BIOFIZICA – LUCRĂRI PRACTICE

A. DETERMINAREA COEFICIENTULUI DE ATENUARE AL UNOR

ECRANE DE PROTECŢIE ÎMPOTRIVA RADIAŢIEI γ

1. Scopul lucrării

Scopul lucrării constă în determinarea eficacităţii unor ecrane din diferite materiale, folosite
ca protecţie fizică împotriva radiaţiilor γ emise de o sursă de Cobalt.

2. Principiul lucrării

În situaţia în care dorim să ne protejăm fizic împotriva radiaţiilor ionizante exterioare va

trebui să utilizăm ecrane de protecţie. Aceste ecrane de protecţie interacţionează cu radiaţiile
ionizante, atenuându-le şi astfel împiedicând interacţia acestora cu substanţa - în cazul de faţă
cu organismele vii. Pentru protecţia împotriva radiaţiilor ionizante se folosesc diferite ecrane,
în funcţie de tipul radiaţiei:

- α - sunt suficienţi câţiva centimetri de aer sau o foaie de hârtie.

- β - sunt suficiente ecrane din metale uşoare (aluminiu, cupru), plastic (plexiglas),
sticlă.
- Fotoni γ sau X - se utilizează ecrane din plumb.
- Neutroni - se utilizează mai multe ecrane, primul din apă grea (pentru încetinirea
neutronilor), apoi un ecran din cadmiu (cu care neutronii interacţionează prin reacţii
nucleare, producând, printre altele, fotoni γ - pe care apoi îi atenuăm utilizând ecrane
din plumb).

În prezenta lucrare se folosesc surse γ-radioactive, ecrane sub forma unor plăcuţe de cupru,
aluminiu, plumb şi plastic, precum şi un sistem compus dintr-o sondă pentru detectarea
radiaţiilor şi un contor, pentru determinarea numărului de particule intrate în detector.

Sursele radioactive se prezintă sub forma unor recipiente metalice discoidale, de mici
dimensiuni, în interiorul cărora se află radioizotopii. Sursele radioactive sunt păstrate în
recipiente din plumb.

Sonda pentru detectarea radiaţiilor utilizată în prezenta lucrare este alcătuită din următoarele
elemente:

1
 DETERMINAREA COEFICIENTULUI DE ATENUARE AL UNOR ECRANE DE PROTECŢIE

a) detectorul propriu-zis, care este format dintr-o substanţă care, sub acţiunea radiaţiilor γ emit
radiaţii în spectrul vizibil numite scintilaţii; un astfel de detector se numeşte detector cu
scintilaţie;

b) un traductor fotoelectric (o celulă fotoelectrică sau un fotomultiplicator), care transformă

semnalele luminoase în semnale electrice măsurabile.

În cadrul sondei de detectare a radiaţiilor folosite pentru lucrarea de faţă, traductorul

fotoelectric este un fotomultiplicator. Principalele componente ale fotomultiplicatorului sunt
fotocatodul, dinodele şi anodul. Fotonii proveniţi de la detectorul cu scintilaţie interacţionează
cu anodul, acesta emiţând electroni prin efect fotoelectric. Aceşti electroni sunt acceleraţi în
cânp electric, lovind cu viteză dinodele care, la rândul lor, produc, pentru fiecare electron cu
care interacţionează, doi sau mai mulţi electroni. Electronii emişi de ultima dinodă sunt
captaţi de anod, impulsul electric fiind acum suficient de puternic pentru a trece la etajele
următoare ale sondei.

c) un sistem electronic de amplificare, pentru prelucrarea semnalului electric obţinut de la

traductorul fotoelectric şi aducerea acestuia la valori ce pot fi măsurate.

Contorul de radiaţii, care este un dispozitiv electronic ce numără impulsurile electrice

provenite de la sonda pentru detectarea radiaţiilor. Contoarele de radiaţii au diverse reglaje,
putând realiza numărarea particulelor pe diferite perioade de timp şi putând stabili un prag de
energie de la care particulele să fie înregistrate.

