Conditiile de admisibilitate ale actului atacat

Actul atacat să fie act administrativ, fapt asimilat de lege unui asemenea act
Legea contenciosului
Act unilateral cu caracter unilateral sau normativ….

Până la încheierea contractului - competenta este instanța de contencios

După încheierea contractului - competenta este a instanțelor de drept comun

Obiect al controlul de legalitate, pe această cale pot fi contestate numai actele administrative
unilaterale.
Soluția legiuitorului - doar un compromis
Art 2 din lege - asimilarea doar în sensul legii contenciosului

Actul administrativ tipic (administrativ sau individual) nu consacră și modalitatea sub forma
nesoluționării în termenul legal.

Nu avem procedura avizului tacit astăzi. Dacă autoritatea nu răspunde sau răspunsul nu te satisface →
plângere prealabilă la contenciosul administrativ.

Actele pregătitoare
Doctrina interbelica - competenta instanței de contencios de a se pronunța și asupra acestora.
 Administrația are nevoie de aceste acte pregătitoare
 Putea fi atacate odată cu actele sau decizia data în baza lor
Odată cu actul atacat pot ataca și aceste acte premergătoare - doctrina interbelica
Nu este facultativă obținerea lor.

2. Cea de a doua condiție - actul atacat să emane de la o autoritate publică

Constituția, încă din varianta sa inițială, a prevăzut că pot face obiectul controlului de legalitate și al
dreptului vătămat de o autoritate publică actele administrative ale autorităților publice. Prima lege a
contenciosului administrativ, legea 29, în acord cu constantele acestei instituții, făcea referire la actele
administrative ale autorităților administrative.
Corelația dintre cele două concepte este una de la întreg la parte. Autoritățile publice sunt în primul
rând cele care se circumscriu uneia din clasicele puteri în stat, reglementate în titlul III al Constituției
și în legile adoptate în dezvoltarea acesteia. Lor li se adaugă autoritățile publice care prin statutul lor
de autonomie exced clasicei diviziuni tripartite a puterilor în stat - avocatul poporului, CCR etc
Pe lângă acestea, noțiunea mai include și anumite subiecte de drept privat care au fost autorizate sa
desfășoare o activitate de interes general sau autoritate publica.
Aceasta semnificație a noțiunii e reflectată în definiția pe care legea o dă autorităților publice și în
care, ca și în cazul actului administrativ, consacră o semnificație tipică a noțiunii și una asimilată.
=> Astfel, reprezintă autoritate publică în sensul clasic, propriu zis, orice organ de stat sau al unei
unități administrativ teritoriale care acționează în regim de putere publică pentru realizarea unui
interes legitim public.
În accepțiunea asimilată, sunt autorități publice, perioadele juridice de drept privat care potrivit legii
au obținut statut de utilitate publică sau sunt autorizate să presteze un serviciu public în regim de
putere publică.
Constatăm că de esența calificării unui subiect de drept că fiind autoritate publică(unui subiect de
drept public sau de drept privat) sunt următoarele elemente:
  Să se desfășoare o activitate cu caracter public prin care să se realizeze un interes legitim
public
 Activitatea să fie supusă unui regim de putere publică

3. Actul atacat să vateme un drept recunoscut de lege sau un interes legitim

Este vorba despre cele care au caracter legitim ceea ce presupune consacrarea lor printr o normă
juridică.
Despre protecția intereselor în contenciosul administrativ s a prevăzut pentru prima dată prin legea din
1864 de înființare a consiliului de stat
Prima lege post decembrista a contenciosului administrativ făcea referire exclusiv la drepturi
recunoscute de lege.  La un an de la intrarea sa în vigoare, constituția a consacrat prin art 21 referitor
la accesul liber la justiție faptul că acesta protejează sau vizează drepturi, libertăți și interese legitime.
Deosebirea existentă între legea cadru a contenciosului administrativ și Constituție în ceea ce privește
actele supuse controlului și valorile protejate prin contenciosul administrativ a determinat doctrina și
jurisprudența să considere că fost lege 29/20 a fost modificată implicit de Constituție ca s a realizat
astfel un proces de constituționalizare a contenciosului administrativ, dimensiune a constituționalizării
dreptului în ansamblul sau. De altfel, fostul articol 152, devenit 154 după revizuire și republicare
prevedea ca legile și toate celelalte acte normative rămân în vigoare în măsura în care nu contravin
prevederilor prezentei Constituții. Per a contrario, dacă există o contradicție între legislație legi și
legea fundamentală trebuie considerate, scoase din vigoare și modificate implicit de Constituție
Domeniul libertății credințelor religioase

