Sunteți pe pagina 1din 2

Universitatea din Oradea An universitar 2019-2020

Facultatea de Construcţii, Cadastru şi Arhitectură semestru X


Program de studii: Arhitectură Proiectare de arhitectura X

TEMA DE PROIECT LUNG, SEM. II AN V


UN TEATRU LIRIC

PREAMBUL. Prin natura sa, omul îşi manifestă nevoia de frumos, de armonie, de
echilibru şi de hrană spirituală, pentru a se adapta la condiţiile de viaţă aflate în
transformare şi reorganizare.
Plecând de la concepte, teme, idei şi valori ale tradiţiei şi prezentului, sociologii,
psihologii şi chiar politicienii au ajuns la concluzia că trăim un timp al globalizării, al
marilor provocări, al confruntării omului cu problemele civilizaţiei contemporane, în
interiorul căreia nu este suficient să supravieţuim, ci trebuie să convieţuim, prin artă,
într-o lume plină de neprevăzut.
În ultimele decenii, se poate observa o nevoie ascendentă a oamenilor de culturalizare,
de redescoperire a artei prin muzică, dans, teatru. În acest sens, se propune realizarea
unui teatru liric.

AMPLASAMENT. Pentru oraşul Oradea, alegem un amplasament în vecinătatea


Cetății, pe un teren neconstruit.

CERINŢE FUNCŢIONALE. Teatrul liric va fi dimensionat pentru o capacitate de 600


de spectatori, şi va cuprinde următoarele spaţii funcţionale.
1. O sală de spectacole cu 600 de locuri, dispuse în aşa fel încît fiecare spectator să
se bucure de o bună vizibilitate asupra spaţiului scenei. O a doua cerinţă, la fel de
importantă, este rezolvarea acusticii sălii.
1. Un foaier pentru spectatori, spaţiu utilizat de aceştia în timpul antractelor
(pauzele dintre actele spectacolelor), amenajat pentru conversaţii, prevăzut şi cu un
bufet. Foaierul poate îndeplini şi rolul de spaţiu expoziţional.
2. Holul de intrare care are rol şi de distribuţie a circulaţiilor orizontale şi verticale,
prevăzut cu casele de bilete, garderobe şi acces la grupurile sanitare pentru public.
3. Spaţiul scenei, prevăzut cu fosă de orchestră, scena propriu-zisă, două buzunare
laterale şi un buzunar de fund, de asemenea şi un turn al scenei, toate pentru manevrarea
decorurilor.
4. Spaţii pentru actori, cuprinzînd cabine, vestiare, depozit costume, sală de repetiţii,
grupuri sanitare.
5. Spaţii pentru instrumentişti, vor cuprinde trei săli de repetiţii, depozit de
instrumente muzicale, vestiare, grupuri sanitare.
6. Zona administrativă, cu secretariat, birou director, birou secretar literar,
contabilitate, grupuri sanitare.
7. Birou relaţii cu publicul (exemplu: închirieri de costume)
8. Zona de ateliere, cu atelier de tîmplărie, atelier de butaforie, atelier de pictură
decoruri, atelier de croitorie, atelier mecanic şi electrice.
9. Zona tehnică, cuprinzînd centrala de încălzire, centrala de ventilaţie şi aer
condiţionat, grupul electrogen.
ETAPIZAREA PROIECTULUI. Proiectul se va elabora în trei etape, toate obligatorii.
Prima etapă, documentarea, se va finaliza cu redactarea unui caiet documentar. Predarea
caietului documentar, joi 5 martie 2020, orele 13-14. Pondere, 10% din nota finală.

Etapa a doua, studiul de amplasament şi conceptul va cuprinde analiza urbanistică a


sitului, cu studiul existentului şi cu propunerea amenajării urbane a zonei teatrului, apoi
conceptul volumetric. Predare, joi 19 martie 2020, orele 13-14. Pondere, 20% din nota
finală.
Etapa a treia, proiectul de arhitectură avînd următoarele piese desenate:
plan de situaţie, scara 1:500
planurile tuturor nivelurilor, scara 1:100
două secţiuni caracteristice, scara 1:100
toate faţadele, scara 1:100
o volumetrie (axonometrie izometrică, sau axonometrie secţionată, scara 1:100
o perspectivă de interior (foaier sau sala de spectacole).
o planşă de prezentare cu o perspectivă exterioară la nivelul ochiului. Predarea etapei a
treia, joi 30 aprilie 2020, orele 13-14. Pondere, 50% din nota finală.

Etapa a patra: Detalii (ex: o travee de faţadă, scara 1:20 sau detalii de tratamente
acustice, sau detalii de tavan la sala de spectacole, sau detalii de pereţi la sală, toate la
scara 1:20). Predarea etapei a treia, luni 18 mai 2020, orele 15-16. Pondere, 20% din
nota finală.

LANSAREA TEMEI: joi 27 februarie 2020

îndrumători atelier arhitectură, an V


conf. Univ. Dr. arh. Daniela Marian
lector univ. Dr. Arh. Dan Lepădatu

S-ar putea să vă placă și