În istoria europeană, Evul Mediu (epoca mijlocie) a fost perioada dintre antichitate și epoca modernă.

Perioada medievală este subdivizată în trei perioade: evul mediu timpuriu, evul mediu mijlociu și evul
mediu târziu. La nivel global, mai este denumit și perioada post-clasică.

Depinzând de continent, această epocă a început în anii 200-600, și s-a încheiat în 1500-1700.
Civilizații clasice majore ca Regatul Han, Imperiul Roman de Apus, Imperiul Gupta și Imperiul Sassanid
au căzut în secolele III-VII. Epoca s-a caracterizat prin invazii din Asia Centrală, dezvoltarea a trei mari
religii: Creștinismul, Islamul și Budismul, precum și amploarea contactelor comerciale și militare
dintre civilizații.

În Europa, declinul Imperiului Roman, dezurbanizarea și depopularea, precum și scăderea

nivelului de trai a dus la conceptul de "Epoca întunecată", deși în estul Mediteranei, Imperiul
Bizantin a prosperat până în 1204. De asemenea, califatele islamice și China au înflorit pe plan
cultural și economic.
În Europa, depopularea, dezurbanizarea, invaziile și migrațiile populațiilor, începute în
antichitatea târzie, au continuat pe parcursul evului mediu mijlociu. Invadatorii barbari, incluzând
populații germanice variate, au format noi regate pe teritoriile fostului Imperiu Roman de Apus. În
secolul al VII-lea, nordul Africii și Orientul Mijlociu, ce fuseseră cândva teritorii ale Imperiului
Roman de Est au ajuns sub stăpânirea Califatului, un imperiu islamic, fiind cucerite de succesorii
lui Mahomed. Deși s-au desfășurat schimbări substanțiale în societate și structurile politice,
ruptura dintre antichitate și evul mediu n-a fost completă. Imperiul Bizantin a supraviețuit și s-a
menținut ca o putere majoră. Legea imperială, Codul lui Iustinian, a fost redescoperit în nordul
Italiei în 1070, fiind admirat pe parcursul epocii. În vest, multe regate au încorporat vechile
instituții romane. Mănăstirile au fost fondate în timpul campaniilor de misionarism creștin
desfășurate în teritoriile păgâne ale Europei.
Francii, sub dinastia Carolingiană, au pus bazele unui imperiu în vestul Europei, devenind o
putere majoră. Imperiul Carolingian, în secolele VIII-IX, a fost sucombat de presiunile războaielor
interne civile combinate cu invaziile externe ale vikingilor din nord, maghiarilor din est, și
sarazinilor din sud.
De-a lungul Evului Mediu Mijlociu, care a început după anul 1000, populația Europei a crescut de
pe urma inovațiilor tehnice și agricole ce au dus la lărgirea rutelor comerciale și la înflorirea
economică, precum și la o renaștere urbană treptată. Feudalismul a organizat structurile sociale,
țăranii primind loturi de pământ în schimbul prestării serviciilor de muncă către nobili, cavalerii și
nobilii cu staturi sociale joase prestau servicii militare către nobilii cei mai bogați în schimbul
terenurilor și statuturilor sociale.
Cruciadele, începute din 1095, ce erau inițial pelerinaje , au devenit expediții militaro-religioase
organizate de puterile europene creștine pentru a recăpăta controlul asupra "Țării Sfinte" aflate
sub stăpânire musulmană.
Regii au devenit capii regatelor centralizate, reducând infracțiunile și violența, însă idealul de
unitate creștină era din ce în ce mai imposibil de realizat. Viața intelectuală a fost marcată de
scolasticism, filosofia ce empatiza credința cu rațiunea, ceea ce a permis fondarea universităților.
Europa se afla sub controlul instituțiilor feudale și ecleziastice. Arta și arhitectura erau
caracterizate de teme creștine.
În Asia, expansiunea islamică a generat un nou imperiu și civilizație cu contacte comerciale cu
Asia, Africa și Europa, precum și la avansarea științei și culturii. Estul Asiei a experimentat
ascensiunea Chinei imperiale după interregnumul haotic al celor șase dinastii, stabilind dinastii
prospere ce au influențat Coreea, Vietnam și Japonia. Religii ca Budismul și neo-confugianismul
s-au răspândit. Praful de pușcă a fost dezvoltat de chinezi și s-a răspândit rapid în întreagă lume.
Imperiul Mongol a afectat o mare parte a Europei și Asiei. Mongolii, deși au cucerit zone întinse,
au comis genociduri și au provocat accelerarea răspândirii marii ciume, au creat noi rute dintre
cele două continente. În "Lumea Nouă" s-au dezvoltat și au prosperat civilizații ca Maya, Imperiul
Aztec și Imperiul Incaș, neatinse și izolate de problemele lumii vechi, dar aflate într-un stadiu
primitiv de dezvoltare în privința tehnicii.
Filosofia lui Thomas Aquino, Petrarca, Zhu Xi și Kabir, codul lui Iustinian, matematica
lui Fibonacci, Oresme și Al-Khwarizmi, picturile lui Giotto, Behzad și Dong Yuan, poeziile
lui Dante, Li Bai, Ruba'i și Chaucer, istoriografia lui Leonardo Bruni și Ibn Khaldun, călătoriile
lui Marco Polo și Ibn Battuta, și arhitectura gotică a catedralelor precum Chartres sau minuni
arhitectonice ca Mezuita, Angkor Wat sau Machu Picchu au fost realizările remarcabile ale
acestei perioade.

Etimologie
În cadrul istoriei europene, Evul Mediu este una dintre cele trei epoci majore: Antichitatea clasică,
Evul Mediu și Epoca modernă.
Scriitorii medievali au divizat istoria în perioade ca "cele șase epoci" sau "cele patru imperii",
considerând că în timpul lor avea să vină sfârșitul lumii. Când fac referire la timpurile lor, ei le
denumesc ca fiind "moderne".
În 1330, umanistul și poetul Petrarca a denumit perioada pre-creștină ca fiind "antiqua" (antică),
iar perioada creștină a denumit-o "nova' (nouă). Leonardo Bruni a fost primul istoric care a folosit
periodizarea tripartită în "Istoria Florentinilor". Bruni și alți istorici târzii au argumentat că Italia a
traversat o perioada de revigorare din timpurile lui Petrarca, și de aceea au adăugat o a treia
epocǎ.
Termenul de "Evul Mediu" a apărut în latină în 1469 ca "media tempestas" sau "perioada
mijlocie". Au existat și alți termeni timpurii că " medium aevum"-perioada mijlocie în 1604, și ca
"media saecula"-perioadele mijlocii în 1625. Termenul alternativ "medieval" a derivat din "medium
aevum". Periodizarea tripartită a devenit un standard după istoricul german Cristoph Cellarius
care a divizat istoria în trei epoci: Antichitatea, Evul Mediu și Epoca Modernă.