Seminar 1 – 06.10.

2014

■ Speța 1:
A îl cheamă în judecată pe B, solicitând ca acesta să fie obligat la plata unei sume de
100.000 lei, reprezentând un împrumut pe care pretinde că nu i l-a restituit. După administrarea
probelor, instanța rămâne în pronunțare și admite cererea, obligându-l pe pârât la plata sumei de
100.000 lei + dobânda penalizatoare aferentă până la data plății.
Această hotărâre este valabilă sau nu?
Soluție:
Art. 22 alin. (6) NCPC – principiul rolului activ al judecătorului.
Instanța a încălcat principiul disponibilității (art. 9 NCPC), întrucât A nu a cerut și
dobânda penalizatoare aferentă.

■ Speța 2:
A îl cheamă în judecată pe B, solicitând ca acesta să fie obligat la plata unei sume de
100.000 lei, reprezentând prețul plătit cu privire la un teren, iar reclamantul apreciază că acest
contract de vânzare este nul absolut pentru lipsa formei autentice.
Instanța administrează probe și:
- admite acțiunea:
- dispune nulitatea absolută a contractului sub semnătură privată;
- obligă pe B la plata a 100.000 lei – restituirea prestațiilor.
Această hotărâre este valabilă sau nu?
Soluție:
A a cerut plata unei sume de bani, nu și constatarea nulității.
Instanța s-a pronunțat și asupra nulității, deși nu i se ceruse.
Instanța și-a exercitat rolul activ, însă a depășit principiul disponibilității.
Instanța putea să îi pună în vedere lui A să își completeze cererea, cu condiția să pună în
discuția părților.

■ Speța 3:
A solicită partajarea bunurilor rămase de la tatăl defunct. La primul termen, din
administrarea probatorie rezultă că, pe lângă A și B, defunctul a mai avut un fiu, pe C, din altă
căsătorie, fiu care nu renunțase la moștenire.
Instanța, observând dispozițiile Codului civil, a respins cererea de chemare în judecată.
Această hotărâre este valabilă sau nu?
Soluție:
Art. 684 alin. (2) C. civ.: ”Partajul făcut fără participarea tuturor coproprietarilor este
lovit de nulitate absolută.”
Art. 22 alin. (2) NCPC: ”Judecătorul are îndatorirea să stăruie, prin toate mijloacele
legale, pentru a preveni orice greşeală privind aflarea adevărului în cauză, pe baza stabilirii

1
faptelor şi prin aplicarea corectă a legii, în scopul pronunţării unei hotărâri temeinice şi
legale(…)”.
Instanța trebuia să pună în dezbatere această problemă de drept a introducerii în cauză a
fratelui C.
Art. 22 alin. (3) NCPC – sunt situații mai rare când persoane pot fi introduse din oficiu
de instanță (exemplu: art. 436 C. civ.).
Art. 78 NCPC – introducerea forțată în cauză, din oficiu, a altor persoane. În alin. (2) al
acestui articol este ipoteza partajului de la art. 684 alin. (2) C. civ.

■ Speța 4:
A îl dă în judecată pe B, solicitând plata a 200.000 lei, reprezentând un onorariu avocațial
neachitat și cheltuieli. În motivare, se arată că A a fost angajat de B într-o cauză, în contractul de
asistență juridică stipulându-se atât un onorariu fix, cât și un onorariu de succes de 200.000 lei.
Prin întâmpinare, pârâtul arată că a încheiat un contract de asistență juridică, a câștigat,
dar i se pare exagerată suma pretinsă.
Instanța invocă din oficiu excepția prescripției (1 an), întrucât a trecut mai mult de 1 an și
jumătate și pune în discuția părților.
Instanța respinge acțiunea ca prescrisă.
Comentați hotărârea instanței.
Soluție:
Excepția prescripției = excepție de ordine privată => instanța nu poate invoca din
oficiu această excepție, ci numai pe cele de ordine publică.

Principiul publicității

■ Reglementare: art. 17 NCPC.

Constă în faptul că ședințele de judecată sunt publice.

■ Excepții:
Procesele nepublice sunt de 2 categorii.
Art. 213 NCPC – desfășurarea procesului fără prezența publicului + criteriile de la alin.
(2).
Procesul are 2 etape:
- cercetarea, între primul și ultimul termen;
- dezbaterile – ultimul termen.
Cercetarea are loc în Camera de consiliu. Art. 213 alin. (1) va fi pus în aplicare de la
01.01.2016 !!!
Dezbaterile au loc în sala de judecată, în ședință publică.

