Capitolul negru al omenirii

Viața umană constituie cel mai de preț dar Dumnezeesc lăsat omenirii de-a lungul anilor.
Însuși ființa umană este creatoarea bunului și preaslăvitului Dumnezeu. Ne-am născut să învățăm,
să descoperim, să decidem, să expirementăm, să trăim, să creștem fizic, emoțional, spiritual,
material, să dăruim și să lăsăm ceva în urma noastră. Trăim într-o lume multinațională,
multiculturală a secolului XXI. O urmă, amprentă promițătoare lăsată în istoria atât universală, cât
și națională. O lecție de viață arzătoare, ce pătrunde în fiecare părticică a sufletului și corpului
nostru îl reprezintă ,,Holocaustul”.

O perioadă grea, cutremătoare, seismică în care au fost omorâți 6 milioane de evrei,

oameni din toate categoriile, artiști plastici, scriitori, compozitori și intelectuali din multiple
domenii. Această perioadă formează un capitol negru a istoriei umane. Termenul ,,Holocaust”
vine din greacă ,,holocauston” care înseamnă sacrificarea unui animal prin ardere, în ebraică
semnifică catastrofă, distrugere, nenorocire, ce se referă la distrugerea în masă a fiintelor umane,
anume evreilor prin foc, a miilor de evrei nevinovați. Haideți să vedem ce a însemnat
Holocaustul în alte țări, inclusive România, ce s-a întâmplat, care a fost contribuția popoarelor și
guvernelor la exterminarea populației evreiești, cum tratează, acum aceste țări subiectul și cum
sunt văzuți foștii conducători din timpul acestui fenomen. În Franța, au fost victime ale
Holocaustului 76 000 din 300 000 de evrei ce se găseau pe acest teritoriu. Doar 3% din deportații
evrei din Franța au supraviețuit. Arestările au început din 1940 și masiv în 1941, iar ,,deportarea
evreilor începe la 27 martie 1942, data plecării din Paris în Auschiwtz, cel mai mare lagăr
evreiesc”. Mareșalul Petain cel care a condus guvernul pro german sau mai bine spus a ales calea
colaborării cu nemții în schimbul desființării Franței, a încercat să îndulcească condițiile impuse
de germani, prin vărsări de sânge. În zona ocupată de hitleriști, între 16 și 17 iulie 1942 au fost
arestați de către poliția franceză și predați germanilor, 13 000 de evrei. În 2012 președintele
francez Francois Hollande a recunoscut rolul Franței în exterminarea evreilor, la o ceremonie
organizată pentru a marca 70 de ani de la deportarea evreilor din Franța, dar colaborarea țării cu
ocupanții naziști, în vremea războiului, a fost multă vreme un subiect tabu. ,,Adevărul este că
aceste crime au fost comise de Franța, în Franța” a spus F. Hollande, de sesizat și expresia
folosită ,, ÎN FRANȚA, NU DE FRANȚA” Mareșalul Petain, eroul de la Verdun, dar și
colaboraționistul care a acceptat să lucreze cu germanii decât să îi lase să distrugă Parisul, după
război a fost judecat, condamnat la moarte, dar apoi pedeaspa i-a fost modificată și a fost
întemnițat pe viață. A murit la 95 de ani. Între timp, Franţa îşi reconsideră propria istorie, iar
Petain nu mai este văzut ca un trădător de ţară ci aproape ca un salvator. În nici un caz nu a fost
declarat criminal de război şi nu a fost învinuit pentru Holocaust. Această teroare cutremurătoare
a atins și spațiul national, România. Ștefan Cucu, președintele veteranilor de război, a afirmat
privitor la regale Mihai și Holocaust: că ”dacă aduceți în discuție Holocaustul, Majestatea Sa se
va ridica în picioare și audiența va lua sfârșit!” Tăcerea va fi spulberată de intervenția
mareșalului și a mamei sale declarată ,,drept între popoare” de a nu permite deportarea la
Auschiwitz a celor 200 000 de evrei. În anul 2012, cu ocazia vizitei în Anglia a Familiei Regale,
sir Arthur Gavin afirmă următoarele ,, când războiula izbutit în Europa, regina mama și
Majestatea Voastră ați început prin a adăposti, în Palatul Regal, și nu numai ,evrei. Au fost între
100 - 200 de evrei ascunși în Palat. Am verificat cifrele și nu este nicio exagerare reușind să
salvați 100 000 – 200 000 evrei”. Se mai aud încă voci care convocă idea inexistenței
Holocaustului din anii celui de-al doilea Război Mondial sub pretextul că totul s-ar fi uitat, se
contest crimele făptuite asupra atâtor milioane de oameni care au trecut prin ,,fabricile negre”,
doar pentru că erau evrei. Mai toate ţările Europei au fost bântuite de valul cruzimii generat de
nazism care a dat frâu liber rasismului, antisemitismului și discriminărilor. Unele mărturii
document, confirm adevărul tragic al acestui eveniment. Scriitorul Oliver Lustig, născut într-o
comună din judeţul Cluj, el însuşi un supravieţuitor al holocaustului, realizează o antologie de
texte literare care oglindesc faptele incredibile săvârşite de forţele,, întunericului’’.Relatările lui
sunt episoade din marea dramă istorică, fiecare mărturie depusă este un act sfânt, o datorie faţă
de memoria victimelor, dar şi un document în stare să spulbere ticăloasa campanie de minciuni,
dusă de stafiile fasciste şi de cei care ar vrea să împrăştie, din nou , flăcările iadului deasupra
pământului, precum au făcut-o monştrii care au împins omenirea într-o imensă baie de sânge.
