ROMÂNIA

MINISTERUL EDUCAŢIEI NAŢIONALE ȘI CERCETĂRII ȘTIINȚIFICE

UNIVERSITATEA DIN ORADEA
FACULTATEA DE CONSTRUCȚII, CADASTRU ȘI ARHITECTURĂ
PROGRAM DE STUDIU:
ARHITECTURĂ

REFERAT
LA DISCIPLINA
SISTEME TERITORIALE
ANUL V DE STUDII

Titular disciplină :
Prof. HENȚ EMANUELA

Student: GAVRIS TEOFIL

An universitar 2019 – 2020

1
 ROMÂNIA
MINISTERUL EDUCAŢIEI NAŢIONALE
UNIVERSITATEA DIN ORADEA
FACULTATEA DE CONSTRUCȚII, CADASTRU ȘI ARHITECTURĂ
PROGRAM DE STUDIU:
ARHITECTURĂ

SISTEME TERITORIALE
ANTROPIZATE

2
Cuprins
Sistemul teritorial............................................................................................................................4
Sistemele teritoriale heterogene (puternic antropizate)...................................................................4
Caracteristicile sistemului teritorial antropizat...............................................................................6
Sistemele teritoriale heterogene (puternic antropizate)...................................................................6
Problema dezvoltării durabile..........................................................................................................7
Bibliografie......................................................................................................................................8

3
Sistemul teritorial

În evoluţia cercetărilor geografice asupra sistemelor teritoriale se constată continuităţi şi

discontinuităţi, alternanţe de perioade în care un subdomeniu sau o concepţie se află la modă, iar
altele sunt abandonate un timp, pentru a fi reluate şi redescoperite ulterior. Categoriile de bază în
cercetările întreprinse asupra sistemelor teritoriale sunt frecvent identificate cu geosistemul şi
regiunea geografică. Deşi, supuse unui tir continuu în ce priveşte semnificaţia semantică şi
modul de utilizare în cercetările propriu- zise, cele două noţiuni rămân categorii operaţionale
fundamentale în analizele teritoriale. Pentru a evita eventualele confuzii generate de modul
particular în care sunt interpretate noţiunile de regiune şi de geosistem, considerăm că noţiunea
de sistem teritorial este cea mai adecvată în orice analiză, având în vedere nivelul de generalizare
la care operează geografia, dar şi alte ştiinţe care analizează conceptul de teritoriu, în ansamblul
său.
Realitatea teritorială este tot mai complexă şi se află într-un permanent proces
de restructurare spaţială, dar şi calitativă. Pentru a o cunoaşte mai bine şi pentru a o gestiona ca
atare, este necesară decuparea ei în ansambluri funcţionale, respectiv sisteme teritoriale,
constituite din elemente şi relaţii, care au ca finalitate atingerea unor ţeluri comune. Pornind
de la această idee teritoriul poate fi reprezentat în două moduri deosebite: unul prin care acesta
apare ca suportul necesar existenţei umane, iar cel de-al doilea prin care este considerat ca un
cadru teoretic în care se desfăşoară procese biofizice şi antropice deosebite. În primul caz,
practic, avem de-a face cu funcţii complexe ale teritoriului, ce depăşesc simplul rol de suport
fizic, integrând toate sensurile şi semnificaţiile reieşite dintr-o locuire continuă, din aspiraţiile
comunităţilor respective. În cel de-al doilea caz este vorba de judecarea diferenţierilor teritoriale
prin prisma calităţii locuirii, apreciate prin sisteme de ind icatori, care să exprime nivele de
organizare şi nivele de calitate a vieţii.
Sistemul teritorial este esenţial în definirea unui anumit tip de dezvoltare teritorială, care
are în vedere atingerea unor finalităţi de ordin social-economic şi cultural. Pentru înţelegerea
foarte clară a rolului pe care îl au sistemele teritoriale în procesul de dezvoltare este necesar a
descifra modul în care acestea pot fi concepute ca sisteme. O astfel de abordare implică trei tipuri
de analize succesive, care în esenţă, reprezintă o modalitate logică de demonstrare a modului în
care este structurat şi funcţionează un sistem teritorial.

