Diabetul Zaharat

Diabetul zaharat este o boală de metabolism cu evoluţie cronică, determinată genetic sau
dobândită, caracterizată prin perturbarea metabolismului glucidic, însoţită sau urmată de
perturbarea metabolismului lipidic, protidic şi mineral şi care se datoreşte insuficienţei absolute
sau relative de insulina în organism.

Câteva probleme fundamentale în diabetul zaharat

- diabetul zaharat poate exista fără ca bolnavul să acuze vreo tulburare.
- diabetul nu poate fi infirmat, atunci când glicemia este normală dimineaţa înainte de a mânca.
- este foarte important ca diabeticul să fie descoperit într-un stadiu cât mai incipient. Aceasta
presupune efortul de a fi căutat la persoane care prezintă riscul de a deveni diabetice: obezii,
femeile care au născut copii de 4kg sau peste, bolnavii care au avut un accident ischemic,
vascular, cerebral, sau cardiac, sau care prezintă litiază biliară. În aceste cazuri trebuie să se facă
proba de încărcare cu glucoza.
- tratamentul diabeticului este bun numai atunci când bolnavul cooperează şi îl respectă. Aceasta
presupune ca bolnavul să fie instruit şi să aibă cunoştinţe solide despre boala sa.
- orice medicament antidiabetic nu are nici o valoare fără respectarea regimului.
- un diabetic este bine tratat, când are o stare generală bună, când are o glicemie pe nemâncate de
120-130mg%, o glicemie în orice moment al zilei care să nu depăşească 160-170mg%, când nu
are glicozurie şi cetonurie, şi când greutatea este apropiată de cea ideală.

Etiologia diabetului zaharat

- Ereditatea (transmiterea defectului genetic), deţine un rol important, 35-45% din bolnavi având
această etiologie. Se recunoaşte o transmisie ereditară fără a se cunoaşte precis modul de
transmitere. Adeseori se găsesc printre rudele bolnavului cu diabet, persoane care au suferit de
aceeaşi boală (părinţi, unchi, bunici, fraţi, etc).
- Alimentaţia. Este aproape unanim acceptat în geneza diabetului zaharat, rolul consumului
exagerat de zahăr şi dulciuri concentrate. Boala se observă frecvent la cofetari şi în ţări cu
consum mare de zaharuri (Anglia, Cuba). Totuşi rolul cel mai important il are factorul
supraalimentatie, indiferent de natura alimentelor, în consecinţă obezitatea.
- Profesiunea şi mediul. Profesiunile cele mai afectate sunt cele de bucătar, cofetar, ospătar etc.
Sunt predispuşi şi cei cu ocupaţii sedentare şi cu solicitări nervoase exagerate (intelectuali,
manageri, tehnicieni, oameni cu funcţii de răspundere etc). De aceea diabetul este mai frecvent
întâlnit în mediul urban şi la bărbaţi.
- Vârsta. În 80% din cazuri, boala apare după 40-45 ani, iar la copii la vârsta pubertăţii.
- Inflamaţiile pancreasului (pancreatita acută hemoragică, pancreatite cronice) şi intervenţiile
chirurgicale pe pancreas.
- Infecţiile în special virozele (Picornovirusuri, Virus Coxsakaie 4). Virozele ar acţiona printr-un
proces autoimun. Sunt mai frecvente la copil. Au mai fost incriminate hepatita epidemică şi
parotidita urliană.
- unele leziuni ale sistemului nervos, unele traume psihice puternice, diureticele tiazidice,
anticoncepţionalele, alcoolismul, fumatul şi mai ales ateroscleroza pancreasului (rol foarte
important în diabetul senil).
 Clasificarea diabetului zaharat
Se deosebesc două forme clinice:
- Diabetul zaharat insulino dependent, tip I, în care secreţia de insulina este absentă. Se
întâlneşte mai ales la copii şi tineri şi mai rar la bătrâni peste 65-70 ani. Contribuie următorii
factori etiologici: ereditatea, afecţiunile virale, stressul etc.
- Diabetul zaharat insulino independent,tipII. Nu necesită insulina pentru echilibrare. Apare
după 40 de ani, dar uneori şi la vârste mai tinere.

