pierdere mai mare de 25% din
cifra de afaceri. Planul prevede o subvenție de 70% din salariul lucrătorilor;
 Pentru părinții cu un salariu de până la 2.500 EUR: pentru primii 1.000 de euro din salariul părintelui, se va acorda o indemnizație de „concediu special” de 60% din
salariu și pentru următorii 1.000 de euro din salariul său, se va acorda o indemnizație de 40%. Se observă că, în cazul familiilor monoparentale, raportul pentru acordarea
alocației va fi diferențiat în proporție de 70%, respectiv 50%;
 Plan de operațiuni suspendate pentru întreprinderile care vizează evitarea concedierilor și în același timp lucrătorii afectați vor primi indemnizație de șomaj, se aplică
tuturor întreprinderilor care au decis să își suspende operațiunile și tuturor întreprinderilor care își vor continua operațiunile și vor suferi pierderi peste 25% din cifra de
afaceri;
 Suspendarea temporară pentru două luni a obligației de plată a TVA pentru furnizarea de lichidități întreprinderilor. Este vorba de întreprinderile a căror cifră de afaceri nu
a depășit 1 mil. EUR conform declarațiilor fiscale prezentate în 2019 și întreprinderile a căror cifră de afaceri a scăzut cu peste 25% fără a impune taxe. Se menționează
că aranjamentele vor fi luate pentru ca datoriile să fie achitate treptat până la 11/11/2020;
 Reducerea temporară a TVA de la 19% la 17% pentru o perioadă de două luni și de la 9% la 7% pentru o perioadă de trei luni și jumătate imediat după adoptarea
legislației relevante pentru a consolida puterea de cumpărare a cetățenilor și a spori consumul;
 Sprijin pentru sectorul sănătății cu 100 mil. EUR pentru combaterea pandemiei, dacă este necesar, inclusiv: angajarea personalului medical suplimentar, suport pentru
echipamente și infrastructură materială, consolidarea Institutului de Neurologie și Genetică atât în resurse umane, cât și în infrastructura material, consolidarea serviciului
de ambulanța;
 Neplata contribuției suplimentare la Sistemul general de asistență medicală, care este programat la 31/3/2020 pentru două luni, de către angajatori, angajați și stat, pentru
a consolida sectorul sănătății în efortul de a combate virusul și să nu afecteze veniturile angajaților și întreprinderilor.
COREEA DE SUD
Primul caz a fost înregistrat pe 20 ianuarie 2020., cu un număr de cazuri înregistrate până la data de 29 aprilie 2020 de 10,761 și un
număr de decese de 246
Ø Dezvoltarea unui sistem de testare rapidă ce a permis testarea a sute de mii de persoane asimptomatice,
Ø Dezvoltarea unei aplicații numită Corona 100m care comunica cetățenilor numărul cazurilor aflate la mai puțin de 100m în proximitate.
Ø Anchete epidemiologice minuțioase, refuzarea intrării în țară pentru persoanele suspecte de coronavirus.
Ø Testare printr-un sistem drive-through, protejând astfel cadrele medicale.
Ø Subvenționarea de către stat a cheltuielilor esențiale ale persoanelor aflate în izolare și carantină.
Ø Închiderea școlilor și alte măsuri de distanțare socială, limitarea adunărilor publice și restricționarea mobilității persoanelor.
Ø Testarea persoanelor care aterizează pe aeroporturile sud-coreene, incluzând cetățenii coreeni.
Ø Susținerea guvernamentală a achiziției de măști de protecție și kit-uri de testare prin contracte încheiate cu mediul privat.
Ø Închiderea cantinelor operate de instituții guvernamentale de două ori pe săptămână pentru a susține afacerile locale.
 Investiții în industria farmaceutică de aproximativ 6 miliarde de dolari pentru dezvoltarea unui vaccin și a testelor rapide.

 Reduceri ale chiriilor pentru firmele ce își desfășoară activitatea în aeroporturi în procente ce pot varia între 25% și 50%
pentru firmele mici și mijlocii și 20% pentru companiile mari.
 Reducere cu 100% a costurilor de comunicații pentru toate firmele mici care au trebuit să sisteze activitatea după ce au intrat în contact cu persoane infectate.
 Suport financiar de 9,3 miliarde de dolari pentru firmele mici și mijlocii, pentru a putea contracta împrumuturi la o dobândă de 1,5% de
la toate instituțiile financiare.
 Subvenții de aproximativ 346 milioane de dolari oferite firmelor de telefonie și telecomunicații.
 Ajutoare de urgență de aproximativ 9 miliarde de dolari pentru gospodăriile cu venituri reduse,
care variază în funcție de numărul de membri ai familiei și de nivelul veniturilor.
 Reduceri ale contribuțiilor sociale la sistemul național de sănătate și la sistemul de pensii.
 Amânarea cu trei luni a contribuțiilor la asigurarea de șomaj pentru firmele cu mai puțin de 30
de angajați și amânarea plății asigurării împotriva accidentelor industriale și reducerea acestor contribuții pentru firmele cu mai puțin de 30
de angajați și pentru liberii profesioniști.
 În ceea ce privește relațiile internaționale, Coreea de Sud militează în cadrul G20 pentru ajutorarea țărilor subdezvoltate sau în curs
de dezvoltare de către statele dezvoltate, expediind kit-uri de testare rapidă și dispozitive medicale în astfel de state, printre care și România.
 Coreea de Sud anunță, contribuții în valoare de 3 milioane de dolari anual către Coalition for Epidemic Preparedness Innovations în perioada 2020-
2022 pentru dezvoltarea vaccinurilor și va continua să colaboreze cu celelalte state
ale lumii în vederea elaborării unor strategii de răspuns împotriva efectelor negative ale pandemiei.
DANEMARCA
Pandemia de coronavirus COVID-19 din Danemarca a fost confirmată prima dată la 27 februarie 2020 la Roskilde și a ajuns la sfârșitul lunii aprilie la 9158 de îmbolnăviri și 443 de decese.
 Toate persoanele care lucrează în funcții neesențiale în sectorul public au primit ordin să rămână acasă
 În sectorul privat, angajatorii sunt îndemnați de autorități să permită angajaților lor să rămână acasă în aceeași perioadă și să lucreze de acolo, dacă este posibil
 Învățământul secundar, universitățile, bibliotecile, instituțiile culturale interioare și locuri similare au fost închise
 A devenit ilegal să se adune mai mult de zece persoane în public
 Toate centrele comerciale și magazinele cu contact strâns, săli de sport s-au închis
 Restaurantele pot servi doar takeaway și alte afaceri trebuie să se asigure că există suficient spațiu între clienți
 Granițele au fost închise pentru toată lumea mai puțin pentru cetățenii danezi.
 Guvernul subvenționează 75% din costurile salariale pentru angajații care altfel ar fi fost concediați ca urmare a pierderilor financiare ale companiei cauzate de COVID-19. Subvenția are
un plafon fix de 30.000 DKK per angajat lunar.
 Guvernul va compensa angajații independenți pentru 90% din veniturile pierdute rezultate din COVID-19. Subvenția are un plafon fix pe lună.
 Subvenție în numerar pentru a compensa costurile directe și indirecte legate de anularea sau amânarea unor evenimente de divertisment mai mari (de exemplu, concerte, sport etc.).
Subvenția servește numai la acoperirea costurilor și nu ar trebui să conducă la un profit pentru companiile organizatoare de evenimente.
 De la criza financiară, băncile și instituțiile ipotecare au fost nevoite să facă rezerve 1% din totalul fondurilor lor ca un tampon împotriva unei noi crize financiare. Această restricție nu se
mai aplică în momentul de față.
 Guvernul oferă garanții împrumuturi pentru 70% din noile împrumuturi corporative emise pentru acoperirea pierderilor legate direct de COVID-19.
 Guvernul va subvenționa între 25 și 80% din costurile fixe ale unei companii dacă se estimează că veniturile companiei vor scădea semnificativ ca urmare a COVID-19.
 Guvernul a mărit garanțiile prin Agenția publică de credit la export („EKF”) pentru a permite împrumuturi suplimentare companiilor daneze pentru a susține exporturile care se confruntă cu
pierderi de lichiditate din cauza impactului COVID-19.
 Fondul danez de garantare a călătoriilor („Rejsegarantifonden”) oferă sprijin financiar clienților finali în cazul în care o agenție de turism intră în faliment.
 Municipalitățile și regiunile daneze au fost încurajate să avanseze investiții pentru renovarea clădirilor, drumurilor etc., odată cu eliminarea unui plafon existent pentru acestea în 2020.
:
ELVEȚIA
Elveția a înregistrat primul caz de coronavirus în data de 25.02.2020, ajungând la un număr de 29.407 infectări și 1.716 morți la sârșitul lunii aprilie 2020.
Asemenea altor țări, Elveția a adoptat strategia distanțării sociale și limitarea contactului interuman, astfel:
 Interzicerea oricăror evenimente publice sau private
 Închiderea restaurantelor/ barurilor, a sălilor de sport
 Susținerea orelelor de curs online de către universități și scoli
 Închiderea granițelor pentru toate persoanele ce nu dețin cetățenia elvețiană, excepție făcând persoanele ce au dovada îndeplinirii unui scop profesional pe
teritoriul țării
În ceea ce privește domeniul economic, guvernul Eleveției a prezentat următoarele măsuri de susținere:
 Creditele bancare de până la 500 000 CHF garantate integral de către Confederație
 Firmele pot cere băncilor facilități de creditare în valoare de până la 10% din cifra de afaceri, dar nu mai mult de 20 mil CHF
 8 mld CHF ajutoare de șomaj
 1 mld CHF sprijin financiar pentru companiile grav afectate
 580 mil CHF împrumuturi garantate pentru IMM-uri
 4,5 mil CHF sprijin afiliat eșecurilor în legătură cu activitățile comerciale sponsorizate de S-GE
 50 mil CHF fonduri puse la dispoziția organizațiilor voluntare din domeniul sportului
 50 mil CHF împrumuturi fără dobândă pentru sportul profesionist și sporturile de echipă
EMIRATELE ARABE UNITE
Emiratele Arabe Unite au înregistrat primul caz de la data de 29 ianuarie 2020., iar la sfârșitul lunii aprilie existau 11,380 de cazuri confirmate. A fost prima țară din Orientul
Mijlociu care a raportat un caz confirmat.
Măsuri economice și sociale:.
 Pe 7 aprilie, Dubai și-a deschis primul centru de testare coronavirus în Al Nasr. Testele sunt gratuite.
 Autoritatea de reglementare a Emiratelor Unite intenționează să sprijine băncile și întreprinderile din țară, unde focarul afectează sectoarele economice majore, cum ar fi
turismul și transportul, cu un plan economic de 27 miliarde de dolari.
 Banca centrală a Emiratelor Unite a declarat că va acorda 50 de miliarde de dirhami prin împrumuturi garantate la costuri zero tuturor băncilor care operează în
Emiratele Arabe Unite, în timp ce 50 de miliarde de dirhami suplimentari vor fi eliberați din bufferele de capital ale creditorilor.
 Magazinele alimentare, farmaciile și benzinăriile rămân deschise.
 Emiratele Arabe Unite au inaugurat , la Abu Dhabi, un centru de depistare a noului coronavirus ce le permite automobiliştilor să fie testaţi fără să-şi părăsească maşinile,
o premieră. Automobiliştii primesc rezultatele în aproximativ 5 minute. Centrul are capacitatea de a testa 600 de persoane pe zi.
 Persoanele care nu respectă protocoalele de distanțare socială sau șoferii cu mai mult de trei persoane în mașina lor pot primi o amendă de 1.000 de dirham.
Organizarea sau participarea la adunări sociale, întâlniri sau sărbători publice va duce la amenzi de 5.000-10.000 de dirhami.
 Subvenții de apă și energie electrică de 5 miliarde de dirham (1,36 miliarde USD) pentru cetățeni și companii.
 Reducerea onorariilor de leasing cu terenuri industriale cu 25% la contractele noi.
 Centrele comerciale din Dubai s-au deschis parțial în 25 aprilie, după o lună, punând în aplicare strict orientările și măsurile de precauție emise de autoritățile locale.
 Tot în 25 aprilie, au anunțat extinderea programului de dezinfectare la 24 de ore pe zi în toate zonele și comunitățile din EAU.
 Autoritatea de Drumuri și Transporturi (RTA) a anunțat că va redeschide trei stații de metrou în Dubai în 26 aprilie.
 Înființarea unui fond de AED de 1 miliard de producători de piață pentru a susține un echilibru între ofertă și cerere pentru stocuri.
 Renunțarea la garanții de performanță pentru start-up-uri pentru proiecte până la 50 milioane AED.
 Au fost aprobate scutiri temporare de la plățile principale și dobânzile la împrumuturi pentru sectorul privat afectat de Covid-19.
 Reducerea taxelor municipale impuse vânzărilor la hoteluri de la 7% la 3,5%.
FINLANDA
Finlanda a înregistrat primul caz de Coronavirus în data de 15 Februarie 2020. La sfârșitul lunii aprilie 2020, conform surselor oficiale din Finlanda, situația este
următoarea: 4906 de cazuri confirmate, 206 decedați și 3000 cazuri vindecate.
Măsuri sociale adoptate:

 Închiderea granițelor țării și închiderea școlilor și universităților
 Limitarea socială la maxim grupuri de 10 persoane
 Guvernul menține funcționarea firmelor de transport pentru a nu afecta livrările și a limita circulatia persoanelor
 Guvernul a crescut capacitatea de testare Coronavirus.
Măsuri economice adoptate:

 Guvernul a suplimentat bugetul cu 27 Milioane de Euro pentru cheltuielile Ministerului Sanatatii
 Guvernul a alocat 73 milioane de Euro pentru a ajuta firmele, suspendând plata taxelor și impozitelor de către întreprinderile mici și mijlocii.
 Guvernul a alocat încă 1 miliard de euro la Fondul de pensii
 Guvernul va acorda sprijin de 2 miliarde de Euro băncii Finnvera Oyj pentru a acorda credite întreprinderilor mici și mijlocii.
FRANȚA
Primul caz de infectare cu Coronavirus a fost confirmat la data de 24 februarie 2020. Până la 29 aprilie 2020 Franța a înregistrat 127.008 cazuri și 23.261 de decese.
• Piețele au fost închise, exceptând zonele unde acestea reprezintă singura sursă de procurare a alimentelor, iar oamenii pot merge la
doctor numai dacă situația o cere cu adevărat;
• Pe 24 martie, Franța a declarat stare de urgență sanitară pentru cel puțin două luni;
• Tratarea coronavirus cu clorochină va fi limitată la situațiile urgente;
• Franța ia în considerare o posibilă relaxarea a măsurilor impuse la începutul lunii mai, școlile fiind, de asemenea, deschise în mod gradual.
• Statul va garanta trezoreriile firmelor până la 90%, pentru ca băncile să poate acorda împrumuturi în continuare;
• Franța a implementat 3 scheme de ajutor de stat. Primele două permit băncii publice de investiții Bpifrance să ofere garanții de stat în cazul împrumuturilor comerciale și linii de
credit pentru întreprinderile cu până la 5.000 de angajați;
• Franța a recurs la o schemă pentru amânarea plății anumitor taxe aeronautice de către companiile aeriene pentru a reduce, pe termen scurt, presiunea asupra fluxurilor de
numerar ale acestora;
• Statul francez a setat un fond de 45 miliarde de euro pentru amânarea contribuțiilor la asigurările sociale ale companiilor, fond ce se adaugă la cele 345 miliarde de euro
alocați pentru sprijinirea economiei și a industriilor;
• A fost creat un fond de garanție în valoare de 300 miliarde de euro pentru a sprijini companiile cu împrumuturi bancare și pentru eliminarea riscului de faliment al acestora;
• Statul a prelungit ajutoarele de șomaj, acestea fiind acum valabile și în cazul artiștilor care au fost nevoiți să își sisteze activitatea; 100% din şomajul tehnic este preluat
și plătit de stat, inclusiv sumele care depăşesc salariul minim pe economie.
GERMANIA
Germania a înregistrat primul caz de coronavirus în data de 27 ianuarie 2020 si a ajuns pe 29 aprilie la 160.059 cazuri și 6.314 decese. Astfel, pandemia lasează Germania pe locul 3 în Europa
şi 5 în lume la numărul total de îmbolnăviri. Specialistii se aşteaptă la o pierdere de aproximativ 729 mld. Euro, la o întrerupere a activităţii economice timp de trei luni şi o întârziere a
recuperărilor ulterioare.
 Ajutorul financiar de 550 mld. Euro promis de Guvernul federal ar putea fi insuficient şi ar necesita alocarea de fonduri suplimentare, care pot fi asigurate doar prin contractarea unor
împrumuturi dacă oamenii nu ar respecta măsurile de protecție.
 S-a pus la dispoziție un program de împrumut care acoperă până la 90% din riscul pentru împrumuturi al companiilor de toate mărimile. Creditele eligibile pot avea o scadență de până la 5
ani și pot ajunge la 1 miliard de euro pe companie, în funcție de nevoile de lichiditate ale companiei.
 Angajatorilor li se vor rambursa integral contribuţiile de asigurare socială pe care trebuie să le plătească pentru angajaţii care prestează munca cu timp de lucru redus, iar angajaţii afectaţi
primesc 60% din ultimul salariu sau 67% cei care au copii.
 Cabinetul de la Berlin a elaborat un proiect de lege, care îi protejează pe chiriaşi de o posibilă reziliere a contractelor de închiriere până la sfârşitul lunii iunie 2020, chiar şi în situaţia în care
nu şi-ar plăti integral chiriile.
 Au fost alocate 10 milioane de euro, fonduri pentru cercetare în general și 145 de milioane Euro pentru dezvoltarea unui vaccin;
Poate că modul în care Germania a înţeles pericolul creat de epidemia de coronavirus a făcut ca dintre ţările cu cel mai înalt grad de îmbolnăvire aceasta să aibă cel mai mic procent de
mortalitate, doar 0,5%, faţă de 10% cât este în Italia sau 7% în Spania.
Pachet măsuri sociale:

 Toate magazinele cu produse care nu sunt de strictă necesitate au fost inchise. Deschise au rămas magazinele alimentare, farmaciile, drogheriile, magazinele sanitare, benzinăriile,
serviciile de curierat, băncile, etc.
 Potrivit ministrului de Interne în țară mai este permisă doar intrarea călătorilor care au un "motiv serios". La frontierele germane au fost reintroduse pe termen nelimitat controalele.
 Măsurile de reducere a contactelor sociale interzic, printre altele, ieșirile în grupuri de mai mult de două persoane în spațiul public pe întregul teritoriu al Germaniei (cu excepția celor care
locuiesc în aceeași gospodărie
GRECIA
29.04.2020: Nr. Cazuri: 2.576. Decese: 139. Vindecati: 577
Măsuri sociale:
 10 martie.- Școlile și universitățile au fost închise
 18 martie - Turismul s-a oprit prin închiderea hotelurilor. Anularea evenimentelor publice / Închiderea locurilor publice - Restaurante, cafenele, saloane de păr, mall-uri și plaje și stațiuni
închise
 23 martie - Sunt permise doar mișcări în scopuri prescrise (angajare esențială, cumpărături alimentare, sănătate). Restricție la domiciliu de 14 zile pentru oricine intra în Grecia Restricții
suplimentare de circulație - Restaurante, cafenele, saloane de păr, mall-uri și plaje și stațiuni închise. Interdicții / restricții de călătorie - Legăturile aeriene către Spania, călătoriile pasagerilor
în Italia, Albania și Macedonia de Nord sunt suspendate, cu excepția resortisanților greci. Croazierele și navele turistice interzise. Din 23 martie zborurile externe sunt foarte restricționate.
Măsuri economice - generale
 11 martie: SSC-urile angajaților (ale firmelor afectate de criza coronavirusului, ale căror contracte de muncă au fost suspendate) și ale angajaților independenți (considerați angajați) afectate
de criza coronavirus bazate pe coduri NACE specifice vor fi acoperite de stat.
 18 martie: reducerea TVA la 6%, de la 24%, pentru produsele sanitare (măști, mănuși etc) (costuri neglijabile).
 24 martie: reducere cu 25% a obligațiilor fiscale și de contribuție la asigurările sociale (fără TVA), dacă este plătită la timp, pentru angajații firmelor oprite, precum și pentru angajații
independenți, liber profesioniști și firmele afectate de criza coronavirusului. Această măsură se aplică tuturor celor eligibili pentru amânarea plăților de datorii fiscale și plăților SSC.
Masuri economice – specifice persoanelor
 14 aprilie: premierul anunță o indemnizație unică de 400 EUR pentru 155000 de șomeri de lungă durată.
 20 martie: firmele pot reduce timpul de muncă al angajaților lor la minimum 2 săptămâni pe lună, pentru cel puțin 50% din toți angajații din cadrul unei firme, cu condiția să nu concedieze
niciun muncitor. Măsura poate fi aplicată până la 6 luni.
 18 martie: o reducere de 40% a chiriei pentru reședința primară, pentru lunile martie și aprilie, pentru angajații firmelor afectate de criza coronavirusului bazată pe anumite coduri NACE.
 19 martie: Prelungirea plății obișnuite a indemnizației de șomaj, precum și extinderea prestației de șomaj de lungă durată și a prestației de șomaj pentru freelanceri și lucrători independenți,
timp de două luni.
 11 martie: indemnizație de 800 de euro pentru angajați independenți, liber profesioniști, întreprinderi individuale și angajatori cu până la 5 angajați și afectați de criza coronavirusului bazată pe
anumite coduri NACE
 Indemnizație de 800 de euro pentru angajații firmelor afectate de criza coronavirusului, ale căror contracte de muncă au fost suspendate pe baza unor coduri NACE specifice. Aceasta
acoperă 1,7 milioane de lucrători din sectorul privat (81% din angajații din sectorul privat).
 Introducerea concediului special pentru lucrătorii cu copii, al căror cost va fi împărțit între stat, firmă și angajat.
Măsuri fiscale
 11 martie: 1) Suspendarea plății TVA și a altor obligații fiscale care erau scadente între 11 martie . 2) Suspendarea plăților SSC scadente până la sfârșitul lunii martie până la 31 octombrie pentru
întreprinderi, angajați independenți și proprietăți unice afectate de criza coronavirusului pe baza unor coduri NACE specifice. Plățile suspendate vor fi plătite în 4 rate în sumă egală, fără dobândă
și suprataxă.
 18 martie: 1) O reducere cu 40% a chiriei pentru spații comerciale, pentru lunile martie și aprilie, pentru firmele afectate de criza coronavirusului bazată pe anumite coduri NACE. 2) Suspendarea
rambursărilor împrumuturilor (pentru suma principală) până în septembrie pentru firmele afectate de criza coronavirusului. Această măsură a fost convenită de băncile grecești
 18 martie: Rambursarea imediată a tuturor cererilor de restituire a impozitelor până la 30.000 de euro care sunt în curs de audit. Măsurile se referă la restituirile fiscale pentru CIT și TVA și nu au
impact fiscal.
 26 martie; Prelungire de 3 luni a termenului limită pentru plata ratelor programate de creanțe fiscale și de contribuție, scadente la 31 martie și luni ulterioare. Aceste plăți vor începe de la 1 iunie
2020.
 30 martie: sprijin economic sub forma unui voucher de formare de 600 EUR pentru șase sectoare științifice (economiști / contabili, ingineri, avocați, medici, profesori și cercetători, 180.390 de
beneficiari). Susținerea sectorului primar al economiei cu 150 de milioane de euro către Ministerul Dezvoltării Rurale și Alimentației.. Plățile de dobândă pentru împrumuturile de performanță ale
societăților afectate de criza coronavirus pentru aprilie, mai și iunie vor fi plătite de către stat, condiționat de firmele care își mențin taxele de angajare.
 3 aprilie: A fost aprobată o schemă pentru sprijinirea economiei prin emiterea de garanții de către Banca Elenă de Dezvoltare în cadrul E.U. cadru temporar pentru ajutorul de stat. Schema va
garanta parțial împrumuturile de capital de lucru eligibile, expunerea totală a Băncii Elene de Dezvoltare a fost de 40% din volumul creditelor emise de un intermediar financiar. IMM-urile solvente
vor primi subvenții de până la 800 000 EUR pe companie pentru a acoperi dobânzi la împrumuturi la obligații fixe, obligațiuni sau descoperiri de cont. Dimensiunea totală a schemei se va ridica la
2 miliarde de euro.
 30 aprilie până pe 31 august pentru întreprinderi, angajați independenți și proprietăți unice afectate de criza coronavirusului pe baza codurilor NACE specifice.

Politica monetară / Reglementarea macroprudențială
BCE s-a angajat să „facă tot ceea ce este necesar în mandatul său” pentru a sprijini economia prin acest șoc. Pentru a păstra creditul bancar și lichiditatea, BCE va efectua temporar operațiuni
suplimentare de refinanțare pe termen lung (LTRO) și va reduce rata dobânzii aplicată în operațiunile de refinanțare pe termen lung (TLTRO III).
În plus, BCE și-a extins programul de achiziție a activelor cu un total de 870 miliarde EUR (7,3% din PIB-ul zonei euro) până la sfârșitul anului 2020, deschizând totodată ușa pentru eliberarea
limitelor autoimpuse. Obligațiile guvernamentale din Grecia sunt incluse ca active eligibile pentru acest program. În ceea ce privește supravegherea,
BCE a redus temporar cerințele de capital bancar și a introdus flexibilitate în ceea ce privește tratamentul împrumuturilor neperformante.
IRAN
În prezent în Iran sunt 93.657 de cazuri de COVID-19, total decese 5.957, iar cazuri active 13.909. Este de menționat faptul că s-au vindecat 73.791 de persoane.
• Măsuri economice
 Guvernul a alocat 10 miliarde de dolari pentru stimularea sectoarelor economice afectate
 Impactul pandemiei asupra economiei ar putea afecta circa 3% din PIB, cu pierderi estimate la 20-30 milioane de dolari.
 Economia iraniană era deja afectată de sancțiunile americane care limitează exporturile de petrol și gaze care sunt esențiale pentru veniturile guvernamentale.
• Măsuri sociale
 Începând cu data de 11 aprilie autoritățile iraniene au anunțat reluarea activităților economice cu risc redus
 Până la jumatatea lunii martie au fost eliberați din închisori o mulțime de prizonieri pentru a preveni răspândirea virusului printre deținuți
ISRAEL
Primul caz de Coronavirus în Istrael a fost confirmat la data de 21 februarie, iar până la sfârșitul lunii aprilie numărul cazurilor a ajuns la 15.728 si 219 decese.
Pentru a evita răspândirea virusului, autoritățile Istraelului, la fel ca celelalte autorități ale Globului, au impus o serie de măsuri, menite să țină sub control situația.
Acestea sunt:
 Autoritatea Israeliană pentru Inovare, Ministerul Sănătății și Inițiativa Națională Digital Israel vor acorda companiilor israeliene o sumă inițială de 50 milioane INS (~
13 milioane dolari) pentru cercetare și dezvoltare și prototipare de sisteme, produse sau soluții tehnologice.
 Creșterea șomajului și a întreprinderilor închise pe fondul izbucnirii coronavirusului a determinat Banca Israelului să cumpere cu 13,4 miliarde de dolari obligațiuni
guvernamentale într-un efort mare pentru a sprijini economia în declin a țării.
 23% dintre istraelieni au rămas șomeri și aplică pentru ajutor din partea statului.
 Guvernul israelian au prezentat un program economic de 80 de miliarde de shekel (22,3 miliarde de dolari) pentru a ajuta economia să treacă peste impactul
pandemiei coronavirusului.
Programul economic conține patru elemente:
 Un plan care include 10 miliarde de shekel puntru cheltuieli suplimentare în domeniul sănătății,
 Aproximativ 20 de miliarde de shekeli pentru pentru lucrătorii salariați și angajații independenți, din care 17 miliarde sunt prevăzuți pentru cei fără locuri de
muncă,
 Pentru întreprinderile mici, mijlocii și mari, ajutoare de 32 de miliarde de shekeli,
 Aproximativ 8 miliarde de shekeli pentru a stimula economia după încetinirea crizei.

ITALIA
Italia a înregistrat primul caz de Coronavirus în data de 15 Februarie 2020 și a ajuns la sfârșitul lunii aprilie 2020 la 203,591 îmbolnăviri și 27,682 decese.
71,252 reprezentând numărul de pacienți care s-au recuperat.
Măsuri sociale:
• Interdicția de a părăsi sau de a intra în zonele în care s-au înregistrat majoritatea cazurilor
• Închiderea localurilor publice
• Anularea activităților sportive sau recreative
• Suspendarea cursurilor școlare
• Emiterea de alerte pentru urgență sanitară care sfătuiesc cetățenii să rămână în case în regiunile în care s-au înregistrat aceste cazuri.
• Printre măsurile adoptate se află și suspendarea, pe întregul teritoriu italian, a ”ceremoniilor civile și religioase, inclusiv înmormântările”
Măsuri economice:
Italia a adoptat un decret de urgență în valoare de 25 de miliarde de euro pentru a sprijini economia țării:
• 3,5 miliarde de euro pentru a sprijini serviciile de sănătate
• 10 miliarde pentru a sprijini familiile și lucrătorii
• 12 miliarde de euro sunt folosiți pentru a face față nevoilor economice imediate ale țării
• Suspendarea obligativității de a plăți a facturilor pentru utilități, taxe și ipoteci pentru firmele mici și gospodării.
JAPONIA
Japonia a înregistrat primul caz de Coronavirus în data de 15 februarie 2020 și a ajuns la sfârșitul lunii aprilie, la: 13,736 îmbolnăviri și 394 decese.

• Stare de urgență până pe 6 mai pentru 7 prefecturi (Tokyo, Kanagawa, Chiba, Saitama, Osaka, Hyogo și Fukuoka) pentru a preveni răspândirea infecțiilor;
• Suspendarea cursurilor școlare;
• Amânarea activităților sportive (Jocurile Olimpice).

• Pachet de măsuri de urgență de 270 de miliarde de yeni (2,5 miliarde de dolari), cu accent pe măsurile de sănătate.
• Guvernul a stabilit un nou program de împrumut pentru întreprinderile mici, inclusiv întreprinzătorii individuali, care înregistrează o scădere bruscă a vânzărilor din
cauza epidemiei de coronavirus;
• Subvenție zilnică de 4.100 de yeni - sprijin pentru părinții care nu lucrează în această perioadă pentru a avea grijă de copiii lor din cauza închiderii școlilor;
• Amânarea plăților pentru utilități timp o lună pentru gospodăriile cu venituri mici;
• Guvernul japonez va pune bazele unui pachet suplimentar de stimulare economică pentru a contribui la atenuarea impactului economic al pandemiei coronavirusului;
• 500 de miliarde de yeni (4,5 miliarde de dolari) în împrumuturi de urgență fără dobândă scăzută, fără garanții, care vizează lupta pentru întreprinderile mici și mijlocii din
industria turismului;
• Pachet economic emergent suplimentar pentru stimularea economiei. Valoarea totală a pachetului este de 108 trilioane de yeni (1,0 trilioane USD) și este echivalentă
cu 20% din PIB-ul țării;
LITUANIA
Lituania a raportat primul caz de infectare cu noul coronavirus pe 28 februarie 2020 și a raportat pe 29 Martie 2020 primul deces provocat de infectarea cu noul
coronavirus. În data de 29 Aprilie 2020, s-au înregistrat 1375 de cazuri și 45 de decese.
Măsuri sociale:
 Închiderea granițelor pentru toți cetățenii străini în data de 15 Martie 2020.
 Închiderea școlilor și a universităților, în data de 13 Martie.
 Înterzicerea tuturor evenimentelor publice importante, în data de 13 Martie.
 Închiderea restaurantelor, barurilor și majoritatea magazinelor (magazinele alimentare și farmaciile fiind excluse) în data de 16 Martie.
 Suspendarea zborurilor internaționale, transportului de călători rutier, feroviar și maritime
Măsuri economice:
 Adoptarea unui plan de susținere economică de cel puțin un miliard de euro de către guvern.
 Primirea unui transport de echipamente de protecție, precum măști, din China coafinanțat de Comisia Europeană.
 Pe parcursul procesului de negociere, finanțarea propusă pentru mobilitatea militară a scăzut de la 6,5 miliarde de euro la 2,5 miliarde de euro în caseta de
negociere a președinției finlandeze, la 1,5 miliarde de euro în propunerea președintelui Consiliului European, Charles Michel, la un potențial zero în ultimul
document tehnic al Comisiei.
MAREA BRITANIE
Marea Britanie a înregistrat primul caz de coronavirus în data de 6 februarie și a ajuns în 29 aprilie, la: 165.221 îmbolnăviri și 26.097 decese
Măsuri sociale :
• Închiderea tuturor magazinele neesențiale, centre de agrement și săli de sport, cafenelele și pub-uri începând cu 21 martie 2020, rămân deschise doar magazinele
alimentare, farmaciile și benzinăriile
• Închiderea școlilor și interzicerea tuturor evenimentelor sociale și adunărilor publice a mai mult de două persoane.
• Persoanelor vulnerabile din punct de vedere clinic și cu risc de complicații li se cere să rămână acasă timp de 12 săptămâni, ca parte a „măsurilor de protecție”,
urmând să primească mâncare și îngrijiri acasă
• Toți furnizorii majori de telefonie mobilă, care acționează la solicitarea guvernului, au trimis un mesaj SMS fiecăruia dintre clienții lor, cu sfaturi pentru a rămâne
izolați.
• Sprijin militar, însemnând 20.000 de oameni pregătiți pentru ajutarea serviciilor publice și a autorităților civile în combaterea virusului.
Măsuri economice :
• Banca Angliei a redus ratele dobânzilor la un nivel constant de 0,1%
• Guvernul a preluat aproape întreg sistemul de sănătate privat
• Guvernul va oferi 1 miliard de lire ajutor pentru plata chiriilor de care vor beneficia 4 milioane de familii defavorizate
• Angajatorii pot solicita statului plata a 80% din salarii (se va aplica veniturilor de până la 2.500 de lire), astfel încât angajații să-și poată menține locul de muncă și să
nu fie concediați
• Se va amâna plata TVA pentru companii
• Firmelor afectate li se oferă împrumuturi de 330 miliarde lire sterline, iar companiile care contribuie la inovarea și dezvoltarea diferitor domenii cheie vor beneficia de
un ajutor special în valoare de 1,25 miliarde lire sterline
• Se poate suspenda la cerere plata ipotecii pentru o perioadă de trei luni
NORVEGIA
Norvegia a înregistrat primul caz la data de 26 Februarie 2020. La data de 29 aprilie 2020, în Norvegia s-au înregistrat 7,680 persoane infectate și 207 de
decese.

 Măsurile stricte de igienă rămân în vigoare, oamenii trebuie să mențină distanța fizică unul de celălalt de cel puțin un metru.
 Evitarea întrunirilor a mai multor persoane, (nu mai mult de 5 persoane).
 Sunt interzise evenimentele culturale, sportive și activitățile sportive organizate, atât în interior cât și în aer liber.
 Profesioniștilor din domeniul sănătății care lucrează în îngrijirea pacienților li se interzice călătoriile în străinătate
 Cetățenii care vin din țări străine vor rămâne pentru o perioadă de două săptămâni în carantină.
Pachetul de măsuri economici:

 Schema de compensare pentru cheltuieli inevitabile de afaceri – compensatie pentru o parte din costurile fixe
 Subvenții pentru companiile tinere – 2,5 miliarde NOK
 Cercetare orientată către afaceri – 250 milioane NOK – pentru a menține activitatea de cercetare și inovare
 Reducerea impozitului pe valoarea adăugată – de la 8% la 7% din data de 1 aprilie până la 31 octombrie 2020.
 Pentru companii s-a amânat termenul pentru plata impozitelor în avans – până în data de 1 septembrie 2020
 Fond de obligațiuni guvernamentale cu un buget de investiții de 50 miliarde NOK pentru a crește lichiditatea și accesul la capital pe piața novergiana.
 Serviciile de sănătate și sociale au primit permisiunea de a-și depăși bugetele.
 Guvernul va aloca mai mult de 2 miliarde NOK pentru dezvolarea de vacciunuri împotriva pandemiei.
NOUA ZEELANDĂ
Primul caz înregistrat în Noua Zeelandă a fost la data de 28 februarie a.c. La data de 29 aprilie 2020 s-au înregistrat 1474 persoane infectate și 19 decese.
 Schemă de concedii pentru lucrătorii din domenii esențiale (pentru a nu simți presiune în cazul în care au nevoie de concediu medical pe durata pandemiei)
 Înghețarea chiriilor și alte măsuri de protecție a chiriașilor
 Sprijin financiar pentru relocarea lucrătorilor din zonele cele mai afectate (100 mil. NZD)
 Programe și aplicații online de asistență pentru sănătatea mentală pe durata pandemiei
 Creșterea plafonului de creditare pentru studenți pentru a acoperi costurile suplimentare pentru cursurile online și restituirea unei părți din taxa de școlarizare pentru cursurile anulate
 Asigurarea de materiale de curs și dispozitive electronice pentru învățământ la distanță și conectare la internet, pentru elevii care nu dispun de mijloacele necesare
 Acordarea de ajutoare sociale și subvenții pentru plata energiei pe timp de iarnă (2,8 mld. NZD);
 Schemă pentru concedii și autoizolare pentru persoanele care nu pot lucra fiind în carantină, în autoizolare sau care au grijă de membrii infectați ai familiei (126 mil. NZD)
 Fonduri pentru sănătate în vederea extinderii unităților de terapie intensivă și a echipamentelor medicale, sprijin pentru medicii de familie și îngrijire primară, îmbunătățirea consultațiilor prin
videoconferință sau telefon (500 mil. NZD)
 Business Finance Guarantee Scheme pentru a acorda împrumuturi IMM-urilor, garantate de stat în proporție de 80% și de bănci în proporție de 20% (6,25 mld. NZD)
 Eliminarea taxelor vamale pentru produse medicale și de igienă cheie
 Amânarea plății ratelor bancare pentru persoane fizice și companii, pentru o perioadă de 6 luni
 Sprijin financiar industriei aviatice (600 mil NZD)
 Înghețarea datoriilor companiilor afectate pe durata pandemiei
 Schemă de subvenții salariale pentru companiile afectate (5,1 mld. NZD)
OLANDA
Olanda a înregistrat primul caz de Coronavirus în data de 27/02/2020 și a ajuns la sfârșitul lunii aprilie la 38.802 cazuri și 4.711 decese.
 Toate adunările sunt interzise până la 1 iunie, dar se va face o excepție pentru înmormântările și ceremoniile religioase cu mai puțin de 30 de persoane.
 Serviciile care implică contactul direct cu alții, cum ar fi coafurile și barurile sunt închise.
 Școlile primare se vor deschide la 11 mai, iar învățământul gimanazial se va deschide treptat după 2 iunie.
 Evenimentele care necesită autorizație sunt interzise până la 1 septembrie. Printre altele, aceasta înseamnă că nu sunt permise meciurile de fotbal, ceea ce duce la sfârșitul sezonului
Eredivisie 2019-2020.
Pachetul de măsuri econmomice:
 Guvernul olandez a alocat între 10 și 20 de miliarde de euro pentru a ajuta întreprinderile ai căror angajați și-au pierdut locurile de muncă din cauza coronavirusul.
 Ministerul Educației a alocat un fond de 2,5 milioane euro pentru distribuirea de laptopuri copiilor din medii cu venituri mici. Scopul acestei inițiative este de a le permite elevilor defavorizați să
continue educația online.
 Au fost distribuiți 1,5 până la 2 miliarde euro, pentru a oferi un venit lucrătorilor independenți în valoare de maximum 1500 €.
 150 milioane de euro cost fiscal aferent veniturilor din dobânzi pierdute la amânarea impozitelor și anularea comisioanelor de întârziere.
 26 miliarde euro alocați pentru amânarea: TVA-ului, Impozitului pe venit, impozitului pe salarii și impozitului pe profit timp de 3 luni.
 2 miliarde de euro alocați împrumuturilor cu dobânzi subvenționate pentru întreprinderi pentru a menține un capital adecvat.
POLONIA
Polonia a înregistrat primul caz de Coronavirus în data de 4 martie și a ajuns în 29 aprilie la: 12.415 îmbolnăviri și 606 decese.
 Guvernul implementează programul Shield for Business în valoare de 47 mld. Euro: se concentrează asupra angajaților, oferind până la 40% din salariul mediu
angajaților firmelor afectate de COVID-19, precum și scutire de plăți de asigurări sociale; există soluții disponibile pentru lucrătorii independenți, nivelurile prețurilor
vor fi monitorizate pentru a le menține la niveluri durabile; va crea un nou fond cu un capital de cel puțin 30 miliarde de PLN (aproximativ 6,7 miliarde EUR) pentru
a stimula investițiile publice în infrastructură, sectorul digital, modernizarea școlilor, telecomunicații, transformare de energie și investiții de mediu;
 Banca Națională a Poloniei a anunțat că reduce dobânda de referință de la 1,5% la 1%;
 La 8 aprilie 2020, guvernul polonez a anunțat un nou program anti-criză denumit scut financiar, care încă nu a fost aprobat de Parlament;
 Pe baza reglementărilor propuse, ministrul Sănătății, în consultare cu ministrul Dezvoltării și ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, este autorizat să emită
ordonanțe care să impună prețuri maxime sau marje maxime pentru vânzările cu ridicata și cu amănuntul de bunuri și servicii care sunt esențiale pentru protecția
sănătății umane, siguranței sau cheltuielilor casnice.
 Până pe data de 25.03.2020 străinii nu au voie să intre pe teritoriul național al Poloniei. Transportul rutier internațional de mărfuri nu este inclus în aceste restricții.
Frontierele rămân deschise fluxului de mărfuri;
 În februarie și martie 2020, în timpul pandemiei coronavirusului din 2019-2020, autoritățile medicale poloneze au efectuat teste de laborator a cazurilor suspecte de
infecție de către SARS-CoV-2, unul dintre cele șapte coronavirusuri umane cunoscute, precum și carantinarea și monitorizarea la domiciliu;
 La 26 martie, secretarul de stat al Ministerului Sănătății, a trimis o declarație prin care a ordonat consultanților medicali din voievodat esă nu facă declarații despre
SARS-CoV-2, situația epidemiologică, riscurile pentru personalul medical sau metode de protecție împotriva infecției, cu excepția cazului în care s-au consultat
pentru prima dată cu Ministerul Sănătății sau cu Główny Inspektorat Sanitarny (GIS, agenția națională de sănătate).
PORTUGALIA
Portugalia a înregistrat primul caz de Coronavirus în data de 2 martie și a ajuns în 29 aprilie la: 24,505 îmbolnăviri și 973 decese.

 Utilizarea fondurilor structurale pentru finanțarea cheltuielilor asociate cu combaterea Covid -19: alocarea a 269 de milioane euro în sistemul medical; sprijin pentru familiile cu copii minori,
drept urmare a închiderii unităților de învățământ.
 Plan Național de Urgență pentru Protecția Civilă (coordonare la nivel național, regional, local) - capacitatea consolidată a pompierilor pentru situații de salvare și transport a persoanelor
bolnave.
 Plan Național de Intervenție și pentru Boli privind Coronavirus (spitale de teren, linie de sprijin consolidată SNS24, campanii de sensibilizare a publicului).
 Garanția furnizării serviciilor de telecomunicații pentru toată populația.
 Finanțare pentru artiști și entitățile culturale cele mai afectate (1 milion EUR).
 Novartis (compania portugheză) dezvoltă vaccinul în consorțiul UE.

 Linie de credit de 400 milioane euro pentru companiile afectate de Covid-19. În acest caz, pentru ca firma să poată beneficia de sprijin, trebuie să fi înregistrat o scădere a cifrei de afaceri de
aproximativ 40% față de anul trecut.
 Linie de credit pentru microîntreprinderile din sectorul turismului (60 milioane euro); linii de credit garantate de stat și puse la dispoziție prin intermediul sistemului bancar
(3.000M euro) – restaurant (600M euro, 270M euro pentru IMM), turism (900M euro, 300M euro penru IMM)industrie (1.300M euro, 400M euro pentru IMM).
 Reeșalonarea împrumuturilor bancare în următoarele 6 luni, până la 30/09/2020, cu o rată de plată a capitalului, dobânzilor și scadențe prelungite cu 6 luni în plus, aplicabile pentru: 1)
credite pentru locuințe, pentru familiile cele mai afectate de pandemie; 2) împrumuturi pentru firme, angajați independenți și instituții sociale.
 Regim de disponibilizare simplificat: lucrătorilor li se va plăti 2/3 din salariul lor, până la limita de 1.905 euro. Din suma respectivă, 30% vor fi asigurate de angajator și 70% de securitatea
socială. Muncitorii disponibilizați vor putea să primească acțiuni de formare, o bursă care se ridică la 30% din Indicele de Asistență Socială (IAS) - aprox. 131 de euro. Jumătate din această
sumă este plătită lucrătorului, iar cealaltă jumătate companiei.
 Guvernul a lansat sprijinul Portugaliei 2020. Cheltuielile suportate de companii cu participarea la evenimente internaționale care au fost anulate pot fi rambursate de către stat.
ROMÂNIA
Pe teritoriul României, primul caz confirmat de coronavirus a fost anunțat la 26 februarie 2020 . Până la sfârșitul lunii aprilie au fost confirmate 11.978 de cazuri de persoane infectate cu
virusul COVID – 19 , 3.569 au fost declarate vindecate și 681 persoane diagnosticate cu infecție cu COVID-19 au decedat.
Măsurile sociale:
•Ordonanţele de Urgență prevăd extinderea restricţiilor de circulaţie a persoanelor şi între orele 6,00 - 22,00 cu unele excepţii. Documentul reglementează circulaţia persoanelor care
au împlinit vârsta de 65 de ani, în afara locuinţei/gospodăriei. Acestor persoane li s-au acordat două intervale pe timpul zilei - între orele 7:00 - 11:00 şi 19:00 - 22:00 cu
o declaraţie pe proprie răspundere completată.
•Se interzice circulaţia tuturor persoanelor în afara locuinţei/gospodăriei, cu următoarele excepţii:
a) deplasarea în interes profesional, inclusiv între locuinţă/gospodărie şi locul/locurile de desfăşurare a activităţii profesionale şi înapoi;
b) deplasarea pentru asigurarea de bunuri care acoperă necesităţile de bază ale persoanelor şi animalelor de companie/domestice,
precum şi bunuri necesare desfăşurării activităţii profesionale;
c) deplasarea pentru asistenţă medicală care nu poate fi amânată şi nici realizată de la distanţă;
d) deplasarea din motive justificate, precum îngrijirea/ însoţirea copilului, asistenţa persoanelor vârstnice, bolnave sau cu dizabilităţi ori deces al unui membru de familie;
e) deplasările scurte, în apropierea locuinţei/gospodăriei, legate de activitatea fizică individuală a persoanelor (cu excluderea oricăror activităţi sportive
de echipă), cât şi pentru nevoile animalelor de companie/domestice;
f) deplasarea în scopul donării de sânge, la centrele de transfuzie sanguină;
g) deplasarea în scop umanitar sau de voluntariat;
•Se instituie măsura izolării la domiciliu sau, după caz, carantinării pentru toate persoanele care intră în România.
•În privința transportului aerian, se menține, pentru toate aeroporturile din țară, suspendarea zborurilor din și spre următoarele destinații:
SPANIA - suspendare prelungită 14 zile de la 28 aprilie
ITALIA - suspendare prelungită 12 zile din 3 mai până în 14 mai
FRANȚA, GERMANIA - 10 zile, din 5 mai până în 14 mai
•Până în 15 mai avem obligația să respectăm toate restricțiile impuse de autorități,
iar după acestă dată măsurile de relaxare vor fi luate gradual, pentru a vedea impactul acestora legat de evoluția cazurilor de COVID-19.
Măsurile economice :
• Câte 500 de euro (2.500 lei) pentru sporul de risc alocat fiecărui medic implicat în lupta împotriva virusului. De această sumă va beneficia și personalul medico-
sanitar, inclusiv cel auxiliar, implicat direct în transportul, echiparea, evaluarea, diagnosticarea și tratamentul pacienților infectați cu COVID-
19. Pentru aceste sume nu vor fi plătite contribuții de asigurări sociale și de asigurări sociale de sănătate. Fondurile alocate pentru plata stimulentelor de risc sunt de aproximativ 100
de milioane de euro.
• 30 de milioane de euro alocați persoanelor aflate în carantină, inclusiv familiile medicilor aflați în prima linie. Măsura are în vedere implicarea concretă a peste 1.000
de asistenți sociali care să acopere nevoile unui număr de minim 100.000 de persoane carantinate.
• 350 de milioane de euro pentru cumpărarea de echipamente medicale (ventilatoare, injectomate, teste COVID-19
etc.) și echipamente de protecție (măști, mânuși, combinezoane etc.), cu posibilitatea de a crește alocarea până la 500 de milioane.
• Fondurile europene salvează vieți: aproximativ 1,16 miliarde de euro au fost alocate sănătății românilor în luna martie și alte 4,1 miliarde de euro în următorii 7 ani de zile.
• În total, măsurile medicale, sociale și economice luate de Ministerul Fondurilor Europene în contextul pandemiei cu coronavirus cumulează un miliard și jumătate de euro.
• Șomajul tehnic în cuantum de 300 de milioane de euro : începând cu data de
4 mai Ministerul Fondurilor Europene decontează către Ministerului Muncii și Protecției Sociale/ Agenției Naționale pentru Ocuparea Forței de Muncă (ANOFM) sumele achitate angajaților
care intră în șomaj tehnic.
• Suplimentar, 170.000 persoane aflate în carantină, izolare sau autoizolare, precum și copiii și persoanele instituționalizate în centre de tip rezidențial vor beneficia
de pachete cu produse de igienă.
• Guvernul intenţionează să suporte o parte din cheltuielile cu salariile angajaților pentru companiile afectate de pandemie, după 15 mai,
ca măsură de ajutor a reluării activității economice. În paralel, în sectoarele unde reluarea activității este mai dificilă, se poate menține și plata şomajului tehnic.
RUSIA
Rusia a înregistrat primul caz de coronavirus în data de 31 ianuarie 2020, și a ajuns în 29 aprilie la: 99.399 de îmbolnăviri și 972 de decese.
 Părinții ai căror copii au între 3 și 7 ani nu vor mai trebui să prezinte certificate pentru a primi indemnizațiile.
 Autoritățile vor ajuta șomerii direct: timp de trei luni vor plăti o indemnizație în cuantumul unui salariu minim.
 Pentru familiile cu copii în care părinții și-au pierdut locul de muncă, vor fi alocate alte trei mii de ruble pe lună pentru fiecare copil.
 Oferirea de garanții sociale sporite de asigurare, medicilor, similare celor din Armată.
 În următoarea jumătate de an vor fi oferite toate plățile și beneficiile sociale fără prezentarea a unor adeverințe.
 În cazul diminuării veniturilor lunare cu peste 30%, cetățeanul va beneficia de o pauză a plății creditelor de consum și ipotecare.
 Toate îndemnizațiile pentru veteranii de război în legătură cu aniversarea a 75 de ani de la Victorie, urmează să fie achitate până pe 9 mai. Toate îndemnizațiile pentru veteranii de
războim în legătură cu aniversarea a 75 de ani de la Victorie, urmează să fie achitate până pe 9 mai.
 Rusia va debloca 1.400 miliarde de ruble (16,2 miliarde de euro la rata actuală) pentru combaterea pandemiei generate de noul coronavirus şi pentru măsuri de susţinere
a economiei.
 Începând cu luna aprilie, timp de trei luni, va fi o plată specială pentru medicii care luptă cu coronavirusul: de la 25 la 80 de mii. de ruble.
 Ajutor acordat întreprinderilor mici şi mijlocii cu "un moratoriu asupra plăţii unui anumit număr de amenzi şi o interzicere temporară a blocării conturilor lor", precum şi un sprijin pentru
persoanele insolvabile care "va permite oamenilor cu o datorie între 50.000 şi 700.000 de ruble să se elibereze de obligaţiile lor
 Toate veniturile sub formă de dobânzi sau dividende, care pleacă peste hotare, vor fi impozitate cu 15%.
 Dobânzile din depozitele bancare sunt impozitate cu 13%.
 Indemnizațiile de șomaj vor fi echivalate cu salariul minim pe economie.
 Președintele a solicitat guvernului și Băncii Centrale să propună și să adopte măsuri suplimentare pentru o dezvoltare durabilă a sectorului real al economiei, inclusiv garanțiile
de stat.
SPANIA
Spania este a treia țară ca număr de decese și infectări din cauza infecției cu noul coronavirus, după Italia și Statele Unite.
A înregistrat primul caz de coronavirus în data de 24 februarie și a ajuns în 29 aprilie la: 236,899 îmbolnăviri și 24,275 decese
Măsurile luate de conducerea țării în acest context au fost:
a. sociale:
• Granițele țării au fost închise, după ce țara a suspendat o perioadă tratatul Schengen pentru a putea opri răspandirea virusului.
• Repatrierea tuturor spaniolilor prinși în afara granițelor.
• Izolarea strictă a unui număr de aproximativ 50 de milioane de spanioli, care nu pot ieşi din casă decât singuri şi doar pentru a cumpăra
produse de primă necesitate şi pentru a merge la serviciu, acolo unde telemunca nu este posibilă.
b. economice și fiscale:
• Guvernul a solicitat ajutorul NATO pentru a rezolva deficiențele în lupta împotriva coronavirusului. Printre altele, el a cerut Alianței să-l ajute să
aducă în Spania 1,5 milioane de măști și alte materiale pentru combaterea pandemiei.
• Guvernul spaniol a alocat 200.000 de milioane de euro din PIB pentru a face față consecințelor pandemiei și amână plata ratelor la bănci,
pentru persoanele afectate de coronavirus.
• Statul oferă companiilor, dar și angajațiilor care vor fi concediați ajutor financiar, pentru șomaj sau continuarea activității.
STATELE UNITE ALE AMERICII
În S.U.A, până la data de 29 aprilie au fost înregistrate 1.048.834 cazuri de îmbolnavire de Coronavirus si 60.495 de decese. Până la sfârșitul lunii aprilie144.352 de
cazuri au fost vindecate.
Măsuri economice:
 Au fost eliberate resurse financiare de până la 50 de miliarde de dolari pentru a ajuta americanii afectați de focar;
 Ratele sunt reduse la 0, lansându-se un program de relaxare cantitativă în valoare de 700 mil.$, putând fi amânate cel puțin 60 de zile
 Președintele SUA semnează un plan de scutire în valoare de 100 de mil. $ care permite extinderea șomajului pentru persoanele care lucrează în inteprinderi mari
dar și testarea gratuită.
 Se invocă Legea privind producția de apărare, prin care guvernul obligă întreprinderile să producă consumabile necesare: măști, mânuși, etc.
 Banca Centrală a eliminat limitele sale de achiziții de active, sprijinind astfel buna funcționare a pieței;
 Rezerva Federală a redus cerințele de capital pentru bănci;
Măsuri sociale:
 Cetățenii non-americani care s-au aflat în spațiul Schengen în ultimele 14 zile nu au voie sa călătorească în Statele Unite pentru o perioadă de 30 de zile;
 Oamenii au voie sa părăsească locuința doar pentru a ajunge la job sau pentru lucruri esențiale traiului: mâncare, medicamente, mișcare;
 Școlile/ universitatiile au fost închise, elevii urmând cursuri online;
 Evenimentele publice precum și alte activități care includ mai mult de 2 persoane care nu aparțin aceleași familii sunt interzise.
SUEDIA
Până la 29 aprilie 2020,Suedia înregistrează un număr de 20 302 de îmbolnăviri dintre care 2 462 de decese.
Măsuri sociale:
 Izolarea vârstinicilor peste 70 ani și implicarea populației în procurarea de bunuri necesare lor
 Interzicerea grupărilor mai mari de 500 persoane
 Suspendarea activității teatrelor și cinematografelor
 Închiderea granițelor pentru non-membrii UE
Măsuri economice:
 Economic vorbind, statul pare să vrea să îi ajute cu adevărat pe cei afectați de epidemie. Dacă săptămâna trecută Banca națională anunțase că va debloca 50 de
miliarde de euro sub formă de împrumut fără dobândă pentru companiile care au de suferit, luni guvernul a venit cu un pachet de criză în valoare de aprox. 30
miliarde de euro. Printre altele, el va acoperi concediile medicale ale angajaților și plata parțială a salariului celor care intră în șomaj tehnic. În același timp,
companiile vor fi păsuite la plata impozitelor și taxelor până la 12 luni.
 Deși numărul cazurilor este destul de ridicat,Suedia este țara din UE care sfidează această pandemie.Suedia tratează această situație cu calm,școlile și
restaurantele încă își desfășoară activitatea,multe dintre abordări sunt la nivel de recomandări,stațiunile de schi încă functionează,iar testările se aplică doar
persoanelor ce necesită spitalizare și persoanelor în vârstă.Din contră, oamenii sunt sfătuiți și încurajați să iasă la plimbare atât timp cât respectă păstrarea
distanței la 2 metri unul de celălalt, iar sălilele de fitness funcționează în continuare.
TURCIA
Pâna la sfârșitul lunii aprilie 2020, Turcia a întregistrat următoarele statistici: 114 653 de cazuri totale, 2992 de decese si 33 791 de pacienti vindecați
Din punct de vedere al organizării strategice, Turcia a propus următoarele reguli privind siguranța climatului economic:
 Produsele de interes sanitar nu se vor mai comercializa între indivizii neautorizați
 Turcia a anulat impozitele colectate din următoarele sectoare: securitate națională, industria grea, industria auto, transport, teatru și cinematografia, textile
 Firmele exportatoare sunt susținute de către stat, cu scopul de a putea achiziționa materiale
 Banca publică Halkbank va amâna ratele timp de 3 luni pentru: afaceri si artiști (care sunt afectati negativ de către criza generata de noul virus)
 Statul alocă 2 milioane de lire (308 milioane de dolari) pentru ajutorarea persoanelor aflate în impas financiar
 La nivel investițional, Turcia a alocat 15.4 $ milioane de dolari către sectorul economic
 Statul a ajutat industria aeronautică prin suspendarea taxelor, dar și prin alocarea unor fonduri suplimentare.
Din punct de vedere al măsurilor sociale:

 Turcia a impus o distanțare minimă de 2 metri între persoane
 Fructele și legumele se comercializează într-un ambalaj pus la dispoziție de către furnizor/producător
 Anularea zborurilor către zonele galbene si roși
 Dezinfectarea periodică a zonelor de interes ridicat: Spitale, școli, Instituții Publice
 Turcia a testat până la sfârșitul lunii aprilie aproximativ 90 000 de persoane.
UNGARIA
Până la data de 29 aprilie 2020, în Ungaria au fost confirmate 2727 de cazuri de îmbolnăvire cu Covid-19 și 300 de decese.
Măsuri sociale:
 Cetățenii care vin din țări străine rămân pentru o perioadă de două săptămâni în carantină.
 S-a impus distanțarea socială de minimum 2 metri între persoane
 Unitățile de învățământ au fost închise, cursurile se predau online, iar evenimentele au fost suspendate pe o perioada nedeterminată.
Măsuri economice:
 Toate plățile datorate, în urma împrumuturilor acordate persoanelor și companiilor, sunt suspendate. Este valabil și pentru plata capitalului și a dobânzii. Acest lucru este
în vigoare până la sfârșitul anului;
 Împrumuturile acordate începând cu 19 martie pot avea maximum 5% peste rata dobânzii de politică monetară a Băncii Naționale Maghiare.
 Guvernul suportă contribuțiile la salarii, în funcție de numărul de angajați din domeniile turismului, cateringului, divertismentului, sportului, culturii și serviciilor personale de
taxi;
 Se va face compensarea angajatorilor pentru unele dintre costurile salariale aferente orelor de muncă scurtate;
 Se acordă sprijin pentru așa-numitele „sectoare prioritare” precum turismul, sănătatea, construcțiile și industriile alimentare;
 Guvernul alocă 15 miliarde HUF pentru achiziționarea de echipamente medicale suplimentare;
 Finanțări de 5,5 miliarde de euro pentru întreprinderi sub formă de împrumuturi, subvenții și garanții la credite, dar și reintroducerea „pensiei din a 13-a lună” în patru
tranșe începând din februarie 2021.
 Ministrul Finanțelor a declarat că Ungaria a acordat 20% din PIB-ul său în eforturile de protecție împotriva noului coronavirus. După o întâlnire a grupului de acționari
financiare care coordonează răspunsul financiar la epidemie, ministrul Finanțelor a declarat că aproximativ 2.000 de miliarde HUF (5.5 miliarde EUR) vor fi utilizate pentru
a înființa trei fonduri de investiții.
BIBLIOGRAFIE
 a-suspensao-dos-contratos-de-trabalho-nas-empresas-mais-afetadas-pelo-covid-19/amp/?fbclid=IwAR1bYOpJrQHk2JkAKgj4a5Gqv7pfw1rY-8XH7AWOnGWjr4-5owUBkVXAsOQ , (accesat 29.04.2020)
 "Abe announces 2nd round of support steps for coronavirus" http://www.asahi.com/ajw/articles/13203373 accesat la 29.04.2020
 Ararat online.ro accesat 29 aprilie 2020
 BRUEGEL DATASETS, „The fiscal response to the economic fallout from the coronavirus”,https://www.bruegel.org/publications/datasets/covid-national-dataset/#belgium , accesat la 29.04.2020.
 Bulgarian National Radio, Bulgaria’s government takes emergency social and economic measures against coronavirus crisis, BNR.bg,
https://bnr.bg/en/post/101246446/bulgarias-government-takes-emergency-social-and-economic-measures-against-coronavirus-crisis, accesat la 29 apr. 2020
 Business Insider, www.businessinsider.com, ”The government is to announce emergency measures for renters”, Bienkov, A., Colson, T., Payne, A.,
https://www.businessinsider.com/coronavirus-covid-19-uk-britain-united-kingdom-infection-deaths-symptoms-2020-3 , accesat la 29.04.2020
 Cnbc.co https://www.cnbc.com/2020/03/23/trump-fed-congress-government-efforts-to-contain-coronavirus-economic-impact.html, accesat pe 29. Aprilie
 Comisia Europeană „Cazuri de ajutor de stat”, https://ec.europa.eu/info/live-work-travel-eu/health/coronavirus-response/economy/state-aid-cases_ro, (accesat 29.04.2020)
 Comisia Europeană, Policy measures taken against the spread and impact of the coronavirus, https://ec.europa.eu/info/sites/info/files/coronovirus-policy-measures-6-april_en_1.pdf, (accesat 29.04.2020)
 Comisia Europeană, „Overview of the Commission’s response ”, https://ec.europa.eu/info/live-work-travel-eu/health/coronavirus-response/overview-commissions-response_en (accesat 28.04.2020)
 Curs de guvernare, www.cursdeguvernare.ro, "Măsurile pentru combaterea efectelor crizei Covid: de la spor de risc pentru personalul medical, la șomajul tehnic și la achiziția de echipamente. Impact – 1,5 miliarde de euro", Vladimir Ionescu
(accesat pe 29 aprilie 2020)- https://cursdeguvernare.ro/masurile-pentru-combaterea-efectelor-crizei-covid-de-la-spor-de-risc-pentru-personalul-medical-la-somajul-tehnic-si-la-achizitia-de-echipamente-impact-15-miliarde-de-euro.html
 Donor Tracker, „South Korea, widely wiewed as model for COVID-19 response, publishes planning resources and financial measures, invests in further vaccine development and economic relief packages” [website]
https://donortracker.org/South-Korea-COVID-19-response-measures (accesat 28 aprilie 2020)
 Dumitrescu, Anca, “Măsuri luate de China pentru susţinerea economiei afectată de epidemia provocată de coronavirus”, 11 Feb. 2020,
https://www.news.ro/economic/masuri-luate-de-china-pentru-sustinerea-economiei-afectata-de-epidemia-provocata-de-coronavirus-1922400011002020020919261776
 DW focus, Coronavirus: Angela Merkel anunţă măsuri fără precedent, [website] https://www.dw.com/ro/coronavirus-angela-merkel-anunţă-măsuri-fără-precedent/a-52791889
 El Mundo, www.elmundo.es , SARA POLO, ESTHER MUCIENTES ” Covid-19 | "Estamos acercándonos al tan ansiado pico", https://www.elmundo.es/ciencia-y-salud/salud/2020/03/27/5e7d9513fdddff8c088b4570.html , accesat la 28.04.2020
 El Pais, www.elpais.com , Pablo Linde, ”Las muertes por coronavirus vuelven a caer: 517 en las últimas 24 horas”, https://elpais.com/ , accesat la 29.04.2020
 Euractiv „After declaring ‘war’ on COVID-19, France readies measures to uphold economy”, https://www.euractiv.com/section/coronavirus/news/after-declaring-war-on-covid-19-france-readies-measures-to-uphold-economy/, (accesat
27.04.2020)
 Euractiv, Alexandra Brzozowski, „Belgian government confirms lockdown measures show impact”, https://www.euractiv.com/section/coronavirus/short_news/belgium-update-covid-19/, accesat la 28.04.2020.
 Euractiv, Alexandra Brzozowski, „Belgium enters lockdown over coronavirus crisis until 5 April”, https://www.euractiv.com/section/coronavirus/news/belgium-enters-lockdown-over-coronavirus-crisis-until-5-april/, accesat la 29.04.2020.
 EURACTIV, Wearing a mask is now ‘obligatory’, policy of allowing movement of seasonal workers criticised, EURACTIV.bg, https://www.euractiv.com/section/health-consumers/short_news/bulgaria-update-covid-19/, accesat la 29 apr. 2020
 European Commission, Coronavirus response: Transport measures, ec.europa.eu, 29 Apr. 2020, https://ec.europa.eu/transport/coronavirus-response_fr
 European Commission, State aid: Commission approves German guarantee measure to further support economy in coronavirus outbreak, [website] https://ec.europa.eu/commission/presscorner/detail/en/ip_20_517
 Embassy Of The United Arab Emirates, https://www.uae-embassy.org/novel-coronavirus-covid-19-information-uae-response, accesat în data de 29.04.2020
 Guvernul portughez, Tempos excecionais exigem respostas adequadas, https://www.portugal.gov.pt/pt/gc22/comunicacao/noticia?i=tempos-excecionais-exigem-respostas-adequadas (accesat 29.04.2020)
 Guvernul Elveției, Bundesrat verschärft Massnahmen gegen das Coronavirus zum Schutz der Gesundheit und unterstützt betroffene Branchen [website], Berna 13.03.2020 (accesat 29 aprilie 2020)
 Guvernul Norvegiei, “Economic measures in Norway in response to COVID-19, Ministry of Finance, https://www.regjeringen.no/no/tema/koronavirus/nasjonale-tiltak/id2693684/?expand=factbox2693813 (accesat la 29.04.2020)
 Haaretz, „Israeli Government Unveils Massive Program to Help Economy Cope With Coronavirus”, (accesat la data de 29.04.2020)
 He, Laura, ”Coronavirus devastates China's economy and the 'nightmare' is not over”, CNN Business, 28 Apr. 2020, https://edition.cnn.com/2020/03/16/economy/china-economy-coronavirus/index.html
 ING, Philippe Ledent, „Belgium: Special powers and special measures”, https://think.ing.com/articles/belgium-special-powers-and-special-measures/, accesat la 28.04.2020.
 Inovation Israel, „Government of Israel wages war on Coronavirus”, https://innovationisrael.org.il/en/news/government-israel-wages-war-coronavirus, ( accesat la data de 29.04.2020)
 https://www.bloomberg.com/news/articles/2020-03-16/finland-invokes-emergency-powers-to-slow-coronavirus-spread , (accesat la data de 29.04.2020)
 https://korona.kans.io/?language=en , (accesat la data de 29.04.2020)
 https://www.worldometers.info/coronavirus/country/finland/ , (accesat la data de 29.04.2020)
 Kupferschmidt, Kai, Cohen, Jon, “China’s aggressive measures have slowed the coronavirus. They may not work in other countries”, Science, 2 Mar. 2020,
https://www.sciencemag.org/news/2020/03/china-s-aggressive-measures-have-slowed-coronavirus-they-may-not-work-other-countries
 MFE, www.mfe.gov.ro, "Pachet de măsuri fără precedent din fonduri europene deblocate de Guvernul României", Ministerul Fondurilor Europene (accesat 29 aprilie 2020)-
http://mfe.gov.ro/pachet-de-masuri-fara-precedent-din-fonduri-europene-deblocate-de-guvernul-romaniei/
 Middle East Monitor, „Israel’s shattered economy forces bank into desperate measures”, https://www.middleeastmonitor.com/20200324-israels-shattered-economy-forces-bank-into-desperate-measures/, (accesat la data de 29.04.2020)
 Ministerul Afacerilor Interne al României, „Informare COVID -19, Grupul de Comunicare Strategică, 28 apr 2020, ora 13.00” [website] https://www.mai.gov.ro/informare-covid-19-grupul-de-comunicare-strategica-28-martie-2020-ora-13-00/ (accesat 28
aprilie 2020)
 Monitorul Apararii si Securitatii, Economia şi piaţa muncii din Germania, influenţate serios de epidemia de coronavirus, [website] https://monitorulapararii.ro/economia-si-piata-muncii-din-germania-influentate-serios-de-epidemia-de-coronavirus-1-30164

 New Zealand Government https://www.health.govt.nz/our-work/diseases-and-conditions/covid-19-novel-coronavirus (accesat la data 29.04.2020)
 Observador, Governo vai facilitar a suspensão temporária dos contratos de trabalho nas empresas mais afetadas pelo Covid-19, ,https://observador.pt/2020/03/09/governo-vai-facilitar-
 Radio Europa Liberă România, www.romania.europalibera.org ”Spania trece de 2.000 de decese de coronavirus. 462 doar în ultimele 24 de ore”,
https://romania.europalibera.org/a/spania-trece-de-2-000-de-decese-de-coronavirus-462-doar-în-ultimele-24-de-ore/30504155.html , accesat la 29.04,2020
 Reserve Bank of New Zeeland https://www.rbnz.govt.nz/covid-19 (accesat la data 29.04.2020)
 RFI „Coronavirus Franţa: măsurile economice anunţate de guvern”, https://www.rfi.ro/special-paris-119143-coronavirus-franta-masurile-economice-anuntate-de-guvern, (accesat 29.04.2020)
 RTVE, www.rtve.es, PALOMA SALAS, MIGUEL CHARTE ”Así te hemos contado el día en que el Gobierno ha anunciado nuevas medidas contra el impacto del coronavirus”,
https://www.rtve.es/noticias/20200317/coronavirus-ultima-hora-directo/2010267.shtml , accesat la 29.04.2020
 South Korea Ministry of Economy and Finance, „3rd Crisis Management Meeting of 2020” [website] http://english.moef.go.kr/pc/selectTbPressCenterDtl.do?boardCd=N0001&seq=4872 (accesat 28 aprilie 2020)
 Swiss Info, Coronavirus: the situation in Switzerland [website], https://www.swissinfo.ch/eng/covid-19_coronavirus--the-situation-in-switzerland/45592192, (accesat 04aprilie 2020).
 The Brussels Times, Alan Hope, „Coronavirus: €1,450 bonus for front-line hospital staff”, https://www.brusselstimes.com/all-news/belgium-all-news/104395/coronavirus-e1450-bonus-for-front-line-hospital-staff-economy-de-croo-wilmes-budget/
, accesat la 27.04.2020
 The Guardian, www.theguardian.com , ”Boris Johnson says he expects mass Covid-19 testing to be possible soon – as it happened”, Sparraw, A., Campbell, L.,
https://www.theguardian.com/politics/live/2020/mar/19/uk-coronavirus-live-boris-johnson-london-lockdown-williamson-refuses-to-rule-out-government-putting-london-in-lockdown-by-weekend, accesat la 28.04.2020
 The Bulletin The platform for Belgium's international community, „Coronavirus in Belgium: The latest developments”, https://www.thebulletin.be/coronavirus-belgium-information-covid-19-questions-answers, accesat la 29.04.2020.
 The Bulletin The platform for Belgium's international community, „Updated daily: Our practical guide to how Belgium's coronavirus restrictions affect you”,
https://www.thebulletin.be/updated-daily-our-practical-guide-how-belgiums-coronavirus-restrictions-affect-you, accesat la 29.04.2020.
 Thisanka Siripala "Japan Mulling Additional Coronavirus Economic Rescue Measures" https://thediplomat.com/2020/03/japan-mulling-additional-coronavirus-economic-rescue-measures/ accesat la 29.04.2020
 United Kingdom Government, www.gov.uk, ”Chancellor sets out extra £750 million coronavirus funding for frontline charities”, https://www.gov.uk/government/news/chancellor-sets-out-extra-750-million-coronavirus-funding-for-frontline-charities
, accesat la 29.04.2020
 World Health Organization, Coronavirus disease, Situation Reports, https://www.who.int/emergencies/diseases/novel-coronavirus-2019/situation-reports/, accesat în data de 29.04.2020
 Worldometers, https://www.worldometers.info/coronavirus/country/belgium/, accesat la 28.04.2020.
 Worldometers, United Kingdom, https://www.worldometers.info/coronavirus/country/uk/, accesat la 29.04.2020
 Worldometers, Spain, https://www.worldometers.info/coronavirus/country/spain/, accesat la 29.04.2020
 Albania budgets 370 mln to fight coronavirus and help economy, https://www.reuters.com/article/health-coronavirus-albania/albania-budgets-370-mln-to-fight-coronavirus-and-help-economy-idUSL8N2BD5VH accesat la 28.04.2020
 Coronavirus. Albania închide școlile și anulează zborurile spre Italia https://www.digi24.ro/stiri/externe/mapamond/coronavirus-albania-inchide-scolile-si-anuleaza-zborurile-spre-italia-1272586 accesa la 28.04.2020
 Worldometers, Switzerland, https://www.worldometers.info/coronavirus/country/switzerland/ . Accesat la 29.04.2020
 https://www.bursa.ro/rusia-aloca-16-miliarde-de-euro-combaterii-covid-19-43403932, accesat la 29.04.2020
 https://treasury.gov.au
 https://www.health.gov.au
 https://www.homeaffairs.gov.au/covid-19/Pages/covid-19-english.aspx?lang=english
 https://covid19.govt.nz/
 https://www.pio.gov.cy/coronavirus/en/press/fin.pdf
 https://cyprus-mail.com/2020/03/23/coronavirus-cyprus-economic-package-to-amount-to-e1-5-billion/
 https://ec.europa.eu/commission/presscorner/detail/en/IP_20_591 , accesat la 29.04.2020
 Tackling coronavirus (COVID‑19) Contributing to a global effort - http://www.oecd.org/coronavirus/en/ - accesat 29.04.2020
 https://www.rfi.ro/special-paris-119179-iranul-reproseaza-americii-ca-nu-poate-combate-coronavirusul-din-cauza
 Austrian Government, https://www.austria.org/coronavirus - accesat 28 aprilie 2020,
 https://www.euractiv.com/section/economy-jobs/news/oesterreich-schickt-seine-wirtschaft-in-den-kryoschlaf/
 https://www.pubaffairsbruxelles.eu/state-aid-commission-approves-e15-billion-austrian-liquidity-scheme-to-support-the-economy-in-the-coronavirus-outbreak-eu-commission-press/
• https://www.worldometers.info/coronavirus/
• Italy supports coronavirus-hit economy, PM hails ‘Italian model’ https://www.cnbc.com/2020/03/16/italy-supports-coronavirus-hit-economy-pm-hails-italian-model.html , accesat la 28 aprilie 2020.
• Italy mulls new economic package amid COVID-19 fallout, https://www.aa.com.tr/en/europe/italy-mulls-new-economic-package-amid-covid-19-fallout/1762320 , accesat la 28 aprilie 2020.
• Worldometers, Italy, https://www.worldometers.info/coronavirus/country/italy/, accesat la 29 aprilie 2020.
• https://www.macleans.ca/economy/economicanalysis/how-denmark-got-ahead-of-the-covid-19-economic-crisis/
• https://home.kpmg/xx/en/home/insights/2020/04/denmark-government-and-institution-measures-in-response-to-covid.html
• https://www.worldometers.info/coronavirus/country/denmark/
• Japan's sudden spike in coronavirus cases after Tokyo Olympics postponement raises eyebrows https://abcnews.go.com/International/japans-sudden-spike-coronavirus-cases-tokyo-olympics-postponement/story?id=70041840 accesat la 28.04.2020
• Coronavirus: Japan to close all schools to halt spread https://www.bbc.com/news/world-asia-51663182 accesat la 28.04.2020
• Japan Government and institution measures in response to COVID-19. https://home.kpmg/xx/en/home/insights/2020/04/japan-government-and-institution-measures-in-response-to-covid.html accesat la 28.04.2020
PROIECT REALIZAT DE:
Studenții masteranzi ai facultății de  Mandica Gabriela-Miruna – Grecia  Rosoga Iulia-Diana-Elena – Coreea de Sud
Relații Economice Internaționale:  Mangu Anamaria-Mihaela – Olanda  Sandu Cristina – Noua Zeelandă
 Manole Bianca-Andreea – Emiratele Arabe  Stefan Denisa-Vasilica – Cipru
 Barbu Andreea – Armenia Unite  Stefanescu Mara-Alexandra – Elveția
 Berechet Andreea-Roxana – Bulgaria  Mitache Alexandra-Rahia – Franța  Tanasciuc Marcela – Portugalia
 Bocîncă Gabriela – Japonia  Mitea Livia-Alexandra – Australia  Voinea Diana-Elena – România
 Boghici Diana-Andreea – China  Neagu Denisa-Ioana – Italia
 Ciceu Florin-Cosmin – Turcia  Nechita Andreea-Sinziana – Ungaria Coordonator:
 Ciocan Ana-Maria – Germania  Negret Andreea – Danemarca Conf. univ. dr. Andreea Paul
 Colomeischi Maria-Alexandra – Spania  Nemeth Oana – Norvegia www.andreeapaul.ro
 Constantinescu Alexandra – Iran  Nitu Ioana – Suedia
 Craiu Stefania-Luisa – Marea Britanie  Olteanu Mihai-Adrian – Finlanda Contact:
 Dumitrescu Andreea – Polonia  Paltin Izabella-Ioana – Statele Unite ale studentiimei@ggmail.com
Americii
 Jonuzaj Aleks – Albania Tel: 0722.637.140
 Petre Patricia-Petronela – Austria
 Latu Bianca-Lacramioara – Belgia
 Predescu Razvan-Florinel – Lituania
 Leafu Cristina-Romina – Rusia
 Radu Denisa-Andreea – Israel
 Roman Ana-Maria-Iuliana – Cehia
Fondul Social European:
în sprijinul relansării economice
UE a lansat un Plan european de redresare economică ca răspuns la
criza economică în desfăşurare. Politica de coeziune şi instrumentele
sale de finanţare, care includ Fondul Social European, reprezintă esenţa
acestei strategii menită a scoate Europa din criză şi a asigura revenirea
rapidă la o creştere durabilă.
Criza economică: contextul

Criza de lichidităţi care a avut ca punct de pornire depinde de situaţia fiecărui stat membru în parte.
sistemul bancar din SUA în vara anului 2007 s-a răspândit Planul pledează, de asemenea, în favoarea „investiţiilor
repede pe pieţele financiare mondiale. Ca răspuns, inteligente”, generatoare de creştere durabilă pe termen
în cursul anului 2008, statele membre ale UE, Banca lung. Instrumentele politicii de coeziune a UE – Fondul
Centrală Europeană şi Comisia Europeană au luat European de Dezvoltare Regională (FEDR), Fondul Social
măsuri coordonate de stabilizare a sistemului bancar European (FSE) şi Fondul de Coeziune – reprezintă o
european şi de restaurare a încrederii pe piaţă, măsuri treime din bugetul total al UE şi sunt cele mai mari surse
ce continuă şi în prezent. Totuşi, această criză fără de investiţie în economia reală a UE. De aceea, ele stau la
precedent afectează acum „economia reală” a locurilor baza„investiţiilor inteligente”.
de muncă, afacerilor şi comerţului, din moment ce criza
creditelor restricţionează fluxul financiar către companii şi Fondul Social European: un instrument
persoane fizice. Mai puţine investiţii în afaceri şi cheltuieli pentru relansare
gospodăreşti reduse înseamnă descreşterea activităţii
Fondul Social European este principalul instrument
economice – într-adevăr, se previzionează o scădere
financiar al Uniunii Europene pentru investiţiile în
economică a UE în 2009. Efectele asupra economiei sunt
capitalul uman. În perioada actuală de finanţare, 2007-
numeroase, de exemplu o creştere a şomajului, care,
2013, FSE va investi aproape 76 de miliarde EUR în statele
conform previziunilor, va depăşi 8% până în 2010, şi
membre în proiecte de susţinere a locurilor de muncă
crearea unui număr mai redus de locuri de muncă decât
şi de ridicare a nivelului de educaţie şi a competenţelor,
în anii record 2007-2008, când au fost create 6 milioane
ceea ce le oferă perspectiva găsirii unui loc de muncă
de noi locuri de muncă.
mai bun. Tot în această perioadă, Fondul European de
Dezvoltare Regională şi Fondul Social European vor
Criza economică: planul de relansare investi în aproape 2 milioane de proiecte cofinanţate
Pentru a combate această criză, UE implementează în statele membre şi în „economia reală”. Creat în 1957,
„Planul european de relansare economică” care a fost Fondul Social European are o lungă istorie de sprijinire a
aprobat de Consiliul European în decembrie 2008. locurilor de muncă şi a oamenilor şi şi-a dovedit în mod
Acesta implică o susţinere financiară de cel puţin repetat eficacitatea de-a lungul anilor. Ca instrument
200 de miliarde EUR (1,5% din PIB-ul UE) din bugetele de finanţare încercat şi verificat, Fondul Social European
UE şi naţionale pentru a relansa cererea şi activitatea este un element-cheie din „cutia cu instrumente” pentru
economică şi pentru a păstra locurile de muncă şi a crea relansare.
altele noi. Modul în care se realizează această susţinere
Comisia Europeană
2
Cu ce poate contribui Fondul Social locuri de muncă, să prevină şomajul pe termen lung şi
să crească nivelul calificărilor. Aceste măsuri acoperă:
European (FSE)
utilizarea fondurilor necheltuite din perioada precedentă
Susţinerea locurilor de muncă şi combaterea şomajului de finanţare, creşterea plăţilor în avans către statele
reprezintă obiective principale ale programelor membre, crearea unor reguli mai flexibile de cofinanţare,
şi proiectelor FSE. În timpul actualei perioade de simplificarea procedurilor financiare şi administrative şi
programare, milioane de cetăţeni europeni sunt ajutaţi susţinerea proiectelor mai mici prin alocări globale.
să găsească un loc de muncă şi să-şi îmbunătăţească
abilităţile, participând la proiectele finanţate de FSE. Măsura 1: lichidităţi disponibile
Pentru mare parte dintre ei, mai ales pentru grupurile imediat
defavorizate, cum sunt imigranţii şi persoanele cu
dizabilităţi, aceasta este prima lor şansă reală de Aproximativ 10% din finanţările FSE din perioada
participare pe piaţa muncii. Pe mulţi alţii, proiectele FSE precedentă de programare 2000-2006 rămân necheltuite,
îi ajută să-şi actualizeze competenţele şi să dobândească puţin mai mult în noile state membre. În total, aceste
unele noi pentru a avea mai multe şanse de a-şi păstra fonduri nefolosite se ridică la aproximativ 7 miliarde
locul de muncă sau de a-şi găsi altul mai bun. În general, EUR. UE acordă statelor membre mai mult timp pentru
FSE încurajează atât schimbarea, cât şi adaptarea la cheltuirea acestor fonduri, astfel ajutând la creşterea
schimbare. Astfel, pe măsură ce criza economică se fondurilor introduse în economie.
extinde în economie, priorităţile de finanţare ale FSE Această măsură de prelungire acoperă atât FEDR, cât şi
devin şi mai importante. De exemplu, FSE ajută la: FSE şi este pe perioadă limitată de timp – până în iunie
• Identificarea şi implementarea unor metode de 2009 – în vederea încurajării unei investiţii majore şi
lucru inovatoare şi productive, de exemplu, ajutând rapide de fonduri pentru a susţine mai multe proiecte cu
organizaţiile să-şi restructureze procesele şi strategiile efecte pozitive asupra dezvoltării şi a ocupării. Impactul
de angajare pentru a susţine locurile de muncă şi potenţial aşteptat al acestei măsuri asupra beneficiarilor
competitivitatea. FSE se poate vedea comparând sumele disponibile prin
această prelungire (7 miliarde EUR) cu sumele totale
• Accelerarea susţinerii muncitorilor şi întreprinderilor plătite în avans către statele membre pentru perioada
pentru a dobândi noile abilităţi de care au nevoie pe 2007-2013 (18,53 miliarde EUR). Această măsură este în
măsură ce economia revine la ritmul normal de creştere. ea însăşi o investiţie majoră de lichidităţi suplimentare.
• Implementarea măsurilor active şi preventive pentru
susţinerea locurilor de muncă. Criza economică Măsura 2: mai multe investiţii la
poate accelera schimbările, de exemplu, prin începutul perioadei
recalificarea muncitorilor pentru sectoarele unde
La începutul unei noi perioade de finanţare cu fonduri
cererea este mai mare.
structurale, Comisia Europeană face plăţi în avans (pre-
• Susţinerea activităţilor independente şi a noilor afaceri. finanţare) pentru a susţine demararea proiectelor în
Sectorul IMM-urilor este cea mai mare sursă de angajare statele membre. Această abordare ajută să se facă faţă la
în UE, astfel că încurajarea antreprenoriatului şi crearea avalanşa cererilor de proiecte la începutul unui nou ciclu
de noi firme este vitală pentru refacerea economică. de finanţare. În 2007 şi 2008, statele membre au primit
Finanţarea FSE este folosită pentru a ajuta antreprenorii 18 miliarde EUR ca pre-finanţare, ceea ce înseamnă
şi şomerii să-şi înfiinţeze propriile firme, oferindu-le 5% din totalul alocărilor de fonduri structurale pentru
îndrumare şi sprijin(1). perioada 2007-2013.
Planul de relansare al UE subliniază în mod clar În 2009, ca parte a planului de relansare, UE va face plăţi
relevanţa politicii de coeziune şi priorităţile FSE pentru suplimentare în avans din fondurile structurale. Aceste
atenuarea efectului crizei economice asupra locurilor de plăţi suplimentare se ridică la suma de 6,25 miliarde EUR,
muncă. Din acest motiv, planul recomandă accelerarea totalul avansului pentru 2009 ajungând astfel
investiţiilor pentru susţinerea economiei reale. În acest la 8,62 miliarde EUR. Această sumă include
scop, UE a adus Fondurilor Structurale şi inclusiv FSE cinci 2,29 miliarde EUR din FSE, după cum se poate vedea din
modificări legislative şi administrative importante, care tabel şi se adaugă la procentul de pre-finanţare de 5%
vor ajuta statele membre să impulsioneze investiţiile distribuit în 2007-2008.
legate de piaţa muncii, să ajute şomerii să-şi găsească
(1) Se pot găsi exemple ce ilustrează multitudineqi de metode prin care proiectele FSE susţin ocuparea forţei de muncă pe site-ul FSE:
http://ec.europa.eu/employment_social/esf/
3
Plăţi în avans în 2009 (în miliarde €)
Fonduri Structurale înainte de planul de adăugat prin planul de
Total
relansare relansare
UE-15 0,00 3,80 3,80
UE-12 2,29 2,29 4,58
Cooperare transfrontalieră UE 0,08 0,16 0,24
Total 2,37 6,25 8,62
din care partea FSE 0,53 1,76 2,29
Această nouă finanţare reprezintă mai mult decât dublul Măsura 4: reducerea
plăţilor în avans din Fondurile Structurale către statele constrângerilor administrative
membre pentru 2009. Prin disponibilizarea mai multor
Din punct de vedere istoric, managementul financiar
finanţări pentru 2009, se pot aproba şi lansa mai multe
al proiectelor pe fonduri structurale s-a bazat pe
proiecte FEDR şi FSE pentru a susţine ocuparea şi a crea
principul 1 EUR acordat pentru 1 EUR cheltuit în mod
noi locuri de muncă şi firme în statele membre. Prin pre-
justificat. Aceasta a însemnat o povară administrativă
finanţare, se acoperă şi iniţiativele legate de ocuparea
majoră asupra beneficiarilor proiectelor, care ar putea
forţei de muncă şi de dezvoltare pe perioada primelor
să redirecţioneze resursele şi să-i descurajeze pe unii să
stadii critice ale planului de relansare.
solicite finanţare. Ca răspuns, regulamentul FSE 2007-
2013 a introdus posibilitatea de a deconta forfetar
Măsura 3: finanţări flexibile pentru
cheltuielile de regie ale proiectului.
sprijinirea de noi proiecte
Pentru 2009, regulamentul a fost îmbunătăţit pentru a
Programele FSE sunt cofinanţate de către UE şi din surse
reduce şi mai mult constrângerile administrative asupra
naţionale. Procentul contribuţiei UE variază de la 50%
proiectelor. Pentru fonduri nerambursabile, statele
la 85%, în funcţie de resursele regiunii, iar contribuţiile
membre pot acum deconta forfetar toate costurile
naţionale sunt planificate în buget pentru a asigura
proiectului, atât directe, cât şi indirecte, stabilind
o derulare progresivă a proiectelor FSE de-a lungul
împreună cu beneficiarul proiectului un „barem standard
perioadei de programare.
al costurilor unitare”. Astfel, se vor putea face plăţi pe
Cu toate acestea, criza economică pune sub presiune baza unităţilor de rezultat ale proiectului, de exemplu:
bugetele naţionale şi câteva state membre nu au numărul şedinţelor de formare desfăşurate sau numărul
posibilitatea de a cofinanţa mai multe proiecte FSE. migranţilor care ocupă acelaşi loc de muncă după un an.
Situaţia este în mod deosebit presantă, din moment ce
Impactul acestei măsuri este de o importanţă deosebită
alte măsuri din Planul de Redresare, descrise mai sus, sunt
pentru proiectele FSE, care, de cele mai multe ori, sunt
destinate în special creşterii finanţărilor UE pe termen
iniţiative la scară mică, la nivel local. Cu mai puţină
scurt şi, prin urmare, şi a cererii din partea beneficiarilor
birocraţie şi costuri reduse, îşi pot concentra resursele
de proiecte.
către obiectivele de bază. Mai mult, această măsură
Pentru a susţine programele FSE, proiectele pot primi poate încuraja mai mulţi potenţiali beneficiari să solicite
acum finanţare 100% din partea UE pentru a li se finanţare decât ar face-o în alte condiţii, ceea ce ar trebui
asigura startul, atât timp cât aceasta se echilibrează prin să aibă ca rezultat proiecte mai multe şi mai bune.
operaţiuni finanţate naţional spre sfârşitul perioadei de
programare, în 2013. Astfel, cererile de cofinanţare nu
blochează fluxurile financiare ale proiectului în timpul
perioadei critice a planului de relansare, atât timp cât
regulile sunt respectate pe termen lung.
4
KE-78-09-600-RO-D
Măsura 5: sprijinirea proiectelor mici FSE susţine relansarea economică
Multe proiecte FSE sunt de dimensiuni reduse, uneori cu Fondul Social European este un instrument-cheie în
doar câteva zeci de participanţi, de exemplu, proiecte de susţinerea redresării economice a Europei. De aceea,
îngrijire a copiilor, care permit părinţilor să lucreze sau se alătură altor politici şi instrumente ale UE, ca parte a
să urmeze o formare. Cu toate acestea, chiar dacă sunt unei serii de eforturi concentrate de refacere a creşterii şi
mici, ele sunt importante pentru că sunt foarte multe. susţinerii locurilor de muncă. Acestea includ stimulente
Amendamentele aduse regulamentului FSE conţin o fiscale pentru investiţii, în temeiul Pactului de Stabilitate
măsură al cărei scop este de a sprijini beneficiarii de şi Creştere, investiţii în infrastructură prin FEDR, investiţii
proiecte mai mici. sporite din partea Băncii Europene de Investiţii pentru a
sprijini IMM-urile de pe întreg teritoriul Uniunii Europene,
Sistemul precedent de rambursare a costurilor efective
precum şi Fondul European de Adaptare la Globalizare,
ale proiectelor FSE necesită ca beneficiarii mici, de cele
care poate fi utilizat pentru a susţine ocuparea forţei de
mai multe ori implantaţi la nivel local, să achiziţioneze
muncă în sectoarele economice ameninţate. Un avantaj
servicii de expertiză contabilă specializată. Aceasta a
major al FSE este că reprezintă un instrument testat şi
îndepărtat mulţi potenţiali mici beneficiari, care nu au
verificat de creare de locuri de muncă şi de combatere a
mai dorit finanţare FSE, chiar dacă activităţile lor legate
şomajului. Modificările şi amendamentele descrise aici au
de ocuparea forţei de muncă erau exact acelea pe care
întărit capacitatea programelor FSE în statele membre şi
finanţarea FSE le susţinea. Noul amendament aduce o
în regiuni de a se face faţă provocărilor crizei economice.
simplificare esenţială permiţând acordarea unor fonduri
nerambursabile forfetare. Aceasta înseamnă că toate FSE îşi intensifică activităţile de finanţare pentru a sprijini
costurile proiectului sau o parte din ele pot fi decontate într-o mai mare măsură ocuparea forţei de muncă.
pe baza unui acord prestabilit asupra activităţilor şi/sau Aceste fonduri suplimentare sunt disponibile într-un
rezultatelor. Astfel se simplifică administrarea proiectelor moment în care sunt foarte necesare, în anul 2009,
mici. Suma totală forfetară se limitează la pragul de pentru a se pune baza refacerii economice şi pentru
50 000 EUR care, deşi pare mic, de fapt acoperă o mare a se susţine creşterea viitoare. FSE este, de asemenea,
parte din proiectele FSE. mai flexibil, permiţând statelor membre care întâmpină
dificultăţi să amâne cofinanţarea– impulsionând
Această măsură va reduce povara administrativă asupra
astfel iniţiativele pe piaţa muncii pe termen scurt. Prin
beneficiarilor de proiecte mici, permiţându-le astfel să
reducerea poverilor administrative asupra beneficiarilor,
se concentreze asupra operaţiunilor. De asemenea, va
FSE se asigură că se lansează proiecte mai multe şi mai
încuraja mulţi potenţiali beneficiari să solicite finanţare
bune pe teritoriul Europei în vederea creării şi menţinerii
din partea FSE într-un moment în care mai multe fonduri
locurilor de muncă.
sunt disponibile. Încurajarea micilor proiecte este o parte
esenţială a susţinerii acordate de FSE pentru planul de
relansare, deoarece dimensiunea lor locală combinată cu
buna cunoaştere de teren pot avea contribuţii eficiente
la susţinerea ocupării forţei de muncă.
Pentru informaţii suplimentare despre publicaţiile noastre:

http://ec.europa.eu/employment_social/esf/library/library_ro.htm
Consultaţi:
Serviciul de informare al DG Ocuparea Forţei de Muncă, Probleme Sociale şi Şanse Egale,
Departamentul de Comunicare
BE-1049 Bruxelles,
Fax: +32 (0)2 296 23 93
E-mail: esf@ec.europa.eu
http://ec.europa.eu/esf
POLITICA DE MEDIU: PRINCIPII
GENERALE ȘI CADRUL DE BAZĂ
Politica de mediu europeană se bazează pe principiile precauției, prevenirii,

corectării poluării la sursă și „poluatorul plătește”. Programele multianuale de acțiune
pentru mediu stabilesc cadrul pentru viitoarele acțiuni în toate domeniile politicii de
mediu. Acestea sunt integrate în strategiile orizontale și sunt luate în considerare în
cadrul negocierilor internaționale în materie de mediu. Nu în ultimul rând, punerea
în aplicare este fundamentală.
TEMEI JURIDIC
Articolul 11 și articolele 191-193 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene
(TFUE). UE are competența de a acționa în toate domeniile politicii de mediu, precum
poluarea aerului și a apei, gestionarea deșeurilor și schimbările climatice. Sfera de
aplicare a competenței sale este limitată de principiul subsidiarității și de cerința
unanimității în Consiliu în ceea ce privește aspecte precum cele de natură fiscală,
amenajarea teritoriului, utilizarea terenurilor, gestionarea cantitativă a resurselor de
apă, alegerea surselor de energie și structura aprovizionării cu energie.
ORIGINI ȘI EVOLUȚIE
Politica de mediu europeană a fost adoptată în cadrul Consiliului European de la
Paris din 1972, unde (în urma primei conferințe ONU privind mediul) șefii de stat sau
de guvern europeni au declarat că este nevoie de o politică comunitară de mediu
de însoțire a expansiunii economice și au solicitat un program de acțiune. Actul
Unic European din 1987 a introdus un nou titlu „Mediul”, care furniza primul temei
juridic pentru o politică de mediu comună care are drept obiective conservarea calității
mediului, protejarea sănătății umane și asigurarea unei utilizări raționale a resurselor
naturale. Revizuirile ulterioare ale tratatului au consolidat angajamentul Uniunii față
de protecția mediului și rolul Parlamentului European în dezvoltarea acesteia. Prin
intermediul Tratatului de la Maastricht (1993), mediul a devenit un domeniu oficial de
politică a UE, s-a introdus procedura de codecizie, iar votul cu majoritate calificată
în Consiliu a devenit regulă generală. Tratatul de la Amsterdam (1999) a stabilit
obligația de integrare a protecției mediului în cadrul tuturor politicilor sectoriale ale UE,
în vederea promovării dezvoltării durabile. Prin intermediul Tratatului de la Lisabona
(2009), „combaterea schimbărilor climatice” și dezvoltarea durabilă în relațiile cu țările
terțe au devenit obiective specifice. Personalitatea juridică i-a permis astfel UE să
încheie acorduri internaționale.

