NATURA, RESURSĂ EDUCAȚIONALĂ ÎN DEZVOLTAREA COPILULUI

PREȘCOLAR

Numele și prenumele autorilor: Țoabă Angelica

Dobre Manuela Petronela
Instituția : Grădinița cu program prelungit nr. 6 Constanța

„Educația nu înseamnă umplerea unei găleți, ci aprinderea unui foc.”

( W.B. Yeats)
Copilul, prin natura sa, este creativ, dar educaţia, învăţarea, exercițiul sunt cele care îl ajută să își
dezvolte creativitatea, cu rol foarte mare în stimularea creativităţii. La vârsta preşcolară, copiii sunt
curioşi, sunt creativi, fabulează, au o imaginaţie bogată, dezvoltându-se continuu. Imaginația bogată a
copiilor reprezintă primul pas în procesul creativ.
În învăţământul actual, se pune problema dezvoltării maxime a potenţialului fiecărui
copil. Educatoarea trebuie să stimuleze potenţialul creativ al copilului, încă din grupa mică, proiectând
activităţi diverse, aplicând metode inovative, tehnici noi, utilizând materiale atractive, prietenoase cu
preșcolarul, cu mediul. Sunt importante strategiile creative care pun accentul pe spontaneitate,
originalitate, gândire laterală, divergentă, analogică.
De la vârsta preșcolarității trebuie cultivate unele valori, originalitatea, perseverenţa, interesele
cognitive, dar şi artistice. Activităţile creative duc la schimbarea comportamentului copiilor prin
trecerea de la atitudinea de confort, imitaţie, memorare, la atitudinea de efort, elaborări, interpretări
personale.
Educaţia, imaginaţia, ceativitatea, spiritul de observaţie şi iniţiativa îi fac pe copiii să se diferenţieze
de restul grupului, să vină cu idei noi, originale, să fie unici. Preșcolarii creativi se distind ușor
de restul grupului, le este ușor să elaboreze idei originale,  să găsească soluții rapide și optime în diverse
situații, la diverse probleme, pot deveni lideri de grup deorece ”creativitatea este un proces constant de
interogare şi răspuns ce are loc în mintea noastră” (Will Gompertz).
Educația de tip outdoor este o formă organizată de învățământ care îl pregătește pe copil pentru
viață și care se desfășoară în aer liber.
 Un studiu mai modern spune că: “Ne amintim 20 % din ceea ce auzim, 30 % din ceea ce vedem
și 90 % din ceea ce facem.” Într-o societate în care tehnologia progresează cu o viteză ameţitoare şi
datorită ei, de la cele mai fragede vârste, copiii sunt asaltaţi de adevărate avalanşe de informaţii,
ştiinţele educaţiei se orientează din ce în ce mai acut către întoarcerea la natură. După secole în care
toate eforturile educatorilor s-au concentrat pe aducerea copiilor între pereţii clasei pentru a li se
face educaţie, s-a constatat cu uimire că nu este cea mai fericită formă de educaţie şi, ca atare, a
apărut nevoia acută de altceva, de întoarcerea la natură, ca izvor de educaţie sănătoasă.
Natura, cea pe care conştient sau nu, o distrugem încet dar sigur, ne oferă lecţii de supravieţuire
de nepreţuit: a acoperit cu nisip măreţele piramide egiptene, cu vegetaţie luxuriantă uimitoarele
temple mayaşe, a populat cu copaci falnici şi animale zonele distruse de catastrofa de la Cernobîl. Se
pune atunci întrebarea dacă nu cumva viitorul omenirii nu constă, de fapt, în supravieţuirea speciei
umane în condiţii din ce în ce mai dificile şi mai neprevăzute, iar răspunsul la întrebare nu este altul
decât cel de întoarcere la natură, ca cel mai bun şi eficient educator.Copiii care stau din ce în ce mai
mult în casă în faţa monitoarelor de orice fel, cunosc natura numai din „poze” şi din filme. Este
momentul şi avem obligaţia de a-i scoate „afară”. Este motivul pentru care de câţiva ani a apărut
conceptul de activitate outdoor, ca alternativă pentru educaţia formală, tradiţională. Există mai multe
accepţiuni pentru termenul de outdoor, cea mai simplă fiind aceea de activitate în aer liber, în afara
spaţiului instituţional al grădiniței.
Realizând o sinteză a lucrărilor şi studiilor de specialitate, am identificat câteva caracteristici cheie
ale acestui tip de educaţie:

