Sunteți pe pagina 1din 44

 Metoda Kenny

 Metoda Phelps
Tratamentul spasmului:
 se realizează prin
 Eleonor Kenny a fost împachetări calde schimbate
kinetoterapeut de la 1 oră în cazul poliomielitei
origine australiană acute ziua, apoi la 2 ore
 Se adresează  spasmul cedează de obicei la
tratamentului 2 săptămâni, iar la 6-8
paraliziei infantile- săptămâni majoritatea
poliomielită pacienţilor recapătă
 Pune accent pe lungimea normală a
confortul pacientului: muşchilor
posturare, imobilizare,  Kenny consideră că, căldura
temperatură, uscată sau aplicată altfel
ambianţă, lumină, decât ca împachetări nu este
zgomot deoarece eficientă.
acestea pot influenţa
 căldura alternând cu răceala
spasmul muscular
determină restabilirea
circulaţiei ţesuturilor
afectate
Re-educarea neuro-motorie-stimularea
Posturile: musculară: începe când spasmul a
cedat în intensitate
 după 48-72 ore cănd spasmul cedează
parţial se imprimă pacientului o postură
corectă ce o păstrează pe toată durata
convalescenţei.  procedeul se realizează prin
stimulare, adică acţionează pe
 postura: simetrică, mâinile se odihnesc cu proprioceptorii din muşchi şi tendon.
palmele pe pat, MI întinse, adducţie dar nu
lipite, picioarele în poziţie fiziologică la 90  se execută de 6-8 ori pe zi când se
de grade faţă de gambe schimbă compresele fierbinţi
 sub plante se aşează un sul tare care să  se execută mişcări pasive 3-4 sec,
depăşescă vârful degetelor de la picioare şi apoi pauză apoi se repetă
paralel cu marginea inferioară a patului.
Acest lucru e important nu doar pentru -se poate efectua şi altfel:
postură ci apoi pentru stimularea şi
restabilirea reflexului normal de  stimularea extensorilor degetelor de
ortostatism, a tonusului extensor al la mâini şi picioare se face prin
muşchiilor posturali. Contactul plantelor cu presiuni repetate, rapide pe tendonul
solul determină contracţia muşchiilor cu rol extensor al articulaţiei MCF sau MTF
în ortostatism
 stimulare pentru ischiogambieri: se
 schimbarea acestei poziţii se face doar acţionează pe muşchiul lung extensor
pentru câteva ore ziua sau noaptea al degetelor deoarece originea acestui
 dacă este în decubit ventral: picioarele vor muşchi este situată aproape de
fi peste marginea saltelei ischiogambieri
 Nu acceptă folosirea ortezelor pentru  reeducarea bicepsului femural prin
membre deoarece produc tulburări
circulatorii, comprimă muşchii şi determină stimularea extensorului degetelor IV şi
spasm. V (pacientul este cu genunchiul uşor
flectat)
 Re-educarea neuro-motorie propriu-zisă:
 Restabilirea conştiinţei mintale a muşchiilor: pacientul e învăţat
unde este inserţia fiecărui muşchi şi cum să se concentreze
asupra lui în timp ce kinetoterapeutul execută mişcarea.

 Restabilirea coordonării: este realizată de kinetoterapeut în


timpul mişcărilor din cadrul restabilirii conştiinţei mintale.
Verifică dacă muşchiul se contractă corect, dacă antagonistul a
intrat în acţiune.

 Restabilirea funcţiei musculare: când apar contracţii involuntare


în muşchii paralizaţi se introduc treptat în terapie printre
mişcările pasive câteva mişcări active.

 Nu se folosesc atele, orteze, masaj, înot, reeducarea în apă.

