3.

Tezele principale a paradigmelor in RI

1. ce este paradigma
2. viziunile realismului, liberalismului,marxismului , neorealismului,
neoliberalismului.
3. Sa ne exprimam cu privere la discuiile dintre realism i liberalism ,
neorealism si neoliberalism si dezbaterile dintre aceste scoli.
1.ce este paradigma
Paradigma este o construcie mental larg acceptat, care ofer unei
comuniti sau unei societi pe perioad ndelungat o baz pentru crearea
unei identiti de sine (a activitii de cercetare de exemplu) i astfel pentru
rezolvarea unor probleme sau sarcini.
La Thomas Kuhn baza practicii cercetrii i a consensului ntr-o tiin care
a atins stadiul maturitii nu este teoria tiinific, ci ceva mai complex,
paradigma. Kuhn argumenteaz c cercetarea tiinific n disciplinele care
au ajuns n acest stadiu nu este condus n primul rnd de teorii i reguli
metodologice generale, ci de experiene mprtite n comun, ce sunt
ncastrate n paradigme.
Paradigmele nelese ca realizri tiinifice exemplare, ca exemple concrete
de formulri i soluii ale problemelor tiinifice, sunt baza acelui acord al
oamenilor de tiin asupra fundamentelor, ce distinge orice cercetare
tiinific matur. Paradigmele sunt realizri tiinifice universal recunoscute
care, pentru o perioad, ofer probleme i soluii model unei comuniti de
practicieni. Ca realizri tiinifice care ofer modele de formulare i
rezolvare de probleme unui grup de cercettori, constituie entiti complexe
ce cuprind elemente de natur teoretic, instrumental i metodologic.
Cunoaterea cuprins ntr-o paradigm este n mare msur una tacit.
Formularea i rezolvarea de probleme pe baza cunoaterii tacite cuprinse n
paradigme constituie ceea ce Kuhn numete tiin normal sau cercetare
normal.
2. viziunile realismului, liberalismului,marxismului , neorealismului,
neoliberalismului.
Realismul .
Realismul ca teorie a relaiilor internaionale reprezint un mod de gndire
raional,opus idealismului, ce pornete de la premisa c principalul interes al
statelor este supravieuirea ntr-un sistem internaional anarhic. Statul caut
n permanen s i menin i s i sporeasc puterea i securitatea n raport
cu alte state.Originile realismului politic sunt legate de istoricul grec
Tucidide (460 - 398 .Hr.)care, prin lucrarea sa intitulat
Istoria rzboiului peloponesiac prezint cu obiectivitate conflictul pentru
autoritate n Grecia dintre Atena i Sparta. Cauza acestui rzboi este creterea
puterii Atenei n regiune, spartanii fiind ngrijorai c aceasta va obine
supremaia militar i economic, iar distribuirea puterii va deveni inegal.O
oper fundamental pentru gndirea realist este Principele(1532) de
NiccolMachiavelli. Lucrarea a fost scris ca un manual pentru liderii
politici i conine sfaturi,ntrite de exemple, referitoare la cucerirea unui
teritoriu (termenul utilizat n carte esteprincipat), precum i la meninerea
i ntrirea autoritii n interiorul acestuia i gestionarea relaiilor cu alte
state.Principele susine principii ca: acapararea ct mai multor
teritorii,meninerea de relaii bune cu puterile mici i refuzarea colaborrii
cu marile puteri, auto-ajutorul este preferabil n locul alianelor etc. Scrierea
lui Machiavelli a strnit numeroase controverse datorit practicilor aproape
malefice pe care sugereaz n spiritul ideii c moralitatea n sensul su
tradiional poate fi abandonat pentru stat i pentru
meninerea puterii.Printre influenele clasice ale realismului n cadrul teoriei
relaiilor internaionale seafl opere ca Arta rzboiului de Sun Tzu (tratat
antic de strategie i tactic militar), Leviathande Thomas Hobbes (una
dintre primele teorii ale contractului social) sau Despre rzboide Carl von
Clausewitz (o lucrare de la nceputul secolului al XIX-lea despre cele
maifavorabile moduri de abordare a rzboiului).
Principalele teorii ale realismului politic
Realismul clasic.Dup cel de-al doilea rzboi mondial, realismul devine noul
sim al realitii pe
scena politic internaional. Printre indeile centrale ale acestei gndiri se a
fl:
lupta neobosit pentru putere a statelor, statele suverane sunt principalii
actori ai jocului de putere, nu exist
o putere superioar i astfel sistemul este unul anarhic (anarhia reprezint o
pusul ierarhiei),aciunile statelor au la baz natura uman, natura uman este
egoist i nu poate fi schimbat,securitatea trebuie s fie principala prioritate,
lupta pentru supravieuire face ca relaiile externe s fie de o importan
capital etc.Considerat printele fondator al realismului, Hans Morgenthau
este unul dintre primii teoreticieni i primul care a dat o form clar acestui
model de gndire politic prin lucrarea sadin anul
1948,Politica ntre naiuni: lupta pentru putere i lupta pentru pace.
Morgenthau susine c societatea este guvernat de legi obiective, iar toi
actorii de pe scena internaional caut s i maximizeze propria putere. Un
mod de guvernare eficient, lipsit de emotivitate, necesit evaluarea politicilor
strict dup efectul pe care acestea l-ar putea avea asupra propriei puteri i nu
dup standarde morale. Autorul consider c una dintre caracteristicile
principale ale naturii umane este pofta nestpnit de putere, omul fiind un
animal politic nscut sa obin putere. n a doua ediie a lucrrii sale,
Morgenthau enun cele ase principii ale
realismului politic, un set de reguli care avea s stea la baza teoriei tradii
onale sau clasice a realismului. Acestea pot fi rezumate astfel:
1.Politica este guvernat de legi obiective izvorte din natura uman;
2.Elementul central al politicii internaionale este interesul definit n
termenii puterii;
3.Interesul este un element obiectiv i universal valabil, ns nsuirile
acestuia pot varian funcie de context;
4.Principiile morale universale nu pot fi aplicate n aciunile statelor;
5.Aspiraiile de ordin moral ale unui anumit stat nu sunt aceleai cu legile
moraleuniversale (aa cum o opinie nu este neaprat egal cu adevrul);
6.Sfera politic este autonom.
Liberalismului