 oferă posibilitatea contactului direct cu natura în acelaşi timp fiind şi o modalitate extrem de
benefică pentru schimbarea atitudinilor şi comportamentelor faţă de mediu;
 reprezintă o puternică sursă de experienţe de învăţare – în cadrul unui mediu relexant, liber,
procesul de educare devine puternic şi de natură să schimbe comportamente sociale;
 facilitează procesul de învăţare al elevilor care întâmpină dificultăţi în acest sens – unii elevi
care au un nivel scăzut de performanţă şcolară pot deveni mai motivaţi;
 dezvoltă spiritul de echipă;
 oferă nenumărate beneficii fizice, emoţionale, mentale ce asigură bunăstarea elevului.
Există o serie de programe de educaţie outdoor care pot fi utile: programe axate pe sănătate
şi pe educaţie fizică, pe ştiinţa mediului, etc. Spre exemplu un program de educaţie outdoor axat pe
educaţie fizică şi sport ar putea duce la scăderea numărului de preșcolari cu obezitate (programul ar
include exerciţii fizice, plimbări în aer liber, discuţii cu copiii, specialişti, organizarea şi
desfăşurarea unor activităţi practice - gospodăreşti – stabilirea unor meniuri sănătoase, etc.).
 Un program de educaţie outdoor axat pe ştiinţa mediului va avea ca efect informarea
preșcolarilor cu privire la problemele de mediu din comunitatea lor, conştientizarea cu privire la
impactul pe care acţiunile lor le au asupra mediului (se pot organiza diferite activităţi relevante în
abordarea problemei identificate în funcţie de creativitatea cadrului didactic).
Un aspect important al educaţiei outdoor este acela că poate contribui la creşterea nivelului de
bunăstare al copilului. Pe lângă nevoile de bază ale unei persoane, există şi o serie de nevoi la care
educaţia outdoor poate răspunde şi anume: nevoia de a fi respectat, de a fi inclus social, de a fi activ
şi responsabil, de a se simţi în siguranţă.
Toate nevoile precizate mai sus îşi au rolul şi locul lor în dezvoltarea personală a copilului,
dar aş situa pe prim plan nevoia de a fi inclus social – poate cea mai importantă caracteristică a
educaţiei outdoor, ea fiind o modalitate de succes, de a depăşi unele dificultăţi ale copilului (psihice,
fizice, sociale, emoţionale), copilul să fie inclus social, să simtă că aparţine unei comunităţi. Mediul
din interiorul celor patru pereţi ai grupei este mai degrabă unul competitiv, în timp ce, acel din afara
sălii de grupă este unul care permite copiilor să se exprime, să relaţioneze cu ceilalţi, să colaboreze.
Activităţile outdoor “vizează explorarea posibilităţilor de utilizare a aerului liber şi a cadrului
natural ca spaţiu de învăţare şi formarea unor deprinderi  pentru a lucra tematic, folosind acest spaţiu
într-un mod interdisciplinar”. Activităţile outdoor care se desfăşoară cu preşcolarii pot fi organizate
sub formă de: ateliere de creaţie, activităţi sportive, excursii, jocuri diverse, acţiuni practic-
gospodăreşti etc.

Mediul înconjurător în care copiii îşi desfăşoară activitatea, prin variatele lui aspecte, constituie un
prilej permanent de influenţare asupra personalităţii acestora.

Mai întâi de toate, mediul ambiant oferă copilului posibilitatea de a veni mereu în contact cu ceva
nou pentru el, care îi stârneşte curiozitatea, dorinţa de a-l cunoaşte, Astfel, din contactul cu obiectele
şi jucăriile sale, cu lucrurile personale şi cele ale adulţilor, apar diferite întrebări din care rezultă că
preşcolarul se interesează de denumirea, calităţile sau provenienţa lor. Adulţii în familie, cât şi
educatoarele la grădiniţă, trebuie să satisfacă aceste interese. Prin răspunsul dat se transmit atât
cunoştinţele solicitate de copil cât şi cuvintele cu privire la atitudinea pe care trebuie să o aibă
copilul faţă de fiecare lucru sau fiinţă. Cu alte cuvinte, concomitent cu transmiterea de cunoştinţe, se
formează copilului o atitudine corespunzătoare, un anumit mod de comportare.

