Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Sistemul
respirator
Căile Organele
respiratorii respiratorii
Cavitatea Laringele
nazală Traheea
Partea nazală Bronhiile
Partea orală Ramificații
a faringelor interpulmona
re
Cavitatea nazală – sunt căptușite cu mucoasa nazală. Aceasta are o foarte bogată rețea de vase cu
rol în încălzirea aerului. Ea produce mucusă care umezește aerul și reține particule străine.
Tunica mucoasă – are funcție de umectare, purificare și încălzirea aerului. Ea este alcătuită din:
Faringele – asigură intersecția căii respiratorii cu cea digestivă, la fel contribuie la conducearea aerului în
laringe. Faringele sunt alcătuite din:
-rinofaringe
-orofaringe
-orificiul laringian
Laringele – contribuie la respirație, asigură protecția căilor respiratorii și de fonație. Sunt alcătuite din:
-vestibulul laringian
-compartimentul interventricular
-cavitatea infraglotică
-conține în peretele său inele cartilaginoase suprapuse care îi oferă elasticitate și flexibitate
-sunt acoperiți de o tunică seroasă formată din pleură viscerală care acoperă plămânii și pleură parietală
care căptușește pereții cutiei toaracice în care se află plămânii.
-lobi
-segmente
-lobuli
-acini
-alveole
Inspirația este un act fiziologic ce constă în deplasarea aerului din mediul extern, prin căile respiratorii,
până în alveole.
Inspirația începe prin declanșarea contracției diafragmului, ce duce la expansiunea spațiului
intrapulmonar și creșterea presiunii negative în conformitate cu legea lui Boyle. Această presiune
negativă creează un flux de aer datorită diferenței de presiune dintre atmosferă și alveole. Aerul
pătrunde fie prin gură, fie prin nas spre faringe, trece prin laringe, trahea șibronhii pentru a ajunge
în alveolă.
Alți mușchi care pot fi implicați în procesul inspirației sunt:
Expirația este considerată un act fiziologic pasiv, efect al creșterii presiunii intra-alveolare, cu 2–4 mm
Hg peste cea atmosferică, sub influența revenirii cutiei toracice la volumul inițial, în urma încetării
acțiunii mușchilor inspiratori. Expirația normală are și o componență activă, în sensul participării
mușchilor intercostali interni la coborârea coastelor. Expirația poate fi împinsă mai departe, adică
forțată, sub acțiunea mușchilor abdominali. Volumul inițial al plamânului se restabilește în cursul
expirației, pe seama țesutului său elastic. Mișcările de inspirație și expirație se succedă în mod ritmic,
fără pauză, inspirația fiind mai scurtă decât expirația (raport 1/2).