PRINCIPII GENERALE
Politica de mediu europeană se bazează pe principiile precauției, prevenirii, corectării
poluării la sursă și „poluatorul plătește”. Principiul precauției este un instrument de
gestionare a riscurilor care poate fi invocat în cazul în care există o incertitudine
științifică cu privire la un posibil risc la adresa sănătății umane sau a mediului, provenit
dintr-o anumită acțiune sau politică. De exemplu, în cazul în care apar incertitudini cu
privire la posibilele efecte periculoase ale unui produs și în cazul în care ele persistă
în urma unei evaluări științifice obiective, pot fi furnizate instrucțiuni de interzicere a
distribuției produsului sau de eliminare a sa de pe piață. Astfel de măsuri trebuie să
fie nediscriminatorii și proporționale și trebuie revizuite imediat ce există informații
științifice suplimentare.
Principiul „poluatorul plătește” este pus în aplicare prin intermediul Directivei privind
răspunderea pentru mediul înconjurător, care vizează prevenirea sau remedierea
daunelor aduse mediului (și anume, speciilor sau habitatelor naturale protejate, apei și
solului). Operatorii care desfășoară anumite activități profesionale, precum transportul
de substanțe periculoase sau activități care presupun evacuări în apă, trebuie să
ia măsuri preventive în cazul unei amenințări iminente la adresa mediului. Dacă s-
au produs deja pagube, operatorii sunt obligați să adopte măsurile adecvate pentru
remedierea acestora și să suporte cheltuielile aferente. Domeniul de aplicare al
Directivei a fost extins de trei ori pentru a include gestionarea deșeurilor extractive,
funcționarea siturilor geologice de stocare și, respectiv, siguranța activităților petroliere
și gaziere offshore.
În plus, de când a apărut pentru prima dată în urma unei inițiative a Consiliului European
de la Cardiff din 1998, integrarea preocupărilor legate de mediu în cadrul altor domenii
de politică ale UE a devenit un concept important la nivelul politicilor europene. În
ultimii ani, integrarea politicii de mediu a înregistrat progrese semnificative, de exemplu,
în domeniul politicii energetice, astfel cum s-au reflectat în dezvoltarea în paralel a
pachetului energie/climă al UE sau în Foaia de parcurs pentru trecerea la o economie
competitivă cu emisii scăzute de dioxid de carbon până în 2050.
CADRUL DE BAZĂ
A. Programele de acțiune pentru mediu
Din 1973, Comisia a inițiat programe de acțiune pentru mediu (PAM) multianuale, care
stabilesc viitoarele propuneri legislative și viitoarele obiective pentru politica de mediu
a UE. În 2013, Consiliul și Parlamentul au adoptat cel de-al șaptelea PAM pentru
perioada până în 2020, cu titlul „O viață bună, în limitele planetei noastre.” Bazându-se
pe o serie de inițiative strategice, programul stabilește nouă obiective prioritare, printre
care se numără: protejarea naturii, o reziliență ecologică sporită, o creștere durabilă,
eficientă din punctul de vedere al resurselor și cu emisii reduse de dioxid de carbon și
combaterea amenințărilor la adresa sănătății legate de mediu. Programul subliniază,
de asemenea, nevoia unei mai bune aplicări a legislației UE în domeniul mediului, a
cunoștințelor științifice de vârf, a investițiilor și a integrării aspectelor legate de mediu
în cadrul altor politici.

B. Strategii orizontale
În 2001, UE a introdus Strategia sa de dezvoltare durabilă (SDD), venind astfel în
completarea Strategiei de la Lisabona adoptate anterior pentru promovarea creșterii
și a locurilor de muncă cu o dimensiune de mediu. Reînnoită în 2006 pentru
a combina dimensiunea internă a dezvoltării durabile cu cea internațională, SDD
revizuită a UE încearcă să îmbunătățească în mod constant calitatea vieții prin
promovarea prosperității, a protecției mediului și a coeziunii sociale. În conformitate
cu aceste obiective, Strategia Europa 2020 pentru creșterea economică vizează „o
creștere inteligentă, durabilă și favorabilă incluziunii”. Sub egida acestei strategii,
inițiativa emblematică „O Europă eficientă din punctul de vedere al utilizării resurselor”
pregătește terenul pentru o creștere durabilă și sprijină trecerea la o economie eficientă
din punctul de vedere al utilizării resurselor și cu emisii scăzute de carbon. În plus, în
2011, UE s-a angajat ca, până în 2020, să combată declinul biodiversității și degradarea
serviciilor ecosistemice (Strategia UE în domeniul biodiversității).
C. Cooperarea internațională în domeniul mediului
UE are un rol fundamental în cadrul negocierilor internaționale în domeniul mediului.
UE este parte la numeroase acorduri globale, regionale sau subregionale în domeniul
mediului care vizează o gamă largă de chestiuni, printre care protecția naturii și
biodiversitatea, schimbările climatice și poluarea transfrontalieră a aerului sau a apei.
La cea de a zecea Conferință a părților la Convenția privind diversitatea biologică,
organizată la Nagoya (Japonia) în 2010, UE a adus o contribuție majoră la stabilirea
unui acord privind o strategie globală pentru stoparea pierderii biodiversității până
în 2020. De asemenea, Uniunea a contribuit la elaborarea mai multor acorduri
internaționale majore adoptate în 2015 la nivelul ONU, cum ar fi Agenda 2030 pentru
dezvoltare durabilă [care include cele 17 obiective globale de dezvoltare durabilă
(ODD) și cele 169 de ținte aferente acestora], Acordul de la Paris privind schimbările
climatice și Cadrul de la Sendai pentru reducerea riscurilor de dezastre. Totodată, în
același an, Uniunea a devenit parte la Convenția privind comerțul internațional cu specii
ale faunei și florei sălbatice pe cale de dispariție (CITES).
D. Evaluarea impactului asupra mediului și participarea publicului
Anumite proiecte (private sau publice) care ar putea avea efecte semnificative asupra
mediului, de exemplu, construirea unei autostrăzi sau a unui aeroport, fac obiectul
unei evaluări a impactului asupra mediului (EIM). De asemenea, o serie de planuri
și programe publice (de exemplu, privind destinația terenurilor, transportul, energia,
deșeurile sau agricultura) fac obiectul unui proces similar care poartă denumirea
de evaluare strategică de mediu (SEA). În cazul acesteia, aspectele ecologice sunt
deja integrate în etapa de planificare, iar posibilele consecințe se iau în considerare
înainte de aprobarea sau autorizarea unui proiect, în vederea asigurării unui nivel
sporit de protecție a mediului. În ambele situații, consultarea publicului reprezintă un
aspect fundamental. Acest lucru se datorează Convenției de la Aarhus, un acord
multilateral de mediu sub auspiciile Comisiei Economice pentru Europa a Organizației
Națiunilor Unite (UNECE), care a intrat în vigoare în 2001 și la care UE și toate
statele sale membre sunt părți. Convenția garantează publicului trei drepturi: dreptul
cetățenilor de a participa la luarea Deciziilor în probleme de mediu, dreptul de

acces la informațiile referitoare la mediu deținute de autoritățile publice (de exemplu,
privind starea mediului sau starea sănătății oamenilor în cazul în care aceasta este
afectată de starea mediului) și dreptul de acces la justiție în cazul încălcării celorlalte
două drepturi.
E. Punerea în aplicare, respectarea și monitorizarea
Legislația UE în domeniul mediului a fost elaborată începând cu anii 1970. În prezent,
există câteva sute de directive, regulamente și decizii în vigoare în acest domeniu.
Totuși, eficacitatea politicii europene de mediu este determinată, în mare parte, de
punerea în aplicare a acesteia la nivel național, regional și local, iar punerea în aplicare
și executarea defectuoasă rămân o problemă majoră. Monitorizarea - atât a stării
mediului, cât și a nivelului de aplicare a legislației UE în domeniul mediului - este
fundamentală.
Pentru a contracara diferențele mari dintre statele membre în ceea ce privește punerea
în aplicare, Parlamentul European și Consiliul au adoptat în 2001 criterii minime
(neobligatorii) pentru inspecțiile de mediu. În vederea îmbunătățirii aplicării legislației
UE în domeniul mediului, statele membre trebuie să prevadă sancțiuni penale eficace,
proporționale și cu efect de descurajare pentru cele mai grave infracțiuni în domeniul
mediului. Printre acestea se numără, de exemplu: evacuarea sau eliberarea ilegală de
substanțe în apă, aer sau sol, comerțul ilegal cu specii ale faunei și florei sălbatice,
comerțul ilegal cu substanțe care afectează stratul de ozon și transportul ilicit sau
deversarea ilicită de deșeuri. Rețeaua Uniunii Europene pentru punerea în aplicare
și respectarea legislației din domeniul mediului (IMPEL) este o rețea internațională a
autorităților din domeniul mediului din statele membre ale UE, statele în curs de aderare
și statele candidate, precum și din Norvegia, creată pentru stimularea punerii în aplicare
prin furnizarea unei platforme care facilitează schimbul de idei și de bune practici între
factorii de decizie, inspectorii din domeniul mediului și executorii judecătorești.
În mai 2016, Comisia a lansat Evaluarea punerii în aplicare a politicilor de mediu, un nou
instrument care are rolul de a contribui la punerea în aplicare pe deplin a legislației UE
în domeniul mediului, care este strâns legat de verificarea adecvării (Programul privind
o reglementare adecvată și funcțională - REFIT) obligațiilor de monitorizare și raportare
în domeniul politicii de mediu, în vederea simplificării sale și a reducerii costurilor.
În 1990, a fost înființată Agenția Europeană de Mediu (AEM), cu sediul în Copenhaga,
pentru sprijinirea dezvoltării, punerii în aplicare și evaluării politicii de mediu și pentru
informarea publicului larg cu privire la această chestiune. Această agenție a UE
(deschisă statelor care nu sunt membre ale UE) este responsabilă pentru furnizarea de
informații fiabile și independente cu privire la starea și la perspectivele mediului. Prin
urmare, aceasta colectează, gestionează și analizează date și coordonează Rețeaua
europeană de informare și observare pentru mediu (Eionet). Pentru a sprijini factorii de
decizie în luarea unor decizii informate și în elaborarea legislației și politicilor de mediu,
UE desfășoară, de asemenea, Programul european de monitorizare a Pământului
(Copernicus), care abordează, printre altele, probleme legate de sol, mediul marin,
atmosferă și schimbările climatice. În ceea ce privește poluanții eliberați în aer, apă
sau sol, precum și transferurile de deșeuri în afara amplasamentului și de poluanți în
apele uzate, Registrul European al Poluanților Emiși și Transferați (E-PRTR) furnizează

date fundamentale referitoare la mediu de la peste 30 000 de instalații industriale din
UE, precum și din Islanda, Liechtenstein, Norvegia, Serbia și Elveția. Registrul este
disponibil gratuit publicului, pe internet.

Parlamentul European are un rol major în formularea legislației UE în domeniul
mediului. În cadrul celui de al optulea mandat al său, Parlamentul se ocupă de acte
legislative care decurg din planul de acțiune referitor la economia circulară (privind
deșeurile, bateriile, vehiculele scoase din uz, depozitarea deșeurilor etc.), chestiuni
legate de schimbările climatice (ratificarea Acordului de la Paris, partajarea eforturilor,
contabilizarea exploatării terenurilor, a schimbării destinației terenurilor și a silviculturii
în cadrul angajamentelor Uniunii în materie de schimbări climatice, reforma ETS etc.)
și altele.
Parlamentul a recunoscut în mod repetat că este nevoie ca o mai bună punere în
aplicare să devină o prioritate-cheie. Într-o rezoluție privind „optimizarea avantajelor
obținute de pe urma măsurilor UE în domeniul mediului: creșterea încrederii prin
ameliorarea cunoștințelor și a capacității de reacție”, Parlamentul a criticat nivelul
nesatisfăcător al punerii în aplicare a legislației în domeniul mediului în statele membre
și a prezentat o serie de recomandări în vederea unei puneri în aplicare mai eficiente,
precum diseminarea celor mai bune practici între statele membre și între autoritățile
regionale și locale. În prezentarea poziției sale privind actualul program de acțiune
în domeniul mediului, Parlamentul a subliniat nevoia unei aplicări mai riguroase a
legislației UE în domeniul mediului. De asemenea, Parlamentul a solicitat îmbunătățirea
siguranței investițiilor care sprijină politica de mediu și eforturile de combatere a
schimbărilor climatice, precum și luarea în considerare într-o mai mare măsură a
preocupărilor legate de mediu în cadrul altor politici.
Zsuzsanna Laky
11/2019

POLITICA DE OCUPARE A FORȚEI DE MUNCĂ
Crearea mai multor locuri de muncă și de mai bună calitate reprezintă unul
dintre obiectivele principale ale Strategiei Europa 2020. Strategia europeană privind
ocuparea forței de muncă, cu procesul său de monitorizare și instrumentele de
finanțare aferente, contribuie la „coordonarea flexibilă”. Legislația UE este relevantă
în anumite domenii, chiar dacă responsabilitatea pentru politica socială și de ocupare
a forței de muncă revine în primul rând guvernelor naționale.
TEMEI JURIDIC
Articolul 3 alineatul (3) din Tratatul privind Uniunea Europeană (TUE) și articolele 8-10,
145-150, 156-159 și 162-164 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (TFUE)
OBIECTIVE
Printre principalele obiective, principii și activități menționate în TFUE se numără
promovarea unui nivel înalt de ocupare a forței de muncă prin dezvoltarea unei strategii
coordonate, în special cu privire la crearea unei forțe de muncă calificate, pregătite și
adaptabile și a unor piețe ale muncii care să reacționeze la schimbările economice. În
conformitate cu clauza orizontală de la articolul 9 din TFUE, obiectivul atingerii unui
nivel ridicat de ocupare a forței de muncă trebuie luat în considerare în definirea și
punerea în aplicare a politicilor și activităților Uniunii.
REALIZĂRI
A. De la etapele inițiale (anii 1950-1990) la Strategia Europa 2020
În anii 1950, lucrătorii beneficiau de „ajutorul pentru readaptare” în cadrul Comunității
Europene a Cărbunelui și Oțelului (CECO). Ajutorul era acordat lucrătorilor din
sectoarele cărbunelui și oțelului, unde locurile de muncă erau amenințate de
restructurarea industrială. Fondul social european (FSE) (2.3.2. Fondul social
european), creat la începutul anilor 1960, a reprezentat principala armă de combatere
a șomajului.
În anii 1980 și la începutul anilor 1990, au fost elaborate programe de acțiune privind
ocuparea forței de muncă ce vizau grupuri țintă specifice, precum și o serie de sisteme
de observare și de documentare.
În contextul unor rate ridicate ale șomajului în majoritatea statelor membre ale UE,
Cartea albă privind creșterea economică, competitivitatea și ocuparea forței de muncă
(1993) a lansat o dezbatere dedicată strategiei UE privind economia și ocuparea forței

de muncă, stabilind pentru prima dată ocuparea forței de muncă drept cea dintâi
prioritate a agendei UE.
Noul titlu privind ocuparea forței de muncă din Tratatul de la Amsterdam, care a intrat în
vigoare în mai 1999, a constituit baza pentru Strategia europeană de ocupare a forței
de muncă și a condus la crearea, în baza tratatului, a Comitetului permanent pentru
ocuparea forței de muncă, cu caracter consultativ, având ca rol promovarea coordonării
politicilor statelor membre în domeniul ocupării forței de muncă și al pieței forței de
muncă. Statele membre continuă însă să fie principalele responsabile de politica lor
în materie de ocupare a forței de muncă. Includerea unui „protocol social” în tratat a
consolidat implicarea partenerilor sociali (2.3.7. Dialogul social).
Summitul extraordinar de la Luxemburg dedicat locurilor de muncă, din noiembrie
1997, a lansat Strategia europeană privind ocuparea forței de muncă (EES), precum
și metoda deschisă de coordonare — așa-numitul Proces de la Luxemburg, care
reprezintă un ciclu anual de coordonare și de monitorizare a politicilor naționale de
ocupare a forței de muncă pe baza angajamentelor statelor membre de stabilire a unui
set comun de obiective.
Strategia europeană privind ocuparea forței de muncă a pus obiectivul privind obținerea
unor rate ridicate de ocupare a forței de muncă pe picior de egalitate cu obiectivele
macroeconomice de creștere și stabilitate economică.
În 2000, Consiliul European de la Lisabona a convenit asupra noului obiectiv strategic
de transformare a UE în „cea mai competitivă și dinamică economie bazată pe
cunoaștere din lume”, ocuparea integrală a forței de muncă fiind un obiectiv major al
politicilor de angajare și sociale, urmând ca, până în 2010, să se realizeze obiective
concrete (Strategia de la Lisabona).
Strategia europeană privind ocuparea forței de muncă a fost revizuită în 2002 și
relansată în 2005, punându-se accentul pe creștere economică și crearea de locuri de
muncă. Pentru a simplifica și a raționaliza procesele, a fost introdus un cadru temporal
multianual (primul ciclu fiind 2005-2008), iar liniile directoare privind ocuparea forței de
muncă au fost integrate în orientările generale ale politicilor economice (OGPE).
În urma crizei financiare, în 2010, a fost adoptată Strategia Europa 2020 și a fost
introdus semestrul european ca mecanism de coordonare a politicilor financiare și
economice.
Această strategie pe zece ani pentru ocuparea forței de muncă și o creștere inteligentă,
durabilă și favorabilă incluziunii a definit pentru prima dată o serie de obiective
principale, printre care:
— piața forței de muncă: creșterea la 75 %, până în 2020, a participării pe piața muncii
a persoanelor cu vârsta între 20 și 64 de ani;
— incluziunea socială și combaterea sărăciei: eliminarea riscului de sărăcie sau
excluziune pentru cel puțin 20 de milioane de persoane;
— îmbunătățirea calității și performanțelor sistemelor de educație și formare:
reducerea ratei de abandon școlar la mai puțin de 10 % (de la 15 %) și creșterea la
cel puțin 40 % (în loc de 31 %) a procentului de persoane cu vârste cuprinse între
30 și 34 de ani care au absolvit o formă de învățământ superior sau echivalent.

Toate cele cinci obiective principale au trebuit să fie transpuse de statele membre în
obiective naționale, ținând seama de pozițiile inițiale și de circumstanțele naționale ale
fiecărui stat membru. Cu toate acestea, repercusiunile crizei financiare din 2008 au
îngreunat realizarea obiectivelor strategiei în materie de ocupare a forței de muncă și
de eradicare a sărăciei.
Ciclul de monitorizare a politicilor de ocupare a forței de muncă include următoarele
componente:
— liniile directoare privind ocuparea forței de muncă , elaborate de Comisie și
adoptate de Consiliu;
— raportul comun privind ocuparea forței de muncă, publicat de Comisie și adoptat
de Consiliu;
— planurile programului național de reformă (PNR);
— rapoartele de țară și recomandările specifice fiecărei țări, elaborate de Comisie,
iar cele din urmă adoptate de Consiliu.
Orientările privind ocuparea forței de muncă (articolul 148 din TFUE) prezintă obiective
strategice pentru politicile naționale de ocupare a forței de muncă și conțin priorități de
politică în domeniul ocupării forței de muncă, al educației și al incluziunii sociale. Ele
combină prioritățile de politică cu un număr de elemente-cheie în curs de desfășurare.
Patru dintre liniile directoare privind ocuparea forței de muncă fac parte din cele 10
orientări integrate, care cuprind, de asemenea, șase orientări generale ale politicilor
economice (articolul 121 din TFUE).
Cele mai recente orientări (2018) au fost aliniate la principiile Pilonului european al
drepturilor sociale (2.3.1. Politica socială și de ocupare a forței de muncă: principii
generale). În acord cu Parlamentul European, acestea au fost menținute pentru 2019.
Ele vizează patru domenii:
— stimularea cererii de forță de muncă (crearea de locuri de muncă; impozitarea
veniturilor salariale; stabilirea salariilor);
— creșterea ofertei de forță de muncă și de competențe (inclusiv pentru reducerea
șomajului în rândul tinerilor și a șomajului de lungă durată);
— îmbunătățirea funcționării piețelor forței de muncă (cu un accent special pe
segmentarea pieței forței de muncă);
— asigurarea echității, combaterea sărăciei și promovarea egalității de șanse pentru
toți.
B. Acte juridice obligatorii – legislația UE
Pe baza dispozițiilor din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene referitoare la
domeniile ocupării forței de muncă și afacerilor sociale, au fost adoptate o serie de
directive, regulamente și decizii pentru a se asigura standarde minime în toate statele
membre ale UE în următoarele domenii:

— sănătatea și securitatea în muncă: drepturile și obligațiile generale și specifice,
echipamentul de lucru, riscurile specifice, de exemplu substanțele periculoase,
cancerigene (2.3.5. Sănătatea și securitatea în muncă);
— egalitatea de șanse pentru femei și bărbați: tratamentul egal la locul de muncă,
sarcina, concediul de maternitate, concediul parental (2.3.9. Combaterea sărăciei,
a excluziunii sociale și a discriminării);
— protecția împotriva discriminării pe criterii de sex, rasă, religie, vârstă, dizabilități
și orientare sexuală (2.3.9. Combaterea sărăciei, a excluziunii sociale și a
discriminării);
— condițiile de muncă: munca cu fracțiune de normă, contractele de angajare
pe perioadă determinată, programul de lucru, ocuparea forței de muncă în
rândul tinerilor, informarea și consultarea lucrătorilor (2.3.6. Dreptul lucrătorilor la
informare, consultare și participare; 2.3.7. Dialogul social).
— serviciile de sprijin: Decizia nr. 573/2014/UE a Parlamentului European și a
Consiliului din 15 mai 2014 privind cooperarea consolidată între serviciile publice
de ocupare a forței de muncă (SPOFM).
Legislația UE sprijină, de asemenea, libertățile fundamentale care reglementează
circulația persoanelor, a serviciilor și a capitalurilor în UE (piața unică):
— libera circulație a lucrătorilor: egalitatea de tratament, accesul la prestații sociale
(2.1.5. Libera circulație a lucrătorilor);
— detașarea lucrătorilor: durata, remunerarea, sectoarele avute în vedere (2.1.13.
Detașarea lucrătorilor).
C. Coordonarea prin recomandări și alte inițiative politice
În plus față de așa-numitele „instrumente juridice obligatorii” menționate mai sus, există
măsuri suplimentare care contribuie la o mai bună coordonare între statele membre
ale UE prin intermediul „instrumentelor juridice neobligatorii”. Acestea din urmă cuprind
recomandările Consiliului, care sunt acte juridice fără caracter obligatoriu, precum și
alte inițiative politice emise de Comisie. Ele pot avea un impact considerabil dacă
sunt bine pregătite, sprijinite și monitorizate la nivelul UE. Printre inițiativele politice
importante ale UE se numără, de exemplu:
— Recomandarea Consiliului privind înființarea unei garanții pentru tineret (aprilie
2013), care are drept scop să asigure că toți tinerii cu vârsta sub 25 de ani primesc
o ofertă de bună calitate de angajare, de continuare a educației, de intrare în
ucenicie sau de efectuare a unui stagiu în termen de patru luni de la intrarea în
șomaj sau de la momentul în care nu mai participă la o formă de învățământ formal;
— Alianța europeană pentru ucenicii (lansată în iulie 2013);
— Recomandarea Consiliului privind un cadru de calitate pentru stagii (martie 2014);
— Recomandarea Consiliului privind integrarea șomerilor de lungă durată pe piața
forței de muncă (februarie 2016);

— Corpul european de solidaritate (2016) pentru tineri, care se concentrează asupra
furnizării de asistență în cazul unor catastrofe naturale sau pentru combaterea
unor chestiuni sociale în cadrul comunităților;
— Noua agendă pentru competențe în Europa ( iunie 2016). Acest pachet de politici
reunește 10 acțiuni-cheie pentru a înzestra cetățenii cu competențele necesare pe
piața forței de muncă (de exemplu, Recomandarea Consiliului din 19 decembrie
2016 privind parcursurile de actualizare a competențelor: noi oportunități pentru
adulți sau Recomandarea Consiliului privind un Cadru european pentru programe
de ucenicie de calitate și eficace din 15 martie 2018).
Pentru a îmbunătăți condițiile de muncă, inclusiv protecția socială și mobilitatea
echitabilă, toate cele trei instituții europene au sprijinit Pilonul european al drepturilor
sociale printr-o proclamație comună, în noiembrie 2017 (2.3.1 Politica socială și de
ocupare a forței de muncă: principii generale).
D. Sprijinirea instrumentelor de finanțare ale UE
Un număr de programe de finanțare ale UE sprijină dezvoltarea programelor, adoptarea
de măsuri și consolidarea capacităților în statele membre:
— Fondul social european (FSE) sprijină o gamă largă de inițiative în statele membre.
În plus, Consiliul European a convenit în februarie 2013 să instituie Inițiativa privind
ocuparea forței de muncă în rândul tinerilor, destinată tinerilor cu vârste cuprinse
între 15 și 24 de ani care nu sunt încadrați profesional și nu urmează niciun
program educațional sau de formare, din regiunile afectate în mod deosebit de
șomaj (2.3.2. Fondul social european);
— Programul UE pentru ocuparea forței de muncă și inovare socială (EaSI)
2014-2020, adoptat de Parlament și de Consiliu, reunește trei programe
(PROGRESS - Programul pentru ocuparea forței de muncă și solidaritate socială;
EURES - servicii europene pentru ocuparea forței de muncă; și Microfinanțare și
antreprenoriat social);
— Fondul european de ajustare la globalizare (FEG) sprijină persoanele care și-au
pierdut locul de muncă din cauza schimbărilor structurale intervenite în practicile
comerciale.
În mai 2018, Comisia a publicat propunerile sale de revizuire a instrumentelor de
finanțare, care se află în curs de negociere (2.3.2. Fondul social european).

Rolul Parlamentului în acest domeniu s-a dezvoltat treptat. De la intrarea în vigoare a
Tratatului de la Amsterdam, Parlamentul trebuie consultat cu privire la liniile directoare
privind ocuparea forței de muncă înainte ca acestea să fie adoptate de către Consiliu.
În plus, metoda deschisă de coordonare a consolidat rolul parlamentelor, nu doar al
Parlamentului European, ci și al parlamentelor naționale, care ar trebui să fie implicate
în stabilirea și realizarea obiectivelor naționale.
Parlamentul a susținut puternic Strategia Europa 2020. O parte dintre inițiativele de
combatere a șomajului în rândul tinerilor se bazează pe propunerile Parlamentului de

acțiuni concrete, practice, și anume Garanția pentru tineret a UE și standardele minime
privind stagiile. Începând din 2010, Parlamentul a sprijinit ferm înființarea Garanției
pentru tineret, monitorizând totodată punerea sa în aplicare. În rezoluția sa din 17 iulie
2014, Parlamentul a solicitat un cadru juridic al UE care să introducă standarde
minime pentru punerea în aplicare a garanțiilor pentru tineret, inclusiv privind calitatea
uceniciilor, și care să vizeze tinerii cu vârsta între 25 și 30 de ani. De asemenea,
în rezoluția sa din 29 octombrie 2015, Parlamentul a sprijinit abordarea adoptată în
Recomandarea privind integrarea șomerilor de lungă durată pe piața forței de muncă.
Activitatea intensivă a Parlamentului în domeniul dezvoltării competențelor a avut un
impact asupra Noii agende pentru competențe în Europa, publicată de Comisie în iunie
2016.
Rezoluția Parlamentului European din 13 martie 2019 referitoare la Semestrul
european subliniază că obiectivele și angajamentele sociale ale UE sunt la fel
de importante ca obiectivele sale economice. În rezoluție, Parlamentul solicită
consolidarea drepturilor sociale prin punerea în aplicare a Pilonului european al
drepturilor sociale, pentru a combate sărăcia și creșterea inegalităților și pentru a
consolida investițiile sociale. În plus, îndeamnă Comisia și statele membre să combată
sărăcia persoanelor încadrate în muncă. În cele din urmă, subliniază că este nevoie
să se reglementeze mai bine noile forme de muncă și să se acorde acces universal la
pensii la retragerea din activitate și la pensii pentru limită de vârstă care să fie adecvate.
Susanne Kraatz
12/2019

POLITICA DE PROTECȚIE A CONSUMATORILOR:
PRINCIPII ȘI INSTRUMENTE
O politică eficientă de protecție a consumatorilor garantează că piața unică poate

funcționa în mod adecvat și eficace[1]. Scopul său este să garanteze drepturile
consumatorilor în relația cu comercianții și să ofere protecție suplimentară pentru
consumatorii vulnerabili. Criza financiară a demonstrat că normele de protecție a
consumatorilor au potențialul de a face ca piețele să fie mai echitabile și de a
îmbunătăți calitatea concurenței. Consolidarea poziției consumatorilor și protejarea
eficientă a siguranței și a intereselor lor economice au devenit obiective esențiale
ale politicii UE.

Articolul 4 alineatul (2) litera (f) și articolele 12, 114 și 169 din Tratatul privind
funcționarea Uniunii Europene (TFUE) și articolul 38 din Carta drepturilor fundamentale
a Uniunii Europene.
Articolul 114 din TFUE este temeiul juridic pentru măsurile de armonizare care vizează
înființarea pieței interne. Acesta pune accentul pe obiectivul de a asigura un nivel ridicat
de protecție, inclusiv de protecție a consumatorilor, și de a ține pasul cu noile evoluții
întemeiate pe fapte științifice.
Articolul 169 din TFUE a introdus un temei juridic pentru o gamă completă de
acțiuni la nivelul UE în domeniul protecției consumatorilor. Acest articol prevede că
„[p]entru a promova interesele consumatorilor și pentru a asigura un nivel ridicat de
protecție a consumatorilor, Uniunea contribuie la protecția sănătății, a siguranței și a
intereselor economice ale consumatorilor, precum și la promovarea dreptului acestora
la informare, educare și organizare în vederea apărării intereselor lor”. De asemenea,
articolul prevede acordarea unei atenții crescute intereselor consumatorilor în cadrul
celorlalte politici ale UE. În acest sens, articolul 169 consolidează articolul 114 și îi
lărgește domeniul de acțiune dincolo de piața unică, astfel încât să includă accesul la
bunuri și servicii, accesul la instanțe, calitatea serviciilor publice și anumite aspecte
privind nutriția, alimentele, locuințele și politica de sănătate. Articolul precizează, de
asemenea, că măsurile UE nu trebuie să împiedice un stat membru să mențină sau
să introducă măsuri de protecție mai stricte, atât timp cât acestea sunt compatibile cu
[1]„Study on Consumer protection aspects of financial services” („Studiu privind aspectele legate de
protecția consumatorilor în cadrul serviciilor financiare”), elaborat pentru Comisia pentru piața internă și
protecția consumatorilor (IMCO), Departamentul tematic A, 2014,
http://www.europarl.europa.eu/RegData/etudes/etudes/join/2014/507463/IPOL-
IMCO_ET(2014)507463_EN.pdf

tratatele. În consecință, politica de protecție a consumatorilor face parte din obiectivul
strategic al UE de ameliorare a calității vieții cetățenilor săi. În afară de acțiunile directe
destinate protejării drepturilor, UE se asigură că interesele consumatorilor sunt incluse
în legislația UE din toate domeniile relevante de politici.
În conformitate cu articolul 12 din TFUE, cerințele din domeniul protecției
consumatorilor trebuie luate în considerare atunci când se definesc și se pun în aplicare
celelalte politici și acțiuni ale UE. Articolul 38 din Carta drepturilor fundamentale a
Uniunii Europene consolidează protecția consumatorilor prevăzând că politicile UE
trebuie să asigure un nivel ridicat de protecție a consumatorilor.
ACȚIUNI
A. Generalități
Programul de acțiune al UE în domeniul politicii de protecție a consumatorilor cuprinde
Agenda consumatorului european și Programul privind protecția consumatorilor pentru
perioada 2014-2020[2].
Agenda consumatorului european are mai multe obiective:
— promovarea siguranței consumatorilor prin intermediul pachetului din 2013 privind
siguranța produselor și supravegherea pieței și în special prin măsuri sporite de
identificare și trasabilitate a produselor, care să consolideze siguranța în lanțul
alimentar și prin noile norme introduse la jumătatea anului 2013 privind siguranța
produselor cosmetice;
— creșterea nivelului de informare privind drepturile consumatorilor: au fost
dezvoltate instrumente interactive, cum ar fi Consumer Classroom, pentru a-i
informa și a-i educa pe consumatori și pentru a-i ajuta să participe pe deplin la
piața unică;
— consolidarea aplicării normelor privind consumatorii prin acțiuni coordonate
împotriva încălcării legislației UE privind protecția consumatorului sub forma
verificării site-urilor web (acțiuni de verificare) de către rețele de autorități naționale
pentru protecția consumatorilor; proceduri extrajudiciare simple, rapide și ieftine
pentru consumatorii care solicită măsuri de reparare, disponibile în temeiul
Directivei privind soluționarea alternativă a litigiilor (2013) și al Regulamentului
privind soluționarea online a litigiilor (2013);
— integrarea intereselor consumatorilor în politici sectoriale cheie prin intermediul
unei noi legislații în sectoare precum telecomunicațiile, tehnologiile digitale,
energia, transporturile și alimentele și al unor noi măsuri pentru creșterea gradului
de transparență și a accesului la servicii financiare cu amănuntul și pentru
facilitarea schimbării conturilor bancare de către titularii acestora;
— consolidarea capacității de acțiune a consumatorilor, principalul obiectiv al
strategiei privind politica UE în domeniul protecției consumatorilor, așa cum este
descris în documentul de lucru al Comisiei intitulat „Consolidarea capacității de
[2]Regulamentul (UE) nr. 254/2014 al Parlamentului European și al Consiliului din 26 februarie 2014 privind
un program multianual privind protecția consumatorilor pentru perioada 2014-2020 (JO L 84, 20.3.2014, p.
42).

acțiune a consumatorilor în UE”, care vizează consolidarea capacității de acțiune a
consumatorilor din UE prin intermediul alternativelor, al informării și al cunoașterii
drepturilor consumatorului și a căilor de atac.
Agenda consumatorului identifică, de asemenea, provocări precum tranziția spre un
consum mai sustenabil și găsirea de soluții pentru nevoile specifice ale consumatorilor
vulnerabili.
Cu un buget de 188,8 milioane EUR, Programul privind protecția consumatorilor pentru
perioada 2014-2020 va sprijini politica UE de protecție a consumatorilor în anii următori.
Programul vizează să ajute cetățenii să se bucure de drepturile de care dispun în
calitate de consumatori și să participe activ pe piața unică, sprijinind astfel creșterea și
inovarea și contribuind la atingerea de către UE a obiectivelor Strategiei Europa 2020.
În scopul consolidării încrederii consumatorilor în piața unică, au fost adoptate
două măsuri importante: Directiva 2013/11/UE din 21 mai 2013 privind soluționarea
alternativă a litigiilor și propunerea Comisiei de directivă privind acțiunile colective
în despăgubire și drepturile pasagerilor. Dimensiunea digitală a pieței unice a fost
completată de Strategia privind piața unică digitală, care a fost adoptată de Comisie la
6 mai 2015 și vizează, printre altele, asigurarea unui acces mai bun al consumatorilor
la bunuri și servicii digitale în întreaga UE[3].
Instituțiile UE monitorizează sistematic politica de protecție a consumatorilor prin
intermediul tabloului de bord al condițiilor pentru consumatori, care monitorizează
condițiile de la nivel național pentru consumatori în trei domenii (cunoaștere și
încredere, conformitate și asigurare a respectării și reclamații și soluționarea litigiilor)
și analizează progresele înregistrate în ceea ce privește integrarea pieței de vânzare
cu amănuntul a UE, pe baza nivelului tranzacțiilor transfrontaliere dintre întreprinderi
și consumatori și a dezvoltării comerțului electronic. Un alt mod în care politica de
protecție a consumatorilor este monitorizată în mod sistematic este prin intermediul
tabloului de bord al piețelor de consum, care culege de la consumatori date referitoare
la achizițiile recente pentru a urmări performanțele a peste 40 de piețe de consum
în funcție de indicatori cheie, cum ar fi încrederea că vânzătorii respectă normele de
protecție a consumatorilor, comparabilitatea ofertelor, opțiunile disponibile pe piață,
măsura în care sunt satisfăcute așteptările consumatorilor și daunele cauzate de
problemele cu care se confruntă consumatorii[4].
B. Măsuri sectoriale (2.2.2)
1. Grupuri de consumatori
Implicarea grupurilor care reprezintă interesele consumatorilor din UE este o prioritate
pentru instituțiile UE. Grupul consultativ european al consumatorilor (ECCG) este
principalul forum utilizat de Comisie pentru a se consulta cu organizațiile naționale
sau europene de consumatori. Instituit prin Decizia 2009/705/CE a Comisiei, ECCG
[3]Comunicarea Comisiei din 6 mai 2015 intitulată „O strategie privind piața unică digitală pentru
Europa”; https://eur-lex.europa.eu/legal-content/RO/TXT/?uri=CELEX:52015DC0192 A se vedea și
celelalte documente publicate împreună cu comunicatul de presă la adresa: http://europa.eu/rapid/press-
release_IP-15-4919_ro.htm. Informațiile privind consultările publice aferente (lansate, planificate sau
încheiate) pot fi găsite la adresa: https://ec.europa.eu/digital-agenda/en/consultations.
[4]Ediția a 12-a, 2016: https://ec.europa.eu/info/policies/consumers/consumer-protection/evidence-based-
consumer-policy_ro

poate oferi Comisiei consultanță și informații cu privire la orice aspect legat de protecția
intereselor consumatorilor la nivelul UE. Parlamentul și Consiliul au adoptat recent un
regulament de instituire a unui program al Uniunii de sprijinire a unor activități specifice
care favorizează creșterea gradului de implicare a consumatorilor și a altor utilizatori
finali de servicii financiare în procesul de elaborare a politicilor Uniunii în domeniul
serviciilor financiare[5].
2. Educarea consumatorilor
UE a organizat acțiuni destinate educării consumatorilor la diverse niveluri, de exemplu
prin includerea treptată a educației consumatorilor în programele de învățământ
primar și secundar. Agenda Europa este o agendă școlară destinată elevilor din
ciclul secundar (cu vârste cuprinse între 15 și 18 ani). Agenda conține informații
destinate tinerilor despre aspecte legate de UE, inclusiv despre drepturile lor în
calitate de consumatori. De asemenea, Comisia a organizat sisteme-pilot de formare
a profesorilor și a sprijinit crearea unor cursuri de masterat în domeniul politicii de
protecție a consumatorilor. Instrumentul interactiv online de educare a consumatorilor
„Dolceta” (https://www.consumerclassroom.eu/ro/node) este disponibil în toate statele
membre și în toate limbile oficiale ale UE. Acesta este destinat formatorilor și
profesorilor, dar și consumatorilor și abordează, printre altele, drepturile de bază ale
consumatorilor, siguranța produselor și educația financiară de bază.
3. Informarea consumatorilor
Dacă ar fi mai bine informați și ar avea mai multe cunoștințe legate de drepturile
lor, consumatorii ar putea avea mai multă încredere. UE a înființat centre europene
ale consumatorilor (Rețeaua ECC) care să ofere informații și consiliere referitoare la
achizițiile transfrontaliere și să soluționeze plângerile consumatorilor. O rețea paralelă
numită FIN-NET îndeplinește același rol în cazul plângerilor legate de serviciile
financiare transfrontaliere. Comisia organizează, de asemenea, campanii de informare
a consumatorilor în statele membre și publică ghiduri practice pentru consumatori.
SOLVIT este un serviciu dedicat soluționării litigiilor rezultate din încălcări ale legislației
UE.
Campania pentru cunoașterea drepturilor consumatorilor, organizată de Comisie, a
avut loc din primăvara anului 2014 până la începutul anului 2016, informându-i pe
cetățeni cu privire la drepturile pe care le au în temeiul legislației UE privind protecția
consumatorului și indicându-le unde se pot adresa pentru a obține consiliere și
ajutor dacă au întrebări sau probleme. Scopul său era creșterea nivelului general de
cunoaștere, în rândul comercianților și al consumatorilor, a drepturilor consumatorului
din întreaga UE, care provin în mare parte din transpunerea la nivel național a
Directivelor UE. O atenție deosebită a fost acordată Directivei privind drepturile
consumatorilor, Directivei privind practicile comerciale neloiale, Directivei privind
clauzele contractuale abuzive și Directivei privind vânzările de bunuri de consum și
garanțiile conexe.
[5]Regulamentul (UE) 2017/826 al Parlamentului European și al Consiliului din 17 mai 2017 de instituire
a unui program al Uniunii de sprijinire a unor activități specifice care favorizează creșterea gradului de
implicare a consumatorilor și a altor utilizatori finali de servicii financiare în procesul de elaborare a politicilor
Uniunii în domeniul serviciilor financiare pentru perioada 2017-2020 - https://eur-lex.europa.eu/legal-
content/RO/TXT/?uri=CELEX:32017R0826

Cercetările efectuate pentru Parlamentul European au arătat că, deși există multe
informații despre drepturile consumatorilor disponibile pe internet, aceste informații
sunt dispersate în multe surse europene și naționale[6]. Portalul Europa ta[7] joacă un
rol important, oferind acces la informații îmbunătățite despre politica de protecție a
consumatorilor și punând laolaltă diverse surse de informații într-un centru de informații
de referință.
4. Asigurarea respectării drepturilor consumatorilor
Asigurarea respectării efective și corecte a drepturilor consumatorilor este la fel de
importantă ca existența lor. Responsabilitatea pentru asigurarea respectării lor îi revine
în principal autorităților publice naționale. Regulamentul (CE) nr. 2006/2004 privind
cooperarea în materie de protecție a consumatorului regrupează aceste autorități
naționale în cadrul unei rețele la nivelul UE, care le oferă un cadru pentru schimburi de
informații și acțiuni de cooperare în vederea combaterii oricăror încălcări ale legislației
de protecție a consumatorilor (de exemplu, privind publicitatea înșelătoare, pachetele
de servicii de vacanță sau vânzările la distanță). Rețeaua desfășoară și activități
comune de supraveghere a pieței și de asigurare a respectării legii, de exemplu, sub
forma unor activități de verificare pe internet, în cursul cărora autoritățile verifică dacă
site-urile web respectă legea.

Parlamentul acționează în mod constant pentru îmbunătățirea normelor de protecție
a consumatorilor în UE. Politica de protecție a consumatorilor a cunoscut o tranziție
de la o politică de armonizare tehnică a standardelor în scopul realizării pieței interne,
devenind parte a efortului de a contribui la obiectivul de creare a unei „Europe a
cetățenilor”. Procedura de codecizie și extinderea domeniilor legislației adoptate prin
procedura votului cu majoritate calificată în cadrul Consiliului a conferit Parlamentului
puterea de a dezvolta și de a consolida legislația UE în materie de protecție a
consumatorilor. Ca urmare a efortului legislativ al Parlamentului, de la 13 iunie
2014, statele membre aplică legi naționale care transpun Directiva privind drepturile
consumatorilor, care a fost adoptată cu o majoritate covârșitoare în Parlament.
Directiva consolidează drepturile consumatorilor fixând un termen de retractare mai
lung în cazul contractelor la distanță și al celor negociate în afara spațiilor comerciale,
introducând o mai mare transparență a prețurilor, interzicând căsuțele bifate în
prealabil și clarificând informațiile privind conținutul digital, pentru a spori încrederea
consumatorilor din UE. La 12 decembrie 2017, Parlamentul a adoptat propunerea
Comisiei de revizuire a Regulamentului privind cooperarea în materie de protecție
a consumatorului [Regulamentul (CE) nr. 2006/2004] cu intenția de a îmbunătăți
eficacitatea normelor și procedurilor privind cooperarea între autoritățile naționale
responsabile cu asigurarea respectării legislației privind protecția consumatorilor[8].
[6]Studiu privind punctul unic de contact european, elaborat pentru Comisia IMCO, Departamentul
tematic A, 2013, http://www.europarl.europa.eu/RegData/etudes/etudes/join/2013/507453/IPOL-
IMCO_ET(2013)507453_EN.pdf.
[7]Europa ta - https://europa.eu/youreurope/index.htm#ro
[8]Rezoluția legislativă a Parlamentului European din 14 noiembrie 2017 referitoare la propunerea de
regulament al Parlamentului European și al Consiliului privind cooperarea dintre autoritățile naționale

Parlamentul joacă un rol important, întrucât nu numai că participă la elaborarea
legislației UE, dar și stabilește agenda pentru politica în domeniul protecției
consumatorilor, adoptând rapoarte din proprie inițiativă. Parlamentul a jucat un rol
deosebit de activ în majorarea creditelor bugetare pentru măsuri din domenii precum
informarea și educația (financiară) a consumatorilor și dezvoltarea reprezentării
consumatorilor în statele membre, acordând o atenție deosebită statelor membre care
au aderat la UE după 2004.
Mariusz Maciejewski / Christina Ratcliff

05/2019
însărcinate să asigure aplicarea legislației în materie de protecție a consumatorului [2016/0148(COD)] -

https://eur-lex.europa.eu/procedure/RO/2016_148.

POLITICA DE SECURITATE ȘI APĂRARE COMUNĂ
Politica de securitate și apărare comună a Uniunii Europene (PSAC) stabilește

cadrul pentru structurile politice și militare, precum și pentru misiunile și operațiunile
militare și civile ale UE în străinătate. Strategia globală a UE din 2016 definește
strategia pentru PSAC, iar Tratatul de la Lisabona clarifică aspectele instituționale și
întărește rolul Parlamentului European. PSAC a cunoscut recent o serie de schimbări
majore la nivel strategic și operațional pentru a răspunde provocărilor în materie de
securitate și dorinței cetățenilor ca UE să intervină mai mult.
TEMEI JURIDIC
Politica de securitate și de apărare comună (PSAC) face parte integrantă din
politica externă și de securitate comună (PESC) a Uniunii[1]. Tratatul privind Uniunea
Europeană (TUE) prevede cadrul PSAC. Articolul 41 prezintă finanțarea PESC și a
PSAC, iar politica este descrisă mai detaliat la articolele 42-46, în capitolul 2, secțiunea
2 din titlul V („Dispoziții privind politica de securitate și apărare comună”), precum și în
protocoalele 1, 10 și 11 și declarațiile 13 și 14. Rolul specific al Parlamentului European
în domeniul PESC și PSAC este prezentat la articolul 36 din TUE.
PREVEDERILE DIN TRATAT REFERITOARE LA PSAC

Deciziile referitoare la PSAC sunt luate de Consiliul European și de Consiliul Uniunii
Europene (articolul 42 din TUE). Aceste decizii sunt luate în unanimitate, cu unele
excepții notabile referitoare la Agenția Europeană de Apărare (AEA, articolul 45 din
TUE) și la cooperarea structurată permanentă (PESCO, articolul 46 din TUE), unde se
aplică votul cu majoritate calificată. Propunerile de decizii sunt în mod normal făcute
de Înaltul Reprezentant al Uniunii pentru afaceri externe și politica de securitate, care
este și Vicepreședinte al Comisiei Europene (VP/ÎR, în prezent Federica Mogherini).
Tratatul de la Lisabona a introdus conceptul de politică europeană în materie de
capabilități și de armament [articolul 42 alineatul (3) din TUE] și a stabilit, de asemenea,
o legătură între PSAC și alte politici ale Uniunii, cerând ca AEA să colaboreze cu
Comisia atunci când este necesar [articolul 45 alineatul (2) din TUE]. Acest lucru se
referă în special la politicile de cercetare, industriale și spațiale ale Uniunii, pentru care
Parlamentul a fost împuternicit să exercite un rol mai puternic decât în trecut în privința
PSAC.
[1]A se vedea titlul V [„Dispoziții generale privind acțiunea externă a Uniunii și dispoziții speciale privind
politica externă și de securitate comună (PESC)”] din Tratatul privind Uniunea Europeană (TUE); a se
vedea, de asemenea, 5.1.1 privind politica externă a UE.

Parlamentul are dreptul de a superviza PSAC și de a lua inițiativa de a se adresa VP/
ÎR și Consiliului pe această temă (articolul 36 din TUE). Parlamentul își exercită, de
asemenea, controlul asupra politicii bugetare (articolul 41 din TUE). De două ori pe
an, acesta organizează dezbateri privind evoluțiile înregistrate în implementarea PESC
și a PSAC și adoptă rapoarte: unul privind PESC, redactat de Comisia pentru afaceri
externe (AFET) și care cuprinde elemente referitoare la PSAC, dacă este necesar, și
altul privind PSAC, redactat de Subcomisia pentru securitate și apărare (SEDE).
Începând cu 2012, Parlamentul European și parlamentele naționale ale statelor
membre organizează anual două conferințe interparlamentare pentru a dezbate
chestiuni legate de PESC. Cooperarea interparlamentară în aceste domenii este
prevăzută în Protocolul 1 la Tratatul de la Lisabona, care descrie rolul parlamentelor
naționale în UE.
Inovațiile aduse de Tratatul de la Lisabona au oferit posibilitatea de a îmbunătăți
coerența politică a PSAC. VP/ÎR ocupă rolul instituțional central, asigurând președinția
Consiliului Afaceri Externe în „configurația miniștrii apărării” (organismul decizional
al UE în materie de PSAC) și conducând AEA. Cadrul politic de consultări și dialog
cu Parlamentul evoluează, pentru a-i permite acestuia din urmă să aibă un rol
real în dezvoltarea PSAC. Conform Tratatului de la Lisabona, Parlamentul participă
la dezvoltarea relațiilor externe ale Uniunii și răspunde provocărilor descrise în
Raportul din 2008 privind punerea în aplicare a Strategiei europene de securitate: „În
democrațiile moderne, în care media și opinia publică sunt esențiale în modelarea
politicilor, angajamentul popular este vital pentru menținerea angajamentelor noastre
peste hotare. Noi desfășurăm forțe de poliție, experți judiciari și soldați în zone instabile
din întreaga lume. Guvernele, parlamentele și instituțiile UE au obligația de a comunica
felul în care aceasta contribuie la securitatea de acasă.”
CHESTIUNI DE INTERES PENTRU PARLAMENTUL EUROPEAN

Parlamentul European organizează periodic deliberări, audieri și ateliere consacrate
unor teme cum ar fi misiunile civile și militare ale PSAC, crizele internaționale cu
implicații în domeniul securității și apărării, cadrele multilaterale pentru probleme legate
de securitate, controlul armamentelor și neproliferare, combaterea terorismului și a
crimei organizate, bunele practici pentru creșterea eficienței securității și apărării,
precum și evoluțiile juridice și instituționale ale UE în aceste domenii.
Ca urmare a declarației VP/ÎR din 2010 referitoare la răspunderea politică, Parlamentul
participă la reuniunile comune de consultare (RCC), organizate regulat pentru a face
schimb de informații cu Consiliul, Serviciul European de Acțiune Externă (SEAE)
și Comisia. Ținând seama de rolul esențial al Organizației Tratatului Atlanticului de
Nord (NATO) în asigurarea securității europene, Parlamentul European participă la
Adunarea Parlamentară a NATO, în vederea dezvoltării relațiilor UE-NATO, respectând
totodată natura independentă a ambelor organizații.

PSAC: O POLITICĂ ÎN EVOLUȚIE RAPIDĂ
Deși PSAC nu s-a schimbat în mod substanțial în primii ani după intrarea în vigoare a
Tratatului de la Lisabona în 2009, ea are un mare potențial de a evolua, atât din punct
de vedere politic, cât și instituțional.
În iunie 2016, VP/ÎR a prezentat Consiliului European Strategia globală pentru politica
externă și de securitate a Uniunii Europene (SGUE) pentru 2016. SGUE identifică
cinci priorități pentru politica externă a UE: securitatea Uniunii; reziliența statelor și
societăților în vecinătatea de est și de sud a UE; elaborarea unei abordări integrate a
conflictelor; ordinele regionale de cooperare; guvernarea globală pentru secolul XXI.
Implementarea SGUE este reanalizată anual, în consultare cu Consiliul, Comisia și
Parlamentul.
La 16 septembrie 2016, la Bratislava, statele membre și-au reafirmat intenția de a întări
cooperarea la nivelul UE în domeniul securității externe și al apărării. Ulterior, a fost
adoptat „pachetul de iarnă pentru apărare”, care constă în trei inițiative.
Într-o primă etapă, VP/ÎR a prezentat Consiliului, în noiembrie 2016, un plan de
implementare privind securitatea și apărarea, care urmărea să operaționalizeze
viziunea descrisă în SGUE. Planul prezintă 13 propuneri de măsuri, cum ar fi:
desfășurarea unui proces anual coordonat de revizuire privind apărarea (CARD), cu
accent pe cheltuieli (testarea sa a avut loc în 2018, iar primul ciclu complet va fi lansat
în toamna anului 2019); îmbunătățirea capacității UE de reacție rapidă recurgând,
printre altele, la grupări tactice ale UE; precum și un nou mecanism unic de cooperare
structurată permanentă (PESCO) pentru statele membre care doresc să își asume
angajamente mai mari în materie de securitate și apărare.
În paralel, VP/ÎR a prezentat statelor membre Planul de acțiune european în domeniul
apărării (PAEA), cu propuneri importante referitoare la un Fond european de apărare
(FEA), axat pe cercetarea în domeniul apărării și pe dezvoltarea capacităților. În
decembrie 2016, Consiliul a adoptat o serie de concluzii prin care aprobă un plan de
aplicare a deciziilor privind cooperarea UE-NATO luate la Varșovia (42 de propuneri).
Împreună, aceste trei planuri (cunoscute și ca „pachetul de iarnă pentru apărare”) au
reprezentat un pas important pentru aplicarea Tratatului de la Lisabona în domeniile
securității și apărării. Ele au arătat capacitatea UE de a răspunde rapid și consecvent la
solicitările statelor membre, care au demonstrat o voință politică puternică de a merge
înainte.
Parlamentul și-a demonstrat în permanență voința de a acționa și de a promova
inițiative politice în acest domeniu. A propus ca AEA să desfășoare un proiect-pilot
privind cercetarea PSAC despre cerințele militare. După încheierea proiectului-pilot,
acesta a fost urmat de acțiunea pregătitoare privind cercetarea în materie de apărare,
cu o investiție de 90 de milioane EUR pentru perioada 2017-2019. Ultimele propuneri
ale Comisiei privind finanțarea unei inițiative de susținere a cercetării și tehnologiei în
domeniul apărării pentru perioada de după 2020 indică faptul că această inițiativă a
Parlamentului a jucat un rol important în acest proces important.

2017-2019: EVOLUȚII MAJORE ALE PSAC
Consiliul European a analizat în martie 2017 progresele realizate în domeniul PSAC
și a evidențiat înființarea Capacității militare de planificare și conducere (MPCC), o
nouă structură ce urmărește îmbunătățirea capacității UE de a reacționa mai rapid,
mai eficient și într-o manieră mai uniformă în planificarea și desfășurarea misiunilor
militare neexecutive. Astăzi, MPCC monitorizează trei misiuni (în Mali, Somalia și
Republica Centrafricană) și ar trebui să fie pregătită să gestioneze o operațiune militară
executivă până în 2020. De asemenea, Consiliul a luat act de progresele înregistrate
în alte domenii, cum ar fi instituirea Instrumentului european pentru pace (EPF), care
vizează creșterea eficacității misiunilor UE, sprijinirea partenerilor săi și aducerea unei
contribuții la operațiunile de pace.
La 6 martie 2018, Consiliul a adoptat o foaie de parcurs pentru implementarea
PESCO, care a oferit direcție și orientare strategică cu privire la modalitatea de
structurare a viitoarelor lucrări privind atât procesele, cât și guvernanța. În prezent,
sunt dezvoltate 34 de proiecte, cu participarea a 25 de state membre. În Rezoluția
sa din 2018 referitoare la Raportul anual referitor la punerea în aplicare a PESC[2],
Parlamentul și-a exprimat convingerea că activitatea PESCO, CARD și FEA ar ajuta
statele membre să își aprofundeze cooperarea în domeniul apărării și să își cheltuiască
mai eficient bugetele pentru apărare. Parlamentul a solicitat, de asemenea, să fie
puse la dispoziția SEAE resurse financiare suficiente în cadrul financiar multianual
(CFM) pentru 2021-2027, iar UE să își concentreze resursele pe prioritățile strategice.
Rezoluția a subliniat, în plus, necesitatea de a implica în mod adecvat Parlamentul în
controlul și coordonarea strategică ale instrumentelor.
În august 2018, Comisia a instituit Programul european de dezvoltare industrială în
domeniul apărării (EDIDP), menit să sprijine competitivitatea și capacitatea de inovare
a industriei de apărare a UE. În decembrie 2018, liderii UE au recunoscut progresele
înregistrate în domeniul securității și apărării, cum ar fi extinderea pactului privind PSAC
civilă (CCC). În mai 2019, Comisia și SEAE au prezentat un plan comun de acțiune
pentru a facilita implementarea CCC. În iunie 2019, Consiliul a adoptat concluzii în
urma unei discuții despre stadiul în care se află SGUE. Ca parte a acestor concluzii,
Consiliul a recomandat implementarea deplină a Fondului european de apărare, care
va consolida industria și tehnologia de apărare ale UE. Cel de al treilea raport privind
strategia globală, publicat în octombrie 2019, solicită continuarea lucrărilor la baza
industrială și tehnologică de apărare europeană. Reliefează, totodată, progresele
înregistrate de UE în depășirea barierelor din calea mobilității militare.
Relația dintre UE și NATO în domeniul securității și apărării continuă să fie puternică.
În urma declarației comune UE-NATO din 2016 privind parteneriatul lor strategic, cele
două organizații au semnat, în iulie 2018, o declarație suplimentară, prin care s-a
convenit să se extindă domeniul de aplicare al eforturilor lor de cooperare. În iunie 2019,
VP/ÎR și Secretarul General al NATO au publicat un raport privind aplicarea a 74 de
propuneri comune și rezultatele înregistrate. În cursul unui discurs din octombrie 2019,
fosta VP/ÎR Federica Mogherini a declarat că autonomia strategică și cooperarea cu

partenerii noștri – începând cu NATO – sunt două fețe ale aceleiași monede, explicând
astfel de ce parteneriatul UE cu NATO este esențial pentru ca abordarea sa bazată pe
autonomia cooperativă să funcționeze[3].
Atât UE, cât și NATO depun eforturi susținute pentru a combate amenințările hibride și
cibernetice. Împreună, au creat Centrul European de Excelență pentru Contracararea
Amenințărilor Hibride, cu sediul la Helsinki. În plus, UE a introdus regimuri de sancțiuni
pentru atacuri chimice și cibernetice și o celulă de fuziune împotriva amenințărilor
hibride, care să furnizeze analize strategice. Datorită parteneriatelor public-privat ale
Comisiei, se preconizează că, în 2020, se vor investi 1,8 miliarde EUR în domeniul
securității cibernetice.
Parlamentul continuă să acționeze în limita competențelor sale, pentru îndeplinirea
efectivă și vizibilă a obiectivelor UE, în calitatea sa de furnizor de securitate,
răspunzând așteptărilor cetățenilor UE. În perioada februarie-martie 2019, Parlamentul
și-a reiterat sprijinul pentru PESCO, CARD, FEA și EPF. În aprilie 2019, a adoptat un
acord parțial referitor la Regulamentul privind FEA pentru 2021-2027, care lasă statelor
membre libertatea de a decide cu privire la chestiunea sensibilă a participării țărilor
terțe.
Jérôme Legrand
11/2019
[3]Exprimându-se astfel, dna Mogherini face referire la capacitatea UE de a colabora cu NATO, precum și
cu alți parteneri, fără a-și compromite autonomia strategică proprie în materie de apărare și securitate.

POLITICA ENERGETICĂ: PRINCIPII GENERALE
Provocările cu care se confruntă UE în domeniul energiei includ aspecte cum ar fi

creșterea dependenței de importuri, diversificarea limitată, nivelul ridicat al prețurilor
la energie și volatilitatea acestora, creșterea cererii de energie la nivel global, riscurile
de securitate care afectează țările producătoare și pe cele de tranzit, amenințările
din ce în ce mai mari provocate de schimbările climatice, progresul lent în ceea ce
privește eficiența energetică, provocările care decurg din ponderea tot mai mare a
energiei regenerabile, precum și nevoia de o mai mare transparență și de o mai
bună integrare și interconectare pe piețele de energie. Politica energetică a UE
are în centrul său un ansamblu de măsuri variate, care au menirea de a realiza o
piață energetică integrată și de a asigura securitatea aprovizionării cu energie și
durabilitatea sectorului energetic.
TEMEI JURIDIC
Dispoziții specifice:
— siguranța aprovizionării: articolul 122 din TFUE;
— rețelele energetice: articolele 170-172 din TFUE;
— cărbunele: Protocolul 37 clarifică consecințele financiare ale expirării Tratatului de
instituire a Comunității Europene a Cărbunelui și Oțelului (CECO) în 2002;
— energia nucleară: Tratatul de instituire a Comunității Europene a Energiei Atomice
(Tratatul Euratom) servește drept temei juridic pentru majoritatea acțiunilor
europene în domeniul energiei nucleare.
Alte dispoziții legate de politica energetică:
— piața internă a energiei: articolul 114 din TFUE;
— politica energetică externă: articolele 216-218 din TFUE.
OBIECTIVE
În conformitate cu uniunea energetică (2015), politica energetică a UE are următoarele
cinci obiective principale:
— asigurarea funcționării pieței interne a energiei și interconectarea rețelelor
energetice;
— asigurarea siguranței aprovizionării cu energie în UE;

— promovarea eficienței energetice și a conservării energiei;
— decarbonizarea economiei și tranziția către o economie cu emisii scăzute de dioxid
de carbon, în conformitate cu Acordul de la Paris;
— promovarea dezvoltării unor noi forme de energie regenerabilă pentru o mai
bună aliniere și integrare a obiectivelor privind schimbările climatice în cadrul noii
organizări a pieței;
— promovarea cercetării, inovării și competitivității.
În temeiul articolului 194 din TFUE, unele aspecte ale politicii energetice fac obiectul
unei competențe partajate, indicând astfel un pas către o politică energetică comună.
Cu toate acestea, fiecare stat membru își menține dreptul de a stabili condițiile
de exploatare a propriilor resurse energetice, de a alege între diferitele surse de
energie și de a stabili structura generală a aprovizionării sale cu energie [articolul 194
alineatul (2)].
REALIZĂRI
A. Cadrul politic general
Actuala agendă politică este determinată de politica integrată și cuprinzătoare privind
clima și energia, adoptată de către Consiliul European la 24 octombrie 2014, revizuită
în decembrie 2018, al cărei obiectiv este de a realiza, până în 2030, următoarele:
— reducerea cu cel puțin 40 % a emisiilor de gaze cu efect de seră față de nivelurile
din 1990;
— creșterea cu 32 % a ponderii energiilor regenerabile în consumul de energie;
— îmbunătățirea cu 32,5% a eficienței energetice;
— interconectarea a cel puțin 15 % din sistemele de energie electrică ale UE.
La 30 noiembrie 2016, Comisia a propus pachetul „Energie curată pentru toți
europenii” (COM(2016)0860), cu scopul de a menține competitivitatea Uniunii
Europene în condițiile în care tranziția către o energie curată aduce schimbări la
nivelul piețelor energetice mondiale. Pachetul include opt propuneri legislative care
acoperă guvernanța, organizarea pieței energiei electrice (Directiva privind energia
electrică, Regulamentul privind energia electrică și Regulamentul privind pregătirea
pentru riscuri), eficiența energetică, performanța energetică a clădirilor, energia din
surse regenerabile și norme aplicabile Agenției pentru Cooperarea Autorităților de
Reglementare din Domeniul Energiei (ACER).
La 30 noiembrie 2016, Comisia Europeană a prezentat o Propunere de regulament
privind guvernanța uniunii energetice, în cadrul pachetului „Energie curată pentru
toți europenii”. Raportul a fost adoptat în plen la 17 ianuarie 2018, împreună cu un
mandat pentru negocieri interinstituționale. La 20 iunie 2018, a fost încheiat un acord
provizoriu, care a fost adoptat oficial de Parlament la 13 noiembrie și de Consiliu la
4 decembrie 2018 [Regulamentul (UE) 2018/1999]. Prin urmare, obiectivele privind
energia din surse regenerabile și eficiența energetică au fost revizuite în sens crescător
în decembrie 2018, de la 27 % la 32 % pentru ponderea energiei din surse regenerabile

în consumul de energie și de la 20 % la 32,5 % pentru îmbunătățirea eficienței
energetice.
În conformitate cu regulamentul, fiecare stat membru trebuie să prezinte un „plan
energetic și climatic național integrat” până la 31 decembrie 2019 și, ulterior, din zece
în zece ani. Aceste strategii naționale pe termen lung vor stabili o viziune politică
pentru 2050, asigurându-se că statele membre îndeplinesc obiectivele Acordului de
la Paris. Planurile energetice și climatice naționale integrate vor include obiective
naționale, contribuții, politici și măsuri pentru fiecare dintre cele cinci dimensiuni ale
uniunii energetice: decarbonizarea, eficiența energetică, securitatea energetică, piața
internă a energiei și cercetarea, inovarea și competitivitatea.
Decizia (UE) 2019/504 a introdus modificări ale politicii UE în materie de eficiență
energetică și ale guvernanței uniunii energetice, având în vedere retragerea Regatului
Unit din UE. Decizia a impus ajustări tehnice la cifrele prevăzute privind consumul de
energie pentru 2030 care corespund Uniunii celor 27 de state membre.
B. Finalizarea pieței interne a energiei
Al patrulea pachet privind energia, Regulamentul privind liniile directoare
pentru infrastructurile energetice transeuropene [Regulamentul (UE) nr. 347/2013],
Regulamentul privind integritatea și transparența pieței angro de energie
[Regulamentul (UE) nr. 1227/2011], Directiva privind energia electrică
[COM(2016)0864], Regulamentul privind energia electrică [COM(2016)0861] și
Regulamentul privind pregătirea pentru riscuri [COM(2016)0862] sunt unele dintre
principalele instrumente legislative menite să contribuie la o mai bună funcționare
a pieței interne a energiei (a se vedea fișa descriptivă 2.1.9 privind piața internă a
energiei).
C. Creșterea eficienței energetice
La temelia politicii de eficiență energetică a UE se află Directiva 2012/27/UE din
25 octombrie 2012 privind eficiența energetică, al cărei scop este de a asigura
că statele membre se reînscriu în calendarul stabilit pentru realizarea obiectivelor
pentru 2020. În noiembrie 2016, Comisia a propus revizuirea Directivei 2012/27/UE
[COM(2016)0761 și COM(2016)0765], în scopul consolidării performanței energetice a
clădirilor noi, al renovării mai rapide a clădirilor existente pentru creșterea eficienței lor
energetice și al valorificării într-o cât mai mare măsură a potențialului enorm de creștere
a eficienței energetice în sectorul construcțiilor (a se vedea fișa descriptivă 2.4.8 privind
eficiența energetică). În decembrie 2018, ca parte a pachetului „Energie curată pentru
toți europenii”, obiectivul obligatoriu al UE în materie de eficiență energetică pentru
2030 a fost majorat în conformitate cu noua Directivă privind eficiența energetică
[Directiva (UE) 2018/2002] la cel puțin 32,5 % în raport cu previziunile de modelare
din 2007 pentru 2030. Directiva a intrat în vigoare în decembrie 2018 și trebuie să
fie transpusă în legislația națională de către statele membre până la 25 iunie 2020,
cu excepția dispozițiilor privind contorizarea și facturarea. Decizia (UE) 2019/504 a
adaptat cifrele preconizate ale UE privind consumul de energie pentru 2030, pentru a
reflecta ieșirea Regatului Unit din UE.
Noua Directivă privind performanța energetică a clădirilor [Directiva (UE) 2018/844]
stabilește foi de parcurs cu etape orientative pentru 2030, 2040 și 2050 și strategii pe

termen lung pentru statele membre în vederea sprijinirii renovării parcului național de
clădiri rezidențiale și nerezidențiale, atât publice, cât și private, în vederea creării, până
în 2050, a unui parc imobiliar decarbonizat și cu un nivel ridicat de eficiență energetică.
D. Utilizarea optimă a resurselor energetice proprii ale UE (inclusiv a surselor
regenerabile)
Una dintre prioritățile stabilite de Consiliul European din mai 2013 a fost diversificarea
într-o mai mare măsură a aprovizionării cu energie a UE și dezvoltarea unor resurse
de energie locale pentru a asigura siguranța aprovizionării și a reduce dependența
de energie din surse externe. În ceea ce privește sursele regenerabile de energie,
Directiva 2009/28/CE din 23 aprilie 2009 a introdus un obiectiv de 20 %, care să fie
atins până în 2020, iar Comisia a propus un obiectiv de cel puțin 27 % până în 2030
în cadrul revizuirii Directivei privind energia din surse regenerabile [COM(2016)0767].
În decembrie 2018, noua Directivă privind energia din surse regenerabile [Directiva
(UE) 2018/2001] a stabilit obiectivul global obligatoriu al UE privind energia din surse
regenerabile pentru 2030 la cel puțin 32 % (a se vedea fișa informativă 2.4.9 privind
energia din surse regenerabile).
E. Consolidarea relațiilor externe în domeniul energiei
La 7 septembrie 2011, a fost adoptată o comunicare a Comisiei intitulată „Securitatea
aprovizionării cu energie și cooperarea internațională – Politica energetică a UE:
angajarea în relații cu parteneri din afara frontierelor noastre” [COM(2011)0539], al
cărei obiectiv este promovarea în continuare a cooperării transfrontaliere a UE cu
țările vecine și crearea unui spațiu reglementat mai larg prin schimbul de informații
periodice cu privire la acordurile interguvernamentale și prin colaborarea în domeniul
concurenței, al siguranței, al accesului la rețea și al securității aprovizionării. Drept
urmare, la 25 octombrie 2012, a fost adoptată o decizie de creare a unui mecanism
de schimb de informații privind acordurile interguvernamentale dintre statele membre
și țările terțe în domeniul energiei (T7-0343/2012).
F. Îmbunătățirea siguranței aprovizionării cu energie
În lumina importanței majore a gazului și petrolului pentru siguranța aprovizionării cu
energie a UE, aceasta din urmă a adoptat mai multe măsuri pentru a se asigura
că se realizează evaluări de risc și că se elaborează planuri de acțiune preventive
și planuri de urgență. La 20 octombrie 2010, a fost adoptat Regulamentul (UE)
nr. 994/2010 privind măsurile de garantare a securității aprovizionării cu gaze naturale
în scopul îmbunătățirii mecanismelor de protecție și de răspuns la criză. Potrivit
Directivei 2009/119/CE, statele membre trebuie să mențină rezerve minime de petrol,
care corespund mediei zilnice a importurilor nete pe 90 de zile sau mediei zilnice a
consumului intern pe 61 de zile, în funcție de care cantitate este mai mare. Comisia
a propus extinderea domeniului de aplicare al Directivei 2009/73/CE (Directiva privind
gazele naturale) pentru includerea, de asemenea, a conductelor de gaze înspre
și dinspre țări terțe, inclusiv a conductelor existente și viitoare [COM(2017)0660].
Directiva privind gazele naturale a fost modificată în 2019 prin Directiva (UE) 2019/692,
asigurându-se că normele care reglementează piața internă a gazelor a UE se aplică
liniilor de transport al gazelor între un stat membru și o țară terță, cu derogări pentru
conductele existente.

Ca răspuns la criza din Ucraina, Regulamentul (UE) 2017/1938 prevede consolidarea
cooperării regionale, planuri de acțiune preventive și planuri de urgență regionale și un
mecanism de solidaritate pentru a garanta securitatea aprovizionării cu gaze.
G. Cercetarea, dezvoltarea și proiectele demonstrative
Programul Orizont 2020 se desfășoară în perioada 2014-2020 și reprezintă principalul
instrument al UE de promovare a cercetării în domeniul energiei. Au fost alocate fonduri
în valoare de 5 931 de milioane EUR pentru a sprijini producerea unei energii curate,
sigure și eficiente, precum și dezvoltarea durabilă.
Planul strategic european privind tehnologiile energetice (Planul SET), adoptat de
Comisie la 22 noiembrie 2007, își propune să accelereze introducerea pe piață și
asimilarea tehnologiilor eficiente din punct de vedere energetic și cu emisii scăzute
de carbon. Planul promovează măsuri care ajută UE să întreprindă acțiunile necesare
pentru a dezvolta tehnologiile de care are nevoie pentru a-și atinge obiectivele
politice și, în același timp, să se asigure că întreprinderile din UE pot beneficia
de oportunitățile generate de o nouă abordare energetică. Comunicarea Comisiei
[C(2015)6317] intitulată „Către un Plan strategic integrat privind tehnologiile energetice
(SET): Accelerarea transformării sistemului energetic european” a evaluat punerea în
aplicare a Planului SET și a concluzionat că ar trebui puse în practică 10 acțiuni pentru
a accelera transformarea sistemului energetic și pentru a genera locuri de muncă și
creștere economică.
Comunicarea Comisiei privind tehnologiile și inovarea în domeniul energiei
[COM(2013)0253], publicată la 2 mai 2013, stabilește o strategie care să permită UE
să dispună de un sector tehnologic și al inovării de clasă mondială, apt să facă față
provocărilor până în 2020 și după această dată.

Parlamentul și-a exprimat dintotdeauna sprijinul ferm în favoarea unei politici
energetice comune, care să abordeze aspecte precum competitivitatea, siguranța
și durabilitatea. Parlamentul a solicitat în repetate rânduri să se dea dovadă de
coerență, determinare, cooperare și solidaritate între statele membre în ceea ce
privește soluționarea actualelor și viitoarelor provocări de pe piața internă, precum și
de angajament politic din partea tuturor statelor membre și de o puternică inițiativă din
partea Comisiei în procesul de realizare a obiectivelor pentru 2030.
Parlamentul a depus eforturi pentru o mai bună integrare a pieței energetice, precum
și pentru adoptarea unor obiective ambițioase, cu caracter obligatoriu din punct de
vedere juridic, referitoare la energia din surse regenerabile, la eficiența energetică și
la reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră. În acest context, Parlamentul sprijină
asumarea unor angajamente mai puternice decât propriile obiective ale UE, subliniind
faptul că noua politică energetică trebuie să sprijine obiectivul de a reduce emisiile
gazele cu efect de seră generate de UE cu 55 % până în 2030 și a atinge nivelul de
zero emisii nete sau de neutralitate climatică până în 2050.
De asemenea, Parlamentul sprijină diversificarea surselor de energie și a rutelor de
aprovizionare, precum și importanța interconexiunilor în domeniul gazelor și al energiei

electrice în întreaga Europă Centrală și de Sud-Est pe o axă nord-sud, în ceea ce
privește crearea mai multor interconexiuni, diversificarea terminalelor de gaz natural
lichefiat și dezvoltarea de gazoducte, deschizând astfel piața internă.
Având în vedere dependența din ce în ce mai mare a Europei de combustibilii fosili,
Parlamentul a salutat Planul SET, nutrind convingerea că acesta va aduce o contribuție
esențială la durabilitatea și securitatea aprovizionării și că se va dovedi absolut necesar
în realizarea obiectivelor UE în materie de energie și climă stabilite pentru anul 2030.
Subliniind rolul important al cercetării pentru asigurarea unei aprovizionări durabile
cu energie, Parlamentul a subliniat că este necesar să se depună eforturi comune
în domeniul noilor tehnologii energetice, în ceea ce privește atât sursele de energie
regenerabile, cât și tehnologiile durabile pe bază de combustibili fosili, precum și să
se prevadă fonduri publice și private suplimentare pentru asigurarea punerii în aplicare
reușite a planului.
În conformitate cu aceste obiective, Parlamentul și-a exprimat sprijinul pentru măsurile
propuse de Comisie în cadrul pachetului „Energie curată pentru toți europenii”[1], în
următoarele rezoluții importante recente:
— 15 ianuarie 2020: Parlamentul a solicitat un obiectiv general de reducere cu 55 %
a emisiilor de gaze cu efect de seră până în 2030, obiective naționale obligatorii
cu impact net zero până cel târziu în 2050 și obiective intermediare ale UE pentru
2030 și 2040;
— 28 noiembrie 2019: Parlamentul a declarat existența unei situații de urgență în
domeniul climei și al mediului în Europa și în întreaga lume;
— 14 martie 2019: Parlamentul a aprobat obiectivul de emisii nete zero de gaze cu
efect de seră până în 2050;
— 6 februarie 2018: Parlamentul a adoptat o serie de recomandări fără caracter
legislativ, elaborate de Comisia sa pentru industrie, cercetare și energie, care
vizează stimularea inovării în domeniul energiei prin îmbunătățirea participării
active a cetățenilor și prin definirea unei viziuni pe termen lung cu privire la modul
de alocare a resurselor[2];
— 17 ianuarie 2018: Parlamentul a stabilit noi obiective obligatorii privind eficiența
energetică și utilizarea surselor regenerabile de energie, care să fie atinse până în
2030; deputații din PE au susținut reducerea cu 40 % până în 2030 a consumului
de energie al UE și o pondere a energiei din surse regenerabile de cel puțin 35 %[3];
— 19 decembrie 2017: Parlamentul și Consiliul au căzut de acord în mod provizoriu
asupra clădirilor eficiente din punct de vedere energetic; statele membre vor fi
obligate să elaboreze strategii pe termen lung pentru a asigura reducerea la
minimum până în 2050 a consumului de energie al clădirilor din UE[4];
[1]https://ec.europa.eu/energy/en/news/commission-proposes-new-rules-consumer-centred-clean-energy-
transition
[2]http://www.europarl.europa.eu/news/ro/press-room/20180202IPR97028/clean-energy-innovation-
needs-a-change-of-mind-set
[4]http://www.europarl.europa.eu/news/ro/press-room/20171219IPR90606/energy-efficient-buildings-
provisional-agreement-ep-and-council

— 7 decembrie 2017: Comisia pentru industrie, cercetare și energie și Comisia
pentru mediu, sănătate publică și siguranță alimentară din cadrul Parlamentului
au aprobat un set de norme care vor reglementa uniunea energetică[5];
— 12 septembrie 2017: Parlamentul a adoptat o rezoluție legislativă privind noi
norme de cooperare ce permit unui stat membru al UE care se confruntă cu o
penurie de gaz urgentă să alerteze un alt stat membru cu privire la criza iminentă
a aprovizionării și să declanșeze asistența transfrontalieră pentru remedierea
acestei situații[6];
— 13 iunie 2017: Parlamentul a adoptat o rezoluție legislativă privind simplificarea
etichetelor energetice pentru electrocasnice, introducând o scală de la A la G,
pentru a le permite consumatorilor să aleagă produse care să reducă consumul
și facturile de energie[7].
La 11 decembrie 2018, plenul a adoptat Regulamentul (UE) 2018/1999 privind
guvernanța uniunii energetice și a acțiunilor climatice. Potrivit acestuia, fiecare stat
membru trebuie să prezinte „planuri energetice și climatice naționale integrate”, care să
includă obiective naționale, contribuții, politici și măsuri pentru fiecare dintre cele cinci
dimensiuni ale uniunii energetice: decarbonizarea, eficiența energetică, securitatea
energetică, piața internă a energiei și cercetarea, inovarea și competitivitatea.
Matteo Ciucci
02/2020
[5]http://www.europarl.europa.eu/news/ro/press-room/20171207IPR89713/energy-union-meps-adopt-
their-initial-view-of-the-governance-set-up
[6]http://www.europarl.europa.eu/news/ro/press-room/20170908IPR83456/resursele-de-gaz-folosite-
solidar-pentru-a-preveni-crizele-de-alimentare
[7]http://www.europarl.europa.eu/news/ro/press-room/20170609IPR77001/simplificarea-etichetelor-
energetice-pentru-electrocasnice-scala-a-g

POLITICA EXTERNĂ: OBIECTIVE,
INSTRUMENTE ȘI REALIZĂRI
Politica externă și de securitate comună (PESC) a Uniunii Europene a fost creată

în 1993, iar de atunci a fost consolidată prin tratatele care au urmat. În prezent,
Parlamentul monitorizează PESC și contribuie la dezvoltarea sa, în special prin
sprijinul acordat Serviciului European de Acțiune Externă (SEAE), reprezentanților
speciali ai UE (RSUE) și delegațiilor UE. Competențele bugetare ale Parlamentului
influențează amploarea și sfera de acțiune a PESC, precum și instrumentele
financiare ale UE care susțin acțiunile Uniunii în străinătate.
PESC: DEZVOLTARE PRIN TRATATE

Politica externă și de securitate comună (PESC) a Uniunii Europene a fost instituită în
1993, prin Tratatul privind Uniunea Europeană (TUE), cu scopul de a menține pacea,
de a consolida securitatea internațională, de a promova cooperarea internațională și
de a dezvolta și consolida democrația, statul de drept și respectarea drepturilor omului
și a libertăților fundamentale.
TUE a introdus sistemul cu „trei piloni”, PESC fiind al doilea pilon. Tratatul de la
Amsterdam, din 1997, a instituit un proces decizional mai eficient care include abținerea
constructivă și votul cu majoritate calificată (VMC). În decembrie 1999, Consiliul
European a creat rolul de Înalt Reprezentant pentru PESC. Tratatul de la Nisa, din
2003, a introdus o altă serie de schimbări vizând raționalizarea procesului decizional și
a însărcinat Comitetul Politic și de Securitate (COPS), înființat în ianuarie 2001 printr-
o decizie a Consiliului, să exercite controlul politic și să ofere direcția strategică a
operațiunilor de gestionare a crizelor.
Tratatul de la Lisabona, care a intrat în vigoare la 1 ianuarie 2009, a conferit Uniunii
personalitate juridică și o structură instituțională pentru serviciul său de acțiune externă.
În plus, acesta a eliminat structura bazată pe piloni introdusă de TUE în 1993. Tratatul
a creat o serie de noi actori în domeniul PESC, inclusiv Înaltul Reprezentant al Uniunii
pentru afaceri externe și politica de securitate care îndeplinește, de asemenea, funcția
de vicepreședinte al Comisiei (VP/ÎR) și noul Președinte permanent al Consiliului
European. Pe lângă crearea Serviciului European de Acțiune Externă (SEAE), tratatul
a întărit Politica de securitate și apărare comună (PSAC), care face parte integrantă
din PESC (pentru detalii, a se vedea 5.1.2).
Temeiul juridic pentru PESC a fost stabilit în TUE și revizuit în Tratatul de la
Lisabona. Articolele 21-46 titlul V din TUE stabilesc „dispozițiile generale privind
acțiunea externă a Uniunii și dispozițiile speciale privind politica externă și de securitate

comună (PESC)”. Articolele 205-222, partea 5 din Tratatul privind funcționarea Uniunii
Europene (TFUE) cuprind acțiunea externă a Uniunii Se mai aplică, de asemenea, și
articolele 346 și 347, partea 7.
ATRIBUȚIILE ȘI INSTRUMENTELE PARLAMENTULUI EUROPEAN ÎN

MATERIE DE POLITICĂ EXTERNĂ
Deși Parlamentul are un rol formal limitat în procesului decizional de politică externă,
el a susținut de la început conceptul PESC și a urmărit extinderea aplicării sale. Având
în vedere problemele internaționale din ultimul deceniu, Parlamentul a exercitat de
mai multe ori presiuni pentru crearea funcției de „ministru de externe” al UE și a unui
„serviciu diplomatic european”. În practică, Parlamentul a ajuns la un nivel de cooperare
informală cu SEAE, cu Președinția UE, cu Secretariatul Consiliului și cu Comisia, în
domeniul afacerilor externe, precum și cu parlamentele naționale ale statelor membre.
Articolul 36 din TUE cere Înaltului Reprezentant să consulte periodic Parlamentul cu
privire la principalele aspecte ale PESC și la opțiunile fundamentale în acest domeniu,
precum și să îl informeze cu privire la evoluției acesteia. Parlamentul organizează, de
două ori pe an, dezbateri privind progresele realizate în domeniul PESC și adresează
întrebări și recomandări Consiliului și Înaltului Reprezentant.
Dreptul Parlamentului de a fi informat și consultat cu privire la PESC/PSAC a fost întărit
și mai mult în urma Declarației privind responsabilitatea politică făcută în 2010 de Înaltul
Reprezentant. Declarația prevedea, printre altele:
— consolidarea statutului „reuniunilor comune de consultare” (RCC), care permit
unui grup desemnat de deputați din Parlamentul European să se întâlnească cu
omologi din Comitetul Politic și de Securitate al Consiliului (COPS), din SEAE
și Comisie pentru a discuta misiunile civile ale PSAC, planificate și în curs de
desfășurare;
— afirmarea dreptului „comitetului special” al Parlamentului de a avea acces la
informații confidențiale referitoare la PESC și PSAC. Acest drept are la bază un
acord interinstituțional din 2002;
— organizarea de schimburi de opinii cu șefii de misiune, șefii de delegație și cu alți
înalți funcționari ai UE în timpul reuniunilor comisiilor și al audierilor comisiilor din
Parlament;
— mandatarea Înaltului Reprezentant să se prezinte în fața Parlamentului, cel puțin
de două ori pe an, pentru a informa despre situația actuală a PESC/PSAC și pentru
a răspunde la întrebări.
Pe lângă acest dialog politic, Parlamentul își exercită autoritatea prin procedura
bugetară. Fiind una dintre componentele autorității bugetare a UE, Parlamentul trebuie
să aprobe bugetul anual al PESC. De asemenea, Parlamentul contribuie la conceperea
instrumentelor financiare externe relevante, printr-un proces de negocieri trilaterale cu
Consiliul și Comisia.
Parlamentul examinează periodic operațiunile SEAE și îi oferă sugestii privind
chestiunile structurale, acoperind aspecte precum echilibrul geografic și de gen la

nivelul personalului său, dar și interacțiunea sa cu alte instituții ale UE și cu serviciile
diplomatice ale statelor membre. Parlamentul poartă, de asemenea, discuții periodice
cu Înaltul Reprezentant și cu reprezentanții speciali ai UE (RSUE) numiți pentru anumite
regiuni sau chestiuni. Comisiile parlamentare care au contribuit la înființarea SEAE au,
de asemenea, schimburi de opinii cu șefii de delegații ai SEAE nou-numiți.
Parlamentul are, de asemenea, un rol în monitorizarea negocierii și a implementării
acordurilor internaționale. Pentru a putea încheia astfel de acorduri, Consiliul are
nevoie de aprobarea Parlamentului (pentru detalii, a se vedea 5.2.1, 5.2.3).
STRUCTURILE INTERNE ALE PARLAMENTULUI IMPLICATE ÎN PESC

O mare parte a activității Parlamentului în domeniul PESC se desfășoară în comisii
de specialitate, îndeosebi în Comisia pentru afaceri externe (AFET) și în cele două
subcomisii ale sale (pentru Securitate și apărare/SEDE și pentru Drepturile omului/
DROI), precum și în Comisia pentru comerț internațional (INTA) și Comisia pentru
dezvoltare (DEVE). Aceste comisii contribuie la formularea PESC prin rapoartele
și avizele pe care le elaborează. Ele îndeplinesc, de asemenea, rolul de puncte
principale de contact ale Parlamentului cu structurile de guvernare la nivel mondial
(inclusiv Organizația Națiunilor Unite), alte instituții ale UE, președințiile Consiliului și
parlamentele naționale ale statelor membre.
Activitățile legate de PESC se desfășoară, de asemenea, în delegațiile parlamentare,
care au rolul de a menține și dezvolta contactele internaționale ale Parlamentului
(în special prin cooperarea interparlamentară), de a promova valorile fundamentale
ale Uniunii, inclusiv libertatea, democrația, drepturile omului, libertățile fundamentale
și statul de drept. În prezent, există 44 de delegații interparlamentare permanente,
inclusiv comisii parlamentare mixte (CPM), comisii parlamentarea de cooperare (CPC),
alte delegații parlamentare și adunări parlamentare paritare.
Printre aceste delegații interparlamentare se numără:
— Adunarea Parlamentară Paritară ACP-UE, creată pentru a reuni deputați din
Parlamentul European și reprezentanți aleși din țările din Africa, Caraibe și Pacific
(ACP), care au semnat Acordul de la Cotonou;
— EuroLat, o adunare multilaterală comună care își are începuturile în Asociația
strategică biregională, înființată în iunie 1999, între UE și America Latină și
Caraibe;
— Adunarea parlamentară EuroNest (AP), forumul parlamentar al Parteneriatului
Estic al UE, ce reunește deputați în Parlamentul European și deputați din
parlamentele naționale din țările Parteneriatului Estic;
— Adunarea Parlamentară a Uniunii pentru Mediterana (AP-UpM), ce reprezintă
dimensiunea parlamentară a Uniunii pentru Mediterana (UpM), care a înlocuit
Parteneriatul euro-mediteranean (Procesul de la Barcelona).

