FELIX OSTROVSCHI Fenomenul Pitesti sau experimentul reeducirii Din pacate, spatiul acestei lucrari nu ne permite si dezvoltam pe larg evenimentele petrecute in Romania, dupa 23 august 1944, evenimente care au marcat ascensiunea comunismului la putere. Totusi, nu putem s4 nu amintim macar o schema de date, care au jalonat evolutia vietii politice romanesti dupa 23 august 1944. Astfel, la 31 august se inregistra intrarea Armatei Rosii in Bucuresti. La 12/13 septembrie 1944 se incheia, la Moscova, Conventia de Arnistitiu, aplicarea ei find incredintata unei Comisii Aliate de Control (Sovietice). La 12 septembrie 1944 era impusa cenzura sovietica asupra tipariturilor de pe teritoriul Rom&niei. Guvernul condus de generalul Sanatescu rezisté pana la 6 decembrie 1944, cand la conducerea executivului este numit generalul Radescu. Nici acesta din urma nu va avea o cariera prea lunga pentru c&, pe 6 martie 1945, in urma multiplelor presiuni si santaje, este numit un nou guvern — si primul patronat efectiv de comunisti —- condus de Petru Groza. Ca o ultima ‘incercare de rezistenta, in august 1945, regele declanseaza greva regala, ‘incercare ce va esua insd. La 19 noiembrie 1946 se organizeaza alegeri parlamentare, care vor fi ,cAstigate”, in urma unei grosolane falsificari, de catre FND (partidul comunist, ‘social-democrati si alte grupari de stanga). La 10 februarie 1947 este semnat Tratatul de pace cu Romania. Pe data de 30 decembrie a aceluiasi an, Petru Groza si Gheorghe Gheorghiu-Dej cer abdicarea regelui. Interesanta este si cresterea semnificativé a numarului membrilor partidului comunist. Simplele cifre imi par foarte semnificative: 1.000 de membri in 1944, 35.800 in martie 1945, 256.863 in octombrie 1945, 717.490 in iunie 1946 pentru ca in momentul abdicarii regelui, deci in decembrie 1947, numarul acestor membri s& ajunga la 803.831. La 3 ianuarie 1948, ultimul rege al Roméaniei, Mihai |, in varsté de doar 26 de ani, parésea Pelesul si tara, o tara pe care apoi, timp de c&teva decenii, parca si Dumnezeu 0 parasise, lasand-o prada blestemului comunist. Ascutirea” neintrerupta a luptei de clas, lichidarea prin teroare politieneasca a vechilor elite politice si culturale, precum si a oricdrei opozitii din interiorul partidului, toate acestea in numele construirii unui om nou si a unei societati Noi, au intrat in functiune inca inainte de 1948. Liderii regimului antonescian au fost arestati, iar cei mai importanti dintre acestia au fost executati intre 394944-1946. A venit apoi randul sefilor taranisti, ridicati cei mai multi in anul 1947. Tot in aceasta perioada au fost infrante si cele cateva incercari de rezistenta militara organizate de fosti sau inca activi ofiteri, cum ar fi organizatia ‘Sumanele Negre sau Miscarea Nationala de Rezistenta, condusa de generalul Aldea. In 1948 au fost arestati liderii liberali si acei social-democrati care se aratasera recalcitranti fat de unirea cu comunistii. Deosebit de violent a fost si represiunea diferitelor biserici. Cea ortodoxa a fost aservita statului prin numirea unui patriarh simpatizant comunist, apoi prin nationalizarea proprietatilor ei si prin epurarea clerului de toate elementele nedorite. Celelalte biserici si confesiuni au avut parte de o soarta similar, uneori chiar si mai tragicd. Biserica unit, de pilda, a fost obligaté s4 se uneasca cu cea ortodoxa, toti cei cinci episcopi aiei find arestati (patru vor muri in inchisoare), Impreuna cu alti circa 600 de preoti. Concordatul cu Vaticanul, datand din anul 1927, a fost anulat in iulie 1948, cea ce a permis statului sA reduc numéarul episcopiilor catolice la doua, apoi si acesti ultimi doi episcopi au fost arestati. Anul 1949 a fost si cel in care partidul a inceput colectivizarea agriculturii, o masura cdreia i-a trebuit, totusi, nu mai putin de 13 ani pentru a fi desvarsita. In iunie 1948, 1060 de intreprinderi industriale si miniere, reprezentand circa 90% din productia tarii, bancile si societatile de asigurare, au fost nationalizate. Tn luna noiembrie a aceluiasi an au fost nationalizate institutiile de sanatate, casele de filme, cinematografele. in aprilie 1949 a urmat randul farmaciilor, laboratoarelor, intreprinderilor chimice. Pana la sfarsitul anilor 50 au mai intrat ‘in posesia statului cabinetele medicale particulare, restaurantele, pravaliile, taxiurile’ . Valuri dupa valuri, teroarea cuprindea Romania. Marin Jianu, secretarul general al Ministerului de Interne si Alexandru Nicolschi, anchetatorul sau sef, au primit ordin sa Insceneze un numar de procese de sabotaj si spionaj. Primul din aceasta serie a inceput la 24 mai 1948, cand sase industriasi, in frunte cu Anton Dumitriu si Radu Xenopol, au fost acuzati in grup de sabotarea propriilor mine in scopul de a crea o criza energetica in tara? Trei luni mai tarziu, Pintilie Bodnarenco, un agent NKVD de origine ucraineana, care isi romanizase numele in Gheorghe Pintilie, a devenit seful structurii rebotezate Directia General a Securitatii Poporului (Securitatea). Securitatea era impértita din punct de vedere administrativ in 10 departamente, numite ,directil”, acoperind intreaga tara. Fiecare regiune avea sa dispuna de birouri raionale, ordgenesti si comunale. Rolul sau, potrivit decretului de infiintare nr, 221/30 august 1948, era de a ,apara cuceririle democratice si de a asigura securitatea Republicii Populare Romania impotriva complotului dusmanilor