„Educația nu înseamnă umplerea unei găleți, ci aprinderea unui foc.” – W.B.

Yeats

Toate societățile dezvoltate își arată interesul real pentru educaţie, investesc în educație, în viitor. Educația este și trebuie să fie
sprijin în dezvoltarea creativității.

Copilul, prin natura sa, este creativ, dar educaţia, învăţarea, exercițiul sunt cele care îl ajută să își dezvolte creativitatea, cu rol
foarte mare în stimularea creativităţii. La vârsta preşcolară, copiii sunt curioşi, sunt creativi, fabulează, au o imaginaţie bogată,
dezvoltându-se continuu. Imaginația bogată a copiilor reprezintă primul pas în procesul creativ.

În învăţământul actual, se pune problema dezvoltării maxime a potenţialului fiecărui copil. Educatoarea trebuie să stimuleze
potenţialul creativ al copilului, încă din grupa mică, proiectând activităţi diverse, aplicând metode inovative, tehnici noi, utilizând
materiale atractive, prietenoase cu preșcolarul, cu mediul. Sunt importante strategiile creative care pun accentul pe spontaneitate,
originalitate, gândire laterală, divergentă, analogică.

Ca educatoare, îmi doresc să aprind în fiecare copil un foc viu al dorinţei de cunoaştere.

Pentru dezvoltarea creativităţii preşcolarilor planific activităţi în care folosim foarte multe materiale din natură,  materiale
reciclate. Învăţăm tehnici noi de lucru sau aprofundăm anumite tehnici cunoscute, le ajustez specificului nivelului de vârstă a
preşcolarilor.

Folosim la clasa tuburi de carton reciclat, recipiente din plastic sau cutii din aluminiu, refolosim anumite creioane colorate, sfoară,
monede, materiale textile, coloranți alimentari, lacuri. Materialele din natură le adunăm în plimbările făcute în aer liber: crenguţe,
conuri de pin, castane, frunze, ghinde, scoici, melci, pietricele, nisip.
În mânuţele ceative ale copiilor, o piatră poate deveni maşină, albinuţă, cactus, căsuţă sau locomotivă ce trage după ea vagoane din
melci sau alte pietre. Tricolorul este frumos repezentat pe o piatră culeasă cu mare atenţie de pe malul Mării Negre. Cine spune că
o piatră nu poate semăna cu un măr galben-auriu? Din scoci îşi iau zborul în lume fluturi sau gărgăriţe cu buline.

De la această vârstă trebuie cultivate unele valori, originalitatea, perseverenţa, interesele cognitive, dar şi artistice. Activităţile
creative duc la schimbarea comportamentului copiilor prin trecerea de la atitudinea de confort, imitaţie, memorare, la atitudinea de
efort, elaborări, interpretări personale.

Educaţia, imaginaţia, ceativitatea, spiritul de observaţie şi iniţiativa îi fac pe copiii să se diferenţieze de restul grupului, să vină cu
idei noi, originale, să fie unici. Școlarii creativi se distind ușor de restul clasei, le este ușor să elaboreze idei originale,  să găsească
soluții rapide și optime în diverse situații, la diverse probleme, pot deveni lideri de grup deorece ”creativitatea este un proces
constant de interogare şi răspuns ce are loc în mintea noastră” (Will Gompertz).

Activităţile outdoor “vizează explorarea posibilităţilor de utilizare a aerului liber şi a cadrului natural ca spaţiu de învăţare şi
formarea unor deprinderi  pentru a lucra tematic, folosind acest spaţiu într-un mod interdisciplinar”. Activităţile outdoor care se
desfăşoară cu preşcolarii pot fi organizate sub formă de: ateliere de creaţie, activităţi sportive, excursii, jocuri diverse, acţiuni
practic-gospodăreşti etc.

Mişcarea fizică ajută la dezvoltarea psihică a copilului, previne labilitatea emoţionalǎ, modeleazǎ temperamentul şi atitudinile. 
Unii specialişti ai domeniului apreciază că: „educaţia fizică este fiziologică prin natura exerciţiilor sale, pedagogică prin metodă,
biologică prin efectele sale şi socială prin organizare şi activitate, în centrul căreia stă omul”.

Pe toţi, sportul, mişcarea, ne fac să ne recâştigam demnitatea, tonusul, să ne integrăm mai bine în societate. Pe lângă beneficiile
asupra sănătăţii, sportul  va îmbunătăţi şi comportamentul, învăţându-l pe copil ce înseamnă competiţia şi spiritul de echipă, îl va
face ambiţios şi mai disciplinat. În plus, acesta va câştiga încredere în forţele proprii, se va  orienta mai uşor în spaţiu şi  va învăţa
să se descurce singur.

Voi exemplifica doar câteva astfel de acţiuni, desfășurate în unitatea noastră:

Excursii şi drumeţii organizate în toate anotimpurile, prilej minunat de a admira natura în ipostaze diferite, de a cunoaşte
transformările suferite, impactul omului asupra sa, dar şi ocazie de a participa la acţiuni de ecologizare. De fiecare dată, aceste
activităţi au fost minuţios pregătite, copiii întorcându-se mai bogaţi sufleteşte. Şi aici au fost alături de noi familiile, societăţile
comerciale cu care avem parteneriate şi care au sponsorizat o parte a costurilor.

Excursia tematică ”La Ocne”, la Salinele de la Ocnele Mari.

Excursia a fost doar pretextul pentru desfăşurarea unor activităţi outdoor, precum: vizitarea Mânăstirii Hurez, cunoaşterea locului
de unde s-a extras sarea şi a modalităţilor de extracţie mai vechi şi mai noi; cunoaşterea unor terapii naturiste practicate în salină;
jocuri de echipă de perspicacitate pentru copii şi părinţi.

Vizită activă ”La Muzeu”, desfăşurată în spaţiul de expunere a Muzeului Judeţean “Alexandru Ştefulescu” Tg-Jiu, permiţând
contactul direct al preşcolarilor cu operele de artă, printr-o abordare interdisciplinară şi interactivă a temei alese. Pornind de la
universal conturat prin propriile lor cunoştinte, copiii de vârstă preşcolară pot descoperi prin intermediul exponatelor ce înseamnă
frumosul în artă, un mod aparte de redare a realităţii înconjurătoare, care este propriu artistului, află informaţii despre civilizaţii
apuse, exerseză modalităţi de comunicare cu ceilalţi.

Atelierul de creaţie “Fantezie şi culoare”, care a permis tuturor participanţilor să se exprime prin experimentarea unor tehnici
diverse, cum ar fi desenul, picture, modelajul sau colajul, dar mai ales, să-şi dezvolte imaginaţia prin tratarea creativă a tematicii.
Discuţia ulteriară, pe marginea lucărilor realizate de copii, constituie un element esenţial al atelierului, deoarece sunt învăţaţi să-şi
depăşească concentrarea, atenţia li interesul strict pentru propria creaţi şi sunt îndemnaţi să analizeze şi să aprecieze şi celelalte
realizări, ale colegilor. Sunt susţinuţi  să-şi explice opţiunile personale în privinţa “evaluării artistice” a celorlalte lucrări şi să caute
argument prin care să-şi susţină sau să-şi justifice opinia.

Concurs de întreceri sportive ”Sportivii în acţiune”, acţiune de tradiţie a grădiniţei noastre, care are drept obiectiv stimularea
interesului pentru educaţie fizică şi sport, dezvoltarea armonioasă a organismului şi menţinerea stării de sănătate. Folosind  o
varietate de modalități de colaborare  care presupun o implicare activă a părinților  alături de copii și educatoare, considerăm că au 
de câștigat atât  copiii cât și părinții, colectivul grădiniței  dar şi  comunitatea locală.

”Parcul nostru ca o floare!” – activitate de igienizare a parcului din apropierea grădiniţei. Preşcolarii, înarmaţi cu saci menajeri,
mănuşi de unică folosinţă, după o discuţie prealabilă, au înţeles necesitatea menţinerii curăţeniei în parcul în care ei se joacă zilnic,
şi astfel au participat la igienizarea acestuia, iar la sfârşit, au simţit o mare  bucurie  văzând rezultatele muncii lor. Acţiunea a
continuat prin organizarea în parcul curat a unor jocuri distractive şi sportive de echipă.