IMPACTUL PARLAMENTULUI EUROPEAN ASUPRA PESC
Implicarea Parlamentului în PESC contribuie la consolidarea responsabilității
democratice a acestei politici. Parlamentul a sprijinit în mod ferm peisajul instituțional
post-Lisabona, promovând un rol mai mare al SEAE, al delegațiilor UE și al RSUE,
precum și o politică mai coerentă și o PESC mai eficace. Parlamentul a insistat pentru
o mai mare coerență între instrumentele politice și financiare ale UE pentru politicile
externe, în scopul de a evita dublarea eforturilor și ineficacitatea.
Parlamentul a oferit o platformă de dialog între factorii de decizie politică instituționali
și guvernamentali, precum și societatea civilă și comunitățile epistemice (cum ar fi
grupurile de reflecție și cadrele universitare), contribuind la o mai bună cunoaștere a
PESC de către public și la încurajarea participării unei game largi de parteneri din și din
afara UE, guvernamentali, dar și neguvernamentali. Prin activitățile sale, Parlamentul
a întărit vizibilitatea politicilor externe ale UE și a servit ca o punte de legătură între
instituțiile UE și cetățenii europeni.
STRATEGIA GLOBALĂ ȘI PARLAMENTUL EUROPEAN

În iunie 2015, Consiliul European a încredințat Înaltei Reprezentante misiunea de a
pregăti Strategia globală a UE pentru politica externă și de securitate (SGUE) până
în iunie 2016. Acest lucru a urmat evaluării strategice a principalelor schimbări și
provocări din mediul global efectuate de Înalta Reprezentantă; în urma evaluării, s-
a ajuns la concluzia că trebuia revizuită Strategia europeană de securitate (SES) din
2003. Strategia globală a avut drept obiectiv să ofere un cadru strategic larg în care UE
să fie în măsură să înțeleagă și să facă față provocărilor internaționale de astăzi într-
un mod solid și coerent, bazându-se pe o gamă largă de instrumente și mecanisme
avute la dispoziție.
Împreună cu statele membre, parlamentele naționale, experți și publicul larg,
Parlamentul European a fost implicat în procesul de consultare pentru strategia globală.
Parlamentul a organizat reuniuni ale comisiilor AFET și audieri de experți dedicate
Strategiei globale și a adoptat o rezoluție referitoare la „UE într-un mediu global în
schimbare - o lume mai conectată, mai contestată și mai complexă”, în care și-a
exprimat dorințele privind viitoarea direcție a politicii externe a UE.
Înalta Reprezentantă a prezentat Strategia globală pentru politica externă și de
securitate a Uniunii Europene Consiliului European la 28 iunie 2016. Punând accentul
pe securitate, pe ambiția sa de autonomie strategică și pe abordarea principială, dar
pragmatică, a mediului european, Strategia globală a UE indică o schimbare importantă
de filozofie comparativ cu Strategia europeană de securitate din 2003. Strategia globală
a UE identifică cinci priorități pentru politica externă a UE:
— securitatea Uniunii noastre;
— reziliența statelor și societăților în vecinătatea de est și de sud;
— o abordare integrată a conflictelor;
— ordinele regionale de cooperare;

— guvernanța globală pentru secolul XXI.
Pentru a aplica noua strategie, UE va revizui strategiile sectoriale actuale și va elabora
și implementa strategii tematice sau geografice noi, în conformitate cu prioritățile
SGUE. Printre acestea se vor număra o strategie sectorială ce specifică nivelul de
ambiție civilo-militar al UE, precum și sarcinile, exigențele și prioritățile în ceea ce
privește capabilitățile.
Pentru ca viziunea SGUE privind chestiunile legate de apărare și securitate să devină
operațională, în noiembrie 2016, VP/ÎR a prezentat Consiliului Afaceri Externe un
plan de punere în aplicare a PSAC, identificând trei seturi de priorități: răspunsul la
conflictele și crizele externe, consolidarea capacităților partenerilor și protejarea Uniunii
și a cetățenilor săi;
Planul a formulat 13 propuneri pentru securitate și apărare. Acestea includ un proces
anual coordonat de revizuire privind apărarea (CARD), o mai bună capacitate de
reacție rapidă a UE (inclusiv prin utilizarea grupurilor tactice de luptă ale UE) și o nouă
cooperare structurată permanentă (PESCO) unică pentru statele membre care doresc
să își asume angajamente mai mari în materie de apărare. La 6 martie 2018, Consiliul
a adoptat o foaie de parcurs pentru punerea în aplicare a PESCO. În prezent, 34 de
proiecte sunt în curs de concepție în cadrul PESCO, cu participarea a 25 state membre
(pentru mai multe detalii, a se vedea 5.1.2).
Pentru a sprijini competitivitatea și capacitatea de inovare a industriei de apărare a UE,
Comisia a înființat Programul european de dezvoltare industrială în domeniul apărării
(EDIDP), în august 2018; în mai 2019, Comisia a prezentat un plan de acțiune comun
împreună cu SEAE pentru a înlesni punerea în aplicare a pactului privind PSAC civilă
(CCC). În concluziile sale din iunie 2019 privind situația SGUE, Consiliul a recomandat
punerea în aplicare deplină a Fondului european de apărare (FEA), care va întări
industria și tehnologia de apărare a UE.
În octombrie 2019, SEAE a publicat un raport privind punerea sa în aplicare, pentru
a marca cea de a treia aniversare a SGUE. Printre alte aspecte, raportul a subliniat
progresele înregistrate de UE în depășirea barierelor din calea mobilității militare și
importanța colaborării dintre UE și NATO în domeniile securității și apărării. Într-un
discurs din octombrie 2019, fosta VP/ÎR Federica Mogherini a declarat că „autonomia
strategică și cooperarea cu partenerii noștri – începând cu NATO - sunt două fețe ale
aceleiași monede”, explicând astfel că parteneriatul UE cu NATO este esențial pentru
ca abordarea sa bazată pe „autonomia cooperativă” să funcționeze[1].
La sfârșitul anului 2018, Parlamentul și-a prezentat Raportul anual privind punerea
în aplicare a PESC[2]. Deputații și-au reiterat convingerea că soluțiile la provocările
cu care se confruntă UE nu pot fi găsite decât în mod colectiv și au solicitat o
politică europeană în domeniul afacerilor externe și de securitate cu adevărat comună,
bazată pe autonomie strategică și pe integrare în domeniul industriei și al operațiunilor,
inclusiv în ceea ce privește capacitatea. Printre altele, raportul recomandă consolidarea
[1]Menționând „autonomia cooperativă”, VP/ÎR făcea referire la capacitatea UE de a colabora cu NATO,

precum și cu alți parteneri, fără a-și compromite propria autonomie strategică în materie de apărare și
securitate.

rezilienței interne a UE față de interferențele externe și stabilirea unei strategii comune
cu partenerii internaționali; investirea în stabilitatea și prosperitatea Balcanilor de
vest; încurajarea dezvoltării unor relații tot mai strânse cu Parteneriatul estic prin
consolidarea legăturilor economice; precum și promovarea dezvoltării economice și
sociale în bazinul sud-mediteranean și în Africa subsahariană. De asemenea, raportul
recunoaște impactul pozitiv pe care instituirea PESCO și CARD îl vor avea asupra
cooperării în domeniul apărării.
Jérôme Legrand / Tuula Turunen

01/2020

POLITICA FISCALĂ GENERALĂ
Competențele fiscale aparțin statelor membre, UE având doar competențe limitate

la nivel european. Întrucât politica UE în domeniul fiscal vizează buna funcționarea a
pieței unice, armonizarea normelor privind impozitarea indirectă a fost tratată înainte
de cea directă. Combaterea evaziunii fiscale și a practicilor de evitare a obligațiilor
fiscale a devenit o prioritate politică recentă. Măsurile fiscale trebuie adoptate de
statele membre în unanimitate. Parlamentul European are dreptul de a fi consultat
cu privire la chestiuni fiscale, cu excepția aspectelor legate de buget, pentru care
acesta este colegiuitor.
TEMEI JURIDIC
Capitolul care cuprinde dispozițiile fiscale (articolele 110-113) din Tratatul privind
funcționarea Uniunii Europene (TFUE) și care vizează armonizarea legislației privind
impozitul pe cifra de afaceri, accizele și alte impozite indirecte; capitolul privind
apropierea legislațiilor (articolele 114-118 din TFUE), care vizează impozitele ce pot
avea un efect indirect asupra instituirii pieței interne și menționează dispozițiile fiscale
în cazul cărora nu se aplică procedura legislativă ordinară; alte dispoziții relevante
pentru politica fiscală, care fac referire la libera circulație a persoanelor, a serviciilor și
a capitalurilor (articolele 45-66 din TFUE), la mediu (articolele 191-192 din TFUE) și la
concurență (articolele 107-109 din TFUE).
Formele de cooperare consolidată (articolele 326-334 din TFUE) pot fi utilizate
și în domeniul fiscal. În ceea ce privește procedura de adoptare a actelor
legislative, principala caracteristică a dispozițiilor fiscale ale UE este aceea că,
la nivelul Consiliului, Deciziile privind propunerile Comisiei sunt adoptate cu
unanimitate, Parlamentul fiind consultat. Dispozițiile adoptate în domeniul fiscal includ
Directivele menite să asigure apropierea legislațiilor naționale și decizii ale Consiliului.
Fermă în convingerea că menținerea principiului unanimității pentru adoptarea tuturor
Deciziilor privind impozitarea face dificilă atingerea nivelului de coordonare fiscală de
care are nevoie UE, Comisia a înaintat propuneri în vederea introducerii votului cu
majoritate calificată în legătură cu anumite aspecte ale fiscalității. Totuși, ele au fost
respinse de către statele membre.
Impozitarea directă se referă la impozitarea veniturilor, profiturilor și a capitalului,
acestea putând aparține persoanelor fizice sau întreprinderilor. În ceea ce privește
impozitul pe veniturile persoanelor fizice, acesta nu este reglementat în mod explicit
de dispozițiile UE (activitatea UE în acest domeniu se bazează în mare măsură pe
jurisprudența Curții de Justiție). UE și-a diversificat mai mult politica privind impozitul

pe profitul întreprinderilor, deși aceasta se axează în mod exclusiv pe măsurile legate
de aplicarea principiilor pieței unice. Impozitarea indirectă se referă la impozitele
care nu sunt aplicate veniturilor sau patrimoniului. Acestea includ taxa pe valoarea
adăugată (TVA), accizele, taxele la import, impozitarea energiei și alte taxe de mediu.
Întrucât procesul de elaborare a normelor UE în domeniul fiscal este orientat spre
funcționarea lipsită de impedimente a pieței unice, armonizarea normelor privind
impozitarea indirectă a debutat într-o etapă mai timpurie și, spre deosebire de normele
privind impozitele directe, a presupus o revizuire mai aprofundată a reglementărilor în
vigoare.
OBIECTIVE
Strategia de politică fiscală a UE este explicată în Comunicarea Comisiei intitulată
„Politica în domeniul impozitării în cadrul Uniunii Europene – priorități pentru anii viitori”.
Competența de a introduce, elimina sau ajusta impozitele rămâne la latitudinea statelor
membre. Fiecare dintre statele membre este liber să-și aleagă sistemul de impozitare
pe care îl consideră cel mai potrivit, cu condiția să respecte normele UE. În acest
cadru, principalele priorități ale politicii fiscale a UE sunt eliminarea obstacolelor de
natură fiscală care împiedică activitatea economică transfrontalieră, lupta împotriva
concurenței fiscale dăunătoare și a evaziunii fiscale și promovarea unei mai largi
colaborări la nivelul administrațiilor financiare, pentru asigurarea controlului asupra
fraudei și pentru combaterea acesteia. O mai mare coordonare a politicii fiscale ar
asigura sprijinirea unor obiective de politică ale UE mai largi prin politicile fiscale ale
statelor membre, conform prevederilor din Strategia Europa 2020 pentru o creștere
inteligentă, durabilă și favorabilă incluziunii și din actul privind piața unică.
INIȚIATIVE ȘI PROGRESE
Rapoartele de activitate în domeniul fiscal publicate de Comisie prezintă realizările
UE în acest domeniu și aspectele fiscale care trebuie abordate în continuare. Având
în vedere dezvăluirile din presă cu privire la amploarea fenomenului, combaterea
fraudei fiscale și a planificării fiscale agresive a reprezentat o prioritate politică a fostei
legislaturi (2014-2019). Totodată, au continuat eforturile în ceea ce privește reforma
sistemului de impozitare a societăților comerciale pentru ca impozitarea lor să devină
mai echitabilă și mai bine adaptată la o economie digitală modernă pe piața internă,
iar elaborarea unui regim de TVA definitiv a apărut ca o altă prioritate politică. Printre
principalele inițiative se numără:
Un pachet privind transparența fiscală (18 martie 2015), al cărui scop este de a
îmbunătăți transparența și cooperarea între statele membre în ceea ce privește
Deciziile fiscale cu impact transfrontalier, prin abrogarea Directivei privind impozitarea
veniturilor din economii, raționalizând legislația privind schimbul automat de informații,
evaluând în continuare potențialele inițiative în materie de transparență, în coroborare
cu raportarea pentru fiecare țară în parte în ceea ce privește companiile multinaționale,
revizuind codul de conduită privind impozitarea întreprinderilor, pentru a-l face mai
funcțional și mai eficace, cuantificând mai bine deficitul de impozitare (care nu poate fi

atribuit numai fraudei și evaziunii fiscale) și acționând ca precursor al promovării unei
mai mari transparențe fiscale la nivel mondial.
Un plan de acțiune privind impozitarea societăților (17 iunie 2015), care stabilește o
serie de inițiative pentru a combate practicile de evitare a obligațiilor fiscale, a asigura
venituri sustenabile și a îmbunătăți mediul de afaceri în cadrul pieței unice. Planul de
acțiune descrie patru obiective principale: a) restabilirea corelației dintre impozitare și
localizarea geografică a activității economice; b) asigurarea faptului că statele membre
pot evalua corect activitatea societăților aflate în jurisdicția lor; c) crearea unui mediu
fiscal competitiv și favorabil creșterii economice pentru UE; d) protejarea pieței unice
și asigurarea unei abordări ferme a UE în ceea ce privește aspectele fiscale externe
ale societăților, inclusiv măsuri de punere în aplicare a acțiunilor de combatere a
eroziunii fiscale și deturnării profiturilor ale OCDE, abordarea problemei jurisdicțiilor
fiscale necooperante și creșterea transparenței fiscale. În octombrie 2016, Comisia a
prezentat o propunere de relansare a bazei fiscale consolidate comune a societăților
(CCCTB).
Un pachet privind practicile de evitare a obligațiilor fiscale (28 ianuarie 2016), care
conține propuneri privind măsuri concrete pentru a preveni planificarea fiscală agresivă,
pentru a stimula transparența fiscală și pentru a crea condiții de concurență echitabile
pentru toate întreprinderile din UE. Pachetul include trei piloni: a) asigurarea impozitării
efective în UE (prin Directiva privind evitarea obligațiilor fiscale și prin Recomandarea
privind tratatele fiscale); b) creșterea transparenței fiscale (revizuirea Directivei privind
schimbul automat de informații); c) asigurarea unor condiții de concurență echitabile
(Comunicarea privind o strategie externă pentru o impozitare eficace și o listă neagră
a paradisurilor fiscale).
Un plan de acțiune privind TVA (7 aprilie 2016), care include a) principiile unui viitor
sistem european unic de TVA; b) măsuri de combatere a fraudei în materie de TVA; c)
o actualizare a cadrului de stabilire a cotelor de TVA; d) o simplificare și modernizare
a normelor privind TVA pentru comerțul electronic; e) un pachet de măsuri privind TVA
în favoarea IMM-urilor.
Pachetul privind TVA-ul pentru piața unică digitală (1 decembrie 2016), al cărui
obiectiv este modernizarea TVA pentru comerțul electronic transfrontalier. Acest pachet
urmărește să reducă costurile de conformitate în materie de TVA suportate de
întreprinderi atunci când efectuează vânzări transfrontaliere, să faciliteze comerțul
transfrontalier și să asigure o concurență loială pentru întreprinderile din UE, să
combată frauda în materie de TVA și să abordeze cazul specific al cărților electronice,
care în prezent nu beneficiază de cote reduse. Un obiectiv important al pachetului
(pachetelor) de reformă a TVA este de a pune capăt „fraudei de tip carusel”. Noile
norme în materie de TVA ar trebui să fie mai simple și mai coerente, introducând un
nou spațiu pentru un TVA european unic și definitiv. Pe scurt, noul sistem de TVA este
conceput pentru a fi mai rezistent la fraudă și este în conformitate cu economia digitală
și mobilă de astăzi.
Impozitarea echitabilă a inițiativelor din domeniul economiei digitale (21 martie 2018),
al cărei scop este de a asigura un sistem de impozitare corect și eficient, adecvat pentru
mediul digital, de a utiliza propunerile legislative pentru a valorifica pe deplin prezența

digitală prin ajustarea definiției noțiunii de „sediu permanent” și de a introduce o definiție
a „unei substanțe economice minime”. Propunerea Comisiei contribuie, de asemenea,
la activitățile internaționale în acest domeniu, în special în cadrul G20 și OCDE, în
contextul proiectului BEPS. În discursul din 2017 privind starea Uniunii, președintele
Juncker a anunțat „Propunerea Comisiei de stabilire a unor norme la nivelul UE care să
permită impozitarea profiturilor generate de companiile multinaționale prin intermediul
economiei digitale”, în timp ce Consiliul a adoptat, în decembrie 2017, concluzii privind
impozitarea economiei digitale.
Începând cu 1 ianuarie 2018, au intrat în vigoare noi norme care obligă statele membre
să acorde autorităților fiscale acces la datele colectate în temeiul legislației privind
combaterea spălării banilor. Directivele privind combaterea spălării banilor — DCSB4
și DCSB5 — urmăresc să împiedice utilizarea sistemului financiar european în scopul
spălării banilor și finanțării terorismului. Autoritățile fiscale naționale vor avea acces
direct la informații privind beneficiarii reali ai societăților, ai fiduciilor și ai altor entități,
precum și la informații privind evidențele întreprinderilor privind obligațiile de diligență
fiscală aplicată clienților. Noile norme vor permite autorităților fiscale să reacționeze
rapid și eficient în cazurile de evaziune fiscală și evitare a obligațiilor fiscale și să
combată tipurile de structuri evidențiate în cazul Paradise Papers.

Parlamentul European a aprobat, în mare, liniile generale ale programelor Comisiei
în domeniul fiscal, una dintre prioritățile politice ale fostei legislaturi fiind combaterea
fraudei, a evaziunii fiscale și a spălării banilor. Recomandările Parlamentului în acest
domeniu s-au bazat pe activitatea mai multor comisii ad-hoc.
Prima dintre acestea, Comisia pentru Deciziile fiscale și alte măsuri similare sau cu
efecte similare (TAXE), a atras atenția asupra unui paradox clar: concurența liberă în
materie fiscală și lipsa de cooperare între statele membre au dus la o deconectare
între locul în care se creează valoarea și cel în care profiturile sunt impozitate, ceea
ce a condus la erodarea bazei de impozitare pentru impozitul pe profit și la pierderi de
venituri în diferite țări, dintre care unele au făcut, de asemenea, obiectul unor măsuri
de austeritate.
În acest sens, Parlamentul a adoptat raportul final al Comisiei TAXE sub forma
unei rezoluții, la 25 noiembrie 2015 , în care solicita: schimbul sistematic de decizii
fiscale și de informații fiscale și introducerea de rapoarte publice pentru fiecare țară
în parte cu privire la profiturile realizate, impozitele plătite și subvențiile primite de
către societățile multinaționale; încetarea regimurilor preferențiale și a discrepanțelor
dintre sistemele fiscale naționale; o bază fiscală consolidată comună, cu caracter
obligatoriu, a întreprinderilor (CCCTB); un cadru pentru ajutoarele de stat fiscale și
orientări pentru definirea prețurilor de transfer corecte și a „substanței economice”;
recuperarea ajutorului de stat ilegal; reforma codului de conduită în domeniul impozitării
întreprinderilor; includerea luptei împotriva evitării obligațiilor fiscale în alte politici și în
conduita de afaceri, inclusiv în cazul societăților multinaționale, băncilor, prestatorilor
de servicii financiare și consilierilor fiscali; și mai buna protecție a persoanelor care
denunță nereguli.

În contextul dezvăluirilor din Panama Papers și LuxLeaks, care au scos la iveală
necesitatea unei mai bune cooperări și a unei mai mari transparențe la nivel mondial,
activitățile Comisiei TAXE au constituit baza pentru activitatea Comisiei TAXE 2.
Raportul său final a fost adoptat de Parlament sub forma unei rezoluții la 6 iunie 2016,
în cadrul căreia se solicită ca sancțiunile împotriva jurisdicțiilor fiscale necooperante
incluse pe o listă neagră a paradisurilor fiscale să se aplice, de asemenea, societăților,
băncilor și societăților de contabilitate și de avocatură, cu posibilitatea de a revoca
licențele lor comerciale. În cadrul rezoluției au fost subliniate consecințele negative ale
regimurilor fiscale favorabile pentru brevete care, în majoritatea cazurilor, sunt folosite
de societățile multinaționale în scopuri de evitare a obligațiilor fiscale. De asemenea,
au fost reafirmate propunerile privind o CCCTB și prețurile de transfer, care joacă un
rol important în transferul profiturilor. În fine, rezoluția conchide că dispozițiile privind
ajutoarele de stat nu au fost întotdeauna respectate și solicită luarea de măsuri pentru
remedierea situației.
Comisia de anchetă pentru spălarea de bani, evitarea sarcinilor fiscale și evaziunea
fiscală (PANA) s-a bazat pe activitatea comisiilor TAXE și TAXE 2 și pe Rezoluția
Parlamentului din decembrie 2015 privind favorizarea transparenței, a coordonării și
a convergenței în politicile de impozitare a societăților, care a identificat provocări în
materie de reglementare și monitorizare fiscală.
Recomandarea Parlamentului European din 13 decembrie 2017 adresată Consiliului
și Comisiei în urma anchetei privind spălarea de bani, evitarea sarcinilor fiscale și
evaziunea fiscală a subliniat necesitatea urgentă pentru: mecanisme eficiente de
punere în aplicare și monitorizare în lupta globală împotriva evitării obligațiilor fiscale,
a evaziunii fiscale și a spălării de bani; consolidarea informațiilor standardizate și
a legăturilor dintre autorități, accesul la registre și crearea de registre; depunerea
de eforturi concertate pentru adoptarea unei liste eficace și credibile de jurisdicții
necooperante; măsuri care să asigure respectarea legislației de către jurisdicțiile
fiscale, contribuabili și intermediari; prevenirea evaziunii fiscale și a practicilor de
evitare a obligațiilor fiscale și protejarea beneficiarilor reali; utilizarea unor instrumente
de stimulare internațională (principiul listei pozitive), împreună cu sprijinul acordat țărilor
în curs de dezvoltare pentru combaterea fraudei fiscale și a spălării de bani; instrumente
de protecție a persoanelor care denunță nereguli; raționalizarea modului în care UE își
desfășoară activitatea în ceea ce privește adoptarea dispozițiilor fiscale; consolidarea
drepturilor Parlamentului în materie de anchetă și monitorizarea subsecventă rapidă
a recomandărilor. În fine, Parlamentul și-a exprimat regretul față de lipsa de voință
politică manifestată de unele state membre de a realiza progrese în ceea ce privește
reformele și punerea în aplicare care ar aduce schimbări reale.
Obiectivul Comisiei TAXE 3 — Comisia pentru infracțiunile financiare, evaziunea fiscală
și evitarea obligațiilor fiscale — a fost de a continua activitatea Comisiilor TAXE, TAXE
2 și PANA și de a investiga chestiuni legate de impozitarea digitală, politicile naționale
de acordare a cetățeniei și frauda în domeniul TVA.
Raportul său final a fost adoptat de Parlament în plen la 26 martie 2019. Acesta a
subliniat necesitatea urgentă și continuă de a reforma normele, astfel încât sistemele
fiscale internaționale, de la nivelul UE și de la nivel național să fie adaptate la noile

provocări economice, sociale și tehnologice ale secolului XXI și a afirmat că actualele
sisteme fiscale și metode contabile nu sunt în măsură să țină pasul cu aceste evoluții
și să garanteze că toți participanții la piață își plătesc impozitele în mod echitabil.
Deputații au salutat faptul că, în cursul mandatului anterior, Comisia a prezentat
26 de propuneri legislative care vizează eliminarea unora dintre lacunele existente,
îmbunătățirea luptei împotriva infracțiunilor financiare și a planificării fiscale agresive,
precum și consolidarea eficienței colectării impozitelor și a echității fiscale. Aceștia
au regretat însă profund lipsa progreselor în cadrul Consiliului cu privire la inițiativele
majore de reformă a impozitării societăților, care nu au fuseseră încă finalizate din
cauza unei lipse de voință politică reală. Deputații au solicitat ca inițiativele UE care nu
au fost încă finalizate să fie adoptate rapid și ca punerea în aplicare să fie monitorizată
îndeaproape pentru a se asigura eficiența și aplicarea corespunzătoare și a se ține
pasul cu versatilitatea fraudei fiscale, a evaziunii fiscale și a planificării fiscale agresive.
În fine, deputații au afirmat că UE trebuie să adopte o strategie amplă prin care să
sprijine statele membre, prin politici relevante, să treacă de la sistemele lor fiscale
actuale dăunătoare la un sistem fiscal compatibil cu cadrul juridic al UE și cu spiritul
tratatelor UE.
La 14 martie 2019, Parlamentul a adoptat o rezoluție referitoare la schimbările climatice
- o viziune europeană strategică pe termen lung pentru o economie prosperă, modernă,
competitivă și neutră din punctul de vedere al impactului asupra climei în conformitate
cu Acordul de la Paris, în cadrul căreia a salutat Comunicarea Comisiei pe această
temă. Prin acest text, Parlamentul a aprobat obiectivul de zero emisii nete de gaze
cu efect de seră până în 2050 și a invitat Comisia să analizeze opțiunile de politică
cât mai curând posibil, inclusiv în ceea ce privește taxele de mediu, pentru a încuraja
schimbările de comportament.
Dario Paternoster
05/2019

POLITICA ÎN DOMENIUL AZILULUI
Obiectivul politicii de azil a UE este de a acorda statutul corespunzător oricărui

resortisant dintr-o țară terță care solicită protecție internațională într-unul dintre
statele sale membre, precum și de a asigura respectarea principiului nereturnării.
Pentru aceasta, Uniunea face eforturi pentru a crea un sistem european comun de
azil.
TEMEI JURIDIC
— Articolul 67 alineatul (2) și articolele 78 și 80 din Tratatul privind funcționarea
Uniunii Europene (TFUE);
— articolul 18 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene.
OBIECTIVE
UE are ca obiectiv dezvoltarea unei politici comune de azil, protecție subsidiară și
protecție temporară, urmărind să ofere un statut corespunzător oricărui resortisant
dintr-o țară terță care are nevoie de protecție internațională și să asigure respectarea
principiului nereturnării. Politica trebuie să concorde cu Convenția de la Geneva din
28 iulie 1951 și cu Protocolul din 31 ianuarie 1967 la aceasta. Nici TFUE, nici carta
nu oferă definiții ale termenilor „azil” și „refugiat”, însă ambele se referă explicit la
Convenția de la Geneva și la protocolul la aceasta.
REALIZĂRI
A. Progresele realizate prin Tratatul de la Amsterdam și prin Tratatul de la Nisa
Prin Tratatul de la Maastricht din 1993, cooperarea interguvernamentală de până atunci
în materie de azil a fost introdusă în cadrul instituțional al UE. Ca actor principal,
Consiliul trebuia să implice Comisia în activitatea sa și să informeze Parlamentul cu
privire la inițiativele luate în privința azilului; Curtea de Justiție a Uniunii Europene nu
are jurisdicție în ceea ce privește chestiunile legate de azil.
Tratatul de la Amsterdam a conferit, în 1999, noi competențe instituțiilor UE,
permițându-le să elaboreze acte legislative în domeniul azilului, printr-un mecanism
instituțional specific: o perioadă de tranziție de cinci ani, cu un drept de inițiativă împărțit
între Comisie și statele membre și o decizie în unanimitate în cadrul Consiliului, după
consultarea Parlamentului; Curții de Justiție i s-au conferit o serie de competențe în
anumite situații specifice. Tratatul de la Amsterdam prevedea, de asemenea că, după
încheierea acestei prime faze de cinci ani, Consiliul ar putea decide să aplice procedura

normală de codecizie, hotărând în continuare cu majoritate calificată. Consiliul a luat
o decizie în acest sens la sfârșitul anului 2004, iar procedura de codecizie (acum
cunoscută sub numele de „procedură legislativă ordinară”) se aplică din 2005.
Adoptând Programul de la Tampere, în octombrie 1999, Consiliul European a hotărât
că punerea în aplicare a unui sistem european comun ar trebui să se realizeze în
două etape: adoptarea unor standarde minime comune pe termen scurt, care să
conducă apoi, pe termen mai lung, la o procedură comună și la un statut uniform pentru
persoanele care beneficiază de azil, valabil în toată Uniunea.
Acest lucru a condus la „primă fază” a sistemului european comun de azil (SECA),
între 1999 și 2004, când au fost stabilite criteriile și mecanismele de determinare a
statului membru responsabil de examinarea unei cereri de azil (înlocuind Convenția
internațională/interguvernamentală de la Dublin, din 1990) și a fost creată baza de date
„EURODAC”, pentru stocarea și compararea datelor dactiloscopice. De asemenea,
definește standardele minime comune pe care statele membre ar trebui să le respecte
la primirea solicitanților de azil, condițiile care trebuie îndeplinite pentru a obține
protecție internațională și natura protecției acordate, precum și procedurile stabilite
pentru acordarea și retragerea statutului de refugiat. Alte acte legislative reglementau
protecția temporară în caz de aflux masiv.
În noiembrie 2004, în Programul de la Haga s-a solicitat ca instrumentele și măsurile
din a doua fază să fie adoptate până la sfârșitul anului 2010, evidențiind ambiția UE
de a depăși standardele minime, pentru a stabili o procedură de azil unică, care să
cuprindă garanții comune și un statut uniform pentru persoanele cărora li se acorda
protecție. În Pactul european privind imigrația și azilul din 2008, acest termen a fost
prelungit până la 2012.
B. Tratatul de la Lisabona
Tratatul de la Lisabona, care a intrat în vigoare în decembrie 2009, a schimbat situația
și a transformat măsurile de azil, care nu se mai limitau la stabilirea unor standarde
minime, ci se încadrau într-un sistem comun, cu un statut unic și proceduri uniforme.
Sistemul european comun de azil trebuie să includă următoarele elemente:
— un statut unitar de azil;
— un statut unitar de protecție subsidiară;
— un sistem comun de protecție temporară;
— proceduri comune de acordare și de retragere a statutului unitar de azil sau de
protecție subsidiară;
— criterii și mecanisme de determinare a statului membru responsabil de examinarea
unei cereri;
— standarde referitoare la condițiile de primire;
— parteneriatul și cooperarea cu țările terțe.
De asemenea, începând cu Tratatul de la Lisabona, articolul 80 din TFUE prevede
explicit principiul solidarității și al distribuirii echitabile a responsabilităților, inclusiv a
costurilor financiare, între statele membre. Acțiunile UE în materie de azil ar trebui

să includă, când este necesar, măsuri adecvate pentru a asigura aplicarea acestui
principiu. Tratatul a modificat substanțial și procedura decizională în chestiunile legate
de azil, prin introducerea procedurii de codecizie ca procedură standard. În plus, au
fost îmbunătățite considerabil modalitățile practice ale controlului jurisdicțional exercitat
de CJUE. De acum înainte, pronunțarea unei hotărâri cu titlu preliminar va putea fi
solicitată de orice instanță dintr-un stat membru, și nu doar de instanțele naționale de
ultim grad, cum era cazul anterior. Aceasta a permis dezvoltarea unei jurisprudențe
mai extinse a CJUE în materie de azil.
Programul de la Stockholm, adoptat de Consiliul European la 10 decembrie 2009
pentru perioada 2010-2014, reafirmă „obiectivul de instituire a unui spațiu comun de
protecție și solidaritate, bazat pe o procedură de azil comună și pe un statut uniform
pentru cei care beneficiază de protecție internațională”. Acesta subliniază în mod
special necesitatea încurajării unei solidarități veritabile cu statele membre supuse unor
presiuni deosebite și rolul important pe care urmează să-l joace noul Birou European
de Sprijin pentru Azil (EASO).
Deși Comisia și-a prezentat propunerile pentru a doua fază a SECA încă din
2008-2009, negocierile au fost lente. În consecință, „a doua” fază a SECA a fost
adoptată după intrarea în vigoare a Tratatului de la Lisabona, cu o transferare a
accentului de la standardele minime la o procedură de azil comună, bazată pe un statut
uniform de protecție.
C. Principalele instrumente juridice și eforturile de reformă actuale
Cu excepția Directivei reformate privind condițiile pentru protecția internațională, care a
intrat în vigoare în ianuarie 2012, celelalte acte legislative reformate au intrat în vigoare
abia în iulie 2013 (Regulamentul Eurodac; Regulamentul Dublin III; Directiva privind
condițiile de primire; și Directiva privind procedurile de azil, ceea ce a însemnat că
transpunerea lor cu întârziere la jumătatea lunii iulie 2015 a coincis cu perioada de vârf
a crizei migrației. În iunie 2014, Consiliul European a prezentat orientările strategice
pentru planificarea legislativă și operațională în Spațiul de libertate, securitate și justiție
(articolul 68 din TFUE) pentru următorii ani, pe baza Comunicării Comisiei din martie
2014 și a progreselor realizate prin Programul de la Stockholm. Orientările subliniază
că transpunerea integrală și implementarea efectivă a Sistemului european comun de
azil (SECA) reprezintă o prioritate absolută.
Având în vedere presiunea migrației din 2014, Comisia a prezentat Agenda europeană
privind migrația, în mai 2015 (a se vedea fișa 4.2.3.), care a propus o serie de măsuri
pentru a contracara această presiune, printre care abordarea-hotspot, creată între
EASO, Agenția Europeană pentru Poliția de Frontieră și Garda de Coastă (fostul
Frontex) și Agenția Uniunii Europene pentru Cooperare în Materie de Aplicare a
Legii (Europol), care operează pe teren în statele membre din prima linie, pentru a
identifica și a înregistra rapid migranții nou sosiți și a le preleva amprentele digitale.
Abordarea-hotspot urmărește, de asemenea, să contribuie la aplicarea mecanismelor
de transfer de urgență pentru un total de 160 000 de persoane care au nevoie de
protecție internațională. Mecanismele au fost propuse de Comisie pentru a sprijini Italia
și Grecia și au fost adoptate de Consiliu la 14 și 22 septembrie 2015, după consultarea
Parlamentului. Decizia Consiliului a fost ulterior confirmată în instanță, în hotărârea

CJUE din 6 septembrie 2017. Transferurile sunt o modalitate de transpunere în practică
a principiului solidarității și al distribuției echitabile a responsabilităților, prevăzut la
articolul 80 din TFUE. Cu toate acestea, ratele de transfer au fost mai scăzute decât
s-a așteptat, iar aplicarea relocărilor este lentă.
Agenda europeană privind migrația prevede și alte măsuri pentru reforma SECA,
care au fost prezentate în două pachete de propuneri legislative în mai și iulie 2016,
discutate în acest moment între Parlament și Consiliu. Setul de inițiative legislative
a fost adoptat pentru îmbunătățirea, printre altele a SECA, propunând regulamente
direct aplicabile, în loc de directive (cu excepția condițiilor de primire, care ar face în
continuare obiectul unei directive și care ar trebui, prin urmare, să fie transpusă în
continuare în dreptul național). El cuprinde:
— Măsuri de simplificare, clarificare și scurtare a procedurilor de azil, oferirea unor
garanții comune solicitanților de azil și impunerea unor norme mai stricte pentru
combaterea abuzurilor, printre care o listă comună a țărilor de origine sigure, care
a fost propusă inițial ca un regulament separat. La 25 aprilie 2018, Comisia pentru
libertăți civile, justiție și afaceri interne a Parlamentului (comisia LIBE) a adoptat
raportul său care servește drept mandat de negociere, așa cum a confirmat
plenul la 30 mai 2018. Consiliul nu a adoptat încă un mandat de negociere cu
Parlamentul.
— Cine poate obține statutul de protecție internațională (a se vedea Directiva privind
condițiile pentru protecția internațională), pentru a realiza o mai mare convergență
a ratelor de recunoaștere și a formelor de protecție, incluzând dispoziții mai
restrictive, care sancționează deplasările secundare, precum și revizuiri obligatorii
ale statutului chiar și pentru refugiații recunoscuți: Comisia LIBE și-a adoptat
raportul la 15 iunie 2017. La mijlocul lui 2018, Parlamentul și Consiliul au ajuns
la un acord politic; acordul nu a primit însă sprijin suficient din partea statelor
membre[1].
— Directiva 2013/33/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 26 iunie 2013
de stabilire a standardelor pentru primirea solicitanților de protecție internațională
(reformare) (Directiva privind condițiile de primire reformată) a înlocuit prima
etapă a Directivei 2003/9/CE a Consiliului de stabilire a standardelor minime
pentru primirea solicitanților de azil în statele membre. Directiva reformată vizează
asigurarea unor standarde demne și mai armonizate privind condițiile de primire.
Ea asigură accesul solicitanților la locuințe, alimente, îmbrăcăminte, asistență
medicală (inclusiv îngrijire medicală și psihologică), educație pentru minori și
accesul la locuri de muncă în anumite condiții. De asemenea, directiva acordă
o atenție deosebită persoanelor vulnerabile, în special minorilor neînsoțiți și
victimelor torturii. Ea include și norme privind plasarea în detenție a solicitanților de
azil, pentru a se asigura că drepturile lor fundamentale sunt respectate pe deplin.
— La 13 iulie 2016, Comisia a prezentat o propunere legislativă privind reformarea
Directivei privind condițiile de primire. La 25 aprilie 2017, Comisia LIBE a adoptat
un raport referitor la propunerea legislativă a Comisiei privind reformarea Directivei
privind condițiile de primire. La 17 mai 2018, plenul și-a dat acordul pentru ca
[1]https://www.consilium.europa.eu/media/37402/st15252-en18.pdf

raportul să servească drept mandat pentru a intra în negocierile interinstituționale.
În iunie 2018, Parlamentul și Consiliul au ajuns la un acord politic provizoriu cu
privire la Directiva privind condițiile de primire. Cu toate acestea, negocierile nu
au fost încheiate, așa cum s-a întâmplat și cu restul pachetului SECA, în special
din cauză că nu s-au făcut progrese în ceea ce privește reforma Regulamentului
Dublin, care stabilește criteriile pentru determinarea statului membru responsabil
de examinarea unei cereri de protecție internațională (în principiu, prima țară
de intrare). Propunerea menține criteriile actuale ale sistemului Dublin, dar le
completează cu un mecanism corectiv de atribuire, pentru a degreva statele
membre aflate sub o presiune disproporționată; astfel, propunerea Comisiei din
septembrie 2015 pentru un regulament privind un mecanism permanent de
transfer în caz de criză, în cadrul sistemului Dublin, este blocată actualmente la
Consiliu. În mod similar, propunerea anterioară de modificare a Regulamentului
Dublin în privința dispoziției referitoare la statul membru competent pentru
examinarea cererilor de protecție internațională ale minorilor neînsoțiți care nu au
rude pe teritoriul statelor membre a fost retrasă, iar conținutul său este inclus în
actuala propunere Dublin III; La 19 octombrie 2017, Comisia LIBE și-a adoptat
raportul, care a devenit baza mandatului – confirmat de plen – pentru demararea
negocierilor interinstituționale. Consiliul nu a adoptat încă un mandat de negociere
cu Parlamentul.
— O revizuire a bazei Eurodac a datelor dactiloscopice în materie de azil, extinzând-
o la datele cu caracter personal ale resortisanților țărilor terțe care nu solicită
protecție internațională, dar care au fost găsiți în situație de ședere nereglementară
în UE, permițând organelor de ordine și siguranță accesul la această bază
și prelevând amprentelor copiilor cu vârsta de cel puțin șase ani, pentru a
facilita identificarea și reîntregirea familiei. Plenul a dat undă verde negocierilor
interinstituționale în urma raportului Comisiei LIBE din 30 mai 2017 referitor la
propunerea legislativă. Negocierile cu Consiliul au început în septembrie 2017, iar
Parlamentul și Consiliul au ajuns la un acord provizoriu parțial în iunie 2018. Cu
toate acestea, negocierile nu au putut fi încheiate, în special din cauză că nu s-au
făcut progrese în ceea ce privește Regulamentul Dublin.
— Transformarea EASO dintr-o agenție de susținere într-o veritabilă Agenție
pentru azil a UE (EUAA), care va fi responsabilă cu facilitarea funcționării
SECA, asigurarea convergenței în evaluarea cererilor de azil în întreaga UE și
monitorizarea aplicării operaționale și tehnice a dreptului Uniunii, inclusiv prin
asistarea statelor membre pentru formarea unor experți naționali. Parlamentul
a adoptat raportul său privind propunerea legislativă la 8 decembrie 2016, iar,
la jumătatea lunii iunie 2017, s-a ajuns la un larg acord provizoriu cu Consiliul.
La 12 septembrie 2018, în timp ce acordul provizoriu din iunie 2017 era încă în
suspans, Comisia a adoptat o propunere modificată de regulament privind Agenția
pentru Azil a Uniunii Europene și de abrogare a Regulamentului (UE) nr. 439/2010.
Propunerea modificată conține anumite clarificări, în special cu privire la sarcinile
operaționale ale EUAA, și urmărește să alinieze anumite dispoziții din acordul
provizoriu privind EUAA la noul său proiect de regulament privind Agenția
Europeană pentru Poliția de Frontieră și Garda de Coastă – Frontex (propus

simultan în septembrie 2018) și să consolideze în continuare cooperarea dintre
cele două agenții. Comisia LIBE a respins propunerea modificată și a insistat
asupra necesității de a încheia acordul provizoriu, aceasta fiind singura bază solidă
pentru noul mandat al agenției. Consiliul nu a adoptat încă un mandat de negociere
cu Parlamentul.
— Un cadru de relocare al Uniunii, care să prevadă norme comune ale UE privind
admisia resortisanților din țări terțe, precum și sprijin financiar pentru acțiunile
de relocare ale statelor membre, completând astfel actualele programe ad-hoc
multilaterale și naționale de reinstalare. La 12 octombrie 2017, Comisia LIBE a
adoptat raportul său referitor la propunere, iar, la 25 octombrie 2017, plenul a
confirmat mandatul pentru a începe negocierile interinstituționale cu Consiliu. La
13 iunie 2018, Parlamentul și Consiliul au ajuns la un acord provizoriu cu privire la
principalele elemente ale regulamentului. Cu toate acestea, negocierile nu au fost
încheiate, așa cum s-a întâmplat și cu restul pachetului SECA.
— Directiva 2001/55/CE a Consiliului din 20 iulie 2001 privind standardele minime
pentru acordarea protecției temporare, în cazul unui aflux masiv de persoane
strămutate, și măsurile de promovare a unui echilibru între eforturile statelor
membre pentru primirea acestor persoane și suportarea consecințelor acestei
primiri („Directiva privind protecția temporară”) a fost elaborată ca un cadru
de gestionare a unui aflux masiv neprevăzut de persoane strămutate și de
acordare a unei protecții imediate. Obiectivele acestei directive sunt de a
reduce disparitățile dintre politicile statelor membre privind primirea și tratamentul
persoanelor strămutate într-o situație de aflux masiv și, de asemenea, de a
promova solidaritatea între statele membre. Cu toate acestea, prezenta directivă
nu a fost niciodată pusă în practică, în pofida diferitelor afluxuri masive de refugiați
în UE de la redactarea sa, din cauza unanimității necesare pentru a adopta o
decizie în Consiliu, a redactării imprecise a directivei și a tensiunilor dintre statele
membre în cadrul Consiliului cu privire la repartizarea sarcinilor.
Comisia ar trebui să își revizuiască propunerile privind reforma SECA în cadrul a ceea
ce a fost anunțat ca un „nou pact privind migrația și azilul”.
D. Dimensiunea externă
Adoptată în 2011 de Comisie, Abordarea globală în materie de migrație și mobilitate
(AGMM) reprezintă cadrul general pentru politica externă a UE în materie de migrație
și azil. Ea definește modul în care Uniunea își desfășoară cooperarea și dialogurile în
materie de politici cu țările din afara UE, pe baza unor priorități clar definite. Agenda este
integrată în acțiunea externă globală a UE, inclusiv în cooperarea pentru dezvoltare.
Principalele sale obiective sunt o mai bună organizare a migrației legale, prevenirea
și combaterea migrației ilegale, maximizarea impactului migrației și mobilității asupra
dezvoltării și promovarea protecției internaționale.
În martie 2016, Consiliul European și Turcia au ajuns la un acord care vizează
reducerea fluxului de migranți clandestini care ajung în Europa prin Turcia. Potrivit
Declarației UE-Turcia, toți migranții în situație nereglementară și solicitanții de azil
care ajung din Turcia în insulele grecești, ale căror cereri de azil au fost declarate
neadmisibile, trebuie returnați în Turcia. De asemenea, pentru fiecare sirian returnat în

Turcia, un alt sirian va fi relocat în UE, în schimbul continuării liberalizării vizelor pentru
cetățenii turci și al acordării unei finanțări de 6 miliarde EUR în cadrul Instrumentului
pentru refugiații din Turcia, până la sfârșitul anului 2018. Conform raportului Comisiei
privind progresele înregistrate în punerea în aplicare a Agendei europene privind
migrația din 16 octombrie 2019, Declarația a continuat să joace un rol-cheie în
asigurarea unei abordări eficace a problemelor legate de migrație în estul Mediteranei.
Cu toate acestea, raportul subliniază că Turcia se confruntă în prezent cu o presiune
migratorie din ce în ce mai mare, în timp ce întreaga regiune rămâne instabilă și
asistența UE oferă un sprijin vital persoanelor aflate în dificultate prin intermediul
Instrumentului pentru refugiații din Turcia, în valoare de 6 miliarde EUR.
La nivel global, în septembrie 2016, Adunarea Generală a ONU a adoptat în
unanimitate Declarația de la New York pentru refugiați și migranți, o declarație politică
capitală, care urmărește îmbunătățirea modului în care comunitatea internațională
reacționează în cazul unor fluxurilor importante de refugiați și de migranți, precum și al
unei prezențe prelungite a refugiaților. Prin urmare, în 2018 urmează să fie adoptate
două pacte mondiale pentru refugiați și pentru alți migranți. Declarația de la New York
stabilește un Cadru de răspuns cuprinzător privind refugiații (CRRF), definind acțiunile
specifice necesare pentru a reduce presiunea asupra țărilor-gazdă, a crește autonomia
refugiaților, a extinde accesul la soluții în țări terțe și pentru a sprijini condiții în țările de
origine care să le permită refugiaților să revină în condiții de siguranță și demnitate. În
cadrul măsurilor adoptate în urma Declarației de la New York din 2016, Înaltul Comisar
pentru refugiați va propune un „Pact global pentru refugiați” în raportul său anual 2018
către Adunarea Generală.
La sesiunea sa plenară din aprilie 2018, Parlamentul a subliniat că UE și statele sale
membre trebuie să își asume un rol de lider în discuțiile în curs la nivel mondial în
vederea ajungerii la un acord privind cele două pacte, având în vedere în special
Decizia SUA de a se retrage din negocieri.
E. Fondurile disponibile pentru politicile în domeniul azilului
Principalul instrument de finanțare pentru azil din bugetul UE este Fondul pentru azil,
migrație și integrare (FAMI). Alocarea pentru FAMI pentru 2014-2020 a fost mărită
de la 3,31 miliarde EUR la 6,6 miliarde EUR. Pentru următorul buget pe termen lung
al UE pentru perioada 2021-2027, Comisia propune majorarea finanțării în cadrul
noului Fond pentru azil și migrație (AMF) cu 51 %, ajungând la 10,4 miliarde EUR, în
special pentru consolidarea și dezvoltarea tuturor aspectelor legate de SECA, inclusiv
dimensiunea sa externă. Sunt alocate fonduri și prin alte instrumente de finanțare
ale UE, cum ar fi Fondul social european (FSE2.3.2), Fondul de ajutor european
pentru cele mai defavorizate persoane (FEAD, 2.3.9) și Fondul european de dezvoltare
regională (FEDR 3.1.2), mai ales pentru a sprijini integrarea refugiaților și a migranților,
deși ponderea fondurilor atribuite nu este contabilizată separat în liniile bugetare și nu
este clară.
La fel, pentru perioada 2014-2020 alocarea inițială pentru EASO (viitoarea Agenție a
UE pentru azil – AAUE), a crescut de la 109 milioane EUR la 456 de milioane EUR.
Pentru a fi pregătit să ofere sprijin operațional complet procedurilor de azil în viitor,
Comisia a propus un buget de 1,25 miliarde EUR pentru perioada 2021-2027.

În afara cadrului financiar multianual (CFM), dar tot în cadrul bugetului UE, există
fonduri fiduciare pentru măsuri externe, cum ar fi Fondul fiduciar de urgență al UE
pentru Africa (1,8 miliarde EUR), pentru a susține țările din Africa în managementul
migrației și controlul frontierelor, Fondul fiduciar regional al UE (500 de milioane EUR),
creat ca răspuns la criza siriană, precum și Instrumentul pentru refugiații din Turcia
(3 miliarde pentru 2016-2017 și 3 miliarde pentru 2018-2019).
În cele din urmă, în afara bugetului UE, Fondul european de dezvoltare (FED), în
valoare de 30,5 miliarde EUR, dintre care 2,2 miliarde EUR au fost alocate Fondului
fiduciar de urgență al UE pentru Africa) se concentrează pe eradicarea sărăciei și
realizarea Agendei 2030 pentru dezvoltare durabilă, dar a fost folosit tot mai mult, în
ultimii ani, pentru a finanța răspunsuri la chestiunile legate de migrație.

Parlamentul European a susținut întotdeauna cu fermitate un sistem european comun
de azil, în conformitate cu angajamentele juridice ale Uniunii. Parlamentul a cerut, de
asemenea, reducerea migrației ilegale și protejarea grupurilor vulnerabile.
Rezoluția Parlamentului din 12 aprilie 2016 referitoare la situația din Mediterana și la
necesitatea unei abordări globale a migrației la nivelul UE oferă o imagine de ansamblu
a principalelor orientări și preocupări ale Parlamentului în domeniul azilului.
Parlamentul a solicitat instituirea unor proceduri fiabile și echitabile, aplicate cu
eficacitate și bazate pe principiul nereturnării. Parlamentul a subliniat că este necesar
să se evite reducerea nivelului de protecție și a calității primirii și să se împartă
mai echitabil povara suportată de statele membre situate la frontierele externe ale
UE. Parlamentul a făcut apel la statele membre să utilizeze posibilitățile existente
pentru a acorda vize umanitare și consideră că persoanele care solicită protecție
internațională ar trebui să o poată solicita la orice consulat sau ambasadă o viză
umanitară europeană; prin urmare, Parlamentul a cerut modificarea Codului vizelor al
Uniunii. În opinia sa, sunt necesare măsuri suplimentare pentru ca sistemul european
comun de azil să fie un sistem cu adevărat uniform, fiind necesară o evaluare completă
a aplicării sale. Parlamentul a luat act de importanța recunoașterii reciproce de către
statele membre nu numai a Deciziilor negative în materie de azil, ci și a celor pozitive.
Parlamentul a subliniat, de asemenea, că detenția ar trebui să fie practicată numai
în condiții excepționale, foarte clar definite, și că ar trebui să existe drept de recurs
împotriva acesteia într-o instanță. De asemenea, a susținut crearea unui Birou
European de Sprijin pentru Azil.
În cursul legislaturii 2014-2019, Parlamentul European, în calitate de colegislator, a
adoptat poziția sa de negociere cu privire la toate propunerile legislative de reformare
a SECA, prezentate sub forma a două pachete de propuneri legislative în lunile mai
și iulie 2016. Consiliul nu a adoptat încă poziția sa de negociere cu Parlamentul în
vederea reformării Regulamentului Dublin și a Regulamentului privind procedura de
azil. Din acest motiv, lucrările cu privire la celelalte propuneri de reformă a SECA au
fost lăsate pe planul doi.

În ceea ce privește relațiile cu țările terțe, în conformitate cu abordarea globală în
materie de migrație și mobilitate, Parlamentul a solicitat intensificarea eforturilor de
consolidare a capacităților și a activităților de relocare, care ar trebui realizate împreună
cu țările terțe care găzduiesc un număr însemnat de refugiați. Parlamentul consideră
că cooperarea cu țările terțe trebuie să se axeze pe combaterea cauzelor profunde ale
fluxurilor de migranți neregulamentari către Europa.
Parlamentul poate, de asemenea, să deschidă o acțiune în anulare la CJUE. Această
posibilitate a fost utilizată cu succes (a se vedea hotărârea CJUE din 6 mai 2008) pentru
a obține anularea dispozițiilor referitoare la modalitățile de adoptare a listei comune
de țări terțe considerate drept țări de origine sigure și de țări terțe europene sigure
prevăzute de Directiva 2005/85/CE a Consiliului.
Citiți mai multe informații pe această temă:
— Migrația în Europa
— Criza migrației în Europa
— Politica de imigrație a UE
Ina Sokolska
01/2020

POLITICA ÎN DOMENIUL CERCETĂRII
ȘI DEZVOLTĂRII TEHNOLOGICE
Politica europeană în domeniul cercetării și dezvoltării tehnologice (CDT) ocupă

un loc important în legislația UE încă de la semnarea primelor tratate comunitare
și a fost extinsă la începutul anilor 1980, odată cu instituirea unui program-cadru
european pentru activități de cercetare. Începând din 2014, majoritatea finanțării UE
pentru cercetare a fost grupată în cadrul programului Orizont 2020, cel de Al optulea
program-cadru pentru cercetare și inovare al UE pentru perioada 2014-2020, care
are scopul de a asigura competitivitatea globală a UE.
TEMEI JURIDIC
Articolele 179 – 190 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (TFUE).
OBIECTIVE
Odată cu instituirea Actului unic european, obiectivul politicii UE în domeniul cercetării
și dezvoltării tehnologice a fost consolidarea bazei științifice și tehnologice a industriei
UE și încurajarea dezvoltării competitivității sale pe plan internațional. În plus,
articolul 179 din TFUE precizează că „Uniunea are ca obiectiv consolidarea bazelor
sale științifice și tehnologice, prin crearea unui spațiu european de cercetare în care
cercetătorii, cunoștințele științifice și tehnologiile să circule liber”.
REALIZĂRI
A. Programele-cadru de cercetare
Primul program-cadru (PC) a fost înființat în 1983, pentru o perioadă de patru ani. În
următorii 30 de ani, programe-cadru succesive au oferit sprijin financiar pentru punerea
în aplicare a politicilor UE de cercetare și inovare. Programele-cadru au devenit o parte
importantă a cooperării în domeniul cercetării în UE, căpătând o amploare tot mai
mare și extinzându-și treptat domeniul de aplicare și gradul de ambiție. De asemenea,
obiectivul acestora a evoluat, de la sprijinirea colaborării transfrontaliere în domeniul
cercetării și al tehnologiei, la încurajarea unei autentice coordonări la nivel european a
activităților și politicilor. În prezent, programul Orizont 2020, cel de Al optulea program-
cadru, este cel mai mare și cel mai ambițios, cu un buget de aproape 80 de miliarde
EUR. În plus, politica de coeziune și alte programe ale UE oferă oportunități legate de
cercetare, printre care fondurile structurale și de investiții europene, COSME, Erasmus

+, programul LIFE, Mecanismul pentru interconectarea Europei și programele UE în
domeniul sănătății.
B. Coordonare și cooperare (la nivel internațional)
Sistemul ERA-NET (Rețeaua Spațiului European al Cercetării) a fost lansat în 2002
cu scopul de a sprijini coordonarea și colaborarea în ceea ce privește programele
de cercetare naționale și regionale și de a intensifica coordonarea programelor
desfășurate în statele membre și țările asociate prin intermediul contactelor în
cadrul unei rețele, inclusiv prin „deschiderea reciprocă” a programelor și punerea în
aplicare a unor activități comune. În același spirit de coordonare și de cooperare,
Orizont 2020 acoperă costurile operaționale ale COST, un cadru interguvernamental
pentru cooperarea europeană în știință și tehnologie creat pentru a contribui la
coordonarea la nivelul UE a activităților de cercetare finanțate la nivel național. El
anticipă și completează activitățile programelor-cadru. De asemenea, Orizont 2020 își
coordonează activitățile cu inițiativa interguvernamentală EUREKA pentru a promova
activitățile internaționale de cercetare și inovare orientate spre piață. Prin EUREKA,
organizațiile de cercetare și sectoarele industriale introduc pe piață noi produse,
procese și servicii.
C. Institutul European de Inovare și Tehnologie
Institutul European de Inovare și Tehnologie a fost creat în 2008 pentru a stimula
și a produce inovații de prim-plan la nivel mondial prin crearea unor comunități
bine integrate de cunoaștere și inovare (CCI). Aceste CCI reunesc reprezentanți din
învățământul superior, cercetare și mediul de afaceri și antreprenoriat pentru a realiza
inovații și modele inovatoare noi, care să servească drept sursă de inspirație pentru
alții.
Participare
Un proiect tipic finanțat de UE presupune participarea unor entități juridice, precum
universități, centre de cercetare, întreprinderi (inclusiv întreprinderi mici și mijlocii –
IMM-uri) și cercetători individuali din diferite state membre și din țări asociate și
țări terțe. Programul-cadru este pus în aplicare prin programe specifice. UE dispune
de diferite mijloace pentru realizarea obiectivelor privind CDT în contextul acestor
programe specifice:
— acțiuni directe desfășurate de Centrul Comun de Cercetare (JRC) și finanțate
integral de UE;
— acțiuni indirecte, care pot fi: (i) proiecte de cercetare în colaborare, desfășurate
de consorții ale entităților juridice din statele membre, țările asociate și țările
terțe; (ii) rețele de excelență – un program comun de activități, implementat de
o serie de organizații de cercetare, care integrează activitățile acestora într-un
anumit domeniu; (iii) acțiuni de coordonare și de sprijin; (iv) proiecte individuale
(sprijin pentru cercetări „frontaliere”); sau (v) sprijin pentru formarea profesională
și dezvoltarea carierei cercetătorilor, în special în vederea punerii în aplicare a
acțiunilor Marie Skłodowska-Curie.

PROGRAMUL ORIZONT 2020
În noiembrie 2011, Comisia a prezentat pachetul legislativ pentru Orizont 2020, actualul
program-cadru al UE pentru perioada 2014-2020. Orizont 2020 este primul program al
UE în materie de integrare a cercetării și a inovării. Acesta acordă un sprijin consolidat
parteneriatelor public-privat (PPP), IMM-urilor inovatoare și utilizării instrumentelor
financiare.
Prin introducerea unui set unic de norme, Orizont 2020 asigură o simplificare
semnificativă și răspunde provocărilor cu care se confruntă societatea, contribuind
la reducerea decalajului dintre cercetare și piață, de exemplu, prin sprijinul acordat
întreprinderilor inovatoare pentru a dezvolta, pornind de la descoperirile tehnologice,
produse viabile, cu potențial comercial real. Această abordare orientată către piață
include crearea de parteneriate cu sectorul privat și cu statele membre în vederea
exploatării resurselor necesare.
Orizont 2020 acordă o atenție sporită, de asemenea, clarificării obiectivelor, simplificării
procedurilor și evitării suprapunerii și fragmentării eforturilor depuse. De asemenea,
se urmărește extinderea participării IMM-urilor și a sectoarelor industriale, a femeilor
cercetătoare, a noilor state membre și a țărilor terțe la programele UE. În plus,
Orizont 2020 vizează îmbunătățirea absorbției și a utilizării rezultatelor de către
întreprinderi, investitori, autorități publice, alți cercetători și factori politici.
Orizont 2020 se concentrează pe trei piloni principali:
— Excelența științifică: sprijină poziția UE de lider mondial în știință cu un buget
specific de 24,4 miliarde EUR, inclusiv o creștere cu 77 % a fondurilor destinate
Consiliului European pentru Cercetare (CEC);
— Poziția de lider în sectorul industrial: urmărește să asigure poziția de lider industrial
în inovare, cu un buget de 17,01 miliarde EUR. Acesta include o investiție de
13,5 miliarde EUR în tehnologii-cheie, precum și ameliorarea accesului la capital
și a sprijinului pentru IMM-uri;
— Provocările societale: un buget de 29,68 miliarde EUR este rezervat abordării
a șapte provocări societale europene: sănătate, schimbări demografice și
bunăstare; securitate alimentară, agricultură și silvicultură sustenabile, cercetare
marină, maritimă și fluvială și bioeconomie; surse de energie sigure, ecologice și
eficiente; transporturi inteligente, ecologice și integrate; combaterea schimbărilor
climatice, utilizarea eficientă a resurselor și materiile prime; Europa într-o lume
în schimbare – societăți favorabile incluziunii, inovatoare și reflexive; și societăți
sigure – protejarea libertății și a securității Europei și a cetățenilor săi.
O serie de priorități sunt abordate în mod transversal în cadrul celor trei piloni ai
programului Orizont 2020. Printre acestea se numără egalitatea de gen și dimensiunea
de gen în activitățile de cercetare, științele sociale, economice și umaniste; cooperarea
internațională și promovarea atât a funcționării Spațiului European al Cercetării și a
Uniunii inovării, cât și a realizărilor acestora, precum și aducerea unei contribuții la alte
inițiative emblematice din cadrul Strategiei Europa 2020 (de exemplu, Agenda digitală).

Există, de asemenea, bugete specifice pentru componentele „Răspândirea excelenței
și extinderea participării” și „Știința cu și pentru societate”.
Pentru a încuraja implicarea IMM-urilor, Comisia a propus un instrument financiar
specific care oferă granturi pentru cercetare și dezvoltare și pentru sprijinirea
comercializării, prin acces la capital (finanțare pentru investițiile din faza inițială și din
faza de creștere) și facilități de creditare (de exemplu, împrumuturi și garanții).
În noiembrie 2013, Parlamentul adoptat cadrul financiar multianual (CFM), alocând
programului Orizont 2020 un buget de 77 de miliarde EUR (la prețurile din 2013). Cu
toate acestea, în iunie 2015, adoptarea Fondului european pentru investiții strategice
(FEIS) a redus această sumă la 74,8 miliarde EUR.
Orizont 2020 a atras deja cele mai bune institute de cercetare și cei mai buni cercetători
din lume și a sprijinit și extins capitalul uman calificat al UE constând în 340 000
de cercetători. Publicațiile științifice legate de proiectele Orizont 2020 au contribuit la
progrese științifice importante.
Programul care i-a urmat, Orizont Europa, [COM(2018)0435], va crește
competitivitatea UE și o va ajuta să își realizeze prioritățile strategice. Potrivit Comisiei,
se preconizează că noul program va crește în mod direct PIB-ul cu o valoare medie
situată în intervalul 0,08 %-0,19 % de-a lungul unei perioade de 25 de ani și va genera
un câștig estimat de până la 100 000 de locuri de muncă în activități de cercetare
și inovare în timpul fazei de investiții (2021-2027). Este de așteptat ca activitatea
economică generată de program să stimuleze în mod indirect crearea unui număr de
până la 200 000 de locuri de muncă în perioada 2027-2036, din care 40 % vor fi înalt
calificate.

Timp de peste 20 de ani Parlamentul a solicitat să se adopte o politică tot
mai ambițioasă a UE în domeniul CDT, precum și o creștere substanțială a
cheltuielilor totale alocate cercetării în statele membre pentru a menține și a consolida
competitivitatea internațională a UE. De asemenea, Parlamentul a militat pentru o
colaborare mai strânsă cu parteneri din afara UE, o integrare solidă a activităților
desfășurate între fondurile structurale și programele-cadru și o abordare specifică în
vederea optimizării implicării IMM-urilor și a facilitării participării actorilor mai puțin
puternici, dar promițători. Pe lângă aceasta, Parlamentul a insistat asupra simplificării
procedurilor și a sporirii flexibilității programelor-cadru pentru a face posibilă orientarea
resurselor către sectoare mai promițătoare, precum și reacția la evoluția împrejurărilor
în schimbare și la prioritățile de cercetare nou apărute.
În negocierile din cadrul trilogului privind pachetul Orizont 2020, care au dus la un acord
cu Consiliul în iunie 2013, deputații în PE au reușit să obțină o serie de modificări ale
propunerii, în special introducerea a două obiective noi cu structuri și linii bugetare
separate:
— intensificarea cooperării și dialogului între comunitatea științifică și societate și
creșterea atractivității carierelor în cercetare și dezvoltare pentru tineri;

— extinderea tipurilor de participanți la program prin asocieri de instituții, programe
de înfrățire pentru cercetători și schimburi de bune practici.
În plus, IMM-urile vor primi cel puțin 20 % din bugetul combinat al pilonilor „poziția de
lider în sectorul industrial” și „provocări societale”. În plus, 7 % din bugetul combinat
al acestor piloni este alocat noului instrument pentru creșterea implicării IMM-urilor
în proiectele finanțate prin Orizont 2020 (de exemplu, prin facilitarea externalizării
cercetării către IMM-uri al căror principal obiect de activitate nu este cercetarea și prin
susținerea cooperării între acestea). În 2015 a fost lansat un nou program, Calea rapidă
spre inovare, pentru a reduce timpul „de la idee la piață” și pentru a mări implicarea
IMM-urilor și a sectoarelor industriale. În majoritatea cazurilor, este obligatoriu accesul
liber la publicațiile științifice rezultate din proiectele finanțate prin Orizont 2020.
În vederea găsirii unui echilibru între proiecte mici, mijlocii și mari, 40 % din bugetul
tehnologiilor emergente și ale viitorului (parte a pilonului 1) este alocat unui sistem
de finanțare facil, deschis și reactiv pentru proiectele de colaborare (FET Open).
De asemenea, deputații din PE au alocat 85 % din bugetul destinat provocărilor în
domeniul energetic (parte a pilonului 3) pentru cercetarea în domeniul energiei produse
din combustibili nefosili.
În timpul negocierilor cu privire la bugetul FEIS din 2015, Parlamentul a reușit
să reducă contribuția maximă a Orizont 2020 la FEIS de la 2,7 miliarde EUR la
2,2 miliarde EUR. Aceste reduceri nu au afectat CEC, acțiunile Marie Skłodowska-
Curie sau programul „Răspândirea excelenței și extinderea participării”, ci, în principal,
programele „Excelență științifică” (reducere bugetară de 209 milioane EUR), „Poziția
de lider în sectorul industrial” (reducere bugetară de 549 de milioane EUR) și „Provocări
societale” (reducere bugetară de 1 miliard EUR).
Pentru a se evita multiplicarea parteneriatelor de tip public-privat în urma punerii în
aplicare a programului Orizont 2020, s-a introdus o evaluare mai strictă a creării și
funcționării unor astfel de structuri. În comunicarea sa privind evaluarea la jumătatea
perioadei a programului Orizont 2020 [COM(2018)0002], care oferă o bază de
cunoștințe solidă pentru conceperea viitoarelor activități și inițiative, și ca răspuns
la recomandările Parlamentului, Comisia a evidențiat unele posibile îmbunătățiri ale
punerii în aplicare a programului. De fapt, rezultatele au fost folosite pentru a pune
bazele structurii și conținutului programului Orizont Europa, pentru care s-a prezentat
o propunere în iunie 2018 [COM(2018)0435].
Iată o listă cu unele dintre cele mai recente rezoluții și rapoarte ale Parlamentului
referitoare la Orizont 2020:
— JO C 331, 18.9.2018, p. 30, Rezoluția Parlamentului European din 13 iunie 2017
referitoare la evaluarea punerii în aplicare a programului Orizont 2020 în vederea
evaluării la jumătatea perioadei a acestuia și la propunerea privind cel de-al 9-lea
program-cadru;
— A8-0209/2017, 6.6.2017, Raport referitor la evaluarea punerii în aplicare a
programului Orizont 2020 în vederea evaluării la jumătatea perioadei a acestuia
și la propunerea privind cel de al 9-lea program-cadru, Comisia pentru industrie,
cercetare și energie, raportoare: Soledad Cabezón Ruiz;

— A7-0002/2013, 8.1.2013, Raport referitor la propunerea de decizie a Consiliului
de instituire a programului specific de punere în aplicare a Programului-cadru
pentru cercetare și inovare Orizont 2020 (2014-2020); [COM(2011)0811 –
C7-0509/2011 – 2011/0402(CNS)], Comisia pentru industrie, cercetare și energie,
raportoare: Maria Da Graça Carvalho;
— A7-0427/2012, 20.12.2012, Raport referitor la propunerea de regulament al
Parlamentului European și al Consiliului de instituire a Programului-cadru
pentru cercetare și inovare Orizont 2020 (2014-2020); [COM(2011)0809 –
C7-0466/2011 – 2011/0401(COD)], Comisia pentru industrie, cercetare și energie,
raportoare: Teresa Riera Madurell;
— A7-0428/2012, 19.12.2012, Raport referitor la propunerea de regulament al
Parlamentului European și al Consiliului de stabilire a normelor de participare
și diseminare pentru Programul-cadru pentru cercetare și inovare Orizont 2020
(2014-2020); [COM(2011)0810 – C7-0465/2011 – 2011/0399(COD)], Comisia
pentru industrie, cercetare și energie, raportor: Christian Ehler;
— JO C 56 E, 26.2.2013, p. 1, Rezoluția Parlamentului European din 27 septembrie
2011 referitoare la Cartea verde: „De la provocări la oportunități: către crearea unui
cadru strategic comun pentru finanțarea cercetării și inovării în UE”.
02/2020

POLITICA ÎN DOMENIUL CONCURENȚEI
Obiectivul principal al normelor UE în domeniul concurenței este de a permite

funcționarea corespunzătoare a pieței interne a Uniunii, care constituie un factor
esențial pentru bunăstarea cetățenilor, a întreprinderilor și a întregii societăți din
UE. În acest scop, Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (TFUE) conține
norme care urmăresc să prevină restrângerea și denaturarea concurenței pe piața
internă. Mai precis, acesta interzice acordurile anticoncurențiale între întreprinderi și
abuzul de poziție pe piață al întreprinderilor dominante, care ar putea afecta comerțul
dintre statele membre. În plus, fuziunile și achizițiile cu impact la nivel comunitar
sunt monitorizate de Comisia Europeană („Comisia”) și pot fi interzise dacă ar avea
drept rezultat reducerea semnificativă a concurenței. De asemenea, ajutoarele de
stat acordate anumitor întreprinderi sau produse sunt interzise atunci când conduc
la denaturări ale concurenței, însă pot fi, în anumite cazuri, autorizate. Cu anumite
excepții, normele în materie de concurență sunt valabile și în cazul întreprinderilor
publice, al serviciilor publice și al serviciilor de interes general.
TEMEIUL JURIDIC
— Articolele 101-109 din TFUE, precum și Protocolul nr. 27 privind piața internă și
concurența, care precizează că, așa cum se menționează la articolul 3 alineatul
(3) din TUE, un sistem bazat pe concurență nedenaturată este parte integrantă
a pieței interne;
— Regulamentul privind concentrările economice [Regulamentul (CE) nr. 139/2004
al Consiliului] și normele de aplicare a acestuia [Regulamentul (CE) nr. 802/2004
al Comisiei];
— articolele 37, 106 și 345 din TFUE privind întreprinderile publice, precum și
articolele 14, 59, 93, 106, 107, 108 și 114 din TFUE privind serviciile publice,
serviciile de interes general și serviciile de interes economic general; Protocolul
(nr. 26) privind serviciile de interes general; articolul 36 din Carta drepturilor
fundamentale.
OBIECTIVE
Obiectivul fundamental al normelor UE în materie de concurență este de a asigura
buna funcționare a pieței interne. Concurența efectivă permite întreprinderilor să
concureze pe picior de egalitate în toate statele membre, supunându-le presiunii de
a depune eforturi continue pentru a oferi cele mai bune produse la cele mai bune
prețuri posibile pentru consumatori. Acest lucru, la rândul său, stimulează inovarea

și creșterea economică pe termen lung. Politica în domeniul concurenței reprezintă,
astfel, un instrument esențial pentru realizarea unei piețe interne libere și dinamice,
promovând bunăstarea economică generală. Politica UE în domeniul concurenței se
aplică și întreprinderilor din afara UE care își desfășoară activitatea pe piața internă.
Schimbările societale, economice, geopolitice și tehnologice ridică permanent
provocări noi pentru politica UE în domeniul concurenței. Astfel de noi evoluții îi
obligă pe decidenții politici să evalueze dacă setul actual de instrumente de politică
în domeniul concurenței mai oferă instrumentele eficace necesare pentru atingerea
obiectivului său general sau dacă acest set trebuie adaptat. Acest proces va constitui
o parte importantă a activității noii Comisii Europene, care și-a preluat atribuțiile în
decembrie 2019. În special, aceasta a preluat sarcina ambițioasă de a elabora o nouă
strategie industrială europeană și de a realiza o revizuire a normelor antitrust, a celor
privind fuziunile și a normelor privind ajutoarele de stat.
INSTRUMENTELE POLITICII ÎN DOMENIUL CONCURENȚEI

În linii mari, setul de instrumente ale politicii UE în domeniul concurenței include norme
antitrust, precum și norme privind controlul concentrărilor economice, ajutoarele de stat
și întreprinderile și serviciile publice. Normele antitrust au ca scop restabilirea condițiilor
concurențiale, în cazul în care comportamentul necorespunzător al întreprinderilor
(de exemplu, cartelurile sau abuzul de poziție dominantă) cauzează denaturări ale
concurenței. Componenta preventivă a instrumentelor politicii în domeniul concurenței
cuprinde normele privind controlul concentrărilor economice și ajutoarele de stat.
Controlul concentrărilor economice are drept scop prevenirea potențialelor denaturări
ale concurenței prin evaluarea prealabilă a posibilității ca o eventuală concentrare
economică sau achiziție să aibă un impact anticoncurențial. Normele privind ajutoarele
de stat au scopul de a preveni intervenția nejustificată a statului ori de câte ori
tratamentul preferențial al anumitor întreprinderi sau sectoare denaturează sau poate
să denatureze concurența și să afecteze în mod negativ schimburile comerciale
dintre statele membre. Serviciile de interes economic general (SIEG) au o importanță
deosebită pentru cetățeni și fac obiectul unor norme specifice în contextul ajutorului
de stat, în scopul promovării coeziunii sociale și teritoriale, a unei calități, siguranțe și
accesibilități ridicate, precum și a egalității de tratament.
A. Interzicerea totală a acordurilor anticoncurențiale (articolul 101 din TFUE)
În cazul în care, în loc să concureze între ele, întreprinderile au convenit să restrângă
concurența, acest lucru ar duce la condiții de concurență inechitabile, ceea ce, la
rândul său, ar dăuna consumatorilor și altor întreprinderi. De aceea, sunt interzise
[alineatul (1)] și nule de drept [alineatul (2)] toate acordurile între întreprinderi care
au ca obiect sau efect afectarea concurenței și care pot afecta comerțul dintre statele
membre. Aceasta include, de exemplu, acorduri explicite (precum cartelurile) și practici
concertate pentru stabilirea prețurilor sau limitarea producției sau împărțirea pieței între
întreprinderi (denumite și clauze de protecție teritorială). Aceste tipuri de acorduri sunt
considerate întotdeauna ca dăunătoare concurenței și, prin urmare, sunt interzise fără
excepție.

Pe de altă parte, alte tipuri de acorduri pot face obiectul unor excepții, cu condiția să
contribuie la îmbunătățirea producției sau a distribuției bunurilor sau la promovarea
progresului tehnic sau economic. De exemplu, acordurile privind partajarea costurilor
sau a riscurilor între întreprinderi sau privind accelerarea inovării prin cooperarea
în domeniul cercetării și dezvoltării (C&D) ar putea aduce beneficii economice
semnificative. O asemenea derogare este acordată cu condiția ca consumatorii să
primească o parte echitabilă din beneficiul obținut, acordul să nu impună restricții inutile
și să nu vizeze eliminarea concurenței în ceea ce privește o parte semnificativă a
produselor în cauză [alineatul (3)]. Astfel de derogări fac cel mai frecvent obiectul
regulamentelor de exceptare pe categorii, mai degrabă decât să fie acordate de la caz
la caz.
Aceste regulamente acoperă categorii de acorduri individuale cu conținut asemănător,
care au în mod tipic efecte comparabile asupra concurenței. În cazul în care se așteaptă
ca o asemenea categorie de acorduri să îndeplinească în mod regulat condițiile de
exceptare prevăzute la articolul 101 alineatul (3) din TFUE, există posibilitatea de
exceptare pe categorii de la interdicția prevăzută la articolul 101 alineatul (1) din
TFUE. Comisia revizuiește periodic aceste exceptări pe categorii. De exemplu, Comisia
revizuiește în prezent Regulamentul de exceptare pe categorii aplicabil acordurilor
verticale[1] și orientările relevante. Scopul revizuirii este de a stabili dacă regulamentul
mai ține seama în mod corespunzător de evoluțiile pieței, în special de importanța
sporită a vânzărilor online și de apariția unor noi actori pe piață, cum ar fi platformele
online.
În plus, anumite acorduri nu sunt considerate încălcări în cazul în care au o
importanță minoră și au un impact redus asupra pieței (principiul de minimis), chiar
dacă nu îndeplinesc condițiile de exceptare prevăzute la articolul 101 alineatul (3)
din TFUE (așa-numitele „acorduri de importanță minoră”). Asemenea acorduri sunt
considerate adesea a fi utile pentru cooperarea dintre întreprinderile mici și mijlocii.
Cu toate acestea, acordurile care au drept „obiect” restrângerea concurenței nu pot fi
considerate ca fiind de importanță minoră[2].
Inițierea unei cauze privind cartelurile și finalizarea cu succes a acesteia nu este
o sarcină ușoară pentru autoritățile de aplicare a legii. Prin urmare, legislația UE
în materie de concurență prevede anumite mecanisme de stimulare pentru a spori
eficiența procesului de aplicare:
— „programul de clemență”[3] stabilește un cadru pentru recompensarea
întreprinderilor care comunică în mod voluntar Comisiei existența unui cartel
și furnizează dovezi pentru a dovedi încălcarea. Această cooperare poate
[1]Regulamentul (UE) nr. 330/2010 al Comisiei din 20 aprilie 2010 privind aplicarea articolului 101
alineatul (3) din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene categoriilor de acorduri verticale și practici
concertate, JO L 102, 23.4.2010, p. 1.
[2]Comunicarea Comisiei intitulată „Comunicare privind acordurile de importanță minoră care nu restrâng în
mod semnificativ concurența în sensul articolului 101 alineatul (1) din Tratatul privind funcționarea Uniunii
Europene” (Comunicarea de minimis), JO C 291, 30.8.2014, p. 1.
[3]Comunicarea Comisiei privind imunitatea la amenzi și reducerea cuantumului amenzilor în cauzele
referitoare la înțelegeri, JO C 298, 8.12.2006, p. 17, modificată ultima dată în 2015, JO C 256,
5.8.2015, p. 1.

justifica reducerea amenzilor de către Comisie, în funcție de momentul furnizării
informațiilor și de valoarea adăugată a acestora.
— „procedura de soluționare a litigiilor în materie de carteluri”[4] este utilizată pentru
a accelera procedura de adoptare a unei decizii privind cartelurile, în cazul în
care părțile recunosc presupusele fapte ilicite în schimbul unei reduceri de 10 %
a amenzii.
B. Interzicerea abuzului de poziție dominantă (articolul 102 din TFUE)
Dacă o întreprindere care deține o poziție de forță („dominanță”) pe o anumită piață ar
abuza de această poziție (de exemplu, prin perceperea unor prețuri excesiv de ridicate
de la clienți), aceasta ar aduce prejudicii atât consumatorilor, cât și concurenților.
Acesta este motivul pentru care un astfel de comportament este interzis în temeiul
legislației UE în materie de concurență. Unul dintre cele mai importante cazuri de abuz
de poziție dominantă a culminat cu Decizia Microsoft din 2004[5]. Comisia a constatat
că Microsoft a abuzat de poziția sa dominantă în privința sistemelor de operare pentru
PC-uri reținând informații critice privind interoperabilitatea de la concurenții săi, ceea
ce înseamnă că furnizorii de sisteme de operare concurente nu erau în măsură să
concureze efectiv.
În acest sens, „poziție dominantă” înseamnă situația de putere economică de care
se bucură o întreprindere, care îi dă acesteia capacitatea de a împiedica menținerea
unei concurențe efective pe piața relevantă, prin oferirea posibilității de a-și asuma,
într-o măsură apreciabilă, un comportament independent față de concurenții săi, de
clienții săi și, în cele din urmă, de consumatori[6]. Pozițiile dominante sunt examinate
în raport fie cu întreaga piață internă, fie cu o parte semnificativă a acesteia. Mărimea
pieței examinate depinde de caracteristicile produsului, de accesibilitatea unor produse
alternative, precum și de comportamentul sau disponibilitatea consumatorilor de a
alege produse alternative.
O poziție dominantă nu constituie în sine o încălcare a legislației UE în materie de
concurență, iar deținătorii unor astfel de poziții sunt autorizați să concureze pe bază de
merit, la fel ca orice altă întreprindere. Cu toate acestea, o poziție dominantă conferă
unei întreprinderi o responsabilitate specială de a se asigura că comportamentul
său nu denaturează concurența. Aceasta înseamnă că același comportament, dacă
este asumat de o întreprindere care nu deține o poziție dominantă, nu ar fi în mod
necesar ilegal. Printre exemplele de comportament care ar constitui un abuz de poziție
dominantă se numără stabilirea prețurilor la un nivel inferior nivelului costurilor (prețuri
de ruinare), perceperea unor prețuri excesive, vânzarea legată și gruparea, precum și
refuzul de a trata cu anumiți omologi. La articolul 102 din TFUE se stabilește o listă
neexhaustivă de exemple de practici abuzive.
[4]Regulamentul (CE) nr. 622/2008 din 30 iunie 2008 în ceea ce privește desfășurarea procedurii de
tranzacționare în cazurile privind cartelurile, JO L 171, 1.7.2008, p. 3 și Comunicarea Comisiei privind
desfășurarea procedurilor de tranzacție în vederea adoptării de decizii în temeiul articolelor 7 și 23
din Regulamentul (CE) nr. 1/2003 al Consiliului în cazurile privind cartelurile (Comunicarea privind
înțelegerile), JO C 167, 2.7.2008, p. 1.
[5]Cauza COMP/C-3/37.792 – Microsoft.
[6]CJUE, cauza 27/76, United Brands.

C. Procedura de control al concentrărilor economice
Fuziunile sau achizițiile pot fi benefice pentru întreprinderi și pentru economie în
ansamblu, deoarece pot genera îmbunătățiri ale eficienței, sinergii și economii de
scară. Cu toate acestea, în cazul în care duc la consolidarea puterii de piață sau la o
mai mare concentrare a pieței, ele pot, de asemenea, slăbi concurența. Din acest motiv,
anumite fuziuni și achiziții trebuie examinate și nu pot fi finalizate înainte de acordarea
autorizației.
Regulamentul (CE) nr. 139/2004 prevede că o concentrare care ar ridica obstacole
semnificative în calea concurenței efective de pe piața comună sau de pe o parte
semnificativă a acesteia, în special ca urmare a creării/consolidării unei poziții
dominante, trebuie declarată incompatibilă cu piața comună [articolul 2 alineatul (3)].
Comisia trebuie să fie informată cu privire la fuziunile planificate în cazul în care
întreprinderea rezultată ar depăși anumite praguri (așa-numitele „concentrări cu
dimensiune comunitară”). Sub aceste praguri, autoritățile naționale de concurență pot
examina fuziunile. Normele în materie de control al concentrărilor economice se aplică
și societăților cu sediul în afara UE, dacă își desfășoară activitatea pe piața internă.
Procedura de examinare se declanșează la obținerea controlului asupra unei alte
întreprinderi [articolul 3 alineatul (1)]. După o evaluare a impactului probabil al fuziunii
asupra concurenței, Comisia o poate aproba sau respinge sau poate acorda o
aprobare, sub rezerva anumitor condiții și obligații (articolul 8). Nu se exercită un control
ulterior sistematic și nu intervine nici separarea întreprinderilor afiliate.
În 2014, Comisia a desfășurat o consultare privind o posibilă modificare a normelor în
materie de control al concentrărilor economice în UE[7], cu obiectivul de a îmbunătăți
interacțiunea efectivă a normelor la nivelul UE și la nivel național. Rezultatul acestui
proces este încă așteptat.
D. Interzicerea ajutoarelor de stat (articolul 107 din TFUE)
TFUE conține o interdicție generală a ajutoarelor de stat [alineatul (1)] pentru a preveni
denaturarea concurenței pe piața internă care ar putea rezulta din acordarea de
avantaje selective anumitor societăți. Sunt interzise toate ajutoarele directe acordate
de statele membre (de exemplu, subvenții nerambursabile, împrumuturi în condiții
avantajoase, scutiri de impozite și taxe, precum și garanții la împrumuturi). Sunt
interzise și orice alte avantaje acordate ca tratament preferențial anumitor întreprinderi
sau sectoare care denaturează sau care pot să denatureze concurența și să afecteze
în mod negativ schimburile comerciale dintre statele membre.
TFUE permite acordarea anumitor derogări de la această interdicție generală, în cazul
în care acestea pot fi justificate prin obiective de politică specifice [alineatele (2) și
(3)], de exemplu abordarea unor perturbări economice grave sau din motive de interes
european comun. Un exemplu recent de ajutor de stat care a fost acordat pentru
a face față perturbărilor economice grave este reprezentat de măsurile de sprijin în
favoarea băncilor în contextul crizei financiare mondiale[8]. Subvențiile pentru bănci au
[7]Cartea albă a Comisiei intitulată „Către un control mai eficace al concentrărilor economice în UE”
(COM(2014)0449).
[8]A se vedea, spre exemplu, Comunicarea Comisiei privind aplicarea, de la 1 august 2013, a normelor
privind ajutoarele de stat pentru măsurile de sprijin în favoarea băncilor în contextul crizei financiare

fost necesare pentru a asigura stabilitatea financiară și pentru a preveni efecte negative
majore care s-ar fi propagat în întregul sistem financiar din cauza falimentului unei
instituții financiare individuale. Măsuri similare au fost luate, de asemenea, în contextul
crizei COVID-19.
Statele membre au obligația de a informa Comisia cu privire la orice ajutoare de
stat planificate, cu excepția cazului în care acestea intră sub incidența unei exceptări
generale pe categorii [astfel cum se prevede în Regulamentul (CE) nr. 800/2008] sau a
principiului de minimis. Ajutorul de stat poate fi furnizat numai în cazul în care Comisia
a acordat aprobarea. Comisia are, de asemenea, competența de a recupera ajutoarele
de stat incompatibile. Într-o serie de decizii, Comisia a considerat că tratamentul fiscal
preferențial al anumitor întreprinderi din câteva state membre a fost un ajutor acordat în
mod nejustificat, trebuind să se solicite rambursarea sa. Astfel, în 2016, Comisia a decis
că Irlanda trebuie să recupereze de la Apple impozite în valoare de 13 miliarde EUR.
Decizia a fost contestată atât de Apple, cât și de Irlanda și, în prezent, se află pe rolul
instanțelor.
E. Serviciile publice de interes economic general (SIEG)
În unele state membre, anumite servicii esențiale (de exemplu, electricitatea, poșta
și transportul feroviar) sunt furnizate în continuare de întreprinderi publice sau de
întreprinderi controlate de autoritățile publice. Aceste servicii sunt considerate servicii
de interes economic general (SIEG) și sunt supuse unor norme specifice în contextul
cadrului UE privind ajutoarele de stat. SIEG sunt activități economice de o importanță
deosebită pentru cetățeni și care nu ar fi generate doar de forțele pieței, sau cel puțin
nu sub formă de servicii necostisitoare și accesibile tuturor, fără discriminare. TFUE
subliniază importanța acestor servicii, diversitatea lor, importanta marjă decizională a
autorităților naționale, regionale și locale, precum și principiul accesului universal. Și
articolul 36 din Carta drepturilor fundamentale recunoaște accesul pe care cetățenii
Uniunii ar trebui să îl aibă la SIEG, în scopul susținerii coeziunii sociale și teritoriale
a Uniunii.
ASIGURAREA RESPECTĂRII LEGISLAȚIEI

Aplicarea riguroasă și eficace a normelor UE în materie de concurență este esențială
pentru a asigura îndeplinirea obiectivelor politicii în domeniul concurenței. Comisia
este principalul organism responsabil de asigurarea aplicării corecte a acestor norme
și dispune de competențe ample în materie de inspecții și de asigurare a respectării
normelor.
În plus, de la 1 mai 2004, în contextul dispozițiilor antitrust (articolele 101 și 102 din
TFUE), autoritățile de concurență din statele membre și-au asumat anumite funcții
de asigurare a respectării normelor în materie de concurență. Regulamentul (CE)
nr. 1/2003 al Consiliului a permis consolidarea rolului de asigurare a respectării
legislației al autorităților și instanțelor naționale antitrust, care a fost consolidat
suplimentar prin Directiva (UE) 2019/1[9]. Într-un astfel de context descentralizat
(„Comunicarea privind sectorul bancar”), JO C 216, 30.7.2013, p. 1. Aceasta a fost precedată de încă șase
comunicări care au abordat alte măsuri de ajutor de stat în contextul crizei („comunicările privind criza”).
[9]JO L 11, 14.1.2019, p. 3. Directiva este în vigoare de la 3 februarie 2019 și trebuie să fie transpusă în
legislația statelor membre până la 4 februarie 2021.

de asigurare a respectării legislației, este esențială coordonarea eficientă între
autoritățile naționale și europene responsabile cu aplicarea legislației în domeniul
concurenței. Prin urmare, Rețeaua europeană în domeniul concurenței (REC), formată
din autoritățile naționale din domeniul concurenței și din Comisie, servește drept
platformă pentru schimbul de informații care vizează îmbunătățirea coordonării la
aplicarea normelor în materie de concurență.
În domeniul legislației antitrust, în 2014 a fost adoptată Directiva privind acțiunile în
despăgubire[10] pentru a mări efectul disuasiv împotriva acordurilor interzise (carteluri și
abuz de poziție dominantă) și pentru a asigura o mai bună protecție a consumatorilor.
Aceasta facilitează procesul de obținere de despăgubiri pentru prejudiciul cauzat
cetățenilor sau altor întreprinderi de o încălcare a legislației în materie de concurență.
Un raport al Comisiei privind aplicarea directivei este așteptat în 2020.

În politica în domeniul concurenței, rolul principal al Parlamentului este controlul
puterii executive. Comisarul responsabil cu concurența se înfățișează de mai multe
ori pe an înaintea Comisiei pentru afaceri economice și monetare (ECON) din cadrul
Parlamentului pentru a-și explica abordarea și a discuta despre anumite decizii.
În ceea ce privește adoptarea legislației privind politica în domeniul concurenței,
Parlamentul este, de obicei, implicat numai prin procedura de consultare. Influența
acestuia este astfel limitată față de cea a Comisiei și a Consiliului. Parlamentul a
solicitat în repetate rânduri, de exemplu în rezoluțiile sale anuale referitoare la raportul
anual al Comisiei privind politica în domeniul concurenței, să se extindă procedura
legislativă ordinară pentru a cuprinde și dreptul concurențial.
De fapt, mai recent, procedura legislativă ordinară a fost aplicată pentru adoptarea
directivelor menționate mai sus privind acțiunile în despăgubire și a măsurilor
de consolidare a autorităților de concurență ale statelor membre. În ambele
cazuri, Parlamentul a acționat în calitate de colegiuitor (ECON fiind comisia
competentă). Pentru deputații în Parlamentul European era important să asigure
despăgubirea integrală a consumatorilor pentru daunele suferite, fără însă ca aceasta
să ducă la supracompensări. În interesul consumatorilor, deputații au stabilit că
deciziile autorităților naționale de concurență ar trebui considerate drept dovezi prima
facie ale încălcării legislației în materie de concurență. Ei au subliniat, de asemenea,
că este important ca autoritățile de concurență să poată lua măsuri provizorii în cadrul
procedurilor în domeniul concurenței.
În decursul celei de a opta legislaturi, trei comisii speciale pentru deciziile fiscale și alte
măsuri similare sau cu efecte similare (TAXE 1, TAXE 2, TAXE 3) au analizat măsurile
luate pentru a evalua compatibilitatea deciziilor fiscale din statele membre cu normele
privind ajutoarele de stat și au discutat cum ar putea fi clarificate suplimentar dispozițiile
privind schimbul reciproc de informații.
[10]Directiva 2014/104/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 26 noiembrie 2014 privind anumite
norme care guvernează acțiunile în despăgubire în temeiul dreptului intern în cazul încălcărilor dispozițiilor
legislației în materie de concurență a statelor membre și a Uniunii Europene, JO L 349, 5.12.2014, p. 1.

Parlamentul continuă să monitorizeze evoluția politicii în domeniul concurenței și
activitatea Comisiei în acest domeniu. Grupul de lucru al Comisiei ECON dedicat
politicii în domeniul concurenței și rezoluțiile anuale ale Parlamentului referitoare la
Raportul anual al Comisiei privind politica în domeniul concurenței oferă contribuții și
orientări în materie de politici pentru punctul de vedere al Parlamentului despre cum
pot fi abordate provocările cu care se confruntă societatea noastră în ceea ce privește
politica în domeniul concurenței.
Radostina Parenti
02/2020

POLITICA ÎN DOMENIUL IMIGRAȚIEI
Unul dintre obiectivele majore ale Uniunii Europene este o politică europeană
cuprinzătoare în materie de imigrație, orientată spre viitor și bazată pe solidaritate.
Politica în domeniul imigrației urmărește materializarea unei abordări echilibrate atât
asupra imigrației legale, cât și a celei clandestine.
TEMEIUL JURIDIC
COMPETENȚE
Imigrația legală: UE are competența de a stabili condițiile de intrare și de ședere pentru
resortisanții țărilor terțe care intră și își stabilesc reședința în mod legal pe teritoriul
unui stat membru, inclusiv în scopul reîntregirii familiei. Statele membre își păstrează
dreptul de a stabili numărul persoanelor provenind din țări terțe, admise pe teritoriul lor
pentru a căuta un loc de muncă.
Integrarea: UE poate oferi stimulente și poate veni în sprijinul acțiunilor întreprinse de
statele membre pentru a promova integrarea resortisanților țărilor terțe aflați în situație
de ședere legală. Cu toate acestea, nu există dispoziții privind armonizarea legislațiilor
și reglementărilor naționale.
Combaterea imigrației clandestine: este de datoria Uniunii Europene să prevină și să
reducă imigrația clandestină, în special printr-o politică eficace de returnare, respectând
drepturile fundamentale.
Acordurile de readmisie: Uniunea Europeană are competența de a încheia acorduri cu
țări terțe privind readmisia în țara de origine sau de proveniență a resortisanților țărilor
terțe care nu îndeplinesc sau nu mai îndeplinesc condițiile de intrare, de prezență sau
de ședere pe teritoriul unuia dintre statele membre.
OBIECTIVE
Definirea unei abordări echilibrate a imigrației: UE urmărește să introducă o abordare
echilibrată pentru a trata imigrația legală și a combate imigrația clandestină.
Gestionarea corespunzătoare a fluxurilor migratorii implică garantarea unui tratament
corect al resortisanților țărilor terțe aflați în situație de ședere legală în statele membre,
intensificarea măsurilor de combatere a imigrației clandestine și promovarea unei
cooperări mai strânse cu țările terțe în toate domeniile. UE urmărește să stabilească

un nivel uniform de drepturi și obligații pentru imigranții legali, comparabil cu cel al
cetățenilor UE.
Principiul solidarității: în conformitate cu Tratatul de la Lisabona, politicile din domeniul
imigrației ar trebui să fie guvernate de principiul solidarității și al distribuirii echitabile
a răspunderii, inclusiv a implicațiilor financiare ale acesteia, între statele membre
(articolul 80 din TFUE).
REALIZĂRI
A. Evoluții instituționale care decurg din Tratatul de la Lisabona
Tratatul de la Lisabona, care a intrat în vigoare în decembrie 2009 (1.1.5), a introdus
votul cu majoritate calificată în domeniul imigrației legale, precum și un nou temei juridic
pentru măsurilor de integrare. În prezent, procedura legislativă ordinară se aplică atât
politicilor în domeniul imigrației clandestine, cât și celor din domeniul imigrației legale,
acordând Parlamentului statut de colegislator în acest domeniu, în condiții de egalitate
cu Consiliul. Trebuie remarcat că, în cazul unui aflux brusc de resortisanți din țări terțe,
măsurile provizorii sunt adoptate doar de Consiliu, însă după consultarea Parlamentului
[articolul 78 alineatul (3) din TFUE].
Tratatul de la Lisabona a precizat și faptul că Uniunea partajează competențele în acest
domeniu cu statele membre, în special în ceea ce privește numărul imigranților cărora
li se acordă dreptul de a intra pe teritoriul unui stat membru în căutarea unui loc de
muncă [articolul 79 alineatul (5) din TFUE]. În fine, Curtea de Justiție deține în prezent
jurisdicția deplină în domeniul imigrației și al azilului.
B. Evoluții politice recente
1. „Abordarea globală în materie de migrație și mobilitate”
„Abordarea globală în materie de migrație și mobilitate” (AGMM), adoptată de Comisie
în 2011, stabilește un cadru general pentru relațiile Uniunii cu țările terțe în materie de
migrație. Această abordare se bazează pe patru piloni: imigrația legală și mobilitatea,
imigrația ilegală și traficul de persoane, protecția internațională și politica de azil,
precum și maximizarea impactului migrației și al mobilității asupra dezvoltării. Drepturile
omului ale imigranților reprezintă un aspect transversal al acestei abordări.
2. Orientările strategice din iunie 2014
Programul de la Stockholm pentru spațiul de libertate, securitate și justiție (SLSJ),
adoptat în decembrie 2009 ca succesor al programelor multianuale de la Tampere
(1999) și de la Haga (2004), a expirat în decembrie 2014 (4.2.1). În martie 2014,
Comisia a publicat o nouă comunicare în care și-a expus viziunea în legătură cu agenda
viitoare a SLSJ, intitulată „O Europă deschisă și sigură: transformarea obiectivelor
în realitate”. În conformitate cu articolul 68 din TFUE, Consiliul European a definit
ulterior, în Concluziile sale din 26 și 27 iunie 2014, „Orientările strategice ale planificării
legislative și operaționale în cadrul Spațiului de libertate, securitate și justiție” pentru
perioada 2014-2020. În acest caz, nu mai este vorba despre un program, ci despre
orientări pentru transpunerea, aplicarea și consolidarea instrumentelor juridice și
măsurilor existente. Acestea subliniază necesitatea de a adopta o abordare globală a

migrației, utilizând în mod optim migrația legală, oferind protecție celor care au nevoie,
luptând contra imigrației clandestine și gestionând frontierele cu succes.
3. Agenda europeană privind migrația
La 13 mai 2015, Comisia a prezentat Agenda europeană privind migrația. Agenda
propune măsuri imediate pentru a face față situației de criză din Mediterana, precum
și acțiuni de întreprins în următorii ani pentru o mai bună gestionare a migrației sub
toate aspectele sale.
Pe termen mediu și lung, Comisia propune orientări în patru direcții:
— reducerea factorilor care încurajează migrația clandestină;
— un management al frontierelor care să urmărească salvarea de vieți și siguranța
frontierelor;
— dezvoltarea unei politici comune de azil mai solide; și
— instituirea unei noi politici în materie de migrație legală, prin modernizarea și
revizuirea regimului „cărții albastre”, prin stabilirea unor noi priorități ale politicilor
de integrare și prin optimizarea avantajelor politicii migratorii pentru persoanele
vizate și țările de origine.
De asemenea, în agendă s-a lansat ideea înființării unor sisteme de relocare și
redistribuire la nivelul UE (a se vedea fișa tehnică referitoare la politica de azil 4.2.2), s-a
anunțat crearea centrelor de primire și orientare („hotspot” – în care agențiile de sector
ale UE conlucrează pe teren cu statele membre din prima linie pentru a-i identifica
rapid, a-i înregistra pe imigranții nou-sosiți și a le preleva amprentele digitale) și s-
a propus o eventuală operațiune în cadrul politicii de securitate și apărare comună
(PSAC) în Mediterana pentru a dezmembra rețelele de contrabandă și a combate
traficul cu persoane (lansată la scurt timp după aceea, sub denumirea de EUNAVFOR
MED – Operațiunea Sophia).
Pe baza acestei agende, la 6 aprilie 2016, Comisia și-a publicat într-o comunicare
orientările cu privire la imigrația legală, precum și la azil. Orientările comportă patru
axe principale în ceea ce privește migrația legală: revizuirea Directivei privind cartea
albastră, atragerea antreprenorilor inovatori în UE, un model mai coerent și mai eficient
de gestionare a imigrației legale la nivelul UE, bazat în special pe o evaluare a cadrului
existent, și o cooperare mai strânsă cu principalele țări de origine, pentru a asigura
căi legale către UE, ameliorând, în același timp, returnarea persoanelor fără drept de
ședere.
În octombrie 2019, Comisia a publicat un raport privind progresele înregistrate în
punerea în practică a Agendei europene privind migrația, care examinează progresele
și deficiențele în punerea în practică a agendei.
Toate evoluțiile în materie de politici sunt monitorizate îndeaproape de Rețeaua
europeană de migrație, înființată în 2008 ca o rețea a UE de experți în materie de
migrație și azil din toate statele membre, care colaborează pentru a furniza informații
obiective, comparabile și relevante din punctul de vedere al politicilor.