interni si externi*. Consultarea cifrelor primare pastrate in Arhivele Ministerului de Interne indica, in legatura cu efectivele Securitatii, c& numarul ofiterilor din cele 10 directil nationale era, la scurt timp dupa infiintare, de 1.148, din care 848 erau inregistrati ca personal de secretariat sau muncitori manuali. Cele 13 directii regionale foloseau 2.822 ofiteri, aproximativ doua treimi din acestia 40‘indeplinind munci manuale sau lucrand ca personal auxiliar. In 1956 numarul lor crescuse la 13.155 ofiteri si 5.649 angajati civil. Aceste cifre nu includ ins& si reteaua de informatori.? Daca in cazul angajatilor Securitatii am putut da oarecum cifre exacte, cu totul altfel stau lucrurile in cazul victimelor acestora, mai precis a celor denumiti »detinuti politici". Ce intelegem totusi prin aceasta acceptie ? Detinuti politici au fost toti cei care au fost privati de libertate din motive politice, fiind inchisi in penitenciare, aresturi ale Securitatii, locuinte conspirative, lagare de munca, Zone de deportare sau spitale psihiatrice.‘ Prin metodele sale de investigare si de calcul, Gheorghe Boldur-Latescu ajunge totusi la concluzia cA numarul detinutilor politici din intervalele 1945-1948 si 1965-1989, se situeaza undeva ‘In jurul cifrei de 1 131 000. Din acest imens numar, acelasi autor concluzioneaza c& 500 000 si-au pierdut viata in inchisorile comuniste.> La aceste cifre trebuie adaugati si acei detinuti politici executati, cu sau fara judecata, Ca au existat astfel de asasinate politice o atest sinistrele gropi comune gasite in diferite locuri din tara. Spre exemplu, la fostul sediu al Securitatii din Caciulati au fost numarate peste 300 de schelete. Majoritatea arestarilor s-au facut in baza Articolului 209 Cod Penal (1948). Daca intram putin in detaliile acestui articol, cu usurinta vom trage concluzia ca acesta a fost un prim mijloc al regimului nou constituit pentru a se consolida gia elimina eventualii ,dusmani politici”. Asttel, la aliniatul |, se prevede pedeapsa Cu inchisoarea de la 6 luni la 3 ani pentru vinovatia de a propovadui prin viu grai schimbarea formei de guvernamant democratice a Statului. Aliniatul 1I! pedepsea cu munca silnicd cuprinsa intre 15 si 25 ani pe cei care organizeaza, initiazd, activeaz4 sau participa la organizatii de tip fascist, politice, militare sau paramilitare. Aliniatul IV pedepsea cu inchisoare corectionala intre 3 si 10 ani pe cei care, fara a face parte din organizatiile prevazute la aliniatul III, fac propaganda sau intreprind actiuni in favoarea acestor organizatii, a membrilor lor sau a scopurilor urméarite de ele.® Sa nu uitém totusi ca, inainte de intrarea in vigoare a acestui celebru articol, la 24 aprilie 1945 a intrat in vigoare Decretul- lege pentru urmarirea si sanctionarea celor vinovati de dezastrul t&rii si de crime de r&zboi, poate ca o prima oficializare a campaniei de exterminare pomnita de regimul comunist.” Mai mult chiar, prin Legea Nr.16 / 1949 se sanctiona »trdarea de patrie” cu moartea, sfera ei fiind largita mai apoi si asupra sabotajului economic, lata deci cateva acte normative care oficializau incadrarea ,dusmanilor poporului” in cadrul sistemului concentrationar comunist. Sa ne oprim putin asupra acestui sistem concentrationar din Romania comunista. Inchisorile erau organizate intr-un sistem complex. Erau unele inchisori in care predominau anumite categorii sociale: la Aiud ctualii, la Pitesti — studentii, la Targsor —elevii, la Sighetu Marmatiei— ministrii si alti fosti demnitari.? Putem face chiar © enumerare a inchisorilor de pe teritoriul Romaniei din acea perioada, acceptand riscul de-a face si anumite omisiuni : Arad, Bacau, Botosani, Brasov, Caransebes, Cluj, Craiova, Deva, Dumbraveni, Fagaras, Galati, lasi, Lugo), Miercurea Ciuc, Mislea, Ocnele Mari, Oradea, Ploiesti, Ramnicu Sarat, 41Satu Mare, Sibiu, Sighetu Marmatiei, Targsor, Targu-Mures, Targu-Ocna, Urlati, Vaslui. La acestea trebuie sA mai adaugam si lagdrele de munca de la: Bac, Baia Sprie, Bandoiu, Bicaz, Borzesti, Brad, Buftea, Cavnic, Chilia Veche, Ciudanovita, Codlea, Constanta, Dej, Galata, Isainita, Magureni, Nistru, Onesti, Periprava, Piatra-Frecatei, Saivane, Savinesti, Slobozia, Snagov, Socola, Stejarul, Stoinesti, Stramba, Toporu, Turda, Zlatna.®.Ca o completare trebuie spus cd munca fortata a fost introdusé potrivit Codului Muncii din 30 mai 1950. O Directie pentru unitatile de munca a fost constituité in cadrul Ministerului de Interne, sarcina ei find ,s4 reeduce prin munca elementele ostile Republicii Populare Romane”. La 22 august 1952, printr-o Hotarare a Consiliului de Ministri, ,unitatile de munca” au fost rebotezate ,.colonii de munca”. Oricum ar fi ele denumite, tragic este ceea ce traiau oamenii in interiorul acestor colonii de munca. S& exemplificam putin cAteva din muncile care se prestau in lagarele de la Canal (Columbia, Saligny, Poarta Alb’, Gales, Noua Culme, Peninsula, Tasaul, Midia): extragerea nisipului, spargerea stratului de loess cu tarnacopul, norma find de doi metrii cubi de roci sau un metru cub de loess, cdratul paméntului cu roaba pe o distant variind intre 150 si 200 de metri, norma pentru o persoand fiind de 2,50 — 3 m cubi pe zi.’