2
Camera de consiliu => din motive de:
– URGENȚĂ; exemplu: sechestru asupa unei nave ce pleacă din port;
– SECRET; exemplu: AGA.

Sancțiunea este diferită, astfel:

1. Dacă există prevedere expresă că ședința este publică și judecătorul o face secretă
=> nulitate necondiționată (art. 176 NCPC).
2. Dacă se prevede ședință secretă și judecătorul o face publică => nulitate
condiționată de dovedirea unei vătămări.

Principiul oralității

■ Reglementare: art. 15 NCPC.

Chiar și acesta are anumite limite, pentru că se înregistrează, există suport scris.

Principiul nemijlocirii

■ Reglementare: art. 16 NCPC.

■ Excepții:
1. Dacă instanța își declină competența, probele rămân câștigate cauzei, se va lua
hotărârea pe baza probelor deja administrate (art. 137 NCPC).
2. Administrarea probelor înainte de a avea un proces (spre exemplu, când este
bolnav/bătrân martorul – asigurarea de dovezi).
3. Comisia rogatorie.

Principiul continuității completului de judecată

■ Reglementare: art. 19 NCPC.

Se distribuie cauza de către un program, aleatoriu.
■ Motive temeinice:
- concediul de boală/graviditate a judecătorului;
- creșterea în grad a judecătorului.

Art. 176 alin. (4) NCPC – compunerea instanței.

3
 Seminar 2 – 13.10.2014

■ Art. 26 NCPC.
Probe preconstituite = acele probe care au fost realizate în scopul de a servi ca probe
atunci când va fi cazul.
Condiții de admisibilitate = dacă o probă poate fi încuviințată sau nu. Ca să poată fi
admisă, o probă trebuie să fie permisă de lege și utilă.
Puterea doveditoare = ține de aspectul legat de efectul probei. (Mărturia are o putere
mai mare decât înscrisurile?).
Atât condițiile de admisibilitate, cât și puterea doveditoare se referă la probele
preconstituite și la prezumțiile legale.

Exemple de probe preconstituite: înscrisurile (ad probationem => e clar).

Art. 309 alin. (1) NCPC => o limitare a probei cu martori în ceea ce privește
admisibilitatea.
De obicei, proba cu martori NU este probă preconstituită, dar poate fi !
Art. 309 alin. (2) NCPC: ”Niciun act juridic nu poate fi dovedit cu martori, dacă
valoarea obiectului său este mai mare de 250 lei.”

Exemple de înscrisuri care nu au caracter preconstituit: art. 279 NCPC – registrele

și hârtiile domestice, mențiunile făcute de creditor.
Expertiza este o probă nepreconstituită. Excepție: exemplul cu semințele, în cazul în
care se face o expertiză înainte de a le planta, ca să servească mai târziu.
Cercetarea la fața locului este o probă nepreconstituită.

Art. 26 alin. (2) NCPC: ”Administrarea probelor se face potrivite legii în vigoare la
data administrării lor”.

■ Art. 313 NCPC. Refuzul martorului de a se prezenta.

Problema citării martorului nu ține de admisibilitate, ci de administrarea probei.
Se pune problema dacă poate să îl și amendeze pe martor.

■ Art. 315. Data începerii procesului – dacă e probă cu martori și ține de admisibilitate și e
nepreconstituită.
Exemplu: concubinul este scos din articol (punctul 2) și vine să depună mărturie.

Administrare => legea în vigoare la data administrării lor (exemplu: art. 319 NCPC).

4
■ Speță 1:
A a câștigat un proces început sub imperiul VCPC, dar care s-a terminat sub imperiul
NCPC, hotărârea definitivă fiind pronunțată în mai 2014. A vrea să pună hotărârea în executare,
dar o să intre în vigoare o lege care prevede că executorul judecătoresc încuviințează executarea,
iar nu instanța.
Ce lege i se aplică lui A?
Soluție:
Art. 665 alin. (1) NCPC.
Prin proces, înțelegem: iurisdictio + executio.
În art. 24 NCPC, sensul de proces este doar de iurisdictio.
Contează data cererii de executare. Dacă cererea e trimisă sub imperiul legii noi, ce
modifică NCPC => se aplică dispozițiile legii noi.
!!! Sub aspect funcțional, considerăm că executio este diferit de iurisdictio. Avem,
astfel, două faze ale aceluiași proces (au o oarecare independență).

