Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
1.Guvernele instaurate in tarile care au devenit „comuniste” in Europa erau formate 90% din
evrei,in conditiile in care istoria prezinta ca ei fusesera omorati aproape toti de Hitler
Dupa cel de-al doilea razboi mondial cu caracter nazist, au aparut pe scena politica a
Europei,mai multi evrei decat inainte.
2.Cei mai multi nazisti ,ofiteri ai armatei Germaniei , de origine evreiasca si-au schimbat
numele si au fost adapostiti de SUA , ocupand posturi importante in guvernul
acesteia.Niciodata SUA nu a fost acuzata ca a protejat nazisti membri ai armatei lui Hitler.
3. Strategia si principiile de actiune ale Ordinului cavalerilor de Malta ar fi o cheie pentru
limpezirea ciudatului razboi mondial al doilea din care toti au pierdut cu exceptia evreilor care
au castigat , desi nu erau parte participanta la razboi.
Concluzia : Nazistii au fost mana in mana cu evreii ?caci se vede ca ei au colaborat si sefii lor
au fost recompensati pana la urma!
Poziția Maltei a făcut-o să aibă de-a lungul istoriei o mare importanță strategică ca bază
navală, și o succesiune de puteri, între care fenicienii, cartaginezii, romanii, maurii,
normanzii(d), sicilienii, spaniolii, cavalerii ioaniți, francezii și britanicii, au dominat insulele.
DOSAR SECRET: CE ŞTIU ROMÂNII DESPRE CAVALERII DE MALTA? CEA MAI
PUTERNICĂ ORGANIZAŢIE SUPRA-NAŢIONALĂ ?
Ordinul cavalerilor ioaniţi sau de Malta, a fost creat in 1048, şi purta numele „Ordinul
Ospitalierii Sfantului Ioan”. Ordinul a fost infiinţat de catre Sf. Gerard ca o comunitate
monastică, şi a devenit cunoscut prin infiinţarea unui spital pentru pelerini in Tara Sfântă.
In 1113, printr-o Bulă Papală, Papa Paschal al II lea a aprobat infiinţarea spitalului plasându-l
sub protectia Sfantului Scaun. Cavalerii ordinului erau de fapt calugari catolici legaţi prin
juramântul lor de saracie, castitate si ascultare. Erau obligaţi sa-şi asume şi protecţia
pelerinilor în drumul lor spre Pamantul Sfant, a celor bolnavi precum şi a teritoriilor pe care
cruciaţii le cuceriseră.
În timpul Cruciadelor, alături de Templieri, acest Ordin militaro-călugăresc „Ospitalerii” sau
„Ioaniţii”acţiona la Ierusalim, iar astăzi sunt cunoscuţi sub numele de Cavaleri de Malta.
Dacă în ceea ce îi priveşte pe Templieri, acestia au fost decimaţi şi puţinii supravieţuitori s-au
împrăştiat, după ce Marele Maestru Jacques de Molay a fost ars pe rug pe 18 martie 1314,
Ioaniţii şi-au continuat activitatea, foarte asemănătoare cu cea a Templierilor, până în zilele
noastre.
Simbolul ordinului este Crucea Malteza, o cruce alba in opt colturi, purtata pe o mantie
neagra. Din acest motiv, Ospitalierii sunt „Cavalerii Crucii Albe”, spre deosebire de templieri
care sunt „Cavalerii Crucii Roşii”.
Ordinul Suveran Militar de Malta, cunoscut şi sub numele original al Ordinului Militar
Suveran al Sf. Ioan de Ierusalim, a rămas până în zilele noastre o frăţie apropiată Bisericii
Romano-catolice.
Iniţial, Ordinul a avut sediul la Ierusalim, apoi în Cipru, apoi la Rhodos şi după 1530 în insula
Malta, care le-a fost dăruită cavalerilor de împaratul Carol Quintul.
De atunci, membrii acestui ordin poartă denumirea de Cavaleri de Malta şi au stăpânit aceasta
insulă până în secolul al XVIII-lea când, in 1798, a fost cucerită de împăratul francezilor
Napoleon I.
Din 1834, conducerea Ordinului s-a stabilit definitiv la Roma.
Foarte puţine ordine cavalereşti au supravietuit până astăzi, însă Ordinul Maltez nu numai că a
supravieţuit de secole, dar a şi crescut în influenţă pe plan mondial, numarând astazi 12.500
de membri, 80.000 de voluntari şi un personal medical de 20.000 de persoane, incluzând
doctori, asistente si paramedici, desfăşurându-şi activitatea în peste 120 de tari, inclusiv in
România.
Principiile şi acţiunile lor îi califică drept una din cele mai puternice grupări supra-naţionale
care acţionează în spatele scenei politice şi financiare mondiale.
Istoria cavalerilor de Malta începe în anul 1048, când un grup de negustori din republica
italiană Amalfi a cerut permisiunea să construiască la Ierusalim o biserică, o mânăstire şi un
spital care să ofere asistenţă pelerinilor.
În anul 1113, comunitatea monastică ce s-a dezvoltat în jurul spitalului a fost recunoscută
printr-o Bulă papală şi a primit privilegiul de a-şi alege conducătorii independent de orice
autoritate laică sau religioasă.
Cunoscuţi până atunci ca şi „Ospitalieri” (de unde şi numele de spital din zilele noastre), din
acest moment încep să se numească „Ordinul Sfântului Ioan de Ierusalim”.
