Raritateaîneconomie 1

1.Cum influenţează rata dobânzii investiţiile?

Rata dobânzii şi volumul investiţiilor se află într-un raport invers proporţional.
Astfel,dacă rata dobânzii creşte, un individ este mai degrabă tentat să depună banii la
bancă decât să-l investească într-o firmă, ceea ce înseamnă că investiţiile scad. Pe de altă
parte, rata dobânzii este costul împrumutului din care pot fi finanţate investiţiile. Dacă
creşte rata dobânzii,
finanţarea investiţiilor devine mai costisitoare, iar investiţiile scad.
Foarte important este raportul dintre rata dobânzii şi profitului generat de o
investiţie.Atâta timp cât rata profitului este mai mare decât rata dobânzii, investiţia
rămâne mai
profitabilă decât un depozit bancar şi ea va fi realizată. Dacă rata profitului este mai mica
decât rata dobânzii, investiţia nu va fi realizată.
2.2. Cum este influenţat consumul de raportul dintre bunurile prezente şi bunurile
viitoare?
Bunurile prezente sunt acelea pe care le putem consuma în prezent cu venitul pe
care îl avem. Bunurile viitoare sunt cele care le-am putea consuma în viitor cu partea
economisită din venit. Dacă puterea de cumpărare a banilor scade, cu o sumă economisită
în prezent putem cumpăra mai puţine bunuri şi servicii în viitor. Din acest motiv, creşte
consumul prezent. Altfel spus, dacă se anticipează o creştere a preţuri1or în viitor
consumul prezent creşte.
În schimb, o creştere a ratei dobânzii face ca o sumă economisită în prezent să poată
cumpăra mai mult în viitor ceea ce înseamnă că determină reducerea consumului prezent.
3. Cum este influenţat consumul de modificarea aşteptărilor cu pri vire la
raportul dintre venitul actual şi venitul viitor?
În cazul în care individul anticipează o creştere a venitului în viitor, el va consuma mai
mult în prezent. Dacă dimpotrivă anticipează o reducere a venitului, el consumă mai
puţin,
pentru a face faţă acestei reduceri viitoare.
4. De ce dacă într-o ţară se economiseşte foarte mult se poate ajunge la o criză de
supraproducţie?
Aşa cum am învăţat, venitul se împarte în consum şi economii. Dacă economiile sunt prea
mari, se consumă mai puţin. Economiile se transformă în mod necesar în
investiţii. Investiţiile la rândul lor conduc la o producţie mai mare de bunuri şi servicii.
Dar dacă scade consumul, o parte din sporul producţiei nu se vinde, cresc stocurile şi vom
avea supraproducţie. În mod normal firmele îşi vor restrânge activitatea şi vom asista la
ceea ce Keynes a numit paradoxul economisirii: creşterea economiilor conduce la
reducerea venitului.
5. Este posibil ca nivelul consumului să depăşească nivelul venitului?
Da, dacă venitul este insuficient pentru a acoperi nevoile elementare. Astfel, dacă
venitul unei persoane scade suficient de mult pentru a nu mai acoperi aceste nevoi,
consumul
nu mai poate să scadă. Diferenţa dintre consum şi venit va fi acoperită din economii, din
ajutoare sociale sau din alte surse.
3.3. Cum influenţează încrederea populaţiei în moneda naţională puterea de
cumpărare a banilor?
Dacă populaţia este convinsă că moneda naţională îşi va păstra valoarea relativ stabilă, ea
va utiliza respectiva monedă pentru tranzacţii, pentru economisire şi ca etalon al valorii.
În
schimb, dacă populaţia anticipează scăderea valorii banilor, ea va "fugi" de moneda
naţională.
Aceasta înseamnă că va încerca să transforme imediat încasările în moneda naţională în
 Raritateaîneconomie 2