° Imaginea din mina de la Baia Sprie vine s4 aduca un plus de culoare: in asemenea locuri (in galerii), foarte putin aerisite, cdldura era indbusitoare, iar hainele ude de sudoare si de apa care curgea din tavan nu mai puteau fi suportate pe piele. Oamenii acestia care in mod frecvent lucrau in pielea goala, in lumina palida a lampilor de carbid, cu pielea neagra lucind de sudoare, incovoiati de efortul depus, reprezentau cel mai autentic tablou de infern." O noua perioada de teroare incepea in anul 1958. Pentru a compensa retragerea sovieticd, micsorand temerile sovietice ca aceasta ar putea afecta sprijinul regimului din Romania, si in acelasi timp pentru a mentine controlul partidului, Dej a aprobat introducerea imediata a unor masuri stringente de securitate interna. Astfel, prin Decretul 318/ 21 iulie 1958 au fost definite noi instructiuni ce atrégeau pedeapsa cu moartea. Daca in 1955, potrivit cifrelor Oficiale, erau 6 406 persoane inchise pentru infractiuni impotriva securitatii statului, numarul lor a sc&zut la 6 211 in ianuarie 1958, pentru a creste in luna decembrie a aceluiasi an la 10 125, iar in ianuarie 1960 sa ajunga la 17 613. Prima scadere mai importanté a numérului detinutilor a avut loc in perioada ianuarie-decembrie 1962, cand acest numar s-a redus de la 16 327 la 13 017. In urmatoarele luni, ca urmare a amnistiilor decretate de Dej in 1963, nr. 5 $i 767, cifra s-a micsorat la 9 333. In 1964, datorita altor amnistii decretate de Dej, nr. 176 si 411, majoritatea celor ramasi in inchisoare au fost eliberati.'? Realitatea oferit de aceste cifre las foarte mult de dorit, si aste poate si datorité sursei de unde provin ele. Totusi, privind un numar atat de mare de crime, un numar at&t de mare de oameni arestati, inchisi si torturati, de oameni care au reprezentat candva elita acestei tari, devine obsedanté intrebarea: care a fost, de fapt, scopul acestui experiment, a experimentului comunist, care a adus atatea distrugeri ? Scopul 42experimentului a fost cucerirea puterii in toate tarile lumii de catre un grup anumit de persoane, dispunand de 0 ideologie cu caracter dogmatic, militant si totalitar, precum si de mijloacele violente necesare pentru a se instala si apoi mentine la conducerea acestor state." Exista o conceptie larg rspandita ca la originea sistemului comunist sta Karl Marx. Istorici si politologi competenti au demonstrat ins o la originea marxismului, adicd a acestei incercari de Monopolizare a puterii in vederea extinderii in intreaga lume a unei ideologii, sta faza iacobina a revolutiei franceze, asa cum corect s-a exprimat Edmund Burke: ,o minoritate hotarata si inarmata a incercat ca, prin folosirea monopolului puterii si violentei, s preia controlul intregii societati",* inchisoarea de la Pitesti a devenit renumita prin experimentul denumit ,feeducare’, aplicat pentru prima data aici la 6 decembrie 1949. Acesta fusese folosit cu cateva luni inainte in inchisoarea de la Suceava. Programul se baza Pe teoriile sociologului si pedagogului rus Makarenko (1888-1939) privind criminalii de drept comun. Delincventul era adus in starea de a-si da seama ca este un declasat a cdrui unica salvare rezida in dobandirea sprijinului partidului. Singura cale prin care poate obtine aceasta salvare este aceea a indrumarii si a altor delincventi pe drumul cinstei, iar acest lucru era numit ,reeducare”. Dupa parerea lui Makarenko, ,reeducarea” se realiza prin munca in colectiv. Astfel, Anton S. Makarenko, incepand cu 1920, a organizat si condus o Colonie de infractori, instalata Inga Poltava, in Ucraina, cu suprafata de 40 ha. Va abandona acest laborator, dar intre 1927-1930 se va afia la Harkov, in fruntea unei colonii de munca, formata din aproximativ 600 de tineri si adolescenti abandonati. A publicat chiar doua lucrari: Poemul pedagogic (1933-1935) si Steaguri si turnuri (1938), punand bazele unei noi stiinte pedagogice. Doua axiome sustineau edificiul noii stiinte: a) Ereditatea nu conteaza. Nu interesa trecutul ci doar viitorul copiilor. Personalitatea umand in genere era tratatd ca o ceara moale, susceptibila de a putea fi modelata potrivit unui proiect anume: b) Educatia libera era respinsd ca si ereditatea, modelarea personalitati trebuind sa fie o intreprindere colectiva, nu individuala. Locul dintai revenea angrenajului social, de unde decurgea si cuvantul de ordine: a educa in colectivitate, prin colectivitate si pentru colectivitate.'* Alaturi de studiile facute de acest Makarenko si sfaturile oferite de lucrarea numit& Manualul comunist de instructiuni privind razboiul psihologic par a alc&tui matrita in care se va turna ulterior o versiune romaneasca a ,reeducari”. SA spicuim putin si din acest manual, pentru a realiza adevarata dimensiune a matritei pe care au imprumutat-o comunistii romani. Astfel, la capitolul XII gasim: ,Deoarece masele, in general, inteleg cA violenta este necesara in tratarea bolnavilor mintal, remediile violente par rezonabile. incepand cu un nivel relativ scazut al violentei ca, de pilda, cdmasile de fort si alte metode de constrangere, este relativ usor sa treci peste rezerva publicului fata de violent&, addugand 43din ce in ce mai multa brutalitate in tratarea boInavilor mintal. Protestul individului c&ruia i se aplicd acest tratament este imposibil, de vreme ce imediat dupa tratament el nu mai este in stare de nimic. Protestul familiei acestuia trebuie s& fie discreditat. Societatea va fi influentaté pana la punctul cand orice tanar recalcitrant poate fi adus in instanta si incredintat unui agent psihopolitic, supus socului electric si redus la o supunere inimaginabila pentru tot restul zilelor sale.""