VENTILAȚIA PULMONARĂ

ETAPELE RESPIRAȚIEI
 Etapa pulmonară (respirația pulmonară)
- ventilația pulmonară
- perfuzia pulmonară
- difuziunea alveolo-capilară
 Etapa sanguină
(funcția respiratorie a sângelui)
= transportul oxigenului spre țesuturi și al CO2 spre plămâni
 Etapa tisulară (respirația tisulară) prin care realizează aportul continuu de oxigen
necesar metabolismului celular
VENTILAȚIA PULMONARĂ
• procesele prin care se realizează circulația alternativă a aerului între mediul ambiant și
alveolele pulmonare;
• 2 faze:
– inspirația (aerul atmosferic pătrunde prin căile respiratorii până la
nivelul alveolelor pulmonare)
– expirația (o parte din aerul alveolar este eliminat la exterior)
• se realizează prin mișcările cutiei toracice prin acțiunea mușchilor respiratori, plămânii
având doar un rol pasiv
MUSCHI INSPIRATORI
• *principali
• - asigură inspirația de repaus;
• - diafragmul: contracția sa determină coborârea sa cu creșterea φ longitudinal al cutiei
toracice cu 1,5-2 cm și al φ transversal;
• - m. intercostalii externi (contracția lor determină ridicarea coastelor și creșterea φ
anteroposterior și transversal)
•
• *accesori (inspirația de efort): mm. scaleni, SCM, pectorali, trapezul, dorsali
MUȘCHII EXPIRATORI
• intervin numai în expirația forțată;
• m. intercostali interni,
• m. drepți abdominali, pătratul lombelor
• expirația de repaus este un act pasiv urmare a revenirii toracelui la forma inițială
consecință a reculului elastic prin tensionarea structurilor elastice pulmonare în
inspirație
MIȘCĂRILE PLĂMÂNILOR
Plămânii sunt solidari cu pereții cutiei toracice prin intermediul foițelor pleurale ce asigură
aderența și mișcarea fără frecare.
Caracteristici : 1. statice: - expansiunea plămânilor
- reculul elastic al plămânilor
2. dinamice: - fluxul gazos
- rezistența la flux

Expansiunea plămânilor se manifestă datorită prezenței între foițele pleurale a unei cantități
minime de lichid și a unei presiuni intrapleurale negative.
Expansiunea plămânilor
baza plămânilor are o expansiune mai bună în inspir (presIP - 2,5 cm H2O), față de vârful
plămânilor unde presIP - 10 cm H2O;
Expansiunea inegală a plămânului:
 zona hilară neexpansibilă;
 zona hipoextensibilă la nivel apical, paravertebral, perihilar și paramediastinal;
 zona cu extensibilitate maximă, subpleurală cu o grosime de 2-8 cm cu ventilația cea mai
eficientă
PLEURELE
Dublu strat:
 p leura parietală – căptușeste pereții cutiei toracice
 pleura viscerală – acoperă plămânul; pătrunde și în scizuri
• Între cele două foițe se delimitează cavitatea pleurală cu o lamă fină de lichid pleural (1-
15ml); presiunea intrapleurală (vidul pleural): ≈ -4mm Hg – 8 mmHg
 • Rol funcțional: aderența plămînilor de pereții cutiei toracice (foițe și vidul pleural)
urmând cu fidelitate mișcările respiratorii ale acestuia;