bunuri cu
valoare stabilă, cum ar fi monedele altor ţări, aurul sau alte bunuri. Datorită acestui
comportament
al oamenilor, moneda naţională va deveni "abundentă" în comparaţie cu alte bunuri, ceea
ce îi va
reduce valoarea. Fenomenul este evident în cazul cursului de schimb al valutelor. Astfel,
dacă
românii nu mai au încredere în leu, ei încearcă să-şi păstreze economiile sub formă de
valută şi
chiar să schimbe între ei bunuri prin intermediul valutei. În consecinţă ei cer mai multă
valută pe
piaţă, să spunem dolari, şi concomitent oferă mai mulţi lei. Pentru că majoritatea doreşte
dolari şi
oferă lei, cursul leului scade ceea ce echivalează cu reducerea puterii de cumpărare a
leului.
4. De ce crearea unor rezerve importante de valută este o condiţie pentru trecerea la
convertibilitate?
Pentru că această rezervă permite economiei să răspundă constant la cererea de monedă
străină a unităţilor economice care deţin moneda naţională. Cum cererea de valută provine
în
primul rând de la importatori, rezerva de valută minimă s-a estimat a fi cea care acoperă 5
- 7 luni
de importuri. Dacă, de exemplu, în urma unei recesiuni mondiale severe, exporturile
României
din care se încasează valută s-ar reduce foarte mult, rezerva de valută ar permite achitarea
obligaţiilor externe care decurg din importuri sau din împrumuturi. În absenţa acestei
rezerve, s-ar
produce cel puţin un fenomen economic nefast pentru economie: valuta ar deveni foarte
rară pe
piaţă, cursul său ar creşte extrem de mult, iar moneda naţională s-ar "prăbuşi". În plus,
rezerva
valutară poate fi utilizată de către banca centrală pentru a menţine un curs relativ constant
al
monedei naţionale, prin mecanismul cererii şi ofertei pe piaţa valutară. Dacă moneda
naţională
scade prea mult, banca centrală poate interveni prin creşterea ofertei de valută, iar dacă
moneda
creşte prea mult, banca centrală poate să cumpere valută de pe piaţă, mărindu-şi în acest
fel
rezerva valutară.
4. De ce rata dobânzii se formează pe o piaţa de oligopol şi oligopson ?
Pentru că principalii operatori pe piaţa monetară sunt băncile (ele sunt principalii ofertanţi
şi principalii consumatori pentru că ele intermediază de fapt între cerere şi ofertă). Băncile
de pe
piaţă sunt în număr suficient de mic pentru ca deciziile lor să fie interdependente.
5. De cesalariuleste o componentă a preţuluiunui bun economic?
Pentrucăsalariul, din perspectivafirmei, este un cost, o componentă a costurilor
salariale. Aceastăcheltuială, firmă o recuperează din veniturileîncasate din vanzarea
produselor, deci include, sub forma costurilorsalarialemedii,
salariulînpreţulproduselor
sale.
 Raritateaîneconomie 3

2. De ce se spunecăcerereaşioferta de muncă au caracterderivat ?

Pentrucăelederivă din cererea de bunurişiservicii de pe piaţă. Astfel, nici o firmă nu
angajeazălucratorinumai din dorinţa de a reduce şomajulşi a-iajuta pe
aceştiasătrăiască
mai bine. Scopulpentru care o firmăcreştenumărul de
lucrătoriestecreştereaproducţiei,
pentrumaximizareaprofitului.
Firmacreşteproducţianumaiatuncicândestimeazăcăaceasta
se vavinde, decicândcerereapentrubunurilerealizate de eaşioferite pe piaţăcreşte (o
cerere care poatesăcreascăeste o cerereelastică). Deci cererea de muncădecurge
direct din
cererea de bunurişiservicii de pe piaţă. Pe de altăparte, oamenii nu muncesc, în
general, de
dragul de a muncisaupentrucă nu au altcevamai bun de făcut. Ei se oferăsăpresteze
o
muncăsalarialătocmaipentru a
puteasăcumperebunurileeconomicenecesareacoperirii
nevoilor.
3. De cecreştereamaiaccentuată a salariilorîn, raport cu
creştereaproductivităţiimunciideterminăcreştereacosturilorsalarialemedii?
Costurilesalarialemedii sunt costurilesalariale pe unitate de produs.
Productivitateamunciiexprimăproducţiaraportată la numărul de angajaţi.
Dacăcreşterea
salariilordepăşeştecreştereaproductivităţiimuncii, înseamnăcăindicelesalariului real
(Isr) estemai mare decâtindiceleproductivităţiimuncii (Iwl). Dar Iwl =IQ/IL
şiestemai
mic decât Isr. Dacănumărullucrătoriloreste constant, IL esteegal cu 1 sau 100% şi se
poateafirmacăIsr>IQ decisalariul real creştemairepededecâtproducţia, ceeace
înseamnăcă la o unitate de produsrevinmaimultecheltuielisalariale,
decicresccosturile
salarialemedii.
6. Cei care au înregistrate cereri la agenţiile de plasare a forţei de muncă sunt
şomeri? Dar cei care au un loc de muncă, dar se află în căutarea altuia mai bun?
Cu privire la prima întrebare, persoanele respective sunt şomeri doar dacă nu au un loc
de muncă. Tocmai de aceea a evalua şomajul după numărul celor care solicită un loc de
muncă agenţiilor de plasament este incorect. Cei care au un loc de muncă, dar doresc altul
mai
bun, nu sunt şomeri ci se includ în populaţia ocupată sau efectiv activă.
7.De ce un şomaj cât mai mic evită irosirea forţei de muncă?
Pentru că munca este şi ea o resursă şomerii sunt resurse de muncă neutilizate, deci
irosite. Acest lucru este şi mai evident dacă avem în vedere timpul de muncă pe care
aceşti
oameni l-ar putea furniza societăţii şi care se pierde definitiv prin şomaj. Cu cât şomajul
este
mai mic, cu atât resursele de muncă sunt mai bine utilizate şi economia produce mai mult
deci
acoperă mai multe nevoi.
8.Cum contribuie creşterea exporturilor la diminuareaşomajului?
Exporturile echivalează cu o cerere externă pentru produsele naţionale, rezultate din
producţia internă de bunuri economice. Creşterea exporturilor este aşadar o creştere a
cererii, care
 Raritateaîneconomie 4