 Ortostatism şi mers: începe când spasmul a cedat şi nu avem


incoordonare. Se face gradat câte jumătate de oră pe zi. Se pot
folosi cârje de tip canadian.
 W.A. Phelps, chirurg ortoped
american s-a ocupat de recuperarea  Metoda se referă la
SMECI reeducarea fiecărui
 Este o metodă ANALITICĂ deoarece muşchi în parte pornind de
baza tratamentului o reprezintă la mişcarea pasivă până la
reeducarea fiecărui muşchi în parte. cea activă, asociind la
nevoie ajutorul chirurgiei
 Respectă progresia efortului: de la
ortopedice şi a celei
simplu la mişcări complicate, ample, plastice şi reparatorii.
de durată mai mare şi care necesită  Se foloseşte tehnica
mai mult efort. Se trece de la „reciprocă voluntară”:
mişcări pasive la active, de la
mişcarea unei articulaţii la - executarea mişcărilor
mobilizarea simultană a 2 sau 3 pasive ale mâinii plegice
articulaţii. cu mâna de partea
sănătoasă pentru
reinstalarea sensibilităţii
 Pacientul e învăţat să se relaxeze. proprioceptive (prin bio-
 Pentru pacientul atetozic Phelps feedback).
remarcă primul, înainte de Bobath,
poziţiile reflex inhibitorii din care se
fac mişcările cu uşurinţă.
 este partea cea mai interesantă a metodei
Phelps
 Phelps presupune că în lipsa unor stimuli
normali proprioceptivi trebuie căutate alte căi
de conducere a impulsului aferent care să
determine o mişcare neinfluenţată de tonusul
crescut din muşchi –adică REEDUCAREA CĂILOR
SENZORIALE.
 Condiţionarea e învăţată după principiile lui
Pavlov pentru a stabili căi de mişcare automată.
Mişcarea reciprocă voluntară: se învaţă prin mişcări pasive repetate
 se foloseşte în hemiplegie unde propriocepţia normală a membrului
sănătos influenţează favorabil şi imprimă o mişcare normală membrului
bolnav.
 mişcările se fac lent, ritmic, simetric
 mişcările se aleg dintre cele comune care reflectă necesităţile fiziologice
ale copilului.

Observaţiile lui Egel: reprezintă influenţa muzicii asupra mişcării


 Egel a arătat că muzica cu un anumit ritm, variabil de la un individ la
altul este capabilă să influenţeze şi să elimine mişcările involuntare ale
copilului atetozic.
 Phelps reia acest principiu şi adaugă muzica ritmică mişcării active
reciproce ca un element de facilitare auditiv
 stimulul auditiv interferă cu căile proprioceptive

Ortezarea
 este o altă preocupare a lui Phelps
 se adresează mersului, ortostatismului
 pentru menţinerea unor poziţii reflex inhibitorii
Metoda Kabat
Metoda Bobath
Metoda Vojta
Metoda Margaret Rood
Meoda Temple Fay
Metoda Brunnstrom
Metoda Frenkel
 numele provine de la Signe Brunnstrom-
fizioterapeută suedeză
 metoda sa terapeutică a fost denumită Terapia
prin Mişcare (Movement Therapy)
 se adresează recuperării hemiplegiei
 scopul terapiei Brunnstrom este facilitarea
progresiei pacientului prin stadiile de refacere
ale hemiplegiei post AVC (cele 6 etape după
Brunnstrom)
 Brunnstrom observă că recuperarea funcţiei
motorii urmează o succesiune de stadii care se
derulează după un anumit stereotip
 Evoluţia urmăreşte dezvoltarea normală
ontogenetică în sens proximo-distal, adică
mai întâi se recuperează umărul şi apoi
mişcarea mâinii.
 Schemele de flexie se refac înaintea celor de
extensie ale membrului superior.
 Mişcările reflexe preced pe cele voluntare
controlate, iar mişcările grosiere se refac
înaintea celor selective izolate.
 Încurajează recuperarea mişcărilor voluntare la
pacienţii cu hemiplegie utilizând activitatea
reflexă spinală (reeducarea funcţională şi în
absenţa posibilităţilor de participare activă a
pacientului) şi stimularea senzorială (e necesară
integritatea căilor senzoriale aferente)
 Stimularea senzorială depinde de stadiul de
recuperare motorie al pacientului (Brunnstrom
1970). Se folosesc reflexele primitive pentru
iniţierea mişcării.
 Nu se foloseşte normalizarea tonusului sau
inhibarea mişcărilor primitive.
 Etapa I (perioada  Etapa IV: control tot
flască): absenţa totală a mai bun asupra
mişcărilor active la
nivelul segmentelor mişcărilor voluntare,
plegice reducerea spasticităţii
 Etapa II: perioada în  Etapa V: progresele
care sunt posibile unele neuromusculare
mişcări minimale ca continuă cu dificultate,
amplitudine, unele sinergiile pierd din
manifestări de sinergie şi capacitatea de a
spasticitatea musculară
începe să se instaleze. parazita mişcările
 Etapa III: hemiplegicul active
realizează progresiv  Etapa VI: nu e
controlul asupra obligatorie, dacă se
mişcărilor active şi în întâmplă apare
direcţia disocierii diminuarea spasticităţii
mişcărilor sinergice; şi recuperarea mersului
spasticitatea creşte în
intensitate.
 Reacţiile asociate: sunt mişcările observate pe partea afectată
ca răspuns la mişcările voluntare cu rezistenţă efectuate de
partea sănătoasă.
Ex: Rezultatul mişcării de flexie a membrului superior sănătos
determină flexie sau tentativă de flexie în membrul superior
afectat. În membrul inferior reacţia e inversă: flexia membrului
inferior sănătos determină extensie în membrul inferior afectat.