C. Evoluții legislative recente
Începând din 2008, au fost adoptate o serie de directive importante referitoare la
imigrație, mai multe dintre ele fiind deja revizuite.
1. Imigrația legală
Ca urmare a dificultăților întâmpinate în adoptarea unei dispoziții generale care să
acopere în întregime domeniul imigrației forței de muncă în UE, abordarea actuală
constă în adoptarea unor acte legislative sectoriale, pentru fiecare categorie de
imigranți, cu scopul de a formula o politică în domeniul imigrației legale la nivelul UE.
Directiva 2009/50/CE privind condițiile de intrare și de ședere a resortisanților din
țările terțe pentru ocuparea unor locuri de muncă înalt calificate a introdus „cartea
albastră europeană”, o procedură rapidă de eliberare a unui permis special de ședere
și de muncă, oferind condiții mai atractive lucrătorilor resortisanți ai unor țări terțe,
pentru a le permite accesul la un loc de muncă de înaltă calificare în statele membre.
Primul raport privind aplicarea acestei directive a fost publicat la 22 mai 2014 și a
identificat o serie de deficiențe. În iunie 2016, Comisia a propus o revizuire a sistemului,
cu criterii de admitere mai puțin stricte, cerințe obligatorii privind un prag salarial
minim/o durată minimă a contractului de muncă, îmbunătățirea dispozițiilor privind
reîntregirea familiei și eliminarea sistemelor naționale paralele; Se lucrează la această
revizuire în Parlament (raportul Comisiei LIBE a fost adoptat la 15 iunie 2017) și în
Consiliu, deși, în ultimul timp, progresele înregistrate de Consiliu au încetinit, mai
ales în ce privește includerea competențelor și recunoașterea experienței profesionale
echivalente cu calificările educaționale, precum și posibilitatea păstrării unor sisteme
naționale paralele.
Directiva privind permisul unic de ședere (2011/98/UE) stabilește o procedură comună
și simplificată pentru resortisanții țărilor terțe care solicită un permis de ședere și de
muncă într-un stat membru, precum și un set comun de drepturi care trebuie acordate
imigranților legali. Cel mai recent raport de punere în aplicare, adoptat în martie 2019, a
constatat că resortisanții țărilor terțe care nu dispun de informații cu privire la drepturile
lor constituie un obstacol în calea obiectivului directivei de a promova integrarea și
nediscriminarea acestora.
Directiva 2014/36/UE, adoptată în februarie 2014, reglementează condițiile de intrare
și de ședere pentru resortisanții țărilor terțe care doresc să muncească ca lucrători
sezonieri. Lucrătorilor sezonieri imigranți li se permite să se afle pe teritoriul Uniunii
Europene în mod legal și temporar pentru o perioadă maximă cuprinsă între cinci și
nouă luni (în funcție de statul membru) pentru a desfășura o activitate care depinde de
succesiunea anotimpurilor, cu păstrarea reședinței principale într-o țară terță. Directiva
precizează, de asemenea, drepturile acestei categorii de lucrători imigranți.
Directiva 2014/66/UE privind condițiile de intrare și de ședere a resortisanților țărilor
terțe în contextul unui transfer în cadrul aceleiași companii a fost adoptată la 15 mai
2014. Directiva facilitează transferul temporar al cadrelor de conducere, al specialiștilor
și al stagiarilor din cadrul întreprinderilor și al companiilor multinaționale către filialele
și sucursalele lor aflate pe teritoriul Uniunii Europene.

Directiva (UE) 2016/801 privind condițiile de intrare și de ședere a resortisanților țărilor
terțe pentru cercetare, studii, formare profesională, servicii de voluntariat, programe de
schimb de elevi sau proiecte educaționale și muncă au pair a fost adoptată la 11 mai
2016 și trebuia transpusă până la 23 mai 2018. Ea înlocuiește instrumentele anterioare
referitoare la studenți și cercetători, extinzându-le sfera de aplicare și simplificându-le
aplicarea.
În fine, statutul resortisanților țărilor terțe care sunt rezidenți de lungă durată în Uniunea
Europeană este reglementat în continuare de Directiva 2003/109/CE a Consiliului,
modificată în 2011 pentru a include în domeniul său de aplicare refugiații și alte
persoane care beneficiază de o formă de protecție internațională. Raportul din martie
2019 privind punerea în aplicare a constatat că, în loc să promoveze în mod activ
statutul de rezident european pe termen lung, statele membre eliberează în principal
permise naționale de ședere pe termen lung; Numai câțiva resortisanți ai unor țări
terțe se folosesc de dreptul lor de a se muta în alte state membre. Lucrările actuale la
Directiva privind calificările (4.2.2.) și Directiva privind cartea albastră includ modificările
propuse la Directiva privind rezidenții pe termen lung.
Prin urmare, după cum s-a observat în cadrul verificării adecvării migrației legale
efectuată de Comisie, publicată în martie 2019, categoriile de migrație legală care nu
sunt încă cuprinse în legislația UE includ lucrătorii care nu au o calificare foarte înaltă
și care vin pentru perioade mai mari de nouă luni, precum și investitorii și resortisanții
țărilor terțe care desfășoară o activitate independentă.
2. Integrarea
Directiva 2003/86/CE a Consiliului stabilește dispoziții privind dreptul la reîntregirea
familiei, care depășesc dreptul la respectarea vieții private și de familie prevăzut la
articolul 8 din CEDO. Având în vedere că raportul de punere în aplicare din 2008 a
ajuns la concluzia că Directiva 2003/86/CE nu fusese aplicată integral și corect de
statele membre, Comisia a publicat, în aprilie 2014, o comunicare care le oferă statelor
membre îndrumări privind modul în care să o aplice. Verificarea adecvării migrației
legale efectuată de Comisie cuprinde, de asemenea, Directiva privind reîntregirea
familiei.
Competența UE în domeniul integrării este limitată. În iulie 2011, Comisia a adoptat
Agenda europeană pentru integrarea resortisanților țărilor terțe. Mai recent, în iunie
2016, Comisia a prezentat un plan de acțiune care include un cadru de politică și
măsuri concrete pentru a ajuta statele membre să-i integreze pe cei 20 milioane de
resortisanți proveniți din țări terțe care sunt rezidenți legal pe teritoriul UE. Instrumentele
existente includ Forumul European pentru Migrație; site-ul european privind integrarea;
și rețeaua de integrare europeană.
Instrumentele de finanțare specializate pentru sprijinirea politicilor naționale de
integrare s-au bazat pe Fondul pentru azil, migrație și integrare (FAMI) și pe Fondul
social european (FSE); începând cu 2021, în cadrul noului cadru financiar multianual
(CFM), s-a propus ca aceste instrumente de finanțare să facă parte din Fondul pentru
azil și migrație (FAM) și din FSE+.

3. Imigrația clandestină
UE a adoptat o serie de acte legislative importante pentru a combate imigrația
clandestină.
— Așa-numitul „pachet privind facilitarea” cuprinde Directiva 2002/90/CE a
Consiliului, care stabilește o definiție comună a infracțiunii de facilitare a
intrării, tranzitului și șederii neautorizate, și Decizia-cadru 2002/946/JHA, care
stabilește sancțiuni penale pentru aceste fapte. Traficul de persoane este tratat
în Directiva 2011/36/UE privind prevenirea și combaterea traficului de persoane și
protejarea victimelor acestuia; Pachetul este completat de Directiva 2004/81/CE a
Consiliului, care prevede acordarea unui permis de ședere victimelor traficului de
persoane și contrabandei care cooperează cu autoritățile competente (cu privire
la traficul de persoane, a se vedea și fișa informativă privind cooperarea judiciară
în materie penală 4.2.6). În mai 2015, Comisia a adoptat Planul de acțiune al
UE împotriva introducerii ilegale de migranți (2015-2020) și, în conformitate cu
planul de acțiune, Comisia a făcut o evaluare REFIT privind punerea în aplicare
a cadrului juridic existent, precedată de o consultare publică. Comisia a constatat
că, la acel moment, nu existau dovezi suficiente care să indice persecutarea reală
și repetată a persoanelor sau a organizațiilor pentru asistență umanitară, și a
concluzionat că cadrul juridic al UE care abordează problema introducerii ilegale
de imigranți rămâne necesar în contextul actual. Ea a mai constat că o revizuire
a pachetului privind facilitarea nu ar aduce o mai mare valoare adăugată decât
implementarea sa efectivă și integrală, pe fondul unui consens general că măsurile
nelegislative menite să sprijine statele membre, organizațiile societății civile sau
alte părți interesate, inclusiv cooperarea consolidată cu țările terțe, ar putea aduce
valoare adăugată. Rezoluția Parlamentului din 5 iulie 2018 a cerut Comisiei să
elaboreze orientări pentru statele membre de prevenire a criminalizării asistenței
umanitare și a avut loc o audiere pe această temă în septembrie 2018.
— „Directiva privind returnarea” (2008/115/CE) stabilește standardele și procedurile
comune ale UE pentru returnarea resortisanților țărilor terțe aflați în situație de
ședere clandestină. Primul raport privind punerea sa în aplicare a fost adoptat în
martie 2014. În septembrie 2015, Comisia a publicat un plan de acțiune al Uniunii
Europene privind returnarea, care a fost urmat, în octombrie 2015, de concluziile
Consiliului privind viitorul politicii de returnare. În martie 2017, Comisia a completat
planul de acțiune cu o comunicare referitoare la o politică de returnare mai eficace
în Uniunea Europeană – un plan de acțiune reînnoit” și o recomandare privind
eficientizarea returnărilor. În septembrie 2017, Comisia a publicat o versiune
actualizată a „Manualului privind returnarea”, care le oferă autorităților naționale
competente orientări cu privire la îndeplinirea sarcinilor legate de returnare. În plus,
în 2016, Parlamentul și Consiliul au adoptat Regulamentul (UE) 2016/1953 privind
instituirea unui document european de călătorie pentru returnarea resortisanților
țărilor terțe aflați în situație de ședere ilegală. Recent, a avut loc reorganizarea
și întărirea Agenției Europene pentru Poliția de Frontieră și Garda de Coastă
(Frontex); aceasta asistă tot mai mult statele membre în activitățile lor legate de
returnare. În septembrie 2018, Comisia a propus o evaluare specifică a Directivei
privind returnarea, inclusiv o nouă procedură la frontieră pentru solicitanții de azil,

proceduri mai clare și norme pentru prevenirea abuzurilor, programe eficiente
de returnare voluntară ce vor fi înființate în statele membre și norme clare
privind detenția. O evaluare a impactului specifică a Parlamentului a constatat că
propunerea ar implica costuri considerabile pentru statele membre prin creșterea
gradului de detenție. Nu există dovezi clare că propunerea ar duce la returnări
mai eficace, dar este probabil ca aceasta să ducă la încălcări ale drepturilor
fundamentale ale migranților în situație neregulamentară. Deși negocierile sunt
în curs în Parlament și în Consiliu, până în prezent nu s-a ajuns la niciun acord
specific cu privire la procedura la frontieră.
— Directiva 2009/52/CE specifică sancțiunile și măsurile care trebuie aplicate de
statele membre împotriva angajatorilor care angajează resortisanți ai țărilor terțe
aflați în situație de ședere ilegală. Primul raport privind punerea în aplicare a
acestei directive a fost prezentat la 22 mai 2014.
— Începând cu 2001, statele membre au recunoscut reciproc deciziile lor respective
de expulzare (Directiva 2001/40), prin care o decizie a unui stat membru de a
expulza un resortisant al unei țări terțe aflat într-un alt stat membru este respectată
și aplicată.
În același timp, UE negociază și încheie cu țările de origine și de tranzit acorduri de
readmisie pentru returnarea imigranților clandestini și colaborează cu aceste țări pentru
combaterea traficului de persoane. Comitetele comune de readmisie, astfel cum sunt
prevăzute în acordurile de readmisie, monitorizează punerea în aplicare a acestora.
Aceste acorduri sunt legate de acordurile de facilitare a eliberării vizelor, cu scopul de
a oferi stimulentele necesare în negocierile cu țara terță în cauză privind readmisia,
fără a crește migrația ilegală.
Recent, Comisia a încheiat, de asemenea, acorduri informale privind returnarea și
readmisia (în vigoare în prezent, cu cinci țări de origine din Africa), care au atras critici
severe din partea Parlamentului cu privire la rămânerea în afara controlului său și au
ridicat probleme de responsabilitate și transparență.

De la intrarea în vigoare a Tratatului de la Lisabona, Parlamentul s-a implicat în mod
activ, în calitatea sa de colegiuitor cu drepturi depline, în adoptarea unei noi legislații
privind atât imigrația clandestină, cât și cea legală.
În plus, Parlamentul a adoptat mai multe rezoluții din proprie inițiativă legate de migrație,
în special rezoluția din 12 aprilie 2016, referitoare la situația din Mediterana și la
necesitatea unei abordări globale a migrației de către UE, care analizează diferitele
politici vizate și formulează un set de recomandări. Raportul LIBE adoptat în plen a
fost însoțit de opt avize din partea altor comisii ale Parlamentului. Rezoluția cuprinde
poziția Parlamentului cu privire la toate politicile relevante ale UE privind migrația și
azilul și este punctul de referință al Parlamentului în acest domeniu.
Pentru mai multe informații pe această temă:
— Migrația în Europa
— Criza migrației în Europa

— Politica UE în domeniul azilului
Marion Schmid-Drüner
12/2019

POLITICA ÎN MATERIE DE INOVARE
Politica în materie de inovare joacă un rol crescând în economie. Aceasta este

benefică pentru cetățeni, atât în calitate de consumatori, cât și de lucrători. Ea
este vitală pentru crearea unor locuri de muncă mai bune, pentru edificarea unei
societăți mai ecologice și pentru ameliorarea calității noastre de viață, dar și pentru
menținerea competitivității UE pe piața mondială. Politica în materie de inovare
constituie interfața dintre politica în materie de cercetare și dezvoltare tehnologică și
politica industrială, având ca obiectiv crearea unui cadru propice introducerii ideilor
pe piață.
TEMEI JURIDIC
Temeiul juridic pentru politica industrială generală a UE este articolul 173 din Tratatul
privind funcționarea Uniunii Europene (TFUE), care prevede că „Uniunea și statele
membre asigură condițiile necesare competitivității industriei Uniunii”.
Temeiul juridic pentru politica UE în materie de cercetare și dezvoltare tehnologică
este prevăzut la articolele 179-190 din TFUE. Instrumentul principal al politicii Uniunii
în domeniul CDT îl constituie programul-cadru multianual, care stabilește obiectivele,
prioritățile și pachetul financiar de sprijin pe o perioadă de mai mulți ani. Programele-
cadru pentru CDT sunt adoptate de către Parlamentul European și Consiliu, hotărând
în conformitate cu procedura legislativă ordinară și după consultarea Comitetului
Economic și Social European.
OBIECTIVE
Importanța politicii în materie de inovare este recunoscută pe scară largă. De
asemenea, este strâns legată de alte politici ale UE, cum ar fi cele privind ocuparea
forței de muncă, competitivitatea, mediul, industria și energia. Rolul inovării este de a
transforma rezultatele cercetării în servicii și produse noi și mai bune, pentru a rămâne
competitiv pe piața mondială și a îmbunătăți calitatea vieții cetățenilor europeni.
Europa alocă, în fiecare an, un procent din PIB cu 0,8 % mai mic decât cel alocat de
SUA și cu 1,5 % mai mic decât cel alocat de Japonia pentru cercetare și dezvoltare
(C-D). De asemenea, apare un efect al exodului creierelor, în condițiile în care cei mai
buni cercetători și inovatori ai noștri se mută în țări în care există condiții mai favorabile.
Deși piața UE este cea mai mare din lume, ea este încă fragmentată și nu este suficient
de deschisă inovării.

Pentru a schimba aceste tendințe, UE a elaborat conceptul de „Uniune a inovării”, care
are ca scop:
— să transforme Europa într-un actor de clasă mondială în domeniul științei;
— să elimine obstacolele din calea inovării - cum ar fi costurile ridicate ale brevetării,
fragmentarea pieței, procesul lent de stabilire a standardelor și lipsa de abilități -
care împiedică în prezent intrarea rapidă a ideilor pe piață;
— să revoluționeze modul în care sectorul public și privat colaborează, în special prin
implementarea parteneriatelor pentru inovare dintre instituțiile Uniunii, autoritățile
naționale și regionale și mediul de afaceri.
Uniunea inovării este o investiție crucială pentru viitorul nostru. De exemplu, atingerea
obiectivului nostru de a investi 3 % din PIB-ul UE în C&D până în 2020 ar putea crea
3,7 milioane de locuri de muncă și ar putea mări PIB-ul anual cu 795 miliarde de euro
până în 2025.
REALIZĂRI
A. O Uniune a inovării
Uniunea inovării este una dintre cele șapte inițiative-pilot din cadrul Strategiei
Europa 2020 pentru o economie inteligentă, sustenabilă și favorabilă integrării. Lansată
de Comisia Europeană în octombrie 2010, ea are ca scop îmbunătățirea condițiilor
și a accesului la finanțare pentru cercetare și inovare în Europa, astfel încât ideile
inovatoare să poată fi transformate în produse și servicii ce creează generează
creștere economică și locuri de muncă. O Uniune a inovării își propune să creeze o
adevărată piață europeană unică pentru inovare, fapt ce ar atrage companii inovatoare
și întreprinderi. Pentru realizarea acestui lucru, au fost propuse diferite măsuri
în domeniile protecției brevetelor, standardizării, achizițiilor publice și reglementării
inteligente. Uniunea inovării își propune, de asemenea, să stimuleze investițiile din
sectorul privat și propune, printre altele, creșterea investițiilor europene cu capital de
risc.
Au fost introduse mai multe instrumente pentru a măsura și monitoriza situația în
întreaga UE și progresele realizate:
— un tablou de bord al Uniunii inovării cuprinzător, bazat pe 25 de indicatori și o
piață europeană a cunoașterii pentru brevete și licențe. Tabloul de bord european
privind inovarea (TBIE) este un instrument al Comisiei elaborat în cadrul Strategiei
de la Lisabona pentru a oferi o evaluare comparativă a performanței în materie de
inovare a statelor membre ale UE;
— un tablou de bord regional privind inovarea, care clasifică regiunile europene în
patru grupe de performanță de inovare, similar tabloului de bord al Uniunii inovării;
În primul grup de „lideri în materie de inovare” există 41 de regiuni; în al doilea grup,
al „adepților inovării”, sunt 58 de regiuni, 39 de regiuni sunt „inovatori moderați”,
iar 52 de regiuni sunt în al patrulea grup de „inovatori modești”. Acesta oferă o
cartografiere mai precisă a inovării la nivel local;

— Innobarometer (Barometrul inovației) este un sondaj de opinie realizat anual în
rândul întreprinderilor și al publicului larg cu privire la atitudinile și activitățile legate
de politica în materie de inovare. Ancheta Innobarometer oferă informații relevante
referitoare la politici, care nu sunt disponibile din alte surse.
Inovarea este posibilă grație cercetării și educației. UE ar avea nevoie de cel puțin
un milion de cercetători în următorul deceniu pentru a atinge obiectivul de a investi
3 % din PIB-ul UE în C&D până în 2020. Uniunea inovării a propus măsuri vizând
finalizarea Spațiului european de cercetare. Acest lucru înseamnă mai multă coerență
între politicile de cercetare europene și naționale, precum și înlăturarea obstacolelor
din calea mobilității cercetătorilor. În domeniul educației, Comisia sprijină proiecte
vizând elaborarea unor noi programe care să abordeze lipsurile privind competențele
în materie de inovare.
De asemenea, au fost propuse diferite măsuri în domeniile protecției brevetelor,
standardizării, achizițiilor publice și reglementării inteligente pentru a atrage companii
și întreprinderi inovatoare. În 2011, Comisia a elaborat o strategie de consolidare
a standardizării europene (COM(2011)0315), în care se evidențiază necesitatea
îmbunătățirii metodei de stabilire a standardelor și a utilizării acestora în Europa
în scopul utilizării influenței standardelor europene și internaționale în interesul
competitivității pe termen lung a industriei europene. În plus, Parteneriatele europene
pentru inovare (PEI) au fost concepute pentru a reuni părțile interesate publice și
private la nivel european, național și regional, pentru a face față provocărilor majore
în societate și pentru a ajuta la crearea de locuri de muncă și creștere prin îmbinarea
măsurilor legate de cerere și de ofertă.
B. Orizont 2020
În calitate de inițiativă emblematică a Strategiei Europa 2020, având ca obiectiv
asigurarea competitivității Europei la nivel mondial, Orizont 2020 constituie
instrumentul financiar care prevede implementarea Uniunii inovării. Deși este cel de-
al optulea program-cadru al UE (2014-2020) pentru cercetare, Orizont 2020 este
primul program care include activitățile de cercetare și inovare. Acesta legiferează
multe dintre angajamentele specifice ale Uniunii inovării, îndeosebi prin axarea pe
provocările reale cu care se confruntă societatea, prin simplificarea accesului, prin
implicarea IMM-urilor, prin întărirea instrumentelor financiare, prin sprijinirea achizițiilor
publice legate de inovare, prin facilitarea colaborării, precum și prin sprijinirea cercetării
legate de sectorul public și inovarea socială. În noiembrie 2013, Parlamentul adoptat
cadrul financiar multianual (CFM), alocând programului Orizont 2020 un buget de
77 miliarde EUR (la prețurile din 2013). Cu toate acestea, adoptarea Fondului european
pentru investiții strategice (FEIS) în iunie 2015 a dus la reducerea acestei sume la
74,8 miliarde EUR.
Ar trebui remarcat faptul că o evaluare intermediară a programului Orizont 2020 este o
cerință obligatorie în temeiul Regulamentului de instituire a programului Orizont 2020.
Evaluarea intermediară a fost efectuată în 2018 și a contribuit la îmbunătățirea punerii
în aplicare a programului Orizont 2020. De fapt, rezultatele au fost folosite pentru
a pune bazele structurii și conținutului Programului Orizont Europa, pentru care s-a
prezentat o propunere în iunie 2018 (COM(2018)0435).

C. Politica de coeziune
Politica de coeziune se axează, de asemenea, pe cercetare și pe inovare. În
regiunile mai dezvoltate, cel puțin 80% din resursele Fondului European de Dezvoltare
Regională (ERDF) la nivel național sunt alocate pentru inovare și se acordă prioritate
unei economii cu emisii scăzute de dioxid de carbon și IMM-urilor competitive.
D. Instrumentele financiare
Uniunea inovării își propune, de asemenea, să stimuleze investițiile din sectorul privat
și propune, printre altele, creșterea investițiilor europene cu capital de risc care,
în prezent, se ridică la un sfert din nivelul acestora în Statele Unite. În vederea
îmbunătățirii accesului la credite pentru proiectele C&D și a lansării unor proiecte
demonstrative, Comisia, în cooperare cu Grupul Băncii Europene de Investiții (BEI și
FEI), a lansat o inițiativă comună în cadrul programului Orizont 2020. „InnovFin —
finanțare UE pentru inovatori” constă într-o serie de instrumente de finanțare integrate
și complementare și o serie de servicii de consiliere oferite de Grupul BEI ce cuprind
întregul lanț valoric din domeniul cercetării și inovării, pentru a sprijini investițiile, de la
întreprinderile cele mai mici la cele mai mari.
În plus, în noiembrie 2014, Comisia a propus un „Plan de investiții pentru Europa”
pentru a mobiliza investiții publice și private în „economia reală” în valoare de cel puțin
315 miliarde EUR pe o perioadă fiscală de trei ani. FEIS este unul dintre cei trei piloni
ai „Planului de investiții pentru Europa” și își propune să corecteze disfuncționalitățile
actuale ale pieței prin eliminarea lacunelor piețelor și prin mobilizarea investițiilor
private. Acesta contribuie la finanțarea investițiilor strategice în domenii-cheie, cum
ar fi infrastructura, cercetarea și inovarea, educația, energia din surse regenerabile și
eficiența energetică, precum și finanțarea de risc pentru IMM-uri.
A fost introdus, de asemenea, un Program pentru competitivitatea întreprinderilor și
IMM-urilor (COSME), care se va concentra asupra instrumentelor financiare și va
sprijini internaționalizarea întreprinderilor.
E. Consiliul inovării
În iunie 2015, Carlos Moedas, comisarul responsabil de cercetare, știință și inovare,
a anunțat ideea creării unui Consiliu european pentru inovare (EIC). În ianuarie 2017,
Comisia a înființat un Grup la nivel înalt (GNI) de inovatori compus din 15 membri,
care va contribui la conceperea unui posibil Consiliu european pentru inovare în cadrul
propunerilor Comisiei pentru programul care va urma programului Orizont 2020.

Parlamentul European a adoptat numeroase rezoluții care au întărit și mai mult politica
UE în materie de inovare. Printre cele mai recente dintre acestea se numără:
— Rezoluția din 22 mai 2008 privind „evaluarea intermediară a politicii industriale:
o contribuție la strategia UE pentru creștere și locuri de muncă”[1]; Rezoluția a
solicitat atât Comisiei cât și statelor membre să-și intensifice eforturile vizând
reducerea poverii administrative pentru întreprinderi. Ea a subliniat, de asemenea,
[1]JO C 279 E, 19.11.2009, p. 65.

importanța unei politici transparente și simplificate în domeniul drepturilor de
proprietate intelectuală;
— Rezoluția din 16 iunie 2010 referitoare la Strategia UE 2020[2]. Cu toate că
sprijină cu fermitate o politică industrială ce vizează crearea celui mai bun
mediu pentru a menține și a dezvolta o bază industrială puternică, competitivă
și diversificată în Europa, această rezoluție a subliniat, de asemenea, faptul
că Strategia Europa 2020 ar trebui să publice costurile și beneficiile aferente
conversiei la o economie sustenabilă și eficientă din punct de vedere energetic;
— Rezoluția Parlamentului European din 11 noiembrie 2010 referitoare la
parteneriatele europene pentru inovare în cadrul inițiativei emblematice „O Uniune
a inovării”[3];
— Rezoluția din 9 martie 2011 referitoare la o politică industrială pentru era
globalizării[4]. Rezoluția a subliniat importanța unei viziuni mai cuprinzătoare
pentru industria europeană în 2020, având în vedere faptul că previzibilitatea și
stabilitatea pe termen lung a cadrului de reglementare sunt considerate esențiale
pentru atragerea investițiilor;
— Rezoluția din 12 mai 2011 referitoare la inițiativa „O Uniune a inovării:
transformarea Europei pentru o lume post-criză”[5],
— Rezoluția din 27 septembrie 2011 referitoare la Cartea verde: De la provocări la
oportunități: către crearea unui cadru strategic comun pentru finanțarea cercetării
și inovării în UE”[6],
— Rezoluția din 26 octombrie 2011 referitoare la agenda pentru noi competențe
și locuri de muncă. Rezoluția a subliniat importanța dezvoltării unei cooperări
mai strânse între institutele de cercetare și sectoarele industriale, precum și a
încurajării și acordării de sprijin întreprinderilor industriale pentru a investi în
cercetare și dezvoltare[7];
— Rezoluția din 21 noiembrie 2013 referitoare la propunerea de regulament al
Parlamentului European și al Consiliului de instituire a Programului-cadru pentru
cercetare și inovare Orizont 2020 (2014-2020)[8];
— Rezoluția sa din 6 iulie 2016 referitoare la sinergiile pentru inovare: Fondurile
structurale și de investiții europene, Orizont 2020 și alte fonduri europene în
domeniul inovării și programe ale UE[9].
04/2020
[2]JO C 236 E, 12.8.2011, p. 57.

[3]JO C 74 E, 13.3.2012, p. 11.
[4]JO C 199 E, 7.7.2012, p. 131.
[5]JO C 377 E, 7.12.2012, p. 108.
[6]JO C 56 E, 26.2.2013, p. 1.
[7]JO C 131 E, 8.5.2013, p. 87.
[8]JO C 436, 24.11.2016, p. 284.
[9]JO C 101, 16.3.2018, p. 111.

POLITICA MONETARĂ EUROPEANĂ
BCE și băncile centrale naționale din toate statele membre ale UE formează Sistemul
European al Băncilor Centrale (SEBC). Obiectivul principal al SEBC este menținerea
stabilității prețurilor. Pentru a îndeplini acest obiectiv, Consiliul guvernatorilor BCE își
întemeiază Deciziile pe o strategie de politică monetară ce se bazează pe doi piloni
și le pune în aplicare atât prin intermediul măsurilor de politică monetară obișnuite,
cât și prin intermediul unor măsuri neconvenționale. Principalele instrumente ale
politicii monetare obișnuite sunt operațiunile pe piață, mecanismele permanente
și constituirea unor rezerve minime. Drept răspuns la criza financiară, BCE și-a
modificat strategia de comunicare, oferind orientări cu privire la evoluția politicii BCE
privind ratele de schimb, care depinde de perspectiva stabilității prețurilor, adoptând
și o serie de măsuri de politică monetară neconvenționale. Printre aceste măsuri
se află cumpărarea de active și obligațiuni de stat pe piața secundară, scopul fiind
menținerea stabilității prețurilor și asigurarea eficacității mecanismului de transmisie
a politicii monetare.
TEMEIUL JURIDIC
— Articolele 119-144, 219 și 282-284 din Tratatul privind funcționarea Uniunii
Europene (TFUE);
— Protocolul (nr. 4) anexat la Tratatul de la Lisabona privind Statutul Sistemului
European al Băncilor Centrale (SEBC) și al Băncii Centrale Europene (BCE).
OBIECTIVE
Obiectivul principal al SEBC este, conform articolului 127 alineatul (1) din TFUE,
menținerea stabilității prețurilor. Fără a aduce atingere acestui obiectiv, SEBC sprijină
politicile economice generale ale Uniunii, pentru a contribui la realizarea obiectivelor
Uniunii. SEBC acționează în conformitate cu principiile unei economii de piață deschise
în care concurența este liberă, promovând o alocare eficientă a resurselor [articolul 127
alineatul (1) din TFUE].
REALIZĂRI
A. Principiile de bază ale activității BCE
1. Independența BCE
Principiul de bază al independenței BCE este enunțat la articolul 130 din TFUE („În
exercitarea competențelor și în îndeplinirea misiunilor și îndatoririlor care le-au fost

conferite prin tratate și prin Statutul SEBC și al BCE, Banca Centrală Europeană,
băncile centrale naționale sau membrii organelor lor de decizie nu pot solicita și nici
accepta instrucțiuni din partea instituțiilor, organelor, oficiilor sau agențiilor Uniunii, a
guvernelor statelor membre sau a oricărui alt organism”). Independența BCE este
asigurată și prin interdicțiile prevăzute la articolul 123 din TFUE, valabile și pentru
băncile centrale naționale: se interzice acordarea de credite pe descoperit de cont
sau orice alt tip de facilitate de credit instituțiilor sau organelor Uniunii, administrațiilor
publice centrale, autorităților regionale sau locale, celorlalte autorități publice, celorlalte
organisme de drept public sau întreprinderilor publice din statele membre. În centrul
independenței BCE se află libera alegere a instrumentelor de politică monetară. Tratatul
prevede aplicarea instrumentelor tradiționale (articolele 18 și 19 din Statut) și permite
Consiliului guvernatorilor să decidă cu privire la utilizarea altor metode (articolul 20 din
Statut).
2. Principiile răspunderii și transparenței BCE
Pentru a asigura credibilitatea BCE, articolul 284 din TFUE și articolul 15 din Statut
prevăd obligații de raportare. BCE elaborează și publică rapoarte privind activitatea
SEBC, cel puțin trimestrial. Se publică săptămânal situația financiară consolidată a
SEBC. De la începutul activității sale, BCE publică buletine lunare care conțin o analiză
detaliată a situației economice și perspectivele privind evoluția prețurilor. În ianuarie
2015, Buletinul lunar a fost înlocuit printr-un Buletin economic, de concepție nouă,
care, având în vederea trecerea în ianuarie 2015 la o periodicitate de șase săptămâni
pentru reuniunile de politică monetară ale Consiliului guvernatorilor, va fi publicat la
două săptămâni după fiecare reuniune de politică monetară. La 19 februarie 2015,
BCE a publicat pentru prima dată un raport privind reuniunea de politică monetară
a Consiliului guvernatorilor, aliniindu-se astfel la politica de comunicare a altor bănci
centrale importante. BCE prezintă Parlamentului European un raport anual privind
activitatea SEBC și politica monetară din anul precedent și din anul în curs. BCE
răspunde în fața Parlamentului European, iar membrii Comitetului executiv al BCE sunt
adesea invitați la audieri în Parlament.
3. Regulile de vot din cadrul Consiliului guvernatorilor BCE [articolul 10 alineatul (2)
din Statut]
În Consiliul guvernatorilor se aplica principiul „un membru, un vot”. Însă conform
tratatelor privind UE, de îndată ce numărul țărilor a căror monedă este euro depășește
18, votul din cadrul Consiliului guvernatorilor BCE trebuie să se bazeze pe un sistem de
rotație. Acest sistem a fost introdus începând cu 1 ianuarie 2015, când Lituania a aderat
la zona euro. Sistemul de rotație se impune pentru a se putea asigura eficacitatea
procesului decizional din cadrul BCE chiar și atunci când numărul participanților crește.
Guvernatorii primelor cinci țări din zona euro, clasate în funcție de dimensiunea
economiilor lor și a sectoarelor lor financiare (acestea fiind în prezent Germania, Franța,
Italia, Spania și Țările de Jos), dețin în comun patru drepturi de vot. Toți ceilalți (în
prezent 14) dețin în comun 11 drepturi de vot. Guvernatorii folosesc pe rând drepturile
de vot, pe perioade de o lună. Membrii Comitetului executiv al BCE au drepturi de vot
permanente.

B. Strategia monetară a BCE
1. Prezentare generală
La 13 octombrie 1998, Consiliul guvernatorilor BCE a convenit asupra elementelor
principale ale strategiei sale de politică monetară, și anume: (i) o definiție cantitativă a
stabilității prețurilor, (ii) un rol important pentru monitorizarea creșterii masei monetare,
identificată printr-o valoare monetară agregată și (iii) o evaluare a perspectivelor
evoluției prețurilor pe baza unei serii ample de indicatori. BCE a optat pentru o
strategie monetară bazată pe doi piloni (pilonul 1: analiza economică, pilonul 2: analiza
monetară), al căror rol a fost definit din nou, în mod precis, în cadrul revizuirii strategiei
monetare, la 8 mai 2003. În cadrul unei audieri publice organizate la 4 septembrie 2019
de Comisia pentru afaceri economice și monetare, noua președintă a BCE, Christine
Lagarde, și-a anunțat intenția de a revedea strategia monetară a BCE.
2. Stabilitatea prețurilor
Stabilitatea prețurilor se definește ca asigurarea pe termen mediu a unei rate a inflației
[creșterea de la un an la altul a indicelui armonizat al prețurilor de consum (IAPC) în
zona euro] cu puțin sub 2 %.
3. Primul pilon al strategiei de politică monetară: analiza economică
Analiza economică identifică factorii determinanți ai evoluției prețurilor pe termen scurt
și mediu. Se pune accentul pe activitatea reală și pe situația financiară a economiei.
Analiza economică ține seama de faptul că evoluția prețurilor în perioadele menționate
este influențată de interacțiunea dintre cerere și ofertă pe piața bunurilor, a serviciilor
și a factorilor de producție. Pentru aceasta, BCE analizează periodic, printre altele,
evoluția producției totale, a cererii și a condițiilor de pe piața forței de muncă, o gamă
largă de indicatori ai prețurilor și costurilor, politica bugetară, balanța de plăți în zona
euro și prețul activelor[1].
4. Cel de al doilea pilon al strategiei de politică monetară: analiza monetară
Analiza monetară se bazează pe legătura pe termen lung dintre bani și prețuri, servind
în principal pentru o verificare încrucișată a concluziilor privind politica monetară pe
termen scurt și mediu obținute în urma analizei economice. Analiza monetară constă
în analiza detaliată a evoluțiilor monetare și a celor în materie de credite, pentru a le
aprecia efectul asupra inflației și a creșterii economice în viitor.
C. Punerea în aplicare a politicii monetare: instrumente și proceduri
Prin stabilirea dobânzilor la care băncile comerciale pot obține fonduri de la băncile
centrale, politica monetară a BCE acționează în mod indirect asupra ratelor dobânzilor
din întreaga economie a zonei euro, în special asupra dobânzilor pentru împrumuturile
acordate de băncile comerciale și asupra celor pentru depozitele de economii. Pentru
punerea în aplicare a politicii sale monetare, BCE are la dispoziție o serie de
instrumente.
[1]Descrierea celor doi piloni este preluată din: The Monetary Policy of the ECB (Politica monetară a BCE)
(2011), http://www.ecb.int/pub/pdf/other/monetarypolicy2011en.pdf

1. Operațiunile de piață monetară
Operațiunile de piață monetară joacă un rol important în influențarea dobânzilor,
gestionarea situației lichidităților de pe piață și semnalarea orientării politicii monetare.
Operațiunile de piață monetară periodice din Eurosistem constau în operațiuni de
asigurare cu lichidități în euro prevăzute pentru o săptămână (operațiuni principale de
refinanțare, respectiv MRO) și pentru trei luni (operațiuni de refinanțare pe termen mai
lung, respectiv LTRO). MRO se aplică pentru a dirija dobânzile pe termen scurt, a
gestiona situația lichidităților și a semnala orientarea politicii monetare în zona euro,
în timp ce LTRO asigură sectorul financiar cu măsuri de refinanțare suplimentare, pe
termen mai lung.
Operațiunile de reglaj fin și operațiunile structurale sunt aplicate pe piață cu o
periodicitate mai puțin strictă. Scopul operațiunilor de reglaj fin este de a contracara
fluctuațiile neașteptate de lichidități pe piață, în special pentru a reduce efectele
suferite de ratele dobânzilor, iar operațiunile structurale au ca scop principal ajustarea
permanentă a poziției structurale a Eurosistemului față de sectorul financiar.
2. Facilitățile permanente
Facilitățile permanente acordă sau absorb lichidități cu scadență overnight, iar EONIA
(rata medie a dobânzii overnight) măsoară rata efectivă a dobânzii de pe piața
interbancară overnight în euro. Eurosistemul pune la dispoziția instituțiilor de credit
două facilități permanente: facilitatea de creditare marginală, care permite obținerea
de lichidități overnight de la banca centrală în schimbul unor active eligibile în cantitate
suficientă, și facilitatea de depozit, care permite efectuarea de depozite overnight la
banca centrală.
3. Constituirea rezervelor minime
În conformitate cu articolul 19 alineatul (1) din Statut, BCE poate impune instituțiilor
de credit stabilite în statele membre obligația de a constitui rezerve minime la BCE
și la băncile centrale naționale. Rezervele minime se constituie pentru a stabiliza
dobânzile pe termen scurt de pe piață și a crea un deficit structural de lichidități în
sistemul bancar față de Eurosistem (sau pentru a mări acest deficit), ceea ce facilitează
controlul dobânzilor de pe piața monetară prin alocarea periodică de lichidități. Consiliul
guvernatorilor adoptă normele privind metodele de calcul și determinarea rezervelor
minime obligatorii.
4. Măsuri de politică monetară neconvenționale și reacția la criză
În august 2012, BCE a anunțat posibilitatea efectuării pe piețele secundare de
obligațiuni de stat a unor operațiuni de piața monetară (OMT) directe, pentru a asigura
transmisia adecvată a politicii monetare și a menține caracterul unitar al politicii sale
monetare.
Începând din iulie 2013, BCE pune la dispoziție orientări prospective cu privire la
evoluția politicii ratelor dobânzilor. Comunicarea unor orientări prospective reprezintă
o schimbare substanțială în strategia de comunicare a BCE, deoarece se comunică
nu numai cum apreciază BCE condițiile economice curente și riscurile existente pentru

stabilitatea prețurilor pe termen mediu, ci și consecințele pe care le presupune această
apreciere pentru orientarea politicii sale monetare în viitor.
În iunie 2014, BCE a anunțat o serie de operațiuni specifice de refinanțare pe termen
lung (TLTRO) cu scopul de a stimula acordarea de credite bancare instituțiilor de credit
din zona euro, vizând o perioadă inițială de doi ani. Cea de a doua serie (TLTRO II) a
fost începută în martie 2016, fiind urmată de o nouă serie (TLTRO III) în martie 2019.
În plus, începând cu 2009, au fost puse în practică o serie de programe de achiziționare
de active pentru a menține creșterea în toată zona euro, ceea ce este coerent cu
obiectivul de menținere a ratei inflației pe termen mediu la un nivel cu puțin sub
2 %. Aceste programe sunt următoarele: programul de achiziționare de obligațiuni
emise de sectorul privat (CSPP), programul de achiziționare de titluri de valoare
garantate cu active (ABSPP) și cel de al treilea program de achiziționare de obligațiuni
garantate (CBPP3). Printre alte programe, care s-au încheiat între timp, se numără
programul privind piețele titlurilor de valoare (SMP), programul de achiziționare de
obligațiuni garantate (CBPP) și cel de al doilea program de achiziționare de obligațiuni
garantate (CBPP2). Ritmul lunar al achizițiilor nete de active se situa în medie la 60 de
miliarde EUR (martie 2015-martie 2016), crescând ulterior la 80 de miliarde EUR pe
lună (aprilie 2016-martie 2017). Achizițiile nete de active au fost apoi reduse treptat
la 15 miliarde EUR pe lună (octombrie 2018-decembrie 2018). În decembrie 2018,
Consiliul guvernatorilor a decis să înceteze achizițiile nete de active, axându-se pe
reinvestirea permanentă a plăților de principal provenite de la titlurile de valoare ajunse
la scadență și menținând la nivelurile lor respective achizițiile nete totale din cadrul
fiecărui program constitutiv de achiziție de active. La 12 septembrie 2019, Consiliul
guvernatorilor a decis să reia achizițiile nete de active cu un ritm lunar de 20 de miliarde
EUR (conform situației la 1 noiembrie 2019), prevăzând să le mențină „atât timp cât este
necesar pentru a întări efectul acomodativ al politicii sale privind dobânzile, urmând să
fie întrerupte cu puțin timp înainte de începerea majorării ratelor dobânzilor de referință
ale BCE”.

BCE răspunde direct în fața Parlamentului European. Această răspundere este
asigurată prin patru metode principale.
În temeiul articolului 284 alineatul (3) din TFUE și al articolului 15 alineatul (3) din
Statutul SEBC, Președintele BCE are obligația de a prezenta Parlamentului un raport
anual. De obicei, Parlamentul adoptă o rezoluție cu privire la raportul anual al BCE[2].
Este o practică bine stabilită ca Președintele BCE să se prezinte în fața Comisiei
parlamentare pentru afaceri economice și monetare (ECON) de patru ori pe an pentru
a explica deciziile de politică adoptate de BCE și a răspunde la întrebările adresate
de membrii comisiei („dialogul monetar”). Aceste audieri sunt deschise publicului larg,
iar stenogramele se publică atât pe site-ul de internet al Parlamentului, cât și pe site-
ul BCE. Înainte de fiecare dialog monetar, Comisia ECON se consultă cu Comitetul
[2]A se vedea, de exemplu, procedura privind raportul anual al BCE pentru 2018: https://
oeil.secure.ep.parl.union.eu/oeil/popups/ficheprocedure.do?reference=2019/2129(INI)&l=en

de experți în materie de politici monetare pentru a le solicita opiniile și contribuții de
specialitate[3].
Potrivit articolului 140 din Regulamentul de procedură al Parlamentului European,
oficializat în urma unui acord între Parlamentul European și BCE, orice deputat în
Parlamentul European poate adresa BCE în fiecare lună până la șase întrebări cu
solicitare de răspuns scris.
În final, Parlamentul European participă la procedura de numire a membrilor
Comitetului executiv al BCE (mai exact a președintelui, a vicepreședintelui și a altor
patru membri)[4].
Dirk Verbeken / Dražen Rakić / Dario Paternoster

12/2019
[3]Studiile elaborate de Comitetul de experți în materie de politici monetare pot fi consultate la următoarea
adresă: https://www.europarl.europa.eu/committees/ro/econ/monetary-dialogue.html
[4]Informații suplimentare privind rolul Parlamentului European în procedurile de numire ce vizează BCE
pot fi găsite la următoarea adresă: https://www.europarl.europa.eu/RegData/etudes/STUD/2019/638413/
IPOL_STU(2019)638413_EN.pdf

POLITICA PRIVIND SERVICIILE FINANCIARE
Serviciile financiare constituie un element esențial al eforturilor UE de finalizare

a pieței interne, încadrându-se la libera circulație a serviciilor și a capitalurilor.
Integrarea a evoluat în mai multe etape: (1) eliminarea barierelor de intrare de la
nivel național (1957-1973), (2) armonizarea legilor și politicilor de la nivel național
(1973-1983), (3) finalizarea pieței interne (1983-1992), (4) crearea zonei cu o
monedă unică și perioada premergătoare crizei (1999-2007) și (5) criza financiară
mondială și reforma ce a urmat după criză (începând cu 2007). Retragerea Regatului
Unit din UE atrage după sine o serie de noi provocări ce ar putea afecta sectorul
serviciilor financiare din UE și din afara acesteia.
TEMEI JURIDIC
Temeiul juridic pentru directivele și regulamentele din domeniul serviciilor financiare îl
constituie articolele 49 (libertatea de stabilire), 56 (libertatea de a presta servicii), 63
(libera circulație a capitalurilor) și 114 (apropierea legislațiilor în vederea înființării și
funcționării pieței interne) din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (TFUE).
REPERE PE CALEA CĂTRE O PIAȚĂ FINANCIARĂ INTEGRATĂ A UE

A. Primele eforturi de eliminare a barierelor din calea intrărilor
Primele eforturi de integrare a sistemelor financiare ale statelor membre s-au întemeiat
pe principiul libertății de stabilire și al libertății de a presta servicii, prin coordonarea
legislațiilor și politicilor, atunci când era cazul.
Prin semnarea Tratatului de la Roma în 1957, a fost creată piața comună, fiind eliminate
obstacolele din calea liberei circulații a persoanelor, serviciilor și a capitalurilor între
statele membre. Potrivit articolului 61 alineatul (2), „liberalizarea serviciilor bancare
și de asigurări asociate mișcărilor capitalurilor trebuie să se realizeze concomitent
cu liberalizarea treptată a circulației capitalurilor”. Prin articolul 63, Consiliului i s-a
conferit mandatul de a elabora un program pentru eliminarea restricțiilor existente care
împiedicau această liberalizare.
În 1962, Consiliul a adoptat, așadar, programe generale pentru eliminarea restricțiilor
care afectau libertatea de a presta servicii și libertatea de stabilire. Pentru a pune în
practică aceste programe, între 1964 și 1973 Consiliul a adoptat o serie de directive în
domeniul asigurărilor și în domeniul bancar.

B. Armonizarea legislațiilor și politicilor naționale
Procesul de armonizare a actelor cu putere de lege și a actelor administrative ale
statelor membre a început, în special, odată cu adoptarea de către Consiliu a trei
directive: Prima directivă privind asigurările generale (73/239/CEE) în 1973[1], Prima
directivă privind serviciile bancare (77/780/CEE) în 1977[2] și Prima directivă privind
asigurările de viață (79/267/CEE) în 1979[3].
C. Finalizarea pieței interne
În iunie 1985, Comisia a publicat o carte albă[4] în care prezenta un program și
un calendar clar pentru finalizarea pieței interne până la sfârșitul lui 1992. Aceasta
conținea o secțiune specifică dedicată serviciilor financiare (punctele 101-107),
care începea în felul următor: „Liberalizarea serviciilor financiare, concomitent cu
liberalizarea circulației capitalurilor, va reprezenta un pas determinant pe calea
integrării sectoarelor financiare din cadrul Comunității și a extinderii pieței interne”.
Armonizarea propusă se baza pe principiile unei licențe bancare unice, recunoașterii
reciproce și controlului în țara de origine. Prin adoptarea Actului unic european în 1987,
obiectivul stabilit în cartea albă din 1985 a fost integrat în legislația primară a UE.
D. Crearea zonei cu o monedă unică
În mai 1999, Comisia a publicat Planul de acțiune pentru serviciile financiare (FSAP)[5],
care viza introducerea monedei euro și impulsionarea procesului de eliminare a
segmentării, încă prezente, a piețelor financiare din UE. FSAP conținea 42 de măsuri
legislative și fără caracter legislativ, care urmau să fie finalizate până în 2004.
În iulie 2000, Consiliul Afaceri Economice și Financiare (ECOFIN) a creat Comitetul
de experți în domeniul reglementării piețelor europene ale valorilor mobiliare, condus
de Alexandre Lamfalussy. Raportul final[6] al acestui comitet, publicat în februarie
2001, conținea o evaluare a situației piețelor financiare din UE și propunea o serie
de recomandări. Problema cea mai mare a fost identificată în cadrul instituțional al
UE din perioada respectivă, care era apreciat drept „prea lent, prea rigid, complex și
neadaptat ritmului cu care se schimbă piețele financiare de la nivel mondial”. În raport
se propunea o abordare legislativă pe patru niveluri, care va deveni cunoscută ulterior
drept „procesul Lamfalussy”, utilizată inițial numai pentru actele legislative ce vizau
valorile mobiliare și extinsă ulterior către alte acte legislative din domeniul serviciilor
financiare.
FSAP a fost finalizat aproape integral în termenul stabilit (2004), fiind adoptate 39
dintre cele 42 de măsuri, unele chiar depășind cadrul prevăzut inițial. În 2005 au urmat
alte două măsuri, rămânând numai cea de-a 14-ea directivă în materie de drept al
societăților comerciale referitoare la transferul transfrontalier al sediului social.
[1]JO L 228, 16.8.1973, p. 3.

[2]JO L 322, 17.12.1977, p. 30.
[3]JO L 63, 13.3.1979, p. 1.
[4]Carte albă a Comisiei adresată Consiliului European privind finalizarea pieței interne, 14 iunie 1985.
[5]Comunicare a Comisiei – Punerea în aplicare a cadrului pentru piețele financiare: plan de acțiune, 11 mai
1999.
[6]Raportul final al Comitetului de experți în domeniul reglementării piețelor europene ale valorilor mobiliare,
15 februarie 2001.

E. Criza financiară mondială și reforma ce a urmat după criză
Perioada premergătoare anului 2007 a fost caracterizată de o aprofundare a integrării
și a dependenței reciproce a piețelor financiare, nu numai în UE, ci și la nivel mondial.
Acest proces s-a oprit brusc odată cu izbucnirea, în 2007-2008, a crizei financiare
mondiale și a crizei datoriilor suverane ce a urmat în UE, deoarece fluxurile financiare
transfrontaliere au scăzut considerabil. În perioada cuprinsă între octombrie 2008 și
octombrie 2011, Comisia a aprobat 4,5 mii de miliarde EUR sub formă de ajutoare
de stat, pentru a veni în ajutorul instituțiilor financiare[7]. Criza a scos la iveală nevoia
stringentă de a se reforma sectorul serviciilor financiare.
UE a întreprins, așadar, o reformă fără precedent a legislației din domeniul serviciilor
financiare, pe baza agendei de la nivel internațional, în a cărei elaborare UE a
avut un rol important. De asemenea, UE a adoptat și reforme proprii menite să
determine evoluția în continuare a obiectivelor de lungă durată, cum ar fi finalizarea
pieței unice. De la izbucnirea crizei financiare, Comisia a propus peste 50 de măsuri
legislative și fără caracter legislativ. Propunerile cele mai importante se încadrează
în inițiativele emblematice ale UE, cum ar fi uniunea bancară și uniunea piețelor de
capital. Reformele întreprinse în urma crizei au avut ca rezultat un anumit grad de
centralizare și transfer al responsabilității de la nivel național la nivelul UE în ceea ce
privește numeroase aspecte ale reglementării și supravegherii serviciilor financiare.
În structura de reglementare a serviciilor financiare instituită în urma crizei, forumurile
de la nivel internațional au dobândit un rol cu mult mai important în stabilirea normelor
și a standardelor. Acest fapt se datorează globalizării și dependenței reciproce a
piețelor financiare, fenomene care s-au accentuat considerabil în cursul deceniilor
premergătoare crizei și care au fost scoase în evidență de „efectul de contagiune” de
la nivel mondial în urma izbucnirii crizei, inițial, în Statele Unite. Exista o opinie pe
larg acceptată, potrivit căreia dificultățile în materie de reglementare trebuie tratate
la nivel internațional. Au dobândit o importanță tot mai mare, așadar, forumuri și
organisme precum G20, Consiliul pentru Stabilitate Financiară (CSF), Comitetul de la
Basel pentru supraveghere bancară (BCBS), Asociația Internațională a Organismelor
de Supraveghere a Asigurărilor (IAIS) și Organizația Internațională a Comisiilor de
Valori Mobiliare (IOSCO).
PRINCIPALELE ACTE LEGISLATIVE DIN DOMENIUL SERVICIILOR

FINANCIARE AFLATE ÎN VIGOARE ÎN UE
A. Sectorul bancar
Reforma cadrului normativ pentru sectorul bancar s-a aflat în centrul procesului de
transformare aprofundată a legislației din sectorul financiar în urma crizei. Această
reformă a constituit fundamentul uniunii bancare create treptat în zona euro[8]. În cadrul
reformei normative a sectorului bancar au fost instituite măsuri de mare anvergură
prin care s-au asigurat următoarele: (1) cerințe prudențiale mai stricte pentru bănci;
(2) o structură mai solidă a mecanismelor de supraveghere și de rezoluție a băncilor;
[7]Comunicatul de presă al Comisiei Europene, Noi măsuri de gestionare a crizelor pentru a se evita pe
viitor salvarea băncilor cu probleme, 6 iunie 2012.
[8]Pentru detalii suplimentare privind uniunea bancară, a se consulta fișa informativă 2.6.5.

(3) norme privind gestionarea băncilor care se confruntă cu dificultăți majore; și (4)
o mai bună protecție a deponenților. Aceste inițiative sunt cunoscute împreună sub
denumirea de „cadrul unic de reglementare”.
1. Cerințele prudențiale pentru bănci: Directiva privind cerințele de capital (CRD) și
Regulamentul privind cerințele de capital (CRR)
CRD (2013/36/UE)[9] stabilește norme privind accesul la activitatea de instituție
de credit și firmă de investiție, supravegherea prudențială și guvernanța băncilor.
CRR [(UE) nr. 575/2013][10] stabilește standarde minime pentru asigurarea solidității
financiare (și anume cerințele de capital, rezervele de lichiditate și raportul dintre datorii
și active). Cadrul normativ CRD/CRR se actualizează permanent, în special pentru
a reflecta cele mai recente rezultate ale activității Comitetului de la Basel și a CSF,
ultimele dintre acestea fiind pachetul de reforme pentru sectorul bancar adoptat în mai
2019. În noiembrie 2019, colegiuitorii au actualizat, de asemenea, normele prudențiale
aplicabile firmelor de investiții, care în prezent trebuie să respecte aceleași norme ca
și băncile. Revizuirea cadrului normativ CRD/CRR se prevede în 2020.
2. O structură mai solidă a mecanismelor de supraveghere și de rezoluție a băncilor:
Regulamentul privind mecanismul unic de supraveghere (RMUS) și Regulamentul
privind mecanismul unic de rezoluție (RMUR)
Începând cu 2014, în temeiul RMUS (1024/2013), BCE este autoritatea centrală pentru
supravegherea prudențială a tuturor băncilor din zona euro, precum și a celor din
statele membre care nu fac parte din zona euro, dar care aderă la MUS. MUS este
completat de RMUR (806/2014)[11], adoptat de asemenea în 2014, al cărui scop este
asigurarea unei gestionări eficiente a posibilelor viitoare cazuri de faliment al băncilor
care fac parte din MUS. Comitetul Unic de Rezoluție este autoritatea centrală care
răspunde de adoptarea deciziei pentru declanșarea procesului de rezoluție în raport
cu o bancă.
3. Normele privind gestionarea băncilor care se confruntă cu dificultăți majore:
Directiva privind redresarea și rezoluția instituțiilor bancare (BRRD)
Adoptată, de asemenea, în 2014, BRRD (2014/59/UE)[12] urmărește evitarea salvării
băncilor aflate în dificultate (bail-out) cu utilizarea banilor contribuabililor, prin
introducerea unui mecanism de salvare cu implicarea sectorului privat (bail-in), care
asigură acoperirea pierderilor în primul rând de către acționarii și creditorii băncilor. De
asemenea, statele membre sunt obligate să creeze la nivel național fonduri de rezoluție,
care sunt finanțate în prealabil de către instituțiile de credit și firmele de investiții și a
căror funcție este acoperirea pierderilor restante. BRRD prevede, de asemenea, norme
de prevenire (planuri de redresare și rezoluție) și de intervenție timpurie a autorităților
competente naționale.
[9]JO L 176, 27.6.2013, p. 338.

[10]JO L 176, 27.6.2013, p. 1.
[11]JO L 225, 30.7.2014, p. 1.
[12]JO L 173, 12.6.2014, p. 190.

4. O mai bună protecție a deponenților: Directiva privind schemele de garantare a
depozitelor (DGSD)
În atmosfera haotică creată de criza financiară, una dintre prioritățile principale a fost
asigurarea unei protecții adecvate pentru depozitele bancare ale cetățenilor. Ca un
prim răspuns, a fost mărită de două ori suma minimă până la care erau garantate
depozitele bancare în caz de faliment al băncii. Această măsură a fost urmată de o
reformă mai cuprinzătoare a sistemelor naționale de garantare a depozitelor, care erau
în acel moment puternic fragmentate. Odată cu adoptarea în 2014 a DGSD (2014/49/
UE)[13], statele membre au fost obligate să asigure un nivel armonizat de protecție a
deponenților și existența a cel puțin unui SGD pe teritoriul lor, la care trebuie să adere
toate băncile din statul membru respectiv. Ulterior, în cadrul proiectului privind uniunea
bancară, s-a propus ca actualul sistem al UE format din SGD naționale să fie înlocuit
cu un sistem european de asigurare a depozitelor (EDIS). Acesta din urmă urmărește
instituirea unei asigurări a depozitelor mai solide și mai uniforme în zona euro.
B. Piețele financiare și infrastructura financiară
1. Serviciile de investiții și locurile de tranzacționare: Directiva privind piețele
instrumentelor financiare (MiFID)
Începând cu 2004, MiFID I (2004/39/CE)[14] a stabilit standarde unitare prin care se
reglementează comerțul cu valori mobiliare, ceea ce a dus la intensificarea concurenței
și la îmbunătățirea protecției investitorilor. În 2014, au fost adoptate o versiune revizuită
a acestei directive (MiFID II) (2014/65/UE)[15] și un regulament (MiFIR) (600/2014)[16],
fiind astfel actualizat în mod semnificativ cadrul juridic. Prin acest nou cadru au fost
introduse o serie de dispoziții menite să îmbunătățească protecția consumatorilor și
transparența pieței. Ambele instrumente au devenit aplicabile la 3 ianuarie 2018.
2. Contractele cu instrumente derivate și casele de compensare: Regulamentul
privind infrastructura pieței europene (EMIR)
Contractele cu instrumente derivate au un rol economic important, dar presupun
și anumite riscuri, care au fost scoase în evidență în timpul crizei financiare.
Adoptat în 2012, EMIR (648/2012)[17] stabilește norme privind contractele referitoare
la instrumentele derivate extrabursiere (OTC), contrapărțile centrale (CPC, respectiv
casele de compensare) și registrele centrale de tranzacții. Acest regulament are ca
obiectiv menținerea stabilității financiare, atenuarea riscurilor sistemice și sporirea
transparenței pe piețele OTC. EMIR a fost actualizat de către colegiuitori în mai 2019,
pentru a înăspri supravegherea CPC-urilor din UE și din țări terțe.
3. Accesul la finanțare pe piețele de capital: Regulamentul privind prospectul
Inițiativa emblematică privind crearea unei uniuni a piețelor de capital a inclus
revizuirea aprofundată a cadrului UE privind oferta publică de instrumente mobiliare
(și anume ofertele publice inițiale, respectiv OPI). Regulamentul privind prospectul
[13]JO L 173, 12.6.2014, p. 190.

[14]JO L 145, 30.4.2004, p. 1.
[15]JO L 173, 12.6.2014, p. 349.
[16]JO L 173, 12.6.2014, p. 84.
[17]JO L 201, 27.7.2012, p. 1.

(2017/1129)[18], adoptat în iunie 2017 (care a înlocuit Directiva privind prospectul
din 2003, 2003/71/CE), are ca scop facilitarea accesului întreprinderilor mai mici la
finanțare pe piețele de capital și îmbunătățirea calității și a cantității informațiilor care
trebuie oferite investitorilor, în special investitorilor cu amănuntul.
Eforturile depuse pentru a îmbunătăți posibilitățile de finanțare ale întreprinderilor mai
mici au fost completate de o propunere de regulament privind serviciile de finanțare
participativă pentru întreprinderi. Finanțarea participativă este o formă de finanțare
inovatoare și tot mai răspândită în rândul noilor întreprinderi și al IMM-urilor, care
intervine într-o etapă timpurie a dezvoltării întreprinderilor. Noul cadru instituit de UE
va asigura securitatea juridică a platformelor de finanțare participativă, le va permite
acestora să funcționeze peste tot în Uniune și va îmbunătăți oportunitățile de finanțare
pentru întreprinderile mici. În decembrie 2019 colegiuitorii au ajuns la un acord cu
privire la această propunere.
C. Asigurările: Directiva Solvabilitate II
Solvabilitate II (2009/138/CE)[19], adoptată în 2009, a armonizat normele în vigoare,
care erau fragmentate, privind asigurările generale, asigurările de viață și reasigurările.
Directiva a stabilit norme privind autorizarea inițierii unei activități comerciale în aceste
domenii, cerințele de capital, gestionarea riscurilor și supravegherea întreprinderilor de
asigurare directă și de reasigurare. Cadrul instituit prin Directiva Solvabilitate II a fost
supus unor modificări în mai multe rânduri, în special pentru a clarifica modul în care
trebuie tratate produsele de asigurări cu garanții pe termen lung și pentru a stimula
investițiile în infrastructură și în proiecte sustenabile pe termen lung.
D. Serviciile de plată: Directiva privind serviciile de plată 2 (DSP 2)
Prin DSP 2 (2015/2366)[20] se actualizează cadrul UE privind plățile, pentru a-l adapta
la noile evoluții în domeniul plăților digitale. DSP 2 a intrat în vigoare la 12 ianuarie
2016 și a devenit aplicabilă la 13 ianuarie 2018. Aceasta introduce cerințe de securitate
mai stricte pentru plățile electronice și înăsprește standardele privind protecția datelor
financiare ale consumatorilor. De asemenea, directiva deschide piața pentru modele de
afaceri inovatoare care oferă servicii de plată pe baza unui acces securizat la conturile
de plată ale clienților („servicii bancare deschise”). DSP 2 conține și dispoziții privind
autorizarea și supravegherea instituțiilor de plată.

De la adoptarea Tratatului de la Roma în 1957 și până în prezent, rolul Parlamentului
European în procesul decizional privind serviciile financiare a evoluat de la funcția
marginală ce îi revenea în cadrul procedurii de consultare la un rol echivalent cu cel
al Consiliului ce îi revine în cadrul procedurii legislative ordinare, care este utilizată în
prezent în multe domenii de politică.
În temeiul „Procesului Lamfalussy” privind adoptarea și punerea în aplicare a legislației
UE în domeniul serviciilor financiare, Parlamentul adoptă, împreună cu Consiliul, în
conformitate cu procedura legislativă ordinară (legislația secundară a UE), legislația de
[18]JO L 201, 27.7.2012, p. 1.

[19]JO L 335, 17.12.2009, p. 1.
[20]JO L 337, 23.12.2015, p. 35.

bază (nivelul 1). Parlamentul are de asemenea un rol de control în adoptarea măsurilor
de punere în aplicare (nivelul 2).
Parlamentul este implicat activ în promovarea proiectelor legislative ambițioase pentru
dezvoltarea cadrului normativ al UE în sectorul financiar. Prin atitudinea sa proactivă,
Parlamentul joacă un rol determinant în dezbaterile care au loc în prezent cu Comisia,
Consiliul și cu alte instituții internaționale cu privire la evoluția structurii de supraveghere
și de reglementare a piețelor financiare, precum și în căutarea unor modalități de
contracarare a riscurilor sistemice și a provocărilor generate de dezvoltarea rapidă a
tehnologiilor.
În cadrul Parlamentului, Comisia pentru afaceri economice și monetare (ECON) este
comisia competentă pentru serviciile financiare.
După izbucnirea crizei financiare mondiale, Parlamentul a înființat o Comisie specială
privind criza financiară, economică și socială (CRIS)[21]. Mandatul acesteia s-a derulat
din octombrie 2009 până în iulie 2011. Ca rezultat al activității Comisiei CRIS,
Parlamentul a adoptat două rezoluții: o rezoluție la mijlocul perioadei, în 2010, și o
rezoluție finală, în 2011.
Radostina Parenti
03/2020
[21]Parlamentul European, Comisia specială privind criza financiară, economică și socială, iulie 2011.

POLITICA SOCIALĂ ȘI DE OCUPARE A
FORȚEI DE MUNCĂ: PRINCIPII GENERALE
Integrarea europeană a condus la importante evoluții sociale de-a lungul anilor.

Cel mai recent exemplu îl constituie proclamarea Pilonului european al drepturilor
sociale, care reafirmă angajamentul UE de a asigura condiții mai bune de trai și de
muncă în întreaga UE.
TEMEI JURIDIC
Articolul 3 din Tratatul privind Uniunea Europeană (TUE) și articolele 9, 10, 19, 45-48,
145-150 și 151-161 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (TFUE).
OBIECTIVE
Promovarea ocupării forței de muncă, îmbunătățirea condițiilor de viață și de muncă, o
protecție socială adecvată, dialogul între conducere și ceilalți membri ai personalului,
dezvoltarea resurselor umane în vederea asigurării unei rate ridicate a ocupării forței de
muncă și prevenirea excluziunii sociale sunt obiectivele comune ale UE și ale statelor
sale membre în domeniul social și de ocupare a forței de muncă, astfel cum se descrie
la articolul 151 din TFUE.
REALIZĂRI
A. De la Tratatul de la Roma la Tratatul de la Maastricht
Pentru a le permite lucrătorilor și familiilor acestora să beneficieze pe deplin de dreptul
la libera circulație și să caute un loc de muncă pretutindeni pe piața comună, Tratatul de
la Roma a prevăzut coordonarea sistemelor de securitate socială ale statelor membre.
Tratatul de la Roma a consacrat principiul egalității de remunerare între bărbați și femei,
a cărui aplicabilitate directă a fost recunoscută de Curtea de Justiție, și a prevăzut
instituirea Fondului social european (FSE) (2.3.2).
Actul Unic European (AUE) a introdus prevederi referitoare la armonizarea condițiilor
de sănătate și securitate la locul de muncă. Hotărând cu majoritate calificată în
cooperare cu Parlamentul, Consiliul a adoptat o serie de directive de stabilire a
cerințelor minime în acest domeniu. AUE a introdus, de asemenea, posibilitatea de
ca partenerii sociali să negocieze acorduri colective la nivel european și a instituit o
politică comunitară de coeziune economică și socială.
S-a ajuns treptat la un consens cu privire la necesitatea de a acorda mai multă atenție
factorilor sociali legați de finalizarea pieței interne. După lungi dezbateri, șefii de stat

sau de guvern din 11 state membre, fără participarea Regatului Unit, au adoptat la
summitul de la Strasbourg din decembrie 1989 Carta comunitară a drepturilor sociale
fundamentale ale lucrătorilor (Carta socială).
B. De la Tratatul de la Amsterdam la Tratatul de la Lisabona
Inconvenientul de a avea două temeiuri juridice, creat de neparticiparea Regatului
Unit, a fost în final depășit prin semnarea Tratatului de la Amsterdam, moment în care
toate statele membre, inclusiv Regatul Unit (în urma unei alternanțe la guvernare),
au fost de acord să includă Acordul privind politica socială în textul Tratatului CE cu
unele modificări minore (articolele 151-161 din TFUE). La articolul 153, cooperarea
a fost înlocuită cu procedura de codecizie, care a fost extinsă, de asemenea, la
dispozițiile privind Fondul social european (2.3.2), libera circulație a lucrătorilor și
securitatea socială pentru lucrătorii migranți din Comunitate (2.3.4). Articolul 19, în
noua sa versiune, a acordat CE posibilitatea de a „lua măsurile necesare în vederea
combaterii oricărei discriminări bazate pe sex, rasă sau origine etnică, pe religie sau
convingeri, pe handicap, vârstă sau orientare sexuală”. Pe baza acestui text, au fost
adoptate în termen scurt două directive: Directiva 2000/43/CE de punere în aplicare a
principiului egalității de tratament între persoane, fără deosebire de rasă sau origine
etnică și Directiva 2000/78/CE de creare a unui cadru general în favoarea egalității de
tratament în ceea ce privește încadrarea în muncă și ocuparea forței de muncă.
De asemenea, Tratatul de la Amsterdam a inclus și promovarea unui nivel înalt al
ocupării forței de muncă pe lista obiectivelor UE și a încredințat CE responsabilitatea
de a veni în sprijinul și în completarea activităților statelor membre din acest
domeniu, cu scopul de a încuraja cooperarea dintre ele și de a dezvolta o „strategie
coordonată”, și anume Strategia europeană pentru ocuparea forței de muncă (SEOFM)
(articolele 145-150 din TFUE), care are la bază o metodă deschisă de coordonare
(2.3.3).
În 2000, în cadrul summitului de la Nisa, a avut loc adoptarea Cartei drepturilor
fundamentale a UE, elaborate de o convenție specială. A fost creat un Comitet pentru
protecție socială pentru a promova cooperarea în materie de politici de protecție socială
între statele membre și Comisie (articolul 160 din TFUE), dar au fost respinse toate
propunerile de extindere a sferei de aplicare a procedurii de codecizie.
În optica revizuirii intermediare a Strategiei de la Lisabona din 2005, liniile directoare
privind ocuparea forței de muncă adoptate în cadrul SEOFM, au fost incluse în liniile
directoare integrate pentru creștere economică și ocuparea forței de muncă.
În 2005, a fost adoptată o nouă agendă socială pentru perioada 2006-2010, pentru a
însoți relansarea Strategiei de la Lisabona. În 2007, a fost creat Fondul european de
ajustare la globalizare, cu scopul de a oferi sprijin lucrătorilor care și-au pierdut locul
de muncă din cauza schimbărilor intervenite în structura comerțului mondial (2.3.2).
Tratatul de la Lisabona din 2007 a permis noi progrese în consolidarea dimensiunii
sociale a integrării europene. TUE evidențiază în prezent obiectivele sociale ale UE,
printre care ocuparea integrală a forței de muncă și solidaritatea dintre generații
(articolul 3). Articolul 6 recunoaște Cartei drepturilor fundamentale același caracter
obligatoriu ca al tratatelor. Carta însăși recunoaște așa-numitele „drepturi legate de
solidaritate”, precum dreptul lucrătorilor la informare și consultare, precum și drepturile

la negocieri colective, la condiții de muncă echitabile și corecte și dreptul la securitate
socială și asistență socială. O clauză socială orizontală a fost introdusă în TFUE,
care impune UE să îndeplinească obiectivele sociale menționate mai sus atunci când
definește și pune în aplicare celelalte politici și activități ale sale (articolul 9).
C. Evoluții înregistrate după Tratatul de la Lisabona
Adoptată în 2010, într-un context marcat de criza economică și financiară, Strategia
Europa 2020 definește creșterea favorabilă incluziunii - care încurajează o economie
cu un nivel ridicat de ocupare a forței de muncă capabilă să genereze coeziune socială
și teritorială – drept unul din domeniile sale prioritare. De asemenea, strategia stabilește
cinci obiective principale, printre care și un important obiectiv social (reducerea cu
20 de milioane a numărului persoanelor expuse riscului de sărăcie până în 2020) și
un angajament reînnoit în favoarea ocupării forței de muncă (un obiectiv de ocupare
a forței de muncă de 75 % pentru grupa de vârstă 20-64 de ani). Au fost create
șapte inițiative emblematice pentru a contribui la realizarea acestor obiective. Printre
acestea se numără Agenda pentru noi competențe și locuri de muncă, care vizează
restructurarea politicilor de flexisecuritate, Tineretul în mișcare, care are scopul de a
crește mobilitatea și de a îmbunătăți educația și formarea profesională și Platforma
europeană de combatere a sărăciei și a excluziunii sociale (2.3.9). Progresul acestor
inițiative este monitorizat în cadrul ciclului anual al guvernanței economice a UE:
semestrul european. În urma creșterii nivelurilor de sărăcie, în 2014 a fost înființat
Fondul de ajutor european destinat celor mai defavorizate persoane (FEAD). Acesta
asigură alimente și asistență materială de bază, precum și activități de incluziune
socială.
La 26 aprilie 2017, Comisia a prezentat o comunicare prin care se instituie Pilonul
european al drepturilor sociale, care stabilește 20 de principii și drepturi esențiale
menite să asigure un proces reînnoit de convergență către condiții mai bune de viață
și de muncă în Europa. Acestea sunt structurate în jurul a trei categorii: (i) egalitate de
șanse și de acces pe piața muncii, (ii) condiții de muncă echitabile și (iii) protecție și
incluziune socială. La summitul social de la Göteborg în noiembrie 2017, Parlamentul,
Consiliul și Comisia și-au subliniat angajamentul comun prin adoptarea unei proclamații
comune privind Pilonul european al drepturilor sociale. O serie de inițiative legislative
și nelegislative, în domenii precum dreptul lucrătorilor la informare și la consultare,
accesul la protecție socială și echilibrul dintre viața profesională și cea privată, sunt
legate de implementarea pilonului. Pilonul social este însoțit de un „tablou de bord
social” pentru monitorizarea progreselor (2.3.9) și de o nouă abordare care integrează
prioritățile sociale în toate politicile, cum ar fi Planul de investiții pentru Europa și
uniunea energetică. În plus, la 20 iunie 2019, Parlamentul și Consiliul au adoptat
Regulamentul 2019/1149 de instituire a unei Autorități Europene a Muncii, care are
sediul la Bratislava. Principalul său obiectiv este de a monitoriza punerea în aplicare
a dispozițiilor UE din dreptul muncii.
Tot la 20 iunie 2019, Parlamentul și Consiliul au adoptat Directiva 2019/1158 privind
echilibrul dintre viața profesională și cea privată a părinților și îngrijitorilor. Scopul noilor
dispoziții este de a crește și mai mult egalitatea dintre bărbați și femei pe piața muncii.

În aceeași zi a intrat în vigoare Directiva 2019/1152 privind transparența și
previzibilitatea condițiilor de muncă. Aceasta urmărește să le ofere lucrătorilor – definiți
ca persoane fizice care, pentru o anumită perioadă de timp, oferă servicii pentru o altă
persoană, sub coordonarea acesteia, în schimbul unei remunerații – un set de bază
de drepturi noi, cum ar fi dreptul la informații mai exacte privind aspectele esențiale ale
muncii lor; limitarea duratei perioadelor de probă la începutul unui contract de muncă;
extinderea posibilităților de căutare a unui loc de muncă suplimentar prin interzicerea
clauzelor de exclusivitate; notificarea prealabilă a orelor de referință și furnizarea de
formare obligatorie gratuită.
În plus, la 8 noiembrie 2019, Consiliul a adoptat recomandarea privind accesul la
protecție socială pentru lucrători și pentru persoanele care desfășoară o activitate
independentă. Aceasta urmărește să elimine discrepanțele în materie de acoperire
oficială, garantând că lucrătorii și persoanele care desfășoară o activitate independentă
care lucrează în condiții comparabile pot adera la sisteme de protecție socială
corespunzătoare. Una dintre recomandările sale este, în plus, să faciliteze transferul
drepturilor de securitate socială de la un loc de muncă la altul.
Noua președintă a Comisiei, Ursula von der Leyen, a subliniat în 2019 că noua Comisie
se va angaja să dezvolte în continuare Pilonul european al drepturilor sociale. La
26 februarie 2020, instituția pe care o prezidează a prezentat o propunere de decizie
a Consiliului privind orientări pentru politicile de ocupare a forței de muncă ale statelor
membre.

Cu toate că rolul său a fost, o vreme îndelungată, unul pur consultativ și de
supraveghere, Parlamentul a fost mereu activ în dezvoltarea măsurilor UE din domeniul
ocupării forței de muncă și al politicii sociale. Încă din primele etape ale integrării
europene, Parlamentul a făcut în repetate rânduri apel la o politică socială mai activă,
care să reflecte importanța tot mai mare a Uniunii pe plan economic, și a sprijinit
diferitele propuneri ale Comisiei din acest domeniu. Parlamentul a fost implicat mai mult
în pregătirea Tratatului de la Amsterdam decât cu ocazia precedentelor revizuiri ale
tratatelor, iar unele inovații importante reflectă recomandările sale, precum integrarea
Acordului social și inserarea unui capitol privind ocuparea forței de muncă.
Cu ocazia elaborării Strategiei de la Lisabona, Parlamentul a insistat asupra rolului care
ar trebui să revină ocupării forței de muncă și considerentelor sociale în conceperea
strategiilor de creștere destinate să fie puse în aplicare la nivelul UE și la nivel
național. Parlamentul a susținut că un nivel înalt de protecție socială ar trebui să fie
elementul central al Strategiei de la Lisabona, considerând că este inacceptabil că
există persoane care sunt nevoite să trăiască sub nivelul de sărăcie sau într-o situație
de excluziune socială. El a considerat, de asemenea, că Strategia de la Lisabona nu
a prevăzut obiective suficient de obligatorii în sfera socială și a invitat statele membre
să monitorizeze îndeaproape impactul social și în domeniul ocupării forței de muncă
al reformelor puse în aplicare în cadrul Strategiei Europa 2020. În aceeași ordine de
idei, unul dintre mesajele transmise de Parlament cu ocazia dezbaterilor pe tema crizei

economice a fost de a solicita în mod ferm ca UE să se angajeze să păstreze modelele
sociale europene și o Europă socială puternică.
Întrucât obiectivele principale ale Strategiei Europa 2020 sunt monitorizate și puse în
aplicare în cadrul semestrului european, Parlamentul a insistat în repetate rânduri ca
obiectivele legate de ocuparea forței de muncă și cele sociale să fie integrate într-
un mod mai eficient în semestrul european, între altele prin stabilirea obligativității
indicatorilor sociali și prin includerea sărăciei copiilor și a muncii decente în cadrul
indicatorilor, de exemplu.
În sfârșit, Parlamentul a criticat anumite măsuri, cum ar fi programele de ajustare
economică, luate în afara cadrului supranațional. În martie 2014, Parlamentul a afirmat
că doar instituțiile cu adevărat democratice ar trebui să coordoneze procesul politic de
elaborare și de aplicare a programelor de ajustare pentru țările care se confruntă cu
dificultăți financiare acute.
De asemenea, Parlamentul și-a confirmat atașamentul față de valorile sociale
prin deciziile luate cu privire la utilizarea resurselor financiare de la bugetul UE.
Mulțumită Parlamentului, în actuala perioadă de programare 2014-2020, Fondul social
european (2.3.2), care constituie principalul instrument de care dispune Europa pentru
combaterea șomajului și a excluziunii sociale, va reprezenta 23,1 % din finanțarea
totală a UE destinată politicii de coeziune și un procent de 20 % din alocarea din FSE
atribuită fiecărui stat membru va trebui să fie consacrat incluziunii sociale.
În Rezoluția sa din 25 februarie 2016 referitoare la semestrul european pentru
coordonarea politicilor economice, Parlamentul a invitat Comisia și statele membre să
ia măsuri menite să stimuleze convergența socială ascendentă în UE. De asemenea,
acesta a invitat Comisia să definească și să cuantifice conceptul său de echitate
socială. Parlamentul a lansat un apel similar în rezoluția sa din 15 februarie 2017.
La 19 ianuarie 2017, Parlamentul a adoptat o rezoluție referitoare la Pilonul european
al drepturilor sociale. Sprijinind întru totul inițiativa Comisiei în acest domeniu, textul a
subliniat rolul important al aplicării unui set de bază de drepturi pentru toți, iar partenerii
sociali și Comisia au fost invitați să colaboreze pentru a prezenta o propunere de
directivă-cadru privind condițiile de muncă decente.
La 4 iulie 2017, Parlamentul a adoptat o rezoluție referitoare la condițiile de muncă
și locurile de muncă cu contracte precare, recunoscând totodată faptul că formele de
încadrare în muncă nestandard și atipice sunt tot mai larg răspândite. La 11 septembrie
2018, a adoptat o rezoluție referitoare la metodele de reintegrare a lucrătorilor care se
recuperează în urma vătămărilor și a bolilor în locuri de muncă de calitate.
În rezoluția sa din 13 martie 2019 referitoare la semestrul european, Parlamentul a
invitat statele membre să pună în aplicare recomandări specifice fiecărei țări care să
includă aspecte sociale și legate de ocuparea forței de muncă.
Aoife Kennedy / Stefan Schulz / Monika Szpejna

03/2020

POLUAREA ATMOSFERICĂ ȘI POLUAREA FONICĂ
Poluarea atmosferică și zgomotul excesiv dăunează sănătății noastre și mediului

înconjurător. Poluarea atmosferică provine în principal din industrie, transport,
producția de energie și agricultură. Strategia UE privind calitatea aerului are
obiectivul de a asigura respectarea integrală a legislației existente privind calitatea
aerului până în 2020 și stabilește obiective pe termen lung pentru 2030.
Directiva privind zgomotul ambiental contribuie la identificarea nivelurilor de zgomot
în UE și la adoptarea măsurilor necesare pentru reducerea lor la niveluri acceptabile.
Alte acte legislative reglementează poluarea atmosferică și sonoră din surse
specifice.
TEMEIUL JURIDIC
CONTEXT GENERAL
Poluarea atmosferică poate provoca afecțiuni cardiovasculare și respiratorii, precum și
cancer, fiind principala cauză legată de mediu a deceselor premature în UE. Anumite
substanțe cum ar fi arsenicul, cadmiul, nichelul și hidrocarburile aromatice policiclice
sunt agenți cancerigeni genotoxici pentru om, și nu se pot identifica praguri până la
care nu comportă riscuri. Poluarea atmosferică are un impact negativ și asupra calității
apei și solului și dăunează ecosistemelor prin eutrofizare (excesul de poluare cu azot)
și ploaie acidă. Așadar, sunt afectate atât agricultura și pădurile, cât și materialele
și clădirile. Poluarea atmosferică are numeroase surse, însă provine în principal din
industrie, transport, producția de energie și agricultură. Deși poluarea atmosferică
a scăzut în general în Europa în ultimele decenii, nu este încă garantată atingerea
obiectivului Uniunii pe termen lung, și anume de „a se ajunge la un nivel al calității
aerului care să nu aibă un impact negativ semnificativ asupra sănătății umane și a
mediului”. Standardele de calitate a aerului sunt adesea încălcate, în special în zonele
urbane („hotspots” de poluare atmosferică), unde locuiesc majoritatea cetățenilor
europeni. În prezent, cei mai problematici poluanți sunt particulele fine, dioxidul de azot
și ozonul troposferic.
Nivelurile de zgomot din mediul înconjurător sunt în creștere în zonele urbane, în
principal din cauza intensificării traficului și a activităților industriale și recreaționale.
Se estimează că aproape 20 % din populația UE este expusă la niveluri de zgomot
considerate inacceptabile. Acestea pot afecta calitatea vieții și conduce la niveluri

semnificative de stres, perturbări ale somnului și efecte negative asupra sănătății, de
exemplu afecțiuni cardiovasculare. Zgomotul are efecte și asupra faunei sălbatice.
REALIZĂRI ÎN COMBATEREA POLUĂRII ATMOSFERICE

Calitatea aerului s-a îmbunătățit considerabil în Europa de când UE a început să
se ocupe pentru prima dată de această problemă în anii 1970. Concentrațiile de
substanțe cum ar fi dioxidul de sulf (SO2), monoxidul de carbon (CO), benzenul (C6H6)
și plumbul (Pb) au scăzut semnificativ de atunci. UE dispune de trei mecanisme juridice
diferite pentru a gestiona poluarea atmosferică: definirea standardelor generale privind
calitatea aerului pentru concentrațiile de poluanți atmosferici în mediul înconjurător;
stabilirea unor limite naționale privind totalul emisiilor poluante; precum și conceperea
unor acte legislative specifice privind sursa poluării, de exemplu controlul emisiilor
industriale sau standarde privind emisiile care provin de la autovehicule, eficiența
energetică sau calitatea combustibililor. Aceste acte legislative sunt completate de
strategii și măsuri de promovare a protecției mediului înconjurător și de integrare a
acesteia în alte sectoare.
A. Calitatea aerului înconjurător
Pornind de la obiectivele propuse în Strategia tematică privind poluarea atmosferică din
2005 (de a reduce particulele fine cu 75% și ozonul troposferic cu 60%, precum și cu
55% amenințările la adresa mediului natural cauzate de acidifiere și eutrofizare - toate
până în 2020, având drept bază nivelurile din 2000), în iunie 2008, a intrat în vigoare
o directivă revizuită privind calitatea aerului înconjurător, fuzionând majoritatea actelor
legislative existente în domeniu. Doar cea de a patra „directivă-fiică# a Directivei-cadru
anterioare privind calitatea aerului a rămas încă vigoare în prezent, stabilind valori-
țintă (mai puțin stricte decât valorile-limită) pentru arsenic, cadmiu, mercur, nichel și
hidrocarburile aromatice policiclice.
Directiva 2008/50/CE privind calitatea aerului înconjurător vizează să reducă poluarea
atmosferică la niveluri care să minimizeze efectele nocive asupra sănătății umane și
a mediului înconjurător. În acest scop, Directiva precizează măsurile pentru definirea
și stabilirea obiectivelor privind calitatea aerului înconjurător (și anume limitele care nu
trebuie depășite pe teritoriul UE) în raport cu principalii poluanți atmosferici (dioxidul
de sulf, oxidul de azot, oxizii de azot, particulele (fine) de materie, plumbul, benzenul,
monoxidul de carbon și ozonul). Statele membre au obligația de a defini zone și
aglomerări cu scopul de a evalua și gestiona calitatea aerului înconjurător, de a
monitoriza tendințele pe termen lung și de a pune informații la dispoziția publicului.
Atunci când calitatea aerului este bună, aceasta trebuie menținută; dacă valorile-limită
sunt depășite, trebuie luate măsuri.
La sfârșitul anului 2013, Comisia Europeană a lansat programul Aer curat pentru
Europa, în vederea îndeplinirii a două obiective principale: asigurarea respectării
legislației actuale până în 2020 și noi obiective privind calitatea aerului pentru perioada
până în 2030. Principalul instrument legislativ pentru îndeplinirea acestor obiective
este Directiva privind plafoanele naționale de emisie, revizuită, care stabilește plafoane
naționale de emisii mai stricte pentru cinci principali poluanți - dioxidul de sulf,
oxizii de azot, compușii organici volatili nemetanici, amoniacul și particulele fine -

pentru a reduce efectele nocive ale acestora asupra mediului și a înjumătăți impactul
lor asupra sănătății în comparație cu 2005. Directiva impune statelor membre să
elaboreze programe naționale de control al poluării aerului. De asemenea, transpune
angajamentele privind reducerea poluării pentru 2020 asumate de UE și statele sale
membre în cadrul Protocolului de la Göteborg, astfel cum a fost modificat, pentru
a reduce gradul de acidifiere și de eutrofizare și nivelul de ozon troposferic, la
Convenția Comisiei Economice pentru Europa a Organizației Națiunilor Unite (UNECE)
privind poluarea atmosferică transfrontalieră pe distanțe lungi. În cadrul programului,
a fost adoptată, de asemenea, o nouă directivă pentru reducerea poluării atmosferice
provenind de la instalații medii de ardere, cum ar fi cele utilizate pentru producerea de
energie sau încălzirea locuințelor.
B. Transportul rutier
Au fost adoptate mai multe directive în vederea limitării poluării cauzate de transport,
prin stabilirea unor norme de emisii pentru diferite categorii de vehicule, cum ar fi
autoturismele, vehiculele utilitare ușoare, autobuzele, camioanele și motocicletele,
precum și prin reglementarea calității combustibilului. Actualele standarde de emisie
Euro 5 și Euro 6 pentru autoturisme și furgonete ușoare stabilesc limitele de emisii
pentru o serie de poluanți atmosferici, în special pentru oxizii de azot și particulele în
suspensie. Statele membre sunt obligate să refuze omologarea de tip, înmatricularea,
vânzarea și introducerea vehiculelor (și a dispozitivelor de schimb pentru controlul
poluării) care nu respectă aceste limite. Din septembrie 2017, se utilizează un ciclu
de testare mai realist: la modelele noi de autovehicule se testează „emisiile generate
în condiții reale de conducere” (RDE). În plus, există norme privind conformitatea în
funcționare (potrivit cărora vehiculele trebuie să continue să respecte standardele cât
timp sunt în circulație), durabilitatea dispozitivelor pentru controlul poluării, sistemele de
diagnosticare la bord (OBD), măsurarea consumului de carburant, precum și accesul
la informațiile referitoare la repararea și întreținerea vehiculelor pentru operatorii
independenți. Există norme similare pentru vehiculele grele, cum ar fi autobuzele și
camioanele. Recent, a fost adoptat un nou regulament privind omologarea de tip și
supravegherea pieței autovehiculelor, care va intra în vigoare la 1 septembrie 2020,
și are scopul de a mări calitatea și independența serviciilor tehnice și să verifice dacă
automobilele deja în circulație sunt în conformitate cu cerințele.
C. Alte emisii generate de sectorul transportului
Pentru a reduce poluarea cauzată de nave - despre care se susține că provoacă 50
000 de decese premature în fiecare an - UE a stabilit limite pentru conținutul de sulf al
combustibililor folosiți în transportul maritim de navele care circulă pe mările europene.
Limita generală pentru sulf va scădea de la 3,5 % la 0,5 % până în 2020, în conformitate
cu limitele stabilite de Organizația Maritimă Internațională. Din 2015, se aplică o normă
și mai strictă, de 0,1%, în anumite zone desemnate ca „zone de control al emisiilor de
sulf“, precum Marea Baltică, Canalul Mânecii și Marea Nordului. Au fost stabilite norme
de emisii suplimentare pentru echipamentele mobile fără destinație rutieră, cum ar fi
excavatoarele, buldozerele și ferăstraiele cu lanț, precum și pentru tractoarele agricole
și forestiere și ambarcațiunile de agrement, cum ar fi ambarcațiunile de sport.

D. Emisiile din industrie
Directiva privind emisiile industriale (DEI) vizează activitățile industriale foarte poluante
care sunt responsabile de o parte semnificativă a poluării în Europa. Aceasta
consolidează și fuzionează toate Directivele relevante (privind incinerarea deșeurilor,
compușii organici volatili, instalațiile mari de ardere și prevenirea și controlul integrat
al poluării etc.) într-un singur instrument legislativ coerent, pentru a facilita aplicarea
legislației și a reduce la minimum poluarea din diverse surse industriale. DEI stabilește
obligațiile care trebuie îndeplinite de către toate instalațiile industriale, cuprinde o listă
de măsuri pentru prevenirea poluării apei, aerului și solului și oferă o bază pentru
elaborarea autorizațiilor și permiselor de funcționare pentru instalațiile industriale. Prin
intermediul unei abordări integrate, ia în considerare performanța de mediu globală a
unei instalații, inclusiv utilizarea materiilor prime sau eficiența energetică. Conceptul de
„cele mai bune tehnici disponibile” (BAT) joacă un rol central, precum și flexibilitatea,
inspecțiile de mediu și participarea publicului.
REALIZĂRI ÎN PRIVINȚA POLUĂRII FONICE

Abordarea UE în ceea ce privește poluarea sonoră este dublă și include: un cadru
general pentru identificarea nivelurilor de poluare sonoră care necesită luarea unor
măsuri atât la nivelul statelor membre, cât și la nivelul UE; și o serie de acte legislative
privind principalele surse de zgomot, cum ar fi zgomotul provocat de traficul rutier,
aerian și feroviar și zgomotul emis de echipamentele destinate utilizării în exterior.
Directiva-cadru privind zgomotul ambiental urmărește reducerea expunerii la zgomotul
ambiental prin armonizarea indicatorilor de zgomot și a metodelor de evaluare a
acestuia, colectând informații legate de expunerea la zgomot sub forma unor „hărți de
zgomot” și punând aceste informații la dispoziția publicului. Pe această bază, statele
membre trebuie să elaboreze planuri de acțiune pentru a soluționa problemele legate
de zgomot. Hărțile de zgomot și planurile de acțiune trebuie revizuite cel puțin o dată
la cinci ani.
Regulamentul privind nivelul sonor al autovehiculelor introduce o nouă metodă de
testare pentru măsurarea emisiilor de zgomot, reduce valorile-limită ale zgomotului
existente și include dispoziții suplimentare în materie de emisii sonore în cadrul
procedurii de omologare de tip. Alte regulamente stabilesc limite de zgomot pentru
mopeduri și motociclete. Aceste regulamente sunt completate de norme suplimentare
privind testarea și limitarea nivelurilor de zgomot de rulare a pneurilor și reducerea lor
treptată.
Din iunie 2016, normele UE privind zgomotul produs de aviație, în conformitate cu
„abordarea echilibrată” a Organizației Aviației Civile Internaționale (OACI), se aplică
pentru aeroporturile cu mai mult de 50 000 de mișcări de aeronave civile pe an. Această
abordare constă în patru elemente principale concepute pentru a identifica modul cel
mai rentabil de a combate zgomotul produs de aeronave în fiecare aeroport: reducerea
nivelurilor de zgomot la sursă prin utilizarea unor aeronave moderne, gestionarea
terenului din jurul aeroporturilor într-un mod sustenabil, adaptarea procedurilor
operaționale pentru a reduce impactul zgomotului pe teren și, dacă este necesar,
introducerea unor restricții de operare, precum interzicerea zborurilor de noapte.

