Contenciosul administrativ-trăsături, caracteristici

Până la adoptarea legii 554/2004, noțiunea de contencios administrativ era opera exclus a doctrinei si
jurisprudenței. Actuala lege definește in articolul 2 privind semnificația unor termeni și noțiunea de
contencios administrativ ca reprezentând:
 Activitatea de soluționare de către instanțele de contencios administrativ competente potrivit legii
organice a litigiilor în care cel puțin una dintre părți este o autoritate publică iar conflictul s-a născut
fie din emiterea, adoptarea sau încheierea unui act administrativ, fie din  nesoluționarea în termenul
legal sau din refuzul de a soluționa o cerere referitoare la un drept sau un interes legitim.
Definiția legală concentrează elementele care dau identitate acestei instituții fundamentale pentru statul de
drept alături de contenciosul constituțional.

Contenciosul administrativ
 O activitate de soluționare a unui conflict.
 Cel puțin una din părțile aflate în conflict este o autoritate publică definită potrivit legii
 Conflictul s-a născut dintr-un act administrativ în accepțiunea pe care legea o dă acestui concept
 Actul care a generat conflictul a produs o vătămare unui drept sau interes legitim
 Activitatea de soluționare este încredințată unei categorii distincte de instanțe judecătorești denumite
instanțe de contencios administrativ.

Elementele definitorii ale contenciosului administrativ

Constituția trimite la o lege organică prin care să se reglementeze atât regimul contenciosului
administrativ care reprezintă regula în ceea ce privește controlul de legalitate exercitat asupra autorităților
publice, cât și limitele acestui control menționate, de principiu, în conținutul art 126(6).
Legea cadru în materie este L. 554/2004 cum modificările ulterioare, ultima dintre ele realizată prin L.
212/2008.
Dispoziții referitoare la contenciosul administrativ sub forma unor norme de trimitere sau a unor soluții
derogatorii regăsim și în alte acte normative. Exemplu: L. 215/2001 a administrației publice locale conține
numeroase trimiteri la legea contenciosului administrativ, inclusiv derogări de la aceasta (Exemplu: acțiunile
împotriva hotărârilor de validare/invalidare a mandatelor aleșilor locali sunt soluționate potrivit legii
contenciosului administrativ, însă, procedura prealabilă nu se mai înfăptuiește, iar hotărârea pronunțată nu
este supusă căilor de atac, fiind definitivă.
Din conținutul acestor reglementări, rezultă următoarele trăsături definitorii:

 Reprezintă o formă a controlului de legalitate exercitat asupra unui act administrativ care emană de la
o autoritate publică în accepțiunea pe care legea cadru o conferă celor două noțiuni.

 Legea consacră un control de plină jurisdicție în sensul că reclamantul poate să solicite si instanța să
dispună atât anularea în tot sau în parte a actului vătămate, cât și recunoașterea dreptului său a
interesului legitim care i-au fost afectate, vătămate, în general pentru a impune autorității să realizeze o
anumită acțiune, precum și repararea pentru prejudiciile care i-au fost produse. În ceea ce privește
natura reparațiilor, legea recunoaște pentru prima dată posibilitatea ca instanța să se pronunțe atât
asupra despăgubirilor materiale care privesc pagube evaluabile în bani, cât și asupra despăgubirilor
morale care vizează prejudicii care nu pot fi evaluabile în bani prin care se apără valori cu caracter
moral, de acest tip(demnitatea, prestigiul, viața privată, aspecte de ordin estetic…) - pretium dolores

