LEGISLAŢIE ÎN CONSTRUCŢII ŞI INSTALAŢII

NOTE DE CURS

CURS 1

1.1. Introducere
Activităţile desfăşurate de om în domeniul construcţiilor reprezintă una din
îndeletnicirile de bază şi, totodată, una dintre cele mai vechi. Aceste preocupări au vizat atât
realizarea (proiectarea, execuţia) cât şi exploatarea unor construcţii impuse de nevoile
omului în particular şi ale societăţii în general.
Omul a creat permanent construcţii, la început simple (amenajarea unor peşteri,
grote, cuiburi în copaci) şi apoi mai complexe pe măsură ce au crescut nevoile de confort şi
siguranţă.
Ca urmare, acţiunea de edificare a construcţiilor, ca de altfel toate ramurile vieţii
economice, sociale şi politice, a cunoscut în decursul istoriei o puternică şi continuă
dezvoltare şi perfecţionare. Construcţiile s-au dezvoltat în trei mari cicluri sau "valuri":
- primul val - societatea agricolă;
- al doilea val - societatea industrială;
- al treilea val - societatea informatizată;
Primul val este înregistrat la începuturile societăţii agricole când fiecare familie era
responsabilă pentru construirea spaţiilor de locuit, a adăposturilor pentru animalele, a
magaziilor pentru păstrarea alimentelor, etc.
Profesia de constructor a apărut mai târziu, la începuturile istoriei scrise, atunci când
a crescut cererea de lucrări de construcţii (în special temple, piramide, canale, etc.)
Al doilea val de dezvoltare socială, începând cu secolul XIX, a generat o nevoie
urgentă de construcţii, în general de o arhitectură mai rar întâlnită până atunci, atât pentru
producţia industrială cât şi pentru necesităţile deservirii acesteia (locuinţe, căi de
comunicaţie, etc).
S-au perfecţionat tehnicile de ventilaţie, încălzire termică şi izolare fonică, s-au
introdus noi materiale şi s-au elaborat noi soluţii constructive. Se consideră că după al doilea
război mondial s-a construit în lume mai mult decât în orice perioadă anterioară.
Al treilea val al dezvoltării societăţii imprimă noi standarde în activitatea de
construcţii prin perfecţionarea instalaţiilor aferente unei clădiri şi subordonarea funcţionării
acestora unui calculator care controlează pornirea şi oprirea lor, utilizarea optimă a
formelor de energie în funcţie de solicitări şi variaţia preţului, controlul automat al
iluminatului, sistemul automat de pază, sistemul automat de prevenire şi stingere a
incendiilor, etc.
O astfel de construcţie este numită în prezent "casă inteligentă".
Toate aceste etape succesive în dezvoltarea construcţiilor sunt strâns legate de
apariţia şi evoluţia dreptului astfel încât, în prezent putem vorbi de o legislaţie în construcţii
şi instalaţii adaptată nevoilor societăţii contemporane dar aflată într-un proces continuu de
schimbare pentru a face faţă cerinţelor viitoare.
 1.2. Teoria generală a dreptului
Este cunoscut faptul că omul nu poate trăi decât în societate şi că orice societate ori
colectivitate umană, în general, are nevoie de organizare, ordine şi disciplină. În acest scop
au apărut şi se dezvoltă anumite reguli de conduită, norme menite a organiza conviețuirea
oamenilor şi de a armoniza şi orienta într-un anumit mod şi sens interesele lor.
În epoca comunei primitive, de înjghebare a primelor colectivităţi umane, în
societăţile arhaice, concomitent cu primele forme de organizare în familie, gintă, trib, au
apărut în mod spontan şi primele norme în forme rudimentare ce s-au impus treptat ca
deprinderi, obiceiuri, tradiţii. În respectarea lor era interesată întreaga colectivitate,
deoarece numai astfel ea putea supraviețui. Aceste reguli incipiente de comportare aveau
un caracter mistic, religios.
În timp, normele de conduită au evoluat şi s-au perfecţionat, adaptându-se stadiului
dezvoltării sociale la un anumit moment. Astfel au apărut primele legi scrise, majoritatea
sub forma unor colecţii sau coduri cum ar fi: Codul lui Hammurabi (aproximativ 1750 î.Hr),
Digesta (Digestele) lui Iustinian – o colecţie impresionantă de drept roman (530 - 533),
Codul civil francez realizat sub îndrumarea lui Napoleon Bonaparte, etc. din care s-au
inspirat juriştii moderni în realizarea sistemelor de drept contemporane.

1.2.1. Conceptul şi definiţia dreptului

Dreptul este definit ca un ansamblu de norme generale de conduită, instituite sau
recunoscute (sancţionate) de stat, exprimând voinţa socială generală şi care au ca scop
reglementarea relaţiilor sociale în conformitate cu interesele fundamentale ale societăţii, iar
respectarea lor este garantată prin forţa de constrângere a statului [1].
Noţiunea de drept poate avea mai multe sensuri, printre care:
- totalitatea de normelor juridice în vigoare la un moment dat într-o societate (drept
obiectiv, drept pozitiv);
- atribut, prerogativă sau facultate recunoscută de lege unui subiect sau titular care-l
exercită (drept subiectiv);
- ca ramură componentă a sistemului de drept, a științei sau disciplinei didactice
corelative ramurii juridice (drept civil, drept penal, etc.);
- trăsătură morală, virtute.
Principiile dreptului reprezintă fundamentul sistemului de drept; sunt acele idei ce
stau la baza tuturor legilor prezente şi viitoare. Principiile fundamentale se reflectă în
Constituţia fiecărui stat, dar pot să difere de la un sistem de drept naţional la altul.
Printre principiile fundamentale ale dreptului se regăsesc:
- principiul asigurării bazelor legale de funcţionare a statului, care constituie o premisă
a existenţei statului de drept fiind principiul cheie al oricărui stat. Statul este
creatorul dreptului şi, în acelaşi timp, cu ajutorul dreptului, statul îşi asigură baza
legală, legitimitatea puterii şi funcţionării sale.
- principiul libertăţii şi egalităţii constă în consacrarea în drept a celor două
fundamente, libertatea şi egalitatea care sunt interdependente, adică nu se poate
spune despre doi oameni că sunt egali dacă unul este liber şi altul nu. Oamenii sunt
egali în faţa legii, având aceleaşi drepturi şi obligaţii.
 - principiul responsabilităţii; responsabilitatea însoţeşte libertatea, fiind strâns legată
de acţiunea omului. În contextul transformărilor sociale, dar şi juridice din societatea
contemporană, se poate afirma că omul nu mai are nevoie doar de reglementarea
libertăţii ci, mai ales, de măsuri juridice eficace pentru garantarea participării la
libertate. De aici o situaţie nouă: nu se mai vorbeşte de supunerea „oarbă” faţă de
lege, ci de raportarea la normele şi valorile sociale în mod activ şi conştient.
- principiul echităţii şi justiţiei; odată stabilite criteriile şi valorile esenţiale, egalitatea
trebuie asigurată prin puterea de constrângere a legii.
Rolul şi scopul dreptului se concretizează în funcţiile sale:
- funcţia de instituţionalizare a organizării social-politice care se manifestă prin faptul
că dreptul, prin normele sale, reglementează organizarea autorităţilor publice ale
statului, atribuţiile lor, modalitatea de exercitare a celor trei puteri dintr-un stat
(puterea legislativă, puterea executivă şi puterea judecătorească).
- funcţia de conservare, apărare şi garantare a valorilor fundamentale ale societăţii:
o cu ajutorul normelor juridice se asigură regimul constituţional, ordinea legală;
o dreptul apără colectivitatea umană precum şi pe fiecare membru al colectivităţii
în parte;
o dreptul asigură buna funcţionare a colectivităţii, neadmiţând dezorganizare şi
conflicte în societate;
- funcţia de conducere a societăţii, care stabileşte că actul normativ juridic este un act
de conducere socială. Legea este forma universală de exprimare a dezideratelor
sociale majore. Statul, cu ajutorul dreptului, stabileşte pentru fiecare autoritate a sa
o anumită competenţă – capacitate juridică de drept public – pentru ca fiecare din
aceste structuri de putere să ştie ce are de făcut, care îi este puterea. Fiecare
cetăţean trebuie să se supună dreptului şi autorităţii de stat.
- funcţia normativă a dreptului derivă din necesitatea subordonării acţiunilor
individuale faţă de conduita tip prescrisă prin normele juridice. Stabilind prin
normele juridice modalitatea de comportare a organelor statului, organizaţiilor
obşteşti, a cetăţenilor, statul în acelaşi timp verifică în ce măsură acel comportament
prescris se realizează în practică. Este foarte important ca normativitatea juridică să
fie completată cu normativitatea socială.
- funcţia informativă – reflectând realitatea, în normele juridice se acumulează
cunoştinţe despre viaţa multilaterală a societăţii şi despre problemele stringente ale
ei. Ca urmare din norme juridice se pot culege informaţii ample despre societatea
respectivă.
- funcţia educativă – dreptul prin normele sale ocroteşte valorile sale spirituale şi
culturale care sunt legate nemijlocit de funcţionarea normală a mecanismelor
sociale, el stabileşte normele convieţuirii sociale, orientându-i pe oameni ca aceste
norme să devină dominante. Chiar şi în cazul aplicării sancţiunilor, scopul urmărit
este de a preveni în viitor abateri de la norme juridice, de a educa şi reeduca
poporul;
Statul este principala organizaţie politică a societăţii, constituită pe un teritoriu
delimitat, cu o populaţie proprie şi o putere instituţionalizată, având menirea să promoveze
şi să garanteze interesele generale ale societăţii.
 Statul se identifică şi se remarcă prin trei elemente fundamentale:
- populaţia - constituie dimensiunea demografică, psihologică şi spirituală a statului.
Cei ce locuiesc pe un teritoriu şi sunt supuşi aceleiaşi puteri pot avea faţă de această
putere ori calitatea de cetăţean, de membru al statului respectiv ori calitatea de
străin (persoana având altă cetăţenie decât cea a statului în care locuieşte) ori pe cea
de apatrid. Dintre aceste trei categorii de persoane numai cetăţenii se bucură de
deplinătatea drepturilor şi a obligaţiilor stabilite de stat;
- teritoriul - este dimensiunea materială a statului şi cuprinde acea porţiune de
pământ şi ape delimitată de hotare naturale sau convenţionale pe care locuieşte în
mod permanent poporul sau naţiunea şi asupra căruia se exercită puterea de stat
[2];
- suveranitatea (puterea publică) – acel element de formă şi caracter propriu statului.
Toţi indivizii unui stat deţin o serie de drepturi şi obligaţii corelative, determinate de
o putere supremă, unitară, care este tocmai subiectul ordinii juridice. Statul ordonă
comportamentul indivizilor, conferă sau limitează libertăţile acestora, îi obligă şi
sancţionează pe toţi cei ce nu se conformează. Dar, pentru aceasta, un stat trebuie
să fie suveran, adică, să nu fie dependent de un alt stat, caz în care nu poate acţiona
liber în interesul general al poporului pe care-l reprezintă.
Funcţiile statului sunt:
- funcţia legislativă – stabileşte dreptul, normele generale şi obligatorii de conduită;
- funcţia executivă – prin care se organizează aplicarea legilor, punerea lor în aplicare
în cazuri concrete;
- funcţia judecătorească – sancţionează încălcarea legilor şi soluţionează litigiile
juridice;
- funcţia economică – organizează activitatea economică;
- funcţia socială – organizează un sistem de protecţie socială, asigurări sociale şi de
sănătate;
- funcţia culturală – asigură condiţiile corespunzătoare de instruire şi educare a
tuturor cetăţenilor;
- funcţia de apărare a ordinii sociale, care are o latură preventiv – educativă prin care
se sancţionează actele antisociale;
- funcţia ecologică - prin care se protejează mediul ambiant.
Primele trei funcţii enumerate mai sus reprezintă în fapt trei forme de manifestare a
puterii publice, de separare a acestor puteri.
a) funcţia legislativă reprezintă manifestarea directă a suveranităţii poporului şi se
caracterizează prin aceea că statul „are puterea puterilor sale” adică, poate dispune
orice, poate institui conduite umane, stabili reguli generale de conduită socială
obligatorie.
b) funcţia executivă reprezintă aplicarea legilor şi a altor acte normative.
c) funcţia jurisdicţională, de soluţionare a litigiilor apărute între indivizi, între persoane
fizice şi persoane juridice şi stat.
 Fiecare putere trebuie să se exercite independent, să se autolimiteze în raport cu
celelalte, pentru a se preveni abuzul de putere. Separaţia puterilor este absolut necesară
pentru o guvernare democratică, pentru existenţa unui stat de drept.
Statul de drept este acel stat în care puterea este deţinută prin mijloace democratice,
există o Constituţie care asigură egalitatea membrilor colectivităţii şi toţi cetăţenii au
obligaţia să respecte legea.
În statul de drept se stabilesc competenţe clare pentru fiecare autoritate publică,
astfel încât substituirea unei autorităţi în locul alteia să fie exclusă din punct de vedere legal.

