Sunteți pe pagina 1din 17

LUCEAFĂRUL

Mihai Eminescu
+ COSMIC împlinirea ca fiinţă superioară III
(GENIU) călătoria
interstelară şi
dialogul cu
DEMIURGUL
IV
atmosfera
I
Poveste
fantastică Timpul rece, distantă, raţională
de dragoste atmosfera
feerică, intimă, senzuală
împlinirea în dragoste a omului de rând

idila II
dintre
- TERESTRU Cătălin
cei doi
(MURITOR)

se termină
De la distanţa oarecum mică
(la care erau la început)
fiecare evoluează într-o direcţie opusă:
- LUCEAFĂRUL ( împlinit ca fiinţă superioară) realizează că nu se va împlini niciodată în dragoste, că
va fi veşnic singur şi trist
-FATA DE ÎMPĂRAT care se împlineşte în dragostea cu Cătălin (un om de rând) îşi dă seama că nu va
să ajungă niciodată la superioritatea LUCEAFĂRULUI, fiind incompatibili.

axele (timpului, etc.)

evoluţia LUCEAFĂRULUI

evoluţia FETEI DE ÎMPĂRAT

evoluţia (statică) a lui CĂTĂLIN

distanţa dintre cei doi (Luceafărul şi Fata)

tablourile: I. strofele 1- 43 III. strofele 65 – 85


II. strofele 44 - 64 IV. strofele 86 - 97

delimitează tabloul IV de celelalte


Surse de inspiraţie

“Fata în grădina de aur”- basmul cules de Richard Kunisch;


Mitul zburătorului;
Motive din mitologia greacă, vedică;
Elemente din filoszofia antică şi germană;
Propria viaţă ridicată la rang de simbol;

-tema geniului şi a titanului sau a demonului;

“Luceafărul” -natura şi iubirea;


-sinteza “cheia boltă a
lirismului - cosmicul
eminescian -elementul neptunian; lirismului
- elementul plutonic; eminescian”
-macro şi microtimpul;
- călătoria intergalactică;
Titlul
Luceafărul= fenomenul, aparenţa, faţa Hyperion= esenţa, cripticul,faţa necognoscibilă, faţa
cunoscută de pământeni; cunoscută doar de Demiurg;
Tablourile
I. Povestea fantastică de iubire
dintre Luceafăr (geniu, fiinţa
superioară) şi fata de împărat (aflată -II. Idila Cătălin- Cătălina, exponenţi ai
la vârsta când poate fi tulburată de simţului comun;
Zburător)

III. Călătoria intergalactică a


IV. Revelaţia lui Hyperion Luceafărului
F
a
t
a - frumuseţe desăvârşită;
- puritate
d -năzuieşte spre lumina pură a Luceafărului
e - este stăpânită de tulburătoare nostalgie a
infinitului;
- o înspăimântă nemurirea, necunoscutul;
î
m - incapabilă de a-şi depăşi condiţia de muritoare;
p
ă
r
a
t
Facilitează întâlnirea dintre doi exponenţi a două lumi diferite;

Singura modalitate posibilă de a comunica de sus în jos, punte unică


VISUL a unei imposibile legături;
Doar prin vis Luceafărul poate fi legat de pământ şi de iubirea
efemeră după care tânjeşte;
- Semn rece, pur, celest;
- Călăuză a corăbierilor, far în imensitatea mării;
- Intrând în jocul atracţiei iluzorii se va contamina de
Luceafărul
patimă şi se va îndrăgosti;
-dragostea lui înseamnă aspiraţie spre concret

întrupările
Ipostaza angelică-
elementul neptunic Ipostaza demonică-
-Se naşte din marea
elementul plutonic
genezelor, apa primordială;
- e un stadiu premergător -Se naşte din magma
morţii necesare unei arzătoare a haosului
renaşteri -E un soare nocturn;
-Are puritatea glacială a ideii -Învăpăiere abstractă
de necesitate
Ambele întrupări sunt realizate printr-o regresiune spre matricile originare şi
printr-un zbor în jos;

Cele două întrupări se asociază cu motivul romantic al mortului frumos;

Indiferent de întrupare, rămâne entitate spirituală identică mereu cu sine însuşi:


”Eu sunt Luceafărul de sus”

Planurile uman şi astral se separă pentru a sublinia caracterul incompatibil al celor


două lumi;
IDILA CĂTĂLIN-CĂTĂLINA
- Îşi pierde unicitatea, primeşte nume, devine
o muritoare oarecare;

- Are revelaţia asemănării de condiţie, de


CĂTĂLINA structură cu cel care aparţine aceleiaşi lumi ca
şi ea;
- Conştientizeză definitiv incompatibilitatea
dintre lumea ei şi lumea Luceafărului

- Ordinea hazardului,a aparenţei şi a instinctului inconştient;


- Exponent al lumii mediocre
-trăieşte sub semnul norocului
-omul care nu-şi face griji din nimic
CĂTĂLIN
-instinctualitatea îi determină acţiunile
-sociabilitate
DEMIURGUL