La trecerea unui fascicul de radiaţii printr-un anumit material, intensitatea fasciculului

incident scade conform următoarei legi de atenuare:

I = I 0 ⋅ e− µ ⋅ d (10.1)

unde:

- I0, I1 reprezintă intensitatea fasciculelor de radiaţii incident respectiv emergent.

- μ reprezintă coeficientul de atenuare liniară a radiaţiei.
- d reprezintă distanţa parcursă de radiaţie prin material.

Deoarece instensitatea fasciculului depinde direct proporţional de numărul de particule,

formula de mai sus este echivalentă cu următoarea:

2
BIOFIZICA – LUCRĂRI PRACTICE

N = N0 ⋅ e− µ ⋅d (10.2)

unde:

- N0, N reprezintă numărul de particule incidente respectiv emergente.

Scopul lucrării de faţă este studierea atenuării radiaţiilor prin diverse materiale, prin
calcularea coeficientului de atenuare liniară µ.

3. Mod de lucru

Pentru efectuarea acestei lucrări este nevoie de:

- Plăcuţe din cupru, aluminiu, plumb şi plastic.
- Sursă radioactivă.
- Sistem de determinare a numărului de radiaţii, compus din sondă şi contor de radiaţii.

Fiecare măsurătoare se efectuează de 10 ori, rezultatul obţinut fiind reprezentat de valoarea

medie a valorilor obţinute în cadrul măsurătorilor individuale.

Măsurătorile se vor efectua pe intervale de timp de 10 secunde.

1. Se măsoară fondul natural de radiaţii (în mediul înconjurător există în permanenţă

radiaţii, însă în limite care nu afectează negativ organismul), obţinându-se astfel Nf, ce se
va scădea din toate măsurătorile ulterioare.

2. Se poziţionează sursa radioactivă sub sonda pentru detectarea radiaţiilor.

3. Se măsoară radiaţiile fără ecran, obţinându-se astfel N0. Din N0 se scade fondul natural
de radiaţii Nf, obţinându-se astfel N0 ef.

4. Se măsoară radiaţiile cu ecrane de diverse grosimi (care se obţin prin suprapunerea

ecranelor din acelaşi material), obţinându-se astfel Ni. După efectuarea celor 10
măsurători pentru fiecare grosime de material, rezultatul final pentru respectiva grosime

Ni Ni
este media aritmetică a celor 10 determinări, . Din se scade fondul natural de
radiaţii Nf, obţinându-se astfel Ni ef.

3
 DETERMINAREA COEFICIENTULUI DE ATENUARE AL UNOR ECRANE DE PROTECŢIE

5. Pentru fiecare grosime a ecranului, folosindu-se valorile N0 ef şi Ni ef, se calculează

coeficientul de atenuare liniară μi, folosind formula

N ief
ln = −µ ⋅d (10.3)
N 0 ef

6. Din valorile lui µi pentru diferite grosimi ale ecranului se calculează µ , care reprezintă
coeficientul de atenuare liniară pentru materialul respectiv. Coeficientul de atenuare
liniară este o constantă de material.

7. Se repetă paşii 3 - 6 pentru diferite materiale.

8. Rezultatele se trec într-un tabel, conform modelului prezentat mai jos.

Material Grosime N0-j N0 N 0 − N f = N 0 ef

(m)

d=0 N0-1 =
Fără ecran

d=0 N0-2 =

d=0 N0-3 =

Material Grosime Ni-j Ni Nf N i − N f = N ief µi µ σµ µ = µ ±σ

(m)

di N1-1 =
Material A

N1-2 =

N1-3 = ... ... ... ... ...

di N2-1 =

N2-2 =

N2-3 =

... ... ...

9. Se reprezintă grafic curba N = N ( d ) . Se va obţine o exponenţială descrescătoare.

Se poate calcula eficacitatea ecranului, folosind formula

4
BIOFIZICA – LUCRĂRI PRACTICE

N 0 ef − N def
E= ⋅ 100 (10.4)
N 0ef

obţinându-se un număr ce indică

procentul din radiaţiile incidente
care sunt oprite de ecran.