stimulează producţia firmelor interne. Pentru a putea produce mai mult aceste firme sunt
obligate
să facă investiţii şi să angajeze personal suplimentar, ceea ce antrenează reducerea
şomajului.
9.Este posibil ca prin creşterea productivităţii muncii şomajul să scadă?
Desigur. Este adevărat că prin creşterea productivităţii muncii oamenii produc mai
mult într-un timp mai scurt, ceea ce înseamnă că scade timpul de muncă pe ansamblul
economiei naţionale. Dar nu trebuie să deducem de aici că şomajul creşte. Creşterea
productivităţii la acelaşi nivel al salariilor echivalează cu îmbunătăţirea raportului dintre
productivitatea muncii şi salarii. Spus simplu, lucrătorul aduce firmei din ce în ce mai
mult,
dar primeşte acelaşi salariu sau un salariu mărit, dar cu un procent mai mic decât cel al
creşterii productivităţii. În consecinţă, firma câştigă tot mai mult cu fiecare nou lucrător
angajat, motiv pentru care este stimulată să angajeze mai mulţi oameni. Astfel, şomajul
scade.
10. Ce dezechilibre economice exprimă şomajul?
Privit ca dezechilibru, şomajul exprimă în primul rând, neconcordanţa dintre cererea
de muncă, prea mică, şi oferta de muncă, prea mare. Deci, el reflectă dezechilibrul de pe
piaţa
muncii caracterizat printr-un exces de ofertă de muncă. De obicei însă, insuficienţa
locurilor
de muncă provine din insuficienţa investiţiilor. Cum acolo unde nu sunt investiţii, nu vom
avea nici producţie, şomajul exprimă şi un dezechilibru de pe piaţa bunurilor şi serviciilor
caracterizat printr-o ofertă de bunuri economice mai mică decât cererea (absorbţie).
11. Este posibil să reducem şomajul prin creşterea inflaţiei?
DA. Pe termen scurt, statul poate să crească cheltuielile publice şi să finanţeze
deficitul bugetar prin emisiune monetară, deci inflaţie. Creşterea cheltuielilor publice are
în
vedere fie creşterea investiţiilor publice şi crearea directă de noi locuri de muncă în
sectorul
public, fie stimularea producţiei firmelor private şi crearea de noi locuri de muncă în
sectorul
privat. După cum constataţi, creşterea inflaţiei poate determina o reducere a şomajului
pe
termen scurt. Este ceea ce se încearcă în economia românească prin creşterea cheltuielilor
statului român pentru modernizarea infrastructurii.
12. De ce inflaţia "dezorganizează" economia?
Pentru că măreşte incertitudinea mediului de afaceri naţional. Dincolo de un anumit
nivel al ratei inflaţiei, este foarte greu, dacă nu imposibil, de previzionat evoluţia viitoare
a
preţurilor factorilor de producţie şi a bunurilor de consum. În aceste condiţii, elaborarea
planului de afaceri şi îndeplinirea obligaţiilor ce decurg din acesta de către firme este mult
îngreunată. În acelaşi timp, redactarea şi respectarea contractelor economice se realizează
cu
dificultate. Pe de altă parte, firmele suportă cel puţin două categorii suplimentare de
cheltuieli
în condiţii de inflaţie, şi anume:
- costuri de informare, deoarece inflaţia alterează statisticile naţionale;
- costuri suplimentare de negociere a preţurilor şi în primul rând a salariilor,
deoarece salariile se negociază mult mai frecvent decât într-o economie în care preţuri1e
sunt stabile.
 Raritateaîneconomie 5

