3.

Reconfigurarea rețelelor electrice de distribuție

3.1. Generalități privind reconfigurarea rețelelor electrice de distribuție
Prin reconfigurarea unui sistem fizic, se înțelege reorganizarea legăturilor funcționale
care există între cpomponentele sale, în scopul îmbunătățirii funcționării sistemului în ansamblu
sau a unei părți a acestuia. În cazul particular al rețelelor electrice de distribuție, reconfigurarea
vizează ameliorarea sau optimizarea regimului de funcționare prin modificarea stării „în
funcțiune/în rezervă” a unor elemente de rețea, precum linii sau transformatoare electrice.
Aplicarea reconfigurării este posibilă doar pentru rețelele cu structură smplu sau complex
buclată, pentru care în regim normal, datorită restricției de funcționare debuclată, configurația de
exploatare nu este unică, rezultând o mulțime de configurații radiale, respectiv arborescente. În
general, astfel de rețele cunt cele de distribuție urbană, realizată cu linii electrice în cablu.
Numărul mare de consumatori, precum și densitatea semnificativă de sarcină, impun un anumit
grad de siguranță în alimentarea cu energie electrică, astfel pentru fiecare consumator trebuie să
existe posibilitatea alimentării prin cel puțin două căi distincte de la aceeași sursă sau de la surse
diferite, ceea ce conduce la o structură buclată a rețelei.

Ca exemplu se consideră cazul unei rețele electrice simplu buclată, alimentată de la

nodurile A și B, din care se alimentează n consumatori (C 1 , C2 , ... , C n) precum se observă în
figura 3.1, a). Pe baza restricției de funcționare debuclată, se poate constata că în această rețea
există n+1 puncte posibile de secționare, din care rezultă tot atâtea configurații radiale de
exploatare, precum se observă în figura 3.1, b).

FIGURILEEEEEEEE pag 145

Fig. 3.1. Rețea electrică simplu buclată: a) structura rețelei; b)configurațiile arborescente

Pentru toate cele trei regimuri posibile de funcționare, se poate insista în vederea găsirii
configurației optime de funcționare pentru o rețea electrică de distribuție:

 regimul normal, este caracterizat prin disponibilitatea tuturor elementelor rețelei,

mărimile de stare fiind în limitele admisibile de funcționare;
 regimul critic, este caracterizat prin disponibilitatea tuturor elementelor rețelei, însa unele
mărimi de stare se află la limita funcționării normale (limita stabilității de tensiune, limita
încărcării electrice);
 regimul de avarie, este caracterizat prin faptul că unul sau mai multe elemente ale rețelei
electrice nu mai sunt funcționale datorită unor incidente apărute în rețea sau datorită
funcționării acelorași elemente, pe o perioadă mai lungă de timp în regim critic.

Pentru regimurile normale și critice, procesul de găsire a configurației optime este acela
de reconfigurare, pe când pentru regimurile de avarie, procesul devine unul de reconstrucție a
rețelei. În cazul regimurilor de avarie este mai importantă repunerea in funcțiune a părții afectate
de avarie, decât problema optimului, deoarece principalul scop este acela de a alimenta toți
consumatorii.

Există un câmp de argumente care susțin procesul de reconfigurare asupra rețelelor

electrice de distribuție:

 pentru început, s-a ajuns la concluzia că printr-un efort neglijabil, regimul de funcționare
se poate îmbunătății, obținându-se avantaje considerabile. Avantajul principal îl
constituie reducerea pierderilor de putere și energie activă, însoțită în majoritatea
cazurilor și de reducerea pierderilor de putere reactivă, la care se adaugă și alte avantaje:
reducerea gradului de încărcare a laturilor, reducerea căderilor de tensiune la nodurile
consumatoare etc.
 un al doilea aspect este legat de dinamica consumului de energie electrică. Cererea de
energie electrică se modifică adesea, fiind puternic influențată de specificul
consumatorilor. Evoluția cererii de energie conduce la modificarea debitului de consum,
lucru care afectează și nivelul pierderilor din retelele electrice de distributie. Pentru
reducerea acestora se impune adaptarea periodică a configurației de exploatare a rețelelor
electrice, în funcție de modificarea consumului de energie electrică.
 în ultimii ani se constată prezența masivă a surselor distribuite de energie în rețelele
electrice de distribuție. Prezența lor conduce la modificarea sensibilă a balanței producție-
consum la nivelul rețelelor electrice de distribuție și respectiv a circulației de puteri prin
tronsoanele acestora cu influențe negative asupra pierderilor de putere și energie. În cazul
acestora, aplicarea procesului de reconfigurare, poate conduce la reducerea nivelului
acestor pierderi.

3.2. Modelul matematic al procesului de reconfigurare

Procesul de reconfigurare a unei rețele electrice de distribuție poate fi luat în considerare
ca o problema de optimizare. Șablonul care permite rezolvarea acestei probleme îl presupune
modelul matematic. Acesta din urmă pleacă din punctul în care pentru o rețea electrică,
constituită din mulțimea nodurilor X având N elemente și mulțimea laturilor A având L
elemente, se poate atașa un gtaf G(X,A). Pentru fiecare element din graful G(X,A), se asociază
mărimi din cadrul regimului de funcționare al rețelei.

Pentru elemente aparținând mulțimii laturilor A se pot asocia:

 variabilele de stare I, curenții prin laturi;

 variabilele de decizie C, starea topologică a laturilor; pentru orice latură l∈A, starea
topologică poate fi:
c l=1, dacă latura l este „în funcțiune”;

c l=0, dacă latura l este „în rezervă”.

 Pentru elementele aparținând mulțimii nodurilor X se pot asocia:

 variabilele de stare U, tensiunile la noduri;

 variabilele F, indicatorii de fiabilitate asociați nodurilor.

Pe baza notațiilor făcute, modelul matematic al problemei de optimizare prin

reconfigurare are forma generală:

OPTIM[f(U,I,C,F)] (3.1)

în condițiile respectării unor restricții de egalitate și de inegalitate:

g(U,I,C,F) = 0

h(U,I,C,F) > 0 (3.2)

În relația (3.1), f(U,I,C,F) reprezintă funcția obiectiv, care pentru cazul general, poate fi
pusă sub forma:

f(U,I,C,F) = α 1 f 1(U,I,C,F)+α 2 f 2 (U,I,C,F)+…+ α n f n (U,I,C,F) (3.3)

unde: f 1 , f 2 , … , f n- reprezină cuantificarea criteriilor luate în considerare;

α 1 , α 2 , … , α n- coeficienți de pondere asociați fiecărui criteriu considerat.