Legea actuală este inovatoare și revoluționar. Nu numai că protejează interesele legitime alături de
drepturi, dar și pentru că recunoaște existenta a doua categorii de interese legitime respectiv
a. Interesul legitim privat care semnifică posibilitatea de a pretinde o anumită conduită în
considerarea realizării unui drept subiectiv, viitor și previzibil, prefigurat.(de din lege)
înțelegem astfel că interesul este o stare care precede dreptul, vocația de a-l dobândi care este
recunoscuta de lege.
Exemplu: în procedura de ocupare a unei funcții publice, poate să considere vătămate și să sesizeze
instanța de contencios administrativ și persoana care a candidat pentru o funcție dar nu a reușit în
protejarea interesului său legitim de a fi promovat concursul dacă nu se manifestări anumite nereguli
care le relevă pri acțiunii.
Protejarea acestui interes se face, ca regulă, prin acțiunile în contenciosul subiectiv, existând însă
situații în care el este ocrotit și pe calea contenciosului obiectiv
Exemplu: Art 1(4) prevede dreptul ministerului public de a sesiza instanța de contencios administrativ
arunci când apreciază că drepturile, libertățile și interesele legitime ale persoanelor au fost încălcate
prin acte administrative ale autorităților publice emise cu exces de putere.
Este necesar, însă, acordul prealabil al persoanelor care au suferit vătămări iar petiționarii dobândesc
de drept calitatea de reclamanți urmând a fi citați în această calitate.
b. Interesul legitim public care vizează ordinea de drept și democrația constituțională,
garantarea drepturilor, libertăților și îndatoririlor fundamentale ale cetățenilor, satisfacerea
nevoilor comunitare și realizarea competentei autorităților publice. El este protejat prin
intermediul acțiunilor în contencios obiectiv.
Exemplu: acțiunea prefectului îndreptată împotriva actelor ilegale ale autorităților administrației
publice locale ale ca finalitate respectarea legalității în județul în care acesta este reprezentant al
Guvernului.

Condițiile de procedura

4. Îndeplinirea condiției de procedură prealabilă

Reprezintă regula în materia contenciosului administrativ, existând și anumite excepții în care
procedura prealabilă nu se realizează. Este vorba despre acțiunile în contenciosul obiectiv(prefect,
avocatul poporului, ministerul public, anfp?); cele care privesc dispoziții din ordonanțe sau ordonanțe
declarate neconstituționale; cele care privesc acțiunile împotriva actelor administrative care nu mai pot
fi revocate deoarece au intrat în circuitul civil; cele care privesc refuzul nejustificat de a rezolva o
cerere referitoare la un drept sau interes legitim sau, după caz, faptul de a nu răspunde solicitantului în
termen legal; cele care privesc excepția de nelegalitate.
În toate aceste cazuri, procedura prealabilă nu se realizează.  Lor li se adaugă și alte categorii de
acțiuni prevăzute prin legi speciale cum ar fi cele prin care se validează sau invalidează mandatele de
consilier local sau județean, care se atacă în contenciosul administrativ fără a fi obligatorie procedura
prealabilă.
Regula o reprezintă însă parcurgerea procedurii prealabile al cărei regim juridic este reglementat prin
art  7 din legea cadru, 554, cu modificările ulterioare, ultimele realizate prin legea 212/2018
Termenul de realizare al acestei proceduri e de 30 de zile de la comunicarea actului, admițându-se
posibilitatea ca pentru motive temeinice, persoana vătămată destinatar al actului să poată formula
plângere și peste acest termen dar nu mai târziu de 6 luni de la emiterea actului. Prin legea 212/2018, s
a consacrat posibilitatea ca plângerea prealabilă să se poată formula și de un terț respectiv de o
persoană care a fost vătămată printr un act destinat altei persoane. Termenul în acest caz este de 30 de
zile de la data când persoana a luat cunoștință pe orice cale de existența actului vătămător. Se admite
în acest caz posibilitatea ca el să fie depășit pentru motive temeinice, însă nu mai târziu de 6 luni
calculate în același mod (adică data când a luat cunoștință)
Ca natură juridică, termenul de 6 luni este un termen de prescripție. Prin legea 212/2018, se clarifică
relativ și regimul plângerii prealabile în cazul contractelor administrative. Spunem “relativ” deoarece
textul actual nu mai face referire ca cel anterior la procedura concilierii, prevăzută de fostul cod de
procedura civilă însă nereglementată de actualul cod. Textul modificat nu precizează însă ce formă
îmbracă procedura prealabilă rezumându-se să prevadă termenele în care aceasta se exercită, fiind
vorba de 6 luni care începe să curgă fie de la data încheierii contractului, atunci când litigiile sunt
legate de încheierea lui, fie de la data când reclamantul a cunoscut cauza anulării fără a se putea depăși
un an de la data încheierii lui.
În cazul actelor normative care pot fi atacate oricând, și plângerea prealabilă poate fi formulată
oricând.