Sistemele teritoriale heterogene (puternic antropizate)

Sistemele teritoriale heterogene (puternic antropizate) se caracterizează, în primul rând,

printr-o coerenţă şi sinergie spaţială. Subansamblurile teritoriale sunt coerente între ele, ca de
altfel şi structurile lor. Interacţiunile dintre acestea şi formele de cooperare determină procese
sinergice, care îi dau funcţiuni precise la nivelul structurilor teritoriale superioare. Complexitatea
acestor entităţi rezultă din complementaritatea funcţională a aşezărilor, din raportul deficit-
excedent de potenţial, generat la nivel microteritorial (sat) şi amplificat, apoi, până la nivel
macroteritorial. Coerenţa funcţională a unui asemenea ansamblu teritorial heterogen este dată, de
regulă, de dezechilibrul teritorial, creat prin apariţia unor mari aşezări urbane în ariile de contact
dintre sistemele omogene. Deficitul de masă şi energie, datorat acestor mari consumatori,
generează fluxuri complementare ce tind să-l anuleze. În compensaţie, surplusul de informaţie
este difuzat în aceleaşi spaţii, dând naştere unor relaţii de interdependenţă. Dacă această
complexitate creşte, prin 7

4
intervenţie externă sau printr-o reorientare „accidentală” internă a fluxurilor, noua structură
capătă proprietăţi în număr cu mult superior celui determinat de noua legătură sau de noul
element apărut.
Se poate conchide, prin urmare, că sistemul antropizat (heterogen), datorită complexităţii sale
crescânde prezintă o structură coerentă şi sinergică sub raport teritorial, pe când cel omogen
numai în plan vertical. În configuraţia spaţială a celui de-al doilea tip, similaritatea dintre
ansambluri are un rol definitiv, în lipsa unor relaţii de interdependenţă sau de cooperare în plan
orizontal.

Aprofundarea acestor aspecte face apel şi la alte noţiuni precum entropie generalizată,
informaţie, antergie, bifurcaţie etc. Rolul consideraţiilor prezentate este, însă, de a trezi interesul
în regândirea unor aspecte legate de studierea sistemului teritorial prin prismă sistemică şi
sinergetică. Avantajul principal al unei astfel de analize este posibilitatea efectuării analogiilor
dintre sistemele fizico-chimice şi descoperirea unor caracteristici ale sistemelor teritoriale: cum
se comportă acestea când funcţionează departe de echilibru, care ar fi punctele de bifurcaţie în
evoluţia lor istorică şi ce rol au fluctuaţiile individuale ale componentelor în stabilitatea şi
instabilitatea ansamblului teritorial respectiv.

Mediul natural oferă o gamă variabilă de resurse activităţilor economice, iar acestea accelerează
procesul de antropizare, mai ales în cazul exploatărilor miniere de suprafaţă, al agriculturii şi
exploatărilor forestiere.
Aşezările umane, ca o componentă caracterizată prin cel mai înalt grad de antropizare,
este puternic influenţată în afara celor două seturi de componente menţionate, de
comportamentul comunităţilor umane. În funcţie de experienţa, preferinţele şi aspiraţiile lor,
aceste comunităţi schimbă fizionomia şi funcţionalitatea spaţiului construit. Totodată, aşezările
umane, indirect, prin populaţiile ce le conţin influenţează comportamentul comunităţilor umane
creând atitudini sau obiceiuri de locuire. Prin definiţie, aşezarea umană conduce la
artificializarea
mediului natural, mediu care are un rol esenţial în localizarea aşezărilor respective. (Fig.2).

5
Caracteristicile sistemului teritorial antropizat

Datorită vitezelor diferite de transmitere a modificărilor, rezistenţa la schimbare este

mult
mai mare în cazul sistemelor teritoriale puternic antropizate decât în cazul celor naturalei și,
omogene din punct de vedere fizionomic. Pentru prima categorie reacţia componentelor este
rapidă şi cu efecte atenuante ale oricărei intervenţii, existând mai multe variante de răspuns şi
posibilităţi de adaptare. Procesele de difuziune în lanţ a efectelor şi de atenuare a impactului
elimină şocul generat de intervenţie (Fig.3). În cazul sistemelor teritoriale naturale (omogene)
numărul variantelor de răspuns este mult mai restrâns, iar la atenuarea unei intervenţii participă
doar componentele din aria limitrofă locului de impact şi nu toată regiunea ca în cazul regiunilor
heterogene (Fig.4). În cazul sistemelor naturale antropizate, concretizate în peisaj printr-un peisaj
6
heterogen, are loc un proces de asimilare a schimbării, pe când în cazul celor omogene o
schimbare locală, ce poate conduce la o detaşare a unui subsistem teritorial de sistemul iniţial.

