AMELIORAREA

PLANTELOR
DECORATIVE

GAROAFELE

Nicolae Tonitza - Garoafele

 Clasificare
• Garofița (sau Dianthus)
este un gen cu cca. 300 Dianthus
specii de plante cu flori din
familia Caryophyllaceae, Dianthus plumarius flower
Clasificare științifică
cele mai multe originare Regn: Plantae

din Europa și Asia, foarte Ordin: Caryophyllales

puține din Africa de Nord Familie: Caryophyllaceae

și doar o singură specie Gen:

Dianthus
L., 1753
(D. repens) din America
de Nord arctică.
 Sweet William Dwarf, Dianthus
barbatus

Dianthus alpinus

Dianthus
superbus

D. caryophyllus
 GAROAFA
• Garoafa (Dianthus
caryophyllus) este o plantă
erbacee aparținând familiei
Caryophyllaceae.
• Tulpina ajunge la 1 metru
înălțime, are frunzele
înguste și ascuțite dispuse
în opoziție și flori ce pot
avea o gamă amplă de
culori.
• Originară din sudul Europei, este o plantă de culoare

•
verde cenuşie.
Tulpina este semilemnoasa, ramificata de la baza
GAROAFA
prin tije subţiri, noduroase şi flexibile. Înălţimea
plantei poate atinge 60 cm.
• Frunzele sunt opuse, înguste, liniar-lanceolate, sesile,
cu marginea netedă, de un verde albăstrui, mai
numeroase spre baza plantei, mai rare şi mai scurte
spre vârful tijei florale.
• Florile sunt mirositoare, simple sau învolte, solitare,
aşezate sub formă de mănunchi, lung pedunculate şi
divers colorate.
• Caliciul, la bază, este însoţit de mai multe perechi de
scvame ascuţite, opuse, cele superioare sunt mai
lungi, ocupând ¼ din lungimea caliciului. Este de
formă cilindrică, format dintr-o singură bucată,
terminându-se prin 5 dinţi lanceolaţi ascuţiţi.
• Primele flori apar la sfârşitul lunii iunie.
• Înmulţirea se face prin butaşi, de obicei în lunile
august-septembrie, la răsadniţe la temperatură mai
scăzută.
 Bazele biologice ale ameliorării garoafelor.
Originea şi răspîndirea geografică.
• Cele mai miilte specii de garoafe îşi au originea în Bazinul mediteranean, iar un
număr mai redus de specii provin din China, Sudul Africii sau Europa Centrală.
• În cultură sunt utilizate două ecotipuri :
1. Garoafele mediteraneene
2. Garoafele americane, din care fac parte şi cele aparţinând grupei Sim.

• Garoafele mediteraneene îşi au originea în soiurile vechi franţuzeşti, sunt mai

rustice şi adaptate pentru cultura în câmp.
• Garoafele americane sunt adaptate pentru cultura în seră şi ele înfloresc aproape
constant în tot cursul anului. Primele soiuri din grupa Sim, apărute între anii
1940—1950, se bucură de mare prestigiu pentru frumuseţea florilor,
productivitate şi valoare comercială ridicată.
• Soiul Artur Sim, obţinut în 1940, este şi astăzi larg, răspândit în cultură. în cursul
anilor au fost însă create, prin mutaţii şi selecţie, numeroase soiuri noi din cadrul
acestei grupe.
3. Un al treilea ecotip este apreciat în cultură „garoafele cu buchete“ sau „garoafele
miniatură“, care pe aceeaşi tijă poartă mai multe flori, de dimensiuni mai mici
decît la soiurile obişnuite, dar având culori vii şi boboci care se deschid succesiv,
asigurând un efect decorativ prelungit.
 2

