Contenciosul administrativ-tră să turi

caracteristice

Până la adoptarea legii 554/2004, noțiunea de contencios administrativ era opera

exclusiv a doctrinei și jurisprundenței. Actuala lege definește în articolul 2 privind
semnificația unor termeni, și noțiunea de contencios administrativ ca reprezentând: activitatea
de soluționare de către instanțele de contencios administrativ competente potrivit legii
organice a litigiilor în care cel puțin una dintre părți este o autoritate publică, iar conflictul s-a
născut fie din emiterea, adoptarea sau încheierea unui act administrativ, fie din nesoluționarea
în termenul legal sau din refuzul de a soluționa o cerere referitoare la un drept sau interes
legitim. Definiția legală concentrează elementele care dau identitate acestei instituții
fundamentală pentru statul de drept alături de contenciosul constituțional:

1. o activitate de soluționare a unui conflict

2. cel puțin una din părțile aflate în conflict este o autoirtate publică definită potrivit
legii

3. conflictul s-a născut dintr-un act administrativ în accepțiunea pe care legea o dă

acestui concept

4. actul care a generat conflictul a produs o vătămare unui drept sau interes legitim

5. activitatea de soluționare este încredințată unei cateogorii dinstincte de instanțe

judecătorești denumite instanțe de contencios administrativ

Elementele definitorii ale contenciosului administrativ

Constituția trimite la o lege organică prin care să se reglementeze atât regimul general
al contenciosului administrativ care reprezintă regula în ceea ce privește controlul de
legalitate exercitat asupra autorităților publice, cât și limitele acestui control menționate de
principiu în conținutul art. 126, alin.6. Legea-cadru în materie este legea nr. 554/2004 cu
modificările ulterioare, ultima dintre ele realizată prin legea nr. 212/2018. Dispoziții
referitoare la contenciosul administrativ sub forma unor norme de trimitere sau a unor soluții
derogatorii regăsim și în alte acte normative. Ex: legea nr. 215/2001 a administrației publice
locale conține numeroase trimiteri la legea contenciosului administrativ, inclusiv derogări de
la aceasta (ex: acțiunile împotriva hotărârilor de validare sau invalidare a mandatelor de
consilieri locali sau județeni sunt soluționate potrivit legii contenciosului administrativ, însă,
procedura prealabilă nu se mai înfăptuiește, iar hotărârea pronunțată nu este supusă căilor de
atac, fiind definitivă.