1.2.2. Norma juridică şi trăsăturile ei

Norma juridică este o regulă socială obligatorie. În sistemul de drept ea reprezintă
celula de bază. Normele juridice sunt produsul vieţii sociale, ele având caracter obligatoriu
numai pentru că sunt instituite sau recunoscute de puterea de stat.
În societatea contemporană, normele juridice reglementează cea mai mare parte a
relaţiilor sociale, dar nu pot reglementa totul, fapt pentru care acestea se află în
interdependenţă, coexistă cu celelalte categorii de norme ce formează sistemul normativ
social.
Norma juridică se individualizează faţă de celelalte norme sociale existente în
comunitate prin mai multe elemente caracteristice, cum ar fi:
- caracterul general - regula respectivă nu are în vedere un caz anume ci toate cazurile
de acelaşi gen; de asemenea, norma juridică se aplică pe întreg teritoriul unui stat;
- caracterul tipic – norma prescrie un model de conduită pentru subiectele de drept; o
anumită conduită va fi licită sau ilicită în funcţie de cum aceasta se conformează sau
nu normei juridice;
- caracterul impersonal - norma juridică nu se adresează unei persoane anume ci se
aplică tuturor persoanelor ce se află în condiţiile determinate de lege, independent
de clasa lor socială;
- caracterul de repetabilitate şi continuitate – în sensul că norma juridică nu precizează
de câte ori se aplică, ci în ce situaţii sau condiţii, ea având în vedere un număr
nelimitat de cazuri;
- caracterul obligatoriu - orice normă socială este obligatorie, fie că este politică,
religioasă, morală sau tehnică, însă spre deosebire de acestea, norma juridică este
instituită sau recunoscută de puterea de stat, la nevoie, intervenind forţa de
constrângere din partea autorităţilor statului.
Având în vedere toate aceste caractere, putem defini norma juridică ca fiind o
regulă de conduită generală, obligatorie şi impersonală, impusă sau recunoscută de puterea
de stat în scopul asigurării ordinii sociale, a cărei respectare este asigurată la nevoie prin
intervenţia forţei de constrângere a statului.
Structura internă (logico-juridică) a unei norme de drept este formată din:
- ipoteza - este acea parte componentă a normei juridice care stabileşte condiţiile,
împrejurările, faptele, precum şi categoria de subiecte la care urmează să se aplice
regula de conduită;
- dispoziţia - acea parte a normei juridice care arată conduita de urmat în anumite
împrejurări date (în ipoteză); reprezintă conţinutul normei;
- sancţiunea - acea parte a normei juridice care stabileşte urmările, consecinţele
nerespectării conduitei impuse de norma juridică; se pot deosebi sancţiuni penale,
civile şi administrative.

1.2.3. Clasificarea normelor juridice

- după forţa juridică - legi, decrete, hotărâri şi ordonanţe ale Guvernului, ordine şi
instrucţiuni ale miniştrilor, hotărâri şi dispoziţii ale consiliilor locale, etc. Forţa juridică
cea mai mare aparţine legilor, deoarece ele emană de la organul suprem al puterii de
stat - parlamentul. Legile pot fi fundamentale, organice, ordinare, extraordinare sau
excepţionale. Celelalte acte normative se emit, de către organele competente, în
baza legii şi cu respectarea integrală a acesteia.
În contextul anterior, se poate vorbi de o piramidă legislativă:

- după conduita prescrisă:

o norme onerative - stabilesc obligaţia de a săvârși anumite acţiuni;
o norme prohibitive - interzic săvârşirea anumitor acţiuni;
o norme permisive - dau posibilitatea alegerii unei conduite de urmat.
- după criteriul ramurii de drept: norme de drept constituţional, de drept administrativ,
de drept civil, de drept penal, de drept comercial, de dreptul muncii, etc.
- după gradul lor de generalitate:
o norme generale;
o norme speciale;
o norme de excepţie.

1.2.4. Acţiunea normelor juridice în timp

Acţiunea normei juridice în timp trebuie să fie analizată sub trei aspecte:
 a) momentul intrării în vigoare;
b) perioada în care norma se află în vigoare;
c) ieşirea din vigoare.
a) intrarea în vigoare a normei juridice este legată de necesitatea aducerii ei la
cunoştinţa tuturor celor care trebuie să o respecte. Acest lucru se face prin publicarea
actelor normative într-o publicaţie oficială.
În România, intrarea în vigoare a normei juridice are loc fie la data publicării ei în
Monitorul Oficial, fie la o dată stabilită în textul ei.
În practica socială s-a pus întrebarea ce se întâmplă în cazul în care o persoană nu a
avut cunoştinţă de intrarea în vigoare a unei reglementări juridice? În acest caz poate fi
invocată necunoaşterea legii, poate fi absolvită persoana de sancţiunea prevăzută în lege?
Răspunsul este categoric nu, deoarece în drept a fost instituit un principiu potrivit căruia
nimeni nu poate invoca necunoaşterea legii. În cazul în care ar fi admisă necunoaşterea legii,
s-ar ajunge la o stare de instabilitate juridică ce ar genera dezordine. De aceea, este general
admisă prezumţia absolută a cunoaşterii legii.
b) perioada în care norma se află în vigoare reprezintă perioada de timp în care
norma este activă şi produce efecte juridice.
O normă juridică are drept obiectiv reglementarea relaţiilor sociale viitoare, ceea ce
înseamnă că aceasta nu retroactivează, adică nu se aplică situaţiilor care preced intrarea ei
în vigoare (principiul neretroactivităţii) şi nici nu ultraactivează, adică nu se aplică situaţiilor
ivite după ieşirea sa din vigoare (principiul neultraactivităţii).
Potrivit principiului neretroactivităţii, norma juridică nu poate şi nu trebuie să
producă efecte juridice pentru trecut, ci numai pentru viitor. Există şi excepţii de la această
regulă cum ar fi prevederea expresă în lege că ea se aplică şi unor fapte săvârşite anterior.
c) ieşirea din vigoare se poate realiza prin: ajungere la termen, abrogare şi cădere în
desuetudine.
Abrogarea este cea mai întâlnită modalitate de ieşire din vigoare a normei juridice.
Abrogarea reprezintă cauza de încetare a acţiunii normei de drept ca urmare a intrării în
vigoare a unei norme noi. Abrogarea este: expresă şi tacită.
Căderea în desuetudine – norma juridică, deşi este în vigoare nu se mai aplică,
deoarece relaţiile sociale care au generat apariţia ei au dispărut. Această modalitate de
scoatere din vigoare a normei juridice este cunoscută şi sub denumirea de perimare.

1.2.5. Acţiunea normei juridice în spaţiu şi asupra persoanelor

Norma juridică acţionează asupra teritoriului unui stat, încadrându-se în limitele
acestui teritoriu. Totuşi, dezvoltarea relaţiilor internaţionale, mai ales în condiţiile extinderii
şi adâncirea proceselor de integrare în Europa şi în alte zone ale lumii, determină apariţia
unor excepţii de la exclusivitatea aplicării legilor ţării respective pe teritoriul său.
Legile şi celelalte acte normative se aplică în mod egal tuturor cetăţenilor fără
deosebire de rasă, religie, naţionalitate sau sex, cu excepţiile prevăzute expres de lege:
norme juridice aplicabile doar persoanelor fizice sau doar celor juridice, norme speciale
(aplicabile unor categorii aparte de cetăţeni – studenţi, militari, funcţionari publici, etc),
norme juridice cu un caracter individual, care se aplică unei singure persoane, etc.
CURS 2
2.1. Lista principalelor acte normative ce reglementează activitatea de
construcții şi instalații
a) în domeniul urbanismului
- Legea nr. 50/1991, republicată, privind autorizarea executării lucrărilor de
construcţii;
- Ordinul nr. 839/2009 privind aprobarea Normelor metodologice de aplicare a
Legii nr. 50/1991;
- Legea nr. 350/2001 privind amenajarea teritoriului şi urbanismul;
- HG nr. 525/1996 pentru aprobarea Regulamentului general de urbanism.
b) în domeniul construcţiilor şi instalaţiilor
- Legea nr. 10/1995 privind calitatea în construcții, cu modificările ulterioare;
- Legea nr. 123/2012 a energiei electrice şi a gazelor naturale;
- HG nr. 766/1997 pentru aprobarea unor regulamente privind calitatea în
construcţii (regulamente privind: activitatea de metrologie în construcții;
conducerea şi asigurarea calităţii în construcții; stabilirea categoriei de
importanţă a construcțiilor, urmărirea comportării în exploatare, intervenţiile în
timp şi post-utilizarea construcțiilor; agrementul tehnic pentru produse,
procedee şi echipamente noi în construcții; autorizarea şi acreditarea
laboratoarelor de analize şi încercări în construcții; certificarea de conformitate a
calității produselor folosite în construcţii, etc.);
- HG nr. 925/1995 pentru aprobarea Regulamentului de verificare şi expertizare
tehnică de calitate a proiectelor, a execuţiei lucrărilor şi a construcţiilor;
- OG nr. 28/2008 privind întocmirea devizului general şi a devizelor pe obiect
pentru construcţii şi instalaţii;
- HG nr. 273/1994 privind aprobarea Regulamentului de recepţie a lucrărilor de
construcţii şi instalaţii aferente acestora;
- HG nr. 1739/2006 pentru aprobarea categoriilor de construcţii şi amenajări care
se supun avizării şi/sau autorizării privind securitatea la incendiu.
c) în domeniul administraţiei publice
- Legea nr. 255/2010 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică,
necesară realizării unor obiective de interes naţional, judeţean şi local;
- Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publică şi regimul juridic al acesteia, cu
modificările şi completările ulterioare.
d) acte normative complementare
- Legea nr. 184/2001 privind organizarea şi exercitarea profesiei de arhitect;
- Legea locuinţei nr. 114/1996, republicată, cu modificările şi completările
ulterioare;
- Legea nr. 319/2006 a securităţii şi sănătăţii în muncă;
- Legea nr. 211/2011 privind regimul deşeurilor;
- OG nr. 63/2001 privind înfiinţarea Inspectoratului de Stat în Construcţii – ISC;
- OUG nr. 41/2010 privind unele măsuri pentru întărirea disciplinei în construcţii;
- OUG nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziţie publică;
- Ordinul nr. 130/2007 pentru aprobarea Metodologiei de elaborare a scenariilor
de securitate la incendiu.
 2.2. Prescripţii tehnice
Prescripţiile tehnice sunt documente tehnice şi economice pentru construcţii şi
instalaţii aferente construcţiilor. Ele stabilesc modul de rezolvare optimă şi unitară a
problemelor care intervin în procesul de proiectare, execuţie şi recepţie în construcţii,
instalaţii şi materiale pentru construcţii şi instalaţii.
Standardele sunt prescripții tehnice care conțin principii generale precum şi date
experimentale verificate teoretic; standardele se aplică la materiale, elemente şi părți de
construcții, instalații şi alte dotări necesare construcțiilor şi au o mare aplicabilitate pe plan
național.
Domeniul construcţiilor este unul deosebit de complex din punct de vedere al
standardizării. Există aproximativ 800 de standarde în acest domeniu, elaborate sau în curs
de elaborare.
La nivel internațional standardele sunt elaborate de către Organizația Internațională
da Standardizare (ISO), Comitetul European de Standardizare (CEN), iar în plan local,
naţional de către ASRO - Asociaţia de Standardizare din România.
Eurocodurile sunt un set de coduri structurale de proiectare pentru lucrări de
construcţii şi inginerie civilă care vor înlocui codurile naţionale publicate de organisme de
standardizare naţionale după o perioadă de coexistenţă.
Obiectivul principal al Eurocodurilor este să îmbunătăţească competitivitatea
sectorului european de construcţii, precum şi a industriilor conexe, atât în interiorul Uniunii
Europene, cât şi pe plan extern.
Există câteva diferenţe între codurile de proiectare şi regulile naţionale/cerinţele
autorităţilor publice, motiv pentru care se impune ca Eurocodurile să fie recunoscute în
legislaţia naţională ca una din metodele prin care se respectă conformitatea.
Eurocodurile sunt compuse din 58 de standarde de proiectare care cuprind 10
domenii: bazele proiectării structurale, acţiuni asupra structurilor, proiectarea structurilor
din beton, din oţel, din oţel şi beton compozit, din lemn, din zidărie şi din aluminiu,
împreună cu proiectarea geotehnică şi seismica.
Beneficii ale Eurocodurilor:
- facilitează o înţelegere comună a proiectării structurilor pentru proprietari, operatori
şi consumatori, proiectanţi, contractori şi producători de materiale de construcţii;
- facilitează schimbul de servicii de construcţii între statele membre;
- oferă o bază comună în cercetarea şi dezvoltarea din domeniul construcţiilor;
- permit dezvoltarea unor programe şi software comune pentru proiectare;
- măresc competitivitatea sectorului de construcţii. [3]
Normele interne sunt prescripții tehnice prin care se stabilesc date caracteristice
pentru produsele şi elementele încă nestandardizate sau parțial reglementate prin
standarde.
Normativele sunt prescripții tehnice care completează şi detaliază standardele,
stabilind îndrumări şi metode concrete de aplicare în proiectare şi execuție. Normativele pot
fi experimentale, cu aplicare condiționată şi definitive.
Instrucțiunile tehnice dau precizări suplimentare asupra prevederilor din standarde
şi normative, mai ales pentru anumite probleme cu caracter restrâns.
 Condițiile tehnice speciale sunt elaborate de către proiectanți pentru unele situaţii
deosebite, care, prin natura lor, necesita completări ale prescripțiilor tehnice cu aplicare
generală.
Fişele tehnologice stabilesc modul de organizare şi desfășurare a diferitelor procese
de lucru în timpul execuţiei construcțiilor, prin aplicarea celor mai eficiente metode.
Proiectele tip cuprind un ansamblu de piese scrise şi desenate cu detaliile pentru
executarea unei construcții tipizate căreia urmează sa i se proiecteze numai fundațiile, pe
baza datelor reale ale terenului.
Cataloagele tip cuprind date şi detalii pentru elemente de construcţii prefabricate cu
precizarea caracteristicilor acestora (dimensiuni, alcătuire, capacitate portanta, etc.),
precum şi detalierea modului de execuție.
 CURS 3
3.1. Amenajarea teritoriului şi urbanismul
Articolul 1 din legea nr.350/2001 privind amenajarea teritoriului si urbanismul
stipulează că “teritoriul Romaniei constituie spatiul necesar procesului de dezvoltare
durabila si este parte a avutiei nationale de care beneficiaza toti cetatenii tarii”. Ca urmare,
gestionarea spatiala a teritoriului tarii constituie o activitate obligatorie, continua si de
perspectiva, desfasurata in interesul colectivitatilor care il folosesc, in concordanta cu
valorile si aspiratiile societatii si cu cerintele integrarii in spatiul european.
Gestionarea se realizeaza prin intermediul amenajarii teritoriului si al urbanismului.
Activitatea de amenajare a teritoriului trebuie sa fie:
- globala, urmarind coordonarea diferitelor politici sectoriale intr-un ansamblu
integrat;
- functionala, trebuind sa tina seama de cadrul natural si construit bazat pe valori de
cultura si interese comune;
- prospectiva, trebuind sa analizeze tendintele de dezvoltare pe termen lung a
fenomenelor si interventiilor economice, ecologice, sociale si culturale si sa tina
seama de acestea in aplicare;
- democratica, asigurand participarea populatiei si a reprezentantilor ei politici la
adoptarea deciziilor.

