Eficiență și disfuncționalitate a Puterii Legislative în România

”Acumularea tuturor puterilor legislative, executive și judecătorești în aceleași

mâini… Poate fi considerată drept cea mai bună definiție a tiraniei.”- James Madison, al IV
lea președinte al SUA
Am ales să-mi încep eseul cu acest citat deoarece consider că este foarte relevant cu
rândurile ce urmează. Din fericire, țara noastră este organizată conform principiului Separării
puterilor în stat. Separarea puterilor în stat a fost gândită pentru prima dată de către Charles
de Secondat, Baron de Montesquieu și reprezintă un model de guvernare a tuturor statelor
democratice. Acest principiu are ca scop fundamental evitarea acumulării tuturor puterilor ”în
mâinile unei singure persoane”.
Puterea legislativă este una dintre cele trei puteri fundamentale independente din
statul democratic modern. Aceasta asigură dezbaterea și aprobarea legilor, atât ca formă, cât
și în conținut. În același timp, puterea legislativă controlează Executivul și este controlată de
către Înalta Curte de Casație și Justiție (Puterea Judecătorească).
Legislativul este înfăptuit de către Parlamentul României. Legile adoptate de
Parlament sunt obligatorii pentru toate puterile din stat, pentru toți cetățenii și pentru străinii
aflați pe teritoriul țării noastre.Puterea legislativă trebuie să acționeze în cadrul legii
fundamentale (Constituția).
Parlamentul României este bicameral, alcătuit din Camera Deputaților și Senat.
Diferența dintre atributele celor două camere este mică, o lege trebuind să fie votată de
ambele camere pentru a fi promulgată. Senatul este prima cameră sesizată, dar în Constituția
României există articolul 75, unde sunt definite situațiile în care Camera Deputaților este
prima cameră sesizată, și astfel cea care are decizia finală în caz de divergențe. Proiectele de
legi și propunerile legislative se supun spre dezbaterea primei camere sesizate, care trebuie să
se pronunțe într-un termen de 45 de zile (60 de zile în cazuri speciale) altfel proiectul este
considerat adoptat. După adoptarea sau respingerea proiectului sau a propunerii legislative,
cealaltă Cameră decide definitiv, iar dacă aceasta este de acord, propunerea este adoptată,
altfel este rolul primei camere sesizate de a da o decizie definitivă.
Ședințele celor două camere se desfășoară separat, însă există și excepții în care au loc
ședințe comune (articolul 65 din Constituția României).
Există în activitatea Parlamentului atât puncte tari, cât și puncte slabe ce generează
disfuncționalități.
Un aspect pozitiv reprezintă prezența unui sistem bicameral. Prin prezența a două
camere și implicit a unui număr mai mare de membri, parlamentul bicameral va realiza o
reprezentare mai largă, mai fidelă a voinței poporului, a tuturor claselor și grupărilor sociale,
a forțelor politice din societate.
De asemenea, este mult mai greu de subordonat unei singure forţe politice, în primul
rând prin numărul mai mare de parlamentari, iar în al doilea rând printr-o reprezentare mai
diversă a categoriilor sociale şi profesionale dintr-o ţară. În felul acesta, se diminuează
considerabil posibilitatea instaurării dictaturii sau a unui regim totalitar.
 Sistemul bicameral permite o dezbatere mai amplă, mai profundă a proiectelor
legislative, aduce în planul dezbaterilor opțiuni, soluții multiple și diverse, fapt cu efecte
pozitive asupra calității, consistenței, profunzimii actului legislativ.
Derularea procesului de adoptare a legilor într-un mod mai lent poate genera legi mult
mai bine fondate și să reducă posibilitatea apariției unor greșeli.
În plus, bicameralismul minimizează riscul dominaţiei majorităţii, favorizând dialogul
între majorităţile din cele două Camere, precum şi între grupurile parlamentare. Cooperarea şi
supervizarea legislativă sunt extinse în acest mod, demonstrându-se astfel că sistemul
bicameral este o formă importantă a separaţiei puterilor.

Pe de altă parte, dezbaterea unor acte normative de două ori duce, de multe ori, la
întârzierea aplicării acestora şi la stagnări inutile, mai ales când cele două camere nu au
atribuţii clar diferenţiate.
Numărul mai mare de parlamentari duce la o creştere a cheltuielilor bugetare, după
cum este şi cazul României care are acum 329 de Deputați și 136 de Senatori, ceea ce poate
depăşi puterea economică a unor ţări mici şi mijlocii.
Nu în ultimul rând, pot apărea tensiuni între cele două camere, care pot duce la
blocaje în procesul legislativ sau în relaţia cu guvernul ori preşedinţia.

Indiferent de subiectul pus în dezbatere de ştiinţa politică contemporană, parlamentul

este unica instituţie care poate asigura funcţionalitatea pluralismului politic, reprezentarea
diverselor interese, determinând dezbateri pentru a formula soluţii optime, imprimând
caracter public vieţii de stat şi oferind mecanismul controlului puterii de către societate.
Evaluând avantajele şi dezavantajele sistemului bicameral, observăm că menţinerea acestuia
poate conduce la confuzia între puteri şi poate orienta mecanismul instituţional în direcţia
unei colaborări mai flexibile şi coerente, precum şi la reglementarea conflictelor de natură
instituţională şi reducerea disfuncţionalităţilor care au caracterizat frecvent sistemul nostru
parlamentar după 1990. Ar trebui să ținem cont de toate avantajele bicameralismului
funcțional din în alte state democratice și să vedem cum putem modifica bicameralismului
nostru mai puțin eficient.

___________________________________________________________________________
https://heinonline.org/HOL/LandingPage?handle=hein.journals/auaplsj8&div=34&id=&
Provocări actuale privind camerele superioare parlamentare – Revista Polis
https://www.ndi.org/sites/default/files/029_ww_onechamber_0.pdf
STRUCTURA PARLAMENTULUI ROMÂNIEI 2016-prezent
www.cdep.ro
http://www.cdep.ro/proiecte/2018/600/00/1/em763.pdf
https://drept.uvt.ro/administrare/files/1481045738-dr.-ionit--a-cochint--u.pdf

-Simona Ratea-
JURNALISM, ANUL I