Istoria lumii este populată de nenumărate războaie care au pornit din tot atîtea nenumărate motive.

Acest fapt a fost studiat de către mari oameni a trecutului care au încercat sa motiveze cauzele acestor
conflicte si soluțiile de pace la care s-a ajuns. Titlul cărții a fost cel ce m-a făcut curioasă de conținutul
acestei lucrări, sincer nu m-am gîndit ca va fi o carte care se bazează pe o analiză teoretică atît de
profundă. Dar această profunzime este una deosebită, deoarece autorul ajută cititorul să pătrundă în ea,
să se simtă parte din această analiză şi să se gîndească asupra elementelor studiate.

Kenneth N. Walt (8 Iunie 1924 – 12 Mai 2013) a fost unul dintre cei mai mari specialiști în domeniul
relațiilor internaționale și un eminent profesor la Universitatea din Columbia, Universitatea din
California și Berkeley. A fost fondator al neorealismului sau al realismului structural, în teoria relațiilor
internaționale. Din 1987 pînă în 1988 a fost președinte al „American Political Science Association”.

Prima contribuție a autorului în acest domeniu a fost publicarea acestei lucrări, „Omul, statul și
războiul”, care clasifică teoriile cauzelor de război în trei nivele de analiză, sau imagini folosind multe
scrieri a unuia sau a mai multor filosofi în științe politice pentru a sublinia punctele principale a
fiecărei imagini.

„Man, the State and War. A Theoretical Analysis” este al doilea studiu din seria Tropical Studies in
International Relations și a fost publicat pentru prima dată în 1954 la Columbia University Press.

Seria din care lucrarea face parte, prezintă contribuțiile pe care știința din zilele noastre oferă o
înțelegere a relațiilor internaționale moderne.

Kenneth N. Waltz încearcă, în această lucrare, să răspundă la întrebarea: „Unde se pot găsi cauzele
majore ale războiului?”. Pentru a da cititorului un răspuns cît mai acceptabil, autorul face alegerea de a
structura cartea în opt capitole care sunt împărțite la rîndul lor în alte subcapitole. Acestea descriu trei
posibile cauze ale războiului sau imagini cum sunt numite de autor: omul, statul si războiul.

Să începem de la prima cauza analizată de autor: Omul.

Această primă imagine se bazează pe toate acele teorii care au găsit cauzele războiului în natura şi
comportamentul omului.

De cînd este lumea, natura umană a fost văzută imperfectă deoarece:

Libertatea omului a fost limitată de păcatul original care împinge omul să facă rău şi nu bine. Rațiunea
este înlocuită de pasiune . Setea de putere este atît de puternică încît să facă omul să îmbrățișeze
armele. 1X

Deci natura umană este văzută de realiști ca fiind dominată de egoism şi de agresivitate ,de aceia ei
propun ca o soluție plauzibilă, pentru evitarea războaielor, o schimbare a oamenilor atît pe plan moral-
intelectual cît şi pe plan psihic-social. Aceste soluții ar trebui să țină în frîu pasiunile omului ajutîndu-l
să prefere pacea în locul conflictului. Dar chiar aici intră un al element în acțiune: „Dar natura umană

vede ubicuitatea răului din acțiunile omului ca fiind o consecință a setei de nepotolit a omului pentru
putere; aceasta transformă bisericile în organizații politice ...revoluțiile în dictaturi... dragostea de țară
în imperialism, dar poate fii schimbată? „

Această întrebare aduce la suprafață două categorii de persoane, pesimiști si optimiști.

1 Concept susținut de Reinhold Niebuhr în cartea „The Nature and Destiny of Man”
Pesimiștii susțin că omul este prizonierul propriilor pasiuni de aceea, acțiunile pe care le propun sunt
de tip politic instituţional, pentru a asigura ordinea şi stabilitatea internațională.

