BRONȘITA ACUTĂ

Definiție: Bronșita acuta este o inflamatție acuta a mucoasei bronșice, interesând de

obicei bronhiile mari și mijlocii si frecvent traheea (traheobronsita).

Etiopatogenie: Poate fi provocata de factori infectiosi (virusuri, bacterii, pneumococi,

stafilococi, streptococi, Haemophilus influenzae); factori alergici; inhalarea unor substante
iritante (clor, amoniac, gaze de lupta, fum de tutun etc.).
Cele mai importante cauze favorizante sunt: frigul, fumul, praful, umiditatea, excesul
de tutun, eforturile vocale. Bronsita acuta se întâlneste frecvent în numeroase boli: tuberculoza
pulmonara, dilatatia bronhiilor, cancerul bronhopulmonar, gripa etc.

Anatomie patologica: edem si hiperemie a mucosei (culoare rosiatica), cu secretie mucoasa

sau mucopurulenta.

Simptome: aspectul clinic este de rinobronsita cu evolutie în trei faze:

 o faza de coriza sau catar rinofaringian care dureaza 1-3 zile (usoara ascensiune termica,
jena la deglutitie, arsura sau înfundare a nasului);
 o faza de cruditate sau uscata, care dureaza 2-3 zile, cu tuse uscata, spasmodica, durere
vie retrosternala, uneori febra moderata si voce ragusita;
 o faza de coctiune sau productiva, cu tuse însotita de expectoratie mucoasa sau
mucopurulenta si raluri difuze. Boala dureaza 1-2 saptamâni.

Forme clinice: bronsita acuta comuna (forma descrisa); bronsita difuza (bronsiolita), care
intereseaza bronhiile mici, periferice si se însoteste de dispnee marcata si de alterare a starii
generale; bronsita hemoragica, traheita, care se manifesta prin dureri si arsura retrosternala
continua.

Tratamentul: consta în combaterea focarelor septice, sinuzale si rinofaringiene, combaterea

componentei alergice (Nilfan, Feniramin - 1 - 3 tabelte/zi) si antibiotice în formele servere si la
bolnavii debilitati. Se administreaza de obicei Tetraciclina (1-2 g/zi) si, dupa caz, Penicilina.
Simptomatic, se administreaza în faza de cruditate calmante ale tusei (Calmotusin, Codenal,
Tusomag, Tusan); antipiretice, analgezice (Acalor, Acid acetilsalicilic sau Aminofenazona) si
dezinfectante nazofaringiene, iar în faza de coctiune: expectorante (sirop expectorant, tablete
expectorante, bauturi calde, infuzie de tei sau de specii pectorale).

1
 PNEUMONIA PNEUMOCOCICĂ

Definite: pneumonia pneumococica sau pneumonia franca lobara este o pneumopatie acuta,
provocata de penumococ, care afecteaza un lob, debuteaza acut si are evolutie ciclica.

Etiopatogenie: boala este provocata de pneumococ, care poate fi gasit frecvent la

indivizi sanatosi, ca saprofit, în cavitatea bucala si în faringe. La bolnavi se gaseste la nivelul
plamânului si în sputa. Boala apare mai frecvent la barbati, în special iarna.
Cauzele favorizante sunt: frigul, umiditatea, alcoolismul, oboseala fizica sau psihica,
unele boli cronice ca insuficienta cardiaca, ciroza, diabetul zaharat. Se pare ca mucoasa cailor
aeriene superioare, ar avea o imunitate naturala fata de pneumococ. Probabil ca unele infectii
virotice ale cailor aeriene, micsoreaza aceasta rezistenta. De altfel, pneumonia este aproape
totdeauna secundara unei gripe, corize, laringite etc.

Anatomia patologica: arata o localizare predilecta pentru lobii inferiori si plamânul drept.
Boala debuteaza printr-un stadiu de congestie alveolara, urmat de stadiul asa numitei "hepatizatii
rosii", regiunea afectata fiind asemanatoare ficatului, iar alveolele fiind pline cu un exsudat format
din fibrina, leucocite si hematii. Daca boala se vindeca, exsudatul se resoarbe, iar daca se
agraveaza, poate aparea transformarea purulenta, aspectul fiind denumit "hepatizatie cenusie" .