n contrast cu realismul, liberalismul se bazeaza pe urmatoarele prezumtii:

Statele nu sunt actori centrali in multe domenii; in schimb, organizatiile

internationale si actorii non-statali pot fi deosebit de importanti in anumite
domenii;
Statele nu sunt actori unitari; birocratii diferite vor avea diferite opinii
despre interesul national. Statele nu sunt asadar actori instrumental
rationali.
Statele sunt mai putin preocupate de pace si securitate si mai mult
preocupate de economie; statele sunt asadar inclinate sa coopereze in
conditiile in care se percep reciproc drept parteneri.
Comportamentul statului nu este afectat de anarhia internationala;
intradevar, factorii interni, si in mod special dezbaterea politica interna, pot
afecta politicile externe ale statelor, in acest fel putand fi depasita anarhia
internationala;
Institutiile internationale pot ajuta in mod semnificativ la aparitia si
dezvoltarea procesului de cooperare, in acest fel atenuand efectele anarhiei
internationale.

Liberalismul inzestreaza statul cu putere agentiala interna redusa pentru a

depasi interesele interne, dar cu mult mai multa putere agentiala
internationala pentru a reconstitui si modela structura internationala. De fapt,
liberalismul subestimeaza rolul statului in timp ce realismul il
exagereaza.Liberalismul poate fi analizat din doua unghiuri de vedere:
liberalismul centrat pe individ si liberalismul centrat pe stat. Liberalismul
centrat pe individ contine liberalismul clasic, noul liberalism si
functionalismul in timp ce liberalismul centrat pe stat contine rationalismul
scolii engleze si neoliberalismul institutional.