■ Instanța de executare – art. 650 NCPC.

■ Speță 2:
X, având o executare făcută de un executor judecătoresc din alt oraș, a făcut o contestație
la executare. Instanța de executare a fost cea de la sediul executorului. Procesul nu s-a soluționat,
dar va intra în vigoare un text ce conferă competență instanței de la domiciliul debitorului.
Ce lege i se aplică lui X?
Soluție:
Art. 25 alin. (2) NCPC este incident.
Ce contestă X, în măsura în care pierde, poate ataca doar cu apel (10 zile).
A observat că legea nouă prevede un termen de 15 zile pentru calea de atac a apelului, iar
nu 10.
Conform art. 27, legea veche este incidentă => termen de apel de 10 zile.

■ Speță 3:
X dă în judecată Primăria Y, solicitând obligarea acesteia să emită autorizație de
construire în 2013. În martie 2014, prin hotărâre definitivă, este admisă acțiunea și instanța
obligă Primăria Y să emită în favoarea lui X o autorizație de construire pentru imobilul Z,
conform actelor depuse. Este o hotărâre de contencios administrativ. Primăria nu își execută
obligația. Partea se adresează, potrivit Legii nr. 554/2004 (30 zile => amendă persoanei
respective) instanței; amenzile curg 90 de zile și primarul tot nu emite autorizația.
X știe că săptămâna asta apare o lege nouă, care prevede că, atunci când administrația
publică nu emite un act, partea îndreptățită poate dispune înlocuirea obligației de a face cu
obligația de a da (despăgubiri).
Putem aplica acest text juridic în situația de față?

5
Soluție:
Este o modalitate de executare silită prin echivalent.
Art. 2 NCPC – aplicabilitatea generală a Codului de procedură civilă – se aplică ca drept
comun și în materie administrativă, în măsura în care nu sunt dispoziții contrare.
Art. 24 + art. 25 NCPC.

■ Speță 4:
A introduce o acțiune în revendicarea unui imobil împotriva lui B => cauza acțiunii.
În motivarea cererii => cererea este întemeiată pe actul de donație pe care A l-a primit de
la Z. Prin întâmpinare, B invocă excepția autorității de lucru judecat, arătând că A a mai sesizat o
dată instanța cu o cerere de revendicare a aceluiași imobil, pe care instanța a respins-o.
B arată că, potrivit autorității de lucru judecat, o persoană nu poate fi chemată în judecată
de 2 ori cu privire la aceeași problemă.
Prin răspunsul la întâmpinare, A a arătat că în procesul anterior nu a utilizat actul de
donație, cererea fiind respinsă pe motiv că simpla mențiune a autorului său (a defunctului) la
fiscalitate nu constituie titlu de proprietate.
În primul proces nu avea titlu de proprietate.
În cel de-al doilea proces, A a avut actul de donație.
Ce va spune instanța cu privire la excepție?
Soluție:
Când vorbim de autoritatea de lucru judecat, se face distincție între cauza cererii și cauza
acțiunii => nu sunt identice!
Art. 431 NCPC vorbește despre cauza cererii = temeiul juridic de drept și de fapt.
În primul proces, cauza cererii este înscrierea la administrația fiscală.
În cel de-al doilea proces, cauza cererii este actul de donație.
În ambele cazuri, cauza acțiunii este revendicarea imobilului!

6
 Seminar 3 – 27.10.2014

Instanța nu poate, din oficiu, să califice o acțiune în constatare ca fiind o acțiune în

realizare. Ar face extra petita/plus petita, ar depăși limitele obiectului învestirii. Art 22 alin. (6)
NCPC spune că judecătorul trebuie să se pronunțe asupra a tot ceea ce s-a cerut, fără însă a
depăși limitele învestirii.
Ar putea, însă, în virtutea rolului său activ, să pună în discuția părților transformarea
acțiunii în constatare în acțiune în realizare.
Relevant, în acest sens, este art. 204 alin. (2) punctul 4 NCPC referitor la modificarea
cererii de chemare în judecată de către reclamant. Judecătorul putea, cel mult, să atragă atenția
părții că, pentru a schimba o acțiune în constatare în acțiune în realizare sau invers, nu este ținută
de termenul prevăzut pentru modificarea cererii (primul termen), ci poate să o facă până la
închiderea dezbaterilor.