Presiunile Pulmonare
 Presiunea intra-alveolară
= presiunea din interiorul alveolelor
 Presiunea transpulmonară
= diferența dintre presiunea intrapleurală și cea intra-alveolară
Relația
volum-presiune pulmonară
• acest aspect este consecința prezenței surfactantului la interfața aer-lichid de la nivelul
alveolelor ca și fenomenului de recrutare ( deschidere de noi alveole în cursul infației
pulmonare)
• eliminarea surfactantului modifică mult bucla de histereză
MECANICA RESPIRATORIE
În inspiraţie se produce creşterea volumului intrapulmonar cu scaderea presiunii
intrapulmonare sub cea atmosferică cu circa 2-3 mm Hg. Apare un efect de aspiraţie (vacuum),
care atrage aerul extern în plămâni prin căile respiratorii.
În inspiraţia forţată presiunea intrapulmonară poate scădea cu 80-100 mm Hg faţă de cea
atmosferică.
În expiraţie are loc scăderea volumului cutiei toracice şi creşterea presiunii intrapulmonare
peste valoarea atmosferică cu 2-4mm Hg; aerul va fi expulzat din plămâni până la echilibrarea
celor două valori presionale. La sfârşitul expiraţiei, presiunea intrapulmonară este din nou
egală cu presiunea atmosferică.
Mecanica respiratorie
REZISTENȚELE PULMONARE
Forței musculare respiratorii i se opun rezistențe generate de forțele elastice, vâscoase și
inerțiale ale sistemului toraco-pulmonar.
Rezistența elastică este generată de forțele elastice ce iau naștere la suprafața alveolelor
datorită tensiunii superficiale, ca și de cele produse prin întinderea elementelor elastice
pulmonare. Cu cât variația de volum este mai mare cu atât întinderea și deci rezistența elastică
vor crește.
La încetarea contracției mușchilor inspiratori rezistența elastică va readuce
sistemul la starea inițială de repaus constituind reculul elastic pulmonar.
 Valoarea rezistenței elastice este de 5 cm apă/L aer și a fost inițial exprimată prin
așa numita elastanță care reprezintă diferența de presiune transpulmonară necesară pentru a
introduce în plămâni 1 L de aer.
COMPLIANȚA
Deoarece elastanța crește odată cu scăderea elasticității pulmonare provocând confuzie,
termenul a fost înlocuit cu cel de complianță;
este inversul elastanței și reprezintă volumul de aer ce poate fi introdus în plămâni pentru
fiecare cm apă diferență de presiune transpulmonară.
Valoarea normală a complianței: 0,2 cm apă/L aer
Complianța statică se detemină în apnee, în absența fluxului aerian, în timp ce complianța
dinamică se determină în cursul unui ciclu respirator normal.
Raportarea complianței la capacitatea vitală reprezintă complianța specifică.
Complianța pulmonară crește în emfizemul pulmonar în care reculul elastic scade datorită
distrugerii pereților alveolari.
Complianța pulmonară scade în afecțiunile care duc la fibrozarea țesutului pulmonar.
Complianța toraco-pulmonară are valoarea la ½ din cea pulmonară (0,1 cm apă/L aer) din cauza
rigidității cutiei toracice.
REZISTENȚA VÂSCOASĂ
Rezistența vâscoasă este dată în special de rezistența la frecare;
valori normale: 2 cm apă/L aer/sec;
2 componente:
Rezistența tisulară dată de elemente neelastice pulmonare;
Rezistența la flux, datorită frecării aerului de pereții conductelor aeriene și interacțiunii
moleculelor de gaz
- 80% din totalul rezistenței vâscoase;
- influențat în condiții de repaus de: volumul pulmonar, dispoziția
căilor aeriene, fazele respirației, regimul de curgere al aerului
(laminar, turbulent), calibrul bronșic
Modificările rezistenței la flux în raport cu suprafața de secțiune a arborelui bronșic
Rezistența la flux este maximă la nivelul brohiilor medii, după care scade, devenind neglijabilă
în unitățile respiratorii terminale.
LUCRUL MECANIC VENTILATOR
Mușchii respiratori prin contracția lor înving rezistențele sistemului toraco-pulmonar și
realizează un lucru mecanic
Lucrul mecanic realizat este în funcție de presiunea necesară pentru a deplasa volumul de aer.
70 % din acest lucru mecanic este folosit pentru a învinge rezistențele elastice, iar restul pentru
rezistența la flux;
La o ventilație de repaus de 6 L/min, lucrul mecanic realizat = 0,3 kgm/min
VOLUME și CAPACITĂȚI PULMONARE
DIFUZIUNEA ALVEOLO-CAPILARĂ
Membrana alveolo-capilară (MAC)
- strat tisular ce se interpune între aerul alveolar și sângele capilarelor pulmonare
- structura: epiteliul alveolar, MB epiteliului alveolar, spațiul interstițial, MB endoteliului
capilarului pulmonar, endoteliul capilarului pulmonar
Procesul de transfer la nivelul alveolo-capilar (difuziunea alveolo-capilară) este condiţionat de:
 gradientul de presiune parţială al gazelor respiratorii de o parte şi alta a
MAC;
 proprietăţile fizico-chimice ale gazelor;
 temperatură;
 proprietăţile membranei alveolo-capilare
MEMBRANA ALVEOLO-CAPILARĂ
SCHIMBUL DE GAZE
1. Forma dizolvată fizic a CO2 (5%)
= partea difuzibilă - determină sensul şi mărimea difuziunii,
fixarea sub formă de carbamat/bicarbonat
2. Forma combinată cu proteinele plasmatice şi hemoglobina (4,5%).
CO2 fixat de grupările aminice ale:
- proteinelor plasmatice  carbamaţi
- Hb  carbHb
3. CO2 transportat sub formă de bicarbonat (90%)
- KHCO3 intraeritrocitar și NaHCO3 în plasmă.
În plasmă: o cantitate CO2 se hidratează spontan H2CO3  HCO3- + H+
Controlul formării şi eliberării CO2 de pe Hb 
este influențat de gradul de oxigenare al Hb
(efect Douglas-Haldane):
- la ţesuturi : elib. O2 de pe Hb favorizează fixarea CO2
: fixarea CO2 se face uşor datorită pO2 şi a pH-ului mai acid.
- la plămâni : O2 determină eliberarea CO2 din HbCO2
: cedarea CO2 este determinată de pO2 şi pH ceva mai alcalin
Curba de disociere-fixare a CO2 :
- reflectă corelația dintre CO2 total sânge și pCO2
- saturaţia în O2 a Hb influenţează pCO2 .
- creşterea progresivă a pCO2  creșterea cantității de CO2 transportată (nu atinge
platou)  nu există pct. de saturaţie;
Centrii primari bulbari:
Arii paralele neuronale neîntrerupte, dispuse bilateral, bogat interconectate, respectiv
- grupul dorsal inspirator
- grupul ventral expirator
Neuronii respiratori bulbari sunt dotați cu automatism şi sunt capabili să menţină, fără alte
influenţe, o respiraţie normală. Aceștia comandă contacțiile și relaxările ritmice ale mușchilor
respiratori în ritm de 12-16c/sec.
• Centrii respiratori accesori pontini
- centrul apneustic
- centrul pneumotaxic
• Centrii supraiacenți de control, din hipotalamus și scoața cerebrală
• Activitatea automată a centrilor respiratori primari este controlată de centrii accesori
pontini și prin aferențele de la căile respiratorii și plămâni.
• Centrul apneustic exercită influențe stimulatoare, tonice, continue asupra neuronilor
inspiratori
• Centrul pneumotaxic generează impulsuri inhibitorii spre centrul inspirator sau
apneustic, sau descărcarea de impulsuri excitatorii asupra neuroniror expiratori
- controlează ritmul respirator
 - reglează durata inspirului
- previne suprainflarea plămânului
- reglează amplitudinea respirației