Ca să vă imaginaţi cât de dificilă este conducerea unei afaceri în condiţii de inflaţie,

încercaţi să amortizati în zece ani un utilaj pe care astăzi cheltuiţi 100 milioane de lei, în
condiţiile unei rate medii anuale a inflaţiei necunoscută.
13. Accentuează inflaţia speculaţiile valutare?
DA. Cursul de schimb este şi el un preţ: preţul monedei naţionale exprimat prin alte
monede. Ca orice preţ, el creşte în inflaţie şi, cum rata inflaţiei nu poate fi cunoscută cu
exactitate, la fel şi mărimea cursului de schimb este incertă. Fiecare entitate economică
apreciază în felul său cursul de schimb: ceea ce antrenează o creştere a speculaţiilor
asupra
monedei afectate de inflaţie.
14. Cum afectează inflaţia soldul balanţei comerciale?
În general prin intermediul cursului de schimb. După cum ştiţi, balanţa comercială
înregistrează încasările din exporturi şi cheltuielile pentru importuri ale unei ţări. Inflaţia
conduce la devalorizarea monedei naţionale faţă de alte monede. De exemplu, un dolar nu
va
mai fi 27.000 lei, ci 30.000. În aceste condiţii, o marfă care era vândută de o firmă
românească pe piaţa externă cu un dolar poate fi acum vândută cu 27.000/30.000=0,9
dolari.
Pentru 0,9 dolari firma obţine în ţara aceeaşi sumă pe care anterior o obţinea pentru un
dolar.
Dacă preţul pe piaţa externă scade, creşte cererea pentru produsele naţionale în exterior,
ceea
ce antrenează o creştere a exporturilor. În plus, exporturile sunt stimulate şi de faptul că
Fenomenul pe care vi l-am descrispânăacumpoate fi sesizat cu uşurinţă pe exemplul
Românieiînanul 2000. Devalorizareaaccentuată a monedeinaţionale, peste rata inflaţiei de
cca. 41 %, a condus la depăşirea de cătreexporturileromâneşti a nivelului maxim pe care
se
estimacăaraveacapacitatea de a-l creaţaranoastră: 10 mld. de dolari.
Pe de altăparte, devalorizareamonedeiscumpeşteimporturiledeoareceimportatorii
platescmarfaachiziţionată din exterior cu o valută din ceîncemaiscumpă. Înconsecinţă,
importurile sunt descurajate.
Creştereaexporturilorşireducereaimporturilor, îninflaţie, conduce la reducerea, chiar
eliminarea, deficituluibalanţeicomerciale.
15. De ce o balanţă de plăţideficitarăaccentueazăinflaţia?
Balanţa de plăţiînregistreazătotalitateaîncasărilorşiplăţilorunui stat înrelaţiile sale
cu străinătatea. Dacăbalanţaestedeficitară, încasărileînvalută sunt maimicidecâtplăţile,
eeeaceînseamnăcăintrările de valutăînţară sunt maimicidecâtieşirile. Pe piaţavalutară
internăvalutaeste din ceîncemairară, cu altecuvinteoferta de valutăscade. Dacăcererea
nu se modifică, reducereaoferteiantreneazăcreştereapreţuluivaluteişidevalorizarea
monedeinaţionale. Cum încondiţii de inflaţiemultepreţuri au ca ancoră, ca punct de
referinţă, cursul de schimb, creştereapreţuluivalutei se
propagăînpreţuriletuturorproduselor
naţionaleşidetermină o creşteregeneralizată a preţurilor. În plus, creştereatuturorpreţurilor
estedeterminatăşi de scumpireaimporturilor, mai ales aimporturilor de materii prime.
16. Cum esteposibil ca reducerearateidobânziisăconducă la reducereainflaţiei?
Este adevăratcăreducerearateidobânziiantrenează o creştere a maseimonetare
din economie, ceeace pare a fi încontradicţie cu obiectivul de diminuareainflaţiei. Dar
reducerearateidobânziistimuleazăinvestiţiile, care la rândullor se concretizeazăîntr-o
ofertămai mare de bunurieconomice pe piaţă. Dacăofert a de bunuricreştemairepede
decât masa monetară, atunciinflaţiascade. Tocmai de aeeealuptaîmpotrivainflaţiei
presupuneaplicareaunui "pachet" de măsuri care combinate săcontribuie la corectarea
 Raritateaîneconomie 6