Liberalismul clasic se bazeaza pe trei paradoxuri fundamentale:

Existenta statului este esentiala pentru cresterea economica; statul este

sursa declinului man-made economy;
 Ramanand social neutru, statul demonstreaza o redusa autonomie
institutionala, dar aceasta autonomie este necesara pentru asigurarea unei
situatii minimaliste de laissez-faire de catre stat;
In dezvoltarea acestui rol minimal de laissez-faire, statul este capabil
sa genereze putere agentiala internationala ridicata pentru a atenua anarhia si
competitia inter-statala[2].

Problema cetrala a liberalismului clasic o reprezinta efectele distorsionante

ale interventionismului statului. Statul greu adaptiv (maladaptive state)
esueaza sa se adapteze sau conformeze cerintelor economice individuale.

Adam Smith argumenteaza ca, conform tezei spontaneitatii, economia

functioneaza optim cand ii este permis sa opereze liber de interventia politica
sau de cea a statului. Individul va asigura alocarea optima a resurselor
societale cand ii este permis sa aleaga liber in ce industrie sau in ce domeniu
de activitate sa se implice. David Ricardo in faimoasa sa lucrare The
principles of Political Economy and Taxation prezinta teoria avantajelor
comparative. El argumenteaza ca interventionismul statal este gresit pentru
ca prin distorsionarea preturilor, acesta impiedica mecanismul preturilor sa
aloce in mod optim resursele. In acest fel, interventia statului care interfereaza
cu mecanismul pretului va submina in ultima instanta perspectivele de
dezvoltare ale economiei nationale.

O versiune a acestuia a fost dezvoltata de catre Immanuel Kant si a fost

denumita liberalismul republican. Kant sustine ideea unei confederatii de
state republicane care ar asigura pacea. El argumenteaza ca starea naturala
internationala este razboiul. Statele nu trebuie sa se conformeze anarhiei ci
trebuie sa o depaseasca. Conform celui de al doilea articol definitiv, legea
natiunilor ar trebui sa se bazeze pe o federatie a statelor libere. El respinge
ideea unui stat international, dar argumenteaza ca pacea perpetua poate fi
obtinuta printr-o federatie pacifista de state libere (in locul unei idei pozitive
a unei republici universale, ar trebui sa avem ca rezultat un surogat negativ al
unei federatii de state care urasc razboiul, si care vor supravietui intr-o uniune
eterna

Marxismul.