Alaiul sărbătorilor de iarnă” – activitate derulată în pragul sărbătorilor de iarnă. Au fost implicate Prefectura Judeţului Gorj,
Primăria Municipiului Tg-Jiu, Fundaţia pentru Tineret Gorj, “Aprilia” SA. Nicio altă activitate desfăşurată în grădiniţă pe tema
sărbătorilor de iarnă nu ar fi trezit atâtea sentimente şi trăiri ca atunci când au trăit pe viu, în momentele în care au colindat și au
primit dulciurile sau fructele pentru urările adresate de ei.

”Grădiniţa cu flori şi copii” – acţiune de înfrumuseţare a spaţiului exterior al Grădiniţei, unde a fost implicată  Agenţia pentru
Protecţia Mediului Gorj. Preşcolarii au plantat flori şi puieţi ornamentali în grădina grădiniţei şi în jardinière. Zi de zi, copiii
urmăresc evoluţia florilor plantate de ei, le îngrijesc şi le protejează, valoarea educativă a acţiunii fiind foarte mare.

Prin toate activităţile desfăşurate, s-au constatat următoarele beneficii directe:

 acest tip de educaţie o completează pe cea formal;

 socializare;
 educare pentru o viaţă sănătoasă;
 participanţii sunt  puşi în situaţia de a-şi cunoaşte şi chiar de a-şi depăşi propriile limite;
 trăirea de experienţe inedite în mijlocul naturii;
 creşterea stimei de sine;
 creşterea disponibilităţii spre comunicarea cu părinţii;
 dezvoltarea personală şi la creşterea şanselor de integrare socială a acestora
 gestionarea fricii de vorbit şi acţionat în public;
 înţelegerea, acceptarea şi respectarea regulilor prezente în familie şi societate,      îmbunătăţirea performanţelor şcolare, 
descoperirea aptitudinilor şi talentelor;
 creşterea încrederii în sine, capacitatea de a se integra rapid într-un grup de copii cu aceiaşi vârstă,  dezvoltarea
aptitudinilor de leader;
 trezesc interesul de a participa la sarcini noi şi complexe;
 îi încurajează să nu se sperie de situații imprevizibile și să găsească cea mai bună soluție;
 dezvoltă abilitățile de comunicare fiind orientați către cooperare şi colaborare, fără de care nu poate fi atins obiectivul
comun al echipei;
 copiii învață să recunoască meritele celorlalți, să le respecte ideile, sentimentele și nevoile, îi ajută să învețe din greşeli; nu
exista eșec ci doar feed-back la sfârşitul unei activităţi outdoor.

Concluzionând: “Cât mai mult timp în natură!”

Educaţia outdoor este o formă de educaţie care se bazează pe învățarea în aer liber. Realizând o sinteză a lucrărilor şi studiilor de
specialitate, am identificat câteva caracteristici cheie ale acestui tip de educaţie.
  oferă posibilitatea contactului direct cu natura în acelaşi timp fiind şi o modalitate extrem de benefică pentru schimbarea
atitudinilor şi comportamentelor faţă de mediu;
 reprezintă o puternică sursă de experienţe de învăţare – în cadrul unui mediu relexant, liber, procesul de educare devine
puternic şi de natură să schimbe comportamente sociale;
 facilitează procesul de învăţare al elevilor care întâmpină dificultăţi în acest sens – unii elevi care au un nivel scăzut de
performanţă şcolară pot deveni mai motivaţi;
 dezvoltă spiritul de echipă;
 oferă nenumărate beneficii fizice, emoţionale, mentale ce asigură bunăstarea elevului.

Există o serie de programe de educaţie outdoor care pot fi utile: programe axate pe sănătate şi pe educaţie fizică, pe ştiinţa
mediului, etc. Spre exemplu un program de educaţie outdoor axat pe educaţie fizică şi sport ar putea duce la scăderea numărului de
elevi cu obezitate (programul ar include exerciţii fizice, plimbări în aer liber, discuţii cu elevi, specialişti, organizarea şi
desfăşurarea unor activităţi practic-gospodăreşti – stabilirea unor meniuri sănătoase, etc.).

Un program de educaţie outdoor axat pe ştiinţa mediului va avea ca efect informarea elevilor cu privire la problemele de mediu din
comunitatea lor, conştientizarea cu privire la impactul pe care acţiunile lor le au asupra mediului (se pot organiza diferite activităţi
relevante în abordarea problemei identificate în funcţie de creativitatea cadrului didactic).

Un aspect important al educaţiei outdoor este acela că poate contribui la creşterea nivelului de bunăstare al copilului. Pe lângă
nevoile de bază ale unei persoane, există şi o serie de nevoi la care educaţia outdoor poate răspunde şi anume: nevoia de a fi
respectat, de a fi inclus social, de a fi activ şi responsabil, de a se simţi în siguranţă.

Toate nevoile precizate mai sus îşi au rolul şi locul lor în dezvoltarea personală a copilului, dar aş situa pe prim plan nevoia de a fi
inclus social – poate cea mai importantă caracteristică a educaţiei outdoor, ea fiind o modalitate de succes, de a depăşi unele
dificultăţi ale copilului (psihice, fizice, sociale, emoţionale), copilul să fie inclus social, să simtă că aparţine unei comunităţi.
Mediul din interiorul celor 4 pereţi ai clasei este mai degrabă unul competitiv, în timp ce, acel din afara clasei este unul care
permite copiilor să se exprime, să relaţioneze cu ceilalţi, să colaboreze.

Dintre formele de  educaţie formală, informală şi non-formală, educaţia outdoor se pliază cel mai bine cu cea non-formală, întrucât
ca şi aceasta, educaţia outdoor se bazează foarte mult pe participarea activă şi oferă utilitate practică imediată cunoştinţelor
învăţate.

Atât educaţia non-formală cât şi educaţia outdoor pot fi integrate cu succes în educaţia formală cu scopul de a maximiza efectele
procesului de învăţământ.
În învăţământul preşcolar, adevărata muncă a educatoarei este în spatele documentului curricular. Nimic nu poate fi mai
provocator din punct de vedere profesional decât a te întrece cu programa de studiu utilizată la grupă, găsindu-i noi înţelesuri,
abordări, strategii de aplicare, etc.

Voi enumera câteva exemple practice de activităţi care se pot desfăşura în aer liber:

Domeniul Limbă şi Comunicare (DLC)

 punerea în scenă a unei poveşti (Scufiţa Roşie sau Capra cu trei iezi), după ce în prealabil a fost citită. Se poate solicita
preşcolarilor să schimbe firul poveşti (pentru a evita haosul şi dezorganizarea, copiii sunt anunţaţi cu o zi înainte);
 începerea unei poveşti alegând un obiect din natură (un copac, o floare, etc.) – Poveştile copacilor: aşezaţi grupuri mai mici
de copii lângă un copac. Ce sunete se aud? De unde vin? Dacă copacul ar vorbi, ce poveste ar spune?

Există o varietate de activităţi ce pot fi derulate în aer liber în cadrul cărora copiii îşi pot dezvolta imaginaţia, creativitatea,
limbajul şi exprimarea.

Domeniul Ştiinţe (DŞ)

Activităţi matematice:

 adunaţi o grămadă de pietre din care educatorul şi fiecare copil îşi vor alege câte una, comparându-le (cine are piatra cea
mai mare/mică);
 să adune cât mai multe frunze, să le sorteze după culoare, formă, mărime;

Cunoaşterea mediului se pliază cu activităţile ecologice. Totul porneşte de la deprinderile simple: hârtiile, ambalajele nu se aruncă
la întâmplare ci se depozitează ordonat în containere speciale. Spaţiile verzi cu flori şi copaci trebuie curăţate, puneţi accent pe
condiţiile optime de dezvoltare a unei plante;

Domeniul Estetic şi Creativ (DEC)

Educaţia plastică oferă posibilitatea manifestării depline a creativităţii şi sensibilităţii copilului. Desenele, colajele, afişele cu mesaj
ecologic constituie o îmbinare a esteticului cu informaţia ştiinţifică. Prin aceste activităţi, capătă valoare artistică unele obiecte
realizate din materiale refolosibile.