Simptomatologie: boala apare la individ în plina sanatate, în zilele premergatoare exista

adeseori o discreta infectie rinofaringiana, cu astenie si cefalee, sensibilitate la frig. Debutul este
brutal, putând fi bine precizat de bolnav, datorita frisonului unic, intens, generalizat, durând 1/2
- 2 ore, junghiului toracic submamelonar sau posterior, datorat interesarii pleurei parietale si
ascensiunii febrile bruste pâna la 40°.
În perioada de stare, care se instaleaza la câteva ore dupa debut, fata devine vultuoasa,
adica rosie, congestionata, mai intens pe partea bolnava, cu buze usor cianotice si vezicule de
herpes în jurul buzelor si uneori al narilor. Tusea este chinuitoare si uscata la început, apoi cu
expectoratie rosie-ruginie, vâscoasa si aderenta. Apare dispneea (30 - 40 de respiratii/min.).
Examenul fizic pune în evidenta, începând din ziua a doua, un sindrom de condensare
pulmonara (vibratii vocale exagerate, matitate, raluri crepitante si suflu tubar).
Temperatura se mentine "în platou", însotita de transpiratii abundente, cu inapetenta si sete
vie. Limba este alba, saburala, uscata si arsa în formele grave; urinele sunt rare, reduse si închise
la culoare. Examenul sângelui evidentiaza hiperfibrinemie (6-7 g), leucocitoza cu polinucleoza si
viteza de sedimentare mult accelerata. Examenul citobacteriologic al sputei pune în evident
pneumococul.
Examenul radiologic: confirma diagnosticul clinic, indicând o opacitate cu topografie
lobală sau segmentara, uneori triunghiulara, cu vârful în hil.

Evolutie: înaintea descoperirii antibioticelor, care au modificat aspectul clinic si evolutia,

perioada de stare dura 7-9 zile, dupa care aparea criza, precedata de o agravare a starii generale,
cu delir si crestere a temperaturii. Criza marca vindecarea bolnavului, se instala în câteva ore si
cuprindea o criza termica (temperatura coborând chiar sub 37°), sudorala (transpiratie
abundenta), urinara (poliurie) si sanguina (revenire la normal a leucocitozei).
De la introducerea antibioticelor, înca din ziua a doua, temperatura revine la 37°, fara
influentarea semnelor fizice si radiologice. Criza apare tot în ziua a noua, dar este numai urinara.
Dupa criza, semnele fizice mai dureaza câteva zile, în timp ce semnele radiologice pot persista mult
timp.

2
 Complicatii:
 pleurezie serofibrinoasa, care poate aparea fie în cursul evolutiei bolii
(parapneumonica), fie dupa criza
(metapneumonica);
 pleurezie purulenta, abces sau gangrena pulmonara; complicatii cardiovasculare
(fibrilatie atriala, colaps, edem pulmonar, flebite); diverse (otite, meningite,
peritonite, hepatite, nefrite, artrite).
Complicatiile afecteaza în special bolnavii vârstnici, debilitati sau cu boli preexistente.

Prognosticul în general este bun, dar este influentat totusi de vârsta, teren, complicatii si
virulenta germenului.

