Sunteți pe pagina 1din 7

Ministerul Educației al Republicii Moldova

Universitatea de Stat Dimitrie Cantemir


Program de masterat

Portofoliu

La Elaborarea și administrarea proiectelor

Jentimir Valeria
Solomon Victoria
Schim Vadim
Ernu Ion
Croitoru Tatiana
Gavrilaș Anastasia
Studenți anul II, grupa: Biologie Moleculară

Chișinău 2019
Crearea unei bănci naționale de celule stem
1. Analiza necesităților
-Criza de celule stem utilizate în scop terapeutic
-Imbătrânirea populaţiei
-Creşterea alarmantă a numărului de bolnavi cronici
-Subfinanţarea programelor naţionale de sănătate: în
pofida creşterii anuale a creditelor bugetare şi a celor de
De ce este aceasta o problemă? angajament, multiplicarea numărului de bolnavi şi a
investigaţiilor paraclinice impactează major bugetul şi
determină inechităţi în asigurarea tratamentului sau
măsuri discriminatorii în procesul de prioritizare a
urgenţelor
Persoanele afectate de boli cornice, persoanele cu virsta
Cine este afectat de aceasta? inaintata,

Problema vizează întreaga populație, precum și Ministerul


A cui problemă este? Sănătății
-Societatea de proiect – pe parcursul derulării contactului.
După finalizarea contractului, beneficiar va fi partenerul
public, respectiv Ministerul Sănătăţii, Agentia de
transplant, Clinica Familia și desigur populația care va
apela la aceste servicii.
-dezvoltarea unui nou concept medical multifuncţional,
capabil să răspundă unitar şi sincron nevoilor de siguranţă
şi predictibilitate ale vieţii pacienţilor.
Care este impactul problemei -diversificarea serviciilor medicale
asupra beneficiarilor organizaţiei? -posibilitatea concretă de atragere de fonduri naţionale şi
europene, atât pentru sprijinirea programelor naţionale de
sănătate, cât şi pentru lansarea de servicii/terapii
inovative;
- existenţa unor specialişti capabili să utilizeze
tehnologiile moderne şi să pună în practică competențele
din spaţiul euro - atlantic, prin parteneriate cu societăţi de
profil, sau institute de cercetare specializate în procesarea
celule stem.
Rezolvarea problemei este urgentă pentru că numărul
persoanelor bolnave de boli cronice este în continuă
creștere și aceasta ar fi o soluție pentru ei.
Va fi valorificat potenţialul vast al resurselor de material
Este urgentă rezolvarea ei şi de ce? biologic, pentru asigurarea independenţei faţă de pieţele
externe, care sunt tot mai scumpe, în paralel cu obţinerea
de produse pentru tratarea nevoilor pacienţilor din țara
noastră.
Organizarea funcţională a centrelor de celule stem din cordon
ombelical va trebui să respecte atât reglementările şi ghidurile
naţionale, pe cele europene, dar şi pe cele specifice, impuse
de autorităţile din ţara în care este/sunt autorizat/autorizaţi
partenerul/partenerii privat/privaţi care realizează investiţiile
respective, astfel încât acestea să fie autorizate de toate
instituţiile/ organizaţiile competente.
Este problema rezolvabilă cu Tocmai de aceea, prezentul studiu de fundamentare nu poate
resursele disponibile? detalia restrictiv listele de echipamente necesare pentru
centrele de colectare de celule stem din cordon ombelical

Deasemenea , soluționarea probelmei date implică


cheltuieli foarte mari, care nu pot fi acoperite de intituțiile
membre sau de programele de stat.

În prezent, R.Moldova nu prezinta aces la terapiile cu celule


stem. In aceste condiţii, pacienţii sunt nevoiti sa se adreseze
Ce s-ar întâmpla dacă problema nu
altor bănci publice din străinătate. Astfel, cresc foarte mult
este rezolvată? costurile suportate .
2. Determinarea problemei prioritare
 Cine sunt componenţii/membrii grupurilor-ţintă?
Pacienții care vor apela la serviciile colectare și păstrare a celulelor stem, și bolnavii ai căror
tratamente necesită astfel de material biologic.

 Este oare nevoie de acest proiect?


Beneficii sociale: un efect pozitiv care este înregistrat atât în perioada de implementare a
investiţiei cât şi post implementare se referă la locurile de munca nou create.

Beneficii pentru pacienți: diversificarea serviciilor medicale, dezvoltarea unui nou concept
medical multifuncţional, capabil să răspundă unitar şi sincron nevoilor de siguranţă şi
predictibilitate ale vieţii pacienţilor.

Un beneficiu pentru bugetul țării: posibilitatea concretă de atragere de fonduri naţionale şi


europene, atât pentru sprijinirea programelor naţionale de sănătate, cât şi pentru lansarea de
servicii/terapii inovative;

 Este comunitatea de acord că aceasta problemă este reală.


Da, în special Ministerul Sănătății și instituțiile medicale

 Care ar fi soluţiile lor?

 Care ar fi oportunităţile proiectului? Ce are el nou, inovator?


