CURS I

LIT. COMPARATĂ
RENAŞTEREA

Renașterea a fost o mișcare culturală care s-a manifestat în secolele XIV-XVII. Renaşterea
apare apare ca o epoca de afirmare deplina a omului şi de o impresionantă înflorire a artelor.
Renaşterea a debutat în Italia, în perioada Evului Mediu Târziu și, ulterior, s-a răspândit în
restul Europei. Istoricii susțin că Renașterea a fost perioada de tranziție dintre Evul Mediu și Istoria
Modernă. În decursul Renașterii, un rol important avandu-l oamenii de cultură. În acest timp, omul
recăpăta conștiința de sine ca individ, după o lungă perioadă de anihilare filozofică a
personalității.

 Condiţii istorice şi sociale:

- dezvoltarea comerţului şi a meşteşugurilor;

- înflorirea oraşelor, mai ales înflorirea economică şi spirituală a Toscanei şi a Florenţei;

- condiţia privilegiată a Italiei: linistea asigurată de triumful Franţei în Războiul de 100 de Ani

- inventarea tiparului

- marile descoperiri geografice: la 12 octombrie 1492, Cristofor Columb debarcă pe

insula Guanahani din arhipelagul insulelor Bahamas și descoperă, astfel, America.

Baza spirituală a Renașterii a constituit-o Umanismul.

Caracteristici:
- libertatea, demnitatea şi perfectibilitatea fiinţei umane;
- încrederea acordată raţiunii;
- idealul de ,,om universal” - cultivarea armonioasă nu numai a spiritului, dar și a corpului.
- armonia dintre om şi natură;
 Reprezentanți importanți ai Renaşterii au fost:
- Italia: F. Petrarca, G. Boccaccio
- Franţa: M. Montaigne
- Anglia: W. Shakespeare
- Spania: Cervantes
 Giovanni Boccaccio (1313-1375) este considerat cel mai mare prozator al Renaşterii
italiene, cunoscător al Antichităţii.
Decameronul (gr. – zece zile) reprezintă prima realizare artistică în proză a literaturii
moderne. Titlul şi numele personajelor, tot greceşti, arată noile orientări ale umanismului către
cultura greacă antică. Cu povestirile din Decameronul, Boccaccio a influențat dezvoltarea literaturii
italiene şi europene și a creat modelul genului de nuvelă, reluat de multi scriitori europeni.
Boccaccio preia formula povestirii în ramă, imaginând zece tineri (şapte femei şi trei
bărbaţi) care, de teama ciumei ce bântuia Florenţa, se retrag la o vilă din afara oraşului şi, spre a face
ca timpul să se scurgă mai frumos, spune fiecare zilnic (cu excepția zilelor de vineri și sâmbătă,
dedicate practicilor religioase) câte o poveste, timp de zece zile, pe o temă prestabilită, propusă de
fiecare dată de ,,regele” sau ,,regina” grupului, aleși prin rotație. La sfârșitul zilei, cele zece povestiri
sunt urmate de un canzone (un recitativ în formă poetică) și de dans.
Dintre cele o sută de povestiri rezultate, unele sunt vesele, pline de umor, altele sunt tragice,
dar toate slăvesc în spirit renascentist viaţa şi iubirea, îndemnând la trăire plenară.
Decameronul reprezintă o oglindă realistă a vieţii din Florenţa secolului al XIV-lea. Satira
lui Boccaccio vizează prostia, lăcomia, desfrâul, dar mai ales ipocrizia, atacurile îndreptându-se
împotriva femeilor din burghezia bogată, a clericilor şi a negustorilor. Ridiculizand deopotrivă şi
viclenia, şi prostia, acţiunea celor mai multe nuvele se leagă de felul cum un păcălitor l-a indus în
eroare pe un naiv. Totuşi, în unele nuvele sunt înfăţişate exemple de virtute şi de măreţie sufletească.