Curiozitatea pe care copiii o manifestă faţă de fenomenele naturii trebuie menţinută şi

transformată într-o puternică dorinţă de a o cunoaşte şi înţelege din ce în ce mai bine. Observarea
sistematică a dezvoltării şi schimbării în timp a plantelor, a creşterii şi îngrijirii animalelor, educă
atenţia, spiritul de observaţie deprinderea de a sesiza schimbările din natură şi dorinţa de a cunoaşte
cauzele acestora. Noile cunoştinţe transmise copiilor cu prilejul observării diferitelor fenomene ale
naturii sunt înţelese şi memorate cu multă uşurinţă.

Răspunzând la întrebările preşcolarilor, educatoarea trebuie să le explice fenomenele respective în

raport cu capacitatea lor de înţelegere.

Astfel, orizontul de cunoaştere al copiilor se îmbogăţeşte treptat, ceea ce permite să înţeleagă că

plantele şi animalele au nevoie de anumite condiţii de dezvoltare ( hrană, căldură, lumină,
adăpost ),că trebuie îngrijite de om; sau că fiecare fenomen este rezultatul unei cauze, că fenomenele
sunt legate între ele şi depind unele de altele.

Înţelegerea treptată, pe baza cunoştinţelor transmise de educatoare, a fenomenelor naturii, a

interdependenței dintre ele, a cauzelor care le-au provocat contribuie din plin la însuşirea de către
copii a unor elemente ştiinţifice despre natură.

Observarea sistematică a naturii de către copii, sub îndrumarea educatoarei contribuie la îmbogăţirea
cunoştinţelor lor, la înţelegerea adecvată a fenomenelor naturii, la dezvoltarea spiritului de
observaţie, a gândirii şi limbajului. Observând natura, copiii pot, de asemenea, sub îndrumarea
adultului să sesizeze frumuseţile ei şi să o îndrăgească. În felul acesta li se educă simţul estetic,
sentimentul de admiraţie, de dragoste şi mândrie pentru bogăţiile şi frumuseţile naturii patriei
noastre.

De asemenea, mediul înconjurător oferă copiilor şi alte posibilităţi de cunoaştere. Este vorba de
cunoaşterea muncii oamenilor, a diferitelor meserii, a rezultatelor activităţii umane în diferite
domenii. Prin însuşirea de noi cunoştinţe despre aceste aspecte ale vieţii sociale, copiii îşi lărgesc
orizontul, îşi dezvoltă interesul pentru cunoaşterea activităţii omului, li se educă dragostea şi
respectul faţă de om şi de rezultatele muncii lui.

Deosebit de importantã în grãdiniţã, “joaca educativã prin experimente ştiintifice” poate concentra
atenţia şi setea de învãţare a preşcolarului, astfel încât intelectul lui sã fie pregãtit sã absoarbã
diverse informaţii ştiinţifice în viitor. Şi, de aceea, considerãm cã micile noastre încercãri de a le
demonstra cum funcţioneazã elementele mediului înconjurãtor, hrãnesc interesul şi curiozitatea
copiilor de a cunoaşte şi de a înţelege uimitoarele transformãri care au loc în jurul lor. La aceastã
vârstã, copilul are deja o viziune generalã despre modul în care interacţioneazã materia universalã,
aşadar este pregãtit sã aprofundeze cunoştinţele sale în scopul de a descifra dezvoltarea progresivã a
vieţii pe Pãmânt.

Ỉn acest sens, în grãdiniţã se pot organiza diferite experimente ştiintifice în cadrul colţului “Nisip şi
apă” pentru a explora fenomenul plutirii corpurilor. Astfel, se pot realiza corelaţii între greutatea şi
densitatea apei. Copiii pot observa şi pot realiza predicţii privind unele obiecte: vor pluti sau se vor
scufunda, vor experimenta şi vor înţelege cu uşurinţã ce se întâmplă cu cele care sunt mai uşoare şi
cu cele care sunt mai grele. Sau, se pot realiza diverse experimente privind rostogolirea obiectelor pe
suprafeţe înclinate pentru a observa relaţia dintre greutate, unghiul de înclinaţie şi distanţa parcursă
prin rostogolire. Toate acestea implică dezvoltarea gândirii logice a copiilor.