acestuidezechilibru.firmele naţionale obţin mai multă monedă naţională în schimbul

valutei încasată la export.
17. De ce în faza de expansiune rata dobânzii cunoaşte o tendinţă normală de
creştere?
În expansiune, profiturile sunt ridicate, astfel că unităţile economice sunt atrase mai
degrabă de investiţiile în mijloace de producţie decât de depozitele bancare. În plus, cum
rata
profitului este mai mare decât rata dobânzii, firmele ape1eaza la credite pentru finanţarea
investiţiilor. În. consecinţă, creşte cererea de monedă, ceea ce atrage după sine o creştere
a
ratei dobânzii care nu este altceva decât preţul creditului.
Un alt factor care poate determina creşterea ratei dobânzii este creşterea generalizată a
preţurilor. Ea se datorează faptului că veniturile pe ansamblul economiei cresc şi
antrenează o
creştere a cererii de bunuri şi servicii pe piaţă, care mai departe conduce la creşterea
preţurilor. Rata dobânzii, care este un preţ, creşte şi ea cel puţin până la nive1ul la care să
acopere rata inflaţiei.
18. Ce se urmăreşte prin politicile anticriză?
Aceste politici urmăresc atenuarea undelor cic1ului economic. Astfel, pe termen lung,
PIB al oricărei ţări cunoaşte o tendinţă generală de creştere, dar creşterea nu este continuă,
ci
întreruptă de perioade de stagnare şi regres. Prin politicile anticiclice se urmăreşte ca
expansiunile să fie mai puţin viguroase, iar recesiunile mai puţin severe.
19. De ce "orice fluctuaţie a investiţiilor care nu este compensată de o modificare
corespunzătoare a înclinaţiei spre consum va duce la o fluctuaţie a gradului de
ocupare"?
Prin fluctuaţie înţelegem creşterea sau descreşterea variabilelor menţionate. Să
presupunem că datorită stagnării sau diminuării eficienţei factorilor de producţie, rata
profitului pe ansamblul unei economii scade. Consecinţa? Investiţiile sunt mai puţin
rentabile,
ceea ce antrenează o reducere a înclinaţiei spre investiţii a unităţilor economice. Dacă
această
reducere nu este compensată de creşterea înclinaţiei spre consum, cererea pe ansamblul
economiei scade. Explicaţia reducerii cererii este simplă, dacă ne amintim că cererea
globală
cuprinde consumul, investiţiile şi exportul. Dacă investiţiile scad, iar toate celelalte
variabile
nu se modifică, evident cererea scade. La aceeaşi ofertă, cererea este mai mică, ceea ce
conduce la creşterea stocurilor şi obligă firmele să-şi restrângă producţia. Restrângerea
producţiei va fi însoţită de creşterea şomajului, deci de reducerea gradului de ocupare.
20. Cum se determină gradul de îndatorare al statului? Gradul de îndatorare(Grd) se
determină cu ajutorul relaţiei: Grd = datoria publică/PNB
În locul PNB se poate lua în calcul, după caz, PIB.
2. De ce implicarea statului în economie are şi caracter subiectiv?
Caracterul subiectiv al implicării statului derivă din faptul că statul nu reprezintă ceva
abstract, ci este o unitate economică reprezentată de funcţionarii publici. Aceşti
funcţionari au
concepţii proprii cu privire la implicarea statului, adesea subiective, chiar dacă se
formează pe
baza realităţii economice. În plus, celelalte unităţi economice reacţionează în felul lor la
măsurile adoptate de stat, ceea ce aduce un supliment de subiectivism.
 Raritateaîneconomie 7

21. Ce deosebire există între programare, planificare şi prognozare?

Programarea este orientativă, în timp ce planificarea (specifică eeonomiilor
centralizate) este obligatorie. Cât priveşte programarea şi prognozarea, ele desemnează
aproximativ acelaşi lucru: elaborarea unor programe generale de dezvoltare. Diferenţa
ţine cel
mult de orizontul de timp: programarea se realizează pe termen scurt şi mediu, pe când
prognozarea are în vedere dezvoltarea pe termen lung.