Evolutia stadiala a diabetului zaharat

Diabetul zaharat caracterizat prin hiperglicemie şi glicozurie, poliurie, polidipsie,
polifagie şi scadere în greutate este un stadiu foarte avansat al bolii. De aceea se apreciază
necesitatea prezentării celor patru stadii din evoluţia diabetului.
- prediabetul sau diabetul potenţial (stadiul I), care se poate lua în discuţie când ambii părinţi
sunt diabetici, sau când un părinte şi două rude apropiate sunt diabetice sau în sfârşit când un
părinte şi o rudă apropiată sunt diabetici. Tot în acest stadiu se înscriu mamele care nasc copii cu
o greutate peste 4,5kg, care nasc feţi morţi, sau care mor la câteva zile după naştere. Se mai
încadrează în acest stadiu femeile care au prezentat la una sau mai multe sarcini, glicozurie sau
toxemie gravidică şi bineînţeles obezii.
- diabetul latent (stadiul II). Bolnavul nu prezintă nici un semn, dar proba hiperglicemiei
provocate, după ce s-a adăugat o cantitate de cortizon, are un aspect patologic.
- diabetul chimic (stadiul III) în care curba hiperglicemiei provocate evidenţiază boala.
- diabetul zaharat clinic manifest (stadiul IV), este forma clasică care prezintă simptomele
patognomonice descrise mai sus.

Simptomatologie
Triada clasică (poliurie, polidipsie, polifagie), este o manifestare tardivă şi apare numai în
25-35% din cazuri. În stadiul iniţial nu apar aceste simtome, sau nici un alt simptom. De aceea
trebuie subliniat că o glicemie normală nu exclude diabetul. Este nevoie pentru diagnostic de
proba hiperglicemiei provocate. Această probă se face prin administrare orală a 450g de glucoza
pe 1m2 suprafaţă corporală, dizolvată în 300 ml apă. O glicemie pe nemâncate peste 120mg%,
sau peste 160mg% la o oră şi de peste 130mg% la 2 ore, impune diagnosticul de diabet zaharat la
indivizii până la 45 de ani. După această vârstă valorile glicemiei sunt mai ridicate. După alţi
autori proba hiperglicemiei provocate se poate face şi în felul următor. Trei zile înainte se
consumă alimente la discreţie, timp de 12 ore se ţine post, şi ,începând cu ora 8 seara, bolnavul
nu mai mănâncă. Dimineaţa se recoltează sange venos pe anticoagulant pentru dozarea glicemiei
a jeun şi apoi se bea în 5 minute 300ml apă, în care s-au dizolvat 75g glucoza pulbere
(concentratie de 25%). Se recoltează apoi sânge la o oră şi la 2 ore. Pentru diabet pledează
valorile glicemiei prezentate mai sus.

DIABETUL ZAHARAT DE TIP I (INSULINO DEPENDENT)

Se echilibrează numai cu insulina. Apare la 15-20% dintre diabetici, în special sub 40 de
ani, slabi (poate apărea şi după 40 de ani). Debutul este de obicei brutal. Poate apărea şi la copil
(diabet juvenil), la adolescent, dar şi la vârstnici peste 60-65 de ani, (diabet senil). Cauzele mai
frecvente sunt ereditatea şi infecţiile virale. Debutează uneori prin comă, alteori prin slăbire
progresivă, apetit exagerat, sete intensă cu ingestie exagerată de lichide şi eliminare de urină
mult crescută (până la 15-20litri/zi). Pierderea în greutate variază de la 5-6kg la 20-30kg în timp
relativ scurt. Se asociază astenia fizică şi psihică, anxietatea etc. Bioumoral apare hiperglicemia
şi glicozuria, iar corpii cetonici sunt prezenţi în sânge şi urină.