 Sincinezia homolaterală a membrelor:


 interdependenţă între membrul superior şi cel inferior
paralizat.
 Mişcarea în membrul superior paralizat determină aceeaşi
mişcare în membrul inferior afectat. De exemplu: efortul de
flexie în membrul superior paralizat determină flexia în
membrul inferior paralizat.

 Sincinezia de imitaţie: mişcarea tentată sau efectuată de


partea sănătoasă produce o mişcare în “oglindă” în partea
afectată
Mişcări asociate
Stadiul I şi II:
 membrul superior este flasc
 apar sinergiile
 scopul tratamentului este: creşterea tonusului muscular,
stimularea sinergiilor pe cale reflexă.
 Tratament de facilitare:
 Reflexele tonice şi reacţiile posturale: pentru creşterea tonusului
muscular şi declanşarea mişcărilor reflexe.
 Răspunsul de tracţiune proximală: pentru activarea sinergiei
flexorilor.
 Tapotarea trapez mijlociu, superior, romboid, biceps: facilitează
sinergia de flexie.
 Tapotarea triceps şi întinderea dinţat anterior: facilitează
sinergia de extensie.
 Mobilizarea pasivă pe scheme sinergice: menţine mobilitatea
articulară şi oferă feedback proprioceptiv şi vizual
 Întinderea bruscă şi tapotarea suprafeţei musculare: facilitează
contracţia muşchiului.
Stadiul II şi III:
 sinergiile sunt prezente şi pot fi folosite voluntar.
 se dezvoltă hipertonia
 obiectivul: obţinerea controlului voluntar asupra sinergiilor.
 Tratamentul: repetarea sinergiilor întâi cu facilitare din partea
terapeutului, apoi voluntar. Facilitarea se realizează prin:
 rezistenţă opusă mişcării voluntare
 comenzi verbale
 stimulare cutanată
 tapotare
 Apoi mişcările se execută voluntar fără facilitare din partea
terapeutului urmând componentele schemelor de sinergie
proximo-distal.
 Se folosesc mişcările bilaterale cu ambele membre.
 De exemplu pentru extensia cotului pacientul foloseşte membrul
superior sănătos pentru a ghida membrul superior paralizat pentru
a putea fi aşezat în câmpul său vizual pe un taburet. Apoi prin
încărcarea membrului afectat de către greutatea corpului se
facilitează extensia cotului.
Stadiul IV şi V:
 -obiectiv: realizarea unor scheme complexe
de mişcare

STADIUL V şi VI:
 -obiectiv: creşterea vitezei de execuţie şi a
gradului de performanţă a complexităţii
mişcărilor
 baza terapiei este recapitularea mişcării normale în
secvenţele dezvoltării neurologice
 se merge de la reflex la mişcări voluntare,
funcţionale
 stimulii folosiţi sunt proprioceptivi şi exteroceptivi
pentru întărirea sinergiilor (stimulii facilitează
muşchii din aria în care se lucrează)
 rezistenţa opusă de kinetoterapeut se foloseşte şi
pentru agonişti şi pentru antagonişti, se folosesc
contracţii izometrice, concentrice şi excentrice
 facilitările (tapotare, vibraţii aticulare, zgârieturi ale
pielii) nu se folosesc când avem mişcare voluntară ci
în stadiile precoce post AVC
 reflexele primitive nu se mai folosesc după stadiul III
 de la stadiul III avem mişcare voluntară şi se folosesc
mişcări funcţionale
 Margaret Rood, kinetoterapeută americană a
descris această metodă pentru SMECI
Principii:
 se adresează selectiv prin inhibarea sau
activarea unui singur muşchi, dar cu toate
acestea nu este o metodă analitică ci una
globală deoarece stimulii sunt gândiţi în
modele de postură globală şi mişcări
complexe.
 Paralel cu dezvoltarea funcţiei motorii se
pune accent pe funcţiile senzoriale şi cele
vitale.
I.Mobilitatea
 modelul flexiei dorsale (postura de supt) permite integrarea centrală a
RTC rezultând eliberarea mişcărilor bilaterale ale extremităţilor
 rostogolirea
 extensia totală (postura păpuşii)
În mod nomal acestea corespund copilului de la 0 la 3 ani.