Urbanismul trebuie sa reprezinte o activitate:

- operationala, prin detalierea si delimitarea in teren a prevederilor planurilor de
amenajare a teritoriului;
- integratoare, prin sintetizarea politicilor sectoriale privind gestionarea teritoriului
localitatilor;
- normativa, prin precizarea modalitatilor de utilizare a terenurilor, definirea
destinatiilor si gabaritelor de cladiri, inclusiv infrastructura, amenajari si plantatii.
Amenajarea teritoriului are ca scop armonizarea la nivelul intregului teritoriu a
politicilor economice, sociale, ecologice si culturale, stabilite la nivel national si local pentru
asigurarea echilibrului in dezvoltarea diferitelor zone ale tarii, urmarindu-se cresterea
coeziunii si eficientei relatiilor economice si sociale dintre acestea.
Obiectivele principale ale amenajarii teritoriului sunt urmatoarele:
- dezvoltarea economica si sociala echilibrata a regiunilor si zonelor, cu respectarea
specificului acestora;
- imbunatatirea calitatii vietii oamenilor si colectivitatilor umane;
- gestionarea responsabila a resurselor naturale, cu protectia mediului si a peisajului
cultural;
- utilizarea rationala a teritoriului;
- conservarea si dezvoltarea diversitatii culturale.
Urbanismul are ca principal scop stimularea evolutiei complexe a localitatilor, prin
realizarea strategiilor de dezvoltare pe termen scurt, mediu si lung.
Activitatea de urbanism cuprinde toate localitatile tarii, organizate in retea, pe baza
ierarhizarii si distributiei echilibrate a acestora in teritoriu. Aplicarea obiectivelor are in
vedere intregul teritoriu administrativ al oraselor si comunelor sau zone din acestea.
 Urbanismul urmareste stabilirea directiilor dezvoltarii spatiale a localitatilor urbane si
rurale, in acord cu potentialul acestora si cu aspiratiile locuitorilor.
Principalele obiective ale activitatii de urbanism sunt urmatoarele:
- imbunatatirea conditiilor de viata prin eliminarea disfunctionalitatilor, asigurarea
accesului la infrastructuri, servicii publice si locuinte convenabile pentru toti
locuitorii;
- crearea conditiilor pentru satisfacerea cerintelor speciale ale copiilor, varstnicilor si
ale persoanelor cu handicap;
- utilizarea eficienta a terenurilor, in acord cu functiunile urbanistice adecvate;
extinderea controlata a zonelor construite;
- protejarea si punerea in valoare a patrimoniului cultural construit si natural;
- asigurarea calitatii cadrului construit, amenajat si plantat din toate localitatile urbane
si rurale;
- protejarea localitatilor impotriva dezastrelor naturale.
Strategia de dezvoltare teritoriala, activitati de amenajare a teritoriului si de
urbanism urmareşte principiile strategice privind:
- racordarea teritoriului national la reteaua europeana si intercontinentala a polilor de
dezvoltare si a coridoarelor de transport;
- dezvoltarea retelei de localitati si structurarea zonelor functionale urbane;
- promovarea solidaritatii urban-rural si dezvoltarea adecvata a diferitelor categorii de
teritorii;
- consolidarea si dezvoltarea retelei de legaturi interregionale;
- protejarea, promovarea si valorificarea patrimoniului natural si cultural.

3.2. Factorii participanţi la realizarea construcţiilor

În realizarea unei lucrări de construcţie participă, în mod indispensabil, trei factori:
- investitorul;
- proiectantul;
- antreprenorul;
- autoritatea publică.
Investitorul este persona fizică sau juridică ce comandă lucrarea, procură fondurile
necesare realizării ei şi asigură plata lucrărilor executate. Investitorul poate să fie
proprietarul construcţiei dar nu şi beneficiarul acesteia în mod obligatoriu.
Proprietarul, respectiv beneficiarul unei lucrări de construcţii este persoana fizică sau
juridică ce stabileşte rolul şi funcţiunile construcţiei, valoarea, dimensiunile şi modul de
exploatare a acesteia.
Proiectantul este cel care concretizează dorinţele beneficiarului prin conceperea
planurilor, detaliilor şi instrucţiunilor tehnice necesare executării lucrării de construcţie.
Proiectantul este atât arhitectul cât şi inginerii de specialitate: cel de rezistenţă sau de
instalaţii.
Antreprenorul, sau executantul, este o persoană fizică sau juridică care se obligă la
realizarea lucrării comandată de către investitor conform proiectelor tehnice şi caietelor de
sarcini întocmite de proiectant, în baza ofertei sale de preţ şi în termenul fixat.
 Autoritatea publică cuprinde ansamblul de instituţii ale statului sau ale comunităţilor
locale care autorizează şi verifică execuţia lucrărilor de construcţie în baza legislaţiei în
vigoare. Instituţiile autorităţii publice emit condiţiile tehnice, urbanistice, sanitare, de
apărare civilă, de protecţie şi stingere a incendiilor etc. prin intermediul unor regulamente.
Autoritatea publică acordă dreptul de a construi (autorizează construirea) numai
pentru acele lucrări de construcţie care îndeplinesc toate cerinţele solicitate prin certificatul
de urbanism, avize, prevederi legislative şi norme tehnice.

3.3. Etapele de realizare a unei lucrări de construcţie

O construcţie este un produs foarte complex care înglobează un volum foarte de
mare de resurse, motiv pentru care realizarea unei lucrări de construcţie este împărţită în
etape. Existenţa acestor etape permite ca procesul de realizare a unei lucrări de construcţie
să fie monitorizat şi controlat, oferind proprietarului/beneficiarului oportunitatea de a
evalua rezultatele intermediare în realizarea lucrărilor şi de a face ajustările necesare. [4]
În general, etapele de realizare a unei construcţii pot fi:
- de pregătire a lucrărilor de construcţii;
- de proiectare;
- de execuţie;
- de recepţie şi punere în funcţiune a construcţiei.
Etapa de pregătire a lucrărilor de construcţie are drept scop evidenţierea tuturor
condiţiilor de natură tehnică, economică, comercială, financiară, de marketing etc. care
trebuie îndeplinite pentru ca viitoarea construcţie să asigure o eficienţă cât mai mare în
exploatare în conformitate cu destinaţia acesteia. Aceasta etapă poate sa conţină:
- studiul de piaţă – evidenţiază cerinţele pe care trebuie să le îndeplinească viitoarea
construcţie, funcţie de nevoile de exploatare ale proprietarului/beneficiarului sau
funcţie de condiţiile de piaţă;
- studiu de prefezabilitate - documentaţia tehnico-economică prin care se
fundamentează necesitatea şi oportunitatea realizării unei lucrări de construcţie-
investiţie, pe bază de date tehnice şi economice;
- studiul de fezabilitate - documentaţia prin care se stabilesc principalii indicatori
tehnico-economici aferenţi obiectivului de investiţii, pe baza necesităţii şi
oportunităţii realizării acestuia, şi cuprinde soluţiile funcţionale, tehnologice,
constructive şi economice ce urmează a fi supuse aprobării;
- planul de afaceri – documentul care face cunoscute resursele existente şi
perspectivele de dezvoltare a unei afaceri.
Toate activităţile şi documentaţiile întocmite în etapa de pregătire a investiţiei au ca
scop formularea unei teme de proiectare clare, concise şi explicite.

Etapa de realizare a proiectului cuprinde:

- proiectarea conceptuală - se definesc şi descriu lucrările de construcţie de o aşa
manieră încât sa se formuleze o reprezentare clară a soluţiei structurii de rezistenţă,
a soluţiilor funcţionale, a formei, dimensiunilor şi gabaritelor construcţiilor, a
modului de încadrare a acestora în ansamblul construit din zonă, se estimează
costurile de execuţie, se apreciază durata de execuţie şi se prefigurează un program
de execuţie; proiectarea conceptuală se materializează în schiţe la scară mică dar
convenabilă, scurt memoriu de prezentare, evaluare sumară a costurilor lucrărilor;
 - proiectul tehnic - totalitatea documentaţiilor privind modul de realizare a unei lucrări
de construcţie pe baza cărora se autorizează, se poate pregăti şi desfăşura execuţia
lucrărilor, se urmăreşte şi se controlează calitatea acestora. etc;
- proiectul pentru autorizarea lucrărilor de construcţie - este un extras din proiectul
tehnic;
- detaliile de execuţie – completează la nivel de amănunt soluţiile stabilite în proiectul
tehnic, fără modificarea autorizaţiei de construire şi a costurilor prevăzute prin
documentaţiile economice aprobate de către proprietar/beneficiar;
- documentaţiile economice – însoţesc proiectul tehnic şi permit estimarea valorică a
lucrărilor de construcţie;

Etapa de execuţie a lucrărilor de construcţie cuprinde:

- pregătirea ofertelor de către executant, negocierea şi contractarea lucrărilor de
construcţie;
- pregătirea execuţiei lucrărilor (programul, procedurile, asigurarea resurselor
necesare, etc.);
- execuţia propriu-zisă a lucrărilor.

Etapa de recepţie şi punere în funcţiune a construcţiei care reprezintă transferul

formal al construcţiei realizate de la executant către proprietar/beneficiar.

3.4. Clasificarea construcţiilor

Domeniul construcţiilor poate fi clasificat pe baza multor criterii, unul dintre cele mai
folosite fiind acela al destinaţiei de bază a construcțiilor, în funcţie de care există:
- clădiri;
- construcţii inginereşti.
Clădirile pot fi:
- civile: clădiri de locuit individuale sau colective, clădiri publice şi administrative
(judiciare, comerciale, de administraţie publică, etc), clădiri social-culturale (teatre,
cinematografe, unităţi învăţământ, biblioteci, săli de sport), etc.;
- industriale: hale de producţie, depozite, magazii, rezervoare, buncăre, centrale
termice, posturi de transformare, etc;
- agricole: grajduri, ferme, sere, etc.
Construcţiile inginereşti grupează toate celelalte categorii care nu au caracteristicile
clădirilor, cum ar fi:
- construcții pentru reţele de alimentari cu apa şi canalizări, reţele de conducte de
transport pentru petrol, gaze naturale, termoficare;
- construcţii şi amenajări hidrotehnice (baraje, canale) şi hidroenergetice;
- linii pentru transportul energiei electrice;
- turle de foraj şi extracţie în exploatările petroliere şi gaze naturale;
- turnuri de televiziune şi piloni pentru radio şi telecomunicaţii;
- lucrări de drumuri, căi ferate, transport aerian şi construcţiile eferente acestora;
- construcţii pentru transportul naval: porturi, cheiuri, dane;
- construcţii industriale speciale (turnuri de răcire, coşuri de fum, castele de apa, etc).
 O altă clasificare poate fi făcută în funcţie de perioada de serviciu (durata de viaţă
proiectată) a unei construcţii, conform CR0-2012 – Cod de proiectare. Bazele proiectării
construcţiilor.
Pentru fiecare construcție trebuie să existe o durată minimă de exploatare, o
perioada minima de serviciu exprimata în ani, perioada în care nu este nevoie de nici o
reparație majoră pentru menținerea stării ei tehnice.

Tabelul 2.1 - Durata de viață proiectata pentru structuri de construcţii (valori orientative)
Durata de viața
Categoria
proiectata a structurii Exemple
duratei vieții
construcției, în ani
Structuri pentru clădiri monumentale şi
5 > 100
construcții inginerești importante
4 50 – 100 Structuri pentru clădiri şi alte construcții curente
3 15 – 30 Structuri pentru construcții agricole sau similare
2 10 – 25 Parți de structură ce pot fi înlocuite
1 < 10 Structuri temporare

Din punct de vedere al importanţei lor, construcțiile se încadrează în următoarele

categorii:
a) de importanţă globală, denumite categorii de importanţă, care privesc întreaga
construcţie, sub toate aspectele;
b) de importanţă specifică, denumite clase de importanţă - expunere, care privesc
întreaga construcţie sau părţi ale acesteia, sub anumite aspecte (de exemplu, gradul
de protecție care trebuie asigurat prin proiectare construcției la acțiunea seismică).

