I. Cazul Alabama(Statele Unite ale Americii c.

Marea Britanie), sentința arbitrală

din 18 septembrie 1872, RIAA, Vol. XXIX, p. 125-134

Situația de fapt
În timpul războiului de secesiune din Statele Unite ale Americii (1861-1865), printr-o
declarație unilaterală, Marea Britanie și-a asumat un statut de neutralitate, cu toate obligațiile
care decurgeau din aceasta - abținere, prevenire și imparțialitate.
În aceeași perioadă, unele entități private britanice au construit nave militare în șantierul
naval din Liverpool, care ulterior au fost vândute forțelor sudiste din S.U.A.. Printre navele
de război livrate sudiștilor s-a numărat și nava Alabama.
La finalul războiului, prin invocarea unei clauze compromisorii din Tratatul Jay,
diferendul privind obligațiile Marii Britanii în calitate de stat neutru a fost deferit unui
tribunal arbitral. În fața acestuia a fost pusă în discuție imputabilitatea actelor de construcție
și vânzare a navei de război.
Marea Britanie a afirmat că operațiunile de construcție și, ulterior, de vânzare a vasului
nu sunt imputabile statului, fiind consecința acțiunilor unor persoane private, care au vândut
nava în conformitate cu normele care guvernează comerțul internațional. Mai mult, Marea
Britanie a afirmat că nu putea împiedica vânzarea navelor întrucât acest lucru ar fi fost
contrar normelor interne ce garantau libertatea comerțului.

Principalele elemente
Cu privire la aceste argumente, Tribunalul arbitral a dispus :
„guvernul Majestăţii Sale Britanice nu poate să justifice omisiunea de a își îndeplini
obligaţia de diligenţă invocând argumentul insuficienţei mijloacelor legale de acţiune
de care dispune”.1
Astfel, Tribunalul arbitral a considerat că Marea Britanie nu poate invoca dreptul intern
ca impediment în respectarea obligațiilor sale internaționale. Ideea că un stat nu poate invoca
dreptul intern pentru a nu își respecta obligațiile internaționale a fost reafirmată în
jurisprudența internațională ulterioară și se regăsește în prezent în articolul 27 din Convenția
de la Viena din 1969 privind dreptul tratelor.

1
Reports of International Arbitral Awards, Alabama claims of the United States of America against Great
Britain Award rendered on 14 September 1872 by the tribunal of arbitration established by Article I of the
Treaty of Washington of 8 May 1871, 8 May 1871 VOLUME XXIX, p. 130
 În speță, Marea Britanie a încălcat statutul de neutralitate deoarece a permis construcția
și echiparea unei nave de război vândută ulterior uneia dintre părțile la războiul civil de
secesiune din America. Atitudinea Marii Britanii a demonstrat lipsa bunei-credințe în
executarea obligațiilor inerente statutului său de neutralitate: aceasta a omis să împiedice
livrarea vasului, în ciuda avertismentelor date de agenții diplomatici ai Statelor Unite. În plus,
Marea Britanie nu a oprit vasul după începerea călătoriei către destinatar și nu a împiedicat
ancorarea în porturile Statelor Unite ale Americii, operațiuni ce se aflau sub controlul celei
dintâi. Ca atare, Marea Britanie a încălcat dreptul internațional.

II. Cazul Interese germane în Silezia Superioară Poloneză (Germania c.

Polonia),Curtea Permanentă de Justiţie Internaţională (CPJI, Ser. A, no. 7, 1926)

Situația de fapt
Germania a introdus la data de 15 Mai și 25 August 1925 o cerere în fața Curții
Permanente de Justiție Internațională invocând faptul că o lege poloneză prin care sunt
trecute în patrimoniul statului polonez o uzină din Chorzow alături de orice bunuri mobile,
licențe sau patente utilizate de aceasta și prin care este preluată conducerea ei de către
Guvernul polonez, precum și notificarea de expropriere a unor terenuri folosite în agricultură,
deținute de cetățeni germani, reprezintă încălcări ale dreptului internațional.
Germania a susținut că bunurile ce făceau obiectul acestor măsuri sunt în legala
proprietate a cetățenilor germani și că prin aceste măsuri se încalcă Convenția de la Geneva
din 1922, unde se prevede în articolul 6 că:
„Polonia poate expropria în Silezia Superioară Poloneză, în conformitate cu
articolele 7-23, bunurile ce aparțin marilor industrii, incluzând depozite minerale și
imobiliare rurale. Bunurile, drepturile și interesele cetățenilor germani sau ale
companiilor germane nu vor fi expropriate de către Polonia. 2”
Polonia a invocat faptul că a respectat legea sa internă și că emiterea de legislație este
un element al suveranității statale, fiindu-i astfel permis de dreptul internațional să dispună
exproprierea respectivelor bunuri.

Principalele elemente
Curtea Permanentă de Justiție Internațională a statuat că din punct de vedere al
dreptului internațional, legile naționale sunt simple fapte, manifestări ale voinței statelor care
2
Geneva Convention concerning Upper Silesia, 15 May 1922.
se concretizează în activități ale acestora. Același lucru este valabil pentru măsurile
administrative sau hotărârile judiciare. Curtea a decis că nu va interpreta legea poloneză, ci
doar va cerceta dacă prin aplicarea acelei legi Polonia a încălcat sau nu dreptul internațional.
Astfel, în formularea Curții:
„s-ar putea pune întrebarea dacă nu reprezintă o dificultate pentru Curte faptul că
trebuie ca aceasta să analizeze legea poloneză din 14 iulie 1920. Totuşi, nu este
cazul. Din perspectiva dreptului internaţional şi a Curţii, care este un organ al
dreptului internaţional, legile naţionale sunt simple fapte, manifestări ale voinţei şi
ale activităţii statelor, la fel ca şi deciziile judiciare sau măsurile administrative. În
mod cert, Curtea nu este chemată să interpreteze legea poloneză ca atare; dar nimic
nu se opune ca ea să se pronunţe asupra întrebării dacă, în aplicarea acestei legi,
Polonia a acţionat sau nu în conformitate cu obligaţiile pe care i le impune
Convenţia de la Geneva în relaţia cu Germania”.3
Hotărârea este importantă pentru că defineşte valoarea legii interne în dreptul
internaţional ca fiind un simplu element de fapt. Practic, în faţa unei instanţe internaţionale,
legea internă nu este izvor de drept, ci un fapt, care poate constitui proba încălcării unei
obligaţii internaţionale. Aşa cum s-a arătat şi în cazul Alabama, un stat nu poate invoca
legislaţia internă pentru a justifica încălcarea unei obligaţii internaţionale.
Ulterior, Curtea Permanentă de Justiţie Internaţională a mers chiar mai departe,
declarând, în cazul privind Tratamentul cetăţenilor polonezi la Danzig: „un stat nu ar fi în
măsură să invoce în relaţia cu alt stat propria constituţie pentru a se sustrage obligaţiilor
impuse de dreptul internaţional sau de tratatele în vigoare”.4.

3
Collection of Judgments Publications Of The Permanent Court Of International Justice, No 7. Case concerning
certain German interests in Polish Upper Silesia, p. 19, Leyden A.W. Sijthoff’s Publishing Company 1926.
4
C.P.J.I., Ser. B, no. 15, 1928, p. 24