Teoria Relaţiilor Internaţionale - Cadru şi instrument de analiză

Sarcina de lucru 1 - Rezumaţi în 5-7 rânduri aspectele specifice ale unei metode de abordare a
relaţiilor internaţionale prezentate anterior.

În fruntea realismului politic, în Statele Unite, se aflau H. Morgenthau, G. Kennan şi H.

Kissinger. Realismul politic merge pe ideea că pacea nu poate fi asigurată, dar poate fi atinsă prin
intermediul unei balanţe a puterii, apărută în procesul de asigurare a securităţii şi apărare a intereselor,
prin alinierea statelor împotriva oricărui stat-naţiune apărut prea puternic.
Respectiv, realismul politic statuează menţinerea unor forţe militare deosebite şi importanţa
naţionalismului. Pentru atingerea interesului național se acceptă parteneriate atât cu puterile
democratice, cât şi cu cele autoritare. În acest context, şcoala realistă este interesată de relaţiile de
putere dintre state fără a conta amprenta ideologică, natura sistemului politic sau economic,
standardele etice ale statelor faţă de proprii cetăţeni sau gradul de moralitate din politica internaţională.

Sarcina de lucru 2 - Argumentaţi în 10-12 rânduri punctele de vedere ale celor două concepţii
referitoare la nivelurile de analiză a relaţiilor internaţionale.

Nivelurile de analiză sunt considerate un instrument analitic acceptat în mare măsură în studiul
relaţiilor internaţionale.
Odată cu publicarea de către Kenneth N. Waltz a cărţii „Omul, statul şi războiul”, în 1959,a
fost inaugurată discuția privind nivelurile de analiză. Însă, conceptual a fost impus de David J. Singer
în 1961, publicat într-un articol. Autorii se axează diferit în acest sens. În timp ce Waltz se referă la
categorii de factori explicativi ai evenimentelor internaţionale (ai războiului, prin excelenţă), ce depind
de oameni, de state și de sistemul internațional, Singer se referă preponderent la diferite tipuri de
entităţi sociale ca obiecte ale unor descrieri, explicaţii sau predicţii, sugerând în articolul său că
diferitele concluzii asupra cauzelor războiului izvorăsc de fapt din distincţii analitice necesare între
explicaţii ale evenimentelor internaţionale construite unele la nivelul statului, altele la cel al sistemului
în ansamblul său. În cele din urmă, există două accepţiuni şi, deasemenea, funcţii ale conceptului
“nivel de analiză”, și anume: 1. Potrivit concepției lui Singer – identificarea, izolarea și analiza unei
entități, pentru a înțelege evenimente, procese, fenomene; 2. Potrivit concepției lui Waltz – localizarea
sursei explicației unui eveniment, fenomen, proces.
Sarcina de lucru 3 - Argumentaţi afirmaţia „statele nu acţionează, ci reacţionează” (un text de 15 – 20
de rânduri).

După cum urmează, Kenneth N. Waltz, susține că “statele nu acționează, ci reacționează”.

Această afirmație explică reacția statelor la presiunea sistemului internațional, alăturându-se nivelului
de analiză sistemic care orientează observația și explicația „din afară în interior”. Sistemul este cel ce
constrânge statele să se comporte într-un anumit mod, indiferent de factorul uman sau de specificul
fiecărui stat în parte. Astfel, sistemul internațional este cauza care determină conduita statelor.
În acest mod statele reacționează,și nu acționează. Explicația o găsim chiar în dicționarul
explicativ, unde “a reacționa” înseamnă a lua atitudine față de o situație/împrejurare din afară, pe
când “a acționa” înseamnă a exercita o influență asupra cuiva. Waltz este de părerea că statele, ca
actori internaționali, nu sunt cei care influențează sistemul internațional în sine, ci dimpotrivă, sistemul
internațional, caracterizat de structuri, reguli și principii, este cel ce reglementează și determină postura
ce și-o au statele, fără a ține cont de atribuțiile și interacțiunile acestora - revenind, statele după Waltz
reacționează.
Finalizând, reacționarea statelor semnifică ținta fiecărui stat de a se apăra în contextul
încercărilor potențiale de atac, contopire, subjugare, influență economică, parvenite din partea altor
state, ca subiecți ai sistemului internațional. În această ordine de idei, scopul supraviețuirii este comun
tuturor statelor, iar regula sistemului internațional îi presează pe toți și determină direct acțiunile
fiecăruia, fără a putea fi schimbată de către vreunul dintre actori.

Test de autoevaluare
1. Primii autori care au conturat diferenţa specifică a disciplinei de Relaţii Internaţionale au fost:
a. Herodot;
b. Adrian Miroiu;
c. E. H. Carr;
d. Hans Morgenthau.
2. Precizaţi care dintre următoarele noţiuni are sfera cea mai largă:
a. Dreptul Internaţional;
b. Ştiinţele Politice;
c. Relațiile Internaţionale;
d. Istoria Relaţiilor Internaţionale.
3. Principalele obiective ale studierii disciplinei de Teoria Relaţiilor Internaţionale sunt:
a. analiza corelaţiei dintre evoluţiile din interiorul noţiunilor şi cele dintre ele, în ambele sensuri;
b. explicarea proceselor vieţii internaţionale şi a dinamicii acesteia;
 c. urmărirea evenimentelor;
d. colectarea datelor;
e. analiza acţiunii la nivel internaţional.
4. Cel care a impus conceptul de „nivel de analiză” a Relaţiilor Internaţionale a fost:

a. Kenneth N. Waltz;

b. Hans Morgenthau;

c. David J. Singer;

d. E. H. Carr.
5. Principalele nivele de analiză luate în considerare de majoritatea autorilor sunt:

a. nivelul individual;

b. birocratic;

c. statal;

d. procesual;

e. sistemic (internaţional; global);

f. sistemic structural;

g. sistemic al interacţiunilor.
6. Principala funcţie a conceptului de „nivel de analiza” în concepţia lui Singer este:

a. identificarea, izolarea şi analiza unei entităţi;

b. localizarea sursei explicaţiei.

7. Principala funcţie a conceptului de „nivel de analiza” în concepţia lui K. Waltz este:

a. identificarea, izolarea şi analiza unei entităţi;

b. localizarea sursei explicaţiei.