Diagnosticul este usor de pus în formele tipice, dupa debutul brutal cu frison, junghi
toracic si febra mare, sindromul de condensare si imaginea radiologica.
Examenul sputei permite, uneori, diagnosticul de tuberculoza pulmonara sau de neoplasm, în
pneumoniile care se repeta, mai ales în acelasi segment pulmonar, trebuie sa se caute un neoplasm
bronsic sau o supuratie pulmonara cronica.
Forme clinice:
 Pneumonia copilului se caracterizeaza adeseori prin junghi abdominal si varsaturi,
simulând o urgenta
abdominala.
 Pneumonia batrânului este grava, semnele sunt discrete, febra redusa, dominând apatia
si inapetenta.
 Pneumonia indivizilor tarati, debilitati de boli preexistente, este de asemenea grava.
Astfel, alcoolicii fac frecvete crize de delirium tremens, diabeticii coma, ciroticii icter
grav, nefriticii coma uremica.
 Pneumonia mixta, este o pneumonie virala suprainfectata bacterian.
 Congestiile pulmonare sunt sindroame clinice asemanatoare pneumoniei pneumo-
cocice si reprezinta forme clinice, în care procesul inflamator este redus la primul stadiu (de
congestie alveolara). De aceea, se mai numesc si "pneumonii abortive".
 Congestiile pulmonare reprezinta astazi, când frecventa pneumoniei în forma tipica a
scazut mult, cele mai întâlnite peumonii acute bacteriene. Se cunosc mai multe forme:
 congestia pulmonara propriu-zisa, care este de fapt o "pneumonie abortiva", provocata de
pneumococ, cu debut mai putin brutal decât al pneumoniei, cu temperatura moderata,
simptomatologie stearsa si sindrom de condensare uneori absent.
 congestia pleuro-pulmonara este o pneumonie usoara, cu participare pleurala.
 corticopleuritele prezinta semne discrete de pneumonie si pleurita.

Tratamentul : este igieno-dietetic, etiologic si simptomatic.
 Tratamentul igieno-dietetic: repaus la pat în perioada febrila si înca 6-l0 zile dupa
defervescenta, într-o camera luminoasa, bine aerisita, la o temperatura potrivita (20°); regim
hidro-zaharat, bogat în vitamine, sucuri de fructe, siropuri, ceai, lapte.
Progresiv, se va trece la regimul lacto-fainos-zaharat si apoi la o alimentatie mai substantiala. În
timpul perioadei febrile, se va asigura hidratarea suficienta a bolnavului. O atentie deosebita se
va acorda igienei bucale, prin îndepartarea reziduurilor, gargarisme, ungerea mucoaselor cu
glicerina boraxata - si igienei tegumentelor - prin spalare cu apa calda si frictiuni cu alcool metolat.
 Tratamentul etiologic se adreseaza agentului cauzal, în speta penumococului, care este
sensibil la Penicilina, Ampicilina, Tetraciclina, Eritromicina si Seprtrin (Biseptol). Tratamentul
trebuie individualizat în functie de forma clinica si sensibilitatea la antibiotice. Când nu exista date
pentru stabilirea diagnosticului etiologic, se începe tratamentul cu Tetraciclina (2,5 - 4 g/zi, oral, în
4 prize, timp de 6 - 8 zile), care este activa fata de majoritatea agentilor patogeni. în aceste cazuri,

3
se poate utiliza si Ampicilina (oral, 2-4 g/zi, timp de 8 - 10 zile) sau Septrin (Biseptol) - amestec de
trimetoprim si sulfametoxazol (4 comprimate/zi, oral, în 2 prize, timp de 4 - 8 zile). Penicilina G
este antibioticul de electie, deoarece nu exista tulpini de pneumococ rezistente la Penicilina (1 600
000 - 6 000 000 u.i./zi, i.m. la 4 - 6 ore, timp de 4 - 8 zile, continuându-se administrarea înca 72 de
ore dupa defervescenta; la batrâni si bolnavi tarati, se mai continua câteva zile).
Bolnavilor alergici la Penicilina, li se administreaza Eritromicina (2-3 g/zi, în 4 prize, timp de
4 - 8 zile). Tetraciclina, Doxicilina sau Septrin. Sulfamidele, desi active, sunt mai putin utilizate.
în cazuri severe se pot asocia doua antibiotice sinergice. Nu se administreaza Streptomicina, fiind
mai putin activa si putând selectiona mutante rezistente si masca o tuberculoza.
 Tratamentul simptomatic. Febra se combate numai în caz de hipertermie, cu comprese
umede alcoolizate. De obicei febra cedeaza usor la tratamentul etiologic. Junghiul toracic se
combate cu antinevralgice, Algocalmin, Antidoren. Agitatia, delirul si insomnia se corecteaza cu
barbiturice, Cloralhidrat (2-3 g/24 de ore) si Bromoval. în caz de cianoza si dispnee se
administreaza oxigen. Tusea se combate cu Calmotusin, Tusomag si Codenal. La vârstnici si tarati
se administreaza cardiotonice sau analeptice cardiorespiratorii.