22. Care este rolul impozitelor în economie?

Rolul impozitelor poate fi privit din mai puncte de vedere. Astfel, dacă plecăm de la
constatarea că impozitele sunt principalele venituri ale statului, este evident rolul acestora
de
finanţare a sectorului public: apărare, sănătate, învăţământ ş.a.
Pe de altă parte, impozitele sunt instrumente prin care statul poate influenţa alocarea
resurselor în societate, dezvoltarea economică şi structura economiei naţionale. Aşa cum
am
învăţat, prin reducerea impozitelor în recesiune sunt stimulate consumul şi investiţiile,
creându-se premise pentru ieşirea din criză. Prin creşterea generală a impozitelor se
frânează
creşterea eeonomica. De asemenea, aplicarea unor impozite diferenţiate modifică alocarea
resurselor în economie şi chiar structură economiei. De exemplu, dacă statul doreşte să
stimuleze să spunem industria IT, reduce sau elimină impozitele pe profit în acest
domeniu.
La fel acţionează dacă doreşte să stimuleze dezvoltarea unor regiuni geografice (ceea ce la
noi
întâlniţi sub denumirea de zone defavorizate).
Intervenţia statului prin politica fiscală (impozite) se realizează cu scopul declarat de a
corecta dezechilibrele economice, de a mări eficienţa în alocarea resurselor şi a
impulsiona în
acest fel dezvoltarea economică.
23. De ce partici parea fiecărei ţări la relaţiile internaionale este o condiţie a
dezvoltării economice şi a creşterii standardului de viaţă ?
Motivele sunt numeroase. Astfel, prin intermediul comeţului internaţional, statele
cumpără factori de producţie şi bunuri de consum pe care nu le-ar fi putut produce în ţară
sau de care ţara nu dispune (resurse naturale), sau bunuri pentru care în ţară cheltuielile de
producţie ar fi fost mai mari. Pe de altă parte, prin relaţiile externe, o ţară beneficiază de o
piaţă de desfacere nai mare decât cea naţională. Producând mai mult, firmele realizează
economii de scară (la cheltuielile de dezvoltate), iar eficienţa economică creşte.
Accentuarea concurenţei, ca urmare a concurenţei externe este şi ea un factor de
progres pentru că obligă firmele la a adopta măsuri pentru mărirea eficienţei economice.
În plus, prin plasamentele de capital ext erne, o ţară poate beneficia de mai mult e
investiţii decât i-ar permite economisirea internă, deci de o creştere economică mai
accentuată. Pentru ţările cu surplus de capital, relaţiile externe oferă plasamente mai
avant ajoase.
Nu în ultimul rând, participarea la piaţa mondială implică şi participarea la
schimbul mondial de informaţii şi realizări tehnologice remarcabile, ceea ce conduce la
difuzarea progresului tehnic in intreaga economie mondială, deci la creşterea mondială.
24. Ce deosebire există între balanţa comercială şi balanţa de plăţi?
Între cele două balanţe există o relaţie de la parte la întreg. Balanţa comercială
reflectă doar exportul şi importul de bunuri şi servicii, pe când balanţa de plăţi reflectă
toate relaţiile economice internaţionale.
 Raritateaîneconomie 8