Încadrarea în categorii de importanţă se face în baza HG nr. 766/1997 pentru

aprobarea unor regulamente privind calitatea în construcţii, ținând seama de următoarele
aspecte:
- implicarea vitală a construcțiilor în societate și în natură – gradul de risc sub aspectul
siguranței și sănătății;
- implicarea funcțională a construcțiilor în domeniul socio-economic, în mediul
construit și în natură – destinație, modul de utilizare;
- caracteristici proprii construcțiilor – complexitatea și considerente economice.
Categoria de importanță se stabilește de către proiectant, la cererea investitorului, în
cazul construcțiilor noi, sau a proprietarului, în cazul construcțiilor existente. Pentru fiecare
construcţie se stabileşte o singură categorie de importanţă şi aceasta va fi înscrisă în toate
documentele tehnice privind construcţia: autorizaţia de construire, proiectul de execuţie,
cartea tehnică a construcţiei, documentele de asigurare.
Categoriile de importanţă care se stabilesc pentru construcţii sunt:
- construcţii de importanţă excepţională (A):
  construcții cu funcțiuni deosebit de importante, a căror neîndeplinire implică
riscuri majore pentru societate și natură, pe zone foarte extinse (reactoare,
baraje înalte sau amplasate pe terenuri dificile, cu zone intens populate în aval);
 construcții cu caracter unicat, cu valoare deosebită de patrimoniu (clădiri de
cult, monumente de arhitectură), etc;
- construcţii de importanţă deosebită (B):
 construcții cu funcții importante, a căror neîndeplinire implică riscuri majore
pentru societate și natură pe zone limitate; construcții din industria chimică, căi
ferate, șosele, poduri, porturi, aeroporturi, construcții social culturale cu
aglomerări mari de oameni, stații de emisie radio și televiziune;
 construcții cu valoare deosebită de patrimoniu sau care adăpostesc asemenea
valori (monumente de arhitectură, situri istorice, muzee, arhive, biblioteci);
- construcţii de importanţă normală (C):
 construcții cu funcții obișnuite, a căror neîndeplinire nu implică riscuri majore
pentru societate și natură (clădiri de locuințe cu mai mult de două niveluri,
construcții industriale și agrozootehnice, construcții social-culturale care nu intră
în categoriile de importanta A și B);
 construcții cu caracteristici și funcțiuni obișnuite, dar cu valori de patrimoniu
(clădiri de cult, muzee de importanță locală);
- construcţii de importanţă redusă (D):
 construcții cu funcțiuni obișnuite, a căror neîndeplinire afectează un număr
redus de oameni (clădiri de locuințe parter sau parter și etaj, dependințe
gospodărești, construcții provizorii).
Clasificarea construcţiilor în clase de importanţă – expunere se face conform anexei
A1 din CR0-2012-Cod de proiectare. Bazele proiectării construcţiilor. Astfel, construcțiile se
clasifică în funcție de consecințele umane şi economice ce pot fi provocate de un hazard
natural sau/şi antropic major, precum şi de rolul acestora în activitățile de răspuns post-
hazard ale societarii.
Clasele de importanta a construcțiilor:
- Clasa I: construcții de importanţă vitală pentru societate, a căror funcționalitate în
timpul hazardului natural (cutremurului) şi imediat după trebuie sa se asigure
integral:
 spitale, stații de salvare, stații de pompieri;
 clădiri pentru unităţi administrative, centrale şi județene cu rol de decizie în
organizarea masurilor de urgenţă după cutremure;
 clădiri pentru comunicații de interes național şi județean;
 unităţi de producere a energiei electrice din sistemul național;
 clădiri care adăpostesc muzee de importanta națională.
- Clasa II: construcții de importanta deosebita la care se impune limitarea avariilor
avându-se în vedere consecințele acestora:
 celelalte clădiri din domeniul ocrotirii sănătăţii;
 scoli, creșe, grădinițe, cămine pentru copii, handicapați, bătrâni;
 clădiri care adăpostesc aglomerații de persoane, săli de spectacole artistice şi
sportive, biserici, centre comerciale importante;
 clădiri care adăpostesc valori artistice, istorice, științifice deosebite;
  clădiri şi instalații industriale care prezintă riscuri de incendii sau degajări de
substanțe toxice;
 clădiri industriale care adăpostesc echipamente de mare valoare economica;
 depozite cu produse de stricta necesitate pentru aprovizionarea de urgenta a
populației.
- Clasa III: construcții de importanta normala (construcții care nu fac parte din clasele
I, II sau IV)
 clădiri de locuit, hoteluri, cămine (cu excepția celor din clasa II);
 construcții industriale şi agrozootehnice curente.
- Clasa IV: construcții de importanta redusa:
 construcții agrozootehnice de importanta redusa (de ex.: sere, construcții parter
diverse pentru creșterea animalelor şi păsărilor etc.);
 construcții de locuit parter sau parter şi etaj;
 alte construcții civile sau şi industriale care adăpostesc bunuri de mica valoare şi
în care lucrează un personal restrâns.
Categoria şi clasa de importanţă stabilite pentru o construcţie nu se vor modifica
decât la schimbarea destinaţiei sau în alte condiţii care impun aceasta, prin documentaţii
motivate.
 CURS 4
4.1. Autorizarea executării construcţiilor
Având în vedere impactul deosebit al construcţiilor asupra mediului natural cât şi
durata mare de viaţă a acestora (zeci de ani, uneori sute de ani) autorităţile publice trebuie
să vegheze ca obiectele de construcţie să fie realizate astfel încât să protejeze interesele
comunităţilor. În România aceste aspecte sunt reglementate prin Legea nr. 50/1991, cu
modificările ulterioare (L 453/2001, L 101/2008, OUG 214/2008, OUG 85/2011) care
stabileşte condiţiile în care construcţiile pot fi realizate sau desfiinţate.
Executarea lucrărilor de construcţii este permisă numai pe baza unei autorizaţii de
construire sau de desfiinţare. Autorizaţia de construire sau de desfiinţare se emite la
solicitarea deţinătorului titlului de proprietate asupra unui imobil - teren şi/sau construcţii -
ori a altui act care conferă dreptul de construire sau de desfiinţare, în condiţiile legii.
Construcţiile civile, industriale, agricole sau de orice altă natură se pot realiza numai
cu respectarea autorizaţiei de construire, emisă în condiţiile legi, şi a reglementărilor privind
proiectarea şi executarea construcţiilor.
Autorizaţia de construire constituie actul de autoritate al administraţiei publice locale
pe baza căruia este permisă executarea lucrărilor de construcţii, adică asigură aplicarea
măsurilor prevăzute de lege, referitoare la amplasarea, proiectarea, executarea,
exploatarea şi postutilizarea construcţiilor.
Lucrări de construcţie care necesită autorizaţia de construire:
a) lucrări de construire, reconstruire, consolidare, modificare, extindere, schimbare de
destinaţie sau de reparare a construcţiilor de orice fel, precum şi a instalaţiilor
aferente acestora, cu excepţia celor prevăzute de lege;
b) lucrări de construire, reconstruire, extindere, reparare, consolidare, protejare,
restaurare, conservare, precum şi orice alte lucrări, indiferent de valoarea lor, care
urmează sa fie efectuate la construcţii reprezentând monumente istorice, inclusiv la
cele din zonele lor de protecţie, stabilite potrivit legii;
c) lucrări de construire, reconstruire, modificare, extindere, reparare, modernizare şi
reabilitare, privind căi de comunicaţie, reţele şi dotări tehnico-edilitare, noi
capacităţi de producere, de transport, de distribuţie a energiei electrice şi/sau
termice, precum şi de reabilitare şi de retehnologizare a celor existente;
d) împrejmuiri şi mobilier urban, amenajări de spaţii verzi, parcuri, pieţe şi alte lucrări
de amenajare a spaţiilor publice;
e) lucrări de foraje şi excavări necesare în vederea efectuării studiilor geotehnice,
prospecţiunilor geologice, exploatărilor de cariere, balastiere, sonde de gaze şi
petrol, precum şi alte exploatări;
f) lucrări, amenajări şi construcţii cu caracter provizoriu necesare în vederea organizării
execuţiei lucrărilor de bază, dacă nu au fost autorizate o dată cu acestea;
g) organizarea de tabere de corturi, căsuţe sau de rulote;
h) lucrări de construcţii cu caracter provizoriu: chioşcuri, tonete, cabine, spatii de
expunere situate pe căile şi spatiile publice, corpuri şi panouri de afişaj, firme şi
reclame, precum şi anexele gospodăreşti ale exploataţiilor agricole situate în
extravilan;
 i) cimitire - noi şi extinderi.
Se pot executa fără autorizaţie de construire următoarele lucrări care nu modifică
structura de rezistenţă, caracteristicile iniţiale ale construcţiilor şi ale instalaţiilor aferente
sau aspectul arhitectural al acestora:
a) reparaţii la împrejmuiri, acoperişuri, învelitori sau terase, atunci când nu se schimbă
forma acestora şi materialele din care sunt executate;
b) reparaţii şi înlocuiri de tâmplărie interioară şi exterioară, dacă se păstrează forma,
dimensiunile golurilor şi tâmplăriei, cu excepţia clădirilor declarate monumente
istorice;
c) reparaţii şi înlocuiri de sobe de încălzit;
d) zugrăveli şi vopsitorii interioare;
e) zugrăveli şi vopsitorii exterioare, dacă nu se modifică elementele de faţadă şi culorile
clădirilor;
f) reparaţii la instalaţiile interioare, la branşamentele şi racordurile exterioare, de orice
fel, aferente construcţiilor, în limitele proprietăţii, montarea sistemelor de încălzire şi
de preparare a apei calde menajere cu cazane omologate, precum şi montarea
aparatelor individuale de climatizare şi/sau de contorizare a consumurilor de utilităţi;
g) reparaţii şi înlocuiri la pardoseli;
h) reparaţii şi înlocuiri la finisaje interioare şi exterioare - tencuieli, placaje, altele
asemenea, la trotuare, la ziduri de sprijin şi la scări de acces, fără modificarea calităţii
şi a aspectului elementelor constructive; lucrări de reabilitare energetică a anvelopei
şi/sau a acoperişului dacă nu se schimbă sistemul constructiv al acestuia la clădiri de
locuit individuale cu cel mult trei niveluri;
i) lucrări de întreţinere la căile de comunicaţie şi la instalaţiile aferente;
j) lucrări de investigare, cercetare şi expertizare la construcţii reprezentând
monumente istorice, inclusiv la cele din zonele lor de protecţie, stabilite potrivit legii,
cu avizul Ministerului Culturii şi Cultelor şi al autorităţii administraţiei publice
judeţene sau locale, după caz;
k) lucrări de foraje şi sondaje geotehnice pentru construcţii de importanţă normală sau
redusă, situate în afara zonelor de protecţie instituite pentru zăcăminte acvifere;
l) lucrări de construcţii funerare subterane şi supraterane, cu avizul administraţiei
cimitirului;
m) lucrări de compartimentare provizorie nestructurală.
Se pot executa fără autorizaţie de construire şi lucrări pentru amplasarea de tonete,
pupitre acoperite sau închise, destinate comercializării şi difuzării presei, cărţilor, florilor,
care sunt amplasate direct pe sol, fără fundaţii şi racorduri la utilităţi cu excepţia energiei
electrice.
4.2. Competenţe de eliberare a autorizaţiei de construire / desfiinţare
Autorizaţiile de construire se emit de preşedinţii consiliilor judeţene, de primarul
general al municipiului Bucureşti sau de primari, după cum urmează:
a) de preşedinţii consiliilor judeţene, cu avizul primarilor, pentru:
1) pe terenuri care depăşesc limita unei unităţi administrativ-teritoriale;
2) în extravilanul comunelor ale căror primării nu au organizate structuri de
specialitate;
b) de primarii municipiilor sau oraşelor, pentru construcţiile şi lucrările de orice fel din
intravilanul şi din extravilanul acestora, cu excepţia celor prevăzute la lit. a);
 c) de primarul general al municipiului Bucureşti, cu avizul primarilor de sectoare,
pentru:
1) investiţiile care se amplasează pe terenuri care depăşesc limita administrativ-
teritorială a unui sector şi cele care se realizează în extravilan;
2) lucrări de construcţii reprezentând monumente istorice; pentru această
categorie de lucrări este necesar şi avizul prealabil al Ministerului Culturii şi
Cultelor;
d) de primarii sectoarelor municipiului Bucureşti, pentru lucrările care se execută în
teritoriul administrativ al sectoarelor, cu excepţia celor prevăzute la lit. c), inclusiv
branşamente şi racorduri aferente reţelelor edilitare;
e) de primarii oraşelor şi comunelor pentru lucrările care se execută:
1) în teritoriul administrativ al acestora, cu excepţia celor prevăzute la lit. a)
pct.1;
2) la construcţiile reprezentând monumente istorice clasate sau aflate în
procedură de clasare potrivit legii, aflate pe teritoriul administrativ.
Procedura de autorizare a executării lucrărilor de construcţii începe odată cu
depunerea cererii pentru emiterea certificatului de urbanism în scopul obţinerii, ca act final,
a autorizaţiei de construire şi cuprinde următoarele etape:
a) emiterea certificatului de urbanism;
b) emiterea avizelor şi acordurilor, precum şi a actului administrativ al autorităţii pentru
protecţia mediului competente privind investiţiile evaluate din punctul de vedere al
impactului asupra mediului;
c) elaborarea documentaţiei tehnice (D.T.) necesare pentru autorizarea executării
lucrărilor de construcţii;
d) depunerea documentaţiei pentru autorizarea executării lucrărilor de construcţii la
autoritatea administraţiei publice competente;
e) emiterea autorizaţiei de construire.
Autorizaţia de construire se emite în cel mult 30 de zile de la data înregistrării cererii,
pe baza documentaţiei depuse la autorităţile competente, care va cuprinde:
a) certificatul de urbanism;
b) dovada titlului asupra terenului şi/sau construcţiilor;
c) documentaţia tehnică pentru autorizarea executării lucrărilor de construire -
D.T.A.C.;
d) avizele şi acordurile legale necesare, stabilite prin certificatul de urbanism;
e) dovada privind achitarea taxelor legale.
Autoritatea emitentă a autorizaţiei de construire stabileşte o perioadă de valabilitate
de cel mult 12 luni de la data emiterii, interval în care solicitantul este obligat să înceapă
lucrările. În această situaţie, valabilitatea autorizaţiei se extinde pe toată durata de execuţie
a lucrărilor prevăzute prin autorizaţie, în conformitate cu proiectul tehnic.
Neînceperea lucrărilor ori nefinalizarea acestora în termenele stabilite conduce la
pierderea valabilităţii autorizaţiei, fiind necesară emiterea unei noi autorizaţii de construire.
În situaţia în care caracteristicile nu se schimbă faţă de autorizaţia iniţială, se va putea emite
o nouă autorizaţie de construire, fără a fi necesar un nou certificat de urbanism.
 Prin excepţie, în cazul justificat în care lucrările de construcţii nu pot fi începute ori
nu pot fi executate integral la termenul stabilit, investitorul poate solicita autorităţii
emitente prelungirea valabilităţii autorizaţiei cu cel puţin 15 zile înaintea expirării acesteia.
Prelungirea valabilităţii autorizaţiei se poate acorda o singură dată şi pentru o perioadă nu
mai mare de 12 luni.
Investitorul are obligaţia să înştiinţeze autoritatea emitentă a autorizaţiei de
construire, precum şi Inspectoratul Teritorial în Construcţii asupra datei la care vor începe
lucrările autorizate. În caz contrar, dacă constatarea faptei de începere a lucrărilor fără
înştiinţare s-a făcut în termenul de valabilitate a autorizaţiei, data începerii lucrărilor se
consideră ca fiind ziua următoare datei de emitere a autorizaţiei.
O dată cu depunerea cererii de emitere a autorizaţiei de construire solicitantul are
obligaţia să prezinte o declaraţie pe propria răspundere din care să rezulte că imobilul -
teren şi/sau construcţii - nu face obiectul unui litigiu aflat pe rolul unei instanţe
judecătoreşti. În caz contrar documentaţia se restituie solicitantului, care o va depune spre
autorizare numai după soluţionarea definitivă în instanţă a litigiului.
În condiţiile legii nu se emit autorizaţii provizorii.
Autorizaţiile de construire / desfiinţare se emit numai pe baza unei documentaţii
complete, în conformitate cu conţinutul-cadru prevăzut în anexa nr. 1. În situaţia
depunerii unei documentaţii tehnice incomplete, aceasta se restituie solicitantului în termen
de 5 zile de la data înregistrării, cu menţionarea în scris a elementelor necesare în vederea
completării acesteia.
Valabilitatea autorizaţiei se menţine în cazul schimbării investitorului, înaintea
finalizării lucrărilor, cu condiţia respectării prevederilor acesteia şi a transcrierii actelor care
conferă dreptul de construire.
Autorizaţia de construire pentru lucrările de intervenţie de primă necesitate în cazuri
de avarii, accidente tehnice, calamităţi ori alte evenimente cu caracter excepţional, se emite
imediat de către autoritatea administraţiei publice abilitată, conform legii, urmând ca
documentaţia legală necesară să fie definitivată pe parcursul sau la încheierea executării
lucrărilor, cu respectarea avizelor legale.
În situaţia în care în timpul executării lucrărilor şi numai în perioada de valabilitate a
autorizaţiei de construire survin modificări de temă privind lucrările de construcţii
autorizate, care conduc la necesitatea modificării acestora, titularul are obligaţia de a
solicita o nouă autorizaţie de construire. Pentru obţinerea acesteia, solicitantul va depune o
nouă documentaţie tehnică - D.T. în baza căreia se poate obţine direct o nouă autorizaţie de
construire sau se poate relua întreaga procedură.
Autorizaţiile de construire sau de desfiinţare, emise cu încălcarea prevederilor legale,
pot fi anulate de către instanţele de contencios administrativ. Odată cu introducerea
acţiunii, se pot solicita instanţei judecătoreşti suspendarea autorizaţiei de construire sau
desfiinţare şi oprirea executării lucrărilor.
Taxa de autorizare se calculează potrivit legii, pe baza declaraţiei solicitantului şi în
conformitate cu prevederile proiectului tehnic prezentat pentru autorizare, după caz, în
funcţie de suprafaţa desfăşurată a construcţiilor cu destinaţia de locuinţă şi a anexelor
gospodăreşti ori pe baza devizului general al investiţiei.
Taxa pentru prelungirea valabilităţii autorizaţiei de construire se calculează la 30%
din valoarea iniţială a taxei de autorizare.
 La data efectuării recepţiei la terminarea lucrărilor investitorul are obligaţia de a
solicita emitentului autorizaţiei de construire să regularizeze taxa de autorizare a lucrărilor
de construcţii în funcţie de valoarea finală a investiţiei.
Demolarea, dezafectarea ori dezmembrarea, parţială sau totală, a construcţiilor şi
instalaţiilor aferente construcţiilor, a instalaţiilor şi utilajelor tehnologice, inclusiv
elementele de construcţii de susţinere a acestora, închiderea de cariere şi exploatări de
suprafaţă şi subterane, precum şi a oricăror amenajări se fac numai pe baza autorizaţiei de
desfiinţare obţinute în prealabil de la autorităţile publice şi emisă în aceleaşi condiţii ca şi
autorizaţia de construire, în conformitate cu prevederile planurilor urbanistice şi ale
regulamentelor aferente acestora, potrivit legii.
Primăriile pot dezafecta construcţiile, proprietate a unităţii administrativ-teritoriale,
aflate în stare avansată de degradare şi care pun în pericol siguranţa publică, cu excepţia
construcţiilor monument istoric, pe bază de autorizaţie de desfiinţare emisă în condiţiile
legii.
4.3. Răspunderi şi sancţiuni
Constituie infracţiuni şi se pedepsesc cu închisoare sau cu amendă următoarele
fapte:
a) executarea, fără autorizaţie de construire sau de desfiinţare, ori cu nerespectarea
prevederilor acesteia, a lucrărilor de construcţii;
b) continuarea executării lucrărilor după dispunerea opririi acestora de către organele
de control competente, potrivit legii;
c) întocmirea ori semnarea proiectelor tehnice, precum şi a proiectelor pentru
autorizarea executării lucrărilor de construcţii pentru alte specialităţi decât cele
certificate prin diplomă universitară.
d) refuzul emiterii certificatului de urbanism.