N
De asemenea, de pe grafic se poate
obţine grosimea ecranului la care
cantitatea de radiaţii se reduce la
jumătate (d1/2). d

B. DETERMINAREA COMPUTERIZATĂ A ACTIVITĂŢII UNEI

SURSE γ-RADIOACTIVE

1. Scopul lucrării

Scopul lucrării este de a înregistra activitatea unei surse radioactive (definită ca numărul de
dezintegrări în unitatea de timp).

2. Principiul lucrării

Pentru o populaţie infinită, se defineşte funcţia de distribuţie ca fiind ansamblul

probabilităţilor valorilor pe care le poate lua o mărime. Reprezentând grafic funcţia de
distribuţie, obţinem curba de distribuţie. Există mai multe situaţii cărora le corespund tipuri
diferite de funcţie de distribuţie (Gauss, binomială, Poisson etc.). Una din aceste situaţii
constă în producerea unor evenimente cu următoarele caracteristici:
 evenimentele apar relativ rar într-un anumit interval de timp sau de spaţiu;
 evenimentele apar independent unele de celelalte;
 probabilitatea apariţiei unui eveniment este constantă dar foarte mică (<3%);
 probabilitatea apariţiei unui eveniment este proporţională cu mărimea intervalului de
timp sau de spaţiu;
 probabilitatea ca într-un interval infinitezimal de mic de timp sau de spaţiu să apară
mai mult de un singur eveniment este neglijabilă.

5
 DETERMINAREA COEFICIENTULUI DE ATENUARE AL UNOR ECRANE DE PROTECŢIE

În aceste cazuri, printre care se numără şi dezintegrarea γ într-o sursă radioactivă

slabă, distribuţia probabilităţilor de producere a acestor evenimente este de tip Poisson.

3. Mod de lucru

Vom folosi o sursă radioactivă ce emite radiaţii γ. Detectorul de radiaţii folosit pentru
măsurători va fi contorul Geiger-Müller. El poate caracteriza o anumită sursă radioactivă prin
înregistrarea numărului de ioni produşi pe centimetru cub de aer în unitatea de timp. Acesta
este rata de numărare a detectorului (R) şi este, deci, direct proporţională cu activitatea sursei
(Λ):
R=g Λ (10.5)
unde g este un factor ce depinde de caracteristicile geometrice ale detectorului şi de distanţa
detector-sursă.
Rata de numărare a detectorului de radiaţii va consta dintr-un anumit număr de pulsuri
înregistrate într-un anumit interval de timp. Rata de numărare nu este întotdeauna aceeaşi,
datorită faptului că dezintegrarea radioactivă este un fenomen statistic, aleator. Din această
cauză, va trebui să facem mai multe măsurători şi apoi media acestora. Măsurătorile de
activitate radioactivă sunt distribuite după funcţia de distribuţie a lui Poisson. Aceasta are
următoarea ecuaţie:
x −x
h( x ) = n e (10.6)
x!

unde x este numărul de pulsuri înregistrate într-un anumit interval de timp, x este media
tuturor valorilor lui x, n este numărul total de măsurători efectuat şi h(x) este numărul de
măsurători în care s-au obţinut x pulsuri. Cu ajutorul computerului se va înregistra curba de
distribuţie Poisson.

Se verifică conectarea interfeţei la computer şi se porneşte computerul.

După încărcarea sistemului de operare (MS-DOS), computerul va cere identificarea

utilizatorului. Pentru “username” se tastează “stud1” şi <ENTER>, iar pentru “password” se
tastează “stud” şi <ENTER>. Computerul se va conecta la serverul pe care se află programele
ce vor fi utilizate. În caz că această conectare eşuează, se va tasta “login” şi <ENTER> şi se
vor reintroduce datele de mai sus.

