Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
A fost odată ca niciodată o bunicuţă care trăia într-o căsuţă la marginea unui sat. În fiecare dimineaţă, bunica
cobora în pivniţă, alegea câţiva cartofi dintr-un sac, ca să facă o mâncare. În acel sac erau cartofi şi mici şi mijlocii şi
mari, dar cel mai mare şi mai voinic era Regele Cartofilor. El aştepta cu nerăbdare ziua în care bunicuţa îl va scoate din sac.
Şi ziua aceea nu se lăsă prea mult aşteptată. Într-o dimineaţă de toamnă târzie, pe când frunzele copacilor erau aşternute pe
jos, bunicuţa coborî în pivniţă şi, băgând mâna în sac, îl scoase chiar pe Regele Cartofilor.
Ce bucuros stătea el acum în coşuleţ singur, singur, căci era atât de mare încât bunicuţa putea face o mâncare doar din el.
Bunica urcă treptele pivniţei cu coşul în mână şi când ajunse afară, Regele Cartofilor sări din coş şi se rostogoli până la un
tufiş. Biata bunicuţă l-a tot căutat, dar cum nu vedea prea bine, nu l-a găsit, aşa că a coborât din nou în pivniţă şi a luat alţi
cartofi pentru o mâncare.
Dacă a văzut asta, Regele Cartofilor s-a rostogolit repede până la poartă, de acolo pe drumul mare şi când s-a văzut aproape
de pădure, a început să cânte voios:
,, Hopa-hop, hopa-hop
Eu sunt Regele Cartof
Hopa-hop, hopa-hop
Nu mă ţine nime-n loc!”
Abia ce a intrat în pădure, că dintr-un tufiş i-a sărit înainte un iepuraş; văzându-l, i-a spus:
,, Tii, ce cartof mare, mare,
Ce poftă-mi face de mâncare
Un picuţ dacă ar sta
Pe loc l-aş înfuleca!”
Dar cartoful i-a răspuns râzând şi rostogolindu-se mai departe:
,, Ba nu stau deloc, deloc,
Că-s tare zorit, grăbit
Să ajung unde-am pornit!”
Iepuraşul a fugit o vreme după el, dar văzând că nu-l ajunge, l-a lăsat în pace.
Şi cum cartoful se rostogolea voios mai departe, iată că i-a ieşit în cale o vulpe şireată care, văzându-l, a început să-i spună:
,,Tii, ce cartof mare, mare,
Ce poftă-mi face de mâncare!
Un picuţ dacă ar sta
Pe loc l-aş înfuleca!”
Dar cartoful i-a răspuns râzând şi rostogolindu-se mai departe:
,, Ba nu stau deloc pe loc
Că-s tare zorit, grăbit
Să ajung unde-am pornit!”
Vulpea a fugit după el, dar se lăsă păgubaşă pentru că nu-l putu prinde.
Cartoful s-a mai rostogolit o vreme şi ajunse la un copac, unde vru să se odihnească dar îi ieşi în cale un lup foarte flămând:
,, Tii, ce cartof mare, mare
Ce poftă-mi face de mâncare
Un picuţ dacă ar sta
Pe loc l-aş înfuleca ! “.
Dar cartoful i-a răspuns râzând şi rostogolindu-se mai departe:
,, Ba nu stau deloc pe loc
Că-s tare zorit, grăbit
Să ajung unde-am pornit. “
De acum începu să se însereze, iar cartoful nostru ajunse într-o poieniţă în mijlocul pădurii. Acolo era o căsuţă, iar în căsuţă
locuia o mămică cu doi copilaşi. Cartoful o auzi pe mamă când îi trimise pe copilaşi în pădure să caute ceva de mâncare, căci
erau tare săraci. Cartoful se opri în loc; fetiţa cea mare se apropie şi îl văzu. Mirată şi bucuroasă aproape, strigă:
,, Tii, ce cartof mare, mare
Ce poftă îmi face de mâncare
Te rugăm un pic să stai
Şi la noi în coş să sari”
Auzind rugăminţile copiilor, cartoful sări bucuros în coşuleţ şi spuse:
,, Acum stau de tot pe loc
Nu mai sunt zorit, grăbit,
C-am ajuns unde-am pornit ! “
În acea seară, copiii au mâncat pe săturate o tocană tare gustoasă.
***Poveste recomandata pentru prima parte a toamnei , epoca de ”Recoltă” în grădinița Waldorf
În oala cu ciorbă