În cartea sa, „Onest cu Dumnezeu”, Bill Hybels scrie:” Eşti autentic atunci când

cuvintele tale se potrivesc cu acţiunile tale şi valorile pe care le afirmi sunt aceleaşi
cu lucrurile care au prioritate în viaţa ta. Nu eşti autentic atunci când afirmi că eşti
un anume om dar viaţa ta dovedeşte că eşti un altfel de om.”

În general, autentic înseamnă conform cu adevărul, conform cu realitatea, demn de

crezut. În particular, când se face referire la o persoană, în plus, autentic înseamnă
sincer, onest.

Sinceritatea este recunoscută de toţi ca fiind o valoare importantă dar este din ce în
ce mai rar întâlnită.De ce? Mai întâi pentru că a fi direct şi sincer este uneori taxat
de societate. Când eşti sincer spunând lucrurilor pe nume, spunând rău la ce este
rău, luând atitudine atitudine împotriva a ceea ce nu este conform cu adevărul, vei
fi etichetat, marginalizat. Ca fraier este etichetat cel care exprimă ce simte, ce
gândeşte, cel care este politicos, manierat, cu bun-simt. A ajuns societatea sa să
afirme verbal valori pe care însă le infirmă prin fapte. Nici nu-i de mirare că este
din ce în ce mai rară sinceritatea!

Să fii sincer presupune să mergi împotriva curentului, necesită mult curaj şi, ar
spune unii, o anume doză de nebunie.Este considerat o nebunie faptul de  a fi de
acord cu un lucru pe care toţi îl comentează ţn mod negativ, să îţi exprimi
convingerile dacă acestea nu sunt în acord cu ceea ce crede majoritatea, mulţimea.
Este aşa de mare dorinţa de a obţine aprobarea celorlalţi , de a fi acceptaţi,
integraţi…este aşa de mare teama de respingere…Iată de ce s-a dezvoltat mult
spiritul de turmă, oameni care chiar dacă gândesc şi simt altfel, se asociază cu
mulţimea pierzându-şi propria identitate. Asta nu înseamnă nicidecum demnitate,
nici caracter, nici respect pentru tine însuţi!

Este lipsă de respect pentru propria persoană să acţionezi în dezacord cu ceea ce

simţi şi gândeşti în realitate. Este lipsă de caracter când renunţi la sinceritate în
favoarea minciunii. Dacă vrem să fim oameni de caracter trebuie să alegem
adevărul.

Demnitatea presupune mai întâi a fi sincer cu tine. Să te accepţi aşa cum eşti, să îţi
identifici plusurile şi minusurile, să accepţi eşecurile, să te străduieşti să depăşeşti,
să schimbi ceea ce nu este bine. Sinceritatea cu noi înşine este baza de la care
trebuie să pornim. Apoi sinceritatea cu cei din jur. Însă să fii sincer nu presupune
să spui tot ce îţi trece prin minte, tot ce simţi, să te manifeşti cum îţi vine.
Autocontrolul este o calitate care trebuie să meargă mână în mână ci sinceritatea.
Discernământul trebuie de asemenea să o însoţească, tactul, grija pentru ceilalţi.
Există un bun-simţ al sincerităţii şi bune maniere legate de ea.

Este o realitate că adevărul doare; doare pentru că nu este comod pentru nimeni să
audă lucruri neplăcute despre sine, despre cei dragi, despre situaţii în care se află.
Nu esate plăcut să iasă la iveală lucruri ascunse îndelung cu multă grijă. Dar,
tocmai pentru că ştim cât ne doare pe noi înşine adevărul, ar trebui să fim atenţi
cum îl spunem celorlalţi! Delicat, cu preocupare şi respect pentru sentimentele lor!
Dacă lipsa de sinceritate poate să aibă rezultate dezastruoase, în aceeaşi măsură,
sinceritatea fără discernământ poate să producă daune. Aşadar, când trebuie să
spunem un adevăr neplăcut, putem încerca să îl „îndulcim” rostind mai întâi
cuvinte de apreciere, putem să alegem momentul potrivit,cuvintele potrivite, locul
potrivit pentru a-l spune. Nu poţi, nu este permis, pur şi simplu să îi arunci în faţă
cuiva adevăruri neplăcute despre sine. Sunt şanse foarte mari ca acea persoană să
te antipatizeze mai apoi, să pierzi definitiv relaţia cu ea. Să spunem şi că doar
atunci când eşti într-o relaţie de prietenie apropiată cu o persoană poţi să rosteşti
adevăruri neplăcute despre sine( delicat însă). Este lipsă de bun-simţ să spui cuiva
eşti aşa şi aşa, să îi pui pe tapet defectele.