II. Stabilitatea
 poziţia de patrupedie
 ortostatismul

III.Mobilitatea controlată
 mersul
 alergarea
 prehensiunea
 activităţi complexe ce necesită coordonare bună între postură–
mişcare-dezvoltarea simţurilor de orientare în spaţiu

IV.Abilitatea
1.posturile relaxante
2.posturile facilitatoare
3.stimularea reacţiilor de echilibru
4.trecerea activă dintr-o postură în alta
Cele de mai sus au fost apoi preluate şi de
Bobath sau Vojta
5. stimularea proprioceptivă
-pensularea
-stimulările cu gheaţă
-mângâierea uşoară
-apăsarea articulară
 Pensularea
- Se folosesc pensule moi cu mângâiere rapidă în
zonele cutanate muşchiului în care vrem să
facilităm contracţia
- Concomitent se produce inhibarea spasmului în
muşchiul antagonist
- Stimularea: 5-15 sec; efectul poate avea o latenţă
de până la 30 sec

Ex: pensularea maleolară externă facilitează


contracţia tibialului anterior şi relaxează tricepsul
sural
 Stimulările cu gheaţă
- Efecte prin frecarea cu o bucată de gheaţă, 3-5 sec
- După aceste stimulări pacientul poate deveni capabil
să execute contracţii izometrice

Mângâierea uşoară
- Pe ceafă, în zona C2-C5, timp de 3 min, produce
relaxare
 Apăsarea articulară
- Are rolul de a întări stabilitatea prin stimularea
proprioceptorilor articulari
- Apăsarea se face în axul lung al corpului sau al unei
extremităţi
- Presiunea stimulează proprioceptorii articulari şi
facilitează contracţiile muşchilor cu funcţii posturale

Ex: - apăsarea pe cap facilitează extensia


- compresia pe călcâi favorizează flexia dorsală a
piciorului
- compresia pe şoldul flectat în axul femurului
stabilizează poziţia “în patru labe”
În caz de hipertonie musculară din paralizia
spastică cerebrală, se recomandă pentru
relaxare:
- flexia totală (postura fetală)
- rostogolirea
- legănarea
 Metodă de terapie a ataxiilor locomotorii

 Foloseşte resturile de propriocepţie rămase


indemne după boală printr-o serie de exerciţii
executate sub controlul vederii

 Pacient cu un nivel bun de înţelegere şi cooperare


 Reeducarea unei mişcări pierdute: aceasta se reia de
la formele sale cele mai simple, trecându-se treptat
prin stadii mai complicate până la învăţarea mersului.

 Pentru o bună reeducare se cere ca mişcarea să


atingă performanţa preciziei. Nu se trece la un
exerciţiu mai dificil până când mişcarea nu se
execută uşor şi precis.

 Progresiunea exerciţiilor nu implică creşterea


intensităţii efortului, ci creşterea complexităţii lor.
 Se începe cu mişcări mai ample şi mai rapide (mai
uşor de executat)
 Se trece la mişcări- de amplitudine mai mică
- mai precise
- efectuate într-un ritm mai lent

1. Exerciţii în poziţia culcat


2. Exerciţii în poziţia şezând
3. Exerciţii în picioare: reeducarea mersului
4. Exerciţii pentru membrele superioare
Metoda Tardieu

Metoda Peto

Metoda Carr-Shepherd
 Tardieu propune un tratament care să ajute micul
pacient să înveţe să câştige deprinderile motorii
indispensabile unei vieţi cvasinormale, care să-l
elibereze de necesitatea de a fi asistat şi ajutat.

 Metoda este mai degrabă un mijloc de educaţie


decât de tratament.

 O bună selectare a cazurilor, excluzând cazurile cu


deficit intelectual grav.
 Copilul trebuie ajutat să se menţină în picioare, să
meargă şi să îşi folosească mâinile cât mai repede.