■ Speța 1:
Reclamantul A îl cheamă în judecată pe pârâtul B, solicitând să se constate că divizarea
lui B1, din care au rezultat B1 și B nu a cuprins în planul de divizare creanța lui A, pe care o
avea împotriva lui B1. Acțiune este în constatare, în sensul că A solicită să se constate că creanța
X nu a fost cuprinsă în planul de divizare.
Este corect?
Soluție:
Trebuia să ceară obligarea ui B la plata creanței. B1 a fost deja obligat la plata creanței,
mai trebuia să se îndrepte împotriva lui B.
Este vorba despre o acțiune în realizare.
Neincluderea unei creanțe în planul de divizare este o situație de drept, nu de fapt.
Acțiunile sunt supuse unei taxe judiciare de timbru (procent din valoare). Dacă ar fi cerut
300 ron, ar fi plătit ~ 1% din suma aceasta.
!!! Acțiunile în constatare, dacă sunt patrimoniale, sunt evaluabile în bani și sunt
supuse unei taxe de timbru, la fel ca acțiunile în realizare. Efectul constatării este unul
patrimonial.

■ Acțiunea în constatarea nulității absolută este o acțiune în realizare sau constatare?

Actul juridic civil este o realitate juridică. Cât timp hotărârea nu este pronunțată, actul își
produce efectele => vorbim despre o acțiune în realizare.
O numim, în procedura civilă, acțiunea în declararea nulității absolute, pentru a nu
exista confuzii.

7
■ Speța 2:
A îl cheamă în judecată pe B, solicitând să se constate de către instanță cota ideală ce îi
revine din proprietatea asupra unor bunuri mobile și imobile. În motivare arată că, în urmă cu
ceva timp, a divorțat de numitul D; că în timpul căsătoriei s-au achiziționat o serie de bunuri
mobile și imobile pe care le prezintă în petitul acțiunii, neexistând o convenție matrimonială și
aplicându-se regimul legal. Mai arată că părțile nu au agreat de comun acord o anumită cotă
ideală care să revină fiecăruia, motiv pentru care solicită instanței să stabilească cota ideală ce îi
revine, potrivit regulii contribuției fiecărui fost soț.
La această cerere, B a formulat o întâmpinare care a arătat că cererea este inadmisibilă,
întrucât reclamanta are deschisă calea acțiunii în realizare. El indică, în acest sens, acțiunea de
partaj, în interiorul căreia se va stabili și cota ideală ce revine fiecareia. Mai mult decât atât, el
indică și dispozițiile art. 984 NCPC, arătând că stabilirea cotelor reprezintă o cerere în cursul
procesului de partaj.
Ce va hotărî instanța asupra excepției de inadmisibilitate formulate de B, întemeiată pe
caracterul subsidiar al acțiunii?
Soluție:
A trebuie să dovedească că are un interes în formularea unei acțiuni în constatare.
Soluția majoritară și care se aplică este următoarea: este adevărat că partajul reprezintă o
acțiune în realizare care cuprinde, printre altele, și stabilirea masei bunurilor, constatarea cotelor
etc., dar nu este chiar acțiunea în realizare corespondentă dreptului dedus pe calea acțiunii în
constatare, pentru că acțiunea în realizare creează mai mult și este posibil ca partea să nu
dorească să iasă din indiviziune, ci doar să cunoască întinderea cotei sale (vezi în curs, la
caracterul subsidiar al acțiunilor în constatare față de acțiunile în realizare).
De multe ori, partajarea bunurilor în sine generează pierderi financiare pentru părți. Spre
exemplu, dacă este un bun care nu este comod partajabil în natură.
Instanța va admite excepția de inadmisibilitate formulată de B.

■ Speța 3:
A îl cheamă în judecată pe B, solicitând instanței să se constate că, în urma unui accident
de circulație în care B a condus în mod imprudent un vehicul, a dobândit o stare de infirmitate
permanentă. În motivare, se arată că B a condus imprudent autovehiculul, că l-a lovit pe A, că
reclamantul a fost transportat la spital și a beneficiat de îngrijiri medicale etc.
Prin întâmpinare, B a invocat excepția inadmisibilității acțiunii în constatare, arătând că
nu sunt întrunite condițiile art. 35 NCPC.
Ce va dispune instanța cu privire la excepție?
Soluție:
A solicită, de fapt, constatarea unei situații de fapt (accidentul, prejudiciul cauzat,
legătura de cauzalitate între acestea). Instanța va admite excepția inadmisibilității și va respinge
acțiunea formulată de către A.