Chiar dac exist puncte comune n toate teoriile marxiste, n cadrul relailor
internaionale exist numeroase diferene. Ca punct de plecare n discutarea
acestor teorii, n cadrul lor ele pot fi clasificate n dou mari
categorii : teorii ale bazei i teorii ale suprastructurii n cadrul
relaiilor internaionale.
Cea mai important ncercare de construire a unei teorii marxiste asupra
relaiilor internaionale, este cea a lui Vladimir Ilici Ulianov Lenin, care
n 1917 publica o carte intitulat Imperialismul stadiul cel mai nalt al
capitalismului. Lenin a susinut c prima conflagraie mondial a
reprezentat o faz terminal a sistemului capitalist.
Baza este un domeniu al vieii materiale a societii, al existenei sociale a
oamenilor; ea reprezint ansamblul relaiilor de producie ntr-o etap
determinat a dezvoltrii sociale, relaii ce constituie temelia economic pe
care se nal toate celelalte relaii sociale. De aceea, baza unei societi este
de fapt baza economic a acesteia, deoarece fizionomia ei material este
configurat tocmai de tipul de relaii de producie specifice ei, relaii care
desemneaz - dealtfel - i structura (economic) a acelei societi pe care se
edific o suprastructur corespunztoare.
Suprastructura se constituie din ansamblul ideilor, teoriilor, concepiilor cu
caracter ideologic ale oamenilor, precum i din sistemul relaiilor
(ideologice) care se statornicesc n funcie de aceste idei, teorii i concepii
mpreun cu ansamblul formelor organizaionale care le mijlocesc
obiectivarea n aciunile practice ale oamenilor, n cadrul crora instituiile
sociale au un rol precumpnitor. Elementul cel mai activ al suprastructurii l
constituie suprastructura politic, legat cel mai nemijlocit de baz i care
exercit o influen hotrtoare asupra celorlalte elemente suprastructurale,
ca i asupra bazei nsei.
Neorealismului
Realismul structural sau neorealismul reprezint o trecere de la realismul
clasic alsecolului al XX-lea spre o nou gndire actualizat i adaptat la
realitatea politic asfritului anilor 1970. Printre adep'ii reprezentativi ai
acestei teorii se numr Kenneth N.Waltz, Stephen Walt i Steven Van
Evera.Conform gndirii neorealiste, sistemul internaional este format din
structura internaional i state. Caracteristicile centrale ale structurii
internaionale sunt: principiulconductor este anarhia (nu exist o autoritate
suprem asupra statelor), exist asemnri fundamentale ntre actori (statele
sunt entiti similare, funcia lor principal fiind cea desupravieuire sau
securitate), iar capacitile actorilor sunt mprite n dou mari
categorii:militare i economice. n dezvoltarea teoriei relaiilor
internaionale, neorealitii evit conceptele abstracte ca natura uman pe
care le utilizeaz realismul clasic n favoarea unor elemente palpabile.Cel
mai important teoretician al realismului structural este Kenneth Waltz, care
a schiat principiile neorealiste n lucrarea saTeoria politicii internaionale
(1979). Acesta preia i adapteaz ideile lui Morgenthau, adugnd elemente
din tiine precum economie,sociologie, filosofie .a. Waltz susine c
structura internaional pune presiune asupra statelor, acestea fiind
preocupate de potenialul lor economic i militar n faa celorlalte state din
sistem. Acest fapt face ca lupta pentru putere a actorilor s fie inevitabil n
cadrul sistemului internaional, iar astfel conflictul devine un lucru firesc,
cooperarea fiind elementul problematic. Statele trebuie s fie interesate de
obinerea i meninerea puterii, iar rezolvarea independent a problemelor
este ntotdeauna dezirabil, alianele pentru a forma un echilibrude putere
reprezint o a doua variant
Teoria lui Waltz pornete de la ipoteza c sistemul internaional este anarhic
i, astfel,statele sunt preocupate de supravieuire. n Teoria politicii
internaionale sunt prezentate cele patru caracteristici principale ale
realismului structural:
1.Interesul naional determin aciunile statului;
2. Necesitatea unor politici externe provine din concurena nereglementat
dintre state;
3.Analizarea acestei necesiti poate determina crearea politicilor ce vor
servi cel mai bine interesului naional;
4.Testul definitiv al politicilor adoptate este succesul, prin succes
nelegndu-seconservarea i ntrirea statului.
Neorealitii consider c o constrngere comun asupra statelor va face din
acestea uniti asemntoare, astfel specializarea doar n anumite domenii
este periculoas. Deasemenea, actorii sunt nevoii s imite statele de
succes sau, n caz contrar, vor fi eliminai din sistem, politicile interne
deovedindu-se astfel irelevante.O variant a neorealismului este realismul
defensiv, care susine c, ntr-un system internaional pluripolar (bipolar sau
multipolar), n rndul statelor apare o dilem a securitii.Statele sunt puse
n situaia de a alege crui stat dominant se va altura pentru a
consolidaechilibrul de putere. Reacia la acest tip de realism este realismul
ofensiv.
Neoliberalismul
Acest curent de idei s-a conturat incepand cu anii 80 pe fondul nevoii de
reconsiderare si reconfigurare a teoriilor liberale si institutionaliste, a caror
influenta intrasera intr-un aparent declin. Deteriorarea raporturilor dintre
superputeri pareau a justifica adoptarea unei viziuni realiste asupra
lumii. Teoriile de influenta realista, prin accentul pus pe securitatea militara
a statelor intr-un mediu anarhic si competitiv, nu puteau raspunde decat
partial la explicarea relatiilor internationale. Totusi, in aceasta lume
realista, exista un grad semnificativ de cooperare intre state. Domeniul
Relatiilor Internationale avea nevoie de o teorie care sa abordeze fenomenul
cooperarii., imperativ ce a servit drept liant al programului neoliberal de
cercetare. n viziunea neoliberalilor, sistemul international este anarhic, in
absenta unui guvernamant la nivel mondial. Acest mediu, caracterizat de
auto ajutorare, structureaza preferintele si comportamentele statelor. Anarhia
nu exclude existenta unor niveluri ridicate de interdependenta, cel putin intre
anumite state. Intr-un astfel de mediu, statele pot coopera atunci cand
sesizeaza un interes comun.

