CHIRITA MARIUS

FACULTATEA DE DREPT ANUL I IF

APLICABILITATEA LOGICII JURIDICE IN DOMENIUL

DREPTULUI

Logica, recunoscută ca una dintre cele mai vechi științe, a luat naștere și s-a dezvoltat în
cadrul filosofiei care, la începuturi, era o știință unitară, sincretică, înglobând totalitatea
cunoștințelor despre natură, societate, om, gândire.
Menționând că nu există o periodizare unanim recunoscută de către profesioniștii în domeniul
logicii, putem aminti, totuși, trei etape distincte în istoria logicii, respectiv, logica antică, logica
scolas și logica simbolică modernă.
Apărute în Orientul Antic, la filosofii chinezi și la cei indieni, primele cunoștințe logice
(raționamentul, demonstrația, discursul retoric etc.) au fost dezvoltate și nuanțate în cadrul școlilor
filosofice din Grecia și Roma, școli în cadrul cărora logica antică a obținut cele mai notabile și
remarcabile rezultate.
Astfel, începuturile logicii juridice se regăsesc în Grecia antică, juriștii antici elaborând teoria
argumentării și a convingerii prin îmbinarea unei înșiruiri de raționamente valide.
Logica se consideră că lucrează numai cu propoziţii adevarate sau false şi uneori cu cele a
căror valoare este nesigura. Datorită necesităţii omului de a înţelege normele juridice şi de a le
face să lucreze în favoarea sa, acesta a dezvoltat un nou concept numit logică juridică prin
intermediul căruia oamenii au început să-şi prefigureze ideea de Justiţie ca expresie a raţionalităţii
co-existenţei lor. Realitatea ei a fost, mai întâi, una de facto şi mult mai târziu a devenit şi una de
jure. Nu cred să greşesc prea mult afirmând că, în efortul lor de a-şi rândui, deci rationaliza, poziţia
lor în lume şi raporturile lor cu aceasta, oamenii au simţit aceeaşi nevoie de a-şi clarifica şi
reglementa raporturile dintre ei inşişi. Această luptă continuă a omului cu natura, cu viaţa, cu
semenii săi, chiar cu el insuşi, s-a purtat nu numai cu mijloace fizice, ci şi cu instrumentul cel mai
de preţ care-i stătea mereu la dispoziţie, tăcut dar de o forţă încă inimaginabilă la începuturi,
propria lui minte.
Primele reglementari juridice ale relaţiilor dintre oameni au însemnat şi primele încercări
de a le întemeia rational, de a le interpreta şi aplica în funcţie de marea diversitate de interese.
Existau şi exista mereu atât interese comune, cât şi interese diferite şi opuse. Actul de naştere
propriu-zis al logicii juridice s-a “înregistrat” în momentul în care s-a comis şi prima abatere de la
lege, care a necesitat şi prima “cerere de socoteală”, dar şi prima “dare de seama“. Raţiunea şi-a
dezvaluit astfel şi perversitatea, capacitatea ei de-a se întoarce împotriva ei inseşi. Astfel, logica s-a
depăşit pe ea însăşi.
Sistemul logic al dreptului este alcatuit pe de o parte dintr-o structura de norme organizate
in ramuri si institutii juridice (exista discutii aprinse pe tema delimitarii dintre unele ramuri de

1
drept sau pe tema dependentei si subordonarii unor ramuri fata de altele) iar pe de alta parte dintr-o
structura paralela de principii, notiuni si reguli juridice desprinse prin analiza sistemului legislativ
sau impuse ideologic de catre sistemul politic.
Exista numeroase ratiuni care justifica utilitatea logicii in drept:
a) caracterul rational al legii;
b) orientarea activitatii legislative in conformitate cu un model rational;
c) caracterul logic al elaborarii legii;
d) caracterul logic al activitatii de aplicare a dreptului.
Autoritatea unei hotarari judecatoresti este determinata in cea mai mare parte de justetea
rationamentului care sta la baza ei, a argumentelor pe care se sprijina solutia data.
Logica contribuie la corecta aplicare a dreptului si, prin aceasta, la consolidarea securitatii juridice
si la intarirea legalitatii. Precizia si justetea gandirii juridice depind de conformitatea ei cu regulile
si concluziile logice. Procesul de cunoastere in materie de drept implica un anumit grad de
abstractizare, de formalizare logica.
Aplicarea logicii in drept nu trebuie, insa, sa fie abuziva, rigida, astfel incat sa conduca la
solutii inechitabile. Logica in drept trebuie sa fie din ce in ce mai mult adaptata nevoilor practicii
juridice si vietii sociale, ca prim criteriu pentru aprecierea valorii ei operationale.
Formele logice trebuie sa exprime sau sa corespunda realitatii obiective, premisele
rationamentului urmand a fi mereu confruntate cu adevarul material obiectiv.
Francisco Puy sustine ca logica juridica ar reprezenta o parte a filosofiei dreptului, fiind o logica
secundara in raport cu logica gene rala. In opinia sa, logica juridica ar cuprinde:
a) logica juridica primara, reprezentand logica formal-pura, compusa din
axiomatica (teoria constructiilor sistemelor automatizate) si teoria calculului.
b) logica formala aplicata, pe care o denumeste „logica juridica secundara”,
cuprinzand teoria sistemului (teoria generala a dreptului), teoria definitiei juridice, teoria
argumentarii si teoria relatiei juridice (metodologia juridica).
In literatura din tara noastra, majoritatea autorilor au sustinut ca nu sunt argumente care sa
justifice existenta unei logici specifice dreptului, intrucat toate tipurile de logica (formala,
simbolica si metalogica) vor contribui la opera de legiferare si la opera de aplicare a dreptului prin
metodele lor proprii.
De asemenea, chiar regulile cuprinse in logica generala, in masura in care sunt intrebuintate
in discipline particulare, se individualizeaza si ele. Astfel, in drept, se utilizeaza metoda deductiva
sub forma silogismului, metoda logica care, ca silogism juridic si in special ca silogism judiciar,
are o infatisare cu totul deosebita. Intr-adevar, silogismul judiciar seamana dar se si deosebeste de
silogismul in genere, pe care il studiaza logica.