Educaţie muzicală
  organizaţi concursuri muzicale în aer liber sau mergeţi cu copiii la un concert, în acest fel se pot descoperi elevi cu talent
care pot urma o carieră în acest domeniu.

Domeniul Om şi Societate (DOS)

 creaţi un spaţiu de reflecţie în aer liber, lansaţi discuţii despre frumuseţe utilizând elemente din natură: o frunză, o floare
etc.;
 identificaţi o faptă bună făcută de un copil, încurajaţi-i să discute despre ea – de ce e important să faci bine celor din jurul
nostru?

Domeniul Psihomotric(DPM)

 există o varietate de activităţi sportive, diferite exerciţii, toate acestea contribuind la dezvoltarea fizică şi psihică a copilului
într-un mod armonios. Acest domeniu se pliază cel mai bine cu acest concept de educaţie outdoor. Unde altundeva poţi
desfăşura activitatea de educaţie fizică mai frumos decât în aer liber.

Ar trebui să se considere educaţia outdoor ca parte semnificativă  în sistemul de învăţământ, ca un întreg şir de oportunităţi de
învăţare.
Mediul înconjurător în care copiii îşi desfăşoară activitatea, prin variatele aspecte, constituie un prilej permanent
de influenţare asupra personalităţii acestora. Mai întâi de toate, mediul ambiant oferă copilului posibilitatea de a
veni mereu în contact cu ceva nou pentru el, care îi stârneşte curiozitatea, dorinţa dea-l cunoaşte, astfel din
contactul cu obiectele şi jucăriile sale, cu lucrurile personale şi cele ale adulţilor, apar diferite întrebări din care
rezultă că preşcolarul se interesează de denumirea, calităţile sau provenienţa lor.
            Adulţii în  familie, cât şi educatoarele la grădiniţă, trebuie să satisfacă aceste interese. Prin răspunsul dat
se transmit atât cunoştinţele solicitate de copil cât şi cuvintele cu privire la atitudinea pe care trebuie să o aibă
copilul faţă de fiecare lucru sau fiinţă. Cu alte cuvinte, concomitent cu transmiterea de cunoştinţe, se formează
copilului o atitudine corespunzătoare, un anumit mod de comportare. Astfel, se înlesneşte cunoaşterea treptată a
mediului înconjurător, ca şi integrarea din ce în ce mai corectă a copilului în acest mediu. Totodată, noile
cunoştinţe dobândite devin un îndreptar preţios al acţiunilor întreprinse ulterior.Curiozitatea pe care copiii o
manifestă faţă de fenomenele naturii trebuie menţinută şi transformată într-o puternică dorinţă de a o cunoaşte şi
înţelege din ce în ce mai bine.
           Observarea sistematică a dezvoltării şi schimbării în timp a plantelor, a creşterii şi îngrijirii animalelor,
educă atenţia, spiritul de observaţie deprinderea de a sesiza schimbările din natură şi dorinţa de a cunoaşte
cauzele acestora. Noile cunoştinţe transmise copiilor cu prilejul observării diferitelor fenomene ale naturii sunt
înţelese şi memorate cu multă uşurinţă.Răspunzând la întrebările preşcolarilor, educatoarea trebuie să le explice
fenomenele respective în raport cu capacitatea lor de înţelegere.Astfel, orizontul de cunoaştere al copiilor se
îmbogăţeşte treptat, ceea ce permite să înţeleagă că plantele şi animalele au nevoie de anumite condiţii
dedezvoltare   (hrană, căldură, lumină, adăpost ), că trebuie îngrijite de om; sau că fiecare fenomen este
rezultatul unei cauze, că fenomenele sunt legate între ele şi depind unele de altele.
         Înţelegerea treptată, pe baza cunoştinţelor transmise de educatoare, a fenomenelor naturii, a
interdependenţei dintre ele, a cauzelor care le-au provocat contribuie din plin la însuşirea de către copii a unor
elemente ştiinţifice despre natură.
       Observarea sistematică a naturii de către copii, sub îndrumarea educatoarei contribuie la îmbogăţirea
cunoştinţelor lor, la înţelegerea adecvată a fenomenelor naturii, la dezvoltarea spiritului de observaţie, a gândirii
şi limbajului. Observând natura, copiii pot, de asemenea, sub îndrumarea adultului să sesizeze frumuseţile ei şi
să o îndrăgească. În felul acesta li se educă simţul estetic, sentimentul de admiratie, de dragoste şi mândrie
pentru bogaţiile naturii patriei noastre. De asemenea, mediul înconjurător oferă copiilor şi alte posibilităţi de
cunoaştere. Este  vorba de cunoaşterea muncii oamenilor, a diferitelor meserii, a rezultatelor activităţii umane în
diferite domenii. Prin însuşirea de noi cunoştiinte despre aceste aspecte ale vieţii sociale, copiii îşi lărgesc
orizontul, îşi dezvoltă interesul pentru  cunoaşterea activităţii omului, li se educă dragostea şi respectul faţă de
om şi de rezultatele muncii lui.

    
                Concluzii:
       Cunoaşterea mediului este necesară deorece se dezvoltă copilului sentimente precum: dragostea faţă de
natură, faţă de patrie, faţă de oraşul şi satul natal, dragostea şi respectul faţă de semeni, faţă de părinţi, faţă de
fraţi, de colegi; sentimente de prietenie faţă de oameni de alte etnii şi naţionalităţi etc.
      Totodată cunoaşterea mediului înconjurător contribuie la dezvoltarea unor percepţii şi reprezentări legate de
frumosul din artă, din natură, din societate, la formarea unor  capacităţi de a aprecia şi evalua frumosul, la
cultivarea gustului estetic, la formarea unor deprinderi şi îndemânări tehnice de artă, stimularea capacităţilor
creatoare, a unor aptitudini estetice. 
Mediul înconjurător în care copiii îşi desfăşoară activitatea, prin variatele lui aspecte, constituie un prilej permanent de influenţare
asupra personalităţii acestora.

Mai întâi de toate, mediul ambiant oferă copilului posibilitatea de a veni mereu în contact cu ceva nou pentru el, care îi stârneşte
curiozitatea, dorinţa de a-l cunoaşte, Astfel, din contactul cu obiectele şi jucăriile sale, cu lucrurile personale şi cele ale adulţilor,
apar diferite întrebări din care rezultă că preşcolarul se interesează de denumirea, calităţile sau provenienţa lor. Adulţii în familie,
cât şi educatoarele la grădiniţă, trebuie să satisfacă aceste interese. Prin răspunsul dat se transmit atât cunoştinţele solicitate de
copil cât şi cuvintele cu privire la atitudinea pe care trebuie să o aibă copilul faţă de fiecare lucru sau fiinţă. Cu alte cuvinte,
concomitent cu transmiterea de cunoştinţe, se formează copilului o atitudine corespunzătoare, un anumit mod de comportare.

Astfel, se înlesneşte cunoaşterea treptată a mediului înconjurător, ca şi integrarea din ce în ce mai corectă a copilului în acest
mediu. Totodată, noile cunoştinţe dobândite devin un îndreptar preţios al acţiunilor întreprinse ulterior.

Curiozitatea pe care copiii o manifestă faţă de fenomenele naturii trebuie menţinută şi transformată într-o puternică dorinţă de a o
cunoaşte şi înţelege din ce în ce mai bine. Observarea sistematică a dezvoltării şi schimbării în timp a plantelor, a creşterii şi
îngrijirii animalelor, educă atenţia, spiritul de observaţie deprinderea de a sesiza schimbările din natură şi dorinţa de a cunoaşte
cauzele acestora. Noile cunoştinţe transmise copiilor cu prilejul observării diferitelor fenomene ale naturii sunt înţelese şi
memorate cu multă uşurinţă.