1. Garoafele
mediteraneene
2. Garoafele
americane,
3. garoafele cu
buchete“ sau
„garoafele
miniatură“

3
 AMELIORAREA GAROAFELOR
• Majoritatea speciilor de garoafe au 2n=30 cromozomi
(Dianthus barbatus, D. carthusianorum).
• Se întâlnesc însă şi specii tetraploide, cu 60 cromozomi
sau hexaploide cu 90 cromozomi.
• Încrucişarea între specii sau soiuri cu acelaşi număr de
cromozomi nu întîmpină dificultăţi.
• Surse de gene pentru ameliorare.
• În ameliorarea garoafelor se folosesc în primul rând
soiurile cultivate, remarcabile prin frumuseţea şi
calităţile florilor, precum şi specii sălbatice care posedă
factori ereditari de rezistenţă la boli, dăunători, condiţii
nefavorabile, dar şi elemente de calitate.
 AMELIORAREA GAROAFELOR
• Necesitatea lucrărilor de ameliorare.
• Larga răspîndire în cultură a garoafelor a dus şi la dezvoltarea lucrărilor de
ameliorare.
• Soiurile valoroase din grupa Sim, garoafele remontante sau cele miniatura, cu
inflorescente în buchete, reprezintă succese de seamă ale amelioratorilor.
• Lucrările de ameliorare trebuie continuate pentru perfecţionarea florilor, dar
mai ales crearea soiurilor cu rezistenţă biologica ridicata.
• În tara noastră la S.C.P.P. Cluj-Napoca s-a creat noul soi Gloria Clujului,
pornind de la o variaţie mugurală a soiului Dark Red Sim Improved. Planta
este viguroasă, cu tije drepte; rezistente, de 70 cm lungime şi flori foarte mai
(diametrul 14—16 cm), de culoare roşie intensa.
• Programul naţional de ameliorare.
• Obiectivele pentru lucrările de ameliorare a garoafelor sunt :
 crearea de soiuri mai productive, cu mai multe flori recoltabile (minimum 150
flori/m² ),
 cu flori mari de diverse culori şi nuanţe, cu caliciu rezistent la crapare,
 tije florale lungi, flexibile, dar suficient de rezistente pentru a susţine florile.
 soiuri rezistente la rugini, la bolile ofilirii şi la ger (pentru culturile în câmp).
 Obiectivele şi metodele de ameliorare
a garoafelor.
• Dintre soiurile cultivate prezintă deosebit interes pentru ameliorare
garoafele americane, cărora le aparţin şi cele din grupa Sim. Acestea
aproape au înlocuit în cultură pe cele de tip Riviera, datorită caracterelor şi
însuşirilor valoroase pe care le prezintă : flori mari, divers colorate, tije
florale numeroase, lungi şi 'rigide, rezistente la transport.
• Soiuri ca White Sim cu flori albe, Crowley Sim. cu flori roz pal, sau
Williams Sim cu flori roşii pot fi folosite ca surse de gene. De asemenea,
prezintă interes şi unele soiuri italiene ca Aiglon, Colombe, Parma, care au
flori cu diametrul de 14—15 cm şi foarte frumos şi divers colorate.
• Obiectivele şi metodele de ameliorare a garoafelor.
• Productivitatea este exprimată prin numărul de flori la m2 ce pot fi
valorificate. în funcţie de numărul de flori, se apreciază şi randamentul pe
care îl dau în cultură. Astfel cele mai productive soiuri produc cîte 10—18
flori pe plantă şi 180— 200 flori la m2. Lucrările de ameliorare, pornind de
la această limită, trebuie să depăşească nivelul actual ajungînd la 250 sau
chiar mai multe flori pe metrul pătrat.
 Obiectivele şi metodele de ameliorare
a garoafelor
• Calitatea florilor, însuşire complexă, depinde de mai multe elemente a
căror armonie trebuie să fie perfectă.
 Mărimea florilor poate depăşi 15 cm diametru, totuşi trebuie să existe un
echilibru între lungimea şi grosimea tijei florale şi mărimea florii ; nu
întotdeauna florile uriaşe sunt şi cele mai frumoase.
 Florile bătute, cum întîlnim frecvent la soiurile pentru flori tăiate,
susţinute de tije lungi şi rezistente, trebuie să se deschidă lent, iar caliciul
şă fie rezistent, să nu crape, ca să nu se strice simetria florii.
• Coloritul va trebui să prezinte nuanţe vii, plăcute. Sunt preferate florile
unicolore albe, roze, roşii, bordo ; cele pestriţe sunt apreciate numai dacă
există o foarte bună armonie între diferitele culori şi nuanţe. Soiurile de
garoafe mediteraneene pot fi folosite ca o adevărată sursă de culori şi
nuanţe pentru obţinerea soiurilor noi.
• Calitatea ridicată a florilor tăiate mai este caracterizată de o rezistenţă
accentuată la transport şi manipulare şi de o păstrare în vas cu apă de cel
puţin 10 zile, fără ca în acest timp culorile să devină mai palide.
 Obiectivele şi metodele de ameliorare
a garoafelor
• Ritmul accelerat de creştere şi înflorirea rapidă este un obiectiv important pentru sporirea eficienţei economice a
culturilor. înfloritul la 4—5 luni de la semănat sau plantare se consideră o precocitate suficientă, dacă se menţine
vigoarea şi frumuseţea florilor.
• Rezistenţa la frig se urmăreşte la soiurile de grădină, care în mod obişnuit iernează afară. în general, acestea
posedă rezistenţa la frig. Va trebui însă ca soiurile nou. create să suporte fără vătămări temperaturi de —20—25°C,
întâlnite în ţara noastră în anotimpul rece.
• Rezistenţa la boli.
Garoafele sunt afectate de boli vasculare produse de ciuperci, ca:
• Phialophora cinerascens Van Beyma,
• Fusarium oxysporium ssp. Dianthi Snyd et Hans,
• Rhizoctonia solani Kiihl
• boli produse de bacterii, ca : Pseudomonas cariophylli Star et Burkh, Erioinia chrisanthemi Burkh.
• boli produse de rugini.

• Sursele de rezistenţă le constituie mai ales speciile sălbatice. Factorii de rezistenţă sunt
transferaţi soiurilor selecţionate pe calea hibridării cu specii rezistente. De asemenea,
observarea permanentă a culturilor şi alegerea indivizilor cu rezistenţă sporită poate fi o altă
cale pentru atingerea acestui obiectiv.