Constituie contravenţii şi se sancţionează cu amendă următoarele fapte:

a) executarea sau desfiinţarea, totală ori parţială, fără autorizaţie a lucrărilor, de către
investitor şi executant;
b) executarea sau desfiinţarea, cu nerespectarea prevederilor autorizaţiei şi a
proiectului tehnic a lucrărilor precum şi continuarea executării lucrărilor autorizate
fără solicitarea unei noi autorizaţii de construire;
c) aprobarea furnizării de utilităţi urbane, ca urmare a executării de lucrări de
branşamente şi racorduri la reţele pentru construcţii noi neautorizate;
d) menţinerea după expirarea termenului prevăzut prin autorizaţie sau după
terminarea lucrărilor autorizate ori adaptarea în alte scopuri faţă de cele prevăzute
în autorizaţie a construcţiilor, lucrărilor şi amenajărilor cu caracter provizoriu;
e) neaducerea terenului la starea iniţială de către investitor, după terminarea lucrărilor,
precum şi nerealizarea lucrărilor de curăţare, amenajare ori degajare o dată cu
încheierea lucrărilor de bază;
f) împiedicarea ori sustragerea de la efectuarea controlului, prin interzicerea accesului
organelor de control abilitate sau prin neprezentarea documentelor şi a actelor
solicitate;
g) neanunţarea datei începerii lucrărilor de construcţii autorizate;
h) neemiterea certificatelor de urbanism în termenul legal, precum şi emiterea de
certificate de urbanism incomplete ori cu date eronate;
i) neemiterea autorizaţiilor de construire în termenul legal;
j) emiterea de autorizaţii de construire/desfiinţare: în lipsa unui drept real asupra
imobilului, în lipsa sau cu nerespectarea prevederilor documentaţiilor de urbanism,
 în baza unor documentaţii incomplete, în lipsa expertizei tehnice privind punerea în
siguranţă a întregii construcţii, în cazul lucrărilor de consolidare sau în baza altor
documente decât cele cerute prin prezenta lege;
k) neorganizarea şi neexercitarea controlului privind disciplina în autorizarea şi
executarea lucrărilor de construcţii, precum şi neurmărirea modului de îndeplinire a
celor dispuse de Inspectoratul de Stat în Construcţii;
l) neîndeplinirea, la termenul stabilit, a măsurilor dispuse de Inspectoratul de Stat în
Construcţii la controlul anterior.

Cuantumul amenzilor se actualizează anual prin hotărâre a Guvernului. În condiţiile

legii nu se aplică sancţiunea avertisment.

O dată cu aplicarea sancţiunii se poate dispune oprirea executării lucrărilor, luarea

masurilor de încadrare a acestora în prevederile autorizaţiei sau desfiinţarea lucrărilor
executate fără autorizaţie ori cu nerespectarea prevederilor acesteia, într-un termen stabilit.
Decizia menţinerii sau a desfiinţării construcţiilor realizate fără autorizaţie de
construire sau cu nerespectarea prevederilor acesteia se poate lua de către autoritatea
administraţiei publice competente, sau de instanţă.
Măsura desfiinţării construcţiilor se aplică şi în situaţia în care, la expirarea
termenului de intrare în legalitate stabilit în procesul-verbal de constatare a contravenţiei,
contravenientul nu a obţinut autorizaţia necesară.
Controlul statului în amenajarea teritoriului, urbanism şi autorizarea executării
lucrărilor de construcţii se exercită de Inspectoratul de Stat în Construcţii, pe întregul
teritoriu al ţării, şi de inspectoratele teritoriale ale acestuia, care dispun măsurile şi
sancţiunile prevăzute de prezenta lege.
Inspectoratul de Stat în Construcţii şi inspectoratele teritoriale pot dispune oprirea
executării lucrărilor de construire sau de desfiinţare atunci când constată că acestea se
realizează cu încălcarea dispoziţiilor legale, a cerinţelor privind asigurarea calităţii în
construcţii, fără proiect tehnic ori pe baza unor autorizaţii nelegal emise.
Cheltuielile pentru controlul statului în amenajarea teritoriului, urbanism şi
autorizarea executării lucrărilor de construcţii se suportă de către investitori, în valoare
echivalentă cu o cotă de 0,1% din valoarea lucrărilor autorizate, cu câteva excepţii prevăzute
de lege şi a lăcaşurilor de cult. Virarea sumelor se face o dată cu transmiterea înştiinţării
privind data începerii lucrărilor, iar întârzierea la plată se penalizează cu 0,15% pe zi de
întârziere. Cota stabilită se aplică şi diferenţelor rezultate din actualizarea valorii lucrărilor
autorizate, care se face o dată cu recepţia la terminarea lucrărilor.

4.4. Certificatul de urbanism

Certificatul de urbanism este actul de informare prin care autorităţile în conformitate
cu prevederile planurilor urbanistice şi ale regulamentelor aferente acestora ori ale
planurilor de amenajare a teritoriului, după caz, avizate şi aprobate potrivit legii, fac
cunoscute solicitantului elementele privind regimul juridic, economic şi tehnic al terenurilor
şi construcţiilor existente la data solicitării şi stabilesc cerinţele urbanistice care urmează sa
fie îndeplinite în funcţie de specificul amplasamentului, precum şi lista cuprinzând avizele şi
acordurile legale, necesare în vederea autorizării.
Certificatul de urbanism se emite de autorităţile abilitate să autorizeze lucrările de
construcţii, şi se eliberează solicitantului în termen de cel mult 30 de zile de la data
înregistrării cererii, menţionându-se în mod obligatoriu scopul emiterii acestuia.
 Certificatul de urbanism se semnează de către preşedintele consiliului judeţean sau
de primar, după caz, de secretar şi de arhitectul-şef sau de către persoana cu
responsabilitate în domeniul amenajării teritoriului şi urbanismului din aparatul propriu al
autorităţii administraţiei publice emitente, responsabilitatea emiterii acestuia revenind
semnatarilor, potrivit atribuţiilor stabilite conform legii.
În vederea eliberării certificatului de urbanism solicitantul – orice persoana fizică sau
juridică interesata - se va adresa autorităţilor competente cu o cerere care va cuprinde atât
elementele de identificare a imobilului pentru care se solicită certificatul de urbanism, cât şi
elementele care definesc scopul solicitării.
Certificatul de urbanism nu conferă dreptul de a executa lucrări de construcţii.
Certificatul de urbanism se emite şi în vederea concesionarii de terenuri, a
adjudecării prin licitaţie a proiectării lucrărilor publice în faza de studiu de fezabilitate,
precum şi pentru cereri în justiţie şi operaţiuni notariale privind circulaţia imobiliară.
Certificatul de urbanism are o valabilitate de 6 – 24 luni, funcţie de scopul pentru
care a fost solicitat şi complexitatea investiţiei.
Valabilitatea lui poate fi prelungită o singură dată, pentru o perioadă de maximum 12
luni.
Taxa pentru certificatul de urbanism se calculează prin aplicarea unei cote fixe la
suprafaţa terenului pentru care se solicită certificatul. Pentru mediul rural se percepe 50%
din taxa prevăzută pentru mediul urban.
Taxa pentru prelungirea certificatului de urbanism este 30% din valoarea taxei
iniţiale.