Uriaşa uzină a morţii a avut ca temelie lagărele de concentrare de la Auschwitz, Birkenau şi
Dachau, cele de dincolo de Nistru, din Europa Centrală şi de Vest. În alegerea fragmentelor din
această antologie, Oliver Lustig a ţinut seama de forţa de convingere, de valoarea lor
documentară şi literară, dar şi de autori în calitate de martori mereu vii în procesul celor mai mari
şi imprescriptibile crime din istoria omenirii. Pe baza literaturii ficționale și nonficționale scrisă
pe marginea acestui eveniment tragic al secolului trecut, am evidențiat cea mai contemporană
carte ce relatează acest tragicul Holocaust este „Jurnalul Annei Frank, 12 iunie 1942 – 1 august
1944”, tradusă de Gheorghe Nicolaescu. Povestea tragică a Annei Frank e bine cunoscută
împreună cu familia ei şi alţi cunoscuţi evrei, Anne a stat ascunsă timp de doi ani (6 iulie 1942–4
august 1944), de teama deportării în lagăr, în aşa-numita Anexă a sediului firmei patronate de
tatăl său, în Amsterdam. Avea 13 ani când a intrat în Anexă, a ţinut aici un jurnal (început
anterior, în 12 iunie 1942), devenind la un moment dat conştientă că el va reprezenta un
document important după ce războiul se va sfârşi. În 4 august 1944, aşadar nu mult după
debarcarea Aliaţilor în Normandia, când finalul recluziunii părea foarte aproape, Anne şi ceilalţi
şapte locatari ai Anexei sunt arestaţi, în urma unui denunț şi mai târziu deportaţi cu ultimul
transport spre Auschwitz. Cu excepţia lui Otto Frank, toți vor muri. Anne şi sora ei se sting de
tifos la Bergen-Belsen în februarie sau martie 1945. Eliberat din lagărul de la Auschwitz, tatăl
Annei va publica şi va face cunoscut în toată lumea jurnalul fiicei sale. NU întâmplător,
negaționiștii Holocaustului și-au concentrate eforturile asupra ,,demonstrației” că ar fi un fals. În
cinematografie regizorul Florin Lipan afirmă „ Fără cinematografie, Holocaustul ar fi fost greu
de procesat, de analizat.” Dezastrurile Holocaustului au oferit multiple subiecte de filme sau cărți
– fuga din fața naziștilor, exterminările din lagărele de concentrare, viețile ciuntite ale
supraviețuitorilor, și multe altele. Un film realizat cu mare măiestrie, reunind excepționalele
talente ale actorilor, regizorilor, scenografilor este filmul „Evadarea din Sobibor”. Filmul se
bazează pe un eveniment real: evadarea prizonierilor evrei din Sobibor la 14 octombrie 1943.