Sunt unii care nu ţin cont decât de ei înşişi şi, fără să îşi dea seama, arată aceasta
când afirmă: „Domnule, eu sunt sincer, întotdeauna spun ce gândesc.”  Să spui
oricând, oricui, fără discernământ tot ce gândeşti este lipsă de bune maniere.

Pentru a avea relaţii bune cu cei din jur trebuie să fim pregătiţi să dăm dovadă de
sinceritate dar, cu măsură şi bun-simţ! Asta nicidecum nu este duplicitate!

Sinceritatea nu înseamnă să vorbeşti oricui despre defectele tale, despre problemele

tale, despre aspectele intime ale vieţii tale sub pretextul: „Cine mă place, mă place
aşa cum sunt!”. Există lucruri despre care se vorbeşte şi lucruri despre care nu se
vorbeşte, lucruri care se spun şi lucruri care nu se spun. Alegerea în acest sens ar
trebui să ne-o dicteze tot bunul-simţ. O atitudine echilibrată se referă la a nu ne
pune măşti încercând din răsputeri să părem ce nu suntem dar nici să dezvăluim ce
nu ar trebui despre noi. Sinceritatea presupune o anume vulnerabilitate tradusă prin
a permite celorlalţi să ne descopere aşa cum suntem, cu plusuri şi minusuri,
imperfecţi dar perfectibili!

Poveste parfumată. Parfumul sincerităţii

Prietenilor trebuie să le ceri sinceritate. Asta dacă îi ai, pentru că sunt tot mai rari,
ca o specie pe cale de dispariţie. Mă bucur că mai am câţiva prieteni, care mi-au
rămas prieteni aproape indiferent de căile pe care le-am urmat fiecare.

Să vedem cum apare sinceritatea în câteva citate celebre:

1.Sinceritatea este o deschidere a inimii. Ea se găsește la foarte puțini oameni și

aceea pe care o vedem de obicei nu este decât o dibace ascundere, spre a ne
atrage încrederea celorlalți. (Francois de la Rochefoucauld)
2.Un fel de delicatete morala ne impiedica sa exprimam sentimentele prea
profunde si pe care le consideram foarte firesti. ( Marcel Proust)
3.Sinceritatea este un dar rar in arta, mult mai rar decat indraznim sa marturisim.
(Romain Rolland)
4.Sinceritatea absoluta este o dorinta, si cine crede ca o are intreaga este
nesincer.( Mircea Florian)
5.Sinceritatea in arta e o insusire suprema. In ultima analiza, ea mi se pare chiar
conditia unica a poeziei lirice… Nu oricine insa poate fi sincer in versuri. Citat de
George Toparceanu
6.Este foarte greu să fii sincer când ești inteligent. La fel este să fii cinstit când
ești foarte ambițios. (Fernando Pessoa)
7.Este foarte periculos sa fii sincer in conditiile in care nu esti si prost. (George
Bernard Shaw).
8.Când cineva mă inştiinţează ca vrea sa fie sincer cu mine, ma gânedsc
întotdeauna că ori va relata vreun episod personal, interesant doar pentru el, sau
îmi va comunica vreo grosolănie.( Jose Ortega y Gasset).
9.Nu-mi place adevarul sa mi-l masor cu cotul. Vreau steaua cum se vede si rasul
sincer, totul. ( Victor Hugo)
Este cu neputință să fii sincer cu ceilalți până nu vei fi învățat să fii cu tine însuți.
(Maurice Maeterlinck)
10. Femeia care isi dezvaluie varsta, fie este prea tanara pentru a putea pierde
ceva, fie este prea batrana pentru a putea castiga ceva. (Proverb chinezesc)

Când povesteşti despre sinceritate, o simţi parcă abstract, ca pe o noţiune şi atât.