Pentru a cunoaşte unele fenomene fizice şi chimice împreunã cu copiii din grădiniţă am efectuat
diferite experimente simple, uşor de realizat care susţin ideile exprimate anterior: precum dizolvarea
unor substanţe în lichide, mişcarea aerului în natură, îngheţarea lichidelor, topirea gheţii şi a zãpezii,
observarea unor procese ca înmugurirea, înfrunzirea, înflorirea, formarea fructelor, creşterea şi
coacerea lor prin îngrijirea unor plante semãnate sau plantate de ei, transformarea culorii unor
lichide în amestec cu unele substanţe.

Curiozitatea spontană a copiilor, manifestată prin întrebările: „La ce?”, „De ce?”, „Cum?”, se
transformă într-o activitate intelectuală intensă. Fundamentale în grădiniţă, aceste tipuri de activităţi-
experienţe precum jocul, explorarea şi experimentarea permit dobândirea unor competenţe cu
semnificaţie pentru dezvoltarea lor şi satisfac nevoile specifice vârstei. Şi astfel, micul preşcolar
încearcă să cucerească lumea din jur, experimentând şi jucându-se “DE-A ŞTIINŢA”.

Explorarea, Experimentarea, Jocul Experimentarea

Experimentul - direct sau indirect, folosit în predare şi învăţare, are o deosebită valoare formativă,
întrucât dezvoltă copiilor spiritul de observare, investigare, capacitatea de a înţelege esenţa
obiectelor şi fenomenelor, de prelucrare şi interpretare a datelor experimentale, interesul de
cunoaştere etc..
Explorarea presupune încercările şi tentativele copilului de a cunoaşte şi de a descoperi lucruri
noi. Este una din acţiunile fundamentale ale dezvoltării copilului. Ea permite cucerirea lumii
înconjurătoare şi stimulează motivaţia de a cunoaşte, oferind bazele dezvoltării potenţialului
psihofizic şi aptitudinal al copilului.
JOCUL În viaţa copilului jocul este o activitate deosebit de atrăgătoare care evoluează între
ficţiunea pură şi realitatea muncii (M. Debesse, 1967). Jocul ne permite să urmărim copilul sub toate
aspectele dezvoltării sale, în întreaga sa complexitate: cognitiv, motor, afectiv, social, moral. Trei
tipuri de activităţi sunt fundamentale în grădiniţă: Explorarea, Experimentarea şi Jocul. Copiii
acumulează prin aceste trei tipuri de activităţi experienţe cu semnificaţie pentru dezvoltarea lor şi le
satisface nevoile specifice vârstei. Ei încearcă să cucerească lumea din jur acţionând pe cele trei căi.
Explorarea
Domeniul știinte include atât abordarea domeniului matematic prin intermediul experienţelor
practice cât şi înţelegerea naturii, ca fiind modificabilă de fiinţele umane cu care se află în
interacţiune. Mediul înconjurător reprezintă totalitatea factorilor externi din natură şi societate care
acţionează asupra omului şi condiţionează existenţa lui. Încă de la naştere copilul creşte şi se
dezvoltă biopsihosocial sub influenţa directă a mediului, acesta constituind principala sursă de
informaţii ce vor sta la baza procesului de cunoaştere a realităţii. Cunoaşterea mediului înconjurător
contribuie la dezvoltarea unor percepţii şi reprezentări legate de frumosul din artă, din natură, din
societate, la formarea unor capacităţi de a aprecia şi evalua frumosul, la cultivarea gustului estetic, la
formarea unor deprinderi şi îndemânări tehnice de artă, stimularea capacităţilor creatoare, a unor
aptitudini estetice. Abilităţi şi competenţe asociate demersurilor de investigaţie ştiinţifică, cum ar fi
observarea, selectarea elementelor semnificative din masa elementelor irelevante, generarea de
ipoteze, generarea de alternative, conceperea şi realizarea de experimente, organizarea datelor
rezultate din observaţii pot fi dobândite de copiii preşcolari atunci când sunt puşi în contact cu
domeniul cunoaşterii naturii, prin activităţi simple cum ar fi: observarea unor
fiinţe/plante/animale/obiecte din mediul imediat apropiat, modelarea plastilinei (putând face
constatări privind efectul temperaturii asupra materialului), confecţionarea sau jocul cu instrumente
muzicale simple, aplicarea unor principii ştiinţifice în economia domestică (ex. producerea iaurtului)