 Exerciţii kinetoterapeutice
 Mijloace ortopedice sau chirurgicale

 Procesul de reeducare: trecerea de la mişcări pasive


la mişcări active, condiţionându-le eventual prin
adăugarea muzicii, ca stimul auditiv.
 Relaxarea
- în primul rând o problemă a eliberării de frică;
pacientul trebuie să capete încredere şi să-şi
dezvolte reacţiile de echilibru
- o problemă de poziţionare

 Apareierea ortopedică
- utilizarea dispozitivelor ortopedice necesare
ortostatismului şi mersului
 Reeducarea funcţională
- Reeducarea activităţilor din viaţa zilnică: utilizarea
de dispozitive adaptate
Ex: pentru hemiplegici, peria de mâini are o bandă elastică lată,
cu ajutorul căreia se prinde de mână. Peria are funcţie de atelă
şi menţine palma în uşoară extensie. Peria din palmă stimulează
prehensiunea.

- Ergoterapia recreativă: modelajul în plastilină,


mozaicurile, cuburile, traforajul

- Pregătirea pentru activitatea şcolară


- Ergoterapia profesională
 Învaţă pacientul strategii pentru rezolvarea
problemelor dizabilităţii fizice în sensul încurajării
copilului sau adultului de a învăţa să trăiască cu
dizabilitatea

 Se folosesc principii de educare şi repetare pentru a


facilita independenţa cotidiană a individului

 Programele sunt structurate şi coordonate de un


educator (conductor). Pacienţii sunt încurajaţi să
înveţe singuri şi nu să fie trataţi.
 Se folosesc munca în grup, repetarea şi analiza
activităţilor

 Nu se foloseşte tratamentul individual.


 Nu se foloseşte facilitarea manuală

 Pacienţii îşi ghidează singuri mişcările prin


intermediul activităţilor bilaterale.
 Dezvoltată în Australia de kinetoterapeuţii Janet Carr şi Roberta Shepherd
 Ele consideră că metodele de poziţionare şi echilibru propuse de Bobath nu
sunt valabile pentru adulţi
 Tratamentul trebuie să ajute pacientul să îşi controleze activităţile pentru
anumite funcţii.
 Se ţine cont de mişcările şi activităţile pe care pacientul le realiza înainte
de accident.
 Activitatea zilnică trebuie să înceapă imediat ce condiţia medicală a
pacientului o permite, deci trebuie să ţinem cont de motivaţia mişcării.
 Se aplică la pacienţii adulţi cu leziuni SNC
 Tratamentul nu se adresează direct spasticităţii, deoarece consideră că
pacientul va învăţa singur să îşi controleze contractura excesivă.
 Pacientul se va concentra asupra mişcărilor dorite
 Rolul terapeutului este de a corecta erorile care apar când se execută
mişcările
 Metoda consideră că encefalul are capacitate de reorganizare şi adaptare
pentru că învăţarea e un proces cognitiv cu 2 componente: identificarea
mişcării dorite şi organizarea informaţiei în secvenţe corecte pentru a o
realiza.
 Mişcările se repetă până se execută corect.
 Nu se folosesc exerciţii, ci activităţi din viaţă, de bază.
2.Antrenamentul
componentelor lipsă
1. Analiza funcţiei 3. Practica activităţii
Principiile:
 pacientul în poziţie optimă  precocitatea
pentru desfăşurarea  alegerea poziţiei avantajoase
activităţii  recuperarea nu este de la proximal
 se cer pacientului să facă la distal neaparat
activităţi simple,pe care le-a  mişcarea pasivă este pentru a
făcut înainte ajuta pacientul să înţeleagă
 exemplu de activităţi: mişcarea
spălare pe mâini, apucarea  pacientul contractă muşchii doar în
furculiţei mod corect
 kinetoterapeutul trebuie să  mişcările mari ale extremităţii
cunoască foarte bine aceste superioare nu sunt permise pentru
activităţi, ce articulaţii sunt că ele maschează mişcarea
necesare pentru realizarea analitică
activităţii, componentele
motorii, şi să descompună  obiectivul kinetoterapeutului nu
activitatea pentru a vedea este creşterea forţei musculare ci
ce nu se realizează bine. controlul activităţii pentru funcţia
cerută
 mişcările bilaterale sunt permise
când pacientul câştigă controlul
asupra membrului lezat
Tehnicile folosite 4. Transferul învăţării

 explicarea şi demonstrarea  permit transferul de la


componentelor mişcării cerute terapie la activitatea
zilnică
 controlul vizual al mişcării (în
oglindă)

 întărirea verbală concisă,


continuă, în timpul mişcării şi
după

 corectarea pe tot parcursul


mişcării

 pacientul nu pierde vremea cu


ceea ce poate face. Se merge
pe principiul progresivităţii de
la uşor la greu