DIABETUL ZAHARAT DE TIP II, (INSULINO INDEPENDENT)

Este forma cea mai frecventă (60-70%). Apare după 40 de ani, mai ales la persoane
obeze. Debutul este insidios şi evoluţia este progresivă. Tabloul clinic nu este zgomotos. Uneori
este imposibil de stabilit precoce diagnosticul. Alteori, diagnosticul este stabilit întâmplător, sau
datorită unor complicaţii (prurit vulvar, balanită, astenie genitală, tulburări menstruale, eczemă
sau piodermite etc). Frecvent diagnosticul este revelat de complicaţii grave (arterită cu sau fără
gangrena, afecţiuni coronariene, accidente vasculare cerebrale, afecţiuni oculare, renale etc).
Aceasta se datoreşte acţiunii îndelungate a hiperglicemiei asupra vaselor şi organelor. În general
este vorba despre un bolnav obez, care mănâncă mult, care se ştie gras de ani de zile. Tabloul de
laborator arată hiperglicemie şi uneori glicozurie. Între starea brutală de debut şi modul insidios
de evoluţie, apar multe tulburări care pot atrage atenţia: astenie, apetit capricios, polidipsie,
slăbire nemotivată. Manifestările descrise sunt de obicei semne tardive. Tot în tipul II se înscrie
şi diabetul iatrogen. Acesta apare după tratament prelungit cu cortizon, sau după diuretice
tiazidice (Nefrix). De obicei formele iatrogene sunt tranzitorii. Din cele prezentate mai sus reiese
obligativitatea efectuării probei hiperglicemiei provocate în orice suspiciune de diabet zaharat.

Complicatii produse de diabetul zaharat

Complicatiile bolii duc anual la decesul a 3,2 milioane de oameni pe intregul glob, fiind
in acelas timp una din principalele cauze de handicap in lume. Dintre complicatiile cronice ale
diabetului zaharat tratat necorespunzator mentionam: retinopatia diabetica ce poate conduce in
final la cecitate, neuropatia diabetica si afectiuni vasculare datorate diabetului ce duc in final la
amputatii de membre inferioare, infarct miocardic, accident vascular cerebral, sau nefropatia
diabetica a carei evolutie merge catre insuficienta renala cronica si dializa.

Principii generale ale tratamentului dietetic

- bolnavul trebuie să-şi cunoască bine regimul parte şi să-1 respecte intocmai.
- bolnavul trebuie să fie bine instruit asupra conţinutului glucidic al alimentelor. El trebuie să
cunoască cele trei grupe mai importante de alimente:
- alimente care nu conţin glucide, sau care conţin cantităţi reduse, încât pot fi consumate
fără restricţie
- alimente bogate în glucide, care sunt interzise diabeticului
- alimente cu glucide în cantităţi moderate, care pot fi consumate, dar numai în cantităţile
stabilite de medic şi numai cu cântarul
- cantitatea de glucide consumate zilnic va fi cât mai apropiată de aceea a individului normal,
ţinându-se seama de munca depusă, vârstă şi sex
- raţia calorică va corespunde necesarului caloric al organismului, în raport cu vârsta, sexul,
stările fiziologice şi munca prestată
- se vor exclude glucidele concentrate: zahăr, produse zaharoase, făinoase etc.
- din alimentaţie nu trebuie să lipsească proteinele animale cu mare valoare biologică (lapte,
carne, brânzeturi, ouă, peşte), şi lipidele vegetale (uleiuri vegetale)
- pâinea va fi împărţită pe felii şi pe mese, cât mai exact

- mesele se vor repartiza la ore cât mai precise (dimineaţa, ora 11, prânz, ora 17 şi seara). Ultima
masă va fi servită la ora 22, sub forma unei mici gustări
- din alimente să nu lipsească fibrele, deoarece celulozicele, din legume, fructe, cereale, chiar
leguminoase uscate, scad glicemia şi previn cancerul de colon.