sau prin comparareaproprietăţilor diferitelor materiale. Cunoaşterea mediului înconjurător este o
sarcină de bază a procesului instructiv educativ în grădiniţă şi contribuie la realizarea laturilor
educaţiei: intelectuală, morală, estetică, profesională, fizică, subliniate de pedagogul francez, René
Hubert.
Ce explorăm? Universul, Lumea microscopică, Cosmosul, Timpul, Pădurea, La pescuit, Lumea
gâzelor, Vremea, Apa, La munte, Călătorie în jurul pământului, În apele mărilor și oceanelor.
Experimentarea
Ştiinţele ca disciplină de învăţământ vizează observarea şi perceperea lumii în întregul său, cu
componentele, procesele şi fenomenele caracteristice, ca şi învăţarea prin înţelegere şi aplicare. Prin
intermediul acestui obiect preşcolarul trece din lumea poveştilor în lumea faptelor reale şi a
lucrurilor concrete, începe să cunoască mediul în care trăieşte şi procesele din jurul său. Procesul de
predare a disciplinei Ştiinţe are la bază experimentul atât ca metodă de investigaţie ştiinţifică, cât şi
ca metodă de învăţare. Metodă de explorare a realităţii – experimentul - direct sau indirect, folosită
în predare şi învăţare, are o deosebită valoare formativă, întrucât dezvoltă elevilor spiritul de
observare, investigare, capacitatea de a înţelege esenţa obiectelor şi fenomenelor, de prelucrare şi
interpretare a datelor experimentale, interesul de cunoaştere etc.
Experimente simple
Vasele comunicante, Limonada Fizzi Bea, Tornada în sticla cu cerneală invizibilă, Mare de gheața
uscată, Oțet vulcanic, Îngrijirea unei plante, Vârtej de baloane, Plutirea portocalei, Capilaritate,
Curcubeu, Gust fără miros, Mişcarea aerului în natură, Dizolvarea unor substanţe în lichide,
Transformarea culorii unor lichide în amestec cu unele substanţe, Îngrijirea unui pom, plantat de
copii.
1. Baloane cu CO2 materiale: Balon, Aproximativ 40 ml de apă (un pahar de aproximativ 250
ml, Bidon cu băutură racoritoare, Paie de băut, Oțet,1 linguriță de bicarbonat de sodiu.
Procedeu: Înainte de a începe, asigurați- vă că balonul este întins pentru a face posibilă
umflarea lui. Se toarnă 40 ml de apă în sticla de bauturi racoritoare. Adăugați lingurița de
bicarbonat de sodiu și se agită în jurul cu paie până se dizolvă. Se toarnă oțetul și se pune
repede balonul întins pe gura sticlei.
2. Ou în sticlă. Materiale: O sticlă cu gât lung, îngust, o cană de cidru de mere, ou fiert,
chibrituri. PROCEDEU: Puneți sticla goală pe o masă, Curățați un ou fiert, Aprindeți un
chibrit și plasați-l în flacon. Repetați de aproximativ trei sau patru ori. Puneți rapid oul pe
gura sticlei.
3. Tornada în sticlă. Materiale: Apă, sticlă de plastic transparent cu un capac (care nu se va
curge) Luciu, Lichid de spălat Ferry. Procedeu: Se umple sticla de plastic cu apă până când
ajunge la aproximativ trei sferturi plin. Se adaugă câteva picături de lichid de spalat vase. Se
presară și cateva ciupituri de sclipici (acest lucru va face tornadă a vedea). Puneți capacul
bine. Întoarceți flaconul cu capul în jos și țineți-l de gât. Se rotește rapid sticla într-o mișcare
circulară de câteva secunde, apoi opriți și priviți înăuntru pentru a vedea dacă puteți vedea o
mini-tornadă care se formează în apă. Poate fi necesar să-l încercați de câteva ori înainte de
a-l lucra în mod corespunzător.
Colecții: Lucrări de toamnă
Sperietoare de ciori, Măr, Amprenta frunzelor, Boabe de fasole, Copac, Dovleac , Coronița cu
mere, toate aceste lucrări au fost realizate cu materiale din natură.
Colecţii Lucrări de iarnă
 Om de zăpadă, Pinguin, Urs polar etc.
Colecţii Lucrări de primăvară
Flori de primavară, Omiduţa, Fluture din clești de rufe, Buburuza etc..
Colecţii Lucrări de vară
Soare, Flori din cartoane de ouă, Tablou de vară, îngheţată și multe altele…

Stafidele dansatoare

Se toarnă o bautură răcoritoare carbogazoasă puternic acidulată într-un pahar transparent și se

presară 4 - 5 stafide proaspete pe suprafața acestuia. Arată-le copiilor cum bulele formate de
dioxidul de carbon reușesc să facă stafidele să sară de jos în sus, de parcă ar dansa.