° Haideti sa incercam sa definim acest fenomen de ,reeducare”. Reeducarea ‘intreprinsa in inchisoarea de la Pitesti, continuat& apoi in inchisorile de la Aiud, Gheria sau la Canal, de cdtre agentii regimului comunist, a fost un experiment identitar desfésurat in mediul concentrationar, cu scopul modificarii sau al distrugerii identitatii etnice, religioase, morale, la scar individual si de grup. Rostul acestui experiment era acela de a depista mecanismele care pot contribui la modificarea identitatii si de a determina conditille diseminarii unor operatii de schimbare a identitatii in sdnul intregii societati. Reeducarea desemneaza o schimbare agresiva de existenté care debuteaza printr-o crizd dureroasa, intrucat violeaza instinctele dobandite.” Cu aceste definitii putem stabili si etapele acestui proces de asa-zisa wreeducare”. O prima etapa consta in demascarea exterioara, prin care se realiza © blamare a intregii activitati a individului de dinainte de arestare si apoi din ‘inchisoare. Cea de-a doua etapa consta in demascarea interioard, intima. Aceasta consta in denigrarea crezului religios, lep&darea de familie, distrugerea increderii in ideea pe care o slujise si, mai ales, increderea in personalitatile politice sau educatoare sub a cdror influenta crescuse. Ultima faza o reprezenta nimicirea individului insusi, facuté cu propria sa gura in fata intregii celule. Tactica adoptata se baza pe lichidarea opozitiei incetul cu incetul, pornind de la periferie, adic& de la problemele oarecum exterioare ,eului” si culminand cu propria persoana. ‘Ce se urmarea prin intreaga actiune? Pe plan individual, se urmarea mutilarea, distrugerea sufletului, anihilarea personalitatil, dezumanizarea totala, robotizarea. Pe plan social-politic se realizau cel putin trei obiective: i se facea cadou Securititii un imens material informativ; se realiza anularea celui mai periculos dusman al regimului, tineretul studentesc; a fost si un experiment cu aplicabilitate generala, pentru a se constata ce se poate obtine prin teroarea continua, in vederea ingenuncherii totale. ‘$4 vedem care au fost si metodele prin care s-a aplicat, prin care a fost pus in practic acest experiment. Supliciile ,reeducatorilor" erau infernale: ~ te obligau s& mananci painea din trei inghitituri, sau dimpotriva, s& stai cu ea in gura zile intregi; = sA manénci stdnd intr-un picior; ~ s& guiti ca porcii si sé mananci mancarea fierbinte ca ei, cu mainile la spate, pe burté sau in genunchi, aplecat asupra gamelei; ~ ti se addugau cantitati exagerate de sare in mancare, dupa care timp de cAteva zile nu ti se dadea apa, apoi iti dadeau apa cu foarte multa sare in ea; 44— sd intri si s& iesi de sub prici in zece secunde, ore in sir, la comanda: ~ sd faci sute de genuflexiuni, fandari, culcari, sdritura ca broasca pe ciment; — s& stai cate o sdptémana intr-un picior cu ochii la bec sau cu méinile in sus; — 8 te imbraci cu tot ce ai, si apo sd ti se lege de maini si in spate bagaje si greutati de 20-40 de kg, timp de 4-5 ore, pana lesinai; = s stai cdteva nopti cu picioarele in sus, uitandu-te la beo."® Tabloul acestor suplicii trebuie ins sd-I completaim cu ceea ce se practica ce-| mai frecvent in acest experiment de ,reeducare”, si anume nelipsitele si continuele batai : ~ te b&teau la palme pana ti se invineteau; ~ se urcau si jucau cu picioarele pe tine; ~ te loveau cu ciomegele si cu picioarele in cap si in coaste, peste fluierele picioarelor; ~ te dezbrécau complet, dupa care te obligau sa alergi printre tortionarii asezati in cerc, care te loveau unde nimereau, sau te invarteai in jurul unei cozi de matura, in timp ce ei te loveau; ~ te crucificau, adic urcat dezbrécat pe o masa, cu un ciorap in gura, erai tinut de maini si de picioare si batut peste spate, fese si tdlpi de catre doi dintre ei, care se schimbau cu altii doi, cand oboseau: ~ erai obligat sa te bati cap in cap cu altul sau sd te izbesti singur cu capul de pereti; — te strangeau de gat si jucau pe pieptul tau; ~ iti strangeau mainile cu usa; ~ iti scoteau dintii si maselele cu pumnii si cu bocancii; ii smulgeau mustatile; ~ iti ardeau cu tigara parti ale corpului."® Oare ce sens si-ar mai avea intrebarea: Cum de, totusi, acesti tineri nu au putut rezista? intrebarea pare complet lipsité de sens, daca nu chiar absurd. Chiar daca victimele respective aveau datorita cifrelor o varst a tineretii, unii chiar a adolescentei, aceasta varstd era oglindité doar de cifrele anilor. Pentru CA, in realitate, datorita regimului de exterminare la care fuseser supusi, erau mai degraba niste epave, niste oameni a cdror varst era greu de banuit la 0 privire. Erau oglindirea cea mai clara a degradarii la care poate ajunge specia umana. Asemenea torturi, aplicate in mod metodic si continuu, ar fi putut 2 macine si muntii, darmite slaba specie umand. Aici, se parea cA timpul, c& istoria, c& acea curgere filosofica a timpului s-a oprit. Acele ceasornicelor timpului universal se oprisera, pentru acesti bieti studenti-detinuti, asupra momentului care indica doar spaima, teroarea, bataia, minciuna, frica, degradarea. Si, cu darza inc&patanare, aceste ace pareau sd nu se mai miste, pareau cA vor ramane deasupra acestui vesnic infern. Raiul si iadul, fericirea si durerea, bucuria si teama, pareau ca se unisera intr-un tot dureros. Atunci cand nu mai exist nici cea mai mica speranta, omul se vede abandonat in mainile intamplari, in méinile vointei acesteia, asupra careia simte cA nu are nici o putere. 