25. De ce devalorizarea monedei naţionale are un efect stimulativ imediat asupra

exporturilor?
Pentru că la o unitate valutară revin mai multe unităţi monetare naţionale. Prin urmare
se relaxeaza restricţia ca Cre să fie mai mic decât cursul de schimb, în plus, exporturile
devin
mai ieftine pe piaţa mondială, ceea ce conduce la o creştere a cererii de produse naţionale
pe
piaţa mondială şi la creşterea exporturilor (pentru mai multe explicaţii, vezi capitolul 19).
26. De ce simpozioanele ştiinţifice internaţionale nu sunt o componentă a pieţei
mondiale?
Pentru că nu presupun un schimb marfar de idei, pe baza cererii şi ofertei, ci reprezintă
un schimb reciproc de idei şi concepţii ştiinţifice.
27. De ce trebuie protejate în comerţul internaţional acele mărfuri pentru care
productivitatea muncii este mai mare decât media naţională?
Aceasta este concepţia lui Mihail Manoilescu despre comerţul internaţional (În
lucrarea «Forţele naţionale productive şi comerţul exterior»). Autorul lucrării consideră că
trebuie protejate de concurenţă externă numai acele domenii rentabile, de mare
productivitate
a muncii, domenii în care ţara ar putea să dobândească un avantaj comparativ, faţă de
celelalte
ţări. Domeniile în care productivitatea muncii este mai mare decât media naţională sunt
domeniile cele mai eficiente ale unui stat, iar statul trebuie să încurajeze, chiar prin
protecţie,
dezvoltarea lor. În schimb, cele care au o productivitate sub media naţională nu trebuie
încurajate, ci lăsate să se confrunte cu concurenţa externă, care fie le va face mai
eficiente, fie
le va elimina de pe piaţă.
28. De ce partici parea fiecărei ţări la relaţiile internaionale este o condiţie a
dezvoltării economice şi a creşterii standardului de viaţă ?
Motivele sunt numeroase. Astfel, prin intermediul comeţului internaţional, statele
cumpără factori de producţie şi bunuri de consum pe care nu le-ar fi putut produce în ţară
sau de care ţara nu dispune (resurse naturale), sau bunuri pentru care în ţară cheltuielile de
producţie ar fi fost mai mari. Pe de altă parte, prin relaţiile externe, o ţară beneficiază de o
piaţă de desfacere nai mare decât cea naţională. Producând mai mult, firmele realizează
economii de scară (la cheltuielile de dezvoltate), iar eficienţa economică creşte.
Accentuarea concurenţei, ca urmare a concurenţei externe este şi ea un factor de
progres pentru că obligă firmele la a adopta măsuri pentru mărirea eficienţei economice.
În plus, prin plasamentele de capital ext erne, o ţară poate beneficia de mai mult e
investiţii decât i-ar permite economisirea internă, deci de o creştere economică mai
accentuată. Pentru ţările cu surplus de capital, relaţiile externe oferă plasamente mai
avant ajoase.
Nu în ultimul rând, participarea la piaţa mondială implică şi participarea la
schimbul mondial de informaţii şi realizări tehnologice remarcabile, ceea ce conduce la
difuzarea progresului tehnic in intreaga economie mondială, deci la creşterea mondială.
29. Ce deosebire există între balanţa comercială şi balanţa de plăţi?
Între cele două balanţe există o relaţie de la parte la întreg. Balanţa comercială
reflectă doar exportul şi importul de bunuri şi servicii, pe când balanţa de plăţi reflectă
toate relaţiile economice internaţionale.
70
30. De ce devalorizarea monedei naţionale are un efect stimulativ imediat asupra
exporturilor?
 Raritateaîneconomie 9