Programul de înregistrare a curbei Poisson se găseşte în directorul D:\CASSY şi se

numeşte “poisson.exe”. Aşadar, se tastează “D:” şi <ENTER>, apoi se foloseşte comanda “cd

6
BIOFIZICA – LUCRĂRI PRACTICE

cassy” şi <ENTER>. Cu ajutorul comenzilor “dir/w” sau “dir/p” se poate afişa conţinutul
directorului curent. Se tastează “poisson” şi <ENTER> şi astfel se lansează în execuţie
programul respectiv.

După afişarea mesajelor de întâmpinare, cu tasta <ESC> se intră în meniul principal.

Diferitele opţiuni se pot activa cu ajutorul tastelor <F1>-<F9> sau cu ajutorul tastelor cu
săgeţi urmate de <ENTER>. Tasta <F10> (“Help”) afişează descrierea tuturor acestor
opţiuni.

Directorul în care vor fi salvate rezultatele măsurătorilor se stabileşte în felul următor:

se selectează din meniul principal opţiunea <F8> (“Disk operation”), apoi “Change path
name” şi se înlocuieşte directorul D:\CASSY\FILES cu D:\STUD1, apoi se revine cu tasta
<ESC>.

Se aşează sursa radioactivă sub detectorul de radiaţii astfel încât distanţa sursă-
detector să fie de 1-2cm.

În meniul principal, se poate modifica intervalul de timp pentru numărarea pulsurilor

cu <F3> (“Select gate time”). Numărul maxim de măsuratori efectuat (n) şi numărul maxim
de pulsuri înregistrate în măsurători (x) se poate schimba cu <F4> (“Select max n and x”).

După tastarea <F1> (“Start new measurement”) este afişat graficul “Poisson
Distribution (Radioactivity)”. Acest grafic reprezintă numărul de măsurători (H) care au
înregistrat un anumit număr de pulsuri vs. numărul de pulsuri (x). De exemplu, de fiecare
dată când se vor înregistra câte 5 pulsuri, computerul va creşte valoarea lui H pentru x = 5 cu
o unitate. Astfel va fi trasată curba H(x), care pentru valori mari ale lui H va fi apropiată de o
curbă ideală de distribuţie Poisson.

Tasta <F1> (“Start/Stop after 2500 measurements”) porneşte înregistrarea, ce va

decurge până când se tastează din nou <F1> (“Stop”), sau până când s-au efectuat 2500 de
măsurători. După terminarea înregistrării curbei de distribuţie, se revine în meniul principal
cu tasta <ESC>. Aici, tasta <F2> (“Continue measurement”) permite continuarea
măsurătorilor. Ele pot fi salvate în directorul D:\STUD1 selectând din meniul <F8> (“Disk
operation”) opţiunea “Save measurement”.

Comanda <F6> (“Evaluate in graph”) afişează curba înregistrată. Tasta <F10>

7
 DETERMINAREA COEFICIENTULUI DE ATENUARE AL UNOR ECRANE DE PROTECŢIE

(“Help”) afişează detalii despre operaţiunile ce pot fi efectuate. Cu tasta <F4>, computerul
calculează media măsurătorilor şi cu <ALT> <F4> computerul marchează pe grafic această
medie. În mod asemănător, cu tasta <F5>, computerul calculează deviaţia standard şi cu
<ALT> <F5> computerul marchează deviaţia standard pe grafic.

Se va nota calculul erorilor. Computerul face o analiză statistică a datelor înregistrate.

Ea se poate afişa, din meniul principal, cu tasta <F5> (“Output measured values”) şi apoi
“Characteristic statistical data”.

Deasemenea, se va compara curba obţinută cu o distribuţie Poisson teoretică. Din

meniul principal, tasta <F7> (“Select diagram”) şi apoi “Comparison with theory” va afişa un
grafic pe care cu negru sunt reprezentate valorile obţinute experimental şi cu roşu cele
teoretice. Se observă că odată cu creşterea numărului de măsurători, curba experimentală se
apropie tot mai mult de curba teoretică de distribuţie Poisson.