Sunteți pe pagina 1din 3

Alimentatia

Alimentaţia omului reprezintă unul dintre stâlpii fundamentali a construcţiei


sale.  Sănătatea şi echilibrul fiecăruia, se află în corelaţie directă cu hrana.
Deprinderea unei alimentaţii adecvate, aduce, împreună cu alte elemente
corecte de comportament, o viaţă sănătoasă. În ceea ce priveşte actul
hrănirii, nu este important doar ce mâncăm, ci şi cât, când şi cum ne
alimentăm.
După cum se ştie, nu numai hrana nesănătoasă dăunează corpului uman, ci şi
un mod de hrănire necorespunzător, derivat din deprinderea
unui comportament alimentar greşit.
Organismul omului se menţine cu atât mai sănătos cu cât alimentaţia este mai
echilibrată. O alimentaţie diversificată, individualizată (după modul de viaţă,
sex, efort, starea de sănătate), corect compusă din punct de vedere  caloric şi
care respectă raportul optim dintre substanţele principale
(glucide, proteine, lipide, fibre vegetale), poate fi considerată a fi alimentaţie
echilibrată. Acest tip sănătos de hrănire presupune moderaţie în toate
privinţele.  
Alcoolul
De cele mai multe ori consumarea de bauturi alcoolice nu cauzeaza probleme dar consumarea lor
peste limita poate fi daunatoare. Cel mai important este sa stim sa delimitam pana unde merg
beneficiile si unde intervin riscurile. 
Conform unor studii, barbatii nu ar trebui sa consume zilnic mai mult de 3-4 unitati de alcool iar
femeile 2-3 ( o unitate de alcool reprezentand 10 ml de alcool pur). Dupa un episod de consum
excesiv de alcool, se recomanda abtinerea de la consum cel putin 48 de ore pentru a permite
organismului sa isi revina.
Alcoolul incetineste functionalitatea sistemului nervos central; alcoolul blocheaza o parte din
mesajele care ar trebui sa ajunga la creier alterand astfel perceptiile, emotiile, miscare, vederea si
auzul persoanei. 
In cantitati moderate alocoolul poate ajuta persoana sa fie mai relaxata. In cantitati mai mare
alcoolul provoaca modificari majore la nivelul creierului astfel rezultand intoxicatia. Pesoanele care
au abuzat de alcool isi vor pierde concentrarea, abilitatea de a se exprima coerent sau de a-si
mentine echilibrul; vor fi dezorientati si confuzi. In functie de persoana, intoxicatia poate face
consumatorul extrem de prietenos si vorbaret sau foarte agresiv si nervos. Viteza de reactie este
diminuata dramatic, motiv pentru care este interzisa conducerea autovehiculelor dupa
consumarea de bauturi alcoolice. 
Cand sunt consumate cantitati foarte mari de alcool intr-o perioada de timp scurta poate rezulta
intoxicatia cu alcool. Intoxicatia cu alcool este exact ceea ce spune si denumirea sa: corpul devine
intoxicat cu o cantitate mult prea mare de alcool. Voma violenta este unul din primele semne ale
intoxicarii cu alcool; somnolenta extrema, inconstienta, dificultati in respiratie, glicemie extrem de
scazuta, palpitatii si chiar decesul sunt rezultate ale intoxicarii cu alcool.

Drogurile
 Drogurile sunt substante create artificial de om, fie din plante, fie pe cale chimica. Consumul
periodic de stupefiante duce la aparitia tulburarilor respiratorii si a constipatiei, scaderea in
greutate, iar la femei apare menstruatia neregulata. Din punct de vedere psihic pot aparea:
anxietate, schimbari ale starii de spirit, paranoia, oboseala extrema, iritabilitate, depresie si
insomnie grava, somn agitat si neodihnitor. Toxicomanii sfarsesc de regula prin sinucidere,
supradoza, infarcte miocardice, accidente vasculare cerebrale, blocaj renal si ciroza hepatica.
Un rol important în preintampinarea consumului de droguri il au parintii, care trebuie sa-si educe
copiii corespunzator din punct de vedere moral si spiritual, pregatindu-i pentru a face fata
realitatilor dure ale vietii. Atmosfera sanatoasa din familie, dragostea, afectiunea, comunicarea
între parinti si copii, constituie astfel principalul aliat în lupta împotriva acestui flagel. 