45Vv Pentru a aduce o subliniere celor prezentate mai sus, s4 facem loc, in continuarea acestei lucrdri, cAtorva marturii provenite de la cativa dintre cei care au fost victime ale acestui odios experiment. Aceste marturii se doresc a fi atat o intdrire a celor prezentate in randurile anterioare, cat si o completare a acestora. «lntr-o seara am fost luati zece student si dusi in Camera 4 Spital. Acolo am dat de un alt grup de student, intrati inaintea noastra, circa 20. Dupa inchiderea care a avut loc la ora 18, Turcanu s-a ridicat de pe prici si, post€ndu-se amenintator in fata noastra, a inceput sd ne vorbeasca: «Noi, un grup de student detinuti, ne-am hot&rat s& ne reabilitam faté de regimul muncitoresc, ‘intrucat consideram c& ceea ce am facut este impotriva intereselor poporului muncitor si partidului. Consideram, de asemenea, ca voi sunteti o piedica in calea realizarii acestei dorinte, prin atitudinea voastra antimuncitoreasca. De aceea, va cerem s& renuntati la ‘convingerile anterioare si s va aldturati grupului nostru. Dacd nu veti face acest lucru pe cale normalé, vom intrebuinta impotriva voastra toate mijloacele care ne sunt puse la dispozitie. Suntem hotarati sé ducem actiunea pana la capat si vom sfarama orice rezistent&...» Noi am crezut c& este o glum si am inceput sa facem haz. Raspunsul nostru a dat posibilitatea lui Turcanu sa inceapa. A ridicat infuriat cdciula de pe cap si atunci, dintr-o dat’, au apdrut de sub paturd ciomege, cozi de maiturd, curele, bucati de sarma. Fiecare dintre cei inarmatia lovit fulgerator pe cineva de langé el. In camera nu se auzeau decat pocnetele ciomegelor si gemetele celor loviti... 0 incaierare care atinsese dramatismul luptei pe viata si pe moarte”.° Sar o multime pe Costache Oprisan, 1! imobilizeazd apucandu-| de maini si de picioare, fl apleaca peste priciul aflat in staénga si cu curelele pe care le aveau, mai late si mal inguste, dupa ce -au tras pantalonii jos, incep sa-i traga nenumérat... La urma, cand ne-au ingrozit cu bataia, ne-au pus sd ne batem ‘intre noi, unul pe celalalt. Intre aceste b&tai, aproape continue, ni se cere sane facem demascarea: ne-au trimis pe locul nostru de pe prici, spunandu-ne sd lum s&punul pe care-| aveam si s& notdm pe el cu un ac tot ce n-am spus la Securitate, precum si ce am aflat de la altii, oameni, materiale interzise, carti, arme, actiuni atat din afara cat si din inchisoare, att cea de aici, cat si cele prin care am trecut. Nu aveam vole sd vorbim cu nimeni, trebuia sa stam turceste pe prici si s& nu ne ridicém decat cu invoire. In aceasta faz a demascarilor, am fost pusi dup& un timp s& ne facem autobiografia, numité acum autodemascare.”** In esent, cum se desfasura acest proces de reeducare? Mai multi studenti- detinuti erau introdusi Intr-o celulé noua, in general cea denumité ,Camera 4 Spital” aldturi de alti colegi de-al lor, care fusesera trecuti prin ,reeducare". Dupa ce ascultau discursul tinut de seful camerei, de cele mai multe ori Eugen Turcanu, ceilalti detinuti .reeducati* se ndpusteau asupra lor si li snopeau in bataie. Se sconta in principal pe socul produs de acel moment. Apoi, in pauzele dintre batdile torturatoare li se cerea noilor veniti s&-si faca intai demascarea 46exterioard, iar mai spre final, demascarea interioara, cea intima, faz care aduce cea mai mare atingere detinutilor. intregul proces era insotit de bataia si tortura continua, fizica si moral. Un student-detinut era considerat ,reeducat’, si deci experimentul asupra lui incheiat atunci cAnd putea fi folosit, fara nici o obiectie din partea lui, la ,reeducarea" altor studenti-detinuti. Dar, chiar si In aceasté faza, teroarea exercitat asupra lui nu se incheia, find permanent urmarit de fostii tortionari si chiar de colegii deveniti o data cu el, sau dupa aceea, la rndul lor tortionari. Vv Daca cele prezentate mai sus ne-au creat in imaginatie un tablou destul de macabru, consecintele acestui macabru experiment de ,reeducare", denumit si,fenomenul Pitesti”, aceste consecinte deci, vin s& creeze in imaginatia noastra tabloul dantesc al infemului. Si in acest caz, vom apela la marturille unor victime ale acestei ,reeducari’. 1. ,Prieteni transformati in dusmani, idoli in strigoi, sperante in dezamagiri, iat rezultatul procesului de reeducare”, ne spune Neculai Popa. ,Se parea c& traim intr-o lume peste care stépanea groaza si intunericul. In aceste clipe, trecutul nu ne interesa, iar viitorul ne cutremura. De aceea, traiam numai in prezent si eram convinsi cd viitorul nostru atarna de acest prezent. Ceea ce ne Inspaiménta mai tare era faptul c4 nu mai puteam s& avem incredere in nimeni. Gradul de dezumanizare totala la care ajunsesem se manifesta prin totala indiferenta.”2 Pentru acesti studenti-detinuti, timpul nu mai avea nici o valoare. Traiau doar intr-un permanent prezent. Trecutul, cu amintirile sale, le fusese interzis. Viitorul, in aceste momente, parea de neimaginat. Orice imaginatie se bloca In aceste momente, cAnd trebuia sa-si inchipuie viitorul. Ramanea doar prezentul, cu cohorta sa de durere, fric&, teroare. Nu mai existau nici prieteni, nu mai existau nici idoli, nu mai exista nimic din ceea ce cAndva alc&tuise gandirea lor. Si parc& nu mai existau nici dusmani. Era doar teroarea si bataia, care incet, incet incepusera sA fie percepute ca ceva normal. Degradarea umana se manifesta, deci, prin ,totala indiferents”. 