4.5. Conţinutul cadru al documentaţiei tehnice pentru autorizarea executării

lucrărilor de construcţii
Documentaţiile tehnice - D.T. şi proiectele tehnice se elaborează de colective tehnice
de specialitate, se însuşesc şi se semnează de cadre tehnice cu pregătire superioară numai
din domeniul arhitecturii, urbanismului, construcţiilor şi instalaţiilor pentru construcţii,
astfel:
a. de arhitect cu diplomă recunoscută de statul român, pentru proiectarea părţii de
arhitectură pentru obiective de investiţii cuprinse la toate categoriile de
importanţă a construcţiilor supraterane şi a celor subterane;
b. de ingineri constructori şi de instalaţii, cu diplomă recunoscută de statul român,
pentru părţile de inginerie în domeniile specifice, pentru obiective de investiţii
cuprinse la toate categoriile de importanţă a construcţiilor supraterane şi
subterane, precum şi la instalaţiile aferente acestora;
c. de conductor arhitect, urbanist şi/sau de subinginer de construcţii, cu diplomă
recunoscută de statul român, pentru clădiri de importanţă redusă şi aflate în
afara zonelor protejate, stabilite conform legii.
Prevederile de mai sus se aplică şi pentru documentaţia de execuţie.
Semnarea documentaţiilor de către persoanele menţionate angajează răspunderea
acestora în condiţiile legii.1
Documentaţia tehnică - D.T. pentru autorizarea executării lucrărilor de construcţii se
elaborează de proiectanţi autorizaţi, persoane fizice sau juridice, şi, după vizarea spre
neschimbare, se dezvoltă în proiectul tehnic întocmit conform prevederilor legale în vigoare,
în concordanţă cu cerinţele certificatului de urbanism, cu conţinutul avizelor, acordurilor,
punctului de vedere al autorităţii pentru protecţia mediului competente, precum şi, după
caz, al actului administrativ al acesteia, cerute prin certificatul de urbanism.
 Documentaţia tehnică - D.T. pentru autorizarea executării lucrărilor de construcţii se
întocmeşte pentru:
- autorizarea executării lucrărilor de construire - D.T.A.C.;
- autorizarea executării lucrărilor de desfiinţare - D.T.A.D.;
- autorizarea executării organizării lucrărilor - D.T.O.E.

A. Documentaţie tehnică pentru autorizarea executării lucrărilor de construire –

D.T.A.C.
I. Piese scrise
1. Lista şi semnăturile proiectanţilor
Se completează cu numele în clar şi calitatea proiectanţilor, precum şi cu partea din
proiect pentru care răspund.

2. Memoriu
2.1. Date generale:
Descrierea lucrărilor care fac obiectul proiectului pentru autorizarea lucrărilor de
construcţii, făcându-se referiri la:
- amplasamentul, topografia acestuia, trasarea lucrărilor;
- clima şi fenomenele naturale specifice;
- geologia şi seismicitatea;
- categoria de importanţă a obiectivului.
2.2. Memorii pe specialităţi
Descrierea lucrărilor de:
- arhitectură;
- structură;
- instalaţii;
- dotări şi instalaţii tehnologice, după caz;
- amenajări exterioare şi sistematizare verticală.
2.3. Date şi indici care caracterizează investiţia proiectată, cuprinşi în anexa la
cererea pentru autorizare:
- suprafeţele - construită desfăşurată, construită la sol şi utilă;
- înălţimile clădirilor şi numărul de niveluri;
- volumul construcţiilor;
- procentul de ocupare a terenului - P.O.T.;
- coeficientul de utilizare a terenului - C.U.T.
2.4. Devizul general al lucrărilor, întocmit în conformitate cu prevederile legale în
vigoare
2.5. Anexe la memoriu
2.5.1. Studiul geotehnic
2.5.2. Referatele de verificare a documentaţiei tehnice - D.T., în conformitate cu
legislaţia în vigoare privind calitatea în construcţii, inclusiv în situaţiile prevăzute la art. 7
alin. (21) şi (23) întocmite de verificatori tehnici atestaţi de Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor
Publice şi Locuinţelor, aleşi de investitor.
2.5.5. Avizele şi acordurile privind asigurarea, branşarea şi racordarea la
infrastructura edilitară, după caz, precum şi avizele, acordurile şi actele administrative
specifice ale organismelor administraţiei publice centrale sau ale serviciilor deconcentrate
ale acestora, după caz - Ministerului Mediului şi Dezvoltării Durabile, Ministerului Internelor
şi Reformei Administrative, Ministerului Sănătăţii Publice, precum şi ale Ministerului Culturii
şi cultelor, Ministerului Apărării, Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Locuinţelor,
Ministerului Transporturilor, Serviciului Român de Informaţii ori ale altor organisme
interesate, stabilite prin certificatul de urbanism conform reglementărilor legale în vigoare şi
ca urmare a condiţiilor speciale de amplasament şi/sau a funcţionalităţii investiţiei, după
caz, obţinute în prealabil de solicitant.
2.5.6. Acordul vecinilor, conform prevederilor legale în vigoare, exprimat în formă
autentică, pentru construcţiile noi, amplasate adiacent construcţiilor existente sau în
imediata lor vecinătate - şi numai dacă sunt necesare măsuri de intervenţie pentru
protejarea acestora -, pentru lucrări de construcţii necesare în vederea schimbării
destinaţiei în clădiri existente, precum şi în cazul amplasării de construcţii cu altă destinaţie
decât cea a clădirilor învecinate.

II. Piese desenate

1. Planuri generale
1.1. Plan de încadrare în teritoriu
- plan de încadrare în zonă a lucrării, întocmit la scările 1:10.000, 1:5.000, 1:2.000 sau
1:1.000, după caz, emis de oficiul de cadastru şi publicitate imobiliară teritorial

1.2. Plan de situaţie privind amplasarea obiectivelor investiţiei

- plan cu reprezentarea reliefului, întocmit în sistemul de Proiecţie Stereografic 1970,
la scările 1:2.000, 1:1.000, 1:500, 1:200 sau 1:100, după caz, vizat de oficiul de
cadastru şi publicitate imobiliară teritorial, pe care se vor reprezenta:
o imobilul, identificat prin numărul cadastral, pentru care a fost emis
certificatul de urbanism, descris prin totalitatea elementelor topografice
determinante pentru suprafaţa, lungimea laturilor, unghiuri, inclusiv poziţia şi
înălţimea la coamă a calcanelor limitrofe, precum şi poziţia reperelor fixe şi
mobile de trasare;
o amplasarea tuturor construcţiilor care se vor menţine, se vor desfiinţa sau se
vor construi;
o cotele construcţiilor proiectate şi menţinute, pe cele trei dimensiuni (cotele
0,00; cote de nivel; distanţe de amplasare; axe; cotele trotuarelor, aleilor,
platformelor şi altele asemenea);
o denumirea şi destinaţiile fiecărui corp de construcţie;
o sistematizarea pe verticală a terenului şi modul de scurgere a apelor pluviale;
o accesele pietonale şi carosabile din incintă şi clădiri, plantaţiile prevăzute;
o planul parcelar al tarlalei în cazul imobilelor neîmprejmuite care fac obiectul
legilor de restituire a proprietăţii.

1.3. Planul privind construcţiile subterane

Va cuprinde amplasarea acestora, în special a reţelelor de utilităţi urbane din zona
amplasamentului: trasee, dimensiuni, cote de nivel privind poziţionarea căminelor - radier şi
capac -, şi va fi redactat la scara 1:500.
În cazul lipsei unor reţele publice de echipare tehnico-edilitară se vor indica
instalaţiile proprii prevăzute prin proiect, în special cele pentru alimentare cu apă şi
canalizare.

2. Planşe pe specialităţi
2.1. Arhitectură
Piesele desenate de arhitectură vor cuprinde planşele principale privind arhitectura
fiecărui obiect, redactate la scara 1:50 sau 1:100, după cum urmează:
 - planurile cotate ale tuturor nivelurilor subterane şi supraterane, cu indicarea
funcţiunilor, dimensiunilor şi a suprafeţelor;
- planurile acoperişurilor - terasă sau şarpantă -, cu indicarea pantelor de scurgere a
apelor meteorice şi a modului de colectare a acestora, inclusiv indicarea materialelor
din care se execută învelitorile;
- secţiuni caracteristice - în special pe linia de cea mai mare pantă, acolo unde este
cazul -, care să cuprindă cota 0,00, cotele tuturor nivelurilor, înălţimile determinante
ale acoperişului - cotele la coamă şi la cornişă -, fundaţiile clădirilor învecinate la care
se alătură construcţiile proiectate;
- toate faţadele, cu indicarea materialelor şi finisajelor, inclusiv culorile, cotate şi cu
indicarea racordării la nivelul terenului amenajat;
- în situaţia integrării construcţiilor într-un front existent, se va prezenta şi
desfăşurarea stradală prin care se va arăta modul de integrare a acestora în ţesutul
urban existent.

2.2. Structura
2.2.1. Planul fundaţiilor
Se redactează la scara 1:50 şi va releva:
- modul de respectare a condiţiilor din studiul geotehnic;
- măsurile de protejare a fundaţiilor clădirilor învecinate, la care se alătură
construcţiile proiectate.
2.2.2. Detalii de fundaţii
2.2.3. Proiect de structură complet
Se prezintă pentru construcţii cu mai multe subsoluri şi cel puţin 10 niveluri.

2.3. Instalaţii
2.3.1. Schemele instalaţiilor
Se prezintă parametrii principali şi schemele funcţionale ale instalaţiilor proiectate.

2.4. Dotări şi instalaţii tehnologice

În situaţia în care investiţia urmează să funcţioneze pe baza unor dotări şi instalaţii
tehnologice, determinante pentru configuraţia planimetrică a construcţiilor, se vor prezenta:
2.4.1. Desene de ansamblu
2.4.2. Scheme ale fluxului tehnologic
Fiecare planşă prezentată în cadrul secţiunii II Piese desenate va avea în partea
dreaptă jos un cartuş, care va cuprinde: numele firmei sau al proiectantului elaborator,
numărul de înmatriculare sau numărul autorizaţiei, după caz, titlul proiectului şi al planşei,
numărul proiectului şi al planşei, data elaborării, numele, calitatea şi semnătura
elaboratorilor şi ale şefului de proiect.

B. Documentaţia tehnică pentru autorizarea executării lucrărilor de desfiinţare –

D.T.A.D.
I. Piese scrise
1. Lista şi semnăturile proiectanţilor
Se completează cu numele în clar şi calitatea proiectanţilor, precum şi cu partea din
proiect pentru care răspund.

2. Memoriu
2.1. Date generale
 Descrierea construcţiei care urmează să fie desfiinţată:
- scurt istoric: anul edificării, meşteri cunoscuţi, alte date caracteristice;
- descrierea structurii, a materialelor constituente, a stilului arhitectonic;
- menţionarea şi descrierea elementelor patrimoniale sau decorative care urmează a
se preleva;
- fotografii color - format 9 12 cm - ale tuturor faţadelor, iar acolo unde este cazul se
vor prezenta desfăşurări rezultate din asamblarea mai multor fotografii;
- descrierea lucrărilor care fac obiectul proiectului pentru autorizarea lucrărilor de
desfiinţare.

II. Piese desenate

1. Plan de încadrare în teritoriu
- planşă pe suport topografic vizat de oficiul judeţean de cadastru, geodezie şi
cartografie, întocmită la scările 1:10.000, 1:5.000, 1:2.000 sau 1:1.000, după caz.

2. Plan de situaţie a imobilelor

- planşă pe suport topografic vizat de oficiul judeţean de cadastru, geodezie şi
cartografie, întocmită la scările 1:2.000, 1:1.000, 1:500, 1:200 sau 1:100, după caz,
prin care se precizează:
o parcela cadastrală pentru care a fost emis certificatul de urbanism;
o amplasarea tuturor construcţiilor care se vor menţine sau se vor desfiinţa;
o modul de amenajare a terenului după desfiinţarea construcţiilor;
o sistematizarea pe verticală a terenului şi modul de scurgere a apelor pluviale;
o plantaţiile existente şi care se menţin după desfiinţare.

Pe planşă se vor indica în mod distinct elementele existente, cele care se desfiinţează
şi cele propuse - plan de situaţie, construcţii noi sau umpluturi de pământ, plantaţii etc.,
după caz.

3. Planul privind construcţiile subterane

Va cuprinde amplasarea acestora, în special a reţelelor de utilităţi urbane din zona
amplasamentului: trasee, dimensiuni, cote de nivel privind poziţionarea căminelor - radier şi
capac -, şi va fi redactat la scara 1:500.
În cazul lipsei unor reţele publice de echipare tehnicoedilitară se vor indica
instalaţiile proprii, în special cele pentru alimentare cu apă şi canalizare.

4. Releveul construcţiilor care urmează să fie desfiinţate

Planşele se vor redacta la o scară convenabilă - 1:100 sau 1:50 - care să permită
evidenţierea spaţiilor şi a funcţiunilor existente, cu indicarea cotelor, suprafeţelor şi a
materialelor existente:
- planurile tuturor nivelurilor şi planul acoperişului;
- principalele secţiuni: transversală, longitudinală, alte secţiuni caracteristice, după
caz;
- toate faţadele.
În situaţia în care desfiinţarea necesită operaţiuni tehnice complexe, se va prezenta
şi proiectul de organizare a lucrărilor.
Fiecare planşă prezentată în cadrul secţiunii II Piese desenate va avea în partea
dreaptă jos un cartuş care va cuprinde: numele firmei sau al proiectantului elaborator,
numărul de înmatriculare sau numărul autorizaţiei, după caz, titlul proiectului şi al planşei,
numărul proiectului şi al planşei, data elaborării, numele, calitatea şi semnătura
elaboratorilor şi ale şefului de proiect.