Jonathan Dymond susține că natura conflictuală a omului poate aduce în subiect apariția unei balanțe
de putere, dar pesimiști dimpotrivă vad în această balanță o modalitate de a menține două părți
conflictuale. Pana si Niebuhr, afirmă că omul s-a născut într-un mediu conflictual, de aceea el își va
dori autodepășirea acestui mediu prin asemănarea lui cu o divinitate. Iar împreună cu Morgenthau
afirmă că această politică de echilibru are doar scopul de a limita acel „animus dominandi” care s-ar
putea extinde de la om la Stat. Tot aici intervine şi modul de gîndire a lui Spinoza, care afirmă că
fenomenele politice sunt rezultatul comportamentului uman. Absența unei guvernări sporește
conflictualitatea dintre indivizi, iar prezenţa ierarhizării instituțiilor ar putea ajuta oamenii să aleagă
instituțiile, care îi pot oferii un grad mai mare de securitate. Deci pesimiștii cred că războiul va
continua indiferent de generațiile ce se vor succeda, iar conceptul de pace este doar un obiectiv şi un
vis utopic.

Optimiștii întrevăd posibilitatea ca cei răi să devină buni, prin educare. Cei care fac parte din acest
grup sunt exponenți al curentului iluminist şi liberal, la care s-au adăugat şi mulți studioși a psihologiei
sociale. Spinoza crede că omul va încerca să se autoconserve în raport cu legile naturii si a rațiunii
umane pentru a ajuta și pe alții. Este acea dorință de a vedea în persoana de lîngă tine un aliat cu care
să poți face un bine comun, deci o credință în puterea proprie, nu în politica de a face lucrurile.

Optimiștii totuși consideră că analiza naturii umane este una complex, deoarece nu putem analiza doar
faptele bune şi rele ale unei personae, ci trebuie să îl privim în totalitatea lui. Emil Durkheim afirmă
că „constituția psihică este prea generală pentru a predetermina mersul fenomenelor sociale. Deoarece
nu implică o formă socială mai curînd decît alta ea nu poate explica nici una.” 2X

Analiza comportamentului uman arată doar anumite deosebiri, iar războiul și perioadele de pace, nu ne
pot spune că gîndirea și comportamentul uman s-a schimbat doar putem susține că toate acestea derivă
din voința omului, dacă el vrea pace atunci va fi pace, dacă el vrea război, atunci război va fi.

Așa dar putem susține că defectele umane pot fi manipulate și dirijate pentru a produce efecte positive,
în ceea ce privește pacea, totuși, este necesară prezența guvernelor, manevrelor politice și a balanței de
putere pentru a limita pasiunile oamenilor, care pot duce la conflicte de interese.

În concluzie, Waltz spune: „Ceea ce este rău în oameni sau comportamentul lor necorespunzător
duce la război; iar ceea ce este bun în om ar aduce pacea, dacă s-ar putea universaliza: această idee
sintetizează prima imagine”. 3

Legat de această primă imagine mai este un capitol în care autorul dă cîteva implicații ale aceste prime
imagini. Cele două categorii de oameni, pesimiști si optimiști, sunt de aceiași părere în ceea ce privește
analiza cauzelor, dar descriu diferit ceea ce văd și ajung la concluzii care se contrazic.

Politologul Harold Lasswell crede că nu este foarte important să se facă schimbări în organizarea
guvernului pentru a reduce tensiunile în societate ,ci doar să reorientăm gîndirea celor ce dețin o mare
putere în societate. Un alt politolog, susține că societatea trebuie analizată ca pe un pacient, în care cei
care o constituie, indivizii, trebuie tratați ca niște persoane bolnave. Dar Waltz critică soluțiile aduse

2 Durkheim, The Rules of Sociological Method, Regulile metodei ştiinţifice, trad. C. Sudeţeanu.

3 Kenneth N. Waltz pag 46.

pentru această prima imagine, deoarece: un fenomen atît de complex, precum cel al războiului, nu
poate fi explicat doar de o singura cauză: natura umană.

A doua imagine analizată de Waltz este: Statul.

În prima imagine, a fost considerată influența Statului, dar nu a fost prea mult dezbătută. Sociologii nu
au analizat problema războiului şi a păcii dintr-o perspectivă politică, doar din cea a comportamentului
uman. De multe ori războiul întărește unitatea internă a statelor implicate, asta explică de ce unele
state, care au conflicte interne, cauzează, în mod voluntar, un război pentru a aduce pacea internă.
Bodin a sesizat acest lucru și a tras concluzia că: „cel mai bun mod de a păstra integritatea unui stat şi
de a-l apăra de revolte, rebeliuni, si războaie civile este acela de a-i face pe supuși să trăiască în relații
prietenești și în acest scop, de a găsi un inamic împotriva căruia să poată face front comun” .X

Recursul la defectele interne a statului, cum ar fi tipul de guvernămînt despre care se crede că ar fi rău,
constituie cauza războaielor dintre ele. Dar ce înseamnă un stat „bun”? Răspunsul la această întrebare
este dat de trei persoane: Karl Marx susține că un stat este „bun” în funcție de proprietatea asupra
mijloacelor de producție; Immanuel Kant se raportează la principiile abstracte ale dreptului;

Woodrow Wilson se gîndește la principiul de autodeterminare națională și la organizarea democratică

modernă.

