Sunteți pe pagina 1din 1

Recomandarea nr.

10
Cu privire la întoarcerea executării

Potrivit art. 158, alin. 2 Cod de executare „Dacă instanţa de judecată care a
rejudecat pricina nu a soluţionat întoarcerea executării hotărîrii anulate, pîrîtul
este în drept, în termenele de prescripţie, să înainteze în această instanţă o cerere
de întoarcere a executării în procedură în ordonanţă, fără respectarea procedurii
prealabile”.
În acelaşi timp, conform art. 344 CPC „Ordonanţa judecătorească este o
dispoziţie dată unipersonal de judecător, în baza materialelor prezentate de
creditor, privind încasarea de sume băneşti sau revendicarea de bunuri de la
debitor în pretenţiile specificate la art.345.”
Însă art. 345 CPC nu conţine prevederea alin.2, art.158 Cod de executare.
În scopul aplicării corecte şi uniforme a legilor, cu referire la situaţia
menţionată, Curtea Supremă de Justiţie consideră aplicabile prevederile Codului de
executare din următoarele considerente:
 întoarcerea executării este un drept incontestabil al pîrîtului, întrucît
rezultă dintro hotărîre judecătorească irevocabilă,
 examinarea cererii de întoarcere a executării în procedură generală pe
acţiuni civile implică eforturi şi durate excesive de examinare. Toate acestea
poartă caracter formal şi inutil, deoarece întoarcerea executării se poate solicita
de către pîrît doar dacă instanţele nu au dispus-o din oficiu. Adică ceea ce
urmau instanţele judecătoreşti să decidă din oficiu (art.157, alin.1, art.158,
alin.1, art.159, alin.1 Cod de executare) nu poate fi pus pe seama pîrîtului ca
sarcină procesuală nerezonabilă şi disproporţionată.
 Mai mult decît atît, dreptul debitorului de a face obiecţii împotriva
ordonanţei judecătoreşti emise în baza art. 158, alin. 2 Cod de executare (din
alte motive decît lipsa prevederii în art.345 CPC) şi anularea acesteia,
reanimează dreptul creditorului de a se adresa ca reclamant în ordine generală
cu cerere de chemare în judecată.
 Potrivit art.2, alin.(2) CPC „ în caz de discordanţă între normele
prezentului cod şi cele ale unei alte legi organice, se aplică reglementările legii
adoptate ulterior”. În acest sens prevederile Codului de executare Nr. 443 din 
24.12.2004 sunt mai noi decît ale Codului de Procedură Civilă Nr. 225 din 
30.05.2003 şi nu contravin sarcinilor procedurii civile (art.4 CPC).

În consecinţă, judecătorii nu vor refuza să primească cererile de eliberare a


ordonanţelor judecătoreşti pentru întoarcerea executării aşa cum rezultă din
interpretarea ad literam a art. 348, alin (2), lit.a) CPC.

S-ar putea să vă placă și