În contextul Directivei privind interoperabilitatea sistemului feroviar, o specificație
tehnică de interoperabilitate (STI) privind zgomotul stabilește nivelurile maxime de
zgomot care pot fi produse de vehiculele feroviare noi (convenționale). Regulamentul
privind tarifarea pentru costul efectelor produse de zgomot oferă stimulente pentru
post-echiparea vagoanelor de marfă cu saboți de frână din materiale compozite cu
niveluri scăzute de zgomot.
Instalațiile industriale și agricole de dimensiuni mari reglementate de DEI pot obține
autorizații ca urmare a utilizării celor mai bune tehnici disponibile (BAT) drept
referință. Zgomotul emis de instalațiile de construcție (de exemplu, zgomotul emis
de excavatoare, încărcătoare, utilaje pentru lucrări de terasamente și macarale-turn),
precum și de ambarcațiunile de agrement sau de echipamentele destinate utilizării în
exterior, este, de asemenea, reglementat.

Parlamentul a jucat un rol decisiv în formularea unei politici de mediu progresive în
vederea combaterii poluării atmosferice și fonice.
De exemplu, deputații în PE au votat reducerea drastică a conținutului nociv de sulf
din combustibilii marini de la 3,5% la 0,5% până în 2020 și au combătut cu succes
tentativele de amânare cu cinci ani a acestui termen. În conformitate cu recomandările
Organizației Mondiale a Sănătății, Parlamentul a solicitat, de asemenea, norme mai
stricte privind calitatea aerului, în special privind particulele fine. În urma descoperirii în
SUA a faptului că grupul Volkswagen a utilizat un program de falsificare a rezultatelor
testării emisiilor de NOX, Parlamentul a creat o comisie de anchetă privind măsurarea
emisiilor în sectorul autovehiculelor (EMIS) pentru a investiga această chestiune. În
raportul său final, solicită ca statele membre și producătorii de autoturisme să fie trași la
răspundere și le cere acestora să modernizeze sau să retragă de pe piață automobilele
extrem de poluante.
În ceea ce privește zgomotul ambiental, Parlamentul a subliniat în repetate rânduri
necesitatea unor reduceri suplimentare ale valorilor-limită și a unor proceduri de
măsurare îmbunătățite. Acesta a solicitat stabilirea unor valori la nivelul UE pentru
zgomotul din apropierea aeroporturilor și, de asemenea, extinderea măsurilor de
reducere a zgomotului la avioanele militare subsonice cu reacție. Mai mult, a aprobat
introducerea treptată a unor noi limite de zgomot, mai scăzute, pentru automobile, și a
pledat cu succes în favoarea introducerii unor etichete pentru a informa consumatorii
cu privire la nivelurile de zgomot, similare celor existente privind eficiența consumului
de combustibil, zgomotul produs de pneuri și emisiile de CO2.
Zsuzsanna Laky
11/2019

PRESTAȚIILE DE ASIGURĂRI SOCIALE
ÎN ALTE STATE MEMBRE ALE UE
Coordonarea sistemelor de protecție socială înlesnește libera circulație a

persoanelor pe teritoriul UE. Legislația în acest domeniu a făcut obiectul unei reforme
fundamentale în 2010 și a fost completată prin alte acte juridice care îmbunătățesc
protecția drepturilor lucrătorilor mobili. În 2016, Comisia a inclus propuneri în
pachetul privind mobilitatea forței de muncă pentru a continua reformarea sistemului
și a-l adapta la realitățile economice și sociale moderne din UE.
TEMEI JURIDIC
OBIECTIVE
Principiul de bază consacrat în Tratatul de la Roma este eliminarea obstacolelor
din calea liberei circulații a persoanelor între statele membre (2.1.5). În acest scop,
măsurile în materie de securitate socială trebuie să garanteze că cetățenii UE care
lucrează și locuiesc într-un stat membru, altul decât cel de origine, nu își pierd, în parte
sau în totalitate, drepturile de securitate socială.
REALIZĂRI
În 1958, Consiliul a adoptat două regulamente privind securitatea socială pentru
lucrătorii migranți, care au fost ulterior înlocuite de Regulamentul (CEE) nr. 1408/71.
Resortisanții Islandei, Principatului Liechtenstein și Norvegiei sunt, de asemenea,
vizați de dispozițiile Acordului privind Spațiul Economic European (SEE), iar cei ai
Elveției, de dispozițiile Acordului UE-Elveția. În 2004, Regulamentul (CE) nr. 883/2004
(Regulamentul privind coordonarea sistemelor de securitate socială) a abrogat
Regulamentul (CEE) nr. 1408/71, deși acesta din urmă continuă să producă efecte în
cazul anumitor acte și acorduri comunitare la care UE este încă parte. În 2010, s-a
realizat o reformă majoră cu ocazia adoptării „pachetului de coordonare modernizată” –
Regulamentul (CE) nr. 988/2009 și Regulamentul (CE) nr. 987/2009 de punere în
aplicare.
A. Cele patru principii fundamentale.
Fiecare stat membru este liber să își organizeze în mod independent propriul sistem de
securitate socială. Regulamentul privind coordonarea sistemelor de securitate socială
stabilește sistemul de asigurare național care ar trebui utilizat pentru asigurarea unui

cetățean european, în cazul în care sunt implicate una sau mai multe țări. În general,
prestațiile de asigurări sociale sunt furnizate de țara în care se află locul de muncă
sau, în absența unui loc de muncă, de țara de reședință. Regulamentul se bazează
pe patru principii esențiale:
1. Egalitatea de tratament (articolele 4 și 5)
Lucrătorii angajați și lucrătorii independenți din alte state membre beneficiază de
aceleași drepturi și obligații ca resortisanții statului-gazdă. Dreptul la egalitatea de
tratament se aplică necondiționat oricărui lucrător angajat sau independent din alt stat
membru care a locuit pentru o anumită perioadă de timp pe teritoriul statului-gazdă.
În plus, dacă într-un stat membru efectele juridice sunt legate de anumite situații (de
exemplu, căsătoria) sau evenimente (de exemplu, un accident) sau de beneficierea de
prestații de securitate socială (de exemplu, persoanele care beneficiază de prestații de
șomaj au dreptul la o deducere fiscală), statul membru respectiv trebuie să țină seama
de aceste situații sau evenimente sau de beneficierea de prestații echivalente care au
loc într-un alt stat membru.
2. Cumularea (articolul 6)
Acest principiu garantează faptul că perioadele anterioare de asigurare, muncă sau
reședință în alte țări vor fi luate în considerare la calculul prestațiilor. Dacă, de exemplu,
în temeiul legislației naționale, un lucrător trebuie să facă dovada că a fost asigurat sau
angajat pentru o anumită perioadă de timp înainte de a avea dreptul la anumite prestații,
potrivit principiului cumulării perioadelor de asigurare, statul membru competent trebuie
să țină cont de perioadele de asigurare și de activitate salariată îndeplinite în alt stat
membru.
3. Principiul unei singure legi aplicabile [articolul 10, articolul 11 alineatul (1)]
Acest principiu împiedică posibilitatea ca o persoană să beneficieze de avantaje
nejustificate din dreptul la libera circulație. Fiecare beneficiar est acoperit de legislația
unei singure țări și plătește contribuții doar în țara respectivă.
4. Exportabilitatea (articolul 7)
Acest principiu implică faptul că prestațiile sociale pot fi plătite pe întreg teritoriul Uniunii
și interzice statelor membre să rezerve plata exclusiv pentru persoanele rezidente pe
teritoriul lor. Totuși, el nu este aplicabil tuturor tipurilor de prestații de securitate socială.
De exemplu, există norme speciale în cazul indemnizațiilor de șomaj.
B. Persoanele beneficiare
Inițial, Regulamentul (CEE) nr. 1408/71 viza doar lucrătorii angajați, însă, începând
din 1982, domeniul de aplicare al acestuia a fost extins și la lucrătorii independenți. El
viza, de asemenea, membrii familiilor lucrătorilor angajați și independenți și persoanele
aflate în îngrijirea acestora, precum și apatrizii și refugiații. Domeniul de aplicare a fost
extins în mod progresiv: în 1998 pentru a acorda funcționarilor publici același statut
de care beneficiază restul populației în ceea ce privește drepturile generale legale
de pensie, în 1999 pentru a include toate persoanele asigurate, în special studenții
și persoanele care nu desfășoară activități remunerate și în 2003 pentru a include
resortisanții țărilor terțe care locuiesc în mod legal în UE.

Cel mai recent act legislativ, Regulamentul (UE) nr. 1231/2010, a extins acoperirea
la resortisanții țărilor terțe care locuiesc în mod legal în UE și se află într-o situație
transfrontalieră, precum și la membrii familiilor și la urmașii acestora, dacă se află în
UE.
Sunt, de asemenea, vizați lucrătorii frontalieri care desfășoară o activitate salariată sau
independentă într-un stat membru și care locuiesc în alt stat membru în care se întorc
zilnic sau cel puțin o dată pe săptămână.
Lucrătorii detașați sunt un caz excepțional deoarece sunt trimiși pentru o misiune
temporară și continuă să fie asigurați în cadrul regimului de securitate socială din statul
membru de origine, pe o perioadă maximă de 24 de luni. În statul membru de reședință
se pot obține numai prestații în natură pentru îngrijiri medicale.
C. Prestațiile vizate
Articolul 3 din Regulamentul (CE) nr. 883/2004 enumeră prestațiile sociale vizate:
— prestațiile de boală, indemnizațiile de maternitate și de paternitate asimilate, dar nu
și asistența socială și medicală în funcție de venituri, deoarece aceasta nu depinde
de contribuții anterioare la sistemul de asigurări sociale;
— prestațiile pentru limită de vârstă, de urmaș și indemnizațiile de invaliditate;
— prestațiile în cazul unor accidente de muncă și boli profesionale;
— ajutoarele de deces;
— prestațiile de prepensie, prestațiile de șomaj, prestațiile familiale;
— prestațiile speciale în numerar, de tip necontributiv, care nu pot fi exportate.
D. Modernizarea sistemului
Începând din 1971, legislația privind coordonarea sistemelor de securitate socială a fost
modificată de multe ori pentru a ține seama de evoluțiile la nivelul UE, de modificările
legislației naționale și de jurisprudența Curții de Justiție a Uniunii Europene (CJUE).
1. Către o mai bună coordonare a sistemelor de securitate socială
Sistemul modernizat de coordonare a introdus principiul bunei administrări, prin care
instituțiile statelor membre au obligația de a coopera între ele și de a-și furniza asistență
reciprocă. Acesta a prevăzut înființarea unui sistem de schimb electronic de date
între instituțiile naționale. Schimbul electronic de informații privind securitatea socială
(EESSI) a fost pus la dispoziție de către Comisie în iulie 2017, iar statele membre au
la dispoziție doi ani pentru a îl pune în aplicare la nivel național.
De asemenea, acesta a permis:
— actualizarea normelor în conformitate cu practicile sociale actuale (de exemplu,
dispoziții referitoare la perioadele de creștere a copiilor);
— îmbunătățirea protecției drepturilor (de exemplu, o mai bună informare și asistență
pentru cetățeni, noi proceduri de dialog și de conciliere);
— clarificarea anumitor aspecte, de exemplu prin integrarea jurisprudenței CJUE (de
exemplu, asimilarea faptelor);

— consolidarea și simplificarea procedurile instituționale (de exemplu, schimbul
electronic de date);
— îmbunătățirea și accelerarea rambursării costurilor legate de asistența medicală.
În octombrie 2019, s-a făcut un pas înainte spre o mai bună coordonare a sistemelor
de securitate socială prin instituirea Autorității Europene a Muncii (ELA). ELA va prelua
aspectele operaționale ale coordonării securității sociale și va asigura mediere, prin
intermediul unui Consiliu de mediere special, în caz de litigii între autoritățile naționale
cu privire la aplicarea dreptului Uniunii în domeniul mobilității forței de muncă și al
coordonării securității sociale.
2. Cardul european de asigurări sociale de sănătate (CEASS)
Începând din 2006, cetățenii europeni care circulă pe teritoriul SEE pot folosi cardul
european de asigurări sociale de sănătate, eliberat de serviciile de asigurări de
sănătate din țara lor de origine. Acest card facilitează accesul la îngrijiri medicale
în cazul unor probleme neprevăzute de sănătate în cursul unei vizite pe teritoriul
unei alte țări din SEE, în scopuri personale sau profesionale. Accesul este acordat
în aceleași condiții și cu aceleași costuri ca pentru persoanele asigurate în țara
respectivă. Costurile sunt rambursate de sistemul de securitate socială din țara
persoanei asigurate.
3. Drepturi la pensie suplimentară
La 16 aprilie 2014, după mai mulți ani de negocieri, a fost semnată Directiva 2014/50/
UE privind cerințele minime de creștere a mobilității lucrătorilor între statele membre
prin îmbunătățirea dobândirii și a păstrării drepturilor la pensie suplimentară. Directiva
se aplică doar sistemelor de pensii de pe piața muncii și, prin urmare, nu se aplică nici
contribuțiilor voluntare la sistemele de pensii individuale, nici pensiilor de stat, care fac
obiectul Regulamentului privind coordonarea.
4. Perspectivele de reformă
După o consultare specifică privind coordonarea indemnizațiilor pentru îngrijirea de
lungă durată și a indemnizațiilor de șomaj în 2013 și o consultare generală privind
coordonarea sistemelor de securitate socială la nivelul UE în 2015, în decembrie 2016,
Comisia a propus o revizuire a Regulamentului (CE) nr. 883/2004 și a Regulamentului
(CE) nr. 987/2009 de punere în aplicare, în cadrul pachetului său privind mobilitatea
forței de muncă.
Revizuirea vizează să asigure echitatea printr-o corelare mai strânsă a plății prestațiilor
cu statul membru care colectează contribuțiile la asigurările sociale. Ea oferă
autorităților naționale instrumente mai bune pentru a verifica situația securității sociale a
lucrătorilor detașați în scopul de a combate practicile neloiale și abuzurile. Principalele
modificări includ:
— indemnizațiile de șomaj: se va aplica o perioadă minimă de cotizare de trei luni
înainte de a putea cumula perioadele de asigurare sau de muncă, dar lucrătorii pot
să își exporte indemnizațiile de șomaj pentru o perioadă de șase luni în loc de trei,
în scopul de a-și căuta un loc de muncă într-un alt stat membru. După ce au lucrat
timp de un an într-un stat membru, lucrătorii frontalieri pot solicita indemnizații de
șomaj în statul în care lucrează și nu în statul lor de reședință;

— prestațiile pentru îngrijirea de lungă durată: propunerea definește prestațiile pentru
îngrijirea de lungă durată și cazurile în care cetățenii mobili pot solicita aceste
prestații într-un capitol separat;
— prestațiile familiale destinate să înlocuiască venitul în timpul perioadelor de
creștere a copilului trebuie să fie considerate ca drepturi individuale și personale,
fapt ce acordă unui stat membru competent în subsidiar dreptul de a plăti prestațiile
în totalitate celui de al doilea părinte. Astfel se elimină eventualele obstacole
financiare care împiedică părinții să își ia concediu parental în același timp.
De asemenea, propunerea vizează alinierea normelor juridice în vigoare la
jurisprudența recentă a CJUE privind accesul la prestațiile sociale pentru cetățenii
inactivi din punct de vedere economic (a se vedea fișa 2.1.5).
Propunerea face încă obiectul negocierilor interinstituționale.
Programul de lucru pentru 2018 al Comisiei a menționat o propunere privind un număr
european de asigurări sociale pentru a facilita coordonarea transfrontalieră a securității
sociale, însă nu a fost prezentată nicio propunere concretă.

Parlamentul a demonstrat mereu un viu interes față de problemele lucrătorilor migranți,
lucrătorilor frontalieri, lucrătorilor independenți și resortisanților țărilor terțe care
lucrează în alte state membre decât cel care i-a admis. Parlamentul și-a manifestat,
în mai multe ocazii, nemulțumirea față de persistența unor obstacole la libertatea
deplină de circulație și a solicitat Consiliului să adopte propuneri care să încadreze
pensiile anticipate în domeniul de aplicare al coordonării securității sociale, să extindă
dreptul șomerilor de a beneficia de ajutor de șomaj în alt stat membru și să mărească
sfera de aplicare a dispozițiilor legislative pentru a include toate persoanele asigurate.
Majoritatea acestor solicitări au fost satisfăcute prin adoptarea Regulamentului (CE)
nr. 883/2004 sau sunt incluse în ultimele propuneri ale Comisiei.
De la Tratatul de la Lisabona se aplică procedura legislativă ordinară și votul cu
majoritate calificată în cadrul Consiliului. Cu toate acestea, un stat membru poate
solicita sesizarea Consiliului European în legătură cu un proiect de act legislativ, în
cazul în care declară că actul respectiv ar aduce atingere unor aspecte importante sau
echilibrului financiar al sistemului său de securitate socială.
Într-o serie de rezoluții (din 14 ianuarie 2014 referitoare la protecția socială pentru toți,
din 14 septembrie 2016 referitoare la dumpingul social și din 4 iulie 2017 referitoare
la condițiile de muncă și locurile de muncă precare), Parlamentul a atras atenția
asupra dificultăților specifice în acest domeniu, cum ar fi cazul lucrătorilor independenți,
al lucrătorilor cu contracte temporare sau cu fracțiune de normă, al lucrătorilor din
economia digitală și lucrătorilor sezonieri, și a invitat Comisia să revizuiască legislația
și să monitorizeze punerea în aplicare și coordonarea sistemelor de securitate socială,
astfel încât să se asigure că drepturile cetățenilor sunt respectate și mobilitatea forței
de muncă în UE poate funcționa în mod eficient.
Aoife Kennedy

11/2019

PRINCIPII GENERALE ALE POLITICII INDUSTRIALE A UE
Obiectivul politicii industriale a UE este creșterea competitivității industriei europene

pentru ca aceasta să își poată menține rolul de forță motrice a creșterii sustenabile
și a ocupării forței de muncă în Europa. Au fost adoptate diverse strategii pentru
asigurarea unor condiții-cadru mai bune pentru industria UE, cele mai recente
fiind descrise în comunicarea intitulată „Pentru o renaștere industrială europeană”
din ianuarie 2014.
TEMEI JURIDIC
Articolul 173 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (TFUE).
OBIECTIVE
Politica industrială are caracter orizontal și vizează asigurarea unor condiții-cadru
favorabile competitivității industriale. Ea este, de asemenea, bine integrată în alte
politici ale UE în diferite domenii: comerț, piața internă, cercetare și inovare, ocuparea
forței de muncă, protecția mediului și sănătatea publică. Politica industrială a UE
vizează îndeosebi: (1) „să accelereze adaptarea industriei la schimbările structurale”;
(2) „să încurajeze un mediu favorabil inițiativei și dezvoltării întreprinderilor din
întreaga Uniune și, în special, a întreprinderilor mici și mijlocii”; (3) „să încurajeze
un mediu propice cooperării dintre întreprinderi”; și (4) „să favorizeze o exploatare
mai bună a potențialului industrial al politicilor de inovare, cercetare și dezvoltare
tehnologică” (articolul 173 din TFUE).
REALIZĂRI
A. Introducere
Instrumentele politicii industriale a UE, care coincid cu cele ale politicii în domeniul
întreprinderilor, vizează crearea condițiilor generale care să le permită antreprenorilor
și întreprinderilor să ia inițiative și să exploateze ideile pe care le au și oportunitățile
existente. Politica industrială ar trebui să țină seama însă de cerințele și caracteristicile
specifice ale fiecărui sector în parte. Rapoartele anuale privind competitivitatea la nivel
european examinează punctele forte și punctele slabe ale economiei UE, în general,
și ale industriei europene, în particular, și pot sta la baza elaborării unor inițiative în
materie de politici transsectoriale sau sectoriale.

B. Către o politică industrială integrată
În timp ce în anii 1980 și 1990 instituțiile UE s-au concentrat în principal pe crearea
unei piețe unice, instituirea uniunii economice și monetare și extinderea UE au atras
atenția asupra politicii industriale. În octombrie 2005, o comunicare a Comisiei intitulată
„Punerea în aplicare a programului comunitar de la Lisabona: un cadru politic de
consolidare a producției UE – spre o abordare mai integrată a politicii industriale”
(COM(2005)0474) a stabilit prima abordare integrată a UE în ceea ce privește politica
industrială pe baza unui program de lucru concret ce prevede inițiative transsectoriale
și sectoriale.
Comunicarea Comisiei din 2008 intitulată „Planul de acțiune privind consumul
și producția durabile și politica industrială durabilă” (COM(2008)0397) a urmărit
elaborarea unui pachet integrat de măsuri în vederea promovării consumului și
producției mai sustenabile, îmbunătățind, în același timp, competitivitatea economiei
europene. Pentru a realiza acest „cerc virtuos”, planul de acțiune a propus utilizarea mai
multor instrumente de politică. De exemplu, cererile consumatorilor trebuie canalizate
către un consum mai sustenabil prin intermediul unui cadru de etichetare simplificat.
Pentru a răspunde provocărilor legate de asigurarea aprovizionării durabile cu materii
prime neenergetice a economiei UE, Comisia a prezentat „Inițiativa privind materiile
prime” (COM(2008)0699), al cărei scop este asigurarea unor condiții echitabile în ceea
ce privește accesul la resurse în țări terțe, condiții-cadru mai bune pentru extragerea
materiilor prime pe teritoriul UE și reducerea consumului de materii prime prin creșterea
eficienței resurselor și promovarea reciclării. O comunicare ulterioară a Comisiei
(COM(2011)0021) propune consolidarea punerii în aplicare a acestei inițiative.
În comunicarea sa intitulată „Pregătiri pentru viitorul nostru: dezvoltarea unei strategii
comune pentru tehnologiile generice esențiale în UE” (COM(2009)0512), Comisia a
declarat că UE va promova utilizarea tehnologiilor generice esențiale în actualul său
cadru de politică și a sugerat, de asemenea, înființarea unui grup de experți la nivel înalt
responsabil de elaborarea unei strategii comune pe termen lung. În raportul său final,
grupul de experți la nivel înalt a propus 11 recomandări de politică pentru elaborarea
și utilizarea tehnologiilor generice esențiale în Europa.
C. Strategia Europa 2020 și „O politică industrială adaptată erei globalizării”
În martie 2010, Strategia de la Lisabona a fost înlocuită cu Strategia Europa 2020
(„EUROPA 2020 – O strategie europeană pentru o creștere inteligentă, durabilă
și favorabilă incluziunii” - COM(2010)2020). Noua strategie propune șapte inițiative
emblematice. Patru dintre ele sunt deosebit de importante pentru creșterea
competitivității industriei UE: „O Uniune a inovării” (COM(2010)0546), „O Agendă
digitală pentru Europa” (COM(2010)0245), „O politică industrială integrată pentru
era globalizării” (COM(2010)0614) și „Noi competențe pentru noi locuri de
muncă” (COM(2008)0868). Inițiativa emblematică „O politică industrială integrată
adaptată erei globalizării” se concentrează asupra a 10 acțiuni pentru promovarea
competitivității industriei europene, accentuând aspecte precum dezvoltarea IMM-urilor
și aprovizionarea cu materii prime și gestionarea lor.

Comunicarea Comisiei, „Politica industrială: Creșterea competitivității”
(COM(2011)0642), adoptată la 14 octombrie 2011, solicită realizarea de reforme
structurale profunde și elaborarea de politici coerente și coordonate în toate statele
membre pentru a spori competitivitatea economică și industrială a UE și pentru a sprijini
creșterea durabilă pe termen lung. Comunicarea subliniază câteva domenii-cheie
unde sunt necesare eforturi mai susținute: schimbări structurale la nivelul economiei,
capacitatea de inovare a industriilor, sustenabilitatea și utilizarea eficientă a resurselor,
mediul economic, piața unică și IMM-urile.
La 10 octombrie 2012, Comisia a prezentat o comunicare (COM(2012)0582), intitulată
„O industrie europeană mai puternică pentru creșterea și redresarea economiei –
Actualizare a comunicării privind politica industrială”, care vizează sprijinirea investițiilor
în inovare și se concentrează asupra a șase domenii prioritare, cu înalt potențial
(tehnologiile avansate de producție pentru producția ecologică, tehnologiile generice
esențiale, bioprodusele, politica sustenabilă în domeniul industrial, al construcțiilor
și al materiilor prime, vehiculele și ambarcațiunile ecologice și rețelele inteligente).
Comunicarea în cauză subliniază că este necesară îmbunătățirea condițiilor de piață,
a accesului la finanțare, la capital, la resurse umane și competențe, ca mijloace de a
promova competitivitatea industriei.
În ianuarie 2014, Comisia a prezentat comunicarea intitulată „Pentru o renaștere
industrială europeană” (COM(2014)0014). Această comunicare se concentrează
asupra inversării declinului industrial și asupra atingerii obiectivului de 20 % din PIB
pentru activitățile de producție până în 2020. Comisia afirmă că, pentru a atrage noi
investiții și a crea un mediu de afaceri mai bun, UE are nevoie de politici mai coerente în
ceea ce privește piața internă, inclusiv pentru infrastructuri precum rețelele de energie,
transport și informatice, precum și pentru bunuri și servicii. Mai este menționată, de
asemenea, importanța unei cooperări sporite în domenii precum administrația publică
de calitate, comerțul, cercetarea și materiile prime.
Această politică a fost completată în 2016 prin comunicarea intitulată „Digitalizarea
industriei europene – Valorificarea deplină a pieței unice digitale” (COM(2016)0180),
care vizează transformarea digitală și abordează provocările aferente acesteia,
precum cele legate de finanțare, standardizarea TIC, volumele mari de date și
competențe. În plus, Inițiativa privind întreprinderile nou-înființate și extinderea
acestora (COM(2016)0733), lansată în 2016, are drept obiectiv să le ofere numeroșilor
antreprenori inovatori din Europa toate oportunitățile posibile pentru a construi
întreprinderi de prim-plan la nivel mondial.
În comunicarea sa publicată în ianuarie 2020 privind programul de lucru anual inaugural
(COM(2020)0037), Comisia a subliniat faptul că poziția UE de lider în domeniul
digital va fi consolidată printr-o strategie europeană privind datele și o carte albă
privind inteligența artificială, precum și o propunere privind o nouă strategie industrială
cuprinzătoare.
D. Programe de sprijin ale UE
Un număr mare de politici, programe și inițiative care acoperă o gamă largă de
domenii contribuie în prezent la politica industrială a UE. Printre inițiativele care
beneficiază de un pachet bugetar se numără (în ordinea importanței): politica de

coeziune, Orizont 2020, Mecanismul pentru interconectarea Europei și Programul UE
pentru competitivitatea întreprinderilor și a întreprinderilor mici și mijlocii (COSME), al
căror buget colectiv se ridică la puțin sub 200 de miliarde EUR. În plus, Planul de
investiții pentru Europa și Fondul european pentru investiții strategice (FEIS) vizează
mobilizarea a cel puțin 500 de miliarde EUR în investiții private și publice până în 2020.
Două dintre prioritățile recurente în cadrul acestor programe și inițiative sunt IMM-urile
și inovarea.

Schimbările aduse la Maastricht Tratatului CE vizează, pentru prima dată, chestiunea
politicii industriale – o realizare ce poate fi atribuită inițiativelor Parlamentului, care
au contribuit la stimularea reorganizării sectorului siderurgic și au condus la o politică
industrială mai dinamică. De atunci, Parlamentul European a adoptat numeroase
rezoluții care au continuat să consolideze politica industrială a UE. Unele dintre cele
mai recente sunt următoarele:
— Rezoluția din 16 iunie 2010 referitoare la Strategia Europa 2020[1], în care
Parlamentul și-a exprimat sprijinul ferm pentru politica industrială, propunând
crearea unui mediu propice menținerii și dezvoltării unei baze industriale solide,
competitive și diversificate în Europa. De asemenea, rezoluția subliniază că
Strategia Europa 2020 ar trebui să prezinte costurile și beneficiile trecerii la o
economie sustenabilă și eficientă din punct de vedere energetic;
— Rezoluția din 9 martie 2011 referitoare la o politică industrială pentru era
globalizării[2], care subliniază importanța unei viziuni mai cuprinzătoare privind
industria europeană în 2020, întrucât caracterul previzibil și stabilitatea pe termen
lung a actelor normative sunt considerate esențiale pentru atragerea investițiilor. În
special, Parlamentul îndeamnă Comisia să acorde o importanță mai mare inovării,
competitivității și durabilității industriale și să elaboreze o strategie industrială a UE
ambițioasă, ecoeficientă și ecologică;
— Rezoluția din 26 octombrie 2011 referitoare la agenda pentru noi competențe
și locuri de muncă[3], care subliniază importanța unei cooperări mai strânse
între institutele de cercetare și industrie și a încurajării și sprijinirii investițiilor
întreprinderilor industriale în cercetare și dezvoltare. Parlamentul European a
solicitat mai multe investiții în educație, cercetare și inovare, promovarea unor
centre de excelență și a mobilității tinerilor, precum și sprijinirea dezvoltării unor
condiții propice stimulării creșterii întreprinderilor inovatoare;
— Rezoluția din 19 ianuarie 2012 referitoare la o strategie spațială a Uniunii
Europene în serviciul cetățeanului[4], care subliniază importanța unei strategii
pentru cercetare și inovare în domeniul politicii spațiale, care ar asigura progresul
tehnologic, dezvoltarea industrială și competitivitatea Uniunii, conducând la
crearea de locuri de muncă în UE;
[1]JO C 236 E, 12.8.2011, p. 57.

[2]JO C 199 E, 7.7.2012, p. 131.
[3]JO C 131 E, 8.5.2013, p. 87.
[4]JO C 227 E, 6.8.2013, p. 16.

— Rezoluția din 15 ianuarie 2014 referitoare la reindustrializarea Europei în vederea
promovării competitivității și a durabilității[5], care evaluează situația industriei
europene și propune o serie de măsuri pentru abordarea provocărilor existente.
Această rezoluție a sprijinit o renaștere a industriei pentru o Europă durabilă în
vederea susținerii inovării pentru o nouă revoluție industrială;
— Rezoluția din 4 februarie 2014 referitoare la planul de acțiune pentru o industrie
siderurgică competitivă și durabilă în Europa[6], care subliniază locul important
pe care îl ocupă industria siderurgică în lanțuri valorice industriale precum cel
al industriei automobilelor și al industriei construcțiilor, dar și cel al ingineriei
mecanice și electrice. De asemenea, rezoluția a solicitat menținerea unei
producții siderurgice europene competitive care să asigure creșterea economică
și menținerea locurilor de muncă în Europa;
— Rezoluția din 9 iunie 2016 referitoare la competitivitatea industriei europene de
echipament feroviar[7], care vizează menținerea competitivității și a poziției de lider
la nivel mondial a industriei europene de echipament feroviar;
— Rezoluția din 12 februarie 2019 referitoare la o politică industrială europeană
cuprinzătoare în domeniul inteligenței artificiale și al roboticii[8].
02/2020
[5]JO C 482, 23.12.2016, p. 89.

[6]JO C 93, 24.3.2017, p. 59.
[7]JO C 86, 6.3.2018, p. 140.

PRINCIPIUL SUBSIDIARITĂȚII
În cadrul competențelor neexclusive ale Uniunii, principiul subsidiarității, înscris

în Tratatul privind Uniunea Europeană, definește condițiile în care Uniunea are
prioritate de acțiune în raport cu statele membre.
TEMEI JURIDIC
Articolul 5 alineatul (3) din Tratatul privind Uniunea Europeană (Tratatul UE) și
Protocolul nr. 2 privind aplicarea principiilor subsidiarității și proporționalității.
OBIECTIVE
Exercitarea competențelor Uniunii Europene trebuie să respecte principiului
subsidiarității și principiului proporționalității. În domeniile care nu țin de competența
exclusivă a Uniunii Europene, principiul subsidiarității prevede protejarea capacității de
decizie și de acțiune a statelor membre și legitimează intervenția Uniunii în cazul în
care obiectivele unei acțiuni nu pot fi realizate în mod suficient de statele membre, ci
pot fi realizate mai bine la nivelul Uniunii, „datorită dimensiunilor și efectelor acțiunii
preconizate”. Scopul includerii principiului subsidiarității în tratatele europene este, de
asemenea, ca aceste competențe să fie exercitate cât mai aproape de cetățeni, în
conformitate cu principiul proximității, prevăzut la articolul 10 alineatul (3) din Tratatul
UE.
REALIZĂRI
A. Origine și evoluție istorică
Principiul subsidiarității a fost consacrat oficial de Tratatul de la Maastricht, care a
introdus o referire la cel dintâi în Tratatul de instituire a Comunității Europene (Tratatul
CE). Actul Unic European (1987) introdusese deja criteriul subsidiarității în politicile
de mediu, însă fără a-l numi ca atare, în mod explicit. Tribunalul de Primă Instanță al
Comunităților Europene a stabilit, în hotărârea sa din 21 februarie 1995 (T-29/92), faptul
că principiul subsidiarității nu constituia, înaintea intrării în vigoare a Tratatului privind
Uniunea Europeană, un principiu general de drept potrivit căruia trebuia verificată
legalitatea actelor comunitare.
Fără a modifica formularea referirii la principiul subsidiarității în articolul 5 al doilea
paragraf renumerotat din Tratatul CE, Tratatul de la Amsterdam a anexat la Tratatul CE
un „Protocol privind aplicarea principiilor subsidiarității și proporționalității”. Normele de
aplicare care nu au fost prevăzute în tratate, dar care au fost aprobate în cadrul unei

perspective globale asupra aplicării principiului subsidiarității (Consiliul European din
1992 de la Edinburgh), au devenit obligatorii și verificabile din punct de vedere juridic.
Tratatul de la Lisabona a înscris principiul subsidiarității la articolul 5 alineatul (3) din
Tratatul UE și a abrogat articolul 5 din Tratatul CE, păstrându-i însă termenii. A fost, de
asemenea, adăugată o referire explicită la dimensiunea regională și locală a principiului
subsidiarității. În plus, Tratatul de la Lisabona a înlocuit Protocolul din 1997 privind
aplicarea principiilor subsidiarității și proporționalității cu un nou protocol având același
titlu (Protocolul nr. 2), principala diferență fiind rolul parlamentelor naționale în controlul
respectării principiului subsidiarității (a se vedea fișa 1.3.5).
B. Definiție
Semnificația și finalitatea generală a principiului subsidiarității constau în atribuirea
unui anumit grad de independență unei autorități subordonate față de o autoritate
superioară, în special independența unei autorități locale față de puterea centrală.
În consecință, se pornește de la distribuirea competențelor între diferitele niveluri
de putere, principiu care constituie fundamentul instituțional al statelor cu structură
federală.
Aplicat în cadrul Uniunii Europene, principiul subsidiarității servește drept criteriu ce
reglementează exercitarea competențelor neexclusive ale Uniunii. Acesta exclude
intervenția Uniunii în cazul în care o chestiune poate fi reglementată eficient de statele
membre la nivel central, regional sau local și legitimează exercitarea competențelor
Uniunii în cazul în care statele membre nu sunt în măsură să îndeplinească în mod
satisfăcător obiectivele unei acțiuni preconizate, iar acțiunea la nivelul Uniunii poate
aduce o valoare adăugată.
În temeiul articolului 5 alineatul (3) din Tratatul UE, intervenția instituțiilor Uniunii în
numele principiului subsidiarității presupune îndeplinirea a trei condiții: (a) domeniul
vizat nu trebuie să fie de competența exclusivă a Uniunii (competență neexclusivă); (b)
obiectivele acțiunii preconizate nu pot fi realizate în mod suficient de statele membre
(necesitate); (c) acțiunea poate fi realizată mai bine, având în vedere amploarea și
efectele sale, printr-o intervenție a Uniunii (valoare adăugată).
C. Sfera de aplicare
1. Delimitarea competențelor în cadrul Uniunii
Principiul subsidiarității se aplică doar domeniilor care intră sub incidența
competențelor neexclusive împărțite între Uniune și statele membre. Intrarea în vigoare
a Tratatului de la Lisabona a delimitat mai exact competențele conferite Uniunii. Prima
parte a titlului I din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (TFUE) clasifică
competențele Uniunii în trei categorii (competențe exclusive, competențe partajate
și competențe de susținere) și stabilește lista domeniilor în care se aplică fiecărei
categorii.
2. Unde se aplică principiul subsidiarității
Principiul subsidiarității privește toate instituțiile Uniunii și are o importanță practică
în special în cadrul procedurilor legislative. Tratatul de la Lisabona a întărit rolul
parlamentelor naționale și al Curții Europene de Justiție în controlarea respectării
principiului subsidiarității. Acesta a introdus o referire explicită la dimensiunea

subnațională a principiului subsidiarității și, de asemenea, a consolidat rolul Comitetului
Regiunilor și a deschis posibilitatea, lăsată la latitudinea parlamentelor naționale,
ca parlamentele regionale care dispun de competențe legislative să participe la
mecanismul de alertă timpurie ex ante.
D. Controlul din partea parlamentelor naționale
Potrivit articolului 5 alineatul (3) al doilea paragraf și articolului 12 litera (b) din TUE,
parlamentele naționale verifică respectarea principiului subsidiarității, în conformitate
cu procedura prevăzută în Protocolul nr. 2. Conform acestei proceduri („alerta timpurie”
ex ante), menționată anterior, în termen de opt săptămâni de la data transmiterii
unui proiect de act legislativ, orice parlament național sau orice cameră a unui
parlament național poate adresa președinților Parlamentului European, al Consiliului
și, respectiv, al Comisiei un aviz motivat în care să expună motivele pentru care
consideră că proiectul în cauză nu respectă principiul subsidiarității. Atunci când un
aviz motivat este susținut de cel puțin o treime din voturile atribuite parlamentelor
naționale (un vot pentru fiecare cameră în parlamentele bicamerale și două voturi
pentru parlamentele unicamerale), proiectul trebuie reexaminat („cartonaș galben”).
Instituția care se află la originea proiectului de act legislativ poate decide să-l mențină,
să-l modifice sau să-l retragă, motivându-și hotărârea. În privința proiectelor de texte
referitoare la cooperarea polițienească sau judiciară în materie penală, pragul este mai
scăzut (un sfert din numărul voturilor). În cazul în care, în cadrul procedurii legislative
ordinare, conformitatea unei propuneri legislative cu principiul subsidiarității este
contestată cu cel puțin majoritatea simplă a voturilor atribuite parlamentelor naționale,
iar Comisia decide să-și mențină propunerea, chestiunea este transmisă legislatorului
(Parlamentul European și Consiliul), care se pronunță în primă lectură. Dacă apreciază
că propunerea legislativă nu este compatibilă cu principiul subsidiarității, legislatorul
o poate respinge cu o majoritate de 55 % din membrii Consiliului sau cu majoritatea
voturilor exprimate în Parlamentul European („cartonaș portocaliu”).
Până în prezent, procedura „cartonașului galben” a fost declanșată de trei ori, iar
procedura „cartonașului portocaliu” nu a fost utilizată niciodată. În mai 2012, a fost
emis primul „cartonaș galben” pentru o propunere de regulament al Comisiei Europene
privind exercitarea dreptului de a introduce acțiuni colective în contextul libertății de
stabilire și de liberă prestare a serviciilor („Monti II”)[1]. 12 parlamente/camere naționale
din 40 au considerat că textul propunerii nu respectă principiul subsidiarității. În final,
Comisia și-a retras propunerea, susținând însă că principiul subsidiarității nu a fost
încălcat. În octombrie 2013, 14 camere ale parlamentelor naționale din 11 state
membre au emis un alt „cartonaș galben”, ca urmare a prezentării propunerii de
regulament privind crearea Parchetului European[2]. După analizarea avizelor motivate
primite de la parlamentele naționale, Comisia a hotărât să mențină propunerea[3],
indicând că aceasta era în conformitate cu principiul subsidiarității. În sfârșit, în mai
2016, un al treilea „cartonaș galben” a fost prezentat de 14 camere din 11 state membre
[1]Propunere de regulament al Consiliului privind exercitarea dreptului de a desfășura acțiuni colective în

cadrul libertății de stabilire și al libertății de a presta servicii (COM(2012)0130).
[2]Propunere de regulament al Consiliului de instituire a Parchetului European (COM(2013)0534).
[3]Comunicarea Comisiei către Parlamentul European, Consiliu și parlamentele naționale privind revizuirea
Propunerii de regulament al Consiliului de instituire a Parchetului European în ceea ce privește principiul
subsidiarității, în conformitate cu Protocolul nr. 2 (COM(2013)0851).

împotriva propunerii de revizuire a Directivei privind detașarea lucrătorilor[4]. Comisia
a prezentat ample motive[5] pentru menținerea propunerii, argumentând că aceasta nu
încălca principiul subsidiarității, din moment ce detașarea lucrătorilor este, prin definiție,
o chestiune transfrontalieră.
E. Controlul jurisdicțional
Respectarea principiului subsidiarității poate fi verificată a posteriori (după adoptarea
actului legislativ) printr-o procedură de control jurisdicțional la Curtea de Justiție a
Uniunii Europene, după cum se precizează și în protocol. Cu toate acestea, instituțiile
Uniunii au o marjă largă de apreciere proprie în aplicare a acestui principiu. În hotărârile
sale din cauza C-84/94 și C-233/94, Curtea a precizat faptul că respectarea principiului
subsidiarității se numără printre condițiile incluse în obligația de motivare a actelor
comunitare, în conformitate cu articolul 296 din TFUE. Această cerință este deja
satisfăcută atunci când respectarea principiului reiese în ansamblu din considerentele
actului respectiv și a fost deja luată în considerare la examinarea acestuia. Într-o
hotărâre mai recentă (cauza C-547/14, Philipp Morris, punctul 218), Curtea a reafirmat
că trebuie să verifice „dacă legiuitorul Uniunii putea considera, pe baza unor date
solide, că obiectivul acțiunii preconizate putea fi realizat mai bine la nivelul Uniunii”. În
ceea ce privește garanțiile procedurale și, în special, obligația de motivare în ceea ce
privește subsidiaritatea, Curtea de Justiție a reamintit că respectarea acestei obligații
„trebuie evaluată nu numai pe baza textului actului contestat, ci și pe baza contextului
său și a circumstanțelor cazului individual” (punctul 225).
Statele membre pot introduce acțiuni în anulare în fața Curții împotriva unui act legislativ
pe motive de încălcare a principiului subsidiarității în numele parlamentului lor național
sau al unei camere a acestuia, în conformitate cu sistemul lor juridic. Acest tip de
procedură poate fi deschisă și de Comitetul Regiunilor, împotriva actelor legislative
pentru adoptarea cărora TFUE prevede consultarea sa.

Parlamentul European a fost la originea conceptului de subsidiaritate, propunând,
la 14 februarie 1984, odată cu adoptarea proiectului Tratatului privind Uniunea
Europeană, o dispoziție potrivit căreia, în cazurile în care tratatul conferă Uniunii o
competență concurentă cu competențele statelor membre, acestea din urmă sunt
îndreptățite să acționeze dacă Uniunea nu a adoptat un act normativ. De asemenea,
propunerea insistă asupra faptului că Uniunea nu ar trebui să intervină decât în cazul
acelor sarcini care pot fi îndeplinite mai eficient în comun decât dacă statele ar acționa
separat.
Parlamentul a reluat aceste propuneri în numeroase rezoluții (de exemplu cele din
23 noiembrie 1989, 14 decembrie 1989, 12 iulie 1990, 21 noiembrie 1990 și 18 mai
1995), în care își reafirma sprijinul față de principiul subsidiarității.
[4]Propunerea de directivă a Parlamentului European și a Consiliului de modificare a Directivei 96/71/CE

a Parlamentului European și a Consiliului din 16 decembrie 1996 privind detașarea lucrătorilor în cadrul
prestării de servicii (COM(2016)0128).
[5]Comunicarea Comisiei către Parlamentul European, Consiliu și parlamentele naționale privind
propunerea de directivă de modificare a Directivei privind detașarea lucrătorilor în ceea ce privește principiul
subsidiarității, în conformitate cu Protocolul nr. 2 (COM(2016)0505).

A. Acordurile interinstituționale
Parlamentul European a adoptat o serie de măsuri pentru a-și îndeplini rolul care
îi revine în temeiul tratatelor în ceea ce privește aplicarea principiului subsidiarității.
Astfel, Regulamentul de procedură al Parlamentului dispune, la articolul 42, că,
„pe durata examinării unei propuneri legislative, Parlamentul acordă o atenție
deosebită respectării drepturilor fundamentale, precum și a principiilor subsidiarității
și proporționalității”. Comisia pentru afaceri juridice este comisia parlamentară cu
responsabilitate orizontală pentru monitorizarea respectării principiului subsidiarității.
În acest sens, Comisia elaborează în mod regulat un raport privind rapoartele anuale
ale Comisiei privind subsidiaritatea și proporționalitatea.
La 25 octombrie 1993, Consiliul, Parlamentul și Comisia au semnat un acord
interinstituțional în care cele trei instituții își exprimă clar voința de a progresa energic
pe această cale, angajându-se astfel să respecte principiul subsidiarității. Acordul
definește, prin intermediul unor proceduri de reglementare a aplicării principiului
subsidiarității, modalitățile de exercitare a competențelor pe care tratatele le conferă
instituțiilor Uniunii, astfel încât să poată fi îndeplinite obiectivele prevăzute de tratate.
Comisia s-a angajat să țină cont de principiul subsidiarității și să demonstreze
respectarea acestuia. Același lucru va reveni și Parlamentului și Consiliului, în cadrul
competențelor ce le sunt conferite.
În conformitate cu Acordul interinstituțional pentru o mai bună legiferare din aprilie
2016[6] (care înlocuiește Acordul din decembrie 2003 și Abordarea comună
interinstituțională a evaluării impactului din noiembrie 2005), în expunerile de motive
Comisia trebuie să explice măsurile propuse din perspectiva principiului subsidiarității
și să țină seama de acesta în analizele de impact pe care le realizează. În plus, conform
Acordului-cadru din 20 noiembrie 2010[7], Parlamentul și Comisia se angajează să
coopereze cu parlamentele naționale pentru a le facilita exercitarea puterii lor de control
în privința principiului subsidiarității.
B. Rezoluțiile Parlamentului European
Parlamentul European susținuse deja, în rezoluția sa din 13 mai 1997[8], că principiul
subsidiarității este o normă juridică obligatorie, amintind că aplicarea acestuia nu ar
trebui să creeze obstacole pentru exercitarea competențelor exclusive ale Uniunii și nici
nu ar trebui să implice o contestare a acquis-ului comunitar. În rezoluția sa din 8 aprilie
2003[9], Parlamentul a precizat că ar fi de preferat ca soluționarea controverselor să
survină la nivel politic, luând însă act de propunerile Convenției pentru viitorul Europei
referitoare la instituirea unui „mecanism de alertare timpurie” a parlamentelor naționale
[6]Acord interinstituțional între Parlamentul European, Consiliul Uniunii Europene și Comisia Europeană
privind o mai bună legiferare, JO L 123, 12.5.2016, p. 1.
[7]Acordul-cadru privind relațiile dintre Parlamentul European și Comisie (JO L 304, 20.11.2010, p. 47).
[8]Rezoluția Parlamentului European privind raportul Comisiei către Consiliul European - „O mai bună
legiferare 1997”, JO C 98, 9.4.1999, p. 500.
[9]Rezoluția Parlamentului European referitoare la raportul Comisiei către Consiliul European privind o
mai bună legiferare 2000 (în conformitate cu articolul 9 din Protocolul la Tratatul CE privind aplicarea
principiilor subsidiarității și proporționalității) și cu Raportul Comisiei către Consiliul European privind o mai
bună legiferare 2001 (în conformitate cu articolul 9 din Protocolul la Tratatul CE privind aplicarea principiilor
subsidiarității și proporționalității), JO C 64 E, 12.3.2004, p. 135.

în privința subsidiarității. Acesta a fost de fapt consacrat în Tratatul de la Lisabona (a
se vedea mai sus și fișa 1.3.5).
În rezoluția sa din 13 septembrie 2012[10], Parlamentul salută asocierea, în mai mare
măsură, a parlamentelor naționale la controlul propunerilor legislative în contextul
principiilor subsidiarității și proporționalității și propune examinarea mijloacelor de
eliminare a eventualelor obstacole care împiedică implicării parlamentelor naționale în
mecanismul de control al subsidiarității.
În cea mai recentă rezoluție a sa pe această temă, din 18 aprilie 2018[11], Parlamentul
a remarcat creșterea accentuată a numărului de avize motivate prezentate de
parlamentele naționale, ceea ce evidențiază implicarea lor tot mai mare în procesul
decizional al Uniunii. Parlamentul a salutat, de asemenea, interesul parlamentelor
naționale în a adopta un rol mai proactiv, prin utilizarea unei proceduri de tip „carte
verde”. În acest sens, a recomandat utilizarea deplină a instrumentelor existente care
permit parlamentelor naționale să participe la procesul legislativ fără a crea noi structuri
instituționale și administrative.
Eeva Pavy
02/2020
[10]Rezoluția Parlamentului European din 13 septembrie 2012 privind cel de al 18-lea raport cu tema „O mai
bună legiferare” – Aplicarea principiilor subsidiarității și proporționalității (2010), JO C 353E, 3.12.2013, p.
117.
[11]Rezoluția Parlamentului European din 18 aprilie 2018 referitoare la rapoartele anuale 2015-2016 privind
subsidiaritatea și proporționalitatea, Texte adoptate, P8_TA(2018)0120.

PROCEDURA BUGETARĂ
De la tratatele din 1970 și 1975, rolul Parlamentului în cadrul procedurii bugetare a

sporit treptat. Tratatul de la Lisabona a acordat Parlamentului competențe egale cu
cele ale Consiliului în ceea ce privește totalitatea bugetului UE.
TEMEI JURIDIC
— Articolul 314 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (TFUE) și
articolul 106a din Tratatul de instituire a Comunității Europene a Energiei Atomice;
— Articolele 36-52 din Normele financiare [Regulamentul (UE, Euratom) nr. 966/2012
al Parlamentului European și al Consiliului din 25 octombrie 2012 privind normele
financiare aplicabile bugetului general al Uniunii și de abrogare a Regulamentului
(CE, Euratom) nr. 1605/2002 al Consiliului[1]];
— Acordul interinstituțional (AII) dintre Parlamentul European, Consiliu și Comisie
privind disciplina bugetară, cooperarea în chestiuni bugetare și buna gestiune
financiară, adoptat de Parlament la 19 noiembrie 2013 și de Consiliu la
2 decembrie 2013[2], în urma acordului politic la care au ajuns Președintele
Parlamentului, al Consiliului și al Comisiei la 27 iunie 2013.
OBIECTIVE
Exercitarea competențelor bugetare constă atât în stabilirea cuantumului total și a
distribuirii cheltuielilor anuale ale UE, precum și a veniturilor necesare pentru a le
acoperi, cât și în exercitarea controlului asupra execuției bugetului. Procedura bugetară
propriu-zisă constă în elaborarea și adoptarea bugetului. (A se vedea 1.4.1 pentru
detalii privind veniturile UE, 1.4.2 pentru detalii privind cheltuielile, 1.4.3 pentru detalii
privind CFM, 1.4.4 pentru detalii privind execuția bugetului UE și 1.4.5 pentru detalii
privind controlul bugetar.)
DESCRIERE
A. Context
Parlamentul European (PE) și Consiliul formează împreună autoritatea bugetară.
Înainte de 1970, competențele bugetare aparțineau exclusiv Consiliului; Parlamentul
[1]JO L 298, 26.10.2012, p. 1.

[2]JO C 373, 20.12.2013, p. 1.

nu deținea decât un rol consultativ. Tratatele din 22 aprilie 1970 și 22 iulie 1975 au
sporit competențele bugetare ale PE:
— tratatul din 1970, deși menținea dreptul Consiliului de a avea ultimul cuvânt cu
privire la „cheltuielile obligatorii” legate de obligațiile decurgând din tratat sau din
actele adoptate în conformitate cu tratatul, acorda PE ultimul cuvânt cu privire la
„cheltuielile neobligatorii”, care reprezentau inițial 8 % din buget;
— tratatul din 1975 a acordat PE dreptul de a respinge bugetul în ansamblu.
Până la intrarea în vigoare a Tratatului de la Lisabona, atât Consiliul, cât și Parlamentul
efectuau două lecturi pe parcursul procedurii bugetare, la finalul căreia Parlamentul
putea să adopte bugetul sau să-l respingă în ansamblu.
Până la schimbările majore introduse prin Tratatul de la Lisabona, tratatele ulterioare
nu au adus modificări substanțiale. Tratatul de la Lisabona a introdus o procedură
bugetară mai simplă și mai transparentă (codecizia bugetară). Modificările provin în
special din eliminarea distincției dintre cheltuieli obligatorii și cheltuieli neobligatorii,
ceea ce permite abordarea similară a tuturor cheltuielilor în temeiul aceleiași proceduri.
Procedura a fost simplificată și prin faptul că în cadrul fiecărei instituții are loc o singură
lectură, bazată pe proiectul de buget prezentat de Comisie.
B. Fazele procedurii
Articolul 314 din TFUE prevede fazele și termenele care trebuie respectate pe parcursul
procedurii bugetare. Cu toate acestea, instituțiile convin în fiecare an asupra unui
calendar pragmatic, în timp util înainte de demararea procedurii bugetare, pe baza
practicii curente.
1. Prima fază: stabilirea de către Comisie a unui proiect de buget
Parlamentul și Consiliul stabilesc orientări privind prioritățile bugetare. Comisia
elaborează proiectul de buget și îl transmite Consiliului și Parlamentului cel târziu până
la 1 septembrie [în temeiul articolului 314 alineatul (2) din TFUE, dar până la sfârșitul lui
aprilie sau începutul lui mai conform calendarului pragmatic]. Comisia poate modifica
proiectul de buget într-o fază ulterioară pentru a se lua în considerare noi evoluții, însă
nu mai târziu de momentul convocării comitetului de conciliere (a se vedea mai jos).
2. A doua fază: stabilirea poziției Consiliului asupra proiectului de buget
Consiliul adoptă poziția sa asupra proiectului de buget și o transmite Parlamentului cel
târziu până la 1 octombrie [în temeiul articolului 314 alineatul (3) din TFUE, dar până
la sfârșitul lui iulie conform calendarului pragmatic]. Acesta trebuie să informeze pe
deplin Parlamentul asupra motivelor care l-au condus la adoptarea poziției respective.
3. A treia fază: lectura Parlamentului
Parlamentul are la dispoziție 42 de zile pentru a reacționa. În termenul respectiv,
acesta poate fie să aprobe poziția Consiliului sau să refuze să ia o decizie, caz în care
bugetul este considerat adoptat definitiv, fie să adopte amendamente cu majoritatea
membrilor care îl compun, caz în care proiectul modificat se trimite înapoi Consiliului și
Comisiei. Președintele Parlamentului, în consens cu Președintele Consiliului, trebuie
să convoace fără întârziere comitetul de conciliere.

4. A patra fază: reuniunea comitetului de conciliere și adoptarea bugetului
Din ziua când este convocat, comitetul de conciliere (compus din reprezentanți ai
membrilor Consiliului și un număr egal de reprezentanți ai Parlamentului) dispune
de 21 de zile pentru a ajunge la un acord asupra unui proiect comun. În acest
sens, comitetul de conciliere trebuie să decidă cu majoritatea calificată a membrilor
Consiliului sau a reprezentanților lor și cu majoritatea reprezentanților Parlamentului.
Comisia participă la lucrările comitetului de conciliere și adoptă toate inițiativele
necesare pentru promovarea reconcilierii între poziția Parlamentului și a Consiliului.
În cazul în care, în termenul de 21 de zile menționat mai sus, comitetul de conciliere
nu ajunge la un acord asupra unui proiect comun, Comisia trebuie să prezinte un nou
proiect de buget. În cazul în care comitetul de conciliere ajunge în termenul respectiv
la un acord asupra unui proiect comun, atunci Parlamentul și Consiliul dispun de 14
zile de la data acordului pentru aprobarea proiectului comun. Tabelul următor prezintă
succint posibilele rezultate la sfârșitul perioadei de 14 zile.
Procesul de aprobare a proiectului comun în cadrul comitetului de conciliere
Poziții asupra
Parlament Consiliu Rezultat
proiectului comun
+ Adoptarea proiectului comun
Revenire la poziția Parlamentului,
+ −
eventual[3]
Nu există Adoptarea proiectului comun
+ Adoptarea proiectului comun
+ = adoptat Prezentarea unui nou proiect de
Nu există −
– = respins buget de către Comisie
Nu există = nicio Nu există Adoptarea proiectului comun
decizie luată Prezentarea unui nou proiect de
+
buget de către Comisie
Prezentarea unui nou proiect de
− −
Prezentarea unui nou proiect de
Nu există
Dacă procedura s-a încheiat cu succes, președintele Parlamentului declară că bugetul

este adoptat definitiv. În cazul în care nu se ajunge la niciun acord până la începutul unui
exercițiu financiar, se instituie un sistem de doisprezecimi provizorii până la realizarea
unui acord. În acest caz, cheltuielile pot fi efectuate lunar pe capitole în limita unei
doisprezecimi din totalul creditelor înscrise în bugetul aferent exercițiului precedent.
Cu toate acestea, suma nu trebuie să depășească o doisprezecime din creditele
prevăzute în același capitol din proiectul de buget. Totuși, în temeiul articolului 315
din TFUE, Consiliul, la propunerea Comisiei, poate autoriza cheltuieli care depășesc
doisprezecimea prevăzută (în conformitate cu articolul 16 din Regulamentul financiar)
[3]Acest lucru se întâmplă dacă Parlamentul confirmă toate amendamentele sale anterioare sau o parte dintre ele, hotărând
cu majoritatea membrilor care îl compun și cu trei cincimi din totalul voturilor exprimate. În cazul în care Parlamentul nu obține
majoritatea necesară, se adoptă poziția convenită în proiectul comun.

în cazul în care Parlamentul, în termen de 30 de zile, nu decide să reducă aceste
cheltuieli.
5. Bugete rectificative și suplimentare
În cazul unor situații inevitabile, excepționale sau neprevăzute (în conformitate cu
articolul 41 din Normele financiare), Comisia poate propune proiecte de bugete
rectificative pentru a modifica bugetul adoptat aferent exercițiului respectiv. Aceste
bugete rectificative sunt supuse acelorași reguli ca și bugetul general.

A. Competențele conferite prin articolul 314 din TFUE
În 1970, Parlamentul a dobândit dreptul de a avea ultimul cuvânt cu privire la cheltuielile
neobligatorii. Proporția cheltuielilor neobligatorii s-a ridicat de la 8 % din bugetul pe
1970 la peste 60 % din bugetul pe 2010, ultimul an când s-a mai făcut distincția
respectivă. Prin eliminarea distincției între cheltuieli obligatorii și cheltuieli neobligatorii
(TFUE), acum Parlamentul stabilește împreună cu Consiliul toate cheltuielile bugetare.
Poziția Parlamentului poate fi considerată chiar mai puternică decât cea a Consiliului,
întrucât acesta din urmă nu poate să impună niciodată un buget împotriva voinței
Parlamentului, în timp ce Parlamentul poate avea ultimul cuvânt în unele condiții și
poate impune un buget împotriva voinței Consiliului (a se vedea punctul B.4 de mai
sus). Totuși, acest lucru pare a fi destul de improbabil și ar fi mai corect să se afirme că
noua procedură bugetară se bazează în cea mai mare parte pe o codecizie adevărată
(deși specifică) între Parlament și Consiliu, aflate acum pe picior de egalitate, care
acoperă toate cheltuielile Uniunii. Parlamentul a respins bugetul în ansamblu de două
ori (în decembrie 1979 și decembrie 1984) începând cu anul 1975, când a dobândit
dreptul respectiv. În temeiul noilor reguli stabilite în Tratatul de la Lisabona, au existat
trei situații în care comitetul de conciliere nu a reușit să ajungă la un acord (cu privire
la bugetele 2011, 2013 și 2015). În toate aceste cazuri, a fost adoptat până la urmă
noul proiect de buget prezentat de Comisie, care reflecta cvasicompromisul din cadrul
procedurii de conciliere.
În cazul bugetului pe 2020, la 18 noiembrie 2019 Parlamentul și Consiliul au ajuns la
un acord, care a fost adoptat oficial de Consiliu la 25 noiembrie și de Parlament la
27 noiembrie, în plen. Negociatorii au convenit asupra unui pachet de compromis în
valoare de 168,7 miliarde EUR sub formă de credite de angajament și de 153,6 miliarde
EUR sub formă de credite de plată. Bugetul pe 2020 se concentrează asupra acțiunilor
de combatere a schimbărilor climatice, asupra tineretului și a ocupării forței de muncă.
B. Acordurile interinstituționale privind disciplina bugetară (AII) și cadrele financiare
multianuale (CFM) (a se vedea 1.4.3).
În urma unor neînțelegeri repetate privind temeiul juridic pentru execuția bugetului,
instituțiile au adoptat o declarație comună în 1982, care prevedea și măsuri vizând
o mai bună desfășurare a procedurii bugetare. Aceasta a fost urmată de o serie
de acorduri interinstituționale privind următoarele perioade: 1988-1992, 1993-1999,
2000-2006 și 2007-2013. Aceste acorduri succesive au oferit un cadru interinstituțional

de referință pentru procedurile bugetare anuale și au îmbunătățit în mod considerabil
modul de funcționare al procedurii bugetare.
Actualul AII a intrat în vigoare la 23 decembrie 2013[4]. Scopul acordului este să
faciliteze procedura bugetară anuală și să completeze dispozițiile Regulamentului
privind CFM (devenit regulament obligatoriu, cu plafoane obligatorii) mai ales în ceea
ce privește instrumentele speciale din afara cadrului financiar. Aceste dispoziții se
referă la următoarele instrumente speciale: Rezerva pentru ajutoare de urgență, Fondul
de solidaritate al Uniunii Europene, Instrumentul de flexibilitate, Fondul european de
ajustare la globalizare și Marja pentru situații neprevăzute.
Deși CFM nu înlocuiesc procedura bugetară anuală, acordurile interinstituționale au
introdus o formă de procedură de codecizie bugetară care permite Parlamentului să-și
afirme rolul de componentă cu drepturi depline a autorității bugetare, să-și consolideze
credibilitatea ca instituție și să orienteze bugetul în favoarea priorităților sale politice.
Tratatul de la Lisabona și Normele financiare prevăd, de asemenea, faptul că bugetul
anual trebuie să respecte plafoanele stabilite în CFM, care, la rândul său, trebuie să
respecte plafoanele stabilite în Decizia privind resursele proprii.
C. Semestrul European
La 7 septembrie 2010, Consiliul Afaceri Economice și Financiare a aprobat
introducerea „semestrului european”, un ciclu anual de coordonare a politicilor
economice la nivelul UE, având drept scop atingerea obiectivelor Europa 2020.
Acesta este o perioadă de șase luni în fiecare an în timpul căreia politicile bugetare
și structurale ale statelor membre urmează să fie examinate în scopul identificării
eventualelor nereguli și dezechilibre emergente. Pe baza unei evaluări analitice a
situației economice, Comisia oferă statelor membre orientări strategice de politică/
recomandări care vizează reformele fiscale, macroeconomice și structurale. Obiectivul
semestrului european este, așadar, de a consolida coordonarea, în condițiile în care
pregătirea principalelor decizii bugetare are loc în continuare la nivel național. Pe lângă
coordonarea bugetelor naționale, Parlamentul European urmărește, de asemenea, să
valorifice sinergiile și să consolideze coordonarea dintre bugetele naționale și bugetul
UE.
Rita Calatozzolo
05/2020
[4]JO C 373, 20.12.2013, p. 1.

PROCEDURI DECIZIONALE SUPRANAȚIONALE
Statele membre ale Uniunii Europene au convenit să-și transfere o parte dintre puteri
instituțiilor UE, în anumite domenii politice, ca rezultat al aderării lor la UE. Astfel,
instituțiile UE adoptă decizii supranaționale cu efecte obligatorii în cadrul procedurilor
lor legislative și executive, al procedurilor bugetare, al procedurilor de numire și al
procedurilor cvasi-constituționale.
ISTORIC (1.1.1, 1.1.2, 1.1.3, 1.1.4, 1.1.5)

Tratatul de la Roma a învestit Comisia cu competențe de propunere și de negociere,
în principal în domeniul legislației și al relațiilor economice externe, și a atribuit
competențe decizionale Consiliului sau, în cazul numirilor, reprezentanților guvernelor
statelor membre. Tratatul a acordat Parlamentului competență consultativă. Rolul
Parlamentului a crescut treptat, atât în sfera bugetară, ca rezultat al reformelor
din 1970 și 1975, cât și în sfera legislativă, odată cu Actul Unic European și cu
toate celelalte tratate, începând cu Tratatul de la Maastricht, prin care s-a introdus
coDecizia cu Consiliul și s-a extins rolul Parlamentului în ceea ce privește numirile.
Actul Unic European a învestit, de asemenea, Parlamentul cu puterea de a autoriza
ratificarea tratatelor de aderare și de asociere; Tratatul de la Maastricht a extins această
competență asupra anumitor tipuri de tratate internaționale. Tratatul de la Amsterdam a
avut un rol deosebit pentru progresul Comunității spre democratizare, prin simplificarea
procedurii de codecizie, extinderea ei la noi domenii și întărirea rolul Parlamentului
în numirea Comisiei. Ulterior, Tratatul de la Nisa a extins considerabil competențele
Parlamentului. Pe de o parte, procedura de codecizie (în care Parlamentul are aceleași
competențe ca și Consiliul) a fost aplicată în aproape toate domeniile noi în care
Consiliul era abilitat să hotărască cu majoritate calificată. Pe de altă parte, Parlamentul
a dobândit aceleași competențe ca și statele membre în ceea ce privește sesizarea
Curții de Justiție. Tratatul de la Lisabona este un alt pas calitativ important spre
egalitatea deplină cu Consiliul în ceea ce privește legislația și finanțele UE.
PROCEDURI LEGISLATIVE[1]
A. Procedura legislativă ordinară (articolele 289 și 294 din TFUE) .a
Tratatul de la Lisabona a adăugat alte 40 de temeiuri juridice, în special în domeniul
justiției, libertății și securității și în agricultură, în baza cărora Parlamentul hotărăște
acum în privința actelor legislative pe picior de egalitate cu Consiliul. În consecință,
procedura legislativă ordinară, denumită anterior procedura de codecizie, se aplică în

cazul a 85 de temeiuri juridice. Procedura legislativă ordinară include votul cu majoritate
calificată (VMC) în Consiliu (articolul 294 din TFUE). Cu toate acestea, procedura
nu se aplică în câteva domenii importante, care necesită unanimitate în Consiliu, de
exemplu în cazul politicii fiscale privind impozitarea directă sau în cazul aspectelor
transnaționale ale dreptului familiei.
2. Procedura
Procedura legislativă ordinară urmează aceiași pași ca și fosta procedură de codecizie.
Cu toate acestea, formularea din TFUE s-a modificat considerabil, tocmai pentru a
sublinia rolurile egale ale Consiliului și Parlamentului în cadrul procedurii.
a. Propunerea Comisiei
b. Prima lectură în Parlament
Parlamentul își adoptă poziția cu majoritate simplă.
c. Prima lectură în Consiliu
Consiliul își adoptă poziția prin VMC.
În domeniul securității sociale și în cel al cooperării polițienești și judiciare în materie
penală, propunerea poate fi prezentată Consiliului European la cererea unui stat
membru (articolele 48 și 82 din TFUE), iar aceasta suspendă procedura legislativă
ordinară până când Consiliul European retrimite chestiunea Consiliului (în termen de
cel mult patru luni). În cazul articolului 82, statele membre, în număr de minimum nouă,
pot hotărî să continue deliberările pe baza cooperării consolidate (articolul 20 die TUE
și articolele 326-334 din TFUE).
În cazul în care Consiliul aprobă poziția Parlamentului, actul este adoptat în formularea
corespunzătoare poziției Parlamentului.
d. A doua lectură în Parlament
Parlamentul primește poziția Consiliului și are la dispoziție trei luni pentru a lua o
decizie. Acesta poate:
— să aprobe propunerea în forma modificată de Consiliu sau să nu ia nicio decizie;
în ambele cazuri, actul este adoptat în forma modificată de Consiliu;
— să respingă poziția Consiliului cu majoritatea absolută a deputaților; actul nu este
adoptat, iar procedura se suspendă;
— să adopte, cu majoritatea absolută a deputaților, amendamente la poziția
Consiliului, care apoi sunt trimise Comisiei și Consiliului, în vederea emiterii unui
aviz.
e. A doua lectură în Consiliu
— În cazul în care Consiliul, în urma votării cu majoritate calificată a amendamentelor
Parlamentului și în unanimitate a celor care au obținut un aviz negativ din partea
Comisiei, aprobă toate amendamentele Parlamentului în termen de maximum trei
luni de la primirea acestora, actul este adoptat.
— În caz contrar, în termen de șase săptămâni, este convocat comitetul de conciliere.

f. Concilierea
— Comitetul de conciliere este format dintr-un număr egal de reprezentanți ai
Consiliului și ai Parlamentului, asistați de Comisie. Acesta analizează pozițiile
Parlamentului și Consiliului și dispune de șase săptămâni pentru a cădea de
acord asupra unui proiect comun validat de un vot cu majoritate calificată al
reprezentanților Consiliului și de majoritatea reprezentanților Parlamentului.
— În cazul în care comitetul nu ajunge la un acord cu privire la proiectul comun în
termenul stabilit, procedura este oprită și actul nu este adoptat.
— În cazul în care se ajunge la un acord, proiectul comun este trimis Consiliului și
Parlamentului pentru aprobare.
g. Încheierea procedurii (a treia lectură)
— Consiliul și Parlamentul au la dispoziție șase săptămâni pentru aprobarea
proiectului comun. Consiliul hotărăște cu majoritate calificată, iar Parlamentul cu
majoritatea voturilor exprimate;
— actul este adoptat în cazul în care Consiliul și Parlamentul aprobă proiectul comun;
— în cazul în care una dintre instituții nu-l aprobă până la termenul-limită, procedura
ia sfârșit, iar actul nu este adoptat.
În ultimii câțiva ani, numărul acordurilor în primă lectură realizate pe baza unor negocieri
informale între Consiliu și Parlament a crescut semnificativ.
Câteva clauze-pasarelă îi permit Consiliului European să extindă aplicarea procedurii
ordinare la domenii exceptate de la aceasta (de exemplu, politica socială: articolul 153
alineatul (2)).
B. Procedura de consultare
Înaintea luării unei decizii, Consiliul trebuie să ia în considerare avizul Parlamentului și,
dacă este necesar, pe cel al Comitetului Economic și Social și al Comitetului Regiunilor.
Acest lucru este necesar întrucât, fără o astfel de consultare, actul este ilegal și poate
fi anulat de către Curtea de Justiție (a se vedea hotărârea în cauzele 138 și 139/79).
Atunci când Consiliul intenționează să modifice substanțial propunerea, se impune din
nou consultarea Parlamentului (hotărârea în cauza 65/90).
C. Procedura de aprobare
Ca rezultat al intrării în vigoare a Tratatului de la Lisabona, procedura de aprobare
se aplică în special clauzei de flexibilitate bugetară orizontală, conform celor stipulate
la articolul 352 din TFUE (fostul articol 308 din TCE). Alte exemple sunt acțiunile de
combatere a discriminării (articolul 19 alineatul (1) din TFUE) și aderarea la Uniune
(articolele 49 și 50 din TUE). În plus, aprobarea Parlamentului este necesară pentru
acordurile de asociere (articolul 217 din TFUE), pentru aderarea Uniunii la CEDO
(articolul 6 alineatul (2) din TUE) și pentru acordurile care stabilesc un cadru instituțional
specific cu implicații bugetare majore sau care privesc domenii în care se aplică
procedura legislativă ordinară (articolul 218 alineatul (6) din TFUE).

2. Procedura
Parlamentul examinează proiectul de act trimis de Consiliu și decide dacă îl aprobă
sau nu (nu îl poate modifica), cu majoritatea absolută a voturilor exprimate. Tratatul
nu îi acordă Parlamentului niciun rol formal în fazele premergătoare ale procedurii
de examinare a propunerii Comisiei, dar, ca rezultat al acordurilor interinstituționale,
implicarea informală a Parlamentului a devenit o practică obișnuită (a se vedea
Regulamentul de procedură al Parlamentului).
PROCEDURA BUGETARĂ (1.2.5)

PROCEDURILE DE NUMIRE
A. Parlamentul alege Președintele Comisiei (articolul 14 alineatul (1) din TUE) (a
se vedea, de asemenea, 1.3.8.).
B. Consiliul European, hotărând cu majoritate calificată, numește Înaltul
Reprezentant pentru politica externă și de securitate (articolul 18 alineatul (1) din TUE).
C. Consiliul, hotărând cu majoritate calificată, adoptă:
— lista celorlalte persoane cărora le propune numirea ca membri ai Comisiei, de
comun acord cu Președintele ales (articolul 17 alineatul (7) din TUE).
D. Consiliul adoptă:
— lista membrilor Curții de Conturi (articolul 286 din TFUE), după consultarea
Parlamentului și în conformitate cu propunerile înaintate de către statele membre;
— lista membrilor și a membrilor supleanți ai Comitetului Regiunilor și Comitetului
Economic și Social European, întocmită conform propunerilor făcute de fiecare
dintre statele membre (articolele 301, 302 și 305 din TFUE).
E. Parlamentul alege Ombudsmanul European (articolul 228 din TFUE).
ÎNCHEIEREA ACORDURILOR INTERNAȚIONALE

Dobândind personalitate juridică, Uniunea poate încheia acum acorduri internaționale
(articolul 218 din TFUE). Tratatul de la Lisabona impune aprobarea Parlamentului
European pentru orice acord încheiat în domeniul politicii comerciale comune, precum
și în domeniile ale căror politici se adoptă conform procedurii legislative ordinare în
cadrul UE. Cu excepția acordurilor de asociere și de aderare, Consiliul hotărăște cu
majoritate calificată asupra acordurilor care riscă să prejudicieze diversitatea culturală
și lingvistică a Uniunii și a acordurilor din domenii în care, pentru adoptarea actelor
interne, ar fi necesară unanimitatea.
— Procedură: Comisia sau Înaltul Reprezentant al Uniunii pentru afaceri externe
și politica de securitate (ÎR) prezintă recomandări Consiliului, Consiliul definește
mandatul pentru negocieri și numește negociatorul Uniunii (din cadrul Comisiei
sau pe ÎR), însărcinat cu purtarea negocierilor; Parlamentul European trebuie
informat de îndată și pe deplin pe parcursul tuturor etapelor procedurii (articolul 218
alineatul (10)).

— Decizie: Consiliul, hotărând cu majoritate calificată, cu excepția domeniilor
menționate mai sus.
— Rolul Parlamentului: aprobare, pentru majoritatea acordurilor (a se vedea mai sus),
consultare, în cazul acordurilor care țin strict de domeniul afacerilor externe și
politicii de securitate.
PROCEDURI CVASI-CONSTITUȚIONALE
A. Sistemul de resurse proprii (articolul 311 din TFUE)
— Propunerea: Comisia;
— Rolul Parlamentului: consultare;
— Decizie: Consiliul, în unanimitate, cu condiția aprobării de către statele membre în
conformitate cu respectivele lor cerințe constituționale.
B. Dispoziții pentru alegerea Parlamentului prin vot universal direct (articolul 223
din TFUE)
— Propunerea: Parlamentul;
— Decizie: Consiliul, în unanimitate, după obținerea aprobării Parlamentului și după
aprobarea de către statele membre, în conformitate cu respectivele lor cerințe
constituționale.
C. Adoptarea Statutului deputaților în Parlamentul European [articolul 223
alineatul (2) din TFUE] și Statutul Ombudsmanului [articolul 228 alineatul (4) TFUE]
— Propunerea: Parlamentul;
— Rolul Comisiei: aviz;
— Rolul Consiliului: aprobare (cu majoritate calificată, cu excepția normelor sau
condițiilor care reglementează regimul fiscal al deputaților sau foștilor deputați, caz
în care este necesară unanimitatea);
— Decizie: Parlamentul.
D. Modificarea protocolului privind Statutul Curții de Justiție (articolul 281 din TFUE)
— Propunerea: Curtea de Justiție (după consultarea Comisie) sau Comisia (după
consultarea Curții de Justiție);
— Decizie: Consiliul și Parlamentul (prin procedura legislativă ordinară).

La Conferința interguvernamentală din 2000 (CIG), Parlamentul a făcut un număr
de propuneri în vederea extinderii domeniilor în care se aplică procedura legislativă
ordinară (anterior procedura de codecizie). De asemenea, Parlamentul și-a exprimat
în mod repetat opinia potrivit căreia, în cazul schimbării de la unanimitate la majoritate
calificată, procedura de codecizie ar trebui să se aplice în mod automat. Tratatul de
la Nisa a sprijinit această poziție, dar nu a aliniat complet majoritatea calificată și
codecizia. Ca rezultat, simplificarea procedurilor a fost una dintre principalele chestiuni

discutate la Convenția privind viitorul Europei. S-a propus desființarea procedurilor de
cooperare și consultare, simplificarea procedurii de codecizie și extinderea acesteia în
vederea acoperirii întregului domeniu legislativ, precum și limitarea procedurii de aviz
conform la ratificarea acordurilor internaționale. Multe dintre aceste îmbunătățiri au fost
incluse în Tratatul de la Lisabona (1.1.5).
În ceea ce privește numirile, Tratatul de la Lisabona nu a reușit să reducă numărul
diferitelor proceduri, deși s-a realizat o anumită raționalizare. Unanimitatea se mai
aplică încă în unele cazuri și tinde să provoace dispute politice, reducând influența
Parlamentului. După intrarea în vigoare a Tratatului de la Lisabona au fost realizate
unele progrese, cu trecerea de la unanimitate la majoritatea calificată în cea ce privește
numirea Președintelui Comisiei. În plus, Tratatul de la Lisabona prevede alegerea
Președintelui Comisiei de către Parlament. Numirea Președintelui ales, după consultări
corespunzătoare cu Parlamentul, trebuie să țină seama de rezultatele alegerilor
europene. Acest lucru pune în evidență legitimitatea politică și responsabilitatea publică
a Comisiei Europene. Aceste prevederi au fost aplicate, pentru prima dată, după
alegerile pentru Parlamentul European din 2014. Consiliul European și-a dat acordul
pentru ca Jean-Claude Juncker să fie desemnat ca Președinte al Comisiei Europene,
deoarece, în urma alegerilor, Partidul Popular European (PPE) a constituit cel mai mare
grup din Parlamentul European.
Martina Schonard
11/2019

PROCEDURILE DECIZIONALE INTERGUVERNAMENTALE
În domeniul politicii externe și de securitate comune, precum și într-o serie de alte

domenii, cum ar fi cooperarea consolidată, numirile în anumite funcții și revizuirea
tratatelor, procedura de luare a Deciziilor este diferită de cea aplicată în mod
obișnuit în cadrul procedurii legislative ordinare. Caracteristica predominantă în
aceste domenii o constituie rolul mai proeminent al cooperării interguvernamentale.
Dificultățile generate de criza datoriilor suverane au dus la utilizarea mai frecventă
a acestui tip de mecanism decizional, mai ales în cadrul guvernanței economice
europene.
TEMEI JURIDIC
Articolele 20, 21-46, 48 și 49 din Tratatul privind Uniunea Europeană (TUE); Articolul 2
alineatul (4), articolul 31, articolul 64 alineatul (3), articolul 81, articolul 89, articolul 103
alineatul (1), articolele 113, 115, 118, 127, 153, articolul 191 alineatul (3), articolul 192,
articolul 194 alineatul (2), articolele 215, 218, 220, 221, 312, 329 și 333 din Tratatul
privind funcționarea Uniunii Europene (TFUE).
DESCRIERE
A. Procedura de modificare a tratatelor (articolul 48 din TUE)
— Propunere: orice stat membru, Parlamentul sau Comisia;
— Rolul Comisiei: consultare și participare la conferința interguvernamentală;
— Rolul Parlamentului: consultare înainte de convocarea conferinței
interguvernamentale (Parlamentul participă la aceste conferințe în regim ad-hoc,
dar având o influență crescândă: instituția a fost reprezentată, o perioadă de
timp, fie de către Președintele său, fie de doi dintre deputați; la ultima conferință
interguvernamentală au fost trimiși trei reprezentanți);
— Rolul Consiliului guvernatorilor Băncii Centrale Europene: consultare în cazul unor
modificări instituționale în domeniul monetar;
— Decizie: acord comun al guvernelor privind modificările aduse tratatelor, modificări
care sunt supuse ulterior spre ratificare statelor membre, în conformitate cu
normele lor constituționale; în prealabil, este necesară o decizie a Consiliului
European, adoptată cu majoritate simplă, privind convocarea sau nu a unei
convenții după aprobarea Parlamentului.

B. Procedura de activare a clauzelor-pasarelă
— Consiliul European: ia, cu unanimitate de voturi, o decizie cu privire la utilizarea
clauzei pasarelă generale (articolul 48 din TUE) și a clauzei-pasarelă specifice
cadrului financiar multianual (articolul 312 din TFUE) și activează respectivele
clauze. Oricare dintre parlamentele naționale își poate impune dreptul de veto în
ceea ce privește clauza generală;
— Consiliul: poate decide activarea altor clauze-pasarelă, hotărând în unanimitate
sau cu majoritatea calificată a voturilor, în funcție de dispozițiile aplicabile din tratat
(articolul 31 din TUE, articolele 81, 153, 192 și 333 din TFUE).
C. Procedura de aderare (articolul 49 din TUE)
— Cereri: din partea oricărui stat european care respectă principiile Uniunii (articolul 2
din TUE); notificarea parlamentelor naționale și a Parlamentului European;
Consiliul European aprobă condițiile de eligibilitate;
— Rolul Comisiei: consultare; aceasta exercită un rol activ în pregătirea și
desfășurarea negocierilor;
— Rolul Parlamentului: aprobare, cu majoritatea absolută a voturilor membrilor săi;
— Decizie: adoptată de către Consiliu, în unanimitate; acordul dintre statele membre
ale Uniunii și statul solicitant, prin care se stabilesc condițiile aderării și adaptările
necesare, este supus tuturor statelor membre spre ratificare în conformitate cu
normele lor constituționale.
D. Procedura de retragere (articolul 50 din TUE)
— Cererea: statul membru în cauză notifică Consiliului European intenția sa, în
conformitate cu normele sale constituționale;
— Concluzie: procedura de retragere ia forma unui acord de retragere încheiat de
Consiliu după aprobarea Parlamentului, hotărând cu majoritate calificată specială
[articolul 238 alineatul (3) litera (b) din TFUE]; majoritatea calificată specială se
definește ca fiind egală cu 72 % din membrii Consiliului reprezentând statele
membre participante (cu excepția statului în cauză), care reunesc cel puțin 65 %
din populația respectivelor state membre.
E. Procedura de sancționare pentru încălcarea gravă și persistentă de către un stat
membru a principiilor Uniunii (articolul 7 din TUE)
1. Procedura principală
— Propunere de decizie prin care se constată existența unei încălcări grave și
persistente: o treime dintre statele membre sau Comisia;
— Aprobarea Parlamentului: adoptată cu o majoritate de două treimi din voturile
exprimate, reprezentând majoritatea membrilor săi [articolul 83 alineatul (3) din
Regulamentul de procedură al Parlamentului];
— Decizia prin care se constată existența unei încălcări: adoptată în unanimitate de
Consiliul European, fără participarea statului membru în cauză, după ce statul
respectiv a fost invitat să-și prezinte observațiile;

— Decizia de a suspenda anumite drepturi ale statului membru în cauză: adoptată
de Consiliu cu majoritate calificată (fără participarea statului membru respectiv).
2. Tratatul de la Nisa a completat procedura cu un sistem de măsuri de precauție
— Propunere de decizie motivată prin care se constată existența unui risc clar de
încălcare gravă de către un stat membru a principiilor Uniunii: la inițiativa Comisiei,
a Parlamentului sau a unei treimi dintre statele membre;
— Aprobarea Parlamentului: adoptată cu o majoritate de două treimi a voturilor
exprimate, reprezentând majoritatea membrilor săi;
— Decizie: adoptată de Consiliu cu o majoritate de patru cincimi a membrilor săi, după
audierea statului membru în cauză. Consiliul poate adresa recomandări statului
membru înainte de a lua o astfel de decizie.
F. Procedura de cooperare consolidată
1. Norme generale [articolul 20 din TUE, articolul 329 alineatul (1) din TFUE]
— Propunere: dreptul exclusiv al Comisiei; statele membre care intenționează să
stabilească o cooperare consolidată pot adresa Comisiei o solicitare în acest sens;
— Rolul Parlamentului: aprobare;
— Decizie: se adoptă de către Consiliu, hotărând cu majoritate calificată.
2. Cooperarea în domeniul PESC [articolul 329 alineatul (2) din TFUE]
— Cerere adresată Consiliului de către statele membre în cauză;
— Propunerea este transmisă Înaltului Reprezentant al Uniunii pentru afaceri externe
și politica de securitate (ÎR), care își dă avizul;
— Informarea Parlamentului;
— Consiliul hotărăște în unanimitate.
Există o procedură similară pentru inițierea unei cooperări structurate în domeniul
politicii de apărare, introdusă de Tratatul de la Lisabona (5.1.2).
G. Procedura de luare a Deciziilor în domeniul afacerilor externe
Tratatul de la Lisabona a eliminat structura bazată pe trei piloni, prevăzută de tratatele
anterioare, dar a menținut separarea dintre politica externă și celelalte politici ale UE.
Obiectivele și prevederile PESC fac parte din Tratatul privind Uniunea Europeană.
Acestea sunt, în prezent, mai bine formulate și mai coerente decât în tratatele
anterioare.
O schimbare instituțională majoră o constituie crearea Biroului Înaltului Reprezentant,
care este asistat de un nou Serviciu European de Acțiune Externă și poate propune
inițiative în domeniul PESC. Această politică a fost integrată în cadrul politicilor Uniunii,
dar urmează norme și proceduri specifice [articolul 24 alineatul (2) din TUE].
— Propunere: oricare dintre statele membre, ÎR sau Comisia (articolul 22 din TUE);
— Rolul Parlamentului: informat periodic de către Președinție și consultat cu
privire la principalele aspecte și la opțiunile fundamentale. În temeiul acordului

interinstituțional privind finanțarea PESC, acest proces de consultare este
organizat anual, pe baza unui document elaborat de Consiliu;
— Decizie: Consiliul European sau Consiliul, hotărând în unanimitate. Consiliul
European definește prioritățile și interesele strategice ale UE; Consiliul adoptă
decizii sau întreprinde acțiuni. ÎR și statele membre pun în practică aceste
decizii, utilizând resursele naționale sau cele ale Uniunii. Președintele Consiliului
European poate convoca o reuniune extraordinară a Consiliului European în cazul
în care evoluțiile de pe plan internațional impun acest lucru.
H. Alte măsuri legislative (a se vedea fișa 2.6.8)
Un proces decizional interguvernamental este menținut, de asemenea, într-un număr
de domenii specifice, sensibile din punct de vedere politic din politica UE, în special:
— Justiție și Afaceri Interne: măsuri privind cooperarea judiciară în materie penală,
cooperarea judiciară (articolul 89 din TFUE);
— Piața internă: restricții privind circulația capitalurilor (articolul 64 alineatul (3) din
TFUE), politica în domeniul concurenței (articolul 103 alineatul (1)), măsurile de
armonizare fiscală (articolul 113 din TFUE), apropierea legislațiilor care afectează
instituirea pieței interne (articolul 115 din TFUE), drepturile de proprietate
intelectuală (articolul 118 din TFUE);
— Politica monetară: atribuirea unor sarcini specifice de supraveghere prudențială la
BCE (articolul 127 din TFUE);
— Alte domenii de politică, cum ar fi politicile sociale și de ocupare a forței de
muncă (articolul 153 din TFUE), energia (articolul 194 alineatul (2) sau mediul
(articolul 191 alineatul (3) din TFUE)).
I. Gestionarea crizelor financiare (2.6.8.)
În urma gravelor dificultăți financiare cu care au început să se confrunte unele
dintre statele membre în 2010, a fost necesară o intervenție, pentru a le veni în
ajutor, sub diverse forme. Unele componente ale pachetului de ajutor sunt gestionate
de Uniune, de exemplu Mecanismul european de stabilizare financiară. Cea mai
mare parte, în special contribuțiile la Fondul european pentru stabilitate financiară
(FESF), este plătită direct de statele membre. FESF este o „entitate cu scop special”,
creată în temeiul unui acord interguvernamental încheiat de statele membre ale zonei
euro. Prin urmare, a trebuit ca Deciziile necesare adoptării unor astfel de măsuri
interguvernamentale să fie luate la nivelul Consiliului European sau al șefilor de stat și
de guvern din Eurogrup, inclusiv în ceea ce privește ratificarea de către statele membre,
în conformitate cu normele lor constituționale. Două motive importante aflate la originea
acestei evoluții sunt clauza „no bail-out” ( articolul 125 din TFUE) și opoziția anumitor
curți constituționale naționale față de transferul către Uniunea Europeană al unor noi
competențe financiare și bugetare.
La 25 martie 2011, în conformitate cu procedura simplificată de revizuire a tratatului,
Consiliul European a adoptat o modificare a articolului 136 din TFUE (coordonarea
politicilor economice), fără a convoca o convenție (Decizia 2011/199/UE a Consiliului
European). Aceasta a intrat în vigoare în aprilie 2013, permițând astfel intrarea în

funcțiune a unor mecanisme permanente de prevenire a crizelor, cum este Mecanismul
european de stabilitate (MES). La originea acestuia din urmă se află un tratat
interguvernamental încheiat de statele membre ale zonei euro, care a intrat în vigoare
la 27 septembrie 2012. Printre procedurile de vot din cadrul consiliului director al
mecanismului se numără și o „procedură de urgență”, care prevede o majoritate
calificată de 85% din voturi în cazul în care Comisia și BCE ajung la concluzia că
este necesar să se adopte o decizie urgentă cu privire la asistența financiară. În
fine, guvernele statelor membre au elaborat un tratat internațional privind stabilitatea,
coordonarea și guvernanța în cadrul uniunii economice și monetare, care a intrat în
vigoare la 1 ianuarie 2013, după ce douăsprezece părți contractante a căror monedă
este euro au depus instrumentele de ratificare.
J. Numiri
— Consiliul European, hotărând cu majoritate calificată, numește președintele,
vicepreședintele și pe ceilalți patru membri ai Comitetului executiv ai
Băncii Centrale Europene, la recomandarea Consiliului și după consultarea
Parlamentului European [articolul 283 alineatul (2) din TFUE];
— Consiliul European, hotărând cu majoritate calificată și cu acordul președintelui
Comisiei, numește Înaltul Reprezentant al Uniunii pentru afaceri externe și politica
de securitate [articolul 18 alineatul (1) din TUE]; în calitate de vicepreședinte al
Comisiei, ÎR trebuie totuși să fie aprobat de către Parlament în cadrul procedurii
de aprobare a Comisiei în ansamblul său;
— Guvernele statelor membre numesc de comun acord judecătorii și avocații generali
ai Curții de Justiție a Uniunii Europene și ai Tribunalului (fostul Tribunal de Primă
Instanță) [articolul 19 alineatul (2) din TUE];
— Consiliul numește membrii Curții de Conturi prin majoritate calificată, la
recomandarea fiecărui stat membru și după consultarea Parlamentului

În perioada anterioară Conferinței Interguvernamentale din 1996, Parlamentul solicita
deja „comunitarizarea” celui de-al doilea și al treilea pilon, astfel încât procedurile de
luare a Deciziilor aplicabile în temeiul Tratatului de instituire a Comunității Europene
să se aplice și acestora.
În urma eforturilor constante depuse de Parlament în cursul Convenției Europene în
vederea integrării foștilor al doilea și al treilea pilon în structura Uniunii (1.1.4), Tratatul
de la Lisabona a extins procesul decizional supranațional, incluzând fostul al treilea
pilon (justiție și afaceri interne), și a introdus un cadru instituțional coerent pentru politica
externă și de securitate, care cuprinde inovații importante, precum numirea pe termen
lung a președintelui Consiliului European și funcția de Înalt Reprezentant al Uniunii
pentru afaceri externe și politica de securitate.
În contextul creșterii ponderii componentei interguvernamentale a guvernanței
economice și bugetare, Parlamentul și-a exercitat rolul care îi revenea în ceea

ce privește asigurarea unei participări adecvate a instituțiilor Uniunii Europene la
negocierile privind tratatul internațional menționat la secțiunea I de mai sus.
În februarie 2019, Parlamentul a adoptat o rezoluție referitoare la punerea în
aplicare a dispozițiilor tratatului referitoare la cooperarea consolidată[1], în care a emis
recomandări pentru evoluția viitoare a cooperării consolidate. În special, Parlamentul
a considerat că este necesară elaborarea unei proceduri de autorizare accelerată a
cooperării consolidate în domenii de interes politic înalt, pentru ca cooperarea să poată
fi stabilită într-un interval de timp mai scurt decât durata a două președinții consecutive
ale Consiliului. De asemenea, Parlamentul a invitat Comisia să propună un regulament
care să simplifice și să unifice cadrul juridic relevant pentru o cooperare consolidată.
Eeva Pavy
01/2020
[1]Rezoluția Parlamentului European din 12 februarie 2019 referitoare la punerea în aplicare a dispozițiilor
tratatului privind cooperarea consolidată (Texte adoptate, P8_TA(2019)0077).

PROGRAMUL PEACE PENTRU IRLANDA DE NORD
Obiectivul programului PEACE al UE este de a sprijini pacea și reconcilierea și de a

promova progresul economic și social în Irlanda de Nord și în regiunea de frontieră
a Irlandei.
TEMEI JURIDIC
Temeiul juridic pentru cel de-al patrulea program PEACE din perioada de programare
2014-2020 este Regulamentul (UE) nr. 1303/2013 din 17 decembrie 2013 și
Regulamentul (UE) nr. 1299/2013 din 17 decembrie 2013.
CONTEXT
Începând cu 1989, procesul de pace din Irlanda de Nord a primit sprijin financiar din
partea UE, atât prin intermediul politicii regionale a UE, cât și prin contribuții ale UE la
Fondul internațional pentru Irlanda (IFI).
În urma recomandărilor din partea unui grup operativ special al Comisiei, programul
PEACE I (1995-1999) a fost aprobat la 28 iulie 1995. În martie 1999, Consiliul European
a hotărât ca programul special să continue până în 2004, sub denumirea de PEACE II.
Ulterior, programul a fost prelungit până în 2006. PEACE III a cuprins perioada de
programare 2007-2013 și a menținut câteva dintre prioritățile programelor precedente;
toate activitățile în cadrul proiectului au încetat la 31 decembrie 2015. O declarație
referitoare la încheierea programului a fost transmisă Comisiei până la 31 martie 2017.
În data de 14 ianuarie 2016 a fost lansat în mod oficial un nou program (PEACE IV,
2014-2020), care pune un accent deosebit pe investițiile care vizează copiii și tinerii.
OBIECTIVE ȘI PRIORITĂȚI
Programul PEACE a fost implementat ca program de cooperare transfrontalieră
(în contextul cooperării teritoriale europene – ETC) între Irlanda și Regatul Unit și
urmărește două scopuri principale:
— coeziunea între comunitățile implicate în conflictul din Irlanda de Nord și din
comitatele de frontieră ale Irlandei;
— stabilitatea economică și socială.
Programul abordează problemele specifice cauzate de conflict, cu scopul creării unei
societăți pașnice și stabile. În acest scop, el se bazează pe două priorități principale

(reconcilierea comunităților și contribuția la pace) și pe patru obiective principale pentru
perioada de programare 2014-2020:
— educație comună;
— sprijinirea copiilor și a tinerilor;
— crearea unor spații și a unor servicii comune;
— stabilirea unor relații pozitive la nivel local.
FINANȚAREA
Între 1995 și 2013 au existat trei programe PEACE, cu o contribuție financiară de
1,3 miliarde EUR. În timp ce PEACE I (1995-1999) și PEACE II (2000-2006) au fost
finanțate din toate fondurile structurale, PEACE III (200720132013) a fost finanțat
numai de către Fondul european de dezvoltare regională (FEDR).
Programul PEACE IV pentru perioada de programare 2014-2020 are o valoare totală de
270 milioane EUR. Contribuția FEDR la program este de aproximativ 229 de milioane
EUR (85 %), iar aproximativ 40 de milioane EUR (15 %) vor proveni din cofinanțare
(și anume din surse din afara UE care pot include finanțări din partea unor autorități
naționale, regionale și locale). 94 % din resursele programului PEACE IV vor sprijini
incluziunea socială, combaterea sărăciei și mobilitatea forței de muncă (resursele
rămase vor fi alocate către asistența tehnică).
ELIGIBILITATE ȘI ADMINISTRARE
Zona eligibilă pentru a fi inclusă în programul PEACE IV constă din Irlanda de Nord și
zona de frontieră a Irlandei (aceasta din urmă cuprinde comitatele Louth, Monaghan,
Cavan, Leitrim, Sligo și Donegal).
Administrarea globală și punerea în aplicare a programului sunt asigurate de
Organismul pentru programe speciale UE (OPSUE), iar finanțarea este gestionată de
parteneriatele locale și de organizațiile neguvernamentale.
În plus, în 2007 Comisia a instituit Grupul operativ Irlanda de Nord (GOIN), care își
desfășoară activitatea sub autoritatea comisarului pentru politica regională și în strânsă
cooperare cu autoritățile din Irlanda de Nord. GOIN își propune să îmbunătățească
competitivitatea și să creeze locuri de muncă sustenabile și cuprinde mai multe domenii
de politică, cum ar fi agricultura, politica în domeniul concurenței, educația și cultura,
energia etc. Acțiunile GOIN urmăresc, de asemenea, să contribuie la succesul global
al proiectelor din cadrul programului PEACE.
REALIZĂRI
Programul PEACE a creat posibilități de participare și dialog și a apropiat cetățenii de
procesul decizional și de responsabilitățile legate de dezvoltarea comunităților (adică a
aplicat o „abordare ascendentă”). El a pus bazele unei game largi de proiecte, printre
care proiecte pentru sprijinirea victimelor și a supraviețuitorilor, a tinerilor și a IMM-urilor,
a proiectelor de infrastructură și de regenerare urbană și a proiectelor de sprijinire a
imigranților și de punere în valoare a diversității etnice a societății în ansamblu.