Rolul efortului fizic in diabetul zaharat

Efortul fizic este o componentă importantă a tratamentului diabetului, alături de regim şi
medicaţie. Efortul fizic acţionează crescând în principal utilizarea periferică a glucozei, scade
necesarul de insulina, scade trigliceridele şi colesterolul circulant, creşte capacitatea de efort,
scade greutatea, ameliorează funcţia respiratorie şi cardiovasculară, reduce stările depresive. Nu
se recomandă exerciţii fizice grele. Exerciţiul fizic moderat se realizează prin plimbări, alergări,
înot, călărit etc. Solicitările fizice uşoare ca statul în picioare, îmbrăcatul, desbrăcatul, scrisul,
cusutul etc, nu pune probleme. Un exerciţiu fizic chiar moderat, datorită efectului său
hipoglicemiant, necesită ca bolnavul să ia cu el 10-20g glucide pentru prevenirea hipoglicemiei.
Este bine ca diabeticul să folosească în aceste împrejurări, glucide uşor absorbabile şi să practice
exerciţiile fizice după masă. Exerciţiile fizice sunt cu atât mai necesare, cu cât combat şi
sedentarismul, sau obezitatea când e cazul, factori favorizanţi ai aterosclerozei. Vârstnicii trebuie
să evite exerciţiile fizice obositoare, dar mişcările, plimbările, diferite îndeletniciri sunt
indispensabile.

Tratamentul cu insulina
Pentru diabeticul de tip I, insulinodependent, insulina este indispensabilă. Se
administrează subcutanat şi în cazuri cu totul speciale i.v. (come diabetice). Există insuline cu
acţiune rapidă şi insuline cu acţiune lentă. Dintre cele cu acţiune rapidă se foloseşte în principal
insulina obişnuită, cristalină sau ordinară. Tot cu acţiune rapidă, este insulina Actropid, care nu
da rezistenţă, nu da reacţii alergice şi este mai bine suportată. Pe cale subcutanată, activitatea
hipoglicemiantă începe cam la 20-30 minute de la injectare şi dispare în 6-7 ore. Pe cale i.v.
începe imediat şi dispare în 90 de minute. Ca regulă generală, bolnavul îşi va injecta singur
insulina, de 2 sau 3 ori pe zi, cu 15 minute înaintea fiecărei mese principale (dimineaţa, prânz şi
seara). Flacoanele de insulina se păstrează tot timpul la frigider şi la loc uscat, înainte de
administrare, flaconul este încălzit la temperatura camerei şi se agită până se omogenizează.

Tratamentul cu antidiabetice orale

Se foloseşte în diabetul zaharat tip II (insulino independent). Sunt folosite fie sulfamide
hipoglicemiante, fie biguanide.
1. Sulfamide hipoglicemiante: Tolbutamida, Clorpropamida, Tolazamida, Glibenclamida,
Gliclazida, Glimepirida etc. Contraindicaţii: diabetul zaharat tip I, cetoacidoza, sarcina la o
diabetică, diabeticul operat pre şi post operator până în faza de convalescenţă, diabet asociat cu
hipotiroidism, insuficienţă ovariană, insuficienţă hepatică şi renală, complicaţii infecţioase, de
nutriţie şi alergie. Efecte secundare: hipoglicemii mai ales la bătrâni cu insuficienţă renală,
leucopenie, reacţii alergice (urticarie, eczeme, hipotiroidism, hipersecreţie gastrică).
2. Biguanidele: Meguan, Glucofageul. Biguanidele acţionează hipoglicemiant, crescând
utilizarea periferică a glucozei şi scăzând resorbţia intestinală. Acţionează când există insulina în
circulaţie (proprie sau introdusă). Sunt întrebuinţate şi în combaterea obezităţii, deoarece scad
pofta de mâncare şi grăsimile circulante. Indicaţia lor specială este la diabeticii obezi.
Biguanidele se pot asocia şi tratamentului cu insulina sau cu sulfamide. Sunt contraindicate în
acitocetoză, comă diabetică, complicaţii infecţioase, intervenţii chirurgicale, sarcină, boli de ficat
sau rinichi, intoleranţă digestivă, denutriţie. Ca efecte secundare pot apare: tulburări
gastrointestinale (inapetenţă, greţuri, diaree, dureri epigastrice), creşterea uşoară a tensiunii
arteriale etc.