Înființat din dispoziția lui Heinrich Himmler, lagărul de exterminare Sobibor era unul dintre cele
trei lagăre din estul Poloniei în care se aplica "soluția finală" de exterminare a evreilor urmate de
Belzec și Treblinka. Evreii sosiți aici erau selectați în gară, iar majoritatea luau calea camerelor
de gazare și apoi ale crematoriilor umane. Un număr mic de privilegiați, rămâneau în lagăr
pentru a munci la sortarea obiectelor aduse cu ei de evreii gazați. Printre evreii selectați să
rămână au fost și Itzhak Lichtman, căruia un alt deținut i-a spus să pretindă că este cizmar de
meserienși adolescentul Stanislaw "Shlomo" Szmajzner , care era de meserie bijuterier aurar și a
fost oprit, împreună cu fratele său mai mic, pentru a le face bijuterii naziștilor. Leon Feldhendler
era conducătorul unui mic grup care plănuia o evadare care se dorea a fi reușită. Însă, după o
tentativă de evadare eșuată a 13 prizonieri, urmată de uciderea a încă 13 prizonieri, Leon își dă
seama că evadarea grupului său, chiar dacă va reuși, va duce la măcelărirea de către naziști a
altor prizonieri. Singura soluție de a evita posibilul masacru rămânea doar evadarea tuturor
prizonierilor din lagărul Sobibor, cu excepția unui grup de prizonieri izolați. Sosirea în lagăr a
unui grup de militari sovietici de origine evreiască, sub comanda locotenentului Aleksandr
"Sasha" Pechersky, a dus la o regândire a planului de evadare. Având cunoștințe militare,
"Sasha" a conceput împreună cu Leon un plan curajos care presupunea fuga prizonierilor pe
drumul de acces,singurul care nu era minat și adăpostirea lor în pădurea din apropiere, de unde
fiecare trebuia să se descurce pe cont propriu. Planul presupunea tăierea liniilor de comunicații
ale lagărului, uciderea unul câte unul, într-un interval de o oră, înainte de apelul de seară, a cât
mai multor ofițeri germani și obținerea de arme din depozitul de arme și muniții al lagărului. Cu
armele obținute, prizonierii i-ar fi atacat pe ofițerii rămași și pe gardienii ucraineni, profitând de
dezorientarea acestora. Planul a reușit doar în parte: o parte dintre rebeli au fost capabili să-i
omoare pe câțiva ofițeri, dar nu a reușit să intre în depozitul de arme din cauza descoperirii de
către ofițerii rămași a celor uciși. În această situație, Leon și Sasha, împreună cu câțiva prizonieri
înarmați cu armele ofițerilor uciși, i-au îndemnat pe prizonieri să atace porțile de la intrarea în
lagăr, timp în care ei le asigurau spatele. Prizonierii au reușit să distrugă porțile, dar gardienii
ucraineni au deschis focul asupra deținuților, forțându-i să iasă din tabără prin câmpurile minate.
Ei au reușit să fugă în pădure sub ploaia de gloanțe a gardienilor și a celor câțiva ofițeri germani
rămași. Din cei 600 de deținuți au reușit să fugă o jumătate. O parte dintre cei fugiți au fost
recapturați de naziști. Restul prizonierilor Leon, Sasha și Stanislav „Shlomo” Szmajzner s-a
alăturat mișcărilor de partizani care au luptat împotriva naziștilor.După evadarea prizonierilor
evrei din Sobibor, lagărul de exterminare a fost închis din ordinul personal al lui Himmler, care a
dispus demolarea clădirilor și plantarea unei păduri pe locul lui. În artă, Holocaustul prezentat în
creațiile lui Luria Ester „Subjugarea”-prezintă femeile oropsite din lagăre,Din „Ghetoul din
Varșovia” au fost găsite numeroase lucrări, schițe în cărbune a lui Halina Olomucka etc.

La mai bine de 70 de ani de la eliberarea ultimelor lagăre de concentrare, tot mai multe
realități privitor la „fabricile negre” sunt scoase la iveală, cercetate, analizate și publicate, Nu, în
ultimul rând, un element demn de a fi remarcat este cel că acest eveniment a avut un caracter
deosebit de complex, nu doar datorită faptului că numărul victimelor este foarte ridicat, ci
datorită mecanismelor plurivalente implicate în delurarea acestor terori umane. În concluzie pot
afirma cu toate că s-a terminat demult, subiectul rămâne tentant și actual. Suferința este o temă
inepuizabilă. Răul există și ca să nu apară din nou trebuie privit direct în față. Sper că acest
eveniment să nu-l mai trăiască omenirea NICIODATĂ, și încec să pătrund la rațiunea,
înțelegerea și toleranța umană. Căci, astfel „ SOMNUL RAȚIUNII NAȘTE MONȘTRI”.