Fișa de documentare

Marcarea ecologică a produselor

Aşa cum s-a arătat - marfa, ca rezultat al unei activităţi umane, are influenţă asupra mediului, atât
ca produs al unei tehnologii care este mai mult sau mai puţin poluantă şi este un consumator mai
mare sau mai puţin mare de resurse cât şi ca obiect al consumului/utilizării, proces în cursul
căruia iau naştere agenţi mai mult sau mai puţin poluanţi. De asemenea, circuitul produsului de
la producător la consumator creează un contact marfă - factori de mediu, marfa fiind afectată de
factorii de mediu, chiar cu riscul de degradare calitativă, şi mediul, la rândul lui, fiind afectat de
marfă, prin ambalaje, deşeuri, mijloace de transport etc.
În aceste condiţii, între multiplele aspecte ale calităţii, proprietatea de a afecta mediul în mai
mare sau mai mică măsură ocupă un loc important. Este exprimată tot mai mult cerinţa
consumatorilor ca marfa să nu polueze, să nu fi rezultat în urma unei tehnologii poluante şi să nu
se transforme în agenţi poluanţi, cu alt cuvinte să nu aibă un impact negativ asupra mediului.
Evaluarea obiectivă a impactului produselor asupra mediului şi informarea consumatorilor cu
privire la acest impact este realizată în multe ţări sau la nivel regional şi internaţional prin
sistemele de marcare ecologică a produselor.
Standardele internaţionale referitoare la marcarea ecologică a produselor
Marcarea ecologică are drept scop demonstrarea de către furnizor a caracteristicilor ecologice
ale produselor. Metoda aplicată în vederea evaluării caracteristicilor ecologice este analiza
ciclului de viaţă a produselor, cu analiza efectelor posibile asupra mediului în fiecare din etapele
acestui ciclu.
Analiza ciclului de viaţă a produselor are drept scop punerea în evidenţă a impactului
produselor asupra mediului în fiecare din etapele acestui ciclu: concepţia, proiectarea,
aprovizionarea, producţia, distribuţia, utilizarea, postutilizarea. În etapa postutilizării trebuie
asigurată reutilizarea sau reintegrarea în natură a produselor sau a deşeurilor în care acestea se
transformă. Analiza ae află la baza planurilor strategice ale organizaţiei pentru proiectarea
produselor şi proceselor, a fabricaţiilor alternative, pentru satisfacerea cerinţelor ecologice. De
asemenea, se află la baza marcării ecologice, precum şi pentru stabilirea indicatorilor de evaluare
a impactului de mediu.
Marcarea ecologică permite informarea consumatorului cu privire la caracteristicile de această
natură a produsului. Potrivit standardelor din seria ISO 14000 marcarea ecologică poate fi de
trei tipuri, şi anume:
· marcarea de tip I, de către un organism guvernamental sau neguvernamental care stabileşte şi
criteriile de evaluare;
· marcarea de tip II, pe baza declaraţiei pe propria răspundere a producătorului, importatorului,
distribuitorului.
· marcarea de tip III, care include informaţii cuantificabile despre produs, bazate pe indicatori
predeterminaţi.
Deoarece marcarea ecologică ar putea deveni o barieră netarifară în comerţul internaţional, a
fost necesară stabilirea unor principii care stau la baza aplicării mărcilor ecologice, printre care
asigurarea transparenţei şi a informării consumatorului, asigurarea accesului egal al tuturor
părţilor interesate, utilizarea metodelor ştiinţifice pentru evaluarea impactului de mediu al
produselor.
Sisteme naţionale de marcare ecologică a produselor
Primul sistem de marcare ecologică a produselor a fost introdus în 1978 în Germania, sub
denumirea de “Blaues Engel”. Acesta este patronat de Agenţia Federală a Mediului, dar alături
de aceasta, în examinarea şi evaluarea produselor şi în acordarea mărcii este implicat şi Institutul
pentru Securitatea Produsului şi Marcare, precum şi Organizaţia Consumatorilor pentru Testarea
Calităţii. Marca este acordată după studiul impactului posibil al produsului asupra mediului,
inclusiv pe parcursul procesului de obţinere a lui, şi se aplică de către producător pe eticheta
produsului.
Sistemul german de marcare ecologică a produselor a fost preluat şi de alte ţări, printre care
Marea Britanie, Franţa, Olanda, Belgia.
Ulterior, în 1990, în Germania s-a introdus şi un sistem de marcare ecologică a ambalajelor, “Der
Grüne Punkt”, care, împreună cu marca “Blaues Engel” formează “Duales System”. Acest sistem
are drept scop finanţarea şi gestionarea colectării şi reciclării ambalajelor, cu aportul
consumatorului în colectarea conform cu procedura stabilită. Ambalajele astfel marcate sunt
reciclabile sau incinerabile.
Sisteme de marcare ecologică au fost stabilite şi în numeroase alte ţări, de exemplu în Canada
(1988, “Environmental Choise”), în ţările europene nordice (1989, Norvegia, Suedia, Finlanda,
Islanda, într-un sistem coordonat de Consiliul Nordic), Japonia (1989, “Eco-Mark”, coordonat de
un oficiu din cadrul Agenţiei Mediului).
Preocupările din Uniunea Europeană privind realizarea unui sistem unitar de marcare
ecologică a produselor s-au concretizat printr-o reglementare din 1992, care introduce un sistem
comunitar de marcare ecologică. Acest sistem urmăreşte promovarea produselor care au un
impact mai redus asupra mediului şi, de asemenea, informarea corectă a consumatorilor din ţările
UE cu privire la caractericticile ecolgice ale produselor care se comercializează pe piaţa comună
a Uniunii. Sistemul este aplicabil tuturor produselor, inclusiv celor importate din terţe ţări.
Sistemul comunitar de marcare ecologică este un sistem voluntar, descentralizat, dreptul de
aplicare a mărcii fiind acordat de un comitet naţional. La acordarea mărcii ecologice se au în
vedere toate aspectele ambientale ale produsului, cum sunt: impactul ambiental al deşeurilor
rezultate, consumul de energie şi de resurse naturale, poluarea şi degradarea solului,
contaminarea apei şi aerului, nivelul zgomotului, inclusiv aceleaşi aspecte legate de ambalaj. În
stabilirea criteriilor ecologice pentru fiecare categorie de produs, sunt implicate comitetele
naţionale de atribuire a mărcii de produs ecologic, forumul consultativ al părţilor interesate
(comerţ, industrie, consumatori etc) şi Comitetul de reglementare, format din reprezentanţii
ţărilor membre UE.