Teoria cea mai influenta din cele considerate neoliberale este in

genere considerata a fi cea a institutionalismului , care este in particular
atasata implicatiilor generate de interactiunea reglementata dintre state.
Tema cooperarii internationala este fundamentala pentru teoriile neoliberale.
Cooperarea este definita de Keohane drept un proces prin care politicile
urmate in fapt de guverne ajung sa fie privite de partenerii acestora ca
facilitand realizarea propriilor obiective, ca rezultat al coordonarii la nivel de
politici.[2]Institutiile atenueaza anarhia internationala si faciliteaza
cooperarea.

n acceptia neoliberalilor, statele sunt actorii cheie in Relatiile internationale,

desi recunosc si existenta altor actori. Statul este privit ca un actor unitar si
rational care incearca sa-si maximizeze beneficiile in toate ariile tematice ale
politicii internationale si sa-si minimizeze pierderile, accentul cazand astfel
pe castigurile absolute aparute in urma cooperarii. Principalul obstacol in
calea succesului cooperarii il reprezinta nerespectarea angajamentelor de
catre unul sau mai multi parteneri. De aceea, pentru a spori sansele
cooperarii, statele creeaza institutii si regimuri institutionale.

Pentru Robert Keohane si Joseph Nye, trasatura fundamentala a sistemului

international este interdependenta dintre actori, adica situatiile caracterizate
de efecte reciproce intre tari sau intre actori din diferite tari. In mod evident,
situatia de interdependenta duce la efecte diferite asupra actorilor, fiind o
importanta sursa de putere. Keohane si Nye aduc in discutie mai multe tipuri
de actori, interdependenta aducand in contact entitati diferite, de la
corporatiile multinationale la guvernele diferitelor state.
3. Sa ne exprimam cu privere la discuiile dintre realism i liberalism ,
neorealism si neoliberalism si dezbaterile dintre aceste scoli.
Realismul este considerat principala paradigm a relaiilor internaionale. El
a aprut ca o reacie la idealism, specific perioadei interbelice, s-a conturat
dup cel de-al doilea rzboi mondial i a atins apogeul n primii ani ai
perioadei postbelice. El s-a dezvoltat mai ales n lumea anglo-american i
reprezenta efortul intelectual din mediul academic pentru a justifica politica
extern american n noile condiii internaionale, marcate de instalarea
rzboiului rece.ntreaga evoluie a realismului politic poate fi apreciat ca
o permanent dezvoltare n jurul conceptelor i asumpiilor care au definit
aceast teorie. Acest demers poate fi neles, ca o ncercare repetat i mereu
euat de a transforma principiile practicii diplomatice europene din secolul
al XIX-lea n legi mai generale de ale unei tiine sociale americane.
Printre primii teoreticieni care au abordat n scrierile lor realismul se pot
aminti: E.H. Carr, R.Neibuhr, I. Herz, H.I. Morgenthau, G.
Schwarzenberger, M. Wight, N. Spykman, G. Kennan, iar mai trziu s-au
remarcat R. Aran, H. Bull, H. Kissinger, R.E. Osgood, R. Rosecrance,
K.W. Thompson, K.N. Waltz, etc.
O caracteristic important a realismului politic este definirea politicii
internaionale un prag destul de credibil pentru a descuraja orice tentativ de
atac.
n consecin soluia propus de realiti este realizarea unui echilibru al
puterii, stabilitatea i ordinea fiind produsul funcionrii adecvate a
sistemelor de alian. Deoarece gnditorii realiti admit existena
conflictului n relaiile internaionale, cooperarea este drept o lupt
pentru putere. Semnificaia puterii att ca mijloc, ct i ca scop n sine poate
fi: abilitatea de a influena sau de a schimba comportamentul altora n
direcia dorit sau, invers, abilitatea de a rezista unor astfel de influene prin
propriu comportament. n acest sens, capacitatea statului de a aciona i de a
reaciona este o funcie a puterii pe care o posed. Faptul c statele nu
rspund n mod real n faa vreunei autoriti supreme, determin ca
fiecare stat s fie preocupat de propria-i securitate, pentru a-i
asigura supravieuirea. Prin urmare, interesul naional este perceput
n termeni de putere, alte elemente cum ar fi valorile ideologice sau
principiile morale fiind irelevante. Natura anarhic a sistemului internaional
impune statelor realizarea unor puteri militare n msur s ating posibil,
numai dac se realizeaz n interesul naional. n cadrul sistemului
internaional,structura acestuia penduleaz ntre capacitile puterii i
noiunea de egalitate, care esteperceput n sens formal, respectiv presupune
egalitatea statelor ntre ele.