2, ,Teroarea exercitaté in mod metodjc asupra noastra formase in suflete un n&mol pestilential de teama’.2 3. ,Bataia (primita de la colegii de celula) a fost suficienta ca sa rastoarne multe in mine. Acum nu ma batuserd dusmanii pe care i-am inteles de ce o faceau, Dar, acestia de langa mine, care crezuserd toti ca mine, care fusesera toti oameni cu frica de Dumnezeu si cu dragoste de oameni, cum se poate s& se fi schimbat asa?"?* ,Urma pierderea totala a increderii in oameni, incepand cu cel de langa tine. Mai tarziu s-a adaugat si reducerea propriei personalitati prin destrémarea vietii intime si autoinculpare cu monstruozitati pe care nu le-ai savarsit’, »Toti cei ajunsi pe mana lui Turcanu erau pusi s& injure, s4 dovedeasca prin vorbe c& au renuntat la trdirea lor sufleteasca, aceasia traire fiind considerata 47de factura legionara. Eu, pana la «reeducare», nu injurasem niciodata... Cand am injurat prima data am facut-o de fric’, s& dovedesc cd nu as mai fi eu i s& fiu lsat in pace. Pe masura ce treceau lunile m-am gsit tot mai slab in valul intdmplarilor. Capitulasem. Am dat in altd fire, Dumnezeu nu ma ascultase s& treaca de la mine aceste clipe, nici pe camarazii mei nu i-a ferit de orori. Poate c&, dac& nu ar fi durat atata, as fi baut paharul. Dar asa, incet, incet am ajuns la convingerea c& Dumnezeu nu se ocupa de creaturile lui si c& rugaciunea mea nu 0 asculta nimeni, viata se desfasura sub domnia intamplarii. Si nu m-am mai rugat, nu de suparare, ci in mod paradoxal, de disperare. In mod normal, omul se roaga la disperare...’* Disperarea acestor cameni atinsesera cote de neimaginat. Nu ajungea c& isi pierdusera amintirea trecutului, c& isi pierdusera familie, prietenii, idoli, dascalii si tot ceea ce tine de o viata normala in libertate, ajunseserd s& piarda poate cel mai important lucru. Este vorba despre acel lucru care-| insoteste pe ‘om inca din epoca primitiva, inci de la plamadirea sa. Si anume, crezul in ideea divina. Crezul in puterea divinitatii si in ajutorul pe care fl acorda aceasta in momentele de disperare omului. Ins&, disperarea acestor studenti-detinuti nu maiera o disperare uman§, in care ideea divina putea fi cdutata si in ajutorul c&reia se putea inc’ spera. Era o disperare ce depasise cu mult limitele omenescului, depasise chiar puterea divina. Omul primitiv se ardta superior in acest sens bietelor epave omenesti. 4. ,Par intreg poate, dar in realitate sunt numai o epava discreditata in ochii prietenilor. Si totusi, nu am fost in fond cu nimic vinovati".*° ,Printr-o fatalitate de neinchipuit am devenit groparii propriilor noastre vise, propriului nostru suflet. Pentru cd niciodata de acum inainte nu vom mai putea sd ridicdm fruntea sus. ‘Am devenit uneltele comunismului pe care I-am detestat din suflet, pentru a ne distruge reciproc.”” Ceea ce doare cel mai mult este marea transformare pe care au suferit-o aceste victime. Daca, inainte, ar fi fost gata s& moara in lupta impotriva comunismului, dupa acest experiment ajunsesera sd fie instrumente docile tocmai ale acelui detestat sistem comunist. Isi ingropasera in tarana iadului sperantele, visele, amintirile, conceptiile. De fapt, isi ingropasera toate elementele definitorii pentru rasa umana. Omul din ei fusese ingropat. Ramaseserd doar niste roboti, doar niste instrumente, fra nici o caracteristica uman&. Omul fusese ingenuncheat. 5. ,Din punct de vedere moral si psihologic greu era pana dadeai o palma cuiva ‘din ordinul lor. Paradoxal era c& cei noi doreau ei insisi s& facd acest pas, fiindcd in momentul cand dadeau o palma simteau ca s-au compromis atat in ochii celorialti, cat mai ales fata de ei, fata de propria lor constiinta, c& au pierdut definitiv partida si sunt liberi sd faca orice. Erau acum, concomitent, victime si vinovati. Incepea atunci sa se creeze in ei un nou echilibru psihic, in descumpénirea totala a tuturora si a fiecdruia in parte, in haosul interior si in spaima de moarte, care crestea zi de zi, o data cu alienarea constienta sau inconstienta a fiintei lor. in fapt, nimic nu mai conta. Nu mai actiona decat instinctul de conservare individual. Insasi ratiunea era pusa in slujba acestui 48instinct”.2 Se crea in ei un nou echilibru psihic, Constientul facuse locul inconstientului. Nimic nu mai conta si nimeni nu mai conta. Totul era azi, totul era acum. Nu se mai simtea durerea. Nu se mai simtea ura. Nu mai exista dorinta de razbunare, dorinta de mai bine, dorinta de supravietuire. Se crease un nou confort psihic in interiorul lor. $i acesta era oferit tocmai de lipsa de valoare a oricdrui lucru, a oricdrei persoane, a oricarei situatii. Victime si vinovati, in acelasi timp, erau plafonati in trairea animalicd a clipes. : 6. Am petrecut aproape doua luni de incordari si tensiuni nervoase care, in perspectiva prelungirii lor in aceste conditii, ne spulberau si ultima picdturé de Speranta din suflet. Uitasem aproape cu desavarsire de argumentele politice pe care ne bazasem visele in libertate, fiind total rupti de realitatea evenimentelor intemationale cea ce, prin presiunile morale pe care le traiam aici, ne conferise tuturor un aer blazat si amor?’ In esenta, aga cum putem deduce si din marturiile prezentate mai sus, Consecintele aduse de acest experiment al ,reeducarii” sunt multiple si tragice ‘in muttitudinea lor, Pe de o parte asistém la consecinte pe plan fizic. Este vorba de intreaga gama de torturi si b&tai pe care le-au suferit victimele acestui experiment. Acestea au lsat urme si rani adnci, pe care victimele continua 8 le poarte intreaga viata. Ins si mai grave sunt consecintele pe plan mintal, psihologic. Daca ranile fizice au suferit cicatrizari dupa o anumit& bucata de timp, consecintele psihice au fost mult mai grave si, de cele mai multe ori, au lsat rani care nu au reusit s& se inchid& niciodata. Victimele acestui experi- ment au ajuns sa-si piarda increderea in oameni, in prieteni, in idoli. Si-au pierdut increderea in ideea divina si in ajutorul pe care poate sa-! ofere puterea ei. Si-au pierdut increderea, si asta ar putea fi cel mai grav lucru, in propria persoana. Aceste victime, fie ca Tsi gasesc sau nu explicatii si scuze in fata celorlalti $i in fata noastra, in adancul sufletului lor se simt in continuare vinovate, Mai grav este ca cei care ar trebui sd se simta cu adevarat vinovati nu au astfel de mustrari sufletesti de constiinta. Oricum, se pare ca acest fenomen nu s-a aplicat doar la scara celor aflati in regim de detentie. Acest experiment pare sa se fi aplicat pe 0 scaré mult mai larg, asupra intregii natiuni din Romania. lar consecintele grave ale acestui experiment, pe care le-am evidentiat mai sus, par a fi resimtite de marea masa a populatiei, Care sunt consecintele aplicarii acestui experiment la scara nationala? Ele sunt vizibile inca si astazi, din pacate. Se manifesta printr-o ap: generala a masei largi de populatie, care in miezul evenimentelor pare a fi doar 0 masa amorfa de oase $i carne. Se manifesta si prin usurinta cu care aceasta masa poate fi manevrata prin diverse mijloace de informare si nu numai. Dar, cel mai grav se manifesta in alcatuirea sufleteasca a acestui popor. Incet, incet acesta fusese educat sa-si uite religia, s3-si uite datinile, sa-si uite traditiile sau, dacd nu le-a uitat, macar si-au pierdut adevarata semnificatie. Tragic si dureros. Pentru ca lumea refuza in continuare s& 49priveascd in ochi realitatea. Nu are inca curajul, la fel ca si victimele- detinuti, s4 ridice fruntea sus. Se complace in continuare intr-o dureroasa tacere, intr-o cruda izolare in care fiecare in parte isi linge ranile, asteptand si sperand ca poate se va inventa gi timpul viitor pentru aceasta natiune. Vi Putem face o paralelé cu cea ce intmpla in China, ceva asemanator experimentului care la noi a fost denumit ,Fenomenul Pitesti’. In 1964 apare marturia unui preot catolic belgian, Dries Van Coillie, denumité Sinuciderea entuziasta. Arestat in 1951, la Pekin, a suferit ,spalarea creierului” timp de 34 de luni, pana la eliberarea sa din detente. In aceasta lucrare aflam ce i se spune unui arestat la ancheta : .Nimeni nu poate iesi din inchisoare fara a deveni sutd la sut& comunist. Trebuie deci sa te schimbi. S& renunti la moravurile si convingerile reactionare. Atunci cand vei sti sé-ti recunosti crimele, cand vei invata s8-i acuzi pe cellalti, chiar si pe prietenii ti cei mai buni, cand ii vei spiona in mod eficace pe colegii de celulé si-i vei scuipa in fata pe dusmanii poporului, atunci si numai atunci vor avea dovada ca faci parte integranta din popor’. Pentru a obtine un astfel de rezultat, autoritatile fixeazé cateva reguli : ~ nu trebuie s& adresezi nim&nui un suras amical; = n-ai voie s& vorbesti in soapta cu nimeni, ci numal cu voce tare si, atunci, nu despre probleme personale. Singurul subiect admis este formatia marxistd; — nu trebuie s& imprumuti nici un obiect, nici s& primesti ceva de la alt detinut; — nu trebuie sé iei niciodata apararea unui co-detinut. Dimpotriva, esti obligat s2-| critici, s8-I ataci, s&-1 acoperi cu injuri.*° ‘Am facut aceasté paralel pentru c& cele doua experimente par s& aiba foarte multe in comun, daca nu au fost poate chiar identice. Totusi, cand si de ce s-a pus capat acestui odios experiment ? Anul 1952 este anul final al acestui experiment, acelasi an care a adus si sfarsitul experimentului aplicat in China Totusi, de ce? Se poate face 0 speculatie : este posibil ca incheierea sa fie legata de inlaturarea din partid a Anei Pauker, a lui Vasile Luca, Teohari Georgescu si s& fac parte din strategia lui Gheorghiu-Dej de a demonstra valabilitatea pretentiilor sale c a pus capat regimulul de teroare initiat de cei trei, Pentru a absolvi regimul de orice vind derivand din programul de ,reeducare", tortionarii au fost descrisi ca agenti ai lui Horia Sima. La procesul iui Eugen Turcanu s-a pretins c& Horia Sima, de la locul su de exil din Spania, i-ar fi dat ordine lui Turcanu, in 1949, s& duca la indeplinire programul de tortura de la Pitesti pentru a compromite regimul comunist.