Waltz analizează gîndirea politică a liberalilor pe plan intern. El aduce ca teză părerea lu Hobbes,
autoconservarea este interesul principal al omului, asta pentru că omul se teme pentru siguranța lui și
este mereu gata să îl atace pe celălal,t înainte de a fi el atacat. Tot aici găsim și motivul pentru care
omul s-a îndreptat înspre stat, pentru a găsi securitatea pe care nu o găseau individual. Tot Hobbes
definește libertatea ca fiind „absența restricțiilor”, dar totuși omul, pentru a-și satisface instinctul cel
mai puternic, trebuie să renunțe la anumite libertăți.

Pe plan internațional, Waltz i-a în considerare opinia lui Treitschk în care principala îndatorire a
statului este „una dubla”:

menținerea puterii în afară, adică statul are obligația de „a avea grijă de armată și de jurisprudență,
pentru a proteja și a controla comunitatea de cetățeni” X

menținerea legii în interior.

Dacă ne întoarcem asupra ideii de schimbare instituțională, Waltz cataloghează două tipologii de
liberali:

Politică optimistă de nonintervenție, a lui Kant, Cobden şi Bright. Acest tip de politică susține că
reformele interne trebuie să fie introduse gradual, prin educație, şi nu dintr-o dată prin violenta

Politică de intervenționism mesianic, susținut de Woodrow Wilson, Thomas Paine şi Giuseppe

Mazzini. Aceștia resping politica balanței puterii, chiar ar dori să o elimine.

Cea de-a treia şi ultima imagine, analizată de Waltz este: natura sistemelor de state.

Această imagine pune în evidentă interacțiunile interstatale şi tipurile de comportament în sistemul

internațional. Autorul afirmă că în prezența multor state suverane este foarte posibil să se ajungă la un
conflict şi chiar uneori la război. Într-o structură anarhică a sistemului internațional, este necesară forța
armată pentru un stat care vrea să-şi garanteze propria siguranță în absența unei autorități superioare.

Waltz se inspiră asupra gîndirii politice a lui Jean Jacques Rousseau pentru a afirma că originile
conflictului nu trebuie căutate în pasiunile omului deoarece ele sunt strîns legate de tipul de raporturi
sociale care se formează acolo unde lipsește o putere centralizată. Deci statele s-ar găsi într-o situație
similară a omului în starea de natură. Rousseau susține că starea de natură a lui Hobbes este o ficțiune
născută din ideea că „oamenii au toate caracteristicile şi obiceiurile pe care le dobîndesc în societate,
dar fără constrîngerile impuse de acestea” .X

Pentru Waltz, acest sistem internațional este o anarhie, adică nu există un guvern mondial, el
(sistemul) este format format din entități asemănătoare care îndeplinesc un set de funcții
guvernamentale foarte asemănătoare. Așa dar Waltz dă o imagine cît mai abstractă a sistemului
internațional, propunînd-o lume a relațiilor internaționale de forma anarhiei, formate din state care se
diferențiază dintr-un singur punct de vedere: puterea lor relativă.

Deci pînă cînd acest sistem va continua să existe, pînă atunci războaiele vor continua să fie prezente.

Această ultimă imagine va fi tratată în următorul volum scris de autor: „Teoria politicii internaționale”.
 În viziunea mea, războiul este un fenomen complex care nu poate fi rezumat doar la natura umană sau
la o caracteristică internă a statului sau la dimensiunea anarhică a sistemului internațional. Din acest
motiv, Waltz utilizează diferite „imagini” sau diferite nivele de analiză, toate trei pot explica explozia
unui conflict. Importanța pe care autorul o dă diferitelor imagini este una ierarhică pentru cauzele
conflictelor. Ultima imagine, este pusă pe planul cel mai înalt deoarece ea este decisivă pentru
înțelegerea cauzelor imediate.