Important este faptul că acest program este privit în prezent drept un exemplu de
politică de consolidare a păcii care trebuie răspândit în întreaga Europă și în alte
regiuni.
VIITORUL PROGRAMULUI PEACE

În cadrul unui referendum organizat la 23 iunie 2016, majoritatea alegătorilor (51,9 %)
au votat ca Regatul Unit să părăsească Uniunea Europeană. Regatul Unit s-a retras din
UE la 31 ianuarie 2020. Cu toate acestea, perioada de tranziție garantează participarea
sa la programele UE, inclusiv PEACE, până la sfârșitul anului 2020.
Irlanda de Nord beneficiază considerabil de finanțare din partea UE, iar retragerea
Regatului Unit ridică semne de întrebare pe termen lung pentru o serie de sectoare
din Irlanda de Nord, precum și pentru procesul de pace și cooperarea transfrontalieră
pentru perioada de după 2020 (Irlanda de Nord este singura regiune din Regatul Unit
care are o frontieră terestră comună cu un alt stat membru: practic, după Brexit, va
exista o frontieră externă a UE pe insula Irlanda).
În propunerile sale privind regulamentele privind coeziunea pentru perioada de după
2020, Comisia a propus continuarea programului PEACE („PEACE Plus”). Se propune
ca, având în vedere caracteristicile sale specifice, programul să fie gestionat în mod
integrat, contribuția Regatului Unit urmând a fi integrată în program ca venituri alocate
externe. Mai mult, OPSUE, atunci când este identificată ca autoritate de management,
trebuie considerată ca fiind situată într-un stat membru. Propunerile se înscriu în
procedura legislativă ordinară, Parlamentul adoptându-și poziția în primă lectură în
martie 2019.

Parlamentul a sprijinit întotdeauna contribuțiile financiare ale UE la programele PEACE
și IFI. În rezoluția sa legislativă din 15 iunie 2010 referitoare la propunerea de
regulament al Parlamentului European și al Consiliului privind contribuțiile financiare
ale Uniunii Europene la Fondul internațional pentru Irlanda (2007-2010)[1], Parlamentul
a subliniat că IFI ar trebui să completeze activitățile finanțate prin fondurile structurale,
în special pe cele care sunt incluse în Programul PEACE III și se desfășoară în Irlanda
de Nord și în zona de frontieră a Irlandei. Parlamentul îi solicită oficial Comisiei să
asigure această coordonare.
În calitatea sa de colegiuitor pentru pachetul privind coeziunea (în acest context,
colegiuitor pentru Regulamentul privind dispozițiile comune și Regulamentul privind
dispoziții specifice pentru sprijinul din partea Fondului european de dezvoltare
regională pentru obiectivul de cooperare teritorială europeană), Parlamentul a sprijinit
ferm continuarea programului PEACE în perioada 2014-2020. În plus, în rezoluția
sa din 13 noiembrie 2014, Parlamentul a subliniat importanța programului PEACE în
vederea consolidării progresului, a coeziunii economice și sociale și a reconcilierii între
comunități.
[1]JO C 236 E, 12.8.2011, p. 173.

În urma rezultatului referendumului din Regatul Unit, în rezoluția sa din 5 aprilie 2017,
și-a exprimat îngrijorarea cu privire la consecințele retragerii acestui Regatului Unit din
UE și a subliniat necesitatea de a menține pacea între Irlanda de Nord și Irlanda.
În rezoluția sa din 11 septembrie 2018 privind impactul politicii de coeziune a UE
asupra Irlandei de Nord, Parlamentul European a luat act de propunerea Comisiei
de a continua programele PEACE și Interreg, precum și de documentul de poziție al
Regatului Unit privind viitorul politicii de coeziune (din aprilie 2018), în care Regatul Unit
și-a exprimat disponibilitatea de a studia un potențial succesor al PEACE IV, împreună
cu executivul Irlandei de Nord, cu guvernul irlandez și cu Uniunea Europeană, pe lângă
angajamentul său de a-și onora angajamentele asumate față de PEACE și Interreg în
temeiul actualului cadru financiar multianual (CFM). Parlamentul consideră că, „fără a
aduce atingere negocierilor în curs de desfășurare între UE și Regatul Unit, sprijinul UE
pentru cooperarea teritorială, în special în ceea ce privește proiectele transfrontaliere
și intercomunitare, ar trebui continuate, având în vedere realizările programelor de
coeziune speciale pentru Irlanda de Nord ale UE, și anume programul PEACE și
programele Interreg, care sunt deosebit de importante pentru stabilitatea regiunii”.
Marek Kołodziejski
02/2020

PROTECȚIA DATELOR CU CARACTER PERSONAL
Protecția datelor cu caracter personal și respectarea vieții private constituie drepturi

fundamentale importante. Parlamentul European a insistat întotdeauna asupra
necesității de a menține un echilibru între îmbunătățirea securității și protejarea
drepturilor omului, inclusiv în ceea ce privește protecția datelor și viața privată. În
mai 2018 au intrat în vigoare noi norme ale UE în materie de protecție a datelor, care
consolidează drepturile cetățenilor și simplifică normele aplicabile întreprinderilor în
era digitală.
TEMEI JURIDIC
Articolele 7 și 8 din Carta drepturilor fundamentale a UE.
OBIECTIVE
Uniunea trebuie să asigure aplicarea consecventă a dreptului fundamental la protecția
datelor, care este consacrat în Carta drepturilor fundamentale a UE. Poziția UE
cu privire la protecția datelor cu caracter personal trebuie consolidată în contextul
tuturor politicilor UE, inclusiv al aplicării legii și al prevenirii criminalității, precum și în
relațiile internaționale, în special într-o societate globală caracterizată prin schimbări
tehnologice rapide.
REALIZĂRI
A. Cadrul instituțional
1. Tratatul de la Lisabona
Înainte de intrarea în vigoare a Tratatului de la Lisabona, legislația privind protecția
datelor în spațiul de libertate, securitate și justiție (SLSJ) a fost împărțită între primul
pilon (protecția datelor în scopuri private și comerciale, pentru care era utilizată metoda
comunitară) și cel de al treilea pilon (protecția datelor în scopul aplicării legii, la nivel
interguvernamental). În consecință, procesele decizionale din cele două domenii au
urmat reguli diferite. Structura pe bază de piloni a dispărut odată cu Tratatul de la
Lisabona, care consolidează temeiul juridic necesar pentru dezvoltarea unui sistem
mai clar și mai eficace de protecție a datelor și prevede totodată noi competențe pentru
Parlament, care devine colegislator. Articolul 16 din TFUE prevede că Parlamentul
și Consiliul stabilesc normele privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește
prelucrarea datelor cu caracter personal de către instituțiile, organismele, oficiile și

agențiile Uniunii, precum și de către statele membre, în exercitarea activităților care fac
parte din domeniul de aplicare al dreptului Uniunii.
2. Orientările strategice pentru spațiul de libertate, securitate și justiție
În urma programelor de la Tampere și Haga (din octombrie 1999 și, respectiv, noiembrie
2004), Consiliul European a aprobat, în decembrie 2009, programul multianual privind
spațiul de libertate, securitate și justiție (SLSJ) pentru perioada 2010-2014, cunoscut
sub numele de „Programul de la Stockholm”. În concluziile sale din iunie 2014, Consiliul
European a definit orientările strategice pentru planificarea legislativă și operațională
pentru următorii ani în cadrul SLSJ în conformitate cu articolul 68 din TFUE. Unul dintre
obiectivele esențiale este o mai bună protecție a datelor personale în UE.
B. Principalele instrumente legislative în materie de protecție a datelor
1. Carta drepturilor fundamentale a UE
Articolele 7 și 8 din Carta drepturilor fundamentale a UE recunosc că respectarea
vieții private și protecția datelor cu caracter personal sunt drepturi fundamentale strâns
legate, dar separate.
2. Consiliul Europei
a. Convenția 108 din 1981
Convenția 108 din 28 ianuarie 1981 a Consiliului Europei pentru protejarea persoanelor
față de prelucrarea automatizată a datelor cu caracter personal a fost primul instrument
internațional cu forță juridică obligatorie adoptat în domeniul protecției datelor. Scopul
său este de a garanta tuturor persoanelor fizice „respectarea drepturilor și libertăților lor
fundamentale, și, în mod special, a dreptului la viața privată, în legătură cu prelucrarea
automatizată a datelor cu caracter personal”. Protocolul de modificare a convenției
urmărește să extindă domeniul său de aplicare, să crească nivelul de protecție a datelor
și să-i îmbunătățească eficacitatea.
b. Convenția europeană a drepturilor omului (CEDO)
Articolul 8 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților
fundamentale din 4 noiembrie 1950 stabilește dreptul la respectarea vieții private și
a vieții de familie: „Orice persoană are dreptul la respectarea vieții sale private și de
familie, a domiciliului său și a corespondenței sale”.
3. Actualele instrumente legislative ale UE în vigoare în materie de protecție a
datelor
a. Regulamentul general privind protecția datelor (RGPD)
Regulamentul (UE) 2016/679 al Parlamentului European și al Consiliului din 27 aprilie
2016 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor
cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date și de abrogare a
Directivei 95/46/CE (Regulamentul general privind protecția datelor) a devenit aplicabil
în mai 2018. Normele au scopul de a proteja toți cetățenii Uniunii de încălcarea vieții
private și a datelor într-o lume care se bazează din ce în ce mai mult pe date, creând
în același timp un cadru mai clar și mai coerent pentru întreprinderi. Noile drepturi de
care se bucură cetățenii includ consimțământul clar și afirmativ ca datele lor să fie
prelucrate, precum și dreptul de a primi informații clare și ușor de înțeles cu privire la

aceasta; dreptul de a fi uitat: un cetățean poate solicita ca datele sale să fie șterse;
dreptul de a transfera date către un alt furnizor de servicii (de exemplu atunci când se
mută de la o rețea socială la alta); precum și dreptul de a fi înștiințat când datele au fost
piratate. Noile norme se aplică tuturor întreprinderilor care își desfășoară activitatea în
Uniune, chiar dacă își au sediul în afara ei. În plus, va fi posibil să se impună măsuri de
remediere, cum ar fi avertismente și ordine, precum și amenzi operatorilor care încalcă
normele.
b. Directiva privind protecția datelor în materie de asigurare a respectării legii
Directiva (UE) 2016/680 a Parlamentului European și a Consiliului din 27 aprilie
2016 privind protecția persoanelor fizice referitor la prelucrarea datelor cu caracter
personal de către autoritățile competente în scopul prevenirii, depistării, investigării
sau urmăririi penale a infracțiunilor sau al executării pedepselor și privind libera
circulație a acestor date și de abrogare a Deciziei-cadru 2008/977/JAI a Consiliului a
devenit aplicabilă în mai 2018. Directiva protejează dreptul fundamental al cetățenilor la
protecția datelor în toate cazurile în care autoritățile de aplicare a legii folosesc date cu
caracter personal. Directiva garantează că datele cu caracter personal ale victimelor,
ale martorilor și ale suspecților sunt protejate în mod corespunzător și facilitează
cooperarea transfrontalieră în domeniul combaterii criminalității și a terorismului.
c. Directiva asupra confidențialității și comunicațiilor electronice
Directiva 2002/58/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 12 iulie 2002 privind
prelucrarea datelor personale și protejarea confidențialității în sectorul comunicațiilor
publice (Directiva asupra confidențialității și comunicațiilor electronice) a fost modificată
prin Directiva 2009/136/CE din 25 noiembrie 2009.
Noua propunere de regulament al Parlamentului European și al Consiliului privind
respectarea vieții private și protecția datelor cu caracter personal în comunicațiile
electronice și de abrogare a Directivei 2002/58/CE (Regulamentul privind viața privată
și comunicațiile electronice) este în curs de examinare.
d. Regulamentul privind prelucrarea datelor cu caracter personal de către instituțiile
și organele Uniunii
Regulamentul (UE) 2018/1725 al Parlamentului European și al Consiliului din
23 octombrie 2018 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea
datelor cu caracter personal de către instituțiile, organele, oficiile și agențiile Uniunii și
privind libera circulație a acestor date și de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 45/2001
și a Deciziei nr. 1247/2002/CE a intrat în vigoare la 11 decembrie 2018.
e. Articole privind protecția datelor în acte legislative sectoriale
Pe lângă principalele acte legislative privind protecția datelor menționate mai sus, se
stabilesc dispoziții specifice privind protecția datelor și în acte legislative sectoriale,
cum ar fi:
— articolul 13 (referitor la protecția datelor personale) din Directiva (UE) 2016/681
a Parlamentului European și a Consiliului din 27 aprilie 2016 privind utilizarea
datelor din registrul cu numele pasagerilor (PNR) pentru prevenirea, depistarea,
investigarea și urmărirea penală a infracțiunilor de terorism și a infracțiunilor grave;

— capitolul VI (referitor la garanțiile privind protecția datelor) din Regulamentul
(UE) 2016/794 al Parlamentului European și al Consiliului din 11 mai 2016
privind Agenția Uniunii Europene pentru Cooperare în Materie de Aplicare a Legii
(Europol);
— capitolul VIII (referitor la protecția datelor) din Regulamentul (UE) 2017/1939 al
Consiliului din 12 octombrie 2017 de punere în aplicare a unei forme de cooperare
consolidată în ceea ce privește instituirea Parchetului European (EPPO).
4. Principalele acorduri internaționale ale UE privind transferurile de date
a. Transferuri de date comerciale: decizii privind caracterul adecvat al nivelului de
protecție
În temeiul articolul 45 din RGPD, Comisia are competența de a stabili dacă o țară
din afara UE oferă un nivel adecvat de protecție a datelor, fie pe baza legislației sale
naționale, fie pe baza angajamentelor internaționale pe care și le-a asumat.
Parlamentul a adoptat mai multe rezoluții în care își exprimă îngrijorarea cu privire la
fluxurile transatlantice de date.
b. Acordul-cadru UE-SUA
În cadrul procedurii de aprobare, Parlamentul a fost implicat în aprobarea acordului
dintre SUA și UE privind protecția informațiilor cu caracter personal în ceea ce privește
prevenirea, investigarea, depistarea și urmărirea penală a infracțiunilor, cunoscut și sub
denumirea de „acordul-cadru”. Obiectivul acordului îl constituie asigurarea unui înalt
nivel de protecție a informațiilor personale transferate în cadrul cooperării transatlantice
în scopul aplicării legii, și anume pentru combaterea terorismului și a criminalității
organizate.
c. Acordurile UE-SUA, UE-Australia și UE-Canada privind registrul cu numele
pasagerilor (PNR)
Uniunea Europeană a semnat acorduri bilaterale privind registrul cu numele pasagerilor
(PNR) cu Statele Unite ale Americii, Australia și Canada. Datele PNR includ informații
furnizate de pasageri în momentul rezervării biletelor sau al înregistrării pasagerilor și
a bagajelor pentru zbor, precum și datele colectate de transportatorii aerieni în scopuri
comerciale proprii. Datele PNR pot fi utilizate de autoritățile de aplicare a legii pentru
combaterea formelor grave de criminalitate și a terorismului.
d. Programul UE-SUA de urmărire a finanțărilor în scopuri teroriste (TFTP)
Uniunea Europeană a semnat un acord bilateral cu SUA privind prelucrarea și transferul
datelor de mesagerie financiară din UE către SUA în scopul programului de urmărire
a finanțărilor în scopuri teroriste.
5. Abordarea aspectelor legate de protecția datelor în rezoluții sectoriale specifice
Mai multe rezoluții ale Parlamentului referitoare la diferite domenii de politică
abordează, de asemenea, protecția datelor cu caracter personal, pentru a se asigura
coerența cu legislația generală a UE privind protecția datelor și protecția vieții private
în aceste sectoare specifice.

6. Autoritățile Uniunii de supraveghere în materie de protecție a datelor
Autoritatea Europeană pentru Protecția Datelor (AEPD) este o autoritate de
supraveghere independentă care garantează că instituțiile și organele UE își respectă
obligațiile în materie de protecție a datelor. Principalele atribuții ale AEPD sunt
supravegherea, consultarea și cooperarea.
Comitetul european pentru protecția datelor (CEPD), fostul Grup de lucru „Articolul 29”,
are statutul unui organism al Uniunii Europene cu personalitate juridică și dispune de
un secretariat independent. CEPD reunește autoritățile naționale de supraveghere ale
Uniunii, AEPD și Comisia. CEPD are competențe extinse de a soluționa litigiile dintre
autoritățile naționale de supraveghere și de a oferi recomandări și îndrumări cu privire
la conceptele cheie din RGPD și din Directiva privind protecția datelor în materie de
aplicare a legii.

Parlamentul a jucat un rol-cheie în elaborarea legislației Uniunii în domeniul protecției
datelor cu caracter personal, introducând protecția vieții private ca o nouă prioritate
politică. De asemenea, în cadrul procedurii legislative ordinare, continuă să lucreze la
reforma protecției datelor, pe picior de egalitate cu Consiliul. Parlamentul și-a încheiat,
de asemenea, activitatea cu privire la ultima piesă importantă din puzzle, și anume noul
regulament privind viața privată și comunicațiile electronice, și, de asemenea, așteaptă
Consiliul să își încheie în sfârșit lucrările pentru a se putea începe negocierile.
Parlamentul a supravegheat îndeaproape acordurile internaționale privind transferurile
de date. Atât prin intermediul procedurii de aprobare, cât și prin intermediul rapoartelor
din proprie inițiativă, s-a asigurat că vocea sa este auzită. Mai mult, înainte de a vota cu
privire la Acordul PNR UE-Canada, a decis să solicite avizul Curții de Justiție, astfel cum
se prevede la articolul 218 alineatul (1) din TFUE, într-o rezoluție din 25 noiembrie 2014.
În avizul astfel obținut la 26 iulie 2017, Curtea a constatat că acordul PNR nu putea fi
încheiat în forma în care fusese conceput, deoarece mai multe dintre dispozițiile sale
nu erau compatibile cu dreptul fundamental la protecția datelor cu caracter personal.
După ce s-a asigurat că normele UE în materie de protecție a datelor sunt puse în
aplicare în mod corespunzător, Parlamentul se va concentra acum, cel mai probabil,
pe monitorizarea modului în care se pune în aplicare legislația.
Udo Bux
01/2020

PROTECȚIA DREPTURILOR FUNDAMENTALE ÎN UE
Uniunea Europeană se întemeiază pe valori precum respectarea demnității umane,

libertatea, democrația, egalitatea, statul de drept și respectarea drepturilor omului,
inclusiv a drepturilor persoanelor care aparțin minorităților, astfel cum se prevede
la articolul 2 din Tratatul privind Uniunea Europeană (TUE). Pentru a se asigura
respectarea acestor valori, articolul 7 din TUE prevede un mecanism al UE care
permite să se stabilească dacă au avut loc încălcări grave și persistente ale valorilor
UE de către un stat membru și, eventual să fie sancționate aceste încălcări, iar acest
mecanism a fost activat recent pentru prima dată. UE este, de asemenea, obligată
să respecte Carta drepturilor fundamentale, care stabilește drepturile pe care trebuie
să le respecte atât Uniunea Europeană, cât și statele membre, atunci când pun în
aplicare legislația UE. În plus, UE s-a angajat să adere la Convenția europeană
pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.
DE LA PROTECȚIA JUDICIARĂ A DREPTURILOR FUNDAMENTALE

LA CODIFICAREA ÎN TRATATE
Comunitățile Europene (CE) (în prezent Uniunea Europeană) au fost înființate inițial ca
o organizație internațională cu un domeniu de competență economică în esență. Prin
urmare, nu s-a considerat necesar să se prevadă norme explicite privind respectarea
drepturilor fundamentale, care, o perioadă lungă de timp, nu au fost menționate în
tratate și se considerau oricum garantate de Convenția europeană pentru apărarea
drepturilor omului și a libertăților fundamentale (Convenția europeană a drepturilor
omului) din 1950, care era semnată de statele membre.
Cu toate acestea, odată ce Curtea de Justiție a Uniunii Europene (CJUE) a afirmat
principiile efectului direct și supremației dreptului european, dar a refuzat să examineze
compatibilitatea hotărârilor cu dreptul național și constituțional al statelor membre
(Stork, cauza 1/58; Ruhrkohlen-Verkaufsgesellschaft, cauzele conexate 36, 37, 38-59
și 40-59), anumite instanțe naționale au început să își exprime îngrijorarea cu privire
la efectele pe care o astfel de jurisprudență le-ar putea avea asupra apărării valorilor
constituționale, cum ar fi drepturile fundamentale. Dacă legislația europeană ar avea
întâietate chiar și față de dreptul constituțional intern, acest lucru ar putea duce la
încălcarea drepturilor fundamentale. Pentru a contracara acest risc teoretic, curțile
constituționale din Germania și Italia au pronunțat în 1974 fiecare câte o hotărâre
în care și-au afirmat competența de a revizui legislația europeană cu scopul de a
garanta compatibilitatea acesteia cu drepturile constituționale (Solange I; Frontini).
Acest lucru a determinat CJUE să afirme, prin intermediul jurisprudenței sale,
principiul respectării drepturilor fundamentale, afirmând că drepturile fundamentale

sunt consacrate în principiile generale ale dreptului comunitar protejate de Curte
(Stauder, cauza 29-69). Acestea sunt inspirate de tradițiile constituționale comune
statelor membre (Internationale Handelsgesellschaft, cauza 11-70) și de tratatele
internaționale pentru protecția drepturilor omului la care statele membre sunt părți
(Nold, cauza 4-73), unul dintre acestea fiind Convenția europeană a drepturilor omului
(Rutili, cauza 36-75).
Odată cu extinderea treptată a competențelor UE la politici care au un impact direct
asupra drepturilor fundamentale, precum politicile în domeniul justiției și afacerilor
interne (JAI), creându-se apoi un veritabil spațiu de libertate, securitate și justiție
(SLSJ), tratatele au fost modificate pentru a angaja ferm UE în ceea ce privește
protecția drepturilor fundamentale. Tratatul de la Maastricht conținea trimiteri la
Convenția europeană a drepturilor omului și la tradițiile constituționale comune ale
statelor membre ca principii generale ale dreptului UE, iar Tratatul de la Amsterdam
a afirmat „principiile” europene pe care se întemeiază UE (în Tratatul de la Lisabona,
„valorile”, astfel cum sunt enumerate la articolul 2 din TUE) și a creat o procedură
de suspendare a drepturilor prevăzute de tratate în cazurile de încălcări grave și
persistente ale drepturilor fundamentale de către un stat membru. Elaborarea Cartei
drepturilor fundamentale și intrarea sa în vigoare alături de Tratatul de la Lisabona
reprezintă cele mai recente evoluții din cadrul acestui proces de codificare menit să
asigure protecția drepturilor fundamentale în UE.
ADERAREA UE LA CONVENȚIA EUROPEANĂ PENTRU APĂRAREA

DREPTURILOR OMULUI ȘI A LIBERTĂȚILOR FUNDAMENTALE
Întrucât Convenția europeană a drepturilor omului este principalul instrument de
protecție a drepturilor fundamentale în Europa, la care au aderat toate statele membre,
aderarea CE la aceasta a părut o soluție logică pentru necesitatea de a lega CE de
obligațiile privind drepturile fundamentale. Comisia Europeană a propus în mod repetat
(în 1979, 1990 și 1993) aderarea CE la convenție. Când i s-a solicitat un aviz privind
acest subiect, Curtea de Justiție a constatat în 1996, în avizul său 2/94, că tratatul
nu prevede nicio competență a CE de a adopta norme privind drepturile omului sau
de a încheia convenții internaționale în acest domeniu, ceea ce făcea ca aderarea să
fie imposibilă din punct de vedere juridic. Tratatul de la Lisabona a remediat această
situație prin introducerea articolului 6 alineatul (2), prin care aderarea UE la Convenția
europeană a drepturilor omului devenea obligatorie. Prin urmare, în ceea ce privește
respectarea drepturilor fundamentale, UE, așa cum se întâmpla deja cu statele sale
membre, s-ar fi aflat sub controlul unei instanțe juridice externe, și anume Curtea
Europeană a Drepturilor Omului (CEDO). Această aderare le-ar permite cetățenilor UE,
dar și resortisanților statelor terțe aflați pe teritoriul UE, să conteste direct în fața CEDO,
pe baza dispozițiilor convenției, actele juridice adoptate de UE, în același mod în care
puteau contesta actele juridice adoptate de statele membre ale UE.
În 2010, imediat după intrarea în vigoare a Tratatului de la Lisabona, UE a inițiat
negocieri cu Consiliul Europei cu privire la un proiect de acord de aderare, care a
fost finalizat în aprilie 2013. În iulie 2013, Comisia a solicitat CJUE să se pronunțe cu
privire la compatibilitatea acestui acord cu tratatele. La 18 decembrie 2014, CJUE a
emis un aviz negativ în care afirma că proiectul de acord este susceptibil să afecteze

negativ caracteristicile specifice și autonomia dreptului UE (Avizul 2/13). În prezent, au
loc discuții privind modul în care pot fi depășite problemele ridicate de CJUE pentru a
se continua negocierile.
CARTA DREPTURILOR FUNDAMENTALE A UE

În paralel cu mecanismul de control „extern” prevăzut prin aderarea CE la Convenția
europeană a drepturilor omului pentru a asigura conformitatea legislației și a politicilor
cu drepturile fundamentale, era nevoie de un mecanism de control „intern” la nivelul
CE, pentru a permite un control judiciar preliminar și autonom din partea CJUE. Pentru
ca acest lucru să fie posibil, era necesară o declarație a drepturilor specifică Uniunii
Europene. Prin urmare, în cadrul Consiliului European de la Köln din 1999, s-a decis
convocarea unei convenții pentru a se elabora o cartă a drepturilor fundamentale.
Carta a fost proclamată în mod solemn de Parlament, Consiliu și Comisie, în anul 2000,
la Nisa. După ce a fost modificată, a fost proclamată din nou în 2007. Cu toate acestea,
în conformitate cu articolul 6 alineatul (1) din TUE, Carta a început să aibă efecte directe
numai după adoptarea Tratatului de la Lisabona la 1 decembrie 2009, devenind astfel
un izvor de drept primar cu caracter obligatoriu.
Deși se bazează pe Convenția europeană a drepturilor omului și pe alte instrumente
europene și internaționale, Carta este inovatoare în diverse moduri, în special deoarece
include, printre alte aspecte, dizabilitatea, vârsta și orientarea sexuală printre motivele
pe baza cărora este interzisă discriminarea și consacră accesul la documente, protecția
datelor și buna administrare printre drepturile fundamentale pe care le afirmă.
Deși domeniul de aplicare al Cartei poate fi, pe de o parte, foarte larg, întrucât
majoritatea drepturilor pe care le recunoaște sunt acordate „tuturor”, indiferent de
naționalitate sau de statut, articolul 51 limitează, pe de altă parte, aplicarea sa la
instituțiile și organele UE și, atunci când acționează pentru punerea în aplicare a
dreptului UE, la statele membre. Această dispoziție servește la trasarea limitelor dintre
domeniul de aplicare al Cartei și cel al constituțiilor naționale și al Convenției europene
a drepturilor omului.
ARTICOLUL 7 DIN TUE, CADRUL PRIVIND STATUL DE DREPT ȘI

CICLUL DE EVALUARE
Odată cu Tratatul de la Amsterdam a fost creat un nou mecanism de sancționare
pentru a se asigura faptul că drepturile fundamentale, dar și alte principii și valori
europene, cum ar fi democrația și statul de drept, sunt respectate de statele membre
ale UE dincolo de limitele legale impuse de competențele UE. Acest lucru a însemnat
că UE i se acordă competența de a interveni în domenii care, altfel, sunt lăsate la
latitudinea statelor membre, în situații de „încălcare gravă și persistentă” a acestor
valori. Parlamentul a propus pentru prima dată un mecanism similar în textul proiectului
de tratat al UE din 1984. Tratatul de la Nisa a adăugat o fază preventivă în cazul unui
„risc clar de încălcare gravă” a valorilor UE într-un stat membru. Această procedură
viza asigurarea faptului că protecția drepturilor fundamentale, precum și a democrației,
a statului de drept și a drepturilor minorităților, astfel cum sunt incluse printre criteriile de

la Copenhaga pentru aderarea noilor state membre, rămâne valabilă și după aderare,
pentru toate statele membre în același mod.
Articolul 7 alineatul (1) din TUE prevede o „etapă preventivă”, prin care o treime
dintre statele membre, Parlamentul European și Comisia au competența de a iniția o
procedură prin care Consiliul poate constata, cu o majoritate de patru cincimi, existența
unui „risc clar de încălcare gravă” într-un stat membru a valorilor UE proclamate la
articolul 2 din TUE, printre care se numără respectarea drepturilor omului, a demnității
umane, a libertății și a egalității și a drepturilor persoanelor care aparțin minorităților.
Înainte de a proceda la această constatare, trebuie să aibă loc o audiere a statului
membru în cauză, căruia îi pot fi prezentate recomandări, iar Parlamentul trebuie să își
dea aprobarea cu o majoritate de două treimi din voturile exprimate și cu majoritatea
absolută a membrilor care îl compun (articolul 354 al patrulea paragraf din TFUE).
Această procedură, care este preventivă, a fost activată recent de Comisie în legătură
cu Polonia și de Parlament în legătură cu Ungaria.
La articolul 7 alineatele (2) și (3) din TUE se prevede, în cazul „existenței unei încălcări
grave și persistente” a valorilor UE, un „mecanism de sancționare” care poate fi activat
de Comisie sau de o treime dintre statele membre (nu de Parlament), după ce statul
membru în cauză a fost invitat să își prezinte observațiile. Consiliul European constată
existența încălcării în unanimitate, după obținerea aprobării Parlamentului cu aceeași
majoritate ca cea pentru mecanismul preventiv. Consiliul European poate decide, de
data aceasta cu majoritate calificată, să suspende anumite drepturi care decurg din
statutul de membru ale statului membru în cauză, inclusiv drepturile de vot în Consiliu.
Consiliul poate decide să modifice sau să revoce sancțiunile, tot cu majoritate calificată.
Statul membru în cauză nu participă la votul din cadrul Consiliului sau al Consiliului
European.
Pentru a elimina decalajul între activarea dificilă din punct de vedere politic a
procedurilor prevăzute la articolul 7 din TUE (folosite pentru abordarea situațiilor
care nu intră în sfera de competență a legislației UE) și procedurile de constatare
a neîndeplinirii obligațiilor, cu efect limitat (folosite în situații specifice care intră în
domeniul de aplicare al legislației UE), Comisia a lansat, în 2014, un „Cadru al UE
pentru consolidarea statului de drept”. Cadrul urmărește să asigure protecția eficientă
și coerentă a statului de drept, aceasta fiind o condiție prealabilă pentru asigurarea
respectării drepturilor fundamentale în situații de amenințare sistemică la adresa lor.
Cadrul precedă și completează articolul 7 din TUE și prevede trei etape: evaluarea
Comisiei, și anume un dialog structurat între Comisie și statul membru, urmat, dacă
este cazul, de un aviz privind statul de drept, o recomandare a Comisiei privind statul
de drept și măsurile subsecvente recomandării, luate de statul membru. Acest cadru a
fost aplicat recent pentru prima dată, în cazul Poloniei.
În iulie 2019, în comunicarea sa intitulată „Consolidarea statului de drept în cadrul
Uniunii – Plan de acțiune” [COM(2019)0343], Comisia a marcat o nouă etapă și a
lansat un ciclu de evaluare a statului de drept, care cuprinde un raport anual privind
statul de drept, prin care se monitorizează situația statului de drept din statele membre,
raport care stă la baza dialogului interinstituțional. Acest raport se referă la protecția
jurisdicțională asigurată de instanțele independente, separarea puterilor și aplicarea
legislației UE, dar și la corupție, pluralismul mass-mediei și alegeri. De asemenea,

acesta abordează extinderea tabloului de bord privind justiția în Uniunea Europeană,
astfel încât să includă nu numai justiția civilă, ci și justiția penală și administrativă,
crearea unei rețele de puncte de contact naționale care să colecteze informații și
să asigure dialogul cu statele membre, precum și menținerea dialogului cu părțile
interesate, inclusiv cu organismele Consiliului Europei, Organizația pentru Securitate și
Cooperare în Europa (OSCE), Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică
(OCDE), rețelele judiciare și ONG-urile.
ALTE INSTRUMENTE ALE UE PENTRU PROTECȚIA DREPTURILOR

FUNDAMENTALE
UE dispune de alte instrumente menite să protejeze drepturile fundamentale.
Atunci când propune o nouă inițiativă legislativă, Comisia îi analizează compatibilitatea
cu drepturile fundamentale prin intermediul unei evaluări a impactului, acest aspect
fiind ulterior examinat și de Consiliu și Parlament. În plus, Comisia publică un raport
anual privind aplicarea Cartei drepturilor fundamentale, care este examinat și dezbătut
de Consiliu, acesta adoptând concluzii în acest sens, și de Parlament, în cadrul
raportului său anual privind situația drepturilor fundamentale în UE. Din 2014, Consiliul
a organizat, de asemenea, un dialog anual între toate statele membre în cadrul
Consiliului pentru a promova și a proteja statul de drept, concentrându-se în fiecare
an pe o altă temă. În contextul semestrului european, aspectele legate de drepturile
fundamentale sunt monitorizate și pot face obiectul unor recomandări specifice fiecărei
țări. Domeniile vizate includ sistemele de justiție (pe baza tabloului de bord privind
justiția), dar și dizabilitățile, drepturile sociale și drepturile cetățenilor (în ceea ce
privește protecția împotriva criminalității organizate și a corupției). Bulgaria și România
fac, de asemenea, obiectul mecanismului de cooperare și verificare, care conține
elemente legate de drepturile fundamentale.
Mai mult, Comisia Europeană, a propus recent un Regulament privind protecția
bugetului Uniunii în cazul unor deficiențe generalizate în ceea ce privește statul de drept
în statele membre, care leagă fondurile UE de respectarea statului de drept. Dacă va fi
adoptat, acest instrument va permite exercitarea unei presiuni asupra statelor membre
care încalcă drepturile fundamentale.
Acțiunile în constatarea neîndeplinirii obligațiilor reprezintă un instrument important
pentru sancționarea încălcărilor drepturilor fundamentale în UE. Aceste acțiuni pot fi
lansate în cazuri individuale și specifice, atunci când legislația națională nu respectă
legislația UE și drepturile fundamentale protejate de aceasta (în timp ce articolul 7 se
aplică în situații care nu intră în domeniul de aplicare al dreptului UE și în care încălcările
drepturilor fundamentale sunt sistematice și persistente).
Agenția pentru Drepturi Fundamentale a Uniunii Europene (FRA), înființată în 2007
la Viena, joacă un rol major în monitorizarea situației drepturilor fundamentale în UE.
FRA are sarcina de a colecta, analiza, difuza și evalua informațiile și datele legate
de drepturile fundamentale. De asemenea, desfășoară cercetări și studii științifice și
publică rapoarte anuale și tematice privind drepturile fundamentale.

Parlamentul a sprijinit întotdeauna consolidarea respectării și protecției drepturilor
fundamentale în UE. Încă din 1977, Parlamentul, a adoptat, alături de Consiliu și
Comisie, o Declarație comună privind drepturile fundamentale, în care cele trei instituții
s-au angajat să asigure respectarea drepturilor fundamentale în cadrul exercitării
competențelor lor. În 1979, Parlamentul a adoptat o rezoluție în care susținea aderarea
Comunității Europene la Convenția europeană a drepturilor omului.
Proiectul de Tratat de instituire a Uniunii Europene din 1984 preciza că Uniunea
trebuie să protejeze demnitatea individului și să le recunoască tuturor persoanelor care
intră sub jurisdicția sa drepturile și libertățile fundamentale ce decurg din principiile
comune ale constituțiilor naționale și ale Convenției europene a drepturilor omului. De
asemenea, proiectul prevedea aderarea Uniunii la Convenția europeană a drepturilor
omului. Într-o rezoluție din 12 aprilie 1989, Parlamentul a proclamat adoptarea
Declarației drepturilor și libertăților fundamentale.
Din 1993, Parlamentul a organizat în fiecare an o dezbatere și a adoptat o rezoluție
referitoare la situația drepturilor fundamentale în UE, pe baza unui raport al Comisiei
sale pentru libertăți civile, justiție și afaceri interne. În plus, Parlamentul a adoptat
o serie de rezoluții care abordează aspecte specifice legate de protecția drepturilor
fundamentale în statele membre.
Parlamentul a sprijinit întotdeauna UE în ceea ce privește o proprie declarație a
drepturilor și a solicitat ca Carta drepturilor fundamentale să fie obligatorie. Acest lucru
a fost realizat în cele din urmă în 2009 prin Tratatul de la Lisabona.
Mai recent, Parlamentul a făcut o serie de sugestii pentru consolidarea protecției
drepturilor fundamentale în UE, propunând noi mecanisme și proceduri pentru a
acoperi lacunele existente. În diverse rezoluții adoptate începând cu 2012, Parlamentul
a solicitat crearea unei comisii de la Copenhaga, precum și a unui ciclu european de
politici în domeniul drepturilor fundamentale, a unui mecanism de alertă timpurie și a
unei proceduri de înghețare, precum și consolidarea FRA.
În cel mai recent text adoptat pe această temă, Parlamentul și-a consolidat propunerile
anterioare și a solicitat instituirea unui „mecanism al UE pentru democrație, statul de
drept și drepturile fundamentale”, care să se bazeze pe un pact al Uniunii sub forma
unui acord interinstituțional cu Comisia și Consiliul. Acesta ar include un ciclu anual
de politici bazat pe un raport elaborat de Comisie și de un grup de experți, urmat de o
dezbatere parlamentară și însoțit de măsuri de abordare a riscurilor sau a încălcărilor[1].
Parlamentul a solicitat, de asemenea, un nou proiect de acord pentru aderarea UE la
Convenția europeană a drepturilor omului, precum și modificări ale tratatului, cum ar
fi eliminarea articolului 51 din Carta drepturilor fundamentale, transformarea acesteia
[1]Comisia a preluat multe dintre sugestiile Parlamentului din comunicarea sa din 2019 (instituirea unui
ciclu interinstituțional, cu un raport anual, în vederea monitorizării situației statului de drept și a aspectelor
conexe în statele membre), dar le-a lăsat deoparte pe cele legate de întregul articol 2 din TUE (nu doar
statul de drept, ci și democrația, drepturile fundamentale și minoritățile), de crearea unei comisii de experți
independenți, de stabilirea unui acord interinstituțional privind ciclul, de formularea unor recomandări
specifice fiecărui stat membru și de reluarea publicării rapoartelor anticorupție.

într-o Declarație UE a drepturilor și eliminarea cerinței de unanimitate în ceea ce
privește egalitatea și nediscriminarea.
În 2018, Parlamentul a adoptat o rezoluție prin care saluta Decizia Comisiei de a activa
articolul 7 alineatul (1) din TUE în legătură cu Polonia, precum și o rezoluție prin care
lansa procedura prevăzută la articolul 7 alineatul (1) din TUE în legătură cu Ungaria,
prezentând Consiliului o propunere motivată prin care acesta este invitat să constate
dacă există un risc clar de încălcare gravă a valorilor menționate la articolul 2 din TUE
și să adreseze recomandări corespunzătoare Ungariei în această privință[2].
Ottavio Marzocchi
12/2019
[2]Pentru informații suplimentare privind activitățile recente ale PE legate de drepturile fundamentale,
a se vedea „The protection of fundamental rights in the EU: European Parliament achievements during
the 2014-2019 legislative term and challenges for the future” („Protecția drepturilor fundamentale în UE:
realizările Parlamentului European în cursul legislaturii 2014-2019 și provocări viitoare”).

PROTECȚIA ȘI GOSPODĂRIREA APELOR
Apa este esențială pentru viața oamenilor, a animalelor și a plantelor și

pentru economie. Protecția și gospodărirea apelor depășește frontierele naționale.
Directiva-cadru a UE privind apa (DCA) stabilește un cadru juridic pentru protejarea
și restabilirea purității apelor din UE și pentru a asigura utilizarea sa sustenabilă
pe termen lung. Aceasta este completată de acte legislative mai specifice, cum
ar fi Directiva privind apa potabilă, Directiva privind calitatea apei pentru scăldat,
Directiva privind inundațiile și Directiva-cadru „Strategia pentru mediul marin”,
precum și de acorduri internaționale.
TEMEI JURIDIC
CONTEXT GENERAL
Apa nu este un produs comercial, ci un bun comun și o resursă limitată care trebuie
protejată și utilizată într-un mod sustenabil, atât din punctul de vedere al calității, cât
și al cantității. Ea este însă supusă presiunilor din cauza multiplelor utilizări diferite în
diverse sectoare, precum agricultura, turismul, transportul și energia. În 2012, Comisia
a lansat Planul de salvgardare a resurselor de apă ale Europei, o strategie pe termen
lung care urmărește să asigure disponibilitatea apei la un nivel de calitate suficient
pentru toate utilizările legitime, printr-o punere în aplicare mai bună a politicii actuale a
UE privind apa, prin integrarea obiectivelor politicii privind apa în alte domenii politice
și prin remedierea lacunelor existente în cadrul actual. Acest plan prevede stabilirea
de către statele membre a unor conturi pentru apă și obiective privind eficiența apei,
precum și elaborarea de standarde ale UE privind reutilizarea apei.
REALIZĂRI
Politica UE a stabilit două cadre juridice principale pentru protecția și gospodărirea
resurselor de apă dulce și a resurselor marine în cadrul unei abordări holistice, bazate
pe ecosistem, și anume Directiva-cadru privind apa (DCA) și Directiva-cadru „Strategia
pentru mediul marin” (DCSM).
A. Directiva-cadru privind apa (DCA) și directive specifice conexe privind apa
Directiva-cadru a UE privind apa stabilește un cadru pentru protecția apelor interioare
de suprafață, a apelor de tranziție, a apelor de coastă și a apelor subterane. Aceasta
urmărește să prevină și să reducă poluarea, să promoveze utilizarea sustenabilă

a apei, să protejeze și să îmbunătățească mediul acvatic și să atenueze efectele
inundațiilor și secetelor. Obiectivul global îl reprezintă atingerea unei stări ecologice
bune pentru toate apele. Prin urmare, statelor membre li se solicită să întocmească așa-
numite planuri de management al bazinului hidrografic pe baza bazinelor hidrografice
geografice naturale, precum și programe specifice de măsuri pentru atingerea
obiectivelor.
DCA este sprijinită de directive mai specifice, și anume Directiva privind
apele subterane, Directiva privind apa potabilă și Directiva privind apa pentru
scăldat, Directiva privind nitrații, Directiva privind tratarea apelor urbane reziduale,
Directiva privind standardele de calitate a mediului și Directiva privind inundațiile:
Directiva privind protecția apelor subterane împotriva poluării și a deteriorării prevede
criterii specifice pentru evaluarea stării chimice bune, pentru identificarea unor tendințe
ascendente semnificative și durabile și pentru definirea nivelurilor de bază în inversarea
tendințelor. Toate valorile-limită pentru poluanți (cu excepția nitraților și pesticidelor,
pentru care limitele sunt stabilite în acte legislative specifice ale UE) sunt stabilite de
statele membre.
Directiva privind apa potabilă definește standardele de calitate esențiale pentru apa
destinată consumului uman. Aceasta le impune statelor membre să monitorizeze
periodic calitatea apei destinate consumului uman prin utilizarea metodei „punctelor
de prelevare”. Statele membre pot include cerințe suplimentare specifice pentru
teritoriul lor, dar numai dacă acest lucru duce la stabilirea unor standarde mai
ridicate. Directiva mai impune furnizarea regulată de informații consumatorilor. Pe
lângă aceasta, din trei în trei ani trebuie prezentate Comisiei rapoarte privind calitatea
apei potabile. La 1 februarie 2018 și ca reacție la inițiativa cetățenească europeană
„Right2Water”, Comisia a publicat o propunere de reînnoire a Directivei vechi de 20
de ani. Directiva revizuită ar urma să actualizeze standardele de siguranță existente
și să îmbunătățească accesul la apă potabilă sigură conform celor mai recente
recomandări ale Organizației Mondiale a Sănătății. În plus, ar urma să sporească
transparența pentru consumatori în ceea ce privește calitatea apei potabile și apa
furnizată, contribuind astfel la reducerea numărului de sticle de plastic ca urmare a
încrederii sporite în apa de la robinet. O evaluare la nivelul UE a siguranței apei bazată
pe riscuri ar trebui să ajute la identificarea și abordarea posibilelor riscuri cărora le sunt
expuse sursele de apă încă de la nivelul de distribuție.
Directiva privind apa pentru scăldat vizează să îmbunătățească sănătatea publică și
protecția mediului prin stabilirea de dispoziții privind monitorizarea și clasificarea (în
patru categorii) a apei pentru scăldat și informarea publicului în acest sens. În timpul
sezonului de scăldat, statele membre trebuie să preleve probe din apa pentru scăldat
și să evalueze concentrația a cel puțin două bacterii specifice o dată pe lună în fiecare
zonă de scăldat. Acestea trebuie să informeze publicul prin intermediul „profilurilor
apei pentru scăldat” care conțin, de exemplu, informații despre tipul de poluare și
sursele care afectează calitatea apei pentru scăldat. Există un simbol standard pentru
informarea publicului cu privire la clasificarea apei pentru scăldat și la eventuale
interdicții de scăldat. Comisia și Agenția Europeană de Mediu (AEM) publică anual un
raport de sinteză privind calitatea apei pentru scăldat.

Directiva privind standardele de calitate a mediului stabilește limite pentru concentrațiile
a 33 de substanțe prioritare ce prezintă un risc semnificativ pentru mediul acvatic sau
prin intermediul acestuia la nivelul UE și 8 alți agenți poluanți în apele de suprafață. În
timpul unei revizuiri, au fost adăugate 12 substanțe noi la lista existentă și s-a introdus
obligația care îi revine Comisiei de a stabili o listă suplimentară de substanțe care să fie
monitorizate în toate statele membre (listă de supraveghere) pentru a sprijini revizuirile
viitoare ale listei de substanțe prioritare.
Directiva privind tratarea apelor reziduale urbane are ca scop protejarea mediului
împotriva efectelor negative ale deversărilor de ape reziduale urbane și ale deversărilor
din industrie. Directiva stabilește standarde minime și calendare pentru colectarea,
tratarea și evacuarea apelor reziduale urbane, introduce controale privind eliminarea
nămolului de epurare și solicită să se elimine treptat practica descărcării în mare a
nămolului de epurare.
În prezent se discută noi norme pentru a contracara penuria de apă prin facilitarea
reutilizării apelor uzate tratate pentru irigații agricole.
Directiva privind nitrații urmărește protecția apelor împotriva poluării cauzate de nitrați
proveniți din surse agricole. Un regulament complementar le cere statelor membre
să prezinte Comisiei un raport, din patru în patru ani, conținând informații în legătură
cu codurile de bună practică agricolă, zonele desemnate vulnerabile la nitrați (ZVN),
rezultatele monitorizării apelor și rezumate ale programelor de acțiune. Atât directiva,
cât și regulamentul au drept scop protejarea rezervelor de apă potabilă și prevenirea
daunelor cauzate de eutrofizare.
Directiva UE privind inundațiile are ca scop reducerea și gestionarea riscurilor pe care
inundațiile le comportă asupra sănătății umane, mediului, infrastructurii și proprietății.
Directiva cere statelor membre să realizeze evaluări preliminare pentru identificarea
bazinelor hidrografice și a zonelor costiere aferente care sunt expuse riscurilor și
ulterior să elaboreze hărți privind riscul de inundații și planuri de gestionare a riscului de
inundații axate pe prevenire, protecție și pregătire. Toate aceste acțiuni vor fi realizate
în conformitate cu DCA și cu planurile de gestionare ale bazinelor hidrografice incluse
în aceasta.
B. Politica marină și de coastă a UE
Directiva-cadru „Strategia pentru mediul marin” este pilonul de mediu al politicii
maritime integrate (PMI) a UE, instituită cu scopul de a consolida dezvoltarea
sustenabilă a economiei sale maritime, protejând totodată mediul său marin. Obiectivul
directivei-cadru este de a atinge o stare ecologică bună a apelor marine ale UE
până în 2020, continuarea protecției și conservării acestora și prevenirea deteriorării
lor ulterioare. Aceasta stabilește regiunile marine europene (Marea Baltică, Oceanul
Atlantic de Nord-Est, Marea Mediterană și Marea Neagră) și subregiunile acestora în
cadrul frontierelor geografice stabilite de convențiile existente privind mările regionale.
Pentru a obține o stare ecologică bună până în 2020, statele membre trebuie să
elaboreze strategii bazate pe ecosistem pentru apele lor marine, care să fie revizuite
din șase în șase ani. Un regulament privind managementul integrat al zonei costiere

(ICZM) definește, în plus, principiile bunei planificări și managementului zonelor
costiere de care statele membre trebuie să țină seama.
Scurgerile de hidrocarburi provocate de accidentul petrolierului Erika din 1999
au determinat UE să-și consolideze rolul în domeniul siguranței maritime și al
poluării marine prin instituirea Agenției Europene pentru Siguranță Maritimă (EMSA),
responsabilă, printre altele, de prevenirea și gestionarea poluării cauzate de nave
și de instalațiile de petrol și gaze. O directivă privind poluarea cauzată de nave și
introducerea unor sancțiuni în caz de încălcare, precum și actualizarea acesteia,
vizează să asigure că persoanelor responsabile de scurgeri poluante în mare li se
aplică sancțiuni eficace și disuasive, care pot fi penale sau administrative. Evacuarea
de substanțe poluante provenite de la nave trebuie considerată infracțiune penală dacă
a fost comisă cu intenție, din imprudență sau dintr-o neglijență gravă și are ca rezultat
deteriorarea gravă a calității apei.
C. Acordurile internaționale privind apele regionale
Protecția apelor marine în Europa este guvernată de patru structuri de cooperare
internaționale (așa-numitele convenții privind mările regionale) dintre statele membre
și țările vecine cu care au ape comune: Convenția OSPAR din 1992 (bazată pe
convențiile anterioare de la Oslo și Paris) pentru Atlanticul de Nord-Est; Convenția de
la Helsinki (HELCOM) din 1992 privind zona Mării Baltice; Convenția de la Barcelona
(UNEP-MAP) din 1995 pentru Mediterana și Convenția de la București din 1992 privind
Marea Neagră. Râurile din UE sunt protejate conform Convenției pentru protecția
Dunării din 1996 și Convenției pentru protecția Rinului din 2009. Cooperarea de mediu
interregională axată pe apele marine sau bazinele hidrografice a permis crearea mai
multor strategii macroregionale în UE: Strategia pentru regiunea Mării Baltice din 2009
(prima strategie globală a UE concepută pentru o macroregiune), Strategia pentru
regiunea Dunării (2011) și Strategia pentru regiunea Mării Adriatice și a Mării Ionice
(2014).

În prima inițiativă cetățenească europeană, „Right2Water”, instituțiile europene și
statele membre au fost îndemnate să se asigure că toți cetățenii se bucură de dreptul
la apă și salubritate, că aprovizionarea cu apă și gospodărirea resurselor de apă nu
sunt supuse normelor pieței interne și că serviciile legate de apă sunt excluse din
măsurile de liberalizare. Drept răspuns la această inițiativă cetățenească europeană,
Parlamentul, cu majoritate largă, a invitat Comisia să propună legislație pentru punerea
în aplicare a dreptului omului la apă și salubrizare, astfel cum este recunoscut de
Națiunile Unite, și, dacă este cazul, o revizuire a DCA care să recunoască accesul
universal și dreptul omului la apă.
Subliniind necesitatea tranziției către o economie circulară, Parlamentul a sprijinit
planurile de promovare a reutilizării apei pentru irigațiile agricole. În același spirit, a
susținut planurile de îmbunătățire a calității apei de la robinet, cu scopul de a reduce
gradul de utilizare a sticlelor din plastic.
În rezoluția sa referitoare la guvernanța internațională a oceanelor, Parlamentul
„subliniază că dezvoltarea unei economii maritime sustenabile și reducerea presiunilor

asupra mediului marin impun luarea de măsuri în ceea ce privește schimbările
climatice, poluarea de origine terestră care ajunge în mări și oceane, poluarea marină
și eutrofizarea, în ceea ce privește protejarea, conservarea și refacerea ecosistemelor
marine și a biodiversității și în ceea ce privește utilizarea sustenabilă a resurselor
marine”. În acest context, „îndeamnă Comisia să sprijine eforturile internaționale de
protecție a biodiversității marine, în special în cadrul negocierilor în curs privind
un nou instrument obligatoriu din punct de vedere juridic pentru conservarea și
utilizarea sustenabilă a biodiversității marine în zonele din afara jurisdicției naționale”
și „invită Comisia să propună o legislație mai strictă menită să asigure conservarea și
exploatarea sustenabilă a biodiversității marine din zonele aflate în jurisdicția statelor
membre ale Uniunii Europene”.
Zsuzsanna Laky
11/2019

REGIMURILE COMERCIALE APLICABILE
ȚĂRILOR ÎN CURS DE DEZVOLTARE
Politica de dezvoltare promovată de UE subliniază importanța comerțului și se

concentrează asupra țărilor care au cel mai mult nevoie de ajutor. Sistemul
generalizat de preferințe oferă țărilor în curs de dezvoltare acces preferențial la piața
UE pentru unele categorii de bunuri. Acordurile de parteneriat economic asigură un
tratament comercial preferențial pentru țări din Africa, zona Caraibilor și Pacific, iar
regimul „Totul în afară de arme” este în vigoare pentru țările cel mai puțin dezvoltate.
Aceste sisteme sunt conforme cu normele Organizației Mondiale a Comerțului.
TEMEI JURIDIC
Temeiul juridic al politicii comerciale comune îl constituie articolul 207 din Tratatul
privind funcționarea Uniunii Europene (TFUE). La articolul 188 alineatul (2) din TFUE se
precizează că, în punerea în aplicare a politicii comerciale comune, se aplică procedura
legislativă ordinară, care implică aprobarea Parlamentului.
În temeiul articolului 218 din TFUE, aprobarea Parlamentului este necesară pentru
încheierea de acorduri comerciale internaționale precum acordurile de parteneriat
economic (APE). Competența Parlamentului s-a lărgit nu numai în temeiul Tratatului
de la Lisabona, care extinde domeniul de aplicare al procedurii legislative ordinare, ci și
prin practica din cursul actualei legislaturi parlamentare. Angajamentul său pentru o mai
mare transparență în negocierile comerciale a condus la anunțul făcut de președintele
Comisiei, dl Juncker, care în discursul său din septembrie 2017 privind starea Uniunii
a precizat că toate mandatele de negociere vor fi declasificate.
UE – COMERȚ ȘI DEZVOLTARE
Comunicarea Comisiei din 2012 intitulată „Comerț, creștere și dezvoltare: Adaptarea
politicii comerciale și de investiții pentru țările care au cel mai mult nevoie de sprijin”[1]
a marcat o schimbare importantă a paradigmei de comerț și dezvoltare a UE. Chiar
dacă a plasat în continuare comerțul în centrul strategiilor de dezvoltare, comunicarea
a subliniat necesitatea tot mai accentuată de a se diferenția între țările în curs de
dezvoltare, pentru a se acorda o mai mare atenție celor care au cel mai mult nevoie de
sprijin. Aceasta a vizat și multiplicarea sinergiilor dintre politicile comerciale și cele de
dezvoltare, cu respectarea principiului coerenței politicilor UE în favoarea dezvoltării
[1]COM(2012)0022.

și a Comunicării din 2011 privind o agendă a schimbării[2], pe lângă reafirmarea
importanței de a se respecta valorile esențiale ale UE, printre care drepturile omului.
La nivel multilateral, UE sprijină Agenda de dezvoltare a Organizației Mondiale a
Comerțului (OMC), care a fost lansată la Doha în 2001. În octombrie 2015, UE a ratificat
acordul privind facilitarea comerțului, încheiat în cadrul celei de a noua Conferințe
ministeriale a OMC de la Bali, care este deosebit de important pentru țările în curs
de dezvoltare și țările fără ieșire la mare. La cea de-a zecea conferință ministerială a
OMC, UE, împreună cu alți membri ai OMC, a fost activă în promovarea altor aspecte
de interes pentru țările în curs de dezvoltare. Cu toate acestea, lipsa de rezultate de la
cea de a 11-a Conferință ministerială a OMC de la Buenos Aires din decembrie 2017
nu a permis să se realizeze alte progrese pentru țările în curs de dezvoltare.
Inițiativa privind ajutorul pentru comerț, lansată în decembrie 2005 cu ocazia
Conferinței ministeriale a OMC, este o completare a Agendei de dezvoltare de la Doha
și acordă sprijin în vederea consolidării capacităților comerciale pentru a crea creștere
economică și a combate sărăcia. În 2007, UE a adoptat o strategie specială privind
ajutorul pentru comerț, care a fost actualizată pentru a fi în concordanță cu Agenda
ONU 2030 pentru dezvoltare durabilă, cu Consensul european privind dezvoltarea și
cu Strategia globală a UE. În iulie 2017, Comisia a publicat un raport, care a fost urmat
de o nouă comunicare în noiembrie 2017. La 11 decembrie 2017, Consiliul a adoptat
concluziile sale în acest sens, iar Parlamentul a organizat o audiere în august 2017.
SISTEMUL GENERALIZAT DE PREFERINȚE

Obiectivul Sistemului generalizat de preferințe (SGP) este de a facilita accesul țărilor și
teritoriilor în curs de dezvoltare pe piața UE prin reducerea tarifelor aplicate bunurilor lor.
Inițial, UE a acordat preferințe tarifare unilaterale pentru a genera venituri suplimentare
din export pentru țările în curs de dezvoltare, pentru ca acestea să le poată investi
în propria lor dezvoltare durabilă. În temeiul reformei din 2012[3], regimul SGP a fost
orientat mai mult către acele țări care au cel mai mult nevoie de sprijin, țările cel mai
puțin dezvoltate, menținându-se, în același timp, cele trei componente ale sistemului.
Prima componentă este SGP standard: un regim comercial autonom prin care UE
oferă pentru anumite bunuri străine acces preferențial nereciproc pe piața UE sub
formă de tarife reduse sau zero. A doua componentă, SGP+, este un regim specific de
încurajare, care oferă reduceri tarifare țărilor vulnerabile care au ratificat și au pus în
aplicare convenții internaționale referitoare la drepturile omului, drepturile lucrătorilor,
protecția mediului și buna guvernanță. A treia componentă este inițiativa „Totul în afară
de arme” (EBA – „Everything but arms”), care garantează acces în UE fără cote și fără
taxe vamale pentru toate produsele, cu excepția armelor și munițiilor, care provin din
48 dintre țările cel mai puțin dezvoltate.
Criteriile de eligibilitate pentru „SGP standard”, care oferă o reducere a taxelor de
aproximativ 66 % la toate liniile tarifare, au fost înăsprite pentru a include doar țările cele
mai vulnerabile și cu venituri reduse sau medii inferioare. Drept urmare, grupul țărilor
[2]„Creșterea impactului politicii UE în domeniul dezvoltării: o agendă a schimbării” (COM(2011)0637).

[3]Regulamentul (UE) nr. 978/2012 al Parlamentului European și al Consiliului din 25 octombrie 2012 de
aplicare a unui sistem generalizat de preferințe tarifare și de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 732/2008
al Consiliului (JO L 303, 31.10.2012, p. 1).

beneficiare a fost redus în mod semnificativ, de la 176 la 23 în perioada 2016-2017,
respectiv 16 în 2019, țările clasificate de Banca Mondială ca țări cu venituri ridicate sau
medii superioare fiind eliminate treptat din sistem.
SGP+, regimul special de încurajare a dezvoltării durabile și a bunei guvernanțe,
prevede în continuare taxe vamale zero pentru aproximativ 66 % din toate liniile
tarifare care sunt desemnate în cadrul SGP standard pentru țările în curs de dezvoltare
considerate vulnerabile. Participarea la acest regim depinde însă de ratificarea și
punerea în aplicare de către țările respective a 27 de convenții internaționale relevante
pentru dezvoltarea durabilă, printre care se numără convenții privind drepturile
fundamentale ale omului, convenții privind drepturile lucrătorilor și unele convenții
privind protecția mediului, precum și convenții referitoare la combaterea producției
și a traficului de droguri ilegale. Nerespectarea acestor cerințe duce la suspendarea
concesiilor tarifare. Lista beneficiarilor numără opt țări. Cele două sisteme SGP vor fi
aplicabile până în decembrie 2023.
Inițiativa „Totul în afară de arme” oferă acces fără cote și fără taxe vamale pentru toate
produsele importate din 48 de țări cel mai puțin dezvoltate, cu excepția armelor și
munițiilor, pe o perioadă nelimitată. Dintre acestea, 34 sunt țări din Africa, opt din Asia,
cinci din zona Pacificului, iar una este din Caraibi (Haiti). Toate țările care au semnat
și ratificat acorduri de liber-schimb (ALS) cu UE vor înceta automat să mai beneficieze
de tratament preferențial, indiferent de nivelul lor de dezvoltare.
ACORDURI DE PARTENERIAT ECONOMIC

În temeiul Acordului de la Cotonou din 2000, acordurile de parteneriat economic (APE)
au devenit principalul instrument de promovare a comerțului între UE și țările din Africa,
zona Caraibelor și Pacific. Aceste acorduri reprezintă piatra de temelie a relațiilor
comerciale ACP-UE, care constituie unul dintre cei trei piloni ai acordului de la Cotonou,
și sunt concepute astfel încât să fie compatibile cu principiile OMC. Ele înlocuiesc în
mod progresiv regimul comercial preferențial unilateral al UE.
Negocierile privind APE, care au fost lansate în 2002, erau prevăzute să se încheie
până în 2008. Deoarece procesul de negociere a durat mult mai mult decât se
preconizase, UE a adoptat un regulament privind accesul pe piață pentru a asigura un
regim temporar de acces pe piață până în 2014, care a fost ulterior prelungit pentru
încă doi ani, până la definitivarea procesului de încheiere, semnare și ratificare a
APE. Procesul nu a creat dimensiunea regională dorită deoarece, la data expirării
regulamentului privind accesul pe piață (1 octombrie 2016), doar două regiuni complete
semnaseră un APE (care nu este încă ratificat) și doar un singur APE regional era
în vigoare. Începând cu 28 iulie 2016, Regulamentul privind accesul pe piață a fost
abrogat și înlocuit cu Regulamentul (UE) 2016/1076 al Parlamentului European și al
Consiliului din 8 iunie 2016[4]. Acordurile de parteneriat economic ar trebui menținute
chiar dacă Acordul de le Cotonou expiră în februarie 2020 și vor continua să joace un
rol central al parteneriatului de după Cotonou.
[4]Regulamentul (UE) 2016/1076 al Parlamentului European și al Consiliului din 8 iunie 2016 privind
aplicarea la produsele originare din anumite state care fac parte din grupul statelor din Africa, zona
Caraibilor și Pacific (ACP) a regimurilor prevăzute în acordurile privind stabilirea sau care conduc la
stabilirea acordurilor de parteneriat economic, JO L 185, 8.7.2016, p. 1.

SITUAȚIA ACTUALĂ[5]
APE cu Forumul statelor din Caraibi (Cariforum) a fost primul acord regional care a
fost semnat, în octombrie 2008, și aprobat de către Parlament, la 25 martie 2009.
Actualmente provizoriu în vigoare, instituțiile comune ale APE reunindu-se periodic
începând din 2010. Prima revizuire a avut loc în 2015, iar cea mai recentă reuniune a
instituțiilor comune a avut loc în decembrie 2018, în Castries, Saint Lucia, iar Consiliul
comun de Miniștri se va întruni în regiunea Cariforum în prima jumătate a anului 2020.
Ambele părți instituie un sistem comun de monitorizare pentru a măsura punerea în
aplicare și impactul APE. Sunt în curs de desfășurare negocieri pentru acordul de
protejare a anumitor indicații geografice (IG), precum și un studiu de evaluare ex post
privind primii 10 ani de punere în aplicare. Un document de lucru comun UE-Cariforum
va fi publicat în 2020.
Africa de Vest: negocierile privind un APE regional între UE și 16 țări din Africa de Vest
au fost încheiate în februarie 2014, iar textul a fost parafat la 30 iunie 2014. Textul
a fost sancționat de șefii de stat ai Comunității Economice a Statelor din Africa de
Vest (ECOWAS) la 10 iulie 2014. Toate statele membre ale UE și 15 dintre statele
Africii de Vest, cu excepția Nigeriei, au semnat APE. Mauritania și ECOWAS au semnat
un acord de asociere la 9 august 2017, pentru a defini participarea acestei țări la
politica comercială a ECOWAS, inclusiv la APE. Între timp, Côte d’Ivoire și Ghana au
semnat APE bilaterale „interimare” la 26 noiembrie 2008 și, respectiv, la 28 iulie 2016.
Parlamentul European și-a dat aprobarea la 1 decembrie 2016 și ambele acorduri
interimare sunt în vigoare cu titlu provizoriu. Cele mai recente reuniuni ale Comitetului
mixt APE interimar au avut loc cu Côte d’Ivoire în martie 2018 la Abidjan și cu Ghana
la sfârșitul lunii noiembrie 2019 la Bruxelles. Ghana și UE au aprobat oferta de acces
integral pe piață și calendarul propus de Ghana. Ghana va începe să își liberalizeze
piața pentru produsele din UE până în primul trimestru al anului 2020, operațiune care
urmează să fie încheiată până în 2029. Părțile au convenit, de asemenea, asupra
versiunii finale a Protocolului privind regulile de origine. Următoarea reuniune este
programată pentru al doilea trimestru al anului 2020.
Africa Centrală: Camerunul a fost singura țară din regiunea Africii Centrale care a
semnat APE cu UE, la 15 ianuarie 2009. Parlamentul European a aprobat acest
acord în iunie 2013. În iulie 2014, Parlamentul din Camerun a ratificat acordul, iar la
4 august 2014 acordul a intrat în faza de aplicare provizorie. Cea de-a patra reuniune
a Comitetului APE a avut loc în februarie 2019 la Yaoundé, Camerun, iar următoarea
este programată pentru sfârșitul lui 2019 sau începutul lui 2020, la Bruxelles. Între timp
se întrețin contacte între această regiune și UE privind aderarea altor țări din Africa
Centrală, dar nu a fost semnat încă niciun APE regional.
Africa de Est și de Sud (AES): în 2009, patru țări din regiune (Mauritius, Seychelles,
Zimbabwe și Madagascar) au semnat un APE care se aplică în mod provizoriu din
14 mai 2012. Parlamentul l-a aprobat la 17 ianuarie 2013. Acordul este deschis și
altor țări, iar Insulele Comore l-au semnat în iulie 2017. Au avut loc șapte reuniuni
ale Comitetului interimar APE AES-UE, cea mai recentă având loc în ianuarie 2019
la Bruxelles. Părțile au convenit să extindă domeniul de aplicare al APE, inclusiv
la toate aspectele legate de comerț, cum ar fi legătura dintre comerț și dezvoltarea

durabilă, pe lângă organismele consultative ale societății civile și parlamente. Acestea
intenționează să ia o decizie formală cu privire la APE modernizat, care va fi un acord
cuprinzător, modern și de ultimă generație, cu ocazia următoarei reuniuni, programată
să aibă loc în ianuarie 2020 în Seychelles.
Comunitatea Africii de Est (CAE): negocierile privind APE regional au fost încheiate cu
succes la 16 octombrie 2014. La 1 septembrie 2016, Kenya și Rwanda au semnat APE,
la fel ca statele membre ale UE și UE. Procesul de ratificare este în curs de desfășurare
în Kenya și Rwanda. Uganda și Burundi intenționează să semneze și ele APE. Din
păcate, la 11 noiembrie 2016, membrii Parlamentului Tanzaniei au votat împotriva
ratificării APE. În februarie 2019, CAE a convenit să poarte discuții suplimentare cu UE
pe teme de interes pentru unele state membre ale CAE.
Comunitatea de Dezvoltare a Africii Australe (SADC): după 10 ani de la lansare,
negocierile privind APE au fost încheiate cu succes în iulie 2014. Acordul a fost semnat
în iunie 2016 de către UE și grupul APE din SADC, care este format din șase dintre
cei 15 membri ai Comunității de Dezvoltare a Africii Australe (Botswana, Lesotho,
Mozambic, Namibia, Swaziland și Africa de Sud), și a intrat în vigoare în mod provizoriu
în octombrie 2016, după ce Parlamentul European și-a dat aprobarea în septembrie
2016. Mozambic a ratificat acordul în aprilie 2017, care în prezent este aplicat cu
titlu provizoriu de la 4 februarie 2018. Angola are statut de observator și ar putea
semna în viitor acordul. Prima reuniune a comitetului comun pentru comerț și dezvoltare
a avut loc în februarie 2017, urmată de o a doua reuniune în octombrie 2017. O
a treia reuniune a avut loc în februarie 2018. După intrarea provizorie în vigoare a
acordului, părțile au abordat diverse aspecte ținând de punerea sa în aplicare, printre
care monitorizarea aplicării, implicarea societății civile, precum și cadrul instituțional
al acordului. O primă reuniune a Consiliului comun a avut loc în februarie 2019, la
Cape Town, Africa de Sud, în cadrul căreia s-a adoptat cadrul privind litigiile și cadrul
instituțional al APE. Următoarea reuniune a TDC este programată pentru sfârșitul
anului 2019.
Regiunea Pacificului: APE a fost semnat de către UE cu Papua-Noua Guinee (PNG) în
iulie 2009 și cu Fiji în decembrie 2009. Parlamentul a aprobat acest acord în ianuarie
2011. Parlamentul PNG a ratificat APE în mai 2011, iar în iulie 2014 Fiji a decis aplicarea
provizorie a APE. În iulie 2018, Tonga și-a exprimat intenția de a adera la APE. Au
loc negocieri cu Insulele Solomon, iar Samoa și-a încheiat recent procesul de aderare
la APE, care este în vigoare cu titlu provizoriu din decembrie 2018. Au avut loc șase
reuniuni ale Comitetului pentru comerț al APE interimar UE-Pacific: în aprilie 2011 și în
februarie 2012 la Port Moresby și în iulie 2013, iunie 2015, octombrie 2017 și, cel mai
recent, în octombrie 2018 la Bruxelles. Următoarea reuniune este prevăzută pentru
2020.
Gonzalo Urbina Treviño

11/2019

REGIUNILE ULTRAPERIFERICE (RUP)
Există măsuri specifice pentru a sprijini dezvoltarea regiunilor celor mai îndepărtate
ale Uniunii Europene, cunoscute sub denumirea de „regiuni ultraperiferice”:
Guadelupa, Guyana Franceză, Réunion, Martinica, Mayotte și Saint-Martin (Franța),
Azore și Madeira (Portugalia) și Insulele Canare (Spania). Acest sprijin are drept
obiectiv compensarea constrângerilor legate de poziția geografică îndepărtată a
acestor regiuni.
TEMEI JURIDIC
CONTEXT
O parte din teritoriul unora dintre statele membre se află în zone ale globului care
sunt îndepărtate de Europa. Aceste regiuni, cunoscute sub denumirea de regiuni
ultraperiferice (RUP), se confruntă cu o serie de dificultăți legate de caracteristicile
lor geografice, în special: îndepărtarea, insularitatea, dimensiunile reduse, topografia
dificilă și climatul. Ele sunt dependente din punct de vedere economic de un număr
mic de produse (adesea produse agricole sau resurse naturale). Aceste caracteristici
reprezintă constrângeri pentru viitorul lor potențial de dezvoltare.
În prezent, există nouă regiuni ultraperiferice:
— cinci departamente franceze de peste mări – Martinica, Mayotte, Guadelupa,
Guyana Franceză și Réunion;
— o comunitate franceză de peste mări – Saint-Martin;
— două regiuni autonome portugheze – Madeira și Azore;
— o comunitate autonomă spaniolă – Insulele Canare.
Ar trebui subliniat că regiunile ultraperiferice nu sunt totuna cu țările și teritoriile de
peste mări (TTPM) ale UE. Există 13 TTPM care au legături constituționale cu unul
dintre următoarele state membre: Danemarca, Franța și Țările de Jos. TTPM nu
aparțin pieței unice și trebuie să respecte obligațiile impuse țărilor terțe în ceea ce
privește comerțul, în special regulile de origine, standardele de sănătate și de sănătate
a plantelor și măsurile de salvgardare. Relațiile de asociere ale UE cu TTPM sunt
prezentate detaliat în Decizia 2013/755/UE a Consiliului adoptată la 25 noiembrie
2013. În temeiul articolului 355 din Tratatul de la Lisabona, la inițiativa statului membru
interesat, Consiliul European are dreptul de a modifica statutul unei anumite țări sau

al unui anumit teritoriu de peste mări francez(e), danez(e) sau olandez(e) (mai exact,
RUP sau TTPM), fără a fi necesară modificarea tratatului. De exemplu, până la sfârșitul
anului 2011, Saint Barthélemy a fost o regiune ultraperiferică a UE, dar în 2012 a
devenit TTPM. Viceversa, în 2014, Mayotte, care avea statutul de TTPM, a devenit
RUP prin Decizia Consiliului.
Tabel: date referitoare la regiunile ultraperiferice
PIB pe cap
de locuitor
Distanța față
exprimat ca
de capitala 2
Suprafață (km ) Populație
procent din
națională (km)
media UE
(UE=100) (*)
UE 28 - 4 407 569,1 508 450 856 100
Franța*** - 633 186,6 66 415 161 106
Portugalia - 92 226 10 374 822 77
Spania - 505 944 46 449 565 90
Azore 1 548 2 322 245 766 69,2
1 850 (media
Insulele
pentru toate 7 445 2 135 722 78,2
Canare
insulele)
Guadelupa 7 578 1 681,6 393 392 73,1
Guyana
7 841 83 533,9 262 527 58,4
Franceză
Madeira 1 041 802 256 424 73,39
Martinica 7 641 1 128 376 847 77,03
Réunion 9 921 2 503,7 850 996 69,92
Saint- 86 (53 pentru
6 700 36 457 -
Martin (**) partea franceză)
Mayotte 8 444 374 235 132 30,75
(*) Date pentru 2015, cu excepția Azorelor, a Madeirei și a Martinicăi (2014), precum
și a Guadelupei (2016); Surse: Eurostat, Institutul național de statistică al Portugaliei.
(**) Surse: INSEE (Franța), 2015, și „Ministère Français des Outre-Mer” (ministerul
țărilor și teritoriilor franceze de peste mări); nu există date recente privind PIB-ul.
(***) Suprafața totală a Franței include RUP, dar nu și TTPM.
Sursa: Eurostat, 2015.
OBIECTIVE
Indiferent de distanța mare care le separă de continentul european, regiunile
ultraperiferice fac parte integrantă din Uniunea Europeană, iar acquis-ul UE este pe
deplin aplicabil pe teritoriul lor. Totuși, din cauza poziției lor geografice specifice și a
dificultăților pe care le implică acest lucru, politicile UE au trebuit să se adapteze la
situația lor specială.

Măsurile relevante privesc, în special, domenii precum politica vamală și cea
comercială, politica fiscală, zonele libere, politica agricolă și cea din domeniul
pescuitului și condițiile de furnizare a materiilor prime și a bunurilor de primă necesitate.
De asemenea, normele privind ajutorul de stat și condițiile de acces la fondurile
structurale și la programele orizontale ale Uniunii pot fi adaptate la nevoile acestor
regiuni [de exemplu, alocările speciale din Fondul european de dezvoltare regională
(FEDR) destinate RUP].
Pe lângă alocările speciale din FEDR, RUP beneficiază, în domeniul agriculturii, și de
programele POSEI (Programe de opțiuni specifice depărtării și insularității), finanțate
din FEGA (a se vedea tabelul de mai jos). Aceste programe se axează pe două
principale tipuri de măsuri:
— modalități de aprovizionare specifice, care vizează diminuarea costurilor
suplimentare legate de aprovizionarea cu produse de bază pentru consumul
uman, pentru prelucrare sau pentru utilizare ca factori de producție agricolă;
— măsuri de sprijinire a producției agricole locale.
Pentru perioada de programare 2014-2020, UE alocă regiunilor ultraperiferice circa
13 miliarde EUR din fondurile structurale și de investiții europene (fondurile ESI) după
cum urmează:
Tabel: Fonduri alocate RUP din fondurile structurale
și de investiții europene în perioada 2014-2020
(miliarde
Fonduri alocate RUP din fondurile ESI
EUR)
FEDR
(inclusiv alocările speciale destinate RUP și Cooperarea teritorială
5
europeană)
Fondul social european (FSE) [inclusiv inițiativa „Locuri de muncă
1,9
pentru tineri” (YEI)]
Fondul european agricol pentru dezvoltare rurală (FEADR) 1,5
Programe de opțiuni specifice depărtării și insularității (POSEI)
(finanțate din Fondul european de garantare agricolă – FEGA) 4,6
Fondul european pentru pescuit și afaceri maritime (FEPAM) 0,3
Total 13,3
Sursa: Comisia Europeană, Al patrulea forum al regiunilor ultraperiferice, 30-31 martie

2017
În propunerea sa privind politica de coeziune post-2020, Comisia a prevăzut
continuarea alocării speciale de peste 1,5 miliarde EUR din FEDR dedicată RUP.
Acestea vor primi, de asemenea, 270 de milioane EUR în cadrul programelor de
cooperare („Interreg”).

STRATEGIA EUROPEANĂ PENTRU REGIUNILE ULTRAPERIFERICE
În octombrie 2017, Comisia a publicat o comunicare intitulată „Un parteneriat strategic
consolidat și reînnoit cu regiunile ultraperiferice ale UE” [COM(2017)0623]. Această
strategie propune o nouă abordare pentru a răspunde mai bine nevoilor specifice
ale fiecăreia dintre cele nouă regiuni ultraperiferice ale UE. Strategia le va ajuta să
creeze noi oportunități pentru locuitorii lor, să stimuleze competitivitatea și inovarea
în sectoare precum agricultura, pescuitul sau turismul și va aprofunda cooperarea cu
țările învecinate.
Strategia se axează pe patru piloni:
— un nou model de guvernanță întemeiat pe un parteneriat puternic;
— valorificarea atuurilor RUP;
— favorizarea creșterii economice și a creării de locuri de muncă; și
— intensificarea cooperării.

În ciuda faptului că toate deciziile prin care acestor regiuni le este acordat statutul de
regiuni ultraperiferice sunt luate de Consiliul European, Parlamentul joacă un rol foarte
activ în sprijinirea RUP.
Parlamentul European și Consiliul dispun de aceleași competențe în ceea ce privește
legislația referitoare la politicile cele mai importante ale UE, cum ar fi politica regională,
politica agricolă, politica din domeniul pescuitului și cea din domeniul educației. În
activitatea sa, Parlamentul ia în considerare situația specifică a regiunilor ultraperiferice
și sprijină inițiativele care vizează impulsionarea dezvoltării lor.
În cursul negocierilor privind cadrul de reglementare pentru perioada 2014-2020,
Parlamentul a susținut principiul conform căruia regiunile ultraperiferice ar trebui să
fie tratate diferențiat în ceea ce privește ratele de cofinanțare, dispozițiile speciale
ale FEDR privind investițiile productive în întreprinderi și normele specifice privind
programele de cooperare teritorială europeană. În plus, în 2014, Parlamentul a adoptat
Rezoluția referitoare la dezvoltarea optimă a potențialului regiunilor ultraperiferice prin
crearea de sinergii între fondurile structurale și alte programe ale Uniunii Europene[1]. În
această rezoluție, Parlamentul a amintit caracteristicile speciale ale RUP și a subliniat
că este necesar să se creeze sinergii între sprijinul acordat din fondurile structurale
regiunilor ultraperiferice și programele de la nivelul UE, cum ar fi Orizont 2020, LIFE
+ și COSME.
Mai recent, Parlamentul a dezbătut un raport din proprie inițiativă privind RUP, care se
concentrează asupra punerii în aplicare a articolului 349 din TFUE, acoperind domenii
precum politica comercială a UE, politica sa maritimă, pescuitul și creșterea albastră,
politica de coeziune, mediul și energia.
[1]JO C 285, 29.8.2017, p. 58.

Marek Kołodziejski
02/2020

SĂNĂTATE PUBLICĂ
Tratatul de la Lisabona a subliniat importanța politicii de sănătate, stipulând că

„în definirea și punerea în aplicare a tuturor politicilor și acțiunilor Comunității
se asigură un nivel ridicat de protecție a sănătății umane”. Responsabilitatea
principală pentru protecția sănătății și, în special, a sistemelor de sănătate, revine
în continuare statelor membre. Cu toate acestea, UE joacă un rol important în
îmbunătățirea sănătății publice, în prevenirea și gestionarea bolilor, atenuarea
surselor de pericol pentru sănătatea umană și armonizarea strategiilor de sănătate
între statele membre. UE a aplicat cu succes o politică cuprinzătoare prin intermediul
strategiei de sănătate „Sănătate pentru creștere economică” și programul său de
acțiuni pentru (2014-2020), precum și a unui corp de legislație secundară. Fondul
social european Plus (FSE +) va continua să furnizeze finanțare în perioada de
programare 2021-2027.
TEMEI JURIDIC
Articolele 168 și 114 din TFUE. Curtea de Justiție a Uniunii Europene s-a pronunțat în
numeroase ocazii cu privire la modul în care UE poate urmări obiectivele în materie de
sănătate publică prin integrarea pieței interne, evocând articolul 114 ca temei juridic.
OBIECTIVE
Cele trei obiective strategice ale politicii de sănătate a UE sunt următoarele:
— Promovarea unei stări bune de sănătate – prevenirea bolilor și promovarea unor
stiluri de viață sănătoase prin abordarea aspectelor legate de nutriție, activitate
fizică, consumul de alcool, fumatul și consumul de droguri, riscurile legate de
mediu și leziunile. Având în vedere îmbătrânirea populației, nevoile de sănătate
specifice ale persoanelor în vârstă impun, de asemenea, mai multă atenție, iar în
ultimii ani s-a acordat o importanță mai mare sănătății mintale;
— Protejarea cetățenilor împotriva amenințărilor pentru sănătate – îmbunătățirea
monitorizării și pregătirii pentru situații de urgență în cazuri de epidemie sau
bioterorism, pentru a mări capacitatea de reacție la noi provocări legate de
sănătate, cum ar fi schimbările climatice;
— Sprijinirea sistemelor de sănătate dinamice pentru a ajuta sistemele de sănătate
ale statelor membre să răspundă provocărilor pe care le reprezintă îmbătrânirea
populației, cerințele tot mai mari ale cetățenilor și mobilitatea pacienților și

a personalului medical și pentru a ajuta statele membre să facă sustenabile
sistemele lor de sănătate.
REALIZĂRI
Din punct de vedere istoric, politica de sănătate a UE își are originea în dispozițiile cu
privire la sănătate și siguranță, dezvoltându-se mai târziu ca urmare a liberei circulații
a persoanelor și mărfurilor pe piața internă, ceea ce a făcut necesară coordonarea
sănătății publice. În armonizarea măsurilor pentru crearea pieței interne, propunerile
în domeniul sănătății și siguranței s-au bazat pe un nivel ridicat de protecție. Diferiți
factori, printre care criza provocată de encefalopatia spongiformă bovină („boala vacii
nebune”) de la sfârșitul secolului trecut, au făcut ca sănătatea și protecția să devină
puncte importante ale agendei politice. Înființarea agențiilor specializate, cum ar fi
Agenția Europeană pentru Medicamente (EMA) și crearea Centrului European de
Prevenire și Control al Bolilor (ECDC) demonstrează angajamentul crescând al UE
față de politica de sănătate. Sănătatea publică a mai beneficiat și de acțiuni în domenii
politice, precum mediul și alimentația, printre multe altele. Intrarea în vigoare a cadrului
REACH pentru evaluarea și înregistrarea substanțelor chimice și crearea unei Agenții
Europene pentru Siguranța Alimentară (EFSA) sunt, de asemenea, indicatori adecvați
ai eforturilor multidisciplinare îndreptate în direcția îmbunătățirii sănătății cetățenilor
europeni.
A. Acțiuni trecute și context
În ciuda lipsei unei baze juridice clare, politica de sănătate publică s-a dezvoltat
în mai multe direcții cu mult înainte de instituirea tratatului actual. Legislația privind
medicamentele a fost deja introdusă din anul 1965 pentru a garanta standarde
ridicate în cercetarea și industria farmaceutică, armonizarea procedurilor naționale de
acordare a licențelor pentru medicamente și introducerea de norme privind publicitatea,
etichetarea și distribuția. Programele de cercetare în domeniul medical și al sănătății
publice datează din 1978 și au cuprins aspecte precum problemele de sănătate
influențate de vârstă, mediu și stilul de viață, riscuri de iradiere și analiza genomului
uman, axându-se mai ales asupra principalelor boli. Statele membre au convenit să
își acorde reciproc asistență în cazul catastrofelor și al bolilor extrem de grave: „boala
vacii nebune” oferă un exemplu marcant al unei forme de cooperare și asistență.
Acțiunile din trecut, care au dus la configurația actualei politici în domeniul sănătății
a UE, au luat în considerare mai multe inițiative specifice. Apariția dependenței de
droguri, a bolilor precum cancerul și SIDA (printre altele), reprezentând probleme
majore pentru sănătate, alături de circulația tot mai liberă a pacienților și a personalului
medical în interiorul UE, i-au asigurat sănătății publice un loc și mai important pe
agenda UE.
Tratatul de la Maastricht din 1992, care a creat Uniunea Europeană, a introdus
sănătatea publică în tratatul fondator. Domeniul de aplicare este destul de limitat, dar
a creat un temei juridic clar pentru adoptarea de măsuri politice în domeniul sănătății.
Tratatul de la Amsterdam din 1997 a consolidat și mai mult dispozițiile și, în timp ce
competența principală în materie de sănătate revine tot statelor membre, rolul UE a
devenit mai proeminent. UE ar putea adopta acum măsuri menite să asigure (și nu pur

și simplu „să contribuie la”, ca înainte) un nivel ridicat de protecție a sănătății umane, iar
statele membre ar putea coopera în legătură cu orice cauze de pericol pentru sănătatea
umană.
În 1993, Comisia a publicat o comunicare privind cadrul de acțiune în domeniul sănătății
publice, care a identificat mai multe direcții de acțiune, de la promovarea sănătății
la bolile rare, abordând problema cancerului și a medicamentelor. Aceasta a fost
predecesorul programelor de sănătate publică multianuale. Concluzia primului program
a fost că era nevoie de o abordare mai orizontală, interdisciplinară, în care acțiunea
UE ar putea aduce o valoare adăugată. Această abordare a fost luată în considerare
pentru elaborarea programelor ulterioare[1], și anume Programul de sănătate publică al
UE pentru perioada 2003-2008, programul în domeniul sănătății 2009-2013 și cel de
al treilea program în domeniul sănătății pentru perioada 2014-2020.
B. Evoluții recente
În ultimii ani, instituțiile s-au concentrat pe trei dimensiuni-cheie cu implicații directe
pentru politicile de sănătate publică.
1. Consolidarea cadrului interinstituțional
Rolul Parlamentului, ca organ de codecizie alături de Consiliu, a fost consolidat în ceea
ce privește aspectele legate de sănătate, mediu și protecția consumatorilor. Modul în
care Comisia lansează inițiative legislative a fost adaptat, cu proceduri de consultare
standardizate între servicii, stabilirea de noi reguli privind comitologia și dialogul cu
societatea civilă și experții. În sfârșit, rolul jucat de agenții (EMA, ECDC, EFSA) a fost
consolidat, mai exact prin crearea în 2005 a unei Agenții Executive pentru Sănătate și
Consumatori (EAHC), care pune în aplicare programul UE pentru sănătate.
2. Necesitatea de a consolida capacitatea de reacție rapidă
Se consideră esențial în ziua de astăzi ca UE să aibă o capacitate de reacție rapidă,
care să îi permită să intervină în cazul amenințărilor grave la adresa sănătății într-o
manieră coordonată, mai ales având în vedere pericolul bioterorismului și potențialul
epidemiilor la nivel mondial, într-o perioadă în care transporturile internaționale rapide
facilitează răspândirea bolilor.
3. Necesitatea unei mai bune coordonări a promovării sănătății și a prevenirii bolilor
Scopul acestor acțiuni este abordarea principalelor cauze care stau la baza stării
precare de sănătate legate de stilul de viață personal și de factorii economici și
de mediu (poluarea din pesticide, metale grele, perturbatori endocrini). Acțiunile vor
presupune mai ales coordonarea strânsă cu alte domenii ale politicilor UE, cum
ar fi mediul, transporturile, agricultura și dezvoltarea economică. Pe lângă acestea,
acțiunile vor implica o consultare mai strânsă a tuturor părților interesate și o mai mare
deschidere și transparență în procesul de decizie. O inițiativă majoră este stabilirea
unui mecanism de consultare publică privind aspectele de sănătate.
[1]https://ec.europa.eu/health/programme/policy/eight_programmes_en

C. Probleme actuale și provocări viitoare[2]
1. Sănătatea în toate domeniile de acțiune
Sinergiile dintre diferitele domenii de acțiune permit abordarea aspectelor legate de
sănătate în contextul lor mai larg. Strategia „De la fermă la consumator”[3] va contribui
la producția nu doar a unor alimente sustenabile, ci și a unor produse alimentare mai
sănătoase; Planul de acțiune „Poluare zero”[4] va crea spații de viață mai curate și mai
sănătoase; Integrarea fondurilor de sănătate publică în Fondul social european Plus
(FSE +)[5], împreună cu alte fonduri și programe, va contribui la abordarea problemelor
de sănătate din diferite puncte de vedere. Atenuarea impactului schimbărilor climatice
include, de asemenea, abordarea problemelor de sănătate cauzate sau exacerbate de
schimbările climatice[6], cum ar fi creșterea numărului de decese cauzate de valuri de
căldură și de dezastre naturale, precum și schimbarea modelelor de infecție pentru boli
transmise prin apă și boli transmise de insecte, melci sau alte animale cu sânge rece.
Abordarea „Sănătatea în toate politicile” (HIAP), codificată în Tratatul UE și în
Carta drepturilor fundamentale, răspunde caracterului transsectorial al problemelor de
sănătate publică și urmărește integrarea aspectelor legate de sănătate în toate politicile
relevante[7].
2. Prevenirea bolilor și promovarea sănătății
Cancerul este a doua cauză de deces în UE, ale cărei consecințe sunt resimțite nu
numai la nivel individual și familial, ci și la nivelul sistemelor naționale de asistență
medicală, al bugetelor și al productivității economice. O abordare globală, numită Planul
european de luptă împotriva cancerului[8], este în curs de elaborare și cuprinde măsuri
de prevenire, diagnosticare precoce, tratament și monitorizare.
Pe lângă noile inițiative, este necesar, de asemenea, să se pună în aplicare în mod
corespunzător măsurile existente și să se revizuiască eventual inițiativele existente. De
exemplu, există recomandări în vigoare la nivelul UE cu privire la programele naționale
de screening pentru cancerul de sân, cancerul de col uterin și cancerul colorectal, dar
și cu privire la populația țintă, participarea la examenele de screening, iar monitorizarea
rezultatelor pozitive sau nesigure variază foarte mult de la un stat membru la altul.
De asemenea, există dezbateri în curs privind oportunitatea extinderii domeniului de
aplicare a programului de screening pentru a include și alte tipuri de cancer, precum
și pentru extinderea populației-țintă.
Acțiunea comună a UE privind sănătatea mintală și bunăstarea[9] s-a derulat în
perioada 2013-2018 și a creat un cadru european de acțiune privind sănătatea mintală
și bunăstarea[10]. Deși durata acțiunii comune a fost limitată, sănătatea mintală continuă
să reprezinte o problemă importantă. Sinuciderea fiind a doua cauză principală a
[3]https://ec.europa.eu/food/farm2fork_en
[4]https://ec.europa.eu/info/sites/info/files/european-green-deal-communication_en.pdf
[5]https://ec.europa.eu/health/funding/future_health_budget_en
[6]https://www.who.int/news-room/fact-sheets/detail/climate-change-and-health
[7]Articolul 9 și articolul 168 alineatul (1) din Tratatul privind funcționarea UE; Articolul 35 din Carta
drepturilor fundamentale.
[8]https://ec.europa.eu/health/non_communicable_diseases/cancer_ro
[9]https://ec.europa.eu/health/non_communicable_diseases/mental_health_en
[10]https://www.mentalhealthandwellbeing.eu/

deceselor în grupa de vârstă 15-29 de ani, prevenirea, conștientizarea, nestigmatizarea
și posibilitatea de a primi ajutor în caz de depresie, automutilare și risc de sinucidere
rămân de o importanță majoră. Sănătatea mintală în școli și la locul de muncă necesită,
de asemenea, o atenție specială.
În ceea ce privește bolile transmisibile, legislația în vigoare (Decizia 1082/2013/UE)[11]
are ca scop să ofere cadrul de abordare a amenințărilor transfrontaliere la adresa
sănătății: ECDC a pus în aplicare un sistem de alertă precoce și de reacție, iar un
Comitet pentru securitate sanitară coordonează măsurile de combatere a focarelor de
boală și a epidemiilor. În aceste cazuri, cooperarea cu Organizația Mondială a Sănătății
a ONU este esențială, după cum se poate observa în cazul recentului focar al noului
coronavirus (nCov-2019) la începutul anului 2020[12].
Drogurile, alcoolul și consumul de tutun sunt factori de viață care au un impact grav
asupra sănătății umane, iar lupta împotriva acestora reprezintă o preocupare majoră
pentru politica de sănătate publică. Directiva privind produsele din tutun (Directiva
2014/40/UE[13]; aplicabilă din 2016) și Directiva privind produsele din tutun (Directiva
2011/64/UE[14]) au fost etape importante ale acestui proces. Posibila continuare a
Strategiei UE în materie de droguri pentru perioada 2013-2020[15] și a Strategiei
UE privind alcoolul pentru perioada 2006-2012 [COM(2006)0625][16] face obiectul
discuțiilor și al evaluării ulterioare.
Planul de acțiune al UE privind obezitatea infantilă pentru perioada 2014-2020[17]
reprezintă un pas important în raționalizarea diferitelor măsuri de combatere a
obezității, deși evaluarea la jumătatea perioadei a arătat un potențial suplimentar de
consolidare a sistemului, în timp ce Consiliul a constatat că programul nu este suficient
de eficace.
3. Schimbări societale, tranziția demografică
Tendințele demografice recente au adus și mai multe probleme în cadrul politicii de
sănătate. Îmbătrânirea populației din Uniune, cererea de menținere a calității vieții la
o vârstă înaintată și sustenabilitatea sistemelor de sănătate necesită un răspuns. În
2020, OMS lansează Deceniul îmbătrânirii în condiții bune de sănătate, iar Comisia
Von der Leyen s-a angajat să elaboreze o carte verde privind îmbătrânirea populației.
Recentele crize ale migrației și sosirea unui număr mare de migranți din afara UE au
determinat adoptarea unui plan de acțiune privind integrarea resortisanților țărilor terțe
[COM(2016)0377][18]. Planul de acțiune abordează, printre altele, dezavantajele legate
de sănătate cu care se confruntă migranții, inclusiv accesul la serviciile de sănătate.
[11]JO L 293 5.11.2013, p. 1.