Pentru că la o unitate valutară revin mai multe unităţi monetare naţionale. Prin urmare
se relaxeaza restricţia ca Cre să fie mai mic decât cursul de schimb, în plus, exporturile
devin
mai ieftine pe piaţa mondială, ceea ce conduce la o creştere a cererii de produse naţionale
pe
piaţa mondială şi la creşterea exporturilor (pentru mai multe explicaţii, vezi capitolul 19).
31. De ce simpozioanele ştiinţifice internaţionale nu sunt o componentă a pieţei
mondiale?
Pentru că nu presupun un schimb marfar de idei, pe baza cererii şi ofertei, ci reprezintă
un schimb reciproc de idei şi concepţii ştiinţifice.
32. De ce trebuie protejate în comerţul internaţional acele mărfuri pentru care
productivitatea muncii este mai mare decât media naţională?
Aceasta este concepţia lui Mihail Manoilescu despre comerţul internaţional (În
lucrarea «Forţele naţionale productive şi comerţul exterior»). Autorul lucrării consideră că
trebuie protejate de concurenţă externă numai acele domenii rentabile, de mare
productivitate
a muncii, domenii în care ţara ar putea să dobândească un avantaj comparativ, faţă de
celelalte
ţări. Domeniile în care productivitatea muncii este mai mare decât media naţională sunt
domeniile cele mai eficiente ale unui stat, iar statul trebuie să încurajeze, chiar prin
protecţie,
dezvoltarea lor. În schimb, cele care au o productivitate sub media naţională nu trebuie
încurajate, ci lăsate să se confrunte cu concurenţa externă, care fie le va face mai
eficiente, fie
le va elimina de pe piaţă.
33. De ce rata dobânzii este «arma esenţială a politicii monetare de reglare a
cursului de schimb» ?
Cea mai simplă explicaţie a acestei afirmaţii, care aparţine lui Lionel Stoleriu,
porneşte de la observaţia că dobânda este un venit alternativ celui ce ar putea fi obţinut pe
piaţa valutară de o persoană care are disponibilităţi băneşti cu alte cuvinte, dacă să
spunem în acest moment aţi avea 100 mil. de lei aţi putea fie să-i transformaţi în valută, în
speranţa creşterii cursului in viitor, şi să câştigaţi din creşterea respectivă, fie să-i depuneţi
la bancă şi să încasaţi dobândă. Evident, veţi opta pentru acel plasament care speraţi să vă
34. aducă cel mal mare venit. Dacă rata dobânzii creşte, sunteţi mai tentaţi să depuneţi banii la
bancă: scade cererea de valută şi se îmbunătăţeşte cursul monedei naţionale. De la acest
comportament pleacă banca centrală în stabilirea politicii monetare. Astfel, dacă moneda
naţională pierde prea repede din valoare, banca centrală creşte rata dobânzii la creditele de
refinanţare ale băncilor comerciale şi determină o creştere a ratei dobânzii în economie.
Această creştere, atrage disponibilităţile în monedă naţională în bănci şi reduce cererea de
valut ă, deci presiunea asupra cursului de schimb al monedei naţionale. Mai mult, atraşi
de
dobândă bancară, unii agenţi economici îşi convertesc valuta în monedă naţională pe care
să o depună la bancă; are loc creşterea ofertei de valută care din nou acţionează pozitiv
asupra cursului monedei naţionale.
35. Persoanele fizice sunt subiecţi ai pieţei valutare?
Nu, tranzacţii1e pe piaţa valutară se realizează prin intermediul băncilor sau prin
intermediarii autorizaţi de banca centrală.
36. De ce în România trebuie justificate ordinele de cumpărare de valută?
Pentru că din documentaţia justificatoare rezultă dacă valuta respectivă va fi folosită
pentru operaţii de cont curent, singurele operaţii pentru care moneda noastră este
convertibilă.
 Raritateaîneconomie 10

De asemenea, dacă suma este solicitată pentru o operaţiune de capital, documentaţia

include
aprobarea B.N.R. pentru acea operaţiune.
37. Dacă avem în vedere doar rata inflaţiei, cum putem determina evoluţia
cursului de schimb?
Foarte simplu. Să presupunem că pornim de la un curs de schimb: ldolar = 27.000 lei
şi ca raţa inflaţiei în România în 2001 este de 30%, iar în S.U.A. este de 2%. Cursul de
schimb este preţul unei monede exprimat prin altă monedă. Dacă în România preţurile
cresc
cu 30%, înseamnă că şi preţul dolarului, care este şi el o marfă, trebuie să crească cu 30%.
Pe
de altă parte, dacă în S.U.A. preţurile cresc cu 2%, şi preţul leului, care este o marfă
pentru
S.U.A., ar trebui să crească cu 2%. În concluzie, dolarul creşte de 1,3 ori şi scade de 1,02
ori,
deci în 2002 vom avea: 1 dolar = (27.000 x l,3)/ 1,02, deci 1 dolar = 34.412 lei.
38. De ce criza financiară dintr-un stat, de exemplu România, este o problemă
globală a omenirii?
Pentru că efectele acestei crize se propagă în întreaga economie mondială. De
exemplu, dacă la un moment dat, România nu ar mai putea să-şi plătească exporturile şi
datoria externă din cauza prăbuşirii sistemului bancar propriu, ar fi afectaţi toţi cei care
aveau
relaţii cu ţara noastră. În plus, toate ţările din regiune ar fi afectate de criză prin creşterea
riscului de afaceri regional. Pentru rezolvarea crizei, resursele României ar fi insuficiente
şi ar
fi nevoie de asistenţă ţărilor dezvoltate şi a instituţiilor financiare internaţionale.
2. De ce tranziţia este o problemă globală a economiei?
Procesul tranziţiei la economia de piaţă a ţărilor excomuniste ridică în faţa comunităţii
internaţionale probleme fără precedent istoric (de exemplu, rate ale inflaţiei de peste
100%
însoţite de şomaj ridicat sau privatizarea). Pentru rezolvarea acestor probleme resursele
interne sunt insuficiente şi este nevoie de asistenţă externă. În plus, tranziţia în curs de
desfăşurare modifică fundamental relaţiile economice şi politice dintre state, generând
chiar
probleme politice, de genul crizei din Kosovo.