Răspunzând la întrebările preşcolarilor, educatoarea trebuie să le explice fenomenele respective în raport cu capacitatea lor de
înţelegere.

Astfel, orizontul de cunoaştere al copiilor se îmbogăţeşte treptat, ceea ce permite să înţeleagă că plantele şi animalele au nevoie de
anumite condiţii de dezvoltare ( hrană, căldură, lumină, adăpost ),că trebuie îngrijite de om; sau că fiecare fenomen este rezultatul
unei cauze, că fenomenele sunt legate între ele şi depind unele de altele.

Inţelegerea treptată, pe baza cunoştinţelor transmise de educatoare, a fenomenelor naturii, a interdependentei dintre ele ,a cauzelor
care le-au provocat contribuie din plin la însuşirea de către copii a unor elemente ştiinţifice despre natură.

Observarea sistematică a naturii de către copii, sub îndrumarea educatoarei contribuie la îmbogăţirea cunoştinţelor lor, la
înţelegerea adecvată a fenomenelor naturii, la dezvoltarea spiritului de observaţie, a gândirii şi limbajului. Observând natura, copiii
pot, de asemenea, sub îndrumarea adultului să sesizeze frumuseţile ei şi să o îndrăgească. In felul acesta li se educă simţul estetic,
sentimentul de admiraţie, de dragoste şi mândrie pentru bogăţiile şi frumuseţile naturii patriei noastre.

De asemenea, mediul înconjurător oferă copiilor şi alte posibilităţi de cunoaştere. Este vorba de cunoaşterea muncii oamenilor, a
diferitelor meserii, a rezultatelor activităţii umane în diferite domenii. Prin însuşirea de noi cunoştinţe despre aceste aspecte ale
vieţii sociale, copiii îşi lărgesc orizontul, îşi dezvoltă interesul pentru cunoaşterea activităţii omului, li se educă dragostea şi
respectul faţă de om şi de rezultatele muncii lui.

Un alt aspect al vieţii sociale care place mult copiilor şi care le dă posibilitatea să trăiască sentimente puternice contribuind din
plin la educarea dragostei faţă de poporul nostru, faţă de datinile şi obiceiurile românilor, faţă de sărbătorile naţionale.

Pe fondul acelor trăiri intense, educatoarea transmite copiilor cunoştinţe despre ceea ce reprezintă fiecare eveniment, motivele
pentru care este sărbătorit.

2.Dezvoltarea psihopedagogică a copiilor de vârstă preşcolară

După cum s-a văzut, dezvoltarea copilului pe plan psihic este condiţionată de mai mulţi factori. Sub influenta jocului şi a
activităţilor programate ( observarea fenomenelor din natură şi a realităţilor sociale, construcţii, modelaj, desen. etc. ) precum şi
îndrumărilor educatoarei, la copil apar particularităţi psihice noi. Experienţa lor cognitivă se amplifică sfera reprezentărilor se
extinde, operaţiile gândirii devin mai complexe. Toate aceste schimbări şi multe altele conferă studiilor preşcolarităţii specifice
particularităţi care sunt prezentate schematic în cele ce urmează:

Vârsta preşcolară mică şi mijlocie ( 3 - 5 ani )

a) Progrese cognitive -percepţia, memoria, imaginaţia, gândirea, limbajul - se desfăşoară în situaţii concrete şi în contextul
acţiunilor practice, obiectuale. Important este ca educatoarea să încurajeze căutările, spontane ale copilului care cer ca orice adevăr
ce trebuie cucerit să fie reinventat sau cel puţin reconstruit şi nu doar transmis. Folosirea exclusivă a mijloacelor audio - vizuale
duce la un fel de "verbalism al imaginii" care în loc să ducă la activităţi autentice, promovează doar asociaţiile, substituind
figurativul în locul operativului.

Copilul percepe mai curând deosebirile decât asemănările, însuşirile obiectelor mai pronunţate, mai "bătătoare la ochi", chiar dacă
sunt neesenţiale. Operaţiile gândirii se constituie în activitatea practică nemijlocită. Copilul este constructor activ al simţurilor sale
cognitive care generează la rândul lor noţiuni, concepte şi operaţii potenţiale mai complexe. Copilul memorează şi reţine
impresiile care îl impresionează mai puternic, mai ales pe acelea legate de nevoile şi dorinţele lui actuale.

b) Procesele afectiv - motivaţionale - încărcarea impulsiv - explozivă a acestor procese, adesea foarte pronunţată, atestă
instabilitatea echilibrului emoţional al copilului, exprimată frecvent prin strigăte, plâns, acte agresive etc. La preşcolarul de 3 - 4
ani aceste reacţii sunt încă difuze, nediferenţiate, se polarizează uşor dar aduc după sine un mare consum de energie nervoasă.

Educatoarea trebuie să-i ferească pe copii de astfel de manifestări dăunătoare sănătăţii mintale şi afective. Cu toate acestea, în
general, socializarea afectivă la această vârstă se produce destul de intensiv. La început, interacţiunea preşcolarului cu alţi copii
este relativ limitată deoarece el este încă absolvit de sine. Copiii mici tind să se joace mai mult unul lângă altul decât unul cu altul.

c) Conduita voluntară şi comportamentul socio - moral. Conduita voluntară urmează suita mişcărilor şi actelor organizate la
nivelul unor acţiuni simple. Scopul activităţii îl constituie mai ales obiectul perceput nemijlocit, iar motivele ei - interesele
senzorio - motrice, procesele afective, interesele ludice. Activitatea începută adesea îşi pierde cursul, se întrerupe, rămâne
nefinalizată. mai ales la preşcolarii mici. Mişcările şi actele implicate în conduita voluntară ating trepte ascendente de dezvoltare.

Insemnate transformări şi prefigurări apar şi în comportamentul socio - moral. Constatăm la copil ceea ce unii autori numesc
"nevoia de ordine", respectarea regulilor sociale
Învăţarea reprezintă un proces evolutiv, de esenţă informativ-formativă, constând în dobândirea (însuşirea, stocarea, prelucrarea şi
valorizarea internă) de către fiinţa umană – într-o manieră activă, explorativă – a experienţei de viaţă. Unul din obiectivele majore
ale educaţiei este îmbunătăţirea puterii de înţelegere a copilului şi cultivarea dorinţei acestuia de a învăţa – fără efort, fără
constrângeri, în ritmul şi la parametrii solicitaţi – în vederea asigurării şansei de succes personal.

De aceea, demersurile noastre vor avea la bază următoarele principii: toţi copiii trebuie priviţi ca persoane active şi capabile să
înveţe şi ale căror competenţe sunt sprijinite de curriculum; curriculumul este un cadru deschis care se adresează diferitelor
interese şi nevoi ale copilului, într-o manieră holistică; o combinaţie echilibrată între educaţie şi îngrijire poate promova o imagine
de sine pozitivă, dezvoltarea socială şi cognitivă a copilului şi, implicit, formarea competenţelor de bază; valorificarea
experienţelor copilului şi participarea lui activă în joc şi, implicit, în învăţare sprijină cultivarea dorinţei copilului de a învăţa. Ỉn
descifrarea tainelor ştiinţei, experimentele ştiinţifice deţin un rol foarte important în dezvoltarea capacitãţii de învãţare la
preşcolari, precum şi la dezvoltarea lor mentalã optimã.

Deosebit de importantã în grãdiniţã, “joaca educativã prin experimente ştiintifice” poate concentra atenţia şi setea de învãţare a
preşcolarului, astfel încât intelectul lui sã fie pregãtit sã absoarbã diverse informaţii ştiinţifice în viitor. Şi, de aceea, considerãm cã
micile noastre încercãri de a le demonstra cum funcţioneazã elementele mediului înconjurãtor, hrãnesc interesul şi curiozitatea
copiilor de a cunoaşte şi de a înţelege uimitoarele transformãri care au loc în jurul lor. La aceastã vârstã, copilul are deja o viziune
generalã despre modul în care interacţioneazã materia universalã, aşadar este pregãtit sã aprofundeze cunoştinţele sale în scopul de
a descifra dezvoltarea progresivã a vieţii pe Pãmânt.

