Speta 2.

A.
Comentarii pe marginea modificărilor aduse Codului de procedură civilă prin Legea nr.
310/2018 (studiu revizuit și adăugit la 17 septembrie 2019)
Modificările aduse art. 321-323 C. pr. civ., sunt prevederi ce conțin norme de administrare a
probei cu martori, acestea sunt aplicabile de îndată, chiar și proceselor în curs de judecată la data
intrării lor în vigoare.
Art. 26. (2) Administrarea probelor se face potrivit legii în vigoare la data administrării lor.

Normele privind mijloacele de probă – art. 26 NCPC. 2 reguli:

a. normele privind admisibilitatea și puterea doveditoare a unei probe preconstituite și a

prezumțiilor legale = se aplică legea în vigoare la momentul săvârșirii/producerii
faptelor juridice.
b. norme de administrare – art. 26 alin. (2) legea în vigoare la data administrării lor

Astfel, legiuitorul a separat admisibilitatea de administrare. Pentru că normele privind

admisibilitatea sunt intim legate de dreptul substanțial.
În cazul administrării, nu mai este așa, nu se poate susține ca părțile au avut în vedere ca dacă
o parte nu depune înscrisul aceasta poate fi amendat doar cu 3.000 de lei (vezi exemplul de la
administrare).

B.

Paratii –

Art. 397. -

(1) Instanța este obligată să se pronunțe asupra tuturor cererilor deduse judecății. Ea nu poate
acorda mai mult sau altceva decât s-a cerut, dacă legea nu prevede altfel.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a hotărât că motivul de revizuire prevăzut de art. 322 pct. 2 C. proc. civ.
(art. 509 alin. 1 pct. 1 NCPC) poate fi invocat atunci când instanţa s-a pronunţat asupra unor lucruri care
nu s-au cerut sau nu s-a pronunţat asupra unui lucru cerut, ori s-a dat mai mult decât s-a cerut şi este
consecința nerespectării principiului disponibilităţii, potrivit căruia cel care stabilește limitele judecăţii
este reclamantul, prin obiectul cererii de chemare în judecată, respectiv pretenţia concret formulată.
În acest sens, Înalta Curte a a precizat că prin sintagma „lucru cerut” trebuie să se înţeleagă numai acele
cereri care au fixat cadrul litigiului, au determinat limitele acestuia, au stabilit obiectul dedus judecăţii,
ceea ce nu este cazul în speța dedusă judecății, când instanţa de recurs a respins recursul declarat de
reclamant, ca nefondat, fără a schimba soluţia pe cererile care au fixat cadrul litigiului şi pe care ar fi
omis să le analizeze. (Decizia nr. 1412 din 21 mai 2015 pronunţată în recurs de Secţia a II-a civilă a Înaltei
Curţi de Casaţie şi Justiţie având ca obiect despăgubiri)