Pag 17-23

R pag 500-504

Procedura pas cu pas:

1. Capa de ceară se aplică pe bontul protetic definitiv și lubrifiat. Pentru bonturile

mobile este necesară curațarea cerii în exces. Pentru a ne asigura de corectitudinea
contactelor proximale slăbiți contactul suprafeței proximale adiacente prin răzuire
ușoară. (fig. 18.24)

Fig. 18.24 Ceara reziduală care se acumulează pe pin sau pe margine împiedică vopseaua să
facă priză. Se recomandă curațarea periodică cu o periuță

2. Reglați învelișul după cum este necesar pentru a fi complet eliberat de suprafețele
ocluzale antagoniste. Structura va fi dezvoltată ulterior prin tehnica adiției de ceară.
3. Adăugați ceară în zonele de contact până când acestea au dimensiunea corectă,
localizare corectă și în concordanță cu forma anatomică (Fig. 18-25).

Fig. 18.25 A: Pentru a vă asigura de corectitudinea contactelor proximale, o cantitate ușoară

de gips este răzuită de pe dinții adiacenți înainte de machetare B: ceara este adăugată în zona
de contact pentru a stabili un contact proximal localizat corect.

4. Se modelează suprafețele proximale gingivale până la contacte ce au conturul corect

Evaluare. Localizarea zonei de contact este verificată încă o dată.

Fig. 18.26 A: Din punct de vedere ocluzal, s-au stabilit ambrazuri vestibulare și linguale
corespunzătoare B: Zonele de contact trebuie să fie modelate astfel încât ambrazura gingivală
să fie simetrică.

Suprafețele axiale:

Fig. 18.27: Pe măsură ce marginea cervicală este amplasată mai aproape de furcația
radiculară, conturul axial se modifică pentru a facilita igienizarea în cazul pacienților cu
pierdere însemnată de os. A: Modificarea morfologiei în ceară pentru pacienții
compromisi parodontal. Observați schimbarea conturului extern al suprafeței ocluzale B:
Dinții contralaterali au contur axial normal C-E: Modificarea conturului permite o mai
bună igienizare
 Procedura pas cu pas:

1. Stabiliți locația, poziția și linia conturul general, folosind drept ghid dinții
adiacenți și contralaterali
2. Adăugați ceară pe suprafețele axiale gingivale pentru a forma un profil neted și
plat. Nu trebuie să existe nicio schimbare de direcție de la structura dintelui
nepregătit la conturul restaurării axiale.
3. Modelați treimea mijlocie a suprafeței axiale, utilizând drept ghid dintele adiacent
(fig. 18.28 A)

Fig. 18.28 A: contururi axiale de ceară

4. Adăugați ceară pentru a se alătura suprafețelor axiale și proximale și neteziți-le,
acordând o atenție deosebită locației și formei unghiului de tranziție mezial și
distal. Un calibru Boley se poate dovedi util (vezi Fig. 18-28, B). Unghiurile de
linie ar trebui să corespundă celor de pe dinții contralaterali, dacă aceștia sunt
intacți

Fig. 18.28 B: Evaluarea dimensiunii vestibulolinguale cu un calibru Boley. Acest

instrument este de asemenea util în evaluarea formei axiale și a înălțimii conturului

Evaluarea:

Fiecare zonă de contact are patru ambrazuri: gingivală, vestibulară, linguală și

ocluzală. Toate în afară de cea ocluzală au fost realizate până la acest stadiu. Ambrazurile
sunt, în mod normal, simetrice față de o linie trasată prin zona de contact (Fig. 18-29).
 Fig. 18.29 Simetria ambrazurilor

Suprafețele ocluzale:

Contactele punctiforme dintre dinții antagoniști sunt preferabile contactelor ocluzale

largi, plate, deoarece uzura restaurărilor este minimizată și masticarea alimentelor dure sau
fibroase este îmbunătățită. Suprafețele ocluzale pot fi dezvoltate cu exactitate cu o tehnică de
adiție de ceară similară cu cea concepută de Payne care este folosită în multe școli pentru a
preda structura și funcția ocluzală (Fig. 18-30 și 18-31).

Fig. 18.30: Ceara ocluzală cu tehnica de adăugare de ceară secvențial. A, Pentru a dezvolta
contacte ocluzale precise, se adaugă ceara în trepte mici, iar articulatorul este închis în timp
ce ceara adăugată este încă moale. B, pulberea este utilizată pentru a verifica locația și
dimensiunea contactului. C, Conurile sunt utilizate pentru a determina locația vârfurilor
cuspizilor linguali. D și E, Diferitele caracteristici ale suprafeței ocluzale sunt dezvoltate
secvențial în ceară.
Fig. 18.30: F și G, caracteristicile ocluzale secundare pot fi perfecționate prin refularea cearii
și prin arderea fisurilor. H până la K, machetarea completă cu contacte ocluzale marcate.
(Pentru schema cuspid – creastă marginală, numerele se referă la poziția cuspidului din
tabelul 18-1.)

Fig. 18.31 Secvența adăugării de ceară ocluzală. A, Pasul 1: plasarea conurilor. B, Etapa
2: suprapunerea crestelor cuspidiene C, Etapa 3: plasarea conurilor, crestelor cuspidiene
și crestelor triunghiulare. D, Pasul 4: amplasarea conurilor, crestelor cuspidiene, crestelor
triunghiulare și a crestei secundare și marginale.E, pasul 5: machetarea ocluzală terminată
Schema ocluzală:

Două scheme ocluzale sunt în general recunoscute și ar trebui să fie înțelese atunci
când restaurările sunt planificate: cuspid – creastă marginală și cuspid – fosă.
Majoritatea adulților cu ocluzie de clasă I Angle și dinți fară urme de uzură au o
schemă cuspid – creastă marginală. În dentițiilei naturale, angrenajul cuspid - fosă se găsește
numai atunci când este prezentă o ușoară malocluzie de clasa II Angle. in orice caz, din
următoarele motive, angrenajul cuspid - fosă a fost recomandat față de cel cuspid – creastă
marginală atunci când se încearcă reconstrucția ocluzală:
 Impactarea alimentelor este prevenită.
 Forțele de închidere în relație centrică sunt mai apropiate de axele lungi ale
dinților.
 O stabilitate îmbunătățită rezultă din contactele tripodice pentru fiecare cuspid
funcțional