Ỉn acest sens, în grãdiniţã se pot organiza diferite experimente ştiintifice în cadrul colţului “Nisip şi apă” pentru a explora
fenomenul plutirii corpurilor. Astfel, se pot realiza corelaţii între greutatea şi densitatea apei. Copiii pot observa şi pot realiza
predicţii privind unele obiecte: vor pluti sau se vor scufunda, vor experimenta şi vor înţelege cu uşurinţã ce se întâmplă cu cele
care sunt mai uşoare şi cu cele care sunt mai grele. Sau, se pot realiza diverse experimente privind rostogolirea obiectelor pe
suprafeţe înclinate pentru a observa relaţia dintre greutate, unghiul de înclinaţie şi distanţa parcursă prin rostogolire. Toate acestea
implică dezvoltarea gândirii logice a copiilor.

Pentru a cunoaşte unele fenomene fizice şi chimice împreunã cu copiii din grădiniţă am efectuat diferite experimente simple, uşor
de realizat care susţin ideile exprimate anterior: precum dizolvarea unor substanţe în lichide, mişcarea aerului în natură, îngheţarea
lichidelor, topirea gheţii şi a zãpezii, observarea unor procese ca înmugurirea, înfrunzirea, înflorirea, formarea fructelor, creşterea
şi coacerea lor prin îngrijirea unor plante semãnate sau plantate de ei, transformarea culorii unor lichide în amestec cu unele
substanţe.
Curiozitatea, setea de cunoaştere le-a fost pe deplin satisfãcutã experimentând transformarea culorii petalelor unei flori prin
amestecarea unor lichide cu unele substanţe colorate. O floare pusă, cu tulpina, într-o vază cu cerneală va schimba culoarea
petalelor iniţiale în culoarea cernelii, aceasta datorită schimbării culorii apei. Experimentul „Schimbã culoarea florilor” i-a
familiarizat pe copii cu lumea plantelor şi le-a trezit interesul faţã de fenomenele care apar în naturã. Le-am propus sã schimbãm
împreunã culoarea unor flori – garoafe. Ỉnainte de a începe experimentul, ne-am reamintit despre cum anume absorb florile apa din
vazã, ştiind cã plantele absorb apa prin rãdãcini şi o transmit prin tulpinã pânã la frunze şi flori. La experiment am utilizat
urmãtoarele materiale: douã pahare, apã, colorant alimentar- albastru şi roşu, o garoafã albã, foarfecã. Am umplut cele douã pahare
cu apã de la robinet, într-unul dintre pahare am adãugat în apã colorant alimentar de culoare albastrã, iar în celãlalt colorant
alimentar roşu. Am despicat tulpina garoafei în douã şi am fixat fiecare parte în cele douã pahare. Efectele experimentului au putut
fi vizibile dupã câteva ore, iar colorarea propriu-zisã a petalelor a doua zi. Pentru cã garoafa a absorbit apa, aceasta, fiind coloratã,
a modificat nuanţa petalelor. Copiii au observat pe suprafaţa petalelor cã au apãrut dunguliţe subţiri şi colorate, jumãtate de
garoafã avea dunguliţe roşii, iar cealaltã jumãtate avea dunguliţe albastre.

Ỉncântaţi de aceastã transformare a garoafei, au devenit interesaţi de procesul ştiinţific, explicându-l ei înşişi, astfel înţelegând
circuitul apei în corpul plantei şi specificând rolul hranei acesteia, fãcând asemãnãri uimitoare cu oamenii şi hrana acestora.
Punând diverse întrebãri, am încercat să le explic fenomenele respective în raport cu capacitatea lor de înţelegere.

Ỉn urma desfãşurãrii acestor experimente capacitatea de cunoaştere a copiilor se îmbogăţeşte treptat, ceea ce le permite să înţeleagă
că plantele şi animalele au nevoie de anumite condiţii de dezvoltare (hrană, căldură, lumină, adăpost), că trebuie îngrijite de om.
Astfel, experimentând copiii ajung să înţeleagă că fenomenele sunt legate între ele şi depind unele de altele, că orice efect este
determinat de o cauză.