5. Ultima condiție de formă (și a doua procedurală) - Termenul de introducere a acțiunii

Este de 6 luni și se calculează diferit în funcție de natura actului atacat, respectiv

 De la data comunicării răspunsului la plângerea prealabilă
 De la data comunicării refuzului nejustificat de soluționare a cererii (dat fiind faptul că în
acest caz plângerea prealabilă nu mai e obligatorie)
 Data expirării termenului de soluționare a plângerii prealabile, respectiv data expirării
termenului de soluționare a cererii.
Pentru motive temeinice, cererea se poate introduce și peste acest termen, dar nu mai târziu de 1 an de
la data comunicării actului, cea a luării la cunoștință (în cazul terțului), a expirării termenului de
soluționare sau a realizării plângerii prealabile în cazul contractelor administrative. În cazul acțiunilor
formulate pe calea contenciosului obiectiv ( de prefect, anfp etc), termenul curge de când s a cunoscut
existenta termenul nelegal. Actele administrative cu caracter normativ sau cele care privesc ordonanțe
sau dispoziții din ordonanțe declarate neconstituționale pot fi formale oricând.

Actele administrative exceptate

(Fine de neprimire)
Constituția art 2(2) trimite la o lege organică prin care să se reglementeze atât condițiile de exercitare a
dreptului fundamental pe care îl consacră cât și limitele acestui drept. Rezultă că încă din prima formă,
legiuitorul a admis că dreptul pe care îl consacră va conține anumite restricționări sau limitări.
Regimul general al oricărei restrângeri a unui drept este cel reglementat prin art 53 din Constituție.
Prin legea de revizuire s-a introdus art 126(6) care pe deoparte garantează controlul de legalitate, iar
pe de altă parte prevede doua categorii de acte exceptate, respectiv:
 Actele administrative ce privesc raporturile cu parlamentul
 Actele de comandament cu caracter militar
S a urmat modelul Constituției din 1923 care și ea conținea prevederi referitoare la acte exceptate.
Reglementarea excepțiilor de la controlul de legalitate o regăsim în art 5, care reglementează actele
nesupuse controlului și limitele controlului, lăsând să se înțeleagă că el conține două categorii de astfel
de acte, unele care nu sunt deloc supuse controlului și altele care se supun unui control care este, însă,
limitat. Art 5 a fost modificat consistent prin 212/2018 într-un mod care pune în discuție însăși
concordanța dintre denumirea articolului și conținutul său. Textul conține în prezent 3 alineate în care
sunt reglementate în succesiune:
1. Actele care nu pot fi atacate deloc în contenciosul administrativ datorită naturii lor specifice,
respectiv actele administrative ale autorităților publice care privesc raportul acestora cu
parlamentul și actele de comandament cu caracter militar
2. Actele care nu pot fi atacate în contenciosul administrativ deoarece printr o lege organică se
prevede o altă procedură judiciară de modificare și desființare? a lor. Ele sunt teoretizate în
Doctrine în sensul că reprezintă acte exceptate sat fine de neprimire determinate de existenta
unui recurs paralel, deci o cale de atac de control al legalității lor de către o altă instanța
judecătorească. Nu vor intra în această categorie căile de atac care se exercită în fața unui atac
jurisdicțional deoarece poate să fie vorba de o altă procedură judiciară.
Exemplu. Legile privind retrocedarea proprietăților preluate abuziv de vechiul regim totalitar prevăd
că actele administrative care se emit în procedura de retrocedare se atacă în fața instanțelor de drept
comun. Rațiunea constă în faptul că ele vizează un drept de proprietate privată care e o instituție de
drept comun.

3. Actele referitoare la situațiile excepționale - aplicarea stării de asediu, de război sau de urgență, cele
care privesc apărarea sau securitatea națională, cele referitoare la restabilirea ordinii publice, precum și
cele privind înlăturarea calamităților naturale, epidemiilor și epizootiilor.
Anterior modificărilor realizate prin legea 212/2018, textul prevedea că aceste categorii de acte se
atacă numai pentru exces de putere. Prin ultima modificare, s-a eliminat referirea la excesul de putere,
textul prevăzând ca acestor categorii de litigii nu le sunt aplicabile dispozițiile art 14 din lege
referitoare la suspendarea executării actului.
Precizăm, de asemenea, că textul actual reia referirea la actele privind apărarea și securitatea națională,
deși dispoziția care le-a reglementat inițial a fost declarată neconstituțională de către CCR.  (Seminar-
e normal să revină legea si sa reintroducă legea respectivă? E Constituțional lucrul ăsta?)
Din conținutul actual, constatăm că singura precizare privind regimul acestor acte este că nu le este
aplicabilă suspendarea prevăzută de art 14, ceea ce înseamnă că reprezintă o categorie de acte
administrative cu un regim specific al atacării lor în contencios.