Stafidele au o masă mai densă decât lichidul băuturii, de aceea se vor scufunda inițial. Atunci când
bulele dioxidului de carbon se lipesc de suprafața stafidelor, fructele sunt propulsate la suprafață,
unde balonașele acidulate se sparg, iar stafidele plonjează din nou pe fundul paharului. Procesul
continuă până la eliminarea întregii cantități de acid din suc.

Mini oceanul

Umplem o sticlă de plastic de 1 litru cu apă, aproximativ trei sferturi. Adaugăm colorant alimentar
albastru și puțin ulei pentru gătit, apoi se înșurubează bine capacul sticlei și arătați-le copiilor cum
uleiul nu se dizolvă niciodată în apă, dispersându-se în mici bule cu aspect diferit față de cel al
lichidului albastru.

Piperul fugar

Se presară piper pe suprafața unei căni de apă. Punem un strop de săpun lichid pe buricul degetului
arătător și atingem centrul "lacului" de piper, pentru a forma o zonă limpede. Le explicăm copiilor
că săpunul "sparge" tensiunea formată la suprafața apei, iar presiunea din jur împinge piperul
departe de săpun.

Dansul popcornului

Umplem un borcan de sticlă trei sferturi cu apă și se adaugă 2 linguri de praf de copt. Completează
magica porțiune cu o picătură de colorant alimentar și 10-15 floricele de porumb. Ultimul pas este să
adăugăm câțiva stropi de oțet alimentar, acțiune care va determina popcornul să se miște singur în
aproximativ 2 minute.
Magia de gheață

Umplem un pahar de apă și adaugă un cub de gheață. Propune-i copilului să lege cu sfoară cubul și
să încerce astfel să îl scoată din recipient. După câteva încercări eșuate, îi spunem să își pună
mâinile la ochi și să numere până la 10, timp în care tu adaugi puțină sare peste gheață și îl rogi să
încerce din nou. De această dată, cubul va putea fi scos cu ușurință, grație faptului că sarea a topit
cubul suficient de mult încât să se "lipească" de sfoară. Explicați-le copiilor la final fenomenul.

Vulcanul

Punem un borcănel gol de mâncare pentru bebeluși pe o tavă și îl acoperim cu plastilină, modelând-
o astfel încât să semene cât mai fidel cu un munte. Adaugă într-un pahar câteva picături de colorant
alimentar roșu și o linguriță de praf de copt. Trezește "vulcanul" la viață cu ajutorul unei cantități
mici de oțet, care va produce o spumă similară cu lava vulcanică.

Cerneala invizibilă

Cu ajutorul unui bețișor de urechi sau o pensulă pentru desen, încurajeați – vă copii să scrie mesaje
sau să realizeze picturi pe o coală albă de desen, folosind suc de lămâie. Lasă urmele să se usuce,
apoi așează un bec aprins cât mai aproape de "opera de artă", până când scrisul devine vizibil, pe
măsură ce sucul de lămâie se usucă se face tot mai maron la nuanță.

Ouale plutitoare

Se toarnă apa într-un pahar înalt până când se umple pe jumătate. Se adaugă aproximativ șase
linguri de sare, apoi completează conținutul adăugând apa plată cu grijă, astfel încât să nu agiți
compoziția. Se pune un ou crud și se lasă să plutească pe suprafața lichidului.

Apa sărată este mai densă decât apa plată, așadar va face orice obiect să plutească. Atunci când oul
ajunge pe suprafața paharului, el se va scufunda în apa limpede, însă se va opri undeva la jumatatea
paharului, unde se "lovește" de stratul mult mai sărat de lichid. Experimentul științific are rezultatul
scontat doar dacă reușești să nu amesteci cele două tipuri de apă, mai exact să nu dizolvați sarea în
totalitate. Iată un mod inedit prin care poți să le explici copiilor de ce plutește mai ușor în apa mării,
în comparație cu apa din piscină.