MINISTERRUL EDUCATIEI CULTURII SI CERCETARII AL REPUBLICII MOLDOVA

COLEGIUL DE ECOLOGIE

REFERAT
TEMA:Personalitatea lui Stefan cel Mare

A elaborat: eleva gr.E-012 Mihail Silvia

A verificat:Valenti Olesea

CHISINAU 2020
Fiecare popor are în istoria sa un erou ridicat din rîndurile sale, căruia îi
atribuie toate realizările acumulate de-a lungul veacurilor şi pe care îl
înzestrează cu cele mai nobile calităţi. Atare personalităţi sînt
învrednicite de titlul „Mare”. De pildă, francezii îl au pe Carol cel Mare,
ruşii − pe Petru cel Mare, valahii (muntenii) - Mircea cel Mare, Radu cel
Mare... Moldovenii au un singur voievod, căruia îi atribuie cele mai
frumoase calităţi omeneşti şi căruia îi datorează toate izbînzile şi
făptuirile măreţe: Ştefan al III-lea, pe care, însă, nu l-au numit „Mare”.
Moldovenii l-au numit pe cel mai scump erou al lor: Ştefan cel Sfînt şi
Bun, Ştefan Ctitorul, Ştefan Oşteanul, Ştefan Gospodarul, Ştefan Vodă
Bătrînul... Pe Ştefan al III-lea al Moldovei l-au numit „Mare” străinii. Mai
întîi regele Poloniei Sigismund: „Stephanus iile Magnus”, apoi alte
personalităţi străine. Cu atît mai îndreptăţită şi valoroasă este această
preţuire. Moldovenii, considerîndu-l înger ocrotitor al Moldovei, care i-a
înveşnicit şi i-a îmbărbătat, dîndu-le nădejde în vremi de mari primejdii,
l-au numit Ştefan Moldovanu, la chemarea căruia totdeauna sînt gata să
se adune
Încă în prima jumătate a veacului trecut un moldovan înţelept, cu har ceresc,
constata că „sînt neamuri care prind rădăcină ca pădurile şi ierburile. Acestea se
ridică din furtuni şi puhoaie, stăruind, aşteptînd şi pentru ele de la Dumnezeu
plinirea timpului”. Printre aceste noroade sînt şi moldovenii, la care, după
îndelungate şi grele cumpene, Dumnezeu s-a uitat cu milostivire, alegîndu-l pe
nepotul lui ​Alexandru cel Bun​, fecior al lui ​Bogdan al II-lea​, anume pe Ştefan al
III-lea să aducă tihnă moldovenilor, să facă dreptate: să ocrotească pe cei buni, să
pedepsească pe cei răi, adică să facă rînduială în Moldova. Şi astfel, mulţămită lui
Dumnezeu, cum se scrie în cărţile domneşti, милостию Божию, Dei gracia, a venit
Ştefan şi, timp de 47 de ani, a stat, a luptat şi a consolidat ţara, cetăţile, tîrgurile şi
bisericile pentru veacurile viitoare. Şi urma sa a rămas asupra ţării, ca o pecete
asupra unui hrisov”. Moldovenii au fost îndemnaţi să lase uitării taberele
dezbinatoare, să se adune cu toţii în slujba ţării.
 Pecetea lui Ștefan cel Mare

Politica dusă de Ștefan cel Mare pe plan intern de-a lungul domniei avea ca scop
principal consolidarea puterii centrale a domnului și asigurarea liniștii sociale. În
acest sens, principalele direcții de acțiune au fost reprezentate de: repopularea țării
prin ​
împroprietărirea​cu pământ și acordarea de privilegii ​răzeșimii​, crearea unei noi
clase aristocratice (mica boierime) pe baza meritocrației militare, întărirea puterii
militare și a capacității de apărare a țării, reconcilierea cu vechile familii boierești și
rechemarea celor plecați în exil, asigurarea loialității ​Sfatului Domnesc​- prin
creșterea ponderii dregătorilor militari (pârcălabii) și introducerea unui număr
însemnat de membri ai familiei sale.
În încercarea de a găsi o contrapondere politică la clasa marilor boieri, Ștefan a manifestat o

preocupare constantă pentru dezvoltarea micii boierimi (curtenii și slujitorii) și a țărănimii libere.

Marea proprietate, acordată boierilor, era din punct de vedere juridic „​feudă​”, fiind grevată de

obligația titularului de a efectua serviciul militar cu oamenii săii în schimbul garantării de către

domn a posesiuni pământului. În schimb, mica proprietate, deși nu se se bucura de vreo

garanție din partea domnului, era lipsită și de constrângeri militare, fiind una de tip ​alodial​.
Steagul de luptă a lui Ștefan cel Mare

Arta militară
Particularitățile strategiei și artei militare în perioada domniei lui lui Ștefan derivă din
obiectivul politic pe termen lung al domnului Moldovei, acela de „apărare a ființării
statului moldovenesc Caracteristica esențială a acțiunilor militare duse de Ștefan a
fost astfel că acestea au urmărit nimicirea armatelor inamice și nu realizarea de
cuceriri teritoriale.Ca forme principale a acțiunilor militare la nivel strategic, Ștefan a
utilizat atât ​defensiva strategică​, cât și ​ofensiva strategică​, în funcție de obiectivul
politic urmărit. Defensiva strategică avea, de regulă, ca etape principale apărarea pe
frontieră, hărțuirea, bătălia decisivă și urmărirea, fiind adoptată de Ștefan în marile
campanii din 1475, 1476, 1497, când a avut de înfruntat inamici cu mult superiori din
punct de vedere al numărului și înzestrării. Ofensiva strategică avea, de regulă, ca
etape principale mobilizarea si concentrarea în secret a forțelor, respingerea trupelor
de acoperire adverse, bătălia decisivă și urmărirea. Ea a fost adoptată de Ștefan în
campaniile din 1473 și 1481 care au avut ca obiectiv schimbarea domnilor
pro-otomani din Țara Românească