®" ‘Actul de acuzare, datat 20 septembrie 1954, afirma cd 22 de detinuti, condusi de Eugen Turcanu, au fost trimisi in judecata ,pentru uciderea a peste 30 de detinuti, pentru abuz si tortura exercitate asupra unui numar de 780 de detinuti, dintre care 100 au ramas cu grave leziuni”, La 10 nolembrie 1954, Tribunalul 50Militar Bucuresti i-a gasit vinovati pe toti cei 22 de acuzati si i-a condamnat pe toti la moarte. Turcanu si alti 15 au fost executati la 17 decembrie 1954. Ins& altii, precum Alexandru Popa si Octavian Voinea au ramas in inchisoare si au beneficiat de gratierea din 1955, prin care toate sentintele de condamnare la moarte au fost comutate in munca silnicd pe viata. Ca fapt general, intr-o manier& mai blanda si mai subtilé, dar nu mai putin perseverentd, de spélare a creierelor, a beneficiat intreaga populatie a lumii comuniste. Metodele au fost aceleasi : 0 puternica integrare sociala, transparenta vietii private, aplicarea frecventa a criticii si autocriticii, studiul permanent al lucrarilor marxiste si de propaganda. Si bineinteles, presiunea Zilnic& a unor instrumente mass-media concepute, in primul rand, ca instrumente de spdlare a creierelor. Comunismul a fost o capcana a istoriei si, ca in orice capcana, este mai usor sa intri decat sa iesi.22 Consider ca cel mai bine ar fis incheiem aceasta scurta incursiune in ceea ce a fost si este numit ,Fenomenul Pitesti”, cu vorbele lui Radu Ciuceanu : »-,omenirea a aflat de metodele naziste de exterminare. Dar una e sA mori in cursul a catorva minute si alta e sd fii chinuit zi de zi, ceas de ceas, clipa de clipa, pana cand devii o masa de carne si de oase zdrobite. Ar fi bine ca atunci cand trecem prin Pitesti sau pe la Gherla sé ne aducem aminte cd nicdieri pe metrul patrat al acestei tari nu s-a suferit mai mult, iar suferinta in cor nu s-a ridicat mai sus”.** Si, tot in final, ag vrea s& va destdinui un lucru. In realizarea acestui material am intémpinat numeroase greut&ti. Si asta pentru cd materialul informativ referitor la acest subiect este foarte putin sau slab alcdtuit. Pe de alta parte, anumite méarturisiri ale subiectilor, victime ale acestui experiment, trebuie preluate doar dupa o prelucrare atenté. Dar cel mai greu obstacol de care m-am lovit si care pentru un timp mi-a parut insurmontabil a fost cel al gasirii unui titlu potrivit acestui material. Mi-am rascolit intreaga imaginatie pentru a gsi un titlu cu adevarat semnificativ. Un titlu care sa reflecte in adevar tragedia acestui experiment denumit ,reeducare” sau ,fenomenul Pitesti’. insd, dupa un timp, am realizat cé fie din cauza imaginatiei mele poate prea putin dezvoltate, fie din slaba dezvoltare si evolutie a vocabularului limbii romane, nu pot gasi un astfel de titlu. Dar adevarata cauza a nereusitei mele nu trebuie cdutata in cele doua cauze banuite de mine mai sus. Tragedia, durerea, oroarea acestui ex- periment, pe care parcd o minte omeneasca nu I-ar fi putut concepe, toate acestea fac imposibilé gasirea unui cuvAnt potrivit pentru oglindirea acestui odios experiment. Cuvintele ne par prea putine, vocabularele prea slab dezvoltate, imaginatia prea putin dezvoltata fata de ceea ce a insemnat in realitate acest dantesc experiment. Niciodat& cuvintele nu vor reusi sé redea durerea, frica, suferinta provocata de acest experiment unor sute, mii si chiar milioane de oameni. Dar, chiar dac& nu vom reusi in totalitate, avem datoria de a ridica pentru aceste victime macar un monument de vorbe, de scrieri, la care s& se inchine prezentii si urmasii acestei natii si ai intregii omeniri. 51Note: ' Viad Georgescu: Isforia roménilor — de la origini p4na in zilele noastre, Editura Humanitas, Bucuresti, 1995. 2 Dennis Deletant: Romania sub regimul comunist, Fundatia Academia Civica, Bucuresti, 1997, p. 73. 3 Dennis Deletant, op. cit. * Gheorghe Boldur-Latescu: Genocidul comunist in Romania, Editura Albatros, Bucuresti, 1994, p. 15. 5 Gheorghe Boldur-Latescu, op. cit., p. 20. * Codul Penal al R.PR., Bucuresti, 1948, p. 67. 7 fon Balan; Regimul concentrationar din Romania 1945-1964, Fundatia Academia Civied, 2000, p. 50. ® Nutu Rosca: Inchisoarea elitel roménesti, Editura Gutinul, Baia Mare, 1998, p. 13. ® Nutu Rosca, op. cit, pg. 14-15, *® lon Carjé: Canalul mori, Editura Cartea Romaneasca, 1993, p. 247. Jon Diaconescu: Temnita - destinul generatiei noastre, Editura Nemira, Bucuresti, 1998, p. 89. Gartea Alba a Securitati’, vol.ll, Bucuresti, SRI, p. 33 si 425. *? Florin Matrescu: Holocaustul rosu, Bucuresti, 1993, p. 128. * Ibidem., p. 132 ‘8 Lucian Boia: Mitologia stiintifc’ a comunismului, Editura Humanitas, Bucuresti, 1999, p. 126. “8| Manualul comunist de instructiuni privind rézboiul psihopolitic, in Memoria ~ revista gAndirii arestate’, Nr. 24/ 1998, p. 47. 7 llie B&descu si Dan Dungaciu: Experimente totalitare. Modelul reeduc&rii: Pitesti, Gherfa, Canal, 1949-1952, in revista ,Arhivele totalitarismului”, Nr. 1-2/ 1994, p. 214. %® Costin Merigca: Tragedia Pitesti, Institutul European, 1997, p. 68. *® Ibidem., p. 69. 2D, Bacu: Pitesti: centru de reeducare studenteascé, Editura Atlantida, Bucuresti, 1991, p. 54. 2"'Ioan Munteanu: La pas, prin reeducdrile de la Pitesti, Gherla si Aiud, Editura Majadahonda, Bucuresti, 1997, p. 65-66. Neculai Popa: Coborérea in iad, Amintir din inchisorile Roméniei comuniste, Editura Vremea, Bucuresti, 1999, p. 83-123. 2 Buour St&nescu: Spicuiri dintro viata chinuitd, Editura Ramida, Bucuresti, 1998, p.96. Ioan Munteanu, op. cit., p. 60. 2 Ibidem., p. 112. ® D. Bacu, op. cit., p. 69-70; * Ibidem. 2 Costin Merisca, op. cit, p. 75. ® Justin Stefan Paven, revista Memoria’, Nr. 24/ 1998 % Virgil lerunca: Fenomenul Pitesti, Editura Humanitas, Bucuresti, 1990, p. 77. * Dennis Deletant, op. cit., p. 92-93. * Lucian Boia, op. cit., p. 130. Radu Ciuceanu: Temnita Pitesti sau Apocalipsa poporului romén, in revista ,Lumea roméneascé acum’, anul Ii/ 12, 1997. Comunicare sustinuta la Simpozionul International Fenomenul Pitesti - reeducarea prin tortura, Pitesti, 6-8 decembrie 2001. 52