1.

LEGISLAȚIA PRIVIND ENERGIILE REGENERABILE DIN AGRICULTURĂ

Din punct de vedere al protecţiei mediului înconjurător, schimbările climatice reprezintă procesul cu
caracterul cel mai global cu care se confruntă omenirea.

Prima acţiune de combatere a acestui proces a avut încadrul Întâlnirii la Vârf a Pământului, cum mai
este cunoscută Conferința Organizației Națiunilor Unite pentru Mediu și Dezvoltare (Rio de Janeiro, 9
mai 1992), prin semnarea Convenţiei Cadru a Naţiunilor Unite asupra Schimbărilor Climatice, ratificatăde
România prin Legea nr. 24/1994. Țările semnatare acestei convenții (194) și-au asumat un angajament
politic global în vederea stabilizării concentraţiei de gaze cu efect de seră din atmosferă la un nivel care
să împiedice influenţa periculoasă a omului asupra sistemului climatic.

Cinci ani mai târziu, în cadrul Convenției, s-a semnat Protocolul de la Kyoto prin care ţările dezvoltate s-
au angajat să reducă emisiile nete de gaze cu efect de seră în perioada 2008-2012 şi au identificat
mijloacele de colaborare internaţională în vederea atingerii acestor obiective.

Ținta stabilită de Comisia Europeană este reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră din ţările
dezvoltate cu 30% până în 2020. În anul 2007 Comisia Europeană a prezentat și aprobat o "Foaie de
parcurs pentru energia regenerabilă", ca parte din pachetul său "energie-schimbări climatice" având
următoarele obiective:

- Țintă obligatorie, ca 20% din consumul total de energie al UE să provină din surse regenerabile
până în 2020, aceasta având rol important în reducerea emisiilor de dioxid de carbon (CO2);

- Țintă minimă obligatorie pentru fiecare stat membru, ca cel puţin 10% din consumul de
combustibil pentru transporturi, să fie din biocombustibili.

Uniunea Europeană este o promotoare asiduă a energiilor verzi şi a dezvoltǎrii durabile la nivel global.
În acest sens, există o serie de măsuri pentru a veni în sprijinul promovării de investiţii durabile în
sectorul energiei regenerabile:

- Regulamentul CE nr. 1782/2003 în care sunt definite culturile energetice ca fiind culturile
agricole utilizate pentru obținerea de biocombustibili și energie electrică și termică produsă din
biomasă. Tot aici sunt stabilite și normelecomune pentru schemele de sprijin direct în cadrul
politicii agricole comune.

- Regulamentul CE nr. 270/2007 care reglementează culturile energetice.

- Directiva 2003/30/CE privind promovarea utilizării biocombustibililor sau a altor combustibili

regenerabili destinați transportului.
 - Directiva 2003 / 93 / EC în urma căreia se stabilește că statele membre pot lua masuri de
detaxare.

- Directiva 98/70/EC care specifică calitatea biocombustibililor: (Diesel EN 590; Benzina EN

228;Biodiesel EN 14214).

- Directiva privind energia din surse regenerabile (2009/28/CE) a stabilit ţinte naţionale
obligatorii, statele membre având posibilitatea de a recurge la scheme de ajutor şi la măsuri de
cooperare interstate. Aici sunt regăsite direcțiile actuale ale UE privind energia regenerabilăși
anume: reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră, mărirea siguranței furnizării energiei,
promovarea dezvoltării tehnologiei de obținere a biocombustibililor.

- Directiva 2009/30/CE obligă companiile petroliere care opereaza pe teritoriul UE să furnizeze

benzină care să conțină 10% bioetanol.

În cazul biomasei utilizate ca sursă de încălzire, România va trebui să se alinieze la reglementările

aprobate la nivelul UE privind: implementarea și adoptarea măsurilor prin care furnizorii de combustibili
să asigure aprovizionarea şi stabilirea instalaţiilor cu biomasă.

În 2011 a fost promovată Hotărârea Guvernului 935/2011 privind promovarea utilizării biocarburanţilor
şi a biolichidelor, care stabilește orientarea și stimularea consumului de energie din surse regenerabile,
însă fără un sprijin real privind organizarea unei strategii naționale pentru biocombustibili va fi dificil să
se ajungă la o creștere sesizabilă pentru producție și consum.

În urma punerii în aplicare a legilor proprietăţii, care au avut ca efect defrişarea ilegală a unor
însemnate suprafeţe de teren de către deţinători privați, se impunea elaborarea unui alt cadru legislativ
care să reglementeze activităţile în sectorul forestier, rezultând emiterea în anul 2008 a unui nou Cod
Silvic al României.

Potrivit Codului Silvic și prevederilor ulterioare (Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 193/2008 și
Legea nr. 193/2009), în vederea obținerii acordului proprietarilor de terenuri agricole pentru înființarea
de perdelele forestiere de protecţie s-a prevăzut acordarea de la bugetul de stat a unei compensații a
pierderii pe venit (O.M. nr. 649/2008). Tot Codul Silvic stabilește ca administrarea perdelelor forestiere
de protecție să fie realizată prin ocolele silvice aflate în structura Regiei Naționale a Pădurilor –
ROMSILVA și asigurarea contravalorii lucrărilor de administrare de la bugetul de stat (O.M. nr.
706/2008).

În România există o lege a perdelelor forestiere din 2002, Legea nr. 289, modificată și completată prin
Legea nr. 213/2011. În Monitorul Oficial nr. 143 din 26 februarie 2014 a fost republicată Legea nr.
289/2002 prin care s-a prevăzut înființarea la nivel național a Sistemului național de perdele forestiere,
considerat ca prioritate națională și de utilitate publică.