Unul dintre cele mai importante beneficii ale proiectului este reprezentat de economiile obţinute,
ca urmare a reducerii timpului necesar pentru spitalizare pentru cazurile medicale care necesită
tratamente speciae care nu pot fi realizate în Rebpublica Moldova, având în vedere că în lipsa
accesului la aceste tratamente creşte durata de spitalizare. Iată câteva exemple:

-la pacienţii cu forme de leucemie sau alte boli grave,

- la pacienţii cu imunodeficienţă,

- la pacienţii cu hemofilie,

Nu în ultimul rând, trebuie luate în considerare economiile realizate de Casa Naţională de


Asigurări de Sănătate, care nu va mai deconta procedurile de transplant de celule stem realizate
în străinătate, la un cost de minim 100.000 euro.

 Ce anume (situaţie, stare de fapt...) va schimba proiectul.


Șansa la tratament accesibil la preț și în timp mai scurt, în țara noastă.

Criteriu Enunţul Enunţul Enunţul


problemei problemei problemei
1 2 3
Importanța problemei 10
Urgența problemei 10
Fezabilitate 10
Suport din partea celor 9
interesaţi
Punctaj final 9,75

Se puncteaza fiecare enunț de la 1 la 10.

3. Analiza SWOT

Ce ştim să facem? Puncte tari:


(Puncte tari şi puncte slabe)
Puncte slabe:
Ce am putea să facem? posibilitatea concretă de atragere de fonduri
naţionale şi europene, atât pentru sprijinirea
(Oportunităţi şi ameninţări externe) programelor naţionale de sănătate, cât şi pentru
lansarea de servicii/terapii inovative;
Ce vrem să facem ? promovarea cercetării şi inovării în sănătate;
 accesul pacienţilor la terapii medicale
(Valori organizaţionale şi inovative;
individuale)
Ce aşteaptă ceilalţi de la noi să
 garantarea calităţii şi siguranţei actului
medical;
facem ?(Aşteptările actorilor  asigurarea accesibilităţii la serviciile
orgaziţionali) medicale;
 crearea de noi locuri de muncă, prin
implementarea proiectului

4. Grupul ţintă al proiectului


Donarea de sânge din cordonul ombilical se va face la naştere. În primul trimestru de sarcină,
când gravida va fi luată în evidenţă de către medicul specialist, sau medicul de familie, aceasta
va fi testată gratuit pentru a determina dacă este aptă pentru prelevarea de sânge şi ţesut din
cordonul ombilical, conform regulilor şi ghidurilor naţionale şi europene. După ce sunt declarate
apte pentru prelevare , gravidele îşi pot exprima în scris, opţiunea prin care acceptă prelevarea si
pastrarea din cordonul ombilical a celulelor stem şi sunt înregistrate în Registrul de celule stem.
Când se prezintă la naştere, gravida care a fost înregistrată în registru va anunţa medicul
specialist ca dupa nastere sa fie stocate si pastrate celulele stem şi acesta va efectua prelevarea
de sânge şi ţesut din cordonul ombilical. Totodată, cu ocazia prelevării de sânge şi ţesut din
cordonul ombilical, se vor efectua noi teste pentru a determina dacă probele recoltate sunt apte
pentru stocare, conform regulilor şi ghidurilor naţionale şi europene.
Beneficiarii proiectului
Beneficiari direcţi:

Beneficiarii indirecţi:

5. Definirea scopului/obiectivelor proiectului

Scopul proiectului: Crearea uni bănci naționale de celule stem

Obiective:

-Dezvoltarea infrastructurii de colectare, procesare, depozitare a celulor stem.

-Asigurarea serviciului public de furnizare către sistemul naţional de îngrijire a sănătăţii a


celulelor stem, recoltate din sânge sau ţesut.

-Asigurarea de către societatea de proiect a unor preţuri rezonabile şi stabile pentru produsele
celulele stem utilizate în scop terapeutic, în vederea unui control mai bun al costurilor.

6. Analiza SMART

Calificativele S M A R T

Obiectivele

Specifice
Valorificarea potenţialului vast al resurselor de + + + + +
material biologic, pentru asigurarea independenţei
faţă de pieţele externe, care sunt tot mai scumpe, în
paralel cu obţinerea de produse pentru tratarea
nevoilor pacienţilor din țara noastră.

Oportunitatea viitoarelor mame care vor avea opţiunea + + + + +


de a dona sângele placentar, sângele ombilical şi ţesutul
ombilical;

Susţinererea performanţei instituţionale pentru


+ + + + +
(finanţare, tehnologizare, suficienţă şi continuitate)
Crearea premiselor optime pentru screeningul, + + + + +
diagnosticarea, tratarea corespunzătoare şi
monitorizarea bolilor
.
Asigurarea independenţei faţă de pieţele externe, tot + + + + +
mai scumpe și volatile, pentru tratarea nevoilor
pacienţilor

7. Definirea activităților
a) Activităţi de investigaţii de teren şi proiectare
b) Activităţi de ajustare legislativă
c) Activităţi de construcţie și dotare cu echipamente
d) Activități de instruire a personalului
e) Licențe, patente, atestate, certificări

S-ar putea să vă placă și