 Caracterul obligatoriu al plângerii prealabile prin care reclamantul trebuie să se adreseze înainte de a
sesiza instanța judecătorească organului de la care emană actul sau celui superior acestuia solicitând
revocarea în tot sau în parte a actului vătămător. Aceasta cerere face parte din categoria recursurilor
administrative, noțiune care evocă o cale de atac exercitată în fața unui organ administrativ, putând
îmbracă una din următoarele forme
 Recursul grațios (vând cererea prealabilă este adresată organului de la care actul emană)
 Recursul administrativ-ierarhic, cand este adresata organului supraordonat acestuia.
Existenta in sistemul autorităților administrative a unora care au caracter autonom, determină situația în care
în raport cu actele acestora să se poată exercită numai calea recursului grațios (actele autorităților autonome
locale și cele cu caracter autonom de la nivel central)
Plângerea prealabilă reprezintă o posibilitate, un beneficiu, pentru cel vătămat de a evita un proces iar pentru
autoritatea publică de a-si revoca actul si corecta astfel  unele carențe din activitatea proprie. Menținerea ei în
sistemul contenciosului administrativ este în concordanță cu principiul european al revocabilitătii actelor
administrative care reprezintă o dimensiune a dreptului la o bună administrare, propunându-si evitarea
situațiilor litigioase în care pot fi angrenate atât beneficiarul actelor administrative cât și administrația însăși.
Judecarea litigiilor de contencios administrativ.
Legiuitorul a avut în vederea crearea unor instanțe speciale și specializate de contencios administrativ
denumite tribunale administrativ fiscale. A acceptat însă ca până la crearea lor, litigiile de contencios
administrativ să fie soluționate de secții specializate în cadrul tribunalelor, curților de apel și ICCJ. Deci nu
avem contencios administrativ la judecătorii, dragii mei  !!!;
Norma provizorie s-a permanentizat prin neînființarea instanțelor specializare astfel încât în prezent aceste
litigii se soluționează ca regulă  prin secții de contencios administrativ și fiscal create în cadrul curților de apel
și ICCJ sau prin complete specializate la tribunale sau unele curți de apel după următoarele reguli de
competență materială
Litigii care privesc acte administrative, care emană de la autoritățile locale(inclusiv cele județene) se
soluționează în fond la tribunale, iar cele care privesc acte care emană de la autoritățile centrale se
soluționează în fond la curțile de apel. Specific contenciosului este dublu grad de jurisdicție, calea de atac
fiind recursul (nu există apel ca în civil sau penal) care se soluționează fie de curțile de apel sau de ICCJ.
Atunci când litigiile au caracter evaluabil în bani, până în 3 milioane de lei se soluționează la tribunale,
peste 3 milioane de lei se soluționează la curțile de apel.

 Legea actuală instituie anumite garanții procesuale atât în ceea ce privește soluționarea litigiilor, cât și
executarea hotărârilor pronunțate. În cazul în care autoritatea publică nu comunică până la termenul
fixat de instanță actele pe care aceasta le-a solicitat, ea poate fi amendată cu 10% din salariul minim
brut pe economie pentru fiecare zi de întârziere, amenda judiciară care se aplică conducătorului
autorității publice. În mod corespunzător, neexecutarea în mod culpabil a unei hotărâri pronunțate de
instanța de contencios administrativ, atrage dreptul instanței de a-l amenda pe conducătorul autorității
aparate cu 20% pe fiecare zi de întârziere din salariul minim brut pe economie.  

 Posibilitatea ca acțiunea sa poată fi formulată și personal împotriva funcționarului public care a fost
implicat în elaborarea actului vătămător sau care se face vinovat de refuzul de a soluționa o cerere sau
de întârziere. Noțiunea de funcționar trebuie înțeleasă în sens larg care include pe lângă funcționarul
public si personalul contractual sau chiar demnitarul a cărui activitate a determinat actul vătămător.
Aceasta posibilitate există numai în situația în care prin acțiune se solicită si despăgubiri. Rezultă că a
atunci când obiectul principal al cererii îl constituie anularea în tot sau în parte a unui act administrativ
sau obligarea la emiterea lui, calitatea de pârât o poate avea numai autoritatea publică. În cazul în care
acțiunea se admite autoritatea publică va fi obligată în solidar cu funcționarul la suportarea
cheltuielilor

 Actuala lege reglementează ambele forme de contencios

 Subiectiv (prin intermediul sau se protejează drepturi subiective și interese legitime cu caracter privat)
 Obiectiv (isi propune să apere valori cu caracter general precum democrația constituțională, ordinea de
drept, drepturile și interesele fundamentale ale cetățenilor sau realizarea competenței unor autorități publice).
Acțiunile în contencios obiectiv au ca titulari autorități publice care au misiunea sa apere astfel de valori (ex:
prefectul în calitate de reprezentat al guvernului în teritoriu veghează la respectarea legalității în administrația
locală de unde derivă dreptul său de a ataca actele autorităților autonome atunci cand apreciază că au încălcat
legea) Agenția națională a funcționarilor publici este competentă să monitorizeze si sa garanteze respectarea
legislației privind funcționării publici, astfel încât legiuitorul i-a consacrat  atribuția de a ataca actele
autorităților publice prin care se încalcă legislația privind funcționării publici.bin ambele cazuri, pentru că
există o suspiciune asuora legalității actelor atacate în fața instanțelor de contencios administrativ de cele două
autorități publice, actele respective sunt suspendate de drept. În categoria contenciosului obiectiv se
încadrează si acțiunile formulate de către avocatul poporului din ministerul public un realizarea prerogativelor
prin care apără drepturile și libertățile cetățenilor. Aceste prerogative le conferă calitate procesuală activă în
văzul în care constata prin activitatea desfășurată astfel de încălcări. In aceeași categorie intră și acțiunea
formulată de autoritatea publică de la care emana actul vătămător în situația în care aceasta nu-l mai poate
revoca deoarece a intrat în circuitul civil. Ea poate să sesizeze instanța de contencios administrativ și să
solicite anularea respectivului act.