[12]https://www.ecdc.europa.eu/en/case-definition-and-european-surveillance-human-infection-novel-
coronavirus-2019-ncov
[13]JO L 127 29.4.2014, p. 1.
[14]JO L 176 5.7.2011 p. 24.
[15]JO 2012/C 402/01.
[16]https://eur-lex.europa.eu/legal-content/EN/TXT/PDF/?uri=CELEX:52006DC0625&from=EN
[17]https://ec.europa.eu/health/sites/health/files/nutrition_physical_activity/docs/
childhoodobesity_actionplan_2014_2020_en.pdf
[18]https://ec.europa.eu/home-affairs/sites/homeaffairs/files/what-we-do/policies/european-agenda-
migration/proposal-implementation-package/docs/20160607/communication_action_plan_integration_third-
country_nationals_en.pdf

Se preconizează că Agenda europeană privind migrația și noul Pact privind migrația și
azilul propus de noua Comisie vor îmbunătăți și mai mult situația.
În 2015, Parlamentul European a solicitat luarea de măsuri pentru reducerea
inegalităților în rândul copiilor în domenii precum sănătatea și introducerea unei
garanții pentru copii în contextul unui plan european de combatere a sărăciei în rândul
copiilor[19]. Se așteaptă ca noua Comisie să dea rezultate în acest sens, în timp ce
Curtea de Conturi Europeană analizează, de asemenea, eficacitatea sprijinului acordat
de Comisie statelor membre în ceea ce privește reducerea sărăciei în rândul copiilor.
4. Medicamente[20]
Noul regulament privind studiile clinice și legislația privind dispozitivele medicale
și dispozitivele de diagnostic in vitro vor deveni aplicabile în 2020. Monitorizarea
aplicării practice a acestor regulamente va fi importantă pentru a vedea dacă acestea
aduc rezultatele așteptate. Accesul la medicamente la prețuri accesibile și abordarea
deficitelor de medicamente vor figura pe agenda politică în următorii ani, în special din
perspectiva Brexitului. Evaluarea legislației privind medicamentele pentru copii și bolile
rare, precum și directivele privind sângele, țesuturile și celulele vor deschide calea unor
posibile modificări viitoare. Parlamentul European și-a exprimat deja îngrijorarea cu
privire la atitudinea ezitantă față de vaccinuri și la scăderea ratelor de vaccinare[21] și
și-a exprimat punctul de vedere cu privire la Planul de acțiune european „O singură
sănătate ” privind rezistența la antimicrobiene[22]; aceste aspecte vor rămâne esențiale
și în următorii ani.
5. e-Sănătatea
Tehnologiile informației și comunicațiilor îmbunătățesc întregul ciclu de viață al
problemelor de sănătate, de la prevenire prin diagnosticare la tratarea, monitorizarea
și gestionarea sănătății și a stilului de viață. Digitalizarea sectorului asistenței medicale
face parte din strategia UE privind piața unică digitală[23] și are un potențial enorm;
pentru ca să dea rezultate, sunt în curs de desfășurare mai multe măsuri.
Comunicarea din 2018 privind transformarea digitală a serviciilor de sănătate și de
îngrijire a persoanelor în cadrul pieței unice digitale [COM(2018)0233[24]] identifică
drept priorități accesul cetățenilor la datele lor privind sănătatea, inclusiv la nivel
transfrontalier; medicina personalizată prin infrastructuri europene comune de date,
care să permită cercetătorilor și altor profesioniști din domeniul sănătății să pună în
comun resurse în întreaga UE; și responsabilizarea cetățenilor cu instrumente digitale
pentru feedback din partea utilizatorilor și pentru asistență axată pe pacient (soluții
mobile de sănătate, medicamente personalizate). Infrastructura de servicii digitale de
e-sănătate[25] va furniza rețeaua fizică necesară.
[19]https://eur-lex.europa.eu/legal-content/RO/TXT/?uri=CELEX%3A52015IP0401
[23]https://ec.europa.eu/digital-single-market/en
[24]https://eur-lex.europa.eu/legal-content/RO/TXT/?uri=COM%3A2018%3A233%3AFIN
[25]https://ec.europa.eu/health/ehealth/overview_ro

Parlamentul European a promovat în mod consecvent instituirea unei politici coerente
în materie de sănătate publică. De asemenea, acesta a încercat, în mod activ, să
consolideze și să promoveze o politică de sănătate prin numeroase avize, studii,
dezbateri, declarații scrise și rapoarte din proprie inițiativă cu privire la numeroase
aspecte.
Comisia pentru mediu, sănătate publică și siguranță alimentară (ENVI[26]) este
principalul reprezentant al Parlamentului în ceea ce privește aspectele legate de
sănătate, constituind peste 10 % din totalul activității legislative[27]. Printre principalele
dosare legislative recent adoptate[28] se numără, de exemplu, noul regulament privind
studiile clinice, dispozitivele medicale și dispozitivele de diagnostic in vitro, asistența
medicală transfrontalieră, directiva privind produsele din tutun și deciziile de stabilire
a programelor de finanțare în domeniul sănătății. O parte importantă a viitorului
pachet privind Pactul ecologic european [COM(2019)0640] va avea, de asemenea,
un impact direct sau indirect asupra sănătății, cum ar fi strategia pentru o economie
curată și circulară, obiectivul „zero poluare”, realizarea durabilității lanțului alimentar
și neutralitatea climatică. Legislația conexă va fi adoptată de Parlament în calitate de
colegislator. De asemenea, Parlamentul își exercită dreptul de control prin verificarea
și, eventual, prin formularea unor obiecții cu privire la actele delegate și de punere
în aplicare propuse de Comisie în legătură cu legislația adoptată anterior; lucrările
pregătitoare în acest domeniu sunt efectuate de Comisia ENVI. Grupul de lucru pentru
sănătate din cadrul ENVI joacă, la fel ca și în trecut, un rol activ în promovarea
schimburilor dintre deputații europeni și experții în materie privind chestiunile de cea
mai mare actualitate în materie de sănătate, prin organizarea de ateliere tematice și
furnizarea de expertiză scrisă (studii, analize)[29].
Zsuzsanna Laky
02/2020
[26]Comisia ENVI pagina principală: https://www.europarl.europa.eu/committees/ro/envi/home.html

[27]Raport de activitate - Evoluții și tendințe în cadrul procedurii legislative ordinare - a 8-a legislatură; http://
www.epgencms.europarl.europa.eu/cmsdata/upload/f4c0b9d3-fec4-4d79-815b-6356336be5b9/activity-
report-2014-2019_en.pdf
[28]Dosare cu Comisia ENVI în calitate de comisie competentă în fond, căutare în baza de date a
Observatorului legislativ al Parlamentului: https://oeil.secure.europarl.europa.eu/oeil/search/search.do?
searchTab=y&snippet=true&:committeeResponsible_sid=586080&lang=en&dismax=y
[29]Expertiză scrisă pentru Comisia ENVI, disponibilă pe site-ul internet al comisiei: https://
www.europarl.europa.eu/committees/ro/envi/supporting-analyses.html

SĂNĂTATEA ȘI SECURITATEA ÎN MUNCĂ
Îmbunătățirea sănătății și securității în muncă este o chestiune importantă pentru

UE încă din anii ’80. Prin introducerea legislației la nivel european au fost stabilite
standarde minime de protecție a lucrătorilor, permițându-li-se totodată statelor
membre să mențină sau să introducă măsuri mai stricte. După intrarea în vigoare
a Tratatului de la Lisabona, Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene
a căpătat caracter juridic obligatoriu, conferind și mai multă importanță în cadrul
legislației UE politicii în domeniul sănătății și securității.
TEMEIUL JURIDIC
Articolele 91, 114, 115, 151, 153 și 352 din Tratatul privind funcționarea Uniunii
Europene (TFUE).
OBIECTIVE
În temeiul articolului 153 din TFUE, UE încurajează îmbunătățirea mediului de lucru
prin armonizarea condițiilor de muncă, în vederea protejării sănătății și securității
lucrătorilor. În acest scop, sunt prevăzute cerințe minime la nivelul UE, permițându-li-se
statelor membre să introducă un nivel mai ridicat de protecție la nivel național în cazul
în care doresc acest lucru. De asemenea, tratatul prevede că directivele adoptate nu
trebuie să impună constrângeri administrative, financiare sau juridice care ar împiedica
crearea și dezvoltarea întreprinderilor mici și mijlocii.
REALIZĂRI
A. Evoluția pe plan instituțional
Sub auspiciile Comunității Europene a Cărbunelui și Oțelului (CECO) s-au derulat
diverse programe de cercetare în domeniul sănătății și securității în muncă (SSM).
Necesitatea unei abordări globale a acestei chestiuni a devenit mai pregnantă odată
cu fondarea Comunității Economice Europene (CEE) în 1957. În 1974, a fost înființat
Comitetul consultativ pe probleme de securitate, igienă și protecție a sănătății la locul de
muncă, al cărui rol era să asiste Comisia. Pentru realizarea pieței unice europene, erau
necesare cerințe minime în ceea ce privește sănătatea și securitatea la locul de muncă.
Acest lucru a dus la adoptarea unei serii de directive, ca de exemplu Directiva 82/605/
CEE (înlocuită prin Directiva 98/24/CE) privind protecția lucrătorilor împotriva riscurilor
legate de expunerea la plumb metalic, Directiva 83/477/CEE (modificată ultima dată

prin Directiva 2009/148/CE) privind azbestul și Directiva 86/188/CEE (modificată ultima
dată prin Directiva 2003/10/CE) privind zgomotul.
1. Actul Unic European
Prin adoptarea Actului Unic European în 1987, sănătatea și securitatea în muncă
au fost introduse pentru prima dată într-un articol al Tratatului CEE care stabilește
cerințe minime și autorizează Consiliul să adopte cu majoritate calificată directive
privind securitatea și sănătatea în muncă. Obiectivele erau: îmbunătățirea sănătății și
securității lucrătorilor la locul de muncă; armonizarea condițiilor din mediul de lucru;
prevenirea „dumpingului social” pe măsură ce realizarea pieței interne făcea progrese
și prevenirea deplasării întreprinderilor spre zone cu un nivel de protecție mai scăzut
cu scopul de a obține un avantaj competitiv.
2. Tratatul de la Amsterdam (1997)
Tratatul de la Amsterdam a consolidat statutul aspectelor legate de ocuparea forței
de muncă prin introducerea titlului „Ocuparea forței de muncă” și a Acordului social.
Pentru prima dată, directivele de stabilire a condițiilor minime în domeniul sănătății și
securității în muncă și al condițiilor de muncă erau adoptate de Parlament și de Consiliu
împreună, prin intermediul procedurii de codecizie.
3. Contribuția Tratatului de la Lisabona (2007)
Tratatul de la Lisabona conține o „clauză socială” potrivit căreia cerințele sociale trebuie
luate în considerare în cadrul politicilor Uniunii. Odată cu intrarea în vigoare a Tratatului
de la Lisabona, Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene a dobândit caracter
juridic obligatoriu pentru statele membre atunci când pun în aplicare legislația UE.
4. Pilonul european al drepturilor sociale (2017)
Pilonul european al drepturilor sociale, semnat de Consiliu, Comisie și Parlament
în noiembrie 2017, stabilește 20 de drepturi și principii, inclusiv dreptul consacrat
prin articolul 31 din Carta drepturilor fundamentale la condiții de muncă ce respectă
sănătatea, siguranța și demnitatea lucrătorilor. Cu toate că pilonul nu are caracter
juridic obligatoriu, acesta constituie un pachet de măsuri și instrumente legislative care
vizează să determine o convergență ascendentă în ceea ce privește condițiile de trai
și de muncă în UE.
B. Etape importante: directive și Agenția Europeană pentru Sănătate și Securitate
în Muncă
1. Directiva-cadru 89/391/CEE și directive individuale
Articolul 137 din Tratatul de la Nisa (acum articolul 53 din TFUE) a constituit baza
eforturilor UE de a îmbunătăți mediul de lucru în vederea protejării sănătății și securității
lucrătorilor. Una dintre etapele marcante a fost adoptarea Directivei-cadru 89/391/
CEE, care acordă o atenție deosebită culturii prevenirii. Aceasta a prevăzut măsuri
preventive, furnizarea de informații și consultații, o participare echilibrată și formarea
lucrătorilor și a reprezentanților acestora în sectorul public și în sectorul privat.
Directiva-cadru, pe lângă faptul că stă la baza a peste 25 de directive individuale în
diferite domenii și a Regulamentului (CE) nr. 2062/94 al Consiliului privind înființarea
Agenției Europene pentru Sănătate și Securitate în Muncă, a avut, de asemenea, un

impact asupra altor acte legislative referitoare la lucrătorii temporari și la aspecte ale
timpului de lucru în diverse directive.
Directivele individuale includ următoarele:
— cerințe privind sănătatea și securitatea la locul de muncă (89/654/CEE) și
semnalizarea de securitate și sănătate la locul de muncă (92/58/CEE);
— folosirea echipamentului de lucru (89/655/CEE modificată prin Directiva 2001/45/
CE și Directiva 2009/104/CE); a echipamentelor individuale de protecție (89/656/
CEE) și lucrul la monitor (90/270/CEE) și manipularea manuală (90/269/CEE);
— sectoare: șantierele temporare sau mobile (92/57/CEE); industria extractivă (de
foraj) (92/91/CEE; 92/104/CEE) și navele de pescuit (93/103/CE);
— grupuri: lucrătoarele gravide (92/85/CEE) și protecția tinerilor la locul de muncă
(94/33/CE);
— agenți: expunerea la agenți cancerigeni (90/394/CEE) și Directiva privind protecția
lucrătorilor împotriva riscurilor legate de expunerea la agenți cancerigeni sau
mutageni la locul de muncă (2004/37/CE); agenții chimici (98/24/CE modificată
prin Directiva 2000/39/CE și Directiva 2009/161/UE); agenți biologici la locul de
muncă (2000/54/CE) și protecția împotriva radiațiilor ionizante (Directiva 2013/59/
Euratom de abrogare a directivelor anterioare conexe); protecția lucrătorilor expuși
unui potențial risc în medii explozive (99/92/CE); expunerea lucrătorilor la riscurile
generate de agenți fizici (vibrații) (2002/44/CE), zgomot (2003/10/CE), câmpuri
electromagnetice (2004/40/CE modificată prin Directiva 2013/35/UE) și radiații
optice artificiale (2006/25/CE);
— substanțe: alinierea mai multor directive privind clasificarea, etichetarea și
ambalarea substanțelor și a amestecurilor (Directiva 2014/27/UE).
Actualizarea Directivei 2004/37/CE privind protecția lucrătorilor împotriva riscurilor
legate de expunerea la agenți cancerigeni sau mutageni la locul de muncă a fost
un proces îndelungat, care a durat mai mulți ani: O primă tranșă de 13 substanțe a
fost inclusă într-o propunere din mai 2016, care a fost adoptată în cele din urmă în
decembrie 2017. O a doua propunere din ianuarie 2017 de revizuire a limitelor pentru
alte șapte substanțe a fost adoptată abia în ianuarie 2019, după ce Parlamentul a
reușit să obțină ca în domeniul de aplicare să fie inclusă o valoare-limită a expunerii
în context profesional la noxele provenite de la motoarele diesel. O a treia propunere
din aprilie 2018, acoperind alte cinci substanțe folosite în metalurgie, galvanoplastie,
minerit, reciclare, laboratoare și asistența medicală, a fost adoptată în cele din urmă
în iunie 2019, ca Directiva 2019/983.
Acordurile încheiate între partenerii sociali în cadrul dialogului social sunt o altă
modalitate de a iniția legislație socială (2.3.7). La 19 decembrie 2016, Consiliul a
adoptat Directiva 2017/159/UE, care pune în aplicare acordul partenerilor sociali privind
îmbunătățirea condițiilor de muncă în sectorul pescuitului, la care s-a ajuns în 2013. Cu
toate acestea, punerea în aplicare a unui acord similar în sectorul serviciilor de coafură
a durat mai mult de patru ani. Motivul a fost revizuirea întregului corp de legislație

privind sănătatea și securitatea în muncă, în cadrul Programului privind o reglementare
adecvată și funcțională (REFIT) al Comisiei.
2. Agenția Europeană pentru Sănătate și Securitate în Muncă (EU-OSHA)
Agenția Europeană pentru Sănătate și Securitate în Muncă, având sediul la Bilbao, a
fost înființată în 1996. Obiectivul ei este încurajarea punerii în comun a cunoștințelor
și informațiilor pentru a promova o cultură a prevenirii riscurilor. Aceasta a dezvoltat
platforma online pentru Evaluarea interactivă online a riscurilor (OiRA), ce cuprinde
instrumente de evaluare sectorială a riscurilor favorabile IMM-urilor în toate limbile,
și instrumentul electronic Substanțe periculoase, care oferă consiliere specifică
întreprinderii cu privire la substanțele periculoase și produsele chimice și la modul
în care pot fi aplicate bunele practici și măsurile de protecție. În 2016, EU-OSHA
a finalizat un proiect-pilot privind sănătatea și securitatea lucrătorilor vârstnici, care
a avut o durată de trei ani și a fost inițiat de Comisie la solicitarea Parlamentului
European. În plus, începând din anul 2000, agenția a desfășurat anual campanii de
informare privind diferite aspecte legate de sănătate și securitate, sub denumirea
„Locuri de muncă sănătoase”, ultima dintre acestea fiind „Locurile de muncă sănătoase
gestionează substanțele periculoase”. Campania pentru perioada 2020-2022 se
axează pe prevenirea afecțiunilor musculo-scheletice legate de muncă. În 2015, a
finalizat o revizuire a inițiativelor de succes de analiză comparativă în domeniul
sănătății și securității în muncă, făcând astfel posibilă compararea de către organizații
a proceselor lor în materie de sănătate și securitate.
C. Programe de acțiune comunitară și strategii privind sănătatea și securitatea în
muncă
Între 1951 și 1997, au fost operaționale programe de cercetare CECO în domeniul
securității și sănătății la locul de muncă. Agenda socială europeană, adoptată în 2000,
a contribuit la o abordare mai strategică a acestei chestiuni la nivelul UE. Ulterior,
Strategia comunitară privind sănătatea și securitatea la locul de muncă pentru perioada
2002-2006 a adoptat o abordare globală a stării de bine la locul de muncă.
Strategia comunitară pentru perioada 2007-2012 s-a axat pe prevenire. Scopul său
a fost o reducere continuă a numărului accidentelor de muncă și bolilor profesionale
în UE, în special prin definirea și punerea în aplicare a unor strategii naționale,
prin îmbunătățirea și simplificarea legislației existente, precum și prin îmbunătățirea
punerii sale în practică prin intermediul schimbului de bune practici, campaniilor de
sensibilizare și printr-o mai bună informare și formare.
În iunie 2014, Comisia a publicat Cadrul strategic al UE privind sănătatea și siguranța
la locul de muncă 2014-2020, care a fost adoptat de Consiliu în martie 2015. Cadrul
urmărește să abordeze trei mari provocări: îmbunătățirea și simplificarea normelor
existente, îmbunătățirea prevenirii bolilor profesionale, includerea noilor riscuri și luarea
în considerare a îmbătrânirii forței de muncă. O atenție deosebită este acordată nevoilor
microîntreprinderilor și ale întreprinderilor mici. În plus, comunicarea Comisiei din 2017
privind condiții de muncă mai sigure și mai sănătoase s-a axat pe modernizarea
legislației și a politicii UE în materie de securitate și sănătate în muncă. Aceasta a
propus acțiuni concrete, cum ar fi combaterea cancerului ocupațional. În decembrie

2019, Consiliul a adoptat concluzii prin care Comisia era invitată să prezinte un nou
cadru al UE privind sănătatea și securitatea în muncă pentru perioada 2021-2027.

Parlamentul European a subliniat adesea necesitatea unei protecții optime a sănătății
și securității lucrătorilor. Acesta a adoptat numeroase rezoluții, în care a solicitat
acoperirea de către legislația UE a tuturor aspectelor care au un impact direct sau
indirect asupra bunăstării fizice sau mentale a lucrătorilor. Parlamentul a avut o
influență semnificativă și asupra directivelor care îmbunătățesc condițiile de muncă.
Parlamentul sprijină eforturile Comisiei în vederea îmbunătățirii furnizării de informații
către IMM-uri. Parlamentul consideră că munca trebuie adaptată la aptitudinile și
necesitățile persoanelor și nu invers și că mediile de lucru ar trebui dezvoltate astfel
încât să țină seama mai mult de nevoile speciale ale lucrătorilor vulnerabili. Parlamentul
a îndemnat Comisia să investigheze riscurile emergente care nu sunt încă acoperite
de legislația actuală, cum ar fi expunerea la nanoparticule, stresul, epuizarea, precum
și violența și hărțuirea la locul de muncă.
În special, Parlamentul a avut un rol esențial în adoptarea de către partenerii sociali
a unui acord-cadru privind prevenirea rănilor grave în sectorul spitalicesc și în cel al
asistenței medicale, care a fost pus în practică prin Directiva 2010/32/UE a Consiliului.
De asemenea, Parlamentul a solicitat îmbunătățirea legislației în vigoare referitoare
la protecția lucrătoarelor gravide și la protejarea lucrătorilor împotriva afecțiunilor
musculo-scheletice. Alte cerințe esențiale includ o directivă care să stabilească
standarde minime privind recunoașterea bolilor profesionale și extinderea domeniului
de aplicare al Directivei-cadru 89/391/CEE pentru a include anumite grupuri de lucrători
(cum ar fi militarii, lucrătorii independenți, personalul menajer și lucrătorii casnici).
În iunie 2010, Parlamentul a respins propunerea Comisiei de modificare a Directivei
privind timpul de lucru al persoanelor care efectuează activități mobile de transport
rutier, deoarece nu a fost de acord cu excluderea lucrătorilor independenți din domeniul
de aplicare al directivei. Ca urmare, Comisia și-a retras propunerea.
În Rezoluția sa din 25 noiembrie 2015, Parlamentul, ca urmare a adoptării de către
Comisie a Cadrului privind sănătatea și siguranța la locul de muncă 2014-2020, și-
a exprimat regretul că nu fuseseră stabilite obiective specifice în cadru (de exemplu,
obiective indicative pentru reducerea nivelului bolilor profesionale și al accidentelor la
locul de muncă). De asemenea, a solicitat să fie incluse mai multe măsuri legislative și
nelegislative concrete după evaluarea la jumătatea perioadei din 2016.
În plus, în septembrie 2018 Parlamentul a adoptat o rezoluție referitoare la metodele de
reintegrare a lucrătorilor care se recuperează în urma vătămărilor și a bolilor în locuri
de muncă de calitate, care se bazează pe trei piloni: prevenirea și intervenția timpurie;
revenirea în câmpul muncii și modificarea atitudinii față de reintegrarea lucrătorilor.
Dincolo de modificarea legislației propuse și de monitorizarea și încurajarea altor
activități ale Comisiei în domeniul sănătății și siguranței, Parlamentul abordează
subiectul într-o perspectivă de viitor, analizând potențialele riscuri noi legate de
inovarea tehnologică și de schimbările produse în organizarea muncii.

Aoife Kennedy / Stefan Schulz / Monika Szpejna
03/2020

SIGURANȚA ALIMENTARĂ
Politica europeană în materie de siguranță alimentară are două obiective principale:

protejarea sănătății umane și a intereselor consumatorilor și promovarea bunei
funcționări a pieței unice europene. Astfel, Uniunea Europeană se asigură că
sunt stabilite și respectate norme de control în domenii precum igiena produselor
alimentare și a furajelor, sănătatea animalelor, sănătatea plantelor și prevenirea
contaminării produselor alimentare cu substanțe externe. Uniunea reglementează,
de asemenea, etichetarea produselor alimentare și a furajelor.
TEMEI JURIDIC
Articolele 43, 114, articolul 168 alineatul (4) și articolul 169 din Tratatul privind
funcționarea Uniunii Europene.
CONTEXT GENERAL
În urma unei serii de crize legate de produsele alimentare și furaje (de exemplu,
epidemia de encefalopatie spongiformă bovină și criza dioxinei), politica UE în materie
de siguranță alimentară a făcut obiectul unei reforme substanțiale la începutul anilor
2000. A fost definită abordarea „de la fermă la consumator”, garantând un nivel înalt
de siguranță în toate etapele procesului de producție și de distribuție pentru toate
produsele alimentare comercializate în cadrul UE, fie că acestea sunt produse în
UE sau importate din țări terțe. Acest corpus legislativ reprezintă un sistem complex
și integrat de norme care acoperă întregul lanț alimentar, de la hrana și sănătatea
animalelor, protecția plantelor și producția de alimente până la prelucrare, depozitare,
transport, import și export și vânzările cu amănuntul.
REALIZĂRI
A. Legislația generală
Un regulament-cadru stabilește principiile și cerințele generale ale legislației UE privind
alimentele și furajele ținând seama de „principiul precauției” (2.5.1). Regulamentul
instituie o procedură pentru evaluarea riscurilor și stabilește dispoziții generale privind
trasabilitatea alimentelor și furajelor. De asemenea, introduce Sistemul de alertă
rapidă pentru alimente și furaje (RASFF), permițând statelor membre și Comisiei
să facă schimb de informații rapid și să își coordoneze răspunsurile la amenințările
pe care le pot reprezenta alimentele și furajele pentru sănătate. Totodată, acesta
instituie Autoritatea Europeană pentru Siguranța Alimentară (EFSA), a cărui sarcină
este evaluarea tuturor riscurilor legate de lanțul alimentar și informarea cu privire

la acestea. După o verificare a adecvării și drept răspuns la inițiativa cetățenească
europeană privind glifosatul, UE și-a revizuit legislația generală privind produsele
alimentare cu scopul de a îmbunătăți transparența evaluării riscurilor realizate de
EFSA și independența studiilor științifice care stau la baza acestora și de a îmbunătăți
cooperarea cu statele membre în ceea ce privește furnizarea de experți și de date. Se
vor revizui și alte acte legislative esențiale în domenii precum alimentele noi, OMG-
urile, pesticidele, materialele care intră în contact cu alimentele și aditivii alimentari,
pentru a le alinia după revizuirea legislației generale privind produsele alimentare și
pentru a spori transparența.
B. Igiena produselor alimentare
În aprilie 2004, în contextul abordării „de la fermă la consumator”, a fost adoptat un
nou cadru legislativ, cunoscut drept „pachetul de măsuri privind igiena”, în care s-
au abordat igiena produselor alimentare, s-au stabilit norme specifice de igienă care
se aplică alimentelor de origine animală și s-a introdus un cadru comunitar pentru
controalele oficiale privind produsele de origine animală destinate consumului uman,
care stabilește, de asemenea, norme specifice pentru carnea proaspătă, moluștele
bivalve, lapte și produsele lactate. Pachetul atribuie responsabilitatea pentru igiena
produselor alimentare direct diferiților actori din cadrul lanțului alimentar prin intermediul
unui sistem care se autoreglementează, utilizând metoda HACCP („analiza riscurilor
și punctele critice de control”), monitorizat prin controale oficiale care trebuie efectuate
de autoritățile competente.
C. Contaminarea produselor alimentare
Contaminarea produselor alimentare poate rezulta natural sau ca urmare a practicilor
de cultivare sau a proceselor de producție. Pentru a proteja sănătatea publică, s-au
stabilit niveluri maxime ale contaminanților din produsele alimentare, ca de exemplu
nitrați, metale grele și dioxine, și acestea sunt revizuite periodic. Reziduurile din
produse alimentare pot proveni și de la animale folosite pentru producția de alimente
cărora li s-au administrat medicamente de uz veterinar sau care au fost expuse
la pesticide sau produse biocide. Limitele maxime de reziduuri se stabilesc și se
actualizează periodic. Nu este permisă comercializarea în UE a produselor alimentare
care conțin cantități inacceptabile de contaminanți.
În plus, există norme privind materialele care intră în contact cu alimentele, cum ar fi
materialele folosite pentru transportarea sau prelucrarea alimentelor, dar și materialele
folosite ca ambalaje sau vesela. Un regulament-cadru stabilește cerințele generale
pentru toate materialele și obiectele relevante, asigurând faptul că aceste materiale
nu își transferă componentele în alimente în cantități care ar putea periclita sănătatea
umană; măsuri specifice ale UE, care să prevadă dispoziții mai detaliate, pot fi adoptate
pentru cele 17 materiale și obiecte care vin în contact cu produsele alimentare
enumerate în anexa I. În ceea ce privește plasticul, de exemplu, au fost introduse
restricții privind substanța bisfenol A, utilizată în biberoanele din plastic pentru sugari.
D. Etichetarea produselor alimentare
Cadrul juridic referitor la etichetarea produselor alimentare este conceput pentru a
garanta accesul consumatorilor la informații clare, inteligibile și fiabile privind conținutul
și compoziția produselor, cu scopul de a proteja sănătatea și interesele consumatorilor.

De exemplu alergenii, precum soia, glutenul sau lactoza, trebuie indicați clar
pe ambalaj. Principala noutate introdusă de noul regulament privind informarea
consumatorilor cu privire la produsele alimentare aplicabil din decembrie 2016 este
obligația impusă producătorilor de a indica prezența alergenilor în produsele alimentare
neambalate, de exemplu în restaurante și cantine, originea cărnii neprelucrate (pentru
anumite tipuri de carne, altele decât carnea de vită, a cărei origine trebuie deja să fie
etichetată) și prezența imitațiilor de produse alimentare, cum ar fi produsele vegetale
care înlocuiesc brânza sau carnea. Dispoziții specifice privind indicarea locului de
origine pe etichetă stabilesc detaliile, impunând (cu unele excepții) indicarea pe carnea
preambalată proaspătă, refrigerată și congelată a locului de creștere și a locului de
sacrificare a animalelor din specia porcină, ovină, caprină și a păsărilor de curte.
Etichetarea, prezentarea sau publicitatea alimentelor nu trebuie să inducă în eroare
consumatorii. Există norme clare pentru mențiunile nutriționale și de sănătate
autorizate (ca de exemplu „cu conținut scăzut de grăsimi” sau „bogat în fibre” sau
afirmații privind relația dintre alimente și sănătate). Astfel de mențiuni trebuie să fie
bazate pe dovezi științifice și pot fi găsite într-un registru public al UE.
Un nou regulament privind alimentele destinate unor grupuri specifice renunță la
conceptul unei categorii vaste de produse alimentare „dietetice” în favoarea unor
norme destinate unor grupuri vulnerabile specifice de consumatori, precum sugarii și
copiii de vârstă mică, persoanele cu afecțiuni medicale speciale și cele privind dietele
hipocalorice pentru controlul greutății.
E. Substanțele adăugate alimentelor
Aditivii alimentari, enzimele alimentare sau aromele alimentare – substanțe cunoscute
și ca „amelioratori alimentari” – sunt substanțe care, de obicei, nu sunt consumate
ca atare și care sunt adăugate intenționat în produsele alimentare într-un scop
precis, de exemplu pentru colorare, îndulcire sau conservare. Există norme care
reglementează procedura de autorizare, condițiile de utilizare și indicarea pe etichetă a
acestor substanțe. Același lucru este valabil și pentru suplimentele alimentare precum
vitaminele și mineralele care pot fi adăugate în alimente cu scopul de a le îmbogăți sau
de a le accentua caracterul nutrițional specific, cu condiția ca ele să figureze pe lista
specifică a substanțelor permise și a surselor permise ale acestora.
F. Sănătatea animalelor și a plantelor
Reglementările UE includ dispoziții generale privind supravegherea, notificarea și
tratarea bolilor contagioase și a vectorilor acestora în vederea garantării siguranței
în lanțul alimentar. Actualul cadru legislativ pentru organizarea controalelor oficiale
a fost instituit pentru a asigura verificarea conformității cu legislația privind furajele
și alimentele și cu normele în materie de sănătate animală și de bunăstare a
animalelor. În mai 2013, Comisia a prezentat un nou pachet legislativ care include
propuneri privind sănătatea animalelor, sănătatea plantelor, materialul de reproducere
vegetal și controalele oficiale. Pachetul prevede o abordare a protecției sănătății
animalelor bazată în mai mare măsură pe riscuri, cu scopul de a spori eficiența
controalelor oficiale pentru a evita cât mai mult posibil crizele alimentare și cazurile
de fraudă. Noua legislație a UE privind sănătatea animalelor (Regulamentul privind
bolile transmisibile ale animalelor), adoptat în martie 2016 și aplicabil din aprilie

2021, se concentrează asupra prevenirii și eradicării bolilor animalelor prin clarificarea
responsabilităților și asigurarea depistării timpurii și a controlului. Noul regim fitosanitar
(Regulamentul privind măsurile de protecție împotriva organismelor dăunătoare
plantelor) vizează protejarea culturilor, fructelor, legumelor și pădurilor împotriva
pătrunderii sau răspândirii organismelor dăunătoare plantelor sau a bolilor. Acesta
se va aplica în mare parte din decembrie 2019, la fel ca și noul regulament privind
controalele oficiale, care va acoperi inclusiv sănătatea plantelor și subprodusele de
origine animală.
G. Legislația privind furajele și etichetarea acestora
Operatorii din sectorul hranei pentru animale trebuie să se asigure că toate etapele
de producție, prelucrare și distribuție aflate sub controlul lor sunt conforme cu normele
UE privind igiena furajelor și trebuie să garanteze trasabilitate totală. Aceasta include
importurile și exporturile de furaje din și către țări terțe. Fermierii sunt obligați să
mențină riscurile de contaminare biologică, chimică și fizică a furajelor, animalelor și
produselor de origine animală la nivelul cel mai scăzut posibil atunci când hrănesc
animale de la care se obțin alimente. O directivă specifică stabilește limitele maxime
pentru substanțele nedorite din furaje, inclusiv pentru metale grele, și interzice
diluarea materiilor prime furajere contaminate. Reglementările privind etichetarea și
comercializarea furajelor sunt stabilite pentru a asigura un nivel ridicat de siguranță a
furajelor și, în final, de protecție a sănătății publice și pentru a furniza informații adecvate
utilizatorilor și consumatorilor. Dispozițiile referitoare la medicamentele de uz veterinar
și furajele cu adaos de medicamente au fost actualizate prin două noi regulamente
[Regulamentul (UE) 2019/6, respectiv 2019/4).
H. Alimentele noi
Alimentele noi, adică alimentele care nu se consumau în cantități semnificative în
UE înainte de mai 1997, trebuie supuse unei evaluări a siguranței înainte de a fi
comercializate în UE. Începând din 2018 se aplică un nou regulament, care permite
accesul mai facil la alimente inovatoare, menținând totodată un nivel ridicat de
siguranță alimentară. Acesta introduce o procedură de autorizare online simplificată,
centralizată la nivelul UE, pentru alimentele noi și alimentele convenționale provenite
din țări terțe (care sunt considerate alimente noi în UE). Înaintea autorizării, EFSA
efectuează o evaluare științifică centralizată a siguranței, definind condițiile de utilizare,
desemnarea ca aliment și cerințele de etichetare. Toate alimentele noi autorizate
sunt incluse într-o listă pozitivă. Până la intrarea în vigoare a unei legislații specifice
privind produsele alimentare obținute de la animale clonate, aceste alimente intră în
domeniul de aplicare al acestui regulament și ar trebui, prin urmare, etichetate în mod
corespunzător.
I. Organismele modificate genetic (OMG)
Un OMG este un „organism, cu excepția ființelor umane, în care materialul genetic
a fost modificat printr-o modalitate ce nu se produce natural prin împerechere și/
sau recombinare naturală”[1]. Plantele pot fi modificate prin biotehnologii moderne, de
exemplu pentru a le face rezistente la boli sau pentru a le spori randamentul. Pe
[1]Directiva 2001/18/CE (JO L106, 17.4.2001).

baza principiului precauției, UE a stabilit un cadru juridic strict pentru cultivarea sau
comercializarea OMG-urilor utilizate în alimente sau furaje. Înainte ca un OMG să poată
fi introdus pe piață, EFSA, împreună cu organismele științifice ale statelor membre,
efectuează o evaluare științifică a riscurilor pentru a exclude orice pericol la adresa
sănătății umane sau animale și a mediului. După primirea avizului emis de EFSA,
Comisia (care se poate abate de la acesta) pregătește un proiect de decizie prin care
acordă sau refuză autorizarea, urmând ca acesta să fie supus unui vot cu majoritate
calificată în cadrul unui comitet de experți alcătuit din reprezentanți ai statelor membre.
În cazul în care nu se emite niciun aviz, adică nu s-a obținut o majoritate calificată
pentru sau împotriva autorizării, Decizia finală îi revine Comisiei. Orice aliment sau furaj
autorizat fabricat din OMG-uri sau care conține OMG-uri trebuie să fie trasabil și clar
etichetat ca atare, astfel încât consumatorii să poată lua decizii în cunoștință de cauză.
Statele membre au posibilitatea de a restricționa sau de a interzice cultivarea OMG-
urilor pe teritoriul lor, chiar dacă aceasta este autorizată la nivel european.

În urma scandalului cărnii de cal și a altor cazuri de fraudă cu produse alimentare,
Parlamentul a solicitat indicarea obligatorie a originii, în special, a cărnii utilizate ca
ingredient în alimentele prelucrate. Parlamentul și Consiliul au convenit noi norme
pentru înăsprirea inspecțiilor oficiale ale produselor alimentare, care au drept scop
îmbunătățirea trasabilității alimentelor și combaterea fraudei. În timpul negocierilor,
Parlamentul a reușit să consolideze asigurarea respectării legislației în ceea ce privește
practicile frauduloase sau înșelătoare. Parlamentul este deosebit de vigilent și în ceea
ce privește amenințările pe care le implică pentru sănătatea consumatorilor animalele
clonate și nanomaterialele sau OMG-urile. Parlamentul controlează proiectele de
propuneri de autorizare sau de reînnoire a autorizării noilor plante modificate genetic
precum porumbul sau soia și se opune în mod regulat acestora.
După ce au fost exprimate preocupări legate de riscurile pe care le prezintă utilizarea
substanței ierbicide glifosat în agricultură, Parlamentul a instituit în 2018 o comisie
specială (PEST) care să examineze procedura UE de autorizare a pesticidelor. În
timpul revizuirii legislației generale privind produsele alimentare, cu scopul de a spori
transparența în lanțul alimentar, Parlamentul a luptat pentru a asigura faptul că înainte
de autorizarea introducerii pe piață a unui produs se publică studii privind siguranța
acestora.
Zsuzsanna Laky
11/2019

SISTEMUL EUROPEAN DE
SUPRAVEGHERE FINANCIARĂ (SESF)
Sistemul european de supraveghere financiară (SESF) este un sistem descentralizat

și multistratificat de autorități microprudențiale și macroprudențiale menit să asigure
supravegherea financiară armonizată și coerentă în UE. Acesta include Comitetul
european pentru risc sistemic (CERS), cele trei autorități europene de supraveghere
(ABE, ESMA și EIOPA) și autoritățile naționale de supraveghere. SESF a evoluat în
mod continuu pentru a ține seama de contextul în schimbare în care își desfășoară
activitatea, în special de introducerea uniunii bancare, de obiectivul de dezvoltare a
unei uniuni a piețelor de capital și de retragerea Regatului Unit din UE.
TEMEI JURIDIC
Articolul 114 și Articolul 127 alineatul (6) din Tratatul privind funcționarea Uniunii
Europene (TFUE).
CONTEXT ȘI OBIECTIVE
Sectorul financiar face obiectul unui cadru strict de reglementare și de supraveghere
menit să promoveze stabilitatea financiară și să protejeze clienții serviciilor financiare.
Regulamentele UE stabilesc normele și standardele pe care trebuie să le respecte
instituțiile financiare. Supravegherea este un proces de monitorizare menit să asigure
că instituțiile financiare aplică în mod corespunzător normele și standardele în cauză.
Printre alte aspecte, criza financiară mondială a scos la iveală necesitatea îmbunătățirii
și consolidării arhitecturii europene de reglementare și de supraveghere. Ca urmare,
UE a întreprins o serie de reforme pentru a revizui modul în care sectorul financiar
al UE este reglementat și supravegheat. Pe baza recomandărilor conținute în raportul
prezentat de Grupul de experți „de Larosière” privind consolidarea mecanismelor
europene de supraveghere, SESF a fost introdus în 2010 și a devenit operațional
la 1 ianuarie 2011. SESF este compus din Comitetul european pentru risc sistemic
(CERS), cele trei autorități europene de supraveghere (AES) – și anume Autoritatea
Bancară Europeană (ABE), Autoritatea Europeană pentru Valori Mobiliare și Piețe
(ESMA) și Autoritatea Europeană de Asigurări și Pensii Ocupaționale (EIOPA) –,
Comitetul comun al AES și autoritățile naționale de supraveghere.
Obiectivul principal al SESF este de a garanta că normele privind sectorul financiar
sunt bine aplicate în toate statele membre pentru a menține stabilitatea financiară,
a promova încrederea și a asigura protecția consumatorilor. Obiectivele SESF includ

și dezvoltarea unei culturi comune de supraveghere și formarea unei piețe financiare
unice europene.
SESF este un sistem care combină supravegherea microprudențială și
macroprudențială. Obiectivul principal al supravegherii microprudențiale este de a
monitoriza și de a limita situațiile problematice ale unor instituții financiare, protejând
astfel clienții instituțiilor respective. Prin faptul că previne eșecurile diferitelor instituții
financiare, supravegherea microprudențială urmărește și să prevină sau cel puțin să
atenueze riscul de contagiune și repercusiunile pentru alte instituții. Pe de altă parte,
supravegherea macroprudențială se ocupă de aspecte legate de expunerea întregului
sistem financiar la riscuri comune și urmărește să limiteze dificultățile acestuia pentru
a proteja economia globală împotriva unor pierderi semnificative la nivelul producției
reale.
Criza financiară mondială a demonstrat că arhitectura de supraveghere a UE de
dinaintea crizei a pus un accent prea mare pe supravegherea instituțiilor financiare
individuale și prea mic pe aspectele macroprudențiale. Prin urmare, a fost înființat un
organism specific, și anume CERS, căruia i-a fost încredințată sarcina de a sigura
supravegherea macroprudențială a sistemului financiar al UE și de a preveni și atenua
riscurile sistemice. Supravegherea microprudențială este realizată de ABE, ESMA și
EIOPA în fiecare sector relevant de servicii financiare – bănci, piețe de capital și
asigurări. În ceea ce privește aspectele transsectoriale și orizontale, cele trei autorități
microprudențiale cooperează în cadrul Comitetului comun.
Crearea uniunii bancare[1] în 2012 a introdus noi dinamici în cadrul de reglementare
și de supraveghere al UE. Aceasta a adăugat noi elemente și actori, cum ar fi un
cadru de reglementare unic, mecanismul unic de supraveghere (MUS), care a devenit
operațional în 2014, și mecanismul unic de rezoluție (MUR), care a devenit operațional
în 2016. În 2019, a fost finalizată o revizuire a cadrului SESF, prin modificarea
regulamentelor de înființare a AES și a CERS. Modificările vizează consolidarea
competențelor, a guvernanței și a finanțării AES, precum și consolidarea capacității
CERS de a supraveghea sistemul financiar și de a detecta riscurile la adresa stabilității
financiare.
CADRU
A. Supravegherea microprudențială
În Uniunea Europeană, supravegherea microprudențială se caracterizează printr-un
sistem multistratificat de autorități, separat în funcție de domeniul sectorial (bănci,
asigurări și piețele de valori mobiliare) și nivelul supravegherii și al reglementării
(european, respectiv național).
1. Autoritățile europene de supraveghere (AES)
La nivel european, autoritățile europene de supraveghere sunt responsabile pentru
supravegherea microprudențială. ABE, ESMA și EIOPA sunt agenții ale UE cu
personalitate juridică proprie, care sunt reprezentate de președinții lor. AES trebuie
[1]Pentru mai multe detalii privind uniunea bancară, a se vedea mai jos și fișa informativă privind acest
subiect.

să acționeze în mod independent și numai în interesul Uniunii în ansamblul său. Ele
răspund în fața Parlamentului și a Consiliului pentru acțiunile lor.
Obiectivul principal al AES, astfel cum este definit în regulamentele lor respective, este
de a proteja interesul public contribuind la sprijinirea stabilității și a eficacității sistemului
financiar. Mai exact, AES au un rol în următoarele activități:
— facilitarea bunei funcționări a pieței interne, incluzând, în special, un nivel solid,
eficient și consecvent de reglementare și supraveghere;
— garantarea integrității, transparenței, eficienței și bunei funcționări a piețelor
financiare;
— consolidarea coordonării internaționale în domeniul supravegherii;
— prevenirea arbitrajului de reglementare și promovarea condițiilor de concurență
echitabile;
— asigurarea unei reglementări și supravegheri corespunzătoare a oricăror riscuri
asumate relevante;
— îmbunătățirea protecției consumatorilor;
— îmbunătățirea convergenței în materie de supraveghere în cadrul pieței interne.
AES contribuie la stabilirea unui set de norme unice prin elaborarea de standarde
tehnice de reglementare și standarde tehnice de punere în aplicare, care sunt adoptate
de Comisie (sub formă de acte delegate sau de acte de punere în aplicare). Pentru a
consolida convergența în materie de supraveghere, AES emit orientări și recomandări
și au anumite competențe în ceea ce privește încălcările legislației UE de către
autoritățile naționale de supraveghere, situațiile de urgență și litigiile dintre autoritățile
naționale de resort.
În sectorul său de activitate relevant, fiecare AES, în consultare cu CERS, are sarcina
de a elabora criterii de identificare și cuantificare a riscurilor sistemice și de a stabili
un regim corespunzător de simulare de criză pentru instituțiile din domeniul său de
competență. De asemenea, AES inițiază și coordonează simulări de criză la nivelul
întregii UE pentru a evalua reziliența participanților la piețele financiare. Participanții
la piața financiară susceptibili să prezinte un risc sistemic trebuie apoi supuși unei
supravegheri mai stricte.
Cele trei AES sunt organizate în același mod. Structura lor de conducere prevede
un consiliu de supraveghere [ca organ principal de decizie, compus din președinte,
președinții autorităților de supraveghere competente din fiecare stat membru și câte
un reprezentant din partea Comisiei, a Băncii Centrale Europene (BCE), a CERS și a
celorlalte două AES], consiliul de administrație, un președinte și un director executiv.
a. Autoritatea Bancară Europeană (ABE)
Temei juridic: Regulamentul (UE) nr. 1093/2010 de instituire a Autorității europene de
supraveghere (Autoritatea bancară europeană), astfel cum a fost modificat de legislația
ulterioară.
Sediul ABE, care a fost inițial la Londra, a fost transferat la Paris în iunie 2019 din
cauza retragerii Regatului Unit din UE. Domeniul de responsabilitate al ABE cuprinde

instituțiile de credit, conglomeratele financiare, societățile de investiții, instituțiile de
plată și instituțiile de monedă electronică. Cu ocazia revizuirii din 2019, ABE a primit,
în plus, sarcina de a împiedica utilizarea sistemului financiar pentru spălarea banilor
și finanțarea terorismului.
b. Autoritatea Europeană de Asigurări și Pensii Ocupaționale (EIOPA)
supraveghere (Autoritatea europeană de asigurări și pensii ocupaționale), astfel cum
a fost modificat de legislația ulterioară.
Sediul EIOPA este la Frankfurt pe Main. Domeniul său de activitate îl constituie
în principal societățile de asigurare și de reasigurare, intermediarii de asigurări,
conglomeratele financiare și instituțiile de furnizare a pensiilor ocupaționale. EIOPA
contribuie la elaborarea unui set unic de reglementare privind asigurările și pensiile
ocupaționale, în principal prin intermediul Directivei „Solvabilitate II” și, respectiv, al
regimurilor de pensii ocupaționale.
c. Autoritatea Europeană pentru Valori Mobiliare și Piețe (ESMA)
supraveghere (Autoritatea europeană pentru valori mobiliare și piețe), astfel cum a fost
modificat de legislația ulterioară.
Sediul ESMA este la Paris. Domeniul său de competență acoperă piețele titlurilor de
valoare și participanții la acestea (burse, brokeri, fonduri etc.). În UE, ESMA este unica
instituție responsabilă de înregistrarea, supravegherea și sancționarea agențiilor de
rating de credit și a registrelor centrale de tranzacții, pe care le monitorizează în mod
direct. ESMA se ocupă, de asemenea, de recunoașterea contrapartidelor centrale și a
registrelor centrale de tranzacții din țări terțe (adică din țări care nu fac parte din UE) și
de certificare și aprobare a agențiilor de rating de credit din țările terțe.
2. Organisme comune
a. Comitetul comun al autorităților europene de supraveghere
Comitetul comun este responsabil de coordonarea globală și transsectorială pentru
a asigura coerența supravegherii. După cum s-a prevăzut în regulamentele privind
AES, aceasta include următoarele domenii: conglomeratele financiare; contabilitatea
și auditul; analizele microprudențiale ale evoluțiilor, riscurilor și vulnerabilităților
transsectoriale care pun în pericol stabilitatea financiară; produsele de investiții cu
amănuntul și serviciile financiare; problemele legate de protecția consumatorilor și
a investitorilor; securitatea cibernetică; schimbul de informații între CERS și AES.
Comitetul comun este responsabil pentru soluționarea litigiilor dintre AES referitoare
la chestiuni transsectoriale.
Comitetul comun se compune din președinții AES (și ai eventualelor subcomitete) și
este prezidat de președintele unei AES, prin rotație, cu un mandat de douăsprezece
luni. Președintele Comitetului comun este și vicepreședinte al CERS. Comitetul comun
se întrunește cel puțin o dată la două luni.

b. Camera de recurs
Camera de recurs este independentă de cele trei AES și este responsabilă de apelurile
introduse de părțile afectate de deciziile autorităților europene de supraveghere.
Aceasta se compune din șase membri și șase supleanți numiți de AES pentru un
mandat de cinci ani, pe baza unei liste scurte propuse de Comisia Europeană.
Deciziile Camerei de recurs pot fi contestate în fața Curții de Justiție a Uniunii Europene.
3. Autoritățile de supraveghere competente de la nivel național
Fiecare stat membru își desemnează propriile autorități naționale competente, care fac
parte din SESF și sunt reprezentate în AES.
B. Supravegherea macroprudențială
Comitetul european pentru risc sistemic (CERS)
Temei juridic: Regulamentul (UE) nr. 1092/2010 privind supravegherea
macroprudențială la nivelul Uniunii Europene a sistemului financiar și de înființare a
unui Comitet european pentru risc sistemic, astfel cum a fost modificat, și Regulamentul
(UE) nr. 1096/2010 al Consiliului privind acordarea unor competențe specifice Băncii
Centrale Europene referitoare la funcționarea Comitetului european pentru risc
sistemic.
Supravegherea macroprudențială este realizată, la nivel european, de CERS.
Obiectivul său este de a preveni și atenua riscul sistemic la adresa stabilității financiare
în funcție de evoluțiile macroeconomice. Regulamentele de instituire conferă CERS
diferite sarcini și instrumente, inclusiv: culegerea și analizarea informațiilor relevante;
identificarea și clasificarea riscurilor sistemice în funcție de prioritate; emiterea de
avertismente și recomandări, monitorizarea și urmărirea acestora; adresarea unei
evaluări Consiliului în cazul în care CERS consideră că ar putea interveni o situație
de urgență; cooperarea cu alte organisme din SESF; coordonarea activității cu
organizațiile financiare internaționale, precum Fondul Monetar Internațional (FMI) și
Consiliul pentru Stabilitate Financiară (FSB); și îndeplinirea sarcinilor prevăzute în alte
acte legislative ale UE.
CERS se compune dintr-un consiliu general, un comitet director, două organe
consultative (Comitetul consultativ științific și Comitetul consultativ tehnic) și un
secretariat.
BCE asigură sprijin analitic, statistic, administrativ și logistic pentru CERS. Președintele
BCE deține în același timp și funcția de președinte al CERS.
C. Cooperarea la diferite niveluri
Piețele financiare sunt complexe, interconectate și din ce în ce mai globalizate. Prin
urmare, coordonarea și cooperarea dintre autoritățile de supraveghere responsabile
de diferitele entități și sectoare, atât în cadrul UE, cât și la nivel mondial, este
esențială. Regulamentele de înființare a SESF prevăd o serie de instrumente și
mecanisme de cooperare între diferitele autorități de supraveghere la nivelul UE. În
acest context, AES joacă un rol de coordonare important. Diferitele entități din cadrul
SESF se coordonează, de asemenea, cu diferite instituții internaționale – inclusiv în
cadrul forurilor de supraveghere, cum ar fi Organizația Internațională a Comisiilor de

Valori Mobiliare (IOSCO), Consiliul pentru Stabilitate Financiară (CSF) și Asociația
internațională a organismelor de supraveghere a asigurărilor (IAIS) – și cu autorități de
supraveghere din țări terțe.
Evoluția cadrului de supraveghere
În timpul crizei financiare a devenit clar că simpla coordonare a supravegherii financiare
prin intermediul SESF nu este suficientă și este necesară o integrare mai profundă
a supravegherii bancare în zona euro. În consecință, în 2013 a fost creată uniunea
bancară a UE, care a devenit operațională în noiembrie 2014. Ca unul dintre pilonii
principali ai uniunii bancare, mecanismul unic de supraveghere (MUS) este un element
deosebit de important al cadrului de supraveghere.
În temeiul Regulamentului privind MUS, BCE este autoritatea de supraveghere bancară
pentru cele mai mari bănci („instituții de credit semnificative”) din statele membre
din zona euro și, în plus, din orice stat membru care nu face parte din zona euro,
dar care decide să adere la mecanism. În acest scop, structura de conducere a
BCE a fost adaptată prin introducerea unui Consiliu de supraveghere. Sarcinile BCE
includ, în acest sens, autorizarea instituțiilor de credit, asigurarea conformității cu alte
cerințe de reglementare și prudențiale și efectuarea analizelor prudențiale. Autoritățile
naționale de supraveghere bancară supraveghează în continuare restul băncilor. Pe
lângă aceste sarcini microprudențiale, BCE are și sarcini macroprudențiale și dispune
de instrumente de intervenție. În vederea asigurării unei supravegheri consecvente,
BCE cooperează îndeaproape cu autoritățile naționale de supraveghere bancară în
cadrul MUS și cu celelalte autorități ce alcătuiesc SESF, îndeosebi cu ABE.

În calitate de colegislator, Parlamentul a jucat un rol important în stabilirea legislației
fondatoare a SESF. În plus, Parlamentul are un rol de control în ceea ce privește
măsurile adoptate pentru elaborarea cadrului unic de reglementare, și anume actele
delegate (inclusiv standardele tehnice de reglementare) și actele de punere în aplicare
(inclusiv standardele tehnice de punere în aplicare). Președinții AES și directorii
executivi trebuie să fie aprobați de Parlament. Parlamentul dispune și de drepturi
largi de informare, primind, de exemplu, programul de lucru anual, programul de lucru
multianual și un raport anual privind AES. În plus, Parlamentul poate solicita avize din
partea AES. De asemenea, el votează în fiecare an acordarea descărcării de gestiune
pentru execuția bugetului acestor autorități.
Parlamentul și BCE au încheiat și un Acord interinstituțional (2013/694/UE) pentru a
asigura astfel responsabilitatea și controlul exercitării sarcinilor conferite BCE în cadrul
MUS. În special, Parlamentul decide cu privire la aprobarea candidatului propus de
BCE pentru funcția de președinte și vicepreședinte al Consiliului de supraveghere,
prin vot în cadrul Comisiei pentru afaceri economice și monetare (ECON) și în ședință
plenară. În plus, președintele Consiliului de supraveghere participă periodic la audieri
și schimburi de opinii cu deputații în Parlamentul European pentru a prezenta raportul
anual al BCE privind activitățile de supraveghere, a explica executarea de către BCE a
sarcinilor sale de supraveghere și a răspunde la întrebările deputaților în Parlamentul
European.

Radostina Parenti
04/2020

SUBSTANȚELE CHIMICE ȘI PESTICIDELE
Legislația UE în domeniul substanțelor chimice și al pesticidelor are scopul de a

proteja sănătatea umană și mediul și de a preveni obstacolele din calea comerțului.
Aceasta cuprinde norme care reglementează comercializarea și utilizarea anumitor
categorii de produse chimice, un ansamblu de restricții armonizate privind
introducerea pe piață și utilizarea unor substanțe și preparate periculoase specifice,
precum și norme care reglementează accidentele majore și exportul de substanțe
periculoase. Termenul „pesticide” se referă la substanțe utilizate pentru a suprima,
a preveni și a eradica organisme care sunt considerate dăunătoare. Ele includ
produsele biocide și produsele de protecție a plantelor (PPP). Cea mai importantă
realizare la nivelul UE o reprezintă Regulamentul REACH, care reglementează
înregistrarea, evaluarea și autorizarea substanțelor periculoase, precum și restricțiile
aplicabile acestora.
TEMEI JURIDIC
Articolele 191 - 193 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (TFUE).
REALIZĂRI
A. Înregistrarea, evaluarea, autorizarea și restricționarea substanțelor chimice
(REACH)
Politica UE privind substanțele chimice a suferit modificări radicale odată cu
introducerea, în 2006, a Regulamentului (CE) nr. 1907/2006 (Regulamentul REACH).
Acesta a intrat în vigoare la 1 iunie 2007, stabilind un nou cadru juridic pentru
reglementarea dezvoltării și testării, producției, introducerii pe piață și utilizării
substanțelor chimice, și a înlocuit în jur de 40 de acte legislative anterioare. Obiectivul
Regulamentului REACH constă într-o mai bună protecție a oamenilor și a mediului
înconjurător împotriva posibilelor riscuri chimice și promovarea dezvoltării durabile.
REACH a introdus un sistem unic pentru toate substanțele chimice și a eliminat
distincția dintre substanțele chimice „noi” (cele introduse pe piață în 1981 sau mai
târziu) și cele „existente” (cele care au fost catalogate înainte de 1981). Acesta a
transferat sarcina probei privind evaluarea de risc a substanțelor de la autoritățile
publice la întreprinderi. De asemenea, în regulament se solicită înlocuirea celor mai
periculoase substanțe chimice cu alternative corespunzătoare.
Agenția Europeană pentru Produse Chimice (ECHA), înființată prin acest regulament
și având sediul la Helsinki, este responsabilă de gestionarea aspectelor tehnice,
științifice și administrative ale REACH și de asigurarea aplicării consecvente a

regulamentului. noiembrie 2010 a fost primul termen până la care industriile trebuiau să
înregistreze: (i) toate substanțele în cantități de cel puțin 1 000 de tone pe an (t/an); (ii)
substanțele foarte toxice pentru mediul acvatic, în cantități de cel puțin 100 t/an; și (iii)
cele mai periculoase substanțe (cancerigene, mutagene sau toxice pentru reproducere
- CMR) produse sau importante în cantități de cel puțin o tonă pe an. iunie 2013 a
fost termenul-limită pentru înregistrarea tuturor substanțelor fabricate sau importate
în cantități de 100 - 1 000 t/an. Procesul s-a încheiat în iunie 2018 cu înregistrarea
substanțelor introduse pe piață în cantități între 1 și 100 t/an.
În februarie 2013, Comisia a publicat o revizuire a regulamentului REACH, în care
a conchis că REACH nu necesită modificări ale dispozițiilor de punere în aplicare,
deși s-ar putea realiza progrese în ceea ce privește reducerea sarcinii financiare și
administrative asupra sectoarelor și găsirea unor metode alternative la efectuarea
de teste pe animale. În 2017, Comisia a efectuat o a doua evaluare în conformitate
cu Programul privind o reglementare adecvată și funcțională (REFIT), ale cărei
rezultate au fost publicate în documentul COM(2018)0116. Evaluarea concluzionează
că REACH este eficace, dar s-au identificat și oportunități în materie de îmbunătățire,
simplificare și reducere a sarcinilor administrative, care pot fi valorificate prin punerea
în execuție a acțiunilor evidențiate în raport. Acestea ar trebui să fie puse în aplicare în
conformitate cu strategia reînnoită pentru politica industrială a UE, cu planul de acțiune
privind economia circulară și cu cel de al 7-lea program de acțiune pentru mediu.
B. Clasificare, ambalare și etichetare
În vederea îmbunătățirii nivelului de protecție a sănătății umane și a mediului,
ar trebui să se aplice în întreaga UE și în toată lumea aceleași criterii pentru
identificarea pericolelor chimice și aceleași etichete pentru a le descrie. Adoptat în
2008, Regulamentul (CE) nr. 1272/2008 privind clasificarea, etichetarea și ambalarea
substanțelor și a amestecurilor a fost introdus pentru a alinia sistemul UE la
Sistemul Global Armonizat (GHS) al ONU. Directivele anterioare privind substanțele și
preparatele periculoase au fost abrogate în iunie 2015.
C. Exportul și importul de substanțe periculoase
Dispozițiile UE referitoare la exportul și importul substanțelor chimice periculoase au
fost definite în Regulamentul (UE) nr. 649/2012, prin care s-a urmărit promovarea
responsabilității comune și a eforturilor de cooperare în domeniul transportului
internațional de substanțe chimice periculoase și punerea în aplicare a Convenției
de la Rotterdam privind procedura de consimțământ prealabil în cunoștință de
cauză aplicabilă anumitor produse chimice și pesticide periculoase care fac obiectul
comerțului internațional. Procedura de consimțământ prealabil în cunoștință de cauză
presupune schimbul de informații cu privire la substanțele chimice toxice și așteptarea
acordului expres al țării înainte de exportarea produsului în cauză.
D. Accidente majore
Denumită după localitatea italiană afectată în 1976 de eliberarea accidentală a dioxinei
de la o zonă industrială aflată în apropiere, Directiva Seveso (82/501/CEE) a urmărit
prevenirea unor accidente de amploare precum incendiile și exploziile și limitarea
consecințelor accidentelor care au loc prin impunerea întocmirii unor rapoarte de
siguranță și planuri de urgență și a furnizării de informații către public. În 1996,

Directiva Seveso II (96/82/CE) privind controlul asupra riscului de accidente majore
care implică substanțe periculoase a introdus noi cerințe legate de sistemele de
management al siguranței, planurile de urgență și planificarea urbană și a consolidat
dispozițiile privind inspecțiile efectuate de statele membre. Aceasta a transpus
obligațiile ce reveneau Comunității în temeiul Convenției Espoo asupra efectelor
transfrontaliere ale accidentelor industriale. În lumina unor accidente industriale grave
[la Toulouse (Franța), Baia Mare (România) și Enschede (Țările de Jos)] și pe baza
studiilor privind agenții cancerigeni și substanțele periculoase pentru mediu, domeniul
de aplicare al Directivei Seveso II a fost extins prin Directiva 2003/105/CE. Această
directivă obligă statele membre să prezinte o evaluare detaliată a riscurilor în cazul
unor scenarii posibile de accidente și să acopere riscurile care decurg din activitățile de
depozitare și prelucrare din industria minieră și din depozitarea substanțelor pirotehnice
și explozibile, precum și a nitratului de amoniu și a îngrășămintelor pe bază de nitrat de
amoniu. Directiva Seveso III (2012/18/UE) a fost publicată în iulie 2012, după ce a fost
aprobată de Parlament și de Consiliu. Ea ține seama de noua clasificare internațională
a substanțelor convenită în cadrul ONU, care permite o mai bună evaluare a riscurilor
și manipulare a substanțelor.
E. Utilizarea sustenabilă a pesticidelor
Substanțele utilizate pentru a suprima, a eradica și a preveni organismele considerate
dăunătoare sunt grupate sub denumirea de „pesticide”. Termenul include atât PPP
(utilizate pe plante în agricultură, horticultură, parcuri și grădini), cât și produsele
biocide (utilizate în alte aplicații, de exemplu ca dezinfectant sau pentru protejarea
materialelor). În 2009, a fost adoptat un pachet privind pesticidele, alcătuit din:
Directiva 2009/128/CE privind utilizarea durabilă a pesticidelor, care vizează să
reducă riscurile pentru mediu și sănătate, menținând totodată productivitatea culturilor
și îmbunătățind controalele în materie de utilizare și distribuire a pesticidelor;
Regulamentul (CE) nr. 1107/2009 privind introducerea pe piață a produselor fitosanitare
și Regulamentul (CE) nr. 1185/2009 privind statisticile referitoare la pesticide, care
stabilește normele pentru colectarea informațiilor despre cantitatea anuală de pesticide
introduse pe piață și utilizate în fiecare stat membru.
Directiva 2009/128/CE a obligat statele membre să adopte planuri naționale de acțiune
pentru a stabili obiective cantitative, ținte, măsuri și calendare destinate reducerii
riscurilor și impactului utilizării pesticidelor asupra sănătății umane și asupra mediului.
Ca regulă generală, stropirea din aer a culturilor este interzisă, iar în imediata
apropiere a zonelor rezidențiale nu este permisă stropirea de niciun fel. Regulamentul
care reglementează producția și autorizarea pesticidelor conține o listă pozitivă a
„substanțelor active” aprobate (ingredientele chimice ale pesticidelor), elaborată la
nivelul UE. Pesticidele sunt apoi autorizate la nivel național pe baza acestei liste.
După 2015, a apărut o controversă în ceea ce privește reînnoirea aprobării glifosatului,
una dintre cele mai întâlnite substanțe active din erbicidele cu spectru larg din lume.
Controversa a început ca urmare a evaluărilor divergente cu privire la caracterul
său cancerigen: Agenția Internațională pentru Cercetare în Domeniul Cancerului, o
sucursală a Organizației Mondiale a Sănătății, a clasificat glifosatul drept substanță
probabil cancerigenă pentru oameni, în timp ce Autoritatea Europeană pentru
Siguranța Alimentară a considerat că este puțin probabil ca aceasta să prezinte

un pericol carcinogen pentru oameni. Agenția Europeană pentru Produse Chimice
a concluzionat ulterior că glifosatul nu intră în clasa substanțelor cancerigene. Mai
multe autorități naționale din afara UE au ajuns la aceeași concluzie. În cele din
urmă, Comisia Europeană a reînnoit în decembrie 2017 aprobarea glifosatului pentru
o perioadă de cinci ani.
F. Produsele biocide
Regulamentul (UE) nr. 528/2012 a intrat în vigoare în 2013 pentru a simplifica
mecanismele de autorizare și pentru a consolida rolul ECHA la revizuirea dosarelor
de aprobare pe baza unor condiții mai stricte. Legislația reflectă ceea ce s-a stabilit în
cadrul regimului anterior, fiind prevăzute controale pentru comercializarea și utilizarea
biocidelor (pesticide neagricole cum ar fi dezinfectanții antibacterieni și spray-urile de
insecte) cu scopul de a gestiona riscurile conexe la adresa mediului și a sănătății
umane și a animalelor. Aceste substanțe sunt autorizate numai dacă figurează pe o listă
pozitivă, în timp ce se aplică o interdicție în cazul celor mai toxice substanțe chimice
– în special al celor care sunt cancerigene, dăunează fertilității sau interferează cu
genele sau hormonii (perturbatorii endocrini). În conformitate cu principiul recunoașterii
reciproce, o substanță autorizată într-un stat membru poate fi utilizată pe teritoriul
întregii UE. Recentul Regulament (CE) nr. 1107/2009 stabilește criterii științifice pentru
determinarea proprietăților care perturbă sistemul endocrin ale produselor biocide și
ale PPP-urilor.
G. Poluanții organici persistenți (POP)
POP sunt substanțe chimice care persistă în mediu din cauza rezistenței lor la diferite
forme de degradare (chimică, biologică etc.). Acestea se bioacumulează în cadrul
lanțului alimentar și pot provoca efecte adverse asupra sănătății umane și a mediului.
Acest grup de substanțe poluante prioritare cuprinde pesticidele (cum ar fi DDT),
substanțele chimice industriale (cum ar fi bifenilii policlorurați sau PCB) și produsele
secundare neintenționate ce rezultă din procesele industriale (cum ar fi dioxinele și
furanii). UE s-a angajat pe plan internațional să controleze manipularea, exportul și
importul de POP (prin interdicții sau restricții) în temeiul protocolului de la Aarhus privind
POP la Convenția de la Geneva asupra poluării atmosferice transfrontaliere pe distanțe
lungi (în vigoare din 2003) și al Convenției de la Stockholm asupra POP (în vigoare
din 2004). UE a realizat progrese suplimentare prin Regulamentul (CE) nr. 850/2004,
care vine în completarea legislației UE anterioare în materie de POP și o aliniază la
dispozițiile acordurilor internaționale.
La 22 martie 2018, Comisia Europeană a adoptat o propunere de reformare a
Regulamentului POP. În urma negocierilor interinstituționale, la 19 februarie 2019,
Consiliul și Parlamentul au ajuns la un acord provizoriu, care prevede, printre altele,
adăugarea în anexele I și IV a agentului de ignifugare decaBDE. Limita „urmelor
neintenționate de contaminant” este stabilită la 10 mg/kg în substanțe. În amestecuri
și articole, această limită este stabilită la 500 mg/kg pentru suma tuturor difenileterilor
bromurați (BDE), inclusiv decaBDE. Comisia este invitată să stabilească aceeași limită
de concentrație pentru suma substanțelor respective în deșeuri. Derogări specifice
referitoare la utilizarea decaBDE sunt introduse pentru aeronave, autovehicule și
echipamente electrice și electronice, inclusiv în cazul importurilor.

H. Azbestul
Azbestul reprezintă o substanță minerală cu o structură fibroasă, care este periculoasă
dacă este inhalată. Acesta a fost utilizat pe scară largă în trecut pentru izolații și în
alte scopuri, datorită rezistenței sale la foc și căldură. Mulțumită Directivei 1999/77/CE,
în UE a fost introdusă o interdicție de utilizare a azbestului de la 1 ianuarie 2005. În
plus, extracția, fabricarea și prelucrarea produselor ce conțin azbest este interzisă prin
Directiva 2003/18/CE, care stabilește și strategii privind programele de eliminare care
să fie aplicate de statele membre. În aceeași directivă este stabilit angajamentul UE
de a lua măsuri care să ducă la interzicerea azbestului pe plan mondial.
I. Detergenții
Regulamentul (CE) nr. 648/2004 stabilește norme armonizate pentru
biodegradabilitatea surfactanților, restricțiile și interdicțiile privind surfactanții,
informațiile pe care trebuie să le furnizeze producătorii și indicarea pe etichetă a
ingredientelor detergenților. El a fost ulterior modificat în 2006 [Regulamentul (CE)
nr. 907/2006], 2009 [Regulamentul (CE) nr. 551/2009] și 2012 [Regulamentul (UE)
nr. 259/2012], în vederea introducerii unor noi teste de biodegradabilitate cu scopul de a
oferi un nivel de protecție mai ridicat pentru mediul acvatic. În plus, domeniul de aplicare
al testelor a fost extins astfel încât să cuprindă toate clasele de surfactanți, incluzând
în felul acesta procentul de 10% de surfactanți care nu erau acoperiți de legislație. În
ceea ce privește etichetarea, Regulamentul (CE) nr. 907/2006 extinde normele astfel
încât să se includă ingredientele de parfumare care ar putea cauza alergii, producătorii
fiind obligați să divulge lista completă de ingrediente medicilor care tratează pacienți
care suferă de alergii. Începând de la 30 iunie 2013, utilizarea fosfaților în detergenții
de rufe este interzisă, iar conținutul de alți compuși care conțin fosfor este limitat.

Parlamentul a jucat un rol esențial în elaborarea regulamentului REACH. El a obținut
includerea anumitor dispoziții în prima lectură, în special, în capitolul referitor la
înregistrare, a unei abordări punctuale privind cerințele legate de date în cazul
substanțelor existente produse în cantități mai mici exprimate în tone (1-10 tone),
respectiv a abordării „o substanță - o înregistrare”, menită să reducă la minimum
costurile, introducând o opțiune de neparticipare în condiții specifice. În vederea limitării
în cea mai mare măsură posibilă a testelor pe animale, Parlamentul a reușit să obțină
introducerea unei cerințe ca întreprinderile să comunice datele obținute din testele
efectuate pe animale (în schimbul unei compensații rezonabile), prevenind astfel
necesitatea dublării experimentelor. În capitolul referitor la autorizare, Parlamentul a
pledat pentru o abordare mai fermă, în cadrul căreia toate substanțele care prezintă
motive de îngrijorare deosebită să fie autorizate doar dacă nu există tehnologii sau
alternative adecvate. Prin amendamentele sale, Parlamentul a urmărit atât inovarea
(prin autorizații limitate în timp pe perioade de cinci ani), cât și certitudinea (printr-o
listă a celor mai periculoase substanțe). În partea finală a procedurii legislative, acordul
dintre Parlament și Consiliu privind chestiunea controversată a „autorizării/substituirii”
a inclus obligația de a se prezenta întotdeauna un plan de substituire, în cazul în care
există alternative adecvate mai sigure.

În cursul dezbaterilor îndelungate pe marginea pachetului privind pesticidele din
2008, amendamentele Parlamentului au asigurat crearea unor zone-tampon de
dimensiuni adecvate pentru protecția organismelor acvatice, precum și introducerea
unor măsuri de protecție vizând cele mai vulnerabile grupuri, inclusiv interzicerea
utilizării pesticidelor în grădinile publice, pe terenurile de sport și recreaționale, în
curțile școlilor și la locurile de joacă, precum și în imediata apropiere a centrelor
de îngrijire a sănătății. La începutul anului 2013, în urma publicării raportului
Autorității Europene pentru Siguranța Alimentară (EFSA) privind efectele dăunătoare
ale anumitor insecticide neonicotinoide, Parlamentul a invitat Comisia să ia măsuri
ferme pentru a asigura conservarea populațiilor de albine. În martie 2013, Parlamentul
a adoptat o rezoluție referitoare la amenințările la adresa sănătății la locul de muncă
legate de azbest și perspectivele de eliminare completă a azbestului existent.
Decizia Parlamentului din 6 februarie 2018 privind constituirea unei comisii speciale
pentru procedura de autorizare a pesticidelor de către Uniune (PEST) este o reacție
la preocupările exprimate în legătură cu riscurile prezentate de substanța erbicidă
glifosat. Licența de comercializare a erbicidului a fost reînnoită de statele membre ale
UE pentru o perioadă de cinci ani în luna noiembrie a anului trecut. Comisia specială
a evaluat: a) procedura de autorizare a pesticidelor în UE; b) potențialele deficiențe
în ceea ce privește modul în care substanțele sunt evaluate și aprobate din punct de
vedere științific; c) rolul Comisiei în ceea ce privește reînnoirea licenței pentru glifosat;
d) posibilele conflicte de interese în cadrul procedurii de aprobare; și (e) rolul agențiilor
UE, precum și dacă personalul și finanțarea de care dispun sunt adecvate pentru a le
permite să își îndeplinească obligațiile.
La 16 ianuarie 2019, ședința plenară a Parlamentului a adoptat raportul Comisiei
speciale PEST, care conchide, printre altele, că publicul ar trebui să aibă acces la
studiile folosite în procedura de autorizare, cadrul UE ar trebui să stimuleze inovarea și
să promoveze pesticidele cu risc redus, experții științifici ar trebui să revizuiască studiile
privind carcinogenicitatea glifosatului, iar cerințele în materie de date aplicabile PPP ar
trebui să includă toxicitatea pe termen lung.
Georgios Amanatidis
11/2019

SUPRAVEGHEREA MACROECONOMICĂ
În ultimii zece ani, Uniunea Europeană s-a confruntat cu dezechilibre

macroeconomice majore (care au exacerbat efectele negative ale crizei financiare
declanșate în 2008) și cu discrepanțe importante în materie de competitivitate (care
au împiedicat aplicarea măsurilor de politică monetară comună). În 2011, UE a
introdus procedura privind dezechilibrele macroeconomice (PDM), o procedură de
supraveghere și de impunere a respectării normelor menită să faciliteze identificarea
din timp și corectarea acestor dezechilibre macroeconomice în statele membre, o
atenție specială fiind acordată dezechilibrelor care pot avea efecte de propagare
asupra altor state membre.
TEMEIUL JURIDIC
— Articolul 3 din Tratatul privind Uniunea Europeană (TUE);
— Articolele 119, 121 și 136 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene
(TFUE).
OBIECTIVE
Procedura privind dezechilibrele macroeconomice (PDM) este un mecanism de
supraveghere și de aplicare a normelor al cărui obiectiv este preîntâmpinarea și
corectarea dezechilibrelor macroeconomice în cadrul UE. Supravegherea efectuată
este inclusă în semestrul european pentru coordonarea politicilor economice (2.6.4).
Supravegherea se bazează pe:
1. Un Raport privind mecanismul de alertă (RMA) elaborat de Comisie și bazat pe
un tablou de bord cu indicatori și praguri. Indicatorii din tabloul de bord se referă la
dezechilibrele externe (conturi curente, poziția investițională internațională netă,
rata de schimb valutar reală efectivă, variația cotelor de export, costul unitar al
muncii) și dezechilibrele interne (prețul locuințelor, fluxul de credit din sectorul
privat, datoria din sectorul privat, datoria publică, rata șomajului și variații ale
pasivelor sectorului financiar, precum și alți indicatori legați de ocuparea forței
de muncă și șomaj). Fiecare indicator este asociat cu un prag care semnalează
posibila apariție a unei probleme specifice; unele praguri sunt diferențiate în funcție
de apartenența sau nu a statelor membre la zona euro. În cazul în care un stat
membru depășește mai multe praguri, Comisia efectuează un bilanț aprofundat, și
anume o analiză economică suplimentară menită să stabilească dacă există riscul

de a apărea dezechilibre macroeconomice, sau dacă acestea există deja, și dacă
dezechilibrele existente au fost corectate.
2. Recomandări preventive. În cazul în care, pe baza rezultatului bilanțului
aprofundat, Comisia ajunge la concluzia că există dezechilibre macroeconomice,
ea trebuie să informeze Parlamentul, Consiliul și Eurogrupul. La recomandarea
Comisiei, Consiliul poate adresa recomandările necesare statelor membre vizate,
în conformitate cu procedura stabilită la articolul 121 alineatul (2) din TFUE. Aceste
recomandări preventive din cadrul PDM fac parte din recomandările specifice
fiecărei țări adresate de Consiliu statelor membre, în luna iulie a fiecărui an, în
cadrul semestrului european.
3. Recomandări corective în cadrul procedurii de dezechilibru excesiv. În cazul în
care, pe baza rezultatului bilanțului aprofundat, Comisia ajunge la concluzia că
statul membru vizat este afectat de dezechilibre excesive, ea trebuie să informeze
Parlamentul, Consiliul, Eurogrupul, autoritățile europene de supraveghere
competente și Comitetul european pentru risc sistemic (CERS). La recomandarea
Comisiei, Consiliul poate adopta o recomandare, în conformitate cu articolul 121
alineatul (4) din TFUE, prin care constată existența unui dezechilibru excesiv
și recomandă statului membru în cauză să ia măsuri corective. Recomandarea
Consiliului trebuie să determine natura și implicațiile dezechilibrelor și să precizeze
un set de recomandări privind politicile care trebuie urmate, precum și termenul
până la care statul membru vizat trebuie să transmită un plan de măsuri corective.
4. Planuri de măsuri corective. Statul membru în privința căruia s-a inițiat o procedură
de dezechilibru excesiv trebuie să prezinte un plan de măsuri corective în termenul
precizat în recomandarea Consiliului. În termen de două luni de la prezentarea
unui plan de măsuri corective și pe baza unui raport al Comisiei, Consiliul trebuie
să evalueze planul prezentat.
5. Evaluarea măsurilor corective. Pe baza unui raport din partea Comisiei, Consiliul
trebuie să stabilească dacă statul membru vizat a luat sau nu măsurile corective
recomandate. Dacă consideră că statul membru nu a luat astfel de măsuri,
Consiliul trebuie să adopte (prin vot cu majoritate calificată inversă), pe baza
unei recomandări a Comisiei, o decizie prin care constată nerespectarea
recomandărilor și formulează o recomandare în care stabilește noi termene pentru
luarea măsurilor corective. În acest caz, Consiliul trebuie să informeze Consiliul
European.
6. Sancțiuni financiare posibile. Statele membre din zona euro care nu dau curs
recomandărilor formulate în cadrul procedurii de dezechilibru excesiv pot face
obiectul unor sancțiuni progresive, care pot varia de la un depozit purtător de
dobândă până la amenzi anuale. Depozitul purtător de dobândă sau amenda ar
trebui să reprezinte 0,1% din PIB-ul statelor respective.
REALIZĂRI
De la introducerea PDM în 2012, numărul de state membre:

— care au făcut obiectul unui bilanț aprofundat a crescut de la 12 la 19 între 2012 și
2016, a scăzut la 12 în 2018 și apoi a crescut la 13 în 2019;
— despre care s-a estimat că trec prin dezechilibre a crescut de la 12 la 16 între 2012
și 2015, dar a scăzut la 11 în 2018 și apoi la 10 în 2019;
— despre care s-a estimat că trec prin dezechilibre excesive a crescut de la 0 la 6
între 2012 și 2017, dar a scăzut la 3 în 2018 și 2019;
Comisia nu a propus încă lansarea procedurii de dezechilibru excesiv, deși Consiliul
și Banca Centrală Europeană au cerut ca procedura să fie utilizată la întregul său
potențial, cu aplicarea, după caz, a componentei corective.
Toate țările cu dezechilibre sunt supuse unei monitorizări specifice, care este mai
strictă pentru țările care se confruntă cu dezechilibre excesive și implică dialoguri
cu autoritățile naționale, vizite ale experților și întocmirea unor rapoarte periodice
privind progresele înregistrate. Acest lucru ar trebui să contribuie, de asemenea, la
monitorizarea punerii în aplicare a recomandărilor specifice fiecărei țări în statele
membre vizate.
Dacă se consideră că un stat membru este expus riscului de dezechilibre
macroeconomice, unele sau toate recomandările specifice fiecărei țări adoptate de
Consiliu în contextul semestrului european pot fi susținute de PDM. De-a lungul anilor,
numărul acestor recomandări a crescut, dar nu și nivelul lor de punere în aplicare.

Odată cu intrarea în vigoare a Tratatului de la Lisabona, Parlamentul a devenit
colegiuitor în ceea ce privește elaborarea normelor de supraveghere multilaterală
Actele legislative referitoare la supravegherea macroeconomică asigură un dialog
economic. Pentru a intensifica dialogul între instituțiile Uniunii, în special între
Parlamentul European, Consiliu și Comisie, precum și pentru a asigura o mai mare
transparență și responsabilitate, comisia competentă din Parlamentul European poate
invita Președintele Consiliului, Comisia, Președintele Consiliului European și/sau
Președintele Eurogrupului să discute pe marginea Deciziilor lor sau să-și prezinte
activitățile în cadrul semestrului european. Ca participant la acest dialog, Parlamentul
se poate folosi, de asemenea, de posibilitatea de a participa la un schimb de opinii
cu statul membru care face obiectul recomandărilor Consiliului în cadrul procedurii de
dezechilibru excesiv.
La sfârșitul toamnei, Parlamentul își exprimă opinia cu privire la ciclul semestrului
european în curs (inclusiv cu privire la recomandările specifice fiecărei țări adoptate
de Consiliu), luând, totodată, în considerare rezultatul reuniunii comune cu președinții
comisiilor competente din parlamentele naționale.
În cadrul PDM, Comisia cooperează cu Parlamentul și Consiliul pentru a defini setul
de indicatori macroeconomici care trebuie incluși în tabloul de bord utilizat pentru
monitorizarea posibilelor dezechilibre din statele membre. Până în decembrie 2019,
Comisia va examina aplicarea regulamentelor privind PDM și va prezenta un raport
cu privire la aceasta. Rapoartele vor include o evaluare a eficacității regulamentelor

și a progreselor înregistrate pentru o coordonare mai strânse a politicilor economice,
precum și pentru o convergență continuă a performanțelor economice ale statelor
membre. După caz, rapoartele vor fi însoțite de o propunere de modificare a
regulamentelor, care va fi transmisă Parlamentului și Consiliului.
Parlamentul promovează implicarea parlamentelor naționale prin intermediul
reuniunilor anuale cu membrii comisiilor competente din cadrul acestor parlamente.
De asemenea, în conformitate cu dispozițiile juridice și politice ale fiecărui stat
membru, parlamentele naționale ar trebui să fie implicate în mod adecvat în semestrul
european și în pregătirea programelor de stabilitate, a programelor de convergență și
a programelor naționale de reformă pentru a spori transparența și reprezentativitatea
Deciziilor adoptate, precum și răspunderea pentru acestea.
Alice Zoppè
12/2019

SURSELE ȘI DOMENIUL DE APLICARE
ALE DREPTULUI UNIUNII EUROPENE
Uniunea Europeană are personalitate juridică și, prin urmare, dispune de propria sa
ordine juridică, distinctă de cea internațională. În plus, legislația Uniunii Europene
are efect direct sau indirect asupra legislației statelor sale membre și devine parte
integrantă din sistemul juridic al fiecărui stat membru. Uniunea Europeană constituie
în sine un izvor de drept. În general, ordinea juridică este divizată în legislația primară
(tratatele și principiile generale de drept), legislația secundară (bazată pe tratate) și
dreptul complementar.
SURSE ALE DREPTULUI UNIUNII ȘI IERARHIA ACESTORA

— Tratatul privind Uniunea Europeană (TUE); Tratatul privind funcționarea Uniunii
Europene (TFUE); și protocoalele la acestea (la tratate sunt anexate 37 de
protocoale, 2 anexe și 65 de declarații, care aduc precizări, fără a fi încorporate
în textul juridic propriu-zis) 1.1.5;;
— Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene 4.1.2.
— Tratatul de instituire a Comunității Europene a Energiei Atomice (Euratom) este în
continuare în vigoare, ca tratat separat.
— Acordurile internaționale 5.2.1;
— Principiile generale ale dreptului Uniunii,
— Legislația secundară.
Tratatele și principiile generale sunt în vârful ierarhiei și reprezintă legislația primară.
În urma intrării în vigoare a Tratatului de la Lisabona la 1 decembrie 2009, Carta
drepturilor fundamentale are aceeași valoare. Acordurile internaționale încheiate de
Uniunea Europeană sunt subordonate legislației primare. La un rang inferior, se
situează legislația secundară: aceste norme sunt valide doar dacă sunt conforme cu
actele și acordurile care prevalează asupra lor.
OBIECTIVE
Instaurarea unui cadru juridic al Uniunii care să permită realizarea obiectivelor stabilite
în tratate.

SURSE ALE DREPTULUI UNIUNII EUROPENE
A. Dreptul primar al Uniunii Europene 1.1.1, 1.1.2, 1.1.3, 1.1.4, 1.1.5, 4.1.2
B. Legislația secundară a Uniunii Europene
1. Generalități
Actele juridice ale Uniunii sunt enumerate la articolul 288 din TFUE. Aceste acte sunt:
regulamentul, directiva, decizia, recomandarea și avizul. Instituțiile Uniunii pot adopta
astfel de acte juridice doar dacă o dispoziție a tratatelor le conferă competență în
acest sens. Principiul atribuirii, care reglementează delimitarea competențelor Uniunii,
este consacrat în mod explicit de articolul 5 alineatul (1) din TUE. TFEU precizează
sfera de aplicare a competențelor Uniunii, clasificându-le în trei categorii, respectiv
competențe exclusive (articolul 3), competențe partajate (articolul 4) și competențe de
sprijin (articolul 6), în temeiul cărora UE adoptă măsuri de sprijin sau de completare a
politicilor statelor membre. Listele domeniilor care țin de fiecare dintre cele trei categorii
de competențe ale Uniunii sunt prezentate la articolele 3, 4 și 6 din TFUE. Dacă nu
dispun de competențele necesare pentru a atinge unul dintre obiectivele prevăzute de
tratate, instituțiile pot aplica dispozițiile de la articolul 352 din TFUE și, astfel, pot adopta
„măsuri adecvate”.
Instituțiile adoptă doar instrumentele juridice enumerate la articolul 288 din TFUE.
Singurele excepții rămân politicile externe, de securitate și de apărare comune, cărora
li se aplică în continuare metoda interguvernamentală. În acest domeniu, strategiile
comune, acțiunile comune și pozițiile comune au fost înlocuite cu „orientările generale”
și cu „Deciziile care definesc” acțiunile și pozițiile care trebuie adoptate de Uniune,
precum și modalitățile de punere în aplicare a acestora (articolul 25 din TUE).
Există, de asemenea, diverse forme de acțiune, cum ar fi recomandările,
comunicările și actele privind organizarea și funcționarea instituțiilor (inclusiv acordurile
interinstituționale), ale căror denumiri, structură și efecte juridice decurg din diverse
dispoziții ale tratatelor sau din norme adoptate în temeiul acestora.
2. Ierarhia legislației secundare a Uniunii
Ierarhia legislației secundare — actele legislative, actele delegate și actele de punere
în aplicare — este stabilită la articolele 289, 290 și 291 din TFUE. Sunt definite ca
acte legislative actele juridice adoptate în conformitate cu o procedură legislativă,
ordinară sau specială. În schimb, actele delegate sunt acte fără caracter legislativ cu
aplicabilitate generală, care completează sau modifică anumite elemente neesențiale
ale unui act legislativ. Competența de a adopta aceste acte poate fi delegată Comisiei
de către legiuitor (Parlament și Consiliu). Actul legislativ delimitează obiectivele,
conținutul, domeniul de aplicare și durata delegării competenței, precum și, dacă este
cazul, proceduri de urgență. În plus, legiuitorul stabilește condițiile în care se face
delegarea competenței, care pot include dreptul de revocare a delegării sau dreptul de
a formula obiecțiuni.
Actele de punere în aplicare sunt, în general, adoptate de Comisie, căreia îi este
conferită competența de punere în aplicare prin acte obligatorii din punct de vedere
juridic care necesită condiții uniforme de punere în aplicare. Actele de punere în

aplicare sunt adoptate de către Consiliu în cazuri specifice, justificate corespunzător,
și numai în domeniul politicii externe și de securitate comune. În cazul în care actul
de bază este adoptat prin procedura legislativă ordinară, Parlamentul European sau
Consiliul pot aduce oricând la cunoștință Comisiei faptul că apreciază că un proiect de
act de punere în aplicare depășește competențele de executare prevăzute de actul de
bază. În acest caz, Comisia trebuie să revadă proiectul de act în discuție.
3. Diferitele instrumente juridice care țin de legislația secundară a Uniunii
a. Regulamentul
Regulamentul are un domeniu de aplicare general, este obligatoriu în toate elementele
sale, se aplică direct în statele membre și trebuie respectat integral de cei cărora li se
aplică (persoane private, state membre, instituții ale Uniunii). Regulamentul se aplică
direct în toate statele membre încă de la intrarea sa în vigoare, fără a fi necesar un
act de transpunere la nivel național. Regulamentul intră în vigoare la data prevăzută în
cadrul acestuia sau, în absența unei prevederi în acest sens, în a douăzecea zi de la
publicarea sa în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.
Regulamentul urmărește asigurarea aplicării uniforme a dreptului Uniunii în toate
statele membre. De asemenea, o consecință a regulamentului este aceea de a face
inaplicabile normele naționale incompatibile cu clauzele materiale pe care le conține
acesta.
b. Directiva
Directiva are caracter obligatoriu pentru statele membre destinatare (unul singur, mai
multe sau totalitatea acestora) în ceea ce privește rezultatul care trebuie atins, dar
lasă autoritățile naționale să aleagă forma și metodele. Legiuitorul național trebuie
să adopte un act de transpunere sau o „măsură națională de punere în aplicare”
în dreptul intern, care adaptează legislația națională conform obiectivelor definite în
directivă. Cetățeanului nu i se conferă drepturi și nici nu i se impun obligații decât
după ce a fost adoptat actul de transpunere a directivei. Statele membre dispun,
pentru transpunere, de o anumită flexibilitate care le permite să țină cont de specificul
național. Transpunerea trebuie să se efectueze în termenul stabilit de directivă. Atunci
când transpun directivele, statele membre garantează efectul util al dreptului Uniunii,
conform principiului cooperării loiale consacrat de articolul 4 alineatul (3) din TUE.
În principiu, Directivele nu sunt direct aplicabile, dar Curtea de Justiție a Uniunii
Europene a hotărât totuși că anumite dispoziții ale unei directive ar putea, în mod
excepțional, să producă efecte directe într-un stat membru, chiar dacă acesta nu
a adoptat încă vreun act de transpunere, dacă se reunesc următoarele condiții:
(a) transpunerea în dreptul intern nu a avut loc sau s-a efectuat incorect; (b)
dispozițiile Directivei sunt imperative și suficient de clare și precise și (c) dispozițiile
Directivei conferă drepturi persoanelor.
Atunci când sunt reunite aceste condiții, o persoană poate să invoce dispoziția în
cauză în fața autorității publice. Chiar dacă o dispoziție nu acordă niciun drept
persoanelor și, astfel, sunt reunite doar prima și a doua condiție, autoritățile statului
membru au obligația juridică de a ține seama de Directiva netranspusă. Jurisprudența
menționată mai sus se sprijină, în principal, pe argumentele efectului util, al reprimării

comportamentelor contrare tratatului și al protecției juridice. În schimb, o persoană
nu poate să invoce direct, împotriva unei alte persoane (efect numit „orizontal”),
efectul direct al unei directive netranspuse Cauza C-91/92 Faccini Dori, Culegerea de
jurisprudență, p. I-3325 și următoarele, punctul 25).
Conform jurisprudenței Curții (cauza Francovich, cauzele conexate C-6/90 și C-9/90),
o persoană poate să ceară repararea unui prejudiciu suferit unui stat membru
care nu respectă dreptul Uniunii. Dacă este vorba despre o directivă netranspusă
sau transpusă incorect, această acțiune este posibilă dacă: (a) Directiva are
drept scop să confere drepturi persoanelor; (b) conținutul drepturilor poate fi
identificat pe baza dispozițiilor Directivei și (c) există o legătură de cauzalitate între
nerespectarea obligației de a transpune Directiva și prejudiciul suferit de părțile
lezate. Responsabilitatea statului membru poate fi angajată fără a fi necesar să se
demonstreze vreo greșeală a acestuia.
c. Decizii, recomandări și avize
Decizia este obligatorie în toate elementele sale. Atunci când precizează care îi sunt
destinatarii (state membre, persoane fizice sau juridice), o decizie este obligatorie doar
pentru destinatarii menționați. Decizia se utilizează pentru soluționarea unor situații
concrete, specifice anumitor destinatari. O persoană poate să își invoce drepturile
acordate printr-o decizie adresată unui stat membru doar dacă acesta din urmă a
adoptat un act de transpunere. Deciziile sunt aplicabile direct în aceleași condiții ca
o directivă.
Recomandările și avizele nu creează niciun drept și nicio obligație pentru destinatari,
dar pot furniza indicații cu privire la interpretarea și conținutul dreptului Uniunii.
4. Dispoziții care reglementează competențele, procedurile, punerea în aplicare și
executarea actelor juridice
a. Competență legislativă, drept de inițiativă și proceduri legislative: 1.3.2, 1.3.6,
1.3.8 și 1.2.3
Parlamentul, Consiliul și Comisia sunt implicate într-o măsură mai mare sau mai mică
în adoptarea legislației Uniunii, în funcție de temeiul juridic. Parlamentul îi poate solicita
Comisiei să elaboreze propuneri pe care să le prezinte Parlamentului și Consiliului.
b. Punerea în aplicare a legislației Uniunii
În conformitate cu legislația primară, UE beneficiază doar de competențe de executare
limitate, punerea în aplicare a legislației Uniunii intrând, în general, în competența
statelor membre. De altfel, articolul 291 alineatul (1) din TFUE adaugă dispoziția că
statele membre au obligația de a lua toate măsurile de drept intern necesare pentru
a pune în aplicare actele obligatorii din punct de vedere juridic ale Uniunii. Atunci
când sunt necesare condiții unitare de punere în aplicare a actelor obligatorii din punct
de vedere juridic ale Uniunii, Comisia își exercită competența de executare conform
articolului 291 alineatul (2) din TFUE.
c. Alegerea tipului de act juridic
În numeroase cazuri, tratatele impun forma actului juridic ce trebuie adoptat. Cu toate
acestea, numeroase dispoziții nu sunt însoțite de recomandarea unui anumit tip de

act juridic. În aceste cazuri, articolul 296 alineatul (1) din TFUE stabilește că instituțiile
trebuie să aleagă tipul actului de adoptat de la caz la caz, „cu respectarea procedurilor
aplicabile și a principiului proporționalității”.
C. Principiile generale ale dreptului Uniunii și drepturile fundamentale
În tratate există foarte puține referiri la principiile generale ale dreptului Uniunii.
Aceste principii au fost dezvoltate în principal de jurisprudența Curții de Justiție a
Uniunii Europene (securitate juridică, echilibru instituțional, așteptări legitime etc.). Tot
jurisprudența Curții se află la originea recunoașterii drepturilor fundamentale ca principii
generale de drept ale Uniunii. Aceste principii sunt consacrate acum prin articolul 6
alineatul (3) din TUE, care face trimitere la drepturile fundamentale, astfel cum sunt
garantate de Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale
și cum decurg din tradițiile constituționale comune ale statelor membre, precum și din
Cartea drepturilor fundamentale a Uniunii Europene (4.1.2.).
D. Acordurile internaționale încheiate de Uniunea Europeană
Uniunea poate încheia, în cadrul competențelor sale, acorduri internaționale cu țări
terțe sau cu organizații internaționale [articolul 216 alineatul (1) din TFUE]. Aceste
acorduri sunt obligatorii pentru Uniune și pentru statele membre. Ele fac parte
integrantă din cadrul juridic al Uniunii [articolul 216 alineatul (2)].