Heroina. Este un drog tare care produce puternice stari de euforie. Este extrasa prin metode
chimice din morfina. Oamenii care folosesc heroina sunt supusi unui mare risc de a deveni
dependenti. Vulnerabili la posibilitatea de a consuma heroina sunt persoanele tinere care nu stiu
ce urmari poate avea consumul acestui drog. Heroina este un fel de praf (pudra) si uneori este
combinata cu diferite substante. Se poate si injecta. Efectele acestui drog sunt dramatice. In
primul efectele psihice si faptul ca persoanele dependente vor fi respinse de societate. In al doilea
rand consumatorii de heroina vor avea mari probleme cardiovasculare si respiratorii. Alte efecte:
constipatie, dereglari sexuale sau endocardita. Poate duce insa si la diminuarea vazului, la
pneumonie, la coma si chiar la moarte.
 Cocaina. Este un drog destul de puternic care poate duce rapid la dependenta. Se prezinta sub
forma de pudra cristalina de culoare alba. Poate fi prizata sau, daca este sub forma lichida se
poate injecta. Are un efect rapid asupra organismului, efect ce dureaza pana la 20 de minute. Si
de aici incep marile probleme. Dupa terminarea efectului, consumatorul simte din nou nevoia
acelei stari euforice si doreste o noua doza. Efectele cocainei: nervozitate, depresie, acte
irationale, halucinatii, paranoia, hipertensiune, probleme cardiovasculare, hemoragii cerebrale.
Trebuie sa adaugam ca in cele din urma poate duce la moarte. Pentru 15-20 de minute de euforie
nu merita sa va distrugeti viata. Nu uitati daca ati consumat odata, puteti deveni dependenti si
societatea in care traiti va va respinge ca om.
 Marihuana. Marihuana este amestec verde, maro sau gri din frunzele, tulpinile, semintele si florile
uscate ale canepei si are aspect de tutun verzui taiat foarte fin. La cei ce utilizeaza multa
marihuana, THC-ul poate fi gasit in organism chair dupa saptamani de la incetarea folosirii
drogului. Toate tipurile de marihuana au efect halucinogen de intensitate scazuta, perturband
functiile creierului.

Tutunul
Efectele consumului de tutun asupra sănătății sunt semnificative, depinzând de felul în care
tutunul este consumat (fumat, aspirat, sau mestecat), precum și de cantitățile utilizate.
Principalele efecte ale fumatului de tutun (principala modalitate de consum) sunt mărirea riscului
de cancer la plămâni și de boli cardio-vasculare. Organizația mondială a sănătății a estimat în
2002  că în țările în curs de dezvoltare, 26% din decesele bărbaților și 9% din decesele femeilor
au la origine fumatul. În mod similar, în Statele Unite, Centrul pentru prevenirea și controlul bolilor,
descrie folosirea tutunului drept "cel mai important factor de risc, ce poate fi prevenit, asupra
sănătății locuitorilor țărilor în curs de dezvoltare - o importantă sursă a morții premature de pe
glob.
Fumatul este una din cauzele majore de imbolnavire si mortalitate in intreaga lume, fiind stiut ca
speranta de viata a unui fumator este cu 5 – 20 de ani mai mica, iar aceasta depinde daca se
imbolnaveste sau nu din cauza fumatului.
S-a estimat că fumătorii trăiesc cu 2,5 până la 10 ani mai puțin decât nefumătorii. Aproape
jumătate dintre bărbații care fumează vor muri din cauza unei boli cauzată de fumat.= Bolile
cauzate de tutun omoară aproximativ 438 000 de oameni anual în Statele Unite ale
Americii, aproximativ 1 205 pe zi, ceea ce o face cea mai importantă cauză a a morții care poate fi
eliminată în Statele Unite. Organizația Mondială a Sănătății a făcut o declarație publică prin care
se afirmă că tutunul va ucide un miliard de oameni în acest secol.
Riscul cel mai important al consumului de tutun îl prezintă asupra sistemului cardiovascular, mai
precis fumatul este unul dintre cei mai importanți factori de declanșare a infarctul miocardic (atacul
de cord), boli ale sistemului respirator, precum Bronhopneumonie Obstructivă Cronică și cancer,
în special cancer la plămâni sau cancer la laringe sau gură. Înainte de primul război mondial,
cancerul la plămâni era considerată o maladie foarte rară, cu care marea majoritate a doctorilor nu
ar fi ajuns să o întâlnească în întreaga lor carieră. Odată cu popularizarea fumatului de tutun de
după război, a apărut practic o epidemie de cancer la plămâni.

S-ar putea să vă placă și