ÎNCEPUTURILE LOGICII JURIDICE ROMÂNEȘTI

Primele enunțuri și materiale de logică juridică, în România, sunt consemnate la jumătatea
secolului XIX-lea.
Astfel, în anul 1851, magistratul Alexandru Aman a publicat, la București, lucrarea cu titlul
„Logica judecătorească sau tratat de argumentări legale, urmate de logica conștiinței“ situându-se
printer primele încercări de abordare sistematică și cu rezultate relevante a problematicii
argumentării juridice, aplicând principiile logicii elementare sau formale la cazuri de drept.
În anul următor, 1852, a apărut, tot la București, a doua carte, „Ritorica pentru tinerimea
studioasă“, dedicată analizării și clasificării argumentelor prin care se urmărește inculparea sau
disculparea unei persoane.

2
Lucrarea „Magazinul judecătoresc“ apărută în anul 1855, sub semnătura lui Gheorghe Costaforu,
cuprinde compilații, traduse din autori străini, în legătură cu arta judecătorului.
În anul 1873, se publică, în revista „Dreptul“, discursul de inaugurare a anului judecătoresc, ținut
de Romulus Opreanu și intitulat „Reflexiuni asupra aplicațiunei și interpretațiunei legilor“. De
amintit ar mai fi și faptul că, în același an, se publică, fără semnătură, o traducere denumită
„Logica juridică“ în care se realizează aplicații ale regulilor de interpretare din dreptul civil
francez.

Domeniul logicii juridice

Circumstantierea domeniului logicii juridice apare ca o problema deosebit de dificila.

In literatura de specialitate (Gheorghe Mihai) s-a propus urmatoarea structura:
a) o semiotica juridica, manifesta in:
- sintaxa logica a limbajului juridic, care se refera la aspectele legate de descrierea semnelor si a
expresiilor sale, de cercetarea regulilor de formare a acestor expresii din semne mai simple si de
analiza a relatiilor dintre ele, precum si de regulile de transformare a expresiilor;
- pragmatica juridica, care cerceteaza limbajul juridic sub aspectul creatorilor lui si se preocupa de
influenta limbajului juridic asupra comportamentului uman;
- semantica juridica, care studiaza relatiile semnelor cu obiectul juridic desemnat
de ele;
b) o logica juridica deontica referitoare la limbajul normelor manifestata intr-o axiomatica
si o logica exprimand calculul deontic al predicatelor, al claselor etc.;
c) o logica juridica nenormativa, manifestata in teoriile definitiei, ale argumentarii, ale
sistematizarii si metodologiei.
Domeniul limbajului juridic este unul mai vast decat acela al logicii juridice. Limbajul
juridic formeaza obiectul semioticii juridice, al gramaticii, al lingvisticii etc., si nu al logicii
juridice.

Metodologia logicii juridice

Studierea unui text juridic sau a unei spete se poate face din diferite perspective.
Pentru a-ti apropia insa esenta lucrului studiat trebuie sa stii care este drumul catre ea. Calitatea
rezultatelor unei cercetari depinde de metoda folosita pentru ca, dupa cum remarca si Descartes,
ratiunea si puterea de a judeca sunt comune la toti oamenii.
Termenul „metoda” provine de la cuvintele grecesti „meta”, care inseamna dupa, si „ados”,
care inseamna cale.
El exprima procedeul gasit cu cale de a fi urmat, mijlocul potrivit de a ajunge la
un anumit rezultat, plecand de la o situatie data.
Fenomenele realitatii in general si ale realitatii juridice in special sunt deosebit de
complexe. Din aceasta cauza metode diferite ne pot releva aspecte diferite ale aceluiasi
fenomen. O cunoastere completa reclama folosirea mai multor metode, a unui complex
metodologic. Metodele folosite vor fi alese in functie de obiectul studiat. Fara teama de a
gresi putem afirma ca tipul de metoda folosit depinde nu numai de evolutia stiintifica a
momentului, ci si de o „moda”, o „paradigma” stiintifica generala care-l obliga pe
cercetator sa apeleze la ea pentru a se conforma cerintelor epocii.

3
Bibliografie: 

 1.M. I.Manolescu “Logica judiciara” in “Teoria si practica dreptului”, Bucuresti, 1946

 2.Gheorghe Mateut, “Elemente de logica juridica”, Ed. Fundatiei “ Chemarea” Iasi, 1994
 3. Horia Ciocan, “Logica  Juridical-note de curs”, Ed. Universitatii din Oradea, 20111.Brindusa
Gorea , Logica Juridica , Editura Zethus-Colectia Aula , Tg-Mures , 2009
4.Brindusa lantos , Logica Juridica , Editura Dimitrie Cantemir , Tg-Mures , 2004
5.Gheorghe Mihai , introducere pentru o Logica Juridica , Tiparita la societatea comerciala
POLICROMIA SRL , Piatra Neamt , 1991
6.Maria V. Dvoracek , Gheorghe Lupu , Teoria generala a dreptului , Editura Fundatia Chemarea ,
Iasi , 1996
7.Nicolae Popa Prof. Dr. , Teoria generala a dreptului , Editura ACTAMI , Bucuresti , 1994