Sesiznd limitele idealismului, E.H. Carr n lucrarea sa de referin The

Twenty Years Crisis, a criticat vehement aerul utopic ce se degaj n jurul
teoriei idealiste, fiind considerat puntea de legtur ctre realismul
fundamentat teoretic, de ctre un alt mare reprezentant alacesteia teorii Hans
Morgenthau.Dei, n prima ediie a crii, aprut n 1939, Carr nu a fost
suficient de categoric n a condamna politica conciliatorist a Marii Britanii,
iar n ediia a doua, care a fost publicat n 1946 nu a reuit s acrediteze
realismul ca o nou teorie, lucrarea, cu toate elementele sale contradictorii a
stat la baza primei mari dezbateri i celor care au urmat n domeniul relaiilor
internaionale. Contestnd existena unei armonii universale, Carr a relevat
trei neajunsuri majore ale idealismului: motivaia este apreciat ca fiind
prioritar fa de interese, etica fade politic i teoria fa de practic . Una
din principalele idei promovate de Carr este c politica nu poate fi analizat
pe baza unui program anterior, ci numai pe baza rezultatelor ei actuale, prin
urmare realismul nseamn cercetarea consecinelor i apoi
construiete argumentele teoriei. De aici rezult i opinia lui Carr, c n
analiza i aciunea politic trebuie s se plece de la este lumea i nu de la ar
trebui s fie, aa cum se ncerca s fie proiectat de idealiti. Din moment ce
valorile sunt derivate din putere, iar etica din politic, nseamn c armonia
intereselor nu este altceva dect o reprezentare a configuraiei puterii, care
n ultim instan face ca propriile interese ale grupului dominant s fie
extrapolate la nivelul ntregii comuniti: Odat ce capitalismul
industrial i sistemul claselor a devenit structura consacrat a
societii, doctrina armoniei intereselor a cptat o nou semnificaie i a
devenit ideologia grupului dominant, preocupat s-i menin dominaia prin
postularea identitii intereselor sale cu cele ale comunitii ca ntreg ... Nici
o ar, n afar de Marea Britanie nu era suficient de puternic, din punct de
vedere comercial, pentru a crede n armonia internaional a intereselor
economice Altfel spus, dei aparent interesele generale reprezint toate
grupurile, inclusiv pe cele mai puin puternice, n realitate puterea aparine
celor privilegiai, de a cror interese se leag ntreaga comunitate.