C. Documentaţia tehnică de organizare a execuţiei lucrărilor - D.T.O.E.

Documentaţia tehnică de organizare a execuţiei lucrărilor - D.T.O.E. este necesară în

toate cazurile în care se realizează o investiţie şi se prezintă, de regulă, împreună cu
documentaţia tehnică pentru autorizarea executării lucrărilor de construcţii, în condiţiile
legii.
Documentaţia tehnică de organizare a execuţiei lucrărilor trebuie să cuprindă
descrierea tuturor lucrărilor provizorii pregătitoare şi necesare în vederea asigurării
tehnologiei de execuţie a investiţiei, atât pe terenul aferent investiţiei, cât şi pe spaţiile
ocupate temporar în afara acestuia, inclusiv cele de pe domeniul public, după cum urmează:

I. Piese scrise
1. Lista şi semnăturile proiectanţilor
Se completează cu numele în clar şi calitatea proiectanţilor, precum şi cu partea din
proiect pentru care răspund.

2. Memoriu
Acesta va cuprinde:
- descrierea lucrărilor provizorii: organizarea incintei, modul de amplasare a
construcţiilor, amenajărilor şi depozitelor de materiale;
- asigurarea şi procurarea de materiale şi echipamente;
- asigurarea racordării provizorii la reţeaua de utilităţi urbane din zona
amplasamentului;
- precizări cu privire la accese şi împrejmuiri;
- precizări privind protecţia muncii.

II. Piese desenate

Plan general
a. la lucrările de mai mare amploare se redactează o planşă realizată conform planului
de situaţie privind amplasarea obiectivelor investiţiei, cuprinzând amplasamentul
investiţiei şi toate amenajările şi construcţiile provizorii necesare realizării acesteia;
b. la lucrările de mai mică amploare elementele de organizare a execuţiei lucrărilor vor
putea fi prezentate şi în planul de situaţie privind amplasarea obiectivelor investiţiei
al proiectului pentru autorizarea executării lucrărilor de construcţii.
Fiecare planşă prezentată în cadrul secţiunii II Piese desenate va avea în partea
dreaptă jos un cartuş, care va cuprinde: numele firmei sau al proiectantului elaborator,
numărul de înmatriculare sau numărul autorizaţiei, după caz, titlul proiectului şi al planşei,
numărul proiectului şi al planşei, data elaborării, numele, calitatea şi semnătura
elaboratorilor şi ale şefului de proiect.
 CURS 5
5.1. Calitatea în construcţii şi instalaţii
Calitatea este un concept utilizat în toate domeniile vieţii economice şi sociale având
însă semnificaţii particulare pentru fiecare tip de sector de activitate, funcţiune sau obiect
specific.
Conform SR ISO 8402:1995, calitatea reprezintă „un ansamblu de caracteristici ale
unei entități care îi conferă acesteia aptitudinea de a satisface necesități exprimate sau
implicite", iar conform SR EN ISO 9000:2005, „măsura în care un ansamblu de caracteristici
intrinseci îndeplinesc cerinţele”.
Calitatea în construcții este definită şi reglementată prin Legea 10/1995, intitulata
“Legea privind calitatea în construcții”: calitatea construcțiilor este rezultanta tuturor
performanţelor de comportare a acestora în exploatare, în scopul satisfacerii pe întreaga
durată de existenţă, a exigenţelor utilizatorilor, naturii şi colectivităţilor.
Noţiunea de controlul calităţii reprezintă totalitatea metodelor, mijloacelor şi
activităţilor cu caracter operaţional utilizate în vederea realizării cerinţelor referitoare la
calitate.
Ca urmare a acestor definiţii, se poate spune ca noţiunea de calitate este
întotdeauna asociată unui set de cerinţe / exigenţe.
Caracteristica reprezintă o trăsătură distinctivă. O caracteristică poate fi proprie sau
atribuită, respectiv calitativă sau cantitativă (ex: mărimi fizice, funcționale, senzoriale, etc).
Cerința: nevoie sau așteptare care este declarata (de exemplu într-un document), în
general implicită sau obligatorie.
5.2. Scurt istoric
Conceptul de calitate reprezintă o noţiune veche cu care oamenii au operat încă din
antichitate. În ultimul mileniu, evoluția conceptului de calitate a fost strâns legată de
evoluția omenirii, în special de cea industrială.
În anul 1750 î.Hr. noţiunea de calitate în construcţii apare în Codul lui Hammurabi
(descoperit în 1901), în care constructorul era răspunzător de calitatea şi rezistenţa operei
sale prin precizarea: "dacă se prăbuşeşte casa (construcţia) şi omoară locatarii meşterul
constructor va fi ucis".
Cel mai vechi tratat de control al calităţii, reprezentat ca un ghid al calităţii, a fost
descoperit în Egipt la Teba, datat în jurul anului 1450 î.Hr. El arăta cum un inspector
egiptean verifică perpendicularitatea unui bloc de piatră cu ajutorul unei sfori, sub privirea
celui care-l executase.
Legiferarea şi organizarea asigurării calităţii construcţiilor în ţara noastră este
prezentă mai întâi în "Memoriul despre lucrările săvârşite de Departamentul Lucrărilor
Publice" publicat la Iaşi în 1856 prin care era creată "Poliţia asupra zidirilor private" care
solicita ca:
- "toţi lucrătorii de zidiri să nu fie îngăduiţi a lucra până ... nu-şi capătă atestatul
Departamentului, doveditoriu gradului de cunoaştere ce au";
- "în viitor toate clădirile să nu se mai zidească decât cu cărămidă pe lat, iar acelea
făcute cu cărămidă pe muchie să se prefacă".
Prin elaborarea Legii nr.10/1995, privind calitatea în construcții a fost instituit
sistemul calităţii în construcții în România.

5.3. Calitatea în construcţii conform Legii 10/1995

 Activitatea de construcţii este recunoscută ca una dintre cele mai vechi preocupări
ale omului şi se materializează în medii construite în care se desfăşoară întregul sistem de
activităţi şi preocupări umane (productive, sociale, culturale etc.). Deci, mediul construit
influenţează totalitatea activităţilor materiale şi spirituale, fapt ce a condus la impunerea
garanţiei calităţii producţiei de construcţii.
Calitatea construcţiilor trebuie să fie abordată complex, ştiinţific, deoarece
implicaţiile noncalităţii sunt mult mai mari faţă de marea majoritate a celorlalte produse.
Construcţiile, ca produse ale activităţii umane, prezintă următoarele particularităţi:
- consumă un capital foarte mare;
- sunt supuse unui număr mare de factori aleatori, imprevizibili, ca urmare a duratei
mari de viaţă;
- trebuie să satisfacă necesităţile a două, trei generaţii, ceea ce face dificilă
standardizarea şi prelungeşte perioada de acumulare a experienţei necesare
perfecţionării produselor;
- cu toate perfecţionările tehnologice, se menţin lucrări cu caracter artizanal la care
calitatea este dată de calificarea şi îndemânarea executantului;
- este dificil de apreciat un raport optim între creşterea costului execuţiei pentru
îmbunătăţiri calitative şi reducerea pe această cale a costului exploatării;
- nu se admit defecte sau rebuturi (în special legate de stabilitate, rezistenţă,
durabilitate şi siguranţă în exploatare) etc.
Efecte negative provocate de calitatea deficitară de realizare a unei construcţii pot să
conducă la fenomene nedorite, precum:
- punerea în funcţiune cu întârziere a unor obiective;
- compromiterea parţială sau integrală a construcţiei, cauzată de deficienţe ascunse;
- îngreunarea executării proceselor următoare şi mărirea consumului de materiale;
- mărirea costului (cheltuieli suplimentare provocate de slaba calitate a
materialelor şi a lucrărilor).
La momentul actual, Directiva 89/106/CEE precum şi Legea nr. 10/1995 (art.5)
modificată prin Legea nr. 123/2007 stabilesc că pentru obţinerea unor construcţii de calitate
corespunzătoare sunt obligatorii realizarea şi menţinerea, pe întreaga durată de existenţă a
construcţiilor, a următoarelor 6 cerințe / exigenţe esenţiale:
1) Rezistenţă mecanică şi stabilitate: construcțiile trebuie proiectate şi executate
astfel încât încărcările susceptibile de a se exercita asupra lor în timpul construirii şi în
exploatare să nu determine nici unul din evenimentele următoare:
a) prăbușirea în întregime sau a unei parți din construcție;
b) deformații de o mărime inadmisibilă;
c) deteriorări ale unor părţi ale construcției , ale instalațiilor sau echipamentelor
înglobate ca rezultat al unor deformații importante ale structurii portante;
d) distrugeri determinate de evenimente accidentale, disproporționate ca mărime în
raport cu cauzele primare.
2) Securitate la incendiu: construcțiile trebuie sa fie proiectate şi executate astfel
încât în cazul izbucnirii unui incendiu:
a) stabilitatea elementelor portante ale construcției sa poată fi estimata pentru o
perioada determinata de timp;
b) apariția şi propagarea focului şi fumului în interiorul construcției sa fie limitate;
c) propagarea incendiului la construcțiile învecinate sa fie limitata
d) utilizatorii sa poată părăsi construcția sau sa poată fi salvați prin alte mijloace;
e) să fie luată în considerare securitatea echipelor de intervenție.
 3) Igienă, sănătate şi mediul înconjurător: construcțiile trebuie sa fie proiectate şi
executate astfel încât să nu constituie o amenințare pentru igiena şi sănătatea ocupanților
sau a vecinilor, ca urmare a:
a) degajării de gaze toxice;
b) prezentei în aer a unor particule sau gaze periculoase;
c) emisiei de radiații periculoase;
d) poluării sau contaminării apei sau solului;
e) evacuării defectuoase a apelor reziduale, a fumului şi deșeurilor solide sau lichide
f) prezentei umidității în părţi construcției sau pe suprafețele interioare ale acesteia.
4) Siguranţa în exploatare: construcțiile trebuie sa fie proiectate şi executate astfel
încât utilizarea sau funcționarea lor sa nu prezinte riscuri inacceptabile de accidentare,
precum alunecare, cădere, lovire, ardere, electrocutare, rănire ca urmare a unei explozii.
5) Protecție împotriva zgomotului: construcțiile trebuie sa fie proiectate şi executate
astfel încât zgomotul perceput de ocupanți sau de persoanele aflate în apropiere sa fie
menținut la un nivel atât de scăzut încât sa nu afecteze sănătatea acestora şi sa le permită
sa doarmă, sa se odihnească şi sa lucreze în condiții satisfăcătoare
6) Economia de energie şi izolarea termică: construcțiile şi instalațiile lor de încălzire,
răcire şi ventilare trebuie sa fie proiectate şi executate astfel încât consumul de energie
necesar pentru utilizarea construcției sa rămână scăzut în raport cu condițiile climatice
locale, însa fără a afecta confortul termic al ocupanților.

Legea 10/1995 se aplică construcţiilor de orice categorie şi instalaţiilor aferente

acestora, precum şi lucrărilor de modernizare, modificare, transformare, consolidare şi de
reparaţii ale acestora. Sunt exceptate clădirile pentru locuinţe cu parter şi parter plus un etaj
şi anexele gospodăreşti situate în mediul rural şi în satele ce aparţin oraşelor, precum şi
construcţiile provizorii.
5.4. Sistemul calităţii în construcţii
Legea instituie sistemul calităţii în construcţii, care să conducă la realizarea şi
exploatarea unor construcţii de calitate corespunzătoare, în scopul protejării vieţii
oamenilor, a bunurilor acestora, a societăţii şi a mediului înconjurător.
Sistemul calităţii în construcţii reprezintă ansamblul de structuri organizatorice,
responsabilităţi, regulamente, proceduri şi mijloace, care concură la realizarea calităţii
construcţiilor în toate etapele de concepere, realizare, exploatare şi post-utilizare a
acestora.
Sistemul calităţii în construcţii cuprinde următoarele componente:
1) Reglementari tehnice - se stabilesc prin regulamente şi proceduri care au
drept obiect:
- concepția, calcului şi alcătuirea construcțiilor;
- execuția construcțiilor;
- exploatarea construcțiilor;
- stabilirea condițiilor minime de calitate;
- stabilirea modului de determinare şi verificare a calităţii.
2) Calitatea produselor:
- se realizează prin grija producătorului;
- este obligatorie pentru produsele care condiționează realizarea cerințelor;
- se interzice folosirea de produse fără certificarea calităţii lor.
3) Agrementele tehnice:
- pentru produse, procedee şi echipamente noi în construcții;
- stabilesc aptitudinea de utilizare , condiţiiIe de fabricație, de transport, de depozitare, de
punere în opera şi de întreținere a acestora.
4) Verificare proiectelor, execuției lucrărilor, expertizarea proiectelor şi a
construcțiilor:
- proiecte - specialiști atestați, verificatori de proiecte;
- execuție - diriginți de specialitate autorizați, agenți economici de
consultanta specializați;
- expertizare - experți tehnici atestați.
5) Conducerea şi asigurarea calităţii:
- obligatorie precum toți factorii participanți la conceperea, realizarea şi exploatarea
construcției;
- implica o strategie adecvata şi masuri specifice pentru garantarea calităţii
- agenții economici care executa lucrări în construcții asigura nivelul de calitate prin:
- personal propriu
- responsabili tehnici cu execuția, atestați
- sistem propriu de asigurare a calităţii.
6) Autorizarea şi acreditarea laboratoarelor:
- autorizare-obligatorie, conform prevederilor legale;
- acreditare-facultativa, conform prevederilor legale.
7) Activitatea metrologică:
- etalonare;
- verificare şi menținere în funcțiune a mijloacelor de măsură şi control.
8) Recepția construcțiilor:
- certificarea realizării lucrărilor prin examinare nemijlocita, în conformitate cu
documentația de execuţie şi cu documentele cuprinse în cartea tehnică a construcţiei;
cartea tehnică a construcţiei cuprinde documentaţia de execuţie şi documente privitoare la
realizarea şi exploatarea acesteia. Ea se întocmeşte prin grija investitorului şi se predă
proprietarului construcţiei, care are obligaţia să o păstreze şi să o completeze la zi;
prevederile din cartea tehnică a construcţiei referitoare la exploatare sunt obligatorii pentru
proprietar şi utilizator;
- se efectuează de către investitor - proprietar în prezenta proiectantului şi a executantului.
9) Urmărirea comportării în exploatare:
- se face pe toata durata de existenta a construcţiilor în scopul menținerii
cerințelor;
- intervențiile se fac numai pe baza de proiect avizat de proiectantul inițial sau expertiza
- investigarea mijloace de observare şi măsurare specifice;
- se fac notari în jurnalul evenimentelor.
10) Post-utilizarea construcțiilor:
- dezafectare, demontare, demolarea construcțiilor;
- recondiționarea şi refolosirea produselor recuperabile;
- reciclarea deșeurilor cu asigurarea protecției mediului potrivit legii.
11) Controlul de stat al calităţii în construcții:
- inspecții ISC privind existenta şi respectarea sistemului calităţii în construcții;
- aplicarea unitara a prevederilor legale în domeniul calităţii construcțiilor.