Articolul 14 alineatul (1) din TUE prevede că Parlamentul European exercită, împreună
cu Consiliul, funcțiile legislativă [prin procedura legislativă ordinară] și bugetară
[prin procedura legislativă specială prevăzută la articolul 314 din TFUE]. De altfel,
Parlamentul urmărește simplificarea procesului legislativ, ameliorarea calității de
redactare a textelor juridice și impunerea unor sancțiuni mai eficace împotriva statelor
membre care nu respectă dreptul Uniunii. Programul anual de lucru și programul
legislativ al Comisiei prezintă prioritățile politice majore ale Comisiei și identifică acțiuni
concrete, cu sau fără caracter legislativ, prin care să transpună în realitate prioritățile
respective. Parlamentul are un rol important în elaborarea de noi acte legislative,
deoarece examinează programul anul de lucru al Comisiei și precizează ce acte
legislative consideră că ar trebui adoptate.
Deoarece a dobândit personalitate juridică, Uniunea poate încheia acum acorduri
internaționale (articolul 218 din TFUE). Acordul Parlamentului European este necesar
pentru toate acordurile încheiate în domeniul politicii comerciale comune și pentru toate
domeniile ale căror politici se adoptă prin procedura legislativă ordinară [articolul 218
alineatul (6) litera (a) din TFUE]. Parlamentul a demonstrat deja că nu va ezita să
își folosească dreptul de veto în cazul în care are motive serioase de îngrijorare. De
exemplu, în 2012 a respins Acordul comercial de combatere a contrafacerii (ACTA).
Udo Bux
02/2020

UNIUNEA EUROPEANĂ ȘI ORGANIZAȚIA
MONDIALĂ A COMERȚULUI
Organizația Mondială a Comerțului (OMC) contribuie, prin activitatea sa, la

menținerea unui sistem comercial internațional reglementat. În ciuda faptului că s-
a ajuns la un impas în cadrul negocierilor comerciale, se explorează în prezent
modalități de modernizare a normelor OMC și de abordare a noilor provocări globale.
Intrarea în vigoare, în februarie 2017, a Acordului privind facilitarea comerțului a
deschis posibilitatea unor noi evoluții ale cadrului normativ al OMC. În conformitate cu
Tratatul de la Lisabona, Parlamentul își exercită prerogativele de colegislator, alături
de Consiliu, și joacă un rol important în ceea ce privește controlul politicii comerciale
internaționale.
În primele decenii ale secolului XX, chestiunile comerciale au determinat țările să se

angajeze în relații tot mai complexe, creând nevoia unei platforme care să înlesnească
și să reglementeze negocierile comerciale. Acordul General pentru Tarife și Comerț
(GATT) din 1947 a oferit nu doar o platformă de discuții sub forma unor mese rotunde,
creând o abordare multilaterală a comerțului, ci a instituit, totodată, un sistem de norme
comerciale recunoscute pe plan mondial. Ideea de bază era crearea unor condiții
de concurență echitabile prin „reducerea substanțială a tarifelor și a altor bariere ale
comerțului și eliminarea tratamentului discriminatoriu în comerțul internațional”[1].
Odată cu evoluția comerțului internațional, de la schimbul de bunuri materiale la
schimbul de servicii și idei, GATT a fost transformat și instituționalizat ca Organizația
Mondială a Comerțului (OMC). OMC a fost instituită în 1995, în urma Rundei
Uruguay de negocieri comerciale, și a integrat primele acorduri comerciale, cum ar
fi însuși acordul GATT, Acordul privind agricultura, Acordul privind produsele textile
și confecțiile, precum și alte acorduri generale. Printre acordurile ulterioare cele mai
importante se numără Acordul General privind Comerțul cu Servicii (GATS) și Acordul
privind aspectele comerciale ale drepturilor de proprietate intelectuală (TRIPS). În
februarie 2017, a intrat în vigoare Acordul privind facilitarea comerțului – primul acord
multilateral care a fost finalizat de la data înființării OMC. În plus, se examinează
în prezent diferite idei privind posibilitățile de a sprijini dezvoltarea în continuare a
sistemului instituit de OMC, proces care ar putea permite modernizarea sistemului,
spre exemplu în domeniul comerțului electronic, al facilitării investițiilor și al subvențiilor
industriale, pentru a-i crește eficiența și adaptabilitatea în raport cu un mediu comercial
care evoluează rapid.
[1]Acordul GATT (1947), paragraful introductiv.

Statisticile indică o legătură clară între comerțul liber și echitabil și creșterea economică.
În acest context, crearea OMC a reprezentat un pas important spre un sistem
comercial internațional mai cuprinzător și, astfel, mai dinamic. OMC acționează pentru
promovarea comerțului liber, în special prin garantarea faptului că statele mențin
dinamica de eliminare a barierelor din calea comerțului în negocierile comerciale
desfășurate. În prezent, două treimi dintre membrii OMC sunt țări în curs de dezvoltare,
acest lucru însemnând că economiile în tranziție și țările cel mai puțin dezvoltate au
posibilitatea de a utiliza comerțul deschis pentru a dinamiza eforturile lor de dezvoltare.
MECANISMUL DE SOLUȚIONARE A LITIGIILOR COMERCIALE

Una dintre cele mai importante realizări ale OMC a fost consolidarea Organului său
de soluționare a litigiilor, care are competența de a statua asupra litigiilor comerciale
și de a executa hotărârile luate. Mecanismul de soluționare a litigiilor comerciale are
la bază un sistem de norme predefinite care oferă membrilor OMC, indiferent de
importanța lor politică sau de influența lor economică, posibilitatea de a depune plângeri
privind presupuse încălcări ale normelor OMC și de a solicita compensații. Introducerea
acestui mecanism a condus la scăderea gradului de utilizare a mecanismelor de
apărare unilaterale utilizate anterior de către state și care provocau adesea represalii
din partea statelor vizate, ducând, câteodată, la adevărate războaie comerciale.
Până în prezent, sistemul OMC de soluționare a litigiilor a oferit garanțiile necesare
pentru a asigura faptul că membrii cei mai puternici nu domină asupra celor mai slabi și
a prevăzut norme clare referitoare la măsurile de retorsiune. Cu toate acestea, sistemul
riscă să fie paralizat, întrucât mandatele membrilor organului de apel se apropie de
sfârșit, iar posturile vacante nu au fost ocupate.
De la crearea OMC, UE a fost unul dintre principalii utilizatori ai sistemului de
soluționare a litigiilor. Uniunea a fost implicată în 187 de cazuri de soluționare a litigiilor,
dintre care 102 ca reclamant și 85 ca pârât[2]. În alte 200 de cazuri, aceasta a solicitat
să intervină cu statutul de „parte terță”, care permite membrilor OMC să urmărească
litigiile care implică alte părți. UE, care este reprezentată de Comisia Europeană, a
urmărit, de asemenea, în numeroase rânduri, să amelioreze și să clarifice acordurile
OMC, solicitând deliberări din partea grupurilor speciale ale OMC și a organului său
de apel.
Parlamentul European urmărește îndeaproape evoluția litigiilor în care este implicată
UE. Comisia pentru comerț internațional a Parlamentului European își prezintă opiniile
cu privire la litigiile comerciale prin intermediul rapoartelor, al audierilor publice și al
întrebărilor cu solicitare de răspuns oral adresate Comisiei și Consiliului. Astfel s-a
întâmplat, de exemplu, în cazul litigiului Airbus-Boeing dintre Uniunea Europeană și
Statele Unite.
[2]Date disponibile la 19 septembrie 2018:

https://www.wto.org/english/tratop_e/dispu_e/dispu_by_country_e.htm

RUNDA DE LA DOHA ȘI EVOLUȚII ULTERIOARE
Din 2001, membrii OMC s-au angajat în vaste negocieri comerciale multilaterale,
cunoscute sub denumirea de „Runda de la Doha” sau „Agenda de dezvoltare de la
Doha” (ADD), al cărei scop principal este de a plasa dezvoltarea în centrul sistemului
comercial mondial. Negocierile din cadrul rundei de la Doha urmăresc să confere țărilor
în curs de dezvoltare un rol tot mai important și să consolideze capacitatea acestora de
a beneficia de avantajele comerțului internațional, sprijinindu-le în combaterea sărăciei.
ADD este un program care s-a bazat încă de la început pe principiul unui „angajament
unic”[3] și se află încă în desfășurare. Prezenta rundă, ca și cele precedente, are drept
obiectiv continuarea liberalizării comerțului.
ADD se bazează pe trei piloni:
1. accesul la piețe pentru produsele agricole (inclusiv taxe vamale și subvenții),
pentru produsele industriale (cunoscut sub denumirea de „acces la piețele
neagricole” sau „NAMA”) și pentru servicii;
2. norme, de exemplu cele privind facilitarea comerțului, precum și norme
antidumping; și
3. dezvoltarea.
Cu toate acestea, negocierile au ajuns la un impas privind anumite aspecte esențiale,
care vizează, în principal, accesul pe piață. Diferențele cele mai importante constau în
pozițiile principalelor țări emergente și cele ale țărilor sau blocurilor industrializate cu
privire la modul în care sistemul comercial internațional ar trebui reformat.
UE a susținut lansarea unei runde ample și ambițioase. Aceasta a fost considerată
cea mai eficientă modalitate de a sprijini toți participanții în realizarea obiectivelor în
domeniul creșterii economice și dezvoltării și de a facilita acceptarea compromisurilor
necesare. Cu toate acestea, negocierile în ansamblul lor nu par să ajungă la o finalizare
reușită în viitorul apropiat, în ciuda tuturor eforturilor depuse de numeroși participanți
(în special de Uniunea Europeană).
Pentru a depăși acest blocaj care afectează negocierile desfășurate în cadrul Rundei
de la Doha și a limita tendințele protecționiste, membrii OMC și-au reorientat atenția
către posibilitățile de a obține rezultate în domenii mai puțin controversate, care ar
putea să faciliteze realizarea obiectivelor legate de dezvoltare. În decembrie 2013 a
fost adoptat Acordul privind facilitarea comerțului – primul instrument juridic multilateral
instituit după crearea OMC, care și-a început activitatea acum 22 de ani. Doi ani
mai târziu, în decembrie 2015, s-au înregistrat noi progrese semnificative, ca urmare
a adoptării unui acord cu privire la măsurile de restricționare a subvențiilor care
denaturează comerțul și care sunt acordate pentru sprijinirea exportului de produse
agricole – un domeniu de interes în special pentru țările cel mai puțin dezvoltate.
Deși progresele realizate au o anvergură mai redusă comparativ cu obiectivele stabilite
în agenda inițială a Rundei de la Doha, aceste evoluții pozitive, în special intrarea
[3]Principiul unui „angajament unic” înseamnă, în principal, că „nu există niciun acord în absența unui acord
total”.

în vigoare a Acordului privind facilitarea comerțului, în februarie 2017, confirmă
angajamentul față de sistemul comercial multilateral. Aceste evoluții pregătesc terenul
pentru modernizarea OMC, pentru a aborda noile provocări apărute în domeniul
comerțului internațional, și contribuie la consolidarea normelor comerciale multilaterale.
Parlamentul European a urmărit îndeaproape negocierile din cadrul OMC. În acest
context, Parlamentul a adoptat o serie de rapoarte de evaluare a stadiului negocierilor.
Conferința parlamentară privind OMC, organizată de Parlamentul European în
cooperare cu Uniunea Interparlamentară, oferă frecvent posibilitatea unei participări
constructive (mai multe informații cu privire la această conferință sunt furnizate mai jos).
În numeroase ocazii, Parlamentul European a solicitat reluarea negocierilor, subliniind
importanța Rundei de la Doha pentru comerțul mondial și dezvoltarea economică.
De asemenea, Parlamentul a fost asociat îndeaproape negocierilor în favoarea unor
acorduri mai limitate. În decembrie 2015 și, respectiv, în decembrie 2017, acesta a
trimis delegații la Nairobi și la Buenos Aires pentru a participa la reuniunile ministeriale
ale OMC. Parlamentul continuă să urmărească evoluțiile care au loc la nivelul OMC, în
special în perspectiva organizării următoarei reuniuni ministeriale a OMC, programată
să aibă loc la Nur-Sultan, Kazahstan, între 8 și 11 iunie 2020.
UE ȘI OMC
Până în prezent, UE a jucat un rol central în dezvoltarea sistemului comercial
internațional după cel de-al Doilea Război Mondial. În prezent, UE explorează
posibilitatea modernizării OMC[4].
La fel ca și GATT (și mai târziu OMC), UE a fost concepută inițial pentru a elimina
barierele vamale și a promova comerțul între membrii săi. Piața unică a UE s-a
inspirat, în parte, din principiile și practicile GATT. Uniunea fost întotdeauna unul dintre
principalii promotori ai unui comerț internațional eficient, fondat pe statul de drept. Un
astfel de sistem contribuie la garantarea unui acces echitabil la piețele externe pentru
întreprinderile sale și, astfel, susține creșterea economică, atât cea internă cât și cea
din țările terțe, în special din țările mai puțin dezvoltate.
Politica comercială comună a UE este unul dintre domeniile în care Uniunea dispune
de o competență deplină și exclusivă. Cu alte cuvinte, UE acționează ca actor unic
în cadrul OMC, fiind reprezentată de Comisie și nu de statele membre. Comisia
negociază acordurile comerciale și apără interesele UE în fața Organului de soluționare
a litigiilor al OMC, în numele tuturor celor 28 de state membre. Comisia consultă
Consiliul și Parlamentul European și informează periodic aceste instituții cu privire la
aspectele puse în discuție și la strategia adoptată în cadrul negocierilor multilaterale.
În conformitate cu Tratatul de la Lisabona, Consiliul și Parlamentul sunt colegislatori
și, prin urmare, au competențe egale în ceea ce privește chestiunile comerciale
internaționale.
Prin intermediul OMC, UE a urmărit, de asemenea, să promoveze un cadru multilateral
pentru negocierile comerciale care să completeze negocierile bilaterale. Totuși, având
în vedere blocajul survenit în cadrul negocierilor aferente Rundei de la Doha și faptul că
[4]Comunicat de presă referitor la abordarea cuprinzătoare a Comisiei Europene privind modernizarea

OMC.

alți parteneri comerciali și-au reorientat atenția către acordurile bilaterale, UE a trebuit
să își redefinească parțial strategia de lungă durată și să revină la negocierile bilaterale
și regionale.
Impasul apărut în prezent în negocierile din cadrul OMC este, de asemenea, un semn
că sistemul comercial internațional s-a schimbat în mod considerabil în ultimii 20 de
ani. Acest sistem a evoluat, iar o serie de noi actori – în special țări aflate în tranziție
și țări în curs de dezvoltare – joacă un rol central. Liberalizarea sistemului comercial
internațional a fost benefică pentru unele țări în curs de dezvoltare, care au trecut printr-
o etapă de creștere economică susținută fără precedent. UE este pe deplin conștientă
de această nouă dinamică. În acest context, UE a subliniat faptul că este necesar să
se revizuiască abordarea utilizată în trecut în procesul de negociere și să se încerce
utilizarea unor abordări inovatoare, pentru a ține seama de importanța tot mai mare a
aspectelor legate de reglementare, în raport cu cele ce vizează în mod exclusiv tarifele
vamale.
CONFERINȚA PARLAMENTARĂ PRIVIND ORGANIZAȚIA MONDIALĂ

A COMERȚULUI
Conferința parlamentară privind OMC este organizată în comun de Parlamentul
European și de Uniunea Interparlamentară (UIP) și are drept obiectiv consolidarea
democrației la nivel internațional prin introducerea unei dimensiuni parlamentare în
sistemul de cooperare comercială multilaterală.
Prima reuniune formală a parlamentarilor la OMC a avut loc cu ocazia Conferinței
ministeriale OMC de la Seattle, în decembrie 1999. În 2001, Parlamentul European și
UIP au fost de acord să-și unească eforturile pentru a sprijini o reuniune parlamentară
cu ocazia Conferinței OMC de la Doha. Această reuniune a pus temelia a ceea ce urma
să devină Conferința parlamentară privind OMC.
Această conferință oferă parlamentarilor din lumea întreagă posibilitatea de a
face schimb de opinii, informații și experiențe referitoare la chestiunile comerciale
internaționale. Participanții urmăresc activitățile OMC, promovează eficacitatea
și echitatea OMC, susțin transparența procedurilor OMC, depun eforturi pentru
ameliorarea dialogului dintre guverne, parlamente și societatea civilă, influențează
orientarea discuțiilor din cadrul OMC și consolidează competența parlamentelor
naționale în ceea ce privește aspectele legate de comerțul internațional.
Conferința parlamentară privind OMC se reunește o dată pe an, precum și în timpul
conferințelor ministeriale ale OMC. Ultima sa reuniune a avut loc la Geneva, la 6 și
7 decembrie 2018.
Wolfgang Igler
11/2019

UN SPAȚIU DE LIBERTATE, SECURITATE
ȘI JUSTIȚIE: ASPECTE GENERALE
Tratatul de la Lisabona acordă o mare importanță creării unui spațiu de libertate,

securitate și justiție. Acest tratat a introdus câteva noi elemente importante: un proces
decizional mai eficient și mai democratic, ca răspuns la desființarea vechii structuri
bazate pe piloni; mai multe prerogative pentru Curtea de Justiție a UE; și un rol
nou pentru parlamentele naționale. Carta drepturilor fundamentale, care are acum
caracter juridic obligatoriu, întărește drepturile de bază.
TEMEI JURIDIC
Articolul 3 alineatul (2) din TUE precizează: „Uniunea oferă cetățenilor săi un spațiu de
libertate, securitate și justiție, fără frontiere interne, în interiorul căruia este asigurată
libera circulație a persoanelor, în corelare cu măsuri adecvate privind controlul la
frontierele externe, dreptul de azil, imigrarea, precum și prevenirea criminalității și
combaterea acestui fenomen.” Este de remarcat că acest articol, care are ca scop
enunțarea marilor obiective urmărite de UE, atribuie o mai mare importanță creării unui
spațiu de libertate, securitate și justiție (SLSJ) decât precedentul Tratat de la Nisa,
deoarece acest obiectiv este menționat acum chiar înaintea celui privind realizarea
unei piețe interne.
Titlul V din TFUE – articolele 67 - 89 – este consacrat SLSJ. Pe lângă dispozițiile
generale, acest titlu conține capitole speciale privind:
— politicile privind controlul frontierelor, azilul și imigrarea;
— cooperarea judiciară în materie civilă;
— cooperarea judiciară în materie penală;
— cooperarea polițienească[1].
Danemarca nu participă la adoptarea măsurilor în temeiul titlului V din TFUE în cadrul
Consiliului, iar Regatul Unit și Irlanda participă doar la adoptarea și aplicarea unor
anumite măsuri, în urma unei opțiuni de participare (Protocoalele nr. 21 și 22).
Pe lângă aceste dispoziții, trebuie menționate și alte articole legate indisolubil de
crearea unui SLSJ. Acestea includ articolul 6 din TUE privind Cartea drepturilor
fundamentale și Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului și a
libertăților fundamentale, articolul 8 din TFUE privind eliminarea inegalităților,
[1]A se vedea fișele tehnice 4.2.2, 4.2.3, 4.2.4, 4.2.6, 4.2.7.

articolul 15 alineatul (3) din TFUE privind dreptul de acces la documentele instituțiilor,
articolul 16 din TFUE privind protecția datelor cu caracter personal și articolele 18-25
din TFUE referitoare la nediscriminare și cetățenia Uniunii.
OBIECTIVE
Obiectivele SLSJ sunt precizate la articolul 67 din TFUE.
— „Uniunea constituie un spațiu de libertate, securitate și justiție, cu respectarea
drepturilor fundamentale și a diferitelor sisteme de drept și tradiții juridice ale
statelor membre.
— Uniunea asigură absența controalelor asupra persoanelor la frontierele interne și
dezvoltă o politică comună în domeniul dreptului de azil, al imigrării și al controlului
la frontierele externe care este întemeiată pe solidaritatea între statele membre și
care este echitabilă față de resortisanții țărilor terțe. În înțelesul prezentului titlu,
apatrizii sunt asimilați resortisanților țărilor terțe.
— Uniunea acționează pentru a asigura un înalt nivel de securitate prin măsuri de
prevenire și combatere a criminalității, a rasismului și a xenofobiei, prin măsuri
de coordonare și de cooperare între autoritățile polițienești și judiciare și între alte
autorități competente, precum și prin recunoașterea reciprocă a Deciziilor judiciare
în materie penală și, după caz, prin apropierea legislațiilor penale.
— Uniunea facilitează accesul la justiție, în special pe baza principiului recunoașterii
reciproce a Deciziilor judiciare și extrajudiciare în materie civilă.”
REALIZĂRI
A. Principalele elemente noi introduse de Tratatul de la Lisabona
1. Un proces decizional mai eficient și mai democratic
Tratatul de la Lisabona a abolit cel de-al treilea pilon, bazat pe cooperarea
interguvernamentală, generalizând, astfel, metoda comunitară în cadrul SLSJ.
Adoptarea textelor legislative se face din acest moment, în principiu, în conformitate cu
procedura legislativă ordinară descrisă la articolul 294 din TFUE. Consiliul hotărăște
cu majoritate calificată și PE, în calitate de colegiuitor, își exprimă punctul de vedere
în cadrul procedurii de codecizie.
2. Un rol nou pentru parlamentele naționale
Articolul 12 din TUE și protocoalele nr. 1 și 2 precizează rolul parlamentelor naționale
în UE. Parlamentele naționale dispun acum de un termen de opt săptămâni pentru a
examina orice propunere legislativă din perspectiva principiului subsidiarității; înainte
de expirarea acestui termen nu poate fi luată nicio decizie la nivelul UE în privința
propunerii respective. În ceea ce privește SLSJ, dacă un sfert dintre parlamentele
naționale solicită acest lucru, propunerea trebuie să facă obiectul unei reexaminări
(articolul 7 alineatul (2) din Protocolul nr. 2).
Curtea de Justiție poate fi sesizată printr-o procedură în anulare în cazul în care un act
legislativ încalcă principiul subsidiarității.

Parlamentele naționale participă la evaluarea Eurojust și Europol (articolele 85 și 88
din TFUE).
3. Mai multe prerogative pentru Curtea de Justiție a Uniunii Europene
Curtea de Justiție poate acum să emită decizii preliminare în legătură cu orice aspect
al SLSJ, fără restricție. La încheierea perioadei de tranziție de cinci ani de la intrarea
în vigoare a Tratatului de la Lisabona (adică la 1 decembrie 2014), actele adoptate în
temeiul precedentului tratat în domeniul cooperării polițienești și al cooperării judiciare
în materie penală pot, de asemenea, face obiectul unei astfel de acțiuni. Același sistem
se aplică în privința acțiunilor în constatarea neîndeplinirii obligațiilor (Protocolul nr. 36).
4. Un rol mai important pentru Comisie
Posibilitatea Comisiei de a introduce o acțiune în constatarea neîndeplinirii obligațiilor
împotriva statelor membre care nu respectă dispozițiile în materie de SLSJ este o
noutate importantă, care îi conferă o nouă prerogativă în supravegherea aplicării
legislației.
5. Potențiala implicare a statelor membre în evaluarea implementării politicilor în
materie de SLSJ
Articolul 70 din TFUE prevede că Consiliul poate adopta, la propunerea Comisiei,
măsuri de stabilire a modalităților prin care statele membre, în colaborare cu Comisia,
efectuează o evaluare obiectivă și imparțială a implementării politicilor în materie de
SLSJ de către autoritățile statelor membre.
B. Rolul de planificare al Consiliului European
În paralel cu schimbările survenite în urma tratatelor succesive, Consiliul European a
jucat un rol foarte important în evoluțiile și progresele înregistrate în diferite domenii
ale SLSJ.
Consiliul European de la Tampere, din octombrie 1999, a organizat o reuniune specială
dedicată creării unui SLSJ, exploatând la maximum posibilitățile oferite de Tratatul de
la Amsterdam.
În noiembrie 2004, Consiliul European a adoptat un nou program de acțiune pe cinci
ani, programul de la Haga.
La 10 și 11 decembrie 2009, Consiliul European a adoptat programul de la Stockholm.
Acest program multianual pentru perioada 2010-2014 a pus în centrul preocupărilor
sale interesele și nevoile cetățenilor și ale altor persoane față de care UE are o
responsabilitate.
Tratatul de la Lisabona recunoaște oficial rolul de prim rang al Consiliului European
care „definește orientările strategice ale planificării legislative și operaționale în cadrul
spațiului de libertate, securitate și justiție” (Articolul 68 TFUE). În iunie 2014, Consiliul
European a definit aceste orientări pentru anii care urmează. Ele concordă cu prioritățile
stabilite în agenda strategică pentru UE, care a fost, de asemenea, adoptată în iunie
2014. Orientările strategice sunt elaborate pe baza progreselor realizate în cadrul
Programului de la Stockholm. O evaluare a orientărilor la jumătatea perioadei este în
curs.

C. Înființarea de organisme specializate pentru administrarea SLSJ: agențiile
Au fost înființate diferite agenții pentru a contribui la monitorizarea politicilor într-
o serie de domenii importante ale SLSJ: Europol, pentru cooperarea polițienească;
Colegiul European de Poliție (CEPOL); Eurojust, pentru cooperarea judiciară în materie
penală, Agenția UE pentru drepturi fundamentale (FRA), care se ocupă cu drepturile
fundamentale și discriminarea; Observatorul European pentru Droguri și Toxicomanie
(OEDT) ; Poliția de frontieră și garda de coastă la nivel european (Frontex),
responsabilă cu coordonarea controlului la frontierele externe; Biroul European de
Sprijin pentru Azil (EASO) și Agenția UE pentru gestionarea sistemelor IT de mari
dimensiuni în cadrul SLSJ (eu-LISA).

Parlamentul European dispune de o paletă de instrumente și prerogative care îi permit
să își îndeplinească pe deplin rolul:
— competență legislativ în măsura în care, chiar înainte de Tratatul de la Lisabona,
Parlamentul European acționa în calitate de colegiuitor în cadrul procedurii de
codecizie, implicarea sa în domeniile aferente celui de-al treilea pilon limitându-se
la emiterea unor avize consultative;
— competență bugetară, Parlamentul European fiind responsabil, împreună cu
Consiliul, de întocmirea bugetului UE;
— competența de a sesiza Curtea de Justiție cu o acțiune în anulare, competență pe
care Parlamentul European a exercitat-o, de exemplu, pentru a solicita și a obține
anularea anumitor articole din Directiva 2005/85/CE privind standardele minime
cu privire la procedurile din statele membre de acordare și retragere a statutului
de refugiat[2];
— competența de inițiativă politică, pe care Parlamentul European o exercitată prin
adoptarea de rapoarte din proprie inițiativă și de rezoluții pe temele pe care
Parlamentul European decide să le abordeze;
— posibilitatea de a trimite delegații în statele membre pentru a identifica probleme
și a verifica modul în care este pusă în aplicare legislația adoptată la nivelul UE.
Principalele priorități subliniate în mod constant de Parlamentul European în cursul
ultimilor ani pot fi rezumate după cum urmează:
— recunoașterea și luarea în considerare a importanței tot mai mari a SLSJ în
contextul dezvoltării UE;
— eliminarea celui de-al treilea pilon și integrarea domeniilor cooperării polițienești
și cooperării judiciare în materie penală în domeniul procedural și legislativ al UE,
permițând astfel Parlamentului European să își exercite pe deplin rolul democratic
în procesul legislativ;
— abandonarea regulii unanimității în cadrul Consiliului pentru a facilita luarea de
decizii;
[2]Hotărârea Curții de Justiție din 6 mai 2008, în cauza C-133/06

— menținerea unui echilibru just între protejarea drepturilor fundamentale ale
cetățenilor și cerințele în materie de securitate și combatere a terorismului;
— întărirea protejării și a promovării drepturilor fundamentale, îndeosebi prin
adoptarea unei Carte a drepturilor fundamentale a UE cu forță juridică obligatorie,
precum și prin înființarea unei Agenții pentru Drepturi Fundamentale, pentru
a dispune de o sursă eficace de sprijin și competențe în domeniul drepturilor
fundamentale.
Udo Bux
02/2020

UNIUNEA BANCARĂ
Uniunea bancară a fost creată în urma crizei financiare și are, în prezent, două
componente, Mecanismul unic de supraveghere (MUS) și Mecanismul unic de
rezoluție (MUR). MUS supraveghează băncile cele mai mari și mai importante din
zona euro direct la nivel european, în timp ce obiectivul MUR este de a desfășura
procedura de rezoluție pentru băncile cu dificultăți majore în mod adecvat și cu costuri
minime pentru contribuabili și economia reală. În prezent, se discută despre un al
treilea element, și anume un Sistem european de asigurare a depozitelor (EDIS).
TEMEI JURIDIC
Articolul 114 și Articolul 127 alineatul (6) din Tratatul privind funcționarea Uniunii
Europene (TFUE).
OBIECTIVE
Uniunea bancară (UB) este o completare esențială adusă Uniunii economice și
monetare (UEM) și pieței interne, care aliniază responsabilitatea de supraveghere,
rezoluție și finanțare la nivelul UE și forțează băncile din zona euro să respecte aceleași
norme. Aceste norme asigură, mai ales, faptul că băncile își asumă riscuri măsurate
și că o bancă ce comite o eroare plătește pentru pierderile sale și poate fi închisă,
totodată reducând la minimum costurile pentru contribuabili.
REALIZĂRI
A. Foaia de parcurs pentru uniunea bancară
În decembrie 2012, președintele Consiliului European, în strânsă colaborare cu
președinții Comisiei Europene, Băncii Centrale Europene (BCE) și Eurogrupului, a
elaborat o foaie de parcurs specifică și cu termene-limită bine definite pentru realizarea
unei veritabile UEM. Una dintre părțile esențiale ale acestei foi de parcurs a fost crearea
unui cadru financiar mai integrat, adică UB.
B. Acordul asupra Mecanismului unic de supraveghere
În martie 2013, Parlamentul și Consiliul au încheiat un acord politic, care prevedea
crearea primului pilon al UB, Mecanismul unic de supraveghere (MUS), care se aplică
în cazul tuturor băncilor din zona euro. Statele membre din afara zonei euro pot decide
să ia parte la UB, dacă doresc. MUS, care este funcțional din noiembrie 2014, a
fost instituit în cadrul BCE și este responsabil pentru supravegherea directă a celor
mai mari și importante grupuri bancare, iar autoritățile naționale de supraveghere vor

continua să supravegheze toate celelalte bănci, responsabilitatea finală fiind însă a
BCE. Criteriile pentru a stabili dacă o bancă este considerată mare – și dacă face, prin
urmare, obiectul supravegherii directe a BCE – sunt stabilite în Regulamentul privind
MUS și în Regulamentul-cadru privind MUS, și sunt legate de dimensiunea unei bănci,
de importanța economică și de activitățile transfrontaliere ale acesteia, precum și de
nevoia de susținere directă a acesteia prin fonduri publice. În funcție de evoluția acestor
criterii, numărul real al băncilor supravegheate în mod direct de BCE se schimbă, prin
urmare, în timp; BCE poate, în plus, să decidă oricând să introducă o bancă în categoria
băncilor mari, dacă acest lucru este necesar pentru a garanta faptul că se aplică în
mod consecvent standarde înalte de supraveghere.
Pentru a evita un posibil conflict de interese, separarea organizațională și operațională
a rolurilor BCE în materie de supraveghere și de politică monetară face obiectul unor
norme clare.
C. Evaluările cuprinzătoare
Înainte de asumarea responsabilităților sale în materie de supraveghere, BCE a
efectuat un „bilanț de sănătate” cunoscut sub denumirea de evaluare cuprinzătoare,
constând dintr-o revizuire a calității activelor și dintr-o simulare de criză. Obiectivul
acestui exercițiu a fost creșterea transparenței bilanțului băncilor pentru a asigura un
punct de pornire fiabil. Rezultatele, publicate în octombrie 2014, au arătat că 25 dintre
cele 130 de bănci care au participat la acest exercițiu prezentau deficite de capital.
Toate băncile care sunt adăugate pe lista entităților supravegheate direct sunt supuse
unui „bilanț de sănătate” similar; spre exemplu, după ce Bulgaria a solicitat instituirea
unei cooperări mai strânse între BCE și Banca Națională a Bulgariei, BCE a efectuat
un exercițiu de evaluare cuprinzătoare care a vizat șase bănci din Bulgaria și ale cărui
rezultate au fost publicate în iulie 2019.
D. Mecanismul unic de rezoluție (MUR)
În martie 2014, Parlamentul și Consiliul au încheiat un acord politic privind instituirea
celui de al doilea pilon al uniunii bancare, Mecanismul unic de rezoluție (MUR).
Principalul obiectiv al MUR este acela de a asigura gestionarea eficientă a falimentelor
bancare în uniunea bancară, contribuabilii și economia reală suportând costuri minime.
În cazul în care este necesar să se intervină, o autoritate centrală – Comitetul Unic
de Rezoluție (SRB) – își va asuma responsabilitatea pentru adoptarea deciziei de
demarare a rezoluției unei bănci, în timp ce, din punct de vedere operațional, decizia
respectivă va fi pusă în aplicare în cooperare cu autoritățile naționale de rezoluție. SRB
și-a început activitatea ca agenție independentă a UE în ianuarie 2015 și a devenit pe
deplin operațional începând din ianuarie 2016.
În iunie 2017, SRB a adoptat prima sa decizie de rezoluție în cazul Banco Popular.
În iunie 2017, SRB a decis să nu ia măsuri de rezoluție cu privire la Banca Popolare
di Vicenza și la Veneto Banca și, în februarie 2018, a ajuns la aceeași decizie privind
ABLV Bank AS și filiala sa ABLV Bank Luxembourg S.A.
E. Fondul unic de rezoluție (FUR)
Dacă, pe de-o parte, normele care reglementează uniunea bancară au ca scop să
asigure faptul că orice rezoluție este în primul rând finanțată de acționarii unei bănci,

și, dacă este necesar, parțial și de creditorii unei bănci, pe de altă parte, mai există
în prezent o sursă de finanțare – Fondul unic de rezoluție (FUR) - care poate fi folosit
în cazul în care nici contribuțiile acționarilor, nici cele a creditorilor unei bănci nu sunt
suficiente. Odată ce atinge nivelul de finanțare vizat, FUR va deține aproximativ 55 de
miliarde EUR, echivalentul a aproximativ 1 % din depozitele garantate din zona euro.
Contribuțiile la FUR sunt plătite de bănci în decursul a opt ani. În decembrie 2015,
statele membre care fac parte din uniunea bancară au convenit să creeze un sistem
de mecanisme de finanțare de tip „punte”, care să acorde linii de credit individuale
naționale pentru susținerea propriilor departamente naționale din FUR în cazul unui
deficit de fonduri.
F. Directiva privind redresarea și rezoluția instituțiilor bancare (BRRD)
Noile norme aplicabile pentru repartizarea sarcinilor în cazul unei rezoluții bancare
sunt stabilite în Directiva privind redresarea și rezoluția instituțiilor bancare (BRRD),
adoptată de Parlament în aprilie 2014. BRRD prevede modalități de rezoluție a băncilor
aflate în dificultate fără să fie nevoie de acțiuni de salvare finanțate de contribuabili,
prin aplicarea principiului conform căruia pierderile trebuie suportate în primul rând de
acționari și de creditori și nu prin folosirea fondurilor de stat. Procedurile legislative
de modificare a BRRD, în special în vederea încorporării standardelor internaționale
privind capacitățile de absorbție a pierderilor și de recapitalizare, sunt în prezent în curs
de desfășurare; la 19 iunie 2018, Comisia pentru afaceri economice a Parlamentului
(ECON) a adoptat raportul final, urmând o primă lectură în plen.
G. Directiva privind cerințele de capital (CRD) și Regulamentul privind cerințele de
capital (CRR)
Cerințele minime de capital stabilesc de cât capital trebuie să dispună o bancă pentru
a considera că își poate desfășura activitatea în siguranță și că poate face singură
față pierderilor operaționale. Criza financiară a demonstrat că cerințele minime de
capital anterioare erau, de fapt, prea scăzute în cazul unei crize puternice. Prin urmare,
s-a convenit la nivel internațional ridicarea pragurilor minime respective (principiile
Basel III). În aprilie 2013, Parlamentul a adoptat două acte legislative prin care sunt
transpuse cerințele prudențiale de capital pentru bănci în dreptul european, cea de a
patra Directivă privind cerințele de capital (CRD) și Regulamentul privind cerințele de
capital (CRR). CRD și CRR au intrat în vigoare la 1 ianuarie 2014.
Condițiile de concurență echitabile de pe piața unică sunt consolidate printr-un cadru
unic de reglementare aplicabil pentru toate băncile din UE. În actele legislative adoptate
de Parlament mai existau încă o serie de detalii tehnice care trebuiau finalizate. Prin
urmare, Comisia a fost împuternicită să elaboreze acte legislative de completare (așa-
numitele „măsuri de nivelul 2”) care indică detaliile tehnice ce lipseau.
La 23 noiembrie 2016, Comisia a prezentat un pachet de reforme cuprinzător menit
să modifice normele prevăzute în CRD și în CRR. În cadrul Parlamentului, cele două
propuneri legislative de modificare a CRD și CRR au fost negociate în paralel. Comisia
ECON și-a adoptat raportul complet privind propunerile de modificare la 19 iunie 2018.
La 7 iunie 2019, cele două acte legislative modificate – Directiva privind cerințele de
capital (CRD V) și Regulamentul privind cerințele de capital (CRR II) – au fost publicate
în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

H. Sistemul european de asigurare a depozitelor (EDIS)
La 24 noiembrie 2015, Comisia a prezentat o propunere legislativă cu scopul de a
adăuga un alt element uniunii bancare, și anume sistemul european de asigurare a
depozitelor (EDIS). Propunerea Comisiei se bazează pe actualele sisteme naționale
de garantare a depozitelor și recomandă introducerea treptată a EDIS. Ea a conceput
propunerea ca fiind în general neutră în ceea ce privește costurile pentru sectorul
bancar (deși băncile cu grad de risc mai ridicat vor trebui să contribuie mai mult decât
băncile mai sigure) și propune garanții și măsuri complementare de reducere a riscurilor
bancare.
Parlamentul European a demarat procesul intern aferent. Raportoarea și-a publicat
proiectul de raport privind EDIS la 4 noiembrie 2016.

Ca răspuns la foaia de parcurs privind o UEM veritabilă, Parlamentul a adoptat,
la 20 noiembrie 2012, o rezoluție intitulată „Către o veritabilă uniune economică și
monetară”, care conține recomandări adresate Comisiei privind crearea unei adevărate
uniuni bancare. Prin adoptarea actelor legislative privind MUS, MUR, SGD, BRRD și
CRD IV în 2013 și 2014, Parlamentul a contribuit în mod semnificativ la crearea unei
adevărate uniuni bancare.
Aceste acte legislative conferă Parlamentului un rol de control al instituțiilor nou-
înființate. BCE răspunde, în ceea ce privește rolul său de supraveghere (adică în cadrul
MUS), în fața Parlamentului și a Consiliului. Detaliile privind modul în care aceasta
răspunde în fața Parlamentului sunt stabilite într-un acord interinstituțional (IIA) încheiat
între Parlament și BCE.
Până în prezent, în cadrul Comisiei pentru afaceri economice și monetare au avut
loc 16 audieri publice periodice ale Președintelui MUS (18 martie 2014, 3 noiembrie
2014, 31 martie 2015, 19 octombrie 2015, 22 martie 2016, 13 iunie 2016, 9 noiembrie
2016, 23 martie 2017, 19 iunie 2017, 9 noiembrie 2017, 26 martie 2018, 19 iunie 2018,
20 noiembrie 2018, 21 martie 2019, 4 septembrie 2019 și 12 decembrie 2019).
Același lucru este valabil și în cazul Comitetului Unic de Rezoluție, al cărui președinte
ia parte, cel puțin o dată pe an calendaristic, la o audiere organizată de comisia
competentă din Parlament cu privire la îndeplinirea de către acest comitet a sarcinilor
sale de rezoluție. Până în prezent, în cadrul Comisiei pentru afaceri economice și
monetare au avut loc 13 audieri publice ale SRB (16 iunie 2015, 28 ianuarie 2016,
13 iulie 2016, 5 decembrie 2016, 22 martie 2017, 11 iulie 2017, 4 decembrie 2017,
20 martie 2018, 11 iulie 2018, 6 decembrie 2018, 2 aprilie 2019, 22 iulie 2019 și
3 decembrie 2019).
Detaliile privind modul în care SRB răspunde în fața Parlamentului și metodele practice
aferente sunt stabilite în Acordul interinstituțional încheiat între Parlament și SRB, care
a fost publicat la 24 decembrie 2015.
Marcel Magnus

12/2019

UNIUNEA EUROPEANĂ ȘI PARTENERII SĂI COMERCIALI
De-a lungul anilor, UE s-a îndepărtat de producția de produse cu valoare mică

și cu utilizare intensivă a forței de muncă, pentru a se specializa în bunuri de
valoare ridicată și de marcă. Datorită economiei sale deschise, comerțul este
esențial pentru UE. Uniunea negociază o serie de acorduri de liber schimb (ALS)
pentru a depăși obstacolele în calea comerțului și pentru a crea condiții echitabile
pentru întreprinderile sale. UE este, de asemenea, unul dintre fondatorii Organizației
Mondiale a Comerțului (OMC) și un actor major în cadrul acesteia.
TEMEI JURIDIC
La articolul 207 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (TFUE) se prevede
că politica comercială comună este un domeniu ce ține de competența exclusivă a
Uniunii Europene.
POZIȚIA DOMINANTĂ A UE
UE este cea mai mare economie din lume, producând peste 20 % din produsul intern
brut (PIB) la nivel mondial. Datorită PIB-ului său de aproximativ 15 mii de miliarde EUR
și gradului de deschidere a pieței sale, cu exporturi în valoare de 2 791 de miliarde EUR
și importuri în valoare de 2 578 de miliarde EUR, UE a jucat un rol central în modelarea
sistemului comercial global, în primul rând prin sprijinul acordat OMC. Deschiderea
economică a adus și va aduce în continuare avantaje semnificative pentru UE, dat
fiind că peste 30 de milioane de locuri de muncă din UE depind de comerțul extern
și că se preconizează că 90 % din creșterea economică globală din următorii 15 ani
va fi generată în afara Europei[1]. Noii actori economici și progresele tehnologice au
modificat în mod semnificativ structura și modelele comerțului internațional. Mai ales
utilizarea pe scară largă a tehnologiilor informației a făcut posibil schimbul de bunuri
și servicii cu care anterior nu se putea face comerț. Schimburile valutare au crescut
spectaculos în ultimii 20 de ani, ajungând la niveluri fără precedent. Economia globală
de azi este foarte integrată, iar lanțurile de aprovizionare mondiale au înlocuit în mare
măsură comerțul tradițional cu produse finite.
Criza financiară globală a avut efecte negative asupra performanței economice a
Uniunii. Totuși, în unele privințe, economia UE a dat dovadă de o rezistență remarcabilă
în comparație cu alte economii industrializate, iar cota sa din PIB-ul mondial a scăzut
[1]„Trade for all: Towards a more responsible trade and investment policy” („Comerț pentru toți – Către o
politică comercială și de investiții mai responsabilă”), Comisia Europeană, 2015, p. 8, consultat la 26 aprilie
2019, http://trade.ec.europa.eu/doclib/docs/2015/october/tradoc_153846.pdf.

într-un ritm mai puțin rapid decât cea a Japoniei și cea a SUA. UE a putut, de asemenea,
să-și păstreze o poziție relativ solidă în comerțul cu mărfuri, consolidându-și în același
timp poziția de lider în comerțul cu servicii.
ROLUL COMISIEI EUROPENE ȘI AL PARLAMENTULUI EUROPEAN

Comerțul internațional a fost unul dintre primele sectoare în care statele membre au
convenit să își delege suveranitatea. Prin urmare, ele au împuternicit Comisia să
se ocupe de chestiunile legate de comerț, inclusiv de negocierea, în numele lor, a
acordurilor comerciale internaționale. Cu alte cuvinte, UE, acționând ca entitate unică,
negociază atât acordurile comerciale bilaterale, cât și pe cele multilaterale, în numele
tuturor statelor membre. Așa cum arată datele în acest sens din sistemul OMC de
soluționare a litigiilor, UE a demonstrat o capacitate remarcabilă de a-și apăra propriile
interese în litigiile comerciale internaționale. UE a folosit, de asemenea, instrumentele
comerțului internațional pentru a promova propriile valori și politici și a încercat să-
și extindă propriile practici de reglementare în restul lumii. Într-adevăr, „promovarea
valorilor europene”, printre care se numără drepturile omului, dezvoltarea sustenabilă,
buna guvernanță și respectul pentru mediu este unul dintre cei trei piloni ai strategiei
comerciale a UE, intitulate „Comerț pentru toți”.
UE a favorizat întotdeauna un sistem comercial internațional deschis și echitabil. A
depus mari eforturi în scopul asigurării integrării tuturor țărilor în economia mondială,
inclusiv prin eliminarea treptată a barierelor în calea comerțului internațional.
Tratatul de la Lisabona a consolidat, de asemenea, rolul Parlamentului European,
transformându-l în colegiuitor, egalul Consiliului, în chestiunile privind comerțul și
investițiile. Tratatul i-a conferit totodată Parlamentului un rol mai activ în negocierea
și ratificarea acordurilor comerciale internaționale, aprobarea sa fiind în prezent
obligatorie. Cu toate acestea, unele aspecte ale politicii comerciale țin în continuare
de competența statelor membre. La 16 mai 2017, Curtea de Justiție a Uniunii
Europene (CJUE) a publicat un aviz în care a oferit clarificări cu privire la repartizarea
competențelor naționale și ale UE.
POLITICA COMERCIALĂ ȘI ORIENTAREA ÎN ACEST DOMENIU

Comunicarea Comisiei din 2010 intitulată „Comerț, creștere și afaceri internaționale”
a recunoscut comerțul internațional ca fiind unul dintre pilonii Strategiei Europa 2020,
care vizează o Uniune Europeană mai ecologică și mai competitivă. În mod similar,
strategia „Comerț pentru toți” din 2015 consolidează rolul politicii comerciale a UE,
aceasta fiind prima care contribuie la promovarea creșterii economice, a generării de
locuri de muncă și a investițiilor. De asemenea, strategia solicită revitalizarea OMC
conferindu-i-se un rol central în elaborarea și asigurarea respectării normelor, adoptând
o abordare mai țintită în locul actualei abordări de „angajament unic”, prin care toate
punctele de pe ordinea de zi trebuie să fie convenite, și creând un mecanism „pe două
niveluri”, care să permită unei părți dintre membrii OMC să avanseze într-o anumită
chestiune, permițându-le, în același timp, celorlalți membri să se alăture într-o etapă
ulterioară acestui grup.

Cu toate acestea, după blocajul la care s-a ajuns în negocierile multilaterale
desfășurate în cadrul OMC cu privire la Agenda de dezvoltare de la Doha, UE a trebuit
să găsească metode alternative pentru a garanta un acces mai bun la piețele din țările
terțe. În acest scop au fost introduse ALS cuprinzătoare de nouă generație, care merg
mult mai departe de reducerile tarifare și de comerțul cu mărfuri.
Primul astfel de ALS de „nouă generație” a fost încheiat cu Coreea de Sud și, în urma
ratificării sale de către Parlamentul European, s-a aplicat cu titlu provizoriu din iulie
2011, intrând oficial în vigoare în decembrie 2015. Acordul comercial multilateral
încheiat între UE și Peru, Columbia și mai târziu Ecuador, aflat provizoriu în vigoare
din 2013, Acordul de asociere cu statele din America Centrală, al cărui pilon comercial
se aplică provizoriu din 2013, Acordul economic și comercial cuprinzător UE-Canada
(CETA), care se aplică provizoriu din septembrie 2017, ALS UE-Singapore, pentru care
negocierile s-au încheiat în 2014, și ALS UE-Vietnam, pentru care negocierile s-au
încheiat la sfârșitul anului 2015, reprezintă dovezi ale acestei noi politici. Un ALS cu
Japonia a intrat în vigoare la 1 februarie 2019.
În timp ce negocierile cu SUA privind Parteneriatul transatlantic pentru comerț și
investiții (TTIP) au fost suspendate, UE negociază în prezent cu alți parteneri-
cheie. Negocierile privind un acord comercial cu membrii fondatori ai Mercosur sunt
considerate o etapă importantă către un acces mai larg la piața sud-americană. UE
a inițiat negocieri privind ALS și cu Indonezia, Tunisia, Filipine, Australia și Noua
Zeelandă. Negocierile cu Malaysia, Thailanda și India vor fi reluate de îndată ce
condițiile vor fi favorabile. UE a lansat, de asemenea, negocieri referitoare la tratate
bilaterale de investiții unice cu China și Myanmar și va examina posibilitatea de a iniția
negocieri asemănătoare cu Taiwan și Hong Kong. Se va avea în vedere posibilitatea
de a purta negocieri cu Iran după aderarea acestuia la OMC.
Aceste acorduri vor avea avantaje semnificative. Tarifele medii impuse exporturilor UE
urmează să fie reduse cu aproximativ 50 %. ALS vor contribui, conform estimărilor, cu
un plus de 2 % din PIB-ul UE la creșterea economică a Uniunii[2]. Finalizarea acestor
acorduri poate dura, cu toate acestea, mai mulți ani.
IMPORTURI ȘI EXPORTURI
Europa este cel mai mare exportator mondial de bunuri prelucrate și de servicii și
reprezintă, la rândul său, cea mai mare piață de export pentru circa 80 de țări[3]. În 2018,
comerțul UE cu mărfuri cu restul lumii a atins valoarea de 3 936 de miliarde EUR[4].
Principalii parteneri comerciali ai Uniunii Europene
- comerțul cu mărfuri în 2018 (milioane de EUR)
[2]„The European Union explained: Trade” („Uniunea Europeană în explicații – Comerț”), Comisia
Europeană, 2016, p. 5, consultat la 12 aprilie 2019, https://publications.europa.eu/ro/publication-detail/-/
publication/9a2c5c3e-0d03-11e6-ba9a-01aa75ed71a1.
[3]„EU position in world trade” („Poziția UE în comerțul mondial”), Comisia Europeană, consultat la 12 aprilie
2019, http://ec.europa.eu/trade/policy/eu-position-in-world-trade/.
[4]Comunicat de presă al Eurostat nr. 49/2019 https://ec.europa.eu/eurostat/
documents/2995521/9677750/6-18032019-AP-EN.pdf/6fce968a-cc9f-494d-a19c-e04576e42fa9

Balanța
Țara Exporturi Importuri Total
comercială
SUA 406 372 267 270 673 642 +139 102
China 209 906 394 698 604 604 -184 791
Elveția 156 484 108 980 265 464 +47 504
Întreaga
1 955 746 1 980 361 3 936 107 -24 615
lume
Sursa: Comisia Europeană, 2019

Atât importurile, cât și exporturile au crescut în comparație cu anul 2017. Această
creștere a fost mai accentuată în cazul importurilor (123 de miliarde EUR) decât în cel
al exporturilor (76 de miliarde EUR).
Excedentul comercial al UE-28 pentru bunuri a fluctuat între 11 miliarde EUR în 2014,
60 de miliarde EUR în 2015 și 20,5 miliarde EUR în 2017[5]. În 2018, s-a înregistrat
un deficit de 24.6 miliarde EUR. Utilajele și echipamentele de transport au fost cele
mai importante categorii atât în ceea ce privește exporturile, cât și în ceea ce privește
importurile și au fost urmate de produse chimice în cazul exporturilor și de combustibili
minerali în cazul importurilor.
Exporturile totale în 2018 au crescut cu 4,1 % în comparație cu anul precedent, în
timp ce importurile au crescut cu 6,7 %, ajungând la valori de 1 956 de miliarde EUR
și, respectiv, 1 980 de miliarde EUR. SUA a rămas, de departe, cea mai importantă
destinație pentru bunurile exportate din UE în 2018, fiind urmată de China, Elveția și
Rusia.
China a fost principalul furnizor de bunuri pentru UE în 2018, urmată de SUA și Rusia.
Scăderea ușoară recentă a balanței comerciale pentru comerțul cu bunuri a contrastat
cu continuarea evoluției balanței pozitive a comerțului cu servicii. În 2017, UE a raportat
o balanță de 191 de miliarde EUR în tranzacțiile cu servicii cu restul lumii, exporturile
însumând 912 miliarde EUR, iar importurile 721 de miliarde EUR. Comerțul cu servicii
a reprezentat 33 % din exporturile UE și 28 % din importurile UE de bunuri și servicii în
2017[6]. SUA, țările care fac parte din Asociația Europeană a Liberului Schimb (AELS)
și Asia s-au numărat printre cei mai importanți parteneri ai UE în comerțul cu servicii.
Conform celor mai recente date disponibile, comerțul UE cu servicii s-a axat în principal
pe trei categorii: alte servicii comerciale, transport și călătorii[7].
INVESTIȚIILE STRĂINE DIRECTE ALE UE

UE este cel mai mare investitor mondial și un important beneficiar al investițiilor străine
directe (ISD). Intrarea în vigoare în 2009 a Tratatului de la Lisabona a extins în
[5]„DG Trade Statistical Guide June 2018” („Ghidul statistic al DG Comerț - iunie 2018”), Comisia
Europeană, http://trade.ec.europa.eu/doclib/docs/2013/may/tradoc_151348.pdf.
[6]Calculele DG EXPO din cadrul Parlamentului European, pe baza cifrelor Comisiei Europene.
[7]„International trade in services” („Comerțul internațional cu servicii”), Eurostat, https://ec.europa.eu/
eurostat/statistics-explained/index.php/International_trade_in_services#Main_services_tradedconsultat la
12 aprilie 2019; categoria statistică „alte servicii pentru întreprinderi” constau în: cercetare și dezvoltare;
servicii profesionale și de consultanță în management; servicii tehnice, legate de comerț și alte servicii.

continuare competențele exclusive ale UE în domeniul comerțului internațional, care
cuprind în prezent și ISD. Pentru a clarifica domeniul exact de aplicare al competențelor
sale în materie de investiții, Comisia i-a solicitat CJUE un aviz privind ALS UE-
Singapore. Avizul din 2017 al Curții a confirmat că majoritatea aspectelor legate de ISD
țin de competența UE, cu câteva excepții, în special soluționarea litigiilor.
Ponderea ISD mondiale în 2016 (%)
Stoc de investiții Stoc de investiții

Țara
străine directe directe în străinătate
UE 38,4 % 52,0 %
SUA 35,3 % 39,5 %
China 7,5 % 7,9 %
Canada 5,3 % 7,5 %
Japonia 1,0 % 8,7 %
Sursa: Calculele DG EXPO din cadrul Parlamentului European, pe baza cifrelor

Comisiei Europene.
Mario Damen
11/2019

UTILIZAREA EFICIENTĂ A RESURSELOR
ȘI ECONOMIA CIRCULARĂ
Modelele anterioare și cele actuale de utilizare a resurselor au condus la niveluri

ridicate de poluare, la degradarea mediului și la epuizarea resurselor naturale.
Politica UE în materie de deșeuri are o lungă istorie și s-a concentrat în mod
tradițional pe gestionarea mai sustenabilă din punctul de vedere al mediului a
deșeurilor. Foaia de parcurs către o Europa eficientă din punctul de vedere al utilizării
resurselor și pachetul privind economia circulară ar trebui să schimbe această
tendință, transformând economia UE într-o economie sustenabilă până în 2050. Cele
patru noi directive privind deșeurile din recentul pachet privind economia circulară
introduc noi obiective de gestionare a deșeurilor în ceea ce privește prevenirea,
reutilizarea, reciclarea și depozitarea.
TEMEIUL JURIDIC
REALIZĂRI
Toate produsele au o bază naturală. Economia UE depinde într-o mare măsură
de resursele naturale. Dacă se mențin modelele actuale, degradarea și epuizarea
resurselor naturale vor continua, la fel și generarea de deșeuri. Consumul actual de
resurse este de o asemenea amploare, încât pune în pericol șansele generațiilor
viitoare – și ale țărilor în curs de dezvoltare – de a avea acces la partea care li se cuvine
de resurse limitate. În prezent, se utilizează anual aproximativ 16 tone de resurse
pe cap de locuitor în UE, din care 10 tone intră în stocuri materiale (infrastructură,
locuințe, bunuri durabile) și 6 tone ies din circuitul economic ca deșeuri. Aproximativ
o treime din deșeurile municipale sunt aruncate în depozitele de deșeuri și mai puțin
de jumătate sunt reciclate sau transformate în compost, existând diferențe mari între
statele membre. Utilizarea rațională a resurselor naturale a fost una dintre primele
preocupări legate de mediu aflate la baza primelor tratate europene. Foaia de parcurs
către o Europa eficientă din punctul de vedere al utilizării resurselor (COM(2011)0571)
este una dintre inițiativele-cheie din cel de-al șaptelea program de acțiune pentru mediu
(PAM). Unul dintre obiectivele principale îl constituie deblocarea potențialului economic
al UE pentru o productivitate mai bună și cu resurse mai puține, în direcția unei economii
circulare. În plus, recentul pachet privind economia circulară cuprinde măsuri care vor
contribui la stimularea tranziției UE către o economie circulară prin creșterea nivelului

de reciclare și reutilizare, impulsionând, de asemenea, competitivitatea la nivel global,
promovând o creștere economică sustenabilă și creând noi locuri de muncă.
A. Eficiența utilizării resurselor
Foaia de parcurs către o Europă eficientă din punctul de vedere al utilizării resurselor
face parte din inițiativa emblematică privind utilizarea eficientă a resurselor din cadrul
Strategiei Europa 2020. Foaia de parcurs încurajează trecerea la un model de
dezvoltare sustenabilă, printr-o economie eficientă din punctul de vedere al utilizării
resurselor și cu emisii reduse de dioxid de carbon. Foaia de parcurs ține seama de
progresele înregistrate în cadrul Strategiei tematice privind utilizarea sustenabilă a
resurselor naturale din 2005 (COM(2005)0670) și al Strategiei de dezvoltare durabilă
a UE și instituie un cadru pentru planificarea și implementarea unor noi acțiuni. De
asemenea, definește modificările structurale și tehnologice necesare până în 2050,
inclusiv obiectivele intermediare care trebuie atinse până în 2020. Propune modalități
de a spori productivitatea resurselor și de a decupla creșterea economică de utilizarea
resurselor și de impactul său asupra mediului.
B. Gestionarea și prevenirea generării deșeurilor
Directiva-cadru privind deșeurile (2008/98/CE) a venit în continuarea strategiei
tematice privind prevenirea și reciclarea deșeurilor (COM(2005)0666), abrogând
Directiva-cadru anterioară privind deșeurile (75/442/CEE codificată în 2006/12/CE),
Directiva privind deșeurile periculoase (91/689/CEE) și Directiva privind eliminarea
uleiurilor uzate (75/439/CEE). Directiva urmărea să reformeze și să simplifice politica
UE prin introducerea unui nou cadru și prin stabilirea unor noi obiective, axându-se pe
prevenire. De asemenea, stabilea concepte de bază și definiții în domeniul gestionării
deșeurilor, inclusiv definiția deșeurilor, a reciclării și a valorificării.
Regulamentul anterior privind transferurile de deșeuri [(CE) nr. 1013/2006] prevedea
norme pentru transferurile de deșeuri atât în cadrul UE, cât și între țări din UE
și țări din afara acesteia, cu scopul specific al îmbunătățirii protecției mediului.
Acest regulament acoperea practic transferul tuturor tipurilor de deșeuri (cu excepția
materialelor radioactive) prin transport rutier, feroviar, maritim și aerian. Erau interzise
mai ales exporturile de deșeuri periculoase în țările din afara OCDE și exporturile de
deșeuri spre eliminare în afara UE/Asociației Europene a Liberului Schimb. Cu toate
acestea, transferurile ilegale de deșeuri reprezintă în continuare o problemă gravă; noul
Regulament [(UE) nr. 660/2014] de modificare a Regulamentului (CE) nr. 1013/2006
urmărește, astfel, să asigure o punere în aplicare mai uniformă a Directivei privind
transferurile de deșeuri. Regulamentul a consolidat cerințele privind inspecțiile din
legislația existentă și a introdus prevederi mai stricte privind inspecțiile și planificarea
la nivel național.
C. Legislația specifică producției și fluxului de deșeuri
Scopul Directivei 2000/53/CE era de a reduce deșeurile provenite de la vehiculele
scoase din uz și de la componentele acestora, de exemplu prin creșterea ratei de
reutilizare și valorificare la 95 % până în 2015 și a ratei de reutilizare și reciclare la
cel puțin 85 %. Directiva încuraja, de asemenea, producătorii și importatorii să limiteze
utilizarea substanțelor periculoase și să dezvolte integrarea materialelor reciclate.
Un raport privind implementarea (COM(2009)0635) arăta că asigurarea respectării

Directivei privind vehiculele scoase din uz a fost problematică în multe state membre din
cauza diferențelor dintre numărul de mașini radiate și numărul vehiculelor scoase din uz
înregistrate, precum și din cauza exporturilor ilegale către țările în curs de dezvoltare.
Regulamentul privind reciclarea navelor [(UE) nr. 1257/2013] a intrat în vigoare la
30 decembrie 2013. Obiectivul său principal era de a preveni, a reduce și a elimina
accidentele, rănirea și alte efecte negative asupra sănătății umane și asupra mediului
ce rezultă din reciclarea și tratarea navelor din UE, mai ales pentru a asigura faptul
că deșeurile periculoase ce rezultă din reciclarea navelor fac obiectul unei gestionări
raționale din punct de vedere ecologic. Regulamentul prevedea o serie de cerințe
pentru navele din UE, pentru proprietarii de nave din UE, pentru centrele de reciclare
ce intenționează să recicleze nave din UE și pentru autoritățile sau administrațiile
competente.
Directiva 2002/96/CE, astfel cum a fost modificată prin Directiva 2008/34/CE, viza
protejarea solului, a apei și a aerului, prin îmbunătățirea și reducerea eliminării
deșeurilor de echipamente electrice și electronice (DEEE). Directiva 2002/95/CE
privind restricțiile de utilizare a anumitor substanțe periculoase în echipamentele
electrice și electronice, adoptată în paralel cu Directiva DEEE, viza protejarea mediului
înconjurător și a sănătății umane prin restricționarea utilizării plumbului, mercurului,
cadmiului, cromului și substanțelor ignifuge bromurate în astfel de echipamente.
Punerea în aplicare în statele membre a Directivei DEEE și a celei privind restricțiile
de utilizare a anumitor substanțe periculoase în echipamentele electrice și electronice
s-a dovedit a fi dificilă, doar o treime din toate deșeurile electrice și electronice
fiind colectate și tratate corect. Prin urmare, în urma unui proces legislativ de
durată, în 2012 au fost adoptate Directivele reformate DEEE (2012/19/UE) și privind
restricțiile de utilizare a anumitor substanțe periculoase în echipamentele electrice și
electronice (2012/18/UE). Cele două directive impuneau statelor membre să crească
cantitatea de deșeuri electronice colectate și să le permită consumatorilor să returneze
echipamentele la orice magazin care vinde produse electronice, fără a fi obligați să
cumpere produse noi.
Directiva 2006/66/CE privind bateriile și acumulatorii și deșeurile de baterii și
acumulatori urmărea îmbunătățirea gestionării deșeurilor și a performanței de mediu a
unor astfel de produse prin stabilirea unor norme referitoare la colectarea, reciclarea,
tratarea și eliminarea lor. De asemenea, Directiva stabilea valori-limită pentru anumite
substanțe periculoase (în special mercur și cadmiu) care intră în componența bateriilor
și a acumulatorilor. Directiva 2013/56/CE de modificare a eliminat derogarea pentru
bateriile de tip pastilă cu conținut de mercur de maxim 2 % din greutate.
În conformitate cu Directiva 96/29/Euratom privind deșeurile și substanțele radioactive,
fiecare stat membru trebuie să prevadă obligativitatea raportării activităților care implică
un pericol ce decurge din radiații ionizante. Transporturile de deșeuri radioactive
sunt reglementate de Regulamentul (Euratom) nr. 1493/93 al Consiliului și de
Directiva 2006/117/Euratom a Consiliului.
Directiva 94/62/CE viza toate ambalajele introduse pe piața UE și toate deșeurile de
ambalaje, fie că sunt utilizate, fie că provin din industrie, comerț, birouri, magazine,
servicii, gospodării sau din orice alt domeniu. Directiva 2004/12/CE de modificare

stabilea criterii și oferea clarificări privind definiția noțiunii de „ambalaj”. În plus,
Directiva (UE) 2015/720 din 29 aprilie 2015 a modificat Directiva 94/62/CE în ceea ce
privește reducerea consumului de pungi de transport din plastic subțire, care deseori
nu intră în fluxurile de gestionare a deșeurilor și se acumulează în mediu, în special sub
formă de deșeuri marine. Directiva își propune să reducă drastic consumul de pungi de
plastic subțire, concentrându-se pe toate pungile de transport din plastic cu o grosime
mai mică de 50 de microni. Pungile foarte subțiri (de mai puțin de 15 microni) și folosite
pentru ambalarea produselor alimentare în vrac (de exemplu, fructe, legume, pește)
pot fi exceptate dacă acest lucru contribuie la prevenirea risipei de alimente.
Directiva privind gestionarea deșeurilor din industriile extractive (Directiva privind
deșeurile miniere 2006/21/CE) urmărea să răspundă importantelor riscuri de mediu și
de sănătate asociate cu volumul și potențialul de poluare al deșeurilor provenite din
activitățile extractive actuale sau din trecut.
D. Tratarea și eliminarea deșeurilor
Punerea progresivă în aplicare a Directivei privind tratarea apelor urbane reziduale
(91/271/CEE) în toate statele membre a condus la o creștere a cantităților de nămoluri
de epurare care trebuie evacuate.
Directiva 96/59/CE privind eliminarea bifenililor policlorurați și a terfenililor policlorurați
(PCB/TPC) viza apropierea legislațiilor statelor membre privind eliminarea controlată
a PCB și a PCT, decontaminarea sau eliminarea echipamentelor care conțin PCB
și/sau eliminarea de PCB utilizați în vederea eliminării complete a acestora. În plus,
Regulamentul (CE) nr. 850/2004 privind poluanții organici persistenți acoperea și PCB.
Directiva 1999/31/CE privind depozitele de deșeuri urmărea să prevină sau să reducă
efectele negative pe care le are depozitarea deșeurilor asupra mediului, în special
asupra apelor de suprafață, apelor subterane, solului și aerului, precum și asupra
sănătății umane. Punerea în aplicare a rămas nesatisfăcătoare, deoarece nu toate
dispozițiile au fost transpuse în toate statele membre și există în continuare un număr
ridicat de depozite de deșeuri ilegale.
Directiva 2000/76/CE privind incinerarea deșeurilor viza prevenirea sau reducerea
cât mai mult posibil a poluării aerului, apei și solului cauzate de incinerarea sau
coincinerarea deșeurilor. Din noiembrie 2010, această directivă a fost abrogată prin
Directiva 2010/75/UE privind emisiile industriale și Directivele conexe.
E. Noul pachet privind economia circulară
În decembrie 2015, Comisia a prezentat un plan de acțiune privind economia circulară
și patru propuneri legislative de modificare a următoarelor acte juridice: (a) Directiva-
cadru privind deșeurile, (b) Directiva privind depozitele de deșeuri, (c) Directiva privind
ambalajele și deșeurile de ambalaje și (d) Directiva privind vehiculele scoase din
uz, Directiva privind bateriile și acumulatorii și deșeurile de baterii și acumulatori și
Directiva privind deșeurile de echipamente electrice și electronice (DEEE). Unele dintre
aceste propuneri au fost determinate de obligațiile legale de revizuire a obiectivelor
privind gestionarea deșeurilor. Directiva-cadru privind deșeurile prevedea obligația
Comisiei de a lua următoarele măsuri înainte de sfârșitul anului 2014: revizuirea
obiectivelor pentru 2020 privind reutilizarea și reciclarea deșeurilor menajere și privind

deșeurile din construcții și demolări, stabilirea de obiective de prevenire a producerii
deșeurilor pentru 2020 și evaluarea unei serii de măsuri, inclusiv a unor scheme de
răspundere extinsă a producătorilor. Directiva privind depozitele de deșeuri prevedea
obligația Comisiei de a revizui obiectivele stabilite în aceasta până în iulie 2014, iar
Directiva privind ambalajele până la sfârșitul anului 2012.
Adoptate în mai 2018 în urma negocierilor interinstituționale dintre Parlament și
Consiliu, cele patru directive [(UE) 2018/849, (UE) 2018/850, (UE) 2018/851 și (UE)
2018/852] includeau următoarele elemente principale:
— un obiectiv comun la nivelul UE de reciclare a 65 % din deșeurile municipale până
în 2035 (55 % până în 2025 și 60 % până în 2030);
— un obiectiv comun la nivelul UE de reciclare a 70 % din deșeurile de ambalaje
până în 2030;
— un obiectiv obligatoriu de reducere a depozitării deșeurilor până la maximum 10 %
din deșeurile municipale până în 2035;
— o interdicție de depozitare a deșeurilor colectate separat, prin care se impune
colectarea separată a deșeurilor biologice până în 2023 și a textilelor și a deșeurilor
periculoase din gospodării până în 2025;
— promovarea unor instrumente economice de descurajare a depozitării deșeurilor;
— definiții simplificate și îmbunătățite și metode armonizate de calculare a ratelor de
reciclare la nivelul UE;
— măsuri concrete de promovare a reutilizării și de stimulare a simbiozei industriale
- transformarea unui subprodus al unei industrii în materie primă pentru o altă
industrie;
— scheme obligatorii de răspundere extinsă a producătorilor pentru ca aceștia să
introducă pe piață produse mai ecologice și să sprijine sistemele de valorificare
și de reciclare (pentru ambalaje, baterii, echipamente electrice și electronice și
vehicule scoase din uz, de exemplu).
F. Materialele plastice în economia circulară
La 16 ianuarie 2018, Comisia a publicat o comunicare care definește o strategie
privind materialele plastice într-o economie circulară. Strategia identifică principalele
provocări, inclusiv ratele scăzute de reutilizare și reciclare a deșeurilor din plastic,
emisiile de gaze cu efect de seră asociate producției și incinerării materialelor plastice
și prezența deșeurilor din plastic în oceane. Comisia propune ca toate ambalajele
din plastic să fie proiectate pentru a fi reciclabile sau reutilizabile până în 2030. În
vederea atingerii acestui obiectiv, strategia prezintă o gamă largă de măsuri care se
axează pe patru domenii: (1) îmbunătățirea aspectelor economice și a calității reciclării
materialelor plastice, (2) reducerea aruncării deșeurilor din plastic pe domeniul public,
(3) stimularea investițiilor și a inovării în lanțul valoric al materialelor plastice și (4)
valorificarea acțiunii la nivel mondial.
Ca parte a Strategiei privind materialele plastice de combatere prin măsuri legislative
a deșeurilor din plastic care produc risipă și sunt dăunătoare și ca urmare a unei

propuneri a Comisiei din 28 mai 2018, Consiliul și Parlamentul au ajuns la 19 decembrie
2018 la un acord provizoriu vizând reducerea poluării cu materiale plastice prin
stabilirea unor noi restricții severe privind anumite produse din plastic de unică folosință.
Printre produsele care vor fi interzise în UE se numără tacâmurile de plastic (furculițe,
cuțite, linguri și bețișoare), farfuriile și paiele din plastic, recipientele pentru alimente
și băuturi din polistiren expandat și bețișoarele din plastic pentru urechi. Începând din
2025, un obiectiv obligatoriu pentru statele membre va fi ca toate sticlele de băuturi de
tip PET să conțină cel puțin 25 % plastic reciclat. Până în 2030, toate sticlele din plastic
vor trebui să conțină cel puțin 30 % material reciclat.

Parlamentul a solicitat în repetate rânduri o nouă agendă pentru creștere europeană
în viitor, care să aibă în centru eficiența utilizării resurselor și care ar necesita anumite
schimbări radicale ale modelelor noastre de producție și de consum. Conceptul ciclului
de viață complet ar trebui să îmbunătățească utilizarea materialelor secundare și să
creeze stimulentele economice potrivite pentru evitarea creării de deșeuri și pentru
reutilizarea acestora.
În calitate de colegiuitor, Parlamentul a dezbătut pachetul privind economia circulară
în cadrul Comisiei pentru mediu, sănătate publică și siguranță alimentară (ENVI),
depunând 2 000 de amendamente. Poziția Parlamentului a fost adoptată în Comisia
ENVI la 24 ianuarie 2017 și, fără modificări majore, în plen la 14 martie 2017 cu o
largă majoritate. În urma negocierilor interinstituționale, Parlamentul și Consiliul au
ajuns la 18 decembrie 2017 la un acord provizoriu cu privire la toate cele patru
propuneri legislative. Textele convenite au fost adoptate de Parlament în sesiunea
plenară din aprilie 2018.
Ca urmare a strategiei Comisiei pentru materialele plastice într-o economie circulară
din ianuarie 2018, Parlamentul a adoptat o rezoluție cu privire la această strategie
în sesiunea sa plenară din septembrie 2018. În această rezoluție, Comisia este
îndemnată, printre altele, să ia în calcul introducerea unor cerințe privind conținutul
minim reciclat pentru anumite produse din plastic introduse pe piața UE. Rezoluția
pledează pentru crearea unei veritabile piețe unice pentru materialele plastice reciclate,
propune măsuri pentru combaterea deșeurilor marine și solicită interzicerea folosirii
microplasticului în produsele cosmetice și de curățat până în 2020.
Georgios Amanatidis
11/2019

VENITURILE UNIUNII
Bugetul UE este finanțat aproape în întregime (99 %) din resurse proprii. Veniturile
anuale trebuie să acopere în totalitate cheltuielile anuale. Decizia privind sistemul
de resurse proprii se ia în unanimitate în Consiliu, ținându-se seama de avizul
Parlamentului European, și trebuie ratificată de statele membre.
TEMEI JURIDIC
— Articolul 311 și articolul 332 alineatul (2) din Tratatul privind funcționarea Uniunii
Europene și articolele 106a și 171 din Tratatul de instituire a Comunității Europene
a Energiei Atomice;
— Decizia 2014/335/UE, Euratom a Consiliului din 26 mai 2014 privind sistemul de
resurse proprii ale Uniunii Europene[1], Regulamentul (UE, Euratom) nr. 608/2014
al Consiliului din 26 mai 2014 de stabilire a măsurilor de punere în aplicare
a sistemului de resurse proprii ale Uniunii Europene[2] și Regulamentul (UE,
Euratom) nr. 609/2014 al Consiliului din 26 mai 2014 privind metodele și procedura
de punere la dispoziție a resurselor proprii tradiționale și a resurselor proprii bazate
pe TVA și pe VNB și privind măsurile pentru a răspunde necesităților trezoreriei[3].
În urma ratificării, aceste acte juridice au intrat în vigoare la 1 octombrie 2016 și
se aplică retroactiv începând cu 1 ianuarie 2014.
OBIECTIV
A asigura autonomia financiară a Uniunii Europene în limitele disciplinei bugetare.
FUNCȚIONARE
În timp ce Comunitatea Europeană a Cărbunelui și Oțelului (CECO) a beneficiat
de resurse proprii încă de la început, Comunitatea Economică Europeană (CEE) și
Comunitatea Europeană a Energiei Atomice (Euratom) au fost finanțate inițial din
contribuțiile statelor membre. Decizia privind resursele proprii din 21 aprilie 1970 a
asigurat CEE resurse proprii. Resursele proprii menite să acopere creditele de plată
anuale sunt limitate în prezent la maximum 1,20 % din venitul național brut (VNB)
al UE[4]. În practică, actualul cadru financiar multianual (CFM) 2014-2020 (1.4.3)
[1]JO L 168, 7.6.2014, p. 105.

[2]JO L 168, 7.6.2014, p. 29.
[3]JO L 168, 7.6.2014, p. 39.
[4]Ajustarea tehnică a cadrului financiar pentru 2018 în funcție de evoluția VNB (SEC 2010),
COM(2017)0473, 15.9.2017.

stabilește plafonul la aproximativ 1 % din VNB-ul UE. Întrucât bugetul trebuie să fie
întotdeauna echilibrat, cheltuielile sunt de asemenea limitate de acest plafon (1.4.3).
VENITURI
1. Resursele proprii „tradiționale”
Acestea se alcătuiesc din taxe vamale, taxe agricole și taxele pe zahăr și izoglucoză.
Resursele proprii „tradiționale” au fost create prin decizia din 1970 și sunt colectate de
atunci. Acum, resursele proprii „tradiționale” reprezintă, de obicei, aproximativ 15 % din
veniturile din resurse proprii[5].
2. Resursele proprii bazate pe TVA
Acestea se alcătuiesc, în prezent, dintr-un procentaj din TVA-ul estimativ colectat de
statele membre, care este transferat către Uniune. Deși sunt prevăzute în decizia
din 1970, aceste resurse nu au fost aplicate decât după armonizarea, în 1979, a
sistemelor de TVA ale statelor membre. Resursele bazate pe TVA reprezintă, de obicei,
aproximativ 13 % din veniturile din resurse proprii.
3. Resursele proprii bazate pe VNB
Aceste resurse proprii au fost create prin Decizia 88/376/CEE a Consiliului și se
alcătuiesc din sumele prelevate din VNB-ul statelor membre sub forma unui procentaj
uniform stabilit în fiecare an prin procedura bugetară. Inițial, această contribuție se
colecta doar în cazul în care celelalte resurse proprii nu acopereau în totalitate
cheltuielile, însă în prezent finanțează cea mai mare parte a bugetului UE. Resursele
bazate pe VNB s-au triplat față de sfârșitul anilor 1990, iar acum reprezintă, de obicei,
aproximativ 72 % din veniturile din resurse proprii.
4. Alte venituri și soldul reportat din exercițiul financiar anterior
Printre celelalte venituri se numără impozitele pe salarii plătite de personalul UE,
contribuțiile în folosul unor anumite programe ale UE plătite de țări care nu sunt membre
ale UE și amenzile plătite de societățile care încalcă legislația din domeniul concurenței
sau alte reglementări. În cazul unui excedent, soldul din fiecare exercițiu financiar este
înscris în bugetul pentru exercițiul următor sub formă de venituri. Alte venituri, soldurile
și ajustările tehnice reprezintă, în general, sub 10 % din veniturile totale.
5. Mecanisme de corecție
Corecția dezechilibrelor bugetare dintre contribuțiile statelor membre face parte, de
asemenea, din sistemul actual de resurse proprii. „Corecția în favoarea Regatului
Unit”, convenită în 1984, constă în reducerea contribuției Regatului Unit cu două treimi
din diferența dintre contribuția sa (excluzând resursele proprii tradiționale) și ceea ce
primește înapoi de la buget. Această corecție a fost ajustată în 2007 pentru a exclude
treptat din calcule cheltuielile neagricole din statele membre care au aderat la UE după
2004. Corecția este finanțată de toate celelalte state membre, cu excepția Germaniei,
a Țărilor de Jos, a Austriei și a Suediei, care beneficiază de o reducere a contribuțiilor
lor la finanțarea corecției pentru Regatul Unit. Germania, Țările de Jos, Austria și
Suedia au beneficiat, de asemenea, de o cotă redusă a contribuției bazate pe TVA
[5]Conturile anuale consolidate ale Uniunii Europene – exercițiul financiar 2017

pentru perioada 2007-2013, iar Țările de Jos și Suedia au beneficiat de o reducere a
contribuției lor bazate pe VNB pentru aceeași perioadă.
În momentul de față se mențin mecanismul de corecție existent pentru Regatul Unit și
finanțarea acestuia, precum și cotele reduse ale contribuțiilor la resursele proprii bazate
pe TVA în perioada 2014-2020 percepute de la Germania, Țările de Jos și Suedia
(0,15 %). Mecanismele de corecție includ acum și reduceri brute ale contribuțiilor VNB
anuale în perioada 2014-2020 pentru Danemarca (130 de milioane EUR), Țările de
Jos (695 de milioane EUR), Suedia (185 de milioane EUR) și, în perioada 2014-2016,
pentru Austria (30 de milioane EUR în 2014, 20 de milioane EUR în 2015 și 10 milioane
EUR în 2016). Pentru a acoperi costurile de colectare în cazul resurselor proprii
tradiționale, cota care poate fi reținută de statele membre a fost redusă de la 25 % la
20 %.
CĂTRE REFORMA RESURSELOR PROPRII ALE UE

Tratatul de la Lisabona a reiterat că bugetul ar trebui să fie finanțat integral din
resurse proprii și a menținut competența Consiliului de a adopta, în unanimitate, după
consultarea Parlamentului, o decizie privind sistemul de resurse proprii al Uniunii[6].
Tratatul a introdus posibilitatea de a stabili noi categorii de resurse proprii și de a
renunța la unele existente. De asemenea, a stabilit că Consiliul poate adopta măsurile
de punere în aplicare a acestor decizii numai dacă a obținut aprobarea Parlamentului.
În 2014, a fost creat un grup la nivel înalt pentru a efectua o revizuire generală a
sistemului de resurse proprii, în dialog cu parlamentele naționale. Grupul a fost alcătuit
din reprezentanți ai Parlamentului, ai Consiliului și ai Comisiei, fiind prezidat de Mario
Monti. Acest grup, denumit grupul Monti, a fost înființat la insistențele Parlamentului în
cursul negocierilor privind CFM pentru perioada 2014-2020.
Grupul și-a prezentat raportul final în ianuarie 2017. Timp de doi ani, a reflectat asupra
unor modalități de finanțare a bugetului european care să fie mai transparente, mai
simple, mai echitabile și bazate pe răspundere democratică. Concluzia principală a
fost că bugetul UE are nevoie de reforme, atât la nivelul veniturilor, cât și la nivelul
cheltuielilor, pentru a putea răspunde provocărilor actuale și obține rezultate concrete
pentru cetățenii europeni.
În Documentul de reflecție asupra viitorului finanțelor UE, publicat în iunie 2017,
Comisia a prezentat cinci scenarii și implicațiile acestora pentru venituri.
La 2 mai 2018, Comisia a prezentat propuneri de simplificare a actualei resurse proprii
bazate pe TVA și de introducere a unei combinații de noi resurse proprii, alcătuite după
cum urmează:
— 20 % din veniturile obținute din sistemul de comercializare a cotelor de emisii;
— un coeficient de 3 % aplicat la noua bază fiscală consolidată comună a societăților
(care urmează a fi introdus treptat odată ce legislația necesară a fost adoptată);
— o contribuție națională, calculată pe baza cantității de deșeuri de ambalaje din
plastic care nu se reciclează în fiecare stat membru (0,80 EUR per kilogram).
[6]O eventuală decizie în acest sens trebuie ratificată de statele membre.

Comisia estimează că aceste noi resurse proprii ar putea reprezenta aproximativ 12 %
din bugetul total al UE și ar putea contribui cu venituri de până la 22 de miliarde EUR
pe an.
Comisia propune eliminarea treptată a corecțiilor actuale pe o perioadă de cinci ani
și, ulterior, eliminarea tuturor corecțiilor și reducerea de la 20 % la 10 % a ponderii
veniturilor vamale pe care statele membre le rețin pentru a acoperi cheltuielile de
colectare. Aceasta propune și majorarea plafonului pentru cererile anuale de resurse
proprii, de la nivelul actual de 1,20 % din VNB-ul UE până la 1,29 %, având în vedere
un VNB total mai mic al UE-27, utilizarea din ce în ce mai frecventă a instrumentelor
garantate de la bugetul UE și propunerea de integrare a Fondului european de
dezvoltare în bugetul UE.

În mai multe rezoluții din ultimii ani (de exemplu, Rezoluția din 17 decembrie 2014
referitoare la sistemul de resurse proprii ale Comunităților Europene), Parlamentul a
scos în evidență o serie de probleme legate de sistemul de resurse proprii, în special
complexitatea excesivă a acestuia. Parlamentul a înaintat propuneri pentru a asigura
independența financiară a Uniunii și a promovat reforme pentru a simplifica și a face
mai democratică și mai transparentă colectarea veniturilor.
Pe baza noilor dispoziții din Tratatul de la Lisabona, Parlamentul a solicitat în mod
repetat o reformă aprofundată a sistemului de resurse proprii, de exemplu în Rezoluția
sa din 15 aprilie 2014 referitoare la negocierile privind CFM 2014-2020.
În Rezoluția sa legislativă din 16 aprilie 2014 referitoare la proiectul de decizie a
Consiliului privind sistemul de resurse proprii, Parlamentul a evidențiat importanța
grupului Monti și a subliniat că, printre alte inconveniente majore, actualul sistem de
finanțare a Uniunii a împiedicat formarea unei majorități în Consiliu pentru a include un
nivel suficient de credite de plată în bugetele anuale în vederea îndeplinirii obligațiilor
juridice și angajamentelor politice ale UE.
În Rezoluția sa din 6 iulie 2016 referitoare la pregătirea revizuirii postelectorale a CFM
2014-2020: recomandările Parlamentului înainte de propunerea Comisiei, Parlamentul
a invitat Comisia să prezinte, până la sfârșitul anului 2017, un pachet legislativ ambițios
privind resursele proprii începând cu 2021, întemeiat pe principii directoare precum
simplitatea, echitatea și transparența.
În Rezoluția sa din 26 octombrie 2016 referitoare la revizuirea la jumătatea perioadei a
CFM 2014-2020, Parlamentul a subliniat din nou necesitatea de a se reduce ponderea
contribuțiilor bazate pe VNB și a solicitat ca resursele bazate pe TVA să fie ori reformate
substanțial, ori eliminate cu totul. De asemenea, Parlamentul a solicitat crearea uneia
sau a mai multor resurse proprii noi, precum și eliminarea treptată a tuturor formelor
de corecții.
În Rezoluția sa din 24 octombrie 2017 referitoare la documentul de reflecție privind
viitorul finanțelor UE, Parlamentul și-a confirmat angajamentul față de reformarea
aprofundată a sistemului UE de resurse proprii. A atras atenția că, pentru ca finanțele
UE să devină mai echitabile și mai stabile, orice nou sistem ar trebui să includă un

pachet echilibrat de noi resurse proprii ale UE, menit să sprijine obiectivele politice ale
UE, și ar trebui să fie introdus progresiv.
În Rezoluția sa din 14 martie 2018 referitoare la reforma sistemului de resurse proprii
al Uniunii Europene, Parlamentul a enumerat motivele pentru reformarea actualului
sistem de resurse proprii, inclusiv necesitatea de a aborda deficiențele sale și de a-
i permite UE să-și finanțeze politicile și să facă față noilor provocări. Parlamentul a
solicitat și un sistem acceptabil și echilibrat de resurse proprii și a subliniat principiile
și ipotezele care reglementează constituirea unui nou sistem, a enumerat criteriile
utilizate pentru a identifica noi resurse proprii și a propus o combinație de posibile noi
resurse proprii.
În Rezoluția sa din 30 mai 2018 referitoare la cadrul financiar multianual 2021-2027 și
la resursele proprii, Parlamentul a salutat propunerile Comisiei din 2 mai 2018 privind
resursele proprii și a reamintit poziția sa, potrivit căreia nu se poate ajunge la un acord
cu Parlamentul cu privire la următorul CFM fără a înregistra progrese corespunzătoare
în domeniul resurselor proprii.
În Rezoluția sa din 14 noiembrie 2018 referitoare la cadrul financiar multianual
2021-2027, Parlamentul a invitat Comisia să țină seama de avizul nr. 5/2018 al Curții
de Conturi Europene și a prezentat detalii suplimentare privind sugestiile sale de
introducere a unui coș de noi resurse proprii care să corespundă obiectivelor strategice
esențiale ale UE, fără a crește sarcina fiscală pentru cetățeni.
În Rezoluția sa din 10 octombrie 2019 referitoare la cadrul financiar multianual
2021-2027 și la resursele proprii, Parlamentul și-a confirmat poziția în urma alegerilor.
A cerut, în special, introducerea unui mecanism de ajustare la frontieră a emisiilor de
dioxid de carbon, care ar reprezenta „o modalitate justă de a răspunde solicitărilor
populare de asumare a unui rol de frunte decisiv în lupta împotriva schimbărilor
climatice, asigurând, în același timp, condiții de concurență echitabile în comerțul
internațional”.
Alix Delasnerie
11/2019


Cursuri Guvernanta PDF

Încărcat de

Informații document

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Cursuri Guvernanta PDF

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

AGENDA DIGITALĂ PENTRU EUROPA

Începând cu 1995, tehnologiile informației și comunicațiilor (TIC) au determinat

[1]Tabloul de bord al Agendei digitale - http://ec.europa.eu/digital-agenda/en/scoreboard

Fişe tehnice UE - 2020 1

[3]Declarația comună a președinției malteze a Consiliului Uniunii Europene, Parlamentului

Fişe tehnice UE - 2020 2

ROLUL PARLAMENTULUI EUROPEAN

[8]Prim-ministrul Estoniei, Jüri Ratas, cu ocazia Summitului digital de la Tallinn.

Fişe tehnice UE - 2020 3

[12]JO C 153 E, 31.5.2013, p. 128.

Fişe tehnice UE - 2020 4

Fişe tehnice UE - 2020 5

Obiectivul ajutorului de stat regional este de a sprijini dezvoltarea economică și

Fişe tehnice UE - 2020 1

TIPURILE DE AJUTOR ȘI CONDIȚIILE DE ACORDARE

Fişe tehnice UE - 2020 2

Fişe tehnice UE - 2020 3

Fişe tehnice UE - 2020 4

AJUTORUL DE STAT ȘI POLITICA DE COEZIUNE

[6]Articolul 6 din Regulamentul (UE) nr. 1303/2013 din 17 decembrie 2013.

Fişe tehnice UE - 2020 5

ROLUL PARLAMENTULUI EUROPEAN

Fişe tehnice UE - 2020 6

Fişe tehnice UE - 2020 7

Mecanismele europene de acordare a asistenței financiare au rolul de a menține

CADRUL JURIDIC PRIMAR

Fişe tehnice UE - 2020 1

Fişe tehnice UE - 2020 2

ROLUL PARLAMENTULUI EUROPEAN

Fişe tehnice UE - 2020 3

Banca Centrală Europeană (BCE) este principala instituție a uniunii economice și

Fişe tehnice UE - 2020 1

Fişe tehnice UE - 2020 2

Fişe tehnice UE - 2020 3

Fişe tehnice UE - 2020 4

ROLUL PARLAMENTULUI EUROPEAN

Fişe tehnice UE - 2020 5

Fişe tehnice UE - 2020 6

Fişe tehnice UE - 2020 1

Fişe tehnice UE - 2020 2

Fişe tehnice UE - 2020 3

Fişe tehnice UE - 2020 4

UN PLAN DE INVESTIȚII PENTRU EUROPA

Fişe tehnice UE - 2020 5

ROLUL PARLAMENTULUI EUROPEAN

Dario Paternoster / Dražen Rakić

Fişe tehnice UE - 2020 6

Conferința ONU privind mediul și dezvoltarea din 1992 a reprezentat un pas

Fişe tehnice UE - 2020 1

Fişe tehnice UE - 2020 2

Fişe tehnice UE - 2020 3

Fişe tehnice UE - 2020 4

ROLUL PARLAMENTULUI EUROPEAN

Fişe tehnice UE - 2020 5

[1]Texte adoptate, P7_TA(2010)0325.

Fişe tehnice UE - 2020 6

Până în prezent, au existat cinci cadre financiare multianuale (CFM). Tratatul de la

[1]JO L 347, 20.12.2013, p. 884.

Fişe tehnice UE - 2020 1

CADRUL FINANCIAR MULTIANUAL 2014-2020

Fişe tehnice UE - 2020 2

ROLUL PARLAMENTULUI EUROPEAN

Fişe tehnice UE - 2020 3

[5]JO C 380E , 11.12.2012, p. 89.

CUVÂNT‑ÎNAINTE AL PREȘEDINTELUI COMISIEI EUROPENE3