Din conținutul tuturor acestor reglementări rezultă următoarele trăsături definitorii ale
contenciosului administrativ:
  Reprezintă o formă a controlului de legalitate exercitat asupra unui act
administrativ care emană de la o autoritate publică în accepțiunea pe care
legea-cadru o conferă celor două noțiuni.
 Legea consacră un control de plină jurisdicție în sensul că reclamantul poate să
solicite ș instanța să dispună atât anularea în tot sau în parte a actului
vătămător, cât și recunoașterea dreptului sau a interesului legitim care i-au fost
afectate/vătămate, în general prin a impune autorității să realizeze o anumită
acțiune, un act, precum și repararea pentru prejudiciile care i-au fost produse.
În ceea ce privește natura reparațiilor, legea nr. 29/1990, recunoaște pentru
prima dată posibilitatea ca instanța să se pronunțe atât asupra despăgubirilor
materiale, care privesc pagube evaluabile în bani, cât și asupra despăgubirilor
morale care vizează prejudicii, care nu pot fi evaluabile în bani, prin care se
apără valori cu caracter moral (demnitatea, prestigiul, viața privată, aspecte de
ordin estetic—pretium dolores etc).
 Caracterul obligatoriu al plângerii prealabile prin care reclamantul trebuie să
se adreseze înainte de a sesiza instanța judecătorească organului de la care
emană actul sau celui superior acestuia solicitând revocarea în tot sau în parte
a actului vătămător. Această cerere face parte din categoria recurusurilor
administrative, noțiune care evocă o cale de atac exercitată în fața unui organ
administrativ, putând îmbrăca una dintre următoarele forme:
1. recursul grațioscând cererea prealabilă este adresată organului de la care
emană
2. recurs administrativ-ierarhiccând este adresată organului supraordonat
acestuia. Existența în sistemul autorităților administrative a unora cărora care
au caracter autonom, determină situația în care în raport cu actele acestora să
se poată exercita numai calea recursului grațios. Avem în vederea actele
organelor autonome locale și cele cu caracter autonom de la nivel central.
Plângerea prealabilă reprezintă o posibilitate pentru cel vătămat de a evita un
proces, iar pentru autoritatea publică, de a-și revoca actul și corecta astfel
unele carențe din activitatea proprie. Menținerea ei în sistemul contenciosului
administrativ este în concordanță cu principiul european al revocabilității
actelor administrative care reprezintă o dimensiune a dreptului la o bună
administrare, propunându-și evitarea situațiilor litigioase în care pot fi
angrenate atât beneficiarul actelor administrative, cât și administrația însăși.
 Prin Constituție și legea organică, judecarea litigiilor de contencios administrativ este
încredințată unor instanțe judecătorești denumite generic instanțe de contencios
administrativ. Legiuitorul a avut în vedere crearea unor instanțe speciale și
specializate de contencios administrativ denumite tribunale administrativ-fiscale. A
acceptat însă ca până la crearea lor, litigiile de contencios administrativ să fie
soluționate de secții specializate în cadrul tribunalelor, Curților de Apel și Înaltei
Curți de Casație și Justiție. Norma provizorie s-a permanetizat prin neînființarea
instanțelor specializate, astfel încât, în prezent, aceste litigii se soluționează ca regulă
prin secții de contencios administrativ și fiscal create în cadrul Curților de Apel și
 ÎCCJ sau prin complete specializate la tribunale și unele Curți de Apel, după
următoarele reguli de competență materială:
 Litigii care privesc acte administrative care emană de la autoritățile locale se
soluționează în fond la tribunale (inclusiv cele județene), iar cele care privvesc
acte care emană de la autorități centrale se soluționează în fond la Curțile de
Apel. Specific contenciosului e dublul grad de jurisdicție, calea de atac fiind
recursul, care se soluționează fie de Curțile de Apel, fie de ÎCCJ. Atunci când
litigiile au caracter evaluabil în bani, cele a căror valoare este până în 3
milioane se soluționează în fond de tribunale, iar peste această sumă se
soluționeză de Curți de Apel.
 Legea actuală instituie anumite garanții procesuale atât în ceea ce privește
soluționarea litigiilor, cât și executarea hotărârilor pronunțate. Astfel, în cazul în care
autoritatea publică nu transmite sau nu comunică până la termenul fixat de instanță
actele pe care aceasta le-a solicitat, ea poate fi amendată cu 10% din salariul minim
brut pe economie pentru fiecare zi întârziere, amendăjudiciară care se aplică
conducătorului autorității publice. În mod corespunzător, neexecutarea unei hotărâri
pronunțate de instanța de contencios administrativ atrage dreptul instanței de a
amenda pe conducătorul autorității pârâte cu 20% pe fiecare zi întârziere din salariul
minim brut pe economie.
 Posibilitatea ca acțiunea să poată fi formulată și personal împotriva funcționarului
public care a fost implicat în elaborarea actului vătămător sau care se face vinovată de
refuzul de a soluționa o cerere sau de întarziere. Noțiunea de funcționar este înțeleasă
în sens larg, care include pe lângă funcționarul public și personalul contractual sau
chiar demnitarul a cărui activitate a determinat actul vătămător. Această posibilitate
există numai în situația în care prin acțiune se solicită și despăgubiri; rezultă că atunci
când obiectul principal al cererii îl constituie anularea în tot sau în parte a unui act
administrativ sau obligarea la emiterea lui calitatea de pârât o poate avea numai
autoritatea publică. În cazul în care acțiunea se admite autoritatea publică va fi
obligată în solidar cu funcționarul la suportarea cheltuielilor.
 Actuala lege reglementează ambele forme de contencios respectiv atât contenciosul
subiectiv, cât și contenciosul obiectiv. Prin intermediul contenciosului subiectiv se
protejează drepturi subiective și interese legitime cu caracter privat. Contenciosul
obiectiv își propune să apere valori cu caracter general precum democrația
constituțională, ordinea de drept, drepturile și interesele fundamentale ale cetățenilor
sau realizarea competenței unei autorități publice; acțiunile în contencios obiectiv au
ca titulari autorități publice care au misiunea să apere astfel de valori. Ex: prefectul, în
calitatea de reprezentant al Guvernului în teritoriu, veghează la respectarea legalității
în administrația locală, de unde derivă dreptul său de a ataca actele autorităților
autonome atunci când apreciază că au încălcat legea. Agenția Națională a
Funcționarilor Publici este competentă să monitorizeze și să garanteze respectarea
legislației privind funcționarii publici, astfel încât legiuitorul i-a consacrat atribuția de
a ataca actele autorităților publice prin care se încalcă legislația privind funcționarii
publici. În ambele cazuri, pentru că există o suspiciune asupra legalității actelor
atacate în fața instanțelor de contencios administrativ, actele sunt suspendate de drept.
În categoria contenciosului obiectiv, se încadrează și acțiunile formulate de către
Avocatul Poporului și Ministerul Public, în realizarea prerogativelor prin care apără
drepturile și libertățile cetățenilor (ale persoanelor fizice). Aceste prerogative le
conferă calitate procesuală activă în cazul în care constată prin activitatea desfășurată
astfel de încălcări. În aceeași categorie, intră și acțiunea formulată de autoritatea
publică de la care emană un act administrativ ilegal, în situația în care aceasta nu-l
mai poate revoca deoarece a intrat în circuitul civil. Ea poate să sesizeze instanța de
contencios administrativ și să solicite anularea respectivului act.