TEHNICA DE NECROPSIE LA PĂSĂRI

Examenul exteriorului:
- presupune examenul orificiilor naturale şi al mucoaselor aparente, globului ocular, pene şi
foliculi plumiferi, verificarea integrităţii razelor osoase, a formei şi volumului
articulaţiilor, consemnează prezenţa deformărilor abdominale.

Poziţionarea cadavrului:
- toate păsările, indiferent de talie se aşează în decubit dorsal.

Inciziile cutanate premergătoare jupuirii:

- penele de pe regiunile ventrale ale corpului se umezesc cu apă sau soluţii dezinfectante în
scopul prevenirii inhalării a diverselor materiale care se ridică odată cu deplumarea
- deplumarea se face pe regiunile ventrale ale corpului, pentru a uşura practicarea liniilor de
incizie cutanată (atenţie la cadavrele mai vechi la care datorită deshidratării, pielea devine
mai fragilă şi se rupe odată cu penele) şi pentru o mai bună examinare a pielii şi foliculilor
plumiferi.
- prima secţiune porneşte de la zona ventrală a ciocului şi continuă pe linia mediană a
gâtului, a zonelor pieptului şi abdomenului, până la orificiul cloacal; secţiunea
longitudinală se completează cu o două secţiuni care pornesc de la feţele interne ale
membrelor inferioare, intersectând secţiunea longitudinală caudal de vârful sternului;
aceleaşi tipuri de secţiuni se pot practica opţional în dreptul aripilor; jupuirea se face pe o
suprafaţă cât mai amplă; după jupuire se trece la examinarea ţesutului conjunctiv
subcutanat şi a formaţiunilor subcutanate (timusul la păsările tinere este dispus sub formă
de lobuli izolaţi în imediata vecinătate a venelor jugulare).

Deschiderea cavităţii celomice:

- incizia peretelui abdominal de la extremitatea caudală a sternului până la cloacă
- două secţiuni divergente urmărind marginile hipocondrului până la ilium; se continuă cu
secţionarea segmentelor costale ale coastelor, până în dreptul articulaţiei centurii scapulare
(articulaţia scapulo-humero-claviculară)
- se secţionează musculatura care acoperă articulaţia centurii scapulare, se deschide
articulaţia şi se ridică astfel sternul şi musculatura pectorală.
- după deschiderea cavităţii celomice se trece la examinarea generală (colecţii, depozite), se
apreciază topografia organelor şi se examinează sacii aerieni abdominali.

Eviscerarea cavităţii celomice:

- se realizează potrivit planurilor anatomice în următoarea ordine: deschiderea şi examinarea
cavităţii pericardice, eviscerarea cordului, ficat, splină, eviscerarea tubului digestiv,
eviscerarea aparatului genital (ovar şi oviduct la femele, testicule la masculi), eviscerarea
pulmonilor
- eviscerarea tubului digestiv se face astfel: piesa formată din cavitate bucală, faringe, esofag şi
ingluvium (guşă) rămâne la carcasă (nu se eviscerează, evitându-se denaturarea raporturilor
anatomice cu structurile învecinate); toate segmentele acestei piese se examinează in situ prin
secţionare longitudinală; al doilea segment se eviscerează, fiind format din proventricul,
ventricul, duoden şi pancreas; ultimul segment al tubului digestiv se eviscerează, fiind
reprezentat de jejun, cecumuri, rect, cloacă şi bursă Fabricius (în jurul orificiului cloacal se
practică o secţiune circulară premergătoare eviscerării ultimei piese a tubului digestiv).
- aparatul respirator se examinează astfel: segmentul format din cavităţi nazale, faringe, trahee
nu se eviscerează, fiind examinat in situ (secţiune longitutinală pornind de la faringe, laringe şi
trahee); eviscerarea pulmonilor presupune secţionarea traheei anterior bifurcaţiei bronhiilor şi
decolarea pulmonilor din fosele costale cu ajutorul unui instrument chirurgical netăios;
examinarea sacilor aerieni se face la carcasă, punându-se accent pe evaluarea sacilor aerieni
abdominali.
- eviscerarea aparatului genital: ovarul se eviscerează separat, la fel şi oviductul; operaţiunea se
recomandă la păsările în plină perioadă de ouat, atunci când aceste organe ating maximum de
dezvoltare; manopera nu se impune la femelele impubere şi la cele în afara perioadelor de
ouat; testiculele se pot eviscera opţional
- rinichii şi ureterele nu se eviscerează (în condiţiile în care se optează pentru eviscerare se are
în vedere fragilitatea parenchimului renal şi dificultăţile pe care le are examinatorul pentru a
extrage rinichii din fosele renale).

Examinarea carcasei:
- examinarea nervilor: se recomandă disecţia şi examinarea n. sciatic şi a plexului axilar în
vederea expunerii îngroşărilor sau modificărilor de culoare specifice bolii Marek
- examinarea sinusului infraorbitar: se secţionează maxilarul (porţiunea superioară a
ciocului) înaintea unghiului intern al ochilor
- examinarea musculaturii interesează zonele bine reprezentate (regiunea pectorală şi cea a
coapselor), se practică secţiuni perpendiculare pe axul longitudinal al fibrelor
- examinarea articulaţiilor se face după acelaşi principiu ca la mamifere.

Deschiderea cavităţii craniene şi medulare:

- urmează aceleaşi principii ca şi în cazul mamiferelor.