Absolutul logosul
Esenţă
imuabilă

Gândirea
creatoare

Gândirea
lucidă,rece
Stăpân al
universului
Obiectivitatea
absolută Materie
Conştiinţa universală
universală şi organizată
transcendentă superior

Nu poate interveni asupra unei ordini prestabilite, nu poate interveni asupra propriei creaţii
deoarece acest lucru înseamnă autoanulare
HYPERION

Aparţine primei generaţii de divinităţi eterne;

Fiu al lui Uranus şi al Geei ,al cerului şi al pământului, condamnat prin origine la un echilibru
precar al fiinţei;

Superioritate absolută însetată de


cunoaştere,

Trăieşte în lumea esenţelor primordiale;

Se poate înălţa sau coborî;


“Şi pentru toate dă-mi în schimb
O oră de iubire!”
Iubirea este o formă de cunoaştere, cunoaşterea mărind puterea;
Prin iubire fiinţa îşi caută liniştea sufletească,reîntregirea;

A te face iubit şi a iubi înseamnă a-ţi depăşi egoismul,”voinţa oarbă


de a trăi”

Iubirea înnobilează;condiţia dată poate fi depăşită;

Iubirea este elementul magic prin care lumea fiinţei se integrează


unui ritm general, cosmic;
Iubirea este sentimentul atotcuprinzător,invincibil; ea tulbură
sistemul universului;
Fata de împărat
urmează căile
fireşti ale sorţii
umane

Natura primeşte cuplul


Cătălin- Cătălina, care îşi
va trăi iubirea la nivelul
omenescului

Cei doi pământeni


îndrăgostiţi îşi asumă Omul este înnobilat prin
destinul cu aceeaşi senitment ,prin iubire îşi
demnitate ca şi geniul poate depăşi condiţia

“Lumea fenomenalităţii terestre e supusă unui relativism fără ieşire:orice poate fi


înlocuit cu orice, ca şi când valorile ar fi dispărut,în virtutea unei posibilităţi infinite
de a le echivala”(Matei Călinescu- “Titanul şi geniul în poezia lui Mihai Eminescu”)
• geniul, fiinţa superioară – “lumea mea”

1. Geniul trăieşte în lumea perfectă, o lume a creaţiei la care Demiurgul îl asociază;

2. Geniul este imuabil;


3. Nu poate fi fericit deoarece el se sacrifică în numele scopului obiectiv, acela al cunoaşterii;

4. Geniului îi sunt proprii reflexivitatea, contemplaţia, lumea ideilor, conştiinţa despre unitatea
efemerului şi a eternului;

5. geniul poate învinge ispita iubirii;

1. Oamenii trăiesc într-un spaţiu 4. Voinţa de a


limitat sub zodia norocului şi a • fiinţa trăi,instinctualitatea,subiectivitatea
timpului trecător; comună,”chip , incapacitatea de a-şi depăşi
de lut”- limitele, sociabilitatea sunt
2. Moartea este datul esenţial “cerc strâmt” elementele definitorii ale omului
al umanului comun;

3. Dorinţa de a fi fericiţi îi animă,


5. Nu pot invinge ispita,
acesta fiind idealul oamenilor
idealurile lor sunt efemere
comuni- “trăieşte clipa”
construite pe ideea de
materialitate;
“Ci eu în lumea mea mă simt
Nemuritor şi rece”
Finalul închide “toată durerea dintre pământ şi cer”(Petru Creţia), toată tristeţea unei singurătăţi asumate
pe vecie

Hyperion înţelege opoziţia Dubla lecţie de Luceafărul-geniu este


ireductibilă dintre cele două cunoaştere l-a oprit de impasibil, izolat în spaţiul
lumi, renunţă la iubire şi se la cădere privilegiat al cunoaşterii
întoarce la solitara linişte a lumii
dintâi
absolute

Hyperion va rămâne pentru totdeauna acolo, sus, în solitudinea condiţiei sale, în


lumea la care participă prin origini, nemurire şi cunoaştere absolută.

Soluţia? = ATARAXIA
“…dureroasa mărturisire a unei singurătăţi absolute, singurătatea
geniului se ghiceşte pretutindeni în opera sa ca un vaier suav”-
Zoe Dumitrescu Buşulenga
LUCEAFĂRUL – POEM ROMANTIC
Sursele de Condiţia omului de Visul,îngerul,de
Amestecul monul,zborul Antiteza-mijloc
inspiraţie folclorice genurilor şi geniu,natura şi
iubirea,condiţia sideral,steaua, compoziţional
speciilor marea
literare umană

Luceafărul
–”basm al
fiinţei “–
C. Noica
“… dacă geniul nu cunoaşte nici moarte şi numele lui
scapă de noaptea uitării, pe de altă parte aici pe
pământ nici e capabil de a ferici pe cineva, nici capabil
dea fi fericit. El n-are moarte, dar n-are nici noroc”-
Mihai Eminescu