Prin activităţile desfăşurate sub aceastã formã copiii se interesează în mod deosebit de natură, de fenomenele caracteristice fiecărui
anotimp, de diferite aspecte din viaţa plantelor şi a animalelor care le atrag atenţia, îi trezesc curiozitatea şi-i preocupă.
Curiozitatea spontană a copiilor, manifestată prin întrebările: „La ce?”, „De ce?”, „Cum?”, se transformă într-o activitate
intelectuală intensă. Fundamentale în grădiniţă, aceste tipuri de activităţi-experienţe precum jocul, explorarea şi experimentarea
permit dobândirea unor competenţe cu semnificaţie pentru dezvoltarea lor şi satisfac nevoile specifice vârstei. Şi astfel, micul
preşcolar încearcă să cucerească lumea din jur, experimentând şi jucându-se “DE-A ŞTIINŢA”.
 EXPLORAREA, EXPERIMENTAREA, JOCUL EXPERIMENTAREA • Experimentul -direct sau indirect, folosit în predare
şi învăţare, are o deosebită valoare formativă, întrucât dezvoltă elevilor spiritul de observare, investigare, capacitatea de a înţelege
esenţa obiectelor şi fenomenelor, de prelucrare şi interpretare a datelor experimentale, interesul de cunoaştere etc..
EXPLORAREA • Explorarea presupune încercările şi tentativele copilului de a cunoaşte şi de a descoperi lucruri noi. Este una din
acţiunile fundamentale ale dezvoltării copilului. Ea permite cucerirea lumii înconjurătoare şi stimulează motivaţia de a cunoaşte,
oferind bazele dezvoltării potenţialului psihofizic şi aptitudinal al copilului. JOCUL • În viaţa copilului jocul este o activitate
deosebit de atrăgătoare care evoluează între ficţiunea pură şi realitatea muncii (M. Debesse, 1967). Jocul ne permite să urmărim
copilul sub toate aspectele dezvoltării sale, în întreaga sa complexitate: cognitiv, motor, afectiv, social, moral. Trei tipuri de
activităţi sunt fundamentale în grădiniţă: EXPLORAREA, EXPERIMENTAREA şi JOCUL. Copiii acumulează prin aceste trei
tipuri de activităţi experienţe cu semnificaţie pentru dezvoltarea lor şi le satisface nevoile specifice vârstei. Ei încearcă să
cucerească lumea din jur acţionând pe cele trei căi.
 8. EXPLORAREA Domeniul stiinte include atât abordarea domeniului matematic prin intermediul experienţelor practice cât şi
înţelegerea naturii, ca fiind modificabilă de fiinţele umane cu care se află în interacţiune. • Mediul înconjurător reprezintă
totalitatea factorilor externi din natură şi societate care acţionează asupra omului şi condiţionează existenţa lui. Încă de la naştere
copilul creşte şi se dezvoltă biopsihosocial sub influenţa directă a mediului, acesta constituind principala sursă de informaţii ce vor
sta la baza procesului de cunoaştere a realităţii. Cunoaşterea mediului înconjurător contribuie la dezvoltarea unor percepţii şi
reprezentări legate de frumosul din artă, din natură, din societate, la formarea unor capacităţi de a aprecia şi evalua frumosul, la
cultivarea gustului estetic, la formarea unor deprinderi şi îndemânări tehnice de artă, stimularea capacităţilor creatoare, a unor
aptitudini estetice Abilităţi şi competenţe asociate demersurilor de investigaţie ştiinţifică, cum ar fi observarea, selectarea
elementelor semnificative din masa elementelor irelevante, generarea de ipoteze, generarea de alternative, conceperea şi realizarea
de experimente, organizarea datelor rezultate din observaţii pot fi dobândite de copiii preşcolari atunci când sunt puşi în contact cu
domeniul cunoaşterii naturii, prin activităţi simple cum ar fi: observarea unor fiinţe/plante/animale/obiecte din mediul imediat
apropiat, modelarea plastilinei (putând face constatări privind efectul temperaturii asupra materialului), confecţionarea sau jocul cu
instrumente muzicale simple, aplicarea unor principii ştiinţifice în economia domestică (ex. producerea iaurtului) sau prin
comparareaproprietăţilor diferitelor materiale. Cunoaşterea mediului înconjurător este o sarcină de bază a procesului instructiv
educativ în grădiniţă şi contribuie la realizarea laturilor educaţiei: intelectuală, morală, estetică, profesională, fizică, subliniate de
pedagogul francez, René Hubert.
 CE EXPLORĂM? Universul Lumea microscopica Cosmosul Timpul Padurea La pescuit Lumea gazelor Vremea Apa La
munte Calatorie in jurul pamantului In apele marilor si oceanelor
 10. EXPERIMENTAREA Ştiinţele ca disciplină de învăţământ vizează observarea şi perceperea lumii în întregul său, cu
componentele, procesele şi fenomenele caracteristice, ca şi învăţarea prin înţelegere şi aplicare. Prin intermediul acestui obiect
preşcolarul trece din lumea poveştilor în lumea faptelor reale şi a lucrurilor concrete, începe să cunoască mediul în care trăieşte şi
procesele din jurul său. Procesul de predare a disciplinei Ştiinţe are la bază experimentul atât ca metodă de investigaţie ştiinţifică,
cât şi ca metodă de învăţare. Metodă de explorare a realităţii – experimentul - direct sau indirect, folosită în predare şi învăţare, are
o deosebită valoare formativă, întrucât dezvoltă elevilor spiritul de observare, investigare, capacitatea de a înţelege esenţa
obiectelor şi fenomenelor, de prelucrare şi interpretare a datelor experimentale, interesul de cunoaştere etc.
 11. EXPERIMENTE SIMPLE Vasele comunicante Limonada Fizzi Bea Tornada in sticla Cerneala invizibila Mare de gheata
uscata Otet vulcanic Ingrijirea unei plante Vartej de baloane Plutirea portocalei Capilaritate Curcubeu Gust fara miros Mişcarea
aerului în natură Dizolvarea unor substanţe în lichide Transformarea culorii unor lichide în amestec cu unele substanţe Îngrijirea
unui pom, plantat de copii
 12. BALOANE CU CO 2 MATERIALE: Balon, Aproximativ 40 ml de apă (un pahar de aproximativ 250 ml, Bidon cu
băutură racoritoare, Paie de băut, Sucul de la o lămâie,1 lingurita de bicarbonat de sodiu PROCEDEU: Înainte de a începe,
asigurați- vă că balonul este intins pentru a face posibila umflarea lui. Se toarnă 40 ml de apă în sticla de bauturi racoritoare.
Adăugați lingurita de bicarbonat de sodiu și se agită în jurul cu paie până se dizolvă. Se toarnă sucul de lamaie și se pune repede
balonul întins pe gura sticlei. OU IN STICLA MATERIALE: O sticlă cu gât lung, îngust, o cană de cidru de mere, ou fiert,
chibrituri. PROCEDEU: Puneti sticla goală pe o masă, Curățați un ou fiert, Aprindeti un chibrit și plasați-l în flacon. Repetați de
aproximativ trei sau patru ori. Puneti rapid oul pe gura sticlei. TORNADA IN STICLA MATERIALE: Apă, sticlă de plastic
transparent cu un capac (care nu se va curge) Luciu, Lichid de spălat Ferry PROCEDEU: Se umple sticla de plastic cu apă până
când ajunge la aproximativ trei sferturi plin.Se adaugă câteva picături de lichid de spalat vase.Se presara si cateva ciupituri de
sclipici (acest lucru va face tornadă a vedea).Puneți capacul pe bine.Întoarceți flaconul cu capul în jos și țineți-l de gât. Rotească
rapid sticla într-o mișcare circulară de câteva secunde, opri și privi înăuntru pentru a vedea dacă puteți vedea o mini-tornadă care
formează în apă. Poate fi necesar să-l încercați de câteva ori înainte de a-l de lucru în mod corespunzător. TREI EXPERIMENTE
 COLECŢII: LUCRĂRI DE TOAMNĂ Sperietoare de ciori Mar Amprenta frunzelor Frunze - boabe de fasole Copac Dovleac
Coronita cu mere Meri incarcati O colecție de lucrări de toamnă din Gradinita 17, Rm. Valcea: dovleac, mere, frunze, sperietoare
de ciori etc.
 29. LUCRĂRI DE IARNĂ Cana Om de zapada Om de zapada Om de zapada Pinguin Urs polar Om de zapada Farfurie
Ornament O colecție de lucrări de iarnă caracteristice lucrurilor noastre preferate: oameni de zapada, pinguini, urs polar, etc.
 30. LUCRĂRI DE PRIMĂVARĂ Cuib de cuci Licurici Flori de primaara Omiduta Omi Fluture din filtru de cafea Ploaia Mica
creatura/viermi sor Buburuza Lucrări de primăvară lucrate de copiii gradinitei noastre: Omidute, flori, fluturi, licurici, etc..
 31. LUCRĂRI DE VARĂ Soare Rac Flori Flori Floare Inghetata Flori din cartoane de oua Tablou Avem o mulţime de idei şi
de modele şi o mulţime de realizări : soare, inghetata corn, tablouri și multe altele…
Stafidele dansatoare
Toarna o bautura racoritoare carbogazoasa puternic acidulata intr-un pahar transparent si presara 4 - 5 stafide proaspete pe
suprafata acestuia. Arata-i copilului tau cum bulele formate de dioxidul de carbon reusesc sa faca stafidele sa sara de jos in sus, de
parca ar dansa.

Stafidele au o masa mai densa decat lichidul bauturii, de aceea se vor scufunda initial. Atunci cand bulele dioxidului de carbon se
lipesc de suprafata stafidelor, fructele sunt propulsate la suprafata, unde balonasele acidulate se sparg, iar stafidele plonjeaza din
nou pe fundul paharului. Procesul continua pana la eliminarea intregii cantitati de acid din suc.

Mini oceanul
Umple o sticla de plastic de 1 litru cu apa, aproximativ trei sferturi. Adauga colorant alimentar albastru si putin ulei pentru gatit,
apoi insurubeaza bine capacul sticlei si arata-i curiosului tau cum uleiul nu se dizolva niciodata in apa, dispersandu-se in mici bule
cu aspect diferit fata de cel al lichidului albastru.

Piperul fugar
Presara piper pe suprafata unei cani de apa. Pune un strop de sapun lichid pe buricul degetului aratator si atinge centrul "lacului"
de piper, pentru a forma o zona limpede. Explica-i micutului tau ca sapunul "sparge" tensiunea formata la suprafata apei, iar
presiunea din jur impinge piperul departe de sapun.

Picturile solare
Pune obiecte de forme diferite pe o foaie de hartie glase de culoare inchisa, apoi aseaza-le intr-un spatiu in care pot sta expuse un
timp la razele soarelui. Dupa cateva ore, arata-i copilului tau cum actiunea razelor s-a concretizat in decolorarea hartiei, lasand
portiuni mai inchise acolo unde obiectele au fost asezate.

Dansul popcornului
Umple un borcan de sticla trei sferturi cu apa si adauga 2 linguri de praf de copt. Completeaza magica potiune cu o picatura de
colorant alimentar si 10-15 floricele de porumb. Ultimul pas este sa adaugi cativa stropi de otet alimentar, actiune care va
determina popcornul sa se miste singur in aproximativ 2 minute.

