Sunteți pe pagina 1din 6

Codul de Etică

SRL “Institutul Muncii”


“Institutul muncii” SRL este o companie orientată spre deservirea clienţilor, care
are drept obiectiv realizea de studii, sondaje sociologice, analize, cercetări ştiinţifice în
domenii de interes sindical. La baza culturii companiei, stau principii solide ca
respectarea reglementărilor legale şi interne, abordarea unei  conduite conforme cu
standardele de etică în activitatea sindicala, protejarea informaţiilor confidenţiale,
responsabilitate şi integritate.
Misiunea noastră este de a fi elementul de bază al sistemului
educațional sindical și de formare a cadrelor sindicale al CNSM.
(Confederația Națională a Sindicatelor din Moldova).
Viziunea noastră furnizarea serviciilor prestate la standarde înalte de calitate,
adaptate permanent, pentru a crește impactul în societate și a transforma instruirea
sindicală într-un proces educațional modern și accesibil.
În scopul realizării acestui deziderat (document în care sunt consemnate dorințe sau
cerințe), activitatea Institutul Muncii este axată în special pe următoarele direcţii
principale:

 coordonarea şi implementarea metodologiei ştiinţifico-didactice a sistemului


educaţional al CNSM;
 elaborarea programelor de formare continuă a funcţionarilor şi activiştilor
sindicali şi a programelor tematice; 
 formarea cadrelor şi militanţilor sindicali de nivel naţional-interramural; 
 acordarea asistenţei metodico-didactice pentru desfăşurarea procesului de
formare la diferite niveluri; 
 studii, sondaje sociologice, analize, cercetări ştiinţifice în domenii de interes
sindical.
I. Normele generale sunt:
Codul de etica profesională prezent în cadrul societații are un set de valori, principii
și reguli de conduită ce trebuie luate ca reper în activitațile administratorilor, a
conducerii și a angajaților prezenți în cadrul companiei care le îndeplinesc.
Codul etic are o importanta majora in cadrul organizatiei si indeplineste rolul de
promovare si de stabilirea a unor norme morale de conduita in cadrul organizatiei.
Societatea comerciala se bazeaza pe un numar de valori a caror respectare asigura un
mediu confortabil pentru desfasurarea activitatilor.
-Sinceritatea
-Responsabilitatea
-Devotament
-Profesionalism
-Creativitate
-Gindirea abstracta
-Respectul
-Onestitatea
-Integritate morală.

Punctele forte ale codului sunt:


1. Să conducă la creșterea productiivității muncii.
2. Să conduca la cresterea profisionalizmului in cadrul organizatiei.
3. Să serveasca ca suport pentru elaborarea si aplicarea politicilor de confedentialitate
in cadrul realizarilor sindicatelor.
4. Să previna aparitia actelor ilicite si ilegale care pot aparea in cadrul companiei, in
timpul studiilor si a activitatilor stiintifice.
5. Să conduca la respectarea scarii ierarhice din cadrul organizatiei.

II. Normele si angajamentul.


In activitatea prezenta a companiei se pune mare valoare pe urmatoarele valori si
principii.
-Profesionalismul
-Sinceritatea
-Obiectivitatea
-Creativitatea
-Responsabilitatea
Angajamentul fată de acest set de norme a fiecarei persoane implicată în asigurarea
mediului de sustinere a lucrului in cadrul organizatiei.

- Mentinerea a unui nivel ridicat de competenta profesionala si de perfectionare a


cunostitiilor prin cadrul studierii.
- Contribuie la dezvoltarea unui mediu de lucru confortabil , bazat pe competiţie şi
cooperare.
- Exprimă angajamentul de principiu al fiecărui angajat al companiei faţă de
respectarea valorilor şi normelor de etică.
- Studiaza, întelege si respectă în totalitate legile, reglementările si normele aplicabile.
- Este deschis la initiative noi atat din punct de vedere inovational si stintific,
răspunzând la schimbările de piata locala.
- Îsi asumă responsabilitatea personală pentru afirmatiile si opiniile exprimate si poate
oricând dovedi acordul dintre acestea si reglementările legale aplicabile.
-Respectarea regulilor interne ale societatii, standardele cerute si datele factuale.
-Realizarea recomandărilor si a deciziilor bazate exclusiv pe date factuale si pe
informatii precise verificate tematic.
- Acceptă obligatia de a da socoteală pentru activitătile întreprinse, opiniile si
concluziile formulate si de a suporta consecintele pentru neîmplinirile posibile.

Aplicabilitatea codului in activitatile societatii:


- Dedicarea fata de comunitate si de realizare a analizei si sondaje sociale.
- Tratarea angajatilor/ colegilor cu respect si demnitate.
- Mentinere relatiilor de incredere si parteneriat cu clienti, furnizori, salariati;
oferirea de produse sigure, de inalta calitate.
- Prezentarea unei tinute si a unui limbaj corespunzator, atat in relatia cu clientii,
furnizorii, colaboratorii, institutiile, cat si in relatiile interdepartamentale și
interpersonale.
- Sa nu creez o stiuatie de conflict de interese si sa nu cedeze la presiuni interne si
externe in legatura cu orice relatie interdependenta care ar implica societatea
comerciala.
-Sa promoveze spiritul si solidaritatea umana, prin organizarea si sustinerea unor
actiuni cu caracter umanitar.
-Evitarea abuzurilor verbale sau tratamentului inuman.
Devierile de la normele etice interzise.
Acte si atitudini care sunt considerate abateri etice:
-Folosirea functie de serviciu în scopul dobândirii unor câstiguri personale de natură
materială sau a altor avantaje.
-Tratarea necorespunzatoare a angajatilor.
-Punearea intereselor materiala mai presus celor morale in timpul orelor de lucru.
- Necomunicarea informatiilor in timp util, astfel cum este prevazuta in normele
legale, regulamentul intern sau alte proceduri cu caracter obligatoriu.
- Dezvaluirea informatiilor confidentiale altor institutii, departamente functionale sau
salariati.
- Nerespectarea legilor si reglementărilor legale.

III. Regulile finale


Regulile finale de conduita etica prezentate in acest cod sunt obligatorii pentru toti membrii
conducerii: Directorii, administrotii, sefii de sectii si angajatilor- nerespectarea conduitei este
interzisa.

S-ar putea să vă placă și