Factorii implicaţi în realizarea sistemului calităţii în construcţii formează o mulţime

eterogenă de persoane şi/sau organizaţii între care sunt definite prin lege sau se
stabilesc ad-hoc diverse relaţii şi condiționări, multiple şi diverse. Calitatea unei
construcţii este rezultatul acţiunii acestei mulțimi eterogene de factori şi anume:
- Investitorii: sunt persoane fizice sau juridice care finanţează şi realizează investiţii sau
intervenţii la construcţiile ;
- Proiectanţii;
- Executantul lucrărilor de construcţii;
- Furnizorii de materiale, produse, echipamente şi utilaje;
- Organizaţii şi persoane ce furnizează diferite servicii: asociaţii profesionale din
construcţii, consultanţi, experţi tehnici, verificatori de proiecte, responsabili tehnici cu
execuţia, diriginţi de şantier, laboratoare de încercări s.a.;
- Autorităţi publice locale şi centrale (ministere);
- Inspectoratul de Stat în Construcţii;
- Proprietarii construcţiilor;
- Administratorii şi utilizatorii construcţiilor.
Pentru asigurarea calităţii în construcţii, legea prevede o serie de obligaţii
pentru fiecare dintre aceşti factori implicaţi.
Astfel, investitorii au ca obligaţii principale:
o stabilirea nivelului calitativ ce trebuie realizat prin proiectare şi execuţie pe
baza reglementărilor tehnice, precum şi a studiilor şi cercetărilor efectuate;
o obţinerea acordurilor şi a avizelor prevăzute de lege, precum şi a autorizaţiei
de construire;
o asigurarea verificării proiectelor prin specialişti verificatori de proiecte
atestaţi;
o asigurarea verificării execuţiei corecte a lucrărilor de construcţii prin diriginţi
de specialitate sau agenţi economici de consultanţă specializaţi, pe tot
parcursul lucrărilor;
o asigurarea recepţiei lucrărilor de construcţii la terminarea lucrărilor şi la
expirarea perioadei de garanţie;
o întocmirea cărţii tehnice a construcţiei şi predarea acesteia către proprietar;
Proiectanţii:
o precizarea prin proiect a categoriei de importanţă a construcţiei;
o asigurarea prin proiecte şi detalii de execuţie a nivelului de calitate
corespunzător cerinţelor esenţiale, cu respectarea reglementărilor tehnice şi
a clauzelor contractuale;
o prezentarea proiectelor elaborate în faţa specialiştilor verificatori de proiecte
atestaţi, stabili ti de către investitor, precum şi soluţionarea neconformităţilor
şi neconcordanţelor semnalate;
o elaborarea caietelor de sarcini, a instrucţiunilor tehnice privind execuţia
lucrărilor, exploatarea, întreţinerea şi reparaţiile, precum şi, după caz, a
proiectelor de urmărire privind comportarea în timp a construcţiilor;
o stabilirea, prin proiect, a fazelor de execuţie determinate şi participarea pe
şantier la verificările de calitate legate de acestea;
o participarea la întocmirea cărţii tehnice a construcţiei şi la recepţia lucrărilor
executate.
Executantul lucrărilor de construcţii:
o sesizarea investitorilor asupra neconformităţilor şi neconcordanţelor
constatate în proiecte, în vederea soluţionării;
o începerea execuţiei lucrărilor numai la construcţii autorizate în condiţiile legii
şi numai pe bază şi în conformitate cu proiecte verificate de specialişti
atestaţi;
o asigurarea nivelului de calitate corespunzător cerinţelor esenţiale;
 o convocarea factorilor care trebuie să participe la verificarea lucrărilor ajunse
în faze determinante;
o soluţionarea neconformităţilor, a defectelor şi a neconcordanţelor apărute în
fazele de execuţie;
o utilizarea în execuţia lucrărilor numai a produselor şi a procedeelor prevăzute
în proiect, certificate sau pentru care există agremente tehnice;
o sesizarea, în termen de 24 de ore, a Inspecţiei de stat în construcţii, lucrări
publice, urbanism şi amenajarea teritoriului în cazul producerii unor
accidente tehnice în timpul execuţiei lucrărilor;
o remedierea, pe propria cheltuială, a defectelor calitative apărute din vina sa,
atât în perioada de execuţie, cât şi în perioada de garanţie stabilită potrivit
legii;
Furnizorii au obligaţia de a furniza doar acele materiale, produse,
echipamente, utilaje, etc. care întrunesc toate condiţiile de calitate impuse prin
proiect, au certificat de calitate recunoscut de legislaţia română şi europeană în
vigoare.
Asociaţiile profesionale din construcţii grupează specialiştii din domeniu,
pentru a le reprezenta interesele în relaţia cu statul şi cu celelalte grupări
profesionale din ţară sau străinătate. Asociațiile profesionale se implică în
activităţi de: reglementare (participă la elaborarea normelor), control
(autocontrol) şi garantare a calităţii, iniţiativă legislativă în domeniu; partener social
în dialogul cu autorităţile statului, reprezentare externă (schimb de
experienţă,recunoaştere a competenţei şi diplomelor).
Specialiștii verificatori de proiecte atestați răspund în mod solidar cu
proiectantul în ceea ce privește asigurarea nivelului de calitate corespunzător
cerințelor proiectului.
Responsabilii tehnici cu execuția atestați răspund, conform atribuțiilor ce le
revin, pentru realizarea nivelului de calitate corespunzător cerințelor, la lucrările de
construcții pentru care sunt angajați.
Experții tehnici atestați, angajați pentru expertizarea unor proiecte, lucrări de
construcții sau construcții aflate în exploatare, răspund pentru soluțiile date.
Autorităţile publice locale şi centrale au rol în:
o procesului de recepţie a lucrărilor de construcţii;
o procesului de autorizare a lucrărilor de construcţii.
o implicarea indirectă prin implementarea locală a politicilor şi programelor de
dezvoltare durabilă, în reglementarea urbanistică, etc.
Inspecţia de stat în construcţii precum şi celelalte organisme similare cu
atribuţii stabilite prin dispoziţii legale răspund de exercitarea controlului statului cu
privire la aplicarea unitară a prevederilor legale în domeniul calităţii construcţiilor, în
toate etapele şi componentele sistemului calităţii în construcţii, precum şi de
constatarea contravenţiilor, aplicarea sancţiunilor prevăzute de lege şi, după caz, de
oprirea lucrărilor realizate necorespunzător.
Proprietarii construcţiilor au următoarele obligaţii principale:
o efectuarea la timp a lucrărilor de întreţinere şi de reparaţii care le revin;
o păstrarea şi completarea la zi a cărţii tehnice a construcţiei şi predarea
acesteia, la înstrăinarea construcţiei, noului proprietar;
o asigurarea urmăririi comportării în timp a construcţiilor;
o efectuarea de lucrări de reconstruire, consolidare, transformare, extindere,
desfiinţare parţială, precum şi de lucrări de reparaţii ale construcţiei numai
 pe bază de proiecte întocmite de către persoane fizice sau persoane juridice
autorizate şi verificate potrivit legii;
Administratorii şi utilizatorii construcţiilor au următoarele obligaţii principale:
o folosirea construcţiilor conform instrucţiunilor de exploatare prevăzute în
cartea tehnică a construcţiei;
o efectuarea la timp a lucrărilor de întreţinere şi de reparaţii care le revin
conform contractului;
o efectuarea de lucrări de intervenţie la construcţia existentă numai cu acordul
proprietarului şi cu respectarea prevederilor legale;
o efectuarea urmăririi comportării în timp a construcţiilor conform cărţii
tehnice a construcţiei şi contractului încheiat cu proprietarul;
o sesizarea, în termen de 24 de ore, a Inspecţiei de stat în construcţii, lucrări
publice, urbanism şi amenajarea teritoriului, în cazul unor accidente tehnice
la construcţiile în exploatare.

Verificarea calităţii lucrărilor se face în scopul confirmării corespondenţei acestora

cu proiectul, cu prescripţiile tehnice specifice, în limitele indicatorilor de calitate şi a
abaterilor admisibile, prevăzute de acestea.
Se efectuează verificări :
a) pe parcursul executării, pentru toate categoriile de lucrări ce compun obiectele de
investiţii, înainte ca ele să devină ascunse prin acoperire cu (sau înglobate în) alte
categorii de lucrări sau elemente de construcţii;
b) la terminarea unei faze de lucru ;
c) la recepţia preliminară a obiectivelor, ce fac parte dintr-un obiectiv de investiţii.

Frecvenţele verificărilor sunt menţionate în prescripţiile tehnice specific. In cazuri

speciale, este interzisa executarea de lucrări care să înglobeze sau să ascundă defecte ale
structurilor de rezistenţă sau care să împiedice accesul şi repararea corectă sau
consolidarea acestora.
Procedee de verificare
In funcţie de momentul efectuării verificărilor acestea se referă la :
a) determinarea — prin măsurători — a corespondenţei elementelor verificate cu
prevederile proiectului, din punct de vedere al poziţiilor, dimensiunilor şi modului de
rezemare;
b) existenţa documentelor de atestare a calităţii materialelor semiprefabricatelor,
prefabricatelor şi aparatelor utilizate ;
c) efectuarea încercărilor şi probelor impuse de proiecte şi prescripţiile tehnice şi
întocmirea documentelor cu rezultatele acestora precum şi a proceselor verbale de
lucrări ascunse;
d) examinarea existenţei şi conţinutului documentaţiei şi proceselor verbale
menţionate mai sus precum şi a sintezelor şi concluziilor acestora ;
e) verificarea directă prin sondaj şi efectuarea de încercări suplimentare în vederea
formării convingerii organelor de control şi comisiilor de recepţie asupra
corectitudinii şi valabilităţii documentelor încheiate anterior.

Nerespectarea prevederilor legale privind calitatea în construcții se poate materializa in:

- pierderi de timp şi bani pentru remedierea greșelii;
- suportarea cheltuielilor pentru expertize tehnice, determinări de laborator;
- pierderea bunului renume;
 - amenzi contravenționale sau penale;
- pedepse cu privare de libertate.
Un accent deosebit este pus în lege pe disciplina şi responsabilitatea factorilor
implicați în realizarea construcțiilor. Astfel, proiectantul, specialistul verificator de proiecte
atestat, fabricanții şi furnizorii de materiale şi produse pentru construcții, executantul,
responsabilul tehnic cu execuția atestat, dirigintele de șantier, expertul tehnic atestat
răspund potrivit obligațiilor ce le revin pentru viciile ascunse ale construcției, ivite intr-un
interval de 10 ani de la recepția lucrării, precum şi după împlinirea acestui termen, pe toata
durata de existenta a construcției, pentru viciile structurii de rezistenta rezultate din
nerespectarea normelor de proiectare şi execuție în vigoare la data realizării ei.
Legea prevede o serie de contravenţii şi infracţiuni precum şi amenzile sau pedepsele
privative de libertate în diferite cazuri, cum ar fi:
- executarea de modificări la construcţie ori demolarea acesteia cu încălcarea
prevederilor referitoare la autorizarea şi executarea acesteia;
- realizarea de construcţii fără proiecte sau pe bază de proiecte neverificate de
specialişti atestaţi conform prevederilor legale;
- proiectarea, verificarea, expertizarea, realizarea unei construcţii ori executarea de
modificări a acesteia, fără respectarea reglementărilor tehnice privind stabilitatea şi
rezistenţa;
- continuarea lucrărilor de construcţii executate necorespunzător şi oprite prin
dispoziţii ale organelor de control, în toate cazurile în care acestea le afectează
rezistenţa şi stabilitatea.
Bibliografie

[1] I. Santai, Teoria generală a dreptului, Sibiu: Editura Alma Mater, ISBN-978-973-632-548-
9, 2009.

[2] I. Craiovan, Teoria generală a dreptului, Craiova: Editura Sibila, ISBN-9739896421, 1999.

[3] ICE, http://www.eurocodes.co.uk/.

[4] E. Antohie, Economia lucrărilor de construcţii, Iaşi: Ed. Societăţii Academice "Matei-Teiu
Botez", 2009.