Magia de gheata
Umple un pahar de apa si adauga un cub de gheata. Propune-i micutului tau sa lege cu sfoara cubul si sa incerce astfel sa il scoata
din recipient. Dupa cateva incercari esuate, spune-i sa isi puna mainile la ochi si sa numere pana la 10, timp in care tu adaugi
putina sare peste gheata si il rogi sa incerce din nou. De aceasta data, cubul va putea fi scos cu usurinta, gratie faptului ca sarea a
topit cubul suficient de mult incat sa se "lipeasca" de sfoara. Explica-i la final fenomenul.

Vulcanul
Pune un borcanel gol de mancare pentru bebelusi pe o tava si acopera-l cu plastilina, modeland-o astfel incat sa semene cat mai
fidel cu un munte. Adauga intr-un pahar cateva picaturi de colorant alimentar rosu si o lingurita de praf de copt. Trezeste
"vulcanul" la viata cu ajutorul unei cantitati mici de otet, care va produce o spuma similara cu lava vulcanica.

Cerneala invizibila
Cu ajutorul unui betisor de urechi sau o pensula pentru desen, incurajeaza-ti copilul sa scrie mesaje sau sa realizeze picturi pe o
coala alba de desen, folosind suc de lamaie. Lasa urmele sa se usuce, apoi aseaza un bec aprins cat mai aproape de "opera de arta",
pana cand scrisul devine vizibil, pe masura ce sucul de lamaie uscat se face tot mai maron la nuanta.

Ouale plutitoare
Toarna apa intr-un pahar inalt pana cand se umple pe jumatate. Adauga aproximativ 6 linguri de sare, apoi completeaza continutul
adaugand apa plata cu grija, astfel incat sa nu agiti compozitia. Ia un ou crud si lasa-l sa pluteasca pe suprafata lichidului.
Apa sarata este mai densa decat apa plata, asadar va face orice obiect sa pluteasca. Atunci cand oul ajunge pe suprafata paharului,
el se va scufunda in apa limpede, insa se va opri undeva la jumatatea paharului, unde se "loveste" de stratul mult mai sarat de
lichid. Experimentul stiintific are rezultatul scontat doar daca reusesti sa nu amesteci cele doua tipuri de apa, mai exact sa nu
dizolvi sarea in totalitate. Iata un mod inedit prin care poti sa ii explici micutului tau de ce pluteste mai usor in apa marii, in
comparatie cu apa din piscina.

Beneficiile experimentelor stiintifice pentru prescolari

Iti vine sa crezi sau nu, copilul tau a inceput sa puna in practica experimente stiintifice de la o varsta foarte frageda, intr-o forma
rudimentara, odata cu primele sale tentative de a cunoaste lumea din jur. Astfel, incepand cu varsta de 8 luni, micutul tau a inteles
ca orice fenomen produce reactii, dupa ce a observat ca obiectele cad pe podea atunci cand le scapa din mana. Imediat ce a inteles
acest act fizic, si-a dat seama ca poate conditiona o actiune, prin propriile fapte: daca nu arunca un obiect, acesta va ramane in
mainile sale.

Iata de ce copiii se dezvolta intelectual prin intermediul ipotezelor si al testarii validitatii acestora (daca plang, stiu ca vor primi
atentie), mai exact facand apel in mod inconstient la principiile pe care se bazeaza toate experimentele stiintifice, de la cele mai
simple, pana la cele mai complexe.

La varsta prescolara, copilul are deja o viziune generala despre modul in care interactioneaza materia universala, asadar este
pregatit sa aprofundeze cunostintele sale in arii restranse, pentru o descifrare progresiva a vietii pe Pamant. Daca si curiosul tau a
atins aceasta varsta speciala, ajuta-l sa-si fructifice potentialul intelectual cu aceste experimente stiintifice distractive pentru
prescolari.
 Copiii sunt oameni de ştiinţă înnăscuţi.
Curiozitatea şi dorinţa de a descoperi cât mai multe despre lumea în care trăiesc, îi provoacă pe copii să experimenteze lucruri noi.

Experimentarea unor fenomene, pe măsura posibilităţilor lor, au determinat copiii grupelor mijlocie și mare să cerceteze
și să constate diferite transformări care au loc în mediul înconjurător, formându-și tehnici de investigare a realităţii înconjurătoare:
transformările apei, observarea creşterii plantelor, influenţa factorilor de mediu asupra acestora, etc.
Copiii mici nu sunt interesați de noțiuni științifice, dar sunt captivați de orice transformare care se petrece sub ochii lor, mai
ales dacă nu-și pot explica fenomenul.
Astfel, transformându-se în mici laboranți, descoperă transformările apei în natură, dar și în bucătărie. După ce au observat
apa, zăpada și gheața, fenomene oarecum explicabile pentru ei,și circiutul apei în natură, au experimentat colorarea apei,
transformarea ei în sirop sau saramură. De asemenea, au aflat cum se hrănesc plantele, au experimentat erupția vulcanului,
colorarea unor flori, plutirea și scufundarea unor obiecte, s-au jucat cu baloane de săpun și pe principiul vaselor comunicante au
descoperit culorile curcubeului.

Desi acest lucru nu pare sa afecteze imediat dezvoltarea piticului, studiile arata ca relatia cu natura are un rol esential in
educatia copilului, pentru ca ii stimuleaza creativitatea, simtul explorarii, capacitatea de a se mira si de a observa si ii dezvolta
simtul responsabilitatii fata de mediul inconjurator. De aceea, ar trebui sa introducem in programul celui mic si activitati
nestructurate, „de voie”, care sa aiba ca scop cunoasterea si observarea naturii, iar recomandat ar fi sa incepem acest lucru de
cat mai devreme – chiar din primii ani de viata ai piticului.
Explorarea naturii ar trebui sa inceapa la o varsta cat mai frageda, pentru ca atunci este momentul cand experintele pe care le
traiesc copiii produc cele mai puternice impresii asupra lor si, astfel, ei isi vor construi un simt al identitatii raportat si la
natura. Este important ca piticul sa fie lasat sa aiba contacte individuale cu natura, sa o exploreze de unul singur (sub
supravegherea parintilor) si fara interdictii precum „nu atinge”, pentru a putea intelege lumea naturala si a sti cum sa se raporteze
la ea.

Noi va dam 6 idei de activitati prin care puteti sa-i ajutati pe micuti sa aiba contact cu natura si sa o observe cu atentie, inca
de la 2-3 ani.

1. Cautam forme in natura

In loc sa faceti o simpla plimbare prin gradina sau intr-o padure, luati-va o misiune: cautati forme in natura! Mai intai,
cercuri: observati toate florile, frunzele, umbrele, scoartele de copaci sau pietrele care au forma de cerc. Apoi, incepeti sa
cautati triunghiuri, forme de stea, patrate sau orice alte forme va mai vin in minte.

2. Observam melcii
Melcii sunt niste vietati care ii pot fascina pe pitici. Si nu e nevoie decat sa iesiti intr-un loc cu vegetatie abundenta dupa o
ploaie de vara pentru a-i gasi. Luati cativa melci, asezati-i pe o frunza mare de brusture si observati-i: cum inainteaza, cum
isi misca coarnele, ce dara lipicioasa lasa in urma, cum mananca din frunza si tot asa. Daca va incumetati, puteti adopta un
melc pentru 3 zile, intr-un borcan aerisit si ticsit cu frunze, pentru ca piticul sa observe in fiecare zi ce mai face melcul.
Dupa ce v-ati jucat cu el, nu uitati sa-l returnati naturii, teafar si nevatamat.

3. Desenam umbra copacului

Dupa o plimbare printre copaci, in care le-ati observat textura scoartei, inaltimea, felul in care se vede lumina printre frunze
si fosnetul cand bate vantul, cel mai bun lucru pe care-l puteti face este sa intindeti o patura pe jos, sa asterneti o foaie alba
mare, pe care sa se aseze o parte din umbra crengilor si sa incepeti sa-i desenati conturul cu mainile inmuite in vopsea non-
toxica.