o stimuli pneumotaxici ↑ = respirație frecventă

o stimuli pneumotaxici↓ = ↑ durata inspirației, ↓ frecvența respiratorie
SURFACTANTUL PULMONAR
= peliculă fină (10-100nm) fosfo-lipo-proteică ce tapetează alveolele pulmonare;
= secretat la suprafaţa alveolară de pneumocitele de tip II
Roluri
 reduce tensiunea superficială alveolară (pentru alveolele cu surfactant pulmonary
normal și rază de 100μ, valoarea presiunii determinată de tensiunea superficială este de
4cm H2O, iar fără surfactant de 18cm H2O;
 reduce tendinţa de colabare alveolară şi asigură stabilitatea formei alveolare (alveolele
tapetate cu surfactant pot fi comparate cu niște bule de săpun, în care surfactantul
ceează o presiune);
 creşte raza alveolară ceea ce determină creşterea complianţei pulmonare şi scăderea
lucrului mecanic al respiraţiei;
 scade efortul muscular necesar ventilaţiei pulmonare;
 menține uscate alveolele prin prevenirea extravazării/ filtrării lichidiene din plasmă și
interstițiu în alveole;
 intervine în procesul de epurare alveolară (emulsionează particulele inhalate,
stimulează macrofagele alveolare în vederea fagocitozei);
La nou-născuţii prematuri secreţia de surfactant este deficitară, ceea ce determină atelectazia
pulmonară şi consecutiv o insuficienţă respiratorie cu prognostic grav.
,