8
■ Speța 4:
A cheamă în judecată BCR, solicitând să se constate că nu mai are nicio datorie față de
această instituție. În motivare, A arată că a avut un contract de credit încheiat cu BCR, că a
achitat întreaga sumă împrumutată, precum și dobânda aferentă. Mai arată că nu a achitat
comisionul de risc, întrucât apreciază că impunerea lui în contractul de credit reprezintă o clauză
abuzivă, sancționată prin Legea nr. 193/2000 privind clauzele abuzive.
În întâmpinare, pârâta invocă excepția inadmisibilității, pe următorul temei:
1. Acțiunea este inadmisibilă, pentru că nu tinde la constatarea unui drept;
2. Acțiunea este inadmisibilă, întrucât nu indică o creanță determinată;
3. Acțiunea este inadmisibilă, întrucât reclamantul are deschisă calea acțiunii în realizare.
Ce soluție va pronunța instanța asupra excepției invocate de pârât?
Soluție:
Problema cauzei abuzive poate fi constatată pe cale incidentală.
Acțiunea este, mai degrabă, admisibilă. Instanța trebuie oricum să verifice dacă A a
făcut plățile.
Dacă A ar face o acțiune privind nulitatea clauzei abuzive și instanța ar admite acțiunea,
A nu ar face mare lucru cu acea hotărâre. Va trebui să facă tot o acțiune în care să ceară să se
constate că nu are nicio datorie.
Banca a început vreun demers legat de executarea sumei reprezentând comision de risc?
Dacă da, atunci acțiunea în constatare este inadmisibilă (calea contestației la executare este
posibilă). Dacă nu, este admisibilă.

!!! De citit art. 35 din Codul de procedură civilă comentat și adnotat (Vol. I).

■ Speța 5:
A îl cheamă în judecată pe B pentru ca acesta să fie obligat să plătească pensie de
întreținere în calitate de tată al minorei P. În motivarea acțiunii, reclamanta arată că a fost
căsătorită cu pârâtul și că, între timp, au divorțat – hotărâre definitivă. Mai arată că în timpul
căsătoriei s-a născut minora P. Mai arată că, potrivit prezumției de paternitate ce cade asupra
soțului mamei, B este tatăl minorei P. Cu toate acestea, el refuză să plătească pensie de
întreținere.
Prin întâmpinare, B a arătat că nu datorează pensie de întreținere întrucât nu este tatăl
minorei P și a formulat o cerere reconvențională prin care a solicitat să se constate că este cu
neputință ca el să fie tatăl minorei P (a adus o serie de argumente din care, în viziunea lui, rezultă
că prezumția de paternitate trebuia să fie înfrântă).
Ce măsuri de procedură ar trebui să întreprindă instanța de judecată?
Soluție:
Cererea reconvențională este o cerere incidentală. Cererile incidentale se judecă împreună
cu cererile principale.

9
 Spre exemplu: dacă A are domiciliul în București și B în Craiova, și A a făcut cererea
pentru plata pensiei de întreținere la Craiova, pe principiul domiciliului pârâtului (deși putea și la
domiciliul reclamantului, competența fiind alternativă – minor).
Cererile în tăgadă a paternității sunt cereri care nu pot lua forma
incidentalului/accesoriului, putând fi deduse numai pe cale principală. Astfel, acțiunea lui B va
fi respinsă ca inadmisibilă.
Acțiunea trebuia formulată astfel: ”P, prin reprezentant A, cheamă în judecată pe B”.
! A nu are calitate procesuală activă. Astfel, instanța trebuia să verifice identitatea
dintre calitatea de reclamant și calitatea de titular al dreptului și ar fi văzut că nu există acesată
identitate.
Prima problemă de procedură este, astfel, calitatea procesuală.
▪ Dar dacă până la primul termen ar fi modificat cererea, astfel încât să fie corectă? Dacă
avea sub 14 ani, nu va fi citată minora, dacă avea peste 14 ani, va fi citată.
▪ Dar dacă procesul ar fi fost făcut corect, însă, pe parcursul procesului, ar fi decedat
mama sau ar fi fost pusă sub interdicție? În acest caz, în care A este decedată/decăzută din
drepturi/pusă sub interdicție, cum dreptul de reprezentare trecea automat la B și ar fi existat un
conflict de interese, s-ar fi desemnat un curator pentru reprezentarea intereselor minorei P.

10