4. Plantam un copac
 Noi am auzit ca niciodata nu esti prea mic ca sa plantezi un copac. Ia-ti piticul in gradina sau in curtea din spatele blocului
si plantati un puiet de copac. Roaga-l sa te ajute sa puneti pamantul in jurul radacinii si sa-l udati. Gasiti-i un nume, udati-l
si vizitati-l mereu. Da-i sansa piticului tau sa creasca impreuna cu un copac plantat de voi.

5. Culegem si apoi mancam

Pentru ca piticilor le va fi tot mai greu sa inteleaga de unde apare mancarea pe care le-o punem in farfurie, aceasta este o
experienta importanta pentru ei: luati-i cu voi in gradini sau in livezi, culegeti impreuna fructele si legumele, spalati-le si
mancati-le impreuna. Vor intelege altfel mancarea.

6.  Colectionam obiecte din natura

Instinctul de a strange si de a vana este unul innascut, iar un mediu natural ofera din plin aceasta oportunitate celui
mic: lasa-l sa adune pietre, frunze, bete, conuri, ghinde sau insecte – acest lucru ii va da atat bucuria aventurii, cat si
exercitiul mental de a face legatura dintre elemente disparate si faptul de a detine o colectie de asemenea elemente.

,,Pe copil îl educă tot ce îl înconjoară: câmpul, pădurea, râul, marea, munţii, rândunelele, cucul. Faceţi tot posibilul ca şi copiii
dumneavoastră să iubească tot ce-i înconjoară, pentru că fără dragostea faţă de natură şi animale omul nu poate să simtă din plin,
ceea ce numim, cu cel mai minunat dintre cuvinte –VIAŢA.”

( C. MIHĂESCU )
 Educația de tip outdoor este o formă organizată de învățământ care îl pregătește pe copil pentru viață și care se desfășoară
în aer liber.

Un studiu mai modern spune că: “Ne amintim 20 % din ceea ce auzim, 30 % din ceea ce vedem și 90 % din ceea ce
facem.”Într-o societate în care tehnologia progresează cu o viteză ameţitoare şi datorită ei, de la cele mai fragede vârste,
copiii sunt asaltaţi de adevărate avalanşe de informaţii, ştiinţele educaţiei se orientează din ce în ce mai acut către
întoarcerea la natură. După secole în care toate eforturile educatorilor s-au concentrat pe aducerea copiilor între pereţii
clasei pentru a li se face educaţie, s-a constatat cu uimire că nu este cea mai fericită formă de educaţie şi, ca atare, a apărut
nevoia acută de altceva, de întoarcerea la natură, ca izvor de educaţie sănătoasă.

Natura, cea pe care conştient sau nu, o distrugem încet dar sigur, ne oferă lecţii de supravieţuire de nepreţuit: a acoperit cu
nisip măreţele piramide egiptene, cu vegetaţie luxuriantă uimitoarele temple mayaşe, a populat cu copaci falnici şi animale
zonele distruse de catastrofa de la Cernobîl. Se pune atunci întrebarea dacă nu cumva viitorul omenirii nu constă, de fapt,
în supravieţuirea speciei umane în condiţii din ce în ce mai dificile şi mai neprevăzute, iar răspunsul la întrebare nu este
altul decât cel de întoarcere la natură, ca cel mai bun şi eficient educator.Copiii care stau din ce în ce mai mult în casă în
faţa monitoarelor de orice fel, cunosc natura numai din „poze” şi din filme. Este momentul şi avem obligaţia de a-i scoate
„afară”. Este motivul pentru care de câţiva ani a apărut conceptul de activitate outdoor, ca alternativă pentru educaţia
formală, tradiţională. Există mai multe accepţiuni pentru termenul de outdoor, cea mai simplă fiind aceea de activitate în
aer liber, în afara spaţiului instituţional al şcolii.

Obiectivele generale ale educaţiei outdoor sunt:

Dezvoltarea abilităţilor socio-personale: îmbunătăţirea spiritului de echipă, îmbunătăţirea relaţiilor sociale, dezvoltarea
competenţelor de conducere, etc
Dezvoltarea abilităţilor de management: organizare, coordonare, evaluare, atât a celor care o aplică, cât şi elevilor.
ACTIVITĂȚILE EDUCAȚIEI DE TIP OUTDOOR SE DESFĂȘOARĂ ÎNTOTDEAUNA ÎN NATURĂȘI NU AU CA
FINALITATE REZULTATE PALPABILE ( DIPLOME, ATESTATE) , CI PRODUSE VIZIBILE LA NIVELUL
COMPORTAMENTULUI COPIILOR.
DACĂ ÎNVĂȚAREA CLASICĂ, ÎN SALA DE GRUPĂ, ARE UN ASPECT COGNITIV, ACTIVITATEA DE TIP OUTDOOR
ARE UN ASPECT PUR PRACTIC, INFORMAL ȘI EXPERIENȚIAL

ACTIVITATILE OUTDOOR SUNT MEMORABILE ŞI TOTODATĂAU UN IMPACT MAJOR ASUPRA SUDĂRII ECHIPEI
ŞI DETENSIONARII CONFLICTELOR.ÎNTR-O LUME ÎN CARE SUNTEM DEPENDENŢI DE AUTOTURISM ŞI NU MAI
ŞTIM SĂ MERGEM PE JOS, AVEM O ALTERNATIVĂ: SĂ MERGEM ÎN NATURĂ, SĂ OBSERVĂM CEEA CE NE
ÎNCONJOARĂ, SĂ DESCOPERIM LOCURI NOI....
„Nu e destul să ştii, trebuie să şi aplici, nu e destul să vrei, trebuie să şi faci!”

Un aspect important al educaţiei outdoor este acela că răspunde atât nevoilor de bază ale individului, cât şi celor care îl
particularizează în grupul din care face parte:
Nevoia de a fi respectat–derularea de diferite activități în aer liber încurajează copilul
să se simtă în largul său, astfel el va fi mult mai deschis, va comunica,își va exprima
propriile opinii, se va simți băgat în seamă și va simți ca deciziile sale contează pentru
ceilalți; copiii pot fi consultați cu privire la diferite jocuri sau activități.
Nevoia de a fi responsabil –activităţile outdoor permitcopilului oportunitatea de a primi diferite sarcini,
responsabilităţi pentru atingereascopului propus ( spre exemplu dacă se optează pentruo activitate de
ecologizare, un copil poate primi sarcina de a curăţa pomii, un altul sarcina de a uda florile, important este însă,
ca prin comunicarea cu copilul, profesorul să-i transmită acestuia sentimentul că princeea ce întreprinde el,
mediul va fii mai curat, astfel el va conştientiza că are o responsabilitate faţă deprotejarea mediului ).
Nevoiadeafiactiv–
implicareaîndiferiteactivitățisportive,jocuri,plimbăritematic
e,aducenumeroasebeneficiidezvoltăriifizice,psihicealecopil
ului.Joculfiindactivitateafundamentalăacopiluluiesteimport
antcatoţicopiiisăfiestimulaţiînmodconstantsăsejoace,săaler
ge,săparticipeladiferiteactivităţiînmodactiv.
Nevoia de a fi inclus social –poate cea mai importantă
caracteristică a educaţiei outdoor este aceea că este o modalitate
de succes de a depăşi unele dificultăţi alecopilului ( psihice,
fizice, sociale, emoționale saueconomice ), astfel încât acesta să
fie inclus social, să simtă că aparţine unei comunităţi; se
consideră ca mediul din interiorul grupei este mai degrabă
unulcompetitiv, în timp ce cel din afara clasei este unulsuportiv,
care permite copiilor să se exprime, sărelaționeze cu ceilalți, să
colaboreze.
Nevoia de a se simti în siguranță–interiorul clasei este mult mai sigur pentru copii, în
timp ce mediul exterior implică diferite riscuri şi situaţii neprevăzute care pot avea
efect negativ. Educatorul trebuie să identifice posibilele riscuri care pot să apară şi să
conceapă un plan de management al riscului, întrucât este un aspect deosebit de
important care i-a făcut pe unii specialişti în domeniu să nege utilitatea utilizării
educației outdoor.