Cei care îl alcătuiesc sunt militari şi călugări totodată (o combinaţie extrem de bizară ţinând
cont de principiile divine ale non violenţei), de origine nobilă şi depun un triplu jurământ de
sărăcie, castitate şi supunere.
Vorbim deci de un grup militaro-religios care se bucură de o serie de privilegii: pot purta
arme şi mai ales pot circula liber (fără a avea nevoie de permise de liberă trecere sau alte
aprobări). În plus, prin Bula papală din 1113 sunt total independenţi de orice autoritate statală,
constituind ceea ce în termeni moderni s-ar numi o structură supra-naţională. Cu timpul au
devenit şi o forţă militară terestră şi navală foarte importantă.
Cavalerii provin din toate ţările Europei. Şi astăzi în Malta, le sunt arătate turiştilor opt capele
dedicate diferitelor limbi ale Ordinului: franceză, italiană, engleză, spaniolă, germană şi
diverse dialecte ale acestora.
Existau sedii diferite pentru fiecare limbă, care erau numite AUBERGE”, un fel de hanuri sau
palate în care cavalerii provenind de pe aceeaşi filieră locuiau împreună.
Structura aceasta o întâlnim astăzi şi în trupele NATO, cu care cavalerii au multe lucruri în
comun. Simbolismul lui opt apare atât în Crucea de Malta cât şi în simbolul NATO.
La fel cum NATO a fost constituit ca o forţă militară de apărare a păcii, şi acest Ordin este
alcătuit din „cavalerii ai păcii”.
În anul 1291, după pierderea ultimului bastion creştin de la Accra, cavalerii se refugiază în
Cipru. Izgoniţi şi de acolo, ajung în insula Rhodos unde rămân timp de 200 de ani şi pun
bazele unei importante forţe navale în Mediterana, care atacă frecvent teritoriile turceşti,
siriene şi egiptene, ceea ce îl face pe sultanul Suleiman Magnificul să asedieze Rhodosul în
anul 1522.
Cavalerii rezistă eroic timp de 6 luni, după care sunt înfrânţi, iar supravieţuitorii sunt obligaţi
să părăsească insula.
Rătăcesc timp de şapte ani prin diverse ţări şi în 1530 împăratul Carol Quintul, cu aprobarea
papei Celement al-VII-lea, le oferă insula Malta. Cu această ocazie se stabileşte ca Ordinul să
rămână neutru în caz de război între naţiunile creştine.
Când în 1798, Napoleon Bonaparte ocupă Malta, cavalerii sunt constrânşi să abandoneze
insula şi se împrăştie în toate ţările Europei.
Unul dintre cei mai controversaţi lideri ai săi a fost Ţarul Pavel I al Rusiei, care a devenit
Mare Maestru, dupa ce Ordinul a fost alungat din Malta si avea nevoie de un protector.
Ocuparea de către Napoleon a insulei Malta, urmată de predarea necondiţionată a Marelui
Maestru von Hompesch (12 iunie 1798), a dus la plecarea Cavalerilor în alte ţări, cei mai
mulţi dintre ei (peste nouăzeci la sută) refugiindu-se în Rusia, unde, încă din ianuarie 1797,
Ordinul (document semnat de Ţarul Pavel I şi Înălţimea Sa, Prinţul Suveran Mare Maestru al
Ordinului, Emanuel, prinţ de Rohan-Polduc, ratificat la 26 august 1797 la Malta şi la 29
noiembrie 1797 la Sankt Petersburg), era recunoscut „in perpetuo” drept suveran şi de către
Imperiul Rus (cu care avusese relaţii diplomatice şi cu care fondase un Priorat de Rusia la
Sankt Petersburg, sub protecţia Ţarului Paul I).
La 26 august se reuneau la Sankt Petersburg Cavalerii Marelui Priorat de Rusia cu Cavalerii
de alte naţionalităţi şi din alte Mari Priorate şi Priorate ale Ordinului.
Prin vot şi manifest special, aceştia declară în mod oficial decăderea Marelui Maestru
Ferdinand von Hompesch şi rup jurământul de supunere faţă de el, invitând celelalte Mari
Priorate şi Priorate să se alăture acţiunii lor şi deciziei deja luate de a încredinţa protecţia
Ordinului Majestăţii Sale Imperiale, Ţarul Paul I. La „10 septembrie 1798”, acesta primea
demnitarii calificaţi ai Ordinului la Sankt Petersburg şi proclama decizia sa de a menţine
Ordinul Sfântului Ioan în integritatea şi demnitatea instituţiilor sale, a privilegiilor şi
onorurilor.
După moartea Ţarului Pavel I, fiul acestuia, Alexandru I, a confirmat participarea Familiei
imperiale ruse la Ordin (16 martie 1801: „…dorind să dovedesc bunăvoinţa noastră şi
ataşamentul special faţă de Ordinul Suveran al Sfântului Ioan de Ierusalim, atât cât îmi stă în
putere, pentru păstrarea drepturilor, onorurilor, privilegiilor şi proprietăţilor acestui
Ordin…”), fără a-şi asuma direct, din raţiuni politice, demnitatea de Mare Maestru: a preferat
în schimb să îl numească pe Feld-Mareşalul Conte Nicolae de Soltikov ca Locotenent al
Marelui Maestru (16 martie 1801).