A.

Opţiunea poetică pentru ,, tare sunt singur” a eului liric este că acesta crede că este uitat de toată lumea
mai ales de către Dumnezeu.

Adjectivul ,,şi pieziş’’ capătă sensul singurătăţii agonice a poetului si a omului ,,pieziş” altfel decât a
semenii săi.

Cele două caracteristici ale eului enunţate în acest incipit sunt de cel uitat de către Dumnezeul său si a
omului duşmănos.

B.

1) În versul al II-lea, apare metafora centrală a textului: cea a copacului pribeag, crescut in câmpie. La
modul simbolic, copacul înălţat spre cer ar putea reprezenta dorul chinuitor al psalmistului, neistovita sa
sete de divin. Metafora copacului este imbogatiţă prin doua determinări: epitetele „Cu fruct amar" si
„cu frunziş ţepos". Ambele il caracterizeaza pe omul uitat de Dumnezeu, condamnat să-şi poarte
sentinţa.

2) Caracterizează universul existenţial al oamenilor netulburaţi de întrebări. Metafora pomului peste

care nu se lasa nici pasarile, nici omizile, are noi semnificatii in strofa a IV-a: lipsit de „aroma primei
agurizi", „copacul" (care in acest tablou are legatura cu omu-poet) traieste si o altă suferinţă: „prins
adânc între vecii si ceaţă", el poarta blestemul timpului curgător si al necunoaşterii.

4) Năzuind spre uniune cu absolutul, el nu propovăduiește împăcarea; nemângâiat, nu aduce un mesaj

consolator. Așteptarea, veghea nerăsplătită a omului-altar, într-o singurătate lipsită de consolare, îi
trezește revolta: ” Și te slujesc; dar, Doamne, până când ?”. Excalamția retorică exprimă ”exasperarea
celui care, servind o absență, se simte frustrat în existența sa.

5)Viaţa ascetică îşi au originea în experienţa religioasă a lui Arghezi dintr-o anumită etapă a existenţei
sale, când a trecut printr-o criză existenţială, ezitând între viaţa laică si cea ascetică, intre credinţă in
Dumnezeu şi tagada acesteia, solicitând din partea Divinităţii nişte semne palpabile ale existenţei
acesteia şi asta ne dăm seama din versul:,, De-a fi-nflorit numai cu focuri sfinte”

6)

uman: ,,mă muncesc” ,, m-ai lăsat uitării”

divinitate: ,, un pui de înger” ,, Să bată alb din aripă la luna”,, Să-mi dea din nou povața ta mai bună.

3) Metaforele din versul ”prins adânc între vecii și ceață” implică dualitatea suflet - trup (eternitate -
efemeritate) a celui care tinde spre absolut prin divinitate. Dar Dumnezeu ascuns și mut înseamnă
singurătatea omului.