Sistemele teritoriale heterogene (puternic antropizate)

Sistemele teritoriale heterogene (puternic antropizate) se caracterizează, în primul rând,

printr-o coerenţă şi sinergie spaţială. Subansamblurile teritoriale sunt coerente între ele, ca de
altfel şi structurile lor. Interacţiunile dintre acestea şi formele de cooperare determină procese
sinergice, care îi dau funcţiuni precise la nivelul structurilor teritoriale superioare. Complexitatea
acestor entităţi rezultă din complementaritatea funcţională a aşezărilor, din raportul
deficitexcedent
de potenţial, generat la nivel microteritorial (sat) şi amplificat, apoi, până la nivel
macroteritorial. Coerenţa funcţională a unui asemenea ansamblu teritorial heterogen este dată, de
regulă, de dezechilibrul teritorial, creat prin apariţia unor mari aşezări urbane în ariile de contact
dintre sistemele omogene. Deficitul de masă şi energie, datorat acestor mari consumatori,
generează fluxuri complementare ce tind să- l anuleze. În compensaţie, surplusul de informaţie
este difuzat în aceleaşi spaţii, dând naştere unor relaţii de interdependenţă. Dacă această
complexitate creşte, prin intervenţie externă sau printr-o reorientare „accidentală” internă a
fluxurilor, noua structură capătă proprietăţi în număr cu mult superior celui determinat de noua
legătură sau de noul element apărut.

6
 Se poate conchide, prin urmare, că sistemul antropizat (heterogen), datorită complexităţii
sale crescânde prezintă o structură coerentă şi sinergică sub raport teritorial, pe când cel omogen
numai în plan vertical. În configuraţia spaţială a celui de-al doilea tip, similaritatea dintre
ansambluri are un rol definitiv, în lipsa unor relaţii de interdependenţă sau de cooperare în plan
orizontal.
Aprofundarea acestor aspecte face apel şi la alte noţiuni precum entropie generalizată,
informaţie, antergie, bifurcaţie etc. Rolul consideraţiilor prezentate este, însă, de a trezi interesul
în regândirea unor aspecte legate de studierea sistemului teritorial prin prismă sistemică şi
sinergetică. Avantajul principal al unei astfel de analize este posibilitatea efectuării analogiilor
dintre sistemele fizico-chimice şi descoperirea unor caracteristici ale sistemelor teritoriale: cum
se comportă acestea când funcţionează departe de echilibru, care ar fi punctele de bifurcaţie în
evoluţia lor istorică şi ce rol au fluctuaţiile individuale ale componentelor în stabilitatea şi
instabilitatea ansamblului teritorial respectiv.

Problema dezvoltării durabile

Problema dezvoltării durabile în sistemele antropizate nu se poate pune, ca de obicei, sub

forma creşterii producţiei şi în funcţie de aceasta toate celelalte aspecte implicate. Conform
analizei geoecologice, omul aspiră la o societate stabilă dinamic şi bogată în diversitate, ceea ce
înseamnă că dezvoltarea consistă adesea în a utiliza o creştere a Ed în creşterea energiei
consumate (Ec) în interiorul sistemului. Aceasta este rezultatul creşterii diferitelor grupuri de
activităţi, apariţiei a noi tipuri de activităţi, ceea ce conduce în final la creşterea diversităţii
sistemului teritorial.

7
Bibliografie

1. https://www.slideserve.com/vahe/cursul-4-organi-za-rea-spa-iului-geografichttps://www.uar-

bna.ro/2018/proiecte/564/

2. https://www.scribd.com/doc/94185593/Sisteme-Teritoriale-Si-Planificare-in-

Turismhttps://www.slideshare.net/edezvoltare/strategia-de-dezvoltare-teritorial-a-romniei-

68405641

3. https://www.scribd.com/document/252849247/Tema-1-Sisteme-Teritoriale-Concept-Si-

Caracteristici-1

4. https://www.uauim.ro/facultati/urbanism/mmu/discipline-obligatorii/ut-100/