Când trăieşti sinceritatea, e altceva. NU! Nu cred în cei care afirmă:”Nu am nimic
de ascuns!” Uite că nu cred, dimpotrivă, i-am descoperit ca fiind printre cei mai
ipocriţi, mai puţin sinceri, mai prefăcuţi. Lasă-i pe ceilalţi s-o spună, vei vedea că
nu se va încumeta nimeni. E dreptul omului să nu spună chiar tot despre el, despre
familie sau despre oamenii care i-au încredinţat ceva din ei, poate secrete, poate
doar mărturisiri. Le-ar trăda încrederea. Vezi, vezi că ai ceva de ascuns?! Asta dacă
nu eşti gură spartă.  Exprimarea e dură, dar vorbim despre sinceritate azi. Şi tot aici
am pus degetarul pe buba celor care susţin că nu au nimic de ascuns. Există
adevăruri  care pot să afecteze imaginea unui om bun, în esenţă, o imagine pe care,
prin comportament şi muncă, şi-a creat-o atât faţă de cei pe care îi respectă, pentru
a fi respectat la rându-i, cât şi faţă de el însuşi.
“Nu vă cred atunci când afirmaţi că nu vă plac complimentele. Sunteţi printre cei
avizi de ele dacă afirmaţi asta.” (Estee Lauder)  Şi nu e un păcat. Doar că trebuie să
fiţi deosebiţi ca să le meritaţi. Nu pot uita cum ne îndemna profesoara de
compoziţie plastică, doamna Doina Hordovan, în facultate:  “Să vă apucaţi de
muncit, să fiţi ocupaţi, să nu pierdeţi vremea.  Rezultatul muncii voastre va fi
complimentat. Complimentele mele se scriu cu “z” de la zece!”

Îmi amintesc o întrebare pe care i-am pus-o mamei mele după ce-am citit Tess
D’Urberville. Suna cam aşa: de ce a trebuit să-i spună adevărul?…au murit
oameni, iar ea  a fost condamnată la moarte. ..“ Mama mi-a răspuns, aproximativ,
că “suferise cam mult, cred că era obosită de viaţă. Era o lume în care femeile nu
aveau voie să greşească, iar dacă o făceau, adesea  fără voia lor, fie se fereau de
mărtursiri, pentru a nu ajunge la marginea societăţii, fie plăteau aspru. O societate
bolnavă, care merita din plin să fie minţită pentru că înşela, la rându-i”. A fost
destin, a fost mărturisire, a fost speranţă. Staţi, nu săriţi, nu iau apărarea nimănui,
îmi aminteam de revolta mea, ca adolescentă, în faţa unei decizii care a costat alte
vieţi. Cât preţ punem pe viaţă, aşadar?
Nu admit să fiu minţită în faţă atunci când mi se poate spune adevărul, iar dacă nu
se poate altfel, prefer tăcerea, minciunii. La rându-mi, dacă nu pot să fiu sinceră pe
deplin, pentru a nu leza inutil,  prefer tăcerea, îndepăratare fără explicaţii inutile,
distanţarea. Există şi cazuri în care mi se cere părerea şi atunci prefer să spun ce
nu-mi place: atenţie, nu afirm că nu e bine sau că nu e frumos cutare lucru (de
exemplu, cum scrie cineva), ci că nu-mi place. Sesizaţi nuanţa!
Prefer lipsa comunicării, unei relaţii nesincere, bolnave, ipocrite şi nefolositoare. 
Ai două mâini, munceşte, ai cap, învaţă, ai familie, creşte un copil sau mai mulţi, ai
inimă, iubeşte! Şi nu vei mai avea timp să invidiezi! Şi nici să minţi.
“Exagerarea este periculoasă în toate cazurile…distruge sinceritatea.” (Marcus
Tullius Cicero).
Sinceritatea  are un parfum aparte şi pot să-l asociez cu mireasma unei dimineţi de
martie, când ziua e deja mai lungă, când Primăvara stă la pândă, când nopţile prea
lungi au luat-o la sănătoasa, pentru a dezveli chipurile şi trupurile care s-au ferit, în
întuneric şi pe sub pilote grele, să se arate. Acesta este, poate, parfumul sincerităţii:
de ghiocei, de sol reavăn, de verde crud şi de  ram înflorit. De zi luminoasă şi soare
tot mai generos. Sinceritatea e luminoasă şi cel mai luminos parfum cred că e al
primăverii timpurii, tinere, când totul revine la viaţă.

L’Air du temps de Nina Ricci, un parfum- simbol al păcii, al libertăţii, al

primăverii omenirii, care a însemnat ieşirea din ororile războiului. Un parfum care
îndeamnă la sinceritate prin mireasma şi simbolul pe care îl reprezintă. O bucurie
cu aluzii pacifiste, departe de bârfă, departe de minciuni sfruntate, departe de tot ce
ar putea însemna război. Dacă oamenii ar înţelege să se oprească din lupte inutile,
viaţa ar fi mult mai bună. Să fim cât putem de  S I N C E R I şi să admitem că e
mai bine să nu ai treabă cu nimeni, iar decât “să umbli să faci rău, mai bine umblă
să faci bine şi vezi-ţi de ograda ta”,  cum spunea buna mea bunică.